Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative

Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice

LUCRARE DE LICENŢĂ

Etică în mass media

- Aspecte etice în cazul decesului lui Sergiu Nicolaescu-

Coordonator, conf. univ.dr.Ion

STAVRE

Autor: Lavinia Elena ENE

Bucureşti,iulie 2013

Cuprins

Introducere…………………………………………………………………….........2

Capitolul 1. Conceptul de etică și deontologie…………………………......3

1.1 Etica – concept filosofic...........................................................................4

1.2 Morala.................................................................................................................7

1.3 Valorile morale...................................................................................................8

1.4 Deontologia și codurile profesionale de etică.....................................................9

Capitolul 2. Etica în mass media......................................................................12

2.1 Definirea eticii în mass media.............................................................................12

2.2 Abordări ale eticii în mass media / Codurile de deontologie profesională în cazul

jurnalismului?...........................................................................................................16

2.3 Atribuţii etice ale jurnaliştilor…………………………………………………19

2.4 Raportul etic dintre mass media şi relaţiile publice .........................................24

Capitolul 3. Aspecte etice ale relatării media în cazul decesului lui Sergiu

Nicolaescu

3.1 Introducere..........................................................................................................28

3.2 Metodologia de cercetare.....................................................................................31

3.3 Rezultatee interviurilor.........................................................................................41

3.4 Concluzii...............................................................................................................49

3.5 ANEXE-Interviuri

1

Introducere

Etica în mass media a parcurs un traseu complicat între teorie și practică, pentru

că pe de o parte, studiul acesteia necesită dezbateri îndelungate și decizii importante, iar

pe de altă parte în cadrul practicii jurnalistice există o tendinţă masivă de a lua cele mai

rapide decizii fără a ține cont de aspecte deontologice.Dacă acele coduri de presă

concepute încă din anii 1910 pentru ţările Europei impuneau anumite reguli codificate

pentru jurnalişti, astfel încât ei să le aplice în activitatea lor, în societatea contemporană

se manifestă o serie de discrepanțe între teorie, reguli scrise și practică. Cele mai multe

instituţii de presă funcționează conform regulamentului propriu conform deciziei

patronilor de presă care mizează pe caştigul unei audienţe pronunţate, exercitându-se

presiuni la nivel redacţional care determină jurnaliştii să ,,cadă’’ în prăpastia

dezinformării, manipulării şi încălcării unor reguli de informare corectă.

Există două perspective care înconjoară studiul eticii; prima privește partea de discuţii,

dezbateri îndelungate și o serie de analize în legatură cu ceea ce percep indivizii ca fiind

just, moral, onest şi cea de-a doua, tensiunea existentă în redacţia unui ziar, spre exemplu

unde deciziile se iau în mod alert fară o evaluare şi verificare a informaţiilor. În lucrarea

prezentă vom aborda aspecte legate de moralitate, principii de etică şi deontologie, care

vor suscita probabil citorii la comentarii pro sau contra pe baza subiectului acestuia .Vom

debuta cu un capitol special dedicat provenienţei deontologiei, moralei și rădăcinilor lor

care sunt în strânsă legatură cu sfera filozofică şi promotorii domeniului eticii şi anume

Aristotel si Platon. Vom afla detalii istorice, sistematice şi ştiințifice ale eticii ca

disciplină filozofică şi ca disciplină științifică .

În cel de-al doilea capitol vom aprofunda mai mult subiectul , concetrându-ne pe partea

de etică şi principii morale asupra mass media, atribuții morale ale jurnalistului atingand

şi noțiuni de statut profesional şi elementele constitutive ale acestuia . Vom face, de

asemenea, comparații între codurile deontologice în domeniul jurnalismului și alte coduri

din domenii precum relațiile publice, domeniul medical unde principiile sunt mult mai

riguroase și stricte. Partea teoretică va cuprinde per ansamblu o abordare în care este

recunoscută manifestarea unei tendinţe de încălcare a codului deontologic şi a statutului

2

profesional și mai apoi se vor contura mai bine elementele ce aparţin valorilor morale

pozitive dar și ceea ce nu intră în această categorie .

La partea aplicativă vom analiza şi vom dezbate într-un capitol principiile de încălcare

a normelor morale şi etice în cazul decesului lui Sergiu Nicolescu . Prin intermediul

unei metode de cercetare calitative și anume interviul vom analiza si vom comenta

principiile de respectare a vieții private şi intime în momente de ananghie si suferinţă ,

alegerea unei informări corecte a publicului şi graniţa dintre informaţiile de interes

public şi cele care au rolul de a prejudicia imaginea subiectului în cauză.

Capitolul 1. Conceptul de etică şi deontologie

Termenul ,,etică’’ provine de la grecescul ,,ethos’’care era la origine polisemantic. Se

pot reţine, însă, două sensuri principale, obicei sau datină care în gândirea etică a lui

Aristotel (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.) este ,,habitus’’ la nivel colectiv, și

obişnuinţa adică ,,habitus’’ care apare și la nivel individual.

La nivel uman, individul ,,etic’’ este înzestrat cu o constituţie psihică specifică, în sensul

că virtuţile morale îi sunt înnăscute sau se formează prin învaţare şi deprindere.

Disciplină filosofică tradiţională , etica a fost inaugurată sistematic în cultura europeană

prin contribuţia lui Socrate.1

Etica s-a dovedit a fi disciplină filosofică prin tradiţia şi prin istoria sa, prin

concepţiile filosofice sistematice şi nesistematice.Prima concepţie, cea a lui Hegel(1770-

1831) reflectă o etică de sine stătătoare, o concepţie elaborată care este implicată în

procese fără finalitate. Lucrările elaborate de Platon sunt dedicate exclusiv unor aspecte

de etică iar Aristotel (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.) îşi pune amprenta asupra

domeniului prin lucrările de specialitate cum ar fi ,,Etica nicomahică’’(350 î.Hr.) în care

tratează trei atitudini ale omului pe parcursul vieții: hedonistă, politică, contemplativă.

Etica prezintă o concepţie generală asupra existenţei şi aspectului filosofic care

este dat şi de fundamentele sau temeiurile sale. Noţiunea de etică este introdusă de către

Aristotel cu scopul de a reflecta totalitatea virtuţiilor într-un domeniu separat al

1 Tudor Cătineanu, Elemente de etică,vol2,Cluj- Napoca, Editura Dacia,1982,p.11.

3

gnoseologiei.2. Un concept central al eticii bazat pe gândirea aristotelică este măsura

definită adică raportul dintre absenţa unei însuşiri şi prezenţa excesivă a acesteia. De

exemplu, curajul ca expresie a măsurii şi virtuţii formează relația dintre frică, adică

absenţa curajului şi lipsa de temeritate adică acel curaj excesiv. Termenul de morală

provenit din limba latină a fost utilizat pentru mult timp ca sinonim al noţiunii de etică ,

însă odată cu definirea aspectelor eticii ca domeniu gnoseologic , fiecare termen capătă

un sens separat.Astfel, etica reflectă o ramură specifică a cunoaşterii, ştiinţă specifică, iar

moralitea este obiectul pe care îl studiază etica.3

Conceptul de etică a fost foarte puţin explorat la nivel național, unde, pentru multă

vreme a avut o semnificaţie academică, fiind atribuit numai înţelepţilor şi teologilor. Însă

, în ultima perioadă din ce în ce mai multe instutuţii pun în discuţie existenţa eticii pentru

a asigura o funcţionare corectă şi onestă a acţiunilor instituţionale. Având în vedere

influenţa dezbaterilor europene şi globale asupra domeniului eticii, în contextul cultural

românesc se ia atitudine în privinţa problematicii eticii. Așadar , atât domeniul public

cât şi cel privat sunt interesate de redactarea şi aplicarea unor coduri de conduită

personală de etică şi valori. Lăsând de o parte latura filozofică a eticii care este accesibilă

oamenilor de elită cu idei profunde, filosofii apropie domeniul eticii de omul cotidian şi

de mediul real. Fiecare dintre noi poate delibera între ceea ce este bine şi ceea ce este rău

iar în acest fel putem deveni în mod voit sau nevoit participanţi în procesele de evaluare

a acţiunilor de zi cu zi . Putem fi implicaţi în viaţa cotidiană în mai multe acţiuni de

natură etică şi astfel prin competenţa noastră trebuie să luăm cele mai corecte decizii şi

să ne asumăm conduitele etice.4

1.1 Etica-concept filosofic

Etica se dovedeşte a fi o disciplină filosofică prin însăşi aspectele sale de natură

istorică , sistematică şi metodologică.

Aspectul istoric relevă faptul că etica s-a dezvoltat în cetăţile antice greceşti odată cu

filosofia ca o latură independentă a gândirii filosofice şi sector complemetar pentru alte

cercetări. Heraclit şi Hegel (1770-1831)[1] au stăpânit perioada antichităţii prin

aforismele despre înţelepciunea în viaţă , bunătate, reflecţii asupra vieţii, făcând referire 2 Valeriu Capcelea,Etica: manual pentru instituțiile de învățământ superior,Chișinău,Editura Ars Asociația Editorială Noi,2003,p.9.3 Ibidem4 Mihaela Frunză, Expertiză etică şi acţiune socială,Bucureşti, Editura Tritonic,2012, p.18.

4

la elemente etice precum responsabilitatea şi libertatea, conştiinţa tragică , virtuţii în

scrierile importante precum Filosofia dreptului şi Fenomenologia spiritului (1821). Au

fost tratate de pe culmile credinţei marile probleme morale : binele , virtutea şi fericirea.

Fericirea este virtutea care asigură sănătatea sufletului în viziunea sa şi nu aceea care

provine din bani ,bogăţie , putere şi onoruri. Fericirea interioară sau cea virtute face

sufletul mai tânăr. Cele mai accentuate virtuţii de către Socrate au fost: stăpânirea de sine

şi dreptatea.5

Au fost scrise o serie de dialoguri din tinerețe ale lui Platon (n. cca. 427 î.Hr. — d. cca.

347 î.Hr.) în care s-a menţionat de celebra teorie a Ideilor transcendente care consacrau

ideea de Bine, iar şi cele precum Eutiphron( despre pietate), Alcibiade( natura omului ),

Lahes erau dedicate domeniul eticii. Opera lui Aristotel (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322

î.Hr.) dezvăluie un proces de sistematizare a filozofiei , prin care etica , logica şi

ontologia se află într-un strâns raport . Această relaţie triadică se manifestă ca o tradiţie

şi în cadrul şcolilor elenistice, stoicism, epicurism , dar şi în lucrările scolaştilor de la

începutul celui de-al doilea mileniu creştin-european.(ibidem, p. 47).În filosofia

modernă , preocupările de etică se manifestă în continuare odată cu disputele ce au loc

între filosofie şi ştiinţă , filosofie şi religie. Conflictul dintre raţionalism şi empirism în

cadrul gnoseologiei a avut influenţă şi asupra eticii.

Operele lui Decartes ,, Meditaţii’’(1641), Pasiunile Sufletului( 1649 ) punctează câteva

idei etice principale axate pe ,,metoda îndoielii’’ asupra propriilor prejudecăţi, ca de

exemplu, faptul că nu ne putem îndoi de existenţa obiectelor exterioare fiinţei noastre.

Barach Spinoza,(1632-1677) filosoful olandez defineşte etica ca pe o teorie a salvării

omului prin cunoaşterea lui Dumnezeu. Lucrarea sa, ,,Etica’’(1677) a fost remarcată prin

faptul că este un tratat al fericirii umane şi o analiză a sentimentelor şi pasiunilor sale dar

şi o referinţă educaţională spre ideea că la baza gândirii umane se găseşte prezenţa însăşi

a lui Dumnezeu. Contribuţia lui Spinoza în domeniul eticii a fost vădit apreciată şi

impregnată în istoria eticii datorită faptului că acesta atribuie numai omului problemele

raului , natura fiind nevinovată şi uneşte înţelepciunea cu iubirea prin interferenţa iubirii

de sine cu crearea de noi prietenii. Idealul şi realul se vor apropia prin continuitatea dintre

cunoaşterea pe bază de opinie şi cea pe bază de ştiinţă spre cea care expune iubirea pt tot

5 Tănase Sârbu, Etica: Valori și virtuții morale, Iași, Editura Societăţii Academice "Matei-Teiu Botez",2005,p.47.

5

ceea ce există.6 .Dezvoltarea filosofiei morale a fost de interes deosebit pentru

Emmanuel Kant (1724 –1804) care, în urma unei contradicţii cu privire la morală,

proclamă ideea că morala se concentrează asupra diferenţierii dintre om şi restul

vieţuitoarelor, adică pe raţiunea practică cea care stă sub semnul ,, imperativului

categoric’’(pe faptul că trebuie pentru că trebuie).Imperativul categoric enunţă ideea că

trebuie să acţionezi aşa încât să tratezi omenescul din tine şi din ceilalţi ca pe un scop şi

nu ca pe un mijloc. Această recomandare nu poate fi însă aplicată întocmai în viaţa reală

pentru că aici nu vom gasi numai concepte de genul vinovat-nevinovat sau hoţ-nevinovat

ci şi furturi bune; furtul focului lui Prometeu.7Secolul XX marchează prosperitatea

domeniului eticii, aceasta dezvoltându-se ca disciplină filosofică, devenind filosofie

morală iar apoi disciplină ştiinţifică. Filosofii se afiliază unor colective interdisciplinare

pentru cercetarea unor probleme complexe şi identificarea unor soluţii viabile. În această

perioadă, problemele de etică au fost pe larg cercetate în cadrul principalelor şcoli

filosofice precum existenţialismul, neotomismul, neomarxismul.

Din punct de vedere sistematic etica reliefează o viziune generală despre existenţă,

bazată pe demonstraţii empirice, pe cercetare, dar şi un stil aparte al fiecărui filosof

întemeietor de şcoli. Aşa cum am precizat mai sus, prin categoria de măsură se

desemna problema ontologică ( infinit potenţial şi real), dar şi problema etică a virtuţilor .

În ceea ce priveşte aspectul metodologic , cercetarea fenomenelor etice s-a bazat reguli şi

norme metodologice diverse printre care comuniunea dintre logic şi istoric , ideal şi

real , cunoaştere şi existenţă. Analizele funcţionale şi structurale au evidenţiat noi logici

şi moduri de calcul complicate, logicile extinse şi cele alternative ( logica dinamică,

intuiţioasă, merceologia) care au condus la valorificarea limbajului jurdic, moral şi

politic. Cultura occidentală a fost pusă în valoare atât prin bazele filosofiei, cât şi prin

bazele ştiinţei, acestea două interacţionând conform unor principii de cunoaştere,

principiul complementarităţii din fizica sec. XX. Din punct de vedere ştiinţific etica

analizează morala şi moralitatea conform unor reguli specifice de cunoaştere. Astfel, în

secolele XVII-XVIII accentul de la ştiinţele consacrate precum geometria , mecanica

raţională bazate pe empirism şi raţionalism a căzut asupra ştiinţelor comportamentale,

ştiinţe umane şi social-umane. Rigurozitatea ştiinţei în cadrul eticii a creat anumite

6 Tudor Cătineanu,op.cit,p.527 Ibidem

6

progrese odată cu verificarea proceselor morale cu mijloacele specifice domeniului

sociologiei, psihologiei etc. Semnificaţia timpurie a eticii ştiinţifice se bazează pe

enunţarea Binelui ca principiu al lumii Ideilor, prin care se interzicea evaluarea morală a

unei activităţi de cunoaştere ştiinţifică.

Perspectiva filosofică şi cea ştiinţifică se pot întrepătrunde în cadrul eticii prin

abordarea acestui domeniu în spaţiul cultural, acolo unde se pot desprinde şi trăsăturile

umaniste ale eticii.

1.2 Morala

Termenul ,, morală’’ îşi are rădăcinile în antichitatea timpurie, provenind din

latinescul ,,mos –mores’’ – moravuri care provine de la ,, moralitate’’ concept existent în

mai multe limbi europene. Etica, ştiinţa sau învăţătura despre moralitate, a pătruns în

limba română ca sinonim al cuvântului ,,morală’’ din limba greacă. Noţiunea de morală

se confruntă cu un caracter polisemantic şi un aspect ambivalent, astfel că, prin moravuri

se poate înţelege un comportament al societăţii care este apreciat prin prisma unor

obiceiuri pozitive sau negative, iar pe de altă parte un al înţeles al cuvântului ,, mos’’ este

acela de normativă, regulament sau normă aplicată în cadrul unui sistem instituţional. Pe

lângă acestea mai există şi alte semnificaţii multiple care provin din antichitate cum ar fi

:,, aşezare sau despărţitură la Homer, sau sensul de ,,dexteritate’’,, obicei’’, caracter.

Sensul specific al noţiunii de morală din perspectivă psihologică se conturează odată cu

analizarea acţiunii psihologică a individului prin care se desprind însuşirile psihicului,

trăsăturile de caracter care pot înclina spre ,,obieciuri rele’’ sau caracter bun. 8

În literatura occidentală contemporană, morala este considerată o practică a vieţii, un

domeniu al ,, moravurilor’’ unui grup sau unor persoane, ca o ştiinţă de a acţiona astfel

încât să eviţi ceea ce reprezintă dispută sau conflict cu ceilalţi sau uneori ca impulsuri

personale şi dipoziţii psihologice care îi îndeamnă pe indivizi spre o anumită judecată.9

Morala se declară ca fiind o formă a conştiinţei sociale care se dezvoltă pe un

fundament istoric în funcţie de progresul culturii şi al societăţii, şi stabileşte anumite

dispoziţii la nivelul relaţiilor indivizilor care sunt apreciate şi asumate în funcţie de ceea

ce le dictează vocea cunoașterii. Moralitatea are ca semnificaţie de bază percepţia

8 O.G .Drobnitki, Noțiunea de morală vol 1,(trad) Liubomira Miros şi Nina Nicolaeva),Editura Științifică și Enciclopedică.1981,p.24-25.9 Ibidem,p.88

7

valorilor prin judecată proprie, conştiinţă, fiind marcată de elemente emoţionale, pe când

etica prevede principiile care au în vedere natura vieţii şi educarea caracterului

cuprinzând în ansamblu fenomenele morale precum obiceiurile , deprinderile, noţiunile

de bine şi rău, coduri de conduită dar şi normele şi principiile comportamentului.

Moraliatea se referă la practică, iar etica la un sistem primar de principii.10 Dacă în cazul

moralei la bază stau codurile, mustrările, sancţiunile, în cazul eticii contează insuflarea

altruismului,introspecţiei.11

Moralitatea în sens normativ, evaluează ceea ce este drept sau nedrept , bine sau rău

adică se axează pe o conduită a persoanei ideale moral, făcând abstracţie de credinţele

speciale ale indivizilor.

Morala se distinge prin reprezentarea relaţiilor umane pe care le organizează prin

intermediul normelor şi imperativelor, fiind un fenomen de esenţă socială care s-a născut

odată cu omenirea şi se va menţine atat timp cât vor exista oameni pe pământ 12

1.3 Valorile morale

Perspectiva filosofică denumeşte valoarea ca pe o caracteristică a obiectelor fizice

sau abstracte care relevă un nivel aparte de importanţă. Valorile morale caracterizează un

obiect în sine cu valoare intrinsecă pe măsura bunătăţii şi dezitabilităţii sale. Valorile

morale au rolul de a expune esenţa vieţii, în termeni de idealuri sau abstracţii. Sensul

vieţii constă în valori formulate de filosofi şi sunt placerea, lipsa durerii, fericirea.

Fericirea umană este asociată bunăstării umanităţii şi personalitatea umană este scopul

vieţii în cadrul umanismului laic.

Valorile morale apar în contextul relaţiilor interumane, al atitudinii şi sunt cele care

ghidează sensul unei vieţi lipsite de rău unde se încurajează numai binele. Condiţia

umană este semnalată prin valori morale care se prezintă sub forma unor norme morale,

seturi de valori personale, instituţionale, de grup, culturale ceea ce formează codurile

morale. Membrii unei societăţi au îndatorirea de a le respecta întrucât reuşesc prin acest

10

?Clifford C.Christians Mark Fackler Kim B.Rotzzol Kathy B.Mckee, Etica mass-media Studii de caz,București, Editura Polirom,2001.p.12.11 http://www.bioetica.ro/bioetica/ie2/info.jsp?item=9959&node=1498 accesat ultima dată la 13.03.2013.12 Tudor Cătineanu,op.cit,p.78.

8

mod să ajute la îndeplinirea standardului moral ideal al societăţii.Pot fi coercitive dar si

premiale.13

Binele şi răul sunt cele două valori polare, unde binele este indispensabil convieţuirii

în societate şi îl angajează pe individ ca participant social. Răul se manifestă prin

comportamente neconforme cu normele morale. Binele de tip socratic apare numai în

cadrul universului iubirii, fiind în subordinea justiţiei. Răul în viziunea lui Bergson este

perceput ca o mişcare descendentă a realului, o tendinţă contradictorie vieţii care apare

sub forma unui impas care trebuie acceptat, dar depăşit .14

În plan filosofic valorile morale precum bine şi rău se identifică cu valorile estetice

frumos şi urât, astfel că binele este asociat cu frumosul şi se reduce la o singură valoare

fundamentală, iar urâtul, valoare estetică negativă se substituie răului pentru a diminua

gravitatea sensului moral. În cadrul operei platoniciane ,,Hipias minor’’ apare judecata

morală a simţului comun, adică asocierea unui suflet care produce răul cu valoarea

estetică negativă adică ,, suflet urât’’, însă urâtul nu are intensitate negativă puternică

așa cum este ,, rău’.’15

Valoarea morală precum binele se încadrează alături de dreptate în cadrul unor teorii

etice ale binelui şi dreptăţii. Primul aspect sugerează ideea de a promova rezultatele

pozitive ale unei acţiuni, iar cel de-al doilea reflectă necesitatea modului binevoitor prin

care trebuie să acţionăm astfel încât să favorizăm binele pentru semenii noştrii. Două

modalităţi valorice ale binelui şi răului sunt ,,sinceritatea şi minciuna’’ care apar exclusiv

la nivelul comunicaţional în relaţiile umane. Ele sunt fenomene de informare sau

vehiculare a informaţiei cu un caracter praxiologic(studiază structura generală a acţiunilor

umane) şi se coordonează cu problema conştiinţei de sine, la nivel individual sau

colectiv.16 O teorie etică importantă asupra binelui este cea utilitaristă care se referă la

ceea ce este ,, folositor’’ şi stabileşte ideea că un lucru bun trebuie să-i fie de folos unei

anumite persoane într-un anumit fel. Utilitatea mai este tratată ca fiind sub semnul

echităţii cu caracterul folositor, dar în scopul promovării plăcerii şi evitării suferinţei,

ceea ce se numeşte utilitarism hedonist.17

13 Elena Cobianu, Valorile morale,Cluj-Napoca, Editura Grinta,2001,p.30-31.14 Henri Bergson,Cele două surse ale morale și religiei, Editura Institutul European,1993,pp.21-22.15 Nicolae Râmbu, Filosofia valorilor,București, Editura Didactică și Pedagocică,1996,p.92.16 Tudor Cătineanu,op.cit,p.285.17 Peter Singer (coord) Tratat de etică,Iași, Editura Polirom,2006,pp.270-276.

9

Valoarea morală a adevărului este asociată cu utilul în cadrul pragmatismului, care se

declară ca teorie a adevărului. Ceea ce determină producerea adevărului este atât raţiunea

dar şi toate celelalte facultăţi ale sufletului. Adevărul se obţine asemenea unei bogăţii şi

unei glorii, adică atunci când o idee este utilă aceasta devine adevărată şi astfel se

produce un eveniment pentru o idee.18

1.4 Deontologia şi codurile profesionale de etică

Deontologia este ştiinţa acţiunii şi atitudinii morale care se aplică în cadrul unei

profesii , fiind o tradiţie, o regulă nescrisă care pune în evidenţă ceea ce ,,se face’’ şi ceea

ce ,,nu se face’’, cu provenienţă grecească (,, deontos’’) şi logos (,,ştiinţă). Termenul de

deontologie a fost folosit pentru prima dată de către juristul şi moralistul englez Jeremy

Benthan (1748-1832) în lucrarea sa ,,Deontologia sau știinţa moralei’’(1834 postum).

Fiind un concept modern deontologia permite o evaluare a acţiunii umane în manieră

etică, raportându-se la persoana în cauză şi la ceilalţi.„Ansamblul regulilor după care se

ghidează o organizaţie, instituţie, profesie sau o parte a acestora, prin intermediul

organizaţiilor profesionale care devin instanţa de elaborare, aplicare şi supraveghere a

aplicării acestor reguli” 19.

Din perspectivă deontologică, individul trebuie să evite acele fapte greşite, blamabile,

nedemne în scopul prevenirii unui rău şi mai mare şi sporirii fericirii publice. Condiţiile

care restricţionează anumite fapte se pot traduce prin reguli, legi, norme sau constrângeri

deontologice. Normele deontologice sunt inerente profesiei, norme auto-impuse şi sunt

concepute de către profesionişti şi aplicate apoi de către reprezentanţii unei anumite

profesii. Codurile profesionale de etică pot fi definite ca declaraţii formale formulate de

către un grup de specialişti pentru reglementarea relaţiilor sociale şi profesionale. În

primă instanţă au fost dezvoltate de către profesionişti ca fiind nişte percepte morale,

prescripţii de conduită pentru noţiuni ale valorii morale de drept, reguli deontologice.

Organizaţiile au decis mai apoi adoptarea acestor coduri profesionale, astfel încât

acţiunile instituţionale să aibă un caracter formal şi să răspundă unor aspecte etice.Un

cod deontologic serios şi respectat este precum coloana vertebrală a identităţii

18 Andrei Petre,Filosofia valorii, Bucureşti,Editura Polirom,1998,p.92.19 Mihaela Miroiu, Gabriela Blebea Nicolae, Introducere în etica profesională,Bucureşti, Editura Trei, 2001,p.11.

10

profesionale a unei persoane, ceea ce oferă posibilitatea de a desfăşura în mod liber

acţiunea , într-un mod responsabil, în interiorul breslei.

Codurile etice ale instituţiilor de presă din SUA care cuprind reguli de comportament

au fost constituite în două secvenţe, în anii 1920-1930, iar apoi au fost adoptate pe plan

internaţional, având conţinut similar. La nivel naţional, dar şi la nivel internaţional se

contestă existenţa unui singur cod pentru jurnalişti care să fie universal aplicat şi valabil

pentru că existenţa unuia poate genera o semnificaţie eronată din cauza diferitelor

contexte sociale.Așadar, în România nu este recunoscut un singur cod pentru toți

jurnaliștii, fiind o reală dilemă în cazul acceptării la nivel universal a diferitelor

coduri.20Codul etic al organismului de presă este anexat contractului de muncă, iar

jurnalistul are datoria să-l însuşească şi să-l respecte, chiar dacă încălcarea sa nu implică

o penalitate legală de către ansamblul societăţii.În cazul unor abateri accidentale sau

nereguli intenţionate, ziaristului i se pot aplica sancţiuni administrative. Chestiunile de

natură etică sunt tratate într-mod mai admisiv sau mai autoritar şi riguros de către

organizaţia de presă în funcţie de fiecare stat ( de modul de organizare legală a corpusului

profesional).Aşa cum profesiile precum cele de avocat, medic,magistrat au impus un

sistem de autoreglementare prin care se decide dacă un act de practică profesională este

corect sau nu, aşa şi jurnaliştii au încercat să creeze un regim de corpus statuar, de

autoreglare.21Din punct de vedere al jurnaliştilor, impunerea unui cod de etică

profesională şi răspândirea acestuia presupune, de fapt, exigenţa acestora de ,, a intra în

rândul lumii ca profesie’’şi nu reprezintă un simplu sumar al conţinutului statutului

profesional de astăzi.22

Profesioniştii din mass media, dar şi cei din domeniul medical sau jurdic se confruntă

deseori cu situaţii în care deciziile de ordin etic trebuie stabilite în câteva minute sau ore.

Codurile specifice acestor profesii au fost stabilite astfel încât dacă un doctor sau avocat

nu respectă principiile morale şi etice îşi pot pierde ulterior dreptul de a profesa, decizia

fiind luată de către un consiliu din cadrul instituţiei. Diferenţele dintre jurnalişti care

depind de noţiunea de libertate şi aceştia pot fi evidente, întrucât în mass media codurile

20 Tudorel Nicolae, Mass Media. Constrângeri şi libertăţi organizaţionale, Bucureşti, Editura Unibuc, 2008, p.72.21 Miruna Runcan, A patra putere-legislaţie şi etică pentru jurnalişti, Bucureşti, Ed. Dacia,2005, pp.315-316.22 Tudorel Nicolae, op.cit,p.72.

11

de practică şi metodele de autoreglare nu sunt atât de riguroase şi radicale încât ei să fie

excluşi din cadrul sistemului. Comunitatea internaţională a comunicatorilor cuprinde

două coduri internaţionale: Codul de la Atena, un cod etic bazat pe un set de principii

etice ale relaţiilor publice inspirate din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; şi

Codul de la Lisabona, cod de conduită ce conţine repere specifice privind relaţiile

practicantului PR cu superiorii, cu mass media, cu publicul.23

În domeniul publicităţii, Asociaţia Americană a Agenţiilor de Publicitate a adoptat

primele standarde de practică în anul 1924, care conţineau contracte, prelungiri de

credit, tactici incorecte, reglementări ce interzic tarifele exagerate, afirmaţii jignitoare sau

lansarea unor zvonuri defăimătoare despre concurenţi.Acestea nu reprezintă singurele

mijloace de control informal asupra sistemului publicităţii , existând şi un organism de

auto-reglementare din anul 1971.24

Dacă în cazul profesilor de jurnalist sau specialist în relaţii publice, codurile de practică

deontologică sunt mai puțin restrictive şi nu ameninţă practicile defectuoase ale meseriei,

în cazul medicilor sau avocaţilor de exemplu, formulările deontologice au căpatat un

aspect autoritar si detaliat devenind adevărate coduri impuse de către organele oficiale.25

Concretizarea deontologiei în normele de drept pozitiv s-a produs odată cu transformarea

de către Consiliul de Stat a Codului de deontologie din 27 iunie 1947 aplicabil

membrilor Ordinului Medicilor, într-un regulament emis de puterea executivă.26

Din perspectivă medicală, deontologia declară exigenţele etice legate de exercitarea unei

profesiuni, concretizată prin codul deontologiei adoptat oficial care cuprinde două

principii etice fundamentale şi anume respectul pentru viaţă şi respectul autonomiei

persoanei care nutresc dileme etice medicale precum:dreptul la eutanasie, dreptul la

avort sau transplantul de ţesuturi şi organe ,,post-mortem’’. Redactarea unei carte a

îndatoririlor de către organizaţiile corporative este considerată o modalitate eficientă

23 Dr.Katerina Tsetusura, Anna Klyueuva, Dana Oancea ,,Media Transparency in Romania:Final Proffesional Report’’, Forum International Communications and Institute for PR,USA, 2010. Disponibil online la: http://www.pr-romania.ro/articole/etica-in-pr/732-etica-in-raporturile-pr-presa-media-transparency-and-media-practices-in-romania.html.

24 Joseph R. Dominick, (trad.) Mihai Mănăstireanu, Ana-Valentina Florescu, Aura Barica, Ipostaze ale comunicării de masă, Bucureşti, Editura Comunicare.ro, 2009,p.445.25 Ibidem, p.56.26 Viorel Daghie,Etică şi deontologie medicală,Bucureşti, Editura Naţional,2000, p.57.

12

pentru a preveni nerespectarea principiilor etice, chiar dacă unii profesionişti contestă

această soluţie.27

În concluzie, conceperea şi aplicarea unui cod deontologic este imperios necesară

oricărei profesii ( medic, avocat, comunicator, ziarist) pentru că o defineşte prin

orientarea conduitei profesionale către reguli care sunt respectate din convingerea

necesităţilor.28

Capitolul 2. Etica în mass media

2.1 Definirea eticii în mass media

Etica este o stiinţă socială care presupune studiul valorilor şi al condiţiei umane din

prisma principiilor morale şi al rolului lor în viaţa socială. Aceasta aparţine gândirii

mitice şi dirijează impersonal modelele comportamentale prefigurate de eroii legendari

care ,, illo tempore’’ savâşiseră nemuritoarele lor fapte, statornicind reguli, norme și

percepte pe care grupul social le reedita sacralizant.29

Etica jurnalistică analizează îndatoririle morale ale jurnalistului, se bazează pe

profesionalismul cu care tratează o situaţie, în funcţie de principiile binelui şi răului.

Aceasta nu constă numai în reguli de conduită sau norme ce trebuie respectate.Cadrul etic

al jurnalismului din societatea actuală este descris ca fiind foarte flexibil astfel încât le

permite ziariştilor să-şi motiveze cât mai mult comportamentul, chiar dacă există abateri

frecvente de la bunele practici. Aceștia încearcă să pretindă cea mai mare libertate de

acțiune, printr-o etică individuală, nu în scopul expunerii propriilor opinii ci pentru a

putea investiga orice problemă, dar și modul de funcționare al instituției unde lucrează.30

Principalele valori la nivel moral se bazează pe cinste, adevărul faptelor, pe grija

respectării adevărului, pe refuzul corupţiei, datoria de a publica ceea ce este de interes

27 Jean-Claude Bertrand, Deontologia mijloacelor de comunicare,Editura Institutul European Iaşi,2000,p.45.28 Doru Cozma, Elaborarea codurilor de deontologie profesională un impertaiv etic actual, în Viitorul social, anul III, nr.3,1994,p.55.

29 Viorel Daghie, op.cit.,p.65.30 Francois Demers, ,,Journalistic Etichs:The Rise of the Good Employee’s model:A Threat for professionalism’’,în the Canadian Journal of Communication, vol 14, nr.2,1989.

13

public. Dacă privim valorile acestea raportate la domeniul mass media, o societate demnă

are pretenţia de a primi informaţii redundante, de calitate, cât mai apropiate de adevăr, de

a-i fi protejată viața personală fară a încălca anumite aspecte de intimitate şi

confidenţialitate. Aceste aspecte gravitează în jurul eticii, moralei și deontologiei

specifice sectorului media şi definesc comportamentul acesteia . În Statele Unite, spre

exemplu, s-a acordat o mare atenţie valorilor etice la care se raportează jurnalistul în

pofida faptului că în cazul media naționale codul etic vizează acea formalitate ce prevede

constrângeri, mustrări care nu par a fi o ameninţare pentru presă. Codul etic nu prespune

sancţiunea, pedeapsa acţiunilor, dar este ca o carte de vizită a conştiinţei morale a unui

journalist. Codurile de practică şi metodele de autoreglare sunt mai puţin hotărâtoare,

exacte şi stringente decât în alte domenii.

Legile şi reglementările instituţionale sunt mijloace formale de control pentru

jurnalişti, însă principiile specifice codului etic vizează conduita morală , buna practică

bazată pe onoare, pe dreptate, reprezentând mijloace informale de control. În Romania,

prima instituţie care a publicat propriul cod etic pe web site este Money Chanel. Singura

televiziune din România în cadrul căreia există o comisie de etică şi arbitraj care

supraveghează respectarea şi aplicarea statutului ziaristului, sesizând greşelile sale este

SRTV. În Codul Alianţei de Etică , spre exemplu există principii fundamentale ale mass

media precum respectul pentru adevăr şi dreptul publicului la informare. Jurnalismul

anilor 80, care era tributar binelui societăţii a fost detronat de jurnalismul noilor

trusturilor media unde se lucrează spre binele şi pentru profitul companiei de presă, iar

cine nu se conformează este respins din acest mediu.

Cu toate că în mediul actual, ideea de etică este privită ca o alegere individuală , adică

se bazează mai mult pe deciziile individuale în funcţie de valorile fiecăruia, în cadrul

jurnalismului s-au compus anumite coduri, cum ar fi actul de MEAA (media

entertainment art alliance) care cuprinde un ghid mai strict ce propune care este acţiunea

corectă în toate circumstanţele.31

După desfiinţarea Uniunii Sovietice, libertatea de expresie se extinde în secolul al

XIX-lea la nivel naţional iar sectorul mass media se confruntă cu o mai amplă

responsabilitate în tratarea şi verificarea informaţiilor relatate. O conduită

31 ,,Etichal Journalism Notes’’ în StudyMode.com ,2013. Disponibil la: http://www.studymode.com/course-notes/Ethical-Journalism-Notes-1361024.html.

14

corespunzătoare potrivită şi relevantă domeniului mass media se bazează pe anumite

principii morale care au fost elaborate de-a lungul timpului de către filozofi. Unul dintre

acestea se refera la a identifica o cale de mijloc în cazul dilemelor etice. Acesta

presupune o asociere între abordarea extremă a unui subiect cu ideea de hrană excesivă

şi folosirea precară a unor informaţii care este asociată cu ideea de hrana putină. Se

susține că o soluție eficientă este moderaţia adică, de exemplu, dacă se tratează un caz

despre dezechilibre publice, gasirea unei căi de mijloc înseamna o balanţă între

satisfacerea nevoii de informare şi ideea de a păstra siguranţa publică.Un alt principiu

este imperativul categoric prin care conştiinţa individuală joacă un rol important. În cazul

mass media , dacă informaţiile prezintă un soi de înşelăciune acestea trebuie evitate de

catre reporter, şi ulterior conştiinţa sa îi va spune ca este corect cum a procedat.

Principiul utilităţii promovat în sec XIX în lucrările lui John Stuart Mill(1806-1873)

demonstrează că alegerile etice în mass media reies din conştientizarea tututor

consecinţelor şi alegerea subiectelor care accentuează binele şi diminuează răul .

Conform acestui principiu relatarea unor subiecte cu nota deprimantă are drept scop

mediatic să atragă atenţia asupra unor învăţăminte pentru a reduce incidenţa unor fapte

necugetate.

Valul ignoranţei presupune corectitudinea publicaţilor faţă de membrii societăţii, în

sensul că aceştia trebuie să fie trataţi în mod egal de către jurnalişti şi informaţiile de

interes public să ajungă la toţi . În aria mass media, reporterul care primeşte date din

interior ale unei instituţii , detalii şi ponturi confidenţiale despre tranzacţiile bancare de

exemplu ,trebuie sa trateze publicul consumator în mod egal, fără să transmită spre

exemplu prietenilor apropiaţi informaţii secrete pe care le-ar utiliza în interes propriu. Cel

de-al patrulea principu se referă la principiul autodeterminării care este legat de zicala ,,

Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi’’a cărei relevanţă în presă se traduce prin faptul că

aceasta nu trebuie să devină un mijloc pentru ca o instituţie, sau organizaţie să-şi atingă

scopul.32Presa nu trebuie să cadă astfel prada unor detalii care vizează doar beneficiul

instituţiei şi sunt lăsate intenţionat dezvăluite pentru a fi pe placul opiniei publice. Aşa

cum am precizat mai sus, există reglementări şi legislaţie cu privire la presă, unele de

ordin permisiv care sprijină dreptul cetăţeanului la libera exprimare şi expresie, iar altele

32 Joseph R.Dominick,op.cit., p.434.

15

de ordin coercitiv care constau în impedimentul relatării unor informaţii. Principiul

ocultării se referă la periclitarea zonei sociale sau imaginii cetăţenilor şi presupune

sancţionarea exclusiv morală . Totuşi, cu trecerea timpului s-a constatat că legile presei

au dobândit un caracter desuet ca să spunem aşa, în sensul că nu se mai ţine cont de

practica efectivă a acestora, nu se mai utlizează normele care presupun o asumare

codificată a eticii profesionale şi sunt deseori neglijate, ignorate. ,,Legea presei’’ s-a

dovedit a fi inactivă și din cauza faptului că cetațenii au început să înțeleagă și s-au atașat

mai mult de modelul democratic. Modelul democractic presupune o libertate de

exprimare puternică a presei care poate prevala în raport cu ,, bunele practici’’ adică

bunul simţ şi conduita corectă, iar îngrădirea libertăţii ar putea sumbina rolul presei de

watch-dog şi funcţia sa socială fundamentală de a informa şi de a-şi atrage destinatarul .

Prin această libertate desăvârşită presa se bazează pe construirea unei realităţi sociale

pe baza unor înfiripări de informaţii bogate care formează adevărul procesual.33 ( Miruna

Runcan, 2002, pag 95).De aceea, însăşi audienţa actuală este convinsă de faptul că

limitarea libertăţii presei şi constrângerea acesteia, o va îndemna şi mai mult spre

manipulare şi distorsionare a subiectelor, precum şi control politic. Astfel, o presă liberă,

lipsită de monopol va avea privilegiul de a avea o audienţă în funcţie de credibilitatea

acesteia şi va putea judeca şi percepe ,, binele public’’ în mod

independent.34Expansiunea liberalizării presei şi tumultul creat de valul informaţional pot

avea şi consecinţe mai puţin favorabile asupra realităţii sociale şi vieţii indivizilor. Ce se

întamplă totuşi atunci când se profită de această libertate în exces şi apare problema

atacului la protecţia vieţii personale de exemplu? Presa se bucură de ,, arma libertăţii’’ şi

acceptă cu greu răspunderea pentru fapte precum informaţii şi detalii din spaţiul

intim ,zvonuri, imagini şocante, victime minore care reprezintă abateri ale eticii

profesionale.35 Telespectatorii sunt impresionați prin ştirile interesante, senzaţionale şi

trăiesc într-un mediu informațional promiscuu fără să conştientizeze faptul că intimitatea

este unul din drepturile fundamentale ale omului că există precizări clare ale acestui

principiu în cadrul codurilor de etică profesională. În cadrul eticii aplicate apare şi

dimensiunea de datorie faţă de societate care presupune dreptul publicului de a fi

33 Miruna Runcan,op.cit.,p.95.34 Ibidem,p.107,35 Miruna Runcan, op.cit.,p.179.

16

informat, dar informat corect ceea ce înseamnă că la nivelul politicii organizaţionale e

necesar să se aibă în vedere o responsabilitate socială faţă de cititori, de audienţă, în

sensul că elementele cu caracter confidenţial, intim trebuie să aibă ca argument puternic

binele şi respectul societăţii, mai ales al persoanei publice. Există, însă, anumite conflicte

în cazul companiilor de presă, spre exemplu care presupun dorinţa, presiunea, datoria de

a şoca opinia publică, ceea ce conduce efectiv la distorsionarea informaţiilor şi la

atingerea senzaţionalului care ,,cucereşte ‘’mare majoritate a publicului. Astfel, dreptul

publicului de a fi informat este ca un şablon jurnalistic, întrucât acesta doreşte mai mult

să fie impresionat, iar majoritatea s-au obişnuit cu ştiri spectaculoase şi nu cu veridicitate

în informaţii.36

2.2 Abordări ale eticii în mass media - Codurile de deontologie profesională în cazul

jurnalismului?

Morala şi etica, două caracteristici fundamentale ale informaţiei jurnalistice pot fi

uneori confundate, întrucât etica presupune un ansamblu de norme etice, iar morala este

desemnată ,,stiinţa îndatoririlor’’37.

Se poate distinge în cadrul eticii un mod descriptiv care presupune analiza drepturilor si

îndatoririlor conform contextelor sociale, culturale şi un mod normativ care presupune

indentificarea principiilor şi apoi construcţia regulilor şi datoriilor.

În Franta, dreptul rezidă în mai multe prescripţii etice care sunt obligatorii şi compun

obiectul de legi în cadrul jurnalismului la nivel naţional. Pornind de la semnificaţia eticii,

se dezvoltă anumite reguli de conduită profesională care definesc modul de

comportament al jurnaliştilor prin codurile specifice existente în fiecare naţionalitate. În

Europa anilor 90, odată cu liberalizarea a existat un puternic interes pentru alcătuirea şi

implemetarea codurilor de deontologie a informaţiei pentru naţiunile în curs de

dezvoltare care aspirau la libertatea presei. Presa franceză a intrat în epoca marii libertăţi

profesionale odată cu adoptarea legii franceze din 2 aprilie 1947, legea Bichet care

conţinea următoarele prevederi,,Presa nu este un instrument de profit comercial.Este un

instrument de cultură, Misiunea sa este de a oferi informaţii exacte,de apăra ideile, de a

36 G. Christians Clifford, Mark Fackler, Kim B. Rotzoll, Kathy B. McKee,op.cit.,pp.30-31.37 Jeremy Benthan, Deontology; or, The science of morality,vol 1,ed. By J. Bowring,1834.

17

servi cauzei progresului uman. Presa este liberă atunci când nu depinde de nici de guvern,

nici de puterea banilor, ci doar de conştiinţa jurnaliştilor şi a publicului’’.38

Printre codurile internaţionale cele mai cunoscute organelor de presă la nivel

internaţional se regăseşte Declaraţia de la Munchen a sindicatelor jurnaliştilor europeni

din 1971. Declaraţia de la Bordeaux elaborată de către Organizaţia internaţională a

jurnaliştilor în 1954 s-a dovedit a fi fundamentală şi a influenţat semnificativ sfera

jurnalismului datorită principiilor sale esenţiale precum: libertatea de expresie, drept la

informaţie , veridicitate a informaţiei , confidenţialitatea surselor.) Au existat texte

europene care cuprindeau declaraţii precum,, Declaraţia adunării consultative a

Consiliului Europei(1970), iar Unesco, deşi a avut o tentativă eşuată de a creea o ,, ordine

mondială a informaţiei’’, a publicat în anul 1983 o Declaraţie asupra mass media ce se

baza pe anumite principii definitorii pentru un jurnalism democratic modern.

În cadrul presei scrise codurile naţionale rezidă în enunţarea unor valori universale cum

ar fi : adevărul, exactitatea, onestitate a informaţiei , respect penru viata privată , protecţia

copilăriei și a tineretului, desfiinţarea violenţei şi a discriminarilor.În cadrul jurnalismului

francez, deşi exista o organizaţie structurată profesională cu autoritate morală, principiile

din Carta a jurnalismului nu au fost luate în consideraţie si revizuite pentru că acestea au

fost concepute înaintea dezvoltării audiovizualului.Cele mai multe coduri elaborate în

Franţa au fost Carta agenţiilor de presă, Declarația Agenţiilor naţionale a fotografilor,

Carta presei saptămanale, însă unele publicaţii precum Le Croix , Le Monde şi-au

elaborat propriile coduri profesionale, care să declare independenţa jurnaliştilor ,

drepturile şi îndatoririle acestora.39

Presa scandinavă a propus existenţa unui organism nou şi independent capabil să

analizeze realizările si să scoată în evidenţă regulile de conduită în cadrul mass media.

Acest instrument se numeşte consiliul de presă şi functionează pe baza aspectelor

deontologice, însă în majoritatea ţărilor, aceste consilii de presă sunt ignorate sau

refuzate. Mass media scandinavă a elaborat un model de cod de bună conduită care se

bazează pe un mod de autodisciplină si autoregularizare a profesiei de jurnalist fară a

implica autorităţi juridice , legislative.

38 Ion Stavre, Comunicare audiovizuală, Editura Tritonic, Bucureşti, 2008,p.19.39 Jacques Leprette, Henri Pigeat, Etica şi calitatea informaţiei, Bucureşti,Editura Gramar,2006,pp.48-49.

18

La sfarşitul secolului al XIX-lea, jurnaliștii suedezi din cadrul (mijlocire) Clubului

publiciştilor se preocupă de un cod ce viza confidențialitatea minorilor acuzați de delicte .

Clubul publiciștilior este mai exact o comisie arbitrală care reunea mai multe asociaţii de

jurnalişti şi editori pentru a crea consiliul de presă din 1916. O atribuţie esenţială este

aceea de a proteja conduita şi reputaţia presei şi de a sancţiona posibilele abateri şi

comportamente ce depăşesc graniţa fundamentelor etice. Clubul publiciştilor redactează

primul cod etic în 1923 prin care se solicită introducerea în noile actualizări din 1953 a

unor principii, şi anume: protejarea vieţii private, normele de adevăr şi claritate a

informaţiei , obligaţia de reponsabilitate şi imputabilitate ale jurnaliştilor. Astfel, codul

revizuit al jurnalismului suedez aceentuează principiile pe baza cărora se desfaşoară

activitatea redacţională prin intermediul dreptului la replică, respect al persoanelor,

abţinerea de la orice judecată fără consultarea părţilor implicate. Suedia a avut privilegiul

de a fi promovat libertatea de informare în presă prin votarea unei astfel legi şi inserarea

acesteia în Constituţia din 1766.

.Presa britanică a suportat cât mai puține legi şi reglementări, punându-se accent

deosebit pe libertatea şi calitatea presei britanice încă din secolul al XVIII-lea. Datorită

acestui cadru socio-politic concentrat spre libertate, problema existenţei unei

autoregularizări devine indispensabilă, chiar dacă presa britanică a contestat ceea ce

considera o atingere la libertatea de exprimare.Fiind supusă unor presiuni şi ameninţări

guvernamentale , sistemul mass media din Marea Britanie s-a declarat în cele din urmă

resemnat unui anumit nivel de autoregularizare. 40

Sociologul Pierre Bourdieu 41afirmă că existenţa unui cod deontologic este

coloana vertebrală a unei profesii şi că aceasta nu poate exista fără propriul cod de etică,

iar cei care accesează domeniul jurnalismului trebuie să se conformeze unor instanţe de

regularizare şi unor reguli ale jocului curat pe care ulterior să le pună în

practică.Totodată, principiul regularizării ia amploare odată ce Comisia națională

consultativă pentru drepturile omului înfiinţată în 1995 propune existenţa unei discipline

reale a jurnalismului ce prevede redactarea unui cod deontologic şi a unor sancţiuni .

Aceste măsuri se iau in considerare din cauza atacului la adresa credibilităţii jurnaliştilor

şi a tendinţelor crescute de desconsiderare a valorilor de adevăr în presă . Dacă în

40 Ibidem,pp.67-69.41 Jacques Leprette, Henri Pigeat,op.cit.,p.169.

19

viziunea lui Pierre Bourdieu (1930-2002) regulile jocului în journalism erau

precum ,,litera de lege’’, în concepţia lui Antoine Garapon secretar general al Inst. de

studii juridice, profesia trebuia să se bazeze pe propria-i responsabilitate şi pe

îndatoririle sale juste faţă de public. 42

Existenţa unei dialectici a responsabilizării ar trebui folosită mai înainte de procedura

interdicţiei şi a sancţiunilor. Principiul A. Garapon era acela de ,,a plăti cu aceeaşi

monedă’’ adică în cazul unor acuze jurnalistice sau atac la reputaţie, publicul în cauză

să aplice acelaşi tratament prin atac la reputaţia jurnaliştilor în public pentru faptele

săvârşite. Tot cam în aceeaşi perioadă, în 1997, Comisia de reflecţie asupra justiţiei ce îl

avea ca director pe Pierre Trouche manifesta o aceeaşi exigenţă cu privire la domeniul

jurnalismului şi anume : existenţa unei carte naţionale care să conţină aspecte mai

complexe legate de deontologia jurnalismului şi necesitatea unor masuri de formalizare a

masurilor etice la un grad foarte înalt .Observăm, astfel, că există mai multe concepţii

care susţin că deontologia în cadrul profesiei de journalist deţine un rol important şi deşi

există un mijloc intern de control şi etica individuală asupra comportamentului mass

media, instituţiile de presă ar atinge un nivel de funcţionare eficient dacă ar interveni prin

intermediul propriilor măsuri de control informal.

2.3 Atribuţii etice ale jurnaliştilor ( Graniţa dintre etic şi netic în profesia de

journalist).

Profesia de journalist este inaugurată odată cu apariţia primului jurnal redactat de

fondatorul său Theophraste Renaudot care militează pentru crearea unui prim cod de

conduită pentru jurnalişti, chiar dacă profesia era încă neconturată.43 Totuşi , acceptarea

unui asemenea cod nu este tocmai o veste bună pentru cei mai mulţi dintre editori şi

jurnalişti care revendică libertatea absolută în exercitarea profesiei considerând că deţin

o funcţie socială fundamentală, şi anume acea de ,, câine de pază’’(supravehetor,

observator. Majoritatea oamenilor de presă tind să depaşească acest prag şi să ocupe mai

mult poziţia comentatorului . Profesia începe să prindă mai mult contur în anul 1898

atunci când apare şi ideea de deontologie profesională şi se formează un ,,Comitet

general al asociaţiilor de presă franceză’’. Jurnalistului i se acordă libertate de expresie

42 Antoine Garapon,Des crimes qu’on ne peut ni punir ni pardonner, Paris,Ed. O. Jacob, 2002.43 Jacques Leprette, Henri Pigeat,op.cit.p.85.

20

deplină în cadrul Declaraţiei drepturilor omului din 1789, însă cum aceasta nu impune

îndatoriri sociale, tocmai deonotologia este cea care îşi asumă rolul de a le afişa.

Jurnalistul demn de această profesie este dator să se conformeze unor reguli din Carta

îndatoririlor profesionale fondată de Sindicatul naţional al Jurnaliştilor de la vremea

respectivă. Deşi, toate prevederile din acea perioada regăsite în Carta drepturilor şi

datoriilor sindicatelor europene ale ziariştilor presupun un regulament, ordin al

jurnaliştilor , majoritatea angajatorilor nu-l iau în considerare şi ignoră aceste texte

sindicale. Jurnaliştii şi patronii de presă au refuzat asemenea rigori, revendicând cea mai

mare libertate în exercitarea profesiei, având un minimum de control în cazul

comportamentelor responsabile. Există mulţi care contestă existenţa unei teorii

deontologice şi consideră că reprezintă un mijloc de constrângere a libertăţii, printre

aceştia şi libertarienii americani devotaţi ai libertăţii presei. Meseria în tot ansamblul ei

constă în existenţa deontologiei , a codurilor de conduită care se află în afara răspunderii

legale ,se bazează pe principiul dreptăţii şi intransigenţei morale .

,,O profesie nu există cu adevărat decât atunci când îşi are propriul cod’’. 44O

societate democratică s-a definit prin valori care au o influenţă semnificativă şi la nivelul

mass media şi anume: cinste, grija pentru adevărul faptelor , respectarea diversităţii

opiniilor , refuzul corupţiei , datoria de a publica ceea ce este de interes public , dreptul

de a fi informat fară a fi încălcate probleme de confidenţialitate , intimitate. . Acestea

corespund unor aspecte precum: rigoarea informaţiei ( obţinerea şi tratarea ei ) în

beneficiul cititorului, dreptul la o informaţie de calitate, cât mai aproape de adevăr,

respectul persoanelor despre care scrii sau pe care le fotografiezi, indiferent dacă sunt

sau nu protagoniste ale vieţii publice.45 (Yves Agnes,2011, pp.384-390). Perioada de

prosperitate şi accentuare a libertăţii din secolul XIX a conferit presei si jurnalistilor un

statut de ,,atotputernici’’ şi de purtători ai libertăţii supreme, dar tocmai această poziţie a

atras dupa sine încalcarea unor principii de etică profesională.În pofida considerentelor

care corelează modelul democratic al libertăţii în presă cu ideea de responsabilitate

pentru bine public si auto-reglare , există totuşi crize de încredere a publicului faţă de

ziarişti . Astfel, independenţa jurnaliştilor nu ar putea fi considerată un atuu pentru

44 Pierre Bourdieu,apud Jacques Leprette, Henri Pigeat,op.cit.p.15.45 Yves Agnes,(trad.) O.Nimigean, Introducere în jurnalism, Iaşi, Ed. Polirom,2011,pp.384-390.

21

câştigarea audienţei, întrucât publicul educat şi bine documentat a devenit din ce în ce

mai exigent în alegerea informaţiilor de calitate.46

Dacă jurnaliştii nu ar fi abuzat de frâul liber la interpretare pentru a expune o realitate

deformată, subiectivă şi mai ales exacerbată, probabil publicul nu ar fi ridicat semne de

întrebare asupra modului etic / netic în care se practică profesia. Se pune problema, de

fapt, a existenţei unui propriu cod etic în conştiinţa fiecarui jurnalist, şi nu neapărat

îngrădirea sau limitarea libertăţii statutului jurnalistului de guvernator al informaţiilor

pentru a oferi publicului date verosimile . Oamenii au dreptul de a fi informaţi corect şi

de aceea trebuie să existe un contract social între jurnalist şi destinatar care este

consumatorul unui produs ce trebuie să poarte certificatul unei responsabilităţi

jurnalistice . Este vorba de o răspundere etică pentru că până la urmă un public rafinat

evaluează şi deliberează asupra produsului media asimilat. Dezbaterea deontologică se

lansează în presa franceză care mizează tot pe existenţa unei deontologii la nivel

individual, sau stabilirea acestei teorii în interiorul fiecărei întreprinderi fară a implica

răspunderi legale.Aşa cum am precizat cu cateva pagini mai în urmă , statutul

jurnalistului de liber comentator si protagonist s-a fundamentat şi pe un lucru demn de

reţinut şi anume acela că un cod deontologic, statutar nu e o lege în sensul clasic, iar

încălcarea acestuia nu presupune sancţiuni grave . Totuşi, jurnalistul are datoria să-şi

asume la nivel individual setul de valori şi comportamente conform codului profesiei

evitând astfel riscul pedepsei cu descalificarea profesională. O problemă de natură etică

cu care se confruntă zilnic un jurnalist este sursa informării pentru materialele publicate.

Pentru a furniza cele mai corecte şi acurate mesaje, un jurnalist îşi creează propria reţea

personală de date subiective, mai întâi, care cuprinde date şi opinii ale comunicatorilor

din instituţii sau persoanele cu care lucrează de obicei, şi o reţea de surse directe şi

indirecte care cuprinde documente ce descriu prin informaţii complete şi nemijlocite un

eveniment sau persoane care au fost părtaşe sau martore la acel eveniment, sau

documente de investigare ulterioară.47 Dacă grija ziaristului ar fi mult mai îndreptată spre

verificarea informaţilor prin îmbinarea surselor subiective cu cele materiale şi a celor

directe cu cele indirecte , probabil consumatorii media, cititorii ar afişa un grad de

încredere mult mai ridicat asupra materialelor publicate şi astfel presa românească ar

46 Jacques Leprette, Henri Pigeat,op.cit.p.24.47 Miruna Runcan,op.cit.,pp.98-99.

22

putea să se mândrească cu un mediu de lucru civilizat şi credibil. Totuşi, spațiul real în

care media ,,cochetează’’ în societatea actuală este descris prin presiunea redacţională ,

competiţia materialelor difuzate , stresul , viteza de reacţie şi obsesia ratingurilor . Toate

aceste elemente i-au determinat pe jurnalişti să descrie în mod voit evenimente exagerate

şi informaţii desfigurate, tocmai pentru a şoca opinia publică, publicul naţional cu

radăcini neolatine care degustă din plin dramatismul . Un principiu care poate încă

dăinuieşte în media românească este acela că ,, Dacă senzaţionalul nu există în realitate,

el trebuie creat, deoarece cititorii nu sunt interesaţi să citească ştiri adevărate , ci ştiri

interesante’’48

Tocmai aceste regizări spectaculoase ale informaţiei care distorsionează realitatea au pus

în discuţie problema pierderii credibilităţii jurnaliştilor care se produce şi din cauza

faptului că jurnaliştii acordă atenţie precară în verificarea informaţiei, nu respectă

prezumţia de nevinovăţie şi viaţa privată a persoanelor vulnerabile. Cu toate acestea,

media este privilegiată prin statutul sau independent, întrucât nu acordă răspundere legală

şi sancţiune pentru practicile neetice . Cel mai probabil aici există o incongruenţă şi un

conflict între cei care profesează în domeniul medical şi sunt supuşi frecvent unor

comitete de etică fiind suspendaţi imediat în cazul unor acţiuni ilegale şi profesioniştii

media care încalcă deseori principiile etice fără a fi suspendaţi , pentru că în media

codurile de practică sunt mai puţin impunătoare şi aplicabile decât în alte domenii.

Responsabilitatea majoră a unui jurnalist, pe lângă faptul că trebuie să spună

adevărul publicului său ceea ce implică onestitate şi respect faţă de aceştia, este simţul lor

de răspundere faţă de atingerea vieţii intime a persoanelor publice. Ceea ce este

descurajator pentru societate, este faptul că în fervoarea informaţională mulţi ignoră

detaliile sensibile ce ţin de viaţa personală şi favorizează un spaţiu dramatic , fără să

realizeaze că dreptul la intimitate este esenţial şi informaţiile cu caracter personal trebuie

protejate.Jurnalistul trebuie să aibă abilitatea de a decela între anumite informaţii cu

valoare publică în care interesul este ca acestea să fie propagate şi diseminate către public

şi cele cu valoare intimă care nu trebuie dezvăluite.În mod practic, jurnalismul se

poziţionează adesea la limita acceptabilităţii morale.Reporterii aleg uneori mediile rău

famate când faptele o cer, încalcă intimitatea celorlaţi, dar şi legea, se folosesc de

48 Ruxandra Cereseanu,Curente şi tendinţe în jurnalismul contemporan, Cluj Napoca,Editura Limes,2003,p.71

23

viclenii, camere ascunse pentru ştirile de investigaţie. Codurile şi principiile jurnalistice

relevă prea puţţin aceste aspecte, având în vedere că stabilesc prea puţine reguli concrete

şi precise.49

Cultura franceză favorizează faptele ce ţin de viaţa intimă, acestea fiind percepute ca

patrimoniu moral. Important de menţionat este că dreptul la viaţa intimă este strâns legat

şi de calomnie . Diferenţa este că acuza de calomnie poate apăra reputaţia persoanei, iar

dreptul la intimitate apără liniştea interioară a persoanei şi a sentimentelor şi gandurilor

sale.50

Un domeniu de interes important în cadrul protecţiei vieţii private îl constituie

intruziunea. Aceasta presupune publicarea de către jurnalist a unor fapte sau evenimente

reale din viaţa unei persoane care nu trebuie să fie date publicităţii, sau procurarea de

amănunte din universul intim( locuinţă, proprietate) fără acordul direct al persoanei în

cauză. În cazul persoanelor publice, oamenilor politici de exemplu, avantajele unei

plângeri prealabile legale în cazul invadarii de către jurnalişti a vieţii private sunt minore

pentru că prin însăşi funcţia lor şi-au asumat faptul că imaginea lor e demnă de a fi de

interes public pentru cetăţeni. De fapt, este vorba pe de o parte şi de acceptarea ideii

conform căreia persoana publică recunoaşte că o serie de evenimente din viaţa sa se vor

expune într-un ,,avcariu’’( expresie americană ).De altfel, o persoană publică cu

notorietate poate avea mai multe sanşe de câştig în cazul în care acuză jurnalistul de

încălcarea vieţii intime, faţă de un cetăţean de rând.51

În SUA, la sfârşitul sec .al XIX-lea viaţa privată era definită ca dreptul omului de a fi

singur, în vreme ce presa franceză considera că faptele ce provin din viaţa intimă decurg

din patrioniul moral al fiecăruia şi niciun ziarist nu are dreptul să le publice în afara

consimţământului persoanei în cauză. Jurnalistul are obligaţia de a respecta viaţa

particulară a oricărei persoane( Carta de la Munchen).

Profesorul Thomas Emerson din SUA marchează nişte considerente demne de a fi

acceptate în legătură cu viaţa privată şi anume că acest concept al dreptului la viaţa

personală stabileşte un teritoriu distinct între individ şi societate. Oricărui individ trebuie

49 John Wilson, Să înţelegem jurnalismul,Iaşi,Ed. Institutul European Iaşi,2004,p.180.50 Joseph R. Dominick,op.cit.p.416.51 Miruna Runcan,op.cit.,p.184

24

să i se asigure o spaţiu propriu în care să ,,beneficieze ‘’doar el de propriile trăiri şi

secrete fără să fie dezvăluite comunităţii. 52

Jurnaliştii sunt deseori încercaţi de tentaţii febrile în ceea ce priveşte viaţa intimă a

persoanelor publice pentru că se află la graniţa dintre practica etică a dreptului

cetăţeanului de a fi informat şi dreptul persoanei la propria-i intimitate , însă în cele mai

multe cazuri jurnaliştii aleg să prejudicieze imaginea persoanei publice, prin diseminarea

unor detalii private tocmai pentru a acapara un sector semnificativ din audienţă.

Legislaţia ce promovează dreptul vieţii private a pătruns în scena socială odată cu

modelul democratic care presuspunea extinderea drepturilor omului, iar această

reglementare nu a fost destul de agreată de jurnalişti întrucât o percepeau ca pe o

limitare a fluxului liber de informaţii. Promotorii legislaţiei vieţii private în SUA au fost

Samuel D.Waren şi Louis D. Bradeis care, în 1890 au publicat un articol în care

susţineau existenţa unui nou domeniu de drept care să protejeze universul intim al

persoanei . Cu toate că acesta a devenit celebru , nu a reuşit să producă schimbări majore

în cadrul mentalului colectiv, însă a supus Curtea Supremă SUA unor întrebări care au

determinat-o să-şi adapteze legislaţia pe măsura incidentelor cu caracter imoral, ilegal în

privinţa vieţii intime. O profesie liberală cum este cea de jurnalist , nu este tocmai

considerată profesională şi apreciată prin aplicarea unor măsuri de subjugare, coduri,

normative sau legiferări profesionale, ci numai prin propria iniţiativă de a avea o profesie

impecabilă şi o conduită exemplară . Pentru a fi declarat un grup profesional, jurnaliştii

trebuie să fie capabili înainte de toate să-şi formuleze propriile standarde în cadrul

misiunii sociale, mai bine decât să adere la standardele riguroase impuse de către

angajatori. Autoreglemetarea poate fi o variantă eficientă pentru a practica o

profesie ,,impecabilă’’ de jurnalist, pentru că, în fond, niciun cod deontologic nu poate

avea un rezultat pozitiv garantat, dacă nu există demnitate profesională.Un jurnalist

profesionist, corect, trebuie să parieze pe lucrul bine executat.53

52 Cristian Florin Popescu,Manual de jurnalism vol.2, Bucureşti, Ed. Tritonic,2003-2004,pp.188-189.

53,, Autoreglementarea începe cu efortul fiecărui jurnalist de a fi profesionist’’ articol disponibil la:

http://www.mediafax.ro/cultura-media/crasnea-crp-autoreglementarea-incepe-cu-efortul-fiecarui-jurnalist-de-a-fi-profesionist-autentic-5031086.

25

2.4 Raportul etic dintre mass media şi relaţiile publice

Profesia de jurnalist şi de cea de comunicator se află într-un univers comun,

într-un sistem de interdependenţă, în care se influenţează reciproc, jurnaliştii putând

beneficia de accesul mai mare sau mai mic la informaţiile provenite din interiorul unei

instituţiei. Presa şi publicul depind de buna funcţionare a serviciilor de relaţii publice, iar

o limitare a libertăţii de informare din partea comunicatorului şi o lipsă de transparenţă a

instituţiilor ar putea fi o cauză a lipsei de informaţii, dar şi a unui potenţial

comportament jurnalistic nercorespunzător din punct de vedere etic. Cu toate că

mijloacele de pregătire pentru ambele profesii sunt echivalente în privinţa calităţii şi

conţinutului, breasla jurnaliştilor se poate înrola oricând pentru ,,a lupta’’ pe frontul

echipei de comunicatori , cazul cel mai frecvent, dar este posibil şi invers. Însă, există

totuşi măsuri de etică profesională identice în ambele cazuri ? Aici apare într-adevăr o

dilemă, pentru că oamenii de relaţii publice se pot confrunta cu anumite cenzuri mai

puternice în privinţa expunerii de informaţie, ei sunt percepuţi ca ,, apărătorii cetăţii’’

( paznici ai porţilor , gatekeepers) cei care încearcă să clădească o imagine impecabilă a

instituţiei printr-un discurs cu tentă persuasivă asupra publicului. Dat fiind faptul că

datoria jurnalistului este să conceapă documente care să reflecte realitatea pură în mod

concret şi exact, fluxul de informaţie asimilat din partea comunicatorilor nu prezintă

tocmai acea umbră de adevăr care defineşte normele morale, având în vedere că

specialiştii în relaţii publice vor apăra mereu reputaţia instituţiei indiferent de caz.

Reporterii se confruntă frecvent cu situaţii în care trebuie să pună în balanţă

nevoile publicului , setea de informare şi totodată eventualele practici dăunătoare la

adresa acestuia.Ceea ce mai poate declanşa un comportament neetic în raportul media –

relaţii publice este fenomenul numit aculturaţie. Acesta se defineşte în contextul mediatic

prin intenţia jurnaliştilor de ,,a încheia un contract de colaborare ‘’ cu reprezentanţii

relaţiilor

publice din instituţii, în sensul acceptării şi împărtăşirii unor idei şi atitudini ale grupului

sau instituţiilor despre care publică articole sau difuzează imagini. Datoria ziariștilor faţă

de instituţiile şi companiile despre care relatează anumite fapte este mai importantă decât

datoria profesională şi morală.

26

În cadrul relaţiei dintre media şi specialiştii în relaţii publice este absolut indicat să se

creeze un raport de comunicare echilibrat pentru ca ambele părţi să se bucure

de relaţia bazată pe câştig-câştig, mai exact ambele tabere să fie mulţumite de

informaţiile primite cât şi de cele difuzate . În acest caz este important ca jurnalistul să

respecte un principiu de bază, responsabil şi anume ignorarea anumitor favoruri, altfel

spus media bribery’’ în sens american, ceea ce poate însemna o banală mită, sau servicii

materiale precum acceptare de cadouri sau călătorii din partea celor ,, interesaţi’’.

Aceştia pot fi instituţiile şi poate chiar şi reprezentanţii de relaţii publice care nu doresc

dezvăluirea unor detalii din interior sau numai publicarea decupată unor eveniment.

Opiniile sunt împărţite, însă, pentru că aceste practici anormale sunt considerate de către

unii absolut normale și pe departe să afecteze caracterul profesional şi moral al

jurnalistului. O persoană demnă de acest statut trebuie să fie conştientă de îndatorirea şi

răspunderea pe care o are faţă de fiinţa umană care devine un,, obiect’’ de investigaţie

al său pe care trebuie să-l protejeze de calomnie şi de expunerea publică nejustificată a

vieţii sale intime, mai ales în momente de ananghie sau fapte ireparabile.

Capitolul 3- Aspecte etice ale relatării media în cazul lui Sergiu Nicolaescu

3.1 Introducere

“Nu există lege mai mare în jurnalism decât aceea de a spune adevărul şi de a înşela diavolul.”Walter Lippmann

Atunci când amintim de coduri profesionale, principii morale sau deonotologie în

domeniul mass-media, multe dintre instituții încearcă să respingă ideea conform căreia

presa trebuie să fie devotată unor reguli. Regulile deonotologice ale profesiei sunt privite

ca simple formalităţi pentru jurnaliștii autohtoni dar și pentru cei de peste hotare,

pentru că mulți consideră că meseria nu acceptă limite ale libertății de publicare.

27

Jurnalismul de calitate nu se poate defini în absența respectării unor norme deontologice,

și în primul rând fără să existe conștiința morală pentru a decela între ceea ce este bun și

ceea ce este rău.

Etica în mass media a devenit astfel un subiect aproape neglijabil din moment ce a

crescut din ce în ce mai mult cererea pentru subiecte de scandal, divertisement, show-uri

cu conotație sexuală. Companiile de presă sunt interesate în principiu de câștigul

audienței și pentru a-și atinge acest scop au tendința de a recurge la orice mijloace, la

orice trucuri care negjilează regulile stricte de morală. Ceea ce îi încurajează pe jurnaliști

în transmiterea unor informații, sunt tocmai acele ,,reguli’’ flexibile prestabilite de

codurile profesionale, însă este foarte important ca aceștia să fie responsabili și să ofere

garanția unei informări corecte către public. Se poate vorbi deci de etică, de valori

morale la nivelul mass media? Mulți consideră că în cadrul mass mediei de azi etica este

privită numai ca un concept pentru că aceştia asociază comportamentul jurnaliștilor cu

unul total lipsit de etică. Această explicație poate avea argumentare prin faptul că în

mentalul colectiv de astăzi sunt promovate din ce în ce mai mult moravurile rele, însă,

principiul binelui nu poate fi învins de cel al răului pentru ca societatea să ,,evolueze’’ .

Existența unor coduri etice cu seturi de valori proprii și norme în cazul posturilor de

televiziune pot avea o influență pozitivă asupra practicii profesionale dar numai în cazul

în care prescripțiile sunt și aplicate. Dacă în SUA se acordă un interes special

problemelor de etică în mass media, în România jurnaliștii tratează aspectele de etică ca

pe o mustrare, un avertisment, deși în cazul unor transmisii care încalcă anumite drepturi

majore se aplică sancțiuni din partea Consiliului Audioviziualului.

După părerea mea, în cazul mass media trebuie să existe o responsabilitate puternică în

privința informației livrate, pentru că încă înainte să fii constrâns de anumite reguli, de

presiunea redacțională, coduri și norme, ești în conflict cu propria-ți conștiință care

trebuie să delibereze clar între elementele negative și cele pozitive. Autocontrolul,

autoreglemetarea sunt astfel caracterstici cu valoare de imperativ care în concordanță cu

aplicarea normelor etice impuse de fiecare instituție media determină exercitarea unei

profesii apreciate și oneste. Ceea ce conduce îndeosebi la abaterea de la unele reguli de

bună conduită și deontologie în cazul jurnaliștilor este și faptul că cererea publicului tinde

din ce în ce mai mult spre subiecte de tip cancan și pe cele cu încărcătură emoțională

28

puternică.,, O ştire eronată arată ca o ceaşcă fără fund, sau ca un şurub fără cap, ambele

date la vânzare în starea în care se află’’.54

Voi expune acum două exemple foarte cunoscute din practica jurnalistică internațională

care relevă faptul că jurnaliști recurg la falsuri pentru a obține imagini senzaționale. Un

caz foarte dezbătut a fost cel cu Regis Faucon și Patrick Poivre D.Arvor prezentatori la

cel mai important post tv din Franța în 1992 ,canalul TF1 și cel din Germania cu ziaristul

Michael Born care a fost condamnat la 4 ani de închisoare. În primul caz, cei doi

prezentatori au realizat un montaj cu Fidel Castro în timpul unei conferințe de presă în

care acesta răspundea la niște întrebări altor persoane decât în realitate. În cel de-al doilea

caz, Born a falsificat în 1996 în jur de 32 de reportaje care conțineau subiecte fierbinți

precum trafic de heroină și care fuseseră filmate în realitate cu actori și figuranți .

Reportajele au reușit să atragă o audiență considerabilă și importante sume din

publicitate.55

Un caz deosebit în care vom analiza aspectele etice la nivelul presei autohtone și pe care

îl vom aborda cu lux de amănute în acest capitol este cel al decesului renumitului actor și

regizor român Sergiu Nicolescu. Decesul acestuia din luna ianuarie 2013 cauzat de o

afecțiune netratată la timp, a creat un val izbitor de controverse atât la nivelul mass media

cât și în cadrul mediului social. Comentariile absurde și opiniile pro și contra deciziei de

incinerare și-au rezervat poziţie de top în cadrul celor mai cunoscute emisiuni ale

posturilor comerciale din România care au reușit să provoace deliciul unui public ahtiat

după senzațional. Cele mai cunoscute posturi de televiziune au transmis declarații în care

cei mai mulți admiratori și cunoscuți acuzau decizia subită a familiei de a fi incinerat,

fiind însă dorința expresă a maestrului. Au apărut știri breaking news cu imagini

transmise atât de la Cercul Militar Național unde a fost depus sicriul și cei mai mulți

oameni scandau injurii la adresa văduvei lui Sergiu Nicolescu, dar și de la Crematoriu

Vitan unde s-a produs o atmosferă tensionantă în care rolul negativ era chiar soția

binecunoscutului regizor. Pe parcursul a 3 zile s-au facut comentarii în ceea ce privea

viața de cuplu a lui Sergiu Nicolaescu, dar ceea ce a fost de-a dreptul surprinzător cu

privire la relatarea acestui eveniment în media a fost faptul că s-au transmis știri în care

54 Adrian Onciu, Probleme de etică în jurnalism, Editura’’Asociația Jurnaliștilor Profesioniști din Iași’’, Iași,2001.55 Ion Stavre, Reconstrucția societății românești prin audiovizual, Editura Nemira, Bucuresti, 2004, p.56.

29

un presupus fiu nelegitim al actorului își cerea dreptul de paternitate, dar și oprirea

incinerării. Invitații prezenți în cadrul posturilor tv s-au declarat profund nemulțumiți de

această decizie de a nu avea parte de o slujbă religioasă și au atacat profund imaginea

soției lui Sergiu Nicolaescu, iscând comentarii exagerate în legătură cu intenția de a intra

în posesia averii regizorului cu orice preț. Relatarea unui post de televiziune a atins

punctul culminant al senzaționalului în momentul în care a transmis informații conform

cărora sicriul este de fapt gol, pe baza faptului că acesta a fost sigilat pe tot parcursul

funeraliilor.

Relatarea media a tuturor momentelor legate de decesul lui Sergiu Nicolaescu au fost de

natură să prejudicieze imaginea acestei personalități ilustre chiar pe ultimul său drum.

Potrivit constătărilor din partea CNA, au existat abateri ale media cu privire la acest caz

deoarce au fost difuzate imagini ce țin de viața privată și nu erau permise a fi făcute

publice de către familia sa. Mai mult, soția regizorului a specificat printr-o cerere să fie

tratat cu dencență acest eveniment tragic din familia sa, însă s-a observat că media a

facut abstracție de acest lucru, situând pe primul loc dorința de a se atinge audiența

dorită. În legislația română, și anume în codul Civil există un articol prin care se suține

că persoanei decedate i se datorează respect cu privire la memoria sa, precum și cu privire

la corpul său.( Art.78 Legea ,,Respectul datorat persoanei decedate’’). La acest articol a

facut apel și soția lui Sergiu Nicolaescu, dar relatările media au abuzat de faptele care țin

de patrimoniul moral al individului și totodată s-a făcut abstracție și de prevederile

legislației franceze prin care jurnalistului îi este interzisă publicarea fotografiei unei

persoane fără acordul acesteia, în cazul în care este vorba de un eveniment dramatic din

viața unei persoane publice. Mass media a servit publiculului cu radăcini neolatine exact

ceea ce și-a dorit: amănunte cu caracter dramatic şi vulgar în cazul relatării despre

decesului regizorului. Totuși reflectarea acestui caz a pus în alertă autoritățile

audiovizualului care a sesizat că în cadrul relatărilor tv au existat mai multe încălcări ale

dreptului la informare corectă și îndeosebi ale dreptului la viața privată. CNA a constatat

și unele abateri de la regulile de deontologie profesională și a luat măsurile

corespunzătoare de sancționare a posturilor de televiziune din România.

3.2 Metodologia de cercetare

30

Originalitatea din cadrul cercetărilor științifice în viața socială presupune

utilizarea unor cunostințe dobândite în studierea realităților socioculturale, elaborarea

unor teze noi, atragerea a noi dovezi pentru problemele deja existente și vizionarea

dintr-o altă perspectivă teoretică a realităților socio-culturale.56

Cheia unui procedeu științific este chiar utilitatea creată celorlați: chiar dacă lucrăm pe

marginea unei ipoteze științifice care se dovedește a fi contrazisă, înseamnă că am

realizat ceva benefic sub impulsul unei recomandări anterioare. Cercetarea avertizează

asupra unui obiect recognoscibil și definit astfel încât să fie recunoscut și de către

ceilalți.57

Obiectivele cercetării :

- identificarea dezbaterilor, relatărilor media legate de decesul lui Sergiu Nicolaescu care

evidențiază modul de conduită profesională al jurnaliștilor.

- identificarea percepțiilor unor profesionişti în mass media în privința eticii profesionale

cu referire la cazul lui Nicolaescu.

Ipoteză de cercetare: ,, Cu cât cererile față de subiecte picante, dramatice în rândurile

publicului românesc sunt mai mari, cu atât jurnaliștii sunt mult mai tentați să încalce

normele de etică și deontologie profesională.’’

Lucrarea de față se concretizează prin efectuarea unei cercetarări primare care

presupune ca tehnică principală de investigare – interviul . Vom analiza prin declarațiile

expuse percepția personelor publice asupra conceptului de etică în universul mediatic și

mai ales argumentele expuse faţă de modul de difuzare a cazului lui Sergiu Nicolaescu.

Categoria vizată este formată dintr-un public compact care reprezintă perosoane avizate

din domeniul media. Am ales 4 respondenți profesioniști care activeză în sectorul media

și care vor puncta cele mai specifice detalii cu privire la deontologia profesiei de

jurnalist, mai ales prin prisma vehiculului de informații din presă în cazul decesului

regizorului. Principalele teme abordate în cazul acestei investigații de tip calitativ au fost

referitoare la principii etice în media, abateri de la normele etice( cazul lui Nicolaescu),

dreptul la viața privată, metode de reglementare.

56 Chris Hart, ,, Doing a literature Review:Releasing the Social Science Research Imagination’’, Sage Journal,1998,p.24.57 Umberto Eco, Cum se face o teză de licență,Editura Polirom 2006, p.53

31

Limite ale cercetării

Pe parcursul realizării cercetării au intervenit câteva obstacole:

Numărul relativ redus de repondenți, având în vedere că disponibilitatea în cazul

persoanelor care activează în domeniul mass-media este destul de scăzută. Un alt

obstacol a fost faptul că interviurile nu au fost înregistrate așa cum era recomandat pentru

că s-a ținut cont de protejarea imaginii persoanelor publice care au răspuns la aceste

întrebări. Am luat în considerare păstrarea confidențialității asupra identității indivizilor

în analizarea și raportarea datelor.

Interviurile au inclus întrebări în minus sau în plus pentru că nu puteau fi exact aceleași

pentru fiecare respondent deoarece am ținut cont și de funcțiile profesionale ocupate de

fiecare dintre aceștia.

Nu s-au putut sesiza foarte multe elementele paralingvistice ( ritmul vocii, tonalitatea,

mimica feței).

În cadrul cercetării secundare, intenția este de a examina relatările și comentariile

ce apar în cadrul principalelor posturi de televiziune care au emis pe perioada 03-05

ianuarie adică momentul în care ,,rezervorul mediatic’’ a fost încărcat de zvonuri acide și

isteria provocată de despărțirea de marele regizor Sergiu Nicolaescu. Vom studia cele

patru posturi naționale unde a fost dezbătut intens acest eveniment și anume : RTV,

Realitatea, Antena 3 și B1TV. Putem aminti din nou faptul că cele patru posturi au fost

sancționate de către CNA din cauza reflectării necorespunzătoare a acestui caz. 58 Tocmai

de accea, consider că trebuie revelate motivele certe prin prezentarea acelor aspecte și

expuneri tv care au influențat o astfel de hotărâre din partea consiliului audiovizualului.

Întrucât s-a facut apel la drepul la propria imagine și la dreptul la informare corectă mi-

am propus să analizez aparițiile tv ale fiecărui post de televiziune amintit mai sus în

perioada de 03-05 ianuarie 2013.

Astfel, primul post de televiziune asupra căruia analizam aspecte etice în cadrul cazului

lui Sergiu Nicolaescu este postul Antena 3 canalul de televiziune privat care s-a impus la 58 http://www.exclusivnews.ro/mass-media/rtv-b1-tv-antena-3-si-realitatea-tv-amendate-de-cna-pentru-modul-in-care-au-reflectat-moartea-lui-sergiu-nicolaescu.html, Accesat la 05-06-2013.

32

nivel național prin investiții considerabile și a produs totodată retehnologizarea postului

Antena 1. Audiența postului a fost în ascensiune în ultimii doi ani datorită programelor

tv care sunt în topul preferințelor publicului român și relatărilor tv referitoare la decesul

lui Sergiu Nicolaescu care au stârnit controverse atât pentru telespectatori cât și pentru

media.

În cadrul emisiunii moderate de Dana Grecu pe data de 04.01.2013,, La ordinea zilei’’

18:45 s-a dezbătut intens subiectul incinerării în defavoarea unei slujbe de înmormântare

conform canoanelor religioase . Principalii invitați au fost: Sorin Roșca Stănescu, senator,

Monica Pop medic, Adina Anghelescu, jurnalist. Discuția din studio s-a amplificat în

momentul în care Vadim Tudor a intrat în legătură telefonică și a susținut că

circumstanțele morții lui Sergiu N. sunt destul de suspecte iar în acel moment titlul care a

aparut pe ecran a fost,,Cazul lui Nicolaescu-acuzații de malpraxis. Informația de ultimă

oră oferită de Dana Grecu conform căreia un posibil fiu ilegitim al lui Sergiu Nicoleascu

a depus o cerere la judecătorie pentru oprirea incinerării, a provocat discuții aprinse

pentru invitați. Au apărut mai multe titluri cu ,, Fiul ilegitim care cere oprirea incinerării’’

și s-a discutat depre o eventuală relație a maestrului cu o doamnă de pe platourile de

filmare din care a rezultat un fiu, însă faptul că la judecătorie cererea a fost depusă fără

număr de înregistrare a fost destul de bizar. Această situație denotă faptul că nu a existat

certitudinea că acea cerere aparținea chiar fiului ilegitim al lui Nicoalescu, însă cei de la

postul Antena 1 au difuzat această știre bazându-se pe surse precum Libertatea care

deținea niște date probabilistice. În cadrul emisunii a fost afișat și un document în care

era prezentată mărturia presupusului fiului în legătură cu suspendarea incinerării, numai

că acel document nu deținea un nume și nici termen de judecată.Invitații din platou au

comentat subiectul privind cu îndoială existența acestui document, dar s-a menținut ideea

potrivit căreia se poate demonstra paternitatea prin analiza ADN, așa cum a afirmat

medicul Monica Pop. Dana Grecu a recunoscut la un moment dat în cadrul unei discuții

cu avocatul prezent în platou că nu există siguranță în afirmarea spuselor conform cărora

acea persoană care depusese cerere la judecătorie este chiar fiul nerecunoscut al actorului.

Prin aceste detalii referitoare la apariția subită a unui presupus fiu, postul tv nu a

respectat întocmai normele de exactitate și veridicitate ale informației prevăzute de

Organizația Internațională a Jurnaliștilor din 1954. Moderatoarea a discutat, de

33

asemenea, despre relația dintre Sergiu și soția lui cu 46 ani mai tânără care apare ca fiind

una încărcată de momente scandaloase. În cadrul emisiunilor de la orele 21:00 și 22 au

apărut apar titluri referitoare tot la fiul nelegitim și în același timp sora lui Nicolaescu a

intrat în direct și a dezmințit toate afirmațiile legate de existența unui fiu, dar cu

acceptarea efectuării testului ADN. Au aparut imagini pe ecran de la Cercul Militar

Național, locul unde a fost depus sicriul, iar prezentatoarea a menționat faptul că postul

Antena 3 a respectat memoria maestrului și dorința familiei de a nu afișa imagini din

interiorul sălii. În această privință se poate aprecia inițiativa de protejare a imaginii în

momente dificile. Dezbaterile și comentariile cele mai delicate din 4 ianuarie s-au derulat

în jurul subiectelor precum contestarea deciziei de incinerare, apariția unui fiu nelegitm,

fapt care a provocat mai mult confuzia publicului telespectator prin afișarea titlurilor

despre această persoană despre care s-au facut mai multe supoziții. În ziua de 5 ianuarie

2013, postul de tv Antena 3 a prezentat transmisiuni în direct de la Cercul Militar locul

unde a fost depus sicriul, și s-au filmat imagini cu reporteri în fața casei regizorului unde

a fost precizată strada și numărul, aspect care relevă o practică profesională care omite

respectul la demnitate a unei persoane decedate. Dacă în prima parte a zilei în cadrul

edițiilor de știri s-a pus accentul pe secvențe din filmele marelui regizor, în cea de-a doua

au fost imagini cu oameni de rând care au fost profund nemulțumiți de faptul că sicriul

nu a fost descoperit deloc și totodată au huiduit și au acuzat-o pe soția regizorului,

folosind un limbaj trivial. Au existat transmisiuni în direct în care au apărut declarații ale

oamenilor care scandau împotriva deciziei de incinerare, acestea fiind tehnoredactate cu

greșeli majore de exprimare. Principalele titluri au fost,,Nicolaescu aplaudat pentru

ultima oară, ,,Scandal pe incinerarea lui Nicolaescu’’, ,,Oamenii au scandat rușine’’.

Prezentatoarea știrilor a încurajat manifestarea reacțiilor revoltătoare ale oamenilor din

fața Crematoriului care au avut un mod de exprimare precar. Reporterii Antena 3 au

realizat mai multe reportaje în direct din fața Crematoriului în care oamenii de rând își

exprimau aprecierea și onoarea față de regizor,dar au folosit totodată un limbaj invadat de

greşeli gramaticale grave.( Bărbat: Ruşine să vă fie! Ruşine să-i fie acestor oameni , care

se face pe ascuns nişte treburi.). Cei mai mulți oameni prezenți în fața crematoriului au

criticat-o pe soția regizorului pentru că a intrat pe ușa din spate a crematoriului și pentru

ținuta sa albă de la înmormântare. Intervenția telefonică în a lui Victor Ciutacu din 5

34

ianuarie atrage atenția asupra modului în care dramatizează presa de televiziune

evenimentele neplăcute din viața persoanelor publice. Cu o atitudine pragmatică, acesta

este cumva în defavoarea oamenilor care reacționează vulcanic și scandează împotriva

atitudinii soției lui Nicolaescu, dar este de partea familiei sale care dorește respectarea

intimității în momentele grele ale vieții.

Prin comentariile şi dezbaterile apărute în perioada 03-05 ianuarie cu privire la cazul lui

Nicolaescu, postul de televiziune și implicit jurnaliștii Antenei 1 nu au respectat

condițiile etice necesare infomării corecte: adevăr, acuratețe, fair-play/onestitate și

apărarea vieții private.

În cazul postului de televiziune B1 TV, cazul lui Sergiu Nicolaescu a fost analizat în

cadrul emisiunii,, Lumea lui Banciu, emisiune gen,, Pamflet’’prezentată pe data de

03.02.2013 la ora 23:00. Prezentatorul și-a expus mai multe puncte de vedere

defăimătoare la adresa vieții marelui regizor și a filmelor sale fără să dea importanță

reputației deosebite pe care regizorul a construit-o prin cariera sa.Mesajele absurde și

aberante precum(,,, a fost şi securist, a fost şi urmărit de securitate, le-a făcut pe toate,

şi-a renegat şi tatăl, tocmai pentru ca să poată să aibă o carieră cât de cât, a făcut

multe compromisuri, pe unii i-a şi păcălit rău de toți’’) pun în evidență un caracter

necioplit și o practică jurnalistică pe departe de a fi una etică dacă îndrumă la denigrarea

imaginii unei personalități. În cadrul știrilor de la ora 13:00 pe data de 4 ianuarie sunt

expuse de către prezentatoare aspecte din viața de cuplu a lui Sergiu Nicolaesacu care nu

au fost tocmai fericite având în vedere declarațiile unei vecine care susținea că existau

certuri frecvente între el și soția sa. Este dezbătută și cauza incinerării maestrului de către

preoți prin intervenția specială a preotului Eugen Tănăsescu care declară că îngroparea

era porunca fundamentală conform religiei creștin- ortodoxe.Tot în cadrul ediției de știri

a fost citită din off o declarație potrivit căreria reprezentanții sindicatului revoluționarilor

afirmau că regizorul nu a exprimat dorința de a fi incinerat niciodată, deși familia lui a

spus că a fost dorința expresă a regizorului.

Aceste detalii au avut rolul de a dezorienta și mai mult viziunea telespectatorilor prin

amănuntele antitetice. Pe data de 05 ianuarie 2013, în cadrul știrilor B1 a apărut o

transmisiune în direct a unui reporter în fața crematoriului Vitan-Bârzești care face apel

la niște informații nefondate prin care declară că regizorul ar avea șase copii nelegitimi

35

proveniți din mai multe relații extra-conjugale. A fost adusă în atenția publicului și

valoarea considerabilă a averii sale. Prin vocea din off au fost oferite mai multe detalii

referitoare la vârsta și proveniența fiului nelegitim. A apărut și o declarație a regizorului

din 2010 oferită de sursa adevărul.ro prin care a recunoscut că a avut o relație cu tânăra

de pe platourile de filmare care a plănuit să aibă un copil cu el.(,, Planul ei a fost să facă un

copil cu mine.(…) Nu l-am căutat, însă niciodată, n-am vrut să distrug viața nimănui.”). Prin

aceste amănunte oferite de postul B1 a dorit captarea încrederii audienței chiar dacă

acestea nu s-au încadrat într-o informare onestă bazată pe investigarea adevărului

surselor. Emisiunea Weekend B1 difuzată pe 05 ianuarie a dezbătut

subiectul ,,Nicolaescu condus pe ultimul drum’’și s-a discutat despre fiul nelegitm care a

cerut efectuarea testului de paternitate și stoparea incinerării, dar și despre relația

năbădăioasă dintre regizor și soția sa.

Au fost prezentate și imagini în care apare coșciugul care a fost scos de la Cercul Militar,

iar echipa B1 a însoțit cortegiul funerar până la Crematoriu. În cadrul emisiunii Talk b1

au fost prezentate atât imagini în care oamenii de rând erau profund intrigaţi de hotărârea

de incinerare, dar și comentarii ale invitațiilor, Evenlin Badea, Ecaterina Andronesacu

care au susținut că dorința maestrului a trebuit îndeplinită. Moderatoarea emisiunii a

accentuat reacțiile oameniilor indignați de faptul că nu vor avea unde să-i aprindă o

lumânare maestrului și de faptul că ținuta soției era albă la ceremonie, aceasta fiind

bănuită ca fiind o oportunistă. Încurajarea acestor discuții despre manifestările virulente

ale oamenilor, despre prejudecățile asupra comportamentului soției, nu sublinează altceva

decât lipsa de competență a practicii jurnalistice. De asemenea, s-a discutat și despre

acuzele familiei lui Nicolaescu asupra Patriarhiei care a trimis reprezentanți pentru a

împiedica slujba. Titlurile zilei,, Nicio tradiție respectată la incinerare precum, Văduva

îmbrăcată în haină albă’’ și vocea din off prin care se prezintă mesajul scris de soția sa

pe coroană la Cercul Militar au reflectat din nou o acțiune care presupune nerespectarea

dreptului la viața privată a personelor publice.

Tot pe parcursul acestei emisiuni sunt expuse declarațiile unor medici chirurgi contactați

de Evenimentul Zilei care au susținut că decesul regizorilor este cauza unui malparaxis al

medicilor de la spitalul Elias, dar aceștia aduc contraargumentul într-o conferință

conform căruia ei au facut tot posibilul pentru a-l salva pe regizor.,, Strategia medicilor

36

care l-au tratat pe regizorul Sergiu Nicolaescu a fost greșită. Cel puțin așa susțin doi chirurgi

contactați de Evenimentul Zilei . În acest caz, este foarte important ca jurnaliștii să țină cont

de ceea ce se numește ,, prezumție de nevinovăție’’adică să rămână la stadiul de a

informa opinia publică și nu de a condamna un caz în fața acesteia. Prin dezbaterile și

prezentările oferite publicului telespectator cu privire la decesul lui Sergkiu Nicolaescu,

postul B1TV a înregistrat abateri de la dreptul la informare corectă și dreptul la viața

intimă în momente de suferință.

Postul de televiziune Realitatea TV a fost unica televiziune românească de știri care nu a

avut concurență și s-a bazat pe o dezoltare mai lentă. În perioada decesului lui Sergiu

Nicolaescu a fost difuzată emisiunea ,,Realitatea la raport’’din 04-ianuarie 2013 cu

invitați de seamă precum Eugen Cristea, actor, Vadim Tudor, președinte PRM.

Prezentatoarea Andreea Crețulescu a deschis emisiunea prin prezentarea documentului

apărut la judecătorie prin care presupusul fiu al regizorul cerea renunțarea la procedura de

incinerare. Aceasta a invitat din nou telespectatorii la vizionarea documentului și a intrat

în legătură telefonică cu avocata Mariana Ștefan pentru a clarifica situația referitoare la

oprirea incinerării. Avocata a menționat că este puțin probabil ca procedura de

incinertare să poată fi anulată, și că legitimitatea fiului nu poate fi afectată din moment ce

era normal să se fi recoltat teste biologice la spital, care să fie păstrate de către laboratorul

de medicină legală și apoi utilizate dacă este cazul pentru efectuarea testului ADN.

În continuare, s-a derulat o discuție între moderatoare și Vadim Tudor care a

vorbit despre acea relație a regizorului cu o asistentă de platou despre care s-au oferit mai

multe detalii și s-a amintit desigur că Nicolaescu ar avea un fiu provenit din acea

aventură cu femeia respectivă. Corneliu Vadim Tudor a încercat să puncteze în cadrul

interviului faptul că medicii nu au aplicat un tratament corespunzător în cazul afecțiunii

maestrului, că este un malpraxis, acesta afirmând că va apela la instanță pentru a afla

adevăratele motive ale decesului. Prezentatoarea consideră ,totuși, că medicii spitalului

nu trebuie atacați pentru tot ceea ce fac(,, Cred că este puțin incorectă și această prigonire

a medicilor și acuzarea lor pentru aproape orice fac’’). În aproape toate edițiile de știri de

pe Realitatea din data de 4 ianuarie a fost difuzată secvența în care Vadim a susținut că

va face apel la efectuarea unei autopsii a regizorului. În data de 05-01-2013 postul

Realitatea TV a transmis imagini de la Crematoriu Vitan în care un corespondent

37

intervievează o persoană cu pseudonimul,, Veronica Fermecătoarea’’ care își exprimă

regretul profund pentru că sicriul a fost sigiliat și nu a putut să-l vadă pe regizor. Postul

Realitatea a ales să ,,valorifice’’ această declarație a femeii cu grave probleme de

gramatică și în acest fel a accentuat o imagine a unui popor nelevat și meschin.

Jurnaliștii de la postul Realitatea TV au respectat, totuși, memoria actorului pentru că nu

a difuzat imagini în direct de la incinerarea sa, însă prin transmiterea unor detalii

referitoare la existența unui fiu dintr-o posibilă relație și acuzele nefondate făcute

medicilor, observăm că principiul etic care susținea dreptul la o informare onestă prin

verificarea surselor și responsabilitatea socială față de publicul căruia i te adresezi nu a

fost tratat cu conştiinţiozitate şi obiectivitate.

Ultimul post de televiziune unde am analizat relatările referitoare la decesul lui

Sergiu Nicolaescu este România TV. Acest post tv a difuzat în amănunt date despre

înmormântarea regizorului, fără să se țină cont de dorința soției sale care ceruse presei să

respecte acest moment dramatic din viața sa. În cadrul edițiilor de știri din data de 3

ianuarie 2013 prezentatoarea a anunțat că Sergiu Nicolaescu va fi incinerat conform

anunțului făcut de soția sa. Convorbirea telefonică dintre prezentatoare și George Becali

care a intrat în direct să comenteze despre anunțul de incinerare și interzicerea

materialelor despre deces au creat ,,savoarea’’ publicului prin caracterul său advers. S-au

folosit declarații severe la adresa soției lui Nicolescu și a fost contestată decizia sa de a

interzice difuzarea materialelor despre evenimentul nefericit al familiei sale. În acest fel,

telespectatorii au vizionat modul dezgustător prin care o persoană este defăimată, ceea ce

dovedește din nou faptul că postul de televiziune și implicit ziariștii ignoră orice fel de

manieră etică în tratarea subiectului. Postul RTV a difuzat pe data de 4 ianuarie în

Breaking News imagini cu camera ascunsă de la morga spitalului şi au existat comentarii

suspicioase pe marginea motivului de incinerare, și totodată au fost prezentate mărturii

ale vecinilor care vorbeau despre momentele tumultoase ale cuplului Nicolaescu. Sora

regizorului a intrat în direct pentru a infirma toate afirmațiile referitoare la viața de

familie a fratelui său și pentru a susține că ideea incinerării a fost dorința sa expresă.

Moderatoarea a accentuat diferența de vârstă dintre Nicolaescu și soția sa, marcând astfel

un atac la demnitatea imaginii sale . Știrile de la ora 13:00 și 15:00 au prezentat titluri șoc

prin care se judecau gesturile soției lui Nicolaescu pentru sigilarea sicriului, decizia de

38

incinerare și interzicerea fotografiilor cu soțul ei. O știre absolut alarmantă în cadrul

știrilor de la RTV a fost cea în legătură cu supoziția aberantă a unui jurnalist referitoare la

sicriul sigilat. Acesta a declarat că sicriul ar fi gol pentru că este prea mic pentru ca

trupul defunctului să încapă în el. Jurnalistul Mircea Stoian a intervenit telefonic și a

susținut această presupoziție în legătură cu sicriul gol. Avem de-a face din nou cu o

reflectare greșită în media a evenimentelor legate de deces și o dovadă a nerespectării

dreptului la imagine. În cadrul emisiunii ,, Breaking News de la 20:00 s-s dezbătut intens

subiectul apariției documentului în instanță prin care fiul nelegitim cere oprirea

incinerării și efectuarea testului ADN. Moderatorul nu a schițat nici un fel de reacție la

exprimarea calomnioasă la adresa văduvei primită din partea lui Vadim Tudor care, pe

lângă faptul că a atacat imaginea soției, a acuzat medicii pentru că nu au tratat

corespunzător afecțiunea lui Sergiu Nicolaescu( ,,văduva veselă’’, e foarte suspectă

graba cu care vrea să-l dea flăcărilor pe omul căruia îi poartă şi numele’’).Titulurile

șocante din Breaking News în care se prezintă că regizorul ar avea nu unul, ci șase copii

nelegitimi au demonstrat încă o dată nivelul de competență scăzut al reporterilor care

aduc argumente neveridice, dar atrag o audiență cu o apetență deosebită pentru viața

privată a celebrităților.Sunt expuse frecvente contraziceri ale prezentatoarei Ionela

Năstase și sora regizorului care susține inexistența vreunui document la judecătorie depus

de către fiul ilegitim. Pe data de 05-01-2013 postul RTV a continuat să prezinte titluri

referitoare la existența mai multor copii și a transmis imagini cu sicriul de la Crematoriu

dar și imagini din fața casei regizorului cu apropiații și familia sa. Au fost difuzate mai

multe cadre în toate buletinele de știri în care cetățenii protestau și o huiduiau pe soție. S-

au prezentat reportaje în care se descria în amănunt procedura de incinerare precum și

titluri absolut denaturate de genul,, Nicolaescu și-a regizat propria moarte’’ sau ,, Ipoteză

șoc- Sicriul este gol’’. Cei mai mulți invitați prezenți în cadrul emisiunilor au judecat

decizia de incinerare făcând apel la dogmele ortodoxe și acuzând-o pe soția regizorului.

Postul de televiziune România TV a ignorat deliberat orice urmă de autocenzură etică

prin prezentele dezbateri și informații abuzive legate de cazul lui Sergiu Nicolaescu.

Astfel, prin auto-sesizarea CNA acest post a primit cea mai mare amendă pentru

încălcarea aspră a dreptului la viața privată, pentru prejudiciul de imagine și

dezinformarea masivă a publicului prin speculații exagerate. Dacă cele trei posturi,

39

Antena 3, Realitatea TV și B1TV au situat pe primul loc câștigarea audienței și au făcut

abstracție de propriul cod de onoare și de bun simț mai înainte de cod legislativ, RTV a

înregistrat abateri grave pe Codul Audiovizual prin transmiterea unor informații

alarmante care scot la iveală un mod lamentabil de a practica jurnalismul.

Toate cele patru posturi analizate au fost sancționate îndeosebi pentru încălcarea

articolului 45 din Codul Audiovizual potrivit căruia,, Orice persoană are dreptul la

respectarea intimităţii în momente dificile, cum ar fi o pierdere ireparabilă sau o

nenorocire. 59 În cazul situaţiilor de suferinţă umană, al dezastrelor naturale, accidentelor

sau al actelor de violenţă, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a

respecta imaginea şi demnitatea persoanelor aflate în astfel de situaţii”. De asemenea, și

în legislațiile occidentale, nerespectarea dreptului la imagine prin intruziunea în viața

privată prin injurie sau calomnie atrag după sine demararea unor acțiuni în justiție. Se

poate constata faptul că jurnaliștii acestor posturi tv nu au reușit să traseze o linie de

demarcație între viața privată a regizorului și ceea ce nu aparține acesteia și astfel au

depășit pragul ,,bunelor practici jurnalistice’’ prin transmiterea unor fără date fără

consimțământul familiei sale, în cazul lui Sergiu Nicolaescu.

1. Nivelul sancțiunilor în cazul posturilor tv pentru încălcarea codurilor etice

2.

59 http://www.cna.ro/Decizia-nr-18-din-10-01-2013.html?var_recherche=SANCTIUNI%20SERGIU%20NICOLAESCU, accesat la 17-05-2013.

40

Încălcarea

dreptului la viaţă

privată

Încălcarea dreptului

la imagine

Demnitate

umană

Dezinformare

publică

Antena 3

B1TV

Realitatea TV

România TV

3.3 Rezultatele interviurilor

,,Interviul este ca și casătoria:toată lumea știe ce este, foarte mulți oameni o practică și cu

toate astea, o mulțime de secrete se ascund în spatele ușilor închise. scrie

metaforic .Oakely (1981,p.41)60

Metoda de cercetare principală pe care am utilizat-o în cadrul acestei lucrări a

fost cercetarea calitativă, bazată pe interviul calitativ , structurat. Prin această metodă mi-

am propus să identific modul în care sunt percepute aspectele etice în mass media astăzi,

prin prisma opiniilor unor persoane publice avizate din domeniul media . Am încercat să

compun întrebări astfel încât răspunsurile să genereze modul în care a fost relatat cazul

lui Sergiu Nicolaescu în universul mediatic. Am ales un grup-țintă foarte compact

întrucât am avut nevoie de răspunsuri specifice care să ateste și niște cunoștiințe

aprofundate în domeniul mass media.

Astfel, au fost aleși 4 respondenți cu experiență în domeniul jurnalismului, printre care

și un membru al Comisiei de etică din TVR .Cele 13 întrebări deschise au accentuat mai

ales principiile etice în mass media și respectarea lor în cazul relatării despre decesul lui

Sergiu Nicolaescu, precum și modul de conduită al jurnalistului. Întrebările au fost

formulate în așa fel încât să le permită răspunsuri flexibile și au fost adaptate conform

60 Ann Oakely,Subject Women,1981 Disponibil la: http://www.ebay.com/ctg/Subject-Women-Ann-Oakley-1981-Paperback-/1468892.

41

funcțiilor profesionale ale fiecărui membru intervievat. De exemplu în cazul

președintelui comsiei de etică din TVR, am inclus întrebări legate de modul de

sancționare de către comisia de etică în cazul unor abateri de la statutul profesional. Au

fost expuse şi opinii personale care m-au determinat să tratez cu discreţie elemntele de

indentitate ale persoanelor intervievate.

Conform analizei efectuate asupra răspunsurilor din cadrul interviurilor s-a

constatat că respondenții au confirmat într-o oarecare măsură faptul că există motive de

îngrijorare la nivelul mass media în ceea ce privește aplicarea eticii profesionale. Dincolo

de respectarea unor principii eticii, care de altfel sunt neglijate voit, sau în cel mai rău caz

necunoscute de către mulţi jurnalişti, pe primul loc într-o instituţie media se plasează

interesele financiare ale patronilor de presă care supun jurnaliştii unor constrângeri

economice pentru câştigarea unei audienţe masive. Un mediu competiţional acerb i-a

determinat pe mulţi dintre cei care activează în mass media să adopte din ce în ce mai

mult practici jurnalistice care satisfac în proporţii foarte mici normele sau principiile

deontologice. Răspunsurile acordate demonstrează că aplicarea unei legi sau a unui cod

audiovizual nu influenţează neapărat pozitiv conduita profesională, şi, că bunele practici

jurnalistice sunt ataşate de o responsabilitate socială faţă de cel căruia i te adresezi. Mai

mult de atât, după cum am observat conform teoriei, dispoziţiile unui cod jurnalistic sunt

mai puţin exigente încât să-i disciplineze pe cei din mass media.

Pe de o parte respectarea normelor deontologice şi a valorilor morale justifică un mod

eficient de a practica jurnalismul, dar pe de altă parte respondeţii pun la îndoială nivelul

de competenţă al jurnaliştilor actuali care, afişează în multe cazuri o doză de

neprofesionalism şi ,,îmbrăţişează’’ un soi de dilentantism. Concepţia conform căreia

audienţa din România se înfruptă din senzaţional este impregnată încă în mentalul

colectiv(,,Cititorii nu sunt interesaţi de ştiri adevărate ci de de ştiri interesante’’), dar

totuşi poate fi depăşită prin promovarea respectul şi grijei faţă de public şi renunţarea la

faima ieftină.

Astfel, considerentele fac apel la ceea ce se numeşte educarea publicului care poate fi

determinată prin difuzarea unor materiale care reflectă calitate, profesionalism jurnalistic

dar şi prin renunţarea la conţinuturi tabloidizate. Este recunoscut şi faptul că presa

42

tabloidă a câştigat un teren semnificativ şi că mass media setează agenda

subiectelor ,,senzaţionale’’ în acest caz .

Aşa cum menţionat şi în partea de teorie se poate observa şi prin prisma analizei

interviurilor faptul că principiile etice care atestă o profesie ,,sănătoasă’’ sunt bazate

pe :respectul faţă de adevăr, imparţialitate, onestitate, responsabilitate socială, informare

corectă, şi mai ales acţionarea în interesul publicului.

Există totuşi principii etice care sunt încălcate foarte des de către presa audiovizuală

printre care se numără şi ,,audiatur et altera pars’’, adică prezenţa unei persoame acuzate

în dezabatera unui subiect şi posibilitatea acordată unui acuzat în cadrul unei dezbateri

să-şi exprime opinia. Un altul se referă la deficienţele în cazul documentării asupra unui

subiect de către jurnalişti.

Dacă mă focalizez pe subiectul important de analiză din această lucrare, şi anume

cazul lui Sergiu Nicolaescu, opiniile din partea celor intervievaţi au marcat prezenţa

unei ,,revolte’’ mediatice care a creat dintr-un subiect aparent firesc unul de amploare

capitală. Aşa cum am arătat mai sus prin analiza apariţiilor TV, respondenţii au punctat

faptul că relatările privind decesul lui Nicolaescu au fost de natură să prejudicieze

imaginea unei personalităţi cinematografice faimoase, şi, din aviditatea caracteristică

pentru capatarea audienţei numeroase, cei din presă au eşuat în intenţia de a servi

publicului informaţii acurate, dar au atins în schimb apogeul ,,ingratitudinii’’.

Abaterile de la regulile fundamentale ale eticii în cazul lui Nicolaescu au creat

notă excesivă de prezenţă, respondenţii considerând că presa a dat dovadă de

neprofesionalism şi incultură în tratarea cazului. A fost confirmat faptul că viaţa

particulară şi de familie nu a fost tratată cu discreţie şi s-a încălcat principiul respectării

demnităţii persoanei decedate. Dacă detaliile precum cariera profesională, filmele

regizate sau faptul că a fost incinerat şi nu înmormântat erau tratate din punct de vedere al

,,informării publicului’’, mass media ar fi reuşit să răspundă în interesul publicului. Însă,

un contraargument după cum se observă este că pentru publicul român şi nu numai,

centrul de interes nu se află în jurul subiectelor adevărate, oneste ci în jurul unor subiecte

delicate care stârnesc exacerbarea verbală .

Elementele incitante de genul incinerare vs înmormântare, tânăra văduvă, copiii

nerecunoscuţi, sicriul gol, ţinută de culoare albă la înmormântare au dezvoltat un

43

scenariu perfect pentru o vociferare tipic românească. Respondenţii au fost în favoarea

respectării momentelor dificile din viaţa persoanelor publice şi totodată au contat pe

principiul dreptului la viaţa privată în cazul evenimentelor de acest gen, principiu care

însă a fost negjlijat de către presă. Aşa cum a fost susţinut în cadrul interviurilor, decesul

lui Sergiu Nicolaescu a fost un subiect generator de audienţă bogată care s-a calificat în

topul preferinţelor românilor şi a triumfat în viziunea şefilor redacţionali, dar a pierdut

mult la capitolul etică şi morală.

La fel ca în cazul lui Dolănescu spre exemplu, onoarea adusă în pragul gloriei

profesionale nu a apărut în timpul vieţii ci abia apoi după moarte, când presa a îmbrăcat

un eveniment trist într-o mantie bogată în fabulaţii, dezonoare, critici şi agresivitate.

3. Schemă pt. relaţia dintre consecinţele marcate de decesului lui Sergiu Nicolaescu

Dacă privim lucrurile mult mai detaliat putem constata că dintre cei 4 respondenţi care

au o viziune pragmatică şi sunt total deznădăjduiţi în privinţa unei etici în jurnalism,

numai unul situează în defensivă subiectul acesta, considerând că există totuşi ,,un

Ştire HARD( Scandal mediatic)

Audienţă semnificativă

Nerespectarea dreptului la

viaţă privată, la informare

corectă

Decesul lui Sergiu

Nicolaescu

44

tratament’’ care poate stopa prăbuşirea mediului jurnalistic din punct de vedere etic şi

moral.

Ceea ce punctează respondentul respectiv, fiind reprezentant al CNA este faptul că

există coduri de conduită şi legislaţie care trebuie pusă în practică pentru o bună conduită.

Aşa cum poate am mai precizat, toţi respondenţii au accentuat ideea conform căreia

media se concentreazăă pe câştigarea audienţei, motivaţi fiind în special de presiunile

instituţiilor media şi a şefilor din redacţie. Cei mai mulţi profesionişti care activează în

domeniu nu ştiu ce înseamnă un cod deontologic, potrivit unui studiu al Centrului

Independent de Jurnalism

Studiul de cercetare efectuat în 2009 de către CJI a arătat că aproape 800 de

profesionişti media nu au văzut niciodată un cod deontologic.

Atunci când au fost chestionaţi cu privire la jurnalismul de calitate, respondenţii au fost

în acord cu faptul că normele deontologice sunt importante, însă ceea ce este imperios

necesar este conştientizarea unei bune practici jurnalistice, iar aici putem corela cu

noţiunile pe care le-am subliniat în teorie, şi anume că normele şi codurile deontologice

pot să conţină o sumedenie de limite, restricţii, dacă nu există o auto-reglementare a

fiecăruia. Dacă nu este capabil să partejeze ceea ce este bun sau rău, atunci cel mai

probabil va cădea în ispita tentaţiilor care îl conduce spre adoptarea unor comportamente

neetice. Dar, după cum am observat, în mediul jurnalistic actual forţa hegemonică

aparţine intereselor financiare, politice ale şefilor redacţionali.

Doi dintre respondenţii care activează în zona media, şi mai ales pe partea de

reglementare au facut apel la respectarea Codului Audiovizual, respectiv a Statutului

45

ziaristului de către jurnalişti pentru ca meseria să se bucure de apreciere şi prestigiu. Din

cercetarea rezultată a reieşit faptul că deşi se recunoşte existenţa unor criterii de

reglementăre şi reguli pentru jurnalişti, puterea de sancţiune a Codurilor sau a Legilor

Audiovizule este touşi redusă.

Respondenţii care au avut o experienţă în redacţiile de presă susţin ideea conform căreia

prevederile legale sunt destul de permisive şi au un rol moralizator astfel încât îi provoacă

şi mai mult pe jurnalişti să devină iresponsabili şi să mediatizeze subiectele de cancan.

Astfel, din cei patru respondenţi, doi au pus la îndoială responsabilizarea meseriei prin

intermediul legilor audiovizuale. S-a dovedit astfel că orice fel de presiune economică,

politică are un imapact puternic asupra presei care revendică cea mai mare putere de

libertate în exercitarea profesiei. Se contestă chiar de către doi dintre aceştia gradul de

eficienţă al CNA asupra modului în care acţionează în cazul abaterilor mediatice. Singura

televiziune care deţine o comisie de etică şi arbitraj este televiziunea română SRTV, însă

după cum afirmă preşedintele acesteia, aceasta deţine un rol mustrator-consultativ

sancţiunile prevăzute se aplică numai în cazuri extreme de încălcare a principiilor etice,

însă acestea nu sunt sesizate foarte des.

Faptul că majoritatea televiziunilor din România nu deţin o astfel de comisie de etică,

relevă o indiferenţă şi o impasibilitate extinsă a administraţiei instituţiilor faţă de

corectarea posibilelor cazuri de ingerinţe în viaţa persoanelor publice cum a fost cea în

cazul lui Sergiu Nicolaescu.

Respondenţii familiarizaţi cu reglementările Codului audiovizual au confirmat inferenţele

jurnaliştilor cu viaţa intimă a lui Sergiu Nicolaescu prin invocarera unor articolelor din

Statutul ziarsitului precum: ,,Ziaristul din televiziunea publică are datoria de a trata cu

decenţă, discernământ şi bun simţ episoadele de violenţă, catastrofele, suferinţele de orice

fel, pentru a proteja sensibilitatea publicului’’ (Art. 16 Statutul ziaristului din TVR).

Principiile din Carta TVR enunţate de preşedintele comisiei de etică apără drepturile

persoanelor în cazul ocurenţei incidentelor grave.

,,În caz de doliu sau şoc orice abordare trebuie făcută cu discreţie şi compasiune’’. Cu

siguranţă, se poate menţiona cu acordul respondentulul-membru al CNA la întrebările

de cercetare că, interesele financiare au depăşit exagerat bariera bunului simţ în practica

jurnalistică. Dintre toţi radiodifuzorii, numai unul a ţinut cont de reglementările ce

46

privesc viaţa intimă a persoanelor aflate la necaz. Ceilalţi radiodifuzori au încălcat atât

dreptul persoanei la viaţa privată prevăzut în art. Codul Civil, dar mai mult au respins şi

solicitarea primită din partea soţiei, care să protejeze imaginea familiei sale în astfel de

momente crude. Din argumentele prezentate de către membrul CJI a fost semnalat faptul

că în urma sancţiunilor primite de către CNA, radiodifuzorii,cel mai probabil, nu

avertizează jurnaliştii pentru acţiunile greşite. Aşadar, în cazul Sergiu Nicolaescu, deşi

RTV a primit cea mai mare amendă pentru încălcarea vieţii private, moderatorii şi

reporterii nu au fost afectaţi direct de primirea sancţiunii, mai ales că posturile au

contraargumentat primirea amenzilor.

Cei patru repondenţi au fost de acord cu faptul că presa nu a reuşit să facă distincţie

între aspectele ce ţin de viaţa publică şi ceea ce ţine de viaţa privată a unei persoane

publice. Relatările şi imaginile difuzate la Crematoriu, cât şi informaţiile eronate aduse

în atenţia marelui public au desfiinţat dreptul la informare corectă, dar au atins în schimb

un maximum de audienţă. Astfel, observăm că percepţia primilor doi intervievaţi care au

cunoştiinţe legislative reflectă o abordare juridică a evenimentului, pe când ceilalţi doi

care sunt mai mult conectaţi cu presa au marcat anumite păreri personale asupra cazului

decesului.

Astfel, aceştia doi marchează nivelul scăzut al practicii jurnalistice din ziua de astăzi,

dorinţa publicului de a viziona ştiri spectaculoase şi interesele materiale care înfruntă

orice regulă a bunului morav.

Tot în acest context apare şi insatisfacţia expusă de către unul dintre respondenţi faţă de

practicarea jurnalismului conform ,,bunelor practici’’, deşi argumentează la finalul

cercetării că un tânăr care doreşte o carieră în jurnalism trebuie să ţină cont de vocea

propriei conştiinţe atunci când relatează despre un eveniment.

Statutul de persoană publică pretinde şi o acceptare din partea acesteia ca o bună parte

din cele petrecute în viaţa şi să fie cunoscute de către publicul larg, altfel spus apare

dreptul publicului de a şti ce se întâmplă în viaţa celor care îl reprezintă şi pe care îi

stimează. Exemplificând prin cazul lui Sergiu Nicolaescu, observăm că părerile

respondenţilor atrag atenţia asupra unei expuneri mediatice foarte agresive legată de acest

deces. Fiind vorba de un mare regizor, o,,stea’’ a cinematografiei româneşti era normal

să existe o relatare publică decentă care să presupună o atitudine imparţială şi o informare

47

onestă în legătură cu această situaţie, dar caracterul emoţional puternic al evenimentul a

instigat o mediatizare agresivă din partea presei. Analizând părerile respondeţilor, se

acceptă faptul că aceste relatări abuzive au fost total nepotrivite pentru a servi interesului

public. Dintre aceştia, doar respondetul cu funcţia de redactor a justificat interesul crescut

al publicului pentru eveniment prin prisma audienţei fulminante.

Abaterile etice principale în cazul Sergiu Nicolaescu fac referinţă la încălcărea

principiului respectului faţă de viaţa privată, însă din rezultatele cercetării, profesioniştii

media care au fost chestionaţi nu au constat abaterea frecventă de la acest principiu de

către radiodifuzori. În cultura franceză, spre exemplu, nerespectarea acestui principiu,

intruziunea în viaţa privată presupune un motiv întemeiat pentru declanşarea unor

acţiuni în justiţie.

Răspunsurile a trei dintre repondenţi au scos la iveală faptul că atitudinea publicului

român faţă de ştirile senzaţionaliste a contribuit foarte mult la vandalismul existent în

presă faţă de cazul regizorului.

Într-o dezbatere online din U.K referitoare la protecţia persoanelor publice de către mass

media, rezultatele au demonstrat că 69% dintre respondenţi au fost în favoarea protecţiei

vieţii private a celebrităţilor . Acestea au dreptul la o viaţă personală, la o viaţă intimă, şi

numai viaţa lor profesională poate fi expusă publicului larg, astfel că dorinţa oamenilor

de a şti tot ce se întâmplă trebuie să fie marcată de limite. Alţi 31 % au susţinut ideea că

celebrităţile au nevoie de promovare media pentru a câştiga cât mai multă faimă,

considerând că protecţia media a acestora nu este relevantă.

61

3.4 Concluzii

61 http://www.debate.org/opinions/should-celebrities-be-more-protected-from-the-media,accesat la 08.06.2013.

48

Atenţia acordată mass media actuală din perspetiva eticii şi a deontologiei profesionale a

dovedit că jurnalismul actual străbate un mediu paradoxal. Profesia admite o ,,bună

purtare jurnalistică’’ la nivel teoretic, aşa cum mulţi dintre noi recunosc existenţa

formulelor de politeţe. În cadrul instituţilor media, însă, între relaţiile media cu alte

instituţii publice şi persoane publice în acest caz, se pare că princiipile etice sunt pe

departe de a fi aplicate, ba mai mult prin nerespectarea acestora se constată degradarea

alarmantă a mediului jurnalistic de azi.

Prin modul de conduită al jurnaliştilor în cazul decesului lui Sergiu Nicolaescu am primit

un răspuns echivalent cu un profesionalism scăzut prin intermediul dezbaterilor expuse

în cadrul emisiunilor.

Argumentele oferite în cadrul interviurilor au confirmat faptul că profesia se confruntă cu

serioase carenţe la capitolul competenţă profesională, mai ales prin prisma relatărilor în

cazul decesului.

Astfel, succesul media este atras mai mult prin intermediul câştigului de audienţă şi

implicit prin profitul imediat al companiei de presă. Respectarea unor norme

fundamentale de etică, principiul respectării vieţii private nu asigură un climat media

excelent pentru că cel mai probabil nu satisface motivul financiar al instituţiei care este şi

principalul ţel.

Normele deontologice nu reprezintă totdeauna condiţia principală a jurnalismului de

calitate, pentru că etica aparţine şi de acea capacitate a fiecărui jurnalist în parte de a

respecta setul de valori în diverse situaţii limită şi de a discerne între bine şi rău. În cazul

lui Sergiu Nicolaescu s-a urmărit mai mult atingerea intereselor redacţionale, adică acele

interese care se apleacă mai mult spre obţinerea de profit pentru respectivele posturi tv, şi

foarte puţin s-a ţinut cont de reponsabilitatea faţă de o informare onestă a publicului ţintă.

Presiunile instituţionale, dar mai mult audienţa crescută a ştirilor cu impact emoţional,

decesul unei personalităţi remarcabile, subiectul incitant incinerare versus înmormântare

au încurajat jurnaliştii spre o relatare media impregnată de abateri. S-a confirmat ipoteza

punctată la început, astfel că audienţa extraordinară pentru un astfel de subiect a

influenţat nerespectarea unor principii importante, cel al dreptul la imagine, cel al

informării corecte.

49

Sancţiunile primite de către radiodifuzori pentru încălcarea acestor drepturi nu au afectat

în niciun fel realizatorii programelor tv, şi pe deasupra posturile tv au contestat deciziile

luate de către CNA în privinţa amenzilor.Primirea amenzilor nu reprezintă o ameninţare

gravă, întrucât faptul că posturile atrag o audienţă semnificativă înseamnă o compensaţie

valoroasă pentru acestea.

Aşa cum am mai menţionat, în legislaţia occidentală acţiunile mass media de încălcare a

dreptului la viaţă privată sunt adevărate motive pentru intentarea unui proces în instanţă

de judecată. În cazul de faţă, deşi a fost respinsă cererea de respectare a vieţii intime în

momente dificile, cum sunt funeraliile, majoritatea reprezentanţilor de presă ai

respectivelor posturi sesizate nu au fost prejudiciaţi pentru relatările ce nu acceptau

consimţământul persoanei afectate.

În cadrul legislaţiei engleze, intentarea unui proces pentru încălcărea drepturilor omului,

dreptul la viaţă privată împotriva unui organism privat cum este o instituţie media nu este

posibilă atâta timp cât nu se face apel la o lege privată.(,,Legea de încredere şi fapta de

încălcare a încrederii). Dacă instanţa hotărăşte că s-a comis un abuz al informaţiilor

private care pretindeau aşa zisa,, aşteptare rezonabilă de intimitate’’, atunci publicarea

oricăror materiale este interzisă conform Art.8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor

omului.Comisia pentru plângeri de presă este mult mai receptivă în cazul plângerilor de

confidenţialitate ce se referă la un moment trragic din viaţă precum decesul. Presa îşi

revendică libertatea supremă aspura dreptului la informare, şi de aceea apare şi o

tensiune între beneficiul dreptului la libertate de exprimare și protecţia drepturile la

intimitate.62Privind menţiunile consiliului audiovizual românesc excepţia apare când

există o legătură strânsă întemeiată între viaţa privată de familie şi dreptul la liberă

informare. În cazul decesului lui Sergiu Nicolaescu dreptul la liberă exprimare a fost

exploatat puternic şi ceea ce a fost mai grav a fost că limitele unei protecţii a vieţii intime

au fost depăşite flagrant. În acest fel ceea fel tot ce s-a bazat pe legislaţie, principiu,

deontologie sau morală a rămas undeva ,,in memoriam’’.

Am acordat o importanţă aparte eticii jurnalistice, deoarece profesionalismul

deciziilor luate de jurnalişti, adică implicarea unei etici în comunicare reprezintă esenţa

62 http://www.yourrights.org.uk/yourrights/privacy/privacy-and-the-media.html, accesat ultima dată la08-06-2013.

50

sistemului mass media, o esenţă care trebuie să existe într-o societate românească

elitistă.

Bibliografie:

1. Agnes, Yves,(trad.) O.Nimigean, Introducere în jurnalism, Iaşi, Ed.

Polirom,2011,pp.384-390.

2. Bergson, Henri, Cele două surse ale morale și religiei, Editura Institutul

European,1993,pp.21-22.

3. Bertrand, Jean-Claude, Deontologia mijloacelor de comunicare,Editura Institutul

European Iaşi,2000,p.45.

4. Benthan, Jeremy, Deontology; or, The science of morality,vol 1,ed. By J.

Bowring,1834.

5. Capcelea,Valeriu, Etica:manual pentru instituțiile de învățământ

superior,Chișinău,Editura Ars Asociația Editorială Noi,2003,p.9.

6. Cereseanu, Ruxandra,Curente şi tendinţe în jurnalismul contemporan, Cluj

Napoca,Editura Limes,2003,p.71.

7. Cătineanu, Tudor, Elemente de etică,vol2,Cluj- Napoca, Editura Dacia,1982,p.11.

8. Clifford C.Christians, Mark, Fackler, Kim, B.Rotzzol ,Kathy, B.Mckee, Etica

mass-media Studii de caz,București, Editura Polirom,2001.p.12.

9. Cobianu, Elena, Valorile morale,Cluj-Napoca, Editura Grinta, 2001,p.30-31.

10. Cozma, Doru, Elaborarea codurilor de deontologie profesională un impertaiv

etic actual, în Viitorul social, anul III, nr.3,1994,p.55.

51

11. Demers, Francois, ,,Journalistic Etichs:The Rise of the Good Employee’s

model:A Threat for professionalism’’,în the Canadian Journal of Communication,

vol 14, nr.2,1989.

12. Dominick,R. Joseph, (trad.)Mihai Mănăstireanu, Ana-Valentina Florescu, Aura

Barica, Ipostaze ale comunicării de masă, Bucureşti, Editura Comunicare.ro,

2009,p.445.

13. Drobnitki, O.G., Noțiunea de morală vol 1,(trad) Liubomira Miros şi Nina

Nicolaeva), Editura Științifică și Enciclopedică.1981,p.24-25.

14. Daghie, Viorel,Etică şi deontologie medicală,Bucureşti, Editura Naţional,2000,

p.57.

15. Eco, Umberto, Cum se face o teză de licență,Editura Polirom 2006, p.53.

16. Frunză, Mihaela, Expertiză etică şi acţiune socială,Bucureşti, Editura

Tritonic,2012, p.18.

17. Garapon, Antoine, Des crimes qu’on ne peut ni punir ni pardonner,Paris, Ed.O.

Jacob, 2002.

18. Leprette, Jacques, Pigeat, Henri, Etica şi calitatea informaţiei, Bucureşti,Editura

Gramar,2006,pp.48-49.

19. Miroiu, Mihaela, Gabriela Blebea Nicolae, Introducere în etica

profesională,Bucureşti, Editura Trei, 2001,p.11.

20. Onciu, Adrian, Probleme de etică în jurnalism, Editura’’Asociația Jurnaliștilor

Profesioniști din Iași’’, Iași,2001.

21. Petre, Andrei,Filosofia valorii, Bucureşti,Editura Polirom,1998,p.92.

22. Cristian Florin Popescu,Manual de jurnalism vol.2, Bucureşti, Ed. Tritonic,2003-2004,pp.188-189.

23. Râmbu, Nicolae, Filosofia valorilor,București, Editura Didactică și Pedagocică,1996,p.92.

24. Runcan, Miruna, A patra putere-legislaţie şi etică pentru jurnalişti, Bucureşti, Ed. Dacia,2005, pp.315-316.

25. Sârbu, Tănase, Etica: Valori și virtuții morale, Iași, Editura Societăţii Academice "Matei-Teiu Botez",2005,p.47.

52

26. Singer, Peter, (coord) Tratat de etică,Iași, Editura Polirom,2006,pp.270-276.

27. Stavre, Ion, Reconstrucția societății românești prin audiovizual, Editura Nemira, Bucuresti, 2004, p.56.

28. Stavre, Ion, Comunicare audiovizuală, Editura Tritonic, Bucureşti, 2008,p.19.

29. Wilson, John, Să înţelegem jurnalismul,Iaşi,Ed. Institutul European Iaşi,2004,p.180.

Surse internet:

1. http://www.yourrights.org.uk/yourrights/privacy/privacy-and-the-media.html , accesat ultima dată la08-06-2013.

2. http://www.bioetica.ro/bioetica/ie2/info.jsp?item=9959&node=1498 accesat ultima dată la 13.03.2013.

3.

4. ,, Autoreglementarea începe cu efortul fiecărui jurnalist de a fi profesionist’’ articol disponibil la: http://www.mediafax.ro/cultura-media/crasnea-crp-autoreglementarea-incepe-cu-efortul-fiecarui-jurnalist-de-a-fi-profesionist-autentic-5031086.

5. Etichal Journalism Notes’’ în StudyMode.com ,2013. Disponibil la: http://www.studymode.com/course-notes/Ethical-Journalism-Notes-1361024.html.

6. Dr.Katerina ,Tsetusura, Anna, Klyueuva, Dana Oancea ,,Media Transparency in Romania:Final Proffesional Report’’, Forum International Communications and Institute for PR,USA, 2010. Disponibil online la: http://www.pr-romania.ro/articole/etica-in-pr/732-etica-in-raporturile-pr-presa-media-transparency-and-media-practices-in-romania.html.

7. Ann Oakely,Subject Women,1981 Disponibil la:

http://www.ebay.com/ctg/Subject-Women-Ann-Oakley-1981-Paperback-/1468892.

8. http://www.debate.org/opinions/should-celebrities-be-more-protected-from-the- media,accesat la 08.06.2013.

53

9. http://www.exclusivnews.ro/mass-media/rtv-b1-tv-antena-3-si-realitatea-tv- amendate-de-cna-pentru-modul-in-care-au-reflectat-moartea-lui-sergiu-nicolaescu.html. accesat la 05-06-2013.

10. http://www.cna.ro/Decizia-nr-18-din-10-01- 2013.html? var_recherche=SANCTIUNI%20SERGIU%20NICOLAESCU,accesat a 17-05-2013.

3.3 ANEXE

Interviu – Preşedinte Comisie de etica SRTV

28-05-2013

Întrebări pentru interviu- Aspecte etice –( Cazul lui Sergiu Nicolaescu)

1. Cum puteţi descrie dumneavoastră universul media din România din perspectivă etică ?

Deplorabil! În primul rând este fragmentat din punct de vedere al intereselor, ceea ce face imposibilă obţinerea unei informaţii complete asupra unui subiect

54

important dintr-o singură sursă de presă. Fiecare prezintă frântura sa de adevăr, cea convenabilă. Asta este, evident, o problemă etică. În rest, nu cred că există zi în care dacă faci un tur al televiziunilor relevante să nu constaţi încălcarea dezinvoltă, în proporţii varialbile, a majorităţii normelor deontologice consacrate ale meseriei.

2. Consideraţi ca jurnalismul de calitate se defineşte în principal prin respectarea valorilor morale, a deontologiei?

Respectarea deontologiei profesionale este o condiţie obligatorie, dar nu reprezintă garanţia unui jurnalism de calitate. Ca şi în cazul profesiei de medic, etica trtebuie să “îmbrace” competenţa şi buna-credinţă în exercitarea meseriei.

3. Cum comentaţi interferența jurnaliştilor cu viaţa personală a persoanelor publice, mai ales în cazul decesului lui Sergiu Nicolaescu?

Jurnaliştii au obligaţia de a respecta dreptul la viaţa intimă, familială şi privată a cetăţeanului, ca şi dreptul la imagine. Persoanele publice reprezintă o excepţie numai în măsura în care anumite aspecte ale vieţii lor private afectează viaţa cetăţeanului. Or, din această perspectivă, în cazul morţii lui Sergiu Nicolaescu nu cred că se putea invoca interesul public ca justificare pentru intruziunea jurnalistică în sfera vieţii private.

4. Ce părere aveţi, evenimentele legate de decesul lui Sergiu Nicolaescu au fost de interes public pentru telespectatori ţinând cont că prin statutul de persoană publică îşi asumă orice expunere legată de viaţa sa?

Aşa cum am spus mai sus, există limite în ceea ce priveşte expunerea publică a vieţii private a unei persoane, indiferent de proeminenţa acesteia. Evident, înmormântarea (incinerarea) unei celebrităţi ca Sergiu Nicolaescu era un eveniment de relatat, mai ales că onorurile militare de la funeralii au fost o formă de recunoaştere din partea statului a meritelor celui dipărut. Dar indiferent de amploarea popularităţii naţionale a unei persoane publice, despărţirea de aceasta rămâne un trist moment din viaţa unei familii care trebuie tratat ca atare. Faptul că regizorul a fost incinerat şi nu îngropat nu putea fi ignorat, dar a fost o decizie asumată de familie care trebuia respectată, atât de public, cât şi de ziarişti.

5. Care credeți că sunt principalele abateri ale relatării media în cazul difuzării

evenimentelor privind decesul lui Sergiu Nicolaescu?

Există un termen cu conotaţii etice care le pare străin multor jurnalişti de la noi: decenţă (în sensul de bună-cuviinţă). Statutul ziaristului din TVR îl foloseşte în

55

art.16: „Ziaristul din televiziunea publică are datoria de a trata cu decenţă, discernământ şi bun-simţ episoadele de violenţă, catastrofele, suferinţele de orice fel, pentru a proteja sensibilitatea publicului.” În plus, Carta TVR (în curs de definitivare) prevede, după modelul BBC, la capitolul Principii editoriale, că „În caz de doliu sau şoc orice abordare trebuie făcută cu discreţie şi compasiune.” Sigur, unii vor spune că telespectatorii posturilor care au trivializat moartea lui Sergiu Nicolaescu au primit ceea ce au dorit, argumentând cu cifrele de audienţă ale programelor dedicate. Sunt ipocriţi şi/sau iresponsabili – o caracterizare care-i îndepartează de etica profesională.

6. Sancţionarea posturilor de tv este o modalitate eficientă de a-i determina pe jurnalişti să-şi asume aceste greşeli ce privesc nerespectarea vieţii intime şi să devină mai responsabili?

Precum se vede din ceea ce se întâmplă la noi, nu! Este ştiut că multe posturi private de televiziune, adeptele modelului “tabloid”, preferă să suporte sancţiuni, inclusiv financiare, considerând că audienţa cu orice preţ este mai profitabilă. Asta nu înseamnă însă că, deşi par ineficiente pe termen scurt, sancţiunile nu au rostul lor. Simplul fapt că (o parte din) publicul telespectator este informat că anumite abordări sunt greşite, adică în afara normelor, poate fi util pe termen lung. În plus, posturile sancţionate au posibilitatea de a-şi argumenta public opţiunile, ceea în multe cazuri este un demers penibil care nu face decât să ajute la discreditarea lor.

7. Credeţi că existenţa unei comisii de etică cum este cea a televiziunii SRTV în cadrul televiziunilor comerciale ar influenţa respectarea normelor deontologice de către ziarişti ?

Cu siguranţă, dacă existenţa acesteia ar fi încurajată sau tolerată de patronii respectivelor posturi. Faptul că aceste comisii de etică nu există spune destul despre felul în care-şi gândesc afacerea. Pe de altă parte, ar fi util ca aceste posturi să aibă, pe model occidental, consilieri juridici specializaţi care să împiedice, cu argumente legale specifice, anumite abordări incorecte sau discutabile ale unor subiecte.

8. Comisia de etică din cadrul TVR deține un rol consultativ, dar totuși ce măsuri se iau mai exact în cazul nerespectării Statutului ziaristului, prin încălcarea,de exemplu, a dreptului la viața privată sau la informare corectă?

Potrivit regulamenului, Comisia de etică şi arbitraj poate fi sesizată sau se poate autosesiza în astfel de cazuri. În funcţie de gravitatea faptei, concluziile comisiei sunt transmise Comitetului Director, Preşedinelui-Director General sau Consiliului de Administraţie, care au posibilitatea să ia măsuri de corectare a abaterii şi/sau să sancţioneze jurnalistul vinovat. Astfel de situaţii au fost extrem

56

de rare în istoria de 14 ani a comisiei, iar când au existat au avut legătură cu cazuri mai degrabă benigne.

9. Care consideraţi că sunt principalele principii etice care ar trebui respectate în cazul presei audio-vizuale??

Principiul care mie mi se pare că este cel mai frecvent încălcat este „audiatur et altera pars”. Este surprinzător că o regulă elementară, atât de simplu de pus în practică, este ignorată atât de des. Respectarea acestui principiu presupune două perspective distincte: asigurarea prezenţei părţilor în dezbaterea unei chestiuni controversate sau a unei dispute de opinii şi posibilitatea acordată celui acuzat de a-şi prezenta punctul de vedere. Mai există încă o problemă care, deşi nu este înscrisă în codurile eticii profesionale, denota din punctul meu de vedere imoralitate profesională. Este vorba de lipsa sau insuficienta documentare a jurnalistului care abordează un anumit subiect. Publicul se aşteaptă ca ziaristul să ştie despre ce vorbeşte (să nu ascundă sau să ignore ceva relelevant), astfel că din acest punct de vedere înşelarea cu bună ştiinţă a aşteptărilor telespectatorului este un gest lipsit de etică profesională.

10. Cum comentaţi preferinţele audienţei din România în materie de producţii audio-vizuale ?

Nu cred că neapărat publicul din România are aşteptări radical diferite faţă de telespectatorii din alte ţări europene. Indiferent dacă vrea să se informeze, să înveţe sau să să se distreze, oamenii vor cu toţii să nu se plictisească! Există de ani buni o nesfârşită discuţie legată de slaba calitate a telespectatorului român, mare amator de telenovele, bârfe, cazuri morbide şi (eventual) manele. Sunt dintre cei care cred că gusturile publicului pot fi educate. Asta presupune asumarea responsabilităţii de jurnalist şi renunţarea la succesul facil. Provocarea profesională este să transformi calitatea în ceva atractiv.

11. Ce anume ar putea influența comportamentul profesional al jurnaliștilor, în

sensul respectării unor norme etice minime în astfel de cazuri?

De ani buni se vorbeşte (şi, pe alocuri, s-a şi încercat) autoreglementarea breslei în materie de etică profesională, ca răspuns la posibilitatea evocată din când în când a unei reglementări impuse de căre politicieni. Ar fi un prim pas necesar. Pe de altă parte, experienţa altor domenii ne arată că asumarea unor principii comune de către toţi jurnaliştii, indiferent de mediul în care lucrează, nu este suficientă. Nu găsesc nicio explicaţie rezonabilă pentru care normele existente, emise deja sub egida diverselor organizaţii şi instituţii (CNA, CRP, TVR) se dovedesc prea puţin eficiente. Oricare ar fi variantă, totul se rezumă până la urmă la responsabilitatea profesională.

57

13. Care ar fi primele indicaţii/sugestii pe care i le-aţi oferi unui proaspăt jurnalist de televiziune cu privire la deontologia profesională ??

Insist asupra exemplului care, aparent, nu are legătură cu deontologia: să nu vorbească/scrie despre lucruri asupra cărora nu s-a documentat suficient! Să se străduiască să-şi „înfrâneze” propriile opinii atunci când prezintă un caz controversat, prezentând în acelaşi timp toate informaţiile necesare pentru ca telespectatorul să-şi formuleze propria concluzie. Să solicite într-o formă verificabilă punctele de vedere ale tuturor celor implicaţi într-o dispută de opinii. Şi, poate lucrul cel mai important, să-şi argumenteze cu curaj toate acţiunile profesionale în faţa şefului.

Interviu- membru Consiliul Naţional al audiovizualului

Data:14-04-2013

Întrebări pentru interviu- Aspecte etice –( Cazul lui Sergiu Nicolaescu)

1.Cum puteţi descrie dumneavoastră universul media din România din perspectivă etică ? General vorbind, nu sunt încălcări flagrante ale principiilor etice.Oricum problema trebuie privită în ansamblu și raportată la societate. Ca punct slab observ un anumit tip de populism a media, ca punct tare diverse inițiative de responsabilizare socială.

2.Consideraţi ca jurnalismul de calitate se defineşte în principal prin respectarea valorilor morale, a deontologiei?

Aș face o distincție între morală și deontologie. Principiile morale se aplică la nivel individual, deontologia se aplică unei profesii. Jurnalistul nu trebuie să aibă altă obligație decât informarea corectă a publicului. Pentru jurnaliști, respectarea deontologiei profesionale înseamnă prestigiu și responsabilitate. Cu cât un jurnalist este mai responsabil cu atât erorile apar mai rar, efectul principal fiind creșterea semnificativă a credibilității. Pe de altă parte, pentru a putea respecta deontologia profesională, asupra unui jurnalist nu trebuie să existe presiuni( politice, economice, ale angajatorului).

3. Cum comentaţi interferența jurnaliştilor cu viaţa personală a persoanelor publice, mai ales în cazul decesului lui Sergiu Nicolaescu? În jurnalism, scopul nu scuză mijloacele. Toate informațiile trebuie obținute prin mijloace legale și etice și trebuie verificate din mai multe surse. În cazul decesului lui Nicolaescu, nu numai că nu s-a respectat solicitarea soției, ci am avut de-a face cu

58

informații, dovedite false ulterior, de genul ’’copiilor nelegitimi’’. Simpla invocare a dreptului la informare nu poate justifica încălcarea dreptului la viața privată, și de aceea sancțiunile CNA au fost pe măsură.

4 .Ce părere aveţi, evenimentele legate de decesul lui Sergiu Nicolaescu au fost de interes public pt. telespectatori ţinând cont că prin statutul de persoană publică îşi asumă orice expunere legată de viaţa sa?

,,Niciun drept conferit de lege nu poate fi exercitat într-un mod excesiv și nerezonabil, contrat bunei credințe, în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori profitând de ignoranța sau buna credință a persoanelor’’.( art.32 alin 1 din Codul Audiovizual). Excepția trebuie să cuprindă cumulativ următoarele condiții: să existe un interes public justificat și să existe o legătură clară și semnificativă între viața privată și de familie și interesul public. În cazul decesului lui Sergiu Nicolaescu am avut de-a face cu așa ceva ?? NU!! Mai mult decât atât, a existat o solicitare scrisă a soției regizorului prin care cerea media să nu se difuzeze imagini de la înmormântare, solicitare respectată din ce îmi amintesc, de un singur radiodifuzor.

3. Care au fost principalele posturi de televiziune care au încălcat cel mai grav (abateri media)dreptul la viaţa privată, la intimitate în acest caz ?

Pe măsura amenzilor aplicate, amenzi de altfel contestate în instanța de radiodifuzori. Deciziile instanței, cel puțin până în acest moment, au dat dreptate CNA-ului.

5 În urma sancţiunilor aplicate cu ocazia decesului lui Sergiu Nicolaescu, au mai existat abateri de la normele etice precum invadarea spaţiului intim în cazul posturilor de televiziune din România ? În fiecare zi ne lovim de acest aspect, sub diverse forme. Periculos, din punctul meu de vedere este că se fac cu acordul părților. Cel mai mediatizat caz, după decesul regizorului, este cel al Ioanei Tufar. Apărarea postului respectiv a fost că există un contract semnat cu Ioana Tufar prin care acesta își dădea acordul pentru a se difuza aspecte din viața ei intimă. Pornind de la acest caz, CNA a emis o decizie prin care radiodifuzorii sunt obligați ca , în cazul existenței unui asemenea contract, posturile să afișeze lizibil că emisiunile respective sunt, de fapt, ficțiune. Mai mult decât atât până acum o săptămână a fost în dezbatere publică un amendament inițiat de noi, prin care deși există un acord al părților pentru dezvăluirea de aspecte imorale sau indecente din viața privat, aceste emisiuni să se difuzeze după ora 23. In cel mai scurt timp CNA urmează să ia o decizie în acest sens.

6 Sancţionarea posturilor de tv este o modalitate eficientă de a-i determina pe jurnalişti să-şi asume aceste greşeli ce privesc nerespectarea vieţii intime şi să devină mai responsabili?? Aș privi nuanțat problema amenzilor. S-au dovedit eficiente în cazul a ceea ce noi numim monitorizari de linie. De exemplu, au fost monitorizate emisiunile matinale ale posturilor de radio din cauza nenumăratelor sesizări pe limbaj. După aplicarea de sancțiuni tuturor posturilor cu derapaje de

59

limbaj, nu au mai existat astfel de probleme decât ocazional. Personal consider că amendarea individuală trebuie aplicată când există derapaje majore. Ca proaspăt membru CNA, am observat că încălcările legislației se referă cam la aceleași articole, de aceea strategia CNA este să inițieze reglementări generale, cum este cazul celor amintite anterior.

7 Credeţi ca existenţa unei comisii de etică cum este cea a televiziunii SRTV în cadrul televiziunilor comerciale ar influenţa respectarea normelor deontologice de către ziarişti ? Toți radiodifuzorii au Coduri etice pe site-urile proprii. Problema profesionalismului până la urmă se rezolvă, din punctul meu de vedere, prin autoreglementare și prin autocontrol. Legislație este sufiecientă, dar ea trebuie aplicată

8 Care consideraţi că sunt principalele principii etice care ar trebui respectate în cazul presei audio-vizuale?? Profesia de jurnalist presupune drepturi și obligații, libertăți și reponsabilități. În primul rând trebuie să se raporteze la adevăr, ceea ce presupune verificare informațiilor din mai multe surse și la responsabilitate. Datorită faptului că cetățeanul are dreptul la informare corectă, principala grijă a jurnalistului trebuie să fie respectarea adevărului. În al doilea rând, jurnalistul trebuie să fie conștient de faptul că are o mare responsabilitate socială prin faptul că manipulează informații și convingeri. De aceea, trebuie să se facă o distincție clară între informații , în sensul de știri și opinii. Informațiile, după cum am mai spus, trebuie verificate riguros și strict și prezentate în mod imparțial, iar opiinile care sunt, de fapt, niște judecăți de valoare, trebuie exprimate onest și cu bună credință.

9 Cum comentaţi preferinţele audienţei din România în materie de producţii

audio-vizuale ?Publicul nostru nu este cu mult mai diferit față de cel european. Se observă însă, o audiență destul de mare a posturilor de știri. De aceea monitorizarea acestora este permanentă.

10 Ce anume ar putea influența comportamentul profesional al jurnaliștilor, în sensul respectării unor norme etice minime în astfel de cazuri? Jurnalistul trebuie să conștientizeze că imparțialitatea înseamnă credibilitate, iar credibilitatea înseamnă audiență. De asemenea, trebuie să găsească un echilibru între dreptul la imagine și dreptul la informare.

12.Cum reuşesc prevederile din Legile Audiovizualului în legătură cu respectarea vieţii private, dreptului la imagine şi la informare corectă să-i

60

responsabilizeze pe cei din climatul media, având în vedere că există abateri frecvente şi repetate? După cum am mai spus, legislația este suficientă însă ea trebuie să fie și aplicată. Pentru a face înțelese,dacă vreți, anumite prevederi din legislația audio-vizuală, CNA a introdus în 2011 un Cod al audiovizualului. De asemnea, dacă observăm derapaje pe un anumit segment, venim cu decizii specifice, ex. Interzicerea difuzării de imagini care prezintă acte de violență între minori.

13. Care ar fi primele indicaţii/sugestii pe care i le-aţi oferi unui proaspăt jurnalist de televiziune cu privire la deontologia profesională ???

Să citească și să respecte Codul Audiovizual.

Interviu 3- Membru al Centrului de Jurnalism Independent

19-05-2013

1. Cum puteţi descrie dumneavoastră universul media din România din perspectivă etică ?

Este un mediu în degringoladă, populat de profesioniști pentru care etica nu a fost un domeniu de studiu în școală sau unul valorizat în redacții. Un studiu efectuat de CJI în 2009 a relevat faptul că peste 50% dintre cei intervievați (aproape 800 de profesioniști din mass-media) nu văzuseră vreun cod deontologic în viața lor. Criza economică a accentuat presiunile economice la care sunt supuse mediile de comunicare și mulți șefi editoriali au considerat că supraviețuirea este mai importantă decât acuratețea editorială, că scuză orice. Etica a devenit “un subiect de seminar” sau, ca în cazul Antenelor, un cuvânt aproape jignitor (băi, deontologule!”).

2.Consideraţi ca jurnalismul de calitate se defineşte în principal prin respectarea valorilor morale, a deontologiei?

Cu siguranță este un element al definiției. Aș merge însă mai departe de “valorile morale”, pentru că jurnalismul este, înainte de orice, un exercițiu de practică socială. Nu numai valorile, ci și practica jurnalismului trebuie circumscrisă unei anume etici. De aceea, noi preferăm să vorbim de “bune practici jurnalistice” mai mult decât destre Coduri etice – pentru a da o dimensiune practică, pragmatică, materială valorilor despre care vorbim.

3. Cum comentaţi interferența jurnaliştilor cu viaţa personală a persoanelor publice, mai ales în cazul decesului lui Sergiu Nicolaescu?

61

Presa din România, televiziunile cu preponderență (o preponderență care vine din consumul semnificativ de TV din România, peste 5 ore pe cap de locuitor, din faptul că peste 90% dintre români își iau informațiile de la TV) au avut mereu o apetență pentru viața privată a “celebrităților” ca instrument de atrgere a audienței. Este natura umană, suntem curioși să știm ce se întâmplă în curtea vecinului. Peste tot în lume, jurnalele tabloide sunt formule de succes. Chiar și la noi, în plină criză a presei scrise, tabloidele vând tiraje remarcabile. În plus, SN era o figură cunoscută și, mai mult, contestabilă – deci potențial de dezbatere. Era un om politic – un nou factor de “atracție”. Avea o bogată carieră cinematografică, cunoscută publicului (filmele sale fuseseră intens difuzate și după 1989). Mai mult, filmele sale țeseau în jurul unui filon naționalist nicioată stins cu totul din spațiul public românesc – nou motiv de posibilă dezbatere și de aprindere a emoțiilor. Adăugăm elementul morbid – înmormântarea – și cel “neortodox” – incinerarea - și avem un cocktail generator de audiență potențială. În astfel de condiții, nimeni nu a mai stat să se “încurce” cu detalii nesemnificative precum dorința și durerea familiei, cu principiul respectării demnității persoanei decedate, etc… Ceea ce este îngrijorător pentru noi este să vedem cum tinerii reporteri intră în competiție pentru exploatarea unor astfel de subiecte și cum mai experimentații lor producători (sau șefi redacționali) nu numai că îi încurajează, dar îi și admonestează dacă nu mențin tensiunea ( a se citi “scandalul”) la cote înalte sau dacă se lasă depășiți de concurență. Această goană după senzațional dezumanizează atât subiectul, cât și reporterul, lasă doar competiția emoțională.

4. Cum reuşesc prevederile din Legile Audiovizualului în legătură cu respectarea vieţii private, dreptului la imagine să-i responsabilizeze pe cei din climatul media, având în vedere că există abateri frecvente şi repetate?

O lege, orice lege, nu poate responsabiliza prin sine. Ea descrie limitele comportamentului „normat” și sancțiunile care se impun în cazul depășirii acestor limite. Responsabilizarea este un proces subiectiv, al fiecărui indivd supus legii: dacă este interzis să faci anumite lucruri, înseamnă că există cauze care au impus aceste interdicții. Care sunt? De ce e important să le cunosc și să le respect? Acest gen de gândire nu este instilat în școlile de jurnalim, nu este educat sau respectat în redacții. De cele mai multe ori, jocul este de-a „cum să facem să încălcăm restricțiile fără a fi pedepsiți”. Cum spuneam mai sus, este o competiție.Însuși faptul că abaterile sunt frecvente și repetate este un indiciu al celor spuse mai sus: legea nu este „internalizată” în redcațiile din România, ea este acolo pentru a putea fi ocolită sau, eventual, încălcată. Pedepsele mici și o anumită îngăduință a CNA (derivată din simpatii sau apropieri politice față de un post sau altul) au scăzut respectul față de lege. Există posturi care consideră amenzile impuse de CNA răfuieli politice sau hărțuieli ale unor oameni care nu au altă preocupare. Există posturi care și-au asumat amenzile (și contestarea lor), în convingerea că câștigurile (de audiență, de notorietate, de popularitate în rândul publicului) bat, de departe, pagubele produse de sancțiunile CNA.

62

5. Ce părere aveţi, evenimentele legate de decesul lui Sergiu Nicolaescu au fost de interes public pt. telespectatori ţinând cont că prin statutul de persoană publică îşi asumă orice expunere legată de viaţa sa?

Dincolo de știrea dispariției senatorului și regizorului SN, de posibile discuții referitoare la rolul său în dezvoltarea unui anumit tip de cinematografie în Romania – nimic nu a fost de „interes public”. Iar persoanele publice nu trebuie să își asume „orice expunere” – ci expuneri mai mari decât ceilalți cetățeni și doar în măsura în care acestea au legătură cu statutul lor sau funcția lor publică. Nici o instanță din lume, oricât de permisivă cu libertatea presei, nu poate justifica „orice expunere”.

6. Care credeți că sunt principalele abateri ale relatării media în cazul difuzării

evenimentelor privind decesul lui Sergiu Nicolaescu?

După cum spuneam, ridicarea decesului lui SN la rang de „subiect” este o greșeală în sine.Au existat apoi greșeli legate de violarea vieții private a familiei Nicolaescu (în condițiile în care soția lui exprimase dorința de a se trata subiectul cu discreție). Apoi, subiectul a fost aruncat în derizoiru prin introducetea unor teme de genul „de ce au avut sicriu închis, nu am putut vedea mortul”, „văduva are palton alb”, etc... Atragerea unor oameni din public în aceste „dezbateri” este dincolo de orice practică jurnalistică sănătoasă. Subiectul a fost explaotat emoțional și niciun amănunt nu a părut jurnaliștilor prea mărunt sau prea neînsemnat pentru acesta.Tema incinerare vs. înmormântare putea fi „salvată” printr-un demers jurnalistic corect. Mai ales după intervenția neavenită (opinia mea) a BOR. Jurnaliștii se puteau plasa de partea interesului public, sprijinindu-se de temeiul legal care permite oricărei persoane să dispună de propriile funeralii - și dacă ar fi spus asta, jurnaliștii s-ar fi apropiat, măcar puțin, de rolul lor de informare.

7. Sancţionarea posturilor de tv este o modalitate eficientă de a-i determina pe jurnalişti să-şi asume aceste greşeli ce privesc nerespectarea vieţii intime şi să devină mai responsabili?

Întrebarea, așa cum ați formulat-o, dă și cheia răspunsului. Amenzile sunt aplicate radiodifuzorilor, nu jurnaliștilor. Conform legii, CNA are ca subiect radiodifuzorii, nu realizatorii de programe – în ideea că acele programe, pentru a apărea pe post, trec printr-un proces editorial, de aprobare. Este ceea ce se numește în legislația europeană “exercitarea controlului editorial”. Cum reacționează radiodifuzorii la amenzi este un alt proces: se întoc ei către jurnalist/editor/producător pentru recuperarea pagubei? Se fac analize în redacție pe marginea celor întâmplate – pentru a elimina eventualele cauze sistemice? Mă tem că nu. Vi se pare că dl. Mircea Badea (să luam un exemplu…) este admonestat de conducerea postului pentru amenzile pe care le atrage?

63

8. Credeţi ca existenţa unei comisii de etică cum este cea a televiziunii SRTV în cadrul televiziunilor comerciale ar influenţa respectarea normelor deontologice

de către ziarişti ?

Da, dacă funcționează cum tebuie: în baza unui mandat clar, cu documente de auto-reglementare clare, cunoscute și asumate de toți angajații, dacă este formată din oameni cu competență și autoritate, dacă este curajoasă și consecventă în deciziile sale…. Dacă este recunoscută și respectată de către conducrea insitutiei…

Dacă, dacă, dacă…

9.Care consideraţi că sunt principalele principii etice care ar trebui respectate în cazul presei audio-vizuale??

Principiile sunt clare, cunoscute, vechi (deja). Ele sunt expuse în legea Audiovizualului și în Codul Audiovizualului, care merge chiar mai departe decât aș crede eu că e necesar. Corectitudine, onestitate, echidistanță, grija și respect față de cei cu care interacțonezi (da, chiar și „oamenii răi” au drepturi care trebuie respectate). Și, mai presus de toate, a acționa în interes public...

10.Cum comentaţi preferinţele audienţei din România în materie de producţii audio-vizuale ?

Știți cum se spune: gusturile nu se discută. Dar nu putem să nu observăm o anumită ipocrizie a publicului românesc. Întrebat, în sondajele de opinie, ce ar dori să vadă la TV, răspunde, din dorința de conformitate: „știri, programe culturale, dezbateri de actualitate”. Singur, acasă, cu telecomanda în mână, alegerile sunt altele și sunt exact în direcția opusă. Știrile senzaționaliste și emisiunile de divertisment facil fac cea mai mare audiență.Soluția pentru ștergerea acestei falii este una singură: educația publicului. Nu neapărat cel care este acum la maturitate, ci a tinerilor, care acum se formează. Atît timp cât emisiunile de slabă factură jurnalistică fac audiențe mari, nu ai niciun argument cu care să-i convingi pe autorii lor că fac un lucru greșit.

11.Ce anume ar putea influența comportamentul profesional al jurnaliștilor, în sensul respectării unor norme etice minime în astfel de cazuri?

O educație solidă în ceea ce privește rolul jurnalistului și drepturile omului, o valorizare solidă a acestor lucruri în redacție. Așa cum arată presa română de azi, nu ai niciun imbold și nicio satifacție exterioară în a face jurnalism de calitate. Nu primești mai multț bani, nu primești recunoaștere din partea redacției tale (șefi și colegi, deopotrivă), nu câștigi în popularitate...

64

12. Care ar fi primele indicaţii/sugestii pe care i le-aţi oferi unui proaspăt jurnalist de televiziune cu privire la deontologia profesională ???

Aceleași pe care le spun tuturor jurnaliștilor: să faci întotdeauna ceea ce știi că e bine, astfel încât să nu îți fie rușine să te privești în oglindă a doua zi dimineață.

Interviu :Redactor Ziarul Evenimentul Zilei.

01-05-2013

Întrebări pentru interviu- Aspecte etice –( Cazul lui Sergiu Nicolaescu)

1.Cum puteţi descrie dumneavoastră universul media din România din perspectivă etică ?

Etica din presa românească este etica patronilor. Iar etica patronilor atârnă direct de interesele lor financiare. Sunt puține cazurile în care patronul permite jurnalistului-angajat să-și exercite o „etică proprie”, care să contravină intereselor financiare ale angajatorului.

De aici, pe de o parte, tabloidizarea agresivă și cvasi-generală, care încearcă forțarea cu orice mijloace a tirajelor / ratingurilor și unde etica nu trebuie să împiedice un scandal să se desfășoare în toată „splendoarea” lui și, pe de altă parte, materiale care pot îmbrăca o gamă largă (anchete, atacuri, pamflete, paparazzi etc) prin care sunt (a)servite direct interesele (financiare, politice etc) ale patronului și ale prietenilor acestuia.

2.Consideraţi ca jurnalismul de calitate se defineşte în principal prin respectarea valorilor morale, a deontologiei?

Jurnalismul adevărat este implicit unul care respectă valorile morale. Mai mult, ar trebui să lupte pentru impunerea acestora. În România, însă, întrebarea capătă un sens dureros. Tocmai pentru că etica, moralitatea sunt jerfite pe altarul intereselor.

1. Cum comentaţi interferența jurnaliştilor cu viaţa personală a persoanelor publice, mai ales în cazul decesului lui Sergiu Nicolaescu?

Intrarea jurnaliștilor „cu bocancii” în viața personală a așa-ziselor vedete este cauzată de goana disperată după rating și tiraj (care aduc și contracte de publicitate, pe o piață a publicității tot mai restrânsă de criză).

65

Particular, în cazul Sergiu Nicolaescu, a apărut mai evidentă decât în alte dăți, lipsa de cultură generală a majorității jurnaliștilor. Astfel, un subiect relativ banal, ca incinerarea, a fost transformat într-o dezbatere națională - teologică, morală, financiară - pentru că un ziarist a aflat întâmplător ceea ce știe orice babă dintr-un colț de țară: că Biserica Ortodoxă nu este de acord cu incinerarea morților, drept care nu le oferă acestora asistență religioasă.

Incultura crasă a cvasi-totalității presei a avut o revelație care, vulgar, s-ar putea exprima cam așa: „ȘOC: Popii afirmă că dacă Sergiu Nicolaescu e ars nu va mai ajunge în Rai!”

O paranteză: incultura presei face ca personalități cu adevărat marcante ale României (vezi recent cazurile Irina Petrescu sau Liviu Ciulei) să devină subiecte interesante doar când mor. Asta, pentru că Moartea este un excelent vehicul purtător de scandal, o atracție pentru mahala.

În rest, moartea lui Sergiu Nicolaescu a fost tratată cu aproximativ aceeași cantitate de mizerie și imbecilitate ca și cea a lui Dolănescu, să zicem. Diferențele au decurs din adaptarea la specificul cazului: scandalul dintre frații moștenitori, la Dolănescu, a fost înclocuit cu cazul nevestei tinere, frumoase (a fost promovată intens imaginea de „Văduvă sexy”), rămasă cu o moștenire importantă pe seama căreia mintea privitorilor a fost „instigată” să fabuleze, după toate tiparele telenovelelor.

2. Cum reuşesc prevederile din Legile Audiovizualului în legătură cu respectarea vieţii private, dreptului la imagine să-i responsabilizeze pe cei din climatul media, având în vedere că există abateri frecvente şi repetate?

CNA și legile care îl guvernează sunt total ineficiente. Membrii CNA sunt numiți după un algoritm politic, deci sunt puși acolo pentru a apăra interesele politice ale celor care i-au pus. Patronii televiziunilor, pe de altă parte, au interese politice extrem de clar exhibate, când nu sunt ei înșiși oameni politici.

Prin urmare, membrii CNA îi vor proteja pe patronii de televiziuni cu care au aceleași interese politice. Cum fiecare protejează pe cineva, se ajunge la un soi de armistițiu: „Eu îi las în pace pe ai tăi, tu îi lași în pace pe ai mei”. De aceea, covârșitoarea majoritate a sancțiunilor sunt amenzi relativ mici, care oricum nu sunt plătite, pentru că sunt contestate îm justiție, iar procesele durează cu anii.

3. Ce părere aveţi, evenimentele legate de decesul lui Sergiu Nicolaescu au fost de interes public pt. telespectatori ţinând cont că prin statutul de persoană publică îşi asumă orice expunere legată de viaţa sa?

66

O persoană publică trebuie să își asume acest statut. Pe de altă parte, cine definește interesul public? Televiziunile se apără exact cu acest argument: ratingul mare dovedește că subiectul și abordarea au fost de larg interes...

4. Care credeți că sunt principalele abateri ale relatării media în cazul difuzării

evenimentelor privind decesul lui Sergiu Nicolaescu??

Cu excepția „dezbaterii” despre incinerare, cazul Nicolaescu nu a diferit de altele. Nici „abaterile”: isterie, exagerare, agresivitate, mitocănie și, peste toate, prostia și incultura.

5. Sancţionarea posturilor de tv este o modalitate eficientă de a-i determina pe jurnalişti să-şi asume aceste greşeli ce privesc nerespectarea vieţii intime şi să devină mai responsabili?

Am arătat mai sus că sancțiunile CNA sunt modice. Dacă ar exista un CNA independent, format din personalități mai presus de orice bănuială, ar putea apăra și frica de niște sancțiuni serioase. Mă tem însă că un CNA independent este în acest moment o utopie.

6. Credeţi ca existenţa unei comisii de etică cum este cea a televiziunii SRTV în cadrul televiziunilor comerciale ar influenţa respectarea normelor deontologice de către ziarişti?

O comisie care să încalce interesele patronului? E de neimaginat. De altfel, în TVR (care are interese chiar mai mari decât o televiziune comercială) această comisie nu face nimic.

7. Care consideraţi că sunt principalele principii etice care ar trebui respectate în cazul presei audio-vizuale??

Unul cred că le-ar subsuma pe toate: interesul privitorului mai presus de interesele patronului. Aceasta înseamnă multe: adevăr, măsură, respect, cultură generală, moralitate, bun simț etc

8. Cum comentaţi preferinţele audienţei din România în materie de producţii audio-vizuale ?

Scandalul face rating peste tot în lume. Problema este unde oprești scandalul. O lege audio-vizuală permisivă, un CNA îngăduitor, au făcut ca „scandalul nostru să fie mai mare decât scandalul lor”.

67

În plus, în alte țări, televiziunea publică își joacă rolul de echilibru cultural și de reper în audio-vizual. La noi e invers: TVR se tablodizează, urmărind să egaleze ratingurile televiziunilor comerciale.11.Ce anume ar putea influența comportamentul profesional al jurnaliștilor, în sensul respectării unor norme etice minime în astfel de cazuri?Fie un CNA independent, fie un patron interesat de dezvoltarea uneiafaceri credibile pe termen lung

12. Care ar fi primele indicaţii/sugestii pe care i le-aţi oferi unui proaspăt jurnalist de televiziune cu privire la deontologia profesională ???Ce indicații/sugestii îi poți da unui tânăr abia angajat într-o televiziune: să nu respecte ordinele șefilor (care reflectă interesele patronilor)? Ar fi măturat în clipa următoare. Și încă cu tinichea de coadă, ceea ce l-ar face indezirabil și pentru restul televiziunilor. Acesta este adevărul trist...

68