fiziologie sportiva

7/27/2019 Fiziologie Sportiva

1/15

Fiziologie Sportiva Articol de specialitate

Stressul oxidativ si efortul fizic

Specii reactive ale oxigenului

Posibile surse de producere a radicalilor liberi in timpul exerciiului fizic

Sistemul defensiv antioxidant celular

Stressul oxidativ

Bibliografie

Marius-Daniel RADU, Stelian SCHIOPU, Dragomir COPREAN

Universitatea Ovidius Constanta, Facultatea de Stiinte ale Naturii,

[email protected] , [email protected]


2/15

Stressul oxidativ si efortul fizic

n ultimii 30 de ani cercetrile privind efectele fiziologice ale activitii fizice au traversat rapid grania

de la organ la celul, concetrndu-se n ultimul deceniu pe domeniile subcelulare i moleculare

(Kenneth 2000, Allen 2008).

La sfritul anilor 60 i nceputul anilor 70 cercetrile n ceea ce privete efectele fiziologice ale

activitii fizice s-au raportat n primul rnd la nivel de organ, n principal din cauza instrumentelor i

metodelor biochimice de monitorizare.

Urmtoarea etap denumit adesea i era biochimiei exerciiului fizic a durat aproximativ 15 ani

timp n care au fost puse la punct metode biochimice i tehnici de analiz experimental.

ncepnd cu anul 1987 cercetrile n domneniul fiziologiei efortului fizic au evoluat ntr-un ritm rapid,

n prezent comunitatea tiinific vorbete despre un nou termen tiina molecular a exerciului fizic

termen ce definete cunoaterea stadiului actual a mecanismelor fiziologice a exerciiului fizic (Blair

1999, Kenneth 2000).

Activitatea fizic este recunoscut ca fiind o component important a stilului de via sntos,

recomandarea vine din partea oamenilor de tiin i a clinicienilor.

Exerciiul fizic de intensitate moderat este recomandat pentru mbuntirea capacitiilor fiziologice

i funcionale a multor organe la vrstnici (Rhodes 2000 si Marzena 2006 dup Allen 2008).

Exerciiul fizic regulat pare s ntrzie alterarea proceselor fiziologice a celulelor, respectiv acumularea

moleculelor semnal pentru nceperea programului de moarte celular programat (Kirkwood 2002,

Radak 2001).

Exist peste 300 de teorii cu privire la moartea celular programat. Teorii care susin c senescena

celular i implicit moartea celular programat ar surveni n urma unor procese/evenimente

neprogramate sau sub aciunea factorilor genetici.


3/15

D. Harman 1956, postuleaz ideea c singurul gaz compatibil vieii, oxigenul genereaz specii reactive

deosebit de agresive/nocive pentru celule (teoria radicalilor liberi nsenescena celular).

Celulele produc continuu radicali liberi ai oxigenului secundar, ca urmare a proceselor metabolice

(Urso 2003).

Paradoxal, exerciiul fizic reprezint o veritabil surs de radicali liberi, ca urmare a intensificrii

proceselor metabolice i a consumului de oxigen (Antoni 2005, Christopher 2004, Powers 2007).

Radicalii liberi ai oxigenului sunt molecule sau fragmente moleculare tranzitorii de mare complexitate

deosebit de reactive, care conin unul sau mai muli electroni impari.

Oxigenul este un aceptor universal de electroni care permite organismelor aerobe s utilizeze energia

nmagazinat n carbohidrai, grsimi i proteine. Este larg acceptat i experimental dovedit c n timpul

acestui proces catabolic pot rezulta att radicali liberi ai oxigenului, ct i diferite alte forme secundare

de radicali.

Termenul de specii reactive ale oxigenului este un termen general care se refer nu numai la

radicalul oxigen central, ci include de asemenea i alte specii chimice reactive ale oxigenului denumite

falii radicali (Halliwell 2007).

Radicalii liberi ai oxigenului sunt: radicalul superoxid, radicalul hidroxil, radicalul peroxid de hidrogen

(apa oxigenat) i oxigenul singlet.

Radicalul superoxid - este cel mai cunoscut i studiat radical liber al oxigenului, se pare c este primul

intermediar al activrii oxigenului pe calea reducerii univalente. Acest radical al oxigenului este unic prin

faptul c poate reaciona cu alte specii chimice ale oxigenului rezultnd radicalii liberi secundari

deosebit de duntori pentru sistemele biologice.

Roth i Droge (1991) au artat c radicalul superoxid activeaz celulele-T care vor crete secreia unor

factori implicai n creterea muscular, ct i a interleukinei-2.

Denhman i Harman a sesizat c in vivo, radicalii superoxid pot lua natere n urma multiplelor reacii

enzimatice incomplete (Allen 2008).

La pH fiziologic, radicalul superoxid are o via scurt de ordinul milisecundelor, dar are o mare

proprietate de a penetra biomembranele (Salvador 2001).

n organism, radicalii superoxid pot fi generai n numeroase procese i reacii nc insuficient cunoscute

o parte din ele.


4/15

O2 + e O2 (radicalul superoxid)

Radicalul Hidroxil- este cea mai puternic specie reactiv a oxigenului, reacioneaz cu viteze mari cuabsolut orice molecul organic.

Radicalii hidroxil pot fi generai n sistemele biologice pe mai multe rute/ ci:

1) descompunerea H2O2 via reacia Fenton;

Fe2+ + H2O2 Fe3+ + OH + OH-

2) secundar n urma interaciunii radicalului superoxid cu peroxidul de hidrogen reacia Haber-Weiss;

O2 + H2O2 O2 + H2O + OH

3) interaciunea dintre metalele tranzitorii exemplu cupruli radicalul peroxid de hidrogen.

Cu+ + H2O2 Cu2+ + OH + OH-

Radicalul hidroxil are o via extrem de scurt din aceast cauz este radicalul cel mai puin studiat i

despre care se tiu foarte puine amnunte moleculare (Byung 1994).

Radicalul peroxide de hidrogen- este cea mai stabil form derivat din O2, permeabil pentru

membranele celulare i are o via lung n celul. Este citotoxic, i considerat un foarte bun agent de

oxidare. H2O2 reacioneaz cu ioni metalici (reacia Haber-Weiss), rezultatul acestor reacii fiind apariia

radicalului hidroxil.

Radicalul peroxid de hidrogen rezult n urma reaciei de dismutare a radicalilor superoxid, reacie

spontan sau catalizat de enzima superoxid dismutaza.

Oxidul nitric NO- Dei nu este un radical liber al oxigenului, NO este o important molecul semnal

implicat n diferite procese fiziologice i fiziopatologice.

Oxidul nitric este sintetizat din aminoacidul L-arginina (aminoacid esenial izolat pentru prima dat n

1886) n multe linii celulare, sub aciunea NOS (oxid nitric sintetaza).


5/15

L-arginina + n NADPH + n O2 L-citrulina + Oxidul Nitric + n NADP+

NOS se prezint sub trei izoforme: NOS-1 prezent la nivelul esutului nervos, NOS-2 enzima inductibil,

predominant n stri inflamatorii i NOS-3 cu origine n celulele endoteliale.

NO reacioneaz cu unele metale tranziionale, n celul se leag de diveri ioni metalici i particip la

activarea a numeroase enzime, exemplu, activarea guanilat-ciclaza de ctre NO conduce la

transformarea GTP n GMPc. Aceast legtura ntre NO i diferii ioni metalici nu numai c reprezint un

mecanism major de aciune, dar apare i joac de asemenea, un rol major n inactivarea sa prin legare la

ionul de fier din hemoglobin.

NO reacioneaz i cu radicalul superoxid rezultnd o specie chimic deosebit de reactiv, radicalul

peroxinitrit (ONOO-).

O2 - + NO ONOO

Descoperirea ca NO este o important molecul semnal la nivelul sistemului nervos central a schimbat

total concepia cercettorilor care pn n deceniul trecut credeau c bariera hemato encefalic nu

poate fi trecut de precursori NO (Juan 2002).

n ceea ce privete semnalizarea neuron-neuron (sinapsa) s-au identificat mai multe izoforme ale NOS-

1 i anume: n NOS , n NOS , n NOS , n NOS , n NOS-2 enzime secretate de diferite celule nervoase

localizate n diferite regiuni encefalice (Alderton 2001, Gibson, 2001, Nakane, 1993, Silvagno, 1996).

Se pare c activitatea n NOS este dependent de concentraia Ca 2+ liber citosolic care stimuleazinteraciunea cu calmodulin (Knowles 1989, Sheng 1992, Komeima 2000).

NO este implicat n numeroase ci de semnalizare interneuronal (NO se leag de receptori NMDA) ce

formeaz cile aferente i eferene nociceptive (Mao 1999, Mayer 1999).

Majoritatea informaiilor pledeaz pentru prezena n NOS la nivelul sistemului circulator encefalic, n

celulele gliale, dar predominant n corpurile neuronilor unde particip la meninerea homeostaziei

cerebrale (Bredt 1990). Se pare c, dac trec prin perioade scurte de ischemie neuronii sintetizeaz n

exces NOS n vederea stabilizrii fluxului sanguin prin intermediul NO care este un puternic vasodilatator

(Iadecola 1995).

La nivel muscular, alterarea semnalului chimic produs de NO duce la apariia multor traume musculare,

datorate activitii metabolice crescute a muchiului (Stamler 2001).

Se pare c una din cauzele apariiei distrofiei musculare Duchenne ar fi alterarea echilibrului dintre NOS

intra i extracelular pe deoparte, iar pe de alt parte, alterarea semnalului mediat de NO (Brenman

1995).


6/15

Fiind implicat n foarte multe ci de semnalizare celular NO este indispensabil funcionrii n limite

fiziologice normale a organismului, dar n concentraii mari se leag de gruprile SH, activeaz enzime

mari consumatoare de energie, produce alterri ale ADN-ului, particip la oxidarea hemoglobinei i

mioglobinei.

n timpul reperfusiunii ischemice este secretat o mare cantitate de NO care reacioneaz cu radicalulsuperoxid i produce o specie chimic deosebit de toxic, radicalul peroxinitrit.

NO particip la coagularea sngelui, stimuleaz factori de coagulare.

NO activeaz sinteza proteic i mrete masa muscular prin stimularea secreiei hormonului de

cretere.

Radicalul peroxinitrit- Reacia dintre radicalul superoxid i NO conduce la apariia unei noi specii

chimice de mare importan n procesele fiziopatologice i anume radicalul peroxinitrit.

O2 - + NO ONOO

Reacia ce conduce la apariia radicalului peroxinitrit este de trei ori mai rapid dect reacia de

dismutare a radicalului superoxid cu formare de radical peroxid de hidrogen, acest fenomen este mai

rapid chiar i dect interaciunea dintre NO i proteina hem.

Radicalul peroxinitrit este clasificat ca fcnd parte din speciile reactive ale azotului, care include de

asemenea NO i N2O3 .

Hipercloritul- Rezult n urma reaciei dintre H2O2 i Cl- , reacie catalizat de mieloperoxidaza.

H2O2 + Cl - HOCl + -OH

Hipercloritul este predominant format de neutrofile i poate aduce prejudicii unei game variate de

biomolecule, oxideaz tioli, lipidele, acidul ascorbic i NADPH-ul rezultnd diferii compui secundari de

mare importan fiziopatologic (Halliwell 2007).

Mai mult dect att, n form acid pot traversa membrana celular, acea structur de mare

complexitate biochimic i pot intra n interaciune cu toate biomoleculele existente n celul

participnd activ la procesul de apoptoz grbit a celulei.


7/15

Specii de radicali secundari- Dup cum am artat anterior, radicalii liberi sunt specii chimice de mare

complexitate care conin unul sau mai muli electroni impari i care prezint o serie de particulariti

(prezint sarcin electric (+, -, neutru), conin unul sau mai muli electroni impari, posed o foarte mare

reactivitate chimic ).

Aceti radicali in vivo provin din oxigen i azot i se numesc specii reactive ale oxigenului respectiv,specii reactive ale azotului.

Conform principiului II al termodinamicii, orice sistem tinde s ating mai repede sau mai ncet o stare

de repaus de echilibru, conform acestui principiu i RL reacioneaz cu o gam variat de biomolecule n

vederea obinerii strii de echilibru.

Radicalii liberii se prind specific de o gam larg de specii biochimice i induc o serie de reacii n lan

din care rezult diferii produi intermediari (specii reactive secundare) deosebit de toxice pentru

sistemele biologice.

Un exemplu de specii reactive secundare sunt intermediari obinui n urma peroxidrii lipidelor. Deciradicalii liberi ai oxigenului acioneaz odat asupra lipidelor i secundar prin produi intermediari

obinui n urma cascadei de reacii.

Dac ar fi s analizm constituienii celulari, am vedea c un procent de peste 60-65% l dein lipidele

care intr n structura biomembranelor i nu numai.

n cele ce urmeaz, voi prezenta schema peroxidrii lipidelor.

R-CH=CH-CH2-R

(acid gras polinesaturat)

R-CH=CH-CH - R

(radicalul alilic al acidului gras nesaturat)

R-CH=CH-CH-R

O

O(radical peroxilipidic)


8/15

R-CH=CH-CH-R

O

O

H- C- CH2 CH

O O

Fig.1. Peroxidarea lipidelor , malonildialdehida (MDA) (Alessio 2000)

n mod normal, NO este o molecul puternic vasodilatatoare, n condiii de ischemie la nivel vascular

sunt secretate mari cantiti de radicali superoxid capabili s reacioneze cu NO secretat n cantiti

sporite, rezultnd un intermediar deosebit de toxic radicalul peroxinitrit.

continuare ... Posibile surse de producere a radicalilor liberi in timpul exerciiului fizic

Marius-Daniel RADU, Stelian SCHIOPU, Dragomir COPREAN

Universitatea Ovidius Constanta, Facultatea de Stiinte ale Naturii,

[email protected] , [email protected]

18 ianuarie 2010

Rezumat: Supraantrenamentul reprezinta in cazul sportivilor de performanta un sindrom care apare prin

depasirea raportului optim dintre antrenament-refacere, ceea ce duce la instalarea oboselii

patologice.Consta in simptome variate si este foarte importanta prevenirea si depistarea timpurie a

acestui sindrom .Este dificil de diagnosticat, iar diagnosticul poate fi pus dupa o examinare clinica foarte

amanuntita si dupa ce au fost excluse alte cauze ale tulburarilor care apar in cadrul

supraantrenamentului.


9/15

Cuvinte cheie: supraantrenament, sindromul de supraantrenament, sportiv supraantrenat.

Material aparut in nr. 6 al revistei romane de Medicina Sportiva.

Autori: Laura-Margareta Bara 1, Alin-Nicolae Popescu 2

1 -Medic rezident medicina sportiva

Medic lot national rugby feminin

2- Medic specialist medicina sportiva

Medic lot national seniori

Introducere: Supraantrenamentul reprezinta o stare in care apar o serie de simptome care au ca

rezultat final scaderea performantei sportive, datorita intensitatii crescute a antrenamentelor si/sau

depasirea abilitatii de adaptare si refacere.

Adesea supraantrenamentul poate fi impartit in doua forme: cu predominanta componentei

simpatice si cu predominanta componentei parasimpatice.

Forma simpatica de supraantrenament include cresterea activitatii simpatico in repaus cuurmatoarele simptome :cresterea frecventei cardiace de repaus, scaderea apetuitului, lipsa odihnei,

excitabilitate(1)Slabirea performantei apare mai inainte in exercitiul anaerob. Forma parasimpatica este

asociata cu scaderea activitatii simpatice in repaus, primele simptome incluzand:-inhibitia

temperamentala, lungi perioade de somn, stari depresive. Scaderea performantei data de

supraantrenamentul parasimpatic afecteaza prima data activitatea aeroba.

Sindromul de supraantrenament (overtraining syndrome)-consta in variate simptome la un sportiv

care este inclus intr-un program de antrenament care a depasit limitele sale fiziologice si/sau psihologice

Pe masura ce intensitatea si volumul antrenamentului continua sa creasca apare un dezechilibru intre

nivelul de antrenament tot mai ridicat si o recuperare adecvata. Performanta fizica a sportivului scade si

abilitatea sa de a mentine un nivel mai crescut al antrenamentului este tot mai slaba. Acest sindrom este

o stare de oboseala cronica si de scadere cronica a performantei , acompaniata de numeroase simptome

fizice si psihice.


10/15

Fiziopatologia supraantrenamentului: Un program de antrenament de supraincarcare este esential

pentru imbunatatirea performantei sportive. Daca acest tip de antrenament nu este urmat de periaode

de refacere adecvate poate aparea supraantrenamentul.

Exista mai multe teorii in ceea ce priveste sindromul de supraantrenament:

unii cercetatori sustin ca supraantrenamentul poate fi vazut ca cel de al treilea stadiu al sindromului

general de adaptaresindromul Selyes, al treilea stadiu al acestui simdrom fiind cel de epuizare si

reprezinta incercarea organismului de a-si restabili homeostazia Sindromul Seyles a fost descoperit de

Hans Selye si descrie un sindrom care apare datorita stresului cu numeroase simptome incluse in trei

stadii. Primul stadiu este cel de alarma (alarm)-cu o reactie psihica imediata a organismului cu evolutie

spre deprimarea sistemului imun, facand organismul succeptibil la infectii. Al doilea stadiu-rezistenta

(resistance)-cand organismul incearca sa combata efectele stresului si se adapteaza la situatii din ce in ce

mai stresante, dar aceasta capacitate apare initial dupa care este depasita. Cel de al treilea stadiu este

epuizarea-(exhaustion)-cand apare epuizarea, iar organismul nu mai are reserve psihice si fizice de

refacere. in acest al treilea stadiu este inclus supraantrenamentul de catre unii cercetatori.

- O alta teorie este aceea ca responsabila de simptomatologia din supraantrenament sunt

modificarile de la nivelul sistemului nervos central de unde pornesc raspunsuri inadecvate catre periferie

ca urmare a unor excitanti supraliminari pe fond de oboseala reziduala. Aceste modificari includ:

disfunctii hipotalamice, dezechilibru in balanta amino-acizilor(care poate conduce la concentratii

crescute de serotonina in creier). Modificarile la nivel periferic cuprind: scaderea sensibilitatii adrenale la

ACTH , scaderea depozitelor de glicogen , scaderea excitabilitatii neuro-musculare.Se presupune ca

exista un blocaj sinaptic neuro-muscular care ar bloca transmiterea influxului de la nerv la

muschi.Aceasta teorie scoate in evidenta importanta refacerii in efortul sportive ca mijloc profilactic de

combaterea oboselii patologice si de protejare a sanatatii sportivului.

- O alta teorie interesanta este ipoteza citokinelor-conform careia stresul fizic excesiv si insuficienta

odihna si refacere, induc un raspuns inflamator acut care cauzeaza in cele din urma o inflamatie

sistemica.(11). Monocitele circulante sunt activate , apoi elibereaza citokine proinflamatorii care

actioneaza la nivelul sistemului nervos central, a axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian si

sistemului nervos vegetativ simpatic.Totodata aceasta teorie presupune ca inflamatia sistemica poate fi

baza pentru multitudinea de modificari neuro-endocrine, psihologice si imunologice observate in

sindromul de supraantrenament.

Sportivii cu cel mai mare risc de supraantrenament sunt considerati cei care practica sporturi de

anduranta, deoarece au perioade lungi de exercitiu intens, sportivii tineri sunt de asemenea expusidatorita lipsei de experienta , alergatorii care participa la mai multe curse pe sezon si nu se refac

suficient dupa competitii, cei cu volum mare de antrenament si care se antreneaza de mai multe ori pe

zi, ceoi care practica triathlon, pentathlon, decathlon.


11/15

Clasificare clinica: din punct de vedere clinic se deosebesc doua forme de supraantrenament si

anume: oboseala musculara(periferica) si oboseala neuropsihica ( centrala ).

Oboseala musculara se mai numeste sindromul de muschi dureros si apare mai tarziu in cadrul

supraantrenamentului. Se manifesta prin durere musculara continua ca urmare a unor exercitii cu care

sportivul nu a fost obisnuit sau a unei activitati fizice riguroase.Sportivii adesea acuza fatigabilitatemusculara , muschi impietrit, care este foarte dureros si edematiat, acestea datorita unui raspuns

inflamator la nivel muscular cu cresterea concentratiei de creatin kinaza, cu un varf la 48-72 ore .Aceste

simptome dispar de regula dupa cateva zile, desi pot persista pana la 5-7 zile.Daca este sever afecteaza

performanta prin scaderea fortei musculare, scaderea proceselor de refacere a rezervelor de glycogen si

ingreunarea miscarilor.

In acest tip de oboseala musculara se descriu mai multe cauze:-epuizarea rezervelor de creatinfosfat

muscular (prezenta in eforturile anaerobe alactacide si lactacide)

-epuizarea rezervelor de creatinfosfat insotite de cresterea acidului lactic (in eforturile de tip

anduranta scurta)

- cresterea acidului lactic muscular insotita de cresterea amoniacului hepatic (in eforturile de

anduranta medie)

- epuizarea glicogenului muscular la care se adauga acumularea de peroxizi lipidici.(16)

Oboseala neuro-psihica (centrala) cuprinde:-scaderea glucozei sanguine. In efort creierul consuma

aproximativ 5 g glucoza/ora iar creieruleste organ vital foarte sensibil la scaderea glicemiei. Glicogenul-

forma de rezerva a glucozei in organism, este apreciata la aproximativ 500 grame dintre care 400 grame

in muschi (valori normale=1 gram glicogen la 100 g tesut muscular) si 100 grame in ficat. Daca diminua

acest nivel organismul este afectat in mod serios.

- in creier se acumuleaza aminoacizi esentiali(valina, leucina, izoleucina, triptofan, etc)si induce

perturbari functionale la nivelul neuronului.

- Stresul neuropsihic(present la tragatori, scrimeri, gimnasti-gimnaste, portarii la jocurile sportive etc).

Clinic: Nu exista simptome universal valabile si acceptate care sa descrie succinct sindromul de

supraantrenament .Frecvent, sportivul poate prezenta mai multe simptome, dintre acestea cele mai

obisnuite si intalnite sunt oboseala, depresia si senzatia de greutate in muschi. De asemenea sportivulpoate prezenta ca unic symptom afectarea performantei Alte simptome adesea observate la sportivul

supraantrenat includ:-cresterea frecventei cardiace de repaus, scadere in greutate, perturbari ale

somnului, lipsa apetitutlui alimentar, stari depressive, limfadenopatie, scaderea performantei,

iritabilitate, lipsa odihnei, mialgii difuze si artralgii, scaderea puterii de concentrare, infectii frecvente de

cai respiratorii superioare, labilitate emotionala, transpiratie excesiva, senzatie de picioare grele,

scaderea libidoului.


12/15

Aspecte psihologice in sindromul de supraantrenament.

Perturbarea starii psihice a sportivului este o componenta esentiala a sindromului de

supraantrenament si poate fi asociata cu cresterea in volum si/ sau intensitate a

antrenamentului..Simptomele psihice care sunt in relatie cu scaderea performantei include: oboseala,

deficitul de concentrare, depresie si iritabilitate. De asemenea labilitatea emotionala, anxietatea,

perturbarile de somn si scaderea libidoului pot fi intalnite. (14). Foarte frecvent este folosit profilul starii

psihice pentru a masura perturbarile psihopatologice care apar. In aceasta privinta supraantrenamentul

poate fi detectat prin utilizarea scalei Borg de percepere a efortului. RPE(rating of perceived exertion

presurtare provenind din limba engleza ) rata de percepere a efortului fiind o metoda subiectiva de

cuantificare a efortului. Modul in care o persoana percepe efortul ii influenteazaraspunsul la activitatea

fizica, modificand parametrii biologici, inclusiv ritm cardiac, frecventa respiratorie, oboseala musculara.

In supraantrenament, aceasta scala este modificata , percepand efortul ca fiind mai greu la un numarmai mic din scala,decat de obicei.La maratonisti apare adesea comportament obsesiv-compulsiv datorita

distantelor mari pe care le parcurg zilnic deja intrate in rutina.(14)

Aspecte imunologice in sindromul de supraantrenament: Desi , sportivii nu sunt clinic

imunocompromisi, se pare ca sunt mult mai susceptibili la infectii pe parcursul perioadelor de

antrenament de intensitate foarte mare.(4) Mai exact apar mai frecvent in aceste periaode de

antrenament de intensitate mare,infectii de cai respiratorii superioare. (IACRS). Concentratia de

imunoglobulina A (IgA) secretorie scade pe parcursul perioadelor de antrenament intens Functianeutrofilelor si activitatea celulelor citotoxic natural killer(NK)este de asemenea afectata in mod negativ.

Nivelurile in plasma de glutamina (care este un nutrient essential pentru limfocite si monocite) sunt

scazute in supraantrenament. Glutamina actioneaza ca o sursa de energie pentru limfocite si macrofage,

scaderea nivelului de glutamina la un spotiv supraantrenat (care scade dupa antrenament de anduranta

, dar si dupa cele mai scurte ca durata) poate fi responsabila de cresterea susceptibilitatii la infectii.

Studiile efectuate pana in momentul prezent (anul 2006) nu au clarificat exact insa rolul glutaminei in

exercitiu la sportivii supraantrenati.

Afectarea cardiovasculara: Marca alterarii cardiovasculare in supraantrenament o reprezinta ocrestere a frecventei cardiace de repaus in opozitie cu bradicardia pe care o intalnim la sportivii de inalta

performanta. O crestere cu 5-10 batai/minut poate fi sugestiva, dar o crestere cu 10 batai pe minut este

adesea considerata ca semn de diagnostic pozitiv de supraantrenament.

Scad frecventa cardiaca maximala si consumul maxim de oxigen in corelatie cu scaderea varfului de

performanta.


13/15

Unul din mecanismele fiziopatologice implicate in acest sindrom este reprezentat de o relativa

scadere a volumului plasmatic, secundar deshidratarii. Suplimentar apare si afecatrea contractilitatii

ventriculare stangi observata la sportivii de anduranta. In cadrul sindromului de supraantrenament

sportivii vor fi investigate in dinamica , urmarindu-se variatiile de tensiune arteriala si frecventa cardiaca.

Modificari secretorii (hormonale): Sunt observate mulet modificari neuroendocrinologice in

supraantrenament, multe dintre ele fiind folosite ca indicatori ai acestui sindrom.Disfunctia hipotalamica

pare a fi o componenta majora a acestui sindrom. Apare o dereglare in axul hipotalamo-hipofizar

inducand modificari in echilibrul mai multor hormoni.

Studiile efectuate pe sportivii de anduranta in supraantrenamnet au demonstrat o reducere a

cortizolului, a ACTH-ului, hormonului de crestere (STH), scaderea acestora fiind indusa de exercitiul

maximal efectuat. La anumiti sportivi e afectata si secretia de GnRH(gonadotropin releasing hormone) si

a hormonului luteinizant (LH). Raportul testosterone/cortizol este folosit pentru reflectarea balantei

anabolic/catabolic la sportivi ,acesti doi hormoni jucand un rol important in metabolismul proteic si

glucidic.O scadere cu 30% a acestui raport sugereaza supraantrenament si poate ajuta la diagnosticarea

timpurie a sportivilor supraantrenati.

Nivelul de catecolamine este de asemenea scazut si este implicat si in patogeneza acestui sindrom,

ducand la scaderea concentratiei de lactate sangvin si astfel la scaderea performantei. La sportivii ce

prezinta acest sindrom , eliberarea nocturna de catecolamine este suprimata , dar in timpul exercitiilor

fizice eliberarea lor este crescuta.

Diagnosticul diferential al sindromului de supraantrenament: este adesea dificil de diagnosticat si

poate fi stabilit dupa o examinare clinica amanuntita si dupa ce am exclus alte cauze ale tulburarilor care

apar.

Diagnosticul diferential poate fi facut cu o serie de tulburari cum ar fi: infectii virale, anemie,

hipotiroidism, mononucleoza infectioasa, boala Addison, diabet insipid, cardiomiopatia hipertrofica,

miocardita subacuta, sindrom de oboseala cronica, boli psihice, alergii, astm, boli musculare.Se mai face

si diagnosticul diferential cu oboseala fiziologica dupa un program de antrenament foarte intens, dar

aceasta dureaza cateva zile si sportivul se reface, pe cand in sidromul de supraantrenament refacerea

dureaza de la cateva saptamani pana la luni de zile si doar in conditiile in care a fost diagnosticat si

tratat.

Diagnosticul pozitiv. Ca si criterii de diagnostic pozitiv sunt suficiente scaderea performantei asociata

cu alti indicatori de supraantrenament.


14/15

Au fost propusi anumiti parametrii de laborator pentru a stabili diagnosticul de supraantrenament si

anume: scaderea raportului testosterone/cortizol, scaderea catecolaminelor in timpul noptii, scaderea

IgA salivara, scaderea concentratiei snagvine de lactate. Alti indicatori pentru supraantrenament sunt:

cresterea frecventei cardiace de repaus, scaderea in greutate, infectii frecvente, perturbari de somn,

polidipsie.Tot ca parametrii de diagnostic pozitiv sunt considerate si scaderea duratei de timp de la

inceputul exercitiului anaerob pana la epuizare (se scurteaza perioada) si scaderea nivelului de

glutamina.

Se pare ca cei mai sensibili indicatori ai supraantrenamentului sunt simptomele psihologice incluse

intr-un profil psihic alterat.

Tratament. Nu exista un protocol specific de tratament al acestui sindrom. In orice caz trebuie

recunoscut devreme pentru a putea preveni din timp.

Consta in scoaterea sportivului din mediul sportiv si trimiterea sa intr-o statiune subalpina (600-800m) pentru 3-4 saptamani.(16). Daca se poate sa fie insotit de o persoana apropiata din anturajul sau.

Aici se va acorda atentie odihnei active, sferei neuro-psihice, alimentatiei anabolizante(hiperproteice,

hiperglucidice, hipolipidice, bogata in vitamine si minerale). (16). Ca medicatie adjuvanta se pot

administra : complexe vitaminice si de minerale, neurotrope, antioxidante, aspartat de arginina,

sedative sau chiar hipnotice la nevoie pentru a ajuta somnul.

Dintre mijloacele fizioterapeutice se recomanda hidroterapia cu plante , magnetodiafluxul sedativ,

aeroionizarea negativa naturala sau artificiala.Dintre mijloacele psihoterapeutice se recomanda:

sugestia si autosugestia, tehnicile de relaxare, trainingul autogen.

Urmeaza apoi o perioada de inca 4 saptamani cu aceleasi tehnici dar la domiciliul sportivului, apoi

dupa un nou control medical se paote reveni la antrenamente dar treptat si abia dupa 4 luni la

competitii.(16).

Sportivul trebuie sfatuiti corect despre importanta tehnicilor de relaxare si de odihna(8) si este

cruciala comunicarea deschisa cu antrenorul si medical.

Bibliografie completa:

1. Morton Ar: periodisation and prevention of overtraining.

2. Hooper SL, Howard A et al: Markers for monitoring overtraining and recovery

3. Kentta G, Hassmen P: Overtraining and recovery;a conceptual model, 1998

4. Mackinnon LT: Overtraining effects on immunity and performance in athletes. Immunol Cell Biol.


15/15

5. Mackinnon Lt, Hooper S: Mucosal secretory immune system reponse to exercise of varying

intensity and during overtraining. Int J sport med 1994

6. Parry-billings M, Budgett R, Koutedakis Y, et al: Plasma amino acid concentarations in the

overtraining syndrome: possible effects on the immune system. 1992

7. Portier H, Louisy F, Laude D, et al: intense endurance training on heart rate blood pressure

variability in runners, 2001.

8. Rowbottom DG, Keast D, Goodman C, Morton Ar: The haematological, biochemical and

immunological profile of athletes suffering from the overtraining syndrome, 1995

9. Rowbottom Dg, Keast D, Morton AR:The emerging role of glutamine as an indicator of exercise

stress and overtraining, 1996.

10. Smith DJ, Norris SR: Changes in glutamine and glutamate concentrations for tracking training

tolerance, 2000

11. Smith LL: Cytokine hypotesis of overtraining, 2000

12. Urhausen A, Gabriel HHW, Kindermann W :Impaired pituitary hormonal response to exahaustive

exercise in overtrained endurance athletes, 1998.

13. Urhausen A, Gabriel HHW, Weiler B, Kinderman W: Ergometric and psychological findings during

overtraining : A longterm Follow-up study in endurance athletes, 1998

14. Uusitalo Alt:Overtraining , Physician sportsmed

15. Uusitalo ALT, uusitalo AJ, Rusko Hk:heart rate and blood pressure variability during heavy trainingand overtraining in the female athlete , 1999.

16. Dragan Ioan (coordinator) -Medicina sportiva, Editura Medicala, Bucuresti, 2002

17. http://changingminds.org/explanations/brain/gas.htm

fiziologie sportiva

Documents