EVALUAREAUN PROCES DE ORIENTARE ȘI OPTIMIZARE A ÎNVĂȚĂRII

Enciu Lorela-CatincaȘcoala Gimnazială „Nicolae Popoviciu”Beiuș

Evaluarea este o componentă a procesului de învățământ.Ea este un proces didactic complex,

integrat structural și funcțional în activitatea didactică. În opinia lui R.Ausubel evaluarea reprezintă “punctul final într-o succesiune de evenimente care cuprinde următorii pași: stabilirea scopurilor și a obiectivelor pedagogice, proiectarea și executarea programului de realizare a scopurilor propuse, măsurarea rezultatelor aplicării programului.

Problematica pe care o generează acțiunea de evaluare face parte din ansamblul teoriei educației sau mai exact teoria evaluării- ca sistem de concepții, principii și tehnici referitoare la măsurarea și aprecierea rezultatelor școlare și a procesului didactic-este o componentă a tehnologiei didactice.

Înțelegerea rolului și funcțiilor acțiunii de evaluare în învățământ implică, între altele, precizarea laturilor activității de învățământ asupra cărora operează procesele evaluative. Prima constă în extinderea acțiunilor evaluative , de la verificarea și aprecierea –obiectiv tradițional a acestora-la evaluarea procesului, a modului cum s-a desfășurat activitatea care a condus la rezultatele constatate; a doua privește conceperea unor modalități mai eficiente de integrare a actelor evaluative în activitatea didactică.

Analiza proceselor de evaluare din unghiul celor două abordări permite relevarea esenței acestei acțiuni și anume aceea de cunoaștere a efectelor activității desfășurate (rezultatelor), în vederea perfecționării procesului în etapele următoare. Din perspectiva relației proces- produs și produs (evaluat)- proces, evaluarea reprezintă un act necesar de cunoaștere și conducere a unei activități, în special în procesul luării deciziilor privind desfășurarea activității respective. Ea este menită să furnizeze informații necesare reglării și ameliorării activității, pentru ca acestea să se desfășoare în condițiile unei perfecționări continue.

Evaluarea este o acțiune complexă, un ansamblu de operații care precizează: *obiectivele și conținuturile ce trebuie evaluate; *scopul și perspectiva evaluării; *momentul și perspectiva evaluării; *modalitatea de evaluare; *modul de prelucrare și de valorificare a informațiilor; *criterii pe baza cărora se evaluează. Conceperea actului de evaluare a rezultatelor în conexiune cu procesul didactic pune în

evidență o relație cu dublu sens, de o deosebită valoare metodologică. Rezultatele constatate pot fi apreciate și explicate corespunzător în măsura în care sunt puse în legătură cu diferite componente ale procesului didactic ( conținutul, metodele, mijloacele de învățământ, formele de organizare, sistemul relațiilor educative), precum și însușirile factorilor, îndeosebi, ale celor umani, participanți la desfășurarea procesului , se reflectă în rezultatele produse.

Principalele caracteristici ale actului educativ sunt: -evaluarea este un act de cunoaștere specifică a unor fenomene sau rezultate pentru a ameliora

starea lor, pentru a influența situația și a o regla;

-colectează date necesare pentru a adopta anumite decizii în scopul îmbunătățirii rezultatelor și a activității considerate;

-presupune demersuri de prelucrare cantitativă și calitativă a informațiilor obținute; -raportează rezultatele la diverse criterii(sociale, culturale, de performanță) pentru aprecierea

situațiilor evaluate; -produce un efect anticipativ privind evoluția sistemului și a rezultatelor acestuia. Sintetizând aceste note definitorii, profesorul Ion T. Radu definește evaluarea ca activitate

prin care sunt colectate, prelucrate și interpretate informații privind starea și funcționarea unui sistem, a rezultatelor pe care le obține, activitate ce conduce la aprecierea acestora pe baza unor criterii și prin care este influențată evoluția sistemului.

Transformările ce se derulează în domeniul evaluării se înscriu în următoarele tendințe: 1.extinderea evaluării, de la simpla constatare a rezultatelor la analiza procesului care le-a

produs; 2.integrarea acțiunilor evaluative, ca parte organică a procesului instructiv-educativ; 3.raportarea rezultatelor la obiectivele definite. Evaluarea constituie o acțiune complexă ce include trei operații principale: măsurarea,

aprecierea și decizia. Măsurarea constă în utilizarea unor procedee prin care se stabilește o relație funcțională între

un ansamblu de simboluri (cifre, litere, calificative, buline) și un ansamblu de obiecte și fenomene conform unor caracteristici pe care acestea le posedă în diferite grade. Când obiectul măsurării îl constituie fenomene proprii educației, aceasta trebuie înțeleasă într-un sens mai larg, ca o operație prin care lucrurile sunt observate și diferențiate. Procesul de măsurare se poate realiza și prin observare, având în acest caz un caracter informal.

Măsurarea reprezintă primul pas în evaluare, exactitatea ei fiind dependentă de calitatea instrumentelor utilizate și de modul în care acestea sunt folosite. Măsurătorile, chiar și asupra rezultatelor școlare pot atinge uneori un grad ridicat de obiectivitate.

Aprecierea presupune emiterea unei judecăți de valoare asupra fenomenului evaluat pe baza datelor obținute prin măsurare, prin raportarea acestora la un termen de referință, la un sistem de valori sau criterii. Calitatea ei este dependentă în mod sensibil de experiența și trăsăturile personalității evaluatorului. De aceea aprecierile emise asupra rezultatelor școlare prezintă în multe cazuri o oarecare notă de subiectivism. Interpretarea rezultatelor evaluării se poate realiza în funcție de următoarele criterii: obiectivele stabilite la începutul programului instructiv-educativ, progresul sau regresul înregistrat față de ultima evaluare, nivelul anterior de pregătire și potențialul psihopedagogic și social al elevului.

Decizia se exprimă prin concluziile desprinse în urma interpretării datelor aferente măsurii și prin măsurile introduse pentru îmbunătățirea activității în etapa următoare a procesului instructiv-educativ.

Evaluarea randamentului școlar constituie o acțiune componentă a procesului educativ, integrată structural și funcțional în această activitate. În abordarea modernă a procesului didactic evaluarea este considerată parte integrantă a acestuia, furnizând subiecților implicați în proces informațiile necesare desfășurării optime a acestuia.

Procesele evaluative sunt realizate astfel încât să susțină și să stimuleze activitatea de predare-învățare. Ele sunt menite să ofere informații despre calitatea predării, despre modul în care este determinat, organizat și realizat conținutul instruirii sau despre valoarea metodologiilor utilizate.

Orientarea și reglarea proceselor de predare-învățare pe baza datelor oferite de acțiunile evaluative trebuie să se realizeze permanent, creând condiții favorabile perfecționării continue a activității.

Reglarea procesului didactic presupune nu numai cunoașterea rezultatelor, ci și explicarea acestora, prin factorii si condițiile care le reglează, și predicția rezultatelor probabile în secvențele

următoare ale activității. Astfel, evaluarea se constituie ca un demers cu reale valențe de stimulare a instruirii/învățării.

Evaluarea trebuie concepută nu numai ca un control al cunoștințelor sau ca mijloc de măsurare obiectivă, ci ca o cale de perfecționare. Operația de evaluare nu este o etapă supraadăugată sau suprapusă procesului de învățare , ci constituie un act integrat activității pedagogice.Evaluarea constituie o ocazie de validare a justeții secvențelor educative, a componentelor procesului didactic și un mijloc de delimitare, fixare și intervenție asupra conținuturilor și obiectivelor educaționale.

Analiza relațiilor dintre evaluarea rezultatelor școlare și activitățile de predare/învățare evidențiază funcțiile evaluării. Unele dintre acestea au caracter general, fiind caracteristice acțiunilor evaluative indiferent de obiectul acestora, altele sunt specifice și decurg din particularitățile domeniului în care se realizează evaluarea.

Evaluarea realizează următoarele funcții generale: constatativă, diagnostică și prognostică. *Funcția constatativă (de constatare) se referă la cunoașterea stării fenomenului, a activității

și a rezultatelor obținute. Această constatare trebuie să fie cât mai exactă posibil, să nu fie deformată. *Funcția diagnostică (de diagnoză) vizează identificarea cauzelor care stau la baza

fenomenelor constatate. Ea explică starea constatată și permite ameliorarea acesteia. *Funcția prognostică (de prognoză) se concretizează în deciziile de ameliorare, ce urmează a

fi adoptate cu privire la desfășurarea activității în etapele următoare, pe care precedentlele funcții le sugerează și le fundamentează.

În rapor cu elevii, evaluarea exercită un impact în mai multe planuri: -Funcția de orientare se realizează prin dirijarea activității de învățare a elevilor, orientându-i

către conținuturile esențiale. Maniera de evaluare promovată de educator evidențiază ce trebuie învățat și cum trebuie învățat, formându-le elevilor un stil de învățare.

-Funcția de informare se realizează prin înștiințarea elevilor în legătură cu propriile lor rezultate, li se oferă acestora posibilitatea de a cunoaște gradul de îndeplinire a sarcinilor școlare, de atingere a obiectivelor activității.

-Funcția motivațională se realizează prin stimularea activității de învățare. Evaluarea susține activitatea și îi determină pe elevi să se situeze la un anumit nivel în concordanță cu nivelul solicitărilor.

-Funcția de selecție permite clasificarea și ierarhizarea elevilor după valoarea performanțelor obținute.

-Funcția de certificare relevă competențele și cunoștințele elevilor la finalul unui ciclu școlar. -Funcția de reglare și autoreglare urmărește îmbunătățirea activității de învățare. Elevii

conștientizează distanța la care se află față de performanțele așteptate, precum și eforturile ce sunt necesare pentru îndeplinirea lor.

Din perspectiva educatorului, evaluarea îndeplinește următoarele funcții: *de predare; Evaluarea furnizează informații cu privire la starea procesului didactic permițând cunoașterea

procedurilor și a acțiunilor izbutite, dar și a punctelor critice, a zonelor în care s-au produs disfuncții, dereglări și în care se impun ameliorări.

Condiția esențială pentru ca procesul de evaluare a rezultatelor școlare să orienteze întreaga desfășurare a activității instructiv-educative, implică realizarea lui în consonanță cu trei principii:

- să asigure reglarea continuă și operativă a demersului de instruire și focalizarea acestuia pe obiectivele vizate;

-să orienteze, să susțină și să stimuleze activitatea de învățare; -să realizeze nu numai cunoașterea rezultatelor, ci și explicarea acestora prin relevarea aspectelor

izbutite ale procesului, dar și a neajunsurilor care le-au produs.

Valoarea este menită să estimeze progresele în învățare și să certifice capacitățile și competențele formate, să identifice la timp ceea ce elevul nu a înțeles sau nu stăpânește. În același timp, ea vizează să evidențieze disfuncțiile atât în predare, cât și în învățare, precum și sursele erorilor, să certifice calitatea predării și învățării și să exercite influență reglatoare asupra acestora. Înnoirea didacticii presupune reconsiderarea nu numai a tehnicilor de predare, ci și a acțiunilor de evaluare în sensul realizării unității celor trei procese, predare-învățare-evaluare.(Radu,I.T.,2000.pg.21).

În teoria și practica educațională se disting trei strategii sau forme de evaluare. Acestea sunt: evaluarea inițială, evaluarea continuă sau formativă, evaluarea sumativă sau finală.

Evaluarea inițială se realizează la începutul unui program de instruire și este menită să stabilească nivelul de pregătire a elevilor în acest moment, condițiile care aceștia se pot integra în activitatea care urmează. Ea reprezintă una din premisele conceperii programului de instruire. Cunoașterea capacităților de învățare ale elevilor, a nivelului de pregătire de la care pornesc și a gradului în care stăpânesc cunoștințele și abilitățile necesare asimilării conținutului etapei care urmează constituie o condiție hotărâtoare pentru reușita activității didactice. Această relație devine evidentă în situația în care educatorul începe activitatea cu elevii al căror potențial nu-l cunoaște, la începutul unui ciclu de învățământ sau al unui an școlar, după cum poate fi necesară și pe parcursul derulării programului, la începutul unor capitole ca și a fiecărei lecții. În fiecare din aceste cazuri, ea premerge activității în care sunt angajați elevii.

Este inițială, în sensul că face intrarea într-o nouă treaptă de abordare a activităților (semestru, an, capitole, lecții), articulând starea precedentă cu cea viitoare.Rolul ei este de a permite atât educatorului cât și elevului să-și formeze o reprezentare cât mai corectă asupra situației existente și asupra cerințelor cărora urmează să le răspundă.

În concordanță cu rolul acestei modalități de evaluare, preocuparea cadrului didactic pentru cunoașterea elevilor ce vor fi primiți în clasa întâi, preocupare încă din perioada frecventării grădiniței de către copii, dobândește o importanță deosebită, aceasta constituind una din condițiile integrării copiilor cu șanse de reușită în activitatea școlară.

Evaluarea inițială realizează două funcții: funcția diagnostică, care vizează cunoașterea măsurii în care subiecții stăpânesc cunoștințele și posedă capacitățile necesare angajării lor cu șanse de reușită într-un nou program. Astfel pot fi identificate: lacunele pe care elevii le au în pregătire, capacitățile și abilitățile formate; conceptele cheie pe care elevii le stăpânesc, cu ajutorul cărora vor putea asimila conținuturi noi și fondul de reprezentări care să favorizeze înțelegerea acestora; posibilitățile grupului de elevi și a fiecărui elev în parte de a lucra independent; abilitățile necesare însușirii conținuturilor experimentale și aplicative; deficiențele și dificultățile ce apar în învățare. Obiectul evaluării inițiale îl constituie acele cunoștințe și capacități care reprezintă premise pentru asimilarea noilor conținuturi și formarea altor competențe.

Funcția prognostică sugerează educatorului condițiile probabile ale desfășurării noului program și îi permite anticiparea rezultatelor. Pornind de la datele evaluării pot fi stabilite: obiectivele programului următor, conținuturilor absolut necesare, demersurile didactice considerate adecvate posibilităților de învățare ale elevilor. Această funcție presupune gândire previzională, raționalitate, fezabilitate, determinare, dar și flexibilitate în alegerea obiectivelor și a resurselor corespunzătoare pentru îndeplinirea acestora.

Gradul de instruire dobândit anterior este determinant pentru ca elevul să parcurgă cu eficiență următoarea etapă de învățare și nu este o simplă reluare în aceeași formă a conținutului ce nu a fost asimilat.Realizată în acest mod, evaluarea valorifică integral funcțiile de control, predicție și corecție, punându-și în evidență rolul reglator în procesul de învățare. Subliniind rolul și însemnătatea acestui tip de evaluare pentru integrarea elevilor în activitate, Ausubel conchide: ”Dacă aș vrea să reduc toată

psihopedagogia la un singur principiu, eu spun: ceea ce influențează cel mai mult învățarea sunt cunoștințele pe care le posedă la plecare. Asigurați-vă de ceea ce el știe și instruiți-l în consecință.”(R.Ausubel,1981).

Evaluarea sumativă/finală este realizată prin verificări parțiale pe parcursul programului și o estimare globală de bilanț, a rezultatelor pe perioade lungi, în general corespunzătoare semestrelor școlare, anului școlar sau ciclului de învățământ. Ea operează un sondaj, atât în ceea ce privește elevii, cât și materia a cărei însușire este supusă verificării. Datorită acestei caracteristici, evaluarea sumativă ( cumulativă) nu poate oferi informații sistematice și complete cu privire la măsura în care toți subiecții cuprinși într-un program de instruire și-au însușit conținutul ce trebuie asimilat. Evaluarea realizată în acest mod nu însoțește procesul didactic în toate secvențele acestuia și nu permite ameliorarea lui decât după perioade relativ îndelungate.

Analiza acestei forme de evaluare pune în evidență următoarele caracteristici: -este centrată pe o evaluare de bilanț care nu exclude verificări și aprecieri pe parcursul

programului; -nu permite identificarea efectelor produse de diverse procese și mijloace de lucru dezvoltate pe

parcursul programului, însă are funcția de certificare a rezultatelor elevilor, a competențelor dobândite, ceea ce îi oferă o importanță socială de necontestat;

-situează elevii în raport cu obiectivele programului , disociindu-i în elevi care pot continua și elevi care trebuie să refacă programul parcurs;

-poziționează elevul în cadrul grupului; plasează elevii în situație de competiție, deplasându-le motivația pe obținerea unui rang cât mai înalt în ierarhia grupului;

-se limitează la constatarea reușitei sau a eșecului și a situațiilor intermediare acestora; nu favorizează dezvoltarea capacității de autoevaluare a elevilor și a demersurilor de autoanaliză din partea educatorului privind calitatea acțiunilor realizate.

Evaluarea sumativă trebuie raportată la: -obiectivele generale și specifice ale formării copiilor; -nivelul inițial al copiilor; -posibilitățile fiecărui copil; -modul de utilizare a elementelor sistemului; -obiectivele propuse pentru o unitate de conținut. Evaluarea sumativă, cu toate inconvenientele pe care le prezintă, este des utilizată în practica

școlară. Ea reprezintă o modalitate utilă de verificare, evidențiind nivelul la care s-a desfășurat activitatea și rezultatele acesteia, evidențiind interesul manifestat de subiecți pentru activitatea școlară.

Evaluarea continuă/formativă constituie un proces ce se întrepătrunde multiform și funcțional cu acțiunile de instruire și cu activitatea de învățare. Notele definitorii ale evaluării formative derivă din acest considerent:

*evaluarea formativă se realizează predominant pe parcursul desfășurării procesului didactic și este menită să verifice sistematic progresele elevilor, cunoașterea sistematică a rezultatelor având efecte reglatoare asupra activității desfășurate permițând ameliorarea ei continuă;

*diminuează până la eliminare completă caracterul de sondaj al evaluării , propunându-și verificarea tuturor elevilor asupra conținuturilor esențiale predate, realizându-se astfel cunoașterea pregătirii elevilor și adoptarea măsurilor considerate utile pentru ameliorarea randamentului elevilor și a procesului de învățământ;

*determină schimbări atât în conduita didactica a profesorului, cât și în comportamentul școlar al elevului.

Ea oferă elevilor care au învățat o confirmare imediată cu efecte stimulatoare, având rol pozitiv și văzând în principal susținerea activității de învățare.

Evaluarea formativă transformă acțiunea de evaluare din proces predominant constatativ în unul de diagnostic, de susținere a învățării, dintr-o evaluare globală, în una nuanțată, din acțiune adăugată activității didactice, în proces constitutiv al acesteia.

Bibliografie

1.Cerghit,I.,Radu,I.T.,Popescu,E., Didactica-Manual pentru clasa a X-a,Școli normale, EDP, București, 1990;

2.Tomșa,G., Psihopedagogie preșcolară și școlară-definitivat și gradul II didactic, EDP, București, 2005