mercantilismul

10
CURS nr.2 MERCANTILISMUL Începuturile ştiinţei economice pot fi identificate cu apariţia şi evoluţia curentului de gândire mercantilist. În accepţiune lingvistică, termenul de mercantilism îşi are originea în limba italiană unde, substantivul “mercante” înseamnă comerciant sau negustor, aşa cum în limba franceză, adjectivul“mercantile” se identifică cu noţiunea de negustoresc. Curentul de gândire mercantilist este specific secolelor XVI-XVII şi a dominat viaţa economică, sub aspect teoretico- practic, până la mijlocul sec. al-XVIII-lea. El a apărut şi s-a dezvoltat sub impulsul economiei de schimb în cadrul căreia, capitalul comercial a jucat cu rol esenţial. Cu toate că, prin excelenţă, acest curent de gândire economică manifestă un empirism accentuat, totuşi, ideile şi preceptele emise au vizat găsirea unor soluţii de politică economică menite să ducă la sporirea veniturilor statului şi la consolidarea poziţiilor burgheziei (la început cea comercială) aflată în plină ascensiune în peisajul economic general, caracterizat iniţial de cooperaţia capitalistă simplă şi ulterior, de către manufacturi. Spre deosebire de spiritul moderator ce a caracterizat gândirea economică a scolasticilor medievali, mercantilismul gravitează în jurul ideii de acumulare, prin orice mijloace, a unui stoc cât mai mare de metal preţios şi bani, pentru sporirea veniturilor statului şi ale naţiunii şi, implicit, a puterii acestora. Prin urmare, putem considera că mercantilismul se bazează pe două principii esenţiale: a) principiul chrysohedonic sau dorinţa de a deţine cât mai mult aur, putere şi implicit bogăţie, pentru că, potrivit spuselor lui William Petty: “aurul, argintul, bijuteriile nu pier; ele sunt bogăţii în toate timpurile şi locurile”; b) principiul antagonismului de interese dintre naţiuni, bazat pe stocul monetar, unde banul constituie “nervul războiului”.

Upload: langa-cosmina

Post on 18-Dec-2015

6 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

mercantilism

TRANSCRIPT

MERCANTILISMUL

CURS nr.2

MERCANTILISMUL

nceputurile tiinei economice pot fi identificate cu apariia i evoluia curentului de gndire mercantilist. n accepiune lingvistic, termenul de mercantilism i are originea n limba italian unde, substantivul mercante nseamn comerciant sau negustor, aa cum n limba francez, adjectivulmercantile se identific cu noiunea de negustoresc.

Curentul de gndire mercantilist este specific secolelor XVI-XVII i a dominat viaa economic, sub aspect teoretico-practic, pn la mijlocul sec. al-XVIII-lea. El a aprut i s-a dezvoltat sub impulsul economiei de schimb n cadrul creia, capitalul comercial a jucat cu rol esenial. Cu toate c, prin excelen, acest curent de gndire economic manifest un empirism accentuat, totui, ideile i preceptele emise au vizat gsirea unor soluii de politic economic menite s duc la sporirea veniturilor statului i la consolidarea poziiilor burgheziei (la nceput cea comercial) aflat n plin ascensiune n peisajul economic general, caracterizat iniial de cooperaia capitalist simpl i ulterior, de ctre manufacturi.

Spre deosebire de spiritul moderator ce a caracterizat gndirea economic a scolasticilor medievali, mercantilismul graviteaz n jurul ideii de acumulare, prin orice mijloace, a unui stoc ct mai mare de metal preios i bani, pentru sporirea veniturilor statului i ale naiunii i, implicit, a puterii acestora.

Prin urmare, putem considera c mercantilismul se bazeaz pe dou principii eseniale:

a) principiul chrysohedonic sau dorina de a deine ct mai mult aur, putere i implicit

bogie, pentru c, potrivit spuselor lui William Petty: aurul, argintul, bijuteriile nu pier; ele sunt bogii n toate timpurile i locurile;

b) principiul antagonismului de interese dintre naiuni, bazat pe stocul monetar, unde banul

constituie nervul rzboiului.

Cele trei idei mai importante ce caracterizeaz modul de gndire mercantilist sunt:

1. concepia cu privire la bogie (individual i naional);

2. izvorul i rolul profitului n societate;

3. concepia privind banii i rolul jucat de acetia n relaia cu celelalte produse ce fac

obiectul vnzrii-cumprrii pe pia.

Concepia mercantilist asupra bogiei, indiferent dac este privit la nivel individual sau naional, i gsete expresia n stocul monetar existent la un moment dat. Sporirea bogiei sub aceast form devine preocuparea central att a indivizilor ct i a statului, acesta din urm fiind considerat exponentul birului public.

Izvorul profitului, a acumulrii de bogie, este considerat a fi comerul, respectiv circulaia mrfurilor, mijlocite de bani, i n mod deosebit, comerul exterior. Fr a fi preocupai de mecanismul funcionrii economiei de pia, mercantilitii sunt de prere c, suplimentul monetar ncasat de negustor, comparativ cu cheltuielile fcute pentru aducerea produselor respective pe pia, rezult din diferena de pre ce se constat la vnzarea produselor (pre mai mare) comparativ cu preul de achiziie al acestora. Mergnd cu analiza mai departe, ei ajung la concluzia c, sfera economic n cadrul creia se realizeaz profitul ar fi circulaia mrfurilor i comerul. Totui, se poate afirma cu certitudine c, prin trecerea la economia de schimb, avuia este eliberat din limitele valorii de ntrebuinare i ncadrat n spaiul valorii de schimb. Aceast mutaie va permite amplificarea continu a bogiei i a posibilitilor de acaparare a ei. Comerul de mrfuri i de bani devine astfel, cea mai profitabil sfer a economiei.

Cu toate c mercantilismul a fost contestat i vehement criticat de ctre adepii liberalismului clasic i neoclasic n ceea ce privete rolul esenial pe care acetia l acord statului n susinerea economiei intervenie socotit drept o piedic n calea afirmrii liberei iniiative a agenilor economici i a funcionrii economiei de pia, totui, acest curent de gndire economic are meritul de a fi mbinat n mod eficient teoria cu practica, de a fi pus politicul n slujba economicului. Statul i politica sa devin eficiente, susin mercantilitii, doar n msura n care se sprijin pe bogie ct mai mare i n continu cretere.

n evoluia sa, mercantilismul cunoate dou etape mai importante determinate n funcie de modul de interpretare i aplicare a politicilor economice emise n acea perioad. Prin urmare, avem de-a face cu mercantilismul timpuriu i mercantilismul dezvoltat.

1. Mercantilismul timpuriu este caracteristic sec. al XVI-lea i unor decenii din prima

jumtate a sec. al XVII-lea. Acestei perioade i este caracteristic preocuparea pentru realizarea unor balane comerciale active, a unui excedent al intrrii de moned fa de ieiri. n acest context sunt remarcate msurile de ordin administrativ impuse de ctre stat, n sensul limitrii, chiar pn la interdicie, a importului de mrfuri i stimulrii, pe ct posibil, a exportului, cu scopul atragerii unei cantiti ct mai nsemnate de moned i metal preios. Convingerea unanim era c, numai n acest mod ara poate fi considerat bogat.

Mercantilismul timpuriu i gsete expresia cea mai elocvent n modul de conducere i administrare a oraelor-cetate italiene: Veneia, Genova, Florena. Sub impulsul su, se nregistreaz o cretere a libertilor economice i politice, opresiunea feudal este atenuat n favoarea dezvoltrii agriculturii, a comerului i a activitilor bancare, meteugreti i manufacturiere din orae. Corporaiile constituite i-au parte la conducerea vieii publice. Deoarece procesul de constituire a noilor economii naionale nu se ncheiase i cum acestea nu-i puteau procura banii necesari doar din mijloace economice private, se apeleaz la sprijinul statului, a crei funcie economic se va aeza pe economia naional-cadru.

La acest tip de mercantilism se va referi ulterior Adam Smith cnd scrie c: ...dei

ncurajarea exportului i descurajarea importului sunt cele dou mari mecanisme prin care sistemul mercantilist i propune s mbogeasc orice ar, totui, cu privire la anumite mrfuri, el pare a urma o cale diametral opus (...). Sistemul mercantilist descurajeaz exportul de materii prime pentru manufactur i al uneltelor de munc, pentru a acorda muncitorilor notri un avantaj i a-i face capabili s vnd pe piee strine mai ieftin dect muncitorii altor naii (...). El ncurajeaz importul de materii prime pentru manufacturi, pentru ca s poat fi prelucrate de muncitorii notri mai ieftin i s nlture astfel un import mai mare i de o valoare mai mare de bunuri manufacturate. Prin urmare, este evident c, mercantilismul de factur metalist coninea n sine, germenii trecerii spre cel industrialist.

2. Mercantilismul dezvoltat (mijlocul sec. al XVII-lea, nceputul sec. al XVIII-lea) a exprimat o concepie mult evoluat cu privire la modul de conducere i dezvoltare a societii din aceanperioad. Asistm la o diminuare a factorului administrativ, concomitent cu accentuarea aciunii factorilor economiei, prin rolul esenial conferit balanei comerciale. Se constat i o relaxare considerabil a comerului exterior deoarece, activitatea de import nu mai este att de restrictiv i este promovat ideea creterii acesteia concomitent cu creterea, ntr-o proporie mult mai mare a exportului, pentru a se putea asigura permanent o balan comercial activ. Indiferent de forma pe care o mbrac, de soluiile propuse i de spaiul geografic n care se manifest, mercantilismul prezint cteva trsturi eseniale:

a) este primul curent de gndire economic care ncearc s analizeze, sub aspect teoretico-practic, modul de producie bazat pe schimbul de mrfuri i relaii salariale, n condiiile n care, intensificarea schimburilor comerciale externe se desfoar n proporii considerabile i sunt cele care stau la baza crerii de bogie, a plusprodusului. Tocmai din acest motiv, principala form de sporire a bogiei este considerat acumulare de bani i de metale preioase, iar sfera circulaiei(comerul exterior) este privit ca izvor de bogie;

b) promoveaz intervenia statului n economie deoarece, schimbul de mrfuri i acumularea

primitiv de capital aveau nevoie de cadrul normativ propice desfurrii lor;

c) mercantilismul se leag strns de politica economic (comercial) a timpului, ceea ce va justifica i sub aspect teoretic, nu numai practic, formarea marilor imperii coloniale aduntoare de metale preioase, materii prime i bani;

d) nevoia crescnd de stoc monetar este alimentat i de necesitatea satisfacerii unor cerine

ct mai variate i numeroase din partea puterii regale i a acoliilor ei: de la rzboaie la o via

bazat pe lux i consum rafinat;

e) banii sunt considerai drept: un factor de producie cu acelai titlu ca i pmntul, banii

erau privii uneori ca avuie artificial, distinct de avuia natural, unde dobnda de capital era considerat drept plat pentru nchirierea banilor, analog cu renta funciar. n msura n care mercantilitii cutau s descopere motive obiective pentru mrirea ratei dobnzii (...) ei le gseau n cantitatea total a banilor.

Fondul comun al ideilor mercantiliste s-au particularizat ns pe zone geografice i ri n funcie de politicile economice elaborate i de soluiile propuse la un moment dat pentru creterea avuiei. Astfel, putem vorbi de cele trei ci de mbogire, n concepia mercantilist, i anume:

a) mbogirea prin comer;

b) mbogirea prin industrie;

c) mbogirea prin moned.

n Spania i Portugalia, economitii s-au preocupat de conservarea metalelor preioase

provenite din noile continente cucerite i de interzicerea scoaterii din ar a acestora. Prin excelen, avem de-a face cu un mercantilism metalist, n cadrul cruia se ntreprind o serie de msuri prohibitive n domeniul importului de mrfuri strine, msuri care au condus la ruinarea economiei. n aceste cazuri putem vorbi de mbogirea prin moned.

Mercantilismul industrialist sau mbogirea prin industrie, fondat n Frana de Jean Bodin, Montchretien i Colbert, a avut drept obiectiv esenial, achiziia de metale preioase prin practicarea unei politici de dezvoltare industrial, pe baza reglementrilor i interdiciilor statului. Ideea de baz a mercantilismul industrialist const n faptul c, puterea politic nu poate fi legat dect de expansiunea comercial. Dezvoltarea industrial este privit n cadrul acestui proces, ca un instrument, rolul decisiv revenind statului prin aplicarea unor subvenii pentru dezvoltarea manufacturilor, paralel cu aplicarea unor politici protecioniste riguroase.

Jean Bodin a insistat n lucrrile sale pe dezvoltare, aa cum le numea el, a marilor activiti naionale i anume: agricultura, industria i comerul.

Antoine de Montchrtien (1575-1621), n lucrarea sa Trait de lconomie politique

(1615) dedicat regelui i reginei aprofundeaz ideea valorificrii bogiilor rii prin munca

cetenilor si, cu concursul statului, a crui independen trebuie s fie asigurat. Montchrtien face distincia ntre bani i metale preioase, pe de o parte, i bogie, pe de alt parte, subliniind c abundena de bani i metale preioase creeaz doar premisa mbogirii rii, dar nu neaprat o i mbogete. De aceea, conchide mercantilistul francez, sunt necesare manufacturile, dezvoltarea acestora oferind comerului mrfurile necesare schimbului i aductoare de metale preioase n ar. A luptat contra consumului de lux i a militat pentru creterea consumului comun, ca factor dinamizator al creterii economice.

Antoine de Montchrtien este adeptul ideii comercializrii mrfurilor strine n Frana, numai n msura n care acestea vor determina realizarea unei balane comerciale active,pentru a se realiza un profit ct mai mare i, mai ales, pentru a atrage o cantitate de metal preios n ar. El avanseaz i ideea potrivit creia, ar fi necesar importul de materii prime pentru manufacturile franceze, pentru ca avuia s creasc, import ce s-ar putea obine din banii strni pe vnzarea produselor finite ctre strintate.

Mercantilismul industrialist i va gsi ns expresia cea mai elocvent n concepia

economic a lui Jean Baptiste Colbert (1619-1683). Colbertismul va fi expresia cea mai francez a mercantilismului industrialist. Personalitate economic complex, specialist n domeniul administraiei publice, economiei i finanelor, Colbert consider industria i comerul drept izvoarele fundamentale de bogie i putere pentru Frana. n acest sens, el a militat pentru aducerea specialitilor strini n vederea dezvoltrii sectorului manufacturier pentru reorganizarea finanelor publice i private. Exegeii si i reproeaz ns minimalizarea rolului agriculturii n societate, deoarece, pentru Colbert, acest sector al economiei nu poate fi considerat dect o cmar din care vistieria public i acoper cheltuielile cu luxul casei regale a lui Ludovic al XIV-lea i cu cheltuielile ocazionate de dezvoltarea manufacturilor statului.

Reacia fireasc fa de asemenea msuri de tip etatist restrictiv i administrativ dirijiste a fost liberal. Ea va deveni ulterior o component important a curentului fiziocrat, ce a precedat colbertismului.

Mercantilismul comercialist sau mbogirea prin comer a fost practicat ndeosebi n Marea Britanie, deoarece sursele cele mai mari de bogie le constituiau comerul i navigaia, efectuate sub reglementri stricte ndreptate spre protecia i favorizarea expansiunii acestora. De exemplu, prin Actele de Navigaie ale lui Cromwell i Charles al II-lea se asigura protecia marinei comerciale engleze n detrimentul celei olandeze pentru c, o nav strin nu putea exporta n Marea Britanie dect mrfuri produse n ara de origine. Comerul exterior englez nu se putea face dect prin intermediul navelor construite n antierele engleze, care aparineau armatorilor englezi i pe care serveau echipaje i ofieri englezi.

Mercantilismul comercialist englez a fost practicat i teoretizat cu precdere de: Thomas Mun(1571-1641), Josias Child (1639-1690), William Petty (1623-1687), acest din urm gnditor englez fcnd deschiderea spre doctrina economic a liberalismului clasic.

Thomas Mun i-a formulat concepia mercantilist prin intermediul a dou lucrri mai cunoscute: Consideraiuni asupra comerului Angliei cu Indiile Orientale (1609) i Tezaurul Angliei n comerul exterior (1664-post mortem).

El face distincia net ntre bani, bogie i metale preioase, considernd banii drept mijloc de mbogire i nu de bogie ca atare deoarece, afirma Mun, cu ct sunt mai intens i mai raional folosii, cu att bogia poate spori mai repede, iar tezaurul rii se umple mai mult. Thomas Mun recomand statului englez i intensificarea importurilor de mrfuri deoarece, ieirea banilor peste grani poate aduce o bogie mult mai mare Angliei concretizat ntr-un stoc monetar i de metale preioase mai ridicat, la care se pot aduga i noi pmnturi care prin rodul lor i vor spori avuia. Prin urmare, avem de-a face cu o viziune dinamic de abordare a operaiunilor economice, la care se adaug o analiz, chiar dac simplificat, a riscului economic, a necesitii realizrii unor cheltuieli privite ca moment n strategia economic de obinere a unui profit ridicat.

A rmas celebr n acest sens comparaia pe care Mun o face ntre rolul banilor i rolul

seminelor: Dac noi l-am judeca pe agricultor numai prin prisma momentului semnatului am putea s-l considerm nebun. Dar dac ne amintim n acel moment i de secerat, care este scopul activitii sale, atunci am putea judeca cum se cuvine munca lui i belugul care decurge din ea. De aceea, Thomas Mun vede finalizarea unor asemenea eforturi n obinerea unei balane comerciale active deoarece, scrie el, mijlocul obinuit de sporire a avuiei noastre i a tezaurelor noastre este comerul cu strintatea, activitate n care trebuie s respectm regula dup care n fiecare an s vindem strinilor mrfurile noastre, de o sum mai mare dect suma mrfurilor folosite de noi de la ei. Aceasta are un efect dublu asupra avuiei: pe de o parte se vinde surplusul de mrfuri i se ncaseaz metale preioase de care ara are nevoie, iar pe de alt parte, se vor cumpra acele mrfuri de care ara are nevoie i pe care nu le poate produce ca urmare a costurilor de producie ridicate pe care acestea le-ar necesita.

Mercantilismul comercialist specific acestei perioade se deosebete fundamental de formacprecedent, mercantilismul industrialist, prin faptul c, sporirea stocului de metal preios i de banicse realizeaz prin aportul comerului, i nu al industriei.

Mercantilismul fiduciar sau mbogirea prin moned, rspndit n Europa primei jumti a sec. al XVIII-lea, a fost conceput de renumitul bancher de origine scoian John Law. El a fost experimentat n Frana. Ideea lui de baz este urmtoarea: pentru ca o naiune s prospere este necesar ca numerarul s fie abundent, iar atunci producia crete, populaia se dezvolt, ns moneda trebuie s circule n mod activ i ct mai rapid. Ori, numerarul nu-i necesar s fie reprezentat de metalul preios. El (metalul) poate fi substituit cu o moned de hrtie al crui volum va fi proporionat nevoilor comerului. Banca central este cea care emite bancnote nlocuitoare de metal preios. Ele (bancnotele) vor servi la plata impozitelor n avans, vor fi considerate c alimenteaz producia i schimbul, c reprezint adevrat cheie a dezvoltrii.

Mercantilismul de confluen, n care se mpletesc idei ale Occidentului cu cele ale Orientului ntlnim n scrierile lui J.T. Posocov i Dimitrie Cantemir. Reprezentnd i fundamentnd deopotriv ideile arului Petru cel Mare, Posocov considera ca necesare dezvoltarea i diversificarea unor manufacturi ale statului rus, mai ales prin credite i comenzi de stat, concomitent cu crearea i unor manufacturi de proporii mai mici, care s rspund cerinelor multiple ale schimbului i activitilor comerciale.

Deopotriv, Posocov, privind dezvoltarea industriei manufacturiere, este de prere c ar fi necesar i o ameliorare a strii rnimii ruse prin reducerea fiscalitii, limitarea abuzurilor fa de rani, mercantilismul rus vznd n rani o posibil for de munc pentru manufacturile aflate n formare i dezvoltare. Mai era susinut i ideea c, valoarea banilor depinde efectiv de puterea statului.

Cu opt ani naintea lui Posocov, Dimitrie Cantemir i expunea doctrina mercantilist n lucrarea Descrierea Moldovei(1716), lucrare cerut de Academia German i care l va primi ulterior pe Cantemir ca membru al su. Particularitile doctrinei mercantiliste a lui Cantemir decurg din axarea acesteia pe principalele probleme politico-economice ale statului feudal romnesc, aflat la rscrucea marilor drumuri comerciale i sub influena a trei mari imperii: rusesc, turcesc i austriac. Din cadrul doctrinei sale reinem ca importante urmtoarele idei: necesitatea realizrii unitii romnilor, organizarea unui stat centralizat n care s fie instituit monarhia ereditar, nlturarea asupririi strine care mpiedica dezvoltarea rii prin subminarea posibilitilor de acumulare a avuiei. Cantemir mai arat c, nu-i destul c o ar s fie nzestrat cu resurse naturale pentru ca ea s fie bogat, ci avuia ei sporete numai n msura n care crete hrnicia poporului su i se intensific activitatea comercial, concomitent cu reducerea consumului de lux i fastul puteriimregale.

n general, mercantilitii s-au axat pe ofert, cu scopul de a exporta surplusul de produse i pentru a procura valuta necesar. Ei au urmrit o abordare macroeconomic a fenomenelor i proceselor, ns niciodat nu au reuit s realizeze o prezentare sintetic asupra economiei i a funcionrii acesteia. Nu au reuit s separe aspectele economice de cele politice, adeseori acestea suprapunndu-se, economia cptnd, de cele mai multe ori, forma aciunii politice. Totui, putem considera mercantilismul ca un pas important n dezvoltarea economico-social a epocii. El a fost o prim ncercare de descifrare a scopului micrii capitalului, de analiz a circulaiei mrfurilor i a economiei de schimb, pregtind n bun msur terenul pentru afirmarea fiziocratismului i ulterior,

a doctrinei liberalismului clasic.

Cuvinte cheie:

acumulare;

comer exterior;

mbogirea prin moned;

mbogirea prin industrie;

mbogirea prin comer;

mercantilism industrialist;

mercantilism comercialist;

mercantilism fiduciar;

mercantilism de confluen.

Teste de control:

1. Care sunt cele trei idei ce caracterizeaz modul de gndire mercantilist?

2. Care sunt etapele principale ale mercantilismului i cum se caracterizeaz acestea?

3. Enumerai trsturile eseniale ale mercantilismului.

4. Care sunt cele trei ci de mbogire n concepia mercantilist?

5. n ce const mercantilismul industrialist i cine au fost reprezentanii de seam ai acestuia?

6. Cine a susinut mercantilismul comercialist i n ce const?

7. n ce const mercantilismul fiduciar i cine sunt reprezentaii de seam care au susinut acest

curent de gndire?

8. Mercantilismul n ara noastr.