Istorie lerestiI. Spatiul geografic si istoric al localitatii 1. ASEZARE GEOGRAFICA Comuna Leresti este situata in nordul judetului Arges , in pitoreasca zona a Muscelului. MUSCELUL,inzestrat de Dumnezeu cu atatea frumuseti,cu plaiuri manoase,este una din zonele cele mai frumoase ale tarii. Monumente ale naturii ca Piatra Craiului,Papusa si Iezerul,defileul Dambovicioarei si Cheile Dambovitei,minunatele locuri de odihna ca Voina,Brusturet,Dealul Sasului,Valea lui Ivan,ii confera un statut aparte. In aceasta parte a tarii , prin cuvantul Campulung,a inceput sa fie scrisa istoria. Tot aici se pastreza locul de veci si de vesnica pomenire al primilor nostrii voievoziBasarabii : Basarab 1 Intemeietorul si Nicolae Alexandru Basarab,fiul sau ,caruia ii placea sa-si zica Campulungeanul . Tot aici,in prima resedinta a Tarii Romanesti , este locul de nastere a doi domnitori , Vladislav Vlaicu si Radu 1 si a unei tarine , sora lor Ana , casatorita cu tarul Ioan Statimir al Bulgariei. Se poate spune ca a trece prin Muscel inseamna a trece prin istorie. Din soseaua nationala Pitesti-Campulung-Brasov-D.N. 73 , la kilometrul 54 se desprinde spre stanga un drum jedetean , asfaltat care duce la cabana Voina , cabana asezata la baza masivului Iezer-Papusa. Acest drum judetean trece prin satele Voinesti ( 2km) si Leresti (5km) care,impreuna cu satul de rudari , Pojorata , situate la nord , formeaza azi , comuna Leresti-Muscel. Teritoriul comunei este de 14.219 hectare , din care 88 hectare perimetrul construibil , 71 hectare arabil , 205 hectare pasuni natural , 472 hectare fanete natural si 235 hectare livezi. Restul suprafetei este zona impadurita. Populatia comunei este de 4.950 locuitori Lerestiul este asezat pe partea stanga a apei Raul Targului de o parte si de alta a drumului jedetean 734 , fiind strajuit armonios de doua dealuri lungi si impadurite. La rasarit se afla prelungirea culmii muntelui Stramtu , numita Plaiul oilor deoarece pe aici primavara urcau oile la munte , la pasunat si tot pe aici , toamna , coborau. Acest deal are 970 m in punctul numit Poiana Fantanii si 1074 metri in cel numit Poiana Fetii . La apus localitatea este strajuita de culmile Pojorata si Coasta raului , prelungirile muntelui Lalu (care se lasa inspre sud pan ape platoul Grui , la vest de Campulung ) avand urmatoarele cote : la sud in punctul numit Magura 889 metri , catre central comunei , In varf la Iaru 800 metri , iar in partea de nord , in punctul numit Ferigi 887 metri. Valea in care este asezata comuna are o altitudine cuprinsa intre 660 metri la sud , 730 metri la nord , altitudinea nucleului principal fiind de 665 metri. Casele curate si albe apar vesele din palcurile de pomi si te fac sa le banuiesti de la distanta frumusetea , dand localitatii aspectul unui orasel de munte , cladit cu simt artistic. Pe fundalul nordic al comunei se proiecteaza semeti muntii Papasa , de 2391 metri si Iezerul Mare , de 2463 metri . La est se afla muntele Stramtu , de 1375 metri , iar la vest Lalu de 1111 metri , impaduriti aproape pana la varfuri. 2. CONDITIILE CLIMATICE Directia vaii de la nord catre sud- face ca intrega comuna sa fie expusa la soare in cea mai mare parte a zilei. Dealurile marginase o feresc de vanturi aspre si-i asigura o clima blanda.

In cele mai grele ierni nu se vad nameti , grosimea stratului de zapada variind intre 0,10 si 0,40 metri , temperatura minima fiind cuprinsa intre 20 si 25 grade Celsius. Valea este suficient de lunga , incat aerul umed , propriu vailor de munte , este lesne maturat de vanturi. In partea de sud a comunei se face simtit Vantul de Est , o rasuflare a Crivatului care ajunge pana aici diminuat. Specific zonei este Vantul de nuc , un vant chiar caldut care face parte din categoria vanturilor descendente. Astfel gasim aici un aer curat , fara umiditate , tocmai bun pentru o statiune climaterica. Desi nu i s-a recunoscut oficial aceasta calitate , vara vin aici o multime de vilegiaturisti ( turisti ). Apropierea muntilor , precum si faptul ca soarele rasare mai tarziu si apune mai devreme dupa dealurile marginase , fac ca , vara , in timpul noptii , sa fie simtita o racoare placuta. Media temperaturilor maxime in luna lui cuptor variaza intre 25 si 28 grade celsius. Rar se intalnesc temperaturi de 30 , 35 grade Celsius , iar media anuala a precipitatiilor se incadreaza intre 1100 si 1300 mililitri. De aceea porumbul nu se coace suficient , iar fructele se coc cu o intarziere de zece zile fata de Campulung. 3. TRECUTUL ISTORIC A ) EPOCA VECHE Descoperirea arheologica din punctul Mailatoaia situat pe Malul lui Cocos din satul Voinesti, efectuata de elevii scolii din localitate sub directa indrumare a profesorului de istorie Marin Badescu si a invatatorului C-tin Becleanu, in cadrul concursului Cautatorii de comori din toamna anului 1969, duce istoria comunei Leresti pana in perioada daco-romana; mai exact in secolul al doilea dupa Hristos. Pe Transalutanus, aproape de limita sa nordica, la cca 11 km nord de Jidava si 23 km sud de burgul de la Rucar ,s-a facut o noua si importanta descoperire arheologica: o constructive romana de tip castru, castelum, turn de aparare sau poate o constructie de natura civila. Iata prima intrebare pe care si-au pus-o specialistii. Pozitia strategica un platou ce domina intreaga depresiune a Campulungului spre cele patru puncte cardinal, apropierea caii de comunicatie Campulung-Brasov-Targoviste, materialul folosit la aceasta constructie au facut posibila ipoteza existentei unui fost castru. Amplasarea acestuia corespunde intocmai recomandarilor lui Hyginus. Sporadice si in salturi,cercetarile arheologice au continuat sugerand ipoteza ca la Voinesti,pe campul de la rasarit de therme, in punctual Mailatoaiade pe Malul lui Cocos se gasea un castru de pamant, azi total nivelat.In aceasta zona s-au descoperit fragmente ceramice, toarte de amphora s.a.,depozitate la muzeul Scolii din Voinesti,cum ar fi: -fragmente de ceramica rosie si gri-negricioasa -fragmente de tegulla mamatae -fragmente de apeduct -cuie -un obiect de metal de o forma neidentificata -doua tuburi (conducte) din plumb. In afara de cele aratate mai sus,s-a gasit si o cantitate de 8 kg plumb topit, ceea ce inseamna ca lungimea tuburilor era mai mare. Aceasta nu ar exclude posibilitatea distrugerii fortificatiei intr-un incendiu. Materialul folosit la aceasta constructie este specific tehnicii romane; -piatra de colt (calcare si gresii) -caramizi de dimensiuni mari, bine arse

-lianti(opus incertum si signinum). Zidurile au grosimea de 0,70- 0,90 m.La constructia lor, pe alocuri s-a folosit si caramida intercalate cu piatra. Pe partea interioara zidurile sunt captusite cu un strat subtire de var amestecat cu fragmente mici de caramida (opuse signinum),un fel de mosaic. Baza superioara este acoperita cu un strat de pamant a carui grosime variaza intre 0,05 si 0,45 m. Resturile tuburilor de plumb ca si prezenta acestui opus signinum par a ne da indiciul ca aceasta constructie, sau cel putin o parte din ea,se folosea drept bai (therme), nelipsite castrelor. In cazul de fata, ele s-ar afla in afara castrului. Dar ultimele sapaturi au scos la iveala unele dintre cele mai valoroase obiecte de inventor descoperite la Voinesti si anume doua stampile tegulare. Prima stampila se incadreaza cronologic la inceputul secolului al doilea dupa Hristos. Ea se afla imprimata pe un fragment de caramida cu dimensiunile de 19 x 6 x 2,5 cm.Stampila este in cartus dreptunghiular incomplete in tabula ansata ,lat de 4 cm.Literele sunt inalte de 2 cm, iar inscriptia Leg(io) XI C(laudia) P(ia) F(idelis) argumenteaza istoric prezenta la Voinesti a legiunii mentionate. Iar daca nu, atunci in mod cert a unei subunitati a acesteia. Cea de-a doua stampila se afla imprimata pe o caramida fragmentara cu dimensiunile de 12,5 x 10,5 x 2 cm si este in cartus dreptunghiular simplu, incomplet, lat de 2 cm.Lectura este urmatoarea Coh(ars) (I) Com(magenorum).Ca si precedent stampila, si aceasta este datata chronologic la inceputul secolului al doilea dupa Hristos. Este o dovata certa ca termele si castrul de la Voinesti au fost construite si locuite si de detasamente ale Cohortei I Flavia Commagenorum. Preluate de publicatii de specialitate, descoperirile arheologice de la Voinesti au intrat in circuitul valorilor cultural istorice. Pe baza celor aratate mai sus, putem conchide ca marturiile arheologice din punctual Mailatoaia din zona Lerestiului, alaturi de altele din tara, sunt in masura sa dovedeasca, inca o data, continuitatea daco-romana, in acest spatiu pana in faza de incheiere a procesului formarii limbii si poporului roman. B ) EPOCA MEDIE In Dictionarul geografic al judetului Muscel de la 1893 se spune ca In comuna, care a fost proprietatea Basarabilor,se vad ruinele unei vechi citadel pe care poporul o numeste Cetatea Tatarasca. Aici se vad ruinele din palaturile Basarabilor, zidite, se crede, din secolul al XIII-lea. In nord-estul comunei se mai zaresc, destul de sters, ruine pe care traditia locala le plaseaza in vremea Basarabilor.Dar dovezi si date concrete despre existent localitatii in sec. al XIII-lea nu avem. In schimb, primul document care atesta numele de Leresti este actul emis de Mircea cel Batran la 1414, prin care intareste lui Ion,Burcea si Calian satul Branistea Urasei, ocina la Vadul Sercaei si o stana in muntele Leresti, scutite dedari si de slujbe. De la acest munte isi trage si localitatea numele de Leresti. Istoria comunei incepe insa sa se reliefeze mai clar,sa prinda contururi,in secolul al XV-lea. In anul 1963, in urma unei campanii de sapaturi arheologice efectuate de Muzeul din Campulung Muscel,pe platoul denumit La ziduri (in gradina lui Ghica Badicu),au fost scoase la lumina urmele ingropate ale unei constructii de cult, necunoscute pana atunci.Potrivit elementelor de datare, respective cele mai vechi monede descoperite in cel mai vechi nivel de morminte, a ceramicii recoltate, a podoabelor si a materialelor cu valoare de dotare individuala, aceasta biserica

necunoscuta din Leresti a fost construita intr-o prima faza in a doua jumatate a sec. al XV-lea,dupa anul 1470. A doua faza de constructive a avut loc la inceputul secolului al XVI-lea, cand s-a adaugat nartexul.In urma sapaturilor au fost identificate 101 morminte datand din a doua jumatate a sec. al XV-lea si pana in a doua jumatate a sec. al XVIIlea,interval dupa care viata complexului inceteaza.In afara de descoperirea in morminte a monedelor din aceasta epoca, existenta monumentului in a doua jumatate a sec. al XV-lea este confirmata si de ceramica specifica (un vas cu buza dubla, rasfrantain afara, ce a fost descoperit in situ,pe fundul santului de temelie).Monedele descoperite sunt variate si toate din argint: dinari unguresti emisi de Matei Corvin si Vladislav al II-lea, aspri ai lui Mahomed al II-lea si Baiazid al II-lea, monede polone emise de Ioan Albert, emisiuni ale Republicii Dalmate Raguza, din 1514-1533.S-a descoperit si o moneda romaneasca emisa de voievodul Basarab al II-lea (1442-1443) unicat in numismatica Tarii Romanesti. Data cea mai noua, care indica momentul in jurul caruia activitatea bisericii pare a fi incetat, este reprezentata de o lespede funerara, aflata in situ.Lespedea, din piatra de Albesti, poarta textul epitaf in chirilica romaneasca ,dezvaluind identitatea,originea, profesia si data mortii titularului: Aici, icia, zac umedile oase ale celui cinstit si de buna ruda Todoran, iuzbasa de rosii, feciorul postelnicului Predii ot Leresti (si) (sau) (pristavit in zilele luminatului domn).Io (Constantin Basarab Voievod) in lu (na) lui noe(m)(brie) o zile V(a) leat 7164 (1656). Este de retinut termenul de iuzbasa de rosii, deci functie militara de comandant al unui efectiv de 100 de ostasi de cavalerie (rosii), proveniti din mica boierime de tara, care aveau atat activitati militare cat si obligatii administrative-fiscale, platind darea ruseala (birul de rosii) de 30 de ughii annual, ceea ce ne confirma faptul ca Lerestii erau un sat plaiesesc, din cadrul celor destinate pazei frontierei cu Transilvania. Prezenta unui iuzbasa de Leresti (Todoran) este semnificativa.Tatal lui Todoran a fost un cunoscut boier ,postelnicul Preda, sluga voievodului Radu Mihnea, mentionat intr-un document din 24 septembrie 1614, privitor la infratirea sa cu Parvul, paharnic, si cu sotia acestuia Maria, asupra satului Voinesti. Pe langa alte obiecte, in mormantul lui Todoran s-a descoperit si un inel care, dupa toate probabilitatile,este un inel funerar. De membrii familiei Lerestilor din sec. al XVII-lea nu sunt poate straine cele doua cavouri descoperite in imediata apropiere a mormantului iuzbasei Todoran, unde sau gasit resturi din fire de aur si argint, o copca (carlig), un inel din argint masiv,doua pasari (cercei de tampla din argint), doua ace si un ac cu gamalie globulara, din bronz. Dovezile duc la stabilirea unor pretioase concluzii privind procesul social-economic si cultural-istoric in perioada secolelor al XV-lea si al XVI-lea, in zona nordica a Muscelului, din care face parte si asezarea de la Leresti.Ducatul emis de Basarab al II-lea reconfirma importantul moment politic desi de scurta durata al revenirii la starea de independent a Tarii Romanesti in preajma instaurarii indelungatei dominatii otomane. In unele documente de la sfarsitul sec. al XVI-lea gasim stiri referitoare la satul Voinesti.Astfel, intr-un hrisov de la 27 august 7090 (1582), dat de Mihnea Voievod, se fac referiri la mosia Voinesti. Acesta este primul document scris descoperit pana in present, care atesta existenta Voinestilor, din document reiesind clar despre

fiintarea sa inainte de emiterea acestuia deoarece in text este utilizata formularea pentru ca acest sat a fost mostenire Doi ani mai tarziu, la 28 aprilie 7092 (1584), Patru Voievod, fiul lui Patrascu Voievod,domnul Tarii Romanesti, confirma jupanesei Maria, fiica lui Ionascu, stapanirea peste mosia Voinesti. De la aceasta mosie, Voinesti, intarita pe rand jupanitelor Rada (1582) si Maria (1584) I se trage localitatii denumirea de Voinesti. In continuare asistam la o succesiune periodica de stapani pusi in posesia unor parti din mosia Voinesti, prin acte domnesti. Astfel la 2 iunie 7126(1618) Gavril Movila Voievod, hotaraste prin cartea lui ca jupaneasa Stana cu soru-sa Neacsa sa stapaneasca mosia cat li se cuvine in satul Voinesti, de la tatal lor Danciul Cotenescul. Din nou, la 1620, Gavrila Movila Voievod confirma printr-un act al sau jupanesei, Stana cu soru-sa stapanirea peste partea lor de mosie din Voinesti. Din aceasta perioada avem primele stiri care se refera la pierderea libertatii unor locuitori ai satului si aservirea lor fata de creditori. Todoran din Voinesti , accepta ca ramanand datoriu jupanului Mihaiu aspri 7700 de 8 ani , de nu va putea plati datoria in ziua de Sf. Dumitru sa fie ruman cu feciorii mei si cu toata mosia mea . Cativa ani mai tarziu cazul isi gaseste rezolvarea printr-un act domnesc al lui Radu Mihnea Voievod care intareste lui Mihai Vataf si cu fii sai , ocina in Voinesti partea lui Tudoran si a fiilor sai , toata , oricat se va alege ca acest ommai sus spus , anume Tudoran , el e fost dinainte vreme megiesi cuocina . Din documentele aflate la Arhivele Nationale Istorice Centrale din Bucuresti aflam de existent tiganilor pe mosia Lerestilor. Matei Voievod ,printr-o carte , face volnic pe laudat ca sai poata lua un tigan de la Oancea din Leresti pentru ca-l avea de la tatal sau de mosie sip e care laudat s-au pus zalog pentru 4000 de bani , pe care i-au imprumutat , dar Oancea zice ca banii i-au imprumutat cu camata . In secolul al XVII lea avem stiri ca Leresti au fost sub ascultarea scalei de la Rucar- Dragoslavele , sate de pasadari ce pazeau scala si plaiul de pe drumul Brasovului , carora li s-au pus la dipozitie alte 12 sate de plaiesi din apropiere care erau supt ascultarea schilei . Cele doua sate pazeau posada ziua si noaptea , iar celelalte 12 , plaiurile din jurul scalei . O porunaca a lui Serban Cantacuzino , din 17 februarie 1680 , ii ameninta pe acestia cu spanzuratoarea , in cazul in care plaiul ramane nepazit . Printre cele 12 sate se numara si Lerestii , alaturi de Nucsoara , Corbi , Corbsori , Slanic , Namaiesti , Stoenesti , Badeni , Berevoiesti , Albesti si altele . Totodata impreuna cu parcalabii celor 12 sate , schilerul judeca pricinile marunte , ivite intre locuitorii acestora , inpartind cu parcalabii si manastirea Campulung , veniturile realizate din amenzi. In 1646 Matei Basarab spune intr-o porunca data oamenilor din Godeni pentru muntele Musuroaiele : Cu mila lui dumnezeu , Io Matei Basarb Voievod si Domn , dat-am Domnia mea aceasta porunca a Domniei mele acestor oameni din Godeni judetul Muscel anume : Radu Urmalan i Bratila i Rotea i Negoit i Dan i Vladislav i Mateiu ca sa fie in pace de catre Preda ot Leresti si de catre feciorii lui si de catre toate rudeniile lor pentru un munte ce au vandut acesti oameni ce scriu mai sus , parintelui egumenului Melhisedec de la sfanta Manastire ot Dolgopol , pentru ca sau sculat Leresti ca sa lepede banii sfintei Manastiri sis sa tie si acel munte ce se cheama Musuroaiele , zicand ei ca sunt mai volnici. Iar acesti oameni ce scriu mai sus ei au venit toti de fata inaintea Domniei mele de au marturisit ca au vandut sfintei manastiri si mai vartos au dat pentru pomeana mosilor si au scris la pomelnic

pre mosi lor Bara si Dica. Drept aceia Domnia mea am judecat si am dat acestor oameni ce scriu mai sus ca sa fie in pace de catre Leresti si de catre toti cati scriu mai sus mai mult val sau mantuiala si muntele sa fie statator sfintei Manastiri cum lau vandut si cum l-au dat pentru pomeana, ca pomeana nimea nu este volnic a o sparge si Leresti sa nu mai aiba nici-o treaba de acum inainte si intr-alt chip sa nu fie, ci dupa zisa Domniei mele. Scris luna mai 29 let 7154 (1646) Io Matei Voievod si Domn. Matei Basarab prin cartea data tot la 29 mai 1646 rezolva cazul spunand: ca sa fie pace de catre Preda ot Leresti si de catre feciorii lui si de catre nepotii lui su de catre toate rudeniile lorsi Lerestii sa nu mai aiba ni-o treba de acum inainte Cu aceasta carte a lui Matei Basarab se deschide seria conflictelor de proprietati dintre boierii din Leresti si Manastirea Campulung si cu boierii din imprejurimi , pentru muntii Musuroaiele , Clabucetul , Stramtul , Zanoaga , conflicte in care nu o data domnitorii si mitropolitul tarii Romanesti au intervenit . Astfel , la 18 aprilie 1667 , parintele egumen de la Manastirea Campulung se infatiseaza la divanul lui Radu Leon Voievud , impreuna cu boierii din Leresti , Oancea si Dragomir si face intrebaciune pentru hotarul muntilor Musuroaiele , Clabucetul si Stramtul , drept care domnitorul numeste o comisie sa mearga acolo sa caute sis a adevereasca pe unde a fost hotarul si semnele muntelui mai dinainte vreme . La 23 ianuarie 1694 , Mitropolitul Tarii Romanesti da o carte de bluestem la 6 boieri hotarnici in rezolvarea hotarelor muntilor Clabucetului si Zanoaga. Problema muntilor si a hotarelor lor nu a fost lamurita la timpul respectiv odata ce viitoarele procese au avut ca mobil tot proprietatea . Pentru secolul al XVIII lea stirile sunt destul de sarace si , chiar daca exista , ele sunt strans legate de evenimentele secolului XIX si de aceea vor fi tratate impreuna. C ) EPOCA MODERNA Dat fiind faptul ca pamantul din vatra satului impreuna cu muntii din raza lui au fost in stapanirea unor mari proprietari , nu este exclus ca acesti boieri sa fi jucat un rol important in viata social-politica si economica a tarii. Tribunalul judetean Muscel prin sentinta nr. 79 din 25 iulie 1834 recunoaste ca toata mosia Leresti si cu 12 munti s-au stapanit din vremuri imemorabile de trei neamuri de seama si anume: Leresti, Banesti si Stalpeni . Tribunalul a dat aceasta sentinta pe baza hotarniciei a 12 boieri cum era procedeul- din leatul 1661.Prin aceasta hotarnicie s-a dat boierilor numiti Leresti, partea lor de mosie din sat si muntii Dintre Rauri (astazi Baratul),Huluba,Piscul Barbului,precum si a treia parte din muntii Comisul si Lerescu. Celelalte doua neamuri, Banestii si Stalpenii, au ramas neimpartiti in cei sapte munti si anume: Clacile,Lalu,Pojorata,Nanu,VacareaPecineagu,si Stramtu, precum si doua treimi din muntii Comisul si Lerescu. Din boierii Stalpeni se trag Balotestii, care au cumparat si partea Banestilor.Prin diferite cumparari au intrat in drepturi si boierii Rucareni care, facand comert intens cu vite, branzeturi si cherestea si cumparand proprietati in hotarul satelor Rucar,Dragoslavele .Leresti.,au ajuns cei mai mari proprietary din nordul Muscelului. Din Balotesti se trage in linie feminina si Ion C. Bratianu. Din aceasta legatura de rudenie , I. C. Bratianu a avut si oarecare parte de mosie in Leresti , pe care a vandut-o in timpul Revolutiei de la 1848 , dupa cum scrie d-na Pilat , sora lui I. C. Bratianu in memoriile sale ( ia numeste revolutiile luptele mari patriotice de la 1848 ).

De la boierii Leresti , o parte din mosii a trecut in posesia Manastirii din Campulung , in vatra satului si muntele Baratu . Alti mari proprietari numai de Munti au fost Iorgulesti . Pe la 1854 serdarul Scarlat Iorgulecu , impreuna cu fiul sau Grigore Iorgulescu , a facut hatarnicia proprietatilor lor , obtinute prin cumparari . Mai tarziu , proprietetile Iorgulestilor din Leresti au fost vandute la diferiti membri comunitari. Despre viata social-culturala a cetatenilor din sat nu se stiu multe lucruri. Cert este ca populatia sateasca s-a inmultit si comunitatea s-a dezvoltat si prin asezarea aici a romanilor Ungureni ,care au fugit din Ardeal din cauza diferitelor suferinte, dar mai ales ca sa scape de catanie.Cei mai multi dintre ei au ramas cu numele de Ungureanu, Catana ,Negru. Primele asezari de romani ardeleni s-au constituit probabil imediat dupa rascoala condusa de Horea, Closca si Crisan. Referitor la aceste asezari, iata ce spune institutorul Nicolae Ionescu Campulung in lucrarea sa Campulungul sub Fanarioti: Dupa tragicul sfarsit al conducaorilor revolutiei din Transilvania, in 1784, marea parte din romanii rasculati s-au expatriat de frica persecutiilor ce ar fi avut sa sufere de la unguri.Multi trecura muntii in decembrie in 1785, aici la noi si populara satele din nordul judetului Muscel, iar pe altele le-au format din nou, cum sunt Badenii Ungureni, Berevoiestii Ungureni, si altele.O parte s-au asezat in jurul orasului, formand mahalalele Campulungului.Despre acestea din urma vorbeste Asezamantul aflat in cartea de documente domnesti pe care o are in posesie Casa obstei mosnenilor Campulungeni din 1785 ghenar 4, prin care se acorda Ungurenilor, ce sunt sezatori cu casele pe mosia din camp a orasului, voie sa ocupe locuri de case si de gradina in plata patruzeci de bani pe an. Dupa revolutia din Ardeal, pornita din indemnul lui Horea, Closca si Crisan, in 1785, multi transilvaneni au trecut muntii si s-au asezat pe mosia orasului, mai ales in mahalaua Visoi si spre satele Voinesti si Valea Mare Desigur, cu acea ocazie, o parte din Ungureni s-a asezat si in satul Leresti, pe mosiile boieresti de aici.Stabilirea veneticilor Ungureni in aceste locuri a continuat mult timp, insa. Istoricul bisericii adduce oarecare lumina si asupra istoricului satului.Biserica Sfintii Voievozi a fost construita de locuitori in anul 1860 sub indrumarea preotilor din sat.Inainte de aceasta spun batranii a existat o alta biserica, din lemn, tot pe locul celei noi.Despre aceasta biserica, preotul Rautescu din Dragoslavele, arata: Biserica satului nostru (Leresti) se afla facuta de toti enoriasii de la leat 1762 pe mosia coconului Nicolae Rucareanu, de lemn si tencuita, cu toate odoarele bune si progradire de zid.Slujitorii bisericii: Popa Bucur, duhovnic si Popa Ion.Sunt mentionati apoi 35 enoriasi de frunte, 26 enoriasi de mijloc si mai multi enoriasi de coada, iar din Lerestiul de jos erau un numar de 10 enoriasi de frunte, 8 de mijloc, 10 de coada.In total 108 enoriasi. Acestora li se adauga o parte din enoriasii Bisericii din Raceni(Voinesti). Biserica, despre care se vorbeste in acest document, este cea veche , ce s-a aflat in acelasi loc.Astazi putini batrani isi mai aduc aminte ( din marturiile stramosilor lor) cu privire la cladirea noii biserici. In cimitirul bisericii actuale mai sunt cateva cruci vechi, dinainte de 1860, cand a fost inceputa noua constructie. Traditia actuala mai pastreaza inca mentiuni despre Arvati.Sub aceasta denumire erau cunoscuti grecii lui Ipsilante,fugariti de armatele turcesti si venire sa inabuse miscarea revolutionara a lui Tudor Vladimirescu.Arvatii au venit de la apus, prin punctual Varful lui Iaru si au trecut spre rasarit prin Poiana Fetii spre Dragoslavele.Erau urmariti de aproape si multi au fost prinsi si omorati.Locuitorii

satelor aflate in drumul lor au avut de suferit, lucru demonstrate de o jalba trimisa Domnului Tarii de catre dragosloveni: Cu totul ne-am stins in vremea razvratirii Arvatilor si ne-am topit din fata pamantului, aflandu-ne la cheia Mariei Tale, Cand Arvatii ne rupee, cand oastea turceasca ne parjolea, care multi, chiar satenii nostril s-au si taiat de ostiri si am ramas topiti ca vai de noi De atunci , a ramas in traditia popular credinta ca in imprejurimile satului trebuie sa fie comori, ascunse de Arvati in retragerea lor fortata. Anul 1859 a insemnat infaptuirea primei etape a procesului unitatii statale: unirea Moldovei cu Tara Romaneasca. In cadrul general al luptei pentru unire si lerestenii si-au adus contributia. Conform Articolului 2 din Inaltul Imparatescu Firman din 1857, localitatile cu populatie peste varsta de 30 de ani puteau trimite deputati pentru Divanul Ad-hoc numai dintre proprietarii de o asemenea conditie, care au mosii cu intindere de 300 de falci. La numarul 1 din lista cu boieri se afla inscris Grigore sin pitaru Gheorghe Anghel, in varsta de 38 de ani, pamantean din Valea Foii, cu 63 de locuitori pe mosie. Despre activitatea acestuia in Divanul Ad-Hoc nu avem informatii, insa esre cert ca acesta a fost adeptul miscarii unionist. Razboiul de independent al romanilor din 1877-1878, unul dintre momentele cele mai semnificative ale indelungatei lupte duse de poporul roman pentru castigarea dreptului sacru de a stapani in propria tara, a subliniat inca o data, ca de atatea ori in cursul zbuciumatei sale istorii, unitatea sa impresionanta si ambitia de a pune in slujba libertatii tot ce are mai scump ,inclusiv viata. Lerestenii si voinestenii au dat si ei jertfa de sange. La asaltul redutei Rahova, in 7 noiembrie 1877, au murit eroic soldatii Butoi Ion din Voinesti nr. Matricol 1162, Puicusi Ion din Valea Foii nr. Matricol 145 si Soceanu Gheorghe din Leresti nr. matricol 296, alaturi de comandantii lor, maiorul Dimitrie Giurescu comandantul Batalionului II Muscel din Regimentul 4 Dorobanti, Arges si locotenentul Pavel Bordeanu. Acestora li s-au adaugat soldatii Dulica Ion din Valea Foii si Toader Gheorghe din Leresti, strabunicul doctorului Constantin Teodorescu, consemnati in Cartea Eroilor, publicata in Pitesti in anul 1984 de catre C.J.C.E.S. Arges. Dar, in afara supreme jertfe de sange, lerestenii si voinestenii au contribuit si marerial, donand bani, alimente, furaje, animale, imbracaminte. Astfel, pe Lista cu ofrande facute de locuitorii din doua commune din judetul Muscel, alaturi de Valea Mare cu 179 coti, se afla Locuitorii din comuna Leresti cu 400 coti panza groasa de canepa. Pe tabelul cu persoanele care au facut donatii pentri armata, intocmit de Prefectura Judetului Muscel si inaintat Ministerului de Interne, la numarul current 13 sunt 55 locuitori din Voinesti cu 194 coturi panza groasa de canepa. Intr-un document din noiembrie 1977 referitor la donatii pentru cumpararea de arme pentru front se regasesc consiliile comunale din judetul Muscel, Obstea Mosnenilor Campulungeni dar si Consiliul comunei Voinesti cu 20 lei. La 12 octombrie 1877, Prefectura Judetului Muscel face cunoscut Ministerului de Interne donatia facuta de locuitorii comunei Voinesti armatei de 16 perechi obiele. Actiuni sociale, acte revendicative, nemultumiri Un aspect al nesupunerii generate de nemultumiri in Lerestii secolului XIX il Constuie evenimentul care a avut loc joi 5 octombrie 1878, cand stapanul mosiei Leresti, Ion (Iancu) Lerescu a fost ucis cu focuri de arma in timp ce se afla in varf la

Iaru.Fara sa se fi stabiliti cu exactitate autorii acestui asasinat, traditia orala spune ca ei ar fi fost unii ai lui Vulpoiu, care venind seara acasa si constatand ca femeia nu are ce le pune pe masa intrucat venise boierul si le luase totul, au recurs la uciderea lui, in localitate circuland multa vreme vorba ca astia i-au pus capu!.Actiunea a avut insa un caracter izolat, avand drept cauza imediata motivul aratat mai sus. Ion Lerescu a fost inmormantat in fata Bisericii Sfintii Voievozi, dovada a pozitiei inalte pe care o avea in comunitatea leresteana. Mai tarziu, cand bisericii I s-a adaugat si partea de apus, mormantul a fost mutat in interior, fiind marcat de mozaicul pardoselii, iar crucea incastrata in zidul dinspre sud, asa cum se gaseste si astazi. Omorat de talhari prin focuri de pusca.Cu al doilea glont am strapuns partea dreapta cazut mortu. Primavara anului 1907 a trecut prin Leresti, ca si in alti ani, fara evenimente deosebite. Pentru a demonstra conducerii de la Bucuresti ca aici, in aceasta parte a tarii, e liniste, autoritatile locale au facut o fotografie de Izvorul Tamaduirii, in Vinerea luminata, la Fantana din Poduri, in ziua de 27 aprilie 1907, pe care au trimis-o la Bucuresti. Aspectul de sarbatoare este evident. Anterior razboiului de intregire a neamului au avut loc razboaiele balcanice, in urma carora, prin pacea de la Bucuresti Romaniei ii revenea Cadrilaterul parte component a Dobrogei cu judetele Caliacra si Durostor. La campania din 1913 a participat si armata romana, a carei interventie a pus capat acestui razboi zonal.In cadrul operatiunilor militare pe campul de lupta din Bulgaria si- a gasit sfarsitul si caporalul Simion Gheorghe din satul Voinesti.Razboiul pentru intregirea neamului a lasat si in Leresti urme nepieitoare.Aici, frontul de lupta a stagnat mai mult de o luna.Gropile transeelor si a le ghiulelelor se vad si astazi printer copacii padurilor si pomii livezilor. In zona de nord a Muscelului a actionat Regimentul 68 Infanterie, sub comanda colonelului Gheorghe Meleca, frontal de aici fiind o importanta veriga in apararea Campulungului. In dimineata zilei de luni, 3 octombrie 1916, trupele germane au ocupat Dragoslavele si pana seara au pus stapanire pe culmile muntilor din directia sud vest, adica Varful Magurii, Pravat si Plaisor. Lerestiul a fost ocupat de ostile austro- germane si apoi recucerit de cele romanesti prin lupte crancene. La 8 octombrie Brigada a III-a era dirijata sa ocupe pozitii spre Bughea de Sus, ca sa apere Campulungul dinspre Leresti. Companiile I si a II-a, comandate de colonelul Tiberiu Robescu, au sudtinut lupte crancene in sectorul Leresti, iar companiile a III-a si a IV-a, de sub comanda capitanului Gh. Negulescu, au ocupat transeele de o parte si de alta a satului Voinesti, la cota 899. In noaptea de 9/10 octombrie, companiile I si a II-a din sectorul Leresti au dus lupte grele pentru cucerirea muntelui Stramtu, inaltime dominant a vaii Raului Targului si a depresiunii Campulungului. Luptele duse la poalele lui au facut din satul Pojorata un nume fatidic, scris cu litere de foc alaturi de Mateias si Magura. In ziua de 14 octombrie inamicul a atacat, ajungand pana la cota 800, iar actiunea armatei romane din ziua de 15 octombrie pentru a scoate dusmanul a durat aproape toata ziua, inamicul fiind bine organizat in Leresti. Dupa 14 octombrie initiative operatiunilor ramane in mainile armatei noastre. Dusmanul este continuu atacat, mai ales in sectorul Mateias- Leresti, adica in centru si spre aripa sa dreapta, unde increase sa se apropie tot mai mult de Campulung. La 20 octombrie dusmanul

depaseste in flanc Lerestiul si doua zile mai tarziu ataca cu forte puternice la Albesti, incat dealul Magura, dintre cele doua sate, a fost ocupat de bavarezi. Curand insa alpinii fura aruncati inapoi cu pierderi mari Lupte evidente s-au dat pana la sfarsitul lunii pe dealurile Poiana Fetii si Ferigi. La 27 octombrie aripa dreapta a fortelor dusmane e atacata puternic la Leresti. Inamicul e aruncat dincolo de marginea de nord a satului, fiind nevoit sa Paraseasca toata linia pe care o cucerise sis a lase in mainile romanilor 300 de prizonieri, 2 mitraliere de transee si 5 mitraliere. La 2 noiembrie a sosit aici generalul Averescu si a hotarat o contraofensiva la aripa stanga a acestui front. Iata ce noteaza acesta in ziua de 4 noiembrie 1916 referitor la situatia campului operational: O zi buna inamicul a fost izgonit din satele ocupate. Si trupele noastre au reluat pozitiile pierdute. Situatiunea s-a imbunatatit sub toate raporturile. Iata un exemplu din ceea ce au indurate bavarezii in munti timp, de cinci saptamabi:a fost un adevarat infern de gheata, noroi si primejdii de moarte, caci artileria romaneasca trage bine, iar infanteria e iscusita in darea atacului prin surprindere. La 11 noiembrie generalul M orgen, comandantul intregului grup inamic de la nord de Campulung, incepe marele atac asupra flancului stang, de la Lerestila Candesti, sustinut de o puternica artilerie grea si de proiectile asfixiante. Trupele Diviziei 22 rezista timp de 5 zile cu energie; luptele au fost foarte crancene prin aceste regiuni de munti, dealuri si vai acoperite de paduri, ajungandu-se adeseori la atacuri la baioneta. Detasamentul Reitzenstein, compus din doua batalioane (bavarez si bosniac) si format din oameni alesi, inzestrati cu mijloacele cele mai perfectionate, a pornit de la Rucar peste Zanoaga pe poteci inguste, in marsuri de noapte ca sa sprijine brigade alpine de la aripa lor dreapta. La 15 noiembrie dusmanul patrundea in Leresti, in valea Raului Targului pe o adancime de 1500 m, dar in fata rezistentei eroice a romanilor, si-a pierdut suflul ofensiv. Divizia 22 a trecut la contra-ofensiva, atacand inamicul pe frontal cuprins intre Argesel si Bratia, la centru fiind Lerestii, scotandu-l din pozitiile sale si pricinuindu-I pierderi importante.Inamicul este gonit si respins succesiv de pe toate inaltimile detinute, fiind response toate incercarile lui de a le recuceri. Amintirile din vremea razboiului si ocupatiei sunt dureroase. S-a distrus o parte din comuna: doua scoli, doua biserici si primaria; zeci de case au ramas ingropate sub ruinele bombelor si obuzelor. In focul luptelor s-au nascut poezii populare despre faptele de vitejie ale ostasilor romani, fapte care i-au asezat in panoplia marilor luptatori ai neamului. Una dintre ele este si poezia Sus la munte, culeasa de C. Radulescu-Codin, revizor scolar de Muscel in acele timpuri. S-o foita iasomie Sus in munte-i vijelie Vijelie si furtuna Nor de pe culm saduna Nu sunt nori pribegi din zori Si dusmani din patru tari Au venit sa ne-ocoleasca Tara sa ne-o cotropeasca. Din Pravat panan Posada Stau ai nostri gata, gata Pe dusman sa-l prinzan gheara

Si sa-l alunge din tara. Cum veni saptezeci iara Codrii se cutremurara Muntii mi senstrainara Ca au venit cu gand mare Sa nu lase Neamt in tara Ne vom referi in continuare, la cateva aspecte ale ocupatiei germane in Leresti si Voinesti, din toamna anului 1916 pana in toamna anului 1918. Se cunoaste ca dupa retragerea in Moldova a armatei romane si a autoritatilor, aproape doua treimi din suprafata tarii a trecut sub administratie militara germana. Inamicul a creat un comandament special pentru exploatarea Romaniei, punand in practica planul stabilit:de a se ridica din Romania, tot ce se poate ridica Potrivit statisticilor vremii, in perioada ocupatiei au fost sustrase din Romania printre alte bunuri si 201.153 tone lemn. In aceasta cantitate intra desigur si cei 7080 metri cubi de lemn pe zi, cat se exploata din padurile Lerestilor. Pentru exploatarea si transportarea rapida a materialului lemons de brad, germanii au construit in anul 1917, in doua luni (!), o linie de cale ferata ingusta, de la actuala cabana Voina pana la gara Campulung, pe partea stanga a apei Raului Targului, practic prin mijlocul soselei, pe o distanta de 22 km. Pentru a construi cat mai repede calea ferata si pentru a avea sprijinul populatiei, germanii dadeau zilnic, fiecarui locuitor din Leresti si Voinesti care lucra la aceasta, un kilogram de paine alba. Dar leresteanul si voinesteanul, ca fiecare roman, neimpacandu-se niciodata cu gandul ocupatiei, au opus rezistenta sub cele mai diverse forme. Astfel, Cornateanu Nicolae din Voinesti a fost inchis un an si jumatate pentru crima de incendiu. La intoarcerea din refugiu a populatiei plecate s-au gasit multe morminte, dar mai ales cadavre ale luptatorilor care au fost ingropate pe unde s-a putut. Tulburatoare este odiseea ramasitelor pamantesti ale eroilor cazuti in Muscel. Prin circulara 5988 din 13 iulie 1917, Ministerul de Interne cerea prefecturii din Muscel sa ia cele mai energice masuri pentru descoperirea cadavrelor soldatilor romani morti in luptele ce au avut loc in partile de la munte, cadavre care sunt dezbracate de diferiti indivizi si sunt lasate prada cainilor si animalelor salbatice. In acelasi spirit era conceputa si scrisoarea protoereului judetului Muscel, Nicolae N. Proca, adresata prefectului judetului. Acesta considera ca avem o datorie morala care trebuie imperios implinita fata de acesti viteji care zac neingropati sau dezgropati prin rapile muntilor ca si prin vai. Dupa incheierea pacii si sub ingrijirea societatii Cultul Eroilor, fondata dupa razboi, si cu importantul concurs al localnicilor, s-a facut un Cimitir al Eroilor, in Tarina, unde au fost adunate toate mormintele izolate precum si cimitirele facute de nemti in timpul luptelor de la Valea Ursului, pe muntele Stramtu si pe dealul Ferigi. In acest cimitir odihnesc 700 de soldati, din care sunt identificati 20 romani, 65 alpini austrieci si 10 bavarezi. In amintirea eroilor cazuti pe campurile de lupta Pojorata, Pravat, Marasesti, Marasti Oituz locuitorii comunei au ridicat prin donatie publica monumente in satul Leresti si Voinesti, opere ale sculptorilor Gh. Popescu (monumentul de la Leresti) si Nicolae Barbulescu (monumentul din Valea Foii Voinesti). Tot in amintirea eroilor a circulat si in Leresti Balada lui Danciu: Din razboi se-ntoarce Danciu Obosit ca vai de el Toti in cale-i sar gramada

Si-l intreaba fel de fel: -Hei, mai Teteo, ce-i in lupta? Ce-ai patit pe unde-ai fost? Mamaliga a fost pe-acolo? De sordit a fost vreun rost? -Hei, mai Teteo! In razboi nu-i de saga Cu spurcatul de dusman. Trageu nemtii cu ghiulele De credeai ca sparg pamantul Eu, le raspundeam intr-una De le-a mers la toti,zau, untul Si cand ma-nfuriai o data Si o bomba ca trasei, Iaca zau, de nu ma credeti Am si cizme de la ei. Toate acestea au fost facute pentru ca numele si faptele lor de vitejie sa persiste si uitarea sa nu le acopere numele si gloria, caci jertfindu-se sub steagul patriei, alaturi de alti fii ai tarii, muscelenii cazuti eroic in luptele cu dusmanii au inmultitasa cum se exprima Vasile Parvan- cu anii lor cei tineri, anii nesfarsiti ai patriei. In primul razboi mondial jertfa de sange a comunei Leresti s-a ridicat la 151 de morti din care 18 din Valea Foii, 55 din Voinesti si 78 din Leresti. Intre ei s-a aflat si locotenent colonelul medic Ion Visoiu Cornateanu, din Voinesti. Monumentele inchinate acestor eroi au fost ridicate si din initiativa veteranilor de razboi; in 1920 cel din Valea Foii, in 1923 cele din Leresti si Voinesti. Pe acest din urma monument mai figureaza un erou: Siman Gheorghe, mort in Campania din Bulgaria. Mentionam ca printre initiatorii ridicarii monumentului din Valea Foii inchinat memoriei celor peste 70 eroi romani cazuti in luptele de pe Plaiul Oilor in campania din 1916 s-a numarat si Iosif I. Dulica, veteran de la 1877. D) EPOCA CONTEMPORANA Problemele referitoare la revendicari sociale in Leresti sunt reduse la nivelul unor aspecte izolate. Aceasta se datoreaza in primul rand faptului ca marea majoritate a populatiei se ocupa cu pastoritul si munca forestiera, dar si pentru ca pe raza comunei nu se gaseau mari unitati industriale care sa polarizeze nemultumirile si agitatiile sociale, exceptie facand actiunile din 1926. Lupta de veacuri pentru realizarea unitatii statale a fost incununata de succes la 1 decembrie 1918 cand se infaptuia Unirea Transilvaniei cu Romania, eveniment salutat cu deosebit entuziasm si in comunele si satele judetului Muscel, printre care s-a aflat si Lerestiul. Aici au avut loc numeroase adunari, la care taranimea, tineretul, intelectualii comunei si-au manifestat bucuria de a vedea implinita una dintre nazuintele de veacuri ale tuturor romanilor. Greutatile imense generate de razboiul mondial, care apasau pe umerii oamenilor ca o povara, au dus la radicalizarea acestora, la cresterea constiintei lor, la declansarea unui puternic curent revendicativ si prin promovarea unor forme superioare de lupta sociala. Prezenta pe teritoriul comunei (in satul Voinesti) a fabricii de hartie a Bancii Blank, pe locul unde astazi sunt halele I.A. ARO, a facut ca actiunile sociale sa gaseasca un

teren prielnic de dezvoltare si manifestare, ajungand uneori la izbucniri aproape violente. In fabrica de hartie Voinesti, conditiile de munca ale lucratorilor erau dificile. Se muncea in doua ture de cate 12 ore pe zi. De sanatatea muncitorilor, patronii nu se ingrijeau aproape deloc. Pana in anul 1926 nu s-au pomenit concedii de boala , iar cei accidentati erau concediati. Salariile se dadeau la doua-trei luni de zile, intrunirile erau interzise. In valtoarea revolutionara a anului 1918, din cauza conditiilor de munca si viata, a avut loc o miscare grevista, insa de scurta durata si slaba ca forta. Greva, fiind mai mult o ridicare spontana a muncitorilor, neorganizata, a fost repede inabusita. Muncitorii banuiti a fi capii miscarii au fost concediati, pe termene de la 10 la 15 zile. De asmenea, s-au incercat mijloace de corupere si de intimidare. In anul 1920, in timpul grevei generale, la fabrica de hartie autoritatile au reusit sa inabuse din fasa miscarea grevista, prin introducerea in fabrica a jandarmilor. Dar, in urma unei sedinte secrete care a avut loc la Casa Sindicatului (langa fabrica) sa hotarat trimiterea la Bucuresti a unei delegatii pentru a participa la greva generala. Delegatia era formata din 3 membri, intre care Marin Ion-Ion si Dragusanu Nicolae, ambii din Voinesti. La 21 martie 1926 muncitorii de la fabrica de hartie se asociaza intr-un sindicat care s-a afiliat apoi Uniunii muncitorilor din industria chimica cu sediul la Cluj. La 7 octombrie, prin hotararea nr. 10445 a judecatoriei Ocolului Urban Bucuresti, asociatia a fost recunoscuta ca persoana juridica. Iata un success al infiintarii sindicatului: in mai 1926 s-a incheiat un contract colectiv de munca pe o durata de doi ani in care se prevedea munca in trei schimburi, de opt ore fiecare.Cea mai puternica miscare revendicativa a fost greva de o saptamana, din decembrie 1926. In organizarea acestei greve, un rol important l-a jucat sindicatul de fabrica. In perioada 1926-1928 , casierul sindicatului de fabrica a fost Marin Ion din Voinesti. Pregatirea grevei s-a facut in cel mai strict secret, astfel ca, atunci cand ea a izbucnit, conducerea fabricii a fost luata prin surprindere. S-a format un comitet de greva compus din 3 membri si un comitet de mobilizare format tot din 3 membri. Dintr-unul din aceste comitete de mobilizare facea parte si Ion Ion Marin. In dimineata zilei de 10 decembrie 1926, muncitorii au intrat in greva. In sunetul sirenei ei s-au adunat in curtea fabricii si apoi au mers la Casa Sindicatului unde au stat de vorba cu directorul fabricii, Leonida Serban, reprezentantul patronului. Aici s-a incheiat un proces verbal in care se spune printre altele: Subsemnatii nemaiputand suporta persecutiile si provocarile zilnice, precum si calcarea contractului colectiv, am hotarat incetarea lucrului cu incepere de astazi a.c., ora 9 dimineata si nu vom intra in fabrica pana cand drepturile noastre de oameni si muncitori nu vor fi garantate. Pentru care semnam propriu. Procesul verbal a fost semnat de 211 muncitori. De asemenea, intrunirea a fost tinuta fara a anunta Administratia si Directia fabricii, Inspectoratul muncii si nici o autoritate. Originalul procesului verbal, vizat de Ion Hera, seful politiei, a fost inaintat Tribunalului Muscel. Revendicarile grevistilor aveau un caracter social si economic: -marirea salariului si darea lui la timp; -respectarea contractului colectiv; -concediu de boala; -ziua de munca de 8 ore;

-incetarea prigoanei impotriva sindicalistilor si reprimirea celor concediati, in frunte cu presedintele sindicatului de fabrica, Barbescu Gh. si -combustibil (lemne si petrol) Satisfacandu-se partial revendicarile grevistilor, acestia si-au reluat lucrul.Ca urmare a grevei, muncitorii au obtinut urmatoarele: -reprimirea celor concediati; -reducerea (nu imediat, ci dupa o perioada de timp), a timpului de lucru de 10 ore; -marirea salariului, dar foarte putin; -reinnoirea contractului de munca; -distribuirea de combustibil (cate 1500 kg de lemne de fiecare muncitor) si -acordarea de concedii de boala. La data de 1 ianuarie 1927, Gh. Barbescu a fost insa concediat si actionat in judecata ca instigator de greva, insa la 24 februarie 1928 a fost achitat. In anul 1931, in perioada marii crize economice, cartelul fabricilor de hartie BusteniLetea a convenit, cu Banca Blank sa-i verse lunar un million de lei, cu conditia sa inchida fabrica, pentru a scapa de concurenta. Blank a acceptat combinatia si astfel cei 600 de muncitori au ramas someri. Insa nu totul a fost facut dintr-o data, ci treptat, ca muncitorii sa nu prinda de veste si sa poata riposte. Mai intai, masina mare ce producea hartie pentru ziare a fost oprita, fabrica continuand procesul tehnologic cu o singura masina; masina mica ce producea hartie fina pentru scrisori. In 1940, prin izolare sistematica si perfida, Romania a fost adusa in jocul politicii de dictat al puterilor Europei, cand a cedat, in toate punctele cardinal teritorii din trupul national. Atunci, in august 1940, cand Dictatul de la Viena a taiat din trupul Romaniei Mari aproape 45.000 km patrati, un tanar fiu al Lerestilor se afla pe granita de vest, unde isi facea serviciul de ostas. A primit ordinul de retragere, probabil strangand din dinti si poate, injurand, dar n-a vrut sa paraseasca pamantul acela romanesc inainte de conventia stabilita, iar cand hortistii au intrat cu trei zile mai devreme, l-a aparat cu pretul vietii sale. Consideram ca este de datoria noastra, a celor de azi sa spunem mai mult despre acest ofiter al armatei romane. Locotenentul Lazea N. Dumitru s-a nascut la 31 ianuarie 1911, in Leresti, fiind primul din cei patru copii (trei baieti si o fata ) ai lui Nicolae si Elena Lazea. Urmeaza cursurile primare in sat, iar in Campulung pe cele ale liceului Dinicu Golescu pe care il absolva in anul 1930. Intr-un Certificat eliberat la 1 august 1930 de liceu cu numarul 820, sub semnatura directorului Ion Antonescu, se fac referiri asupra comportamentului sau: in timpul cat a urmat cursurile acestui liceu a avut o purtare buna si n-a fost niciodata indepartat din scoala. In urma concursului de admitere, la 25 septembrie 1930, este admis la Scoala Militara de Infanterie Principele Carol de la Sibiu pe care o absolva la 1 iunie 1932 cu gradul de sublocotenent prin Inaltul Ordin nr. 2055 / 28.VI.1932. Cinci ani mai tarziu, la 18 octombrie 1937 este avansat la gradul de locotenent prin Inaltul Decret 3486. Evenimentele tragice ale istoriei nationale din vara anului 1940 il gasesc comandant de pluton de graniceri, pe granita de vest in cadrul Grupului 7 Graniceri-paza, mai exact, comandantul plutonului graniceri Diosig din cadrul Companiei a VII-a Calatele. In ziua de 4 septembrie 1940 cade la datorie in fata trupelor maghiare, asa cum rezulta din telegrama nr. 10.197/11.XI.1940 adresata familiei de Comandantul Grupului 7 graniceri paza. Tot din aceasta telegrama rezulta ca a fost inmormantat cu parada militara la Debretin , in Ungaria.

In urma demersurilor intreprinse de autoritatile militare si civile romane, sicriul cu corpul neinsufletit al locotenentului Lazea Dumitru este deshumat si transportat la Leresti-Muscel, unde este inmormantat cu onoruri militare, in ziua de 3 octombrie 1940. In memoria numelui sau, strada pe care s-a nascut ii poarta numele Ulita Lazea, iar la capatul ei a fost ridicata o fantana-monument pe frontispiciul careia statea scris:In memoria eroului locotenent Lazea Dumitru. Sa vedem acum imprejurarile si modul in care si-a pierdut viata tanarul locotenent ucis de trupele maghiare, care au atacat in acest sector, cu trei zile inainte de cedarea teritoriului si inceperea retragerii unitatilor de paza. In Memoriu asupra incidentului de la Diosig, jud. Bihor in ziua de 4 septembrie 1940 in care lt. Lazea a cazut mort in lupta, intocmit de capitanul Gheorghe Rotaru, comandantul Companiei 7 graniceri paza Calatele, deci seful direct al locotenentului Lazea, se spune: Conform ordinului nr. 193505 din 30 august 1940 al Comandantului M.U,Lt. Lazea Dumitru s-a retras cu plutonul pe directia Diosig Marghita conform planului de actiune. Locotenentul Lazea Dumitru vazand starea demoralizata a soldatilor din teritoriul cedat s-a hotarat a se intoarce la Diosig numai cu oamenii din teritoriul necedat. La orele 17 caporalul mi-a raportat telefonic ca plutonul Diosig a fost atacat de unguri si ca sunt morti si raniti, iar de locotenentul Lazea Dumitru nu se stie nimic. Din informatii reiese ca lt. Lazea, dup ace a omorat mai multi jandarmi unguri ( cca. 15-20 ) cu focul pustii mitraliere, vazand ca in urma jandarmilor urmeaza si trupe regulate care au inceput sa deschida foc asupra tragatorilor sai,din care 5 au cazut, a ordonat retragerea, in timp ce el a intrat intr-o curte din apropierea plutonului. Nemaiavand cu ce opune rezistenta din cauza pierderii celor 5 oameni si din cauza ca doua P.M. au fost distruse de focul inamicului, civilii unguri si armata au intrat dupa el in curtea in care intrase. Ce s-a facut cu Lazea Dumitru odata intrand in acea curte, nu se stie. Soldatii care au scapat dupa ce s-a ordonat retragerea, s-au retras catre Marghita unde au ajuns plutonul, fiecare pe cont propriu. Din declaratiile verbale ale ostasilor care au luat parte la lupta, reiese ca plutonul a fost atacat de jandarmi si trupe regulate maghiare care intrasera in Diosig. 4.POPULATIA SI MISCARILE EI Referitor la populatia comunei, cele mai intemeiate stiri se refera la ocupatii. Este de necontestat faptul ca indeletnicirea de baza a lerestenilor a fost, secole de-a randul, pastoritul. Prezenta in fruntea localitatii a unui parcalab, in sec. al XVII-lea, denota faptul ca in Leresti se afla o populatie de cca. 250 locuitori. In unele documente ale timpului se vorbeste de locuitori ai comunei ca fiind megiesi cu ocina (cei care, neputandusi plati datoriile, au devenit rumani, singuri sau cu feciorii lor). Desi documente care sa ateste impartirea sociala in comuna sunt putine, totusi, putem trage concluzia ca mari familii, ca Lerescu, Balota, Iorgulescu, stapaneau intinse suprafete de pamant in vatra satului si in muntii din jurul comunei; in comuna au existat biserici inca din sec. al XV-lea, deci nu se poate sa nu fi existat locuitori din categoria celor supusi: clacasi, tigani. De asemenea, faptul ca in sec. al XVII-lea Lerestii se numarau printre cele 12 sate de plaiesi din jurul scalei Rucar Dragoslavele denota ca avem de-a face cu o populatie de plaiesi ocupati cu paza hotarelor. Nu lipsit de importanta este faptul ca tot in secolul al XVII-lea exista acel iuzbasa Todoran, comandant al unui efectiv de ostasi de cavalerie (rosii) ce proveneau din mica boierime de la tara.

Credem ca o importanta schimbare in viata social-economica a locuitorilor comunei a avut-o, ca de altfel in tot Muscelul, asezarea familiilor de Ungureni veniti de la nord de Carpati la sfarsitul sec. al XVIII-lea. (Despre aceasta problema am mai relatat la capitolul I C al lucrarii, la epoca moderna). In Istoria Daciei a lui Dionisie Fotino, in judetul Muscel sunt mentionate 132 familii de Ungureni. Credem ca o parte din acesti venetici s-au asezat si in Leresti, dat fiind faptul ca ei au avut in continuare aceeasi indeletnicire practicata inainte de venire pastoritul. Astazi, numele de Ungureanu este purtat de 33 de familii cu circa 100 de membri (numai in satul Leresti).Este posibil ca, odata cu familiile de Ungureni sa fi venit si familii de Popesti, deoarece si ei sunt asezati in partea de nord a satului Leresti, formand impreuna cu Ungurenii, chiar un cartier. Astazi in Leresti sunt 36 de familii, cu 112 membri cu numele de Popescu. Se pare ca acestia nu au fost singurii veniti din alte parti, data fiind larga circulatie in comuna a cuvantului venetic (denumire data celor care nu erau bastinasi). Pe muntii Lerestilor (ca si pe alti munti din Muscel) veneau ciobani cu oile din alte parti, cum erau cei din Tilisca. De asemenea, ciobanii leresteni plecau cu oile la pasunat pe muntii altor tinuturi sau in campie, pentru iernat . Cu toate acestea, populatia comunei nu era prea numeroasa la mijlocul sec. al XIX-lea, de vreme ce a fost nevoie de unirea celor doua sate, Lerestii de sus cu 68 familii si Lerestii de jos cu 51 familii, pentru a avea o scoala. Improprietarirea locuitorilor cu pamant la 1864 dovedeste faptul ca exista o populatie saraca, lipsita de pamant. Ar rezulta ca o parte a populatiei se ocupa si cu agricultura. Dar, dupa informatiile pe care le detinem aceasta indeletnicire era practicata destul de putin. Data fiind improprietarirea locuitorilor cu pamant, acestia s-au ocupat si cu pomicultura, deoarece prunele produceau in medie pana la 1.000 decalitri de tuica. In acea perioada in localitate existau trei mori, o piua in Leresti si una in Voinesti si 25 ferastraie pentru producerea cherestelei. Munca forestiera incepuse sa fie ocupatia de baza a lerestenilor inante de venirea italienilor, care produceau anual 25.000 capete tinichele si ca la 8.000 laturei. Din primii ani ai secolului XX (1904, dupa unele surse) au venit in Leresti italienii, experti in exploatarea padurilor, pentru a face un canal de gros, necesar alunecatului bustenilor pe Valea Rusca din muntele Musuroaiele. Mana de lucru era din Leresti. De la italieni, lerestenii au furat meseria in decursul celor 5 ani cat a durat exploatarea marerialului lemnos din Musuroaiele. La plecare, italienii au ridicat (stricat) canalul, dar lerestenii invatasera ce era de invatat, angajandu-se de acum singuri in efectuarea lucrarilor de acest gen, devenind neintrecuti in astfel de lucrari si exploatari forestiere. Echipe numeroase pornesc pe tot intinsul Carpatilor, din Moldova pana in Maramures, pentru exploatarea materialului lemons, in timp rezultand chiar mutatii de populatie din Leresti in alte zone, asa cum s-a intamplat in nordul Gorjului (Tismana), Banat (Bozovici), Alba (Sebes). Printre pionerii muncii forestiere Ion Axintescu, zis Tica, ocupa un loc de frunte. El a lucrat la exploatarea materialului lemnos pentru Societatea Aref de la Curtea de Arges. Ii urmeaza Gheorghe Serbanoiu si Nae Lazea care au lucrat in tovarasie la Societatea forestiera Drajna din Maneci Ungureni, Prahova. Tot aici a lucrat si Mitu D. Sarbu, cel ce si-a petrecut 50 de ani din viata numai in sectorul forestier. Ferigenii Nae si Gheorghe au lucrat in Comanesti Bacau ca, de altfel si Petre Stanicioiu. Familia Pahontu (Ciolan),tatal si fiii Ion si Gheorghe au lucrat peste 60 de ani in nordul Gorjului la Tismana. In Banat, la Bozovici, Toplet, Iablanita, Herculane siMehadia, ani la rand a lucrat Nae Negru.

Consideram ca este interesanta mentionarea expresiilor uzuale folosite in acest domeniu: -carga: semnal de pornire al lemnelor pe canal, - varda: la o parte, ferea! -bau: cand se strica canalul sau cand se arunca la vale pe el, -iohi: am inteles, am auzit, se poate apuca de reparatie sau de descarcat lemnele, -iohi in drece: sa mai vina unu sau doi in ajutor, -dura: chemare la masa postasi sau distantieri, muncitori ce supravegheau mersul lemnelor pe canal si comunicau prin semnalele mentionate anterior. Tot de inceperea exploatarilor forestiere este legata si asezarea rudarilor in aceste locuri, folositi la inceput ca mana de lucru. Deveniti ulterior sedentari au inceput prelucrarea lemnului, confectionand obiecte de stricta necesitate gospodareasca: maturi, furci, greble, cosuri, tarne, ciubere. La 1890 Lerestii erau impartiti tot in doua: Lerestii de Sus si Lerestii de Jos, avand o populatie de 1284 locuitori (642 barbati si 642 femei) cu 137 capi de familie, locuind in 285 de case. Voinestii se compuneau din doua catune, Raceni si Valea Foii si aveau o populatie de 1190 locuitori (600 barbati si 590 femei) cu 250 capi de familie. In datele de mai sus se remarca cresterea numerica evidenta a populatiei in decurs de aproape o jumatate de secol. In traditia populara locala existau denumiri specifice date locuitorilor comunei. Cei din partea de nord se numeau gusati, cei de la mijloc, dejanii si cei de la sud, raceni. Mai tarziu (dupa impartirea administriva din 1949) cand Lerestii s-au unit cu Voinestii, au disparut termenii de dejani si raceni, aparand in schimb denumirea de mizilici data locuitorilor din Voinesti. La recesamantul din anul 1912 populatia Lerestilor era de 2051 locuitori, din care 1214 in Lerestii de Sus si 837 in Lerestii de Jos. Este semnificativ ca inaintea primului razboi mondial, in Leresti erau 24.000 de oi, ceea ce inseamna ca pastoritul era inca ocupatia de baza a lerestenilor. Dupa razboi, cand ponderea muncii inclina spre sectorul forestier, numarul oilor scade, putandu-se vorbi acum de doua ocupatii de baza: munca forestiera si pastoritul. 5. MISCAREA COOPERATISTA Miscarea cooperatista a avut realizari importante in comuna Leresti. Banca Populara s-a infiintat in anul 1904. Un credit cu o dobanda de 10-15 % era la indemana tuturor. Banca Populara a imprumutat scoala si biserica cu sume insemnate. Spiritul de economie ajunsese foarte dezvoltat. Fiecare tanar cauta sa-si formeze economii, fiecare batran sa-si asigure bani albi pentru zile negre. Aceasta institutie a ajutat cu peste 500.000 lei la constructia noii biserici si cu cateva zeci de mii la constructia scolii primare de baieti. Criza economica din 1929 a dat o lovitura de moarte bancilor populare. Legea conversiunii care a hotarat lichidarea vechilor datorii agricole cu reduceri de la 30 pana la 70 % a facut ca depunerile sa nu mai poata fi restituite in intregime. Trebuie sa treaca un timp indelungat ca sateanul sa poata incepe din nou sa-si depuna economiile la bancile populare. Activitatea bancii se rezuma acum numai la incasarea datoriilor intrate in conversiune si restituirea depunerilor sau chiar a unei bune parti din capital. Se intrevedea posibilitatea reinceperii unei noi activitati in viitor. In comuna mai exista o cooperativa agricola, denumita Leresti. In 1935 ea nu mai avea nici o activitate, dar nici nu era lichidata. S-a ocupat cu succes de cateva exploatari de paduri: padurea din sat, proprietatea Suzanei Negulici, si Dobriasul,

proprietatea colonelului Tudorescu. Dar exploatarea din Argesel a padurii aceluiasi colonel i-a fost fatala. Cooperativa Raul Targului (cu sediul centra la Cluj) avea cei mai multi membri din comuna. S-a ocupat cu exploatarea materialului lemons ramas de la trupele germane de ocupatie, a padurii Vacarea si Stramtul, realizand importante beneficii. Lerestenii s-au mobilizat unindu-si eforturile (si prin cooperativa Raul Targului) pentru: repararea bisericii, distruse in mare parte de razboi, ridicarea monumentelor si cimitirului eroilor, construirea noii scoli de baieti si a scolii din Voinesti, ridicarea noii biserici. Aceasta cooperativa s-a dovedit una dintre cele mai bune din tara, aducand binefaceri in toate comunele din zona ( prime de munca, dividente, ajutoare filantropice si culturale). Donatiile facute pentru scoli, biserici si alte institutii au fost de peste un million de lei. II.SPATIUL ETNOGRAFIC SI CULTURAL AL LOCALITATII 1. OCUPATIILE LOCUITORILOR A. Culesul din natura Fara indoiala ca, o prima ocupatie a locuitorilor comunei, date fiind conditiile pe care le ofera imprejurimile, a fost culesul din natura. Nu putem trage concluzii pe baza unor documente, dar consideram ca cele mai pretioase argumente nu pot fi altele decat cele pe care ni le ofera prezentul. In paduri si pe dealuri se gasesc ciuperci si fructe (zmeura,afine, fragi, macese, mure), surse de hrana la indemana oamenilor. B.Pescuitul Raul-Targului fiind o apa repede de munte, cu debit redus, deci putand fi usor abatut, a indemnat, probabil, din cele mai vechi timpuri, la pescuit pe locuitorii satelor pe care le strabate. Cea mai veche dar si cea mai simpla forma de a prinde pestele in Raul-Targului si in afluentii sai Cuca si Rausor, a fost pescuitul cu mana la gaurile de langa bolovani unde isi gasesc adapost pastravul, zglavoaca, verdetele etc. O alta forma de pescuit, pe cat de veche, pe atat de rudimentara, este cu geamul (mai apoi cu oglinda) si cu furculita. Pescarul intra in apa , se posteaza in locul pe unde crede el dupa configuratia fundului apei ca va trece pestele. In momentul cand pestele apare, fixeaza geamul (oglinda) in asa fel incat razele de soare sa-l cuprinda. Pestele sta ca hipnotizat si atunci introduce furculita in el. Astazi, acest mod de pescuit este indragit de copii, pentru ei fiind mai mare placerea jocului, neexistand regretul ca nu vor prinde nimic. Un mijloc comod de a prinde pestele a fost rastocirea, adica, abaterea cursului apei sau secarea partial a acesteia. Acest mod de pescuit, interzis astazi cu strictete si pedepsit cu asprime, a fost mult practicat de locuitorii comunei Leresti, ajutati fiind de faptul ca Raul-Targului, ca si afluentii sai, are multe meandre, insulite si brate care usureaza practicarea lui. Prinderea pestelui pe Raul-Targului se poate face si cu bratul de frunze de anin.La acest procedeu de pescuit participa doi pescari: unul aseaza frunzele la picioarele sale pentru a linisti valtoarea apei, celalalt ridica pietrele din locurile unde este adapostit pestele, iar apoi il prinde cu furculita. Sacul de peste, confectionat de femeile din comuna din sfoara de in sau fibra de iuta, este folosit la prinderea pestelui in urma ploilor torentiale. In Leresti se practica pescuitul si prin folosirea unor procedee, pe cat de rudimentare, pe atat de periculoase si interzise prin lege. Pentru prinderea

verdetilor se folosea varul nestins care, fiind introdus in apa, facea ca pestele sa iasa la suprafata cu burta in sus cum se spune prin partile locului, fiind apoi usor adunat de pescari. De asemenea, toamna, in momentul reproducerii pastravului pe rastoci (sau toplite), cand incepea bataia, pescarul, cu un bat lung de alun il lovea pe spate rupandu-i coloana vertebrala, fiind apoi lesne de luat. Un alt mijloc de pescuit era/este pescuitul cu undita. Unditele erau de la cele mai simple, facute din ace cu gamalie, cuie sau sarma, de care se leaga ata de casa, cu pluta din pana de gasca, pana la cele mai moderne, procurate din comert sau chiar facute de pescari si prevazute cu cioc. C. Vanatoarea Dupa spusele batranilor locuitori ai Lerestilor si vanatoarea a constituit una din indeletnicirile mult indragite, practicate de localnici. Animalele care traiesc in jurul satului, in padurile si muntii comunei, erau vanate atat pentru carne ca sursa de hrana, cat si pentru blanurile lor, pe cat de frumoase, pe atat de pretioase. Pentru hrana se vanau si se mai vaneaza inca iepuri, caprioare rosii, mistreti, ursi, cerbi, iar pentru blanuri, lupul, pisica salbatica, rasul si in ultimul timp jderul, vulpea si nurca. Dintre pasari, obiectul vanatorii il constituiau ratele si gastele, ca si gainusile de alun (de poale) si gainile de brad (de munte), care in momentul de fata sunt ocrotite de lege, vanandu-se in schimb cocosii de munte. Obiectul vanatoarei il mai constituie si capra neagra din muntii Fracea, Papusa, Iezerul, dar asa cum bine stim cu totii, aceasta specie devenita atat de rara in muntii nostril este ocrotita de lege, pentru braconari fiind instituite masuri aspre. Foarte interesante sunt metodele de vanat fara arme de foc. Astfel, foarte mult folosite sunt capcanele sau cursele, in pamant si in copaci. a) Capcana pentru porcii mistreti. Informatorul ne spune ca aceasta metoda de vanatoare o cunoaste de la tatal sau cu care mergea la vanatoare inca din anii copilariei. Se facea o groapa adanca si lata de cca. 2 m, care se acoperea cu craci peste care se punea cetina de brad. Pe o raza de cca. 100 m se raspandeau mere si cartofi, iar pe cetina de brad de deasupra gropii se puneau ca o gramajoara. Mistretul,din mar in mar sau din cartof in cartof se apropia de groapa, iar atunci cand vedea gramada mai mare, se repezea la ea, cazand in groapa. b) Pentru prinderea ursilor se folosea un vas de 5-6 kg in care se punea miere amestecata cu rachiu. Vasul se aseza in drumul ursului, care, dupa ce manca mierea, adormea fiind mai mult beat si constituind astfel o prada sigura pentru grupul de vanatori. c) Pentru prinderea jderului se folosesc curse denumite patule. Intre doi pomi aflati la distanta de 1-1,50 m unul de celalalt se pune la inaltimea de 1-2 m, o stinghie bine prinsa in ei. Peste ea se pune o alta stinghie fixata doar intr-un capat. O cracuta de brad cu trei brate retezate cam de 20 cm se fixeaza intre cele 2 stinghii sensibile la orice miscare. In al treilea brat se pune momeala pusa in capatul ei (momeala trebuie sa fie carne de pasare cu fulgi pe ea). Peste stinghiile desfacute ca o foarfeca se pun greutati formate din bucati de lemn. Cand vine, jderul nu poate sa ajunga la momeala decat daca intra intre cele doua stinghii. La cea mai mica atingere, cursa se inchide, stinghia de sus cazand sub forta greutatilor. La acest tip de vanat nu se sta la panda; cursa se controleaza la 10-15 zile, iar iarna vanatul prins este gasit inghetat. d) Pentru vulpe se foloseste un procedeu de care se pare ca aceasta, cu toata siretenia ei, nu stie sa scape. Se apleaca un mesteacan sau un alun mai mic cu

varful spre pamant; varful se cresteaza si se prinde de crestul unui tarus bine infipt in pamant. Intre creste se pune o limba, adica o aschie mica in care se prinde momeala. De jur-imprejurul tarusului, legat cu un capat de varful mesteacanului sau alunului se pune latul. La cea mai mica atingere a momelei, cresturile se desprind si latul se ridica in sus odata cu animalul. D. Pomicultura Dupa datele pe care le detinem, pomicultura nu a constituit o indeletnicire de baza a locuitorilor comunei. Este adevarat ca in Dictionarul geografic al judetului Muscel de la 1893 se mentioneaza faptul ca prunele produceau in termeni medii pana la 1000 decalitri de tuica, informatia fiind desigur valabila si cu un deceniu, doi, inainte de data amintita. Aceasta ne face sa credem ca pomicultura nu a fost prea imbratisata de locuitorii comunei, probabil si din cauza solului neprielnic acesteia. E. Cresterea animalelor In Leresti, cresterea animalelor a fost una din ocupatiile de baza ale locuitorilor, inca din vremurile indepartate. Nu avem dovezi scrise de numarul si de felul animalelor decat de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Dintre animalele mentionate in Dictionarul geografic al judetului Muscel amintim ca in Leresti existau, la 1893, 955 cornute mari, 19.100 oi, 116 cai si 160 porci. Daca la aceasta mai adaugam ca numai suprafata islazului comunal era de 664 ha, putem conchide ca in privinta aceasta (a cresterii animalelor) a existat o traditie. Un fapt care atesta inca o data cresterea animalelor ca ocupatie de baza a lerestenilor este acela ca, la poiana Sf. Ilie de pe Clabucetul de deasupra Lerestilor se facea targul de vite, lana si alte produse de acest gen. a) Cresterea vacilor Aproape fiecare familie putea si poate sa creasca o vaca, iar locuitorii cu mai mult loc de fanete puteau si pot creste mai multe vite cornute. O parte din locuitorii care faceau transporturi cu caruta, tineau si o pereche de boi, pe care cei mai multi ii praseau din vitele din curte. Vacile se tineau vara pe islazul satului, dar si in munti de inaltimi mici si medii, in asa zisa perioada de stabulatie. Vara se facea cireada de vaci cu un vacar. Vacile se duceau dimineata la cireada si se luau seara, iesindu-le cate un membru al familiei inainte. Astazi, vacile sunt scoase pe islazul comunal, in parte individual, de catre fiecare proprietar de vaca. Livezile pentru fan sunt bine ingrijite si gunoiate pe cat este posibil; ele sunt imprejmuite si greblate. Fanul este uscat cu grija si bine conservat in clai. Dupa cosirea fanului, pe locurile bune si bine ingrijite, se mai da o coasa pentru otava, folosita mai ales pentru vacile cu lapte si oile cu miei. In partile de nord ale zonei Muscel si implicit si in Leresti se cresc mai ales vaci din rasa Svitz-bruna care dau o productie anuala de cca. 2.600 litri de lapte. b) Prepararea laptelui Industrializarea laptelui depinde in totalitate de numarul si calitatea animalelor care il produc. Mulsul Vaca se mulge intr-un vas de lemn- sustar- sau intr-o galeata.Sustarul are fundul ca de cofa si gura aproape de doua ori mai larga, e facuta din doage, din care una numita coada sau toarta este mai lunga si are o ureche de care se apuca sau se atarna in cui. Cercurile sunt fie din fier, fie din lemn de alun. In el, ca si in galeata se pune putina apa cu care se spala ugerul vacii. Inainte de a se mulge vaca, acesteia i se da vitelul pentru a o suge putin, ca sa-i inmoaie tatele. Dupa muls se lasa si vitelului lapte ca sa aiba cu ce se hrani. Cand vitelul se mareste i se pune botornita si se mulge tot laptele pe care il da vaca. Sustarul se aseaza sub

ugerul vacii, pe partea dreapta. Cand vaca incepe sa dea din ce in ce mai putin lapte, inseamna ca ea intarca. La vacile laptoase se face deasupra laptelui un fel de spuma care se culege si se tocmeste, adica se lichefiaza. Din acest lapte se face balmusul. Inainte de fiert laptele se strecoara fie prin sita, fie prin tifon impaturit. Prinsul Laptele care nu se consuma, se pune nefiert la prins in oale de pamant. Oalele acestea sunt mai lungi in gat. Ele trebuie sa fie foarte bine curatate, caci altfel se sarbazeste laptele. Inainte de folosire se oparesc cu apa fiarta. Ele sunt tinute in bataia soarelui si a vantului, cu gura in jos, fie in gard, fie intr-un par batut in pamant- prepeleac cu mai multe ramuri. Oalele umplute cu lapte trebuie sa stea la racoare vara si la caldura potrivita iarna. Intr-o oala nu se pune laptele de la doua vaci sau de la doua mulsori caci se strica si se face corastra, asemanator laptelui dulceag obtinut de la vaca indata ce a fatat. Dupa un ceas de la punerea laptelui la prins, deasupra, la gura oalei, se ridica smantana. Untul In cazul in care cantitatea de smantana e mica, se pune intr-o strachina sau o oala si se bate cu lingura. Daca este mai mare, atunci alesul untului se face intrun vas special, numit putinei. Putineiul poate sa fie lung de un metru, stramt la gura de 10-15 cm, iar la fund ceva mai larg. La gura este astupat cu un capac sau fund prevazut cu o gaura prin care se trece coada batatorului. Dupa introducerea smantanei inauntru, incepe sa se traga in sus si in jos cu batatorul. Neputandu-se misca printre batator si peretii putineiului, smantana cauta sa patrunda printre gaurile roatei de la capatul de jos al batatorului. Tot miscandu-se mereu- fara capac la putinei untul se ridica deasupra laptelui. Cand s-a ales tot, untul se scoate, se spala cu apa rece ca sa iasa din el toata zara, se sara si se pune in calupuri sau strachini, unde se pastreaza. Dupa culoarea untului se poate vedea daca vaca este manoasa sau nu; daca el este galben inseamna ca el provine de la o vaca cu lapte gras, (vaca manoasa); iar daca-i alb, inseamna ca laptele a fost apatos, lipsit de grasimi. Pentru a-l pastra mai mult timp, untul trebuie neaparat sa fie topit. Cand se topeste se pun in el foi de ceapa, dafin, scortisoara, cam doua fire la fiecare 8 sau 10 ocii de unt. Focul trebuie sa fie domol. Topirea tine pana in trei ceasuri fara a se lua spuma. Apoi se strecoara si se asaza in oale de pamant curate. Zara, lichidul ce a ramas sub unt dupa ce s-a ales in putinei are un gust acrisor. Pusa in budaie si lasata sa se acreasca mai tare, este folosita de gospodine la acritul mancarurilor in loc de bors. Nelipsit intr-o gospodarie sau stana este cheagul. Cheagul este un stomac de miel, purcel sau iepure mic, care nu a mancat verdeata. In el se pune sare pana se umfla putin si apoi se aseaza la uscat. Din acest cheag se taie cate putin, se plamadeste cu apa calduta sau cu zara (ca un litru) si se introduce in lapte. Inchegatul Laptele dulce se pune la incalzit in oale smaltuite fara a-l da in fiert si se adauga cheagul. Dupa cateva minute se amesteca in el cu lingura de lemn si se strange pana se separa de zar. Se scoate apoi si se pune intr-o vesca sau sidila. Cand se foloseste vesca, aceasta se aseaza pe un fund de lemn numit dog, iar deasupra ei se aseaza tifonul, peste care se aseaza casul presat cu un alt dog, pentru a-i da forma si a-l scurge de zar. Cand se foloseste sidila se introduce casul in ea si se agata intr-un cui spre a se scurge zarul. Dupa un ceas se scoate casul din vesca si se aseaza pe o farfurie presarand sare pe ambele parti, iar cand se

scoate din sidila, casul se taie mai intai bucati, se aseaza in crinta si apoi la saramura. Urda Urda se prepara din zarul ramas de la cas. Se pune zarul la foc, se fierbe si cand jintita (amestecul de zar de a doua mana) si urda s-a ales, se da jos si se pune in strecuratoare. Zarul curge in vase, iar urda ramane in strecuratoare. Urda poate fi conservata astfel: dupa 2-3 zile (cand este dospita), se framanta si se sara ca si branza si se pune in burduf sau intr-o putinica bine infundata. Cascavalul Cascavalul de vaca se prepara din laptele prins in ciaune spoite sau putini de lemn. In lapte se pune si cheag. Dupa ce s-a prins, se scoate, se toarna in strecuratori si se face casul. Acest cas se taie felii, cat se poate de subtiri, care se pun una peste alta in apa calduta. Acolo se inmoaie, disparandu-i gaurile si se lipesc prin framantare intr-un anumit sens. Astfel muiat si lipit, se pune in calupuri si se fac roate.Pentru a fi estetice, rotilor de cascaval, li se aplica cand sunt moi tipare cu modele florale sau geometrice, numite papusari. In timpul verii, laptelui putin caldut i se da cheag, dupa care se lasa o jumatate de ora pana se incheaga; se scoate din zar, se pune in crinta, se scurge de zar, se framanta de trei ori, se stoarce bine de zar printr-un zavodar care se prinde cu un capat intre barnele stanii, avand agatat de celalalt capat un pietroi (bolovan). Dupa ce se stoarce bine, se duce in stana de branza, se pune pe un pat bine curat asezandu-se casul unul peste altul pana cand se aduna sapte opt-bucati intrun teanc. Se acopera cu o panza bine curata si se lasa un numar de zile dupa cum este timpul. Apoi se taie bucati, se da la masina, framantandu-se cu sare intr-un hardau mare si se introduce in coaja de brad. Coaja de brad trebuie sa fie bine rasa si oparita, cusuta cu rafie dupa cum vrei sa faci cosuletul de mare. Pe perioada de iarna, branza de cosulet neputandu-se pastra, in locul ei se face branza de burduf. Branza de burduf Branza de burduf se prepara prin acelasi procedeu ca si branza de cosulet, cu singura deosebire ca in locul cojii de brad se foloseste un burduf de miel sau de oaie. Conservata in modul acesta ea va putea rezista pana in primavara anului urmator cu conditia sa nu fie tinuta la caldura si periodic sa fie intors burduful pentru ca grasimea sa circule in interiorul sau. c) Componenta unei stane de vaci: Pentru a prezenta o stana de vaci, am ales ca model stana din muntele Dobriasul Mic. In component constructiei intra fierbatoarea, stana de branza, dormitorul, un hol, o sala ce adduce mai mult a prispa, din oborul pentru vite, curtea oborului si un saivan. De jur imprejur, stana, de cca. 2000 m.p., este inconjurata pe tot perimetrul ei de un gard facut din lati de mesteacan si/sau fag. Cea mai mare parte din stana o ocupa oborul pentru vite, locul unde ele stau noaptea. Intr-o margine a oborului se afla saivanul in forma de L, facut din lati de fag, mesteacan si eventual din blani. Pe trei laturi, acesta este inchis, iar pe celelalte trei este deschis acoperisul fiind sustinut in aceasta parte de popi din lemn de brad, asezati la distante egale unul de celalalt. Acoperisul este facut din sindrila (sita) si este inclinat in sase ape. Saivanul este refugiul vitelor in timp de ploaie. Intre saivan si stana propriu-zisa se afla curtea oborului, inchisa in doua parti cu gard. Stana propriu-zisa este formata din: fierbatoare locul in care are loc intregul proces de industrializare a laptelui si unde se face focul, care nu se stinge niciodata pe perioada pasunatului alpin. Aici se gasesc: cazanul de fiert zarul, a carui toarta este trecuta pe un

zavodar sprijinit pe doua furci, trei-patru hardaie, in care se incheaga laptele, crinta, de unde se allege casul de zar, putina de jintita, burduful de jintita (in care se pastreaza jintita), badaul, vas in care se scoate untul cand se lucreaza branza de cosulet, bota de adus apa, doua paturi ( caci aici doarme baciul) si alte atatea lucruri mai marunte dar de folos ce nu pot lipsi dintr-o stana. Dar ceea ce caracterizeaza fierbatoarea este faptul ca-i lipseste tavanul, fumul iesind afar ape cuca, incaperea fiind astfel tot timpul afumata. stana de branza sau camara: locul unde se depoziteaza branza, urda, casul. Ea este prevazuta cu un pat pe care sunt asezate toate vasele cu branzeturi. dormitorul vacarilor (ingrijitorilor de vaci), prevazut cu un pat comun de scanduri prinse pe pari batuti in pamant. Pe scanduri se aseaza cetina de brad si peste ea alte asternuturi. hol: incaperea ce desparte fierbatoarea de stana de branza si dormitor; nu are o destinatie speciala, fiind lung si stramt, si mai mult incurcand trecerea. sala sau prispa: spatial asezat in fata fierbatoarei sub streasina. Aici se tin bidoanele si caldarile. De aesmenea, tot aici este instalat un pat de scanduri, locul unde doarme cel care are grija vacilor in timpul noptii. Trebuie sa mentionam ca pasunatul alpin incepe in jurul lui 15 mai si se sfarseste in jurul lui 15 septembrie. Primavara, pana sa urce vitele la munte, se curate poiana de arbusti si maracini pentru ca iarba sa creasca in voie. Pamantul este destul de ingrasat pentru a creste iarba buna . Cea mai buna iarba este cea de pe locul unde cu un an in urma a fost oborul si se numeste staoina. De aceea este recomandabil ca oborul sa nu fie doi ani in acelasi loc, astfel incat, mutand periodic locul lui, sa se produca o ingrasare a pamantului de la an la an. d) Cresterea oilor: Oieritul a fost ocupatia cea mai indragita de leresteni. Ea s-a identificat secole de-a randul cu insasi principala sursa de existent a locuitorilor comunei. Numarul mare de oi existent la sfarsitul secolului XIX si pana la cel de-al doilea razboi mondial atesta acest fapt, cu toate ca, dupa 1918 numarul mocanilor scade (datorita numarului din ce in ce mai mare al celor ce imbratiseaza munca forestiera). In Leresti se cresteau mai ales oi turcane albe si negre mai rezistente la munte, mai putin tigai albe, cu lana scurta, fina si matasoasa, precum si oi stogose (semitigai).Conform vechiului obicei al transhumantei, in timpul toamnei oile erau duse la pasunat la deal si campie unde pasteau pe miristi si porumbisti, dupa cules si inainte de arat. Dar odata cu extinderea suprafetelor agricole, scad posibilitatile de pasunat, iernatul oilor facandu-se de regula in gradinile din jurul satului, cu fan, otava si porumb O dovada in plus a ponderii mari a acestei ocupatii in trecutul comunei o constituie poezia popular La Sfanta Maria mare, care se canta in localitate: La Sfanta Maria mare Tulesc oile devale. Si se duc si nu mai vin Pan la Sfantul Constantin. Raman stani fara stapani, Strungute fara oite; Scaune far de bacite. Izvoare far de mioare. In timpul verii, oile stateau (si inca stau) pe varfuri de munte unde se instalau si stanele.Spre deosebire de vaci, oile puteau sta la munte, mai ales pe poale pana-n

15 octombrie, atunci cand timpul permite. Seful stanii era un baci (asa cum reiese si din poezia popular de mai sus iar femeile se ocupau cu oieritul, multe dintre ele fiind si bacite).In functie de numarul de oi, mai erau la stana unul, doi sau mai multi ciobani, care mergeau cu oile la pascut, avand totodata si grija lor. In afara de acestia, la stana mai erau cativa strungari, adica cei care trebuiau sad ea oile la strunga, pentru muls. Daca la stana de vaci oborul se muta de la an la an, la stana de oi tarla, adica locul unde stau oile peste noapte se muta din loc in loc in timpul aceluiasi pasunat de mai multe ori, operatia numindu-se tarlit. Prepararea laptelui de oaie sufera aceleasi procese ca sic el de vaca, obtinandu-se produse lactate echivalente. F. Industria casnica Acest capitol este dedicate prezentarii indeletnicirii de baza a femeilor din Leresti tesutul si drumului parcurs de lana pana la produsul finit. Consideram ca este necesar sa aratam ca in anii 70 in comuna erau peste 500 de razboaie de tesut, iar produsele realizate de harnicele lerestence erau valorificate prin cooperatia de consum atat in tara cat si in strainatate. Cu toate ca aceasta ocupatie este o indeletnicire exclusiva a femeilor, la inceputul secolului XX in comuna a existat un tanar pe nume Cojocaru If. Petre ale carui produse, de la servete si pana la marame erau de aceeasi calitate buna ca si cele realizate de femei.Acest tanar s-a stins prea devreme, la varsta de 22 de ani, si a fost unul din fratii invatatorului Nicolae Cojocaru. Obtinerea lanei este in legatura directa cu numarul turmelor, prima operatie in procesul industrializarii fiin tunsul. a) Tunsul. Tunsul sau tunsoarea oilor se face odata cu inceputul caldurilor de vara, cand oile incep sa naparleasca. Semnul se recunoaste dupa latele care se desprind din lana si se prind prin hatisuri. Aceste late, culese, dau lana de cea mai buna calitate. Mieii si mioarele, carlanii si carlanele nu se tund in primul an. Tunsoarea se face cu foarfece mari, speciale pentru lana. Inceputul se face de la cap, raspunzandu-se la gat.Apoi se tuned pe pantece, trecandu-se la spinare. Lana care se ia de pe coada si de la uger se numeste codina, fiind de cea mai proasta calitate. b) Spalatul. Spalatul lanii se face vara, cand femeile se duc la garla de-si inalbesc panzele.Apa in care se opareste lana se fierbe pana da in unde. Apoi lana toata se opareste ca sa iasa din ea usucul; se clateste pe urma la apa rece si se usuca. Usucul nu se arunca, batranii suferinzi de rheumatism folosindu-l pentru bai. c) Scarmanatul. Scarmanatul lanii se facea cu mana, dup ace aceasta era uscata. Prin scarmanaea lanii se desprind firele rasucite. d) Pieptanatul. Pieptanatul reprezinta inceputul obtinerii lanii adevarate. El se facea mai ales iarna cand gospodinele aveau mai mult timp liber. Pieptanatul are ca scop scoaterea lanii bune de o parte si a celei de calitate inferioara pe de alta parte. Lana cea mai buna se numeste stim, cea de mijloc par, iar categoria cea mai slaba, cu fire subtiri si scurte, codina. Instrumentele cu care se piaptana lana sunt, in general, pieptenii. Ei au o coada sau o manusa de lemn, in forma de lopetica. Pe o parte sunt fixati dintii de fier, mari, grosi, ca batul de chibrit, asezati pe unul, doua sau trei randuri.

Cand sunt pe doua randuri, sunt asezati la intervale, asa incat un dinte sa vina in intervalul dintre alti doi, din celalalt rand. Lopetica si coada sunt inflorate cu flori incrustate. La pieptanat se folosesc doi piepteni: in unul ce sta cu dintii in sus se pune lana scarmanata, iar celalalt, tinut cu dintii in jos piaptana lana din primul pana cand se umple si acesta de lana, operatia repetandu-se pana se observa ca lana se strange deasupra pieptenului cu dintii in sus. Atunci se trage cu mana parul din partea de sus, incet si cate putin. Smocul lung de par, aproape de un metro se rupe cam de cate o palma lungime si se pune teanc. Ceea ce ramane in dintii pieptenului se numeste stim. Daca lana a fost de buna calitate din stim se scoate o frunte ( lana de calitate superioara); daca lana nu a fost de calitate buna nu se mai scoate fruntea. Pentru a scoate stimul din pieptene si a-l scarmana, se folosesc pieptenii lati piepteneii. e) Torsul Parul rupt in bucatele de cate o palma, se face caier in felul urmator: se pun cate 8-10 bucati de par una langa alta, deasupra si dedesubt, de-a curmezisul, dupa care se strang bucatile de par ca si cum s-ar incinge; varful se pisca, adica se scoate par din el si se pune in partea de jos a caerului care, astfel, ia forma unui con. Lana se toarce cu furca si fusul. Furca are forma unui con lung. In partea de sus se prinde o ata cu care se leaga caerul de furca prin incolacire, dupa care I se face nod. Furca are o coada mai subtire, cam de 60 de cm lungime, pe care femeile o tin la brau, la soldul stang. Fusul are are la partea de sus un nodulet, de care se prinde lana (care, treptat, se ingroasa, pana ajunge cat degetul, iar jos are un titirez, care, prin greutatea lui, face invartirea mai usoara. f) Depanatul pe raschitor Pentru ca lana sa poata intra in razboi, firele trebuiesc depanate. Aceasta operatie se face cu ajutorul rischitorului. Rischitorul este un bat lung cam de un metru. Trupul rischitorului are la un capat un support cu care formeaza o cruce, numit speteaza, iar in celalalt capat are doua cracane mici numite coarne. Pe el se rischiaza in felul urmator: se leaga capul firului de un corn, se trece cu firul peste un brat al spetezei, se revine cu firul printre coarne si apoi se trece peste celalalt brat al spetezei s.a.m.d. realizandu-se o incrucisare de fire pentru ca ele sa nu se incurce, care poarta numele de canura. g) Depanatul dupa rischitor Panza de lana este alcatuita din urzeala si batatura. Urzeala este formata din fire lungi, trecute prin spata, ite ce se deapana dupa un sul, iar bataia sau batatura reprezinta firele batute in urzeala. Pentru a le urzi,firele trebuiesc invaluite pe mosoare sau tevi. -Mosoarele se fac din lemn de soc avand o gaura care le strabate in lung, iar la capete doua muchii iesite in afara, pentru a tine depanatura sa nu se incurce. In loc de mosoare, astazi se folosesc din ce in ce mai mult tevi, confectionate tot din lemn de soc, lipsindu-le muchiile. -Vartelnita se compune dintr-o talpa de lemn ( scandura) ingaurita in mijloc.In aceasta talpa patrunde manerul terminat in varf cu un cui, in care se aseaza vartelnita propriu-zisa. Aceasta se compune din speteze asezate in forma de cruce. -Rotanul se foloseste pentru depanatul initial. El se compune din talpa, picioarele roatei, roata, maner, picioarele fusului, fus, teava (mosor), dura (roata) fusului si ata (sfoara) care trece peste dura si roata. h) Urzitul

Urzitul este operatia insirarii firelor in lung, cat e tesatura de lunga, in care se vor bate alte fire. Singura grija a torcatoarei este de a face la un capat al urzelei un rost, adica de a incrucisa firele unul dupa altul. Pentru aceasta se scoate razboiul in curte si pe drugii razboiului se face rostul, facand urzeala lata dupa cum are nevoie lucratoarea. a) Invelitul panzei Invelitul panzei urmeaza urzitului. Prin invelit, urzeala se invaluie dupa sulul dinapoia razboiului. Sulul este cilindric, capatana sa cilindrica avand doua gauri strapunse. Partea mai subtire a sulului are doua gauri paralele. Pentru a inveli urzeala pe acest sul, la capatul unde i s-a facut rostul (adica acolo unde s-a facut incrucisarea firelor) se leaga cate 10-15 fire de nuielusa de alun sau stinghie de brad, numita vargica, care, la randul ei, se introduce in scocul sulului. Urzeala se intinde astfel in latime, iar rostulse tine prin cei doi fuscei. Un fir de urzeala urmarit este prins in vergel, trecut pe deasupra unui fuscel si iarasi pe sub celalalt fuscel s.a.m.d. Firul urmator face rost cu acesta, adica trece pe sub intaiul fuscel si pe deasupra celui de-al doilea. Celalalt capat al urzelii se leaga de o sanie mica la o departare egala cu lungimea panzei, de unde se trage mereu invelindu-se pe sulul dinapoi. Acesta este asezat pe scurtaturi de lemn, inalte, ca sa nu se tarasca panza pe pamant. Sulul se invaluie cu urzeala cu ajutorul unui bat care se vara in gaurile perpendiculare si raspunse ale partii mai groase. Pe scara se pun greutati, alte obiecte sau cate un copil, doi, ca sa intinda urzeala bine! Pe masura ce se apropie fusceii de sulul dinapoi, ei se dau catre scara, astfel incat firele invelite pe sul raman unul langa altul. Pentru ca nici pe sul sa nu se incurce cumva, dupa 2-3 sucituri ale sale, intre urzeala invelita si cea care se inveleste se pun vergele la 10 coturi. Astfel capatam panza invelita pe sulul dinapoi. Cand sa ispravit, se leaga fusceii unul cu altul si panza asteapta neveditul. Vergelele sunt din mladite de alun sau stinghioare de brad. b) Neveditul Neveditul este trecerea urzelei prin ite si prin spata. Itele se fac din lana sau din bumbac rasucit. Pentru a face o pereche de ite se ia o