Judetiulu. R o m a n i i

VII. Resvratitorii.

Precâudu Alexandru dadeâ ocolii hanului Sierbanu Vodă, precâudu se întâlni cu Rucsandr'a si precâudu in fine fu retrimisu de Sierbanu Vodă, — tata-seu, banulu Mihn'ea aduuase o s6ma de boieri ti ~ Cil S 3, la elu, si puse la cale o hotarîre forte însemnata.

Banulu Mihnea siedeâ pe podulu Mogosi6iei, aprdpe de loculu unde este astadi gradin'a dîsa a Metropoliei, si avea o curte mare, mare, casele asiediate in fundulu curţii, er' in dosulu caseloru se întindea o gradina spaciosa.

Erâ o locuintia in adeveru boiereasca, iuca-pat6re, cu odăi multe, dintre care unele forte spa-cjrtse, mobilate după gustulu de prin acele tem-puri, dar' ca la unu omu cu dare de mâna.

Curtea dinaintea caseloru erâ arangeata câ unu feliu de gradina, câ-ci cea mai mare parte din ea erâ crescută cu 6rba verde si numai de-a dreptulu ceardacului, care forma intrarea in casa, erâ unu drumu latu ascernutu cu uasipu meruutu. Dela acestu drumu o poteca conducea la unu po-rumbariu, care se afla in partea dr6pta a curţii, er' o cale mai lata erâ destinata de drumu pentru caretele si caii care 'si gasiâu adapostulu loru in dosulu caseloru unde se vedeau grajdurile, siopr6-nele si cotetiele pentru totu feliulu de vietate, cum se tieneâ pe-atunci impregiurulu caseloru boieresci.

i s t o r i c u . — Din ceardacu intrai intr'o tinda mare, care

taiâ casele iu ddue si ducea de-a dreptulu in gra­dina, eV giuru impregiuru res) undeâu usîle dela cas'a dinainte, dela sofragerie, dela iatacu si dela odai'a lui Alexandru. încăperile destinate pentru servitori se aflau in cealaltă curte, eY boltiti'a adecă cabinetulu boieriului si iuca alte odăi erau in legătura s6u cu cas'a dinainte s6u cu iataculu s6u cu sofrageri'a.

Pre boieriu 'Iu gasimu astadi iu cas'a dinainte, câ asia se numiâ pe-acele tempuri salonulu. Cea mai mare poddba a acestei incaperi erâ o soba mare de olane cu o vetra deschisa, pe care firesce, fiindu tâmpu de v6ra nu ardea acum nici unu focu. Giuru impregiuru stăteau nisce ladi inalte, impes-tritiate cu lalele rosti si galbene, cu paseri verdi si alte ornamente fantastice si acoperite cu co-v<5re turcesci, er' de cuierele, care impresorâu odai'a din trei pârti, si cari erau impestritiate totu câ si ladile erau aternate vase de argiutu curatu si greu.

Intr'unu coltiu alu odâii, trasa spre ferestra erâ o m6sa grosa cu sculpturi sdravene si impes-tritiata câ si cuierele, eV lângă masa stăteau afara de partea ladii care cuprindea paretele dim­potrivă, inca câ vre-o cinci siese scaune, totu im­pestritiate si cu pareti înalţi, taieti in diferite figuri, eV la midîlocu avendu o gaura in form'a unei inimi.

©B.C.U. Cluj

134

Banulu Radu Mihuea erâ uuu barbatu in florea verstei, ca de vre-o cincidieci de ani, dar' nu i-ai fi datu nici treidieci si siese si cine uu-lu cunosceâ se mira cându audia, câ Alexandru, care era unu fiâcâu câm de vre-o douedieci si patru de ani, era fiiu-seu.

Mihuea luase de socia pe fet'a unui grecu, care intretieneâ dese relatiuni cu Stambululu si care vedieudu câ elu insusi uu p6te pune mân'a pe tronulu României îndemnase pe giuere-seu câ se restorne pe Radu Sierbanu.

Socru-seu anume Georgios Mavros uuu bar­batu de vre-o sieptedieci de ani, erâ sufletulu conspiratiunei, care 'si avea centruiu in casele lui Radu Mihnea si care tocmai iu acestu momentu erâ se intrunesca pe capii rasvratitoriloru.

Radu Mihnea siedeâ pe unu scauuu de lângă mesa pusu pe gânduri, cându audî de-odata iu curte duraitulu a mai multoru trasuri. Veniâ so-cru-seu Mavros, apoi boieriulu Alexandru Ilie, hat-mauulu Leouu Stefanu si beizadea Gavriiiu Mo­vila. Acestu din urma erâ din cas'a domuitore a Moldovei pe a cârui scauuu domnescu siedeâ unu frate alu seu anume Coustantinu si erâ uepotulu acelui Simeouu Movila, care in doue renduri fu­sese instituiţii Domuu alu României de frate-seu Jeremia.

Gavriiiu Movila faceâ propaganda pentru Radu Mihaiu, fiindu-câ acest'a i promisese a-i dâ mâna de ajutoriu câ se cuprindă tronulu Moldo­vei, care dela Ieremia Movila nu mai erâ ocupatu statornicu, ci distutatu de membrii familiei lui.

George Mavros câ mai betrâuu intra âutâiu in casa, după elu veniră beizadea Gavriiiu Mo­vila, hatmauulu Stefanu si boieriulu Alexandru Ilie.

Ei toţi pretindeau la scauuulu domnescu si afara de George Mavros pe rendu avură chiar' parte de dâusulu.

Acum se rangiasera lâuga Radu Mihuea, fiindu-câ elu avea cele mai mari sianse de reuşita, dar' in inimele loru cele neleale 'si reservasera dreptulu a-lu sapa, iudata ce va adveui la tronu, câ se se pună ei apoi acolo.

„Bine a-ti venitu boieri d.-v." cu aceste cu­vinte banulu Radu Mihnea întâmpina pe ospetii sei la usi'a casei dinainte.

„Bine te-am gasftu," respunsera cei sosiţi, apoi depuneudu-si cuşmele loru cele mâti6se, pe care le portâu si iu tempu de vera se asiediara de-a rendulu pe lad'a din dreptulu mesei, lângă care Radu Mihnea ocupa locu punendu-se pe unu scaunu.

„Am audîtu câ Alexandru vre" se te incus-cresca cu Sierbanu," incepu beizadea Gavriiiu Movila cu unu zimbetu sarcasticu.

„Norocu numai, câ Sierbanu nu te voiesce nici pre tine de cuscru nici pe Alexandru de gi­nere," adause hatmanulu Leonu.

„Se lasamu aceste vorbe," interveni betrâ-nulu Mavros, câ-ci avemu lucruri mai seriose de pusu la cale. Aflaţi boieri d.-v., câ am sciri dela Capugi-basi'a,?"

„Ce-ti vestesce favoritulu sultanului," intrebâ Radu Mihuea cu mare iuteresu.

Gavriiiu Movila tuşi mişcâudu-se cu neplă­cere pe lada.

„Me miru, la ce a-ti mai amestecatu in ac6sta tr6ba pe Capugi-basi'a," observa elu, „bine sciţi câ este unu taleru cu d6ue fecje . . ."

„Nu te superâ beizadea," 'Iu intrerupse be-trânulu Mavros, „câ-ci totu după voi'a Mariei-t'ale se va face!"

„Asiâ-dara primimu ajutoriulu lui Bathori," esclamâ Movila cu vioiciune.

„Da, câ-ci Capugi-basi'a mi-a datu se iutie-legu, câ Sultanulu nu ar' permite uici-odata, câ Sierbanu se fia resturnatu cu ajutoriulu Turciloru, dar' d6ca l'ar' vede" aluugatu de pe tronu, atunci s'ar' invoi lesne cu faptulu impliuitu."

„Bathori este gafa a ne dâ mâna de aju­toriu," dîse boieriulu Alexandru Ilie, „dar' ascepta solii noştri."

„Si mai ascepta cev'a bani," adause Radu Mihnea, „voiu pune eu tote la cale boieri d.-v."

„Se nu mai zabovimu multu," observa hat­manulu Leonu Stefanu, „câ-ci omenii noştri au inceputu se câm cârtesca.

„Chiar' de mâne voiu porni pe socru-meu cu banii trebuiuciosi la Bathori," declară Radu Mihnea.

„Dar' u'am mai fostu uici-odata prin ace'a ti^ra si la dîlele mele cum voiu pot6 infruntâ greută­ţile drumului, trimite mai biue pe Alexandru," re­plica betrânulu grecu.

„Alexandru?" esclamâ Radu Mihnea, „u'ai audîtu ce spuneau boierii despre elu ?"

„Asiâ-dara nu erau numai vorbe g61e?" in trebâ Mavros, „uepotulu meu se lapada de sâugele seu si se unesce cu duşmanulu casei u6stre!"

„Tineretia, boieriu George!" făcu beizadea Movila. „D6ca Sierbanu Vodă n'ar' avC o feta atâtu de frumosa, precum este Rucsandr'a, n'ai grigia, câ Alexandru ar' fi alu nostru cu tiupu cu sufl?tu."

„Asia este boieri d.-v.," relua Radu Mihnea, „pecatele mele au voitu, câ tocmai acum fiiulu meu Alexandru se prindă o slabitiune pentru fât'a lui Sierbanu. A-ti vediutu si d.-v. intemplarea cându cu vânatorea. Ei bine, tocmai acum se afla in tarbaceTa cea mai mare, dara i-va trece, u'a-veti grigia, preste pucinu i-va trece. Omenii mei, ce am inpregiurulu lui Sierbanu nu numai câ-mi au spusu tote cum stau, dar' la povati'a mea au atietiatu pe stapânulu loru impotriv'a fiiei-s'ale. Este deci câ si siguru, câ se va rupe firulu de dra­goste, ce stâ se unesca pe Alexandru alu meu cu Rucsandr'a a lui. Preste pucine dîle, se va hotărî acâsta pricina destulu de neplăcuta pentru mine. Dar' pâua atunci nu potemu stâ cu manile in seuu. M'asiu duce chiar' eu cu banii la Bathori, dar'... nu potu lipsi tocmai acum din Bucuresci. Nici dintre d.-v. nimeni nu se pote duce altulu decâtu numai socru-meu. N'ai grigia," se adresă acum câtra acest'a, „n'ai grigia tata draga, 'ti voiu dâ

©B.C.U. Cluj

Ib5

eu însoţitori buui, care te voru feri de ori-ce j primejdie."

Vulpea de grecu se mai codea, dara nu greu­tăţile drumului si uepotinti'a s'a erau căuşele ade-verate, care 'Iu retiâneâu de a primi insarcinarea ce ginere-seu voia se-i iucredintieze lui, ci t6m'a, că iu casu de neisbâuda va trece câ tradatoriu in ochii lutnei câ unu vândietoriu alu tierei, care nu pregetase de-a chiemâ in ajutoriu pe straiuu împotriva unui domnitorii) pameuteanu.

Vedieudu inse Mavros, câ t6te avantagiele dobândite până acum in folosulu ginerelui seu, erau se se pârdia, deca nu primiâ soli'a câtra Ba-tbori, declară in fine, câ este gat'a a se jertfi pentru binele patriei si câ va merge cu bani in Ardc-lu, că, aducundu cu sine pe Secui se scape tier'a de vitregulu Vodă. Ast'feliu u:'miâ greculu pe nobilulu Domnu Radu Sierbauu.

Capii resvratirei mai puseră la cale unele amenunte, apoi plini de incredere in reusît'a pla­nului loru se despartîra.

Banulu Radu Mihuea erâ multiamitu cu starea lucruriloru.

Chiar' de cu a doua dî asiediâ iu o chiuga-t6re câ vie-o doue mii de galbeni si incinse pe betrânulu Mavros cu sierpariulu in care se afla ace'a suma de bani.

Descusâudu-i cujm'a i puse sub câptusiela o scrisore câtra Bathori Gabor, Vodă alu Ardeiului apoi o cusu 6rasi frumoşii la locu, de nu se mai poteâ vede' nimicu.

Dintre crediutiosii sei, alese câ vre-o diece bărbaţi sdraveni, care aveau se insociesca pe socru-seu, plecându in Ardelu, câ se cumpere armăsari si iepe de praslla pentru hergheli'a banului. Asia spunea dâusulu câtra toţi care voiau se-lu audia.

..Numai de un'a mi-e tema," 'si dîceâ ba­nulu, „câ socru-meu iu mare fric'a s'a, de care 'Iu vedeam cuprinsu, va face vre-o prostie. Cu câtu mai bine s'ar' fi potrivitu Alexandru pentru acesta solie."

Banulu Mihnea erâ in cabinetulu seu, adecă in boltiti'a de lângă cas'a dinainte, unde 'si avea uneltele de scrisu si unde lucra cu multa staruintia dela unu tempu incoce.

Se audî o lina sgarietura la usia. Pe acele tempu ii servitorimea nu intra la

stapâuu, fâra se se fi anuntiatu prin acestu sunetu umilitu.

Banulu Radu Mihnea dintru âutâiu n'audî nimicu.

De-abiâ dupa-ce se repeta sgarietur'a de vre-o doue ori, devenindu din ce in ce totu mai tare, Mihnea se intrerupse din scrisulu seu si redicându capulu striga câm restitu:

„Cine-i acolo, intra!" Usi'a se deschise linisioru si pe pragulu ei

celu inaltu aparii o figura de omu. Acestu personagiu dela primulu aspectu se

presentâ câ o fiintia prăpădita, care traiâ din spio-nagiu, din pretiulu ce i-se dâ pentru câ vindea pe cine poteâ.

Ochii sei mititei se invertiâu mereu iu orbi­tele loru cu geuele rosîte pe la margini, si nu erau nici-odata in stare a se fixa pentru durat'a unei singure clipeli macara pe vre-unu obiectu, decum a câutâ cu franchetia in faci'a "nui omu.

Erâ Nicolae, unu argatu din curtea lui Sier-banu Vodă, cuniperatu de Mihnea, ea se-i vendia tainele stapâuu seu, pe care le va pot6 surprinde.

„Sarutu mâu'a Mari'a-T'a," dîse elu de pe pragu.

„Ce-i nou Nicolae," intrebâ Mihuea pe scurtu. ' Spionulu sciâ câ banului nu-i place vorb'a

lunga, deci dîse elu si coucisu: „Adi demiu6tia a pusu pe Domniti'a Ruc-

sandra in o butca inchisa din t6te părţile si cu padia multa, a dusu-o la o mănăstire."

Mihnea la acesta scire se sGmtî câ si elec-trisatu.

Atientiudu ochii sei patrundietori cu o viua bucurie asupr'a feciei spionului 'Iu intrebâ:

„La care mănăstire!?" Nicolae tresari la acâsta intrebare si se grăbi

a respunde: „N'am potutu afla, Mari'a-T'a, desî m'am in-

cercatu in totu chipulu, câ se iscodescu pe surugiu, dar' nu sciâ nici elu."

„Bine," făcu Mihnea, „du-te si spune câ se-mi trimită pe fiiu-meu, apoi intdrce-te si tu aici."

Nicolae esî si preste pucinu se inttirse erasi. „Pune-te colea in coltiulu cel'a câ se te pota

vedea bine fiiu-meu," i dîse Mihnea. Spionulu esecutâ ordinulu cu mare umilintia. Preste pucinu veni si Alexandru. Erâ sarbedu la facia bietulu teneru, câ-ci în­

tâlnirea s'a de eri cu Sierbauu Vodă in camer'a Rucsandrei tare 'Iu mişcase si-i răpise t6ta bar-batî'a.

„Sarutu mân'a," dîsâ fiiulu câtra tata-seu, după acelu obiceiu din betrâui, care cerea o cum­plita smerenie dela copii facia de tataia loru si dela teneri facia de cei mai in versta.

„Te vedu câm superatu," i dîse banulu. Alexandru nu respuuse nimicu, dar' mesurâ

din cre«cetu până in tălpi pe Nicolae, care stateâ sfiitu in coltiulu seu.

„Da, privesce-lu bine," reîncepu banulu, „câ-ci aduce o scire f6rte însemnata pentru tine, o scire, din care poţi cunosce, câtu de nebuna a fostu si este nădejdea t'a cea tainica."

„Tata, te rogu. . ." voi a-lu întrerupe Ale­xandru.

„Vedu, câ ai iutielesu ce am voltu se dîcu, si suntu incredintiatu, câ dupa-ce vei fi audîtu vestea acestui omu," continua banulu, „vei cunosce mai bine decum ai cunoscutu pana acum detori'a t'a câtra mine, eV instrainarea ce a inceputu a se nasce in sufletulii teu va peri din nou si vei fi 6rasi acel'a care ai fostu. Spune Nicolae vestea tocmai precum mi-ai spusu-o si mie."

Nicolae repetă diu cuventu iu cuveutu scirea ce adusese banului despre pornirea Rucsandrei in o butca inchisa.

©B.C.U. Cluj

136

Dupa-ce sfersî, banulu i dîse se esa, si remasu senguru cu fliu-seu 'Iu intrebâ:

„Ai audîtu?" Alexandru se făcuse galbenu că cer'a, buzele

î-i tiemuiâu de emotiunea ce-i sbuciumă sutletulu eV ochii i erau impaianginati de i-se părea că vede că prin o sita.

La întrebarea tatălui seu teuerulu 'si muşcă buzele si respunse pe scurtu: „dă!"

„Si-ai întielesu," urmă betrânulu, „că Radu Sierbanu nu voiesce se scîe de fiiulu banului Mihnea, că iu clipeTa in care a vediutu că tu ai iudrasnitu a te apropia de fiia-s'a si că acest'a te-a primitu cu draga, a masilitu-o, a trimisu-o cine scie la ce mănăstire numai si numai că se n'o mai vedi."

Alexandru suspină. „Suntu duşmauulu lui Sierbanu!" exclamă

Mihnea, „umblu se-lu scotu de pe scauuulu dom-nescu si am nădejde că voiu isbuti. Dar' cu t6te că-i suntu duşmanii nu te-asiu fi opritu de a me incuscri cu elu, deca, firesce, planurile mele u'ar' fi suferitu sub iuriuirea staruintieloru t'ale. — Elu inse numai din curata ura nu voiesce se scie de tine si acesta ura e asia de mare, incâtu or-besce de nu vede, că lucreza tocmai impotriv'a in­teresului seu."

Banulu tacîi pentru unu monuntu, apoi reluă după o mica pausa.

„Dieu, ce dreptu a avutu acelu omu care a dîsu pentru ântâi'a 6ra intielept'a vorba: „pe cine voiescu se pierdia dieii, pe-acel'a 'Iu orbescu mai ântâiu." Domnedieu este pe partea uostra, că-ci altumintrea nu l'ar' fi orbitu pe Sierbanu intru atât'a. Am dreptate Alexandre?"

„Da, tata," dlse teuerulu, apoi după o mica tăcere adause cu sfiala:

„Nu scii la care mănăstire a dusu-o." „Nu," respunse Mihnea, „dar' vomu află cându

va veni vremea, că se ue ingrigimu de acestu lucru. Acum trebue se aretamu lui Sierbanu, că prea s'a pripitu, cându ne-a nesocotitu pe noi amen-doi, pe tine si pe mine."

„Si dîci că d.-t'a nu te impotrivesci dra­gostei mele?" intrebâ Alexandru.

„Nu fetulu meu," zimbi betrânulu, „eV Sier­banu preste puciuu 'si va socoti de cinste, deca i vei luă fe't'a, câ-ci de adi iuainte vei lucră 6rasi iutr'o coutielegere cu mine, si asia preste puciuu vei fi ce este ea si ce pâua atuuci ea nu va mai fi — copilu de Domnitoriu."

Alexandru tăcu. „Pare că nu esci sânge din sângele meu,"

reluă banulu cu ore-care intarîtare, „eu, la vârst'a t'a nu m'asiu fi rabdatu in nepăsare si in tăcere, ba pote in rusînea indoielei, deca tata-meu mi-ar' fi spusu ce ti-am spusu eu tîe acum Ori nu ai incredere in mine, s6u tî-e frica de cev'a?"

„Frica!?" esclaraâ Alexandru, „nu cunoscu acestu cuvântul"

„Si totuşi 'mi pare că tî-e frica se nu va-temi cumv'a pe Sierbanu!"

„Este tatalu fiitorei mele socii!" „Socii . . . " „Dar' nu mi-ai dîsu mai adineaori, că nu te

impotrivesci dragostei mele . . ." „Da, ti-am dîsu, si nu-mi retragu cuventulu,

dar' pâu' la căsătoria mai este vreme, si-apoi cu sfied'a t'a nici au credu că vei ajunge vre-odata la limauu. — Deca vrei că singurii se-ti fii ursitoriulu fe-ricirei t'ale, trebue se te hotaresci: ori esci cu mine impotriv'a lui Sierbanu, ori esci cu Sierbanu im­potriv'a mea, cu acelu Sierbanu care si-a ascunsu pe flia-s'a de tine."

(Va urmă.) TEOCHAR AL.EXI.

Meritulu poetiloru.

Lângă mormentulu fâra candela Si fâra cruce,

Adese dorulu si cu dorerea Mea, - me conduce;

Si-acolo fruntea mea se 'nclina Si gândulu meu,

Sbora la ceriuri, unde domnesce Unu Domnedieu ;

Si vedu riintie suridietore, Ce 'n străluciri,

Petrecu o viătia, ce le procura Dulci fericiri . . .

Dar' intre tote un'a-mi zimbesce Si-mi dîce 'ncetu

Inclina-ti fruntea si multiamesce Ca esci poetu . . .

Numai poeţii in sfinte visuri Aici străbătu,

Se vedia ceriulu si se-lu descrie Ne incetatu. —

Lumea s'auda si se se 'ndrepte La glasulu loru,

Prin fapte sânte se venereze Pe Creatoru!

G. Si mu.

Da, suferi . . . Da, suferi, si eu nu suntu superatu; — ' Dragutia, amendoi se suferimu! Pân' ni s'o frânge sufletu 'ntristatu," Dragutia, amendoi se suferimu I Vedu, câ-ti baţi jocu, in faci'a t'a de crinu. Chiar' mâniosu sclipesce ochiulu teu, Si de trufie saltă alu teu sinu, — Dar' totu suferi, precum suferu si eu. Pe buz'a t'a dorerea a tresaritu, E turburu ochiulu teu de Cheruvim, Trufasiu-ti senu in taina e ranitu, — Dragutia amendoi se suferimu!

(H. Ileine.) Josif Popesou.

©B.C.U. Cluj

m»

•

Predicare la pasci — intre ruinele Colosseului Romanu. ©B.C.U. Cluj

138

Manca auru. — I s t o r i e d i n C a r p a t i . —

De Di'. A l b e r t Amlacher . (Urmare.)

Cuvintele betrâuei respicate cu atât'a focii, contieneâu atât'a adeverii, si erau atâtu de patruu-dietdre, iucâtu eu patrunsu de amaratiunea ei, — fâra de voia tresarii — si prin vorbe cousolatdre me incen ai a-i alina dorerea, si a-o incuragiâ, ca se nu despereze.

„'Ti multiamescu!" replică ea iutristata, „si de cumv'a ai in vielia o mama iubitdre, dee-i bu-nulu D.-dieu totu binele, dee-i bine multu cu multu mai multu decâtu mie!"

Dîcuudu aceste, sîrdie de lacrimi inundase faşia-i întristata.

„Tu n'ai cunoscutu pe fiiulu meu, pe bunulu meu Bucurii!?" me întrebă betrân'a suspiuându. „Oh, oh! cum me ddre iuim'a cându cugetu la elu; si la tdte nefericirile ce-i veniră pre capu, numai Mânca-auru e de v ina . . . Ddca n'ar' fi fostu omulu acel'a, de siguru că nu i-se întâmplau aceste?,... inse si ursit'a cea amara se vede că a voitu, că densulu prelânga t6te incercarile si silintiele de a se scapă de bolovane, se nu-si pdta scapă de mdrte amarît'a vidtia." Apoi 'si şterse ochii cu manile, si privi superata inaintea s'a. „Au trecutu de-atunci chiar' doi ani," incepu drasi cu tonu linu, „si totuşi 'mi aducu aminte de tdte, că-si-cându s'ar fi intemplatu astadi . . . Eră o dî calda — udata după secerisiu, — aerulu caldu si iuadusîtoriu, sbrele pripiâ forte iufocatu spre petrile cele gole ale muntîloru . . .

Nori negrii si grei plutiâu iu atmosfera in grupe singuratece, vestitori a uuei fortune ce trebuia se se descarce.

„Mama!" dîse Bucuru, „astadi mai trebue se mergu in munţi, se taiu uuu trunchiu, diu care am se făcu unu fusu nou la piua, pentru-că cehi ce 'lu-am e crepatu si mai putredă, iucâtu desî e legatu cu verigi de ferii, totuşi incepe a se tianduri si nu-lu mai potu folosi . . .

„Lasa-te de asta-data," i dîceâm eu, vreudu a-lu abate, „si asia tempestatea se apropie . . . . mai bine du-te in mina."

„Nu se pdte maiculitia," replică elu, „e fdrte de l ipsa . . . Minerale am adunaţii destule, câsci-gulu si asia e fdrte slabii si puşiuu; si ddca pre­lânga aceste va stă si piu'a uecâscigâudu nimic'a, vomu ajunge la sapa de lemnu."

Eu, — vedieudu că bine si dreptu vorbesce, — nu me mai incercâi a-lu abate. Er' dânsulu plecă... se duse . . . .

Iutr'ace'a norii negri si infricosiati se apro­piau totu mai tare, gramadindu-se in modu ame-nintiatoriu unii pre al ţ i i . . . . in sfersîtu erupse furtun'a cu tota furi'a s'a. Torenti de apa picau diu nori, versandu-se pre pamântu iu modu in-fioratoriu. Uuu fulgeru după altulu incrucisiâ aerulu si tunetele resunâu fâra sfersîtu bubuindu prin

munţi, par'câ se cutreinurâ pamentulu din teme­liile s'ale!

Cutropita de frica eu stăteam la ferestr'a casei mele, — carea se ană colo josu in capulu satului Sub nuculu celu mare ce o umbresce de tdte pârtile, — si cugetăm la fiiulu meu, pre ca­rele deja l'a fostu ajunsu acelu viforu infri-cosiatu.

Precâudu se descarcă deja furtun'a, Bucuru grabiâ — precum 'mi povesti deusulu mai târdiu, — spre vale, pentru-câ furi'a temiiestatei cresceâ din ce in ce totu mai tare, si dâusulu voia se ajungă la min'a părăsita diu apropiare.

Spre scopulu acest'a inse trebuia se cobdre pe cărarea cea piedîsia ce conduce pre cdst'a a celui munte, si se trdca mai âutâiu prin pescei'a care se afla sub acest'a si prin care iu tenipiui ploidse

I mai vârtoşii se strecura ap'a de pre piscurile dd-j luriloru de prin pregiuru, ddluri ce formdza asia ! numitulu „lacu linu montanu," a cărui apa esun-; datdre, bine pazita curge in form'a unui micu

pereu ce mâua fabricile diu Csertes. Precându ajuuse Bucuru josu iu pescera, ap'a

curgea pre fuudulu acestei'a numai ca pereutiu micu, vediându-se inca fdrte bine petiicelele mici si lucii de pe fuudulu seu. Si până cându se cugetă

j elu aici la uuu adapostu mai siguru, de-odata erupse unu vuetu nadusîtoriu, carele in uuu modu inspaimentatoriu totu mai iute se pareâ a se apropia pre aripele fortunei, isbindu-se incontiuuu de paretii pescerei.

Oh ! Ddmue ! eră ap'a muutiloru . . . Bucuru inspaimentatu de acdst'a sili in ruptulu capului

I că se ese . . . se scape. . . diu pescera, si se urce ] delulu; vediu inse că diu nenorocire de ambele

pârti i stau in cale nisce stânci, ce acusi acusi ameuintiâu cu cutropire.

Se se intdrca iu calea furidseloru valuri spre a pote ajunge si străbate erasi la calea cea sigura, sdu se inainteze si mai departe prin pasulu celu ângustu, care abia la 100 de paşi se deschidea si de unde usioru ar' fi potutu se-si scape vidti'a, urcându-se pe dre-care muu te? . . . Intre ast'feliu de imprepiurari inse nu este tâmpu de cugetatu!... Elu alergă deci inainte, înainte . . . . Inse si ap'a alergă cu furie la vale! Valurile înaintau din ce in ce cu repediuue totu mai mare, umplendu in câtev'a clipite, intreg'a pescera cu apa. Repediunea valuriloru si furi'a apei crescuse in fine ast'feliu, incâtu incepu a scdte din rădăcini chiar' si arbori si a derîmâ stânci uriasie. . . Eră o vedenie gro­zava si fdrte infioratdre.

Ajunsese deja la cdst'a cealaltă a ddlului,... se prinsese cu mân'a de crdng'a de aluuu ce atârnă spre afundîme, ma chiar' voia se pună petiorulu pre stânc'a dinaintea s'a, cându dta unu valu uriesiu cu uuu vuetu asurdîtoriu urlându... 'Iu restornâ si-lu iugropâ in valurile furidse . . . Vâr-tegiulu turbatu 'Iu redicâ inca-odata de-asupr'a apei. Atunci elu readuuâudu-si inca odată tdte fortiele si cautându in susu observă unu arbore giganticu portatu de unde si aventându-se spre elu.

©B.C.U. Cluj

139

'Iu iucleştâ cu amândtiue manile si prin o iutor-satura istetia se aburca pre trunchiu, care inaintâ repede catra laculu celu de munte. Se cugeta scă­paţii deja, câudu vediu nu departe ramurile unui arbore de cari spera a se priude, si ast'feliu a-si SCapa vieti'a de furi'a valuriloru.

In depărtare destulu de mare dela sine, vediu deschidietur'a pescerei, după carea iudata | se aria. laculu in carele se aduuâu apele de prin pregiuru.

Cându de-odata vediu cadieudu cu sgomotu mare tiepligi de leinnu pre dinaintea s'a in toreu-tulu vuiitoriu; valurile se aruncau in susu si in-cepurâ unu jocu selbaticu cu nou'a lorii prada.

Pre delu adecă erau clădiţi cu iugrigire stângiui de lemne pentru topiWre, in cari oprlu-du-se, ap'a de pl6ie a crescutu din ce iu ce totu mai mare, până ce in urma cu o potere mare redicâ din locu gramad'a, care desfacundu-se tra-patigile de lemne se rostogoli âu la vale in ver-tegiulu selbaticu. intrecuudu prin pocniturile loru chiar' sgomotulu furtunei si vuietulu valuriloru.

De-odata se trediesce Bucura cu o lovitura crâncena iu frunte, in urmarea cârei'a incepii a ainetî si era pe-aci se-si iese din ori. In dorerea s'a mai apuca o crâuga, si se incârca a-si des­chide ochii.

Elu aude sgomotulu furtunei vejeiudu prin arbori, aude urletulu apei si durduitulu tunetului, i se nazaresce prin aeru unu fulgeru luminosu, si apoi o nopte iutunecdsa 'Iu cuprinde, si-i cople-siesce mintea.

„Multiamescu lui D.-dieu, câ era 'si vine in ori," audî elu o v6ce femeiâsca, câudu se tredî si-si deschise ochii.

înaintea lui stâ unu omu, carele avea pe ume-rulu dreptu o curâua lata. Ciocanele incrucisiate, ce erau pre dâns'a 'Iu aretâu câ e unu lucratoriu a mineloru regesci. Lângă densulu observa o fe-titia tenera, carea chiar' storcea o năframa uda.

„Dar' unde sum eu?" intrebâ elu mirându-se câ-si-cum s'ar' tredî dintr'unu somnu.. . Elu se aria iutr'o casutia, jacundu pre unu patu. T6te din giurulu lui i-se pareâu străine si necunoscute.

„Tu esci la omeni buni!" dîse fet'a suri-diendu, si-i puse nafram'a cea uda pe frunte. „Li-niscesce-te numai!"

Afara vejeiâ si siuerâ inca ventulu, dar' pl6i'a totuşi trebue se fi incetatu de multu, că-ci sorele sticlea frumosu si stralucitoriu prin ferestrutiele cele mici in launtrulu odaiei, si se oglinda in câr-cegele pestritie cari aternâu in sîru pe părete.

„Dar' unde-su?" intrebâ Bucuru inca odată. „La stavileriulu de lâuga lacu!" replica omulu

celu cu cureVa de pele. „Si cum am ajunsu aici?" intrebâ elu mai

departe. „Iucetu, iucetu!" replica stavileriulu, „acâst'a

vei sci-o indata. Lucrulu stâ asia: Furtun'a carea chiar' acum s'a asiediatu a venitu cu o potere atâtu de ingrozit6re, câtu eu nu potu crede se

nu fi fostu o ruptura de uoru in munţi, câ-ci la­culu a inceputu a forma vertegiuri si a vejei, semnulu celu mai invederatu câ va napadi unu torentu mare de apa din munţi Cându observai aeest'a alergai iutt la stavila, se o deschidu, pentru-câ se nu treca preste tiermurii alviei s'ale. Bucăţile de lemne ce inotâu pe de-asupr'a valu­riloru furiose 'mi dedea de scire câ vre-o clădire de stâugiui va fi pornitu spre vale, redicate si mânate de valurile apei.

Destule cause, peutru-câ se remânu veghiâudu in cas'a de pre delma.

Torentulu infricosiatu veniâ din ce in ce totu mai mare si inca asia, iucâtu pre lângă t6te câ ap'a se scurgea cu t6te poterile la vale; laculu cresceâ cu o iutiela forte ingrozittire... Darabe de lemne, trunchi scoşi din pamentu cu rădăcina cu totu erau menati incoce si iucolo de valuri, si se aruncau, spre stavila.

Atunci de-odata tîpâ copil'a mea : „Uite tata, pre trunchiulu ce chiar' vine in-

c6ce unu omu!" Fâra a se cugeta multu, si inainte de a set

biue ce s'a intemplatu, ea sari iute afara si prinse arborele cu cârligulu cu care ue-amu îndatinata a indreptâ obiectele mânate de apa, pentru-câ nu cumv'a loviudu se strice stavil'a. — Erâ tempulu supremu de a-lu scapă, câ-ci valurile l'au fostu apucaţii, si-iu mânau spre stavil'a deschisa. Cu o potere uespusa l'a trasu fet'a la marginea dâlmei, si câudu alergai eu acolo, lucrulu celu mai greu erâ ispravitu.

Eu aveam se-i ajutu uuaiai, se aducă pe omulu celu lesîuatu in casa, pentru-câ ast'feliu, decumu-v'a mai erâ in deusulu inca o scânteia de vietia, se se aprindă era-si . . . se-si recapete semtîrile.

Omulu acel'a, amice esci tu, si mautuitori'a vietiei fale stâ aci lângă tine!"

Fât'a iurosî si dîse aperâudu-se: „Nicidecâtu! Nu-sueu! —Lui D.-dieu siuguru

se-i multiamâsca dela carele a venitu totu aju-toriulu !"

Cu acâst'a fugi repede afara, câ se ude na­fram'a, carea s'a fostu uscatu.

Bucuru se reculese cu totulu si poteâ se multiamesca mântuitoriloru sei.

Ran'a causata pria loviturile de lemnu din norocire erâ neînsemnata, incâtu de sera poteâ deja se cugete la re'nt6rcere.

„Ce se-ti mai spunu străine, ce s'a mai in­templatu după ace'a?! — Ddra n'a fi in intrâg'a lume altfeliu,.. . câ la noi in munţi!"

. . . Cas'a stavileriului a fostu fdrte reu stri­cata de ventu. Nerogatu se duse si Bucuru la dâlu câ se-i ajute . . .

Si cine i va luâ in nume de reu, deca iu-tr'altele a convenitu si cu fât'a care i-a fostu mântuitdri'a vietiei? . . .

(Va urmă.) LUCRETI'A FRKNTIU.

©B.C.U. Cluj

140

Strad'a Carmen Sylv'a. ROMANU.

(Urmare.) XXXV.

Strad'a Carmen Sylva. Iuoptase cum se cade, cându turiştii noştri,

dupa-ce trimisera caii dela „verfulu cu doru" in-napoi la Branu, intrară seu mai bine dîsu scobo-rîra in Siuai'a.

Deca n'ar' fi fostu favorisati de luna, care le luminase cu rara splendore plaiulu pe care o tu­liră de vale, ar' fi trebuiţii se nopteze pre lâuga vre-o stâna de pe muchile Bucegiului.

Toţi resemtiâu o obosela asia de mare, in-câtu ajungendu pe la primele clădiri, o parte din­tre ei voiau cu totu-adinsulu se între in cea din­tâi n casa ce le veni in drumu.

„Nu suntu aici hotelurile!" strigă unulu, „haidemu mai de vale, acolo vomu găsi adăpostii."

„De'ca amu fi primiţi amu pot6 trage la Cas-telulu Pelesiului!" observa unulu.

„Seu scriitori germani ori francezi," adause altulu.

„Pecatu d.-le Mistrelu, câ nu esci redactorii la „Nene freie Presse!" exclama erasi altulu.

Traianu inse nu Iacii liazu de aceste obser­vări, care voiau se para spirituale, care inse de­notau mai multu obosei'a decâtu tan'a spiritului acelor'a care le făcuseră.

„Am audîtu câ este pe-aici o strada cu nu­mele Carmen Sylv'a," reluă unulu

„Da, drumulu, care conduce prin curtea rna-nastirei spre castelulu Pelesiului porta acestu nume "

„Va fi cea mai frumosa Btrada din Sinai'a." „Ba DU, — dar' pe semne august'a poeta

regin'a României, care se ascunde sub acestu nume...'' „Bre, bre, câtu este de invetiatu fratele Piz-

miric," întrerupse cinev'a pe vorbitoriu, „de'ca nu ue-ar' fi spusii, nici n'amu fi sciutu câ regin'a Eli-sabet'a a României scrie sub numele de Carmen Sylv'a."

Hohote batjocoritore curmară conversatiunea. Traianu audiendu câ esista in Sinai'a o parte

de locu cu numele strad'a Carmen Sylv'a, resâmtî o stranie atractiuue câtra ace'a strada. Nici elu insusi, deca ar' fi stătu se se intrebe, n'ar' fi fostu in stare a-si esplicâ acestu sâmtiu.

Simpathi'a poetului câtra regal'a poeta, âta prin ce trebue se ne esplicamu ace'a atractiune.

In dosulu hotelului Caraiman erâ o banca. Amicii noştri obosiţi cum erau se aruncară pe dens'a.

Traianu propuse se tragă la acelu hotelu, dar' ceialalti nu-si potura concede acestu luxu, si cerura se merga la unu hauu mai eftinu la „Ho-telulu comercialu," tienutu de unu Tânipesceanu, ce erâ mai de vale lângă siosieVa dinspre „Co-maniicu."

Dupa-ce mai resuflara puţinii turiştii o luâra erasi la petioru.

Li se pareâ câ nu mai ajungu, asia de multu li se luugiâ drumulu spre hanii. In fiue după unu mersu câ de vre-o d6uedieci de minute sosiră la „Hotelulu comercialu," si năvăliră in restaura-tiuue. Erau fiamândi câ lupii, dar' mai cu sema setosi, câ-ci de pe muchi'a Bucegiului nu mai beusera uimicu.

Sal'a de mâncate a hotelului erâ desierta. Unu ospe solitariu siedeâ la o mesa retrasu iu unu coltiu alu odâii spati6se.

La intrarea turistiloru, 6spele se intorse. Traianu i vediii fagi'a si piinu de mirare esclamâ:

„Te sciâm la vlia, frate Costica?" Erâ in adeverii Costica Moleanu fratele Ca-

tiucutiei, care se scolâ acum si pofti pe Traianu se siâdia lâuga elu.

„Unu vechiu amicu," dîse acest'a câtra socii sei de escursiune, dreptu scusa câ se separa de dânşii punându-se lâuga Costica.

„Te miri, câ me gasesci aici ?" facil acest'a dupa-ce umplusera paharele.

„Iu fine, tocmai asia de multu nu me miru, câ-ci Siuai'a 'ti cade in drumu," replica Traianu.

„Da, iu drumu, inse totuşi nu m'asiu fi opritu, de'ca n'asiu fi avutu o aventura noroc6sa," facil Costica cu o cliutire din ochi, care avea preten-tiunea de a fi ist6tia.

Traianu sciâ câ Costica cu câtu imbetrânise, cu atâtu se lauda mai tare cu aventuri galante.

Se intielege, câ vii'a nu-i dase inca regazu de a fonda o căsnicie.

„De asta-data va fi lucru serioşii," relua Costica. „Me iusoru!"

„Dar' vii'a?" intrebâ Traianu. „Vedi, est'a-i lucrulu celu mai nostim," dîse

Costica plinu de fericire, „câ-mi potu ved6 si de viia."

„In fiue, totu esci omu norocosu." „Da, asia se pare. DCca uu m'asiu teme de

tine. ti-asiu spune si numele fiitorei mele soţii. Este o veduvitia."

„Nu suntu curiosu!" „Cu atâtu mai bine. Te cunosce, m'a intre-

batu de tine. Este abonata la jurnalulu teu, more după poesiile fale."

„Suntu forte incântatu de asemenea apre-şiare," dîse Traianu, apoi 'si goli paharulu si pa­raşi iute pe Costica, trecându la sosii sei de es­cursiune. câ-ci flecaritulu acestui'a incepuse a-lu superâ la capu.

Deca ar' mai fi stătu lângă Costica pdte câ ar' fi aflatu inca unu lucru forte iuteresantu, asia inse ascultă câtu ascultă la glumele care mai să­rate, care mai uesarate ale turistiloru plini de o voie debordanta, apoi sâmtiându-se tare obositu, merse de se culcă.

— Mâne desu de demiuâtia voiu merge se vedu strad'a Carmen Sylv'a.

Cu acestu gându se puse in patu. Unu tâmpu iudelungatu nu potu adormi.

©B.C.U. Cluj

141

„Mai bine remâneâm a-casa. Me iiniscisenii, iniin'a mi se recise cu totulu, dara se vede, câ o mica scânteia totuşi mai ardea sub spuz'a cea desa. Aerulu imoibatu cu suvenirulu unui trecutu regretaţii, care a adiatu astadi tata dîu'a impre-giurulu meu, pe care Fam respiraţii cu deliciu prin toţi porii trupului si sufletului meu, a pă­trunşii prin spuza si dându alimeutu scânteiutiei a atietiatu-o. Acum uebun'a-mi de inima arde că-si-cându nu s'ar' fi topitu deja din ea totu ce mi-ar' mai pote iucaldî sufletulu . . ."

„Straniu lucru... totu dar' totu ce s'a pe-trecutu cu mine de-atunci pâua astadi diu acelu momentu, cându inim'a mea in pescer'a schitului a luatu focu, tota nefericirea, tute peripeţiile ad­versităţii, care m'au urmaritu, care mi-au rapitu ce mi-a fostu mai scumpii si erâ se ine desptfie si de onore si de vietia, tote s'au stersu nu diu mintea, nu din memori'a, dar' din inim'a mea, in care nu mai gasescu decâtu o sperantia neespli-cabila, dar' foite reala."

Catra mediulu noptiei ceialalti turişti veniră cu mare sgomotu din restauratiune Erâ si Costica cu ei; si Traianu i audî dîcundu :

„Asiâ-dara mâue vomu merge la barace. Pecatu, câ n'ai spusu nimicii d.-lui Mistrelu despre ast'a. Elu de buna seina desu de deminetia o va luâ la petioru, câ se-si facă preumblarea indati-nata si nu va pot6 vede baracele. Ar' fi bine se-i lasamu vorba prin camerier'a hotelului."

..('autati-ve de treba." respunse Costica, „fra­tele Traiauu nu vre se scie de-alu de estea. La-sati-lu se merga unde ;lu va duce gândulu.

„Nopte buna !" „î\6pte buna!" „Câ bine si dîci," se gândi Traianu, „ce am

se cascu eu gur'a la nisce barace! Pe mine me trage inim'a la strad'a Carmen Sylv'a."

Traianu se pierdu diu ce in ce totu mai multu iu domeuiulu visuriloru, se adânci totu mai tare in detailurile dulcelui trecutu, până ce in fine natur'a 'si cerii tributulu seu, până ce-lu fura Bomnulu celu recreatoriu. — Se spunemu vre-o doue cuvinte spre esplicarea însemnătăţii bara-celoru, pe care turiştii voiau se le vedia.

Români'a in toţi anii serbeza aniversarea luarei Grivitiei, care dupa-cum scimu cu toţii s'a seversîtu in 30 Augustu alu anului 1877. Asiâ-dara amicii noştri sosiseră tocmai a doVa sera după serbarea ce avuse locu si in Smai'a, fiindu-câ vâ­nătorii staţionaţi acolo luaseră cea mai valorosa parte la cucerirea Grivitiei.

Regele si Piegin'a intr'uuisera somitatîle mi­litare si civile la o cina festiva, care fusese ser­vita iu o hala redicata spre acestu scopu lângă baracele impodobite in care campâu vânătorii.

Acesta hala precumu si baracele erau intr'a-deveru demne de vediutu. Decoratiuuea loru, com­pusa din muschiu verde si galbenii, diu ciucuri si cetina de bradu, care formau felin de feliu de figuri si ornamente frumtise, erâ o adeverata opera de arta rustica, rafinata priu unu gustu eşchisitu.

Costica vorbise turistiloru noştri cu entu-siasnui de acesta serbare, la care asistase si elu câ totu poporulu, privindu din depărtare, si le lăudase localulu serbarei, asia iucâtu junii noştri amici, ne-avendu si fâra de ace'a ce face pana la l i 6re elimin eti'a cându pleca treuulu, 'si pro­puseră, dupa-cum audîse si Traianu, se visiteze ba­racele

Pe Traiauu 'Iu furase atâtu de bine som-uulu, incâtu abia se desceptâ pre la oţjtii ore de-mi ueti'a.

Nu se sâmtiâ din destulu odichuitu si ar' fi. voitu se mai d6rma, dar' 'si aduse aminte de pro-

! iectulu ainiciloru sei, si-si dîse: „Haide, scola Traiane, deca voiesci se vedi

strad'a dorita, câ-ci de vei intârdîâ puţin u te voru grămădi tinerii si vreudu nevreudu va trebui se mergi si tu la barace."

Imbarbatându-se sari din patu si preste vre-o diece minute o luâ spre mănăstire, câ-ci sciâ câ

I trebuia SJ traca prin curtea ei pentru câ se dee ; de strad'a Carmen Sylv'a.

Pe acesta timpu matinalii, — câ-ci Siuai'a tiindu o staţiune de vera pentru boierii cei mari, dr'a optu si jumetate este unu tâmpi) f6rte matinala, si totu-odata acum dupa-ce trecuse toiulu seso-nului, câ-ci erâ finea lui Augustu, — Sinai'a presentâ unu aspect u feericii. Erâ câ si ace ai castelu clin

| basm'a uemti6sca in care t6te fiiutiele intiepeuise : in unu somnu adencu si asceptâu câ fetu-frumosu

se vina a sarutâ pe fet'a de iniperatu si prin acesta sărutare taindu poterea vragirei se redes-cepte tota vietatea la continuarea fericitei perdute.

Intr'adeveru contrastulu intre vilele cele multe, care de care mai cochete si mai rapitore,

i menite pentru resfatiulu onieniloru si intre liniscea cumplita ce domnia giuru impregiuru pe siosiele, pe alee, pe cărările din pădure, in curtea nianas-tirei si in strad'a Carmen Sylv'a, i reaminti lui

! Traianu cu multa vivacitate pe „Dornroschen" pe princes'a amorţita din basniu.

Dar' multu si taiuicu dorit'a strada 'Iu des-: ilusioriâ, n'aveâ nimicii interesanţii Trecundu in-I nainte Traiauu ajunse dinaintea castelului regalu, j apoi la corpulu de garda unde erâ expusa dra-I pelulu veuatoriloru oruatu cu rose. . . pentru cei

vii, si cu lauri . . . pentru cei morţi, la care privi unu momentu, apoi se intGrse oftâiidu.

I-se faceâ câ-si-câudu nu i-s'ar' fi impliuitu unu visu frumosu, dar' se-lu fi întrebata ce visu, u'ar' fi respunsu, i-ar' fi fostu rusîue se martu-risesca, câ sperase a se iutfilnf cu Corali'a. .

Voindu se mai varieze impresiunile s'ale, se abătu pucinu diu cale, trecu in pădure, er' acolo găsi unu bufetu, se puse la o mesa si ceru unu ceaiu.

Erâ uniculu 6spe. Cu t6te astea 'si căutase unghiulu celu mai feritu. I erâ tema câ amicii sei, seu Costica, seu in fine vre-unu cunoscuţii se nu vina cumv'a si se-lu descopere. In dispositiunea s'a de acum i erâ sila de a vorbi cu cinev'a.

©B.C.U. Cluj

142

Prevederea s'a nu fuse zadarnica, câ-ci de-abiâ se asiediase, câudu eta câ zări veuindu spre chiosculu bufetului o parechia. Bărbatulu care se apropia cu o dama, pareâ a fi Costica.

„Da, uu ni'am insielatu, este elu," 'si dîse Traianu si cerii degrabă unu jurnalu pe care 'Iu desfăcu si-si dete aernlu a ceti, tienendu-lu asf-feLu de-i acoperi faci'a. „Er' dam'a cu velulu celu desu pe fada ste de buna-sema dulcine'a s'a de care-mi vorbi a-sera," adause Traiauu.

Ar' fi voitu se plece de-acolo, iuse uu poteâ fâra de a ii observaţii, deci preferi a stâ nemiş-catu in coltiulu seu si a-si petrece tempulu cu cetitulu jurnalului, sperându câ parechi'a va lua o dulcetia celu multu o cafea cu lapte si-apoi va pleca.

Costica, câ-ci erâ in adeveru elu, veui cu dam'a s'a in chioscu si se asiediâ la o mesa.

Traianu, care 'si ascundea faci'a nu fu re­cunoscuta, dar' nici elu nu potu vede faşi'a damei, care se desvali acum.

Erâ palida dar' interesanta, de o frumsetia liiduiosiatore.

Costica i vorbi in limb'a germana, pe semne pentru a uu ti intielesu de 6spele sojitaru. Traiauu iuse sclâ bine nemtiesce si intielese totu.

Deja la primulu cuveutu i-se desceptâ aten­ţiunea, dar' ce dîcemu.. . resemtî unu iuteresu nespusu. unu iuteresu, care i produse nisce vio­lente palpitatiuni de inima.

„'Mi pare forte reu," dîsese Costica, „ar' fi trebuitu se scli, câ v'asiu fi iusocjtu cu plăcere la escursiuuea ce a-ti facutu pe Bucegiu. Te-am câutatu alaltaeri câ unu nebunu. Ai lipsitu si dela serbare."

„N'ani fostu invitata," replica dam'a, er' tim-brulu acelei voci i merse lui Traiauu dreptu la inima.

„Cum poteâi fi invitata. De cându te-ai mă­ritaţii ai traitu totu la Nizza, asia incâtu nu mai sciâ nimeni de voi. Mama-fa, care in primii aui ai maritisiului teu mai mijlocea câte o scire, câte o veste intre noi si tine, a muritu de multu, si dreptu se-ti spunu, am fostu forte surprinşii, cându te-am mtelnitu acum vre-o patru dîle in Sinai'a. Eram mai se uu te cunoscu, atâtu am fostu de uimitu. Daca nu-mi vorbiâi tu mai âutâiu nu te cunosceâm. — Alalta eri, cându uu te-am mai vediutu prin Sinai'a, am crediutu, câ ai plecatu la Tenipesci, dir ' la hotelu mi se spuse, câ ai arangiatu cu amicele fale o escursiune „la omu."

„Da," respunse dam'a cu unu suspiuu, „este mai frumosu pe munţi decâtu in Tenipesci!"

„Acolo s'au scliimbatu multe. Ce-a iufloritu s'a scuturatu, ce-a fostu verde s'a uscatu, cum dîce câuteculu. Ti-am spusu câ Traianu s'a în­suraţii si traesce bine."

Amiculu nostru la audîrea acestei mintiuni grosolane, tresari cumpliţii. Erâ se sară de pe scaunu dreptu la acelu nemernicu si se-lu tragă la respundere, câ-ci acum nu se mai iudoiâ, erâ

petruusu, câ bine-i semtîse inim'a cându crediuse i a recnutfsce ace'a dulce voce, si câ misielulu de I Costica lucra cu t6te mijlocele iertate si neiertate, I pentru a perpetua despărţirea intre elu si —

Corali'a. Da, veduv'a cea interesanta erâ Corali'a. Norocii peutru Costica, câ Traianu isbuti a

se stapeni, parte peutru a nu se aretâ brutalii facia cu Corali'a, parte pentru a mai audî ce-si vorbescu, câ-ci altmiutre l'ar' fi sdrobitu iu furi'a s'a.

Corali'a nu respunse nimicii la niintiun'a lui Costica, despre care nici uu scieâ câ este mintiuua, ci clătinase numai din capu si-si iutcjrse privirea dela interlocuforiulu seu, câ se-si sterga o lacrima din ochi.

Traianu observa acâsta mişcare si tresari din nou, acum nse de nespusa fericire.

„Am totu câutatu pnlegiu," relua Costica după o pansa, „se-ti vorbescu intre patru ochi, dar' n'am gasitu si uu credu câ voiu mai găsi in cu-rcndu ocasiune asia de buna câ si acum câ se-ti spunu, câ suutu gafa a-ti inlocui scutulu ce ai perdutu prin ruortea boieriului Furculici."

Corali'a rîse. „Dar' gândesce-te câ-mi esci verii bunu,"

dîse ea apoi. „Capetamu dispensatîa dela Metropolitu!"

observa Costica. „Lasă, nu mai vorbimu despre ast'a. Nu me

j mai maritu." „Deca Traianu ar' fi neinsuratu," dîse Cos­

tica cu amaru, „uu ai dîce ast'a." „Uiţi, câ elu m'a deslegatu pe mine de cu-

ventulu datu, nu eu pe elu, uiţi câ . . ." Dar' Corali'a nu-si potu termina vorb'a, câ-ci

Traianu luâtu de poterea elementara a semtîriloru : s'ale se sculase, dintr'unu saltu se aruncase la

petiorele ei si cu manile împreunate, redicate spre ea esclamâ:

„Erta-me si primesce a-ti fi sclavu pe vecie." Corali'a cu unu tîpetu de dulce groza se

scolase, apoi plecase spre celu ingeniiuchiatu in-tindiendu-i auiend6ue manile, si pe cându 'Iu re-dicâ de josu 'Iu intrebâ cu vocea inecata de la-cremile de bucurie.

„Esci liberu?" „Da, scump'a mea!" „Haidemu de-aici!" Traiauu dându braciulu seu Coraliei se duse

cu dens'a pe strad'a Carmen Sylv'a iu josu. Er' Costica remasu singuru in chioscu dîse:

„dupa-ce mi-a luatu t6ta speranti'a si m'a lasatu numai cu vii'a mai trebue se platescu si ceaiulu lui Traiauu. Dar' lasă, bunu e Domuedieu, Traianu 'mi va inapoiâ aceşti bani, si in fine, ceriulu 'mi va face parte si mie de vre-unu adapostu."

Plaţi si apoi se duse si elu pe strad'a Car­men Sylv'a in josu.

(Finitu.) TEOCHAR ALEXI.

Z^fr§p

©B.C.U. Cluj

143

f i t i feat|s — Poesia in prosa. —

Fii numai unu visu . . . . Doi ângevi... doi genii mi se presentara. I-i nuniescu âugeri si genii, pentni-câ preste

corpulu loru golu ti'aveau nici unu imbracamentu si la amândoi dela bracie se redicâu uesce aripe lungi si poternice.

Erau inca tineri. —Uuulu cu obrazulu pucjnu j linii, cu pielea neteda si perulu blondu. Ochii i erau rotundi, mari si negri, sprineeue:e grose; privirea plăcuta, eundsa si atragatore: facj'a i erâ de mi­nune frumdsa. L'ai pote socoti de unu reutatiosu seu de unu indrasnetiu. Pre buzele-i rosîi si bul­bucate se poteâ observa o mica convulsiune. 8u-risulu junelui erâ chiar' ca a potentatului: plinn de încredere si uegligenfia. Superb'a corona de flori care i mai atingea sprâncenele catifelate, sta usioru pre buebde-i lucit6re. O piele rosîetica de leopardu legata cu sageti de auru, stâ in negligenria in giurulu rotundîloru sei umeri albi. Penele aripe-loru s'ale inipraseiâu unu inirosu de trandafirii, verfurile loru erau rosîi câ foculu, câ-si-eându ar' fi fostu muiate in sânge prdspetu.

Din cându in cându le redicâ linu, produ-cuudu unu sunetu argintiu, apvope câ si alu pldiei de primăvara. —

Celu-alaltu avea unu trupu slabu si palidu. La tota respirarea i-se vedeau cdstele. Perulu galbenu, subţire si sberlitu; ochii câ si a buhei mari si sur i i . . . privirea timida si de o lucire par­ticulara. Trasurile feciei i-erâu fine; iu gur'a-i ju-metate deschisa se vedeau dinţii sei mici; nasu-i erâ subtîre si acuiliuu; barb'a i erâ esîta afara si acoperica de fulgi alburii. Suri«ulu, nu se jocâ pre buzele-i auguste.

FacJ'a acestui'a erâ regulata, fiordsa si fâra indurare. Din contra a celui-alaltu, desî erâ fru­mdsa si plăcuta, inca totu nu esprimâ compătimire.

In giurulu capului seu erâ o cordua de spice legate pre la cddele loru celea vescedîte. Templele i le incingeâ unu velu pestritiu si desu; aripile-i erau de coldre albastra, unduiau fâra sgomotu, dar' in unu modu irapunatoriu.

Tinerii se pareâu a fi amici nedespărţiţi. Se tieueâu uuulu de altulu. Mân'a plina si mdle a celui de ântâiu depindea câ si o vitia de viia de braciulu slabu a celui-alaltu; era mân'a celui de alu doilea cu degetele-i lungi se scoborîse câ si unu sierne pe seuulu delicatu a celui de-ântâiu. Audîi unu sunetu si intielesei urmatorele cuvinte:

Aceşti doi fraţi gemeni suntu iubirea si fd-raea ; — fundamentele fiesce-cârei vietăţi stau iu-naintea t'a.

„Fie-care vietate pentru ace'a se mişca câ se se nutrdsca, si mânca câ se se iumultidsca."

„Tient'a iubirei si a fdmei e ace'a-si, — de-dre-ce e lipsa câ vieUi'a se nu inceteze."

(Ivan Turgeniev.) D.

C r o n i c a . — Regin'a României a fostu pre­miata din partea Academiei frauceze pentru cartea s'a scrisa iu limb'a francesa si intitulata: „Les pensees d'uue rei ie." (Cugetările unei regine.) Premiulu ce se va dâ renumitei scriiture, nu va costa din bani, ci din trei medalii, un'a de auru, alt'a de argintii si a trei'a de bronzu, car: anume se voru pregăti spre acestu scopu de Academia iu ondrea auctdrei. Pe medaliile acestea se va imprima titlulu cârtii si datulu

Academi'a romana a proclamaţii membru onorariu alu ei pe dlu Soroceanu, archeologu si uuinisinatu din Basarabi'a; si a numitu membru corespondeutu pe dlu Dr Alexandru Siutiu, dis-tinsulu alieuistu si profesoru a facultăţii de me­dicina din Bucuresci. Câtu despre cei doi membrii ordinari ce erau a se alege, dupa-ce dd. Ioanu Slavici si G. Beugescu, nu intr'uuirâ nici uuulu ma­joritatea reglementara, alegerea s'a amenatu pe sesiunea anului urmatoriu.

Consulate romane nou infiintiate. Ministerulu românii de esterne a publicatu decretele, prin cari se infiiutieza trei oficii udue consulare onorifice laTurinu, Veneti'a si Marsili'a. Dlu baronu Eduardu de Mar t ino di F r a i c o este numitu siefu alu ofi­ciului cousulariu din Turiuu cu titlulu de cousulu; dlu Napoleonii Caudiani alu oficiului din Veneti'a si dlu Alfred F r a i s s i a e t alu oficiului din Marsili'a.

Multiamita regala. Profesorulu dela gimua-siulu superioru de stătu din Sibiiu, dlu G-eza Gi-dofalvy a primitu din Bucuresci cu datulu 10 Aprilie a. c. o epistola, in care Majestatea S'a regele Carolu alu Româuiei î-i multiamesce pentru trimiterea traducerii bine-esecutate in limb'a ma­ghiara a „Povestiloru Pelesiului."

Tipografia romanesca in Macedoni'a. Mai mulţi capitalişti macedoneui vreu se infiintieze o tipografia romanesca in Macedoni'a. Nu se scie inca loculu unde; unii suutu de părere s'o duca la Jauin'a, ceutrulu vechei Megalo-Vlahii, alţii suntu pentru Bitoli'a, capital'a Macedoniei. O tipografia româ-uesca iu Macedoni'a nu este lucru nou, — a mai fostu un'a la Moscopole. Lips'a unei tipografii ro-mâue inse este de multu semtîta in Macedoni'a.

România juna, societatea academica socialu-lite-raria a universitariloru români din Vien'a, si-a stramutatu locuinti'a in IX. Pelikengasse nr. 15.

Poterea rogatiunei In coinun'a Chirtiu din comitatulu Fagarasiului, i-s'au furatu din graşdu locuitoriului Teodora Morariu doi miei negri. Pa-gubasiulu se duse la preotu câ se facă sluşbe. — Sluşbele preotului avură efectulu, câ in scurtu tânipu macelariulu din comuna Michailu Schneider se duse la pagubasiu cu rogarea, câ se nu mai

©B.C.U. Cluj

144

facă sluşbe cu preotul», asigurându-lu, ca i agub'a etc. Nici unu procedeu lichidu u'a avutu nici unu i-se va reintdrce. S'a pornitu in urm'a acest'a cer­cetare si s'a aflatu, câ macelariulu fusese trimisu de locuitoriulu Lazaru Marcu, care furase mieii si care fiiudu boluavu de stomacu, 'si presupunea, câ s'a bolnavitu iu urm'a rogatiuuei preotului.

Pontificele Romanu are intentiunea a inaltiâ la rangu princiarii famili'a s'a, adecă pe cei doi nepoţi insurati ai sei, pe conţii Pecci.

Uuu canonicu din Bayoune a predaţii in septemân'a trecuta papei doue milioue si jurne-tate de franci, dreptu filerulu St-lui Petru, o suma ce si-a economisim din lefa s'a.

Femei in pantaloni. Unu numeru de '28 de femei din Statele Unite au lapedatu rochi'a si au imbracatu pantalonii. Dintre aceste 2S de cura-giose anteluptatore ale viitorilont pantaloni fe-meiesci, 11 se folosescu de braţele, 9 î-i încheia cu nasturi la talia pnntr'o intocmire ingeni<5sa si 8 folosescu unu felin de curele. Representant'a cea mai infocata a acestui „progresii culturalu" este faimos'a Dr. Mary Walker in Washington. Ea e medicu, advocatu, agentu etc. si face ori-ce iutreprindere ce-i aduce unu dolarii. S'a espusu si in „Dine-Museum" (intrarea 10 c e n t s = i dime). Dr. Mary e urîta si slaba si asia suntu mai tote câte au urmatu esemplulu ei, o impregiurare care face a se crede, câ nu pentru petiore au imbracatu pantalouii.

Unu printiu doctoru in medicina Printiului de Bavari'a, Ludovicu Ferdinandu, i s'a confe-ritu din partea univeisitatiei din Bologu'a di-plom'a de doctoru in medicina. In anii trecuţi obtienu diplom'a de doctoru si dela universitatea din Municli. Printiulu câ medicinistu praetiseza la unu spitalu dm districtulu in care se afla cas-telulu regescu, rlovedindu o mare pricepere in n6u'a profesiune.

Sporirea cavaleriei austro-ungare. Ministrulu de resboi11 austro-ungaru a aretatu delegatiuuiloru necesitatea de a se spori cavaleri'a. fiiudu prea slaba facia cu cavaleri'a celoru-alalte state mari.

Not i t i e . — Conservarea oueloru. O espositie de oue conservate a a*'utu locu in Angli'a ; ea a datu resultate ce merita a fi semnalate. Primulu premiu a fostu câscigatu de o grămada de oue conservate iu terîtie cernute, ouele, fiiudu asiediate cu vâr­furile ascuţite in josu. Ouele care au fostu sparte erau bune si albusiulu erâ cu totulu lipsitu de ori-ce odcjre. Alu doilea premiu a fostu câscigatu de oue unse cu cera si uutu de leumu si păstrate iu sare: alu treilea de nisce 6ue unse cu seu si păstrate iu varu topiţii prin căldura si cu totulu la adapostu de acţiunea aerului Erau espuse de ; asemenea si oue păstrate prin ajutoriulu frigului I seu in preparatiuni de sare si apa de varu stinsa

succesu in acesta espositia. D i u a r i s t i c u . — Mus'a Romana. Foi'a mu-

sicala si liteiara redactata de <llu J a c o b u Mu-r e s i a n u , profesoru de niusica si câutu ia Blasiu, — devine din iimneru in minierii mai interesanta.. Acesta foia umple intr'adeve:u unu golu in lite­ratura româna, si nu o poteiuu recomandă de-ajunsu familielorn române iubitorie si precepatorie de niusica, câ pre un'a care cultiva cu multa pre-dilectiune si preferintia inusic'a naţionala româna.. Pretiulu de prenuiueratiune e 12 ti. pe anula intregu se | ote iibo ia si la noi.

GLUME. Intre alegatorii sei.

Deputatulu X., omu scurtu la vedere, merse cu ocasiunea feriiloru de pasci se de sema alegatoriloru sei despre lucrările s'ale câ representantu alu cercului.

Coburindu din trăsura se luă de braciu cu.sogi'a s'a catra curtea domnesca. Intr'ace'a observă in cale o ceta intrega apro-piindu-se câtra densii. Elu ingraba redicându-si pelari'a, saluta cu totu respectulu :

- Buna dîu'a pre demnii mei alegatori, liberi cetatieni ai marei libere .

Ochii tei ! . . . 'Iu intrerupse soţi'a s'a. Xu vedi ca suntu vitele de jugu a!e posesorului Y. cari se apropie se se

din rîu.

Proprietariu, Redactoru respundietoriu si Editoriu: NICOLAE FEKETE-NEGRUTIU. Gherl'a. ImpTimari'a ,Auror 'a" p. A. Todorarm 1888.

©B.C.U. Cluj