Luntrea aurie

Dar nopţile acestea, frumoaso, cum de sunt, Atât de diafane, din cer până-n pământ? Pădurile par alge înalte-n clătinări... Noi ne plimbăm alături pe fundul unei mări. Lucirile acestea de sus, vor fi fiind Sau astre, sau meduze prin adâncimi plutind... De-aseară se zăreşte, cu cârma spre Apus, O luntre aurie, deasupra noastră, sus... Aşa ne urmăreşte de-aseară, pe-amândoi: Stă drept deasupra noastră când ne oprim şi noi! O, poate că din luntrea ce ne ţinteşte-aşa Într-un târziu, o scară de raze s-o lăsa, Şi dacă tu vroi-vei, ne vom sui. Apoi, Cu luntrea aurie vom asfinţi şi noi. eusebiu camilar

Macii Ardeau ca niste facle vii, în vârf de firave tulpini. Îsi înãltau râzând zglobii obrazul rosu dintre spini. I-am adunat cu mâini avare, am rãtãcit în seara blândã, umplându-mi bratele de floare învãpãiatã si plãpândã. Si m-am întors într-un târziu, departe câmpul rãmânea, atât de singur si pustiu, în urma mea. Dar când acasã-am încercat sã-i strâng într-un aprins buchet, toti macii mei s-au scuturat ca niste lacrimi pe parchet. magda isanos

Rămâi să mai ciocnim o cupă

Cu vin albastru de la hanul din valea umbrelor fugare... Rămâi să mai ciocnim o cupă la hanul vechi de pe coclaur, Căci pentru vin şi pentru tine mai am în sân trei pumni de aur. Rămâi să ne-omorâm tristeţea şi setea fără alinare ...Ştii tu, frumoaso, că ulciorul din care beai înfrigurată L-a făurit din ţărnă sfântă, din ţărna unui trup de fată, L-a făurit cândva olarul cel inspirat de duhul rău Din ţărna unui trup de fată frumos şi cald ca trupul tău... ...Ca mâne-om putrezi-n morminte uitaţi, nepomeniţi de nime... Ca mâne vor veni olarii să fure lut din ţintirime; Şi trupul Tău, care mi-i astăzi cel mai dorit dintre limanuri Va fi un biet ulcior din care vor bea drumeţii pe la hanuri... Înmirezmează-te, frumoaso, ca pe-un altar, cu mirodenii, Cât ochii îţi sunt plini de flăcări, cât zarea-i plină de vedenii, Atât cât drumurile lumii mai au pe margini bucurii, Căci mâne, în zadar vei bate la porţi de suflete pustii... Iubeşte-mă acum, căci anii pe năzuinţi ne-or pune frâuri, Căci zilele vieţii noastre se duc ca undele pe râuri; Şi trupul tău, care mi-i astăzi cel mai dorit dintre limanuri Va fi un biet ulcior din care vor bea drumeţii pe la hanuri... eusebiu camilar

Capricii S-apleacã primãvara pe feresti, cu pãrul tot numai zulufi de soare, asa cum stai în umbrã si zâmbesti, o fi crezut cã gura ta-i o floare. Simti rãsuflarea ei cu iz de ploi si iarbã crudã scânteind sub coasã? Sã nu te misti. Poate cã intrã-n casã. Vom prinde-o, sã rãmânã printre noi. Ba nu, cã - cine stie - esti în stare mai mult decât pe mine s-o iubesti; si-apoi îmi face rãu atâta soare. Fii bun si lasã storul la feresti. magda isanos

Nourul Neguri sure lunecã pe zare Scitii vin în siruri lungi de care. Noaptea în câmpia lor cereascã Îsi dejugã vitele sã pascã Si le-njugã iarãsi cãrãusii Pe la rãsãritul gãinusii. N-am avut aici nici car nici boi. Când veti cere cerurilor ploi, Nour sur voi trece pe la voi. Peste sat voi poposi curând Câinii, noaptea, sã-i aud lãtrând, Clopotele sã le-aud sunând. Mã voi coborî peste pãduri Sã v-aud mânia din securi. Printre culmi îmi voi târî spinarea Voi veti spune: vine-ntunecarea... eusebiu camilar

Întelepciune Întelepciune este sã respiri usor, si dupã lacrimi sã zâmbesti, petalele ce cad din trandafiri si nu s-aud când mor, sã le iubesti. Priveste pomii drepti din bãtãturã - ei catã totdeauna cãtre cer, si-n ruga lor cea verde parcã cer mai multã ploaie, mai putinã urã. Nu te gândi la mâine, nici la ieri. Poate naintea spicelor sã cazi, stãpâni când nu suntem decât pe azi, nu te gândi la mâine, nici la ieri. magda isanos

Crai nou Crai nou se tot iveste pe codri si genuni: E coasa aninatã de tata în goruni, Când s-a culcat, si timpul cu piatra l-a-nvelit, Pîn'o sã creascã iarbã mai bunã de cosit. El s-a culcat, si, iatã de când nu s-a rãspuns, La subtioarã iarba si mie mi-a ajuns! Sã iau din arbori coasa degeaba m-am tot dus: Cu cât îmi creste iarba ea suie si mai sus! Am sã mã zbat, din arbori s-o iau numaidecât: Ce mã voi face mâine cu iarba pân'la gât? eusebiu camilar

Auz Cãzând din nori, ploile capãtã crengi si flori. Aud si vizuinile si-aripa care bate deasupra mea clipa. Piticii care bat pe sub pãmânt, cãutând vâna de aur, râul sfânt, ochii diamantului nesãgetat si degetul unui urs împãrat. Toate le-aud, si-auzul încã mi-i crud. Clopotul sângelui molatec, rotund tine vestile care nu mai pãtrund. Tine vestile de la stea, sã n-ajungã în inima mea. Tine vestile de la serpii de casã, si-n amiaza cuprinsã mã lasã sã cad si s-adorm profund, clopotul sângelui molatec, rotund. magda isanos

Frunze Cad clipele, cad frunze ca dintr-un pom ceresc. Deopotrivã toate sub talpa mea fosnesc... În palmele întinse le prind necontenit, Asa cum cad, cu pete de soare vestejit. Cad fosnitoare frunze sau clipele se cern? Odatã la picioare speram sã ti le-astern... Deopotrivã, toate sub talpa mea fosnesc, Din mâna mea cãzute sau dintr-un pom ceresc. eusebiu camilar

De-am fi impartit pe dreptate La trecãtorile muntilor gem cu tâmpla pe stâncã. Si-as fi vrut sã te mai laud încã, luminatã culme a muntilor. De-am fi împãrtit pe dreptate toate durerile lumii, cât pe inima mea, cât pe inima ta, eu n-as muri asa tânãrã. Puteam încã mult sã mã bucur râzând, sub verzile ramuri, puteam sã mai cânt încã mult cu tâmpla pe orga pãdurilor. Mai erau atâtea grãdini de cules... As fi împodobit pân' la fund blidul acesta rotund, cu nãframe si mere. De-am fi împãrtit pe dreptate toate durerile lumii, ani multi as mai fi secerat strãlucirea câmpiilor. Prietene, adã-mi spice de grâu, sus, pe culmile muntilor, lângã ceruri si vânturi, lângã focul tãcut al pãstorilor... Viatã, pentru unii ai fost masã pururi întinsã, pentru mine - ploaie pustie, tu, cu nedreptele-ti cumpene; si totusi, plecând, te salut regretându-te. magda isanos