lucrare patrologie

2
Băițoiu Victor Alexandru Anul I Teologie Pastorală Lucrare la Patrologie ,,Duhul nu-și are sălașul numai în vreuna din părțile trupului ci este prezent în aceeași măsură peste tot și trecând prin toate nici nu le cuprinde pe dinafară și nici nu le stăpânește din interior,, Această frază face parte din capitolul 15 al lucrării exegetice ,,Despre Crearea Omului,, ca o completare la ceea ce a scris Sfântul Vasile cel Mare. Sfântul Grigorie de Nyssa transmite ideea ca duhul (sufletul), este peste tot în trup ci nu într-un anume loc ceea ce înseamnă că trupul înconjoară sufletul. Această unire a sufletului cu trupul poartă numele de om,, antropos,, Unul dintre argumentele pe care le aduce Sfântul Grigorie cu privire la unirea dintre suflet și trup este următorul: Legătura cu neputință de înțeles și de exprimat, căci ea nu are loc nici în trup (pentru că ceea ce este netrupesc nu poate fii stăpânit de trup) și nici în afară de el (pentru că duhul nu poate cuprinde ceva material), și apropierea dintre duh și firea materială se face într-un mod neînțeles și mai presus de fire această unire petrecându-se atât din interior cât și din exterior fără să fie legată de un anumit loc sau să se mărginească doar la acel loc. Iar cel de al doilea argument este următorul: se poate spune numai că atâta vreme cât natura rămâne pe calea ei duhul (sufletul) este viu, însa dacă acest raport nu este respectat repede va șchiopăta și mișcarea. Consider că Sfântul Grigorie de Nyssa este teologul prin excelență care vrea să arate că sufletul fără de trup nu poate exista și nici trupul

Upload: marius-tanase

Post on 23-Oct-2015

5 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

patrologie

TRANSCRIPT

Page 1: Lucrare Patrologie

Băițoiu Victor AlexandruAnul I Teologie Pastorală

Lucrare la Patrologie

,,Duhul nu-și are sălașul numai în vreuna din părțile trupului ci este prezent în aceeași măsură peste tot și trecând prin toate nici nu le cuprinde pe dinafară și nici nu le stăpânește din interior,,

Această frază face parte din capitolul 15 al lucrării exegetice ,,Despre Crearea Omului,, ca o completare la ceea ce a scris Sfântul Vasile cel Mare.

Sfântul Grigorie de Nyssa transmite ideea ca duhul (sufletul), este peste tot în trup ci nu într-un anume loc ceea ce înseamnă că trupul înconjoară sufletul. Această unire a sufletului cu trupul poartă numele de om,, antropos,,

Unul dintre argumentele pe care le aduce Sfântul Grigorie cu privire la unirea dintre suflet și trup este următorul: Legătura cu neputință de înțeles și de exprimat, căci ea nu are loc nici în trup (pentru că ceea ce este netrupesc nu poate fii stăpânit de trup) și nici în afară de el (pentru că duhul nu poate cuprinde ceva material), și apropierea dintre duh și firea materială se face într-un mod neînțeles și mai presus de fire această unire petrecându-se atât din interior cât și din exterior fără să fie legată de un anumit loc sau să se mărginească doar la acel loc. Iar cel de al doilea argument este următorul: se poate spune numai că atâta vreme cât natura rămâne pe calea ei duhul (sufletul) este viu, însa dacă acest raport nu este respectat repede va șchiopăta și mișcarea.

Consider că Sfântul Grigorie de Nyssa este teologul prin excelență care vrea să arate că sufletul fără de trup nu poate exista și nici trupul fără de suflet combătând astfel teoria cu privire la preexistența sufletului.

Page 2: Lucrare Patrologie

În concluzie Sfântul Grigore de Nyssa numit și ,,capul care cugetă,, fiind un profund gânditor reușește să îmbine teologia cu filosofia și rațiunea cu credința făcând astfel ca această legătura să pară o floare tot mai înfloritoare.