grile constitutional

6
1.În cazul avortului non voluntar: a) dreptul la viață al copilului este protejat de la momentul concepției b) dreptul mamei de a dispune de propriul corp prevalează față de dreptul la viață al copilului c) Curtea impune incriminarea penală obligatorie d) Curtea consideră că Statul își respectă obligația pozitivă de a legifera dacă sistemul legislativ permite cel puțin acordarea unor despăgubiri civile 2. Pronunțarea unei hotărâri pilot: a) se bazează pe existența obligatorie a unui număr mare de plângeri înregistrate pe rolul Curții, ce vizează exact același aspect și provenind din același stat b) suspendă întotdeauna procedura de judecată a plângerilor în fața Curții c) se realizează în contextul analizării unei plângeri individuale, însă vizează toate persoanele care au depus plângere în fața Curții d) impun statului pârât obligativitatea de a soluționa el plângerile respective 3. Plângerea introdusă de către un homosexual cu privire la existența unei legi care inscrimina relațiile homosexuale comise în privat și cu consimțământul participanților: a) va fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece Curtea nu examinează in abstracto dacă o lege este sau nu compatibilă cu prevederile Convenției b) va fi admisă deoarece persoana în cauză are calitatea de victimă indirectă c) va fi respinsă ca inadmisibilă în situația în care legea în discuție se abrogă d) va putea fi admisă doar dacă reclamantul a fost sancționat potrivit prevederilor legii respective

Upload: maria-chirila

Post on 15-Jul-2016

214 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

grile Consti

TRANSCRIPT

Page 1: grile Constitutional

1.În cazul avortului non voluntar: a) dreptul la viață al copilului este protejat de la momentul

concepției b) dreptul mamei de a dispune de propriul corp prevalează față de dreptul la viață al copilului c) Curtea impune incriminarea penală obligatorie

d) Curtea consideră că Statul își respectă obligația pozitivă de a legifera dacă sistemul legislativ permite cel puțin acordarea unor despăgubiri civile

2. Pronunțarea unei hotărâri pilot: a) se bazează pe existența obligatorie a unui număr mare de plângeri înregistrate pe rolul Curții, ce vizează exact același aspect și provenind din același stat b) suspendă întotdeauna procedura de judecată a plângerilor în fața Curții c) se realizează în contextul analizării unei plângeri individuale, însă vizează toate persoanele care au depus plângere în fața Curții d) impun statului pârât obligativitatea de a soluționa el plângerile respective

3. Plângerea introdusă de către un homosexual cu privire la existența unei legi care inscrimina relațiile homosexuale comise în privat și cu consimțământul participanților: a) va fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece Curtea nu examinează in abstracto dacă o lege este sau nu compatibilă cu prevederile Convenției b) va fi admisă deoarece persoana în cauză are calitatea de victimă indirectă c) va fi respinsă ca inadmisibilă în situația în care legea în discuție se abrogă d) va putea fi admisă doar dacă reclamantul a fost sancționat potrivit prevederilor legii respective

4. Constituie privare de libertate în sensul Convenției: a) în cazul persoanei eliberate condiționat deoarece are obligația de a se prezenta periodic la o secție de poliție b) în cazul persoanei obligate de a nu părăsi localitatea c) și atunci când actul provine din partea unei persoane de drept privat d) doar dacă nu există consimțământul victimei

5. O societate comercială desființată în urma unei proceduri de faliment condusă de un judecător sindic care este debitor al societății: a) va putea introduce plângere sub aspectul violării dreptului la un proces echitabil b) va putea introduce plângere pentru încălcarea dreptului de proprietate,

Page 2: grile Constitutional

deoarece a fost privată de folosința bunurilor pe toată perioada procedurii de faliment c) nu poate avea calitate procesuală activă, deoarece societatea nu mai există

d) are calitate de victimă indirectă

6. Este admisibilă plângerea în faţa Curţii introdusă de: a) copilul nelegitim al unei persoane ucise în condiții contrare art. 2 din Convenție b) persoana judecată de către o instanță lipsită de independență, chiar dacă nu a fost condamnată c) orice persoană care apreciază că o prevedere legală internă este incompatibilă cu prevederile Convenției d) persoana căreia statul i-a recunoscut existența unei violări a drepturilor protejate de Convenție și i-a acordat o despăgubire rezonabilă pentru prejudiciul produs

7. Dreptul de acces la justiție: a) implică și dreptul de a obține executarea silită a unei hotărâri b) permite, potrivit Curții, suspendarea temporară a executării silite a unor hotărâri civile c) interzice de o manieră abolută procedura de revizuire a unei hotărâri judecătorești, deoarece, în baza principiului securității raporturilor juridice civile, o hotărâre definitivă și irevocabilă nu poate fi repusă în discuție d) nu presupune și caracterul gratuit al acesteia, indiferent de natura situației juridice

8. Celeritatea procedurii de judecată în materie civilă: a) este o garanție procedurală care nu impune reclamantului obligația epuizării căilor de recurs interne pentru a sesiza Curte b) se apreciază în funcție de comportamentul autorităților c) preuspune ca plângerea în fața Curții să fie soluționată într-un termen rezonabil d) se apreciază, ca regulă, în funcție de pronunțarea hotărârii judecătorești definitive și irevocabile

9. Declararea inadmisibilității unei plângeri în fața Curții: a) se face întotdeauna printr-o decizie irevocabilă b) are ca efect interzicerea reiterării plângerii respective c) poate interveni în orice stadiu al procedurii d) permite solicitarea reexaminării plângerii în fața Marii Camere

Page 3: grile Constitutional

10. Termenul de 6 luni pentru introducerea unei plângeri în faţa Curţii: a) curge de la data respingerii cererii de graţiere b) se calculează în funcţie de fiecare capăt de cerere separat c) nu trebuie respectat în situaţia violării continue a Convenţiei d) se calculează în funcţie de data de expediţie a scrisorii prin poştă

11. Au calitate procesuală activă în faţa CEDO: a) Ministerul Finanţelor Publice b) universităţile publice c) orice persoană juridică d) un partid politic

12. La data de 10.10.2011, X a fost condamnat, printr-o hotărâre definitivă, la 7 ani închisoare. La data de 19.05.2012 acesta formulează o plângere în faţa CEDO reclamând condiţiile de detenţie în care este încarcerat. Raportat la condiţiile de admisibilitate ale unei plângeri: a) plângerea este abuzivă, dat fiind că a descris explicit injuriile ce i-au fost adresate de un gardian b) plângerea este vădit nefondată, deoarece, printre altele, a urmărit să suscite atenţia presei c) plângerea este tardivă d) plângerea este inadmisibilă, deoarece X putea formula o cerere de întrerupere a executării pedepsei

13. Dreptul la viaţă este: a) un drept fundamental b) un drept absolut c) un drept relativ d) o libertate

14. Sunt criterii utilizate pentru a determina caracterul rezonabil al arestării preventive: a) dreptul celui acuzat de a fi adus de îndată în faţa unui magistrat b) posibilitatea exercitării unui recurs contra privării de libertate c) efectele de ordin moral pe care le produce lipsirea de libertate d) natura infracţiunii

15. Noţiunea de ,,contestaţie în materie penală” este definită prin raportare la: a) criteriul prezumţiei de nevinovăţie b) criteriul calificării interne a faptei c) criteriul scopului şi severităţii sancţiunii d) criteriul duratei rezonabile a procedurilor

Page 4: grile Constitutional

16. Domeniul de aplicabilitate a art. 6 din Convenţie în materie civilă nu cuprinde:

a) litigiile privind naţionalitatea b) dreptul la despăgubire în caz de detenţie ilegală c) procedura de recuzare a unui judecător d) procedura de acordare a asistenţei juridice gratuite

17. Dreptul la tăcere: a) este o garanţie ce derivă din prezumţia de nevinovăţie b) în anumite condiţii, permite judecătorului să interpreteze tăcerea ca admitere a vinovăţiei c) se aplică doar persoanelor acuzate d) nu se aplică persoanelor audiate în calitate de martor

18. Intră în sfera noţiunii de ,,viaţă familială”: a) relaţia dintre doi concubini homosexuali, atunci când locuiesc împreună b) relaţia între un părinte şi un copil, atunci când părintele nu şi-a recunoscut niciodată copilul c) relaţia între persoanele care nu au legături juridice sau de sânge, dar se comportă precum o familie legitimă c) orice legătură familială bazată pe o legătură de sânge

19. Informaţiile factuale: a) sunt susceptibile de proba verităţii b) sunt afirmaţii care vizează modul în care o persoană îşi exercită atribuţiile c) regrupează acuzaţiile privind comiterea unei infracţiuni d) sunt acele judecăţi de valoare care au o bază factuală suficientă

20. Există o ingerinţă în viaţa privată a unei persoane atunci când: a) se publică o poză cu cadavrul mamei sale b) atunci când, în cursul urmăririi penale, apar în presă transcrieri ale unor convorbiri telefonice intime purtate de persoana acuzată c) unei persoane i se schimbă numele fără acordul său d) o persoană este expulzată din ţara în care trăieşte de mai multă vreme