costin costin, trei medalii necunoscute ale episcopului meletie istrati, în revista zorile, nr. 50,...

ZORILE · NR.2(50) Anul XXVI (2016) 110

TREI DECORAȚII NECUNOSCUTE ALE EPISCOPULUI

MELETIE ISTRATI

Costin CLIT

Urmaşul lui Sofronie Miclescu pe scaunul episcopal de Huşi a fost un om bun şi blând în

persoana lui Meletie Istrati, stareţul Mănăstirii Slatina, care se trăgea dintr-o familie de boiernaşi fără

importanţă până la paharnicul Gavril Istrati, decedat în 1838, fapt ce explică lipsa unui arbore

genealogic foarte clar. Locul natal al acestei familii era satul Şerbeşti „ce se numesc ai lui Istrati, din

ţinutul Neamţului” (azi, satul Ştefan cel Mare, judeţul Neamţ)1. Ridicarea în treptele boieriei începe pe

la 1814 cu Gavril Istrati, care devine stolnic, fiind urmat de fratele său Ioniţă în 1816 (stolnic). În

timpul domnului Ioniţă Sandu Sturza (1822-1828), Gavril Istrati devine paharnic. Acesta are trei fii:

Iancu, cumpărătorul moşiei Călimăneşti, ţinutul Tutova, Neculai, cunoscutul antiunionist, şi Manolachi,

al doilea fiu în ordinea naşterii, „călugărit de mitropolitul Veniamin, carele mult iubindu-l l-au făcut

arhidiacon, şi după dimisionare, ducându-se la mănăstirea Slatina, acolo l-au făcut arhimandrit”2.

Se călugărise la Doljeşti. Formarea sa a fost încredinţată arhimandritului Veniamin Rosetti,

egumenul mănăstirii Doljeşti (1825-1844), la rândul său un ucenic al mitropolitului Veniamin Costache

care l-a apreciat şi l-a adus la Iaşi, unde l-a hirotonit diacon şi i-a acordat distincţia de arhidiacon a

Mitropoliei3. Trebuie să fi fost deci un bun cântăreţ. Când în 1842 Veniamin s-a retras la mănăstirea

Slatina, în surghiun, Meletie nu l-a lăsat singur, ci credincios „stăpânului” său, l-a urmat, înţelegând să-

i rămână devotat şi-n zile de suferinţă, nu numai în cele de mărire. Frumos gest, din partea lui!4

La cererea marelui surghiunit, Meletie a fost însărcinat cu stăreţia Slatinei şi a primit şi rangul

de arhimandrit. Şi-a îngropat apoi părintele duhovnicesc lângă biserică şi a rămas să-i păzească

amintirea şi să-i îngrijească mormântul.

Vegherea şi stăreţia de la Mănăstirea Slatina i-au fost însă întrerupte în februarie 1851, când

alegătorii pentru completarea vacanţei episcopale de la Huşi s-au oprit asupra lui și la 12 ale amintitei

luni, arhimandritul Meletie Istrati, fratele boierului Neculai Istrati, a fost hirotonit arhiereu. Instalarea s-

a făcut ceva mai târziu: la 31 martie 1851, în ajunul Floriilor. Mitropolitul Sofronie Miclescu a

însărcinat pe arhimandritul Ghenadie ca participant la predarea averii Bisericii Catedrale din Huşi

noului episcop Meletie Istrati, fapt adus la cunoştinţa Departamentului Averilor Bisericeşti şi

Învăţăturilor Publice la 12 martie 18515. La 15 martie 1851 este alcătuit inventarul obiectelor,

veşmintelor şi a cărţilor de cult, primit de noul ierarh6.

Se păstrează circulara episcopului Meletie Istrati din 1851, adresată protoiereilor ţinutali după

întronizare, prin care le face cunoscute obligaţiile lor de servici, cum ar fi: revizia bisericilor din

cuprinsul protopopiatului, supravegherea activităţii preoţilor, diaconilor şi dascălilor, lucrarea

mitricilor, respectarea canoanelor legate de căsătorie, refuzarea mitei, urmărirea activităţii monahale

din mănăstiri şi schituri7.

1 Scarlat Porcescu, Episcopia Huşilor. Pagini de istorie, 1995, p. 89.

2 Paharnicul Costantin Sion, Arhondologia Moldovei – Amintiri şi note contemporane, Cu o prefaţă analitică de

Gheorghe Ghibănescu, Tipografia Buciumului Român, Iaşi, 1892, p. 110-111. 3 Scarlat Porcescu, op. cit., p. 89.

4 Paharnicul Costantin Sion, op. cit., p. 110-111.

5 Costin Clit, Documente huşene, Iași, Editura PIM, 2011, vol. I, nr. 176 a, p. 177.

6 Ibidem, nr. 176 b, p. 177-185.

7 Ibidem, nr. 176, p. 175-177.


De la început Meletie şi-a dat seama că împărţirea Moldovei în eparhii a devenit nedreaptă după

1812, când cea a Huşului a fost redusă la ținutul Fălciu. Eparhia Romanului avea șase ţinuturi la 1851,

iar Huşul numai două, din care Fălciul sfârtecat, prin raptul teritorial de la 1812. Noul ierarh atrage

atenţia stăpânirii asupra nedreptății suferite. Cererea lui de revizuire a fost dată de către domn

Divanului spre dezbatere. La recomandarea mitropolitului Sofronie Miclescu şi a ministrului averilor

bisericeşti, s-a hotărât ca ţinuturile Covurlui şi Tutova să fie trecute în 1852 sub jurisdicția Eparhiei

Huşului, „spre a se face o negăduită înlesnire poporănilor”8.

Episcopul Meletie Istrati colaborează cu autorităţile statului în ceea ce priveşte cutiile milelor

din biserici9, popularizarea aşezământului dintre proprietari şi ţărani prin intermediul preoţilor

10,

realizarea unei revizii în 185211

, popularizarea trimiterii fetelor la Institutul de moşit12

, adoptarea de

măsuri privitoare la întocmirea actelor mitricale13

, elaborarea cărţilor de blestem, cum ar fi cea din

cazul cumpărării a 50 chile de grâu de către neguţătorul Pericle Libide de la familia Sion de pe moşia

Coşeşti, ţinutul Vaslui din 185614

.

Episcopul Meletie Istrati s-a dovedit un bun apărător al credinţei ortodoxe. Prin jalba din 6 mai

1853 se plânge domnului de înfiinţarea unei sinagogi evreieşti în apropierea bisericii Sfântul Proroc Ilie

din oraşul Bârlad şi de nerespectarea distanţei legiuite între cele două lăcaşe de cult15

. Este preocupat de

convertirea evreilor şi catolicilor la ortodoxie.

La cererea Departamentului Averilor Bisericeşti se implică în realizarea unei colecte în sprijinul

Bisericii Ortodoxe din Transilvania în urma suferinţelor acesteia din timpul revoluţiei de la 1848-1849,

dându-se curs rugăminţii lui Andrei Şaguna. Potrivit adresei Departamentului din 15 noiembrie 1851

„prin războiul civil urmat acolo s-au ars 40 biserici, 319 să jefuiră, să ucisără mai mulţi preoţi şi chiar

rezidenţa episcopală să prădă”16

.

Războiul Crimeii (1853-1856) are ca efect intrarea Principatelor Române sub ocupaţie ţaristă

(1853-1854), urmată de cea austriacă. Odată cu instaurarea stăpânirii ruseşti în bisericile din Moldova,

deci şi în cele din Eparhia Huşilor, este pomenită familia ţarului Nicolae I, aşa cum reiese din

circularele iconomului Constantin, protoiereul ţinutului Tutova din 27 iunie 185317

sau a iconomului

Damian, protoiereul ţinutului Vaslui, din 11 martie 1854.18

În Moldova ca şi în Muntenia se frământa marea idee a Unirii de care poporul lega o viaţă mai

bună, aşteptând îndeosebi pământ şi dreptate. Şi-n timp ce pătura intelectuală activa cum ştim,

mulţimea lucra şi ea cum putea.

Episcopul Meletie, om bun şi blând, nu s-a integrat în frontul unioniştilor, care în Huşi avea în

frunte pe învăţatul rector al seminarului, arhimandritul Melchisedec Ştefănescu. Clerul a stat lângă

acesta, nu lângă episcop. Este adevărat că ierarhul nu a luat poziţie făţişă în contra unirii, dar nici pentru

ea.

În frământările din anii 1856-1857, Meletie Istrati a fost dispus mai mult să susţină ideea unirii

decât să i se arate adversar, dar, constrâns de împrejurări (Nicolae, fratele său se afla în tabăra

8 Melchisedec Ştefănescu, Cronica Huşilor și a episcopiei cu asemenea numire, București, 1869, p. 458.

9 Costin Clit, op. cit., vol. I, nr. 177, p. 185.

10 Ibidem, nr. 178, p. 186.

11 Ibidem, nr. 183, p. 189.

12 Ibidem, nr. 206, p. 201.

13 Ibidem, nr. 231, p. 216-217.

14 Ibidem, nr. 233, p. 218.

15 Ibidem, nr. 210, p. 204.

16 Ibidem, nr. 180, p. 187; respectiv, nr. 181, p. 187-188, nr. 205, p. 201 (4 septembrie 1852).

17 Ibidem, nr. 211, p. 204-205.

18 Ibidem, nr. 215, p. 207-208; respectiv, nr. 216, p. 208.


separatiştilor, în timp ce majoritatea clerului moldovean şi vechii săi amici erau pentru unire), s-a

hotărât să rămână neutru. După mai multe încercări, Nicolae Istrati, care avea mare influenţă asupra

fratelui său, a reuşit să îl atragă în tabăra antiunioniştilor (mijlocise să i se dea o decoraţie austriacă,

compromiţându-l astfel în ochii partidei unioniste – a se vedea și documentele din anexă)19

, fapt ce l-a

îndepărtat de clerul şi credincioşii săi. Există dovezi care certifică faptul că Meletie Istrati s-a alăturat,

pentru un timp, taberei separatiste. O astfel de dovadă este reprezentată de dorinţa lui Theodor Balş de

a-l înlocui pe mitropolitul Sofronie Miclescu, favorabil unirii, cu episcopul de Huşi20

, acesta urmând a

lucra în sens separatist. Victor Place, afirmă că acesta era şi adevăratul motivul pentru care caimacanul

l-a numit pe Nicolae în noul guvern21

. Apoi, cu prilejul luării în primire de către autorităţile române a

bisericilor din Basarabia, Balş îl desemnează, cu această însărcinare, pe Meletie Istrati22

, fără a-l

consulta pe mitropolitul Moldovei. Caimacanul dorea ca episcopul Meletie să procedeze la recepţia

bisericească şi, în acelaşi timp, să pregătească populaţia împotriva unirii. Mitropolitul a refuzat numirea

lui Meletie şi, astfel, uneltirea a eşuat.

În contextul prigonirii partizanilor unirii, profesorul Dimitrie Galian din Huşi a fost destituit din

funcţiile pe care le deţinea, din ordinul lui Vasile Ghica (ministrul cultelor şi instrucţiei publice). I se

promite reintegrarea numai dacă „unul din ce doi separatişti declaraţi”, Meletie Istrati, episcop de

Huşi, sau fratele său, Nicolae, vor garanta neamestecul său în problema unirii Principatelor23

. Din

Protestaţia profesorului din Huşi, putem deduce că, la data de 12 / 24 mai 1857, Meletie Istrati

continua să fie considerat drept un element de încredere al partidei separatiste, dar aceasta nu constituie

o dovadă clară a faptului că, în această perioadă, episcopul chiar a acţionat în sens separatist.

La 5 iunie 1857 preotul Ioan Munteanu şi alţi locuitori se dezic în faţa Episcopului Meletie

Istrati de actul semnat în favoarea unirii şi popularizat de Costachi Botezatu, din satul Olteneşti, ţinutul

Fălciu. Aceştia vor declara: „noi întru în cuvânt declarăm că nu vroim nici unire nici neunire, căci nu

cunoaştem la cea mai de pre urmă cum are să rămâi”24

.

De altfel, informaţiile în legătură cu atitudinea episcopului Meletie în timpul alegerilor din iulie

1857 sunt contradictorii. Cu toate că nu sunt date suficiente asupra modului în care s-au desfășurat

alegerile la Huşi, s-a afirmat că Nicolae Vogoride a fost ajutat în lupta împotriva clericilor unionişti şi

de episcopul Meletie Istrati. Episcopul ar fi stăruit pe lângă unii preoţi să adopte o atitudine de

neutralitate faţă de chestiunea unirii şi a celorlalte probleme care se puneau cu înflăcărare atunci25

. Se

ştie că, urmare a abuzurilor şi falsurilor săvârşite de caimacan şi oamenii săi, clerul moldovean, în

frunte cu mitropolitul Sofronie Miclescu, s-a abţinut de la vot. În eparhia Huşilor, din 28 de preoţi

înscrişi în liste, au votat numai 9, în eparhia Iaşilor, din 142 preoţi înscrişi, au votat 3, iar la Roman, din

25, au votat 426

. Trebuie, însă, precizat faptul că aceste alegeri au avut loc la 7 / 19 iulie 1857 deci cu

mai puţin de o lună înainte de moartea episcopului Meletie (31 iulie 1857). Cum starea de sănătate a

19

Ghenadie Petrescu, Dimitrie A. Sturza, Dimitrie C. Sturza, Acte şi documente relative la istoria renascerei

României, București, Tipografia Carol Göbl,vol. V, p. 465. 20

Documente privind unirea Principatelor, vol. VI, Culegerea documentelor, introducere, regeste, note şi indice de

Grigore Chiriţă, Valentina Costake, Emilia Poştăriţă, Bucureşti, 1980, p. 26. 21


României, vol. III, Tipografia Carol Göbl, Bucureşti, 1889, p. 1154. 22

Ibidem. 23


României, vol. IV, p. 658-659. 24

Costin Clit, Documente huşene, vol. I, nr. 254, p. 237. 25


României, vol. V, p. 31. 26

Ibidem , p. 326.


episcopului de Huşi se înrăutăţise foarte tare cu mult înainte de această dată, credem că Meletie Istrati

nu a mai putut avea un amestec direct în alegeri.

Atitudinea politică a lui Meletie, chiar dacă, pentru un timp, ca urmare a influenţei fratelui său,

a fost separatistă, se schimbase spre sfârşitul vieţii sale, fapt dovedit prin însuşi modul său de

manifestare din această perioadă. Meletie a avut previziunea neizbutirii politicii fratelui său, astfel

încât, curând şi-a dat seama că atitudinea adoptată faţă de unire era greşită. De altfel, atitudinea sa, i-a

adus o adâncă nelinişte sufletească, producându-i boala care i-a cauzat moartea. În timpul bolii, în

accesele de delir, Meletie îl critica mereu pe Nicolae pentru că-l influenţase să acţioneze împotriva

conştiinţei sale. Multe persoane au afirmat că l-au văzut plângând cu lacrimi fierbinţi, căindu-se pentru

că se lăsase indus în eroare de către fratele său.

Relaţia dintre Meletie şi Nicolae Istrati s-a răcit foarte mult, ei nemaiputându-şi suferi nici

măcar prezenţa unuia altuia. Ilustrativă, în acest sens, este ultima întâlnire dintre cei doi fraţi. Cu puţine

zile înainte de moartea episcopului, Nicolae a venit la Huşi şi, după ce a pus ca Meletie, care nu-l putea

suferi, să fie transportat într-o altă cameră, şi-a însuşit în voie anumite „hârtii şi obiecte de oarecare

importanţă”, după care a plecat la Iaşi, lăsându-şi fratele în agonie27

.

Văzând în ce grea situaţie se găsea, episcopul Meletie conștientizează atitudinea clerului care

nu mai este în unire cu dânsul şi protesta împotriva „silniciilor” protopopului de Huşi, s-a amărât atât

de tare, încât i s-a redeschis o boală mai veche, aducând critici fratelui său pentru că-l târâse să lucreze

în contra conştiinţei lui. Şi în curând, la 31 iulie 1857, a murit. N-a trăit să vadă înfăptuirea deplină a

Unirii Principatelor Române28

.

Meletie a lăsat totuşi o amintire frumoasă între huşeni, fiind om bun şi harnic. A plătit multe

datorii, dar au mai rămas altele „provenite mai mult din o excesivă dărnicie”. Au fost acoperite şi o

parte din acestea. „Cei mai bătrâni însă, săraci şi văduve şi-au pierdut comândurile”29

depuse în

păstrarea bunului Meletie. S-a remarcat ca un bun gospodar, a dăruit bisericii catedrale un potir de

argint cu inscripţia: „Făcut cu cheltuiala Preasfinţiei Sale episcopul Meletie Istrati la anul... luna mai

25”30

.

De la blândul frate al înverşunatului antiunionist Istrati, fost ministru, nu a rămas numai

amintirea unui episcop blând şi milostiv, nici numai a unui moment de neînţelegere, care i-a şi pricinuit,

din cauza firii sale sensibile, moartea la numai 40 de ani, ci şi o bibliotecă cu manuscrise şi cărţi

valoroase „din care o parte au trecut la Academie”31

. Şi tot sub el „s-au făcut din nou încăperile pentru

bucătărie, pitărie şi spălătorie”32

.

În înţelegere cu guvernul, Mitropolia a trimis îndată la Huşi, ca să conducă Eparhia, pe arhiereul

Ghenadie Şendrea Tripoleos. Acesta a îngropat pe înaintaşul său în biserică, pe partea dreaptă, lângă

Inochentie. Fapt semnificativ: la înmormântarea lui nu a venit nici un membru din familie33

.

27

Ibidem, p. 449. 28

Data morţii lui, 31 iulie, o dă Melchisedec, care atunci era în Huşi şi fiind rectorul seminarului, cu siguranţă că a

şi slujit la înmormântarea lui. La Episcopie era însă un rând de sfinte vase de argint, pe al cărui potir era gravat: „Făcut cu

cheltuiala preasfinției sale episcopul Huşilor, Meletie Istrati, luna iulie 25, 1858”; Cum se împacă aceste două date? Nu

credem că Dionisie Udişteanu, din a cărui lucrare (Inscripţii…) luăm textul, să fi citit greşit. Trebuie că a fost altfel: Meletie

a comandat Sfintele Vase mai înainte. Apoi a murit. Şi argintarul a gravat data când a terminat lucrarea şi a predat

Episcopiei odoarele. 29

Melchisedec Ştefănescu, op. cit., p. 459. 30

Ieromonah Dionisie I. Udişteanu, Episcopia Huşilor (Inscripţii şi însemnări), Seminarul monahal Cernica, 1933,

p. 15; 31

Declaraţia pr. Coman Vasilescu, fost revizor eparhial, Huşi. 32

Melchisedec Ştefănescu, op. cit., p. 459; 33

Mai târziu, cu ocazia reparaţiei radicale din 1890, osemintele lui au fost aşezate împreună cu ale lui Inochentie,

sub strana arhierească.


Marile Puteri au căutat totdeanua să-și atragă pe diferite căi elitele politice, clericale,

economice, culturale, pentru a-și promova propriile interese. Așa se explică și decorațiile oferite

episcopului Meletie Istrati de către sultanul Abdul Medjid (august 1851, după urcarea pe scaunul

episcopal), autoritățile țariste (31 decembrie 1853, în contextul războiului Crimeii) și împăratul Franz

Iosif (26 aprilie 1857, anul alegerilor pentru adunările Ad-hoc, episcopul situându-se în tabăra

antiunionistă).

În anexă redăm documentele inedite identificate la Arhivele Naționale Istorice Centrale, pe care

le-am inclus în volumul IV din Documente hușene, pregătit pentru tipar.

ANEXĂ

1. 1851 august 6-15 (1267 șevval), Constantinopol. Sultanul Abdul Medjid distinge pe

Episcopul Meletie Istrati al Hușului cu o decorație strălucită și o diplomă.

Traducție

Paraf

Valo(a)rea acestui înalt și sfânt semnu sultanicesc și a strălucitului Paraf împărătesc este

următoarea:

Dupre unul din atribuțiile lăudate a suveranității, voința me(a) sacră este că aceiea ce din supușii

înaltei mele împărății carii dau guvernului lor și țerii lor dovezi de devoement1 și de zelu, să fie

răsplătiți priimind distincții și favoruri, precum purtătoriul acestui sublim semnu înpărătesc, Meletie,

model din aleșii din națiea lui Mesiea și unul din Episcopii (de ar crește auctoritatea lui) Prințipatului

Moldovei, care face parte din staturile mele, este un omu plin de agerime și de loaiotate2 (omenie)

pentru sfârșit ca să fie onorat și deosăbit între semenii sei, m-am îndurat ai hărăzi decorație strălucită

cătră care au fost adaosă această dipolă3 împărătescă.

Scris la sfârșitul lunei șeval a anului douăsprezece sute șasăzeci și șapte (de la 6 la 15 avgust

1851) la Constantinopol.

Pentru traducție literară D. Argentie, traducătoriu a înălțimei sale.

*

* *

Traduction

(Paraphe)

La valeur de ce haut et sacré signe Sultanique et de la brillante paraphe Impériale est la

suivante.

D’aprés un des atributs louables de la souveraineté ma volonté sacreé est que ceux des sujets de

mon haut empire qui donnent a’leur gouvernement et a’ leut pays des preuves de dévoument et de zele

en soient recompenses en obtenant des distinctions et des faveurs, comme le parteur de ce sublime

signe Impérial, Mélétius, modéle des élus de la nations du Messie et un des évêques (puise sa dignité

s’auraétré) de la Principauté de Moldavie, qui fait partie de mes Etats, est un homme plein de sagacité

et de layauté, afin qu’et soit honoré et distinqué parmi ses semblables j’ai daigné lui conférer une

decoration brillante a’la quelle a été adjoint ce diplôme Impérial.

Ecrit á la fin de la lune de shegal de l’an douze – cent – soixante sept. (du 6 au 15 août 1851) á

Constantinople.

Pour traduction littérare D. Argents, translateur de SAI


_________________________

1. devotament.

2. loialitate.

3. diplomă.

ANIC, Achiziții Noi, MXL / 1, original în limba osmană, cu semnătura aurită, cu traducere în

limbile română și franceză.


2. 1853 decembrie 31, Sankt Petersburg. Contele Voronțov-Damikov, vicepreședintele

cancelariei ordinului Sfântului Vladimir către Meletie Istrati, Episcopul Hușului, prin care îi acordă

decorația „Ordinul Sfântul Vladimir”, gradul al III-lea.

Божиею милостию

Мы Николай Первый

Император и Самодержец

Всероссийский

и прочая, и прочая, и прочая

Господину Епископу Гушскому Мелетию.

В ознаменование нашего благоволения к вам, Всемилостивейше сопричислили Мы вас

Указом, в 31 день Декабря 1853 года Капитулу данным, к Ордену Святаго Владимира третьей

степени. Грамоту сию во свидетельство подписать, Орденскую печатью укрепить и знаки

Орденские препроводить к вам Повелели Мы Капитулу Российских Императорких и Царских

Орденов.

Дана в Санктпетербуге в 31 день Декабря 1853 года.

Вице-Президент Граф Воронцов-Дамиков.

Член

Генерал-Лейтенант Белогоров-Хитров.

Князь Трубецкой.

№3419

*

* *

Traducere:

Din Mila lui Dumneze,

Noi, Nicolai Întâi,

Împărat și autocrat a toată Rusia.

Etc, etc., etc.

Domnului Meletie Episcop de Huși.

Pentru a remarca bunăvoinața noastră către dumneavoastră, prin Înaltă milă v-am acordat Noi

prin Decret către Capitolul, din 31 zile decembrie, anul 1853, cu Ordenul Sfântului Vladimir de clasa a

III-a. Prezenta gramotă pentru dovadă să se semneze și să se întărească cu pecetea decorațiilor, și

însemnele ordenului să fie transmise dumneavoastră Noi am poruncit Capitolului Decorațiilor Imperiale

și Regale.

A fost dată în Sanckt-Peterburg la 31 zile, decembrie, anul 1853.

Vice-președinte conte Voronțov-Damikov

Membri: general-locotenent Belogorov-Hitrov

Principe Trubețkoi.

Nr. 341

ANIC, Fond Achiziții Noi, MLX / 2, original, în limba rusă, pecete aplicată, acoperită cu foiță.

_________________________


1 Transcrierea și traducerea Teodor Candu, căruia îi mulțumim și pe această cale.

3. 1857 aprilie 26, Viena. Baronul von Pflügl înștiințează pe Meletie Istrati, episcopul Hușului,

că a fost decorat de împăratul Austriei comandor al ordinului Franz Joseph, cu obligația restituirii

decorației.

Seine k(aiserlich) k(önigliche) apost(olische) Majestät haben mit allerhöchstem

Kabinettschreiben vom 24. April 1857 Euer bischöfliche Gnaden zum Comthur Allerhöchstihres

Franz-Ioseph-Ordens huldreichst zu ernennen geruhet.

Ich beehre mich Euren bischöflichen Gnaden die entsprechende Ordensdekoration mit dem

Ersuchen zuzumitteln, den mitfolgenden Revers wegen dereinstiger Zurückstellung der Dekoration an

den Ordensschatz, mit Beisetzung des Datums eigenhändig unterfertigen und mit möglichster

Beschleunigung an die Ordenskanzlei zurückgelangen machen zu wollen.

Wien, am 26. April 1857

In Ermanglung eines Ordens-Kanzlers

Freiherr von Pflügl

Ordens Schatzmeister.

An Seine des Herrn Bischofs von Husch,

Melet Istrati

bischöfliche Gnaden.

*

* *

Traducere1:

Maiestatea Sa apostolică cezaro-crăiască a binevoit să confere prea plină de bunăvoinţă prin

preaînalta adresă a Cabinetului din 24 aprilie 1857 Preasfinţitului Părinte Episcop decoraţia Comandor

a prea înaltului Ordin Franz Josef.

Am onoarea să predau Preasfinţitului Părinte Episcop decoraţia corespunzătoare Ordinului cu

rugămintea să binevoiţi să semnaţi personal declaraţia alăturată privind restituirea în viitor a decoraţiei

către depozitul ordinului cu precizarea datei şi să o retrimiteţi cât se poate de urgent la Cancelaria

Ordinului.

Viena, 26 aprilie 1857

În lipsa unui cancelar al Ordinului

Baronul von Pflügl

Trezorier al Ordinului.

Către Preasfinţitul Părinte Episcop al Huşului,

Meletie Istrati

ANIC, Fondul Achiziții Noi, MLX / 3, original, difolio, cu traducere în grafie chirilică.

_________________________

1. Transcriere și traducere Ligia-Maria Fodor, căreia îi mulțumim și pe această cale.

.


4. 1857 mai 26, Huși. Meletie Istrati al Hușului se obligă să restituie după moarte prin

urmașii săi Crucea de Comandor al Ordinului Franz Joseph, în depozitul insignelor.

No 97

O.F. I.

Revers

Womit ich Endesgefertigter mich feierlich verpflichte, die erforderliche Einleitung zu treffen,

damit die von Seiner k(aiserlich) k(öniglichen) apostolischen Majestät mir allergnädigst verliehene

Dekoration eines Comthurs des kaiserlich österreichischen Franz Ioseph-Ordens, welche mir von der

Kanzlei des besagten hohen Ordens zugemittelt worden ist, nach meinem Ableben durch meine Erben

an den Ordensschatz gehörig zurückgestellt werde. Hussii. Anno D(omini) N(ostri) I(esus) Ch(risti)

millesimo octingentesimo quinquage(simo) sept(imo), die 26 / 7 mensis Maÿ.

(Sig(natus)) Melethius Istrati.

Episcopus Hussiorum.


*

* *

Traducere:

Declaraţie

Prin aceasta, subsemnatul mă angajez solemn să fac pregătirile necesare, ca decoraţia Comandor

a Ordinului imperial austriac Franz Josef acordată mie cu bunăvoinţă de către Maiestatea Sa apostolică

cezaro-crăiască, care mi-a fost predată de către cancelaria înaltului ordin menţionat, să fie restituită,

cum se cuvine, după moartea mea prin intermediul moştenitorilor mei către depozitul ordinului. Huşi.

Anul Domnului Nostru Isus Hristos 1857, ziua 26 / 7 luna mai.

(Semnat) Melethius Istrati

Episcopul Huşului

ANIC, Fondul Achiziții Noi, MLX / 3, copie germană și română.

_________________________

1. Transcriere și traducere Ligia-Maria Fodor.

Decorația primită de Episcopul Meletie Istrati

După Gritzner, Maximilian, Handbuch der Ritter - und Verdienstorden aller Kulturstaaten der

Welt innerhalb des XIX. Jahrhunderts, mit 760 in den Text gedruckten Abbildungen, Leipzig,

Verlasbuchhandlung von I. I. Weber, 1893, Reprint- Verlag-Leipzig, Reprint der Originalausgabe von

1893, p. 285, nr. 347.

costin costin, trei medalii necunoscute ale episcopului meletie istrati, în revista zorile, nr. 50,...

Documents