Problema drepturilor omului, demnității umane,egalității și non-discriminării este una dintre problemele de importanță majoră ale fiecărui stat, deoarece numai prin respectarea drepturilor omului, demnității umane, egalității și a non-discriminării, în condițiile constituționalismului contemporan, poate triumfa pacea pe pămînt, democrația și statul de drept. Importanța acestei probleme a și determinat alegerea ei ca obiect de investigație a doctorului in drept, dlui Teodor Carnaț.

În Republica Moldova evoluția constituționalismului s-a derulat, după cum menționează I.Guceac , sub influența a trei curente:

- constituționalismul incipient- constituționalismul clasic-european- constituționalismul socialist

Constituționalismul, în accepțiunea sa contemporană, reprezintă o formă de guvernare a statului de drept, în care relațiile dintre stat și individ sunt reglementate de normele de drept, iar dacă există contradicție dintre normele de drept și drepturile omului, prioritate au drepturile omului și care obligă statul să stea la dispoziția tuturor persoanelor care se află sub jurisdicția sa, și să funcționeze pentru bunăstarea acestora, prin asigurarea egalității, non-discriminării, promovării, respectării și protecției dreptuilor omului.

Prin etapa constituțională subînțelegem evenimentele și procesele sociale, care au legatură directă cu Constituția în sens material.Etapele constituționalismului se identifică cu etapele de dezvoltare constituțională a statului.Putem evidenția următoarele particularități ale constituționalismului în Republica Moldova:

-Realizarea principiului separației puterilor în stat.-Consolidarea culturii și conștiinței juridice naționale.-Garantarea și asigurarea implementării prevederilor Constituției și asigurarea

stabilității Constituției.-Implementarea în viată a noțiunii stat de drept prin asigurarea și garantarea

principiilor acestuia.-Consacrarea, garantarea și protejarea drepturilor fundamentale ale omului.-Formarea societății civile acordîndu-i-se mai multe drepturi.

Statul de drept este acel stat care promovează, consacră și garantează drepturile și libertățile omului, respectind principiul egalității și al non-discriminării.

Drepturile omului sunt nu numai o realitate,ci și finalitate a întregii activități umane, bineînțeles a acelei progresiste și democratice, care se realizează numai în prezența statului de drept. Scopul statului de drept este promovarea și asigurarea drepturilor omului pentru toate persoanele fără nici o discriminare bazată pe următoarele criterii: sex, rasă, naționalitate, origine etnică, cetățenie, origine socială, religie, convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, starea sănătății, vîrstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecție cu HIV/SIDA sau pe alte criterii sau semne individuale, stabilite prin legislația națională cu privire la non-discriminare sau prin tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte.

Drepturile omului sunt acele drepturi care aparțin ființei umane de la naștere și care sunt inalienabile și inerente pentru fiecare om în virtutea apartenenței lui la specia umană, și sunt recunoscute universal.

Demnitatea umană este o valoare supremă și este ocrotită de lege. De aici rezultă că fiecare trebuie să-și apere demnitatea, drepturile și libertățile sale prin toate mijloacele care nu sunt interzise de lege. Iar statul, prin instituțiile de drept create in acest scop, trebuie să apere demnitatea, drepturile omului, egalitatea și non-discriminarea. Prin intermediul acestor instituții, se realizează justiția într-un stat de drept. Justiția care se bazeză pe respectarea principiilor demnității, egalității în drepturi și libertății, non-discriminării.

In conținutul conceptului demnității umane sunt incluse trei aspecte: primul - demnitatea umană, ca instituție juridică; al doilea aspect garanția inviolabilității demnității umane; al treilea - respectarea și protecția demnității umane. Inițial, s-a pus problema protecției demnității umane de atitudinea umilitoare a societății și a statului, punându-se accentul pe inviolabilitatea fizică. In prezent se poate vorbi și de protecția identității persoanei și inviolabilității psihice.

Privind într-o ipostază mai largă, toate drepturile și libertățile reprezintă niște garanții prin intermediul cărora poate fi asigurată demnitatea personală. Astfel, valoarea autentică a fiecărui drept și a fiecărei libertăți poate fi apreciată numai prin prisma demnității umane. La această afirmație putem adăuga faptul că demnitatea umană este o valoare supremă superioară drepturilor și libertăților.

Revenind la Constituția Republicii Moldova, menționăm că în ea demnitatea umană este considerată o valoare supremă într-un stat de drept, acordându-i-se o poziție mult mai importantă alături de alte principii generale universale, precum democrația, pacea civică, pluralismul politic. Şi dacă se violează aceste valori umane, cum ar fi democrația, pluralismul politic, se încalcă demnitatea umană și se devalorizează individul, până la transformarea acestuia într-o „unealtă” în mâinile statului.

De asemenea, în alin.2 art.9 al Constituției se stipulează că „proprietatea nu poate fi folosită” nu numai „în detrimentul drepturilor și libertăților”, ci și în detrimentul „demnității personale”. Sau: în alin.2 art.32 se reglementează libertatea exprimării, care nu poate prejudicia, nu numai onoarea sau dreptul altei persoane la viziune proprie, ci și demnitatea acesteia.

Prima Constituție din lume care scoate demnitatea umană din perimetrul eticii și o ridică la rangul de concept juridic este Constituția bavareză din anul 1946. Ea stipulează următoarele: demnitatea personalității umane trebuie respectată în administrație și jurisdicție”, demnitatea omului este intangibilă. A o respecta este obligația puterii de stat. De aceea, poporul german o recunoaște inviolabilitatea drepturilor umane ca bază a oricărei comunități a păcii și dreptății în lume’.

Asigurarea garantării drepturilor și libertăților cetățenilor, inclusiv apărării demnității umane, constituie o prioritate deosebită și un vector al politicii de activitate a autorităților

statului. Statul este obligat să protejeze fiecare membru al societății, inclusiv în cazurile de tortura, pedepse inumane sau degradante.

Principiul respectări demnității umane mai presupune interzicerea în tot cursul urmăririi penale sau a judecății de a aplica tortura, tratamentele cu cruzime, inumane ori degradante, în scopul obținerii unor probe. Deoarece condițiile obținerii de declarații într-o cauză penală sau civilă sunt strict determinate de lege, declarațiile obținute anume în aceste condiții au valoare probantă, iar persoanele care recurg la aplicarea torturii, constrângerii, violenței în cursul urmăririi penale sau a judecății sunt pedepsite conform legii penale. Acest principiu este important când se studiază problema protecției categoriilor de persoane cu risc sporit de a fi discriminate sau maltratate. Aceste categorii sunt, de exemplu, refugiații, femeile, copiii, persoanele cu disa-bilități fizice sau psihice și, în general, persoanele care se deosebesc de ceilalți cel puțin printr-un element (ex., culoarea pielii).

În ceea ce privește legislația națională, Constituția Republicii Moldova consacră acest drept în art.24 —„Dreptultejeze fiecare membru al societății, inclusiv în cazurile de tortura, pedepse inumane sau degradante la viața și integritatea fizică și psihică”: alin.(l) — Statul garantează fiecărui om dreptul la integritate fizică și psihică; alin. (2) — Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. Totodată, Republica Moldova a încriminat în art.309/1 al Codului Penal83 componența de infracțiune tortura, însă abia în anul 2005, cu toate că încălcări de acest gen se săvârșeau, în mod flagrant, și în anii precedenți. Cerințele Constituției au căpătat reflectare și în Codul de procedură penală84, și anume: în art. 10 alin. (3) se prevede că „... nimeni nu poate fi supus la tortură sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, nimeni nu poate fi deținut în condiții umilitoare, nimeni nu poate fi silit să participe la acțiuni procesuale care lezează demnitatea umana! Orice persoană are posibilitatea reală de a-și apăra demnitatea și drepturile sale numai ăn cazul în care justiția este independentă.

Drept premisă de apărare a demnității personale apare „informația lezată" Potrivit dicționarului limbii române „a leza” înseamnă - a vătăma, a răni, a ofensa, a aduce cuiva un prejudiciu, iar termenul „a ponegri" semnifică a vorbi pe cineva de rău , a bârfi, a defăima. Prin informațiile care „lezeaza onoarea, demnitatea, reputația profesionala a persoanei” se înțelege, de fapt, defăimarea persoanei, iar defăimarea se apreciază In dependență de mai mulți factori, și anume: statutul social, caracterul informației răspândite, de circumstanțele în care a avut loc defăimarea. Deseori, suntem prezenți în fața unei lezări a demnității persoanei în cazul discriminării. Discriminarea este considerată ca cea mai răspândită formă a defăimării. Motivele discriminării sunt într-un număr nelimitat, începând cu naționalitatea, rasa, originea și sfârșind cu culoarea pielii, ochilor, părului etc. Din nefericire, deseori suntem puși în situația când, deși încercăm să creăm condiții identice pentru toți, indiferent de caracterele enumerate mai sus, este necesar să ne deosebim prin ceva, fie și cât de nesemnificativ, de cei care ne înconjoară, pentru că altfel apare pericolul să nu fim agreați de aceștia. Aceasta se observă mai cu seamă atunci când ne evidențiem cu o opinie aparte, personală, diferită de cea a majorității sau cu starea financiară nefavorabilă, fie pur

și simplu prin dorința de a fi noi înșine, fără a ne conforma stereotipurilor ce au împânzit societatea în care trăim. într-o societate contemporană, democratică, drepturile omului reprezintă problema primordială. Este o problemă ce preocupă nu doar un stat aparte, ci întreaga comunitate mondială, în care predomină, totuși, egocentrismul. Fiecare din noi încearcă să abordeze problema în general și uită de particular, iar particularul creează generalul.

În concluzie, autorul menționează că doctrina drepturilor omului se bazează pe demnitatea umană. Demnitatea este o calitate inalienabilă a omului. Ea este însăși esența omului. Demnitatea omului este premisa drepturilor și libertăților lui. Ea este personificată în oameni concreți. Din acest punct de vedere menționăm două aspecte ale demnității. în primul rând, demnitatea este evaluarea omului concret din partea altor oameni, recunoașterea de către societate a calităților lui morale, profesionale. Cu cât mai multe calități pozitive are persoana, cu atât mai înaltă este demnitatea lui. în al doilea rând, demnitatea este autoevaluarea subiectivă morală a omului despre rolul său în societate.

În cadrul sistemului nostru constituțional, drepturile omului se întemeiază pe principii care fie că sunt reflectate direct în Constituție,fie se subînțeleg.

Principiul universalității drepturilor omului presupune ca fiecare persoană se bucură de drepturile omului , indiferent de spațiul unde se află, deoarece aceste drepturi aparțin ființei umane de la naștere și ele sunt ianlienabile și inerente.

Principiul protecției cetățenilor Republicii Moldova în străinătate reiese din noțiunea de cetățenie care exprimă legătura politică și juridică dintre cetățeni și stat.

Principiul protecției cetățenilor străini și apatrizilor aflați pe teritoriul Republicii Moldova se limitează la faptul că străinii și apatrizii,în calitatea lor de oameni , au anumite drepturi și obligații naturale, inalienabile și imprescriptibile.

Principiul inadmisibilității extradării sau expulzării cetățenilor Republicii Moldova presupune ca cetățenii Republicii Moldova nu pot fi extradați și nici expulzați din această țară.

Principiul accesului liber la justiție presupune că oricine are acces la justiție pentru apărarea oricărui drept sau libertăți și a oricărui interes legitim, fără deosebire daca acesta rezulta din Constituție sau din alte legi.

Principiul prezumției nevinovăției – nimeni nu poate fi recunoscut vinovat de comiterea unei crime , precum și supus unei pedepse penale, decît prin sentința judecății și în conformitate cu legea.

Principiul priorității reglementărilor internaționale în materia drepturilor omului acordă prioritate reglementarilor internaționale , desigur celor cuprinse în tratatele ratificate de Republica Moldova.

Principiul caracterului de excepție al restrîngerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, presupune că limitările și restricțiile sunt posibile atunci cînd sunt expres prevăzute de lege, sunt necesare intr-o societate democratică pentru a proteja securitatea națională, ordinea publică, sănătatea și morala publică, drepturile și libertățile celorlalți, sunt proporționale cu cauza care le-a determinat.

Principiul egalității în drepturi – egalitatea este strîns legată de ideea de justiție. Principiul egalității a rămas deschis unei multitudini de interpretări.

Egalitatea formală este egalitatea de șanse, pe cât posibil universală, limitând inegalitățile factice. Ea creează un cadru, în interiorul căruia toate subiectele de drept beneficiază de același tratament juridic, fără ca prin aceasta să se ajungă la o eventuală nivelare a beneficiarilor. În repartizarea drepturilor legea nu poate stabili nici o discriminare și nici un privilegiu cu privire la subiectele pe care le tratează. Proclamarea unor diferențieri în interiorul acestui cadru nu presupune eliminarea totală a acestor elemente din noțiunea însăși de reglementare, ci dimpotrivă.

Opusă conceptului de egalitate formală este egalitatea substanțială care tinde spre o „fărâmițare, spre o luare în considerare mult mai concretă a omului, a individului într-o situație dată” și se străduiește să corijeze prin intermediul normei juridice inegalitățile întâlnite în viața socială. Inegalități factice sunt produse de familie, moștenire, educație; dar nu mai puțin importante sunt diferențele date de apartenența la un grup, în contextul diverselor tradiții culturale și morale . Respectarea egală a drepturilor individuale e considerată de obicei o valoare independentă de utilitate și de egalitate în distribuirea avantajelor.

Dacă examinăm conținutul acestui principiu, putem indica trei aspecte,si anume:

-egalitatea in drepturi intre femei și bărbați.

-egalitatea în drepturi a persoanelor fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică,limbă, avere sau origine socială.

-egalitatea în drepturi a persoanelor fără deosebire de religie,opinie sau apartenență politică.

Egalitatea în drepturi a persoanelor fără deosebire de religie, opinie sau apartenenţă politică este, de fapt, o prelungire a celorlalte două aspecte nominalizate, în mod deosebit urmărindu-se ca opțiunile politice sau religioase ale oamenilor să nu fie speculate în sensul discriminării în drepturi.

Prin urmare, egalitatea este un principiu fundamental al drepturilor omului, deoarece oferă oamenilor sentimentul că sunt tratați cu respectul care li se cuvine și că se bucură de dreptatea pe care o merită toate ființele umane, Subliniind importanța deosebită a principiului egalității într-un sistem democratic de guvernământ, Montesquieu opinează: „Toţi oamenii trebuie să se bucure de aceeaşi fericire şi de aceleaşi avantaje, fiecare trebuie să simtă aceleaşi plăceri şi să nutrească aceleaşi speranţe, iar aceasta nu se poate realiza

decât prin cumpătarea generala, pentru că „dragostea de democraţie este dragostea de egalitate’?

În opinia autorului, prin respectarea principiului egalității în drepturi pentru toți, indiferent de sex, rasă, religie, apartenență politică, etc. se exclude discriminarea. Egalitatea este opusul discriminării, deoarece discriminarea este limitarea și încălcarea drepturilor omului după criterii de rasă, sex, naționalitate, limbă, religie, avere, opinie etc. Generalizând cele expuse putem concluziona că drepturile omului, demnitatea şi egalitatea sunt în strânsă legătură organică. Aceste trei elemente sunt interdependente şi într-un stat de drept stau ca trei piloni la baza prevenirii, eradicării şi condamnării tuturor formelor de discriminare. In cazul în care ar lipsi unul din aceste trei elemente, în societate ar domina discriminarea.

Principiul egalității, conform căruia toate ființele umane au drepturi egale și ar trebui tratate egal pentru că dispun de demnitate umană, stă la baza noțiunii de drepturi ale omului și își găsește realizare în funcție de demnitatea inerentă fiecărui individ. însă, acest principiu natural la egalitate nu a fost niciodată acordat pe deplin tuturor ființelor umane, nici în trecut, nici în prezent.Inegalitatea apare aproape în orice societate, totuși, discriminarea nu a apărut în zilele noastre. Teoria lui Charles Darwin, potrivit căruia supraviețuiește cel mai bun și mai puternic a fost folosită pentru a justifica științific" noțiunea de superioritate rasială.

Ştiințele sociale au oferit o serie de explicații alternative pentru practicarea discriminării. Potrivit teoriilor care pun accentul pe stratificarea socială, discriminarea este „produsul stratificării sociale bazate pe distribuția inegală a puterii, statutului și a bogăției între grupuri” Grupurile dominante încearcă să își mențină poziția apelând la practici de discriminare. Cercetările de psihologie socială au relevat faptul că membrii grupurilor cu statut superior au tendința să discrimineze mai mult decât cei ai grupurilor subordonate.

Discriminarea, sub aspect descriptiv, reprezintă orice tratament diferit sau inegal. Această formulare are mari avantaje, dat fiind descrie simplu și clar, ceea ce are în gând vorbitorul; este ușor de înțeles, de reținut și de aplicat. Conform acestei definiții, atunci când non-discriminarea este comandată, fiecare știe ce este interzis.

Discriminarea sub aspect de judecată, reprezintă orice tratament diferit sau inegal care este injust. Numind o acțiune „discriminare”, vorbitorul își exprimă opinia, considerând că aceasta este incorectă. Definiția ar fi mai clară, dacă oamenii ar fi căzut de acord asupra diferențelor și inegalităților injuste. Odată ce nu există un astfel de consensus, nu putem cunoaște dacă tratamentul numit de către vorbitor discriminare ar fi injust și pentru alții. Discriminarea, sub aspect advers reprezintă orice tratament iferit sau inegal care caută să producă un dezavantaj.Subliniind această definiție, facem concluzia că discriminarea este întotdeauna împotrivă: aceasta exclude sau oprimă; aceasta nu ajută sau susține. Astfel, un tra-tament diferit, urmărindu-se scopul ca de el să profite un anumit grup, nu este considerat drept discriminare.

Discriminarea sub aspect de prejudecată, reprezintă orice tratament diferit sau

inegal doar atunci când este motivat de o prejudecată. Această utilizare are avantajul de a elibera tratamentul diferit de la denumirea „discriminare” atunci când motivul acestuia este de a promova o bunăstare generală. Totuși, definiția este vagă: acei care o utilizează variază mult în înțelesul lor privind prejudecata.

Discriminarea” sub aspect de ilegalitate, reprezintă tratamentul diferit sau inegal doar atunci când acesta este ilegal. Această definiție a fost utilizată de administrația Clinton, atunci când se insista asupra programelor federale de acțiune afirmativă în a nu discrimina. Totodată, multiple instituții care formal asigurau publicul că ele nu practică discriminarea, promovau preferința rasială robustă în politicile lor de selectare.

Discriminarea se manifestă în diferite forme, cum ar fi: discriminarea directă,discriminarea indirectă; discriminarea multiplă, discriminarea prin asociere,tratamentul defavorizat, intenția de a discrimina, hărțuirea, victimizarea, segregarea.

La capitolul combaterii formelor de manifestare a discriminării în cadrul UE s-a implementat o strategie care s-a materializat cu adoptarea directivelor pentru implementarea principiului egalității de tratament pe criteriul originii rasiale și cu privire la egalitatea de tratament la angajare și în relațiile de muncă sau profesionale pe criteriul religiei sau credinței.

Hărțuirea este definită ca fiind -comportament nedorit în legătură cu un criteriu de discriminare, care are ca scop sau efecriviolarea demnitătii persoanei sau crearea unui cadru intimidat, ostil, degradant, umilitor sau ofensiv.După cum se poate observa, definiția discriminării include o gamă largă de comportamente nedorite. Atunci când se analizează dacă o hărțuire a avut loc, nu este necesară identificarea unui element comparativ. Hărțuirea poate lua formă fizică, verbală, nonverbală.

Jurisprudența CEDO menționează că nu toate acțiunile și formele de tratament diferențiate constituie discriminare. în opinia noastră, faptele I și măsurile care, ca excepție, nu constituie discriminare pot fi de două i categorii, și anume: tratamentul diferențiat care se bazează pe criterii I rezonabile și obiective și măsurile afirmative (pozitive).

Prima categorie de acțiuni care nu constituie discriminare o formează tratamentele diferenţiate care se bazează pe criterii rezonabile şi obiective. Pentru a fi justificat, tratamentul diferențiat trebuie să urmărească un scop legitim și să existe o relație de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

Xenofobia este considerată mai mult că apare în termeni psihologui și sociologici, decât ca o conotație juridică sau politică a rasismului. De obicei, acest termen este menționat ca o formă a intoleranței în general. Totodată, xenofobia este percepută ca ostilitatea împotriva persoane străine, care sunt din afara grupului de apartenență. Termenul ,,xenofobie” este în comun utilizat pentru a proiecta sentimentele de ură răspân dite într-o națiune, în special vis-a-vis de străinii imigranți.Distincții dintre rasism și xenofobie poate fi importantă în aspect legal și academic, însă impactul comportamentului rasist sau xenofob este același. Acesta scade respectul de sine și în milioane de cazuri costă vieții umane. O influență particulară o are xenofobia asupra copiilor, aceasta cauzează frică și confuzie între ei.

Intoleranța este o boală grea a Terrei, care ar trebui ștearsă de pe fața planetei. Căci anume ea este ușa pe care intră rasismul, discriminarea f rasială, xenofobia și antisemitismul. Totuși, până Ia urmă, ne dăm bine seama că de toleranță avem nevoie la orice pas. Pentru a ajunge la bine, avem nevoie de toleranță.

Moldova a aderat la CEDF și la Protocolul său opțional asumîndu-și angajamentul de a asigura egalitatea reală a femeilor și drepturilor acestora de a nu fi discriminate în nici un domeniu al vieții sociale. în Convenție, definiția discriminării este formulată ca fiind „orice diferențiere, excludere sau restricție bazată pe sex, care are drept efect sau scop să compromită ori să anihileze recunoașterea, beneficiul și exercitarea de către femei, Indiferent de starea lor matrimonială, pe baza egalității dintre bărbat și femeie.

Referindu-ne la minoritățile sexuale, acestea continua să fie obiect al discriminării datorită stilului lor de viață. Conform definiției propuse de Eric Heinze,minoritatea sexuală este totalitatea de persoane ale căror preferințe, asocieri intime, stiluri de viață sau alte forme de identitate sau exprimare personală se îndepărtează la modul real sau imputat de la paradigma heterosexuală standard.

Discriminarea bazată pe orientarea sexuală se definește prin tratament jignitor in legislație sau practică, pe temeiul abaterii, in mod real sau perceput, de te paradigma heterosexuală standard.Dreptul la viața privată, care include în sine noțiunea de „orientare sexuală”, adică dreptul de a-și aprecia individual orientarea sexuală, este un drept fundamental al omului.

O altă categorie de persoane care se confruntă cu discriminare, sînt acele infectate cu HIV/ SIDA. In Europa jertfe ale infecției imunodificitare sunt în principal tinerii în vârstă de până la 29 ani.În Republica Moldova la fiecare o sută mii 4t oameni revin 90,45 de persoane infectate cu HIV, iar în Transnistria statisticele Sunt îngrozitoare deoarece la fiecare o sută mii de oameni revin 287 de persoane infectate cu HIV, adică de trei ori mai mult decât Media pe țară.Printre cauzele care contribuie la creșterea numărului de persoane infectate pot fi: sexul neprotejat,folosirea substanțelor narcotice injectate etc. Cetățenii simpli sunt practic neinformați despre căile de transmitere a infecției.

Biroul Internațional al Muncii de la Geneva a decis să desfașoare o acțiune de forță prin elaborarea unui Cod de practică privind HIV/SIDA și lumea muncii. Codul trebuie să devină un instrument care să contribuie la prevenirea răspândirii epidemiei, la reducerea impactului său asupra lucrătorilor și familiilor acestora, precum și la asigurarea protecției sociale necesare pentru ca aceștia să poată face față maladiei.

Prin instrumente, se subînțelege diferite documente care conțin principii, norme (standarde) privinddrepturile omului inclusiv prevenirea și combaterea discriminării adoptate de organizațiile internaționale, regionale sau statale cum ar fi tratate, pacte, convenții, recomandări, rezoluții, legi. Termenul „instrumente” e unul neobișnuit în mediul savanților juriști, însă noțiunea de instrumente, ca termen de lucru, se utilizează în practica

ONU, Consiliul Europei, UNESCO. Din aceste considerente, pentru a evidenția domeniul drepturilor omului, vom utiliza noțiunea de instrumente, așa cum se numesc la nivel internațional, cu riscul de a fi criticați.

Mecanismele reprezinta anumite structuri organizaționale (judecătoriile internaționale, organizațiile internaționale, comitetele, comisiile, grupurile de lucru ale referenților speciali) abilitate cu atribuția de control atât în domeniul drepturilor omului, cât și în domeniul prevenirii „și combaterii discriminării. Mecanismele internaționale sunt de obicei organe colective.

Comisia ONU pentru Drepturile Omului în prezent Consiliul pentru Drepturile Omului care a stabilit mai multe mecanisme ce au legătură cu rasismul și intoleranța, raportori speciali. Mandatul și activitățile raportorilor speciali sunt stabilite prin rezoluțiile Comisiei, însă obiectivele principale ale acestora sunt de a examina, monitoriza, consulta și de a publica rapoartele cu privire la situația drepturilor omului din țări specifice sau în general. în mod special, are importanță Raportorul Special cu privire la formele contemporane de rasism, discriminare rasială, xenofobie și intoleranță. Obligația de bază a acestuia este de a raporta anual Comisiei cu privire la cazurile de rasism, discriminare rasială, orice discriminare împotriva persoanelor de culoare, arabi, și musulmani; xenofobie, negrofobie, antisemitism, și intoleranță.

Comisia privind statutul femeii-Conform mandatului său, Comisia este însărcinată cu elaborarea unor studii, rapoarte și recomandări privind drepturile omului și chestiuni ce se referă la femei. A jucat un rol important în inițierea unor programe ONU pentru eradicarea de iure și de facto a discriminării față de femei, inclusiv în elaborarea principalelor tratate contemporane referitoare la drepturile femeii. Comisia a reușit să se concentreze mai mult asupra chestiunilor legate de rolul și necesitățile femeii în societatea contemporană și asupra îmbunătățirii statutului lor politic, economic și social.

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a fost creat în anul 1993 și are drept scop de a promova și a proteja toate drepturile omului, precum și de a implementa normele cu privire la drepturile omului. Așa cum stipulează Adunarea Generală, înaltul Comisar pentru Drepturile Omului este „înaltul funcționar al Națiunilor Unite care are responsabilitatea principală pentru activitățile ONU în domeniul drepturilor omului, sub conducerea și în răspunderea Secretarului General.

Drept punct de" pornire la adoptarea Protocolul nr.12 servește Conventia Europeană și art.l4 âl acesteia. Proiectele Convenției Europene au luat în mod deschis drept model Declarația Universala. Totuși precum am menționat mai sus, art.14 din Convenție diferă’mult de art. 7 din Declarația Universală. Regula de non-discriminare poate fi invocata doar conjunctură cu drepturile și libertățile recunoscute de Convenție. Cu alte cuvinte, odată ce art;7 din Declarație stabilește un principiu general de egalitate în fața legii, art.14 din Convenție interzice discriminarea care afectează drepturile prevăzute de ea. Precum s-a mai afirmat, și art.26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice i

reiterează principiul general de egalitate în fața legii și, deci, merge mii departe decât Convenția Europeană privind protecția Drepturilor Omului.

Proiectul de Lege cu privire la non-discriminare în Republica Moldova este din sapte capitole.Primul capitol conține dispoziții generale ce se referă la formele de manifestare a discriminării la noțiunile de discriminare directă, indirectă, segregare, hărțuire inclusiv hărțuire sexuală etc.; la formele agravate ale discriminării, precum segregarea, discriminarea multiplă, fapta de instigare la discriminare săvârșită de o persoană care se află pe o poziție de autoritate față de cel instigat, discriminarea săvârșită de două sau mai multe persoane, săvârșirea în mod repetat a unei fapte de discriminare, chiar și după pedepsirea faptei de discriminare. Capitolul se referă și la faptele care nu constituie k discriminare. Capitolul doi, cu denumirea Egalitatea în activitatea sociI R al-economică, se referă atât la accesul egal la activitatea de întreprinzător, cât și la criteriile de protecție împotriva discriminării unei persoane în relații de muncă și/sau de protecție socială. De asemenea, se indică cazurile de contravenție din domeniul social-economic ce se pedepsesc conform prezentei legi. Capitolul trei, cu denumirea Egalitatea în sfera educațională, prevede accesul la educație, protecția în exercitarea dreptului la educație, se indică și cazurile de contravenție din domeniul educației, precum și prevederile ce se referă la protecția în exercitarea dreptului la educație, de exemplu: conducerea instituției de învățământ trebuie să ia măsurile efective de a preveni orice formă de discriminare în incinta instituției respective, manifestată din partea personalului pedagogic sau ne pedagogic sau a vreunui student. în Capitolul patru, cu denumirea Egalitatea în accesul la serviciile publice, sunt indicate cazurile ce constituie contravenție în domeniul asigurării egalității de șanse privind accesul la serviciile publice (de exemplu, refuzul accesului la serviciile de sănătate). Capitolul cinci, cu denumirea Protecția în exercitarea altor drepturi, prevede accesul egal la funcțiile publice, libertatea de circulație, dreptul la libera alegere a domiciliului și accesul în locurile publice, interzicerea propagandei și instigării la ură, dreptul la demnitate umană.

In vederea implementării dispozițiilor Legii cu privire la non-discriminare în Republica Moldova se instituie instituția Ombudsmanu-lui împotriva Discriminării - prevedere cuprinsă în Capitolul șase, cu denumirea Ombudsmanul împotriva Discriminării. Aici este elaborată procedura de organizare și funcționare a instituției Ombudsmanului împotriva Discriminării, de numire și eliberare din funcție. Astfel, în conformitate cu prezenta lege, Ombudsmanul împotriva Discriminării este o instituție publică de stat în domeniul discriminării, cu personali* tate juridică, aflată sub control parlamentar, fiind garant al respectării și aplicării principiului non-discriminării, în conformitate cu Constituția și legile Republicii Moldova, cu actele juridice internaționale cu privire la drepturile omului la care Republica Moldova este parte. Aprecierea faptelor pe baza cărora se pot determina formele de discriminare directă sau indirectă este de competența jurisdicției naționale sau a altor organisme competente, în concordanță cu legislația sau practicile unui stat de drept. Capitolul final conține dispoziții finale și tranzitorii.

In această lucrare autorul a avut drept scop să elucideze practica și teoria de eliminare a formelor de discriminare și să prezinte noi mecanisme, argumentate științific,

de prevenire și eliminare a formelor de discriminare. Ca rezultat, ideile dlui Teodor Carnaț au fost materializate în Proiectul de Lege cu privire ia non-discriminare. Noțiunile referitoare la non-discriminare, cuprinse în Proiectul de lege, sunt argumentate cu date statistice, teoretice și practice. Conceptul și diversitatea formelor de manifestare a discriminării au fost expuse în capitolul precedent.

Conform standardelor internaționale, Republica Moldova trebuie nu numai să interzică și să prevină discriminarea, ci și să asigure un mecanism eficient de depunere a plângerilor victimelor și să stabilească sancțiuni pentru acte de discriminare. Luând în considerație faptul că în Republica Moldova nu există un organ unic și specializat ce ar avea în competența sa prevenirea, constatarea, combaterea actelor de discriminare și sancționarea persoanelor vinovate, vom recurge la o analiză a instituțiilor care direct sau indirect sunt abilitate fie cu atribuția de prevenire, fie cu atribuția de combatere a discriminării.

În opinia autorului, toate instituțiile din Republica Moldova abilitate Cu atributii în domeniul prevenirii și combaterii discriminării pot fi clasificate după mai multe criterii:

1. După abilitarea cu puterea statală. Două categorii de instituții sunt abilitate cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii discriminării: instituții statale și nestatale. Din categoria instituțiilor statale fac parte: Parlamentul; Guvernul; Ministerul Justiției; Ministerul Afacerilor Interne; Ministerul Educației și Tineretului; Ministerul Economiei și Comerțului; Inspecția Muncii; Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă; Ministerul Protecției Sociale, Familiei și Copilului; Ministerul Administrației Publice Locale; instanțele de judecată; avocații parlamentari; Departamentul Relații Interetnice; autoritățile administrației publice locale. Iar din categoria instituțiilor nestatale fac parte: organizațiile neguvernamentale, fundațiile, sindicatele, patronatele și organizațiile internaționale.

2. După procedura de examinare. Două categorii de instituții sunt abilitate cu atribuțiiTn domenîuLprevenirii și combaterii discriminării: instituțiile judiciare și instituțiile extrajudiciare. Din categoria celor judiciare fac parte: instanțele de fond; curțile de apel și Curtea Supremă de Justiție, iar din categoria celor extrajudiciare fac parte atât instituțiile statale, cât și extrastatale, cu excepția instanțelor de judecată.

3. După puterea hotărârilor adoptate. -Instituții ale căror hotărâri poartă un caracter obligatoriu — hotărârile instanțelor de judecată, și instituții ale căror hotărâri poartă un caracter de recomandare — recomandările instituției avocaților parlamentari.

4. După ascpectul teritorial. Două categorii de instituții sunt abilitate cu atribuții In domeniul prevenirii și combaterii discriminării: instituții ce au jurisdicție la nivel național, cum ar fi instituția avocaților parlamentari, și instituții ce au jurisdicție la nivelul local, precum autoritățile administrației publice locale.

5. După specializarea instituțiilor. Două categorii de instituții abilitate pot fi cu atribuții în domeniul "prevenirii și combaterii discriminării. Prima categorie cuprinde instituții ce au în atribuțiile lor, pe lângă toate celelalte atribuții, prevenirea la nivel general și combaterea discriminării, din care fac parte atât instituțiile statale, cât și cele nestatale. A

doua categorie de instituții sunt cele specializate în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, categorie din care face parte instituția Ombudsmanului specializat în prevenirea și combaterea discriminării, în paginile ce urmează vom analiza numai prima categorie de instituții clasificate după abilitarea cu putere statală, cu excepția instanțelor de judecată, care poate fi o temă aparte de cercetare. De asemenea, în paragrafele ce urmează la acest capitol am analizat particularitățile instituțiilor specializate în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, aplicând metoda comparată, ca în cele din urmă să argumentăm dreptul la viață al instituției ombudsmanului specializat în domeniul prevenirii și combaterii discriminării.

În opinia autorului, instituțiile statale, în vederea obținerii rezultatelor eficiente în domeniul asigurării principiilor egalității și non-discriminării, trebuie să colaboreze cu instituțiile nestatale. Suntem de părere că instituțiile statale trebuie să aibă astfel de competențe care sunt îndreptate întâi de toate spre prevenirea discriminării și mai apoi spre combatere. De aceea, mai jos vor fi elucidate cele mai importante competențe ale instituțiilor statale menite să asigure respectarea principiilor egalității și non-discriminării, competențe pe care le vom expune de la o instituție la alta.

Parlamentul alege patru ombudsmeni pe patru ani. Activitatea lor urmărește toate serviciile administrative ale statului, colectivelor locale, inclusiv ale personalului acestora. Fiecare ombudsman are un domeniu de activitate și in cadrul acestuia efectuează inspecții, întreprinde anchete, unele chiar la sugestia presei.566 în ce privește Ombudsmenii specializați, aceștia sunt desemnați de Guvern în următoarele domenii:

a) Ombudsmanul pentru consumatori. Această funcție a fost creată în 1971 cu scopul de a urmări respectarea unor legi vizând protecția consumatorului, și anume: Legea marketingului și Legea clauzelor contractuale abuzive. Serviciile acestui ombudsman și cele ale Administrației Naționale pentru protecția consumatorilor formează un singur organ pe care îl conduce acest ombudsman.

b) Ombudsmanul pentru concurență. Este o funcție creată în 1954, având în obiectiv supravegherea activității comerciale în condiții de concurență rezonabilă. Ombudsmanul are la dispoziție un serviciu compus din 30 de persoane.

c) Ombudsmanul pentru eliminarea discriminării etnice. Este o instituție înființată în 1986 în baza Legii îndreptată împotriva discriminării etnice. In activitatea sa ombudsmanul ține în vizor astfel de situații apărute în colectivități, îndeosebi la locul de muncă (nu și în activitatea privată).

Ombudsmanul ajută persoanele care au fost supuse discriminării (pe criterii de rasă, culoare, naționalitate, religie, etc.), sprijinindu-le să-și apere drepturile, contribuind astfel la formarea unor curente de opinie și recomandând adoptarea unor măsuri legislative corespunzătoare. El nu poate să exercite însă nici o influență în activitatea judecătorească.

d) Ombudsmanul pentru egalitate de șanse. Este o funcție creată recent (anul 1989), când a intrat în vigoare Legea egalității de șanse între bărbați și femei în viața

profesională. Activitatea ombudsmanului este de a veghea respectarea ei. El difuzează informații, ajută la formarea opiniei publice, examinează cazuri individuale de discriminare, încercând calea amiabilă de rezolvare a situațiilor. Ombudsmanul poate întreprinde anchete din propria inițiativă.

f) Ombudsmanul public pentru presă. în 1916 a fost creat un Comitet de deontologie a presei care cuprinde un jurist.

In Finlanda există Oficiul Ombudsmanuluipentru Minorități.Acesta a fost creat prin legea din 1 septembrie 2001, care a înlocuit oficiul anterior al Ombudsmanului pentru Străini. Responsabilitățile Ombudsmanului pentru Minorități includ promovarea bunelor relații etnice; monitorizarea și îmbunătățirea statutului și drepturilor minorităților etnice și ale străinilor în societate; monitorizarea implementării egalității; supravegherea interzicerii discriminării potrivit originii etnice și implementarea principiului tratamentului egal indiferent de etnie ș.a.

în Ungaria funcționează Comisarul Parlamentar pentru Drepturile Minorităților Naționale și Etnice în interesul protejării drepturilor minorităților naționale și etnice, Parlamentul Ungar a ales în anul 1995 Comisarul Parlamentar pentru Drepturile Minorităților Naționale și Etnice, care este exclusiv subordonat Parlamentului. Potrivit legii nr. LIX din 1993 privind obligațiile Comisarului Parlamentar pentru Drepturile Civile, Comisarul Parlamentar are două responsabilități de bază: supravegherea creării legii privind drepturile minorităților naționale și etnice și implementării acesteia.

Irlanda dispune de două instituții: prima este Autoritatea pentru Egalitate, care este un organ independent stabilit conform Actului privind angajarea pentru egalitate din 1998 (funcționează din octombrie 1999). Acest document și Actul privind statutul egal din 2000, interzice discriminarea la angajare, bunuri și servicii și al altor facilități (precum cazarea și educația), la care publicul în general are acces, pe nouă criterii distincte, și anume: gen, statut matrimonial, statut familial, vârstă, disabilitate, rasă (care include rasa, culoarea, naționalitatea, originea etnică sau națională), orientarea sexuală, credința religioasă și calitatea de membru al comunității de Călător. Autoritatea pentru egalitate este responsabilă de realizarea schimbării spre bine a situației celor margina-lizați prin: promovarea și apărarea drepturilor stabilite în legislația privind egalitatea; soluționarea practica a problemelor ce țin de egalitate; familiarizarea mai pe larg a publicului cu problemele de egalitate.

În corespundere cu baza legislativă, instituția Ombudsmanului împotriva Discriminării este responsabilă pe plan juridic și financiar în fața Parlamentului. Acest aspect al raportării deseori este rezolvat prin intermediul prezentării permanente a dărilor de seamă. Instituția Ombudsmanului împotriva Discriminării este obligată să prezinte, deci, pentru examinare, Parlamentului dări de seamă detaliate cu privire la activitatea sa. Odată ce dările de seamă reprezintă o verigă în sistemul raportărilor, cerințele corespunzătoare ar

trebui bine stabilite în legea în baza căreia va fi creată instituția, incluzând în ea: periodicitatea raportărilor; posibilitatea prezentării rapoartelor speciale; probleme ce se includ în darea de seamă; procedurile examinării rapoartelor ș.a.

Ombudsmanilor specializați ar trebui să li se atribuie fonduri suficiente pentru a-și duce la îndeplinire eficient funcțiile și responsabilitățile, iar fondurile ar trebui să fie supuse anual aprobării de către Parlament. Totodată, organismele specializate ar trebui să funcționeze fără intervenția statului și cu toate garanțiile necesare independenței lor, incluzând libertatea de a-și numi propriul personal, a-și gestiona resursele proprii după cum consideră și își exprimă public punctele lor de vedere. Organismele specializate trebuie să își producă în mod independent rapoarte privind acțiunile lor, având la bază obiective clare și, dacă este posibil, care pot fi evaluate, pentru a fi dezbătute în Parlament. Ombudsmanul împotriva Discriminării are responsabilitatea de a elabora și aplica politicile publice în materia non-discriminării. In acest sens, Ombudsmanul împotriva Discriminării colaborează cu Centrul pentru Drepturile Omului din Republica Moldova, organele naționale publice centrale și locale, organizațiile naționale obștești, organizațiile internaționale interguvernamentale și neguvernamentale. Totodată, acesta asigură, în condițiile legii, respectarea principiilor egalității și non-discriminării față de toți cetățenii Republicii Moldova, cetățenii “Străini și apatrizii, care se află pe teritoriul Republicii Moldova.

Oficiul Ombudsmanului pentru Minorități din Finlanda are următoarele responsabilități: promovarea bunelor relații interetnice; monitorizarea și îmbunătățirea statutului și drepturilor minorităților etnice și ale străinilor în societate; monitorizarea implementării egalității;supravegherea interzicerii discriminării potrivit originii etnice și implementarea principiului tratamentului egal indiferent de etnie; luarea de inițiative, elaborarea rapoartelor, propunerilor și recomandărilor și publicarea declarațiilor publice privind cazurile de discriminare bazată pe etnie, de încălcare a statutului și drepturilor străinilor și a minorităților etnice din Finlanda; dezvoltarea cooperării dintre autoritățile publice și organizațiile care lucrează în domeniul combaterii și prevenirii discriminării etnice etc.

Autoritatea pentru Egalitate din Irlanda este responsabilă de: promovarea și apărarea drepturilor stabilite în legislația privind egalitatea; informatizare mai pe larg a publicului asupra problemelor de egalitate în societatea irlandeză. Pentru a-și onora aceste responsabilități, instituția are un serviciu propriu legal care poate acorda asistență legală gratuită petiționarilor în cazuri de discriminare.

La finalul acestei monografii, autorul ne face o concluzie destul de amplă și profundă. Precum că:

Constituționalismul este fundamentul pe care se axează cele mai importante raporturi din societate (raportul dintre societate și stat; dintre persoană și stat; om și societate), în același rând se bazează forma de guvernământ, regimul politic, valorile general umane (egalitate, non-discriminare, drepturile omului etc.). în orice stat: obiectivele supreme cum ar fi respectarea drepturilor omului, egalitatea și non-discrimina-rea, democrația, suveranitatea poporului, pluralismul politic, separația puterilor în stat și statul de drept pot fi realizate numai în condițiile constituționalismului contemporan. Iar măsura în care se realizează aceste obiective depinde de cultura juridică și civică, de tradițiile democratice ale fiecărui popor în parte, odată ce nu putem pune pe picior de egalitate realizarea constituționalismului în Republica Moldova cu cel din statele cu o democrație avansată, cum ar fi SUA sau Franța.

Cea mai mare problemă a organizării constituționalismului este dominarea intereselor statale față de interesele omului, problemă moștenită de la socialism. în perioada contemporană, organizarea constituționalismului în Republica Moldova va depinde și de elaborarea mecanismelor juridice ce ar asigura o proporționalitate dintre interesele și necesitățile individului și ale societății. Ea va depinde, în primul rând, de activitatea legală a organelor de stat și de disponibilitatea lor de a asigura, consacra și proteja drepturile omului. Toate mecanismele naționale chemate să apere drepturile omului sunt ineficiente, dacă statul nu poate pedepsi funcționarii pentru ne onorarea obligațiilor de apărare a drepturilor omului.

Constituționalismul este un fenomen social, care se află în continuă dezvoltare. La studierea și prognozarea evoluției acestui fenomen trebuie să se țină cont de particularitățile și trăsăturile specifice de dezvoltare ale fiecărei națiuni.

în opinia noastră, constituționalismul, în accepțiunea sa contemporană, reprezintă o formă de guvernare a statului de drept, în care relațiile dintre stat și individ sunt reglementate de normele de drept, iar dacă există contradicție dintre normele de drept și drepturile omului, prioritate au drepturile omului și care obligă statul să stea la dispoziția tuturor persoanelor care se află sub jurisdicția sa, și să funcționeze pentru bunăstarea acestora prin asigurarea egalității, non-discriminării, promovării, respectării și protecției drepturilor omului.

Toate particularitățile constituționalismului contemporan sunt interdependente și le putem grupa în trei categorii;

1) . Realizarea principiului separației puterilor in stat;

2) . Implementarea în viață a noțiunii stai de drept;

3) . Consacrarea, garantarea, protejarea drepturilor omului și asigurarea egalității și non-discriminării.

Soarta stabilirii constituționalismului în condițiile contemporane în Republica Moldova depinde de succesul stabilirii coraporturilor dintre componentele puterii de stat (puterea legislativă, executivă și judecătorească) în baza și limitele actualei Constituții. Pentru ca să nu existe abuzuri din partea autorităților statale, fiecare autoritate trebuie să fie învestită cu prerogative eficiente de control. Factorii de control sunt înseși structurile celor trei puteri, la care se adaugă și Curtea Constituțională, opoziția parlamentară, partidele politice, ombudsmenii naționali, ombudsmenii specializați, ONG-urile, organizațiile profesionale, mass-media și cetățenii. în ce privește realizarea principiului constituțional privind separația puterilor în stat putem evidenția următoarele neajunsuri: separația puterilor nu este balansată, lipsește un sistem efectiv de balanță și contrabalanță; în Constituție nu este clar stipulat că puterea executivă este monocefală sau bicefală.

Constituția și legislația Republicii Moldova sunt neuniform aplicate, atât din punct de vedere geografic, cât și din punct de vedere material, ceea ce conduce la diminuarea încrederii în instituțiile statale, generează haosul juridic și determină crearea condițiilor pentru diferite abuzuri din partea funcționarilor. Timp de peste 15 ani, o bună parte din populația Republicii Moldova, care se află în stânga Nistrului, circa 15 %, este discriminată după criteriul teritorial privind accesul liber la justiție. Sub aspect penal, administrativ și civil, oamenii sunt „jude-câți” din considerente politice, reieșind „din interesele republicii” (se are în vedere pretinsa „republică moldovenească nistreană”). Problema se agravează și prin faptul că majoritatea populației din stânga și din dreapta Nistrului nu cunoaște unde urmează să se adreseze în caz de apariție a problemelor. Nu cunosc acest lucru nici reprezentanții organizațiile neguvernamentale și chiar nici ai acelor statale.

Statul de drept este acel stat care promovează, consacră și garantează drepturile și libertățile omului,, respectând principiul egalității și al non-discriminării. Pentru a fi în prezența unui stat de drept este necesar să existe un sistem legislativ călăuzit de preocuparea constantă de I ocroti personalitatea umană în integralitatea ei și de a-i crea condiții optime de dezvoltare.

In opinia autorului, avem mai multe obstacole în dezvoltarea constituționalismului din Republica Moldova, cum ar fi: încălcarea drepturilor și libertăților omului; calitatea proastă a actelor normative, inclusiv a celor constituționale; lipsa unei idei naționale ce ar consolida societatea; frecventele încălcări ale Constituției din partea instituțiilor statale; complicații în dezvoltarea parlamentarismului din Republica Moldova; nihilismul juridic.

Pentru dezvoltarea societății democratice, bazate pe valori supreme, precum respectarea drepturilor omului, egalității și demnității umane, trebuie să existe o unitate a conștiinței juridice a națiunii și statului. Această unitate poate deveni realitate numai atunci când conștiința juridică statală și cea națională vor realiza un adevăr, care rezidă în faptul că Constituția este acordul social între toate categoriile sociale ale societății, inclusiv puterea

statală, partidele politice, sectorul privat privind regulile fundamentale, după care se dezvoltă țara. Consolidarea și afirmarea conștiinței juridice naționale este bineînțeles, un proces complex și continuu, care impune voință și efort atât din partea statului, a întregii societăți în general, cât și din partea fiecărui cetățean în parte.

în viziunea noastră, Drepturile omului sunt acele drepturi care aparțin ființei umane de la naștere și care sunt inalienabile și inerente pentru fiecare om în virtutea apartenenței lui la specia umană, și sunt recunoscute universal. Deși drepturile omului sunt considerate universale și deși oamenii se nasc egali, totuși nu toți posedă aceleași posibilități să le reclame și să-și exercite drepturile la același nivel corespunzător, Toate acestea au drept consecință crearea unor inegalități, afirmarea unor grupuri în dauna altora etc.

Drepturile omului izvorăsc din demnitatea umană, deoarece fiecare om prezintă valoarea cea mai supremă ca ființă, înzestrată cu gândire, voință și emoții. Prin intermediul demnității se recunoaște fiecărui om aceste calități, indiferent de faptul ce gândește el despre sine sau cum este apreciat de cei din jur. Fiecare din noi avem demnitate, deoarece suntem oameni, iar drepturile omului servesc în calitate de apărător al demnității umane.

În concluzia dată, autorul ne propune și cîteva recomandări:

1) A obliga organele de drept, poliția, procuratura și instanțele judecătorești să examineze fără discriminare toate cazurile curente <fe adresare a locuitorilor din localitățile din stânga Nistrului, aplicând atât legislația și Constituția Republici Moldova, cât și actele dreptului internațional ratificate;

2) A crea „Casa pentru Justiție echitabilă în Transnistria” compusă din numărul judecătoriilor raionale, procuraturilor raionale, comisariatelor de poliție raionale, în care să fie numiți sau angajați judecători, procurori și polițiști prevăzuți în state pentru raioanele din stânga Nistrului, care vor examina cazurile penale civile și administrative ale cetățenilor din aceste localități;

3) A declara nule toate hotărârile instanțelor de judecată neconstituționale din raioanele din stânga Nistrului și acestea urmând a fi preluată de către instanțele judecătorești legale. In cazurile penale anchetate de autoritățile autoproclamate, fără participarea autorităților constituționale, dosarele să fie preluate și cercetate conform Constituției și legislației în vigoare a Republici Moldova;

4) A completa instanțele de judecată prevăzute pentru localitățile din raioanele de est ale Republicii Moldova, inclusiv cu judecători actualmente angajați în structurile parastatale, dacă aceștia vor accepta să servească poporului, să respecte Constituția și legislația în vigoare a Republicii Moldova și după ce vor trece procedurile de selectare și numire prevăzute de legislație.

5) Includerea în agenda guvernamentală a problematicii egalității de șanse între femei și bărbați și a programului de măsuri concrete pentru aplicarea Planului Național de Acțiuni pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați; Asigurarea finanțării necesare, din bugetul de stat, pentru. susținerea activităților și punerea în practică a măsurilor de realizare a egalității de șanse între femei și bărbați. Echitatea gender necesită a f realizată printr-un șir de acțiuni concrete, prin intermediul cărora vor fi eliminate disparitățile dintre sexe, stereotipizarea, atitudinile de sex și discriminarea.

6) Suntem de părere că non-discriminarea și drepturile individuale nu ar fi suficiente pentru a satisface nevoile minorităților, de aceea pledăm pentru drepturi speciale, ca fiind necesare pentru a asigura minorităților mijloace pentru a-și menține propriile caracteristici și tradiții în acest sens menționăm la concret școlile care să asigure educația In limba maternă. La fel, minoritățile trebuie să aibă acces liber la justiție, să fie puse sub protecția egală a legii; să li se asigure dreptul la un proces echitabil cu interpretare și traducere în limba maternă, să le fie recunoscute juridic tradițiile și obiceiurile, să fie acceptată numirea în posturi oficiale a unor reprezentanți ai acestora. De aceea, considerăm necesară adoptarea unor măsuri suplimentare concrete având drept scop consolidarea învățământului in limbile regionale sau minoritare, în special studierea limbii materne la toate treptele de învățământ, a istoriei și culturii minorităților respective, asigurarea continuității în procesul instruirii lingvistice, precum și asigurarea unei abordări științifice a educației multicul-turale și polilingve în sistemul de învățământ din republică.

7) Ţinând cont de Proiectul de Lege cu privire la non-discriminare, propus de autor, pot fi pedepsite persoanele, atât fizice cât și juridice, din toate sferele (economică, socială, administrativă, militară etc.), dacă acestea condiționează participarea la o activitate economică a unei persoane ori alegerea sau exercitarea liberă a unei profesii pe unul dintre criteriile: sex, rasă, naționalitate, origine etnică, cetățenie, origine socială, religie, convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, starea sănătății, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boala cronică necontagioasă, infecție cu HIV/SIDA sau pe alte criterii sau semne individuale.

La fel, la momentul în care un post vacant este anunțat, angajatorul nu are dreptul de a impune cerințe care au legătură cu criteriile ce se referă la sex, rasă, naționalitate, origine etnică, cetățenie, origine socială, religie, convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, starea sănătății, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecție cu HIV/SIDA sau cu alte criterii sau semne individuale, stabilite prin legislația națională cu privire la non-discriminare sau prin tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte, cu excepția cazurilor când un astfel de tratament nu constituie discriminare. înainte de a încheia un contract individual de muncă, angajatorul nu are dreptul de a cere de la candidat informații cu privire la criteriile enumerate mai sus, cu excepția cazurilor specificate de legislația cu privire la non-discriminare.

Totodată, acesta nu are dreptul de a refuza să angajeze sau să angajeze în condiții mai puțin favorabile, persoanele pe baza criteriilor și excepțiilor enumerate mai sus. Angajatorul este obligat să asigure egalitate în condițiile de muncă fără deosebire după următoarele criterii: sex, rasă, naționalitate, origine etnică, cetățenie, origine socială, religie, convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, starea sănătății, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecție cu HIV/SIDA sau după alte criterii sau semne individuale, stabilite prin legislația națională cu privire la non-discriminare sau prin tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte.

Angajatorul trebuie să asigure remunerare egală pentru aceeași prestare de servicii și lucru de valoare egală; el este obligat să prevadă șanse egale tuturor angajaților cu nici o referință la criteriile sex, rasă, naționalitate, origine etnică, cetățenie, origine socială, religie, convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, starea sănătății, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecție HIV/SIDA sau alte criterii sau semne individuale, stabilite prin legislația națională cu privire la non-discriminare sau prin tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte. El trebuie să asigure condiții egale pentru creșterea calificării și recalificării profesionale a angajaților, precum și pentru dezvoltarea și promovarea profesională în poziție sau grad prin aplicarea criteriilor de performanțe egale în aprecierea activității acestora. Angajatorul este obligat să adapteze locul de muncă la necesitățile persoanei cu disabilități atunci când o angajează sau când disabilitatea intervine după angajarea acesteia, cu excepția cazurilor când cheltuielile pentru astfel de adaptări sunt excesiv de iraționale și ar cauza un obstacol serios pentru angajator. Angajatorul este obligat, la momentul angajării, atunci când este necesar de a atinge obiectivele legislației cu privire la non-discriminare, să încurajeze persoanele care aparțin unui anumit grup etnic sau sexual, să aplice restricții sau facilitări pentru o anumită muncă sau poziție. Angajatorul este obligat să încurajeze, în condiții egale, dezvoltarea vocațională și participarea angajaților și lucrătorilor care aparțin unui anumit grup sau persoane care se identifică după criteriile: sex, rasă, naționalitate, origine etnică, cetățenie, origine socială, religie, convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, starea sănătății, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecție HIV/ SIDA sau după alte criterii sau semne individuale, stabilite prin legislația națională cu privire ia non-discriminare sau prin tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte.

Angajatorul care a primit o plângere de la un angajat al său, care se consideră victimă a unei hărțuiri, inclusiv a hărțuirii sexuale, la locul de muncă, trebuie imediat să desfășoare o investigație, să ia măsuri necesare pentru a stopa hărțuirea, precum și să impună sancțiuni disciplinare în cazul hărțuirii de către un alt angajat. în cooperare cu sindicatele, angajatorul trebuie să ia măsuri eficiente pentru prevenirea oricărei forme de discriminare ia locul de muncă. în cazul în care eșuează să îndeplinească obligațiile de mai sus, angajatorul trebuie să poarte răspundere, în conformitate cu legislația cu privire la non-discriminare, pentru actele de discriminare săvârșite la locul de muncă de către un lucrător sau un angajat al său. Angajatorul este obligat să aplice indici egali pentru sancțiunile disciplinare fără deosebirile pe criterii de: sex, rasă, naționalitate, origine etnică, cetățenie,

origine socială, religie, convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, starea sănătății, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecție HIV/SIDA sau pe alte criterii sau semne individuale, stabilite prin legislația națională cu privire ia non-discriminare sau prin tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte. Angajatorul este obligat să afișeze într-un ioc accesibil pentru angajați textul legii cu privire la non-discriminare, precum și clauzele pentru contractul individual și colectiv de muncă ce au legătură cu protecția împotriva discriminării. Angajatorul este obligat să elibereze informații (referitoare la deciziile luate de către angajator), la cererea persoanei care susține că drepturile acesteia au fost violate pe unul din criteriile: sex, rasă, naționalitate, origine etnică, cetățenie, origine socială, religie, convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, starea sănătății, vârstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, infecție HIV/SIDA sau pe alte criterii sau semne individuale, stabilite prin legislația națională cu privire la non-discriminare sau prin tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte.