Argument Epoca moderna consemneaza istorii succesive ale principalelor mijloace de comunicare n masa. Fiecare mijloc a debutat furtunos, a stralucit pe cerul mediatic, dupa care s-a retras, lasnd locul altui mijloc, mai promitator. Asa s-au ntmplat lucrurile cu cartea, cu presa scrisa, cu filmul, cu radioul. Ultima sosita, televiziunea, straluceste si domina vizibil cmpul mediatic. Deja suntem martorii aparitiei unui alt mijloc extrem de atractiv si de util Internetul. nlocuirea unui m ijloc din pozitia de lider al comunicarii nu a dus la disparitia sa, ci doar la un gen de reordonare a cmpului media, la un tip de coexistenta a tuturor mijloacelor de comunicare n masa. Asa se face ca, astazi, presa scrisa, radioul, filmul, televiziu nea se mpletesc si edifica un adevarat mediu de informatii, de reprezentari de care n u ne dam neaparat seama, dar care exercita o presiune continua, alcatuind, de fapt , atmosfera pe care o respiram n fiecare moment. O coincidenta instructiva nu poate scapa analizei: principalele descoperiri din domeniul comunicarii au avut loc n efortul de a descifra comportamentul politic a l cetatenilor. Sub presiunea unor ntrebari concrete cum pot fi convinsi oamenii, n ce context au loc modificari ale atitudinilor si comportamentelor, cum voteaza a legatorii au fost initiate cele mai multe dintre cercetarile care au ntemeiat principalele paradigme si ipoteze explicative ale comunicarii, de la fluxul comunicari i n doua trepte la spirala tacerii. Este edificator din acest punct de vedere ceea c e declara Paul Lazarsfeld n legatura cu volumul People s Choice: lucrarea nu a descris opinia publica, ci a studiat chiar procesele prin care aceasta evolueaza . Domeniul comunicarii arata si el ca nu se fac descoperiri discutnd despre, descri ind evolutii de ansamblu, ci cobornd si cercetnd motivele si mprejurarile n care are loc o schimbare, focaliznd eforturile de investigatie pe contexte si atitudini pr ecise. Daca vom poposi mai mult asupra principalelor descoperiri din domeniul comunicarii sociale, asupra cercetarilor care le-au ntemeiat, vom observa ct de mult este legata comunicarea de stiinta politica aplicata, ca de fapt aceste domenii sunt adevarati frati siamezi. Cum o sa mentionam de-a lungul lucrarii, cercetarile di n zona comunicarii au urmarit sa stabileasca traiectoria comportamentala a persoanelor si grupurilor n momente deosebite, cum ar fi alegerile, conflicte n care era u

angajate mari comunitati de oameni, situatii de tensiune sau de panica. Comunicarea a devenit un domeniu extrem de important pentru ca lumineaza zone si domenii fara cunoasterea si stapnirea carora conducerea politica si guvernarea n general s-ar ntoarce cu decenii bune n urma. De aceea, cunoasterea adecvata a proceselor de comunicare, stapnirea regulilor n acest domeniu constituie parte componenta a conducerii moderne, element intrinsec performantei n conducerea politica, n guvernarea moderna. Nu s-ar putea spune ca acest lucru este cu totul nou. Dintotdeauna conducatorii si oamenii politici au fost preocupati sa-si prezinte actiunile, sa-si legitimeze d emersurile. Difera, nu e nici o ndoiala, dimensiunea si amploarea procesului, dar pre zenta sa de-a lungul istoriei este o certitudine. Noua este aparitia a ceea ce special istii numesc spatiul public, arena transparenta a discutiei, a dezbaterii, a nfruntarii publice. Crearea si extinderea acestei arene este legata nemijlocit de ascensiunea presei ca putere, care a stimulat si impus dezbaterea publica, a alimentat examinarea c ritica a diferitelor masuri si orientari, a dezvoltat un alt tip de raportare la putere si la rezultatele sale. Adevaratul stapn al spatiului public este mass media, iar puter ea trebuie sa se confrunte cu aceasta noua putere pentru a-si legitima actiunile si a-si impune masurile. Noua si extrem de importanta este ascensiunea uluitoare pe care a cunoscut-o opinia publica n viata societatii moderne. Unii autori au numit-o sugestiv despot modern si capricios . Cert este ca opinia publica are rolul decisiv n rezultatele a legerilor, n calificativul si aprecierea ce se acorda guvernelor. Cstigarea opiniei publice, a acordului sau sunt deja aspecte axiomatice ale conducerii moderne. Legitimarea este data n ultima instanta de opinia publica. Nu spunem prin aceasta ca este un lucru neaparat si n ntregime pozitiv. Este nsa o particularitate esentia la a vietii moderne de care nimeni nu poate face abstractie. De ce este lumea de astazi preocupata de media si de impactul lor social? Pentru ca media influenteaza opinia publica, modeleaza atitudini, prefigureaza comportamente si reactii. Puterea clasica sub cele trei ipostaze pe care le-a preci zat Montesquieu si disputa acest tarm cu media, aceasta noua sursa de legitimitate. Cel putin pentru moment, media au cstigat, se pare, disputa, devenind forta cu ce l mai mare impact asupra opiniei publice; ele au reusit chiar o performanta iesita din comun: sa se substituie opiniei publice, pretinznd ca vorbesc n numele ei. O lucrare despre mass media este implicit o lucrare despre opinia publica, despre corelatiile multiple dintre mesajele mediatice si comportamentul oamenilor. n noul context, comunicarea si stiinta comunicarii, a cstigarii unei audiente de partea unui proiect, a unei optiuni, devin fundamentale. Ingeniozitatea cu care

se prezinta o strategie devine la fel de importanta ca si valoarea intrinseca a str ategiei respective. Iarasi, nu putem neaparat saluta o asemenea echivalare, numai ca ea reprezinta o particularitate a evolutiei moderne. Una dintre cele mai noi achiziti i n domeniul comunicarii este aceea care muta accentul de la mesaj si valoarea acestuia la receptare si disponibilitatea receptorului de a accepta un mesaj. Cu alt e

cuvinte, mesajul nu se afla n text, n adresarea publica propriu zisa, ci este rezu ltatul unei interactiuni, al unei negocieri ntre emitator si receptor. Un mesaj, o rict de bine construit, trebuie, pentru a avea ecou real, sa raspunda unor preocupari si, mai ales, sa ofere dezlegari la probleme care framnta oameni si grupuri. Iata cum o regula a comunicarii face trimitere la si developeaza o cerinta fundamentala a conducerii. Iata cum comunicarea se ngemaneaza si devine parte organica a conducerii moderne. Dominique Wolton remarca faptul ca, astazi, comunicarea are ceva n comun cu politica: ambele induc parerea, seducatoare prin comoditate, ca fiecare se price pe n aceste domenii, ca poate emite judecati, opinii. Fara ndoiala, exista o competenta mediatica a publicului, formata n ani de experienta, de urmarire a mijloacelor de comunicare n masa. Comunicarea tinde, totusi, sa devina o profesie, si una dintre cele mai dificile, pentru ca ea, ca proces, exista la inter ferenta dintre domenii de sine statatoare: sociologie, psihologie, lingvistica etc. Ca d omeniu de cercetare, ea traieste din asimilarea si reunirea cuceririlor facute n ace ste domenii de sine statatoare. n acelasi timp, ea trebuie sa unifice si sa regndeasca totul din perspectiva unui anumit context social si psihologic. Ca si n politica, n comunicare nu exista regula valabila oriunde si oricum. Regula mprumuta ceva de la context si se aplica ntotdeauna ntr-un context. Aceasta realitate poate induce n eroare: ca nu ar exista regula, ca totul s-ar reduce la adaptare. Regula exista, numai ca adaptarea ei nseamna regndirea regulii prin datele unui context. Ceea ce nseamna si stapnirea regulii, si capacitatea de a regndi fiecare context. Faptul ca aceste demersuri extrem de importante pot fi mimate ntretine iluzia ca n domeniul politicii si al comunicarii se pricepe oricine. Numai ca o asemenea iluzie devin e extrem de costisitoare

1. Nimic nu e mai real dect opinia publica 1.1. Media opinia publica, un binom organic

O lucrare despre mass media si societate este n buna masura o lucrare despre opinia publica, despre modul sau de formare, despre mecanisme care i explica evolutia. Sistemul mass media asigura circulatia informatiilor, opiniilor, inter pretarilor si abordarilor considerate a avea semnificatie sociala si reprezinta o ade varata legatura informationala ntre diverse parti si segmente sociale. Nu discutam acum daca media actioneaza n numele opiniei publice; este cert nsa ca ele contribuie la cristalizarea si, apoi, la promovarea unor orientari, curente dominante, preocup ari ale opiniei publice. Exista teorii si interpretari care considera ca impactul media asupra opiniei publice este hotartor, asa cum alte interpretari apreciaza ca putem vorbi despre o influenta minima. Dincolo de diverse abordari, legatura dintre mass med ia si opinia publica apare limpede si nu este de nimeni contestata. Valorile acorda te acestei conexiuni sunt diferite, dar nimeni nu pune la ndoiala realitatea si cons istenta conexiunii propriu-zise. Cel mai semnificativ lucru n aceasta privinta este faptul ca momente importante am putea spune nodale ale studiului opiniei publice sunt organic legate de prezenta din ce n ce mai dominatoare a mass media; ntr-o anumita masura, putem spune ca studiul opiniei publice se dezvolta sub o somatie: somatia descifrarii impact ului mass media. Sub puternica impresie a acestui impact, a aparut unul dintre primel e mari studii de sine statatoare despre opinia publica, scris de Walter Lippmann i mediat dupa primul razboi mondial, au aparut apoi toate teoriile care vorbesc despre at otputernicia media n formarea opiniei publice, apoi cele care sustin efectele minim ale ale media, apoi toata suita de interpretari care ncearca sa identifice si sa prom oveze un model mai echilibrat al acestei interconditionari. Istoria ultimelor opt dece nii pozitioneaza opinia publica si mass media ntr-un binom organic. Nu se poate vorbi des pre opinie publica n afara mass media, cum orice analiza a mass media fara raportarea absolut necesara la opinia publica este lipsita de principalul sistem de referin ta. De aceea, ni se pare necesar ca primele doua capitole sa le dedicam opiniei publice . Este extrem de dificil sa definesti sau macar sa caracterizezi opinia publica. Complexitatea de netagaduit a conceptului este accentuata de faptul, incontestab il

si el, ca multe asemenea demersuri nu sunt animate att de preocuparea de clarificare conceptuala, ct mai ales de dorinta de a cstiga sprijinul opiniei publice. Un autor de indiscutabil prestigiu, precum Harwood L. Childs, gaseste ca termenul d e opinie publica nu poate fi discutat n general, ci, asemenea notiunii de vreme , poate sa fie nteles numai daca este raportat la un context precis, n legatura cu probleme si obiective precise. De pilda, meteorologii nu cerceteaza vremea n general, ci conditiile atmosferice ntr-un anumit loc si ntr-un anumit timp . Astfel definit, termenul vreme devine semnificativ si poate fi studiat . La fel ar trebui procedat, spune autorul american, si cu notiunea de opinie publica , deoarece ea nu poate fi definita dect n legatura cu un public specific si cu anumite probleme care l preocupa. n felul acesta, am putea vorbi despre starea opiniei publice, despre cauzele care o fac sa fie ntr-un fel sau altul, despre schimbarile previzi bile ce pot avea loc (Harwood L. Childs, An Introduction to Public Opinion, p. 42). 1.2. Un concept cu malformatie congenitala Potrivit lui Vincent Price, conceptul modern de opinie publica este, n cea mai mare parte, un produs al Iluminismului si se asociaza cu momentul n care distinctia dintre stat si societate, dintre persoane oficiale specializate si publicul larg devine parte integranta a conceptiilor democratice si liberale din secolul al XVIII-lea . n aceasta perioada, termenii mai vechi de opinie si de public se reunesc ntr-unul cu totul nou, cu ntelesul de judecati colective n afara sferei guvernarii, dar car e au impact asupra procesului de luare a deciziei. Faptul ca ambii termeni componenti opinie si public aveau deja ntelesuri multiple a facut ca noul concept sa fie greu de definit. Opinia avea n vedere att aspecte rationale, de natura cognitiva (o forma de cunoastere, chiar daca inf erioara), ct si procese nonrationale si de natura sociala (opinia ca expresie a trad itiei, a cutumei exercita un gen de presiune asupra membrilor comunitatii respective). Public fie avea un nteles etimologic (derivat din latinescul populus), fie se asoci a cu lucrurile la care accesul este comun; n alte cazuri, termenul se referea la pr obleme de interes comun, la probleme oficiale, la probleme legate de stat. De exe mplu, nainte de 1830, conform dictionarelor frantuzesti, antonimul cuvntului public nu era privat , ci particular , individual (publique/particulier). Exista istorici care considera ca termenul are origine englezeasca, dar, n general, Jean-Jacques Rousseau este creditat ca ar fi folosit pentru prima oara term enul l opinion publique, n anul 1744. Oricum, deja n jurul anului 1780 termenul va fi folosit din ce n ce mai frecvent de scriitorii francezi, pentru a se referi mai d egraba la un fenomen politic dect la unul social, de multe ori n conjunctie cu binele public , spiritul public , constiinta publica (n M. Ozuf, V. Price, Public Opinion, p. 8). Mai trziu, ceea ce s-a numit modelul clasic al opiniei publice, deci modelul preconizat de Iluminism, a fost criticat mai ales pentru faptul ca opinia public a este

prezentata ca fiind rationala, critica, egalitara. De exemplu, chiar daca Rousse au considera ca indivizii trebuie sa participe n mod liber si deschis la dezbaterile cu privire la deciziile colective, ca numai n felul acesta se poate ajunge la vointa generala , nu precizeaza cum se rezolva eventualele tensiuni si conflicte dintre vointa colect iva si interesul individual. Modul n care ia nastere opinia publica dintr-o masa de inte rese individuale va ramne una dintre dilemele filosofiei politice liberale. ncercnd sa r ezolve aceasta ambiguitate, multi autori au portretizat opinia publica drept un t ribunal anonim si impersonal, o forta care transcende individul, reflecta un bine comun si nu este un simplu compromis ntre multiple interese individuale. Aspecte de interes pentru modul n care este conceptualizata astazi opinia publica sunt relevate de filosofia iluminista, dar si de perspectivele utilitarist e (J. Bentham si John Stuart Mill), sau de cele cu privire la democratia reprezentativa ( J. Madison). Spre deosebire de Rousseau, filosofii utilitaristi considerau ca oamenii au ca principal obiectiv satisfacerea nevoilor personale; deci societatea este comp usa din indivizi care cauta sa-si maximizeze interesele si foloasele, ceea ce impune existenta unui mecanism care sa armonizeze aceste interese disparate. Mecanismul imaginat de acestia era regula majoritatii, stabilita prin alegeri regulate. n ac easta perspectiva, opinia publica era vazuta ca reprezentnd interesele agregate ale oamenilor care fac parte dintr-o comunitate , statul avnd rolul de arbitru, de a mentine echilibrul ntre indivizi si grupurile preocupate de a-si maximiza interesele . Daca n conceptia liberala clasica opinia publica este o modalitate de realizare a binelui comun, prin participarea continua a publicului la dezbateri rationale, p e baze egalitare, n conceptie utilitarista opinia publica ia nastere n procesul de maximizare a intereselor individuale, pe baza aplicarii regulii majoritatii. Ace asta conceptie nu exclude necesitatea dezbaterii, a libertatii presei, dar implicarea publicului n dezbaterea problemelor politice nu era considerata modalitatea cea mai fericita sau mai practica pentru a se ajunge la binele comun; dimpotriva, se con sidera ca alegerea operata de majoritate armonizeaza mai bine interesele individua le. Publicul ncepe sa fie echivalat cu electoratul. Asa cum aratam, dificultatea de a defini opinia publica provine din ambiguitatea celor doi termeni: opinie si publica . Dificultatea se accentueaza prin alaturarea lor n cadrul notiunii de opinie publica . Opinia nseamna evaluarea unei probleme, a unui context, a ceva precis, facuta de catre cineva anume. Deci, cnd vor bim despre opinie, trebuie sa precizam neaparat obiectul (domeniul de referinta)

si subiectul ei. n cazul opiniei publice, obiectul asupra caruia se pronunta poate f i precizat. Dificultatile ncep cnd este vorba sa precizam subiectul. Cine este subiectul opiniei publice? Societatea n ansamblu? Dar aceasta nu poate gndi unitar. Grupurile? Dar ele sunt numeroase si ghidate de valori, interese, preocupari dif erite. Este semnificativ n aceasta privinta ca autorii de la nceputul epocii modern e care vorbeau despre opinia publica nu precizau exact ce grup de persoane au n vedere. De exemplu, opinia publica era echivalata, n mod implicit, cu opinia

oamenilor de litere francezi, care si autoatribuisera, n mare parte, rolul de arbitr i ai problemelor sociale si politice. De aceea, nu este exagerat sa spunem ca acest concept are de la nceput n substanta sa ceva paradoxal, prezinta chiar un gen de malformatie congenitala. Opin ia trebuie sa aiba neaparat un subiect, iar subiectul opiniei publice nu poate fi, pur si simplu, identificat cu precizie. Asa vom ntelege de ce ncercarile de definire a op iniei publice fie au ipostaziat o realitate supraindividuala, fie au considerat c a adevaratul subiect este individul, opinia publica nefiind dect suma opiniilor individu ale. 1.3. Opinia publica a domnului Necker Consacram n acest cadru cteva rnduri ministrului francez de finante de dinainte de Revolutia de la 1789, Jacques Necker. Este un omagiu adus unui demnitar care sesizeaza cu mult peste epoca sa importanta opiniei publice. Necker p une n circulatie termenul de opinie publica n deceniul al optulea al secolului al XVIII-lea si l foloseste pentru a se referi la faptul ca starea financiara a guve rnamntului depinde din ce n ce mai mult de opinia creditorilor. Era, deci, o recunoas tere implicita a faptului ca opinia elitelor (financiare) este indispensabila pe ntru succesul diferitelor politici ale administratiei. Necker chiar da publicitatii o pr ezentare a rezervelor statale, pentru a-i linisti n felul acesta pe creditori si a-i asigu ra ca aceste rezerve sunt pe mini bune. n ajunul Revolutiei Franceze, el surprinde cu rara acuitate ridicarea unei noi puteri a spatiului public: spiritul care anima v iata sociala, predilectia pentru consideratii si lauda au instituit n Franta un tribun al n fata caruia aveau datoria sa compare toti oamenii ce atrasesera privirile asupra lor: aceasta este opinia publica . Si, n continuare, majoritatea strainilor ntmpina dificultati n a-si face o idee exacta privitoare la autoritatea de care se bucura n Franta opinia publica. Ei nteleg greu faptul ca exista o putere invizibila care, fara bani, fara garzi personale, fara armata, promulga legi de care asculta chiar si palatul regal; nimic nu e mai real dect ea (citat n Jrgen Habermas, Sfera publica si transformarea ei structurala, p. 117). Un al doilea motiv: ministru al finantelor fiind, Necker a publicat bilantul bugetului de stat. ntr-o epoca a absolutismului, initiativa a socat pur si simplu. Nu era vorba de un gest de imagine , cum am spune noi astazi, de o actiune-protest mpotriva sistemului si pentru captarea bunavointei opiniei publice. Era o actiune bine calculata pentru atragerea capitalului strain. Faptul ca Necker a nteles mai adnc dect contemporanii sai aceasta noua forta, ca a facut un gest spectaculos pentru epoca, dnd un semnal privind modul cum poate fi folosita aceasta forta, cum ar

trebui sa se poarte puterea cu ea, i-a adus o anumita faima. Potrivit aceleiasi relatari citate mai sus, n epoca se vorbea despre opinia publica a domnului Necker , banuim ca despre o idee fixa, o marota, o ciudatenie La trei luni dupa ce a publicat bilantul, Necker a fost concediat. Astfel, a pla tit ndrazneala, am spune temeritatea de a gndi dincolo de timpul sau. Este al treilea motiv care ne-a facut sa-i consacram aceste rnduri.

1.4. Cumulul perspectivei sociologice si psihologice n continuare, ne propunem sa precizam cteva caracteristici ale opiniei publice care ne vor ajuta sa ne reprezentam mai bine continutul si contururile conceptul ui pe care l discutam. Extrem de important pentru tema de fata este raportul dintre opinia publica si opinia individuala. Mai ales ca n aceasta privinta avem abordari diametral opuse. E. Bogardus subliniaza: Opinia publica nu constituie o simpla adunare a opiniilor

individuale, ci produsul unui proces de dezbatere (E. Bogardus, The Making of Public Opinion, p. 5). ntr-adevar, opinia publica are n substanta sa ceva ce porneste de la individ, dar are o valoare supraindividuala. Nu putem discuta opinia publica doar n termenii nencapatori propusi de multimea opiniilor individuale. Pornind de aici, au aparut interpretari care chiar desprindeau opinia publica de cea individuala. De pilda, tendinta de personificare, interpretare care concepe opin ia publica drept o entitate distincta la care participa doar persoanele aflate n aco rd cu ea; sau teoria eulogista , cum o numeste Allport, potrivit careia opinia publica nu numai ca se deosebeste de opinia individuala, dar s-ar afla chiar n opozitie cu e a: mediocritatii opiniei individuale i se opune ntelepciunea opiniei publice ( Teoria opiniilor , n J. Stoetzel, Sociologia franceza contemporana, p. 129). Apare n acest context reactia, interpretarea diametral opusa, exprimata cel mai bine de Harwoo d L. Childs. Abordarea sa este evident polemica; de unde severitatea concluziei. R edam mai pe larg aceasta reactie, si pentru a ntelege coloratura sa polemica: Este clar ca o opinie este ntotdeauna opinia unei singure persoane, nu a unui grup. Opinia publica se refera ntotdeauna la o colectie de opinii individuale, nu la o entitat e mistica ce pluteste n atmosfera deasupra capetelor noastre. Pentru a afla ce este o stare de opinie data, trebuie sa adunam opiniile indivizilor. Acest punct nu cer e un accent special, chiar daca unii autori s-au gndit la el n termeni de idee a grupul ui, forma separata si distincta de ideile persoanelor reale. Prin opinie publica se ntelege orice colectie de opinii individuale numite (Harwood L. Childs, An Introduction to Public Opinion). Nu poate fi subliniata suficient de apasat partea de adevar cuprinsa n aceasta formulare: opinia publica nu poate exista n afara celei individuale. Altfel nici nu ne-am putea explica succesul sondajelor moderne care chestioneaza persoane concrete si identifica tendintele la nivelul opiniei publi ce ntr-un moment dat si n legatura cu o problema care framnta o comunitate. Exista o relatie mai complexa ntre opinia individuala si cea publica; o relatie c e solicita, pentru ntelegerea adecvata, cumulul perspectivei psihologice si sociolo -

gice, relevat cu pregnanta de Jean Stoetzel. Cnd un individ se pronunta ntr-o problema particulara, rezulta o opinie ce se cere studiata din perspectiva psiho logica. Are loc o alegere individuala, fara semnificatie sociala. Alegerea este re levanta pentru personalitatea individului, pentru experienta si traiectoria sa per sonala. n acest context, autorul francez vorbeste despre opinii private. Individul nu traieste nsa separat de influente, de dezbateri, de un flux de interese si preocupari. El apartine unui grup profesional si fie ca realizeaza sau n u

topeste n opinia pe care o exprima la un moment dat (si care pare doar opinie individuala ) problemele grupului respectiv. Noua realitate viata de grup influenteaza cel putin la fel de mult opinia individului. n calitate de membru al unui grup, el promoveaza o opinie care raspunde unei probleme sociale si este ea nsasi un raspuns social (J. Stoetzel, Teoria opiniilor, p. 126). n prim-plan apare tot individul, dar nu n calitatea sa de persoana particulara, ci n cea de membru a l grupului, ale carui interese si preocupari le da glas n procesul opinarii. De alt fel, aceasta realitate ntemeiaza veridicitatea sondajelor de opinie. n acest caz, indiv izii sunt chestionati nu n calitatea lor de fiinte particulare, ci de persoane repreze ntative pentru un grup sau altul, pentru un curent sau altul. De aceea, n interpreta rea opiniei, cum spunea J. Stoetzel, sociograma trebuie sa dubleze psihograma (p. 127). n acest plan al vietii de grup, autorul francez remarca un lucru demn de retinut. Individul nu este numai jucaria influentelor care se exercita asupra sa. El nu s e situeaza doar la interferenta problemelor grupului respectiv, ci mai ales la cea a solutiilor: el nu ia n consideratie att problema, ct solutia colectiva data si de ca re el tine seama (p. 128). n acest context, putem descifra mai bine si ntelesul termenului de opinie majoritara. Este acea opinie care exprima sentimentul de grup. Deci majoritatea se cere asociata mai ales cu o stare de spirit, nu att cu numarul.

Pentru ca numarul, n acest caz, urmeaza opinia care exprima mai bine, mai fidel starea de spirit. Producerea si evolutia opiniei publice sunt un atribut al vietii de grup, consid era Stoetzel. Mai mult, producerea de opinii publice este una dintre functiile cele ma i caracteristice ale corpului social. Viata colectiva este mediul prielnic pentru plamadirea opiniilor publice. Aici se confrunta problemele, abordarile si mai ales so lutiile. Sigur ca n ecuatie apar si indivizii aflati n fruntea acestor dispute. Dar n aceast a ipostaza ei reprezinta simboluri, purtatori de optiuni si credinte. Opinia publi ca se poate exprima prin persoane particulare, dar prin persoane care gndesc public, care dau glas unei constiinte publice . n substanta sa, opinia publica are ca subiect prima persoana a pluralului (J. Stoetzel, Teoria opiniilor, p. 132). Cu alt e cuvinte, opinia publica este semnificatia reactiilor de opinie a nenumarati subie cti care gndesc public (p. 130). n legatura cu tema pe care o tratam, se ridica si problema unui gen de perenitate a opiniei publice comparativ cu viata corpului social. n acest caz, opinia publica nu face dect sa sintetizeze o experienta condensata n norme, atitudini; sa

nsumeze judecati si abordari comune sub forma unei ntelepciuni impersonale. Ea pare ca pluteste undeva sub forma unei comori de nvataminte. Si sub aceasta ipostaza opinia publica se exprima, alaturi de norma impersonala, tot prin indiv izi; persoana particulara este, si n acest caz, tot un vector de exprimare a unei real itati, a unui fond comun care transcende individul. De aceea remarca Stoetzel vom spune urmatoarele. Exista doua forme de opinii: publica si privata. Prima este de ordin sociologic si trebuie sa fie int erpretata pe plan sociologic. A doua este de ordin psihologic. Psihologia este singura

capabila sa o studieze n mod adecvat. Opinia publica apartine societatii. Ea cont ribuie la constituirea si la exprimarea ei. Opinia privata apartine persoanei care o realizeaza si o manifesta (p.132). 1.5. Caracteristici ale opiniei publice Cei mai multi cercetatori sunt de acord n a sublinia ca o caracteristica importanta a notiunii de care ne ocupam ar putea consta n faptul ca opinia publica est e constiinta neoficiala care se pronunta asupra diverselor probleme ale actualitat ii. De multe ori, reactiile si pozitiile opiniei publice iau nastere prin raportare la opinia oficiala. Opinia publica se plamadeste nu doar n dialog cu opinia oficiala, ci di n conversatiile desfasurate n cadrul diverselor grupuri, din prelucrarile complicat e ale diverselor fapte, reactii, trairi, evenimente. n alti termeni, opinia publica este apanajul societatii civile, produsul dezbaterilor care au loc n grupuri formale s au informale, rezultatul milioanelor de dialoguri desfasurate n retorta imensa a vie tii unei comunitati. Are nsa opinia publica un caracter cu totul neinstitutionalizat? Din caracterizarea de mai sus asa ar rezulta. Totusi, nu putem, de pilda, eluda faptul ca n spatiul public au aparut institutii si structuri considerate parte integranta a cmpului opiniei publice sau lucrnd n serviciul acesteia. Structurile profesionalizate care alcatuiesc astazi cmpul media desfasoara o activitate ce nu poate fi despartita n nici un fel de opinia publica si evolutia sa; identificam aici un argument n spri jinul faptului ca opinia publica nu are un caracter cu totul neinstitutionalizat. Opinia publica nu este un bloc omogen (J. Stoetzel, Teoria opiniilor, p. 249). Este fundamental sa realizam acest lucru pentru a ntelege dinamica interioara, evolutiile opiniei publice. Adesea suntem indusi n eroare de formule precum opinia publica este de parere , considera , crede de cuviinta , respinge , ceea ce sugereaza faptul ca opinia publica judeca unitar, accepta sau respinge unitar, a idoma unei persoane. Alteori, asimilam opinia publica cu ceea ce numim curentul dominant , poate tot dintr-un sentiment de confort personal, care ne ndeamna sa simplificam lucrurile, sa retinem doar ce este esential . n realitate, opinia publica este traversata permanent de curenti diferiti, de ndoieli, de preocupari particulare, de evaluari specifice. n acest domeniu, este b ine sa folosim cu prudenta notiunea de curent secundar . Ceea ce astazi este perceput drept secundar mine poate capata preeminenta, datorita unei evolutii firesti, de nimeni contestata. Pe de alta parte, n cazul opiniei publice, minoritatea , daca este activa, poate avea la un moment dat o influenta mai mare dect o majoritate resemnata, putin dispusa sa-si conserve pozitia. Ne putem, de asemenea, ntreba de ce anume este conditionat impactul unui punct de vedere. Punctul de vedere ia, c el

putin ntr-o prima faza, forma opiniei individuale. Cnd este temeinic elaborat si argumentat, el se poate bucura de ecou, poate avea impact, pentru ca da glas une i

stari de spirit, unei abordari mai larg mpartasite. Conteaza si cine anume formuleaza respectivul punct de vedere. Credibilitatea persoanei se transfera asupra credibilitatii aprecierii. Deci, n domeniul opiniei publice, ponderea diferitelor opti uni si curente, evaluarile statistice se cer folosite cu mare grija. Nu pentru ca nu ar masura exact situatia la un moment dat, ci pentru ca exista o dinamica ce ndeamna l a prudenta, exista evolutii si influente ce nu-si pot gasi ntemeierea n starea anterioara a opiniei. Apar prestatii noi, apar interferente noi, exista n permanenta o diversitate n miscare. Am mai mentiona si faptul extrem de important ca, astazi, un punct de vedere poate fi preluat de media, difuzat pe o arie larga si, implicit, legitimat. Apro ape nu mai conteaza ca, initial, a fost un simplu punct de vedere. Potential vorbind, e l se poate bucura de un impact la care nu spera cu decenii n urma. Iata de ce ar fi cu totul inadecvat si chiar rudimentar sa consideram ca opinia publica este un bloc omogen. Ea este o stare de permanenta confruntare; pe fundalul ei, la un moment dat, capata relief anumite idei, evolutii si optiuni care devin astfel dominante . Dar, prin aceasta, diversitatea nu este n nici un fel distrusa. O alta caracteristica a opiniei publice ne apare din relatia sa speciala cu atitudinea. Opinia publica exprima o luare de atitudine, o pozitie fata de o situat ie, fata de o dezlegare propusa la un moment dat. Rolul atitudinii n cristalizarea opiniei publice este asa de mare, nct Harwood L. Childs defineste opinia publica drept expresia verbala a atitudinii (op. cit., p. 44). Atitudinile, la rndul lor, exprima interese, preferinte, optiuni, chiar prejudecati. Nu putem sublinia sufi cient de pregnant rolul jucat de interes n cristalizarea unei opinii, individuale sau d e grup. Cum se raporteaza persoanele particulare sau grupurile la o idee, la un pr ogram, la o oferta sociala sau politica? Evident, este vorba despre o evaluare di n mai multe puncte de vedere: al consistentei, al fundamentarii, al rigorii, al credib ilitatii celui sau celor care sustin ideea sau programul respectiv. Dar, ntotdeauna, persoane sau grupuri cauta ntr-o idee sau un program raspunsuri la propriile preocupari si interese, aprecierea facndu-se n functie de modul cum asigura satisfacerea acestora. Constelatia de interese joaca, de asemenea, un rol foarte important n agregarea opiniilor individuale n cadrul celor de grup, precum si a acestora n ceea ce numim opinie publica. Liantul adevarat al grupurilor sunt interesele transfigurate n at itudini si nu avem sanse sa ntelegem asa cum se cuvine modul de constituire a opiniei publice, curentele si optiunile care o compun, daca nu vom face referire si la materia prima predilecta din care rasare opinia preocuparile si interesele individuale, de grup sau comunitare.

Opinia este o forma de a pune ordine si de a sistematiza multimea de idei si optiuni ale unei persoane ori societati. Opinia defineste persoana, grupul sau c omunitatea. A gndi nseamna a gndi diferit. Prin forta lucrurilor, opinia este echivalenta cu diferenta. Nu formulezi o opinie ca sa spui acelasi lucru spus, mai nain te, de catre altcineva. Extrem de instructive sunt n acest sens auto-pozitionarile, d eci

momentele cnd se formuleaza o pozitie diferita fata de pozitia anterioara a persoanei, grupului sau comunitatii respective. Nu am avea o imagine reprezentativa asupra opiniei publice daca nu am recunoaste istoria cumulativa a acestui fenomen social. Opinia publica sintetizeaza ntr-un fel istoria unei comunitati nationale, cu ceea ce are ea specific si parti cular. Vom saraci imens acest fenomen daca nu-l vom plasa si ntr-un context national. Opinia publica din Anglia are anumite particularitati, asa cum cea din Franta es te marcata de istoria Frantei, de disputele n care a fost angajata aceasta tara. Bin e nteleasa, aceasta particularitate a constituirii opiniei publice ca fenomen socia l ne va ajuta sa descifram mai bine reactiile opiniei publice fata de diferitele feno mene. Noi nu putem sa luam cunostinta cu snge rece de un fenomen. n alti termeni, nu ne putem impune un ragaz emotional sau de personalitate pentru a ntmpina si evalua un eveniment, dupa care luam atitudinea pe care o consideram potrivita: interpretarea cuvintelor, a informatiilor, a datelor pe care le auzim este influ entata de starea, de atitudinea pe care le avem n momentul n care aflam ceea ce aflam. Discutnd despre opinie publica, este important sa subliniem alte doua caracterisitici semnalate de catre Leonard Doob ntr-o abordare oarecum polemica a legilor opiniei publice formulate de catre un alt autor american, Hadley Cantril, coleg cu Doob n conducerea Institutului de Analiza a Propagandei (New York, 1937). Cantril afirmase ca opinia publica este deosebit de sensibila la evenimen te importante. Aceasta lege , replica Doob, ar trebui reformulata: opinia publica reac tioneaza la evenimente n legatura cu care exista deja o reactie. Care este ration amentul lui Doob? nsusi faptul ca exista o reactie arata ca evenimentul este important. Opinia publica nu reactioneaza att la eveniment, ct la reactia fata de evenimentul respectiv. Este ceea ce Lippmann spusese cu ctiva ani nainte, anume ca, n plan social, o pozitie nu este formulata att fata de un eveniment din realitatea propriu-zisa, ct fata de perceptia existenta n legatura cu acel eveniment. n alti termeni, n planul opiniei publice avem de-a face cu o reactie la reactie. A doua precizare. Cantril subliniase ca, atunci cnd n joc este interesul, opinia publica reactioneaza mai repede, se afla naintea masurilor politice . Daca am accepta o asemenea formulare, ar trebui sa recunoastem marturiseste Doob ca opinia publica este mai nteleapta dect reprezentantii puterii, alesi tot de popula tie. Nu ca nu ar putea fi acceptata o asemenea interpretare, dar, concentrndu-ne pe ea , am putea scapa din vedere esentialul. Atunci cnd opinia publica se afla naintea guvernantilor, avem un semn ca decizia asteapta cuvntul opiniei publice. Insistam asupra acestei abordari pentru ca ea va cunoaste o anumita extindere n practica politica. A devenit aproape un cliseu ca deciziile politice sa fie astf el motivate: asa cere opinia publica . Nu putine sunt cazurile cnd se face chiar o pregatire de artilerie reprezentata de publicarea cu mai mare frecventa n presa a uno r materiale pe tema respectiva. Nu este vorba aici de a nega sau de a subestima ac est criteriu fundamental, anume asimilarea n decizie a preocuparilor opiniei publice.

Numai ca aici nu e vorba de a tine cont de opinia publica, ci de a te ascunde

dupa

opinia publica, de a invoca opinia publica. n acelasi timp, exista autori si scol i de gndire care deplng perturbatia morbida , ivita ca urmare a slabirii fortei de reactie a guvernantilor, a amnarii deciziilor. ntrebarea cu adevarat grava este: invocarea opiniei publice se datoreaza unui respect real sau mai curnd ea exprima absenta unei viziuni coerente, a unei abordari n perspectiva, adica a acelor ceri nte care confera substanta adevarata actului de conducere? Consideram ca de cele mai multe ori presiunea opiniei publice este invocata mai degraba pentru a disimula lipsa de pregatire a deciziei, absenta abordarii strategice si, daca vreti, o an ume indisponibilitate de a asuma deciziile pe care le solicita un moment sau altul. De aceea si oamenii de stat sunt din ce n ce mai rari, iar politicienii abunda 1.6. Potentialul de vulnerabilitate a opiniei publice Vincent Price mentioneaza o serie de probleme care, de-a lungul timpului, au cauzat temeri n legatura cu opinia publica, stimulnd preocuparile de a studia ndeaproape acest fenomen. Lipsa competentei si lipsa resurselor, mpreuna cu alte slabiciuni, alcatuiesc ceea ce am putea numi potentialul de vulnerabilitate a op iniei. a) Lipsa competentei Abilitatea publicului larg de a ghida problemele de natura politica a fost pusa la ndoiala de Platon, si aceasta ngrijorare a capatat proportii n perioada moderna. Opiniile ar trebui sa se bazeze pe cunoasterea temeinica a problemelor politice, cunoastere pe care nu o putem pretinde cetateanului obisnuit. Acesta nu se afla n contact direct cu evenimentele, si formeaza ideile pe baza unor relatari incomple te, asa cum apar ele n presa. Este punctul n care V. Price l citeaza larg pe Walter Lippmann, inclusiv ideea acestuia privind crearea unor organizatii independente de experti, de specialist i n stiinte politice, care sa le prezinte celor care au puterea de decizie faptele ne vazute ntr-o forma inteligibila si care sa organizeze opinia publica pentru presa. Aceste oficii ar trebui sa fie finantate de surse independente si sa aiba acces nelimitat la fapte. b) Lipsa resurselor John Dewey considera ca nu lipsa competentei unei parti a publicului este problema, ci faptul ca mijloacele pentru comunicarea publica sunt insuficiente. n temeietorul pragmatismului american nu propune crearea unui sistem de colectare si prelucrare a informatiilor la cel mai nalt nivel, ci imagineaza consolidarea u nei stiinte sociale care sa aiba radacinile n comunitate si care sa transmita publicu lui prezentari mestesugite ale propriilor interpretari prin intermediul presei. Cu a lte

cuvinte, nevoia de baza este mbunatatirea metodelor si a conditiilor n care au loc dezbaterea, discutia, persuasiunea (citat n V. Price, Public Opinion, p. 18). Problemele reale n legatura cu opinia publica nu se datoreaza publicului ca atare , ci mai ales premisei cetateanului omnicompetent, care sta la baza teoriei clasic e a

democratiei. Nu este vorba despre o lipsa de interes din partea cetatenilor, pen tru ca, atunci cnd simt ca interesele le sunt n joc, ei se implica n mod natural n problemele politice. Ceea ce le trebuie cetatenilor este un sistem politic compe titiv, cu lideri puternici, care sa prezinte alternative si sa fie deschis dezbaterii. n aceasta perspectiva, vina pentru lipsa de functionalitate a guvernamntului nu mai apartin e publicului, ci mai degraba celor care se afla n posesia resurselor, presei sau re prezentantilor puterii. c) Tirania majoritatii Un alt pericol care pndeste opinia publica este ca, sub presiunea majoritatii, ea tinde sa devina mediocra, pornind de la tendinta de a ajunge la cel mai mic numi tor comun. Atunci cnd se confrunta cu opinia majoritara, punctele de vedere minoritar e, chiar daca au valabilitate, nu mai sunt sustinute cu atta entuziasm. Tocqueville avertizase ca, ntr-o societate n care primeaza egalitatea, indivizii aflati n minoritate ramn singuri si fara nici o protectie n fata majoritatii dominante. Problem a alinierii la opinia majoritara a stat la baza articularii teoriei spiralei tacer ii (de care ne vom ocupa mai trziu). James Bryce avertizase si el ca, n timp, puterea majoritatii devine problematica: Cu ct conteaza mai mult opinia publica, cu att mai intransigenta este autoritatea majoritatii, cu att mai improbabila ascensiunea unor minoritati energice si cu att mai mare preocuparea politicienilor nu de a forma opinia, ci de a i se supune im ediat (n V. Price, op. cit., p. 20). Solutia pentru a rezolva problema vulnerabilit atii minoritatii n fata majoritatii consta, potrivit lui J. Bryce, n socializarea si de zvoltarea unei educatii autentice. O democratie trebuie sa cultive sentimentul indiv idualitatii. d) Vulnerabilitatea la persuasiune Opinia publica este susceptibila de a ceda persuasiunii, mai ales tehnicilor car e se bazeaza pe o reactie emotionala, irationala. ngrijorarea fata de vulnerabilita tea opiniei publice n aceasta privinta a fost sporita si de ascensiunea regimurilor fasciste n perioada interbelica. Ca urmare a constientizarii acestei slabiciuni, interesul pentru opinia publica a mers mna n mna cu interesul pentru persuasiunea prin intermediul mijloacelor de comunicare n masa. Pna n anii 50, lucrari fundamentale despre opinia publica aveau n titlu si cuvntul propaganda . e) Dominarea de catre elite

Contrar temerii ca publicul se afla n posesia unei puteri prea mari, cu care nu stie ce sa faca, exista si perspectiva ca puterea pe care o detine este de fapt prea mica. Problema principala din aceasta perspectiva este pasivitatea din ce n ce ma i accentuata din partea publicului, domesticirea credintei populare , care are ca rezultat dominarea de catre guvernanti si de catre elite. Benjamin Ginsberg (n V. Price, op. cit., p. 21) mentioneaza anumite forme de dominare de catre elite. O data cu aparitia democratiei electorale, relatia trad itionala, n care guvernantii si cetatenii se aflau pe pozitii adverse, a fost nlocuita treptat de o relatie de dependenta. Cetatenii devin dependenti de serviciile ofe rite de stat, ceea ce i determina sa-i sprijine actiunile: atunci cnd cetatenii vad n sta t

o sursa de beneficii, opinia nu mai este att de ostila autoritatii centrale [ ] Reg imurile occidentale au transformat opinia maselor dintr-o forta ostila, imprevizi bila, deseori distructiva, ntr-un fenomen mult mai previzibil si mai putin periculos. Rolul central n acest proces de mblnzire a opiniei este jucat, n conceptia acestui autor, de industria sondajelor. 1.7. Judecator al puterii Acest nou rol al opiniei publice a fost relevat tot n zorii epocii moderne. Daca Hobbes considera ca lumea este condusa de opinie, iar Pascal ca opinia este o regina a lumii , o prezenta gingasa dar cu totul semnificativa n cmpul puterii care ntelege sa-si exercite influenta ntr-un mod exact opus fortei pe care o impli ca tirania, William Temple vorbeste despre opinia publica ntr-o cu totul alta perspe ctiva, de sursa a puterii, de factor care i conditioneaza prestigiul, forta sau cr edibilitatea, cum am spune astazi. La 1671, el formula urmatoarea apreciere: Opinia formeaza baza si temeiurile oricarei guvernari [ ]. De fapt, se poate considera ca orice guvern se ntareste sau slabeste n masura n care simpatia de care se bucura n ochii opiniei generale cei care guverneaza creste sau scade (n J. Stoetzel, A. Girard, Sondajele de opinie publica, p. 21). Si ne aflam n secolul al XVII-lea. Revolutia industriala si demografica ce au urmat, cu procesele pe care le-au generat, de urbanizare, de transformare radica la a vechiului echilibru n care opinia celor multi nu conta deloc , totul a luat forma unui nou dinamism, a unei noi realitati sociale, n care opinia ncepea sa conteze din ce n ce mai mult. Orasele erau locuite de multimi de oameni din ce n ce mai numeroase, iar densitatea este un factor favorizant al conversatiei, al discutie i, al schimbului de date si pareri. Distantele pe structura verticala a societatii din tre cei avuti si cei saraci, dintre cei ce guvernau si cei guvernati se micsoreaza v izibil, ceea ce contribuie la accentuarea circulatiei opiniilor si informatiilor. O pinia generala are un alt teren de manifestare. Ea devine un personaj omniprezent, ea influenteaza, ea circula si mai ales induce, formeaza o stare de spirit. De aceea, J. B. Duroselle este ndreptatit sa remarce: ncepnd din prima jumatate a secolului al XIX-lea, un istoric demn de acest nume nu mai poate ignora n opera sa fie ca o aproba, fie ca o deplnge ideea ca exista o forta politica al carei nume este opin ia publica (citat n J. Stoetzel, A. Girard, Sondajele de opinie publica, p. 23). Este semnificativ ca Jean Stoetzel pune n legatura procesul de ascensiune a opiniei publice n viata societatii moderne cu ascensiunea mijloacelor de informar e colectiva care pun pe toti indivizii fara distinctie de loc sau de grup social n contact cu evenimentele lumii. n felul acesta, viziunea lor asupra evenimentelor nu sufera comparatie cu cea a oamenilor de altadata (Teoria opiniilor, p. 24). Aceas ta noua realitate sociala prezinta o particularitate care o face extrem de importan

ta, mai ales pentru putere: ea poate sa critice, iar puterea nu are mijloace sa se sustraga criticii. n perimetrul societatii moderne a aparut ncet, ncet o noua forta

care se raporteaza tot timpul la putere, la actele acesteia pe care le priveste, le evalueaza prin ochii celor multi , ai preocuparilor si intereselor publice. Astfel, puterea si-a gasit un judecator de temut. Mai apropiata de fiecare, ea [puterea] este supusa judecatii tuturor, formeaza obiectul unor opinii, iar detinatorii ei, desacralizati, sunt, ca si ea, supusi criticii fiecarui individ si criticii mult imilor. Ei nu pot obtine puterea, sau cel putin nu o pot pastra dect cu aprobarea tacita, da ca nu chiar manifesta, a acestei forte invizibile si nenumarabile a opiniei (J. Stoe tzel, op. cit., p. 24). Fara sprijinul opiniei, puterea poate deveni subreda, poate sa nu dispuna de realitatea puterii. 1.8. Nu un obiect, ci un capitol de cercetare Cum aratam la nceputul acestui capitol, ncercarile de definire sau chiar numai de caracterizare opiniei publice au sporit att de mult, nct autorul francez Jean Stoetzel semnaleaza un pericol: continuarea eforturilor n aceasta directie nu mai poate aduce dect minime cstiguri; ceea ce se cerea era o schimbare de directie prin dezvoltarea cercetarilor focalizate pe substanta propriu-zisa a opiniei pub lice. Formularea acestei schimbari de directie este memorabila: Opinia publica nu este un obiect, ea este un capitol de cercetare (J. Stoetzel, op. cit., p. 33). Preocu parea cardinala de acum trebuia sa fie aceea de a ntelege cum se formeaza si cum evolueaza opinia publica. Cu alte cuvinte, este necesar sa vedem mai nti ce pune n miscare opinia publica, ce anume i declanseaza reactia, cum se produce aceasta reactie si, mai ales, cum se distribuie ea n cadrul grupurilor si al mediului soc ial n ansamblu. n functie de ce se schimba opiniile? Harwood L. Childs face o distinctie utila pentru contextul de fata. El vorbeste despre cauze proxime ale opiniilor noastre, despre factori primari, activi si decisivi si despre factori latenti , secundari, c are doar ne predispun sa actionam. Cine ar intra n aceasta a doua categorie? De pilda , locul unde domiciliem, vrsta, gradul de prosperitate. Sunt factori care asigura u n gen de fundal pe care se proiecteaza evolutiile si schimbarile opiniei publice. De u nde ne dam seama de acest lucru? Cel mai adesea ei ramn constanti sau cvasiconstanti, dar pe acest fond apar schimbari spectaculoase de opinie publica. Prin urmare, e ste legitim sa ne ntrebam cu privire la cauzele adevarate ale acestor schimbari. Deter minantii nemijlociti ai opiniilor afirma Childs sunt canalele de comunicare si ceea ce ne parvin prin ele: ideile, relatarile, stirile, reprezentari care const ituie lumea noastra de simboluri (An Introduction to Public Opinion, p. 111). n general, opiniile se schimba n functie de informatiile pe care le detin persoanele sau grupurile. Nu poti sa ai o opinie despre nimic. Informatia noua, proasp ata declanseaza un proces de reordonare. Fireste ca fiecare om sau grup ntmpina

ntr-un anume fel informatia, o recepteaza n mod specific, o evalueaza si o interpreteaza diferit. Dar legatura dintre informatie si opinie nu este pusa la ndoial a de

nimeni. De aici importanta covrsitoare a media n formarea si orientarea opiniei publice. Materia prima a media este informatia. Influenta media asupra opiniei p ublice poate fi retinuta cel putin n doua planuri. Influenta imediata, pe termen s curt. Aici rolul informatiei transmise prin media este, cum spuneam, acela de a declan sa procesul de reordonare a datelor existente pna n acel moment. Mai avem de-a face cu un impact pe termen mediu si lung, mult mai important si mai durabil. Un flux informational cu o durata masurata n ani de zile poate influenta nu numai opinia propriu-zisa, ci chiar instrumentele de evaluare ca atare; nu numai react ia, ci chiar mentalitatea. De aici importanta cardinala a corectitudinii informatiei. Tema asupra careia vom reveni. Nu am putea trece mai departe fara a nfatisa o situatie mai putin cunoscuta, dar foarte expresiva, privitoare la balansul unui ziar n transmiterea un ei informatii care se referea la acelasi eveniment. Este vorba de ziarul Moniteur d in martie 1815, care nfatisa n felul urmator marsul spre Paris al lui Napoleon, dupa ce parasise insula Elba: 9 martie 10 martie Monstrul a evadat din locul exilului sau ; Capcaunul corsican a acostat la Cap Juan ;

11 martie Tigrul s-a aratat la Cap. Trupele avanseaza din toate partile pentru a opri naintarea lui. El si va termina mizerabila aventura fugind spre munti ; 12 martie 13 martie lumea ; 18 martie Monstrul a avansat cu adevarat pna la Grenoble ; Tiranul este acum la Lyon. La aparitia sa, spaima a cuprins toata Uzurpatorul a riscat sa se apropie la 60 de ore de mars de capitala ;

19 martie Bonaparte avanseaza n mars fortat, dar este imposibil ca el sa atinga Parisul ; 20 martie 21 martie Napoleon va ajunge mine sub zidurile Parisului ; mparatul Napoleon este la Fontainbleau ;

22 martie Ieri seara, Majestatea sa mparatul si-a facut intrarea publica si a sosit la Tuileries. Nimic nu poate depasi bucuria universala . n legatura cu informatia am mai releva un element instructiv. Cnd informatia este precisa, exacta, bine formulata, ea pune limite de interpretare, iar raspun sul nu poate fi dect n termeni de da sau nu ; putem accepta sau respinge ceva, dar nu putem comenta pe marginea informatiei respective. Cnd, dimpotriva, ceea ce se transmite este vag, insuficient definit, cmpul de interpretare este larg, iar int erpretarea propriu-zisa se face n sensul apropierii de atitudinea si interesele celui ce initiaza demersul respectiv. Exista chiar o tendinta de dezvoltare a informatiei

pentru a o apropia de pozitia celui care initiaza interpretarea propriu-zisa. n p rimul caz avem de-a face cu o comunicare reala, exacta, precisa, n cel de-al doilea se face loc proceselor de interpretare si se deschide cmpul pentru distorsionari si manipulari de tot felul.

1.9. Mediul de existenta dicteaza reordonarea opiniilor Un factor cu mare impact n schimbarea opiniei publice este evenimentul, cu mesajul implicit pe care l contine. Pentru a preveni anumite nedumeriri, se cuvin e sa subliniem ca din punctul nostru de vedere evenimentul este ntr-un anume fel mult mai important dect informatia si fluxul de informatii transmise continuu pri n intermediul mijloacelor de comunicare. Fireste ca si acele informatii se refera tot la evenimente. Aici avem n vedere evenimentul ca fapt de viata, evenimentul ca realitate propriu-zisa. Evenimentul degaja el nsusi un mesaj: falimentul unei mari f irme spune ceva, arestarea unui nalt factor de decizie pentru coruptie are un nteles ce nu poate fi eludat, asa cum faptul ca Romnia importa faina din Ungaria ne da un semn despre starea agriculturii noastre. Evenimentul zdruncina sau are acest potential. Informatia poate fi interpretata, evenimentul obliga la o reordonare a datelor de pna atunci. De aceea, Jean Stoetzel si Alain Girard considera ca pentr u opinia publica evenimentul este o nastere mereu noua , un impuls spre schimbare (Sondajele de opinie publica, p. 204). Mai toti autorii care vorbesc despre opinie publica subliniaza importanta deosebita a informatiilor venite prin media asupra opiniei publice si evolutiei sale. Este un factor pe care nimeni nu-l pune la ndoiala. Mai putin tratat este un alt proce s, care noua ni se pare extrem de important n constituirea si dinamica interna a opi niei publice. Este vorba despre ceea ce am putea numi metabolismul informational care are loc n interiorul fiecarui grup, al fiecarei comunitati sociale. O sursa importanta a acestui proces de prelucrare este constituita din informatiile, dat ele, evaluarile parvenite prin mass media. n acelasi timp, indivizii, grupurile, comunitatile traiesc ntr-o realitate data. Are loc un proces de prelucrare a semnalel or care vin din aceasta realitate la toate nivelurile de structurare a fiecarei com unitati. Aceste semnale sunt culese pe cai nemijlocite. De aceea, ele au alta valoare, iar procesul de prelucrare a unor asemenea semnale conduce la nvataminte mult mai importante pentru comportamentul subiectilor acestei prelucrari. Pe ce ne spriji nim aceasta afirmatie? a) Realitatea n care traim are totdeauna un mare impact, o mare forta de convingere. Cercetari efectuate de specialisti arata ca parerea unui grup de oameni de spre populatia de culoare, de pilda, se schimba daca respectivul grup traieste un tim p n mijlocul acestei populatii, daca lucreaza cu reprezentanti ai acestei populatii etc. Prejudecatile despre o realitate sociala au cele mai mari sanse sa se schimbe n contact direct cu acea realitate. Daca informatia detasata pe aceasta cale intra n coliziune cu cea provenita prin intermediul mass media, prima va fi ntotdeauna mai puternica, pentru ca are n spate o anumita ncarcatura de viata, pentru ca are

valoarea faptului trait. De aceea, cnd vorbim despre opinie publica se impune sa avem n vedere importanta decisiva a opiniilor rezultate n urma cunoasterii realitatii nemijlocite , a prelucrarii datelor si semnalelor provenite din aceasta directie. Ele vor alcatu i ceea

ce am putea numi nucleul dur n jurul caruia se formeaza opiniile grupului sau gru purilor respective; schimbarile n existenta noastra sau n perceptia noastra despre existenta declanseaza ntotdeauna schimbari n opinia comunitatilor respective. b) Informatiile, datele si evaluarile survenite prin intermediul media alcatuies c un flux continuu. Cele provenite din realitatea nemijlocita alcatuiesc mediul no stru de existenta. Influentei media ne putem, cel putin partial, sustrage. Influentei mediului n care traim si fortei sale de modelare, nu! c) Am afirmat mai sus ca atitudinea este esentiala n cristalizarea opiniei. Atitu dinea, la rndul ei, este hranita de interese. Interesele sunt cel mai adesea tran sate n realitatea imediata. Fara ndoiala ca aceasta din urma este influentata de realit atea mai ampla, nationala, sau de cea regionala sau internationala. n judecatile s i atitudinile noastre, operam, cel mai adesea, n orizontul existentei si intereselor c otidiene. 1.10. Costul jocului de-a imaginea

ntr-un asemenea context, se cuvine relevat un adevarat decalaj care se creeaza ntre efortul consacrat studierii opiniei publice mult mai mare si cel afectat investigarii realitatii propriu-zise pe care opinia publica o reflecta sau ar tr ebui sa o reflecte. Opinia publica tinde sa exercite o presiune, iar pentru cercurile poli tice si guvernamentale o adevarata teroare. Nu este loc de repros aici, pentru ca barometrul opiniei publice este vital n cazul oamenilor si organismelor a caror pozit ie depinde de vot. Fundamental este faptul ca apare riscul neglijarii realitatii ef ective; sau, si mai rau, al evaluarii realitatii doar cu imaginea dominanta din cadrul o piniei publice. Nu este vorba de a nega orice competenta opiniei publice n semnalarea si interpretarea diverselor tendinte si procese, ci de a atrage atentia ca se inver seaza o relatie, ca se pot lua masuri care nu sunt neaparat reclamate de o situatie din realitatea propriu-zisa, ceea ce, n final, va accentua decalajul de care aminteam mai sus. n acelasi timp, presiunea opiniei publice poate determina cu adevarat din partea centrelor de decizie politica preocuparea de a da raspunsuri imediate la problem ele opiniei publice, care, asa cum spuneam, reprezinta un tip de prelucrare si inter pretare a unei realitati, situatii etc., si nu la cele pe care le ridica realitatea -realitate, nu de putine ori diferite de cele aparute n prim-planul opiniei publice. Insistam as upra acestui lucru pentru ca, daca ordinea nu este fireasca, deci daca nu se respecta

primatul realitatii propriu-zise, apar cteva consecinte, dupa parerea noastra, extre m de costisitoare: a) politica tinde sa devina un joc de-a imaginea; ntotdeauna politica va fi obligata sa aiba o strategie de imagine. Este o regula a jocului si nu se poate concepe o politica performanta n afara acestei strategii, absolut obligatorii, de im agine. Cnd preocuparile sunt centrate pe imagine, n dauna realitatii propriu-zise, esecul devine o problema de timp.

b) angajata pe un asemenea traseu, politica se pune oarecum la dispozitia opiniei publice si nu are alta solutie dect sa urmeze capriciile si virajele sale. n acest sens, opinia publica poate deveni ntr-adevar un despot capricios. c) procednd astfel, factorii de decizie politica obtureaza posibilitatile de a ra spunde unor probleme reale ale opiniei publice. Cum am spus mai nainte, opinia publica prelucreaza ntr-un mod specific fapte, evenimente, situatii. Raspunsul la preocuparile opiniei publice trebuie formulat nu doar n termeni de imagine, ci ma i ales n planul realitatii care a generat preocuparile respective. Astfel, probleme le reale ncep sa capete rezolvare; prin urmare, si cele care apar n spatiul public. 1.11. Miscarile bruste: exceptia, si nu regula! Procesul de metabolism informational pe care l-am amintit mai sus este foarte important, pentru ca ne ajuta sa ne reprezentam mai limpede doua probleme cardinale: cum se formeaza opinia publica si, mai ales, cum evolueaza, care sunt pa rticularitatile acestei evolutii. Prelucrarea pe care o presupune acest proces impl ica o perioada de timp pentru clarificare. De aceea, opinia publica pare a trai n cele mai multe perioade un somn aparent care nu trebuie sa nsele (J. Stoetzel, A. Girard, Sondajele de opinie publica, p. 243). Ea apare ca o apa linistita. Putine lucrur i o tulbura n mod vizibil. Este o liniste de suprafata care disimuleaza procesele din adncuri, procese de prelucrare a informatiei, de evaluari si reevaluari, de plamadire a diverselor optiuni si curente. De mentionat ca toata aceasta activitate are loc n cadrul grupurilor si colectivitatilor care alcatuiesc o comunitate. Este un proces de elaborare si reelaborare interna pentru care evenimentul, contextul difer it nu reprezinta dect prilejul de developare publica. De aceea, momentele de manifestare vizibila cteodata violenta a opiniei publice nu trebuie sa ne faca sa subestimam importanta perioadelor de liniste care preced sau care urmeaza acesto r momente de vrf. Stoetzel si Girard ne spun ca tocmai aceste perioade sunt foarte potrivite pentru masurarea starii opiniei publice (op. cit., p. 241). De ce? Deo arece ele dezvaluie curentele pe care calmul aparent le disimuleaza, aspiratiile care se cer satisfacute sau refuzurile care s-ar putea manifesta n caz de criza (p. 24). n ace ste perioade ne putem da mai bine seama de tendintele noi care se prefigureaza si, n aceasta faza, interventia de corectare din partea societatii este posibila. De m ulte ori, schimbarile opiniei publice nu sunt anticipate pentru ca evolutiile lente d e care vorbeam nu au fost observate la timp sau simptomele lor nu au fost interpretate cu profesionalism. Masele sunt capabile sa-si schimbe opinia, dar nu de la o clipa la alta. Evenimentele si informatiile noi reprezinta doar factori de schimbare, invi

tatii la schimbare . Prefacerea propriu-zisa are nevoie de timp si este de cele ma i multe ori rezultatul unui cumul de influente. Un grup nu nceteaza dintr-o data de a fi favorabil, si cu att mai putin nu devine brusc ostil. Opinia publica nu e ca pabila de asemenea palinodii [ ], ea nu este nicidecum versatila (p. 201).

Evolutiile bruste, reale si ele, nu sunt altceva dect acumulari treptate care ies la suprafata la un moment sau altul. Faptul ca acestea nu au fost sesizate la timp nu ne ndreptateste sa spunem ca nu au existat. Miscarile bruste n opinia publica constituie exceptia, si nu regula. Atunci cnd opinia publica fierbe, da n clocot deja, nu mai opereaza ncercarea de influentare. Cnd curentii principali de opinie, tendintele dominante s-au form at si s-au pus n miscare, actiunea de influentare este neputincioasa. 1.12. Opinia publica pretinde conformism n interpretarea lui Leonard Doob (Public Opinion and Propaganda, 1948), opinia publica exprima atitudinile pe care oamenii, n calitate de membri ai aceluiasi gru p social, le au fata de o problema . Dupa cum se poate observa, Doob acorda importan ta deosebita grupului, subliniind ca atitudinile trebuie explicate n legatura cu mec anismele de functionare ale grupului, si nu ale masei. Pentru aceasta, observator ul fenomenelor de opinie publica trebuie sa aiba n vedere probleme precum: grupurile interesate de respectiva problema, specificul problemei respective, motivele pen tru care membrii grupului au reactionat ntr-un fel sau altul, traditiile grupului etc . Conformismul, presiunea n vederea respectarii sau alinierii la opinia majoritara reprezinta una dintre caracteristicile de baza ale vietii de grup. Chiar articul area unei opinii publice vizavi de o problema este o dovada a conformismului. ntr-o societate, exista ntotdeauna un numar de persoane care nu au acest comportament de conformare la ceea ce este mpartasit de majoritate la un moment dat. Sunt acel e persoane care simt opinia publica latenta, n curs de formare, chiar daca si dau seama ca opinia actuala li se opune. Pentru a ntelege presiunea n directia alinier ii la opinia majoritara, Doob explica pe larg o serie de mecanisme psihologice. Proiectia si identificarea formeaza o pereche. Individul ncepe sa creada ca toti cei din jur sunt ca el (proiectia), sau ca el este precum toti ceilalti (identif icarea). Proiectia se afla la baza tehnicii de a crea solidaritatea de grup prin referire la un alt grup ostil acestuia; n felul acesta, agresivitatea primului grup este proiectata asupra grupului advers. Hitler a folosit aceasta tehnica pentru a justifica invadarea a ltor tari de catre Germania, dar mecanismul respectiv nu poate fi regasit doar n acest caz extrem. Liderii politici ncurajeaza deseori proiectia: propaganda de acest ti p si propune ca individul sa si proiecteze propriile dorinte si aspiratii asupra celor care au prins deja trenul victoriei , pentru a adopta, si el, aceeasi optiune (ei sunt c a

mine, deci trebuie sa ma comport [sa votez] ca ei). Prin identificare ( ei sunt ca mine devine eu sunt ca ei ), individul simte sau se forteaza sa simta ca actioneaza precum ceilalti. Opinia publica implica ident ificarea cu liderii sau cu membrii aceluiasi grup, iar loialitatea fata de grup nu n seamna doar un set de obiective si de traditii comune, ci si identificarea cu ce ilalti.

Prin simplificare, numai o parte a stimulului este receptata, n timp ce restul es te ignorat. Se ajunge la un astfel de raspuns partial fie din cauza ca individul nu este capabil sa ofere un raspuns complet, fie din cauza ca o anumita predispozitie mpiedica receptarea completa. Att absenta raspunsului complet, ct si prezenta predispozitiei care inhiba receptarea se pot datora influentelor culturale, iar individul devine un mostenitor al simplificarilor operate de cei dinaintea lui. Simp lificarea este, nsa, mai mult dect perceptia selectiva. Raspunsul poate sa fie o reflectare exacta a stimulului, dar se nregistreaza schimbari pe masura ce trece timpul. Continutul stimulului este simplificat, iar aspectele de care si aduce am inte individul sunt conditionate de obiceiurile pe care le are deja, de interesul car e l anima la un moment dat. Psihologul F. C. Barlett ofera exemplul unui sef de trib din Africa aflat n vizita la Londra. Singurul lucru de care si-a adus aminte a fo st miscarea prin care politistul directiona circulatia n intersectii, pentru ca aces t gest i aducea aminte de modalitatea de salut a tribului sau, deci era n consonanta cu sistemul sau de obiceiuri. Pornind de la aceste mecanisme psihologice, L. Doob formuleaza urmatoarele principii ale opiniei publice: 1. Opinia publica este latenta pna n momentul n care apare o problema pentru grup; problema apare pe un fond de conflict, frustrare, anxietate. 2. Opinia publica manifesta reprezinta, prin urmare, o ncercare de atenuare a conflictelor, a anxietatii si frustrarilor. 3. Opinia publica pretinde conformism: a) daca oamenii atribuie propriile atitudini si cunostinte altor oameni, atunci se ajunge la conformism prin proiectie; b) daca oamenii si imagineaza ca atitudinile si cunostintele altora coincid cu al e lor, se ajunge la conformism prin identificare; c) daca oamenii ajung sa mpartaseasca atitudini si cunostinte aproape identice, conformismul se obtine prin simplificare. 4. Opinia publica devine manifesta atunci cnd: a) forta atitudinii este suficient de mare; b) exista semnale ca exprimarea atitudinii va aduce o serie de recompense, iar nu de pedepse. 1.13. Vrtejurile de opinie publica si nvatamintele lor se

n fata unui eveniment puternic, a unei situatii noi, sfidatoare, opinia pare ca

trezeste . Sa meditam mpreuna pe marginea acestui text scris de Stoetzel si Girard:

ntr-o mica si sugestiva lucrare, biologul Penrose compara comportamentul psihologic al publicului cu mecanismul epidemiilor microbiene. El distinge cinci fa ze succesive: dupa o perioada latenta, ideea se propaga rapid, ca izbucnirea unei m aladii dupa o perioada de incubatie. Apoi propagarea ei scade pentru ca spiritele s unt

saturate sau pentru ca au intervenit evenimente noi. Se manifesta o rezistenta c e poate fi comparata cu fenomenul de imunitate. n sfrsit, ideea, sau epidemia, trece . n realitate, ea nu dispare, ci redevine latenta (J. Stoetzel, A. Girard, Sondajele de opinie publica). Ar putea fi aplicata aceasta schema tuturor schimbarilor din cmpul opiniilor publice? n general, fiind vorba despre un domeniu asa de sensibil, nu putem vorbi despre pasi precisi, despre reguli de schimbare sau norme care prezideaza proces ul de evolutie a opiniilor. Cert este ca anumite forme de schimbare, ceea ce am put ea numi vrtejurile din opinia publica, cele care vizeaza cu deosebire mode de la mode vestimentare la cele ideologice par a parcurge un traseu precum cel nfatisat mai sus. Este necesar sa retinem nsa ca foarte valoroasa notiunea de perioa da latenta care precede sau urmeaza unei transformari de opinie. Perioada latenta m ai extinsa sugereaza metafora apei linistite despre care am vorbit mai sus. Sunt extrem de interesante asemenea vrtejuri n viata politica, ntruct ele determina divizari sau, dimpotriva, curente de opinie dominante si unificatoare. I ntervine un moment de disputa publica, de dezbatere n jurul masurilor de depasire. Se configureaza contextul prielnic pentru aparitia unor lideri noi, a unor alternat ive neavute n vedere pna atunci, pentru prefigurarea unei schimbari. n asemenea momente, este fundamental asentimentul opiniei publice pentru o solutie sau alta, dar poate mai importanta, mai presanta, este configurarea solutiei propriu-zise. n fa ta variantelor, opinia publica macar se limpezeste: existenta unor optiuni clare pr oduce o reactie de precipitare interna. n urma ei, stim exact care sunt principale le curente de opinie. Cteva lucruri se cer detasate. Daca acest moment de tensiune, de criza, genereaza o divizare a opiniei, liderul politic trebuie sa cumpaneasca atent ponderea diverselor optiuni publice. O even tuala masura trebuie sa ntruneasca asentimentul majoritatii. n aceste contexte fierbinti, este bine ca liderul politic sa fie de partea majoritatii, chiar n gre seala. Altminteri, nu va mai fi acceptat. Este momentul cnd trebuie sa spui majoritatii cam ceea ce vrea sa auda, pentru ca valul opiniei publice nu tolereaza curentul diferit, cu att mai putin pe cel opus. Daca opinia publica este divizata n mai multe curente oarecum egale, atunci decizia, hotarrea luata la vreme este de natura sa aduca linistea n spatiul public . Pentru ca opinia publica se nclina n fata faptului mplinit. Daca intervine o so-

lutie, opinia accepta faptul mplinit, intra din nou n tacerea sau n imobilitatea sa obisnuita (J. Stoetzel, A. Girard, op. cit., p. 243).

ndeobste, opinia publica este mai conservatoare. Exista situatii n care opinia publica realizeaza un gen de revolutie interioara rapida si adopta pozitii mai avansate dect ale liderilor politici. ntlnim asemenea situatii cu deosebire n momentele de criza accentuata, de prefacere radicala. Atunci este indicata schimba rea echipei de conducere sau a personalitatilor care o simbolizeaza. Este prima cond itie ca opinia sa revina la linistea obisnuita. Masa de oameni nemultumita din nuvela

Alexandru Lapusneanu doreste vechii conduceri .

capul lui Motoc , deci schimbarea unui simbol al

O data produsa, schimbarea opiniei publice se distribuie n toate grupurile sociale. Nu ramn grupuri sociale n afara acestei influente. Nici indivizii nu ramn n afara socului evenimentului iar schimbarea i cuprinde si pe ei, chiar daca n proportii diferite. Societatea se misca simultan n toate partile sale si, daca atitud inile se transforma, ele se transforma n snul tuturor categoriilor populatiei, la batrni ca si la tineri, printre femei, ca si printre barbati. Opinia publica depaseste toate grupurile (J. Stoetzel, A. Girard, op. cit., p. 190). Exista, fara ndoiala, deosebiri de opinii n raport cu sexul, vrsta dar, potrivit autorilor francezi, avem de-a face mai ales cu nuante, si nu cu divergente radic ale. Diferentieri mai clare de opinie apar n legatura cu structura sociala. Apartenent a la grupuri sociale legate prin interese clare, preocuparea de a cuceri unele poziti i sau de a le mentine pe cele deja dobndite reduc disponibilitatea de a privi spre problemele de ordin general si, mai ales, de a asimila rigorile care decurg din evo lutia de ansamblu a unei comunitati. Fenomen compensat de un principiu de conformitate. O persoana nu apartine doar unui singur grup. Fiecare individ apartine concomitent mai multor grupuri, existenta lui reprezentnd un spatiu de ncrucisari diverse. n acelasi timp, orice persoana particulara apartine concomitent si unor comunitati mai largi, cum ar fi comunitatea nationala, ceea ce estompeaza din pute rea legaturilor de grup. 1.14. Cunoasterea opiniei publice nu implica ascultarea ei oarba Pentru a ntelege mersul opiniei publice, este ilustrativ modul cum se comporta si cum reactioneaza aceasta n momente de criza prelungita. Ce se ntmpla n acest caz cu opinia publica? ncepe un proces de conversiune treptata; n timp, un asemenea proces determina schimbari considerabile n cadrul opiniei publice, care o pot plasa, n cele din urma, pe o pozitie diferita, daca nu chiar opusa fata de cea afirmata la nceputul crizei. Mari crize care au marcat perioada de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial ilustreaza acest adevar. Razboiul din Indochina, cel din Algeria, ca si conflict ul care se configura n afacerea Canalului Suez au confirmat o asemenea evolutie din partea opiniei publice franceze. n mod similar a reactionat opinia publica americana de-a lungul Razboiului din Vietnam. Algeria a fost o perioada ndelungata colonie franceza, o colonie aparte, ea fiind considerata mult timp Mica Franta de peste mari . La nceputul ostilitatilor generate de miscarea de independenta din Algeria, opinia publica franceza era n mod vizibil n favoarea mentinerii suveranitatii franceze. Dupa ctiva ani, ea nclina pentru recunoasterea independentei Algeriei.

Viitorul statut al Algeriei

Preferinta publicului Oct. 1955 Oct. 1956 Apr. 1956 Martie 1957 Sept. 1957 Departamente franceze 47% 49% 40% 34% 36% Legaturi mai putin strnse 26% 25% 33% 35% 40% Nu se pronunta 27% 26% 27% 31% 24%

Pe fondul cresterii curentului n favoarea independentei, vine la putere generalul

de Gaulle, n 1958. Solutiile succesive propuse de General francizare , autonomie n cadrul comunitatii, Algeria algeriana legata de Franta nu sunt altceva dect ntruchipari ale schimbarilor intervenite n opinia publica. La fel evolueaza opinia publica americana n cazul Razboiului din Vietnam. La nceput era favorabila interventiei armate. Pe masura amplificarii conflictului, apar curentii contrari , societatea americana devine terenul de nfruntare a tendintelor pro si contra, pentr u ca, n 1971, sa se considere ca interventia a fost o eroare . Putem spune ca asemenea evenimente majore declanseaza n cadrul societatii si al diferitelor grupuri componente un intens proces de framntare interna. Opinia publica urmareste, stocheaza informatii, prelucreaza date, se ntoarce asupra pozitiei initiale, pe care o masoara cu noutatile survenite ntre timp. Spre a nteleg e acest proces de prelucrare, ca si rezultatele sale, se cuvine relevat adevarul a mintit de Stoetzel potrivit caruia opinia publica nu este un bloc omogen, si nici suma o piniilor individuale. Tendintele globale observate exprima o medie (Teoria opiniilor, p. 249). Altminteri, nu ne-am putea explica tendintele si interpretarile deosebite, nfruntarea dintre acestea, chiar evolutia diferita a opiniei publice. n acea sta reorientare a opiniei publice, fara ndoiala ca mass media joaca un rol important. Nu ne-am putea imagina schimbarea de atitudine fata de Razboiul din Vietnam fara schimbarea prealabila a atitudinii presei fata de acest conflict. Dar nici nu ne -am putea explica preponderenta atitudinii nefavorabile fara evaluarile succesive de sfasurate la nivel individual sau de grup. Un loc aparte n cercetarea opiniei publice l ocupa si raportul n care se afla factorii de decizie politica cu opinia publica. Un raport pe care J. Stoetzel nce arca sa-l contureze tot cu ajutorul faptelor, al unor situatii n care liderul politic dispune de o considerabila marja de miscare. n alti termeni spus, cunoasterea ct mai exacta a opiniei publice nu echivaleaza cu cerinta de a asculta de ea n toate privintele. O prima situatie asupra careia merita sa meditam este cea traversata de Franta n partea a doua a secolului al XIX-lea. n timpul razboiului prusaco-austriac, n 1866 , Napoleon III ar fi dorit sa intervina de partea Austriei, nedorind o ntarire prea mare a Prusiei. Rapoartele privind starea opiniei publice de care dispunea i arat au ca exista chiar riscul unor tulburari sociale, n cazul n care s-ar fi implicat n conflict. Dorinta populatiei de a tine Franta departe de confruntarea militara a costat nsa tara, patru ani mai trziu, cnd Prusia, devenita mult mai puternica, a repurtat victoria chiar n razboiul cu Franta.

Guvernul Marii Britanii a procedat exact invers ntr-o situatie relativ similara. La nceputul deceniului 8 al secolului al XX-lea, opinia publica din aceasta tara era profund divizata n ceea ce priveste intrarea n Piata Comuna. La ntrebarea Sunteti pentru sau mpotriva intrarii Marii Britanii n Piata Comuna? , raspunsurile au fost urmatoarele:

Mijlocul lui septembrie 1971 0-11 octombrie1971 nceputul lui noiembrie 1971 10-14 noiembrie Raspunsuri % % % % Pentru 31 32 38 44 Contra 52 51 45 41 Nu se pronunta 17 17 17

15

Cu toate acestea, guvernul conservator, condus de Heath, a decis intrarea tarii n Piata Comuna, iar Camera Comunelor a ratificat aceasta optiune la 28 octombrie 1971. Cnd opinia publica este divizata, tratamentul adevarat este hotarrea, bine motivata, dar prompta. ntrzierea, amnarea lucreaza n sensul adncirii si cronicizarii fenomenului de divizare si sfsiere. Decizia n acest caz este un fapt, exprima o at itudine; cnd este bine motivata, ea poate fi, cel putin pentru o vreme, acceptata. Pentru ca opinia publica se nclina n fata faptelor. Mai nuantati si, oricum, mai prudenti trebuie sa fim atunci cnd decizia politica ncearca sa se ascunda, sa invoce starea opiniei publice n sprijinul unei masuri sa u alteia. Mai ales cnd avem de-a face cu actiuni si orientari ezitante, care n mod evident nu au respiratie istorica si nici consistenta politica. Iata, de pilda, n decizia guvernului francez condus de Daladier de a aproba hotarrile Conferintei de la Mnchen din septembrie 1938 (care consacra dezmembrarea Cehoslovaciei si cedarea regiunii sudete catre Germania), cel putin oficial s-a spus ca rolul hotartor l-a avut opinia publica. n epoca s-a afirmat ca opinia publica a fost mncheneza , fortnd cumva mna politicienilor. Iata cum reconstituie acest episod Jean-Nel Jeanneney: plecnd spre Mnchen, Daladier citeste presa n avion, iar aceasta i spune: Cedati, domnule Presedinte! Ceea ce i-a influentat cu siguranta atitudinea, alaturi de Chamberlain, n fata lui Hitler (Jean-Nel Jeanneney, O istorie a mijloacelor de comunicare, p. 8). Un prim argument a fost acela ca ziarele cu exceptia a doua publicatii, L Humanit si L Epoque ilustrau fpatul ca opinia publica ar refuza o politica de rezistenta n fata lui Hitler. Am mentionat acest argument mai ales pentru a atrag e atentia ct de riscant este sa asimilam pozitia ziarelor cu cea a opiniei publice. Ghinionul acestei interpretari este ca tocmai n acel an a fost nfiintat Institutul Francez al Opiniei Publice. Primul numar din revista sa Sondages a aparut la 1 mai 1939 si oferea o imagine reprezentativa privitoare la momentul Mnchen. 57% dintre francezi aproba acordurile, 37% le condamna si doar 6% nu au nici o parer e.

Cu 37% din populatie care condamna actiunea nu putem n nici un fel sa vorbim de o opinie publica mncheneza , orict de lejera ar fi interpretarea. n acelasi timp, ne putem ntreba pna unde se poate tine cont de starea opiniei publice n momente cardinale. n momente complicate, n momente de criza, ne putem ntreba si cum s-au prezentat pna atunci lucrurile n fata opiniei publice, pentru ca pozitia acesteia sa poata fi invocata ca argument decisiv n luarea unei decizii. Opinia publica se afla n legatura nemijlocita cu informatiile de care di spune la un moment dat. Raspunderea omului politic si a conducerii politice poate fi analizata si din aceasta perspectiva. Cum a fost pregatita opinia publica, nu n sensul manipularii, ci n cel al informarii corecte. Opinia publica nu ntruchipeaza neaparat ntelepciunea istorica la un moment dat. De aceea, raspunderea deciziei apartine nu opiniei publice, ci factorilor de raspundere politica. n cazul de mai sus, consideram ca avem de-a face cu o abdicare a liderilor de la misiunea lor de fon d, gest motivat de presiunea opiniei publice.

2. Morfologia mijloacelor de comunicare Volumul de fata urmareste cu deosebire impactul pe care media l exercita asupra societatii, interferentele dintre media aflate n expansiune si societate. Fir este ca acest impact nu poate fi discutat doar n termenii sai generali si teoretici. Pent ru a ntelege mai bine procesul interactiv de care am amintit, este bine sa dispunem de o scurta privire asupra aparitiei si evolutiei mijloacelor de comnicare. Astfel, v om ntelege mai bine particularitatile acestor mijloace si vom avea o imagine mai exa cta asupra impactului de ansamblu de care vorbeam. 2.1. Textul scris, la dispozitia oricui vrea sa-l citeasca Majoritatea lucrarilor si studiilor consacrate acestei teme se concentreaza asup ra presei scrise, radioului, televiziunii si, n unele din cazuri, asupra Internetulu i. Este, n felul acesta, nedreptatita cartea ca mijloc de comunicare, cu un impact extrem de important de-a lungul timpului. Mai ales ca aparitia cartii este nemijlocit l egata de inventarea tiparului, cel care, alaturi de descoperirile geografice, de Refor ma, ca miscare religioasa, marcheaza nceputul epocii moderne din istoria omenirii. De aceea, fie si succint, ne vom opri asupra cartii ca mijloc de comunicare. Cartea reprezinta un moment decisiv n desprinderea de traditia orala si marcheaza o schimbare radicala nu numai n modul de transmitere a mesajului, ci si n particularitatile mesajului propriu-zis. Pna atunci, mesajul depindea de emitator , dar se afla, concomitent, la discretia receptorului. El putea sa-l interpreteze asa cum dorea si sa-l transmita ntr-o forma care depindea de capacitatea de ntelegere personala, inclusiv de abilitatile individuale de transmitere. Textul scris ramne la dispozitia oricui vrea sa-l citeasca. El poate fi recitit, redescoperit, reinter pretat din perspective care scapasera la prima lectura. Are durata, ceea ce i confera un ime ns avantaj: semnificatiile nedescifrate nu se pierd, ci stau n asteptarea unor alte momente mai favorabile pentru a fi redescoperite cu ochii altor preocupari, altor valori, altor interese. Durata se completeaza n felul acesta cu adncimea.

Cartea este intim legata de aparitia tiparului, descoperire care va nruri n mod fundamental evolutia omenirii n epoca sa moderna. Consecintele descoperirii tiparului sunt extrem de importante si ele se cer urmarite n mai multe planuri. 2.2. Acea cantitate de carti care creste nencetat

Mai nti sa precizam ca acest nou instrument tiparul inventat de catre Gutenberg n jurul anilor 1440 se raspndeste cu o viteza neobisnuita pentru o inovatie tehnica. Pentru unele inventii au fost necesare secole spre a fi adoptat e n ntregime. Tiparul este o exceptie. El s-a raspndit din Mainz cu o formidabila rapi ditate si, ncepnd cu anul 1490, fiecare mare stat a avut un important centru tipografic, iar unele chiar mai multe. Este imposibil sa exageram rapiditatea tr ansformarii (G. Giovannini, De la silex la siliciu, pp. 112 113). Ca la baza acestei raspndiri rapide sta nevoia de a nlocui volumul mare de activitate presupus de copierea de acte ce presupunea, la rndul ei, un numar mare de copisti ori ca factorii de conducere ai statelor respective au realizat puterea noului instrument este astazi mai putin important. Cert este ca tiparul s-a raspndit cu repeziciune si a dat posibilitatea tiparirii unui mare numar de carti. Iata ce spune Clapham n aceasta privinta: un om nascut n 1453, anul caderii Constantinopolului, ajuns la vrsta de 50 de ani, putea vedea tiparite opt milioane de carti; poate mai mult de ct cele pe care copistii din Europa le-au reprodus chiar de la ntemeierea Constantinopolului (citat n G. Giovannini, op. cit., p. 114). Este dificil sa fie estimat numarul de carti tiparite n perioada care a urmat. Cercetatorii sunt prudenti. Du pa evaluari echilibrate, se considera ca n secolul al XV-lea au vazut lumina tiparul ui 30.000 50.000 de lucrari ntr-un tiraj total de aproximativ 20 milioane de exemplare. Cifra impresionanta daca avem n vedere ca populatia continentului european se ridica n acea perioada la 100 milioane de locuitori. n veacul care urmeaza, cresterea este si mai semnificativa: 150 200 de mii de lucrari n 200 de milioane de exemplare. Cele mai multe lucrari se tiparesc n Germania (45.000), urmeaza Franta (40.000), Anglia (26.000). n orice caz, volumul de carte tiparita, precum si comertul cu cartea devin impresionante. Ar putea fi mentionat n acest context faptul ca un gnditor de talia l ui Leibniz vorbea despre acea oribila cantitate de carti care creste nencetat (G. Giovannini, op. cit., p. 115), producnd n viziunea filosofului german confuzie si un anume gen de oboseala n fata stiintei. n ceea ce priveste comertul, este graitoare aparitia, n 1709, n Anglia, a ceea ce s-a numit Copyright Act, prin care se n cerca instituirea unui control asupra reproducerilor neautorizate. Gratie noilor posibilitati de tiparire, cartea apare si n ipostaza de produs, sup us regulilor pietei. Cresterea impresionanta a numarului de lucrari nu poate fi ntel easa dect n corelatie cu preocuparea de a scadea preturile, ceea ce presupunea un numar de lucrari mai mare. n acelasi timp, cartea prilejuieste descoperirea unei alte n otiuni

extrem de importante, cea de public . O lucrare nu putea fi tiparita fara o minima evaluare a publicului caruia i se adresa, a cercului de cititori potentiali. Cee a ce implica o activitate incipienta de prospectare, dar si un efort de adaptare la u n public, de folosire a limbii potrivite pentru acel public. n acest context vom ntelege eforturile facute de cei care tipareau carte si n acea vreme cartea religioasa avea o pondere foarte importanta de a renunta sa tipareasca doar n greaca sau latina si de a folosi limba popoarelor respective. Aceasta schimbare a determinat cresterea tirajelor si, pe de alta parte, a spori t aria de adresabilitate. Publicarea de carti n limbile nationale ale popoarelor a contr ibuit decisiv la dezvoltarea unor constiinte nationale diverse. Valoarea reala a impactului exercitat de aparitia unui mare numar de lucrari nu este pusa de nimeni la ndoiala. Este adevarat ca la nceput, n primii ani dupa aparitia tiparului, cartea nu a avut o influenta notabila. Specialistii considera c a noua forma de comunicare nu a exercitat o nrurire semnificativa asupra Renasterii propriu-zise. Argumentul principal este demn de luare aminte: cartile tiparite porn eau de la manuscrisele pe care copistii le transcrisesera de-a lungul timpului. Erau , cu alte cuvinte, lucrari clasice elaborate n spiritul Evului Mediu, n timp ce autorii renascentisti si centrau opera pe optiunile umaniste ale epocii. Avem de-a face c u un defazaj explicabil, care a diminuat considerabil impactul cartii. Pe de alta parte, imediat dupa aparitia tiparului, a continuat sa functioneze, n paralel, transcrie rea manuala a diverselor lucrari. Spre sfrsitul secolului al XV-lea, la Florenta cont inua n care zeci de copisti transcriau cu srguinta cartile care sa existe un scriptorium li se cereau (G. Giovannini, op. cit., p. 113). 2.3. Un capitol introductiv al Reformei si Revolutiei Franceze

Exista cel putin doua momente din perioada moderna a istoriei europene care nu ar putea fi ntelese fara prezenta si influenta cartii. Primul este miscarea relig ioasa condusa de Luther. Fara noua arta a tiparului si fara interesul comercial n raspndirea cartii, succesul Reformei pe ntregul teritoriu german nu poate fi conceput , considera C. Pozzolli (citat n G. Giovannini, op. cit., p. 116). Au mai existat m iscari religioase mpotriva Romei. De pilda, cea condusa de Jan Hus cu un secol nainte de Luther. Miscarea a fost nsa nabusita, iar liderul ei ars pe rug. Una dintre explic atiile principale consta si n absenta mijloacelor de care a dispus mai trziu Luther, anum e posibilitatea de a-si tipari tezele, de a le aduce la cunostinta credinciosilor, cu alte cuvinte de a cstiga adepti numerosi nainte ca Roma sa treaca la represiune. Conducatorul Reformei a nteles bine acest lucru si a deschis la Wittenberg o tipografie unde a putut tipari lucrarile care contineau ideile sale. Asa cum apr eciaza

Nicoletta Castagni n studiul Gutenberg mirifica inventie (citat n G. Giovannini, op. cit., p. 116), din 1518 pna n 1521 au fost tiparite 800 de editii din aproxima tiv o suta de texte ale lui Luther, n latina si n limbile nationale. Astfel, tara n care s-a

nascut Luther si, mai trziu, ntreaga Europa au putut participa la disputa religioa sa dintre calugarul din Wittenberg si Biserica de la Roma. Dickens chiar considera ca lutheranismul a fost primul fiu al cartii tiparite si, cu acest vehicul, Luther a reusit sa exercite o influenta exacta, standardizata si radicala asupra mintii europenilor . Pentru prima oara n istoria omenirii, un public vast de cititori aprecia valabilitatea i deilor revolutionare printr-un mijloc de comunicare n masa care utiliza limbajul dialect al mpreuna cu fascinatia tiparului si a ilustratiei (n G. Giovannini, op. cit., p. 116 ). Este, credem, semnificativ ca si Biserica, la rndul ei, a raspuns ntr-o maniera asemanatoare, lansnd replici scrise, ncercnd o miscare de contracarare tot prin intermediul lucrarilor tiparite. Al doilea moment la care dorim sa facem referire este cel care a precedat Revolutia Franceza. n Franta, asa cum vom vedea mai departe, presa nu se ridica la nivelul celei engleze; pe de alta parte, Franta dispune de o impresionanta pleia da de gnditori care ntemeiaza doctrinar Revolutia, care prefera sa scrie nu articole de ziar, ci Enciclopedii. Exista cu siguranta o particularitate a situatiei din ace asta tara care conduce la un gen de paradox: polemica dintre marii autori ai Frantei si gaz etarasi , cum erau numiti autorii articolelor de ziar de catre filosofii timpului.* ntr-o asemenea atmosfera, nu ne putem explica atitudinea de masa n favoarea revolutiei, a schimbarii n general, fara influenta durabila a cartii, fara lucrar ile scrise n Franta de dinaintea Revolutiei. Este adevarat, impactul acestui mijloc nu poate fi despartit de prestigiul de exceptie al autorilor iluministi, fara pleiada de int electuali care au facut faima Frantei si a lumii. Cartea a creat starea de spirit n Franta prerevolutionara, cartea si autorii sai celebri. Este semnificativ n aceasta priv inta ca publicarea Enciclopediei