Metoda didactică intuitivă în procesul intructiv- educativ

15 Mai 2014 Cioanta Adelina Iuliana

Grupa 109 K

Motto: “Intuiţia este concepţia încrezătoare a unei minţi simple şi atente, care apare doar din

lumina raţiunii şi este mai certă decât deducţia “ (Descartes).

Transmiterea, insusirea si evaluarea cunostintelor este un process complex ce se

realizeaza prin folosirea combinatiei tuturor metodelor. Formarea unei imagini, a unei

reprezentari clare se realizeaza cu ajutorul metodelor verbale (povestirea, prelegerea, descrierea,

explicatia, conversatia), insa perceptia si intelegerea reala este inregistrata de o observare dirijata

asupra unei demonstratii corecte si de o executie perceputa, analizata de catre elev in mod

intuitiv (Rată, G., 2009). Se stie ca un om care aude retine cam 30% din informatie, unul care

vede cam 40 %, unul care aude, vede si se motiveaza de la sine retine mult mai mult, peste 90 %,

ajungand uneori la 100 %.

Fig. 1 Piramida invatarii

In urma unui studiu asupra elevilor de 11-18 ani, cercetatorii au observat ca elevilor le

place actiunea: sa discute in grup, sa produca ceva, sa fie creativi, (vezi fig 1) . Este gresit sa

cultivam una sau doua metode de predare si sa ramanem fideli acestora. O varietate de metode,

care sa sporeasca atentia si interesul elevilor, ofera exibilitate profesorului.

Metoda intuitiva este una dintre metodele de instruire propriu-zisa. Aceasta reprezinta cai

fundamentale pentru optimizarea actiunilor implicate in procesul de predare-invatare specific

domeniului educatiei fizice si sport. Consta in executarea-prezentarea actelor sau actiunilor

motrice ce urmeaza a fi insusite sau exersate, cu scopul de a se pune in evident principalele

coordonate motrice ce trebuie respectate in timpul activitatii curente de invatare (Balint, L.,

2003).

“Formarea unor reprezentări clare în ceea ce priveşte execuţia raţională a actelor şi

acţiunilor motrice se realizează şi cu ajutorul metodelor intuitive sau nonverbale. Aceste metode

se bazează pe activitatea organelor de simţ: văz, auz, cutanat, kinestezic. In cadrul metodei

intuitive au evoluat câteva procedee metodice printre care amintim: demonstraţia şi observarea

directa a executiei motrice a altor subiecti” (Rată, G., 2009, pg. 66).

1. Metoda demonstratiei- în educaţia fizică, este metoda prin care se arată elevilor ceea ce ei

vor lucra în continuare, sau ceea ce trebuie să realizeze în final. Cu ajutorul demonstraţiei

elevul se familiarizează cu deprinderea motrică, exerciţiul sau acţiunea ce urmează a fi

învăţată, consolidată, perfecţionată sau evaluată. Ea poate preceda, însoţi sau urma

explicaţia.

Realizarea demonstratiei trebuie sa tina cont de etapele formarii deprinderilor motrice. Astfel ea

poate fi:

Tip model global atunci cand se urmareste formarea unei reprezentari, a unei actiuni

motrice ce urmeaza sa fie insusita;

De tip analitic cand actiunile motrice sunt foarte complexe si invatarea se realizeaza pe

parti sau pe fraze;

De tip final demonstrativ evaluative cand se realizeaza evaluarea rezultatelor obtinute.

Demonstratia cu ajutorul materialului intuitiv (scheme/schite, planse, casete video, filme,

kineograme, diafilme, etc.) este considerata ca fiind nemijlocita, si este rar folosita in lectiile de

educatie fizica, insa este des folosita in antrenamentul sportiv

Demonstratia practica directa denumita si “demonstratia vie” are la baza executarea in fata

elevilor a exercitiului sau a structurii motrice supusa invatarii. Demonstratia pe baza de executie

( cand executia este un “model”) este considerate ca fiind cea mai eficienta metoda de predare a

cunostintelor practice (Dragu, M., 2010).

Nu putem vorbi despre metoda demonstratiei fara a o lega de suportul ei material,

materialul intuitiv si didactic pe care il presupune, iar clasificarea variantelor demonstrarii tine

cont tocmai de acesta. Sub acest aspect cele mai importante forme ale demonstratiei sunt:

Demonstratia cu obiecte si forme reale - principala sursa a informatiei transmisa

elevului sunt obiectele sau fiintele reale, naturale si pe cat posibil cuprinse in

mediul lor de existenta sau in medii cat mai asemanatoare acesotra. In folosirea

acestui tip de demonstratie se recomanda:

- asezarea elevilor intr-o pozitie convenabila receptarii materialului;

- pentru a nu distrage atentia, materialul va fi prezentat in momentul prielnic, anterior,

poate fi ascuns, acoperit;

- cand obiectele sunt deosebit de inedite, atragatoare, elevii trebuie lasati, cateva momente

in prezenta lor pentru a-si satisface curiozitatea sa discute intre ei pentru ca apoi sa se

concentreze la cele predate;

- se porneste cu prezentarea intregului (familiarizarea) ,apoi a partilor component (analiza)

si apoi se revine la ansamblu (sinteza,recompunere);

Demonstratia prin actiuni - Principalele cerinte privind realizarea demonstratiei

prin actiuni se refera la:

- instruirea elevilor pentru a recepta actiuni, miscari, operatii;

- asezarea, gruparea elevilor pentru a vedea(auzi) demonstratia;

- pregatirea prealabila a profesorilor cu tot ce este necesar demonstrarii;

- insotirea demonstrarii cu explicatii si comentarea etapelor de executie;

- trecerea de la demonstrare la exersare de catre elevi sa se efectueze imediat iar daca se

constanta nesiguranta, erori,demonstrarea de catre profesor va fi reluata;

- profesorul trebuie sa ofere sprijin in executie elevilor, demonstrand daca este cazul prin

secvente, parte cu parte sauglobal, sa revina asupra partilor dificile;

Ea se poate realiza:

- de catre professor, cand acesta are o buna prestatie fizica si tehnica ( se mai numeste si

demonstrare nemijlocita)

- de catre un elev, din grupul cu care lucreaza profesorul sau antrenorul, cand acesta

stapaneste bine tehnica de executie si deprinderi motrice ce urmeaza a fi invatata sau

cand acesta este inzestrat cu o inteligenta motrica deosebita, cea ce-i da posibilitatea sa

realizeze incercari apropiate de tehnica de executie ceruta. Elevii pot fi folositi ca metode

si atunci demonstratia este considerate ca fiind de tip mijlocit (Rată, G., 2009).

Realizarea unei demonstratii corecte poate contribui la dirijarea observatiei elevilor spre

perceperea elementelor esentiale ale actiunilor motrice, ceea ce poate stimula dorinta elevilor

pentru exersare si pentru reusita. Folosirea unui anumit tip de demonstratie va tine cont de

particularitatile individuale ale subiectilor (Rată, G., 2009).

Atunci cand se constata aparitia unor greseli tipice, adica prezente la un numar mare de

elevi, se poate scoate in evident aspectele esentiale, dar si la o demonstratie gresita cu scopul de

a scoate in evident incorectitudinile aparute in executia sau in intelegerea gresita a miscarilor

(Dragu, M., 2010).

Eficacitatea demonstratiei creste atunci cand este insotita de o explicatie care subliniaza

anumite aspect. Demonstratia si expunerea verbala (explocatia, conversatia) constituie metodele

de baza folosite in scopul formarii unei perceptii, a unei reprezentari clare asupra miscarii ce

trebuie executata.

2. Metoda observarii directe a executiei motrice realizate de catre alti subiecti- este folosita

de catre profesor/antrenor cu dublu scop:

- de a dezvolta la elev/sportiv, capacitatea de a sesiza elementele esentiale ale miscarilor si

cerintele de executie corecta a diferitelor acte/actiuni motrice;

- de a imbogatii continuu cunostintele de specialitate ale subiectilor

Profesorul dirijeaza observatia elevilor spre executiile cele mai bune realizate in timpul

desfasurarii lectiilor, prin urmarirea atenta. Obsevatia dirijata poate fi efectuata si asupra

exercitiilor gresite pentru a scoate in evident aspectele negative si a le inlatura. Este indicat ca

profesorii sa orienteze observatia subiectilor spre un anumit ascpect, precizat dinainte, sa sa

stimuleze interventiile positive ale elevilor. Valoarea metodei este data de faptul ca poate stimuli

elevii in aplicarea a tot ceea ce considera ca este nou si eficient, le stimuleaza gandirea creatoare,

imaginatia si le dezvolta simtul observatiei ( Dragu, M., 2010).

Metoda prezinta urmatoarele variante de aplicare:

- in lectiile curente prin observarea evolutiei motrice a altor subiecti din cadrul propriului

colectiv

- vizionarea lectiilor desfasurate cu alte collective, situate de obicei la acelasi nivel de

instruire sau intr-o etapa mai avansata de invatare motrica

- vizionarea unor concursuri ( competitii sportive)

In toate situatiile mentionate, se urmareste ca subiectul, pe baza observatiilor sala, sa

ajunga la concluziile pe care sa le aplice ulterior in activitatea practica ( Balint, L., 2003).

Aceasta presupune parcurgerea catorva etape:

~ organizarea observarii

~ observarea propriu-zisa

~ prelucrarea datelor culese

~ valorificarea observarii

“Observatia poate fi dirijata si asupra executiei proprii, este vorba de acea percepere a

miscarii cu “ochii mintii”, de acea simtire, reprezentare si control a propriei miscari, pe care

foarte putini elevi reusesc sa o stapaneasca si care, in procesul de antrenament este deosebit de

importanta” (Rată, G., 2009, pg. 68).

Prin acest tip de observare şi prin formele care au loc în acest proces, sunt dezvoltate şi

alte calităţi, ca: răbdarea, consecvenţa, imaginaţia, perseverenţa, perspicacitatea.

Principiul intuiţiei

“Numit si principiul unitatii dintre senzorial si rational, in demersul didactic. Desi se

considera ca intuitia apare ca deosebit de importanta mai ales in primii ani ai ontogenezei, ea nu-

si pierde insemnatatea nici mai tarziu in procesul de invatare motrica” (Balint, L., 2003, pg.14).

Trebuie retinut faptul ca intuitia nu constituie un simplu moment al cunoasterii. Ea se

defineste ca un process active si continuu, in cadrul caruia, treapta senzoriala este permanent

completata prin intermediul cunoasterii logice. Deci intuitia nu trebuie confundata cu actiunea

umana de a “ghici” solutia optima pentru rezolvarea unei situatii.

In activitatea de educatie fizica si sport, principiu intuitiei se realizeaza prin imbinarea

adecvata a explicatiei cu demonstratia, iara din continutul demonstratiei nu sunt excluse nici

mijloacele intuitive (Balint, L., 2003).

Pentru a analiza velentele principiului intuitiei iata urmatorul citat: “ Si ca totul sa ti se

imprimie mai usor trebuie apelat, ori de cate ori este posibil, la simturi…sa fie unite auzul cu

vederea si gustul cu mana…, material care trebuie invatata sa nu fie doar expusa, sa ca patrunda

numa in urechi, ci ea trebuie prezentata si prin imagini, ca astfel reprezentarea sa se imprime

ochiului, urechii, intelectului si memoriei. Prin intuitia reala se incepe invatarea si nu prin

descrierea verbala a lucrurilor” ( Comenius, J. A., 1970, pg.89).

“Unul dintre cele mai importante principii ale pedagogiei – principiul intuiţiei – are o

mare însemnătate şi pentru pregătirea sportivă. O interpretare justă a acestui principiu a dat-o

K.D.Uşinski, încă în anul 1895: “Ce este instruirea intuitivă?” – se întreba el. Este acea instruire

care se bazează nu pe noţiuni abstracte şi cuvinte, ci pe imagini concrete” (Ozolin, N. G., 1972,

Pg. 86).

Principiul intuitiei are un rol important si pentru exercitiile destinate inbunatatirii

calitatilor motrice. Sarcinile concrete, care determina nivelul cerintelor in ceea ce priveste viteza,

rezistenta, forta, supletea si stabilitatea, il ajuta pe sportiv sa execute exercitiul cu mai multa

eficacitate. In cazul acesta este important ca sportivul sa vada cum a indeplinit sarcina si ce

greseli a comis. Comararea sarcinii cu executarea ei reprezinta unul din principalii factori ai

invatarii, educarii si dezvoltarii calitatilor motrice (Ozolin, N. G., 1972).

In incheiere putem spune ca antrenamentele in grup, activitatea colectivului in grup ofera

cele mai mari posibilitati pentru aplicarea in practica a cerintelor principiului intuitiei si implicit

a realizarii unei eficiente crescute muncii de educatie, intruire si dezvoltare a calitatilor motrice.

“Arta artelor este sa-l formezi pe om, cea mai instabila si cea mai complicata fiinta dintre

vietuitoare” ( Comenius, J. A., 1970, pg.7).

Bibliografie

1. Balint, L., 2003 – Didacatica generală a educaţiei fizice şi sportului, Ed. Universităţii

Transilvania din Braşov

2. Comenius, J. A., 1970 – Didactica Magna. Bucureşti, Ed. Didacatică si Pedagogică

3. Dragu, M., 2010 – Didacatica educatiei fizice şi sportului. Bucureşti, Ed. Zigotto

4. Ozolin, N. G., 1972 – Metodica antrenamentului sportiv. Bucuresti, Ed. Stadion

5. Rată, G., 2009 – Didactica Educaţiei fizice şi Sportului. Bucureşti, Ed. Pim

6. http://www.ueb.ro/dppd/did_specialitatii_oct_2010_efs.pdf

7. http://www.scribd.com/doc/48242526/demonstratia

8. http://www.abecedar.com/cartea.pdf

9. http://enciclopedie.citatepedia.ro/index.php?c=intui%FEie

10. http://www.math.uaic.ro/~oanacon/depozit/Curs_7_Strat_didactice(I).pdf