lucrare master proces echitabil nivel 1 97
TRANSCRIPT
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 1/47
ACCESUL LIBER LA JUSTITIE
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 2/47
CUPRINS:
INTRODUCERE …………………………………………………………… p. 2
CAP. I. Accesul liber la justitie ca exigenta a dreptului la un proces echitabil ....... p. 4
1. Consideratii privind dreptul la un proces echitabil ............................... p. 4
2. Exigentele dreptului la un proces echitabil ............................... p.9
CAP. II. Accesul real la justitie .............................................................................. p.18
1. Examinarea cauzei in mod echitabil, public si intr-un termen rezonabil ……. p.18
2. Examinarea cauzei sa se faca de un tribunal independent, impartial,
stabilit prin lege ………………………………………………………………… p.21
3. Publicitatea pronuntarii hotararilor judecatoresti ……………………………. p.23
CAP. III. Caracterul relativ al dreptului de acces liber la justitie ................... p.24
1. Conditii de forma. Termene. Cai de atac …………………………………….. p.24
2. Restrictii financiare. Taxe de timbru, cheltuieli de judecata, garantii banesti .. p.25
3. Conditii privind impunerea unor proceduri prealabile sesizarii instantei ……. p.26
CAP. IV. Jurisprudenta CEDO privind liberul acces la justitie ............................... p.30
1. Semnificaţia juridică, socială şi politică a principiului liberului acces
la justiţie într-o societate democratică …………………………………... p.302. Sfera de aplicare a principiului liberului acces la justiţie ……………………. p.32
3. Caracterele principiului liberului acces la justiţie …………………………… p.34
4. Accesul la justiţie, ca un aspect inerent al dreptului la un proces echitabil ….. p.36
5. Problema accesului liber la justiţiei şi a dublului grad de jurisdicţie ………… p.41
CONCLUZII ........................................................................................... ………. p.43
2
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 3/47
BIBLIOGRAFIE ......................................................................................................... p.46
INTRODUCERE
Art. 11 din Constituţia României stabileşte, cu valoare de principiu, obligaţia statului român
de a îndeplini întocmai şi cu bună-credinţă îndatoririle ce-i revin din tratatele la care este parte,
precum şi faptul că tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern.
Textul constituţional enunţat face aplicarea unuia dintre principiile încrederii între statele comunităţii
internaţionale – pacta sunt servanda - şi exprimă, în acelaşi timp, corelaţia dintre dreptul internaţional şi
dreptul intern, prin integrarea normelor dreptului internaţional în sistemul dreptului naţional.
În definirea comunităţii internaţionale, tratatele au un rol aparte, întrucât obligă părţile între care au
fost încheiate la respectarea lor şi asigură cadrul legal pentru angajarea răspunderii statelor ca urmare a
încălcării obligaţiilor asumate1.
Integrarea normelor internaţionale consensuale în dreptul intern se realizează prin
ratificarea instrumentelor juridice internaţionale (acord, convenţie, protocol, statut, pact etc.),
operaţiune prin care acestora li se conferă forţă obligatorie de către Parlament; întrucât ratificarea
se face prin lege, clauzele instrumentului internaţional ratificat sunt integrate în sistemul normelor
interne, urmând a avea forţa juridică a legii.
Distinct de consacrarea integrării dreptului internaţional în sistemul juridic naţional, legea
fundamentală a României conţine reglementări specifice referitoare la tratatele internaţionale
privind drepturile omului.
Astfel, art. 20 din Constituţia României stabileşte că interpretarea şi aplicarea drepturilor şi
libertăţilor cetăţeneşti se fac în concordanţă cu prevederile tratatelor internaţionale la care România este
parte şi că reglementările internaţionale din domeniul drepturilor omului, cuprinse în tratatele ratificate de
România, au prioritate faţă de reglementările interne în cazul în care între ele există neconcordanţe.
„Declaraţia Universală a Drepturilor Omului este actul de naştere a unei viziuni şi a unei
construcţii politico-juridice noi în domeniul drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fiinţei umane. (...)Legitimitatea unei asemenea viziuni rezultă din aceea că oamenii au anumite drepturi naturale,
imprecriptibile şi inalienabile prin natura lor de fiinţe umane. Oamenii se nasc cu dreptul la viaţă, la
libertate, la demnitate, la căutarea fericirii şi în toate acestea exista ceva universal, comun, spre care aspiră.
Odată cu această ce această vocaţie naturală şi universală a fost identificată şi recunoscută,
comunitatea internaţională a procedat la elaborarea de documente politice şi juridice (pacte, declaraţii,
protocoale, convenţii, tratate), realizându-se, în timp, un sistem internaţional de norme, cuprinzător şi
1 Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu – Constituţia României revizuită – comentarii si explicaţii, editura All Beck, Bucureşti, 2004, p. 13.
3
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 4/47
eficient, care s-a impus. Construcţia acestui sistem, realismul său, eficienţa sa în protecţia drepturilor
omului i-au dat şi o forţă juridică aparte, păstrându-se desigur şi rolul reglementărilor juridice interne în
proclamarea şi protejarea concretă a drepturilor cetăţeneşti. Astăzi, ideea fundamentală care domină
această instituţie este tocmai preeminenţa reglementărilor internaţionale.”2
Prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial nr.135 din 31 mai 1994,
România a ratificat Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului (C.E.D.O.), precum
şi protocoalele adiţionale la aceasta nr.1, 4, 6, 7, 9, 10.
În acest mod, conform art. 11 şi 20 din Constituţie, Convenţia şi protocoalele ei adiţionale
au devenit parte integrantă a dreptului intern, având prioritate faţă de acesta, altfel spus C.E.D.O. şi
protocoalele adiţionale au devenit izvor de drept intern obligatoriu şi prioritar, ceea ce, în plan
naţional, are drept consecinţă imediată aplicarea convenţiei şi protocoalelor de către instanţele
judecătoreşti române, iar în plan internaţional acceptarea controlului prevăzut de C.E.D.O. cu
privire la hotărârile judecătoreşti naţionale.
Prin Protocolul nr. 11 al Convenţiei Europene al Drepturilor Omului, intrat în vigoare la data de
1 noiembrie 1998, a intervenit o reformă a sistemului de control în faţa Curţii; s-a urmărit menţinerea şi
întărirea eficacităţii apărări drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale prevăzute de Convenţie.
Ca o garanţie a respectării drepturilor omului, Convenţia prevede, în art. 6 pct. 1, dreptul
oricărei persoane la un proces echitabil :”Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în
mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial,
stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, fie
asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa. Hotărârea trebuie să
fie pronunţată în public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului, pe
întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori
al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia
vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată strict necesară de către
tribunal, atunci când, datorită unor împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducăatingere intereselor justiţiei”.
Rezultă că, în accepţiunea Convenţiei, dreptul la un proces echitabil are mai multe
componente şi anume: accesul liber la justiţie; examinarea cauzei în mod echitabil, public şi într-un
termen rezonabil; examinarea cauzei de către un tribunal independent, imparţial, stabilit prin lege;
publicitatea pronunţării hotărârilor judecătoreşti.
2
Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu – Constituţia României revizuită – comentarii si explicaţii, editura All Beck, Bucureşti, 2004, p. 31.
4
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 5/47
CAP. I. ACCESUL LIBER LA JUSTIŢIE CA EXIGENTA A DREPTULUI LA UN
PROCES ECHITABIL
1. Consideratii privind dreptul la un proces echitabil
Sistemul judiciar reprezintă, în orice stat democratic, o componentă esenţială a civilizaţiei şi
progresului social. Ideea de proces echitabil trimite automat la ideea de stat de drept.
În societăţile moderne, justiţia este o funcţie fundamentală a statului, iar administrarea ei
reprezintă unul din atributele esenţiale ale puterii suverane. Această funcţie implică existenţa unor
structuri statale (servicii publice) apte să realizeze activitatea jurisdicţională. Un atare serviciu
public trebuie organizat pe baza unor principii proprii, funcţionale şi autonome. Există principii ce
se află într-o legătură indisolubilă cu organizarea sistemului judiciar dar care vizează mai degrabă
funcţionarea acestuia şi însăşi democratismul şi umanismul sistemului procesual, fie el cel civil sau
penal.
Printre aceste principii menţionăm: accesul liber la justiţie, independenţa judecătorilor,
inamovibilitatea, egalitatea în faţa justiţiei şi gratuitatea justiţiei.
Accesul liber la justiţie constituie un principiu fundamental al organizării oricărui sistem
judiciar democratic fiind consacrat într-un număr important de documente internaţionale, astfel că
el are semnificaţii deosebite şi pentru dreptul procesual, dar şi pentru dreptul constituţional.
Facultatea oricarei persoane de a introduce, dupa libera sa apreciere, o actiune in justitie,
implicand astfel obligatia corelativa a statului, ca prin instanta competenta, sa solutioneze aceste
actiuni, reprezinta practic liberul acces al persoanei la justitie.
Orice condiţionare a accesului liber la justiţie, ar reprezenta o nesocotire a unui principiu
constituţional fundamental şi a unor standarde internaţionale universale, în orice democraţie reală.
Pe plan procesual, accesul liber la justiţie se concretizează în prerogativele pe care le implică
dreptul la acţiune, ca aptitudine legală ce este recunoscută de ordinea juridică oricărei persoanefizice sau juridice3.
Prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial nr.135 din 31 mai 1994,
România a ratificat Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului (C.E.D.O.), precum
şi protocoalele adiţionale la aceasta nr.1, 4, 6, 7, 9, 10.
Ca o garanţie a respectării drepturilor omului, Convenţia prevede, în art. 6 pct.1, dreptul
oricărei persoane la un proces echitabil: ”Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza
3 Jean Francois Renucci, Tratat de drept european al drepturilor omului, Editura Hamangiu, 2009, pag. 267
5
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 6/47
în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial,
stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil...”
In explicitarea acestui drept, in doctrina dreptului european dreptul de acces la un tribunal
este inteles ca un drept de acces concret si efectiv, care presupune ca justitiabilul „sa beneficieze
de o posibilitate clara si concreta de a contesta atingerea adusa drepturilor sale.”4
Pornind de la premisa ca drepturile fundamentale trebuie garantate intr-o maniera concreta
si reala, iar nu iluzorie si teoretica, imposibilitatea concreta de sesizare a unei instante de catre
persoana interesata constituie o incalcare a dreptului acesteia de acces la justitie.5
Dreptul de acces la justitie impune obligatii in sarcina legiuitorului si executivului.Statul
este tinut sa acorde oricarei persoane toate facilitatile rezonabile de drept si de fapt, pentru a accede
la instanta, intr-un cuvant, efectivitatea dreptului de acces.
Liberul acces la justiţie este consacrat, ca drept cetăţenesc fundamental şi prin art. 21 din
Constituţia României, prin art. 10 din Declaraţia universală a drepturilor omului, precum şi prin art.
14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
În Constituţie, accesul liber la justiţie este conceput ca drept al oricărei persoane de a se
putea adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime,
garantându-se că exercitarea acestui drept nu poate fi îngrădită prin nici o lege.
Accesul la justitie a capatat aproape in toate tarile europene o valoare constitutionala.
Astfel, acesta este consacrat , intre altele, in Constitutiile Finlandei (art. 16), Germaniei ( art.13 si
14), Greciei (art.8), Italiei ( art. 24 si 25), Luxemburgului ( art. 13), Olandei ( art. 17), Portugaliei
( art. 20) sau Spaniei ( art. 24 si 53).
Codul de procedură civilă roman prevede ca mijloace procedurale concrete de care pot uza cetăţenii
pentru a accede la justiţie: cererea de chemare în judecată (art.109) şi căile ordinare şi extraordinare
de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti (apelul - art. 282, recursul - art. 299, contestaţia în
anulare - art. 317 şi art. 318, revizuirea - art. 322).
Căile procedurale menţionate asigură persoanelor interesate accesul la o instanţă de judecată, căreia, prin lege, i s-a stabilit competenţa de a hotărî în materie civilă.
Este unanim acceptat ca dreptul de acces la justitie nu poate fi un drept absolut, ci unul care
poate implica limitari, cat timp acestea sunt rezonabile si proportionale cu scopul urmarit.
Accesibilitatea justitiei nu inseamna caracterul gratuit al acesteia. Intrucat este vorba de un serviciu
prestat de stat, accesul la instanta de judecata poate fi conditionat de plata unei taxe de timbru
4 CEDO, Bellet contra Frantei din 4.12.1995.5
CEDO, hotararea Airey citata in R.Chirita, Conventia europeana a drepturilor omului – comentarii si explicatii,Editura C.H.Beck, 2008, pag. 254.
6
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 7/47
necesara pentru acoperirea cheltuielilor de judecata. Cand se stabilesc insa taxe judiciare de timbru
exorbitante, care depasesc cu mult cheltuielile prilejuite de realizarea actului de justitie si
posibilitatile de plata ale justitiabilului, atunci limitarea dreptului de acces nu mai are caracter de
proportionalitate. « Cu alte cuvinte, justitia in materie non penala nu trebuie sa fie neaparat gratuita,
dar trebuie sa fie ieftina ».6
In ceea ce priveste limitarile financiare pe care le poate avea accesul unei persoane la
instanta, Curtea a stabilit ca acestea pot constitui obiectul incalcarii dispozitiilor art. 6 din
Conventie. Au fost analizate de catre Curtea Europeana taxe judiciare impuse la momentul
introducerii actiunii si a caror neplata impiedica accesul la prima instanta7 sau intr-o etapa
ulterioara a procesului ( apel, recurs), inclusiv in faza de executare a unei hotarari.8
Statul de drept reprezintă un element fundamental al democratizării autentice a regimurilor
politice. De aceea, în epoca noastră, el a dobândit o poziţie privilegiată:"Cine nu-şi reclamă
apartenenţa la acesta, cine nu înscrie realizarea statului de drept printre performanţele de care
este mândră ţara sa, sau printre ţelurile pe care ea şi le propune?"
Noţiunea de stat de drept constituie una dintre trăsăturile definitorii ale
constituţionalismului european, a cărui influenţă în lumea zilelor noastre este incontestabilă. Prin
intermediul acestui concept, statul însuşi restrânge domeniul acţiunii sale, în raport cu propriul său
sistem de valori.
În cazul în care el însuşi nu ţine cont de dreptul pozitiv, care este propria sa creaţie, chiar
legitimitatea exerciţiului puterii este pusă la îndoială. " Puterea publică care aduce atingere ordinii
juridice pe care chiar ea a stabilit-o îşi pronunţă propria decădere", menţiona Ihering la începutul
acestui secol. Unul dintre marii teoreticieni ai doctrinei franceze, Carré de Marlberg sublinia că:
"regimul statului de drept este conceput în interesul cetăţenilor şi are ca scop special de a-i
asigura din vreme şi de a-i apara împotriva arbitrariului autoritătilor statale" iar instituţia publică
care se găseşte la dispoziţia individului este tribunalul: " Pentru ca statul de drept să fie realizat,
este, într-adevăr, indispensabil ca cetăţenii să fie înarmaţi cu o acţiune în justiţie, care să le
permită să atace actele statale vicioase care ar leza dreptul lor individual". În aceste condiţii,
6 J.ROBERT, Droits de l’homme et libertes fundamentals, citat in R.Chirita , op.cit. pag. 265.
7 Hotararile in cazurile Beian c. Romaniei din 7.02.2008; Marolux SRL si Jacobs c.Romaniei din 21.02.2008;
Iorga c. Romaniei din 25.01.2007.8 Hotararea in cazul Elena Negulescu c. Romaniei din 1.07.2008.
7
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 8/47
controlul jurisdicţional apare în această perspectivă, şi mai mult încă decât în trecut, ca garanţie
efectivă a statului de drept.
Care este finalitatea şi justificarea, în acelaşi timp, a recursului?" se întrebă Léo Hamon,
raspunsul său constituind o veritabilă sinteză de valori supreme ale actului de justiţie raportate la
cel care le exprimă - magistratul, caracterizat printr-o " formaţie intelectuală dată, independentă
faţă de puterea politică, obligaţia de a acţiona pe cale de reguli generale şi conform unei
proceduri contradictorii în formularea motivelor deciziei".
În dreptul constituţional modern, posibilitatea pentru cetăţean de a face apel la tribunal,
pentru a-ş realiza drepturile şi interesele sale legitime înseamnă instituirea de drepturi-garanţii.
Printre drepturile cu caracter general figurează accesul la justiţie, drepturile la apărare şi dreptul lasecuritate juridică. În cadrul drepturilor la apărare, practica jurisdicţională franceză, fondată pe
principiile şi pactele internaţionale în materie, a făcut să apară, alături de protecţia constituţională
asigurată din oficiu de un avocat, necesitatea unei proceduri juste şi echitabile care să garanteze un
echilibru în drepturile părţilor.
Primul pact internaţional care consacră, în mod complet şi expres drepturile omului este, în
zilele noastre, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a
Organizaţiei Naţiunilor Unite în data de 10 decembrie 1948.
Dispoziţiile articolului 10 din acest document conturează regula cunoscută sub noţiunea de
proces echitabil, stabilind că "orice persoană are dreptul, în deplină egalitate, la audierea
echitabilă şi publică a cauzei sale, de către un tribunal independent şi imparţial, care va decide,
fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale, fie asupra legitimităţii oricărei acuzaţii în materie
penală îndreptată împotrivaei".
La nivel european, necesitatea procesului echitabil este mentionată în dispoziţiile articolului
6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, intrată în vigoare
în data de 3 septembrie 1953, care prevăd, într-un mod sensibil diferit, acelaşi drept, şi anume:
"Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă, publică şi într-un termen rezonabil (sublinierea
ne aparţine) de către un tribunal independent şi imparţial stabilit de lege, care va decide fie asupra
contestaţiilor, asupra drepturilor sale cu caracter civil (idem), fie asupra legitimităţii oricărei
acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva ei". Apoi, actul prevede că judecata trebuie " să fie
facută publică, dar accesul la sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului în timpul
8
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 9/47
întregului sau a unei părţi a procesului, în interesul moralităţii, a ordinii publice sau a securităţii
naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private
a părţilor în proces o cere, sau în măsura strict considerată de tribunal, atunci când, în
împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei". Acelaşi
act prevede, apoi, prezumţia de nevinovaţie şi, în materie penală, dreptul inculpatului de a fi
informat, în cel mai scurt timp, într-o limbă pe care el o întelege şi într-un mod detaliat, asupra
naturii şi motivelor referitoare la punerea sa sub acuzaţie, de a avea la dispoziţia sa timpul necesar
pentru a-şi formula apărarea şi de a beneficia de asistenţa unui avocat, de a propune martori şi de a
fi asistat gratuit de un traducător, dacă el nu înţelege sau nu vorbeşte limba utilizată în sedinţă. Este
evident că aceste ultime exigenţe fac referinţă, în mod exclusiv, la procesele penale.
Aceste dispoziţii constituie expresia conceptului de proces echitabil, similar celui din ţările
anglo-saxone, cunoscut sub denumirea de fair trial. El comandă stabilirea, pe tot parcursul
procesului, a unui ansamblu de reguli de procedură destinate instaurării unui echilibru între părţile
în proces şi aplicarea unei organizări capabile să garanteze independenţa şi imparţialitatea
judecătorilor. Independenţa presupune dispoziţii apte să asigure libertatea de decizie (condiţie de
numire, de retribuţie, de desfăşurare a carierei etc.). Imparţialitatea face apel la calităţile personale
ale judecătorului, la rigoarea sa intelectuală şi morală; având sarcina să aplice legea, el trebuie
adesea să o interpreteze nu în funcţie de valorile sale personale, ci cu o scrupuloasă neutralitate careîl îndepărteaza de orice militantism şi îl conduce să se sprijine numai pe elementele determinante
ale dosarului.
2. Exigentele dreptului la un proces echitabil.
În comentariul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (în continuare, CEDO), se
subliniază că, în realitate, titlul acestui document important este mai exact în limba engleză, căci
scopul său este, de fapt, nu numai enumerarea, ci protecţia acestor drepturi şi libertăţi, aceasta fiind
9
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 10/47
ideea cardinală care caracterizează Convenţia cu intenţia declarată " de a crea mijloacele practice
să fie respectate" .
Prin urmare, CEDO reprezintă legătura naturală între libertăţile fundamentale ale
individului şi exigenţele unei societăţi democratice, practica jurisdicţională a Curţii de la
Strasbourg subliniind de mai multe ori "locul eminent pe care dreptul la un proces echitabil îl
ocupă într-o societate democratică". În acelaşi timp, jurisprudenţa referitoare la punerea în practică
a CEDH a reţinut adesea:"Convenţia are ca scop protejarea drepturilor neteoretice sau iluzorii, ci
concrete şi efective" (sublinierea ne aparţine).
Analizând interpretarea articolului 6 din CEDO, se pot desprinde mai multe segmente:
mecanismul garanţiei, domeniul ei, conţinutul general al acesteia în materie penală.
În ceea ce priveşte primul segment, elementele sale principale constituie subiectele
garanţiei, adică justiţiabilul-creditorul acesteia şi statul ca debitor, precum şi sancţionarea garanţiei,
conform căreia justiţia trebuie să fie independentă, efectiv în afara oricărei ingerinţe din partea
statului, controlul realizat de Curtea de la Strasbourg pastrând caracterul său concret raportat la
cauza supusă judecăţii şi global, în sensul că diversele garanţii consacrate în articolul 6 sunt legate
între ele şi că " respectarea uneia sau alteia dintre garanţii trebuie să fie apreciată în raport cu
ansamblul procesului". În ceea ce priveşte domeniul garanţiei, trebuie să subliniem mai ales
aspectul civil ("Drepturi şi obligaţii"), care îmbraţişează, totuşi, întregul domeniu al contenciosului
relatiilor interindividuale, şi mai mult, având în vedere ca " frontiera între dreptul public şi dreptul
privat devenea în numeroase zone neclară şi mobilă" .
Dacă, în ceea ce priveşte protecţia în materie penală, problemele specificate la articolul 6
constituie informaţii expuse pe larg şi în mod clar (de exemplu, obligaţia de a se asigura notificarea
oficială, în cazul comiterii unei infracţiuni penale, vinovatului, de către autoritatea competentă),conţinutul general al garanţiei conţine o multitudine de aspecte care constituie obiectul, adesea
principal, al controlului exercitat de Curtea de la Strasbourg.
În acest sens, trebuie să subliniem exigenţele referitoare la instanţa de judecată (care trebuie
să aibă caracteristicile necesare care se impun unei instanţe, imparţiale, independente şi stabilite de
lege, la care justiţiabilul trebuie să aibă, în mod real, acces) şi la procesul însuşi (de exemplu,
nefiind absolut necesară existenţa mai multor grade de jurisdicţie), fiind semnificativ, în acest sens,
faptul că " fiecare din părţile în proces să-şi poată susţine cauza, în condiţii care să nu o
10
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 11/47
dezavantajeze în mod substanţial, pe tot parcursul procesului, în raport cu partea adversă". Tot în
acest domeniu, trebuie să subliniem faptul că aceeaşi prezumţie de nevinovăţie "nu este un
principiu în întregime distinct, ci o aplicare deosebită a exigenţei echitatii"; de asemenea,
dezbaterea contradictorie în cadrul unui proces public, specificând că " publicitatea procedurilor îi
apară pe justiţiabili împotriva unei justiţii secrete care scapă controlului publicului" , fapt care
constituie unul dintre mijloacele ce contribuie la păstrarea încrederii în tribunale.
Fără îndoială, conceptul de termen rezonabil beneficiază de o importanţă deosebită, fiind
considerat de Curte, în raport cu caracterul cauzei, conform principiului judecată amânată, judecată
anulată, luând în consideraţie complexitatea procesului, comportamentul părţilor şi al autorităţilor
publice etc.
Sistemul român care asigură punerea în practică a dispoziţiilor articolului 6 al CEDO
contine mai multe trepte: constituţională, supra-constituţională şi jurisprudenţială, în special, cu
referire la deciziile date de Curtea Constituţională, de la începutul activităţii sale (iunie 1992) până
în prezent.
Concepţia constituantului român este aceea de a crea un sistem de categorii binare care să
includă două serii de izvoare: la nivel naţional (eliminând pe cele locale, statul român fiind unitar,
cu un grad accentuat de centralizare) şi la nivel internaţional. În ceea ce priveşte izvoarele la nivel
internaţional, Constitutia României cuprinde dispoziţii aliniate la standardele internaţionale. Astfel,
în conformitate cu articolul 20, "dispoziţiile constituţionale referitoare la drepturile şi libertăţile
cetăţnilor vor fi interpretate şi aplicate în acord cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,
cu pactele şi alte tratate la care România este parte. În caz de neconcordantă între pactele şi
tratatele referitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile
interne, reglementările internaţionale au întâietate". De asemenea, articolul 11 prevede că tratatele
ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern. În acest mod, toate dispoziţiile referitoare la
dreptul la un proces echitabil conţinute de convenţiile internaţionale de orice fel se regasesc în
dreptul intern şi beneficiază de un regim special, în raport cu dispoziţiile acestuia din urmă.
Pe de altă parte, dispoziţiile constituţionale cuprind reglementări precise care asigură cadrul
adecvat pentru respectarea drepturilor cetăţenesti în materie de justiţie, într-un mod general, şi
pentru un proces echitabil, într-un mod special.
11
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 12/47
Astfel, în cadrul dispoziţiilor comune specificate în Titlul II, consacrat drepturilor şi
libertatilor fundamentale, accesul liber la justiţie (articolul 21) este reglementat în felul urmator:
"Orice persoana poate sa se adreseze justiţiei pentru protejarea drepturilor sale, a libertatilor sale
şi a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate sa limiteze exercitarea acestui drept. (sublinierea
ne apartine).
Cât despre justiţie, în conformitate cu dispoziţiile continute în Sectiunea I a Capitolului VI,
se mentioneaza ca ea se înfaptuieste în numele legii şi ca judecătorii sunt independenti şi nu se
supun decât legii (art.123), functia de judecător fiind incompatibila cu orice alta functie publica sau
privata, cu exceptia functiilor pedagogice din învatamântul superior (art.124). Mai mult, articolul
37 prevede ca magistratii nu pot sa apartina partidelor politice. În ceea ce priveste numirea
judecătorilor, acelaşi articol 124 prevede ca ea este facuta de Presedintele României şi ca ei sunt
inamovibili. Numai Consiliul Superior al Magistraturii poate promova, transfera şi sanctiona pe
judecători; numai la propunerea sa poate Presedintele sa faca numiri de judecători în oricare
tribunal sau curte şi de procurori (cu exceptia stagiarilor). În plus, acelaşi Consiliu exercita rolul de
consiliu de disciplina al judecătorilor; în acest caz, lucrarile sunt conduse de presedintele Curtii
Supreme de justiţie (în rest, lucrarile sunt conduse, fara drept de vot, de catre Ministrul justiţiei -
art. 133).
În ceea ce priveste Consiliul Superior al Magistraturii, articolul 132 al Legii fundamentale
prevede ca el este compus din magistrati alesi, pentru o durata de 4 ani, de catre cele doua Camere
ale Parlamentului în sedinta comuna.
Cât despre autorităţtile publice care înfaptuiesc justiţia, trebuie sa remarcam dispoziţiile
articolului 125 al Constitutiei, pe baza carora justiţia este exercitata numai de Curtea Suprema de
justiţie şi de catre instanţele judecătoresti stabilite de lege, crearea instanţelor extraordinare fiind
interzisa.
Pentru asigurarea corectitudinii actului de justiţie, sunt foarte importante dispoziţiile
articolului 148, primul alineat, conform carora independenta justiţiei face parte din "nucleul dur" al
Constitutiei, în sensul ca ea nu poate face obiectul revizuirii Legii fundamentale, precum şi alte
materii enumerate la acest articol. acelaşi articol este valabil pentru libertatile fundamentale şi
garantiile acestora (articolul 148, alineatul 2).
12
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 13/47
Cât despre anumite aspecte concrete ale caracterului echitabil al procesului la care ne-am
referit mai sus, trebuie sa remarcam o serie de dispoziţii constituţionale privitoare la desfasurarea
procesului propriu-zis, precum şi la anumite garantii procesuale destinate sa-i asigure cadrul
necesar la nivelul standardelor internaţionale mentionate.
În acest sens, articolul 126 stabileste ca sedintele sunt publice, mai putin situatiile exceptate
de lege, iar articolul 128 stabileste ca partile interesate pot sa exercite caile de recurs împotriva
deciziilor judecătoresti, în conditiile fixate de lege.
În ceea ce priveste limba în care se desfasoara procedurile judecătoresti, ea este româna, dar
tinînd cont de protectia speciala a minoritatilor naţionale existente, care au dreptul de a-şi pastra
identitatea lor lingvistica (articolul 6 din Constitutie), articolul 127 alineatul 2 prevede ca cetăţniicare apartin acestor minoritati (precum şi cei care nu înteleg limba româna) au dreptul sa ia
cunoştinţa de toate actele şi documentele dosarului, sa vorbeasca în instanţa şi sa depuna
concluziile, prin intermediul unui interpret; în cauzele penale acest drept este asigurat gratuit.
În legatura cu libertatea individuala, articolul 23 este sediul unui adevarat habeas corpus,
reglementat pâna în detaliu (textul contine 9 alineate); din aceasta cauza, mi se pare necesar sa
remarcam câteva dispoziţii mai importante, printre care prezumtia de nevinovatie (alineatul 8),
principiul nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege (alineatul 9), mentinerea unei persoane în
localurile politiei pe o durata limitata fixata de lege, pentru necesitatile unei anchete, precum şi
drepturile celui retinut sau arestat, îndeosebi alineatul 5: persoana retinuta sau arestata este
informata imediat, în limba pe care o întelege, asupra motivelor detentiei sale sau asupra arestarii
şi, în termenul cel mai scurt, asupra acuzatiei care i se aduce; acuzatia îi este adusa la cunoştinţă
numai în prezent;a unui avocat, la alegerea sa sau numit din oficiu. În fine, articolul 24 este formal:
dreptul la aparare este garantat; partile au dreptul la avocat, pe toata durata procesului.
Dar independenta justiţiei este aparata şi în alt mod, pe calea unuia dintre cele mai
importante principii supraconstituţionale, care este separarea puterilor. Dupa cum este cunoscut,
acest principiu nu este consacrat în Constitutia româna, dar jurisprudenţa Curtii constituţionale l-a
aplicat în numeroase cazuri, astfel încât, pe buna dreptate, acesta poate fi considerat ca "un
principiu structurant şi functional în ordinea constituţionala româna". De altfel, practica
jurisdicţionala a Curtii constituţionale care consacra acest principiu nu face decât sa exprime
continutul articolului 2 alineatul 2 al Legii nr. 47/1992 de organizare şi functionare a acesteia, care
13
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 14/47
prevede ca dispoziţiile actelor normative care încalca dispoziţiile şi principiile Constitutiei sunt
neconstituţionale.
Într-una din primele decizii date de Curte în aceasta materie, şi anume Decizia nr. 6/1992 a
fost declarata neconstituţionala o lege prin care Parlamentul suspenda cursul judecatii şi executarea
deciziilor judecătoresti definitive, referitoare la anumite cauze determinate, invocând într-un mod
categoric violarea principiului separarii puterilor: " În virtutea acestui principiu, Parlamentul nu are
dreptul sa intervina în procesul de realizare a justiţiei (...). O imixtiune a puterii legislative care ar
face ca autorităţtea judecătoresaca sa fie în imposibilitatea de a functiona(...) ar avea drept
consecinta crearea unui dezechilibru constituţional între aceste autorităţti" .
Dar este sigur ca majoritatea dispoziţiilor legale referitoare la apararea conditiilor necesare pentru realizarea unui proces echitabil se regasesc în documentele normative cu caracter infra-
constituţional, mai ales în Legea pentru organizarea judecătoreasca nr. 92/1992, modificata în 1997,
Legea referitoare la organizarea şi functionarea Curtii constituţionale nr. 47/1992, de asemenea
modificata în 1997, precum şi în Codurile de procedura civila şi penala. Astfel, în afara faptului ca
repeta unele din textele constituţionale, Legea nr. 92/1992 contine dispoziţii destinate sa
consolideze independenta justiţiei, functionarea Consiliului Superior al Magistraturii în cele mai
bune conditii, numirile şi avansarile magistratilor şi, în general, anumite aspecte destinate sa
contribuie la aplicarea principiului inamovibilitatii judecătorilor.
Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi functionarea Curtii constituţionale contine şi
dispoziţii semnificative referitoare la caracterul echitabil al procesului, în ceea ce priveste
solutionarea exceptiilor de neconstituţionalitate în cadrul controlului de tip a posteriori exercitat, la
cererea partilor sau a Ministerului Public, asupra legilor sau ordonantelor adoptate de Guvern.
În prima sa forma, legea prevedea ca anumite exceptii, care se prezentau în mod cert cavadit nefondate (manifesta infondatezza, dupa modelul italian) puteau sa fie solutionate fara citarea
partilor, în cazul în care toţi judecătorii care formau instanţa erau de acord.
Prin modificarea Legii în 1997, toate sedintele au devenit publice (cât priveste solutionarea
acestor exceptii), adesea partile reclamând faptul ca vechea procedura nu le permitea sa-şi
formuleze şi sa-şi sustina apararea la tribunal. În rest, toata procedura aceluiasi tip de control se
desfasoara în conformitate cu regulile de procedura civila, cu exceptia cazului în care caracterul
specific al activitatii Curtii impune adoptarea unor anumite reguli derogatorii, cum este, de
14
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 15/47
exemplu, caracterul obligatoriu al solicitarii punctelor de vedere din partea unor anumite autorităţti
publice (Camerele Parlamentului şi Guvernul) referitoare la exceptia de neconstituţionalitate supusa
judecatii. În ceea ce priveste efectele deciziilor, este cunoscut ca în situatia în care deciziile sunt
date în cadrul controlului de constituţionalitate, acestea au efecte erga omnes şi sunt publicate toate
în Monitorul Oficial, având caracter definitiv şi valabil numai pentru viitor.
Bineînteles, cea mai mare parte a dispoziţiilor referitoare la asigurarea unui proces echitabil
figureaza printre dispoziţiile celor doua coduri procesuale (civil şi penal), dar o enumerare
exhaustiva a acestor dispoziţii se dovedeste imposibila, deci, ne vom limita sa enumeram câteva
dispoziţii mai importante.
Astfel, cât priveste limba utilizata pentru desfasurarea dezbaterilor procesului, articolul 128din Codul de procedura penala prevede sa se faca apel la un traducator, în cazul în care judecătorul
nu cunoaste limba materna a acuzatilor; în caz contrar, dezbaterile au loc în aceasta limba. Articolul
7 din acelaşi Cod prevede ca "în unitatile administrative teritoriale în care locuieste şi o populatie
de alta naţionalitate decât cea româna, utilizarea limbii materne a acestei populatii este
asigurata" . În plus, articolul 142 alineatul 2 din Codul de procedura civila stipuleaza ca judecătorul
însuşi poate sa serveasca ca interpret pentru celelalte parti în litigiu, când una dintre ele nu cunoaste
decât limba sa materna, neavând posibilitatea de a se exprima în limba oficiala a tarii.
Referitor la dreptul la aparare, daca articolul 6 din Codul de procedura penala prevede ca
" Dreptul la aparare este garantat acuzatului, inculpatului şi celorlalte parti pentru toata durata
procesului penal. În timpul procesului penal, organele judecătoresti sunt tinute sa asigure partilor
exercitarea completa a drepturilor procesuale în conditiile legii şi administrarea dovezilor
necesare în dezvinovatire". Pentru procesul civil, articolul 74 din Codul de procedura civila
stabileste ca cel care nu este în masura sa plateasca cheltuielile pentru avocat poate solicita asistenta
juridica gratuita, care poate sa-i fie acordata, cu respectarea anumitor conditii. În ceea ce priveste
exercitarea aceluiasi drept, articolul 156 din Codul de procedura civila prevede ca, la cererea partii
interesate, tribunalul va putea sa repuna cauza, în lipsa unui avocat, la primul termen de sedinta; în
practica tribunalelor, pentru asemena situatii, cererile sunt întotdeauna aprobate. În ceea ce priveste
judecata cauzelor într-un termen rezonabil, articolul 260 din Codul de procedura civila prevede ca
la sfârsitul sedintei, daca instanţa nu este în masura sa dea o decizie, ea poate sa amâne adoptarea
hotarârii pentru sapte zile în plus. În fine, întreg ansamblul masurilor procesuale mentionate în cele
doua cazuri asigura egalitatea partilor care sunt în litigiu pentru toata durata procesului, inclusiv în
15
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 16/47
ceea ce priveste caile de recurs, semnalând existenta unei serii de dispoziţii speciale referitoare la
posibilitatea de care dispune procurorul general de a exercita anumite cai de recurs extraordinare.
În practica sa, Curtea constituţionala a avut adesea ocazia de a se pronunţa asupra anumitor
aspecte care privesc direct conditiile necesare pentru un proces echitabil, în conformitate cu
dispoziţiile mentionate în pactele sau în declaratiile internaţionale la care ne-am referit mai sus.
Astfel, cât priveste independenta şi inamovibilitatea judecătorilor, Curtea a dat anumite
decizii importante.
În acest sens, în Deciziile nr. 45 şi nr. 46/1994, în care au fost declarate neconstituţionale un
mare numar de dispoziţii continute în regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului, Curtea a
retinut ca chemarea judecătorilor de catre o comisie parlamentara pentru a da relatii este
neconstituţionala, caci "ea încalca, în mod evident, dispoziţiile constituţionale care stabilesc, chiar
daca implicit, separarea puterilor în stat şi, bineînteles, independenta judecătorilor şi supunerea
lor numai legii". În Decizia nr. 39/1996, Curtea a retinut ca sistemul de exigente creat pentru
numirea în functie a magistratilor "este destinat realizarii efective a principiului independentei
judecătorilor şi asigurarii în acelaşi timp a profesionalismului şi prestigiului justiţiei" .
În ceea ce priveste caracterul public al sedintelor, în Decizia nr. 56/1993 s-a retinut ca judecarea cererilor de divort în sedinta publica nu contravine art. 26 al Constitutiei referitor la viata
intima de familie şi privata, caci tribunalul poate sa hotarasca judecarea lor fara participarea
publicului, daca se considera ca o mai buna administrare a dovezilor este, astfel, realizata; altfel, se
mentioneaza în decizie, ar fi încalcat principiul caracterului public al sedintelor, "care constituie un
principiu fundamental al realizarii justiţiei într-un stat de drept" .
Despre prezentarea sentintei în sedinta publica, prin Decizia nr. 11/1999, Curtea a declarat
neconstituţional articolul 22 alineatul 5 din Codul de procedura civila, conform caruia, pentru
anumite judecati, tribunalul are dreptul sa pronunţe decizia fara sa citeze partile în camera de
consiliu, şi termenul de recurs ar trebui sa curga de la aceasta data pe care partile nu puteau sa o
cunoasca, invocând astfel ca partea interesata era lipsita de posibilitatea de a cunoaste sentinta
pronunţata - fapt care conduce, cel mai adesea , la imposibilitatea de a exercita în termenul
necesar dreptul de recurs".
16
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 17/47
Într-un numar mare de decizii, Curtea a retinut ca modificarea Codului de procedura civila
în sensul ca procurorul general poate sa utilizeze calea extraordinara a recursului în anulare numai
într-un termen de 6 luni de la data la care sentinta data de tribunal a devenit definitiva - şi nu
oricând - asa cum prevedeau fostele dispoziţii ale Codului de procedura - era constituţionala,
realizând astfel necesitatea de solutionare a cauzelor într-un termen rezonabil. În acest sens sunt, de
exemplu, Deciziile nr. 29, nr. 52 şi nr. 79/1997.
O decizie importanta destinata consolidarii liberului acces la justiţie în materie penala este
aceea pronunţata asupra dispoziţiilor articolului 278 din Codul de procedura penala (Decizia nr.
486/1997). Curtea a decis, astfel, ca dispoziţiile acestuia, conform carora plângerea formulata
împotriva masurilor sau actelor hotarâte de procuror este solutionata numai de organele
procuraturii, pe cale ierarhica, sunt neconstituţionale, deoarece ele contravin articolului 21 din
Constitutie, care specifica ca nici o lege nu poate sa limiteze accesul la justiţie, respectiv dreptul
pentru cel care este interesat sa faca apel la tribunal, ca cererea sa sa fie examinata în asemenea
situatii.
În ceea ce priveste exercitarea cailor de recurs în materie penala, s-a hotarât ca dispoziţiile
articolului 332 alineatul 3 din Codul de procedura penala, care prevad ca numai procurorul şi
inculpatul arestat interesat au dreptul sa faca recurs, sunt neconstituţionale, încalcând articolul 128
din Constitutie referitor la caile de recurs şi la principiul egalitatii partilor, deoarece acelaşi interes
de a face recurs poate fi manifestat nu numai de inculpatul arestat implicat, dar şi de cel care nu
este arestat , care este interesat de anularea hotarârii respective care îl dezavantajeaza (Decizia nr.
129/1996).
Una dintre deciziile Curtii constituţionale care a avut efecte importante în apararea
drepturilor individuale este Decizia nr. 99/1994 referitoare la prezumtia de nevinovatie, pâna ce
hotarârea judecătoreasca de condamnare penala a unui inculpat devine definitiva (articolul 23
alineatul 8 din Constitutie). În aceasta decizie, s-a specificat ca dispoziţiile unei legi adoptate în
1969, în virtutea carora detinutii în curs de urmarire penala sau de judecata ar trebui sa poarte
uniforma locului de detentie, ca şi persoanele condamnate definitiv pentru comiterea de infracţiuni,
sunt neconstituţionale. În motivarea deciziei se mentioneaza ca în acest mod, desi inculpatul nu a
fost condamnat, beneficiind, deci, de prezumtia de nevinovatie, el se prezinta în fata organului de
urmarire penala sau a tribunalului într-o tinuta vestimentara proprie celor care se gasesc deja în curs
de executare a unei pedepse privative de libertate, aducând atingere, direct deci, situatiei persoaneiinocente.
17
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 18/47
În fine, a fost declarat neconstituţional textul articolului 257 din Codul de procedura penala,
conform caruia prezentarea inculpatului în fata procurorului pentru a i se face cunoscute materialele
de urmarire penala, înainte de sesizarea tribunalului pentru demararea judecatii ramâne la
latitudinea procurorului, care poate, deci, sa sesizeze tribunalul fara sa avertizeze persoana
implicata. Or, în conformitate cu practica Curtii de la Strasbourg, "acuzatia trebuie sa se
defineasca ca notificarea oficiala, emanând de la autorităţtea competenta, din reprosul de a fi
comis o infracţiune penala" .
Aceasta înseamna ca notificarea oficiala nu poate fi lasata la latitudinea procurorului, fiind
necesar ca persoana inculpata sa cunoasca acest fapt, pentru a-şi pregati din vreme apararea în fata
tribunalului.
Bineînteles ca numarul deciziilor date de Curtea constituţionala cu privire la
constituţionalizarea normelor procesului penal, cât şi a procesului civil, este mult mai mare, în
pofida perioadei scurte de când instanţa noastra de contencios constituţional şi-a început activitatea.
Dar noi am selectionat pe acelea care prezinta cel mai mare interes, acest proces de
constituţionalizare fiind în curs. Desfasurarea sa va fi mult mai accentuata, în special prin
adoptarea, de exemplu, a unui cod de procedura penala al carui proiect este în curs de redactare.
CAP. 2. ACCESUL REAL LA JUSTITIE
1. Examinarea cauzei în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil
Cerinţa din art. 6 pct. 1 al Convenţiei, aceea ca o cauză să fie examinată în mod echitabil,
trebuie înţeleasă în sensul de a se asigura respectarea principiilor fundamentale ale oricărui proces
18
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 19/47
şi anume principiul contradictorialităţii şi principiul dreptului la apărare, ambele asigurând
egalitatea deplină a părţilor în proces.
Contradictorialitatea este principiul care îngăduie părţilor din proces să participe în mod
activ şi egal la prezentarea, argumentarea şi dovedirea drepturilor lor în cursul desfăşurării
procesului, mai precis să discute şi să combată susţinerile făcute de fiecare dintre ele şi să-şi
exprime opinia asupra iniţiativelor instanţei în scopul stabilirii adevărului şi al pronunţării unei
hotărâri legale şi temeinice.
În virtutea contradictorialităţii, părţile îşi aduc reciproc la cunoştinţă pretenţiile, apărările şi
probele de care înţeleg să se folosească în proces, prin cererile scrise adresate instanţei, judecata nu
se poate face decât după legala lor citare, în cursul procesului toate părţile sunt ascultate în mod
egal, inclusiv asupra împrejurărilor de fapt sau de drept puse în discuţie de instanţă, în vederea
aflării adevărului în cauză, încuviinţarea probelor se face în şedinţă publică, după prealabila lor
discutare de către părţi, iar hotărârile judecătoreşti sunt comunicate părţilor, în vederea exercitării
căilor legale de atac.
Consacrări indirecte ale manifestărilor principiului contradictorialităţii, aşa cum au fost ele
anterior redate, respectând înţelesul art. 6 pct. 1 din Convenţie, se regăsesc şi în legislaţia naţională,
mai precis în reglementarea art. 112, art. 115, art. 114 alin. 1, art. 107, art. 128-129, art. 114 alin. 4
Cod procedură civilă.
Nu există, deci, neconcordanţe de semnificaţie juridică a contradictorialităţii între
dispoziţiile Convenţiei şi dispoziţiile din legea naţională şi, faţă de garanţiile pe care aceasta din
urmă le instituie pentru asigurarea contradictorialităţii, sunt toate premisele ca, prin hotărârile
pronunţate, instanţele naţionale să nu se facă vinovate de încălcări ale dreptului la un proces
echitabil, prin nesocotirea principiului contradictorialităţii.
Dreptul la un proces echitabil înseamnă şi posibilitatea rezonabilă a oricărei părţi de a
expune cauza sa instanţei de judecată, în condiţii care să nu o dezavantajeze faţă de partea adversă,
ceea ce se realizează prin asigurarea dreptului său la apărare.Dreptul la apărare are în dreptul românesc şi valoare de principiu constituţional, ţinând
seama că prin art. 24 alin. 1 din Constituţie se stabileşte că dreptul la apărare este garantat, iar prin
alineatul 2 al aceluiaşi articol se prevede că în tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate
de un avocat, ales sau numit din oficiu.
În sens material, acest drept include toate drepturile şi garanţiile procesuale, care asigură
părţilor posibilitatea de a-şi apăra interesele, iar în sens formal el include dreptul părţilor de a-şi
angaja un avocat.
19
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 20/47
Realizarea dreptului la apărare este asigurată şi prin modul de organizare şi funcţionare a
instanţelor judecătoreşti, la baza căruia stau principiile legalităţii, egalităţii părţilor, gratuităţii,
colegialităţii, publicităţii, controlului judiciar, imutabilităţii şi rolului activ al instanţei.
Legalitatea semnifică înfăptuirea justiţiei în numele legii de către instanţele judecătoreşti
prevăzute de lege, în limita competenţelor ce le-au fost conferite de legiuitor, precum şi supunerea
judecătorilor numai în faţa legii;egalitatea părţilor semnifică egalitatea acestora în raporturile
procesuale cu instanţa, dar şi în raporturile dintre ele, prin recunoaşterea aceloraşi drepturi
procesuale şi impunerea aceloraşi obligaţii; gratuitatea înseamnă obţinerea unei rezolvări judiciare
necondiţionat de plata vreunei taxe; controlul judiciar înseamnă posibilitatea verificării, de către o
instanţa superioară în grad, a legalităţii şi temeiniciei hotărârii pronunţate de instanţa
inferioară;imutabilitatea semnifică imposibilitatea, de principiu, a modificării cadrului litigiului,
sub aspectul părţilor, obiectului şi temeiului de drept; rolul activ al instanţei reprezintă, nu o
ingerinţă în interesele părţilor, ci o garanţie a respectării drepturilor şi realizării intereselor acestora,
deoarece are ca unic scop aflarea adevărului în cauză.
Cerinţa examinării cauzei în public, prevăzută de art. 6 pct. 1 din Convenţie, înseamnă
publicitatea dezbaterilor, care se realizează, pe de o parte prin asigurarea accesului părţilor la
dezbateri, aceasta fiind o condiţie inerentă a exercitării drepturilor lor procesuale, constând în
dreptul la apărare şi dreptul la dezbateri contradictorii, iar pe de altă parte, prin asigurarea accesului
la dezbateri al oricăror persoane.
În acelaşi mod este înţeleasă noţiunea de publicitate şi în dreptul intern.
Astfel, art. 126 din Constituţie, art. 5 din Legea de organizare judecătorească nr. 92/1992 şi art.
121 alin. 1 din Codul de procedură civilă proclamă că şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile
prevăzute de lege; cazurile de excepţie de la regula publicităţii sunt nominalizate în lege, prin indicarea
unor criterii de apreciere, pe baza cărora instanţa de judecată trebuie să le determine – alin. 2 al art. 121
Cod procedură civilă stabileşte că instanţa poată să dispună ca dezbaterile să se facă în şedinţă secretă,dacă dezbaterea publică ar putea vătăma ordinea sau moralitatea publică ori părţile.
Pentru asigurarea publicităţii, şedinţele de judecată se ţin la sediul stabil şi cunoscut al
instanţei, în zilele şi la orele fixate de instanţă, potrivit listei de şedinţă, care se afişează la uşa sălii
de şedinţă, cu cel puţin o oră înainte de începerea şedinţei de judecată (art. 125 Cod de procedură
civilă ).
Publicitatea este o garanţie a corectitudinii şi imparţialităţii judecătorilor, a independenţei
acestora, pentru că nu este suficient să se facă dreptate, ci este nevoie să se şi vadă acest lucru; pentru acest motiv părţile nu pot fi împiedicate să participe la dezbaterea cauzelor proprii, nici
20
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 21/47
măcar atunci când s-a declarat şedinţă secretă (art. 121 alin. 2 Cod procedură civilă), iar terţele
persoane nu pot fi îndepărtate din sala de judecată decât în cazul şedinţelor secrete.
Caracterul dezbaterilor nu influenţează, însă, pronunţarea hotărârii judecătoreşti, care se
face, întotdeauna, în şedinţă publică, fapt prevăzut expres în art. 6 pct. 1 din Convenţie, dar şi în art.
121 alin. 3 Cod procedură civilă.
Cerinţa Convenţiei ca examinarea cauzei să se facă într-un termen rezonabil trebuie
raportată la fiecare caz în parte, luând în considerare durata procedurii, natura pretenţiilor,
complexitatea procesului, comportamentul autorităţilor competente şi al părţilor, dificultatea
dezbaterilor, aglomerarea rolului instanţei şi exercitarea căilor de atac.
Celeritatea judecării proceselor nu este consacrată în legislaţia naţională în mod expres,
decât într-un număr limitat de litigii, de pildă, în materia restituirii imobilelor preluate abuziv în
perioada comunistă, reglementată prin legea 10/2001 sau în materia adopţiilor, reglementată prin
O.U.G. 25/1997, aprobată prin legea 87/1998.
Cu toate acestea, în Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea instanţelor, aprobat
prin Ordinul nr. 991/C/1993 al Ministerului Justiţiei, se reglementează măsurile ce se dispun de
instanţă la primirea sesizării, stabilindu-se că prin acestea trebuie să se asigure soluţionarea cu
celeritate a cererilor primite şi că aceleaşi măsuri trebuie luate, în acelaşi scop, şi de către
judecătorul căruia i s-a repartizat cauza spre soluţionare ( art. 44 ).
De asemenea, Codul de procedură civilă cuprinde o suită de norme prin care se asigură
soluţionarea, într-un termen rezonabil, a cererilor deduse judecăţii, indiferent de natura lor. Dintre
acestea, cele mai importante sunt cele din art. 155 alin. 1 şi art. 156 alin. 1, care permit amânarea
judecăţii, o singură dată, pe temeiul învoielii părţilor, respectiv pentru lipsă de apărare temeinic
motivată, precum şi cele din art. 260 alin. 1 şi art. 264 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora
pronunţarea se poate amâna pentru un termen ce nu poate depăşi 7 zile, iar redactarea hotărârii se
face în termen de 30 de zile de la pronunţarea ei.Judecarea procesului într-un termen rezonabil are ca scop înlăturarea incertitudinii în care
se găsesc părţile prin restabilirea, cât mai curând posibil, a drepturilor încălcate şi prin reinstaurarea
legalităţii, care trebuie să guverneze toate raporturile juridice într-un stat de drept, ceea ce
constituie o garanţie a unui proces echitabil.
2. Examinarea cauzei să se facă de un tribunal independent, imparţial, stabilit prin lege
21
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 22/47
Independenţa presupune două laturi şi anume independenţa instanţelor şi independenţa
magistratului.
Independenţa instanţelor, are în vedere că sistemul instanţelor prin care se realizează justiţia
nu face parte şi nu este subordonat puterii executive sau legislative.
Acest aspect este reflectat în art. 126 alin. 1 Constituţia României, care prevede că justiţia
se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite
de lege, adică judecătorii, tribunale şi Curţi de apel.
În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 126 alin. 3 din Constituţie care prevăd că prin lege
sunt stabilite competenţa şi procedura de judecată.
Independenţa judecătorilor este reflectată în art. 124 alin. 2 din Constituţia României, care
prevede că judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
Aceasta presupune, ca şi în cazul instanţelor de judecată, faptul că în realizarea actului de
justiţie, magistraţii nu pot fi influenţaţi de puterea executivă sau legislativă. Independenţa, astfel
înţeleasă, nu exclude intervenţia instanţelor de control judiciar care intervine în urma exercitării
căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.
În acelaşi timp trebuie subliniat că nici verificările atribuite prin Legea nr. 92/1992 pentru
organizarea judecătorească, în competenţa conducătorului instanţei, nu afectează independenţa.
Acest control nu vizează în nici un fel activitatea de judecată.
Astfel, în art. 18 alin. 4 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească se prevede
că ”În nici o împrejurare verificările efectuate nu pot conduce la imixtiuni în desfăşurarea
proceselor în curs sau la repunerea în discuţii a ceea ce a fost deja judecat”.
Independenţa judecătorilor este dată de garanţiile aflate în acest sens, de statutul său.
Astfel, prin dispoziţii speciale prevăzute de Legea nr. 92/1992 pentru organizarea
judecătorească, sunt reglementate numirea şi avansarea în funcţie a magistraţilor (titlul IV).
În acelaşi timp, propunerile de numire în funcţie a magistraţilor sunt date în competenţa
Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice (conform art. 125 alin. 2 dinConstituţia României).
O altă garanţie oferită magistraţilor şi care asigură independenţa acestora, este dată de
inamovibilitate.
Aceasta presupune că orice avansare sau transferare nu se poate face decât cu
consimţământul judecătorilor.
Inamovibilitatea era reglementată în Constituţia României, la rang de principiu; astfel,
conform art. 125 alin. 1 judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile
22
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 23/47
legii. Acelaşi text arată în alin. 2 că promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor este de
competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice.
Imparţialitatea, ca element al unui proces echitabil, reprezintă garanţia încrederii
justiţiabililor în magistraţii şi instituţiile în care aceştia îşi desfăşoară activitatea, prin care se
realizează actul de justiţie.
Importanţa acestui aspect este recunoscută prin consacrarea unui întreg titlu din Codul de
procedură civilă – titlul V -, care prevede cazurile concrete în care un magistrat şi celelalte
persoane implicate în actul de justiţie sunt incompatibili precum şi procedurilor de urmat în cazul
intervenirii acestora.
Aspecte vizând imparţialitatea pot fi regăsite şi în titlul VI Cod procedură civilă, referitor la
strămutarea pricinilor.
În acelaşi timp şi prin Constituţie s-a recunoscut importanţa acestei laturi a unui proces
echitabil, prevăzându-se că funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau
privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.
Stabilirea prin lege a tribunalului, ca element al unui proces echitabil, are în vedere
competenţa de soluţionare a cauzei, atât din punct de vedere material cât şi teritorial.
În acest context,în legislaţia internă dispoziţiile legale sunt clare şi precise, delimitând
foarte clar competenţele instanţelor de judecată implicate în realizarea actului de justiţie.
Sunt întâlnite astfel dispoziţii care stabilesc competenţa după materie (titlul I Cod procedură
civilă ), competenţa teritorială (titlul II), cazurile de extindere a competenţei (titlul III),precum şi
procedura în cazul intervenirii unui conflict de competenţă (titlul IV).
În acelaşi timp, trebuie subliniat că prin legi speciale,de reglementare a unui anumit
domeniu de activitate, este reglementată competenţa de soluţionare a cauzelor; dispoziţiile codului
de procedură prevăzând, relativ la competenţa materială, cazul ”în orice materii date prin lege încompetenţa lor” – cu titlul de exemplu, Legea nr. 14/2003, legea partidelor politice.
2.3. Publicitatea pronunţării hotărârilor judecătoreşti
Acest aspect asigură cunoaşterea de către justiţiabili a hotărârii judecătoreşti, imediat după
deliberarea completului de judecată.
23
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 24/47
Pronunţarea dispozitivului hotărârii judecătoreşti, în şedinţa publică, chiar în lipsa părţilor,
este impusă de 121 alin. 3 si art. 258 alin. 2 Cod procedură civilă9.
Pronunţarea în şedinţă publică, dă posibilitatea părţii a cărei cauză a fost soluţionată
nefavorabil, să renunţe în instanţă la calea de atac (art. 267 alin. 1 Cod procedură civilă).
CAP. 3. CARACTERUL RELATIV AL DREPTULUI DE ACCES LIBER LA
JUSTITIE.
1. Conditii de forma. Termene. Cai de atac
9 Faptul c hotarârea trebuie s fie pronun at în mod public este prev zut expres şi în art. 6 ală ă ţ ă ă Conven iei europene a drepturilor omului, ca fiind una din garan iile desf şur rii unui procesţ ţ ă ă echitabil. Cu privire îns la accep iunea no iunii de publicitate a acestei proceduri, Curteaă ţ ţ European a Drepturilor Omului a decis, în unanimitate, c , în privin a absen ei pronun riiă ă ţ ţ ţă publice, numeroase state contractante folosesc de mult timp, pe lâng lectura cu voce tare,ă alte mijloace de a face publice deciziile jurisdic iilor lor. Redactorii Conven iei nu au putut sţ ţ ă neglijeze aceast împrejurare şi nu trebuie s se opteze pentru o interpretare literal înă ă ă materie: forma publicit ii judec ii, prev zut de dreptul intern al statului reclamant, trebuieăţ ăţ ă ă
apreciat în lumina particularit ilor procedurii la care se refer şi în func ie de scopul şiă ăţ ă ţ obiectul art. 6 paragraful 1 – CEDO, cazul Pretto şi al ii c. Italia, în Codul de Procedur Civil –ţ ă ă adnotat – Gabriel Boroi, Octavia Spineanu-Matei, pp. 225-226.
24
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 25/47
Accesul liber la justiţie este consacrat, ca drept cetăţenesc fundamental, atât prin art. 6 pct.
1 din Convenţie, cât şi prin art. 21 din Constituţia României, prin art. 10 din Declaraţia universală
a drepturilor omului, precum şi prin art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile
civile şi politice.
În Constituţie, accesul liber la justiţie este conceput ca drept al oricărei persoane de a se putea
adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, garantându-se că
exercitarea acestui drept nu poate fi îngrădită prin nicio lege.
“Articolul 21 implică o corectă delimitare între dreptul la acţiune în justiţie şi obligaţia
constituţională de ocrotire a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime. Este subînţeles că accesul liber
la justiţie permite depunerea oricăror cereri a cărei rezolvare este de competenţa autoritaţilor judecătoreşti.
Caracterul legitim sau nelegitim al pretenţiilor formulate în acţiunea în justiţie va rezulta numai în urma
judecării pricinii respective şi va fi constatat prin hotărâre judecătorească.”10
Ca mijloacele procedurale concrete de care pot uza cetăţenii pentru a accede la justiţie Codul de
procedură civilă prevede cererea de chemare în judecată (art. 109) şi căile ordinare şi extraordinare de atac
împotriva hotărârilor judecătoreşti (apelul - art. 282, recursul - art. 299, contestaţia în anulare - art. 317 şi
art. 318, revizuirea - art. 322), iar Codul de procedură penală prevede plângerea prealabilă (art. 279 alin. 2
lit. a), căile de atac împotriva măsurilor dispuse de procuror în cursul urmăririi penale (art. 278/1), căile de
atac ordinare şi extraordinare împotriva hotărârilor judecătoreşt (apelul - art. 361, recursul - art. 385/1,
contestaţia în anulare - art. 386, revizuirea - art. 393).
Căile procedurale menţionate asigură persoanelor interesate accesul la o instanţă de
judecată, căreia, prin lege, i s-a stabilit competenţa de a hotărî în materie civilă sau penală.
Acest mod de reglementare al dreptului de acces la justiţie este în concordanţă cu abordarea
europeană a aceluiaşi concept, căci, în accepţiunea Convenţiei, exercitarea dreptului de acces la
justiţie presupune tocmai asigurarea accesului oricărei persoane la un tribunal instituit de lege,
adică garantarea unei proceduri judiciare în faţa căreia să se poată realiza, efectiv, acest drept.
În ceea ce priveşte mijloacele concrete de asigurare a accesului liber la justiţie, acestea suntlăsate de Convenţie la latitudinea statelor care au ratificat-o, devreme ce prin art.6 pct.1 nu s-au
prevăzut expres alte asemenea mijloace.
Ca atare, dispoziţile din dreptul intern referitoare la modurile de sesizare a instanţelor
judecătoreşti sunt pe deplin aplicabile, dar aceasta nu înseamnă dreptul de acces la toate structurile
judecătoreşti - judecătorii, tribunale, curţi de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - şi nici la toate
căile de atac prevăzute de lege - apel, recurs, contestaţie în anulare, revizuire, deoarece, aşa cum a10
Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Constituţia României revizuită – comentarii si explicaţii, editura All Beck, Bucureşti, 2004, p. 33.
25
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 26/47
hotărât Plenul Curţii Constituţionale prin decizia nr.1/8 februarie 1994, prin lege pot fi instituite
reguli deosebite, în considerarea unor situaţii deosebite.
Astfel de reguli întâlnim, de pildă, în materia apelului civil, unde, prin art. 282/1 Cod
procedură civilă, sunt reglementate categoriile de hotărâri judecătoreşti care, prin raportare la
obiectul cererilor în care au fost pronunţate, sunt exceptate de la această cale de atac, ori în materia
hotărârilor de strămutare a pricinilor civile, care nu sunt supuse nici unei căi de atac - art. 40 alin. 4
Cod procedură civilă.
2. Restrictii financiare. Taxe de timbru, cheltuieli de judecata, garantii banesti
Deseori în practica instanţelor naţionale a fost invocată de părţi, ca măsură de îngrădire a
accesului liber la justiţie, lipsa de gratuitate a procesului civil, prin instituirea în sarcina titularului
cererii de chemare în judecată a obligaţiei de plată a unei taxe de timbru şi prin neasigurarea
asistenţei juridice gratuite.
Nici unul din cele două argumente nu justifică o îngrădire reală a dreptului de acces la justiţie.
Achitarea taxelor judiciare de timbru nu înfrânge principiul gratuităţii justiţiei şi, implicit, al
accesului liber la justiţie, deoarece partea căzută în pretenţii poate fi obligată la restituirea sumelor
avansate în condiţiile art. 274 - 276 Cod procedură civilă; mai mult, prin Legea taxelor judiciare de
timbru nr. 146/1997 se prevede scutirea de timbraj pentru anumite categorii de cauze civile, iar
legislaţia naţională asigură şi alte garanţii efective pentru finalizarea procedurii judiciare chiar şi în
cazul persoanelor cu posibilităţi materiale reduse.
În acest sens, art. 74 Cod procedură civilă prevede, pentru cel care nu e în stare să facă faţă
cheltuielilor unei judecăţi, fără a primejdui propria sa întreţinere sau a familiei sale, dreptul de a
cere instanţei de judecată asistenţă judiciară, iar art. 75 din acelaşi cod prevede că în conţinutul
conceptului de asistenţă judiciară intră acordarea de scutiri, reduceri, eşalonări, sau amânări pentru
plata taxelor de timbru şi a timbrului judiciar, precum şi apărarea şi asistenţa gratuită printr-un
avocat delegat de baroul avocaţilor.Faţă de dispoziţiile naţionale enunţate, lipsa de gratuitate a procesului civil nu ar putea fi
invocată cu succes ca o încălcare a liberului acces la justiţie în sensul art. 6 pct. 1 din Conveţie.
3. Conditii privind impunerea unor proceduri prealabile sesizarii instantei
Constituţia României din 8 decembrie 1991 a consfinţit dorinţa poporului român de a trăi
liber într-o societate democratică. Toate principiile fundamentale ale statului de drept trebuiaurealizate şi garantate printr-un sistem de autorităţi specializate şi obiective. Astfel s-a impus
26
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 27/47
principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat – legislativă, executivă şi judecătorească. Pentru
tânăra democraţie românească această constituţie a fost un succes însă o serie de probleme au
rămas nerezolvate, iar unele au fost reglementate într-un mod nemulţumitor.
Modificarea şi completarea Constituţiei – prin Legea de revizuire nr. 429/2003, intrată învigoare la data de 29 octombrie 2003 – aduce o serie de îmbunătăţiri şi corecţii, una din cele mai
importante fiind lărgirea sferei principiului accesului liber la justiţie. Aceasta s-a realizat prin
completarea art. 21 din Constituţie cu alin. 4: „Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative
şi gratuite“ 11. Considerăm că accesul liber la justiţie nu este deplin deoarece au mai rămas o serie
de situaţii ce se interpun între cetăţean şi realizarea dreptului său, şi anume procedurile prealabile
fără caracter jurisdicţional. Acest principiu este astfel formulat prin art. 21, încât nu admite
excepţii. Este un principiu general, care domină democraţia constituţională, pentru că în fond
democraţia este domnia legii, iar justiţia este paznicul legii12.
Iniţial, în proiectul de modificare a constituţiei art. 21, alin. 4 avea următoarea formă:
„Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative dacă legea nu prevede altfel“. Curtea
Constituţională13 a observat că în vederea armonizării legislaţiei României cu acquisul comunitar,
propunerea legislativă prezintă un interes deosebit sub aspectul înlăturării dezbaterilor
contradictorii asupra aplicării directe în legislaţia României a prevederilor Convenţiei pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În ceea ce priveşte dispoziţiile alin. 4, în
virtutea cărora jurisdicţiile administrative sunt facultative dacă legea nu prevede altfel, Curtea a
considerat că acestea nu aveau nici o relevanţă constituţională. Astfel, din moment ce legiuitorul nu
a prevăzut obligativitatea unei proceduri administrative jurisdicţionale, nu se poate ridica problema
interzicerii liberului acces la justiţie, iar dacă a prevăzut o asemenea procedură şi ea este
obligatorie, textul constituţional este inutil. Ca atare, textul nu era considerat necesar pentru că nu
îşi găsea aplicare în practică, Curtea apreciind că trebuie eliminat din cuprinsul proiectului. În plus,
se observă că accesul liber la justiţie, potrivit art. 21, nu putea fi condiţionat de o jurisdicţie
administrativă facultativă sau chiar obligatorie, sens în care Curtea Constituţională se pronunţase
anterior prin mai multe decizii.
Adesea Curtea Constituţională a trebuit să se pronunţe asupra problemei de a şti dacă după
rezolvarea unui litigiu prin proceduri jurisdicţionale, administrative, fiscale etc., cel interesat se mai
11 Constituţia României din 1991, modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003, intrată în vigoare ladata de 29 octombrie 2003.
12 Muraru Ioan, Constantinescu Mihai, Studii constituţionale, Bucureşti, Editura Actami, 1995, p. 185.
13
Decizia Curţii Constituţionale nr. 18 din 16 aprilie 2003 privind constituţionalitatea propunerii legislative derevizuire a Constituţiei României.
27
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 28/47
poate adresa justiţiei în temeiul art. 21 din Constituţie. Este cunoscut faptul că în multe domenii de
activitate legile instituie anumite proceduri jurisdicţionale în ideea, apreciată în doctrină ca fiind
justă14 de a permite rezolvarea unor litigii în cadrul structurilor de activitate ale celor implicaţi sau
interesaţi. Aceste proceduri jurisdicţionale prezintă multiple avantaje de ordin social, moral şi
juridic precum: rezolvarea litigiului în chiar mediul (structura) în care s-a produs, cu participarea
celor care se cunosc sau sunt în anumite relaţii determinate de specificul muncii; operativitatea în
rezolvare, aceste proceduri fiind evident mai simple decât procedurile judecătoreşti; evitarea
deplasărilor repetate la instanţele judecătoreşti care afectează atât timpul celui interesat, cât şi
procesul de muncă; evitarea unor cheltuieli pe care justiţia le presupune.
Astfel legiuitorul a reformulat textul constituţional având curajul să renunţe la obligativitatea
acestor jurisdicţii speciale administrative, declarându-le însă facultative. Aceasta înseamnă că cel
care contestă un act administrativ supus unei jurisdicţii administrative speciale se poate adresa
direct instanţei judecătoreşti, fără a mai parcurge procedura administrativă prealabilă. Această
atitudine a legiuitorului este justificată de faptul că, deşi în toate aceste activităţi litigiile pot privi
drepturi, libertăţi sau interese legitime, ele nu pot fi puse pe acelaşi plan cu justiţia, nu o înlocuiesc.
Cu toate acestea, formularea este generală şi superficială, stârnind confuzii şi controverse.
Din acest motiv Curtea Constituţională s-a confruntat cu o serie de excepţii de neconstituţionalitate
ridicate cu privire la diverse reglementări ce se puteau înscrie în sfera art. 21 alin. 4.
Se susţinea într-o astfel de excepţie15, respinsă de Curtea Constituţională, că dispoziţiile art. 5
din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, ale art. 109 alin. 2 din Codul de procedură
civilă şi ale art. 174-187 din Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale deoarece instituie
obligativitatea unei proceduri prealabile administrative, încălcându-se dispoziţiile constituţionale
menţionate, prin care se prevede caracterul facultativ al jurisdicţiilor speciale administrative. În
opinia Curţii, textul constituţional care se referă la caracterul facultativ al jurisdicţiilor respective
nu este aplicabil dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, care instituie obligaţia persoanei
vătămate de a se adresa cu reclamaţie organului administrativ emitent mai înainte de sesizareainstanţei de judecată cu anularea actului considerat ilegal. Dispoziţia constituţională invocată a
desfiinţat condiţia prealabilă numai pentru procedura administrativă jurisdicţională. Nici o
dispoziţie constituţională nu interzice ca, prin lege, să se instituie o procedură administrativă
prealabilă, fără caracter jurisdicţional, cum este, de exemplu, procedura recursului administrativ
graţios sau a celui ierarhic.
14 Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Studii constituţionale, Bucureşti, Editura Actami, 1995, p. 185.15 Decizia nr. 409/2004 a Curţii Constituţionale.
28
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 29/47
Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. 2 din Codul de
procedură civilă, Curtea reţine că cererea de chemare în judecată trebuie să respecte atât condiţiile
intrinseci, cât şi pe cele extrinseci, impuse de lege. Din dispoziţia criticată rezultă că este vorba de
o condiţie extrinsecă ce trebuie respectată, şi anume că sesizarea instanţei competente se face
numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dar nu în toate cazurile, ci numai în acele cazuri
în care legea prevede obligativitatea parcurgerii acestei proceduri prealabile, fără a fi vorba însă de
o jurisdicţie specială administrativă.
Sub aspectul criticat, nici dispoziţiile din Codul de procedură fiscală nu instituie jurisdicţii
speciale administrative, în sensul art. 21 alin. 4 din Constituţia republicată. Actele de soluţionare de
către organele administrative a contestaţiilor, respectiv a reclamaţiilor formulate potrivit
dispoziţiilor din Codul de procedură fiscală, nu sunt acte de jurisdicţie, ci acte administrative
supuse cenzurii instanţei de judecată.
Se poate constata din aceste situaţii că există în continuare o serie de acte normative care
îngrădesc accesul liber la justiţie. Nu ar fi atât de grav acest aspect dacă aceste proceduri prealabile
nu ar fi obligatorii şi, mai mult, dacă nu ar duce la pierderea dreptului de a te adresa justiţiei în
cazul nerealizării acestor proceduri în condiţiile legii. Mult mai justificată este menţinerea
jurisdicţiilor speciale administrative, în cadrul cărora deciziile sunt luate de personal bine pregătit şi
competent. În cazul procedurilor prealabile administrative – cum sunt şi cele prevăzute de legea
asociaţiilor de proprietari, în conformitate cu care plângerea este adresată unor organisme alese prin
vot pe criterii neprofesionale şi este rezolvată în aceste condiţii – actul de justiţie se realizează la un
nivel redus de competenţă profesională şi după proceduri prea rigide pentru acest nivel.
Considerăm că aceste proceduri încalcă principiile unei justiţii drepte şi profesionale şi ar trebui,
dacă nu eliminate, măcar înscrise în sfera art. 21, alin. 4 din Constituţie. Astfel, se impune revenirea
asupra acestei noi reglementări constituţionale cu un act normativ care să precizeze expres natura
acestor jurisdicţii speciale, rolul şi modalitatea de funcţionare a lor în noile condiţii. De asemenea
trebuie reconsiderată şi valoarea deciziilor luate de astfel de autorităţi. Se consideră 16 că justiţia esteo specie a activităţii jurisdicţionale, dar în nici un caz nu se poate spune că orice activitate
jurisdicţională este justiţie. Este adevărat că în Constituţie nu se face referire expresă la activitatea
administrativ-jurisdicţională, dar nu înseamnă că aceasta nu există, nu este necesară sau este
neconstituţională. Trebuie să facem o interpretare sistematică a dispoziţiilor Constituţiei ca să
putem trage o concluzie în sensul opiniilor exprimate mai sus. Chiar dacă am admite că suntem în
prezenţa unei Constituţii ce consacră riguros separaţia puterilor, în sensul clasic al termenului şi tot
16 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. II, Bucureşti, Editura All Beck, 2002, p. 466.
29
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 30/47
n-am putea spune că nu este posibilă o activitate administrativ-jurisdicţională. Istoria noastră,
dreptul comparat demonstrează că „administratorul judecător“ s-a menţinut peste tot în paralel cu
sistemul „contenciosului administrativ judiciar“. Exemplul tipic ni-l oferă Curţile de Conturi, de
foarte multe ori prevăzute chiar de Constituţii, cum a fost şi la noi în 1923 şi cum este şi în prezent.
Cu toate acestea, Curtea de Conturi nu mai exercită şi atribuţii jurisdicţionale, aşa cum prevedea
Constituţia, anterior modificării din 2003. Litigiile ce rezultă din activitatea acestei instituţii, în
condiţiile legii organice, se soluţionează de către instanţele judecătoreşti specializate (art. 140, alin.
1 din Constituţia în vigoare). Prin aceste reglementări se exprimă rolul acestor jurisdicţii în
descongestionarea justiţiei, iar gratuitatea este un mijloc de încurajare pentru a se recurge la
asemenea proceduri.
Sintagma „jurisdicţii speciale administrative“ are în vedere acele activităţi de soluţionare a
litigiilor care se desfăşoară în faţa unui organ administrativ-jurisdicţional prin emiterea unui act
administrativ-jurisdicţional. Nu intră în această categorie recursurile prealabile sau ierarhice, cerute
de unele acte normative drept condiţii pentru introducerea unei acţiuni în justiţie, între care şi Legea
contenciosului administrativ, recursuri care nu presupun contradictorialitatea, soluţionându-se pe
baza unor reguli ale procedurii administrative necontencioase. De asemenea, nu intră sub incidenţa
alin. 4 nici concilierile, la care sunt obligate părţile în materie comercială 17.
Raţiunea noului text o reprezintă protejarea cetăţenilor în faţa unor posibile abuzuri
legislative, motiv pentru care atunci când legea oferă posibilitatea autorităţilor pârâte să revoce
actul care vatămă un drept sau un interes legitim al cetăţeanului sau, după caz, când oferă
posibilitatea cetăţenilor, părţilor în general, aflate în litigiu să soluţioneze litigiul pe cale amiabilă,
apelând şi la un „arbitru“ nu poate fi vorba de abuz legislativ şi obstrucţionarea accesului la justiţie.
În aceste ipoteze nu suntem în prezenţa unor jurisdicţii de genul celor avute în vedere de alin. 4.
CAP. IV. JURISPRUDENTA CEDO PRIVIND LIBERUL ACCES LA JUSTITIE
Fie că teoreticianul îl priveşte ca pe o garanţie fundamentală pentru exercitarea efectivă a
drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, ori ca pe o dispoziţie imperativă chemată să dea sens noţiunii
de “stat de drept”, principiul constituţional al liberului acces la justiţie a fost şi rămâne, în practică,
primul argument constituţional pe care cel ce doreşte protejarea drepturilor şi intereselor sale
legitime îl va invoca în sprijinul său. Că aşa stau lucrurile, o confirmă şi jurisprudenţa Curţii
17 Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Constituţia României revizuită –
comentarii şi explicaţii, Bucureşti, Editura All Beck, 2004, p. 34.
30
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 31/47
Constituţionale din România, instanţă ce a fost chemată în numeroase rânduri să se pronunţe asupra
conformităţii diferitelor legi sau ordonanţe cu acest principiu. Astfel au luat naştere o serie de
decizii care, prin efortul de aliniere la soluţiile Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate în
această materie, s-au constituit într-un adevărat ghid pentru o justă interpretare a dispoziţiilor art.
21 din Constituţie.
1. Semnificaţia juridică, socială şi politică a principiului liberului acces la justiţie într-o
societate democratică.
Semnificaţia juridică, socială şi politică a principiului accesului liber la justiţie ne apare cu atât
mai substanţială cu cât, în contextul unei constituţii şi a unor acte internaţionale care tind către o
reglementare exhaustivă a drepturilor şi libertăţilor omului, garantarea efectivă a existenţei şirespectării acestora se conturează ca o preocupare de prim rang. Într-adevăr, denumirea
Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO) sintetizează
însuşi spiritul acesteia ce urmăreşte nu o simplă proclamare a unor drepturi, ci, îndeosebi,
instituirea mijloacelor pentru a face posibilă respectarea, apărarea acestora18. Astfel văzute
lucrurile, garanţia accesului la justiţie nu depinde de reglementarea expresă în legislaţia unui stat
parte la Convenţie a acestui drept.
Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în speţa Golder contra
Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (1975) 19relevă importanţa deosebită pe care
această instanţă o atribuie principiului liberului acces la justiţie pentru însăşi existenţa unei societăţi
democratice. Astfel, acestei hotărâri îi poate fi atribuit un dublu merit: pe de o parte, acela de a fi
tranşat problema privind sfera de aplicabilitate a art.6 pct.1 din CEDO, în sensul în care acesta
reglementează nu numai condiţiile necesare desfăşurării unui proces echitabil, ci şi dreptul de a
accede la un astfel de proces pentru apărarea drepturilor prevăzute de lege20, iar pe de altă parte,
acela de a fi subliniat importanţa exercitării unui asemenea drept în contextul unei societăţi
democratice şi al unui stat de drept. Fundamentându-şi soluţiile pe două argumente majore,
18 Louis-Edmond PETTITI, Emmanuel DÉCAUX, Pierre-Henri IMBERT, La Convention Européenne des droits del'homme, Editura Economica, Paris, 1999, p. 240.
19 Vincent BERGER, Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Editura R.A.“Monitorul Oficial”, 1997, p.131.20 A.H.ROBERTSON, J.G.MERRILLS, Human Rights in Europe, Third edition, Manchester University Press,
Manchester and New York, 1996, p. 87.
31
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 32/47
principiul conform căruia o acţiune civilă trebuie să poată fi supusă judecăţii unei instanţe
judecătoreşti - ca unul dintre principiile fundamentale de drept universal recunoscute - şi principiul
juridic care interzice denegarea de dreptate, Curtea a arătat că “Dacă art.6 pct.1 ar fi interpretat ca
privind în mod exclusiv derularea unei cauze deja iniţiate într-o instanţă judecătorească, un stat
contractant ar putea, fără încălcarea acestui text, să desfiinţeze instanţele sau să sustragă
competenţei lor soluţionarea anumitor categorii de cauze cu caracter civil pentru a le încredinţa
unor organe dependente de guvern. Atare ipoteze, inseparabile de riscul arbitrarului, ar avea
consecinţe, contrare principiilor de mai sus, pe care Curtea nu le poate trece cu vederea” . Astfel
fiind, s-a considerat că “ar fi de neconceput ca art.6 pct.1 să descrie în detaliu garanţiile
procedurale acordate părţilor unei acţiuni civile în curs, fără a proteja mai întâi ceea ce singur
face în realitate posibilă exercitarea unei astfel de garanţii: accesul la instanţa judecătorească.
Echitatea, publicitatea şi celeritatea unui proces nu au nici o semnificaţie în absenţa procesului”.
În ceea ce priveşte România, existenţa acestui drept nu poate fi supusă nici unei discuţii de
vreme ce, în art. 21 din Constituţie se prevede expres dreptul oricărei persoane de a se adresa
justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, drept ce nu poate fi
îngrădit în exercitarea sa de nici o lege. Mai mult, direcţia pe care s-a înscris legiuitorul constituant,
de aliniere la reglementările europene în materie de drepturile omului, a fost confirmată şi cu
prilejul revizuirii şi republicării Constituţiei, când art. 21 a fost completat cu principiile consacratede CEDO privitoare la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen
rezonabil. De asemenea, jurisdicţiile speciale administrative au dobândit, în virtutea alineatului
ultim al art. 21 un caracter facultativ şi sunt gratuite.
2. Sfera de aplicare a principiului liberului acces la justiţie
Prin generalitatea formulării sale, textul constituţional permite oricărei persoane accesul la
justiţie – cetăţean român, străin sau apatrid – şi vizează apărarea oricărui drept sau libertăţi şi a
oricărui interes legitim, indiferent dacă acesta rezultă din Constituţie sau din alte legi. Aşa cum s-a
subliniat însă în doctrină21, sintagma “interese legitime” nu impune o condiţie de admisibilitate a
acţiunii în justiţie, căci caracterul legitim sau nelegitim al pretenţiilor formulate în acţiunea în
justiţie rezultă numai în urma judecării pricinii respective şi va fi constatat prin hotărârea
judecătorească. Ea obligă doar justiţia să ocrotească numai interesele legitime.
21 Ioan MURARU, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Actami, Bucureşti, 1997, p. 205.
32
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 33/47
Faptul că persoana care solicită judecarea cauzei sale de o instanţă judecătorească se face
vinovată de încălcarea anumitor drepturi şi libertăţi consacrate legal, nu poate fi privit ca un
impediment pentru accesul la justiţie.22 În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a
Drepturilor Omului în speţa Lawless contra Irlandei (1961).23 Cu acel prilej s-a reţinut că, deşi
dispoziţia art.17 din CEDO privitoare la interzicerea abuzului de drept are o funcţie prohibitivă – în
sensul că nu permite nici unui individ sau grup să se prevaleze de vreo prevedere a Convenţiei
pentru a se angaja sau desfăşura o activitate menită să înfrângă un drept sau o libertate consacrată
de aceasta – ea nu poate priva un individ de accesul la justiţie şi la un proces echitabil, atât timp cât
acesta nu a invocat Convenţia în vederea justificării sau îndeplinirii unor acte contrare drepturilor şi
libertăţilor recunoscute de aceasta.
Mai mult, importanţa deosebită care îi este atribuită acestui drept într-o societate democratică
face ca însăşi renunţarea la el de către beneficiar să fie supusă unor condiţii, fără de care ea nu
poate fi considerată validă. Într-adevăr, din studierea cazului Deweer contra Belgiei (1980)24 , se
constată că două sunt cerinţele pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului le consideră
necesare pentru ca o astfel de renunţare să poată produce efecte: prima dintre ele vizează libertatea
actului de voinţă, în sensul de a nu fi fost exercitată nici o constrângere asupra beneficiarului
dreptului, iar cea de-a doua, lipsa echivocului.
În ceea ce priveşte obiectul renunţării, trebuie făcută o distincţie25. Garanţia unui proces
echitabil, care presupune şi accesul la acesta, aşa cum am mai arătat, se compune dintr-o serie de
drepturi distincte, cum ar fi cele privind o instanţă imparţială şi independentă, judecata publică sau
termenul rezonabil de desfăşurare. Pentru unele dintre aceste drepturi se poate admite renunţarea.
De exemplu, în ceea ce priveşte publicitatea procedurii, aşa cum s-a reţinut în cazul Albert şi Le
Compte contra Belgiei (1983)26. În schimb, altele formează însăşi esenţa noţiunii de “proces
22 Louis-Edmond PETTITI, Emmanuel DÉCAUX, Pierre-Henri IMBERT, La Convention Européenne des droits del'homme, Editura Economica, Paris, 1999, p. 243.
23 Vincent BERGER, Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Editura R.A.“Monitorul Oficial”, 1997, p.77.
24 Vincent BERGER, Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Editura R.A.“Monitorul Oficial”, 1997, p.144.
25 Louis-Edmond PETTITI, Emmanuel DÉCAUX, Pierre-Henri IMBERT, La Convention Européenne des droits del'homme, Editura Economica, Paris, 1999, p. 243.
26
Vincent BERGER, Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Editura R.A.“Monitorul Oficial”, 1997, p.160.
33
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 34/47
echitabil”, acesta neexistând în absenţa lor. Astfel este cerinţa privind o instanţă imparţială şi
independentă.
3. Caracterele principiului liberului acces la justiţie
După cum reiese din cele de mai sus, principiul liberului acces la justiţie oferă oricărei
persoane dreptul de a accede la instanţa judecătorească în vederea apărării drepturilor sale. Aşa
cum s-a subliniat însă în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, simpla sa consacrare
legală, chiar şi la nivelul suprem, prin constituţie, nu este de natură a asigura şi o eficacitate reală a
acestuia, atât timp cât, în practică, exercitarea sa întâmpină obstacole. Accesul la justiţie trebuie să
fie asigurat, în consecinţă, în mod efectiv şi eficace27. Astfel în cazul Airey contra Irlandei (1979),
[11]28 Curtea a considerat că d-na Airey nu s-a bucurat de un acces efectiv la justiţie, deoarece,
raportat la situaţia patrimonială particulară a acesteia, ea nu avea posibilitatea de a-şi angaja un
apărător, iar statul nu acorda asistenţă juridică gratuită pentru tipul de cauze în care aceasta era
implicată. Faptul că această împrejurare nu era generată de prevederile unui act normativ, ci de
situaţia personală a acesteia nu putea fi considerat ca hotărâtor, conchizându-se în sensul că “un
27 J.L.CHARRIER, Code de la Convention européenne des droits de l'homme, Editura Litec, Paris, 2000, p. 103.
28
Vincent BERGER, Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Editura R.A.“Monitorul Oficial”, 1997, p.134.
34
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 35/47
obstacol de fapt poate să încalce prevederile Convenţiei în aceeaşi măsură ca un obstacol juridic
şi anume obligaţii rezultând din Convenţie cer uneori măsuri pozitive din partea statului”. Fără a
tranşa chestiunea asigurării unei asistenţe judiciare în toate cazurile, Curtea Europeană a reţinut
totuşi că, în acele speţe când apărarea unei persoane nu se poate realiza decât pe această cale, statul
trebuie să ia măsuri pentru ca accesul la justiţie să nu devină iluzoriu.
Necesitatea asigurării unui acces efectiv la justiţie nu poate fi considerată însă ca reprezentând
un obstacol pentru instituirea, prin lege, a unor condiţii pentru cei care doresc să supună cauza lor
judecăţii instanţelor judecătoreşti, aşa cum sunt taxele judiciare de timbru. În acest sens este şi
jurisprudenţa Curţii Constituţionale29, în care s-a statuat că justiţia este un serviciu public al
statului, iar costurile sale se suportă de la bugetul de stat, la ale cărui venituri trebuie să contribuie
toţi cetăţenii. În acest sens taxele judiciare de timbru semnifică ceea ce s-a numit “impozit pe
justiţie”. Contribuţia justiţiabilului prin avansarea unei părţi din cheltuielile pe care le implică
serviciul public al justiţiei poate fi recuperată însă de la partea care cade în pretenţii, înglobându-se
în cheltuielile de judecată.
De asemenea, s-a observat şi că, potrivit prevederilor Constituţiei noastre prin care se
garantează accesul liber la justiţie, nu este instituită nici o interdicţie cu privire la taxele judiciare.
În susţinerea excepţiilor de neconstituţionalitate referitoare la aceeaşi problemă, autorii
acestora au invocat şi argumentul încălcării dreptului constituţional la petiţie, care trebuie să fie
gratuit. Într-adevăr, art. 51 din Constituţie, consacrând dreptul de petiţionare, precizează că
exercitarea acestuia “este scutită de taxă”. Numai că, astfel cum rezultă din chiar reglementarea
constituţională, accesul la justiţie, care presupune o cerere adresată instanţei, nu este identic cu
dreptul de petiţionare, fiecare dintre aceste drepturi având determinări specifice şi exclusive. De
regulă, cererea în justiţie se rezolvă în cadrul unei proceduri jurisdicţionale; dimpotrivă, petiţia se
rezolvă, de regulă, în cadrul unei proceduri administrative, având o anumită specificitate de natură
necontencioasă.
Considerând justă soluţia Curţii Constituţionale în privinţa taxelor de timbru şi a timbrelor
judiciare, nu putem să nu observăm totuşi că, dacă ar fi să luăm în considerare jurisprudenţa Curţii
de la Strasbourg, statul ar putea fi ţinut să ia măsuri pentru a facilita accesul la justiţie, în acele
cazuri particulare când, din împrejurări de fapt insurmontabile, exercitarea acestui drept ar fi
29 A se vedea Decizia nr. 18 din 29 ianuarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 10iulie 1997.
35
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 36/47
împiedicată de existenţa acestor condiţii30. De altfel, instanţa constituţională, a deschis acest drum
prin declararea ca neconstituţional a art.164 alin.(1), (2) şi (3) din Codul de procedură fiscală.
Argumentând această decizie31, Curtea a arătat că obligativitatea plăţii cauţiunii, ca o condiţie de
acces la calea de atac a contestaţiei la executare, s-a relevat, în practică, a fi “un impediment de
multe ori insurmontabil, cu atât mai dificil de calificat ca rezonabil cu cât, potrivit legii, o
asemenea cale de atac este deschisă oricărei persoane lezate în drepturile şi interesele sale
legitime.”
Accesul la justiţie trebuie să fie, de asemenea, eficace. Aceasta presupune posibilitatea ca
hotărârea să fie pusă în executare, cu concursul forţei coercitive a autorităţilor publice, în caz de
necesitate32.
O altă caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept
absolut33. În speţa Ashingdane contra Regatului Unit al Marii Britanii (1985) s-a reţinut că acest
drept cere, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statului, reglementare ce poate varia în
timp şi spaţiu, însă, în funcţie de “resursele comunităţilor şi nevoile indivizilor”. Astfel, cu referire
la problema acordării asistenţei judiciare, s-a arătat că aceasta se realizează, evident, în funcţie de
“resursele comunităţii”, adică de plafoanele bugetare. “Nevoile indivizilor ” vizează, spre exemplu,
măsurile impuse de situaţia deosebită în care se găsesc minorii şi interzişii.
În elaborarea unei astfel de reglementări, statele se bucură de o anumită marjă de apreciere. Cu
toate acestea, limitările nu trebuie să restrângă dreptul de acces într-atât încât să fie atinsă însăşi
substanţa sa.
4. Accesul la justiţie, ca un aspect inerent al dreptului la un proces echitabil
Accesul la justiţie, ca un aspect inerent al dreptului la un proces echitabil, nu poate fi gândit în
lipsa garanţiilor impuse de art. 6 pct. 1 din CEDO, garanţii la care se poate renunţa numai în
30 Trebuie observat că Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru consacră în art. 21 posibilitateaMinisterul Finanţelor de a acorda scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru. Cutoate acestea, nu puţine sunt cazurile în practică în care prevederile unor acte normative dau încă naştere unor viidiscuţii ce privesc respectarea liberului acces la justiţie.
31 Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie2004.
32 J.L.CHARRIER, Code de la Convention européenne des droits de l'homme, Editura Litec, Paris, 2000, p. 104.
33 Louis-Edmond PETTITI, Emmanuel DÉCAUX, Pierre-Henri IMBERT, La Convention Européenne des droits del'homme, Editura Economica, Paris, 1999, p. 259.
36
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 37/47
măsura arătată mai sus. Într-adevăr, acest drept nu presupune doar ca instanţă judecătorească să fie
accesibilă, dar şi imparţială şi independentă în judecata sa, stabilită prin lege şi competentă să
soluţioneze pe fond cauza.
Ce presupun toate aceste condiţii?
Cât priveşte independenţa instanţei, aceasta priveşte două aspecte: independenţa sa faţă de
celelalte autorităţi ale statului şi independenţa sa, ori imparţialitatea, faţă de părţile în proces.
Independenţa judecătorului faţă de celelalte autorităţi ale statului – de executiv în mod
deosebit – depinde de modul de numire şi de durata mandatului, existenţa unei protecţii contra
presiunilor exterioare şi de existenţa unei aparenţe de independenţă.
Trebuie subliniat că unul dintre factorii importanţi de apreciere a independenţei instanţei este
cel al aparenţei34. Astfel, din hotărârea pronunţată în speţa Campbell şi Fell contra Regatului Unit
al Marii Britanii (1984)35 reiese că, în concepţia sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului
consideră necesar nu numai ca justiţia să se realizeze în fapt, ci să existe şi toate aparenţele din care
să reiasă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru ca judecata să se desfăşoare în mod
echitabil.
Problema independenţei instanţelor judecătoreşti a făcut necesară şi tranşarea problemei
existenţei organelor administrativ-jurisdicţionale.
Într-adevăr, anterior datei revizuirii Constituţiei, această chestiune a fost supusă în numeroase
rânduri judecăţii Curţii Constituţionale. Ţinând cont de această împrejurare şi sintetizând aspectele
majore din jurisprudenţa Curţii în această materie, legiuitorul constituant a simţit nevoia ca, între
modificările aduse legii fundamentale să se numere şi aspectele ce privesc caracterul facultativ al
procedurilor jurisdicţionale în faţa organelor administrative, astfel încât acestea să nu mai poată fi
privite, în nici o manieră, ca un obstacol pentru liberul acces la justiţie.
34 Louis-Edmond PETTITI, Emmanuel DÉCAUX, Pierre-Henri IMBERT, La Convention Européenne des droits del'homme, Editura Economica, Paris, 1999, p. 260.
35
Vincent BERGER, Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Editura R.A.“Monitorul Oficial”, 1997, p.160.
37
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 38/47
Iată câteva dintre deciziile anterioare revizuirii Constituţiei prin care Curtea Constituţională,
tranşând această problemă, a afirmat preeminenţa liberului acces la justiţie în raport cu existenţa
procedurilor administrativ-jurisdicţionale:
Într-una dintre soluţiile sale de referinţă, Decizia nr.1/199436, Curtea Constituţională a statuat
că existenţa unor proceduri în faţa unor organe administrative cu atribuţii jurisdicţionale nu poate fi
privită ca un obstacol pentru accesul la justiţie atâta vreme cât hotărârile acestora sunt supuse
controlului judecătoresc al instanţei de contencios administrativ sau al altei instanţe competente
dintre cele prevăzute de art.125 din Constituţie. Potrivit acestor dispoziţii constituţionale, “Justiţia
se înfăptuieşte de Curtea Supremă de Justiţie şi de celelalte instanţe judecătoreşti prevăzute de
lege”37.
Respectând aceeaşi viziune asupra problemei, în Decizia nr. 64/199438, s-a arătat că magistraţii
Curţii de Conturi nu sunt judecători în sensul constituţional al termenului, iar activitatea
jurisdicţională exercitată de aceştia este de natură administrativă şi nu judiciară39. Astfel, Curtea
Constituţională a decis că art.1 alin.(1) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Curţii de Conturi era neconstituţional, în măsura în care acesta conferea Curţii de Conturi caracterul
de “organ suprem” cu privire la activitatea jurisdicţională desfăşurată de aceasta. S-a arătat în
acest sens că “nici o lege nu poate îngrădi dreptul persoanei de a se adresa justiţiei pentru
apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime” şi în consecinţă, Curtea de Conturi
nu putea reprezenta unicul organ cu atribuţii de jurisdicţie financiară40.
36 Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.37 În urma revizuirii şi republicării Constituţiei, dispoziţiile art. 125 au fost modificate şi completate, primind, deasemenea, şi o nouă numerotare. Astfel, în prezent, se regăsesc în conţinutul art. 126.
38 Decizia nr. 64 din 2 iunie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 12 iulie 1994.
39 Această decizie nu mai reprezintă decât un interes pe care l-am putea numi istoric având în vedere că, în urmarevizuirii Constituţiei, Curtea de Conturi a pierdut atribuţiile sale jurisdicţionale. Sunt de reţinut însă fundamenteleacestei decizii.40 Ca urmare a acestei decizii a Curţii Constituţionale, Legea nr. 77 din 31 ianuarie 2002 pentru modificarea şicompletarea Legii nr. 94/1992, a restrâns caracterul de “organ suprem” al Curţii de Conturi, doar cu privire laatribuţiile acesteia privind controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor
financiare ale statului şi ale sectorului public. Această observaţie o considerăm utilă pentru a sublinia importanţa pecare legiuitorul român a înţeles să o acorde deciziilor Curţii Constituţionale.
38
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 39/47
În speţa Le Compte, Van Leuven şi De Meyere contra Belgiei (1981)41 Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a admis că raţiuni de flexibilitate şi eficienţă, care sunt deplin compatibile cu
protecţia drepturilor omului, pot justifica o intervenţie prealabilă a unor organe administrative sau
profesionale sau a unor organe jurisdicţionale care nu întrunesc în totalitate cerinţele impuse de art.
6 pct. 1 din CEDO. În speţa Albert şi Le Compte contra Belgiei (1983), Curtea a revenit însă asupra
problemei cu următoarele precizări: “în asemenea circumstanţe Convenţia cere cel puţin aplicarea
unuia dintre cele două sisteme: fie organele jurisdicţionale se supun ele însele cerinţelor art. 6 pct.
1, fie nu întrunesc aceste condiţii, dar sunt subiectele unui control subsecvent de către un organ
jurisdicţional care are deplină jurisdicţie şi respectă toate garanţiile art. 6 pct. 1.” Aceasta
înseamnă că, dacă o contestaţie împotriva unui act administrativ se adresează, potrivit legii, unui
organ administrativ, nu se încalcă art. 6 pct. 1, cu condiţia însă ca, într-o ultimă fază, să existe
posibilitatea supunerii cauzei unei instanţe judecătoreşti care întruneşte condiţiile mai sus amintite
din Convenţie. De asemenea, în cazul De Cubber contra Belgiei (1984), Curtea de la Strasbourg a
statuat şi că accesul la justiţie se consideră înfăptuit doar dacă apelul la instanţa judecătorească se
face în ultima fază a acţiunii. Această ipoteză s-a considerat a fi aplicabilă însă numai acelor cazuri
în care, potrivit reglementărilor naţionale, procedurile nu au caracter civil sau penal, ci disciplinar
sau administrativ şi, mai mult, decizia nu provine de la ceea ce, potrivit legii naţionale, se consideră
a fi “instanţe în sensul clasic”. Dacă, însă, acţiunea este susceptibilă de a fi clasificată ca fiind
civilă sau penală, atât în virtutea Convenţiei, cât şi a dreptului intern al unui stat şi organul care
hotărăşte asupra ei este calificat ca o “instanţă judecătorească”, atunci acest organ trebuie să
întrunească cerinţele art. 6 pct. 1 indiferent dacă decizia este sau nu supusă atacului42.
Consideraţii asemănătoare au fundamentat şi decizia Curţii Constituţionale relativ la
propunerea iniţială de revizuire a Constituţiei ca, prin prevederile viitoare ale Constituţiei,
hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii să fie luate prin vot secret şi să nu poată fi atacate la
instanţele judecătoreşti. S-a considerat că această dispoziţie se află într-un raport antinomic cu prevederile art. 21 alin. (1) din Constituţie. Astfel, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte
rolul de instanţă de judecată, în secţii şi în plen, în domeniul jurisdicţiei disciplinare a judecătorilor
şi procurorilor, fără votul ministrului justiţiei şi al procurorului general, potrivit procedurii stabilite
prin legea sa organică. Această propunere constituţională nu poate interzice însă accesul liber la
41 Vincent BERGER, Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Editura R.A.“Monitorul Oficial”, 1997, p.160.
42
R.St. MACDONALD, F. MATSCHER, H. PETZOLD, The European System for the Protection of Human Rights,Ed.Martinus Nijhoff Publishers, The Netherlands, 1993, p. 373.
39
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 40/47
justiţie al persoanei judecate de această “instanţă” extrajudiciară, fără încălcarea prevederilor art. 6
pct. 1 din CEDO.
Dispoziţiile actuale ale Constituţiei, aşa cum apar acestea în urma revizuirii legii
fundamentale, prevăd că jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite. Curtea
Constituţională a statuat43 că “interpretarea caracterului facultativ al acestor proceduri trebuie să
fie în sensul că cel îndreptăţit se poate adresa, fie organului administrativ-jurisdicţional, fie direct
instanţei de judecată. Cu toate acestea, odată aleasă calea administrativ-jurisdicţională, aceasta
trebuie urmată până la capăt, după care, în condiţiile legii, partea se poate adresa instanţei de
judecată în temeiul dreptului de acces la justiţie prevăzut de art. 21 din Constituţie.”
Păstrând aceeaşi poziţie, de afirmare şi susţinere a liberului acces la justiţie, CurteaConstituţională a participat la clarificarea statutului procurorului şi a actelor emise de acesta.
Astfel, punându-se în discuţie dreptul celui vătămat prin actele procurorului de a se adresa instanţei
judecătoreşti, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 486/199744, că art. 278 din Codul de procedură
penală este constituţional numai în măsura în care interpretarea sa este în sensul că nu opreşte
persoana nemulţumită de soluţionarea plângerii împotriva măsurilor sau actelor efectuate de
procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta şi care nu ajung în faţa instanţelor
judecătoreşti, să se adreseze justiţiei în temeiul art. 21 din Constituţie, care urmează să se aplice în
mod direct45. Această soluţie s-a fundamentat şi pe concepţia Curţii exprimată în Decizia nr.
73/199646 potrivit căreia, Ministerul Public reprezintă o magistratură specială, care nu îndeplineşte
atribuţii de natură jurisdicţională, deşi conform Constituţiei face parte din “autoritatea
judecătorească”. Astfel, s-a arătat cu acel prilej, “în sensul prevederilor art. 131 alin. (1) din
Constituţie, procurorii îşi desfăşoară activitatea «sub autoritatea ministrului justiţiei», organ
esenţialmente executiv, fiind, pe cale de consecinţă, ei înşişi agenţi ai autorităţii executive”.
43 Decizia nr. 411 din 4 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 23decembrie 2003.44 Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie1998.
45 Ţinându-se cont de această decizie a Curţii, prin modificările aduse Codului de procedură penală de Legea nr.281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, s-a introdus art.2781 care prevede expres accesul la instanţa judecătorească împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului denetrimitere în judecată.46
Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie1996.
40
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 41/47
De altfel, aceleaşi argumente le întâlnim şi în hotărârea pronunţată în speţa Vasilescu contra
României (1998)47 , prilej cu care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat statutul
procurorului şi a conchis că acesta nu întruneşte cerinţele pentru a fi considerat o instanţă în sensul
art. 6 pct. 1 din Convenţie, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile de independenţă prevăzute de
acesta.
Aşa cum am arătat, instanţa trebuie să îşi dovedească independenţa nu numai faţă de celelalte
autorităţi ale statului, dar şi faţă de părţile în proces. Ea trebuie să fie, în consecinţă, imparţială.
Acest aspect se apreciază, în fapt, prin raportare la atitudinea subiectivă a judecătorului faţă de părţi
şi observarea împrejurării dacă în speţă există motive pentru a favoriza una dintre părţi. Aceste
cerinţe au fost reţinute, de altfel şi în speţa Piersack contra Belgiei (1982)48 , prilej cu care Curtea de
la Strasbourg a pus accentul pe necesitatea asigurării unei instanţe imparţiale într-o societate
democratică.
De asemenea, exigenţele art. 6 pct. 1 se referă la reglementarea prin lege a existenţei,
competenţei şi procedurii instanţelor judecătoreşti.
Aceleaşi prevederi ale Convenţiei cer ca instanţa să aibă competenţa de a “hotărî” , de a da o
soluţie în speţele ce îi sunt înaintate spre soluţionare, fie acestea în materie penală sau civilă. Cu
alte cuvinte, instanţa judecătorească trebuie să fie în măsură a aprecia ansamblul de elemente, în
fapt sau în drept, care conduc la soluţia litigiului. Astfel, în speţa Sporrong contra Suediei (1982)49 ,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, date fiind atribuţiile Curţii administrative
supreme, care nu putea exercita, la acea dată, decât un control redus asupra măsurilor
administrative care permiteau exproprierea, nefiind competentă să decidă asupra fondului cauzei,
această instanţă nu putea fi considerată o instanţă judecătorească în sensul art. 6 pct. 1.
5. Problema accesului liber la justiţiei şi a dublului grad de jurisdicţie
O interpretare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 21, în spiritul pe care Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale îl conferă principiul liberului acces la
47 Hotărâri ale Curţii Europene A Drepturilor Omului, Editura Polirom, Iaşi, 2000, p. 554.48 Vincent BERGER, Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Editura R.A.“Monitorul Oficial”, 1997, p.171.
49
Vincent BERGER, Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Editura R.A.“Monitorul Oficial”, 1997, p.481.
41
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 42/47
justiţie prin art. 6 pct. 150, relevă faptul că, exceptând situaţia cauzelor penale, dreptul de a ataca o
hotărâre judecătorească nu reiese nici explicit, dar nici implicit din prevederile amintite ale
Convenţiei. De altfel, acest aspect a fost constatat, în jurisprudenţa sa51, şi de Curtea Constituţională
care a invocat în sprijinul acestei soluţii faptul că, pe de o parte, art. 21 din Constituţie nu prevede
un asemenea drept, iar pe de altă parte că, potrivit prevederilor constituţionale ale art.125 alin.(3) şi
art.128, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege căreia
părţile interesate şi Ministerul Public trebuie să i se supună în exercitarea căilor de atac împotriva
hotărârilor judecătoreşti.
În acelaşi sens, Curtea a reţinut şi că accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate căile
de atac şi instanţele judecătoreşti prevăzute în Constituţie52. Într-adevăr, aşa cum s-a reţinut în
Decizia nr. 1/1994, prin instituirea unor proceduri speciale pentru situaţii speciale, inclusiv în ceea
ce priveşte exercitarea căilor de atac, legiuitorul nu face decât să se supună prevederilor
constituţionale ale art. 125 alin. (3) şi art.128 din Constituţie. Astfel fiind, nu se poate susţine că
asemenea proceduri împiedică accesul la justiţie, câtă vreme toţi cei interesaţi au posibilitatea
neîngrădită de a utiliza aceste proceduri, în formele şi modalităţile instituite de lege.
Cu toate acestea, Curtea de la Strasbourg consideră că, în măsura în care dreptul de a ataca o
hotărâre judecătorească este prevăzut în legislaţia unui stat parte la Convenţie, instanţa de apel este
chemată, conform aceloraşi prevederi din Convenţie, să soluţioneze cauza, respectând toate
condiţiile instituite de art. 6 pct. 1.53. Această ipoteză nu este aplicabilă însă şi atunci când cauza
este adusă în faţa instanţei constituţionale şi priveşte exclusiv aspecte legate de constituţionalitate,
fază care nu presupune o soluţionare a cauzei în sensul prevăzut de art. 6 din Convenţie 54.
Luând în considerare că în unele sisteme de drept, cel faţă de care s-a pronunţat o hotărâre de
condamnare în primă instanţă este considerat ca fiind o persoană condamnată, deşi procesul se mai
află în curs, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o asemenea hotărâre nu poate fi
considerată ca respectând cerinţele art. 6 din Convenţie atâta vreme cât verdictul de achitare sau
50 R.St. MACDONALD, F. MATSCHER, H. PETZOLD, The European System for the Protection of Human Rights,Ed.Martinus Nijhoff Publishers, The Netherlands, 1993, p. 371.
51 A se vedea Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996.
52 Decizia nr. 66 din 14 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 377 din 24 decembrie 1997.
53 În acest sens, speţa Delcourt contra Belgiei (1970).
54 În acest sens, speţa Sramek contra Austriei (1984), Vincent BERGER, op.cit ., 1997, p. 164.
42
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 43/47
condamnare nu a devenit definitiv55. Aceasta înseamnă că, deşi art. 6 nu prevede el însuşi în mod
expres dreptul la dublul grad de jurisdicţie în materie penală, drept la care se referă însă art. 2 din
Protocolul nr. 7 la Convenţie, acţiunea aflată în calea de atac face parte din procesul de soluţionare
a cauzei şi trebuie în consecinţă să respecte standardul minim fixat de art. 6.
De altfel, Curtea Constituţională din România, preluând concepţia Convenţiei pentru apărarea
omului şi a libertăţilor fundamentale şi a Protocoalelor adiţionale acesteia, a afirmat şi ea, în
jurisprudenţa sa56, existenţa dreptului la un dublu grad de jurisdicţie în materie penală, drept ce
decurge din reglementarea internaţională mai-sus amintită.
CONCLUZII
Este de notorietate că instanţele judecătoreşti au rolurile din ce în ce mai încărcate iar
resursele materiale şi umane sunt în mod cert insuficiente pentru a asigura funcţionarea eficientă a
sistemului juridic, supraîncărcarea afectând calitatea actului de justiţie.
Există multe cauze care au dus în timp la supraîncărcarea rolului instanţelor judecătoreşti.
Una dintre cauze este aceea că instanţele au început la un moment dat să interpreteze noţiunea de
acces la justiţie, într-un sens foarte larg, fără a ţine întotdeauna suficient cont de principiul
separaţiei şi echilibrului puterilor-legislativă, executivă şi judecătorească, consacrat în art. 1
Extinderea în practică a sferei de acţiune a puterii judecătoreşti în detrimentul celorlalte
puteri, a făcut ca din ce în ce mai multe persoane să încerce să ocolească procedurile administrative
care presupun reguli stricte şi taxe mai mari decât cele judiciare, solicitând direct instanţelor să
dispună autorităţilor administrative să emită anumite acte sau să efectueze anumite operaţiuni, în
proceduri care se desfăşoară, de regulă, fără participarea autorităţii respective.
Mai mult, în ultimul timp se remarcă şi tendinţa de a substitui actele notariale prin hotărâri
judecătoreşti.
55 Delcourt contra Belgiei (1970).
56 Decizia nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000.
43
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 44/47
Puterea judecătorescă şi-a extins treptat sfera şi în detrimentul puterii legislative, fapt
constatat de Curtea Constituţională prin câteva decizii relativ recente (a se vedea în acest sens, spre
exemplu, Curtea Constituţională, dec. nr. 818/2008, dec. 819/2008, dec. nr. 1325/2008).
O situaţie fără precedent în România este cea în care Curtea Constituţională a constatat
existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Preşedintele României, pe de o parte,
şi puterea judecătorească reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, conflict
generat de nesocotirea de către instanţa supremă a unei decizii a Curţii Constituţionale şi a
dispoziţiilor legale în vigoare. Curtea Constituţională a decis că hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie nu este opozabilă Preşedintelui României (Curtea Constituţională, dec. nr. 1222/2008.
Referitor la această decizie, se impune precizarea că instanţa de contencios constituţional a decis ca
hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să nu fie opozabilă Preşedintelui României şi pentru că
acesta nu a fost parte în procedura judiciară, în cursul judecăţii fiind citată Administraţia
Prezidenţială).
Intrebarea firească pe care şi-o poate pune oricine analizează situaţia şi constată că, pe de o
parte, instanţele judecătoreşti au ajuns să fie blocate de avalanşa de acţiuni într-o continuă creştere
şi, pe de altă parte, că în aceste condiţii, instanţele continuă să soluţioneze pe fond acţiuni care
exced competenţei generale a instanţelor judecătoreşti, este: de ce se procedează în acest mod?
Aşa cum am arătat deja, s-a ajuns în această situaţie, în parte, şi datorită interpretării greşite
a noţiunii de „acces la justiţie”.
Liberul acces la justiţie este consacrat prin art. 21 din Constituţia României, care prevede că
orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale
legitime.
Dreptul de acces la justiţie este atât de evident încât nici nu a fost consacrat expres deConvenţia Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Golder contra Regatului Unit al Marii
Britanii, Curtea fiind pusă în situaţia de a trebui să răspundă la întrebarea dacă art. 6 paragr. 1 din
Convenţie doar garantează dreptul la un proces echitabil sau recunoaşte şi dreptul oricărei persoane
de a avea acces la o instanţă judecătorească (a se vedea Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor
Omului din 21 februarie 1975 în cauza Golder contra Regatului Unit, în “Recueil…”, 1975, seria A
nr. 18, paragr. 26-36;). Curtea, a arătat că toate garanţiile procedurale enunţate de art. 6 paragr. 1
din Convenţie, respectiv echitatea, publicitatea şi celeritatea procedurii, nu ar avea nici un sens înlipsa dreptului de acces la un tribunal dar a subliniat şi că accest drept nu este absolut, existând
44
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 45/47
posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui
drept (idem, paragr. 37-38;).
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiţie,
implică, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări sau
condiţionări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea
Curţii Europene a Drepturilor Omului definitivă la data de 26 aprilie 2006, în cauza Lungoci
împotriva României, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 588 din 7 iulie
2006, paragr. 36;).
In practică, sunt relativ frecvente acţiunile prin care persoana care a vândut un autovehicul
cheamă în judecată cumpărătorul solicitând instanţei să dispună radierea autovehiculului din
circulaţie şi uneori şi din evidenţele fiscale.
Astfel de acţiuni sunt inadmisibile pentru că reclamantul invocându-şi propria culpă,
respectiv că a înstrăinat autovehiculul fără a respecta prevederile art. 264 alin. (4) şi (5) din Codul
fiscal sau/şi prevederile art. 25 din Regulamentul privind procedura înmatriculării, înregistrării,
radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, aprobat prin
Ordinul nr. Administraţiei şi Internelor nr. 1501/2006, solicită instanţelor de judecată să dispună
autorităţilor administrative radierea cu încălcarea prevederilor legale în vigoare.
Dispunerea radierii din circulaţie şi din evidenţele fiscale de către instanţele de drept comun,
sesizate cu acţiuni având ca obiect “obligaţia de a face” sau “în constatare” constituie insa un
amestec în sfera puterii executive, hotărârile judecătoreşti fiind emise prin exces de putere.
Singura posibilitate legală a instanţelor judecătoreşti de a interveni în procedura administrativă a
radierii/înmatriculării este doar în procedura contenciosului administrativ.
O altă situaţie în care se încearcă ocolirea procedurilor administrative este cea în care
părţile, se înţeleg şi introduc acţiuni prin care solicită să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de
“act de partaj” sau “de vânzare-cumpărare” şi cer instanţei să dispună şi întabularea în carteafunciară, pentru terenurile pentru care au fost emise titluri de proprietate în procedura prevăzută de
Legea nr. 18/1991 dar nu s-a întocmit documentaţia cadastrală şi nu s-a întabulat titlul de
proprietate conform prevederilor art. 59 din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996.
Puterea judecătorească, pentru a fi respectată şi pentru a se putea impune ca o
veritabilă putere trebuie să-şi exercite atribuţiile între limitele stabilite de legiuitor, respectând
întotdeauna legislaţia în vigoare pentru că orice hotărâre dată cu încălcarea legii constituie o
ingerinţă în atribuţiile puterii legislative.
45
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 46/47
Sigur că, în măsura în care o anumită dispoziţie legală vine în contradicţie cu pactele şi
tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului iar acestea conţin prevederi mai
favorabile, având în vedere prevederile art. 20 din Constutuţia României, se va înlătura motivat
prevederea internă.
Deasemenea, în temeiul art. 148 din Constituţie, vor fi înlăturate motivat dispoziţiile din
legislaţia internă care contravin prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi
celorlalte reglementăti comunitare cu caracter obligatoriu.
Orice hotărâre prin care se înlătură aplicarea unei dispoziţii în vigoare în legislaţia internă,
va trebui temeinic motivată de judecător.
In privinţa procedurilor administrative reglementate de legiuitor, aşa cum s-a arătat deja,
parcurgerea acestora este obligatorie, cu excepţia cazurilor în care nu sunt eficiente.
BIBLIOGRAFIE:
1. Corneliu Bârsan, Marius Eftimie – Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2007.
2. Corneliu Barsan – Conventia Europeana a Drepturilor Omului, comentariu pe articole, vol.
I-II, Editura All Beck, Bucuresti, 2005-2006.
3. Corneliu Liviu Popescu – Protectia internationala a drepturilor omului, surse, institutii,
proceduri, Editura All Beck, Bucuresti, 2000.
4. Corneliu Liviu Popescu – Neconstitutionalitatea revizuirii constitutionalepurtand asupra
unor garantii constitutionale ale drepturilor omului, in Revista Romana de Drepturile
Omului, 2003.5. Dragoş Bogdan – Procesul civil echitabil în jurisprudenţa CEDO, vol. 1 - Accesul la
justiţie, Bucureşti, 2009.
6. Gabriel Boroi, Octavia Spineanu-Matei - Codul de Procedura Civila – comentat si adnotat ,
Editura All Beck, Bucureşti, 2005.
7. Georg Wilhelm Friedrich Hegel – Principiile filozofiei dreptului, Editura Iri, Bucureşti,
1996.
8. Ion Deleanu – Drepturile fundamentale ale partilor in procesul civil , Editura UniversulJuridic, Bucuresti, 2008.
46
8/2/2019 Lucrare Master Proces Echitabil Nivel 1 97
http://slidepdf.com/reader/full/lucrare-master-proces-echitabil-nivel-1-97 47/47
9. Ion Deleanu – Drepturile subiective si abuzul de drept , Editura Dacia, Cluj Napoca, 1988.
10. Ion Deleanu – Tratat de procedura civila, vol. I-II, editia II, Editura CH Beck, Bucuresti,
2006.
11. Ion Deleanu – Tratat de drept constitutional, Editura Servo Sat, Arad, 1999.
12. Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu –
Constituţia României revizuită – comentarii si explicaţii, Editura All Beck, Bucureşti, 2004.
13. Mioara Ketty Guiu – Drept penal, vol. 1 – Partea generala, Editura Universităţii
Transilvania Braşov, 2007.
14. Radu Chiriţă - Dreptul la un proces echitabil , Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008.
15. Radu Chiriţă – Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Culegere de hotărâri 1950-2001,
Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008.
16. Tudor Draganu – Accesul liber la justitie, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2003.
17. Tudor Draganu – Consideratii critice cu privire la caracterul absolut atribuit dreptului la
liber acces la justitie de legea de revizuire a Constitutiei din 21 noiembrie 2003 , in
Pandectele Romane nr. 4/2004.
18. Umberto Eco – Cum se face o teză de licenţă, Editura Polirom, Bucureşti, 2006.
19. Vincent Berger – Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, Editura Institutul
Roman pentru Drepturile Omului, Bucuresti, 2003.