Din ceața veacurilor îndepărtate, pătrunde pînă la noi înțelepciunea străbunilor. Cu un ochi

vizionar este surprins atît trecutul, cît și viitorul care se afla mereu sub zodia timpului. Timpul

este atotputernic, nimeni și nimic nu-i poat sta în cale. Orice încercare este zadarnică, timpul

rămînînd în picioare și sfidînd cu ușurință oricare lege a universului.

Despre caracterul efemer al lucrurilor pe pămînt ne atenționează un mare poet al timpurilor-

Miron Costin-cronicar, istoriograf erudit. El este printre primii care a valorificat artistic limba

română, dovedind o maiestrie și viziune originală în opera sa Viața lumii.

Scriitorul percepe timpul ca o Mare trecere, o gaură neagră care înghite totul și nu înapoiază

nimic. În pofida vremurilor de demult trecute în care a scris M. Costin, mesajul operei e actual

pînă în zilele nostre și autorul a conchis de la bun început că Prea supțire și scurtă-i viața

trăitoare, iar Zilele trec ca umbra, ca umbra de vară, cele ce trec nu mai vin, nici să-ntorcu

iară. Dacă un om care a trăit într-o epocă îndepărtată, fiind limitat la nivel gnosiologic, a

patruns atît de adînc în esența lucrurilor, atunci omul de astăzi care trăiește într-o lume

modernă, cu tehnologii de ultimă oră și care pare să țină viitorul în miîni, ce concluzii ar

trage? Nimic, omul nou este la fel de vulnerabil în fața timpului ca și cei de pînă la el, pentru

că după cum spune poetul: Fug vremile ca umbra și nici o poartă a le opri nu poate. Chiar

dacă conceptul de univers semnifică grandoare, ilimitat, totuși mărturia autorului este

contradictorie Ceriul- fîrșit are. Omului contemporan îi place să se mîngîe cu gîndul la un

viitor mai prosper fară să conștientizeze faptul că acesta înseamnă dorul de moarte, căci stăm

cu toții sub semnul timpului care nu cruță nici un lucru, ci distruge nepăsător tot: Suptu vreme

stăm, cu vreme ne mutăm viața,/ Umblăm după a lumii înșelătoare față. Istoria bogată în

evenimente importante și personalități de valoare evocată de M. Costin în Viața lumii

cuprinde nume rasunătoare precum: Xerxes, Alexandru Machidon, Avgust, Pompeiu și

Chesar, al căror ecou s-a stins sub vuietul timpului. Prin versul Născîndu-ne, murim, murindu,

ne facem cenușă reprezintă integrarea omului în circuitul universal. Prin asemenea elemente,

autorul înglobează motivul fortuna labilis.

Pe lîngă perindarea epocilor de-a lungul timpului, caracterizate de motivul vanitas vanitatum,

în text găsim un îndemn vădit de a încerca să combatem efectul timpului răsfrîns prin viclenie

asupra firii omenești. Cel mai de seamă remediu este expus sub formă de carpe diem de care e

strînsă legată fortuna labilis, constituindu-se o relație de interdependență între aceste două

realități, căci dacă suntem supuși unui destin schimbător, atunci măcar să ne bucurăm de

clipele unice din viața noastră și să luăm aminte că Anii nu potu aduce ce aduce ceasu.

Instrucțiunile pe care ni le oferă M.Costin Fîrșitul cine caută, vine la mărire, /Fapta

nesocotită aduce perire sunt relevante din motiv ce face apel la moralitatea umană,

chemîndu-ne la o viață modestă, chibzuită, aflată sub lumina cugetării, care, de altfel, este

dovada cea mai edificatoare ce ne asigură o carte de vizită spre timpul etern. Oricît ar părea

ca omul este stapîn peste toate, timpul rămîne a fi omniscient, iar în afară de schimbare nimic

nu e permanent.