evolutia ocuparii fortei de munca in romania
TRANSCRIPT
Universitatea din CraiovaFacultatea de Economie şi AdministrareAfacerilor
Economie Generală şi Comunicare Economică
EVOLUŢIA OCUPĂRII FORŢEI DE MUNCĂ IN ROMÂNIA
Coordonator Ştiinţific:Prof.dr. Elena Lolescu
Absolvent:Stani Mădălina Nicoleta
Craiova2012
1
CUPRINS
CAPITOLUL 1: DELIMITARI PRIVIND PIAŢA MUNCII ………….4
1.1. Noţiunea de muncă. Piaţa Munci..........................................................................4
1.2. Funcţiile şi trasăturile pieţei Munci……………………………………………..6
1.3. Instituţii de pe piaţa Munci……………………………………………………...8
CAPITOLUL 2: EVOLUŢII ALE OCUPĂRII FORŢEI DE MUNCĂ
ÎN ROMÂNIA ÎN PERIOADA 2010-2012………………………...........10
2.1 Evoluţia ocuparii forţei de muncă in anul 2010 …………………………………10 2.1.1 .Indici trimestriali ai costului forţei de muncă………………………………..10
2.2. Evoluţia ocuparii fortei de muncă in România in anul 2011………………………..14
2.2.1. Indici trimestriali ai costului forţei de muncă………………………………..14
2.2.2. Rata şi numărul locurilor de muncă vacante în anul 2011…………………...21
2.3. Evoluţia ocuparii forţei de muncă in anul 2012……………………………………..23
2.3.1. Indici trimestriali ai costului forţei de muncă………………………………..23
2.3.2. Rata şi numărul locurilor de muncă vacante în anul 2012…………………....28
CONCLUZII …………..............................................................................31
BIBLIOGRAFIE........................................................................................33
2
INTRODUCERE
În demersul ştiinţific întreprins ne-am focalizat preocupǎrile de cercetare spre
problematica existentă pe piața forței de muncă din România în perioada 2010-2012,
evidențiind aspectele teoretice si practice privind ocuparea și echilibrul pornind de la
identificarea limitelor evaluǎrii în contextul actual .
Astfel, putem considera cǎ obiectivul major al cerecetǎrii întreprinse îl reprezintǎ
analiza modificărilor apărute pe această piață in pana în anul 2012 precum și modelarea
în dinamică a evoluței ratei șomajului în România.
Ocuparea forţei de muncă şi şomajul sunt două fenomene care produc
consecinţele cele mai profunde în activitatea economică şi socială a unei ţări.Respectul
faţă de om, faţă de valoarea pe care el o produce trebuie să devină o prioritate de prim
rang în agenda cotidiană a guvernanţilor.În fond, economia studiază modul în care
indivizii, firmele, guvernul şi alte organizaţii din societate fac alegeri şi cum determină
aceste alegeri folosirea resurselor societăţii
Adesea tindem să uităm faptul că resursele care produc în cea mai mare parte
profitul mult dorit nu sunt cele financiare sau maşinăriile din curtea întreprinderii, ci
oamenii care folosesc aceste resurse şi produc cu ajutorul lor valoarea adăugată numită
profit. De felul în care oamenii sunt educaţi, antrenaţi şi conduşi depinde succesul şi
performanţa unei economii. Încă de la Adam Smith, părintele economiei politice
moderne, s-a observat că avuţia naţională este dată de gradul de ocupare al populaţiei,
de nivelul ei de calificare şi de instruire.
Finalul lucrării conţine prezentarea unor concluzii generale, care rezultă în
urma sintetizării rezultatelor cercetării noastre legate de piaţa forţei de muncă in ani
2010-2012 .
Sperăm ca prin lucrarea de faţă sa stimulăm interesul privind modalităţile
de diminuare şi eradicare a şomajului tuturor celor care pot lua decizii în acest sens , dar
şi celor care vor continua cercetările în acest domeniu.
3
CAPITOLUL 1: DELIMITĂRI PRIVIND PIAŢA MUNCII
1.1. Noţiunea de muncă. Piaţa muncii
Orice activitate economică, în condiţiile economiei de piaţă asociaza, în mod
obiectiv, factorul de producţie capital, cu inca un factor esenţial, factorul muncă. Acest
factor se procură prin intermediul pieţei, piaţă muncii constituindu-se astfel, intr-un
subsistem al economiei de piaţa.
Pe aceasta piaţă functionează cererea şi oferta, se formeaza un preţ, dar toate
acestea se manifesta în funcţie de specificul determinat de obiectul tranzacţiilor de pe
aceasta piaţa.
In cadrul pieţei muncii se intalnesc cei ce poseda factorul de producţie capital cu
cei care detin factorul de producţie muncă.
Piaţa muncii este influentata de factori de ordin demografic, social-politic,
psihologic etc.
Factorul demografic influeneţează în mod special oferta de muncă, populaţia ţării
fiind “rezervorul” care alimenteaza permanent această piaţa. Dar, pe piaţa muncii,
subiecţii ofertanţi nu sunt toţi cetaţenii unei ţari. În primul rând trebuie luat în
consideraţie factorul vârsta, cele doua limite inferioare şi superioare, ceea ce conturează
noţiunea de “populaţie aptă de muncă”.1
Pentru analiza economica, o mare importanţă o prezinta structurarea pieţei
muncii, ea permiţand cunoaşterea proporţiilor în care se folosesc resursele de muncă, ca
urmare a repartizării lor, în functie de cerere şi ofertă, pe diferite ramuri şi subansambluri
ale activităţii economice: agricultura, industrie, servicii etc., ceea ce indica nivelul
tehnologic din economia ţarii şi în general, gradul ei de dezvoltare economica.
Analiza acestui fenomen, cauzele şi modalitaţile de combatere prezinta un mare
interes pentru întreg sistemul economic al unui stat.
Premisele teoretice ale analizei pieţei muncii sunt: muncă şi rolul ei în dezvoltarea
social-economica, teoria pieţei şi a preţurilor în general.
1 Emilia Ungureanu, Piaţa muncii, Editura Agir, Bucureşti, 2001
4
Piaţa muncii (cererea şi oferta de muncă) se desfasoara în trepte sau faze.
Oferta de muncă constituie deci acele resurse de muncă, ce se incadreaza în
categoria de oferta pe baza criteriului remunerarii. Aceasta se manifesta prin cerere de
locuri de muncă salariata, în angajarea ca salariati.
Cererea de muncă pleaca de la nevoia de servicii-muncă din partea utilizatorilor
acesteia, dar conditia esentiala a transformarilor de muncă în cererea de muncă este
remunerarea sau salarizarea ; aceasta se concretizeaza în oferta de locuri de muncă
salariate.
Cererea şi oferta de muncă sunt intr-o relatie de interdependenta cu dezvoltarea
economico-sociala, de amploarea şi structurile activitatilor economice şi ale actiunilor
sociale si, pe de alta parte, de fenomenele şi procesele social demografice. Aceste inter
dependente multiple sunt sugerate de urmatoarea schema1:
Figura 1.Piaţă muncii-procesele demografice-dezvoltare culturala
1 N.Dobrota, “Economie politica’, Bucuresti, Editura Economica, 1997, pag. 384.
5
SALARIZAREA
PIAŢA MUNCII
ŞOMAJ: - exces de oferta- deficit de oferta
Populaţia
InapţiApţi
Statutulsocial
alfemeii
Soldulmigraţiei interna-ţionale
Populaţia
cu vârsta de muncă
Activităţisocial-economice
Schimbări calitative
Export
Investiţii
Consum finalNatura Muncă Capital
Durata muncii
Producţia vizată
Populaţia activă
disponi-bilă
REMUNERAREA
OFERTA DE
MUNCĂ
CERERE DE
MUNCĂ
1.2. Functiile şi trasaturile pieţei muncii
Caracterul specific al pieţei muncii se întrepatrunde cu cel derivat. Astfel
funcţia majora a acesteia este de a asigura activitaţile economico-sociale cu resursele
de muncă în cantitatea, structurile şi calitatea necesare.
Caracteristicile marfii ce circula pe aceasta piaţa, precum şi raporturile
persoanelor ce participa la schimb vor fi caracterizate prin urmatoarele1:
piaţa muncii este o piaţă cu un grad ridicat de rigiditate şi
sensibilitate, ea interconditionandu-se atat cu echilibrul economic
general, cat şi cu cel social-politic;
ea este o piaţă organizata şi mai puternic reglementata;
mecanismele acestei piete au un grad mai ridicat de
imperfectiune; de pilda, salariul nu reprezinta unica şi adesea, principala
parghie de reglare a ocuparii şi utilizarii resurselor de muncă.
La sfarsitul anilor ‘60, majoritatea analistilor economici au concluzionat ca nu
poate exista o singura piaţă a muncii la scara oricarei economii nationale. Aceasta
presupune:
- existenta mai multor segmente ale pieţei muncii;
- bariere în calea trecerii de la un segment la altul;
- manifestarea mobilitaţii fortei de muncă mai ales în
limitele fiecarei pieţe şi mult mai puţin între diferitele segmente;
- salariile se formeaza şi sub influenţa unor factori sociali,
politici, institutionali.
Segmentarea pieţei reprezinta totalitatea tehnicilor de fracţionare a unei
populaţii date şi care urmaresc constituirea unor grupuri de componenti ce satisface o
anumita conditie de clasificare, în functie de criteriile considerate.
Iniţial , segmentarea pieţei muncii a fost expresia unei scheme dualiste a
sistemului economic real, acesta transformandu-se ulterior în mai multe segmente.
1 N. Dobrotă, – Economie Politică, Bucureşti, Editura Economică, 1997, pagina 394
6
Punctul de pornire în teoria segmentarii pieţei de muncă este admiterea
ipotezei existenţei unui sistem economic dualist, structurat în doua sectoare:
- sectorul primar (central) al marilor întreprinderi
- sectorul secundar (periferic) al întreprinderilor supuse
concurenţei între care apare o relatie de interdependenţa.
Deci, segmentele reale ale pieţei muncii sunt analizate prin folosirea mai
multor criterii de grupare, în functie de fiecare criteriu existand diferite genuri de
piete ale muncii. Astfel, se constata cel putin urmatoarele criterii:
a) dupa forma de proprietate – piaţă muncii a sectorului privat şi piaţa
intreprinzatorilor publici, în general piaţă sectorului public;
b) dupa dimensiunile utilizatorilor de muncă – piaţă muncii din partea marilor
firme şi piaţă muncii pentru micile intreprinderi;
c) dupa gradul de organizare a ofertei de muncă – piaţă nestructurala a salariatilor
liberi şi piaţă salariatilor sindicalizati.
Astfel apare:
piaţa primara a muncii - compusa din angajamentele oferite de intreprinderi
mari şi / sau sindicate, iar caracteristicile sale pot fi sintetizate astfel: salarii inalte,
posibilitati de promovare şi siguranta locului de muncă.
piaţa secundara a muncii - definita prin locuri de muncă slabplatite şi
instabile, cat şi de existenta discriminarilor.
In general, segmentul primar al pieţei muncii este asociat cu componenta
stabila a cererii de bunuri şi servicii, în timp ce segmentul secundar este legat mai ales
de componenta variabila a cererii. Concluzionam ca unul dintre principalii factori ai
segmentarii pieţei muncii ar fi variatia în timp a cererii de bunuri sub aspect, atat
cantitativ cat şi structural.
In Statele Unite ale Americii s-au conturat în practica şi sunt reflectate teoretic
trei sectoare ale economiei cu manifestari specifice: economia de centru,
intreprinderile periferice, economia alternativa.
7
1.3. Instituţii de pe piaţa muncii
Capacitatea administrativă priveşte în primul rând ANOFM, înfiinţată în baza
Legii nr. 145/1998, modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
249/2000.
Fundamentarea orientărilor şi soluţiilor de creştere a gradului de ocupare a forţei
de muncă (Directiva nr. 98/171/CE) este asigurată de Institutul Naţional de Cercetare
Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale, constituit prin Hotarârea Guvernului
nr. 1305/1996 (modificată de Hotărârea Guvernului nr.1773/2004 privind organizarea şi
funcţionarea Institutului Naţional de Cercetare Ştiinţifi că în Domeniul Muncii şi
Protecţiei Sociale). Institutul are atribuţii în efectuarea de studii şi prognoze privind piaţa
muncii şi protecţia socială.
Responsabilităţile de administrare, coordonare şi monitorizare a implementării
programelor finanţate din Fondul Social European revin Ministerului Muncii şi
Solidarităţii Sociale, ca Autoritate de Management, şi Agenţiei Naţionale pentru
Ocuparea Forţei de Muncă, ca Autoritate de Plată.
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă2, apărută în anul 1998
este cel mai important organism de implementare a politicilor şi programelor legate de
piaţa muncii. Agenţia este de asemenea responsabilă de coordonarea programelor active
pe piaţa muncii şi de organizarea programelor de formare profesională pentru persoanele
neocupate; are de asemenea responsabilitatea de a colecta contribuţiile la Bugetul
asigurărilor pentru şomaj, buget din care se fi nanţează măsurile active.
Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM) are în subordine
Agenţia Municipiului Bucureşti, 41 de agentii judetene ( în cadrul cărora funcţionează 70
de agentii locale şi 141 puncte de lucru), 8 centre judeţene de formare profesională a
şomerilor, 8 centre regionale de formare profesională a adulţilor, precum şi Centrul
Naţional pentru Formarea Profesională a Personalului Propriu Râşnov.
Serviciile sale se adreseaza somerilor si agentilor economici.
Principalul sau obiectiv este cresterea gradului de ocupare a fortei de munca si
implicit scaderea ratei somajului.
2 http://www.anofm.ro
8
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Familiei are responsabilitatea
generală de a elabora politicile de ocupare şi de piaţa muncii, programe şi planuri
naţionale. El are de asemenea responsabilitatea de a pregăti rapoartele bugetare la
Bugetul asigurărilor pentru şomaj pe baza propunerilor făcute de Agenţia Naţională
pentru Ocuparea Forţei de Muncă, de a controla executarea lor şi implementarea
politicilor de ocupare, a strategiilor, planurilor şi programelor realizate de Agenţia
Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi de Consiliul Naţional de Formare
Profesională.
Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor organism autonom şi
tripartit (constituit în anul 1999 ), are un rol consultativ în promovarea de strategii şi
politici de pregătire profesională a adulţilor, operaţional din februarie 2000.
Instituţionalizarea dialogului social la toate nivelurile, prin Legea nr. 109/1997 a fost înfi
inţat.
Consiliul Economic şi Social, organism tripartit cu rol consultativ în stabilirea
politicii economice şi sociale, având ca obiective majore realizarea dialogului social
dintre Guvern, sindicate şi patronat, precum şi asigurarea climatului de pace socială,
pentru a media stările conflictuale intervenite între partenerii sociali.
Comisia Naţională pentru Promovarea Ocupării este un nou organism tripartit,
consultativ constituit prin noua lege privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi
stimularea ocupării forţei de muncă.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a cărui misiune este
urmărirea aplicării şi respectării principiului egalităţii între cetăţeni Hotărârea Guvernului
nr1194/2001. La nivelul Guvernului funcţionează Departamentul pentru Relaţii
Interetnice, înfi inţat prin Hotarârea Guvernului nr. 17/1997 şi reorganizat prin
Hotarârea Guvernului nr. 13/2001, având ca responsabilitate dezvoltarea de proiecte de
acte normative referitoare la protecţia minorităţilor naţionale.
9
CAPITOLUL 2: EVOLUTII ALE OCUPARII FORTEI DE
MUNCA IN ROMANIA IN PERIOADA 2010-2012
2.1 Evolutia ocuparii fortei de munca in anul 2010 2.1.1.Indici trimestriali ai costului fortei de munca
În pofida unui început bun al anului 2010, marcat de relansarea majorităţii
sectoarelor economice,piaţa forţei de muncă nu a reuşit să reacţioneze la aceste evoluţii
pozitive. Indicatorii pieţei forţei de muncă au continuat să se înrăutăţească pe parcursul a
trei trimestre consecutive. Ocuparea forţei de muncă a scăzut pe parcursul primelor trei
trimestre ale anului, dar au fost înregistrate diferenţe remarcabile între diferite sectoare
economice. În sectorul construcţiilor scăderea nivelului de ocupare a forţei de muncă a
fost cea mai semnificativă în anul 2009 şi la începutul anului 2010, dar şi recuperarea a
fost puternică. Cu toate acestea, în sectorul construcţiilor restabilirea nivelului de
angajare a avut loc preponderent datorită unor factori episodici (cum ar fi comanda de
stat pentru lucrări de construcţie în regiunile afectate de inundaţii în raionul Hânceşti),
decât unor schimbări sistemice. Sectorul serviciilor, ca un tot întreg, a rezistat presiunilor
până în al treilea trimestru al anului 2009, când nivelul de ocuparea a forţei de muncă a
început să scadă. Un an mai târziu, nivelulde angajare a crescut puţin datorită restabilirii
unor sub-sectoare, inclusiv cel al transportului.
Pe de altă parte, ocuparea forţei de muncă în sectoarele agricol şi industrial
continuă să scadă în ciuda creşterii volumului de producţie în aceste sectoare (Figura 1).
Deşi impactul asupra populaţiei este negativ, el reflectă şi anumite schimbări calitative în
economie, cum ar fi creşterea productivităţii muncii. În ceea ce priveşte sectorul
construcţiilor, el se bazează pe utilizarea intensivă a forţei de muncă şi, respectiv, o
creştere a volumului de producţie este neapărat însoţită de majorarea nivelului de ocupare
a forţei de muncă.
10
Figura 1. Evoluţia ocupării forţei de muncă, modif. % f.a.p.
Sursa: Calcule Expert-Grup pe baza datelor BNS;
Lipsa locurilor de muncă în ţară şi oportunităţile limitate de a emigra în perioada
de după criză au împins şomajul în anul 2010 la unele din cele mai înalte valori istorice
(9,1% în primul trimestru).Şomajul oficial de asemenea a crescut, în prezent circa 50% de
şomeri fiind înregistraţi la Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă, un nivel
mult mai înalt decât până la criză (în jur de 38%).
Creşterea iniţială a şomajului înregistrat a fost explicată parţial de introducerea
schemei decompensare pentru încălzire în perioada de iarnă. Însă această explicaţie este
valabilă doar pentru municipiul Chişinău, iar în întreaga ţară şomajul înregistrat a crescut
din cauza lipsei de oportunităţi(în ţară şi peste hotare) şi diminuarea venitului disponibil
al gospodăriilor casnice. De aceea, suma totală a indemnizaţiilor de şomaj a crescut c73%
în 2010 comparativ cu anul precedent, deşi doar12% din şomeri (înregistraţi!) beneficiază
de indemnizaţii de şomaj. În acelaşi timp, faptul că o persoană are un loc de muncă nu-i
garantează ocupare plenară şi venit decent. Majoritatea întreprinderilor abia încep să se
restabilească şi nu lucrează la capacitatea deplină, ceea ce explică rata înaltă a
subocupării. În al doilea şi al treilea trimestru al anului 2010, rata subocupării a crescut în
mediu cu 37%. În prezent, circa 10% din populaţia angajată este subocupată.
11
Mai pot fi identificate şi alte tendinţe interesante în anul 2010 pe piaţa forţei de
muncă:
• Criza a afectat bărbaţii şi femeile în mod diferit. La începutul anului 2010
bărbaţii erau mai expuşi impactului negativ al crizei, deoarece sunt preponderent angajaţi
în sectoarele cele mai afectate (construcţii şi agricultură). Doar după restabilirea creşterii
economice în trimestrul 2 în sectorul construcţiilor, sector care angajează preponderent
bărbaţi, situaţia sa schimbat.
• În Moldova s-a observat un fenomen nou când tinerii au fost afectaţi mai puţin
de criză.
Astfel, numărul angajaţilor a scăzut cel mai mult în categoria de vârstă de 35-49
ani şi cel mai puţin în categoria de vârstă 15-34 ani. Prin urmare, flexibilitatea angajaţilor
tineri în raport cu programul de muncă propus a fost, cu siguranţă, percepută drept
avantaj de către angajatori.
• Migrarea spre economia neoficială a fost o metodă răspândită de soluţionare a
problemeloreconomice în timpul perioadei de criză şi după criză. În trei trimestre ale
anului 2010,numărul persoanelor angajate la negru a crescut cu 3,4%, pe când numărul
angajaţilor legalis-a diminuat cu 4,3%. Situaţia este similară atât pentru persoanele auto-
ocupate, cât şipentru salariaţi. Angajarea neoficială în sectorul oficial a atins niveluri
semnificative - întrimestrul 3 a crescut cu 6,4% comparativ cu anul precedent.
În pofida tendinţelor negative a indicatorilor pieţei forţei de muncă în 2010, rata
scăderii s-a moderat un pic în trimestrele doi şi trei. În acelaşi timp putem observa că
migraţia iarăşi devine un factor important, care influenţează piaţa forţei de muncă, în
ciuda determinării oficiale a guvernelor precedente de a schimba lucrurile. Emigrarea
revine ca soluţie principală pentru multe persoane carenu-şi pot găsi un loc de muncă sau
nu pot obţine un salariu decent în ţară.Numărul persoanelor carelucrează peste hotare sau
sunt în căutarea unui loc de muncă peste hotare a crescut în 2010 cu 6,5%.După cum a
fost menţionat anterior, majorarea cererii şi ofertei nu neapărat rezultă în crearea unor noi
locuri de muncă atuncicând au loc schimbări calitative în economie, cum ar fi sporirea
productivităţii muncii. De aceea, pentru întregul an 2010 nu estimăm majorarea nivelului
de ocupare forţei de muncă. Angajatorii par să încerce să folosească mai bine personalul
12
subocupat (care reprezintă o pondere mare a populaţiei salariate), decât să angajeze
muncitori noi pentru a satisface cresterea cererii.
Pronosticuri pentru anul 2011
• Pentru anul 2011 ne aşteptăm la o stabilizare a pieţei forţei de muncă, cu
creşterea ocupării în sectoarele construcţiilor şi serviciilor, dar scăderea în continuare a
ocupării în agricultură din cauza continuării tranziţiei de la agricultura bazată pe
utilizarea intensivă a forţei de muncă la agricultura bazată pe utilizarea intensivă a
capitalului.
• Piaţa forţei de muncă se va restabili în două etape. Pe parcursul primei etape,
aşteptată la începutul anului 2011, nivelul de ocupare a forţei de muncă se va stabiliza, cu
evoluţii mai importante în sectorul neoficial. A doua etapă, cea a migrării din sectorul
neoficial în cel oficial şi creării unor locuri noi de muncă, este aşteptată în a doua
jumătate a anului 2011,determinată de restabilirea mai sigură şi mai stabilă a sectorului
privat. Cu toate acestea viteza de ameliorare a ocupării forţei de muncă va depinde de
mediul de afaceri, stabilitatea politică şi macroeconomică din ţară.
• Pe termen scurt şi mediu migraţia va continua să fie o opţiune fezabilă pentru
persoanele care nu-şi pot găsi un loc de muncă şi nu pot câştiga salarii decente în ţară. De
aceea se aşteaptă o creştere a numărului de emigranţi până la nivelul anului 2008.
Aceasta înseamnă că migraţia va creşte cu 5% în anul 2011. Pe termen lung, evoluţia
migraţiei va depinde de negocierea regimului fără vize cu UE, care ar putea duce la
majorarea numărului de emigranţi (deşi nu semnificativ), dar, cu siguranţă, ar putea
redirecţiona migraţia dinspre ţările CSI spre UE, datorită reducerii semnificative a
costurilor migraţiei.
• Se aşteaptă ca rata şomajului să se stabilizeze la nivelul actual, cu o scădere
uşoară în al doilea semestru al anului 2011, odată cu intensificarea migraţiei.
Recomandări de politici
13
• Statul nu poate crea locuri de muncă prin intervenţie directă, dar mai curând prin
îmbunătăţirea mediului de afaceri. Doar sectorul privat poate genera suficiente noi locuri
de muncă şi eforturile statului trebuie orientate spre îmbunătăţirea mediului de afaceri
pentru a permite atragerea de investitori noi şi reducerea poverii administrative, fapt ce ar
încurajaextinderea afacerilor.
• Calitatea capitalului uman din Moldova a fost ignorată pe parcursul ultimelor
două decenii de tranziţie, iar puţinele reforme implementate au adus rezultate proaste şi,
astfel, aceasta a devenit o barieră serioasă în calea creşterii. Investiţiile în capitalul uman
sunt vitale şi nu mai pot fi amânate. Deşi impactul acestora va fi vizibil doar pe termen
lung, investiţiile în capital uman sunt necesare pentru a atrage investiţii în sectoarele cu o
valoare adăugată înaltă (care practic lipsesc din economia moldovenească, cu excepţia
sectorului IT). Acestea vor spori productivitatea muncii, un factor esenţial al creşterii.
• Dat fiind faptul că pe termen scurt şi mediu emigraţia va rămâne un fenomen
răspândit, autorităţile trebuie să depună mai multe eforturi pentru a proteja drepturile
cetăţenilor moldoveni peste hotare. Acest fapt se referă în special la protecţia socială:
trebuie semnate acorduri bilaterale privind protecţia şi asigurarea socială cu ţările în care
lucrează cetăţenii moldoveni, iar Guvernul Republicii Moldova trebuie să fie cel care
iniţiază negocierile.
2.2.Evolutia ocuparii fortei de munca in Romania in anul 2011
2.2.1.Indici trimestriali ai costului fortei de munca
În trimestrul III 2011, costul orar al forţei de muncă în formă ajustată (dupa numărul
zilelor lucrătoare) a înregistrat o rată de creştere de 3,55% faţă de trimestrul precedent şi
de 10,00% faţă de acelaşi trimestru al anului anterior.
În formă brută (neajustată), faţă de aceleaşi perioade de comparaţie, variaţia costului
orar al forţei de muncă a diferit nesemnificativ faţă de forma ajustată (3,48%, respective
10,02%).
14
Trimestrul III 2011 comparativ cu trimestrul II 2011
Faţă de trimestrul II 2011, costul orar al forţei de muncă (în formă ajustată după
numărul zilelor lucrătoare) a avut o creştere mai accentuată în învăţământ (16,65%),
industria extractivă (10,55%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică,
gaze, apă caldă şi aer condiţionat (6,48%). Cele mai mari scăderi s-au înregistrat în alte
activităţi de servicii (-1,51%), intermedieri financiare şi asigurări, respectiv informaţii şi
comunicaţii (-1,01%).
p) – date provizorii* vezi precizările metodologice de la ANEXA 1
Creşterea accentuată a costului orar al forţei de muncă în învăţământ a fost
determinată de diminuarea timpului efectiv lucrat faţă de trimestrul precedent (-20,5%),
fenomen characteristic acestei activităţi în trimestrul al III-lea al fiecărui an, cauzat de
vacanţa şcolară. În industria extractivă creşterea costului orar al forţei de muncă a fost
determinată atât de diminuarea timpului efectiv lucrat faţă de trimestrul precedent (-
15
5,2%) ca urmare a concediilor de odihnă, cât şi de creşterea cheltuielilor directe ca
urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv prime de vacanţă şi pentru „ziua
petrolistului”).
În activităţile de producţie şi furnizare de energie electrică şi termică, gaze, apă
caldă şi aer condiţionat, administraţie publică şi sănătate şi asistenţă socială creşterea
costului orar al forţei de muncă a fost determinată în principal de diminuarea timpului
efectiv lucrat faţă de trimestrul precedent (între 6,0% şi 7,3%), ca urmare a concediilor de
odihnă.
În trimestrul III 2011, creşterea faţă de trimestrul anterior (pentru indicii în
formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a componentei privind cheltuielile directe
(salariale) cu forţa de muncă a fost de 3,54%, iar pentru cea privind cheltuielile indirecte
(non-salariale) de 3,60%.Creşterile înregistrate de cele două componente - pentru indicii
în formă brută (neajustată) - au fost de 3,46% şi respectiv 3,53%.
Trimestrul III 2011 comparativ cu trimestrul III 2010
Pe principalele activităţi economice, cele mai mari creşteri ale costului orar al
forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au observat în
sănătate şi asistenţă socială (19,73%), administraţie publică (18,58%) şi învăţământ
(17,20%), datorită salarizării diferite aplicate în cei doi ani pentru personalul plătit din
fonduri publice1. Creşterile cele mai mici au avut loc în activităţile de informaţii şi
comunicaţii (4,41%), respectiv în activităţile de servicii administrative servicii
suport(4,82%).
16
p) – date provizorii* vezi precizările metodologice de la ANEXA 1
Creşterea faţă de acelaşi trimestru al anului precedent - indici în formă ajustată
după numărul zilelor lucrătoare - pentru componenta privind cheltuielile directe
(salariale) cu forţa de muncă a fost de 10,01%, iar pentru indicii în formă brută
(neajustată) de 10,03%. Componenta privind cheltuielile indirecte (non-salariale) a
înregistrat creşteri de 9,96%, respectiv 9,98%.
ANEXA 1
Indicii trimestriali ai costului orar al forţei de muncă în trimestrul III 2011
- modificare procentuală faţă de trimestrul precedent
şi faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent –
17
18
Precizări metodologice:Sursa datelor: Calculul indicilor trimestriali ai costului orar al forţei de muncă se
realizează pe baza informaţiilor obţinute din două surse de date statistice:
- Ancheta lunară asupra câştigurilor salariale (conform Regulamentului
Consiliului şi Parlamentului European nr. 1165/1998 şi nr.1158/2005 privind statisticile
pe termen scurt)
- Ancheta anuală asupra costului forţei de muncă (conform Regulamentului
Consiliului şi Parlamentului European nr. 530/1999 privind statisticile structurii
câştigurilor salariale şi costului forţei de muncă).
Datele pentru perioada 2010-2012 au fost estimate conform noii Clasificări a
Activităţilor din Economia Naţională (CAEN Rev.2), armonizată cu clasificarea
europeană în domeniu (NACE Rev.2). Metoda de estimare aplicată se bazează pe
matricea de conversie a activităţilor economice definite conform CAEN Rev.1, în
activităţile economice definite conform CAEN Rev.2. La baza construirii matricei de
conversie au stat datele colectate conform ambelor versiuni de CAEN, prin cercetarea
19
statistică lunară asupra câştigurilor salariale, în cursul anului 2008, respective prin
cercetarea statistică anuală asupra costului forţei de muncă, pentru anul 2007.
Indicele trimestrial al costului orar al forţei de muncă este un indicator pe termen
scurt care permite evaluarea tendinţelor costurilor orare suportate de angajator cu forţa de
muncă salariată. Metodologia utilizată şi seriile de date sunt construite în conformitate cu
prevederile Regulamentului Consiliului şi Parlamentului European nr. 450/2003 privind
indicii costului forţei de muncă.
Indicii trimestriali ai costului forţei de muncă se calculează ca indici de tip
Laspeyres, pentru costul total cu forţa de muncă şi cele două componente ale acestuia:
cheltuielile directe (salariale) şi cheltuielile indirecte (non-salariale), cu anul de referinţă
2008.
Indicii trimestriali ai costului forţei de muncă sunt calculaţi ca indici provizorii
pentru anul 2011, urmând a fi recalculaţi (ca definitivi pentru anul 2011 şi provizorii
pentru 2012) la sfârşitul anului 2012, când devin disponibile datele din ancheta anuală
asupra costului forţei de muncă pe anul 2011.
Costul total cu forţa de muncă – reprezintă totalitatea cheltuielilor – directe şi
indirecte – suportate de angajator cu forţa de muncă salariată. Conform metodologiei
europene, sunt excluse cheltuielile suportate de angajator cu formarea profesională a
angajaţilor, recrutarea personalului şi echipamentul de protecţie.
Cheltuielile directe cu forţa de muncă – includ sumele brute plătite din fondul de
salarii pentru timpul lucrat (inclusiv premii), pentru timpul nelucrat, drepturile în natură
ca remunerare a muncii (potrivit prevederilor din contractele colective de muncă), sumele
brute plătite salariaţilor (ca stimulente) din profitul net realizat de unitate, sumele brute
plătite din alte fonduri (inclusiv drepturi în natură) acordate conform legislaţiei în
vigoare.
Cheltuielile indirecte cu forţa de muncă – includ contribuţiile angajatorului la
fondurile de asigurări şi protecţie socială (şomaj, sănătate etc.), sumele brute plătite
salariaţilor care părăsesc unitatea (ieşire la pensie, transfer, detaşare etc.), sumele brute
plătite pentru întreruperi ale lucrului neimputabile salariaţilor, alte cheltuieli cu forţa de
muncă.
20
Timpul efectiv lucrat cuprinde numărul total de ore lucrate în program normal de
lucru şi numărul de ore lucrate suplimentar (în zilele lucrătoare, peste programul normal
de lucru şi în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale şi alte zile nelucrătoare).
2.2.2. Rata şi numărul locurilor de muncă vacante în anul 2011
În anul 2011, rata medie anuală a locurilor de muncă vacante a fost de 0,64%, în
creştere cu 0,05 puncte procentuale faţă de anul precedent.
În ceea ce priveşte numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante, acesta a
fost de 26,1 mii, în creştere cu 1,8 mii locuri de muncă vacante faţă de anul anterior.
Rata medie anuală şi numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante pe activităţi ale economiei naţionale
În anul 2011, ratele medii anuale ale locurilor de muncă vacante cu cele mai
ridicate valori s-au înregistrat în administraţia publică (1,09%) şi în sănătate şi asistenţă
socială (1,05%).
La polul opus, s-au situat activităţile din industria extractivă (0,04%), producţia şi
furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (0,11%),
respectiv cele din învăţământ (0,16%).
Peste o treime din numărul total al locurilor de muncă vacante s-au regăsit în
industria prelucrătoare (8,9 mii locuri vacante), unde rata a avut o valoare medie anuală
de 0,90%.
21
Sectorul bugetar însumează 25% din totalul locurilor de muncă vacante, cele mai
multe regăsindu-se în activităţile de sănătate şi asistenţă socială (3,1 mii locuri vacante),
urmate de administraţia publică (2,8 mii locuri vacante), respectiv învăţământ (0,6 mii
locuri vacante). În industria extractivă angajatorii au prezentat cea mai redusă cerere de
forţă de muncă salariată (0,03 mii locuri vacante).
Rata medie anuală şi numărul mediu anual al locurilor de muncă vacantepe grupe majore de ocupaţii
Cea mai mare cerere de forţă de muncă salariată exprimată de angajatori prin
intermediul ratei medii anuale a locurilor de muncă vacante în anul 2011 s-a constatat în
rândul ocupaţiilor de operatori la instalaţii şi maşini; asamblori de maşini şi echipamente
– grupa majoră 8 (0,90%) şi de muncitori necalificaţi - grupa majoră 9 (0,85%).
Aproape 22% din numărul total al locurilor de muncă vacante s-au regăsit în
rândul ocupaţiilor de specialişti în diverse domenii de activitate - grupa majoră 2 (5,7 mii
locuri vacante).
Cea mai redusă disponibilitate a cererii de forţă de muncă salariată, atât în ceea ce
priveşte rata cât şi numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante s-a constatat
pentru ocupaţiile de lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit - grupa
majoră 6 (0,24% rata locurilor de muncă vacante, respectiv 0,05 mii locuri vacante),
urmată de membrii ai corpului legislativ, ai executivului, înalţi conducători ai
administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori - grupa majoră 1 (0,38% rata
locurilor de muncă vacante, respective 1,0 mii locuri vacante).
În ceea ce priveşte numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante, cea mai
accentuată diminuare faţă de media anului 2010 s-a înregistrat în rândul ocupaţiilor de
lucrători în domeniul serviciilor - grupa majoră 5 (-0,32 mii locuri vacante).
22
2.3.Evolutia ocuparii fortei de munca in anul 2012
2.3.1. Indici trimestriali ai costului fortei de munca
În trimestrul I 2012, costul orar al forţei de muncă în formă ajustată (după
numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o rată de scădere de 3,78% faţă de trimestrul
precedent şi o rată de creştere de 4,41% faţă de acelaşi trimestru al anului anterior.
În formă brută (neajustată), faţă de aceleaşi perioade de comparaţie, variaţia
costului orar al forţei de muncă a diferit nesemnificativ faţă de forma ajustată (-3,85%,
respectiv 4,49%).
Trimestrul I 2012 comparativ cu trimestrul IV 2011
Faţă de trimestrul IV 2011, costul orar al forţei de muncă (în formă ajustată după
numărul zilelor lucrătoare) a scăzut în majoritatea activităţilor economice, cele mai
semnificative scăderi înregistrându-se în activităţile de informaţii şi comunicaţii (-
11,13%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer
condiţionat (-9,00%). Creşteri s-au înregistrat doar în activităţile de comerţ (1,52%) şi
activităţile de servicii administrative şi servicii suport (1,36%).
23
p) – date provizorii* vezi precizările metodologice de la ANEXA 2
Creşterea faţă de acelaşi trimestru al anului precedent – indici în formă ajustată
după numărul zilelor lucrătoare – pentru componenta privind cheltuielile directe
(salariale) cu forţa de muncă a fost de 4,41%, iar pentru indicii în formă brută (neajustată)
de 4,49%. Componenta privind cheltuielile indirecte (non-salariale) a înregistrat creşteri
de 4,40%, respectiv 4,48%.
Trimestrul I 2012 comparativ cu trimestrul I 2011
Pe principalele activităţi economice, cele mai mari creşteri ale costului orar al
forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în
activităţile de comerţ (8,72%), tranzacţii imobiliare (7,62%) şi industria prelucrătoare
(7,12%). Scăderi au avut loc doar în activităţile de informaţii şi comunicaţii (-2,49%),
învăţământ (-1,93%) şi hoteluri şi restaurante (-0,48%).
24
p) – date provizorii* vezi precizările metodologice de la pagina nr.3
Creşterea faţă de acelaşi trimestru al anului precedent – indici în formă ajustată
după numărul zilelor lucrătoare – pentru componenta privind cheltuielile directe
(salariale) cu forţa de muncă a fost de 4,41%, iar pentru indicii în formă brută (neajustată)
de 4,49%. Componenta privind cheltuielile indirecte (non-salariale) a înregistrat creşteri
de 4,40%, respectiv 4,48%.
Cod CAEN Rev.2Nivel secţiune.Denumirea activităţilor
B Industria extractivă
C Industria prelucrătoare
D Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer
condiţionat
E Distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare
F Construcţii
G Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor
H Transport şi depozitare
I Hoteluri şi restaurante
J Informaţii şi comunicaţii
25
K Intermedieri financiare şi asigurări
L Tranzacţii imobiliare
M Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice
N Activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport
O Administraţie publică şi apărare; asigurări sociale din sistemul public *)
P Învăţământ
Q Sănătate şi asistenţă socială
R Activităţi de spectacole, culturale şi recreative
S Alte activităţi de servicii
ANEXA 2
Indicii trimestriali ai costului orar al forţei de muncă în trimestrul I 2012 - modificare procentuală faţă de trimestrul precedent
şi faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent –
26
27
2.3.2.Rata şi numărul locurilor de muncă vacante în anul 2012
În trimestrul I 2012, rata locurilor de muncă vacante a fost de 0,61%, în creştere
cu 0,08 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent. Comparativ cu acelaşi trimestru
al anului 2011, rata locurilor de muncă vacante a scăzut cu 0,08 puncte procentuale.
Numărul locurilor de muncă vacante a fost de 25,0 mii, în creştere cu 3,4 mii
locuri de muncă vacante faţă de trimestrul anterior. În comparaţie cu trimestrul similar al
anului 2011, numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 2,3 mii.
În trimestrul I 2012, cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au
înregistrat în activităţile de distribuţie a apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi
de decontaminare (1,18%), în administraţia publică (1,15%), respectiv în sănătate şi
asistenţă socială (1,07%).
La polul opus, cu cele mai mici valori ale ratei locurilor de muncă vacante s-au
regăsit activităţile din industria extractivă (0,07%), respectiv cele de producţie şi
furnizare de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (0,12%).
Ca şi în trimestrele anului precedent, în industria prelucrătoare s-a concentrat
circa o treime (8,3 mii locuri vacante) din numărul total al locurilor de muncă vacante, iar
rata a luat valoarea de 0,82%. Peste 12% din totalul locurilor de muncă vacante s-au
înregistrat în sănătate şi asistenţă socială (3,1 mii locuri vacante), în timp ce în
administraţia publică (2,8 mii locuri vacante) s-au concentrat puţin peste 11% din
numărul total al locurilor demuncă vacante. Împreună cu activitatea de învăţământ (0,6
28
mii locuri locuri vacante), sectorul bugetar însumează peste o pătrime (26,0%) din
numărul total al locurilor de muncă vacante.
Angajatorii au prezentat cea mai redusă cerere de forţă de muncă salariată în
activităţile din industria extractivă, respectiv tranzacţii imobiliare (0,04 mii locuri
vacante, respective 0,07 mii locuri vacante).
Trimestrul I 2012 comparativ cu perioadele precedente
Comparativ cu trimestrul precedent, cei doi indicatori analizaţi au înregistrat
creşteri în aproape toate grupele majore de ocupaţii.
Atât în ceea ce priveşte rata locurilor de muncă vacante, cât şi numărul locurilor
de muncă vacante, cea mai semnificativă creştere s-a regăsit în rândul muncitorilor
necalificaţi - grupa majoră 9 (+0,28 puncte procentuale, respectiv +1,3 mii locuri
vacante). La polul opus, singurele ocupaţii care au cunoscut diminuări faţă de perioada
analizată au fost celede funcţionari administrativi - grupa majoră 4 (-0,08 puncte
procentuale, respectiv -0,2 mii locuri vacante).
*) pp - puncte procentuale
Faţă de acelaşi trimestru al anului anterior, cei doi indicatori au cunoscut atât
creşteri cât şi scăderi în aproape egală măsură.
În ceea ce priveşte rata locurilor de muncă vacante cea mai semnificativă creştere
s-a constatat în rândul ocupaţiilor de lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi
pescuit - grupa majoră 6 (+0,24 puncte procentuale), urmată de ocupaţiile de tehnicieni şi
alţi specialişti din domeniul tehnic - grupa majoră 3 (+0,06 puncte procentuale). Faţă de
29
perioada analizată, ocupaţiile de muncitori necalificaţi - grupa majoră 9 au înregistrat cea
mai accentuată scădere (-0,23 puncte procentuale).
Cea mai mare creştere a numărul locurilor de muncă vacante faţă de perioada
analizată sa observat în ocupaţiile de specialişti în diverse domenii de activitate – grupa
majoră 2 (+0,2 mii locuri vacante), iar la polul opus, s-au aflat ocupaţiile de lucrători în
domeniul serviciilor, respectiv de muncitori necalificaţi - grupa majoră 9 (-0,8 mii locuri
vacante în fiecare grupă majoră).
30
CONCLUZII
România se află de 17 ani într-o stare de tranziţie politică, economică şi socială.
Durata acesteia a fost influenţată atât de ambiguităţile politice interne cât şi de persistenţa
unor incertitudini privind aderarea ţării la Uniunea Europeană; practic până în 1995-1996
România a oscilat între tranziţia şoc şi cea graduală, concepte din a căror confruntare au
rezultat însemnate costuri economice şi sociale care au influenţat negativ condiţiile
interne de muncă şi de viaţă.
În prezent, cadrul legal referitor la ocupare, securitatea ocupării, dezvoltarea
competenţelor şi a carierei, amenajarea condiţiilor de muncă şi formarea salariaţilor,
reconcilierea vieţii de muncă şi a celei din afara muncii este în cea mai mare parte
armonizat cu reglementările şi instituţiile comunitare. Învăţământul şi formarea
profesională se aliniază calitativ şi cantitativ la valorile europene şi la realităţile noii
economii româneşti. Se fac de asemenea eforturi şi progrese în direcţia unui trend pozitiv
al veniturilor din muncă, dar şi a celor destinate protecţiei şi securităţii sociale.
Cu toate acestea, între conţinutul acquis-ului comunitar specific reglementărilor în
domeniul pieţei muncii, al securităţii şi protecţiei sociale şi realitatea practică din
România există încă numeroase asimetrii.
În sinteză, perioada de tranziţie a însemnat pentru România următoarele evoluţii
în sfera calităţii muncii şi vieţii:
populaţia totală s-a diminuat cu circa 1,5 milioane locuitori;
ocuparea a scăzut cu 2,7 milioane persoane;
numărul mediu de salariaţi este mai mic cu 3,7 milioane persoane;
numărul pensionarilor a crescut cu peste 3 milioane persoane.
În prezent, în România există circa 15 milioane persoane în vârstă de muncă, din
care sunt ocupate 8,8 milioane, iarsalariaţii însumează 4,6-4,7 milioane persoane.
Reducerea ratelor de ocupare ale populaţiei totale la circa 38% şi ale
populaţiei în vârstă de muncă la 54-55%,probează că securitatea ocupării
reprezintă un obiectiv fundamental pentru viitor; ecartul faţă de ratele de
31
ocupare din UE şi faţă de obiectivele Strategiei Lisabona rămâne încă
semnificativ.
În România există practic două pieţe ale muncii: una specifică zonelor şi
activităţilor economice din mediul urban, la care practica şi reglementările
sunt convergente cu cele din ţările comunitare şi o alta, adevărată piaţă
naturală a muncii, specifică ruralului şi populaţiei ocupate în agricultură.
Statistica oficială raportează un volum al ocupării agricole de aproximativ 3
milioane persoane, reprezentând 30-35% din ocuparea totală. Pentru această categorie de
forţă de muncă, mecanismele şi reglementările pieţei muncii nu sunt aplicabile; munca nu
ocazionează venituri băneşti, rezultatul se concretizează în venituri în natură, pentru
subzistenţă şi autoconsum. Agricultura este practic încă în afara mecanismelor economice
de piaţă, de plată şi respectiv de fiscalizare a valorii muncii.
Datele Eurostat relevă că actualul volum al ocupării din agricultura României
reprezintă aproximativ 40% din totalul agricultorilor activi din UE 15.
Pentru o agricultură competitivă, în România ar fi necesari maximum un milion
de agricultori activi. Atingerea acestor cifre presupune un transfer de 2 milioane de
persoane în alte domenii şi în special în servicii. Un asemenea proces este însă extrem de
îndelungat şi dificil dacă avem în vedere că în ţările UE, pentru a scădea populaţia
agricolă de la 15-20% n total ocupare, la 3-4% astăzi, au fost necesari peste 40 ani.
Câţi ani ar fi necesari pentru ca ocuparea din agricultură să se reducă de la 32%
astăzi, la 3-4% în viitor, reprezintă o întrebare provocatoare pentru viitorul calităţii
muncii şi ocupării din România.
Dacă aceste evoluţii vor continua, îmbătrânirea şi dispariţia naturală a populaţiei
agricole într-un interval de două decenii, pare o fi o certitudine, dar nu o soluţie de
aşteptat, fără acţiuni şi măsuri centrate pe evoluţii şi obiective europene.
Pe lângă securitatea şi structura ocupării, calitatea muncii şi a vieţii este
serios dependentă de satisfacţia în muncă şi respectiv de venituri.
Comparativ cu alte ţări comunitare, nivelul mediu orar sau lunar al câştigului
salarial este, în România de 10-20 ori mai redus; diferenţele interne, pe regiuni,
profesii/ocupaţii şi domenii ale economiei sunt şi ele marcante şi ascund valori mult mai
32
mari ale decalajelor de venit în raport cu actualii lucrători comunitari. Cursul tranziţiei s-a
soldat cu două perioade de explozie a sărăciei .
Pentru salariaţi, in luna ianuarie 2012, salarial mediu nominal brut a fost de 2022
lei, în scădere cu 187 lei faţă de luna decembrie.
Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1467 lei, în scădere faţă de luna
anterioară cu 137 lei (-8,5%).
Paradoxal, numărul şomerilor s-a diminuat iar rata şomajului a scăzut Explicaţia
acestui paradox ţine însă de migraţia pentru muncă în alte ţări UE a circa 2 milioane
persoane din România. Emigrarea este cauzată în primul rând de nivelul câştigului; în
România se pot realiza la nivelul salariului mediu pe economie, câştiguri orare medii de
maximum EUR 2 (EUR 0,50/oră pentru câştigul minim), comparativ cu EUR 7-8/oră
pentru salariul minim în agricultură sau construcţii în ţările comunitare; în al doilea rând,
românii emigrează şi din cauza lipsei de oportunităţi de muncă.
33
BIBLIOGRAFIE
A. Bacescu, M. Bacescu, “Macroeconomie.Bazele macroeconomiei”, Bucureşti ,
Editura All, 1997, pag. 287.
Dobrotă N. , “Economie politică, Bucureşti, Editura Economică, 1997, pag. 384.
Dobrotă N., – Economie Politică, Bucureşti, Editura Economică, 1997, pagina 394.
Ionescu V. , E. Gavrilă, – Elemente de macroeconomie, Bucureşti, Editura
Economică, 1999, pagina 141.
Răboacă Gheorghe , Piaţa muncii şi dezvoltarea durabilă, Bucureşti, Editura
Gheorghe Răboacă, Piaţa Tribuna Economică, 2003.
Stănculescu Marin, Gheorghe Răboaca (coordonator), Ocuparea fortei de muncă în
Romȃnia: Direcţii,posibilităţi şi mijloace de stimulare, Teză de doctorat, Editura
ASE, Bucureşti, 2007.
Ungureanu Emilia , Piaţa muncii, Editura Agir, Bucureşti, 2001.
Ungureanu Emilia , Viorel Cornescu, Piaţa muncii şi problematica ocupării
factoruluimuncă în Romȃnia, Teză de doctorat, Editura ASE, Bucureşti, 2001.
© Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi de Muncă
http://www.anofm.ro
http://www.insse.ro
34