Sfântul Gheorghe. Sân-Giorgiu – practici rituale de ieri, de azi

Autor: Conf. univ. dr. Gabriela Rusu-Păsărin • Rubrica: Permanenţe • Mai 2013  

Sfântul Gheorghe este celebrat de biserica ortodoxă ca personificare a binelui, iar calendarul popular îl consideră început de anotimp frumos. Se crede că Sân-Giorgiu şi Sân-Medru sunt cei ce le-au fost încredinţate de către Dumnezeu cheile vremii. „Când se aude croncănit de broaşte, Sân Giorgiu întinde mâna şi ia cheile din mâna lui Sân-Medru, şi mereu închide iarna cu o cheie, iar cu celelalte deschide primăvara, deschide vremile bune, căci prin glasul broaştei a primit veste şi poruncă de la Dumnezeu“.

Sfântul Gheorghe este şi termenul la care se tocmeau ciobanii. Cele două soroace ale anului sunt la Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru.

Proorul Sf. Gheorghe - Sвngiorzul Vacilor

Ajunul sărbătorii Sf. Gheorghe, mare sărbătoare religioasă şi populară, reuneşte valenţele specifice timpului hotar, când sunt notabile practicile apotropaice, dar şi cele magice, cu greu stabilindu-se echilibrul instaurator al normalităţii vieţii.

Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru sunt cei mai veneraţi sfinţi. Sân-Giorgiu reprezintă capul de primăvară, „înverzitorul naturii” şi semănătorul tuturor seminţelor. Sân-Medru este cel ce închide vremea bună şi deschide iarna.

Sân-Giorgiul este hotar de timp, ritologia specifică pentru sărbătorirea sa cuprinzând o perioadă de o săptămână (23 aprilie -1 mai).

În Oltenia, ajunul sărbătorii se numeşte Proor, iar obiceiul „împrooratul de Sf. Gherorghe”. La Piria-Argetoaia (jud. Dolj) s-a păstrat obiceiul ca dis-de-dimineaţă tinerii să meargă la pădure pentru a lua crengi cu frunze verzi de fag sau de răchită, cu care să împodobească porţile gospodăriilor, uşile şi ferestrele caselor, grajdurile animalelor.

Aceste crengi au funcţia de oprire a forţelor malefice, de purificare a spaţiului.

La Ţuglui (jud. Dolj) după ce merg „la proor”, tinerii duc la biserică ramurile verzi pentru a fi sfinţite. În alai se merge apoi la gospodării spre a asista la mulsul vacii.

Femeile sunt cele ce vor atinge ugerul vacii cu proorul spre a alunga duhurile rele. Astfel nu se va lua mana şi vaca va da lapte mult. Gestul va fi însoţit de un recitativ (care nu are formă fixă, se păstrează ideea, fiecare femeie evidenţiindu-se prin modul în care rosteşte şi prin accentele pe care le pune pe anumite cuvinte):

„Plecaţi vrăjitoare, fugiţi spirite rele, să nu furaţi laptele vacii mele. Laptele vacii mele să nu scadă. Ograda să-mi fie ferită de rele. Să avem an bogat de-acum în veac”. Cuvintele au valoare de apărare şi inoculează speranţa că în „timpul înverzit” rosturile vieţii sunt păzite de gândul pizmaş.

Tot în noaptea de Sf. Gheorghe, femeile aduceau din pădure furnicari cu ouăle lor, le îngropau sub pragul uşii, astfel invocându-se sporul casei: „Cum e furnicarul ca frunza şi ca iarba, aşa să fie şi sporul casei”.

În Mehedinţi femeile puneau un drob de sare într-un furnicar, a doua zi îl aduceau acasă şi-l dădeau la vite pentru a avea spor tot anul „cum e furnicarul”.

Ajunul se petrece cu nesomn, pentru că se crede „că astfel vor fi vioi şi sănătoşi tot anul“. Ajunul e ca viaţa tinereţilor, iar viaţa tinereţilor, ca umbra ce trece: n-apuci s-o vezi şi pe-ndată o pierzi.De Sf. Gheorghe se aprinde focul viu (Seara de ajun). Se freacă două lemne uscate până se aprind şi încep încet să ardă. Focul viu este păzit să nu se stingă, ferindu-se astfel casa de orice rău. Au şi rol augural, menindu-se astfel norocul. Focul este aprins numai de către bărbaţi. Aşa se şi spune: bărbatul e focul, iar femeia e cea care-l întreţine.

Ajunul lui Sf. Gheorghe ca hotar de timp este moment al confruntării forţelor malefice ce-şi doresc intruziunea în derularea vieţii pământene. De aceea, gestul ritual de spălare cu apă neîncepută sau cu stropii de rouă a dimineţii este considerat o necesitate, spălarea rituală consemnând astfel trecerea peste „prag”, peste „hotar”, este o purificare pentru restabilirea normalităţii. Şi tot în aceeaşi idee, orăşenii, pe vremuri se cântăreau (ca să nu se prindă farmecele), practică ştiută şi azi.

Colacul de Sfвntul Gheorghe

Dintre obiceiurile specifice sărbătorii de Sân-Gioz (sau Sân-Giorgiu) mulsul oilor şi colacul de Sf. Gheorghe sunt reper pentru viaţa pastorală, sărbătoarea fiind considerată „a ciobanilor”.

În judeţul Mehedinţi, la Izverna obiceiul se desfăşoară la casă şi la sălaş. Până în răsăritul soarelui femeile deretică prin casă şi scot pe gard toată pânza albă, apoi împletesc colacul. Pun pe margini muguri de salcie şi în interior un ban de argint. Cu cobiliţa cu mâncare pe umăr merg la sălaş (la conac), unde sunt vitele. La fiecare poartă şi la ţarcul unde sunt clăile cu fâneţe se pun sălcii (ramuri împodobite, amintind de brăduţul de nuntă). Se mulg oile şi pentru prima dată se măsoară laptele. Apoi, membrii familiei se aşază pe prag (loc cu semnificaţii multiple, de separare a universului familial de „lumea întinată”) şi pun mâna dreaptă pe colac. Trag câte o bucată. Cel ce va găsi în  bucăţica de colac banul va fi

norocos şi sănătos. Colacul trebuie mâncat, nici-o firimitură să nu se piardă, ca să nu se risipească norocul. La sfârşit se tămâie locul şi membrii familiei se întorc acasă.

Mulsul oilor (măsuratul laptelui) se face şi azi în zona de munte a Olteniei, respectându-se obiceiul în speranţa că astfel nu va fi luată mana vacilor.

Practica se derulează astfel: se mulge oaia peste colac, apoi peste o coroniţă din salcie şi busuioc legată cu arnici roşu. Se atinge şi ugerul vacii cu muguri de salcie sau ramuri verzi (proor) pentru a alunga duhurile rele. Sunt femei care ştiu cum se ia mana. În Mehedinţi, femeia pleacă la câmp în miez de noapte, nescoţând nici o vorbă, altfel vraja s-ar risipi. În locul cu verdeaţă multă, unde vin vitele la păscut, îşi leagă de piciorul stâng un secui şi umblă prin iarbă pentru a culege roua în secui.

Gestul este însoţit de cuvinte:

Plecai dimineaţaPe rouă, pe ceaţă,Pe rouă nepăscutăCu roua-n picioare,Cu ceaţa-n spinare,Cu secuiul legatLa piciorul al stâng.TurPurLa mineLa OpriţaTurePureCă-l strânsei cu secuiul,Îl strânseiŞi laptele-i adunai.Nu luai roua pe secui,Ci luai laptele (cutării).La ea apătosŞi zeros,Dar la mine untos.La mine lapte grosŞi la ea uscat.A lua mana vacii este un gest ritual, care nu-i aprobat de comunitate, pentru că nu-i bine a dori (şi a provoca) răul cuiva. De aceea, secuiul e legat de piciorul stâng (de unde şi vorba): a călcat cu stângul(adică rău, necuviincios). Femeile ştiu însă să şi prevină luatul manei. De aceea merg cu vitele la păscut şi le lasă până târziu, le păzesc, iar în dimineaţa de Sfântul Gheorghe le ating cu proorul (ramurile verzi) peste uger. Proorul este sfinţit în biserică şi are puterea de a anula forţa malefică a vrajei de luat mana.

Riturile apotropaice şi cele magice tip mana sunt cunoscute şi în Timocul sârbesc şi bulgăresc.

Gurbanul rudarilorDe Sfântul Gheorghe, la Corcova-Bolboşi în judeţul Gorj, are loc o sărbătoare cu un specific inedit, gurbanul rudarilor (în judeţul Dolj este cunoscută sub denumirea „de pomana rudarilor”). Este o datină veche, spun ei, „de la daci”, prin care se invocă sănătatea şi norocul familiei. În dimineaţa sărbătorii se adună în câmp, loc deschis, cu tot neamul şi aduc pentru masa rituală miei, pâine, mămăligă şi vin. Toate obiectele de recuzită necesare

pregătirii mesei sunt confecţionate din lemn, special pentru această sărbătoare şi folosite doar o dată în acel an. După prepararea mieilor la proţap se slobozeşte masazicându-se:Voi sfinţilor, bunelor, coconiţelorSă vă aduce-ţi aminte de… (numele femeii care rosteşte)Să-i daţi snaga şi puterea şi virtutea,Că ea vă poartă de grijă din an în anCu un berbece gras, cu un cuptor de pâine,Cu o bute de vin.Amin! Ce au mat ăi bătrâni să fie deplin.

Se repetă de trei ori, apoi rup mielul pe jumătate, grupează bucatele de pe masă în trei părţi şi înmânează sticla de vin pentru a gusta toţi participanţii. Nu se folosesc furculiţe. Se mănâncă înfruptându-se din miel şi se şterg pe mâini cu frunze verzi, spre a fi sănătoşi.

Toţi participanţii trebuie să fie „curaţi” (să nu fi întreţinut relaţii sexuale timp de o săptămână). Puritatea fizică antrenează puritatea spiritului.

Semnificaţia actului ritual este multiplă: de reuniune cu petrecere în numele „înverzitorului primăverii”, Sf. Gheorghe, de folosire (chiar excesivă) a ramurilor verzi, element specific momentului calendaristic, de sacrificare a mielului, animal invocat în perioada pascală (Sărbătoarea Sf. Gheorghe fiind celebrată uneori chiar în Duminica Paştelui sau de Armindeni, 1 mai, când carnea de miel este nelipsită de la masa rituală).

De Sfântul Gheorghe se seamănă busuiocul dragostei. El va aduce noroc şi căsătorie.

De aici şi zicala a trage unul la altul, cum trage dragostea la busuioc.Ramura verde este simbol pentru această sărbătoare. Se pune pe prag (e bună de junghi peste an), la uşă (ca să aibă rod şi spor în casă), pe masă (pentru a avea belşug). Şi pentru a fi sănătoşi, voioşi şi iuţi tot anul oamenii se urzică. Se ştie: Urzica răului e lenea.

Focul, apa şi ramura verde sunt elementele esenţiale ale acestei sărbători populare care deschide, în concepţia ţăranului, vara şi aduce bucuria verdelui, a vitalităţii şi împlinirii într-un timp al soarelui purificator.

Simion, Florea, Marian, Sărbătorile la români, vol II, p. 254.I. Muşlea, O. Bârlea, op. cit., p. 360.

Sărbătoarea Sf. Gheorghe are o importanță

deosebită în cultura tradițională românească, sfântul

având dedicat un număr de trei zile în calendarul

popular: 22 aprilie - ajunul, 23 aprilie - Sf.

Gheorghe și 24 aprilie - calul lui Sf. Gheorghe.

În legendele populare Sf. Gheorghe este „străjer al

timpului”, lui îi sunt încredințate cheile vremii și, la

porunca sa, se închide și se deschide anotimpul cald.

Dat fiind faptul că începutul sezonului cald coincide în

calendarul popular cu debutul sezonului pastoral, Sf.

Gheorghe are în cultura populară și atributul de

patron al păstorilor.  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

I. Sărbătoarea Sf. Gheorghe în tradiţia populară

Ziua de 23 aprilie marchează în calendarul popular începutul anului pastoral. Denumită popular

Sângiorz, este o sărbătoare prestigioasă cu semnificaţii multiple: agrare, pastorale, divinatorii,

propiţiatorii şi augurale. Gesturile şi actele circumscrise acesteia durează 3 zile, la fel ca şi la alte

sărbători mari.

Sângiorzul deschide şi ciclul vegetaţional, marcând intrarea în anotimpul cald, care se va încheia la

Sf. Dumitru, Sâmedru.

Apa, focul şi ramurile verzi sunt prezenţe emblematice ale aceste sărbători, având calităţi

purificatoare, apotropaice şi stimulatoare.

1. Ajunul Sf. Gheorghe - Sângiorzul vacilor, Alesul, Mânecătoarea, Împroorul - 22 aprilie

Sângiorzul vacilor; Alesul

În ziua de ajun a zilei de Sf. Gheorghe, 22 aprilie, denumită popular Sângiorzul vacilor sau Alesul, se

desfăşoară o serie de obiceiuri ce marchează ritual începutul anului pastoral, fiind o sărbătoare a

ciobanilor. Aceastea presupun alegerea ciobanilor, a locului unde se va face strunga sau stâna,

alegerea mieilor şi pregătirea oilor pentru primul muls, precum şi prepararea primului caş.

Primul muls al oilor este marcat de gesturi rituale, deorece sărbătoarea presupune intrarea într-un

interval de timp sacru în care forţele naturii puteau fi influenţate. Primul muls se făcea printr-un colac

sau printr-o cunună de plante cu proprietăţi magice, despre care se credea că pot asigura sănătatea

animalelor şi belşug la producţia de lapte.

Foto: Icoană pe sticlă, Sf. Gheorghe, Copyright:Muzeul Bran - BRAŞOV - BUCUREŞTIDin Bunuri culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural National

Foto: Odeta Catană, sat Seuca, jud. Gorj

Găleata în care urma să se pună laptele de la primul muls era pregătită în mod minuţios: se toarnă

“apă curgătoare, adică din râu"sau “apă neîncepută din fântână" şi iarbă verde. Marginea găleţii este

decorată cu fire de salcie, împletite în forma unei cununi subţiri, cărora li se adaugă uneori un ban

de argint.

Mănunchiul de plante este aruncat apoi într-o fântână, având rostul de a asigura o cantitate

îndestulătoare de lapte, urmând principiul magiei prin similitudine, invocat în textul care însoţeşte

acest gest:“- Aşa să izvorască laptele în pulpa oii, ca apa în fântână!".

În unele zone, pe marginea găleţii în care se mulgeau pentru prima dată oile se aşeza "colacul

oilor", de forma unei cununi, preparat din făină de grâu curată, cu apă şi sare, uns cu gălbenuş de

ou. Colacul era apoi luat de către doi păstori care trăgeau de el pentru a-l rupe, existând credinţa că

cel care rămânea cu partea mai mare va avea noroc la oi.

În unele zone, la primul muls se folosea, în locul colacului, o cunună din ramuri verzi, care avea ca

scop, pe de o parte, asigurarea belşugului de lapte şi, pe de alta, protecţia împotriva forţelor

malefice, active în această perioadă.

Mânecătoarea

Ajunul zilei de Sf. Gheorghe, Mânecătoarea, este o perioadă caracterizată de prezenţa spiritelor

malefice, strigoişi strigoaice, care umblă noaptea pentru a lua mana laptelui de la vaci. Prezenţa

acestora este controlată şi contracarată cu ajutorul plantelor cu virtuţi apotropaice, cum sunt

usturoiul (în Bucovina), rugul de măceşe, bozul, pelinul, odoleanul, rostopasca sau leuşteanul (în

Banat), rugul verde şi leuşteanul (în Transilvania).

Foto: Boz, pelin, odolean, rostopască;http://www.eplante.ro

Prevenirea acţiunii strigoilor de mană se realizează prin intermediul unor practici variate: ascunderea

sau ungerea cu usturoi a limbilor de meliţă (cu care aceştia obişnuiesc să se bată şi pe care

călătoresc strigoaicele) producerea de zgomote de bucium, afumarea vitelor, grajdurilor şi stânelor,

aşezarea ramurilor de rug la ferestrele şi uşile adăposturilor pentru animale, agăţarea spinilor la

poartă sau ungerea ugerului vacilor cu usturoi.

Pentru a apăra de acţiunea răuvoitoare a strigoaicelor de mană asupra oilor, femeile pregătesc, în

ziua de 21 aprilie, o substanţă specială, unsoarea sau untura de oi, cu care păcurarii trebuie să

atingă animalele. În compoziţia acesteia intră, în afara unturii de porc preparată într-un mod special

(neapărat luată de la un porc de culoare neagră), diferite plante - usturoi, laptele câinelui, boz,

leuştean, pelin, scai, urzică sau salcie cu mâţişori - precum şi alte substanţe adunate în cursul anului

precedent - plante adunate în ziua de Tudorusale (a 25-a zi dintre Paşti şi Rusalii), uscate şi

amestecate cu tămâie.

Plantele utilizate la prepararea unturii de oi au, pe de o parte, rostul de a aigura sănătatea

animalelor şi sporul laptelui, iar pe de altă parte, au puterea de a păzi turma ţinând la distanţă fiinţele

malefice.

Tot pentru protecţie, la ieşirea oilor din staul se punea un lanţ la poarta fiecărei gospodării. Pentru a

impiedica animalele sălbatice să atace, se punea o secure şi doi piepteni de cânepă încleştaţi, ca să

se încleşteze gura lupului.

Împroorul

În dimineaţa ajunului Sângiorzului, are loc Împroorul, adică păşunatul pe rouă, gest menit să asigure

sănătatea vitelor în anul respectiv şi pentru a asigura o cantitate suficientă de precipitaţii.

Foto: Ania Moldoveanu

Credinţe şi superstiţii

• Oamenii stau toată noaptea treji, ca să fie vioi şi sănătoşi tot anul.

• Vitele se bagă în holda de grâu şi când vin acasă, se ia o mână de grâu care se păstrează şi se

amestecă în grâul de semănat, ca să se facă mult şi frumos la anul.

• Oamenii se bat cu urzici pentru a fi harnici şi iuţi tot anul.

• În dimineaţa ajunului Sf. Gheorghe, femeile scot sculele de ţesut afară, ca să răsară soarele peste

ele, pentru a avea spor la lucru.

• Oamenii se încing cu ramuri verzi ca să nu îi doară mijlocul.

2. Sf. Gheorghe - Sân-Giorgiu, Sângiorz - 23 aprilie

La Sângiorz, spaţiul predilect de desfăşurare a actelor rituale este cel exterior, iar actele performate

vizează dominarea omului asupra strigoilor, prin practici de alungare a acestora: aprinderea de

focuri rituale, cântatul din bucium, fumigaţii şi stropire cu apă, producerea de zgomote şi pomenile

de îmbunare a defuncţilor.

Renaşterea naturii

Una dintre practicile cu raspândire generală în ziua Sf. Gheorghe este împodobirea casei şi anexelor

cu simboluri vegetale ce marchează renaşterii naturii.

Emblemele vegetale utilizate variază în funcţie de regiune: în Muntenia se pun crengi de tufan sau

de păr, în Transilvania rug verde şi leuştean, rug sau frunză de fag sau gorun în Banat, şi au şi rol în

protejarea casei şi gospodăriei de acţiunea strigoilor de mană care sunt foarte activi în această

perioadă.

Foto: Ania Moldoveanu

Semnificaţia apotropaică a elementului vegetal se extinde pe întregul perimetru al gospodăriei

tradiţionale care este pus la casă, la adăposturile animalelor şi la cele în care se păstrează

cerealele, la fântâni, uneori la grădina de legume sau la holde, şi chiar la cimitir.

Stropitul

După o noapte în care forţele malefice se manifestă puternic şi în care energiile sacre pot să-i

contamineze negativ pe oameni, în ziua de Sf. Gheorghe se impune scăldatul sau stropitul ritual, al

oamenilor, animalelor, sau al obiectelor din gospodărie, în vederea purificării şi a asigurării unei stări

bune de sănătate şi de prosperitate în anul ce vine.

Băieţii le udă pe fete ca să nu se apropie de ele strigoaicele sau pentru ca fetele să nu se

transforme în strigoaice, reprezentând totodată un gest de bucurie şi mulţumire pentru apropierea

primăverii.

Focurile rituale

O importantă funcţie apotropaică au focurile rituale, fiind legate de o străveche credinţă în rolul

purificator al focului. Rolul focurilor rituale era fie acela de purificare a spaţiului, în cazul sărbătorilor

ce marchează începutul unui nou an, fie înlăturarea vieţuitoarelor dăunătoare, sau a spiritelor

malefice, cu precădere a strigoilor care ameninţă mana câmpului sau mana vacilor, mai ales în

această perioadă.

Foto: Ania Moldoveanu

Utilizarea focurilor rituale s-a extins, ca şi în cazul ramurii verzi, uneori fiind organizate dincolo de

limitele gospodăriei, în curtea bisericii, în grădini, pe uliţe, le răspântii, pe dealuri, la fântâni, ape

curgătoare sau la cimitir.

Credinţe şi superstiţii

• Oamenii se scaldă, înainte de răsăritul soarelui, într-o apă curgătoare, spre a fi sănătoşi tot anul şi

pentru spălarea tuturor relelor.

• Busuiocul semănat înainte de răsăritul oarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu rouă de pe

el, este cinstitde toată lumea.

• La Sf. Gheorghe se cântăresc oamenii pentru a fi sănătoşi tot anul şi pentru a se proteja de

farmece.

• Cine doarme în această zi, acela ia somnul mieilor şi tot anul e somnoros.

• La Sân-Georgiu ies preoţii şi poporul cu crucea în câmp şi fac rugăciuni pentru ploaie şi mană în

câmp.

• Gunoiul adunat în ziua de Sf. Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, ca să rodească bine.

• Dacă la Sân-Georgiu e zi de post (sec), atunci tot anul este la vite lapte slab (nemănos).

• În această zi se adună de pe câmp tot felul de buruieni de leac, care se păstrează peste an.

• Dacă în ziua de Sf. Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat.

• Dacă la Sân-Giorgiu e ploaie - se face grâu şi fân.

3. Calul lui Sf. Gheorghe - 24 aprilie

A treia zi în care este serbat Sf. Gheorghe este considerată a fi una deosebit de importantă,

impunând restricţii severe legate de muncă. Dacă în prima zi a sărbătorii se poate lucra după prânz,

în această zi nu se lucrează deloc, pentru ca animalele sălbatice să nu atace vitele şi gospodăriile.

Credinţe şi superstiţii

• Se serbează Calul Sf. Gheorghe pentru că cu ajutorul lui sfântul l-a putut ucide pe balaur.

• Calul Sf. Gheorghe se ţine pentru ca munca să meargă bine.

• Se ţine pentru că e rău de gadini (animale sălbatice).

II. Sf. Gheorghe în legendele populare

Foto: Icoană pe sticlă, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe;Copyright: Academia Română - BUCUREŞTIDin Bunuri culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural National

În legendele populare Sf. Gheorghe este considerat a fi "străjer al timpului", alături de Sf. Dumitru.

Dumnezeu le încredinţează cheile vremii şi aceştia pot închide sau deschide vremea, după purtarea

oamenilor. Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru sunt reprezentaţi călare: Sf. Gheorghe, când aleargă cu calul

său face iarba şi copacii să înverzească, deschide pământul şi aduce primăvara, iar Sf. Dumitru,

aduce frigul, zăpada şi iarna. Între ei ar exista un legământ pe viaţă şi pe moarte: dacă pădurea nu

este înfrunzită pe data de 23 aprilie, Sâmedru îl omoară pe Sângeorz. Aceeaşi soartă o va avea şi

Sâmedru dacă de ziua lui, 26 octombrie, Sângiorzul va găsi frunze pe arbori.

Una dintre reprezentările grafice cele mai frecvente a Sf. Gheorghe este aceea de "omorâtor al

balaurului", ilustrând legendele în care se povesteşte că acesta ucide un balaur care ameninţa o

cetate sau, în alte variante o scorpie care mânca copiii dintr-un sat.

În credinţele populare româneşti Sf. Gheorghe e numit "capul primăverii", despre acesta se spune

că poate învinge vrăjitoarele sau că poate să le zădărnicească actele magice, poate arata celor aleşi

comorile. Tot el este chezaşul tuturor tocmelilor şi patronul tinerilor şi al armoniei familiale.

III. Sf. Gheorghe în calendarul religios

Foto: Icoană pe sticlă, Sfinţii Militari Gheorghe, Theodor - Tiron şi Dimitrie;Copyright: Muzeul Naţional al Ţăranului Român - BUCUREŞTIDin Bunuri culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural National

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, născut în Capadocia, din părinti creştini, a trăit în secolul al IV-lea

în timpul împăratului Diocleţian. Datorită calităţilor sale, ajunge în slujba împăratului, ca militar, şi se

confruntă în mod direct cu persecuţiile asupra creştinilor, începute în anul 303. Sf. Gheorghe îşi

mărturiseşte credinţa în Histos şi va fi întemniţat, din cauza convingerilor sale. În încercarea de a-l

abate de la credinţa sa, este torturat şi ucis prin decapitare pe 23 aprilie, care rămâne ziua sa de

prăznuire.

În iconografie, Sf. Gheorghe apare călare pe un cal, străpungând cu suliţa un balaur. Această

ipostază ilustrează o legendă în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei,

care era terorizată de un balaur. Reprezentarea sfântului biruitor ilustrează modelul de curaj în lupta

cu diavolul.

Sf. Gheorghe este reprezentat într-o mantie roşie, culoare tradiţională pentru un martir, dar şi ca

războinic pedestru sau ca tribun militar cu o diademă pe cap, cu o platoşă sub mantie, ţinand o

cruce în mâna dreaptă şi o sabie în mâna stângă.

În unele icoane Sf. Gheorghe apare însoţit de alţi doi sfinţi militari, Theodor-Tiron şi Dimitrie.

http://www.cimec.ro/Etnografie/sf-gheorghe/Obiceiuri-de-primavara-Sf-Gheorghe.html

Ziua Sfantului Gheorghe (23 aprilie) marcheaza in calendarul

popular inceputul anului pastoral. Denumita popular Sangiorz,

Sfantul Gheorghe este o sarbatoare prestigioasa cu semnificatii

multiple: agrare, pastorale, divinatorii si augurale.

1Comenteaza

SFANTUL GHEORGHE - Trafitii si obiceiuri in   Ajunul Sfantului Gheorghe

In ajunul sarbatorii de Sfantul Gheorghe, pe 22 aprilie, denumita popular Sangiorzul vacilor

sau Alesul, se desfasoara o serie de obiceiuri ce marcheaza ritual inceputul anului pastoral,

fiind o sarbatoare a ciobanilor. Obiceiurile legate de Sfantul Gheorghe presupun alegerea

ciobanilor, a locului unde se va face strunga sau stana, alegerea mieilor si pregatirea oilor

pentru primul muls, precum si prepararea primului cas, de Sfantul Gheorghe, scrie site-ul

Institutului National al Patrimoniului, cIMeC.ro, pe pagina dedicata obiceiurilor

pentru Sfantul Gheorghe.

In ajunul sarbatorii de Sfantul Gheorghe, galeata in care urmeaza sa se puna laptele de la

primul muls e pregatita in mod minutios: se toarna “apa curgatoare, adica din rau" sau “apa

neinceputa din fantana" si iarba verde. Marginea galetii este decorata, in ajunul zilei

de Sfantul Gheorghe, cu fire de salcie, impletite in forma unei cununi subtiri, carora li se

adauga uneori un ban de argint. Manunchiul de plante este aruncat apoi intr-o fantana,

avand rostul de a asigura o cantitate indestulatoare de lapte, urmand principiul magiei prin

similitudine, invocat in textul care insoteste acest gest:“- Asa sa izvorasca laptele in pulpa

oii, ca apa in fantana!".

In unele zone, in ajunul sarbatorii de Sfantul Gheorghe, pe marginea galetii in care se

mulg pentru prima data oile se aseza "colacul oilor", de forma unei cununi, preparat din

faina de grau curata, cu apa si sare, uns cu galbenus de ou. Colacul e apoi luat de catre doi

pastori care trag de el pentru a-l rupe, existand credinta ca cel care ramane cu partea mai

mare va avea noroc la oi. In unele zone, in ajunul zilei de Sfantul Gheorghe, la primul muls

se foloseste, in locul colacului, o cununa din ramuri verzi, care are ca scop, pe de o parte,

asigurarea belsugului de lapte si, pe de alta, protectia impotriva fortelor malefice, active in

aceasta perioada.

Citeste si: Traditii de SFANTUL GHEORGHE. Focuri de 20 de metri pe dealurile din

Bistrita Nasaud pentru un an prosper si imbelsugat

Ajunul zilei de Sfantul Gheorghe este o perioada caracterizata de prezenta spiritelor

malefice, strigoi si strigoaice, care umbla noaptea pentru a lua mana laptelui de la vaci.

Prevenirea actiunii strigoilor de mana se realizeaza, in ziua de Sfantul Gheorghe, prin

intermediul unor practici variate: ascunderea sau ungerea cu usturoi a limbilor de melita (cu

care acestia obisnuiesc sa se bata si pe care calatoresc strigoaicele) producerea de

zgomote de bucium, afumarea vitelor, grajdurilor si stanelor, asezarea ramurilor de rug la

ferestrele si usile adaposturilor pentru animale, agatarea spinilor la poarta sau ungerea

ugerului vacilor cu usturoi.

SFANTUL GHEORGHE - Credinte si superstitii pentru Ajunul Sfantului Gheorghe

• Oamenii stau toata noaptea treji, inaintea sarbatorii de Sfantul Gheorghe, ca sa fie vioi si

sanatosi tot anul.

• De Sfantul Gheorghe, in ajun, vitele se baga in holda de grau si cand vin acasa, se ia o

mana de grau care se pastreaza si se amesteca in graul de semanat, ca sa se faca mult si

frumos la anul.

• Oamenii se bat cu urzici pentru a fi harnici si iuti tot anul.

• In dimineata ajunului sarbatorii de Sfantul Gheorghe, femeile scot sculele de tesut afara, ca sa rasara soarele peste ele, pentru a avea spor la lucru.• Oamenii se incing cu ramuri verzi ca sa nu ii doara mijlocul, in ajunul zilei de Sfantul Gheorghe.SFANTUL GHEORGHE - Trafitii si obiceiuri in ziua de   Sfantul Gheorghe (Sangiorz), 23

aprilieUna dintre practicile cu raspandire generala in ziua sarbatorii de Sfantul Gheorghe este impodobirea casei si anexelor cu simboluri vegetale ce marcheaza renasterii naturii. Emblemele vegetale utilizate variaza in functie de regiune: in Muntenia se pun crengi de tufan sau de par, in Transilvania rug verde si leustean, rug sau frunza de fag sau gorun in Banat, si au si rol in protejarea casei si gospodariei de actiunea strigoilor de mana care sunt foarte activi in aceasta perioada.O metoda eficienta de contracararea a strigoilor, in ziua de Sfantul Gheorghe, o reprezinta plantele cu calitati magice, dintre care cea mai redutabila este usturoiul. Punctele esentiale care fac legatura cu exteriorul si pe unde ar putea intra strigoii - pragul usii, cercevelele ferestrelor, hornul sunt unse, in ziua de Sfantul Gheorghe, cu usturoi, facandu-se semnul crucii. De asemenea, se impune consumul usturoiului de catre oameni, care se si ung cu el pe corp, pe frunte, in piept, in spate si pe la incheieturi, pentru a protejati de orice actiuni nefasteSFANTUL GHEORGHE - Credinte si superstitii de Sfantul Gheorghe

• Oamenii se scalda, inainte de rasaritul soarelui, in ziua de   Sfantul Gheorghe , intr-o apa

curgatoare, spre a fi sanatosi tot anul si pentru spalarea tuturor relelor.

• Busuiocul semanat inainte de rasaritul oarelui e bun pentru cinste: cel care se spala cu

roua de pe el, este cinstit de toata lumea.

• La Sfantul Gheorghe se cantaresc oamenii pentru a fi sanatosi tot anul si pentru a se

proteja de farmece.

• Cine doarme in ziua Sfantului Gheorghe, acela ia somnul mieilor si tot anul e somnoros.

• La San-Georgiu ies preotii si poporul cu crucea in camp si fac rugaciuni pentru ploaie si

mana in camp.

• Gunoiul adunat in ziua de Sfantul Gheorghe se pune la radacina pomilor, ca sa rodeasca

bine.

• Daca la San-Georgiu/Sfantul Gheorghe e zi de post (sec), atunci tot anul este la vite

lapte slab (nemanos).

• In aceasta zi se aduna de pe camp tot felul de buruieni de leac, care se pastreaza peste

an.

• Daca in ziua de Sfantul Gheorghe va fi roua multa ori va fi pacla, e semn de an bogat.

• Daca la San-Giorgiu e ploaie, se face grau si fan.

SFANTUL GHEORGHE - Trafitii si obiceiuri dupa Sfantul Gheorghe -   Calul Sfantului

Gheorghe - 24 aprilie

A treia zi in care este serbat Sfantul Gheorghe este considerata a fi una deosebit de

importanta, impunand restrictii severe legate de munca. Daca in prima zi a

sarbatorii Sfantului Gheorghe se poate lucra dupa pranz, in aceasta zi nu se lucreaza

deloc, pentru ca animalele salbatice sa nu atace vitele si gospodariile.

SFANTUL GHEORGHE - Credinte si superstitii de ziua Calului Sfantului Gheorghe

• Se serbeaza Calul Sfantului Gheorghe deoarece cu ajutorul Sfantului Gheorghe l-a putut

ucide pe balaur.

• Calul Sfantului Gheorghe se tine pentru ca munca sa mearga bine.

• Se tine pentru ca e rau de gadini (animale salbatice).

Obiceiuri de Sfântul Gheorghe. Ce se întâmplă în ajunul zilei de Sfântul GheorgheMădălina Barbu / 22 apr 2015 / 10:22 

Salveaza PDF Print Email Comentarii 6308 accesari

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, este unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul ortodox, sărbatorit la dată fixă în fiecare an - 23 aprilie.În tradiția populară, sărbatoarea este cunoscută sub numele de Sân-George, scrie creștin-ortodox.ro.În calendarul popular, Sân-George este considerat a fi un zeu al vegetației, protector al naturii înverzite, al vitelor și al oilor, el fiind identificat în Panteonul românesc cu Cavalerul Trac. În

spiritualitatea populară, Sân-George este cel de-al doilea stâlp calendaristic, alături de Sfântul Dumitru - Sâmedru -, între cele două divinități existând o înțelegere cosmică, facilitată și de divinitatea supremă. Se spune că atunci când se aud primele broaște cântând, Sân-George ia cheile de la Sâmedru pentru a deschide drumul naturii spre viață, el fiind considerat Cap mare de primavară, înverzitorul întregii naturi, semănătorul tuturor culturilor și închizătorul anotimpului friguros. 

Dacă în trecut această sărbatoare era cinstită cu mult fast timp de trei zile, astăzi, doar cu totul izolat, mai străbate farmecul ei de altadată. Cele mai multe obiceiuri legate de această zi au fost abandonate pe parcursul timpului, dar importanța sărbătorii în spiritualitatea tradițională ne obligă să amintim câteva dintre practicile și obiceiurile de odinioară.

În ajunul zilei de 23 aprilie, oamenii pregăteau cu grijă brazde verzi, tăiate sub formă pătrată, în care înfigeau ramuri înmugurite de salcie și flori galbene de primavară cunoscute, în Bucovina, sub numele de calce. În noaptea sau dimineața zilei de Sân-George, capul familiei, întotdeauna un bărbat, așeza brazdele, astfel împodobite, "de strajă " la stâlpii porților și ai caselor, la ferestrele și ușile caselor și grajdurilor, în grădini și pe mormintele din cimitire. Se credea că, astfel, oamenii, vitele și semănăturile erau protejate de forțele malefice, ce deveneau extrem de active în acest moment de început a anului pastoral. Măsurile de protecție se luau mai ales împotriva strigoilor și strigoaicelor care, conform tradiției, furau mana vitelor cu lapte. 

În Bucovina, brazdele și ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva frigurilor sau pentru a fi amestecate în hrana animalelor (în credința că acestea vor fi protejate de puterea malefică a strigoilor) și pentru a fi puse în cuibarele cloștilor (pentru a avea pui cât mai mulți și pentru a le feri de boli și ulii).

O alta practică era împodobirea donițelor de muls vacile cu multă verdeață și flori de primăvară. Donițele, pline cu apă și astfel "gătite", se puneau în tinda casei, după ușa de la intrare. În dimineața zilei de Sân-George, apa și verdeața tocată erau turnate în hrana animalelor, crezându-se că, astfel, va spori laptele vitelor și că vor fi protejate de toate relele. 

În ajunul zilei de Sân-George, fetele de măritat credeau că își pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă.

În dimineața zilei de 23 aprilie, fetele puneau în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coronițe, pentru a observa, pe furiș, care fecior va călca peste ele. Dacă flăcăii ce le erau dragi nu călcau pe coronițe, fetele credeau că în acel an se vor căsători. Brazdele și coronițele erau păstrate peste an, pentru a fi folosite ca remediu în ameliorarea diferitelor boli sau pentru a se face cu ele farmece de dragoste.

În această zi, fetele mai obișnuiau să semene usturoi, pe care-l păstrau până în anul viitor. Mâncând usturoiul semănat cu un an înainte, ele credeau că vor fi înzestrate cu toate virtuțile și că se vor căsători în cel mai scurt timp.

Dis - de - dimineață, înainte de a se scutura roua, fetele mergeau pe furiș în pădure, în locuri ferite și îndepărtate, "până acolo unde nu se auzeau lătratul câinilor și cântatul cocoșilor", pentru a culege mătragună și năvalnic, pe care le aduceau acasă și le puneau în pod sau sub streașină, în credința că aceste plante miraculoase le vor aduce pețitori bogați. Obiceiul păstra ceva din solemnitatea ceremonială a marilor rituri: fetele își luau traista și un colac descântat și, odată ajunse în pădure, se încingeau într-un joc cu semnificații magice, mâncau colacul, stropeau cu vin locul din care recoltaseră plantele și abia apoi se întorceau acasă, purtând un steag, confecționat din ramuri de copac împodobite cu panglici multicolore.

Flăcăii, pentru a nu rămâne mai prejos decât fetele, căutau, în dimineața zilei de 23 aprilie, iarba fiarelor, planta miraculoasă. În ajunul sărbătorii, tinerii mergeau într-o dumbravă din pădurea localității în care trăiau, ducând cu ei câte o cofă cu apă neîncepută. Fiecare tânăr își ascundea vasul într-un loc doar de el știut, rostind numele fetei ce-i era dragă. Apoi, până la ivirea zorilor, se prindeau cu toții în horă, spuneau cimilituri sau cântau din fluiere. La răsăritul soarelui, fiecare privea în cofa cu apă. Dacă în vas se afla un fir de iarbă, credeau că se vor căsători cu fata iubită și vor trăi

împreună până la bătrânețe. Dacă în apă se afla o floare uscată sau veștedă, era semn că tânărul nu se va însura în acel an, iar dacă găseau pământ, se credea că feciorul va muri în curând.

Femeile căsătorite săvârșeau și ele practici magice pentru bunul mers în gospodărie. De exemplu, în dimineața zilei, înainte de răsăritul soarelui, mergeau în pădure și culegeau plante doar de ele știute (mulgătoare, untul vacii), pe care le adăugau în hrana animalelor, în credința că vacile vor da lapte mult și de bună calitate.

Nimeni nu avea voie să doarmă în această zi deoarece se credea că cel care încalcă interdicția avea sa fie somnoros întregul an.

În ajunul sau în dimineața zilei de Sfântul Gheorghe se aprindeau focuri vii, fie în vatra casei, prin frecarea a două bucăți uscate de lemn, fie în ogradă, prin învârtirea energică a unui fuscel de lemn introdus într-o gaură practicată în blana ușii de la grajd, fie într-un loc dinainte stabilit situat în vatra satului. În cazul focurilor aprinse în ogradă sau în vatra satului, tinerii obișnuiau a sări peste foc sau prin fum crezând că, în felul acesta, se purifică și se apără de orice posibile influențe nefaste.

- See more at: http://www.dcnews.ro/obiceiuri-de-sfantul-gheorghe-ce-se-intampla-in-ajunul-zilei-de-sfantul-gheorghe_473736.html#sthash.rXKXApG3.dpuf

Ajunul Sf. Gheorghe: ”Sângiorzu’ Vacilor”

Category: traditie si folclor

Published: Wednesday, 22 April 2015 18:38

Hits: 270

Noaptea care face trecerea spre sărbătoarea

Sfântului Gheorghe (vechi început al Anului Pastoral) este una foarte

importantă în care se crede că vrăjitoarele și strigoaicele amenință lanurile

de grâu și vitele, furându-le mana sau laptele. De aceea, toate practicile

magice din această noapte sunt destinate apărării animalelor și culturilor.

Tradiția populară spune că în această noapte vrăjitoarele și strigoaicele, goale și

despletite, se adună căte 12 la hotarul satului, fiind îndrumate de către o vrăjitoare mai

bătrână. Se zice că ele se bat la granița dintre două țări, iar cele care câștigă primesc

ploaia, care va aduce un an îmbelșugat în țara respectivă. În schimb, în cealaltă parte

va fi secetă, iar anul nu va fi roditor.

Pentru a fura laptele vitelor și rodul lanurilor, vrăjitoarele își leagă de picior un saculeț

gol sau o strecurătoare de lapte, pe care le târăsc prin holde și prin pășuni. În același

scop, ele taie grâu verde cu secera, îngroapă droburi de sare vrăjite în drumul vacilor și

spun diverse vrăji.

Se zice că cine nu doarme în această noapte, poate auzi strigoaicele cântând: ”De n-ar

fi odolean, / Odolean și rostopască / Fire-ar lumea toat-a noastra.”

În seara de dinaintea sărbătorii Sfantului Gheorghe, bărbații nu trebuie să iasă afară cu

capul descoperit. Dacă nu poartă pălărie, strigoaicele le pun frâul în cap și îi fac calul

lor, alergându-i după cum le vor porunci acestea.

Pentru a îndepărta acțiunea malefică a vrăjitoarelor, se fac diverse practici cu caracter

magic.

Se crede astfel că strigoaicele se sperie de zgomotul puternic. De aceea, cei tineri

cântă la buciume și fluiere confecționate din scoarța de copac sau din lemn de alun,

oamenii țipă sau bat clopotele și lovesc în vase de aramă, încercând să scoată sunete

cât mai puternice.

Tot în scopul îndepărtării vrăjitoarelor, țăranii stropesc vitele și grajdul cu apă

descântată sau neîncepută, adusă de la râu, stropindu-se și reciproc.

Unii oameni își duc în această noapte vitele la pașunat pe câmp, unde le

supraveghează atent.

La intrarea în grajd se pune uneori o grapă cu dinții în sus, pentru a speria strigoaicele.

Tot pentru a îndepărta vrăjitoarele, oamenii pun buruieni descântate în găleata de lapte

umplută cu apă și le lasă acolo peste noapte. A doua zi le taie în bucățele mici, și le dau

vitelor să le mănânce, amestecate cu sare și tărâțe. Ușile și ferestrele sunt unse cu

usturoi și împodobite cu ramuri verzi de răchită, fag, rug, păr sau leuștean. Acestea sunt

așezate și la poartă, la grajd, la fântână, la gălețile de muls și la coarnele vitelor și ale

plugului. Împodobirea cu ramuri verzi simbolizează și revenirea naturii la viață.

Tradiția populară spune că cine se plimbă dimineața, înainte să răsara soarele, prin

holdele pline de rouă, va fi sănătos.

În această noapte se deschid cerurile, pentru a da putere pomilor să înflorească. Pentru

că Sfântul Gheorghe este stăpânul verii, oamenii plantează în fața casei un pom verde.

Dacă acesta se prinde, spun că pomul le-a fost dat de Sfântul Gheorghe.

Pentru a fi ageri și sănătoși tot anul, oamenii se bat cu urzici.

În această noapte oamenii nu dorm, pentru ca altfel vor fi somnoroși tot anul.

Pentru a avea noroc, în ajunul Sf. Gheorghe, oamenii fac ”focul viu”. Acesta este aprins

de feciori necăsătoriți, prin frecarea lemnelor uscate. Scopul acestui foc este acela de a

purifica spațiul de forțele malefice, de a îndepărta vrăjitoarele și pagubele provocate de

natură. Spre deosebire de focul obișnuit, aprins cu amnarul sau chibritul, focul viu este

aprins cu ajutorul lemnelor uscate, prin rotația lemnului moale pe lemnul tare. Oamenii

sar peste acest foc, spunând formule magice. Focul rămâne aprins până când turmele

coboară de la munte. Din cenușa focului viu amestecată cu alte plante, se pregătesc

medicamente pentru boli de piele.

Ajunul de Sf. Gheorghe, 22 aprilie, este declarat Sangiorzul vacilor sau Alesul, iar in aceasta zi se aleg mieii si se pregatesc oile pentru primul muls pentru prepararea primului cas. In aceasta noapte spiritele malefice umbla pe pamant, insa ele pot fi alungate cu usturoi, cu rug de macese, pelin, rostopasca sau leustean. 

Se spune ca in aceasta noapte trebuie sa stai treaz pentru a fi vioi si sanatos tot anul. 

Oamenii se bat cu urzici pentru a fi harnici si iuti tot anul.

In ziua de 23 au loc diferite practici: aprinderea de focuri rituale, cantatul din bucium, fumigatii, stropire cu apa, producere de zgomote si pomeni de imbunare a mortilor.

Una din practicile de Sf. Gheorghe este impodobirea casei cu plante care marcheaza renasterea naturii. 

De Sf. Gheorghe se impune scaldatul sau stropitul ritual al oamenilor, animalelor si al obiectelor din gospodarie, pentru a le purifica si a le asigura sanatatea. 

De Sf. Gheorghe se cantaresc oamenii pentru a fi sanatosi tot anul si pentru a se proteja de farmece. Se mai spune ca cine doarme in aceasta zi, acela ia somnul mieilor si tot anul e somnoros. 

A treia zi, cea de 24 aprilie, este cea mai importanta. Numita "Calul Sf. Gheorghe", in aceasta zi nu este bine ca oamenii sa munceasca.

Alesul ( Timpul)

Ziua de Sf. Gheorghe era termenul la care se tocmeau ciobanii, pentru toată vara până la Sf. Dumitru. De atunci Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru au rămas cele două soroace principale ale anului pentru arendarea moşiilor, închirierea caselor etc. ( Candrea)

Este o datină a păstoritului, la început de an păstoral, proprietarul oilor împreună cu oierii stabilesc exact timpul când trebuiesc scoase oile la păscut, locul exact al păşunii, locul unde se face strunga oilor precum şi coliba ciobanilor. Obiceiul este să se unească mai mulţi proprietari de oi ( 2-5) şi să se formeze o turmă de 100 de oi, apoi să se dea arvună păstorilor şi să se stabilească Alesul ( Timpul)De obicei Timpul este între 21 –23 aprilie. După ce se face strunga şi coliba, se separă şi se închid mieii, iar oile sunt lăsate toată noaptea să pască (21 aprilie) timp în care ciobanii le veghează, stând răzămaţi în bote (bâte), cântând din cimpoi, tulnice sau fluier. În dimineaţa urrmătoare, vin cu oile la strungă, iar primul muls se face într-un ritual special, în găleţi spălate cu apă neîncepută şi iarbă, pe buza cărora este pus un colac din pâine nedospită, care, după terminarea lucrului este împărţit şi mâncat de păstori. Din acest lapte se face primuil caş. Seara, păstorii pleacă din nou cu turma la

păscut, de data aceasta şi cu mieii. În dimineaţa de Sf. Gheorghe se reia ritualul mulsului, după care stăpânii şi oierii petrec până seara. Iar de acum, sezonul păstoritului este deschis.

Credinţe şi superstiţii

Cei din Orşova spun că Sf. Gheorghe a azvârlit capul scorpiei în cetatea Golocumba, de acolo numele: muscă columbacă, columbacă, şi din el ieşiră aşa de multe roiuri de muşte, încât, sub greutatea lor, zidurile cetăţii se zdruncinară şi se năruiră. ( Rèclus)De Sf. Gheorghe să nu dai nimic din casă că-ţi dai norocul. (Elefterescu)Dacă 23 aprilie cade într-o miercuri sau vineri, atunci produsele animalelor şi recolta va fi slabăCine doarme în ziua împroorului ( ajunul Sf. Gheorghe) ia somnul mieilor ( doarme foarte mult şi adoarme pe dată. ( I. Creangă)Se crede că la marile sărbători calendaristice ( Sângiorz, Anul Nou, Crăciun, Paşte, Sânziene, se văd cum ard „flacările fără căldură” a comorilor „curate” adică cele care nu sunt închinate diavolului, nu sunt vrăjite sau blestemate. Cel mai indicat este căutarea lor în noaptea de ajun a Sf. Gheorghe, după primul cântat al cocoşilor.

Apărător de rele şi durere

La români se crede că urzica poate să apere de trăznet. Ea se poartă ca amuletă, în ziua Sf. Gheorghe.. La fel şi salcia, apără întotdeauna de trăsnet. De ziua Sf. Gheorghe ea se pune ca „împroor”.Cine fuge în această zi înainte de răsăritul soarelui o bucată bună de loc, acela va putea fugi cât vrea, fără să obosească. În acest scop se practică şi urzicatul – lovirea cu crenguţe de urzică – pentru că sprinten iute, harnic şi îndemânatic la lucru în decursul anului poate fi doar acela care este urzicat în această zi. ( Marian)O piele de şarpe, jupuită de Sf. Gheorghe şi purtată nouă zile la gât, se crede că te fereşte de friguri. În aceeaşi zi, dacă tai un cap de şarpe cu un ban de argint şi îl porţi la gât, ai să fii scutit toată vara de friguri. ( Gh. F. Ciauşanu)Tot în acest sens se recomandă: -„ În ziua de Sf. Gheorghe spală-te pe picioare până în răsărit de soare şi te scaldă în acea zi de mai multe ori, că nu vei fi bolnav de friguri ( Gorovei)Românii cred că e bine să te cântăreşti de Sf. Gheorghe, pentru că atunci nu se mai lipeşte de tine nici un farmec. ( Elefterescu – Cartea Neamului)La Sf. Gheorghe se unge uşa grajdului cu leuştean, iar în ferestre se pun spini, pentru ca strigoii să nu poată lua laptele de la vaci, sau puterea ( vlaga, „Snaga”) oamenilor şi vitelor.(I.Evseev)Tot atunci se ung cu usturoi ţâţele vacilor, pentru ca fermecătoarele să nu le poată lua mana. ( Elefterescu – Cartea Neamului)

Practici de magie

La Sf. Gheorghe ( Sf. Andrei, Duminica Mare şi Anul Nou) se ung ferestrele şi uşile cu usturoi şi leuştean. Ca să nu te deochi, zici: „ usturoi între ochi, să nu mă deochi”( Voronca)La Sângeorz ( Paşte sau Anul Nou) românii pun o bucăţică de fier sub prag, ca să le apere casa.( Gh. F. Ciauşanu – Superstiţiile poporului român)„În Crnagora ( Cernagora – Muntenegru) fetele se duc la fântână în zorii zilei de Sf. Gheorghe şi privesc în adâncul ei până ochii li se umplu de lacrimi, crezând că astfel văd în apă chipul „scrisului”, „ursitului” lor.(Krauss – Sitte und Brauch der süd-Slaven)Băieţii le udă pe fete ca să nu se apropie de ele strigoaicele sau pentru ca fetele să nu se transforme în strigoaice ( Marian)Se crede că udatul se face de bucurie şi mulţumită lui Dumnezeu, primăvara. Alteori cred că datina udatului de Sângeorz este de când păzea fântâna un balaur cu douăsprezece capete şi căruia, când duceau apa din fântână, totdeauna trebuia să-i dea o fată s-o mănânce ( A. Viciu).La Sf. Georghe se scot budăile la pârâu, ca să prindă smântână multă peste an ( Gorovei)Cine se spală în dimineaţa aceste zile cu rouă, toată vara va fi sănătos şi nu-i vor ieşi pete pe obraz.

În ajunul zile de Sf. Gheorghe, fetele se spală pe faţă cu rouă pentru a fi mai frumoase şi mai atrăgătoare ( ( Marian)Busuiocul se seamănă anume pentru cinste: Îl seamănă până a nu răsări soarele în ziua de Sf. Gheorghe, dimineaţa. Stratul se pregăteşte înainte, dar de cade Sf. Gheorghe duminica, nu se poate semăna; sau poţi să-l semeni într-o luni până în ziuă, că lunea e ziua cea mai curată. Semănându-l îl soroceşti şi dacă te speli cu rouă de pe el, eşti de toată lumea cinstit ( N. Voronca)

Despre muncile agricole

Bobul, cu trei zile înainte de Sf. Gheorghe să-l pui, cum se află grămadă, într-o groapă, în pământ, să-l acoperi şi după Sf. Gheorghe să-l semeni, că nu are viermi. Întocmai precum usturoiul, dacă nu l-ai semănat până la Sf. Dumitru, tot astfel şi bobul, dacă nu l-ai semănat până la Sf. Gheorghe, mai mult nu-l poţi semăna, macar oleacă să pui dinainte şi atunci după Sf. Gheorghe dacă sameni, să nu-l dai din casă, ci de afară de undeva – tot pentru cap; cine vrea să fie sănătos de cap ( Niculiţă-Voronca)La Sân-Giorgiu ies preoţii şi poporul cu crucea în câmp şi fac rugăciuni pentru ploaie şi mană în câmp ( Mangiuca)Gunoiul din ziua de Sf. Gheorghe să-l lepezi la rădăcina pomilor, că rodesc bine la urmă. (Gorovei)Când un pom nu face roade, să-l îngăuri în ziua de Sf. Gheorghe, căci atunci va face ( Gorovei)În scopul de a fi un an bun în ploi, la Sângeorz se practică improorul. Dacă nu plouă în ziua de Sângeorz, atunci se udă totul în curte, în locul unde sunt adunate oile (Maria Drăguţ)În ziua de Sângeorz feciorii ţâpă (aruncă) apă pe cel care a ieşit mai întâi cu plugul în primăvara aceea ( A.Viciu)

Superstiţii legate de animale

Şarpele aflat în această zi se bagă în oţet şi se foloseşte ca medicament când vitele sunt bolnave ( I.Ţoca)Dacă la Sân-Georgiu e zi de post (sec) atunci tot anul este la vite lapte slab (Mangiuca)Când pică Sf. Gheorghe în zi de sec, nu-i mană nici la albine, nici la oi ( Ion Creangă)Se crede că este bine a se scula în ziua de Sf. Gheorghe înainte de răsăritul soarelui, şi a presăra împrejurul vacii mac şi, făcând aşa, nime nu va putea lua laptele de la acea vacă, aşa cum nu-i nimene nu-i în stare să culeagă macul presărat ( Gorovei)În ziua de Sf. Gheorghe se duce crucea paştei la vite ( Niculiţă-Voronca)

Previziuni meteorologice

Dacă în ziua de Sf. Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat. (. Gorovei)De e brumă între Sân-George şi Armindean, va fi brumă şi între Sânte-Marii Dacă la Sân-Giorgiu e ploaie – se face grâu şi fân ( T.Gherman)

Mă opresc aici, deşi ar mai fi tare multe de spus. Am încercat să prezint şi cu acest prilej, enormele resurse spirituale ale tradiţiilor poporului român. Poate că nu m-am priceput prea mult, dar am făcut-o cu dăruire şi dragoste, pentru ca astfel să fie cunoscute şi să nu intre în uitare.Avem o mitologie bogată cu care orice popor s-ar putea mândri.Dacă sunteţi obosiţi, dacă doriţi să faceţi o adevărată infuzie de vigoare spirituală, părăsiţi pentru câteva zile lumea oraşului şi faceţi de sărbători o incursiune în lumea satului. Acolo unde tradiţiile s-au mai păstrat – cel puţin în parte. Profitaţi atâta timp cât ele mai există, cât se mai păstrează. Chiar dacă istoria, timpurile şi în ultimul timp natura este parcă potrivnică, ţăranul român continuă să-şi respecte tradiţiile, atâtea cât s-au păstrat, din respect pentru înaintaşii lui, deoarece: „în sufletul lui nu va mai trăia atunci omul cel vechi, omul din viaţa de toate zilele – în sufletul lui se va deştepta sufletul strămoşilor lui, care vor trăi clipe de viguroasă viaţă în cadrul vieţii unui îndepărtat strănepot”Julia Maria Cristea - Viena"

In ajunul zilei de San-George, fetele de maritat credeau ca isi pot vedea ursitul daca priveau, in aceasta noapte, intr-

o cofa plina cu apa.

In dimineata zilei de 23 aprilie(6 mai) tot ele, fetele, puneau in mijlocul drumului brazde verzi, impodobite cu coronite,

pentru a observa, pe furis, care fecior va calca peste ele. Daca flacaii ce le erau dragi nu calcau pe coronite, fetele

credeau ca in acel an se vor casatori. Brazdele si coronitele erau pastrate peste an, pentru a fi folosite ca remediu in

ameliorarea diferitelor boli sau pentru a se face cu ele farmece de dragoste.

In aceasta zi fetele mai obisnuiau sa semene usturoi, pe care-l pastrau pana in anul viitor. Mancand usturoiul

semanat cu un an inainte, ele credeau ca vor fi inzestrate cu toate virtutile si ca se vor casatori in cel mai scurt timp.

Dis – de – dimineata, inainte de a se scutura roua, fetele mergeau pe furis in padure, in locuri ferite si indepartate,

“pana acolo unde nu se auzeau latratul cainilor si cantatul cocosilor”, pentru a culege matraguna si navalnic, pe care

le aduceau acasa si le puneau in pod sau sub streasina, in credinta ca aceste plante miraculoase le vor aduce

petitori bogati. Obiceiul pastra ceva din solemnitatea ceremoniala a marilor rituri: fetele isi luau traista si un colac

descantat si, odata ajunse in padure, se incingeau intr-un joc cu semnificatii magice, mancau colacul, stropeau cu vin

locul din care recoltasera plantele si abia apoi se intorceau acasa purtand un steag, numit pe alocurea strut,

confectionat din ramuri de copac impodobite cu panglici multicolore.

Matraguna recoltata acum era pastrata peste an pentru a fi folosita la vindecarea unor bolii sau la practicarea vrajilor

de maritis pentru fetele urate sau batrane, a vrajilor pentru imbogatire si castigare a faimei sau a celor de inmultire a

laptelui la vaci. Matraguna putea sa provoace si nenorocire, saracie, uratenie, nebunie sau moarte, in functie de

modul cum era folosita, de riturile sau vrajile in care era uzitata sau in functie de actul care-i declansa puterea.

Flacaii, pentru a nu ramane mai prejos decat fetele, cautau, in dimineata zilei de 23 aprilie, iarba fiarelor, planta

miraculoasa ce putea sa sfarame lacatele si lanturile sau putea sa le confere lor, flacailor, proprietati miraculoase, in

ajunul sarbatorii, tinerii mergeau intr-o dumbrava din padurea localitatii in care traiau, ducand cu ei cate o cofa cu apa

neinceputa. Fiecare tanar isi ascundea vasul intr-un loc doar de el stiut rostind numele fetei ce-i era draga. Apoi,

pana la ivirea zorilor se prindeau cu totii in hora, spuneau cimilituri sau cantau din fluiere. La rasaritul soarelui fiecare

privea in cofa cu apa. Daca in vas se afla un fir de iarba, credeau ca se vor casatori cu fata iubita si ca vor trai

impreuna pana la adanci batranete. Daca in apa se afla o floare uscata sau vesteda, era semn ca tanarul nu se va

insura in acel an, iar daca gaseau pamant, se credea ca feciorul va muri in curand.

Femeile casatorite savarseau si ele practici magice pentru bunul mers in gospodarie. De exemplu, in dimineata zilei,

inainte de rasaritul soarelui, mergeau in padure si culegeau plante doar de ele stiute (mulgatoare, untul vacii), pe

care le adaugau in hrana animalelor, in credinta ca vacile vor da lapte mult si de buna calitate.

Tot in aceasta zi se prepara si “unsoarea oilor”, un medicament obtinut din plante si grasimi animale, unguent ce se

aplica pe ugerul oilor pentru a le apara, astfel, de boli pe tot parcursul verii.

În popor, în perioada acestor două sărbători se obişnuieşte să se facă împrumuturi de bani, se închiriază loturi de pământ, se tocmesc ciobanii etc. De aici şi proverbul „Sfântul Gheorghe tocmeşte şi Sfântul Dumitru plăteşte”.

Citeste mai multe despre Sfântul Gheorghe - Previziuni zilnice - Mirabilys Magazin pe pagina www.mirabilys-

magazin.ro

Tradiţii şi superstiţii de Sfântul Gheorghe! CE NU AI VOIE să faci mâine și ce se întâmplă dacă încalci tradițiaPosted by admin

Date: April 22, 2015

in: Diverse

Leave a comment

844 Views

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este sărbătorit pe 23 aprilie.  Sfântul Mucenic Gheorghe s-a

născut în Capadocia, într-o familie creștină, și a trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian,

conform creştinortodox.ro

Putem spune că Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost un model de conducător, care nu a renunţat

la Hristos pentru funcţii înalte, un model pentru Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu. Drept

mărturie a evlaviei faţă de Marele Mucenic, domnitorul martir i-a închinat biserica de la kilometrul 0

din Capitală, unde se află mormântul cu sfintele sale moaşte.

Una dintre practicile cu răspândire generală în ziua sărbătorii de Sfântul Gheorghe este împodobirea

casei şi anexelor cu simboluri vegetale ce marchează renaşterea naturii.

Credinţe şi superstiţii pentru Ajunul Sfântului Gheorghe

– Oamenii stau toată noaptea treji, înaintea sărbătorii de Sfântul Gheorghe, că să fie vioi și sănătoși

tot anul.

– De Sfântul Gheorghe, în ajun, vițele se bagă în holda de grâu și când vin acasă, se ia o mână de

grâu care se păstrează și se amestecă în grâul de semănat, că să se facă mult și frumos la anul.

– Oamenii se bat cu urzici pentru a fi harnici și iuți tot anul.

– În dimineață ajunului sărbătorii de Sfântul Gheorghe, femeile scot sculele de țesut afară, că să

răsară soarele peste ele, pentru a avea spor la lucru.

– Oamenii se încing cu ramuri verzi că să nu îi doară mijlocul, în ajunul zilei de Sfântul Gheorghe.

SFÂNTUL GHEORGHE – Credinţe şi superstiţii de Sfântul Gheorghe

Oamenii se scălda, înainte de răsăritul soarelui, în ziua de Sfântul Gheorghe, într-o apa curgătoare,

spre a fi sănătoși tot anul și pentru spălarea tuturor relelor.

– Busuiocul semănat înainte de răsăritul oarelui e bun pentru cinste: cel care se spăla cu rouă de pe

el, este cinstit de toată lumea.

– La Sfântul Gheorghe se cântăresc oamenii pentru a fi sănătoși tot anul și pentru a se proteja de

farmece.

– Cine doarme în ziua Sfântului Gheorghe, acela ia somnul mieilor și tot anul e somnoros.

– La Sân-Georgiu ies preoții și poporul cu crucea în câmp și fac rugăciuni pentru ploaie și mână în

câmp.

– Gunoiul adunat în ziua de Sfântul Gheorghe se pune la rădăcină pomilor, că să rodească bine.

– Dacă la Sân-Georgiu/Sfântul Gheorghe e zi de post (sec), atunci tot anul este la vite lapte slab

(nemanos).

– În această zi se adună de pe câmp tot felul de buruieni de leac, care se păstrează peste an.

– Dacă în ziua de Sfântul Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâcla, e semn de an bogat.

–  Dacă la Sân-Giorgiu e ploaie, se face grâu și fân.

Purificarea și protecția împotriva farmecelorDe Sf. Gheorghe se impune scăldatul sau stropitul ritual al oamenilor, animalelor şi al obiectelor din gospodărie, pentr a le purifica şi a le asigura sănătatea. Tot în această zi se aprind şi focurile rituale, tot pentru purificare. La Sf. Gheorghe se cântăresc oamenii pentru a fi sănătoşi tot anul şi pentru a se proteja de farmece. Se mai spune că cine doarme în această zi, acela ia somnul mieilor şi tot anul e somnoros. Gunoiul adunat în ziua de Sf. Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, ca să rodească bine. Dacă în ziua de Sf. Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat, iar dacă va fi ploaie - se face grâu şi fân. A treia zi în care este serbat Sf. Gheorghe, 24 aprilie - "Calul lui Sf. Gheorghe", este considerată extrem de importantă, fiind restricţii de muncă. Dacă în prima zi a sărbătorii se poate lucra după prânz, a doua zi nu se lucrează deloc, pentru ca animalele sălbatice să nu atace vitele şi gospodăriile.

Ciobănitul este acum o meserie de o vară. Ca şi în vechime, turmele urcă la munte prin mai, când vine primăvara. De Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, de obicei, are loc măsuratul laptelui, adică toţi cei care şi-au dat oile la ciobani se adună şi, mulgându-şi singuri laptele, măsoară să vadă cât lapte e, ca să ştie câtă brânză vor lua peste vară. Măsuratul laptelui se transformă în sărbătoare mare. Apoi stăpânii coboară, lăsând oile cu ciobanii, ducându-se să-i ajute când le vine rândul să-şi ia brânza. În toamnă, de Sfânta Maria mică (8 septembrie - Naşterea Maicii Domnului), ciobanii coboară turmele şi stau cu ele până spre Sfântul Dumitru (26 octombrie), aproape de sat, dacă nu ninge.

Mãsura laptelui nu corespunde întotdeauna primei mulsori. De cele mai multe ori „mãsura” se organizeazã ulterior

suitului la stânã, constituind un eveniment pastoral distinct ºi un nou prilej de serbare câmpeneascã. Din instrumentul

mгsurii laptelui nu puteau lipsi gгleata de muls єi cupa,(amвndouг din lemn), югncuєa єi rгbojul. Odatã muls, laptele

animalelor deþinute de un gospodar era mãsurat cu þãncuºa de lemn, pe care se fãcea semn în dreptul nivelului la

care ajungea laptele din gãleatã. Adeseori þãncuºa se despica în douã, una dintre jumãtãþi fiind datã proprietarului,

cealaltã rãmânând la baci. În funcþie de cantitatea de lapte „înregistratã” pe þãncuºã, se stabilea cantitatea de

brânzã ce urma sã revinã fiecãrui proprietar de animale. Aceastã cantitate se însemna pe rãboj, „actul contabil” al

baciului, pe care acesta îl purta înfipt sub chimir ca sã îl poatã consulta ori de câte ori era nevoie. De-a lungul

veacurilor, semnele înscrise pe rãboj, înþelese doar de acela care l-a fãcut, au devenit tot mai elaborate, mai

estetice, deoarece erau vãzute de multã lume ºi caracterizau, prin aspect ºi mesaj, gradul de inteligenþã al baciului.

Rolul rãbojului a fost preluat, în timp, de bâta ciobãneascã, care a devenit o adevãratã carte de vizitã a ciobanului,

transformatã adeseori într-o operã de artã nepreþuitã. S-a realizat astfel, pentru prima datã în cultura popularã

româneascã, trecerea evidentã a unor elemente strict funcþionale (cu funcþie de memorare), cãtre elemente de ordin

artistic, cu funcþie esteticã ºi spiritualã mai presus de funcþionalitate; s-a trecut de la funcþional la artistic. Ca ºi în

cazul suitului la munte, mãsura laptelui este o sãrbãtoare a comunitãþilor pastorale, cu deosebitã importanþã din

punct de vedere economic ºi social. Încã dãinuesc ospãþurile specifice acestui moment, de la care nu pot lipsi

produsele lactate proaspãt preparate. Mãsura laptelui este momentul în care, la fel ca acum sute de ani, gospodarii

se adunã nu numai sã-ºi evalueze potenþialul economic al propriei gospodãrii ci, mai ales se întrunesc pentru a

susþine împreunã un obicei strãvechi, despre care cred cã se cuvine a fi respectat ºi menþinut.