Capitolul IConsideratii privind evaluarea intreprinderii

Obiective: Inţelegerea procesului de evaluare economica si formarea deprinderilor specifice

evaluarii; Cunoasterea si intelegerea rolului Standardelor de evaluare emise de Asociatia Nationala

a Evaluatorilor din Romania avand ca scop estimarea valorii in consens cu definirea acesteia si scopul activitatii de evaluare;

Cunoasterea tipurilor de valoare definite de teoria evaluarii si folosite in practica; Cunoasterea valorii de piata a elementelor unei intreprinderi in realizarea tranzactiilor de

vanzare-cumparare pe piata;

EVALUARE ŞI REEVALUARE

În limbajul curent a evalua înseamnă a aprecia, a stabili o valoare, a calcula, a socoti, a determina un preţ care să fie utilizat într-o anumită tranzacţie.

Evaluarea întreprinderii este definită ca fiind actul sau procesul de a ajunge la o opinie sau la o estimare a valorii unei întreprinderi, unei afaceri sau a unei participaţii la aceasta.

A reevalua înseamna a evalua din nou.În optica economica reevaluarea are în vedere, de regula, aducerea la zi a valorii elementelor unei firme, aducerea valorii la preţul zilei. Rezultă ca între evaluare si reevaluare nu exista diferenţe de esenţa, deosebirea constand în momentele diferite din existenţa elementelor care fac obiectul operaţiunii.

Evaluarea întreprinderii are un caracter complex, care este determinat de o serie de elemente, cum ar fi:

a) natura şi mărimea întreprinderiiDomeniul în care activează întreprinderea îşi pune amprenta asupra modalitaţilor de evaluare, în sensul că, anumite metode se folosesc în cazul firmelor cu activitate de producţie, şi alte metode pentru cele prestatoare de servicii. Marimea întreprinderii îşi pune amprenta asupra timpului, duratei operaţiunilor de evaluare.

b) patrimoniul firmei şi posibilitaţile de valorificare a luiÎn patrimoniul firmei se găsesc bunuri intrate la momente şi preţuri diferite, care trebuie să fie evaluate în funcţie de valoarea lor de utilitate.

c) reflectarea în contabilitatea firmei a întregului patrimoniu al acesteiaCu ocazia evaluarii unor societaţi comerciale s-au constatat diferenţe importante dintre datele din evidenţa şi situaţia faptică din teren, ceea ce face necesar să se efectueze o serie de operaţiuni pentru a asigura concordanţa dintre evidenţe şi realitatea din teren.

1

d) capacitatea echipei de conducere de a gestiona şi elabora strategia firmei

Cumparătorul nu achiziţionează trecutul ci viitorul, pentru că numai astfel îşi poate recupera investiţia.În operaţiunea de evaluare intervin: subiectul – este cel ce realizează evaluarea, respectiv specialistul evaluator, care poate avea pregătire în domeniul economic, juridic, tehnic etc.(de regulă se doreşte o echipă de evaluatori, fiecare fiind specializat pe un anumit domeniu din activitatea firmei) obiectul supus evaluarii sau reevaluarii reprezentat prin proprietăţi mobiliare sau imobiliare, afaceri sau active intangibile

În principiu, valoarea întreprinderii reflectă rezultatul unei judecăţi care se bazează pe o apreciere în funcţie de anumite criterii de comparaţie pe analize, calcule sau expertize.

Evaluarea unei întreprinderi vizează stabilirea valorii acesteia la un moment dat, măsurarea avuţiei reale şi a potenţialului acesteia de a-şi mări bogăţia în viitor. Aceasta înseamna că evaluarea unei întreprinderi nu reprezintă numai stabilirea valorii unor bunuri sau proprietăţi din patrimoniul acesteia, ci şi determinarea capacitatii întreprinderii de a genera fluxuri (profit, cash-flow) la dispozitia proprietarului sau.

În literatura de specialitate, pe baza experienţei acumulate, se prezintă numeroase exemple prin care se arată complexitatea, multitudinea de factori care determină valoarea şi care trebuie luaţi în calcul la stabilirea valorii întreprinderii ( trebuie precizat că nimeni nu a găsit o soluţie cu ajutorul căreia să se determine o singură valoare a firmei).

În cazul întreprinderii, cel care investeşte (cumpărătorul) poate întâlni situaţii de genul următor:

în patrimoniul imobiliar şi mobiliar respectiv mijloace de producţie care încorporează un potenţial tehnic ridicat

o activitate rentabilă, respectiv o sursă de câştig o activitate, afacere cu organizare foarte bună, un personal calificat

şi metode performante de organizare a muncii o clientelă fidelă ce reprezintă baza pentru menţinerea

performanţelor economico-financiare viitoareCombinarea acestor situaţii (elemente) determină în ultimă instanţă

valoarea întreprinderii şi fiecare grupă, situaţie trebuie avută în vedere de specialistul evaluator.

Aprecierea se face la un moment dat pe baza unor criterii specifice acestor elemente astfel:

a) poate fi apreciată pornindu-se de la activul net după ce s-au efectuat corecţiile necesare, aşa cum se va prezenta în capitolul III

b) poate fi apreciată pe baza profitului realizat în ultimii ani şi pe baza proiecţiei acestuia pe o anumită perioadă de previziune

2

c) poate fi apreciată pe baza unor indicatori în analiza diagnostic, dar şi prin luarea în calcul a primelor 2 situaţii (respectiv privind evoluţia cifrei de afaceri, profitului şi politica de investitii)

d) poate fi o explicaţie pentru situaţia în care viitorul este mai valoros decât prezentul, respectiv atunci când valoarea de randament a firmei este mai mare decât valoarea patrimonială.

Specialistul evaluator, prin metodele respective stabileşte valoarea afacerii care va fi apreciată diferit de cele două părţi implicate în tranzacţie: pe de o parte cumpărătorul doreşte să cumpere cât mai ieftin, iar pe de altă parte, vânzătorul doreşte să obţina o valoare preţ cât mai mare.

VALOARE SI PRET

Valoarea reprezintă acea calitate convenţională a unui bun, a unei proprietăţi sau afaceri care îi este atribuită în urma unor calcule sau a unei expertize.Valoarea nu este un fapt, ci numai o opinie.Valoarea unui bun nu este nimic altceva decât o reprezentare conceptuală a acestuia pe baza metodei de evaluare care a fost utilizată pentru a o obţine. Ea rezultă în urma operaţiunii de evaluare, fiind o mărime convenţională stabilită de evaluator, fiind independentă de părţile negociatoare.Valoarea are un caracter subiectiv deoarece reprezintă opinia evaluatorului în condiţiile specifice ale întreprinderii sau proprietăţii evaluate.Evaluatorul, prin parcurgerea întregului proces de evaluare stabileşte cel mai adesea un evantai de valori care vor constitui baza de pornire pentru efectuarea negocierilor.

Pretul este rezultatul negocierii dintre vânzător şi cumpărator, respectiv suma platită (încasată) pentru încheierea tranzacţiei.El are un caracter obiectiv, fiind un fapt tangibil, real, verificabil. Diferenţa dintre valoare şi preţ este determinată de motivaţiile diferite ale vânzatorului şi cumpărătorului, de raportul de forţe de pe piata, precum şi de unele criterii subiective.Operaţiunea de a vinde poate fi determinată de: scăderea nivelului afacerii, respectiv a cotei de piată detinute nevoia urgentă de lichidităţi degradarea conjuncturii economice modificarea tipului de proprietate prin politica promovată de Guvern (privatizare sau naţionalizare) cauze naturale (moştenitorii proprietăţii nu doresc să continue activitatea)Motivaţia de a cumpăra poate fi: dorinţa de consolidare a poziţiei de pe piaţă

3

iniţierea unei noi afaceri rentabilitatea ridicată (prezentă şi viitoare) diversificarea portofoliului de activităţi pentru a se diminua riscul întreprinzatorului integrarea pe verticală a activităţiiPreţul este influenţat de criterii obiective şi criterii subiective.

Criteriile obiective sunt determinate de metode de calcul capabile să stabilească valoarea corectă a întreprinderii, care se bazează pe: pe de o parte pe bunuri tangibile şi intangibile pe de altă parte pe valoarea datoriilor firmei evaluateCaracterul obiectiv rezultă prin faptul că valoarea în acest caz este determinată în cea mai mare parte pe baza unor tranzacţii recunoscute pe piaţă, acestea având un caracter verificabil.

Criteriile subiective au în vedere preponderent noţiunea de utilitate, respectiv intensitatea dorinţei de a vinde sau de a cumpăra.

În cadrul criteriilor subiective se întâlnesc două categorii de elemente:a) psihologiceb) economiceÎn cadrul elementelor psihologice, cel mai reprezentativ îl constituie notorietatea.Cumpărătorul va accepta să plătească un preţ superior valorii economice a întreprinderii atunci când o dată cu achiziţionarea acesteia îşi va însuşi şi prestigiul ei.În cadrul elementelor economice întâlnim o primă categorie, respectiv cele bazate pe raritate, respectiv posibilitatea de a cumpăra o firma în situaţie de monopol sau o întreprindere concurentă care creează cumpărătorului o situaţie deosebit de favorabilă pe piaţă (ex.: cumpărarea unei firme din amonte sau din aval în scopul diminuării costurilor sau pentru a accede pe noi pieţe).O a doua categorie de elemente sunt cele bazate pe sinergie (de ex. prin absorbirea unei firme care are o reţea comercială importantă generează efectul de sinergie).- valoarea firmei este mai mare decât suma elementelor care o compun.Raportul de forţe de pe piaţă se exprimă sub forma numarului de vânzatori şi cumpărători pentru tipul respectiv de afacere.Considerentele subiective sunt bazate preponderent pe notiunea de utilitate, respectiv pe intensitatea dorinţei de a vinde sau de a cumpăra.

4

STANDARDELE ŞI PRINCIPIILE DE EVALUARE

În ţara noastră, în 1992 s-a constituit Asociatia Natională a Evaluatorilor din Romania (ANEVAR), asociaţie non-profit care are între obiectivele principale elaborarea de standarde care să prezinte punctul de vedere al profesioniştilor în domeniu.

Prima ediţie a apărut în 1997, standarde compatibile cu standardele europene (EUS) şi internaţionale (IUES). În 1995 ANEVAR a creat Institutul Român de Cercetare în domeniul evaluării (IROVAL), instituţie specializată, care are şi sarcina coordonării activităţii de elaborare a standardelor de evaluare, prin colaborare cu organizaţiile europene (TEGOVOFA si EUROVAL).

Rolul declarat al standardelor de evaluare este în principal: să instituie proceduri care să permită certificarea valorii în condiţiile comparabilităţii cu legislaţia internă şi internaţională, cu practica evaluarii şi cu standardele contabile să ajute evaluatorii prin definirea elementelor fundamentale ale evaluării, crându-se o bază precisă şi compatibilă în activitatea practică să asigure parametrii de calitate pentru beneficiarii lucrărilor să promoveze în rândul evaluatorilor o abordare orientată către client să insiste pe conştientizarea rolului evaluatorului să instituie proceduri care să conducă la exprimarea exactă a certificarii valorii corecte şi neambigue corespunzătoare cu legislaţia naţională, cu standardele de evaluare şi cele contabile

Principalele standarde de evaluare vizează: valoarea de piată (SEV 4.03), şi alte categorii în afara valorii de piaţă (SEV 4.04)

Valoarea de piată (SEV 4.03) reprezintă suma estimată pentru care o propritate ar putea fi schimbată la data evaluarii între un cumpărător hotărât şi un vânzător hotărât într-o tranzacţie echilibrată după un marketing adecvat în care fiecare parte achiziţionează în cunoştinţă de cauză prudent şi fără constrângere.Suma estimată se referă la un preţ plătibil pentru acea proprietate într-o tranzacţie liberă pe piată. Acesta este măsurat la nivelul celui mai probabil preţ care poate fi obţinut în mod rezonabil la data evaluarii în conformitate cu celelalte elemente ale definiţiei.

Este cel mai bun preţ care poate fi obţinut în mod rezonabil de către vânzător şi cel mai avantajos preţ care poate fi obţinut în mod rezonabil de către cumpărător.

Acest nivel rezonabil exclude în mod explicit posibilitatea vânzării în rate a proprietăţii, sau un preţ mărit de condiţiile sau circumstanţele speciale ale contractului cum ar fi:

- angajamentele de leasing - angajamentele atipice de finantare

5

Pentru care o proprietate ar putea fi schimbata subliniaza ideea ca valoarea este o suma estimata si nu un pret predeterminat. Este pretul la care piata se asteapta, ca o tranzactie care intruneste toate conditiile impuse de definitia valorii de piata sa se incheie la data evaluarii.La data evaluarii specifica faptul ca evaluarea are un „termen de garantie”, in sensul ca schimbarea conditiilor de piata modifica premisele evaluarii, si deci rezultateleacesteia.

Orice valoare estimata a unei afaceri sau a unei proprietati incorporeaza circumstantele reale ale pietei la data realizarii evaluarii. Intre un cumparator hotarat se refera la faptul ca cel care cumpara este motivat, dar nu fortat sa cumpere. El nu va plati un pret mai mare decat cel cerut de piata.

Cumparatorul face achizitia in concordanta cu realitatile pietei actuale, si nu in functie de o piata ipotetica a carei existenta nu poate fi determinata sau anticipata.Un vanzator hotarat este acela care nu este nici grabit, nici fortat sa vanda sau sa incheie tranzactia la orice pret, nici unul dispus sa astepte cu vanzarea pana va obtine pretul pe care il considera rezonabil.Intr-o tranzactie echilibrata este situatia in care partile implicate nu sunt legate prin relatii sau interese speciale (de exp.: chiriasul cu proprietarul bunului) care ar putea influenta pretul.Dupa un marketing adecvat precizeaza ca proprietatea ar fi expusa la vanzare pe piata intr-o maniera adecvata si in cadrul unei perioade rezonabile care sa permita obtinerea celui mai bun pret.In care fiecare parte a actionat in cunostinta de cauza prudent presupune ca cele doua parti sunt informate asupra naturii si caracteristicilor proprietatii sau afacerii , si asupra conditiilor de pe piata la data evaluarii.Fara constrangere semnifica faptul ca partile nu sunt obligate de o anumita conjunctura sau situatie sa incheie tranzactia.

Categorii de valori in afara valorii de piata (SEV 4.04)

Desi in majoritatea cazurilor evaluarea se refera la valoarea de piata, sunt situatii care solicita si alte categorii de valori in afara valorii de piata.Obiectivele majore ale acestui standard sunt: sa identifice si sa explice alte categorii de valori sa permita deosebirea acestor categorii valorice de valorile de piataValoarea de utilizare

Se refera la valoarea cu care un anumit activ contribuie la valoarea intreprinderii din care face parte fara a avea in vedere cea mai buna utilizare sau suma care s-ar obtine prin vanzarea acestuia.

6

Aceasta categorie se refera la valoarea unui activ din cadrul intreprinderii pentru o anumita utilizare de un anumit utilizator, nefiind vorba de valoarea de piata.Proprietatea cu piata limitata reprezinta acea proprietate sau afacere care, datorita conditiilor pietei atrage relativ putini cumparatori potentiali la un anumit moment.Vanzarea unor astfel de proprietati necesita o perioada de marketing mai mare.Proprietati speciale cu destinatie speciala sau proprietate speciala

Au o utilizare restransa si sunt rareori vandute pe piata libera, in afara cazului in care reprezinta parte dintr-o intreprindere. Aceasta categorie vizeaza: rafinariile, utilitatile publice, biserici, muzee.Valoarea de asigurare, respectiv valoarea unei proprietati ce face obiectul unui contract de asigurare.Valoarea de impozitare se stabileste avandu-se in vedere acceptiunea data in legislatia fiscala referitoare la taxele pentru proprietati.Costul de inlocuire depreciat reprezinta o metoda care se bazeaza pe estimarea valorii in functie de valoarea de piata curenta a terenului si a constructiilor de pe acest teren, minus suma aferenta uzurii fizice si morale.Valoarea de recuperare reprezinta valoarea unei proprietati, exclusiv terenuri, vanduta pentru materialele recuperabile si nu pentru utilizarea in continuare.Valoarea de lichidare sau de vanzare fortata reprezinta suma ce poate fi obtinuta in mod rezonabil din vanzarea unei proprietati sau afaceri intr-un interval de timp prea mic pentru a indeplini conditiile din definitia valorii de piata.Valoarea speciala se refera la un element de valoare cu caracter extraordinar superior valorii de piata. Valoarea speciala apare adesea prin asociere fizica functionala, fizica sau economica cu o alta proprietate.

Principiile evaluarii intreprinderii

Sunt o rezultanta a teoriei economice, a raritatilor pietei, experientei si cercetarilor specialistilor in domeniu.1. Evaluarile se vor realiza pe baza respectarii standardelor de evaluare internationale, europene si nationale.2. Valoarea intreprinderii este estimata la un anumit moment dat. Orice modificare in cadrul intreprinderii de natura tehnica, comerciala, juridica, economico-financiara, poate conduce la modificarea valorii. Valoarea companiei corespunde unui anumit moment temporal si este functie de totalitatea informatiilor cunoscute de evaluatori pana la acel moment.3. Valoarea intreprinderii este orientata spre viitor. Cumparatorul achizitioneaza in fond viitorul afacerii, respectiv valoarea prezenta a tuturor castigurilor anticipate care deriva din proprietatea asupra intreprinderii.

7

4. Pornind de la faptul ca valoarea afacerii reprezinta valoarea actualizata a tuturor castigurilor viitoare anticipate care deriva din proprietatea asupra intreprinderii retinem cele doua componente fundamentale: Valoarea transferabila (comerciala) Valoarea netransferabila (necomerciala)Valoarea netransferabila apartine proprietarului actual in virtutea atributiilor sale personale ce in mod normal nu pot fi vandute.5. Participatia de control intr-o firma are o valoare pe actiune mai mare decat valoarea pe actiune a unui pachet minoritar.

Clasificarea evaluarilor

Evaluarile pot fi clasificate in functie de mai multe criterii astfel:1. In functie de obiectul supus evaluarii, distingem: Evaluare de bunuri: active fixe, elemente ale activelor circulante Evaluare de active intangibile care pot sau nu pot sa fie inregistrate in contabilitate. Se au in vedere atat activele intangibile ce pot fi evaluate si apreciate separat (licente, marci, brevete), cat si good-will Evaluare de active economice (parti dintr-o intreprindere: sectii, ateliere, depozite, magazine) Evaluare de societati comerciale: firme, intreprinderi (aici evaluam totalitatea afacerii)2. In functie de scopul evaluarii: Evaluari administrative – se realizeaza, de regula, in scopuri fiscale (pentru determinarea masei impozabile), si au la baza reglementari speciale sau baremuri Evaluari economice – vizeaza stabilirea valorii de piata a unei proprietati sau afaceri in vederea privatizarii, vanzarii etc.3. In functie de beneficiarul evaluarii Evaluare pentru proprietarii afacerii sau proprietatii evaluate in vederea stabilirii bazei de negociere pentru vanzare Evaluare pentru institutii financiar –bancare in vederea constituirii unor garantii Evaluare pentru institutii sau organisme publice Evaluare pentru instantele judecatoresti – atunci cand apar litigii legate de marimea, miscarea sau lichidarea patrimoniului unei persoane juridice Evaluare pentru persoane fizice: salariati, mostenitori ai proprietatilor, persoane care doresc achizitionarea de titluri de valoare

8

4. In functie de pozitia evaluatorului Evaluari realizate de evaluatorul consultant (al vanzatorului sau cumparatorului) Evaluari realizate de catre evaluatorul neutru sau arbitru (atunci cand apar litigii intre parti)5. In functie de metoda utilizata pentru evaluare Evaluari patrimoniale – abordeaza exclusiv latura patrimoniala Evaluari pe baza de randament (pe baza de profit, flux de disponibilitati) Evaluari combinate Evaluari bazate pe cifra de afaceri

CODUL DEONTOLOGIC AL PROFESIEI DE EVALUATOR

Ca in cazul oricarei profesiuni liberale, si evaluatorii au un cadru deontologic in cadrul caruia isi pot desfasura activitatea. Aceasta face parte integranta din statutul ANEVAR, si urmareste stabilirea unei linii de conduita pentru evaluatori astfel incat acestia sa desfasoare o activitate competenta conform eticii profesiei corespunzatoare standardelor internationale.

Cadrul deontologic stabileste ca principiu funadmental ca: „valoarea determinata trebuie sa fie obiectiva si nu trebuie sa fie influentata de vointa, dorinta, nevoia clientului care angajeaza serviciul evaluatorului”.

Principalele indatoriri si responsabilitati ale evaluatorilor sunt: Evaluatorul are obligatia de a determina tipul potrivit de evaluare pentru fiecare situatie Evaluatorul trebuie sa execute competent si constiincios fiecare evaluare, sa fie impartial, loial si util clientului Evaluatorul are obligatia de a evita abordarile gresite sau aproximativ foarte largi pentru a nu furniza rezultate false ale evaluarii

Intre obligatiile evaluatorului fata de client sunt stabilite urmatoarele cerinte: Prezentarea catre client a concluziilor, a rezultatelor reale asupra evaluarii facute indiferent de dorinta si indicatiile clientului Evaluatorul are obligatia de a nu dezvalui angajarea sa de catre client unor terte persoane; de a nu dezvalui rezultatele evaluarii fara permisiunea scrisa si prealabila a clientului sau fara sa fie obligat de o procedura judiciara Nu este corect ca evaluatorul sa accepte un contract de evaluarepentru un domeniu in care nu este calificat, cu exceptia cazului in care aduce la cunostinta

9

clientului acest fapt / in cazul in care s-a asociat cu un alt evaluator care are calificarea necesara Daca serviciile unui evaluator sunt solicitate de doi sau mai multi clienti pentru aceeasi lucrare, evaluatorul nu poate accepta decat pe unul dintre acestiaPractici lipsite de etica si profesionalism in activitatea de evaluare1. Acceptarea unui contract a carei plata este conditionata de:- pretul de vanzare a proprietatii / afacerii evaluate- decizia judecatoreasca privitoare la proprietatea favorabila clientului- oricare influenta,concluzie furnizata de client2. Solicitarea unei plati ce reprezinta procent din valoarea rezultata in urma evaluarii3. Acceptarea de catre evaluator a unui contract ce priveste o afacere / proprietate pentru care el are interes.

ORGANIZAREA SI DESFAŞURAREA ACTIVITĂŢII PRACTICEDE EVALUARE ECONOMICĂ A ÎNTREPRINDERII

1. Operaţiuni preliminare

Evaluarea poate fi separata in trei faze distincte: ofertare, contractare şi evaluare.

Ofertarea serviciului de evaluareOferta este un document destinat clientului, in care, prin descrierea modului in care au

fost intelese problemele clientului, consultantul urmareşte atragerea acestuia.La elaborarea ofertei se vor avea in vedere urmatoarele aspecte: -sa fie evidentiata experienta firmei in domeniul evaluarii -redactarea sa fie simpla şi clara,-sa precizeze informatiile pe care clientul trebuie sa le puna la dispozitie ofertantului;-sa se precizeze resursele consultantului: coordonatorul şi componentii echipei,

firmele colaboratoare, logistica şi elementele de suport;-costul lucrarii şi termenul de realizare;-stipularea conditiilor şi clauzelor reciproce de realizare a lucrarii ( responsabilitate,

confidentialitate etc. ) .

La elaborarea ofertei se vor avea în vedere şi cerintele specifice sectorului catre care este destinata (sectorul public sau privat), pentru a spori increderea clientului

De regula, principalul criteriu dupa care se judeca ofertele este capacitatea evaluatorului (umana, tehnica etc. ) , determinata de experienta şi componenta echipei de consultanta precum şi de infrastructura detinuta de aceasta.

Alaturi de aceste criterii un rol important revine pretului solicitat pentru realizarea lucrarii.

10

Contractarea evaluariiEvatuatorul, respectiv echipa de evaluare îşi desfaşoara activitate în baza unui

contract încheiat cu beneficiarul evaluarii care poate fi vanzatorul, cumparatorul, organismul fiscal etc.

Contractul care are ca scop lucrarea de evaluare este un cadru cu putere juridica în care sunt stipulate obligatiile, drepturile şi responsabilitatile reciproce, termenul şi pretul lucrarii.

In cazul in care lucrarea s-a adjudecat in urma unei licitatii, etica afacerilor exclude negocierile intre client şi consultantul caştigator , ulterioare licitatiei, iar oferta se declara ca parte integranta a contractutui.

Principalele elemente ale unui contract de consultanta pentru evaluarea intreprinderii sunt:- partite contractante, cu o scurta prezentare a acestora;- scopul evaluarii, standardele evaiuarii;- termenul contractului;- pozitia evaluatorului;- obligatiile consultantului şi ale clientului;- plata serviciilor şi a altor cheltuieli;- intarzierea piatii;- responsabilitatea consultantului;- modalitatea de arbitraj;- legea aplicabila;- clauzele de reziliere a contractului, de confidenlialitate, de forta majora şi de modificare a contractului;- semnaturile autorizate.

Atunci cand se apeleaza la asistenta din exterior, in vederea completarii competenţelor unui evaluator, contractantul va trebui sa stabileasca daca persoanele care ofera asistenta poseda abilitatile şi principiile deontologice necesare.

În situatia in care lucrarea este subcontractata altor evaluatori este necesar sa se obtina, in prealabil, acordul scris al clientului care trebuie mentionat in raportul de evaluare.

Întrucat exista riscul ca evaluarile elaborate pentru un scop anume sa ajunga in posesia unei terte persoane care urmareşte alt scop, in pofida includerii unei clauze care exclude responsabilitatea fară de o terta parte, termenii contractului de consultanta trebuie sa includa o prevedere clara asupra naturii limitate a evaluarii.

În cazul in care evaluarea se face de catre o persoana fizica, aceasta trebuie sa fie autorizata, in conformitate cu prevederile legale in vigoare.

2.Organizarea şi desfăşurarea activităţii de evaluare

Organizarea activitatiiDupa adjudecarea şi contractarea lucrarii de evaluare, coordonatorul echipei va

proceda la urmatoarele actiuni: Planificarea derularii activitatii, pe faze de lucru şi cu precizarea duratei acestora,

precum şi a colectivelor de lucru pe fiecare faza; Pregatirea materialului documentar care poate servi unei desfaşurari rapide şi corecte

procesului de evaluare; Culegerea de informatii referitoare la situatia economiei naţionale şi a domeniului in

care îşi desfaşoara activitatea intreprinderea; . Pregatirea chestionarelor pentru culegerea de informatii de la firma;

11

Desemnarea persoanelor din firma, care vor verifica şi receptiona raportul de evaluare.

In continuarea fazei de pregatire se trece la activitatea din teren, care va debuta cu un contact generat cu conducerea şi principalii responsabili din firma şi care va fi urmat de o vizita in intreprindere. Se stabilesc datele şi informaţiile ce trebuie pregatite şi puse la dispozitia evaluatorilor .

Executia Diagnosticul şi evaluarea întreprinderii presupune precizarea unor

faze de lucru, care, în fapt înseamna programarea logica a activitatilor necesare şi prin care, se asigura credibilitatea calculelor şi rezultatelor obtinute.

Definirea misiunii evaluarii

Înainte de a accepta o misiune, un evaluator trebuie sa identifice in mod corespunzator problema care trebuie abordata şi sa fie sigur ca poseda experienta şi cunoştintele pentru a-şi indeplini misiunea cu competenţa.

Astfel este deosebit de important ca sa fie identificata şi bine inţeleasa problema clientului, deoarece fiecare evaluare reprezinta un caz particular, iar obiectivele difera şi ele in functie de scopul evaluarii. Dupa identificare, evaluatorul işi defineşte misiunea şi poate trece la culegerea de informaţii, la formarea echipei de lucru, la stabilirea metodelor ce urmeaza a fi folosite.

Cunoaşterea obiectivului supus evaluarii

În aceasta faza are loc contactarea personalului care detine elementele supuse evaluarii, identificandu-se sursele de informare in vederea culegerii, pretucrarii, gruparii şi analizei datelor şi informatiilor necesare. Evaluatorul va face verificari şi investigatii laborioase pentru a se asigura ca datele pentru analiza in evatuare sunt corecte şi demne de incredere.

Diagnosticarea starii actuale

Diagnosticarea consta într-o analiza complexa cu privire la resursele consumate şi rezultatele obtinute de catre intreprindere intr-o perioada de timp definita, anterioara datei evaluarii. Se analizeaza, de obicei, domeniile juridic şi cel al resurselor umane, tehnic şi comercial, financiar-contabil.

Evolutia situatiilor viitoare

Avand la baza rezultatele analizei starii actuale, completate cu corecţiile care au fost necesare pentru reflectarea starii de normalitate economica , se procedeaza la emiterea de previziuni posibile. Scenariile de previziune care se elaboreaza au la baza concluziile rezultate din analiza diagnostic.

Estimarea valorilor

Aceasta faza incepe cu alegerea celor mai adecvate metode de evaluare, conforme cu standardele, in cazul luat in studiu şi reprezinta esenta raportulut de evaluare. Cel mat important aspect al acestei faze este determinat de capacitatea evaluatorului de a sintetiza,

12

dintr-o plaja de valari abţinute prin aplicarea metodelor adecvate, nivelul valorii finale al obiectului supus evaluarii.

Motivarea alegerii valorilor

Evaluatorul trebuie să-şi folosească raţionamentul său professional atunci când apreciază importanţa fiecarei estimări de valoare la care s-a ajuns prin procesul de evaluare. Dacă evaluatorul respectă standardele, utilizează informaţii concludente şi reale din piaţă, va reuşi să obţină o valoare recunoscută pe piaţă pentru întreprinderea supusă evaluării.

Prezentarea raportului de evaluare

Redactarea finala a raportului de evaluare se face în conformitate cu continutul cadru recomandat de standard, dupa ultimele corecţii efectuateşi finalizate prin recepţia raportului de catre beneficiar .

De rezolvat:1. Care este structura standard a unui raport de evaluare a intreprinderii?2. Clasificati diferitele tipuri de evaluari. 3. Definiţi valoarea de piaţa .4. Definiţi valoarea actuala a unui bun .5. Care este rolul diagnosticului in evaluarea intreprinderii. 6. Indicati raspunsul eronat dintre principalele utilizari ale evaluarii de mai jos:a) vânzarea-cumpararea de întreprinderi sau firme b) vanzarea de activec) evaluarea aportului in numerar la infiintarea unei intreprinderid ) fuziunea de intreprinderie) divizarea unei intreprinderi7. Valoarea reprezinta:a) marimea calitatii, a insusirii unui bun sau serviciu de a satisface o nevoie, de a fi util si de a fi schimbat pe alte bunuri economice; b)calitatea conventionala a bunului care i se atribuie in urma unor calcule sau a uneiexpertize; c) un fapt; d) o opinie; e) produsul unei determinari teoretice, care poate fi o baza de comparatie (o referinta) sau un rezultat al unor calcule complexe prin aplicarea unor metode sau formule. Indicati raspunsul eronat!

Capitolul II. DIAGNOSTICUL FIRMEI- etapa a activitatii practice de evaluare a intreprinderii -

13

Obiective: Formarea raţionamentului si a gandirii economice legate de procesele de productie si

financiare la nivelul firmei; Ȋnsuṣirea notiunilor specifice evaluarii intreprinderii si realizarea diagnosticului

firmei şi estimării lui în condiţiile unei activităţi durabile; Dobandirea capacitatii de a identifica puncte forte si slabe in activitatea economica a

unei firme in vederea alegerii metodei de evaluare permiţând astfel evaluatorului fundamentarea judecăţii valorii întreprinderii;

Corelarea cunostintelor teoretice cu abilitatea de a le aplica in practica firmei.

2.1 Necesitatea si rolul diagnosticului in evaluarea firmeiConceptul de diagnostic in plan economic la nivelul unei intreprinderi

presupune reperarea disfunctionalitatilor activitatii ei, cercetarea si analiza faptelor si responsabilitatilor, identificarea cauzelor si a masurilor care sa conduca la reglarea situatiei.

Prin diagnosticarea unei firme in vederea evaluarii se urmareste cunoasterea tuturor laturilor activitatii acesteia, respectiv juridica, tehnica, resurse umane, economico-financiara, precum si a punctelor slabe siforte corespunzatoare fiecaruia.In cadrul diagnosticului trebuie sa se gaseasca raspuns unor probleme cum sunt: care este statutul firmei care sunt rezultatele intreprinderii daca sunt sau nu satisfacute si de ce cum au fost obtinute aceste rezultate care sunt performantele si obiectivele dorite care este nivelul performantelor si ce trebuie facut pentru atingerea acestora

In cadrul activitatii practice de evaluare a unei firme, diagnosticul trebuie sa furnizeze informatiile necesare aprecierii situatiilor trecute si prezente care constituie o baza pentru estimarea elementelor si variabilelor cheie ce trebuie avute in vedere in cazul aplicarii diferitelor metode de evaluare.

Deoarece activitatea de evaluare a unei firme nu inseamna o aplicare mecanica a unor tehnici, echipa de evaluatori trebuie sa opereze cu parametri considerati normali pentru mediul de activitate al firmei evaluate si la momentul efectuarii evaluarii.

Pe baza diagnosticului firmei se pot construi scenarii pertinente ce trebuie sa stea la baza evaluarii si se pot realiza teste de coerenta atat intre diferite piese de diagnostic, cat si intre evaluarea propriu-zisa si diagnostic.Aceasta inseamna ca diagnosticul nu are numai rolul de a prezenta situatia firmei la un moment dat, ci si rolul de a directiona si sustine scenariile de evaluare a afacerii si de asemenea proiectiile economico-financiare.2.2 Principalele tipuri de diagnostic

14

2.2.1 Diagnosticul juridic

Are ca scop verificarea aspectelor juridice legale privind activitatea firmei sau a activului de evaluat. Realizarea acestuia presupune abordarea urmatoarelor domenii:a) Dreptul comercial – in acest domeniu se verifica: Contractul de societate, statutul si modificarile ulterioare infiintarii Registrul AGA (asociatiilor) Registrul actionarilor Registrul actiunilor Contractele de vanzare-cumparare sau de inchiriere Contractele de concesiuneb) Dreptul civil – se analizeaza si verifica actele si contractele privind: Dreptul de proprietate asupra cladirilor, constructiilor Situatia juridica a terenurilor intreprinderii (drept de proprietate, contract de inchiriere) Situatia juridica a imobilizarilor necorporale de natura brevetelor, licentelor, marcilor inregistrate (se verifica daca acestea sunt inregistrate la organismele abilitate, cine este titularul unui drept de inventator sau autor, existenta certificatului inventatorului sau autorului, durata legala de inventie) Situatia imobilizarilor financiare (titluri de participare, titluri imobilizate ale activelor de portofoliu) Situatia imprumuturilor primite, a garantiilor constituite, existenta creditelor nerambursate la scadenta, eventualitatea declararii starii de faliment Situatia asigurarii societatii in virtutea unor contracte de asigurare impotriva unor riscuri (calamitate naturala, furt), situatia achitarii primelor de asigurarec) Dreptul fiscal – in acest domeniu se verifica Inregistrarea firmei de organele abilitate la Administratia Financiara, Registrul Comertului, organe abilitate ale Ministerului Finantelor Daca s-au achitat obligatiile legale catre stat (impozite, taxe, contributii) Situatia platilor restante comparativ cu termenele exigibile Ultimul control fiscal si rezultatele saled) Dreptul muncii – se verifica si se analizeaza existenta contractelor colective si individuale de munca, a regulamentului de ordine interioara, a contractelor de management. Un aspect important in cadrul diagnosticului juridic il prezinta relevarea informatiilor care pot preciza daca oamenii cheie trebuie sa fie mentinuti in intreprindere dupa schimbarea proprietarului, sau daca noul proprietar este obligat sa mentina un anumit numar de salariati, sau un anumit nivel al salariilor.e) Dreptul mediului – se verifica daca activitatea firmei evaluate se desfasoara in cadrul impus de legislatia de mediu, daca au fost obtinute autorizatiile de mediu, daca sunt litigii cu alte intreprinderi ori cu autoritatile, si

15

daca astfel se creeaza obligatia platii unor daune sau obligatia decontaminarii mediului, daca a fost realizat un studiu de impact.f) Litigii – se verifica daca intreprinderea evaluata este implicata in litigii aflate pe rolul instantelor judecatoresti, si ce posibilitati de solutionare exista.

In finalul diagnosticului juridic, juristul din echipa de evaluare formuleaza concluziile sub forma functiilor forte a punctelor slabe ale cadrului juridic, acestea constituindu-se ca o parte componenta a diagnosticului juridic.Ca puncte forte: Statut corespunzator Relatii contractuale conform cu prevederile legale Absenta litigiilor de munca Absenta amenzilor si penalitatilor fiscaleCa puncte slabe: Existenta unor litigii comerciale Existenta unor litigii de munca Plata de amenzi si penalitati fiscale Riscul pierderii oamenilor cheie Lipsa contractelor de asigurare

In raportul de evaluare trebuie sa se faca referire concreta la actele normative ale caror prevederi nu au fost respectate, sau daca a fost data o alta interpretare decat cea normala.

2.2.2. Diagnosticul tehnic

Acesta presupune o analiza detaliata a factorilor tehnici de productie, a tehnologiilor de fabricatie, a produselor, precum si a organizarii productiei si a muncii ce trebuie realizata de evaluatori care au calitatea de experti tehnici.

In legatura cu activele fixe incluse in patrimoniul societatii comerciale, precum si a celor care sunt folosite fara a fi proprietatea ei, evaluatorii trebuie sa se pronunte cu privire la urmatoarele aspecte: Starea de functionare si gradul lor de uzura fizica Performantele acestora comparativ cu performantele utilajelor care se produc la momentul evaluarii (uzura morala) Posibilitatile de utilizare in viitor Mijloacele fixe inregistrate in patrimoniul unitatii, dar care nu mai pot fi folosite ca urmare a schimbarilor din structura productiei Plusul sau minusul de valoare fata de valoarea inregistrata in contabilitate, diferente care vor fi avute in vedere la stabilirea valorii patrimoniale Valoarea investitiilor in curs de executie, stadiul lor in raport cu graficele de executie, posibilitatile de finalizare si influenta lor asupra potentialului tehnico-productiv

16

Posibilitatile pe care le are societatea comerciala de a-si asigura utilitatile necesare pentru desfasurarea normala a activitatii, gradul de dependenta fata de utilitatile furnizate

In legatura cu cladirile, expertii tehnici se vor pronunta asupra: Concordantei situatiei din teren cu planurile de constructie Modificarile aduse unor cladiri, baza legala a acestora si implicatiile asupra functionalitatii si sigurantei in exploatare Posibilitatile de folosire in viitor Plusul sau minusul de valoare fata de valoarea contabila Schimbarile intervenite in destinatia unor cladiriSituatia structurii de rezistenta in raport cu seismele (daca au avut loc), si gradul de rezistenta in stadiul actual.

In ceea ce priveste mijloacele de transport in urma examinarii structurii parcului pe categorii de mijloace de transport (auto, feroviar, aerian, pe apa) se vor face referiri la :

-Gradul de folosire a parcului propriu;-Modul de utilizare a capacitatii mijloacelor de transport;-Starea tehnica, gradul de depreciere;-Posibilitatile de folosire in viitor a parcului propriu, incadrarea

parametrilor mijloacelor auto in standardele impuse pe plan national si international.

Referitor la terenurile de incinta se examineaza:-Concordanta dintre categoriile de suprafete existente (construita,

aferenta retelelor, aferenta cailor de acces si libera) si cele din certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului;

-Imbunatatirile aduse unor categorii de terenuri;-Schimbarea destinatiei unor suprafete de teren, baza legala si implicatiile

asupra activitatii intreprinderii.In legatura cu productia si tehnologiile de fabricatie se analizeaza:-Se prezinta succint produsele fabicate sau serviciile realizate;-Se face o scurta descriere a procesului tehnologic (elaborarea unei

schite);-Aprecieri asupra tehnologiilor in raport cu ceea ce exista, in domeniul

respectiv;-Organizarea generala a productiei;-Calitatea productiei;-Alte aspecte referitoare la productie sau serviciile pe care le presteaza, in

functie de obiectul de activitate.

Pentru caracterizarea sintetica a potentialului tehnic se recomanda urmatorii indicatori:

17

1.Gradul de utilizare al capacitatii de productie=

2.Ponderea mijloacelor fixe direct productive

in total mijloace fixe =

3.Un alt indicator care se utilizeaza atat pe categorii de mijloace fixe, cat si pe total este gradul de uzura al mijloacelor fixe.

Din punct de vedere contabil acesta se calculeaza ca fiind:

Grad de uzura m.fixe =

Din punct de vedere al evaluatorilor profesionsti, indicatorul se

calculeaza:

Grad de uzura m.fixe =

Gradul de uzura a m.fixe mai poate fi calculat ca:

Grad de uzura a m.fixe =

Acest mod de calcul nu este cea mai buna solutie pentru reflectarea gradului de uzurua a mijloacelor fixe.

4.Eficienta utlizarii mijloacelor fixe, indicator caracterizat pe baza cifrei de afaceri la 1000 lei mijloace fixe:

Eficienta utilizarii m.fixe =

De regula se va lua in calcul valoarea medie a mijloacelor fixe

Val. medie m.fixe =

Val.medie m.fixe =

5.Gradul de inzestrare

a fortei de munca =

18

2.2.3.Diagnosticul resurselor umane si al managementului firmei

1. Diagnosticul resurselor umane

In cadrul acestui diagnostic se studiaza dimensiunea, structura, comportamentul si eficienta utilizarii potentialului uman.

A. Pentru a caracteriza dimensiunea potentialului uman se pot folosi urmatorii indicatori:

a) Numarul mediu de personal se determina ca o medie aritmetica simpla a numarului zilnic al salariatilor.

b) Numarul maxim de personal reprezinta limita superioara stabilita in functie de volumul efectiv de activitate si productivitatea muncii prevazuta.

Nmax =

Wa0 = productivitatea medie anuala prevazutaCA realizata sau un alt indicator folosit pentru calcularea productivitatii

Nmax = , N0 = numar de personal prevazut

IQ = indicele volumului de activitate exprimat prin CA,VA, etc.

IQ =

c) Numarul de personal prezent la lucru, care reflecta situatia existenta la un moment dat.

Avand in vedere continutul economic al indicatorilor mentionati se apreciaza ca indicatorul care se coreleaza in cea mai mare masura cu efectele obtinute de intreprindere este numarul mediu de personal.

B. In ceea ce priveste structura resurselor umane principalele criterii de grupare utile sunt:

- in functie de categoriile de personal:muncitoripersonal tehnicpersonal de conducerepersonal administrativ-teritorial

- dupa vechimea in intreprinderea evaluata personalul se grupeaza:> 1 an

19

2-5 ani6-10 ani11-15 ani15-20 ani< 20 ani

- dupa varsta avem urmatoarele grupe:pana in 30 ani31-40 ani41-50 anipeste 50 ani

- dupa pregatirea profesionala:cei care au invatamant profesionalcei cu studii mediiabsolventi ai invatamantului superior.

- dupa nationalitate - dupa sex.

C. In ceea ce priveste comnportamentul resurselor umane se pot folosi urmatorii indicatori:

1. Gradul de folosire a timpului maxim disponibil (Gu)

Gu =

T1 = timpul efectiv lucrat = Nr zile * Nr ore/ziTmax = numar zile calendaristice din an – sarbatori legale si concedii de odihna

2. Indicatorii circulatiei fortei de munca:

Coeficientul intrarilor (cI)

ci =

Coeficientul iesirilor (ce)

ce =

Coeficientul miscarii totale a personalului (cmt)

cmt =

Coeficientul stabilitatii fortei de munca (cst)cst = 1- cmt

20

3. Indicatori ai comportamentului individual:

Rata generala a

absenteismului =

4. Indicatori ai comportamentului colectiv:- numar de greve- numar de zile ale grevei

- gradul de intensitate al grevei=

- gradul de importanta al grevei =

In cazul conflictualitatii individuale se urmareste numarul de litigii ajunse in fata instantei de judecata.

D. Eficienta utilizarii umanePrincipalul indicator de masurare a eficientei fortei de munca este

productivitatea muncii. Complementar se mai poate utiliza si indicatorul profit mediu pe un salariat.

Productivitatea muncii se impune a fi studiata atat in expresie fizica, cat si in expresie valorica.

Productivitatea fizica a muncii se poate studia pe tipuri de produse, avandu-se in vedere modalitatea de exprimare ca timp mediu pe unitatea de produs ( efort/efect). Aceasta forma de exprimare a productivitatii permite efectuarea de comparatii in timp si spatiu, indiferent de tara in care se afla firma respectiva. Acest indicator se impune a fi anlizat pentru produsele care detin ponderea cea mai mare in totalul productiei fabricate.

In ceea ce priveste productivitatea in expresie valorica aceasta serveste pentru comparatia la nivel de intreprindere atunci cand productia este eterogena. Se determina ca raport intre efect si efort.

Efectul poate fi masurat cu ajutorul indicatorilor: cifra de afaceri (CA), valoarea adaugata (VA), productia marfa fabricata, productia exercitiului, etc. Se impune a fi exprimat in valori comparabile. Efortul poate fi masurat cu ajutorul indicatorilor:numarul mediu de salariati Ns , timp total de munca la nivelul intreprinderii exprimat in zile, timp total de munca la nivelul intreprinderii exprimat in ore.

Prin raportarea unui anumit indicator de masurare a efectului la cei trei indicatori de masurare a efortului se obtin cele trei forme ale productivitatii:

1.Productivitatea medie anuala

Wa = , Wa=productivitatea medie

21

Ns=numar mediu de salariati

Wz= , Wz=productivitatea medie zilnica

Tz=timpul total lucrat în zile (total om-zile); Tz= Ns x Nz

Wh= , Wh=productivitatea medie orara

Th=timp total lucrat in ore( total om-ore); Th= Ns x Nz x Nh

Nz = numărul mediu de zile lucrate de un salariat într-un an; Nh = numărul de ore lucrate de un salariat într-o zi

Pe baza acestor indicatori se studiaza evolutia in timp a producivitatii muncii rezultand aspecte legate de modul de folosire a timpului de lucru (timp lucrat pe persoana sub forma de zile si ore in cadrul unei zile ), aspecte legate de modificarea structurii productiei, precum si aspecte legate de evolutia productivitatii propriu-zise, in expresie valorica pe tipuri de indicatori.

In finalul diagnosticului potentialului uman, evaluatorul trebuie sa faca o sinteza a principalelor puncte forte si slabe in legatura cu forta de munca.

Intre punctele forte putem enumera:-Personal bine calificat;-Structura echilibrata pe categorii de varsta;-Productivitatea muncii in crestere;-Absenta grevelor;-Reducerea litigiilor individuale de munca;-Personal capabil sa fie receptiv la innoire.

Intre punctele slabe putem enumera:-Utilizarea necorespunzatoare a timpului de munca;-Productivitate muncii in scadere; -Personal supradimensionat in activitati auxiliare;-Existenta conflictelor de munca.

2.2.4.Diagnosticul managementului firmei

In legatura cu conducerea intreprinderii, in cadrul acestui diagnostic se prezinta urmatoarele aspecte :

a) Componenta echipei de conducere (functia, experienta in domeniul de activitate al intreprinderii evaluate)

b) Baza legala in virtutea careia isi exercita prerogativele functie (contract de management, hotarare AGA)

22

c) Pozitia echipei de conducere fata de actionarii firmei, banci, organe fiscale, etc.

d)Obiectivele negociate si prevazute in contractul de management (vizeaza de regula strategia firmei; exemplu:evolutia volumului de activitate, evolutia rezultatelor)Stabilirea gradului de realizare a criteriilor de performanta prevazute in contractul de management.

In cazul intreprinderilor cu capital majoritar de stat principalele criterii de preformanta avute in vedere in contractele de management sunt:

1.Rata profitului= *100

2.Profitabilitatea= *100

actiunilor

3.Potentialul

de dezvoltare =

4.Perioada de recuperare =

a creantelor (zile)

5.Perioada medie

de plata a obligatiilor (zile) =

6.Rotatia stocurilor =

7.W muncii =

8.Ponderea salariilor =

directe in costuri

Legenda: Am.=amortizare

Autofin.=autofinantare

23

In cazul firmelor private, criteriile de performanta se stabilesc de catre actionari in functie de interesele care le au la momentul respectiv. In functie de specificul activitatii intreprinderii se stabilesc valorile anuale ale criteriilor de performanta si coeficientii de ponderare a acestora (suma coeficientilor de ponderare =1).

EXEMPLU:Nr.Crt

Criteriu de performanta

Coeficient de ponderare(cpI )

Val.stabilita prin cont.manag.

Val.efectiva

Grad de realizare a crit. de performanta(gI )

1 Rata profitului (%)

0,2 10% 9% 90%

2 Profitabilitatea actiunilor (%)

0,2 80% 72% 90%

3 Potentialul de crestere (%)

0,1 5% 4% 80%

4 Perioada medie de recuperare a creantelor (zile)

0,1 60zile 54zile 111,1%

5 Per. medie de plata aobligaţiilor pe termen scurt(zile)

0,1 75zile 82,5zile 90,9%

6 Rotatia stocurilor (nr. de rotatiii)

0,05 8rotatii 7rotatii 87,5%

7 W muncii (mii lei/persoana)

0,15 150000lei/pers

165000 lei/pers

110%

8 Ponderea salariilor directe in costuri (%)

0,1 35% 40% 87,5%

TOTAL 1 93,825%

Gradul mediu de realizare(G):

24

G= =0,2*90%+0,2*90%+0,1*80%

+0,1*111,1%+0,1*90,9%+ +0,05*87,5%+0,15*110%+0,1*87,5%=93,825% < 100%

CONCLUZII:Echipa de conducere nu a indeplinit criteriul de performanta stabilit prin

contractul de management. In finalul acestui diagnostic se mentioneaza:Puncte forte:Echipa de conducere: tanara, dinamica;Realizarea si depasirea criteriilor de performanta negociate cu actionarii;Imbunatatirea pozitiei firmei pe piata;Colaborarea buna cu sindicatele. Puncte slabe:Nerealizarea unor criterii de performanta;Tensiune in relatiile cu sindicatele;Cresterea numarului de zile de greva.

2.2.5Diagnosticul comercial

Vizeaza operatiile cu marfuri, piata de desfacere a produselor intreprinderii si piata ei de aprovizionare.

Obiectivul de baza al diagnosticului comercial consta in estimarea pietei actuale si potentiale a intreprinderii si locul ei pe piata.

In cadrul acestui diagnostic se recomanda a fi abordate urmatoarele aspecte esentiale:●Evolutia vanzarilor;●Analiza structurala a vanzarilor pe produse si piete de desfacere;●Analiza clientilor si furnizorilor intreprinderii;●Analiza repartitiei vanzarilor pe faze ale ciclului de viata al produselor;●Studierea concurentei.

2.2.5.1.Diagnosticul evolutiei vanzarilor

In operatiunea de evaluare a unei intreprinderi intereseaza vanzarile de bunuri, lucrari si serviciicare formeaza obiectul activitatii, ceea ce este definita ca fiind CA, rezulta ca in categoria vanzarilor nu se includ veniturile din

25

productia stocata, productia de imobilizari, veniturile financiare si cele cu caracter extraordinar.

CA o regasim in contul de profit si pierdere si este evidentiata pentru marea majoritate a intreprinderilor in valori nominale (preturile curente ale fiecarui exercitiu financiar).

Pentru o apreciere corecta a evolutiei vanzarilor se impune operarea cu vanzarile exprimate in preturi comparabile. Evolutia in timp a vanzarilor firmei trebuie analizata si comparativ cu dinamica vanzarilor pe piata sectorului de activitate pentru a evidentia intarirea sau diminuarea pozitiei intreprinderii pe piata.

Nr. crt.

Explicatii Exercitiul financiarN-2 N-1 N

1. 50000 62500 900002. IndiceleCA(N-2) ,(%) 100 125 1803. Indicele preturilor cu

baza fixa (N-2) (%)100 140 217

4. CA in preturi comparabile

50000 44643 41475

5. Indicele CA cu baza fixa N-2 in preturi comparabile

100 89.3 82.9

6. Indicele vanzarilor pe piata sctorului de activ. cu baza fixa N-2 (%)

100 101 95

7. Variatia % a vz. firmei comparativ cu dinamica sectorului de activ.

0 -11.7 -12.1

NOTA:

1.Perioada luata ca baza de comparatie este N-2.2.Ponderea vanzarilor firmei in CA a sectorului de activitate in perioada

luata ca baza de comparatie a fost de 25%.3.Calcularea valorilor din randul 4 se face prin impartirea randului 1 la

randul 3; calculul valorilor din randul 5 se face prin impartirea randului 4 la 50000 (baza fixa).

26

Daca evolutia vanzarilor se face pe baza preturilor curente ar rezulta o crestere insemnata a acestora (randul 2).

Luand in calcul evolutia preturilor si corectand valorile curente rezulta o alta tendinta a vanzarilor in preturi comparabile. Astfel, in anul N-1 vanzarile sunt cu 10.7% mai mici decat in N-2, iar in anul N cu 17.1% inferioare exercitiului N-2.

Comparand evolutia vanzarilor firmei cu evolutia vanzarilor pietei sectorului de activitate se constata o situatie mai putin buna pentru intreprindere, ceea ce are ca efect slabirea pozitiei intreprinderii pe piata.

Cuantificarea cresterii sau scaderii ponderii vanzarilor unei firme in vanzarile totale ale pietei sectorului de activitate se face cu ajutorul relatiei:

( -1)*gf0

I =indicele vanzarilor firmei evaluate

I =indicele vanzarilor pietei sectorului de activitate

gf0 =ponderea vanzarilor firmei evaluate in vanzarile totale ale sectorului de activitate in perioada luata ca baza de comparatie

Pe baza datelor din tabel rezulta urmatoarele calcule:

N-1:

N:

Pentru anul N-1 slabirea pozitiei pe piata cu 11.7% determina scaderea cotei de piata detinute cu 2.9% fata de anul N-2.

Pentru anul N decalajul de 12.1% determina scaderea cotei de piata fata de anul N-2 cu 3.2%.

Pentru a studia evolutia vanzarilor firmei evaluate se impune studierea si in functie de factorii directi si indirecti de influentare specifici domeniului de activitate al intreprinderii evaluate.

Ca model general se recomanda:

CA=

qv =cantitatea vanduta pe tipuri de produse pI =pret de vanzare pe tipuri de produs

NS

qv t

27

CA Wa p Wh

=numar mediu de personal

Wa =productivitatea medie anuala stabilita pe baza volumului valoric al productiei vandute

t= timp mediu lucrat pe o persoana

Wh= productivitatea medie orara stabilita pe baza volumului valoric al productiei vandute

Acest model de diagnosticare a CA productivitatea medie orara stabilita pe baza volumului valoric al productiei vandute

Acest model de diagnosticare a CA permite reliefarea urmatoarelor aspecte principale :

- Daca evolutia vanzarilor a fost determinata de modificarea volumului fizic si/sau de variatia preturilor de vanzare;

- Care este contributia factorului dimensional : Ns asupra modificarii vanzarilor ;Care este influenta eficientei utilizarii fortei de munca : a Wa ,Wh asupra modificarii CA.

In cazul in care intreprinderile desfasoara activitati de productie si au o baza tehnica –materiala importanta se poate folosi urmatorul model de diagnosticare a CA.

CA=NS*Wa*α

Wa= *

α=

gradul de inzestrare a fortei de munca

ponderea mijloacelor total productive in total mijloace fixe

28

= randamentul mijloacelor fixe direct productive

α = gradul de valorificare al productiei fabricateMf= valoarea medie anuala a mijloacelor fixe(bilant)

In cazul in care intreprinderea desfasoara activitate de comert se recomanda folosirea urmatoarelor modele:

1. In cazul activitatii de comert cu amanuntul folosind forma clasica de vanzare (cu plata la vanzator)

CA = Nl * KS * Nz * Wz

Nl = numarul punctelor de vanzare

KS = coeficientul mediu al schimburilor

NZ = numarul mediu de zile pe un lucrator comercial operativ

WZ = desfacerea medie zilnica pe un lucrator comercial operativ

In cazul folosirii formei de vanzare in regim de autoservire

CA = SC * d

=

SC = supafata comerciala = vanzarile medii pe unitatea de supafata comerciala (m2)

gSi = stuctura suparfetei comerciale pe grupe de marfuri si sectoare de activitate

= desfacerea medie pe unitatea de supafata pe grupa de marfuri si sectoare de activitate.

Se pot folosi si alte modele de diagnosticare a CA, alegerea lor facandu-se in functie de specificul activitatii intreprinderii evaluate.

2.2.5.2. Analiza structurala a vanzarilor

29

pe produse si piete de desfacere

Vanzarea unei firme se impun a fi studiate pe produse si grupe omogene de produse tinand seama si de pietele pe care se desfac acestea.

Scopul acestei analize este furnizarea de informatii pentru fundamentarea proiectiilor indicatorilor economico-finanaciari in perioada de previziune.Pentru analiza structurii vanzarii pe produse informatiile se impun a fi grupate astfel:

N-2 N-1 NProdusul Suma % Suma % Suma %Grupe de produsePr. APr. BPr. CAlte produseTotal produse

Analiza stucturala a vanzarilor pe piete de desfacere presupune gruparea informatiilor astfel:

Nr crt. Piata de desfacere

N-2 N-1 NSuma % Suma % Suma %

1. Piata interna--

30

-Total piata interna

100 100 100

2. Piata externa---Total piata externa

100 100 100

Nota: In cadrul pietelor de desfacere informatiile pot fi prezentate si pe clienti ( la piata interna si externa in loc de productie trecem clienti).

2.2.5.3. Analiza clientilor intreprinderii

In cadrul acestei parti a diagnosticului comercial se urmaresc:Evolutia structurii vanzarilor pe principalii clienti.Studierea duratei medii de imobilizare a creantelor pe total intreprindere si pe principalii clientiPentru analiza evolutiei structurii vanzarilor pe principalii clienti se construieste un tabel asemanator cu cel de la punctul anterior. O relativa stabilitate a vanzarilor pentru clientii cei mai reprezentativi reprezinta o conditie pentru estimarea cu un grad mai mare de certitudine a pietei viitoare a intreprinderii.Durata medie de imobilizare a creantelor la nivel de intreprindere este urmatoarea:

=

= suma soldurilor medii debitoare ale conturilor de clienti

= suma rulajelor debitoare ale conturilor de clienti

T = perioada supusa analizei in zileSoldul mediu debitor al unui cont de clienti se poate stabili ca medie aritmetica simpla:

=

31

sau ca medie cronologica:

=

n= numarul de termeni ai numaratoruluiS1, S2…= solduri lunare/trimestriale

Media cronologica are o valoare informationala mai mare.La nivelul unui anumit client durata medie de imobilizare a putem calcula astfel:

=

Duratele de imobilizare a creantelor pe clienti se compara cu cele prevazute in contractele incheiate aceasta comparatie oferindu-ne informatii despre clientii rau platnici si buni platnici pentru firma.Tot aici se stabilesc implicatiile creantelor neachitate la scadenta.

2.2.5.4.Analiza furnizorilor intreprinderii

Piata de aprovizionare reprezinta un segment semnificativ in cadrul diagnosticului comercial pentru evaluare. Principalele aspecte urmarite de evaluator sunt:

Gruparea furnizorilor in doua mari categorii:de utilitatide materii prime, materiale,etc

Structurarea furnizorilor indeosebi a celor de materii prime si materiale in functie de cantitatea si valoarea aprovizionarilor

Stabilirea criteriilor de alegere a acestora ( preturi practicate, cantitati aprovizionate, calitate)

Analiza numarului de furnizori pentru un anumit tipde resursa materiala aprovizionata si a calitatii aprovizionarilor

Aprecierea dependentei fata de anumiti furnizori si care sunt implicatii pentru intreprinderea evaluata

Analiza duratei medii de utilizarea surselor atrase, reprezentate de obligatiile fata de furnizori.

32

=

= durata medie de utilizare a surselor atrase de la furnizori de catre intreprindere

= suma soldurilor medii creditoare ale conturilor de furnizori

= suma rulajelor creditoare ale conturilor de furnizori

T = timpul (360 de zile)La nivelul unui singur furnizor relatia de calcul este urmatoarea:

=

Prin compararea duratei efective a folosirii resurselor atrase cu termenul contractual de onorare a obligatiilor fata de un anumit furnizor se constata situatia in care intreprinderea bun sau rau platnica si se identifica consecintele pentru intreprinderea evaluata.

2.2.5.5 Analiza evolutiei si repartizarii vanzarilor in functie de ciclul de viata al produselorInformatiile necesare acestei analize se impun a fi grupate astfel:

Nr crt. Faza ciclului de viata al produselor

N-2 N-1 N

Suma % Suma % Suma %

1.2.

LansareCrestere

33

3.4.

MaturitateDeclinTOTAL

Aceasta evolutie a vanzarilor intreprinderii ii permite evaluatorului stabilirea unor concluzii cu privire la evolutia rentabilitatii si a surselor de finantare a activitatii astfel:

Cresterea ponderii vanzarilor in faza de lansare semnifica cresterea gradului de innoire a productiei. Faza de lansare a produselor se caracterizeaza prin inregistrarea de pierderi si printr-un deficit de surse (necesita investitii de finantare din alte activitati)

Faza de crestere se caracterizeaza prin atingerea pragului de rentabilitate, iar prin depasirea acestuia intreprinderea incepe sa obtina profit. Din punct de vedere a fluxurilor de lichiditati situatia este aproximativ echilibrata. Faza de crestere poate fi caracterizata si printr-o scadere a ponderii produselor vandute, situatia fiind determinata de intrarea unor produse dupa faza de lansare in faza de declin, aceasta reprezentand un esec pentru intreprindere.

Faza de maturitate se caracterizeaza prin volumul cel mai ridicat al productiei si vanzarilor, prin profit maxim si printr-un excedent de lichiditati ( permite acoperirea fluxurilor de lichiditati – din prima faza si din faza de declin).

Faza de declin se caracterizeaza de regula prin rezultate financiare negative si un flux de lichiditati. Pe baza informatiilor obtinute din acest studiu evaluatorul poate estiam cu un grad mai ridicat de certitudine vanzarile si profitul intreprinderii.

2.2.5.6.Studierea concurentei

Principalele aspecte urmarite in cazul analizei concurentei sunt:-Nominalizarea principalilor concurenti;-Stabilirea cotei de piata detinuta de intreprinderea evaluata si de principalii concurentei;

34

Cpi= , unde CAI = CA a firmei

CAp= CA a sectorului de activitate Cpi =cota de piata

-Ierarhizarea firmelor care actioneaza pe piata pe baza cotei de piata detinute pe orizontul de timp supus diagnosticarii;

-Stabilirea cotei de piata relative :

= , unde CA a firmei

' = CA a principalului concurent pe piata

-Aprecierea pozitiei concurentiale a intreprinderii evaluate pe baza cotei de piata relative astfel:

●Daca valoarea indicatorului este mai mare sau egala cu 100 rezulta ca intreprinderea detine pozitia de lider pe piata;

●Daca valoarea cotei de piata relative se apropie de 0 rezulta ca intreprinderea evaluata detine o pozitie nesemnificativa pe piata.

-Raportul pret-calitate la produsele concurentei si cele proprii. Sunt frecvente cazurile in care concurenta practica preturi mai mici la produsele care aparent sunt de calitate mai buna.

-Modul de organizare si durata serviciilor de garantie si post-garantie. Se va preciza daca dispun de unitati proprii sau activitatea de service este cedata unei singure firme sau la mai multe.CONCLUZII:

In finalul diagnosticului comercial evaluatorul trebuie sa faca referire asupra perspectivelor activitatii comerciale, atat in ceea ce priveste posibilitatile de aprovizionare , cat si de desfacere a produselor lor, in scopul estimarii CA care este componenta principala a veniturilor din exploatare pentru perioada explicita de previziune.In acest context se face referire la factorii favorizanti (puncte forte) si la cei defavorizanti (puncte slabe) previzibili a actiona asupra performantelor economico-financiare ale intreprinderii.

2.2.6.Diagnosticul rentabilitatii

Prezinta o importanta deosebita in evaluarea intreprinderii, intrucat ofera informatii asupra situatiei trecute si prezente pe baza carora se poate prefigura viitorul afacerii care face obiectul evaluarii.

35

Studierea rentabilitatiii este absolut necesara in cazul aplicarii metodelor bazate pe randament si pe fluxul de disponibilitati.

2.2.6.1.Diagnosticul profitului

Analiza situatiei generale a rezultatului pe baza contului de profit si pierdere impune ca informatiile necesare sa fie structurate astfel:

Nr.crt.

Indicatori N-2 N-1 N

1. Venituri din exploatare (Ve)

2. Cheltuieli variabile aferente exploatarii (Chv)

3. Marja bruta fata de Chv

4. Cheltuieli fixe5. Rezultatul brut al

exploatarii6. Rezultatul brut

financiar7. Rezulatul brut

extraordinar8. Profit brut9. Impozit pe profit10. Profit net

Acest diagnostic urmareste sa puna in evidenta urmatoarele aspecte pricipale:Care este contributia diferitelor tipuri de rezultate la formarea profitului brut si a profitului net;Daca marja bruta fata de cheltuielile variabile permite acoperirea cheltuielilor fixe si eventualele rezultate negative de natura financiara si extraordinara astfel incat pe total intreprindere sa se obtina profit.

2.2.6.2.Diagnosticul rezultatului exploatarii

Rezultatul exploatarii se impune a fi studiat in functie de factorii directi si indirecti specifici domeniului de activitate al firmei evaluate .

36

Pe langa cunoasterea situatiei trecute, factorii de influenta pot reprezenta variabile de baza pentru estimarea rezultatului exploatarii pentru perioada explicita de previziune.

Ca model general se pot avea in vedre urmatoarele:

Re = Ve

Ve= Ns* Wa

1- =Pre -profit/pierdere la 1 leu venit din exploatare

Pre = , unde Pri= profit/pierdere la 1 leu venit din

exploatare pe tipuri de activitati

- structura profitului pe tipuri de activitati

Tipuri de activitati care pot exista:- Vanzari de marfuri, de produse finite;- Lucrari, servicii;- Variatia productiei stocate;- Productia de imobilizari, etc.

Ca factori de influenta asupra rezultatului exploatarii avem: 1.Veniturile din exploatare 1.1 1.22.Profit/pierdere la 1 leu venit din exploatare 2.1Structura veniturilor pe tipuri de activitati 2.2Profitul/pierderea la1 leu venit din exploatare pe tipuri de activitati

In urma aplicarii acestui model se pot folosi ca variabile pentru estimarea evolutiei viitoare a rezultatelor exploatarii profitul mediu la 1 leu venit (este echivalent cu rata rentabilitatii venitului), profitul la 1 leu venit pe tipuri de activitati, nivelul cheltuielilor la 1 leu venit.

In cazul in care intreprinderea evaluata desfasoara activitate de productie se recomanda urmatoarele modele:

37

I.Re =

qI= cantitatea de produse vandute (fizic)pvi= pret unitar (fara TVA)cvi=cost unitar

Ca factori de influenta avem:1.Cantitate vanduta;2.Structura productiei;3.Costurile unitare;4.Pretul unitar.

II.Modelul multiplicativ:

Re= ,unde =productivitatea medie anuala

=gradul de valorificare al productiei

exercitiului

=rata rentabilitatii veniturilor

Ca factori de influenta avem:1. ;2.Productivitatea medie anuala stabilita pe baza productiei exercitiului;3.Gradul de valorificare a productiei exercitiului;4.Rata rentabilitatii veniturilor.

In cazul intreprinderilor care desfasoara activitate de comert se foloseste modelul:

Re= ,unde Rc= rata rentabilitatii comerciale pe total

intreprindere

Rc= unde, =structura vanzarilor pe grupe de marfuri

=rata rentabilitatii comercile pe grupe de marfuri =cota de adaos comercial pe grupe de marfuri

, =nivelul cheltuielilor de distributie pe grupe de marfuri

Ca factori de influenta asupra rezultatului exploatarii avem :

38

1.CA;2.Rc; 2.1 2.23. 3.1 3.2

In cazul activitatii de comert ca variabile de baza pentru estimarea evolutiei viitoare a rezultatului exploatarii se pot mentiona:

-Dimensiunea suprafetei comerciale;-Gradul de incarcare al suprafetei comerciale;-Structura vanzarilor pe grupe de marfuri;-Nivelul cheltuielilor de distributie;-Cotele de adaos comercial practicate.Nota:Pentru a stabili influentele factorilor potrivit modelelor prezentate

se aplica metoda substituirii in lant.

Pragul de rentabilitate si intervalul de siguranta

Cunoasterea pragului de rentabilitate si a intervalului de siguranta prezinta utilitate in practica de evaluare, intrucat se pot face judecati asupra comportamentului intreprinderilor in cazul modificarii unor variabile care influenteaza mecanismul de functionare al intreprinderii.

Pragul de rentabilitate se stabileste:a)In cazul firmelor noi care se afla in faza de lansare sau crestere si care

inregistreaza pierderi:

Q= , Q=productia

b)In cazul firmelor aflate in faza de maturitate (care inregistreaza profit):

Q=

Intervalul de siguranta se calculeaza dupa formula:

39

IS = *100

=productia obtinuta la prag

Cu cat veniturile sunt mai mari decat pragul de rentabilitate cu atat riscul de exploatare este mai redus, IS fiind mai mare.

Cand veniturile sunt foarte apropiate de pragul de rentabilitate, riscul de exploatare este mai mare, iar anumite schimbari, cum ar fi cresterea preturilor de aprovizionare, cresterea tarfifelor pentru energie, cresterea preturilor salariale, pot avea ca efect situarea intreprinderii in zona pierderii.

2.2.6.3Diagnosticul corelatie dintre fondul de rulment(FR), nevoia de fond de rulment(NFR) si trezoreria neta(TN)

Pentru a permite formularea si calcularea FR se convine sa se repartizeze activele in active imobilizate , lichide peste mai mult de 1 an si active circulante, susceptibile de a fi transformate in bani in conditii normale in mai putin de 1 an.

Cu privire la elementele de pasiv, ele trebuiesc impartite in capitaluri permanente si datorii pe termen scurt. Capitalurile permanente regrupeaza capitalurile proprii, datoriile si alte resurse care sunt exigibile peste mai mult de 1 an, deci au caracter de stabilitate in timp pentru intreprindere.

Datoriile pe termen scurt corespund resurselor instabile pentru ca sunt exigibile in mai putin de 1 an si impun deci o rambursare (reannoire) la scadenta punandu-se la incercare solvabilitatea firmei.

Formula de calcul a FR este:FR=Rrsurse stabile-Active imobilizateFR=Active circulante-Datorii pe termen scurt

Daca FR este pozitiv capitalurile permanente permit sa se finanteze integral activele imobilizate si o parte din activele circulante.

Daca FR este negativ capitalurile permanente nu reprezinta o suma suficienta pentru a finanta integral imobilizarile. Acestea trebuie deci sa fie partial finantate prin resurse pe termen scurt.

40

NFR- nevoile de finantare determinate de ciclul de exploatare corespund avansarilor de fonduri pe care intreprinderea e constransa sa la afecteze pentru construirea stocurilor sale (materii prime, materiale,productie in curs de fabricatie, produse finite in depozit) si pentru a acorda termene de plata partenerilor sai comerciali, carora le-a livrat produse finite, le-a executat lucrari sau le-a prestat servicii.

Daca intreprinderea acorda termene de plata diferitilor sai parteneri comerciali, aceasta acumuleaza creante avand loc inghetarea lichidiatilor care vor reveni in caseria intreprinderii peste o perioada de timp. Aceasta acumulare de creante suscita de asemenea lichiditati si deci o nevoie de finantare pentru intreprindere.

In schimb activitatea intreprinderii produce mijloace de finantare legate de ciclul de exploatare , de fiecare data cand intreprinderea obtine de la furnizorii sai termen de plata. Aceste termene constituie pentru intreprindere angajamente si permit acesteia sa beneficieze de aportul partenerilor sai fara a face plati immediate si apar ca surse de fonduri sau ca mijloace de finantare.

Sunt de asemenea mijloace de finantare: datoriile fata de stat, asociati, salariati.

Formula de calcul pentru NFR este:

NFR=Stocuri+Creante-Datorii pe termen scurtNFR=Utilizari ciclice-Resurse ciclice

TN este FR-NFRO TN pozitiva semnifica faptul ca intreprinderea poate constitui

plasamente financiare lichide fata de partenerii financiari, pentru o suma care depaseste pe cea a resurselor pe termen scurt obtinute de la partenerii financiari. In acest caz situatia exprima o trezorerie indestulatoare pentru ca intreprinderea dispune de lichiditati abundente care sa-I permita sa ramburseze datoriile fianciare pe termen scurt. Se poate vorbi de o reala autonomie pe termen scurt.

O trezorerie negativa semnifica faptul ca intreprinderea e dependenta de resursele sale financiare pe termen scurt. Aceasta situatie de depndenta sau de tensiune asupra trezoreriei evidentiaza faptul ca lichiditatile sunt insuficiente pentru a permite rambursarea datoriilor pe termen scurt.

TN=TZ de activ – TZ de pasiv

Idzile = - indicator exprimat in zile;

T=365 zile

NOTA:Diagnosticul situatiei financiar-patrimoniale(diagnosticul corelatiei dintre creante si obligatii)

41

Suma creantelor si obligatiilor pe termen scurt, precum si pe termen mediu de incasare a creantelor comparat cu termenul mediu de plata a obligatiilor pe termen scurt au influenta asupra fluxului de disponibilitati al intreprinderii.Principalele aspecte urmarite in cadrul corelatiei mentionate sunt:-Stabilirea medii de imobilizare a capitalurilor circulante in creante -Stabilirea duratei medii de folosire a surselor atrase, reprezentate de obligatiile pe termen scurt-Analiza creantelor si obligatiilor pe termene de vechimeModelul balantei creantelor si obligatiilor pe termene de vechime:

Nr.crt.

Intervalul de vechime

Creante ObligatiiSuma % Suma %

1.2.3.4.5.6.7.

<30zile30-60zile60-90zile 90-180zile180-270zile270zile-1an>1anTOTAL

Nota:durata medie de imobilizare a creantelor si durata medie de folosire a resurselor atrase se determina potrivit relatiilor prezentate la diagnosticul comercial.

2.2.6.4.Diagnosticul lichiditatii si solvabilitatii firmei

Lichiditatea poate fi definita ca fiind proprietatea elementelor patrimoniale e a fi transformate in bani.

Solvabilitatea reprezinta capacitatea firmei de a face fata obligatiilor sale la termen scadente .

Pentru a caracteriza lichiditatea unei firme in studiile de bonitate realizate de banci in cazul soliciatrii de credite, precum si in studiile de evaluare se folosesc urmatorii indicatori:

42

Rata lichiditatii generale (RLG):

RLG= -acest indicator este recomandabil a se situa

intre 1.2 si1.8

Rata lichiditatii intermediare (RLI):

RLI= 0.65<RLI<1

3.Rata lichiditatii immediate (RLIM):

RLIM= RLIM > 0,3

4.Rata solvabilitatii patrimoniale (RS):

RS=

Pentru a aprecia situatia financiara a unei intreprinderi folosind primele 3 rate trebuiesc avute in vedere 2 tipuri de comparatii:a)Fata de media din ramura b)Comparatia in dinamica la nivelul intreprinderii evaluate.

In cazul celei de-a 4-a rate o valoare mai mare de 50% reflecta o situatie normala, iar ca valoare minima in literatura de specialitate se apreciaza de aproximativ 30%.

2.2.6.5.Diagnosticul pe baza ratelor de rentabilitate

In elaborarea de diagnosticului firmei ratele de rentabilitate permit efectuarea de comparatii in spatiu,precum si in raport cu anumite norme si standarde evaluate si acceptate de organismele abilitate in domeniul evaluarilor.

Exprimarea in marime relativa a rentabilitatii, prin intermediul ratelor de rentabilitate, mareste valoarea informationala a concluziilor desprinse in cazul folosirii indicatorilor in marime absoluta (profitul).

Fiecare forma de exprimare a ratei de rentabilitate in raport cu elementele luate in calcul are o anumita putere informationala, indeplinind o functie specifica in activitatea practica de gestionare a capitalului si plasamentelor de capital.

43

Principalele rate de rentabilitate folosite sunt:a)Rata renatabilitatii financiare

Rf = ;Kp>0

Rf =

=viteza de rotatie a activului total exprimat ca nr. de rotatii

=factor de multiplicare a capitalului propriu

=rata rentabilitatii nete a veniturilor totale

Gradul de indatorare al firmei:

= =

b)Rata rentabilitatii economice (fata de activul total):

Rec =

Rec =

Rec = ,unde AI =active imobilizate;

Ac =active circulante R = randamentul AI

N = viteza de rotatie a Ac exprimate ca nr. de rotatii

c)Rata rentabilitatii resurselor consumate:

44

Rres. consumate =

d)Rata rentabilitatii comerciale:

Rc =

e)Rata rentabilitatii veniturilor:

Rv = ,Re=rezultatul exploatarii

Vt =venituri totale

Aceasta rata poate fi o variabila de baza pentru estimarea Re pentru perioada de previziune.

De rezolvat:1. Rolul bilanţului in diagnosticul de evaluare .2. Obiectivul si mijloacele de realizare a diagnosticului juridic .3. Obiectivul si mijloacele de realizare a diagnosticului comercial. 4. Obiectivul si mijloacele de realizare ale diagnosticului tehnic, tehnologic si de exploatare. 5. Obiectivele si mijloacele de realizare ale diagnosticului financiar contabil .6. Prezentati 3 momente din viata întreprinderii in care este obligatorie reevaluarea.7. Cum explicati relatia dintre politicile contabile si valoarea inteprinderii?

CAPITOLUL III

METODE DE EVALUARE A PRINCIPALELOR CLASE DE ACTIVE DIN BILANŢUL ÎNTREPRINDERII

Obiective: Dobandirea cunostintelor necesare estimarii valorii intreprinderii prin abordarea pe

baza de active; Dobandirea capacitatii de estimare a valorii diferitelor tipuri de active si datorii la

nivelul firmei; Capacitatea de a aplica metodologia in diferite studii de caz pe parcursul cursului; Asimilarea metodelor referitoare la practica din domeniul evaluarii intreprinderii;

45

Familiarizarea studentilor cu metodele de evaluarea intreprinderii.

1.Evaluarea terenurilor

Pământul reprezintă o importantă parte din avuţia lumii şi poate fi utilizat în scopuri diferite cum sunt : agricultura, industria, pentru recreere etc.

Din punctul de vedere al evaluarii terenurile pot fi evaluate ca :1. Terenuri neamanajate utilizate pentru agricultură cu destinaţia de dezvoltare sau nu.2. Terenuri care constituie un amplasament care sunt racordate la sistemele de

alimentare cu energie şi cu apă sau care au fost supuse unor lucrări de ecce si amenajare, împrejmuire etc.

3. Terenuri componente ale unei proprietăţi construite.Circulaţia juridică a terenurilor este reglementată prin Legea 54/1998 iar în acest

cadru a început să funcţioneze piaţa pământului. De aceea se impune ca evaluarea acestor bunuri să fie făcută de persoane cu calificare şi experienţă în domeniu.

In faza premergătoare evaluarii propriu-zise se va proceda la realizarea următoarelor actiuni :

- se analizează actele de proprietate asupra terenului şi înregistrările contabile referitoare la acesta. Evaluatorul va pune în evidenţă drepturile de proprietate care trebuie evaluate şi restricţiile sau drepturile asociate proprietăţii ;

- se studiază planurile amplasementelor şi se fac verificări cu privire la suprafaţa înregistrată scriptic şi cea existentă pe teren

- din totalul suprafeţei de teren se separă suprafeţele utilizate pentru desfăşurarea activităţii şi suprafeţele libere în exces care sunt considerate în afara exploatării ;

- se culeg informaţii de piaţă referitoare la valorile de tranzacţionare din zonă a terenurilor libere similare ;

- se întocmeşte o fişă de inspecţie în care sunt evaluate distinct suprafeţele terenurilor în funcţie de destinaţia lor si de localizarea lor cu specificarea valorilor de piaţă în zonele respective.

Pentru evaluarea terenului există trei abordări ale valorii :comparaţia directă, metode bazate pe venituri, metode bazate pe costuri, acestea putându-se concetiza practic în 6 metode de evaluare agreate de standardele internaţionale de evaluare.

Procedurile sau metodele derivate din abordările amintite pot conţine elemente din două sau chiar din toate abordările.

Pentru terenuri fără construcţii se pot utiliza :- metoda parcelări- metoda rentei de bază - metoda normativă sau administrativă- metoda comparaţiei directe de piaţă

Pentru terenurile cu construcţii :- metoda comparaţiei directe de piaţă- metoda proporţiei- metoda extracţiei- metoda reziduală

Informaţiile selectate pentru descrierea terenului sunt utilizate pentru determinarea celei mai bune utilizări (CMBU) care este un concept fundamental pentru piaţa imobiliară deoarece identifică cea mai profitabilă întrebuinţare în care poate fi exploatat un anumit activ patrimonial.

Pentru ca terenurile să poată fi evaluate în varianta CMBU trebuie îndeplinite concomitent următoarele condiţii :

46

- să fie permise legal- să existe posibiltatea realizării fizice- să fie fezabilă financiar- să producă profit maxim adică să fie maxim profitabilă.

In sinteză ca definiţie CMBU reprezintă utilizarea rezonabilă probabilă şi legală a unui teren liber sau construit care este fizic posibilă, permisă legal, fundamentată adecvat, fezabilă financiar şi care are ca rezultat cea mai mare valoare.

Evaluatorul urmăreşte depistarea acelei utilizări care maximizează valoarea proprietăţii şi implicit a terenului.

Prezentarea principalelor perfomanţe ale terenului care urmeaza să fie evaluat va lua în considerare dimensiunea şi forma, topografia lui, pachetele de reţele, de utilităţi, amenajările, localizarea, factori fizici şi de mediu, faţada şi raportul faţadă-adâncime.

De asemenea trebuie puse în evidenţă vecinătăţile, calitatea acestora, posibilităţile de extindere care conduc la o unitate economică funcţională.

1.1. Evaluarea propriu-zisă Evaluarea terenului se face distinct pentru cele două categorii, respectiv terenuri de

exploatare şi terenuri în exces.La evaluarea terenurilor în exploatare se va ţine seama de faptul că acesta contribuie

la desfăşurarea activităţii astfel că în această perioadă valoarea lor diferă de valoarea de piată.De asemenea se va avea în vedere că pe lângă valoarea de piaţă a terenurilor din

zonele respective acestea vor fi imobilizate pe întreaga durată de viaţă rămasă a obiectivului astfel că valoarea obţinută nu este valoarea de piaţă.

Terenurile în exces reprezintă acea parte din teren care nu este necesară pentru a susţine construcţiile existente sau ipotetice în cea mai bună utilizare a acestora.

Terenuile în exces de regulă se evaluează la valoarea de piaţă.Când există suficiente informaţii de pe piaţă se poate aplica una din următoarele

metode :- comparaţia directă - proporţia - extracţia - parcelarea- tehnica reziduală- capitalizarea rentei de bază.

Principalele evaluari care influenţează valoarea terenului sunt anticiparea, schimbarea, cererea, oferta, substituţia.

Standardele de evaluare definesc , utilizează şi recomandă metodele amintite reprezentând în acelaşi timp si cea mai bună practică.

1.Metoda comparaţiei directe

Este metoda care se utilizează la evaluarea terenului liber sau care este considerat liber pentru scopul evaluării atunci cand există date comparabile.

Preţurile şi informaţiile referitoare la loturi similare sunt analizate, comparate şi corectate în funcţie de asemanarile si deosebirile existente.

Ca elemente de comparaţie avem :- drepturile de proprietate- restricţiile legale - condţiile pieţei (şi data vânzării)- localizare- caracteristici fizice respectiv suprafaţa şi forma, lungimea faţadei etc.

47

- zonarea şi cea mai bună utilizare.Se menţionează faptul că este de preferat să se coreleze rezultatele a două sau mai

multe comparaţii.Schimbarea rapidă a preţurilor din ultimii ani impune o selectare a terenurilor

comparabile care au fost tranzactionate cât mai aproape de data evaluarii.Este de dorit să se caute proprietăţi comparabile având aprovimativ aceeaşi suprafaţă.Informaţiile directe se pot obţine din discuţiile cu părţile implicate în tranzacţii

respectiv vânzători, cumpărători, avocaţi şi agenţi imobiliari.In general pentru fiecare criteriu de comparare sunt necesare corecţii ale preţurilor in

tranzacţiile comparabile, corecţii care sunt exprimate în mod absolut sau relativ (în procente).Corecţiile pentru dreptul de proprietate, finanţare, condiţiile pieţei şi condiţiile de

vânzare se fac înaintea celor referitoare la localizarea şi caracteristicile fizice.Toate corecţiile se prezintă în raportul de evaluare într-o formă logică şi accesibilă.In anumite localitati urbane unde amplasamentele libere sunt mai rare sau in localitati

rurale izolate unde loturile libere sunt tranzactionate mai rar, valorile nu pot fi estimate prin comparatie directa. In asemenea situaţii se poate folosi metoda proporţiei sau metoda extracţiei.

2.Metoda proporţiei

Aceasta este cunoscută şi ca metoda alocării şi are la bază conceptul contribuţiei care spune că în mod normal există un raport tipic între valoarea terenului şi valoarea proprietăţii imobiliare.

Pentru anumite tipuri de proprietăţi în anumite localizări se precizează că acest raport

este mai sigur în cazul construcţiilor noi.

Metoda presupune cunoaşterea coeficientului k stabilit pe piaţă pentru terenuri şi proprietăţi identice şi cunoaşterea valorii proprietăţii.

- valoarea terenului - valoarea proprietăţii

La construcţiile mai vechi raportul are tendinţă de crestere.

Prin această metodă nu se atribuie o valoare determinată proprietăţii dar poate fi folosită când numărul de tranzacţii de terenuri libere comparabile este insuficient.

Estimarea este grosieră deoarece pot fi ridicate construcţii mai scumpe sau mai ieftine pe terenuri de valoare egală.

3.Metoda extracţiei

Este o variantă a metodei precedente şi anume valoarea terenului este extrasă din preţul de vânzare al unei proprietăţi prin scăderea contribuţiei construcţiilor exprimată prin costuri şi prin depreciere.

Valoarea terenului=valoarea proprietăţii-(CÎC-Deprecierea construcţiei)

CÎC- costul de înlocuire al construcţiei

48

Valoarea terenului dată de această metodă poate fi folosită pentru comparaţie cu preţurile din tranzacţiile terenurilor libere.

4.Metoda capitalizării rentei de bază

Renta de bază este suma plăită pentru dreptul de utilizare şi ocupare a terenului în conformitate cu regulile de închiriere a terenului.

Renta de bază poate fi capitalizată cu o rată corespunzătoare.Pentru a utiliza această procedură trebuie să existe informaţii de pe piaţa închirierilor

imobiliare iar dacă renta curentă corespunde cu cea de pe piaţă atunci valoarea obţinută prin capitalizarea cu o rată de pe piaţă este echivalentă cu valoarea de piaţă.

Dacă renta plătită prin condiţiile contractuale nu corespunde cu renta de pe piaţă se vor face corecţiile necesare luând ca reper pe aceasta din urmă.

Acestă metodă este recomandată mai ales în cazul evaluăarii terenurilor agricole.In afara metodelor prezentate şi care sunt recunoscute de standardele profesionale de

evaluare la nivel naţional s-au utilizat şi se utilizează elemente statistice extrase de pe piaţă sau comparate şi ajustate motivat.

Rezultatele pot fi luate în calcul pentru selectarea şi propunerea valorii finale.

2 . Evaluarea constructrucţiilor

Clădirile pot fi definite ca nişte construcţii arhitecturale care delimitează un spaţiu amenajat în scopul desfăşurării unor activităţi cu caracter economic, social, de agrement etc.

Valoarea construcţiilor presupune derularea unei faze preliminare care implică desfăşurarea următoarelor activităţi:

1. Verificarea listei de inventariere şi identificarea fiecărei construcţii pe baza numerelor de inventar din evidenţele contabile

Lista de inventar trebuie să conţină numărul de inventar, data puneri în funcţiune, denumirea, valoarea de inventar, valoarea rămasă de amortizat la data evaluării şi dacă este posibil evoluţia scriptică a valorii de inventar conform HG.

2.Punerea la dispoziţia evaluatorului de catre beneficiar a documentaţiilor de construcţie respectiv a planurilor construcţiilor dată fiind importanţa informaţiilor cu privire la dimensiunile reale a construcţiilor (suprafeţe construite, suprafeţe desfăşurate, înălţimi etc.)

În lipsa documentelor individuale pentru fiecare construcţie se solicită un plan de situaţie în care să fgureze construcţiile aflate pe amplasament.

În aceste cazuri evaluatorul trebuie să verifice corespondenţa suprafeţelor înscrise în anexele documentaţiei cu cele din teren pentru a evita erorile legate în special de suprafeţele desfăşurate ale clădirilor.

În lipsa documentelor trebuie întocmită o schiţă a planului de situaţie pe baza măsurătorilor efectuate la fiecare clădire.

Nivelul complexităţii măsurătorilor depinde de metoda de evaluare aplicată.3.În baza listei de inventariere şi a planului de situaţie se trece la operaţiunea de

identificare şi corelare a acestora.

În baza listei de inventariere se face şi inspecţia clădirilor şi descrierea obiectivelor de evaluat.

49

Prin aceasta se urmăreşte stabilirea structurii constructive care oferă date necesare pentru elaborarea devizelor, încadrarea în cataloage etc.

Se identifică toate elementele constructive care pot fi observate respectiv: fundaţii, suprastructură, acoperiş, finisaje, dotări, anexe etc.

De asemenea se urmăreşte identificarea elementelor referitoare la starea fizică a construcţiilor, reparaţiile curente sau reparaţiile capitale efectuate.

Se stabilesc condiţiile de exploatare prezente şi viitoare si se mai stabilesc vecinătăţile şi influienţa acestora asupra construcţiilor.

2.1. Evaluarea propriu-zisă

Evaluarea construcţiilor poate fi efectuată prin metode înscriseîn cele trei abordări, respectiv:

- abordări pe bază de costuri- abordări pe bază de venituri- abordarea prin comparaţia de piaţă

A. Abordarea prin costuri

La baza evaluării costurilor stau două principii de bază şi anume:- stabilirea valorii construcţiei noi (valoarea de înlocuire sau valoarea de reconstrucţie)- stabilirea deprecierii acumulate. Prin scăderea acestora rezultă valoarea rămasă actualizată a construcţiei la data evaluării.

Datorită complexităţii şi diversităţii construcţiilor fiecare construcţie trebuie tratată separat.

Stabilirea valorii construcţiei noi

Prin aceasta se urmăreşte stabilirea costului de reconstrucţie sau a costului de înlocuire.

Costul de reconstrucţie este costul estimat pentru a construi la preţurile curente la data evaluării o copie a clădirii evaluate folosind aceleaşi materiale, normative de construcţie, arhitectură, planuri, calitate, manoperă şi înglobând toate deficienţele, supradimensionarea şi deprecierea clădirii evaluate.

Eliminarea deficienţelor funcţionale şi de gabarit, introducerea unor materiale moderne la estimarea de nou conduce la obţinerea unui cost de reconstrucţie pentru un subsistem modern cu utilitate echivalentă numit costul de înlocuire.

Metode de estimare a costului

Metodele tradiţionale de estimare a costului sunt:- metoda comparaţiilor unitare- metoda costurilor segregate - metoda devizelor

50

La fiecare dintre aceste matode se impune ca informaţile de pe piaţa construcţiilor să fie relevante.

1. Metoda costurilor unitare

Prin această metodă se estimează costul sub forma unui cost unitar care poate sa fie exprimat pe unitatea de suprafaţă sau pe unitatea de volum.

Se utilizează costuri cunoscute ale unor structuri similare, costuri ajustate în funcţie de condiţiile pieţei sau a eventualelor diferenţe fizice.

Costurile indirecte pot fi incluse în costul unitar sau calculate separat.Dacă proprietăţile comparabile sunt localizate pe alte pieţe se va face o corecţie

pentru localizare.Costul unitar este dependent de dimensiune şi anume scade pe măsură ce suprafaţa

sau volumul clădirii creşte.Explicaţia acestei scaderi constă în faptul că instalaţiile, centrala termică, lifturile,

ferestrele şi altele de regulă nu costă proporţional mai mult pentru o clădire mai mare.Cifrele de cost unitar se exprimă de regulă la suprafaţa desfăşurată construită sau

volumul total construit iar costul total este estimat prin compararea clădirii evaluate cu clădiri similare la o dată mai recentă şi pentru care sunt disponibile preţurile de contract.

Se va lua în consideraţie evoluţia preţurilor între data contractului sau a execuţiei şi data evaluării.

În aplicarea corectă a metodei evaluatorul va calcula costul unitar pentru clădiri similare sau va corecta un cost unitar de barem, ţinând seama de diferenţele de dimensiune, formă, finisaje, dotarea cu instalaţii, precum şi de diferenţa de timp între data elaborări costului de barem şi data evaluării.

Costurile ar trebui împărţite pe categoriile generale de construcţie şi separat pentru finisaje deosebite sau echipamente deosebite.

Compararea clădirii evaluate cu clădirile similare sau structuri standard catalogate trebuie făcută cu atenţie.

Această ultimă variantă este aplicată pe scara cea mai largă în prezent fiind relativ simplă dar ea poate conduce la erori grave datorită dificultăţilor privind:

- corelarea între structura constructivă foarte diversificată a costurilor şi preţurilor barem din cataloage.

- aplicarea celor mai adecvate corecţii- utilizarea indicilor de actualizare care conţin un grad ridicat de subiectivism - apariţia unor contrucţii realizate pe bază de tehnologii avansate care nu sunt cuprinse

în cataloage.Cu toate aceste observaţii când este corect aplicată metoda conduce la estimări

suficient de corecte.

2. Metoda costurilor segregate

Metoda se bazează pe utilizarea de costuri unitare pentru diferite componente ale clădirii exprimate în unităţi de măsură adecvate.

Astfel evaluatorul va calcula un cost unitar bazat pe cantitatea reală de materiale utilizate în construcţie plus manoperă, utilaje şi transporturi legat de tehnologia lucrărilor de construcţii pentru fiecare metru pătrat de suprafaţă.

51

De exemplu se poate aplica pe baza unui metru pătrat de pardoseală, metru liniar de perete de o anumită înălţime etc.

Costurile se bazează pe costuri normate cum ar fie costul lucrărilor de escavare care se exprimă în lei/metru pătrat sau costul fundaţiei care se exprimă în lei /metru liniar.

Costurile indirecte de regulă se calculează separat iar regia şi profitul constructorului pot fi incluse în costul unitar sau pot fi calculate separat.

Dacă este corect aplicată metoda costurilor segregate poate înlocui o expertizare cantitativă completă conducând la o estimare precisă a costului de reconstrucţie sau de înlocuire cu un efort mult diminuat.

3. Metoda devizelor

Este metoda cea mai completă şi cea mai precisă. În cadrul acesteia se face un calcul care reflectă cantitatea şi calitatea tuturor materialelor utilizate şi toate categoriile de manoperă necesară.

La acestea se adaugă cheltuieli conexe, regia şi profitul.

Estimarea deprecierii cumulate

Deprecierea este o pierdere de valoare faţă de costul de reconstrucţie sau de înlocuire a construcţiilor.

Cauzele deprecierilor pot fi fizice, funcţionale sau externe.Având în vedere clasificarea construcţiilor în una din categorii:

- construcţii necesare exploatării- construcţii în afara exploatării- construcţii în curs de execuţie sau construcţii de dezvoltare

Deprecierile luate in calcul vor conduce la tipul de valoare care corespunde fiecărui caz în parte respectiv valoarea de piaţă, valoarea de utilizare, valoarea de investiţie, etc.

Cea mai complexă situaţie o prezintă construcţiile din afara exploatării care se evaluează la valoarea de piaţă.

Pentru estimarea deprecierii acestora se vor avea în vedere aspectele ce vor fi prezentate în continuare.

Indiferent de cauza generatoare deprecierea reprezintă diferenţa dintre costul de reconstrucţie sau de înlocuire şi valoarea ei de piaţă.

Deprecierea fizică este scoasă în evidenţă de rosături, căzături, fisuri, defecte de structură. Acestea determină în viitor costuri suplimentare de întreţinere în comparaţie cu un activ modern substituit.

Deprecierea funcţională denumită şi neadecvare funcţională este dată de demodarea, supradimensionarea clădirii, neadecvarea stilului său , a instalaţiilor şi a echipamentelor ataşate din punct de vedere al exploatării curente sau de perspectivă.

Deprecierea economică sau din cauze externe se datorază unor factori externi proprietăţii imobiliare cum ar fi mobilizarea cererii, utilizarea proprietăţilor imobiliare în zonă, urbanismul, finanţarea şi reglementările legale.

În analiza de deprecieri se utilizează o serie de termeni specifici cu semnificaţiile următoare:

1.Deprecierea contabilă (amortizarea) reprezintă alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe durata de viaţă utilă a acestuia.

52

2. Durata de viaţă economică este perioada de timp în care construcţiile contribuie la valoarea proprietăţi imobiliare deci reprezintă perioada în care se estimează că un bun este utilizabil din punct de vedere economic.

Reparaţiile şi modernizările aduse construcţiilor pot mări durata de viaţă economică dar aceasta nu va putea depăşi durata de viaţă fizică.

3.Durata de viaţă economică rămasă este perioada de timp estimată în care construcţiile vor continua să contribuie la valoarea proprietăţii imobiliare.

4. Vârsta scriptică sau vârta istorică sau calendaristică este dată de numărul de ani trecuţi de la terminarea construcţiei.

5. Vârsta efectivă este dată de starea tehnică şi utilitatea construcţiei. Aceasta poate fi diferită de vârsta scriptică în funcţie de calitatea lucrărilor de întreţinere realizate în trecut.

Modul de estimare a deprecierii cumulate

Pentru a avea o estimare corectă a deprecieri cumulate folosind oricare dintre metodele utilizate trebuie să se ia în considerare toate elementele care ar putea diminua valoarea, dar fiecare element să fie folosit o singură dată.

Metodele de estimare a deprecierii sunt:- metoda duratei de viaţă economică- metoda modificată a duratei de viaţă economică- metoda comparatiei

Pentru determinarea numai a uzurii fizice poate fi folosită ca o metodă suplimentară metoda duratei de viaţă fizică. 1. Metoda duratei de viaţă economică

Prin această metodă pentru determinarea deprecierii cumulate (DC) se aplică la costul construcţiilor (la costul brut de reconstrucţie CR respectiv costul brut de înlocuire CBI) un raport calculat între vechimea efectivă (VE) şi durata de viaţă economică a construcţiilor (DE).

Această metodă tratează deprecierea globală adică durata de viaţă economică are semnificaţie numai pentru uzura globală fără a face o diferenţiere între tipurile de uzuri amintite.

Limitele metodei constau în lipsa unei considerări distincte a elementelor recuperabile de depreciere şi în ignorarea că unele elemente pot avea o durată fizică de viaţă mai redusă decât durata de viaţă economică a clădirii.

2. Metoda duratei de viaţă economică modificată

53

Metoda se caracterizează prin faptul că înainte de aplicarea raportului se deduce

din CR respectiv CI costul recuperări eventualelor elemente recuperabile ale uzurii fizice apărute ca urmare a întreţinerii necorespunzătoare precum şi cele ale neadecvării funcţionale.

Remedierea eventualelor elemente recuperabile de uzură fizică sau funcţională poate influenţa durata de viaţă economică rămasă prelungind-o şi reducând în schimb vechimea efectivă.

Această metodă nu ia în considerare diferitele durate de viaţă rămase pentru diferite componente ale clădiri.

3. Metoda comparaţiei

Se consideră că deprecierea cumulată este diferenţa între costul de reconstrucţie sau de înlocuire şi contribuţia în valoare a construcţiilor toate estimate la data evaluării.

În această metodă se obţine deprecierea globală aferentă construcţiei fără a se face distincţie între diferitele tipuri de depreciere.

Limitele metodei sunt date de disponibilitatea datelor reale şi corecte ale unor tranzacţii de proprietăţi comparabile şi prin urmare nu pot fi aplicate într-o piaţă limitată sau pentru anumite proprietăţi imobiliare cu destinaţie specială.

4. Metoda duratei de viaţă fizică

Presupune cunoaşterea pe baza experienţei a duratei de timp caracteristică unui material de a-şi păstra în exploatare caracteristicile fizice luate în considerare la proiectare.

După estimarea deprecierii şi diminuarii valoarii de reconstrucţie sau de înlocuire rezultă valoarea rămasă actualizată.

Aplicaţia 1.Stabiliţi care este valoarea actuală de piaţă a unei clădiri cu o suprafaţă utilă de 120

metri pătraţi stiind că în acel cartier:- în urmă cu 14 luni o clădire A cu o suprafaţă utilă de 160 metri pătraţi cu caracteristici tehnice şi de utilizare asemănătoare a fost vândută cu 192 mil lei- în urmă cu 4 luni o clădire B cu o suprafaţă utilă de 180 metri pătraţi dar cu caracteristici tehnice de utilizare inferioare cu 15% faţă de suprafaţa analizată s-a vândut cu 143 mil lei.

Rezolvare

I. Preţul clădirii B asupra caruia se face corecţiile necesare pentru a o aduce la caracteristicile celei evaluate

54

Piederile pe 10 luni/metru patrat din cauza diferenţei de dată a tranzacţiei =1,2 - 0,193 = 0,287 lei/metru patrat

Pierderea pe 4 luni/metru pătrat

Valoarea actuală de piaţă a clădirii:V= 120 metri pătraţi * (0,913-0,1148)=95,78 mil. lei

Valoarea clădirii B din care se scade deprecierea pentru cele 4 luni (de la tranzacţie pănă în prezent).

Aplicaţia 2.Să se stabilească mărimea câştigului prin cresterea valorii terenului datorită

introduceri reţelei de apă care a avut loc în 2006. Pe baza analizei pieţei evaluatorul a stabilit că preţurile terenurilor neamenajate sunt:- cu 6 luni în urmă 4800 lei/metru pătrat- cu 4 luni în urmă 5200lei/metru pătrat- cu 1 luna în urmă 5800 lei/metru patrat- preţul actual-lipsa date

În acelaşi timp preţul unui teren compatibil cu reţea de apă se vinde acum pe piaţă cu 11600 lei/metru pătrat.

Proprietarul a participat la costurile reţelei de apă cu suma de 1.000.000 lei în 2005.Coeficientul de reevaluare a acestei sume în 2006 este de 1,4.Suprafaţa terenului este de 500 metri pătraţi.

RezolvareVariaţia preţurilor acum 4-6 luni

Variaţia preţurilor între 1-4 luni

Preţul actual = 5800 + 200= 6000 lei /metru patrat

Costul reţelei = 1.000.000* 1,4= 1.400.000lei

Câstigul =

Aplicaţia 3.Domnul X este proprietarul unui teren cu o suprafaţă de 2000 metri patraţi care în

planul local de sistematizare este destinată agriculturii fără a se putea construi pe el .

55

În luna mai 2006 consiliul local aprobă noul plan de sistematizare care schimbă destinaţia terenului pe aceasta putându-se construi case unifamiliare.

În acest scop proprietarul a divizat terenul în patru loturi fiecare de câte 500 metri patraţi şi a vândut 3 loturi, cel de-al patrulea oprindu-l pentru sine.

Să se stabilească care este câştigul obţinut datorită cresterii valorii terenului prin schimbarea funcţiei în planul de sistematizare.

Se stie că în septembrie 2006 un teren agricol în acceaşi localitate s-a vândut cu un preţ de 2000 lei/metru pătrat, creşterile de preţ fiind de 5% pe lună.

Lotul de construcţie cu parametri asemănători s-au vândut astfel:- în ianuarie 2006 – 8000 lei/metru pătrat- în martie 2006 – 8500 lei /metru pătrat - în mai 2006 – 9000 lei /metru pătrat- în iulie 2006 – 9500 lei/ metru pătrat

Rezolvare Valoarea ternului agricol în luna mai

3.290.810 lei

Valoarea lotului pentru construcţie în luna mai

Câştigul obţinut = 18.000.000 – 3.290.810= 14.709.190

B.Abordarea construc ţiilor pe bază de venituri Principiul de bază în abordare pe bază de venituri este anticiparea.

Această metodă este utilizată mai ales pentru clădirile care generază venituri (clădiri comerciale, industriale, depozite etc.).

Această evaluare se poate face în cazul în care clădirea este deţinută de proprietar şi participă la afacere, venitul fiind determinat pentru utilizarea existentă.

Proprietarul va obţine venitul net pentru o perioadă dată, venit care poate fi convertit în valoare a clădirii.

Pentru evaluarea clădirilor catalogate ca investiţii imobiliare valoarea acestora prin abordarea pe bază de venit este determinată de mărimea chiriei.

Chiriile trebuie analizate în legătură cu venitul brut, apoi urmând să fie determinată chiria netă pe baza gradului de ocupare şi a cuantumului cheltuielilor fixe şi a celor variabile.

De asemenea evaluatorul trebuie să determine rata de capitalizare în baza tranzacţiilor de vânzare-cumpărare sau pe baza unui raţionament deductiv.

Documentarea pentru evaluare pe bază de venit permite ca estimarea valorii să fie mai convingătoare pentru că la baza ei se află o analiză temeinică a venitului brut, a cheltuielilor şi a ratei de capitalizare.

Pe baza analizei pieţei evaluatorul determină rata de capitalizare a terenului şi implicit venitul net anual pentru remunerarea valorii terenului.

Din venitul anual al proprietăţii scăzându-se venitul net alocabil terenului se obţine venitul net din exploatarea clădirii.

C.Abordarea prin metoda comparaţiei

56

Metoda comparaţiei directe sau metoda comparaţiei de piaţă permite obţinerea celei mai credibile valori a unei construcţii, în condiţiile existenţei unor informaţii de piaţă suficiente asupra tranzacţiilor cu construcţii similare.

În practică construcţiile industriale deţinute de întreprinderi sunt foarte diferite - nu sunt tranzacţionate în mod frecvent ca active individuale.

Numărul mare de corecţii care intervin între două clădiri industriale tranzacţionate fac ca metoda să devină lipsită de validitate.

O analiză corectă bazată pe un volum suficient de informaţii face posibilă aprecierea diferenţelor dintre clădiri prin corecţii asupra preţurilor de tranzacţionare.

Un caz mai aparte îl constituie evaluarea construcţiilor speciale respectiv al construcţiilor care se vând rar sau niciodată.

Standardele de evaluare recomandă pentru acestea aprecierea construcţiilor necesare pentru a construi un subsistem nou, modern, care să asigure aceleaşi funcţiuni cu cel al construcţiei specializate evaluate, cu alte cuvinte aplicarea metodei cunoscute sub denumirea de costul de înlocuire net.

Evaluarea mijloacelor fixeA.Abordarea prin comparaţie

1.Valoarea piaţăConsta in analiza preturilor de vanzare si a caracteristicilor vanzarilor de mijloace

fixe similare, in compararea, ajustarea pe baza caracteristicilor a preturilor pentru a se ajunge la o valoare adecvata de piata pentru mijlocul fix supus evaluarii.

2. Valoarea de utilizare – este valoarea cu care o anumită imobilizare contribuie la valoarea întreprinderii din care face parte fără a avea însă în vedere cea mai bună utilizare sau suma ce ar putea fi obţinută prin vânzare.

Valoarea de utilizare este valoarea unei anumite imobilizări pentru o anumită utilizare şi deci nu este o valoare de piaţă. Ea poate fi utilizată pentru evaluarea echipamentelor atunci când activele trebuie să fie evaluate ca parte a valorii totale a unei întreprinderii care îşi continuă activitatea normală.

3. Valoarea de lichidare sau valoarea de vânzare forţată. Ambele tipuri de valoare se referă la suma care ar putea fi primită în mod rezonabil din vânzarea unui mijloc într-o perioada de timp prea scurtă pentru a putea fi conformă cu perioada de timp specifica în definiţia valoarii de piaţă.

Aceste valori pot implica de asemenea un vânzător obligat să vândă şi un cumpărător care cumpără fiind conştienţi de dezavantajul vânzătorului. Aceste valori nu iau în considerare costurile de pregătire a vânzării.

4. Valoarea de recuperare este valoarea unui mijloc fix rezultată din valorificarea materilalelor, pieselor şi subansamblelor pe care acesta le conţine şi respectiv poate fi calculată brut sau net prin nededucerea costurilor de vânzare.

În al doilea caz aceasta poate fi egală cu valoarea realizabilă netă. Valoarea de recuperare poate să fie identificată şi cu valoarea de casare.5. Valoarea de înlocuire reprezintă totalitatea cheltuielilor ce ar trebui efectuate la

data evaluării pentru înlocuirea echipamentelor considerate în stare nouă cu caracteristici tehnico-economice similare celor de evaluat.

Se recomandă ca evaluarea echipamentelor să se facă pe următoarele baze (tipuri de valoare):

- valoarea de piaţă în cazul mijloacelor fixe individuale aflate în funcţiune şi necesare exploatării

57

- valoarea de piaţă sau dacă este adecvat valoarea de vânzare forţată sau valoarea de recuperare în cazul mijloacelor fixe în suplus faţă de necesităţile de exploatare.

- costul de înlocuire net (CIN) care este un tip de valoare nonpiaţă în cazul evaluării mijloacelor fixe specializate care se vând sporadic sau se tranzacţionează pe piaţă.

B.Abordarea prin costPrincipala metodă folosită este costul de înlocuire net care reprezintă o procedură în

afara piaţei rezultatul trebuind să fie condiţionat de o profitabilitate potenţială corespunzătoare şi de o fiabilitate pe termen mediu sau lung.

Principiul care stă la baza evaluării pe baza acestei metode constă în stabilirea valorii de înlocuire şi estimarea deprecierii.

a) Stabilirea valorii de înlocuire- valoarea de înlocuire a fost definită iar modalităţile de estimare ale acestuia sunt : 1. Metoda identificării- identificarea preţului de livrare a utilajului la produicător şi estimarea cheltuielilor de transport, montaj şi punere în funcţiune.2. Metoda asimilări- constă în compararea cu unul sau mai multe utilaje cu parametri esenţiali foarte apropiaţi la care se cunosc preţurile de achiziţie. 3. Metoda corelării- constă în compararea cu unul sau mai multe utilaje relativ asemănătoare din punct de vedere constructiv şi a destinaţiei la care se cunosc preţurile de achiziţie şi estimarea valorii de înlocuire prin intepretarea sau proporţionalitatea caracteristicilor.4. Metoda indicială- este cea mai puţin recomandată şi constă în actualizarea valorilor de înregistrare contabilă la data punerii în funcţiune pe baza indicelui de evoluţie a preţurilor.

Pentru a obţine rezultate bune evaluatorul va avea în vedere elementele principale ale metodei care constau în stabilirea bazei de pornire a indicelui de actualizare având în vedere ca baza de pornire să fie valoarea reală a bunului la acea dată (de exemplu valoarea de inventar la momentul puneri în funcţiune).

Dacă utilizarea valorilor la punerea în funcţiune (PIF) nu este posibilă se utilizează una din valoarile de inventar rezultată după reevaluări cu condiţia verificării modului de aplicare a respectivelor revaluări astfel încât dacă rezultatul a fost viciat erorile să fie eliminate.

Această operaţiune este complexă dar obligatorie în cazul utilizări metodei indiciale.b) Estimarea deprecierii.Costul de inlocuire net se determină prin deducerea din costul de înlocuire brut a

deprecierii care constă în: - deprecierea fizică- vechimea, starea respectiv uzura fizică, degradarea sau aprofierea rezultată din trecerea timpului sau din utilizarea trecută , mărimea posibilă a costului viitor în utilizarea datorată cheltuielilor de întreţinere comparativ cu un activ modern substituit.- deprecierea funcţională – uzura morală în adecvarea pentru utilizarea prezentă. De exemplu un mijloc fix produs pentru utilizări specializate incluzând procese industriale particulare poate avea o durată aparentă de viaţă utilă mai lungă decât cea prevăzută pentru operaţiile desfăşurate în prezent.- deprecierea strategică- înseamnă reducerea duratei de funcţionare prin modernizarea, retehnologizarea activităţii în viitorul apropiat.- deprecierea legată de reglementările de mediu se va ţine seama de legislaţia în domeniu şi reducera duratei de viaţă sau cheltuielile necesare încadrării în regulile de protecţie a mediului.

Ultimile două reprezintă deprecieri din cauze externe.

Estimarea gradului de depreciere (uzura)

58

Procedura standard constă în estimarea duratei de funcţionare minime rămase si calcularea gradului de uzură.

Utilizam unde a este vechimea utilajului evaluat sau durata de viată

consumată în ani iar b durata estimată de viată economică utilă rămasă.Se precizează faptul că trebuie evitată confuzia duratei de viaţă economice utile cu

durata de utilizare normală a mijlocului fix stabilită prin lege pentru raţiuni de amortizare contabilă.

x - reprezintă deprecierea totală exprimată procentual sau deducerea procentuală din costul de înlocuire brut respectiv CIB.

Costul de înlocuire net se calculează după relaţia:

Valoarea astfel calculată este corectată cu valoarea reziduală a mijlocului fix în cazul în care deprecierea strategică impune o durată de viaţă foarte mică în raport cu deprecierea funcţională.

În situaţia în care se estimează cheltuieli de încadrare în normele de protecţie a mediului acestea vor fi deduse din costul de înlocuire depreciat.

O evaluare corectă este dată de analiza individuală a fiecărui mijloc fix şi nu de o abordare globală pe grupe de mijloace fixe.

Practic în acest ultim caz poate fi aplicată doar ultima variantă din modalităţile de determinare a valorii de înlocuire iar rezultatele au un grad ridicat de subiectivism.

C. Abordarea prin compara ţia vanzărilor Abordarea are o aplicabilitate corespunzătoare numai în cazul existenţei unei cantităţi suficiente de

informaţii.Ea stabileşte limitele valorii de piaţă a echipamentului prin analiza prreţurilor plătite atât pentru

bunurile cunoscute cât şi pentru cele estimate, pentru echipamente care se evaluiază .Sunt investigare vânzările pentru a se vedea motivaţia celor două părţi.În practica analiza de piaţă

probabil va scoate la iveală vânzări de active care sunt asemănătoare, însă nu identice, iar aceasta reprezintă analiza de similaritate pe care îşi bazează evaluatorul opinia asupra unei valori.

Unele dintre elementele comparabile sunt următoarele:- originea şi vârsta effectivă;- starea activului;- capacitatea de producţie;- caracteristici, accesorii;- locaţia- locaţia geografică poate influienţa preţul de vânzare, dar şi locaţia în

interiorul unei instalaţii (cel mai departat necesitând costuri mai mari de dezmembrare şi mutare);

- producatorul;- calitatea comparabilă;- cantitatea (preţurile pot varia în funcţie de cantitatea vândută );- tipurile de vânzare.

Preţurile de vânzare sunt analizate prin utilizarea elementelor de comparaţie adecvate şi sunt ajustate corepunzător deosebirilor elementelor de comparaţie faşă de bunul evaluat.

D. Abordarea pe bază de venit

59

Această abordare se bazează pe principiul anticipării şi are ca fundament capacitatea de a genera profit a echipamentului supus evaluării.

Metodele de evaluare utilizate sunt:1. Metoda capitalizării unui venit annual din exploatare.2. Actualizarea fluxului de venit obtenabil într-o perioadă de timp viitoare (metoda cash-

flow-ului net actualizat).Această abordare de obicei nu se aplica maşinilor şi echipamentelor individuale cu excepţia

situaţiei în care acestea se află angrenateîntr-un contract de leasing. Totuşi pot fi utilizate frecvent pentru a evalua un grup de active sau unităţi de maşini individuale, utilizate împreună pentru a realize un produs vandabil. Acest lucru generază un flux de venit.

Aplicaţie:Există oportunitatea dobândiri unui imobil care necesită reparaţia şi modernizarea după

cumpărare.Să se stabilească care este preţul pe care-l poate plăti investitorul pe baza următoarelor date:

- după reparare şi modernizare clădirea va adăposti 180 metri pătraţi birouri şi 2 magazine fiecare de 60 metri pătraţi;

- costul lucrărilor de reparaţie şi modernizare este de 60 mil lei;- după modernizare chiria lunară care se obţine este de 7000 lei/metru pătrat birou şi

25000 lei/metru pătrat magazine;- costul aferent proprietăţii (impozit, asigurare) 30%;- rata de capitalizare în cazul activităţilor desfăşurate în clădire este de 10%;- investitorul care achiziţionează imobilul doreşte obţinerea unui profit de 20%.- pierderea de valoare datorită necumpărări de chiriaşi este esttimată la 10%;- reparaţia şi modernizarea durează 1 an ;- dobânda pentru creditul preluat pentru reparaţie este de 45%;

Chiria anuală = 12 luni *( 180*7.000 + 2*60*25.000 )= 51.120.000 leiChiria anuală efectiva = 51.120.000*(1-0,1)= 46.008.000 leiCheltuieli de exploatare = 46.008.000 * 0,3= 13.802.400 leiVenit net = 46.008.000 – 13.802.400 = 32.205.600 lei

Valoarea proprietăţii = lei

Cost reparaţii+dobândă = 60* *(1+0,45)= 87.000.000 leiProfitul investitorului = 322.056.000* 0,2= 64.411.200 leiPreţul maxim = 322.056.000 – 64.411.200 – 87.000.000= 170.644.800

4.Evaluarea stocurilor, creanţelor şi disponibilităţilor băneştiÎn numeroase cazuri ponderea activelor circulante în activul bilanţier este

semnificativă, astfel ca se impune evaluarea cu corectitudine a acestora.Uneori specialişti nu dau acestora importanţa cuvenită, ca urmare a faptului că ele

sunt înregistrate în contabilitate de cele mai multe ori la valori apropiate de valoarea de piaţă a acestora datorită lichidităţii caracteristice.

Evaluarea stocurilor Stocurile de materii prime şi materiale, combustibili, piese de schimb, consumabile.Dintre cauzele care duc la existenţa unor diferenţe între valorile în contabilitate şi

valorile economice ale unor stocuri pot fi amintite:- deteriorarea fizică (avarierea ) stocului- uzura morală, totală sau parţială a stocurilor datorită miscări lente

60

- scăderea preţului de piaţă pentru anumite produse sub nivelul costului de achiziţie sau prosucţiePe baza documentelor contabile şi al inventarului evaluatorul îşi formează o opinie şi

face o distincţie clară între stocurile cu mişcare lentă evaluate la un preţ mai scăzut şi stocurile cu mişcare normală evaluate la costul lor de productie.

Se va avea în vedere că în anumite cazuri vechimea poate ridica valoarea unor stocuri mult peste valoarea contabilă.

Stocurile de producţie neterminată sau în curs de execuţieEvaluarea acestor stocuri se poate realize prin aprecierea costurilor de producţie

înregistrate până la data evaluării, dar este de preferat să se estimeze prin valoarea de piaţă a produselor finite în care sunt înglobate şi din care se vor deduce cheltuielile totale de finalizare a producţiei şi de marketing în vederea desfaceri .

Stocurile de mărfuri şi produse finite Acestea se evaluează pe baza valorii curente de piaţă.Se vor mai lua în considerare factori legaţi în principal de evoluţia şi tendinţele

înregistrate în piaţa produselor respective, vechimea acestora, starea fizică de depreciere şi gradul în care mai asigură satisfacerea necesităţilor cumpărătorilor.

În cazul reducerii de valoare fată de valoarea contabilă se vor avea în vedere şi alte elemente de la produsele alimentare: perioada de gestiune, condiţiile de păstrare a produselor, etc.

De rezolvat:1. In evaluarea pentru situatii financiare este importanta:a) respectarea normelor legale; b) imagine fidela; c) principiul prudentei; d) standardele internationale de contabilitate; e) principiul continuitatii.2. In evaluarea pentru situatii financiare “imaginea fidela” poate fi descrisa complet ca fiind: a) adevarat, in acord cu faptele; b) sincer, real, corect in sens de neinselator; c) loial, in acord cu faptele; d) corect in sens de neinselator, in acord cu faptele; e) adevarat, loial, sincer, real, corect in sens de neinselator, in acord cu faptele 3. Elementele patrimoniale se evalueaza in patru momente esentiale ale circuitului lor. Indicati momentul eronat de mai jos! a) la data intrarii in patrimoniu; b) la data inventarului; c) la data achizitionarii unui bun; d) la data intocmirii bilantului; e) la data iesirii din patrimoniu.4. Standardul pentru care valoarea justa este privita ca fiind sinonima cu valoarea de piata este: a) GN1 b)Standardul International de Evaluare IVS 2; c)Standardul International de Evaluare IVS 1; d)Standardul International de Evaluare IVS 3; e) Standardele Internationale de Raportare Financiara (IFRS/IAS).5. Modul de determinare a costului capitalului unei întreprinderi.6. Care sunt metodele utilizate pentru evaluarea terenului?7. Cum se evalueaza stocurile din cadrul unei intreprinderi pentru determinarea valorii acesteia? 8. Cum se evaluaeaza creantele din bilantul unei intreprinderi pentru a determina valoarea acesteia?9. Cum se evaluaeaza disponibilitatile din bilantul unei intreprinderi pentru a determina valoarea acesteia?

61

CAPITOLUL IV

METODE DE EVALUARE A FIRMEI

BAZATE PE FLUXURI DE NUMERAR

Obiective: Dobandirea de studenti a capacitatii de a intocmi un raport de evaluare a unui activ

si/sau intreprinderi pe baza cunostintelor noi prezentate; Aplicarea metodelor de evaluare necesare determinarii goodwill-ului si a valorii firmei; Intelegerea conceptelor de cost al capitalului, relatia rentabilitate-risc a unei investitii,

actualizarea/capitalizarea; Deprinderea de catre studenti a modului de calcul si oportunitatea utilizarii ratelor de

actualizare si decapitalizare; Deprinderea de catre studenti a modului de calcul a valorii intreprinderii prin metoda

capitalizarii si metoda actualizarii fluxurilor de numerar viitoare; Intelegerea diferentelor dintre capitalizare si actualizare si coerentele dintre fluxurile

convertite in valoare si costul capitalului; Dobandirea cunostintelor necesare pentru intelegerea logicii abordarii prin comparatie

si a metodelor inscrise in aceasta abordare.

Baza teoretică, metodologică, de stabilire a valorii unei firme o reprezintă stabilirea eficienţei economice a investiţiilor, în general, şi calculele ce permit aprecierea flexibilităţii unor proiecte de investiţii1.

Metoda discounted cash-flow sau a fluxurilor actualizate de disponibilităţi2 este de fapt un ansamblu de metode prospective, care are în vedere viitorul economic al firmei, susţinut prin eforturi financiare considerabile, respectiv investiţii pentru modernizare şi majorarea fondului de rulment. In aplicarea acestei metode, în ţările cu inflaţie galopantă (în care rata anuală a inflaţiei este de peste 10%) există două moduri pentru evitarea estimării evoluţiei ratei inflaţiei: fie se calculează toate fluxurile financiare viitoare într-o valută puţin erodabilă de inflaţie (USD sau euro), fie se utilizează preţurile curente existente în momentul evaluării. Cele două tipuri de fluxuri de disponibilităţi utilizate de metodă sunt: cash-flow-ul brut şi cash-flow-ul liber disponibil ( engl. free cash-flow).

Cash-flow-ul brut este format din profitul net corectat, la care se adugă amortizarea şi

provizioanele cu caracter de rezervă. Acest cash-flow brut este similar cu indicatorul

marja brută de autofinanţare (întâlnit mai ales în literatura francază de specialitate)

reflectând capacitatea firmei de a face investiţii, a plăti dividende acţionarilor, a

constitui rezerve şi majora provizioanele, a restitui ratele de credit scadente pentru

creditele pe termen lung, precum şi de a asigura majorarea necesarului de fond de

rulment pentru susţinerea creşterii cifrei de afaceri. Cash-flow-ul brut (CFB) se poate

utiliza în evaluarea firmei prin metoda capitalizării acestui indicator.

Deci,

1 Alexandru Isaic Maniu, Ovidiu Puiu – Evaluarea întreprinderii, fezabilitatea şi planul de afaceri, Editura Independenţa economică, 2000.2 Această noţiune este cunoscută în literatura de specialitate sub mai multe nume: flux de numerar, flux de lichidităţi, fluxuri financiare, flux de disponibilităţi nete, flux de trezorerie.

62

Valoarea firmei prin CFB = CFBanual*k,

unde k este un coeficient multiplicator, experimental, determinat din vânzări anterioare

de firme similare, fiind cuprins de obicei între 4 şi 103.

Fluxul de disponibilităţi nete sau cash-flow-ul net disponibil sau în literatura

anglo-saxonă free cash-flow este definit ca fiind diferenţa dintre intrările (încasările) şi

ieşirile (plăţile) efectuate de o firmă pe parcursul exerciţiului financiar.

Modalitatea de determinare a fluxului de disponibilităţi nete este prevăzută şi în ţara

noastră în H.G. nr. 203/19 mai 1997 publicată în Monitorul Oficial nr. 96/21 mai 19974 şi se

prezintă astfel:

Cash-flow-ul disponibil se determină prin agregarea a trei componente: cash-flow-ul

operaţional al activităţii curente, cash-flow-ul pentru investiţii şi cash-flow-ul din activitatea

de finanţare.

CF net= CFoperaţional + CFinvest. + CFfinanciar

3 Sorin V.Stan, Metode şi uzanţe în evaluarea întreprinderilor, Editura Teora, 1999.4 Noua modalitate de calcul pentru a reflecta trecerea la standardele internaţionale de contabilitate este prevăzută în Ordinul Minsistrului Finantţelor nr. 94/2001.

63

+Profit sau pierderi+Amortizări şi provizioane- Variaţia stocurilor- Variaţia creanţelor +Variaţia furnizorilor şi conturilor asimilate+Variaţia clienţilor creditori+Variaţia altor datorii=Flux de numerar din activitatea de exploatare+ Sume din vânzarea şi valorificarea activelor şi mijloacelor fixe+ Alte surse, inclusiv taxa de dezvoltare- Investiţii efectuate= Flux de numerar din activitatea de investiţii+ variaţia creditelor şi a împrumuturilor= Flux de numerar din activitatea financiară- variaţia altor elemente de activ+Variaţia altor elemente de pasiv= Flux de numerar din alte activităţi

Agregarea celor trei componete ale cash-flow-ului se face numai pentru perioada de

previziune explicită.

În scopul evaluării, durata de viaţă a unei firme se poate împărţi în două perioade

distincte, şi anume perioada de previziune explicită, în care cash-flow-ul se poate determina

corect pentru fiecare an şi perioada de previziune non-explicită, în care cash-flow-ul nu se

mai poate determina cu precizie, ca expresie globală a cash-flow-ului realizabil, totuşi, în

cursul acestei perioade calculându-se valoarea reziduală, terminală sau continuă a firmei

(engl. continuing value), care se notează de regulă cu Vrez.

Acest lucru este reprezentat schematic în figura de mai jos.

……

perioada de previziune perioada de previziune

explicită non-explicită

O etapă importantă în stabilirea valorii unei firme constă în determinarea acestei

valori reziduale la sfârşitul perioadei de previziune. Valoarea reziduală este definită ca fiind

valoarea însumată a cash-flow-ului realizabil dincolo de orizontul de previziune explicit.

Valoarea reziduală se poate determina utilizând mai multe relaţii de calcul.

Prima dintre ele are la bază ipoteza că, cash-flow-ul disponibil al firmei va creşte cu un ritm

constant de-a lungul perioadei neexplicite de previziune, astfel:

64

ValoarearezidualăFCF

FCFFCF

unde:

- FCFT+1 este FCF în primul an după perioada de previziune explicită;

- CMPC este costul mediu ponderat al capitalului5;

- g este ritmul de creştere aşteptat al FCF.

Această relaţie se poate aplica doar dacă CMPC este mai mare decât g.

O problemă deosebită pe care o ridică metoda DCF se referă la alegerea celei mai

potrivite rate de actualizare, atât pentru actualizarea FCF cât şi a valorii reziduale, ştiut fiind

faptul că nivelul ratei de actualizare depinde atât de inflaţie cât şi de mărimea riscului

economic şi financiar. De aceea, se consideră că rata de actualizare este un ingredient critic în

evaluarea firmei prin metoda discounted cash-flow. Erorile ce pot surveni în estimarea ratei

de actualizare precum şi neconcordanţa între fluxurile de disponibilităţi şi ratele de

actualizare pot conduce la determinarea unei valori incorecte a firmei supuse evaluării.

Rata de actualizare trebuie să fie în concordanţă atât cu gradul de risc cât şi cu tipul

fluxului de disponibilităţi supus actualizării.

Nivelul ratei de actualizare depinde de mai mulţi factori:

- nivelul ratei dobânzii fără risc (engl. risk free rate), care se notează de regulă cu i;

- mărimea riscului (engl. risk premium) care are două componente: riscul sistematic sau

economic şi riscul financiar, în cazul firmelor cu datorii pe termen lung.

- rata anuală a inflaţiei.

Punctul de pornire în stabilirea ratei de actualizare îl reprezintă costul capitalurilor utilizate,

respectiv costul mediu ponderat al capitalului (engl. weighted average cost of capital); Costul

mediu ponderat al capitalului este definit ca fiind media aritmetică ponderată a costurilor

diferitelor componente ale finanţării utilizate.

Estimarea costului capitalului propriu al acţionarilor se poate face prin mai multe

metode, cele mai cunoscute şi pe larg aplicate fiind Modelul CAPM (engl. Capital Asset

Pricing Model), Modelul APM (engl. Asset Pricing Model) şi Modelul de creştere a

dividendelor (engl. Dividend Growth Model).

Modelul CAPM

5 Exprimat în mărimi relative de structură.

65

Modelul CAPM original se bazează pe lucrările lui W.Sharpe6, J.Lintner7 şi J. Tobin8 şi pune

în evidenţă legătura dintre randamentul estimat al unui titlu i, E(Ri):

şi rentabilitatea estimată a pieţei, E(Rm):

E(Ri)=Rf+i[E(Rm)-Rf]

unde:

- DIV1 reprezintă dividendul repartizat la momentul 1 (perioada de prognoză);

- S1, S0 reprezintă cursul bursier la momentul 0, respectiv 1;

- Rf reprezintă rata rentabilităţii fără risc (engl. risk free rate9)

- i reprezintă coeficientul de volatilitate al titlului i.

Deci, pentru estimarea costului capitalului propriu relaţia de mai sus devine:

Ke =Rf+i[E(Rm) –Rf]

Coeficientul al firmei se determină pe baza relaţiei:

unde cov(Ri, Rm) este covarianţa dintre rentabilitatea firmei supuse evaluării şi cea a pieţei.

unde s reprezintă cazurile avute în vedere ca posibilităţi de evoluţie a economiei în perioadele

viitoare.

Dacă este egal cu 1, atunci despre titlul respectiv se spune că se mişcă odată cu piaţa.

În tabelul de mai jos se prezintă câteva valori ale coeficientului pentru câteva dintre cele

mai cunoscute companii americane10, precum şi rata rentabilităţii calculate pe baza modelului

CAPM.

6Capital asset prices. a theory of market equilibrium, 1964.7 The valuation of risk assets and selection of risky investments in stock portfolios and capital budgets, 1965.8 Liquidity preference as behaviour towards risk,1958.9 Aceasta este rata rentabilităţii la bonurile de tezaur.10 Din păcate, în ţara noastră nu există tabele cu beta calculaţi pentru cele mai importante firme ce cotează la bursă, iar calculul acestui indicator devine încă şi mai dificil în cazul în care firma supusă evaluării nu cotează.

66

Titlul beta Rata rentabilităţii aşteptate

ATT 0,76 13,04

DIGITAL

EQUIPMENT1,30 15,20

FORD MOTORS Co 1,30 15,20

MC DONALDS 1 14

McGRAW HILL 1,32 15,28

Modelul APM

Stephen Ross a dezvoltat în cartea sa The Arbitrage Theory of Capital Asset Pricing modelul

APM, dar contribuţii importante au adus şi N.F. Chen şi R. Roll în lucrarea lor: Economic

forces and the stock market11.

Modelul APM nu diferă semnificativ de CAPM şi anume că, investitorii sunt răsplătiţi pentru

că îşi asumă un risc nediversificabil.

Măsura acestui risc nediversificabil nu este monofactorială, ci este determinată de

sensibilitatea unui activ la diferiţi factori economici care afectează toate activele.

Numărul şi identitatea factorilor sunt determinate de rentabilităţile istorice.

APM pune în legătură rentabilităţile aşteptate ale factorilor economici cu un β specific

fiecărui factor.

unde:

- Rf reprezintă rata fără risc;

- βj reprezintă β specific factorului j;

- E(Rj)-Rf reprezintă prima de risc unitară a factorului j;

11 Journal of Business, 59: 383-403, July 1986.

67

- k reprezintă numărul de factori;

Un model simplificat al APM cu numai doi factori poate fi scris astfel:

Rentabilitatea aşteptată =rata fără risc + βcapitalului propriu*prima de risc a capitalului propriu +

βinflaţionist*prima de risc a inflaţiei +

CAPM poate fi considerat un caz special al APM în care există numai un singur factor

esenţial şi că acesta este măsurat prin indicele pieţei.

În general, se consideră că CAPM are avantajul de a fi un model mai simplu de estimat şi de

utilizat, dar va înregistra performanţe mai slabe ca APM în cazul în care firma supusă

evaluării este sensibilă la factorii economici ce nu sunt bine reprezentaţi de indicele pieţei.

Modelul de creştere al dividendului (engl. Dividend-growth Model)

Acest model poate fi folosit la evaluarea unei firme ce se află în creştere stabilă12.

Pentru o firmă cu un ritm de creştere a veniturilor şi dividendelor constant, valoarea prezentă

a unei acţiuni poate fi scrisă astfel:

unde:

- P0 reprezintă preţul curent al acţiunii;

- DPS1 reprezintă dividendul aşteptat pe acţiune în anul următor;

- Ke reprezintă costul capitalului propriu;

- g reprezintă ritmul de creştere a dividendelor (stadiu stabil);

Rezultă deci:

Ke=DPS1/P0+g este randamentul aşteptat al dividendului + ritmul de creştere al dividendelor

12 Creştere stabilă semnifică creşterea cifrei de afaceri ce este finanţată fără a se recurge la sursele externe.

68

O precizare se cere însă făcută de vreme ce preţul curent este un element de intrare cheie în

model, recurgerea la această abordare pentru determinarea valorii unei acţiuni este

neadecvată.

Ke se utilizează pentru a se vedea dacă evaluarea capitalului propriu este corectă.

Estimarea costului datoriilor

Costul datoriilor măsoară costul curent la care firma împrumută fonduri pentru a-şi finanţa

proiectele şi este determinat de următoarele variabile: nivelul actual al ratelor dobânzilor,

riscul companiei, avantajul de impozitare asociat cu datoria.

De vreme ce dobânda este deductibilă de la plata impozitelor, costul datoriei după impozitare

este funcţie de rata impozitării.

Costul datoriei după impozitare = costul datoriei înaintea impozitării*(1-rata impozitării)

Estimarea costului acţiunilor preferenţiale

Costul acţiunilor preferenţaile se determină conform relaţiei:

Astfel, valorea firmei se poate determina prin două procedee.

Primul,

Acest procedeu se recomandă în cazul în care există diferenţe mari sau relativ mari de la un

an la altul ca urmare a variaţiei investiţiilor sau a necesarului de fond de rulment, iar durata

explicită de previziune este de aproximativ cinci ani.

Cel de-al doilea este numit şi metoda standard:

69

La valoarea finală calculată se fac anumite corecţii care se referă la luarea în considerare a

primei de control, diminuarea pentru lipsa de lichidităţi şi adăugarea la valoarea finală a

valorii nominale a disponibilităţilor băneşti existente la momentul evaluării.

EVALUAREA PROIECTELOR DE INVESTITII

Se face de catre specialistii bancii sau de experti consultanti externi, examinandu-se

urmatoarele aspecte:

Aspectul economic - in care se urmareste administrarea cu eficienta maxima a

resurselor interne, in mod deosebit a celor disponibile, In acest scop se efectueaza

analiza comparativa a efectelor economice previzibile si a eforturilor investitionale si

de productie, analiza influentei viitorului obiectiv asupra mediului inconjurator etc.

Aspectul tehnic - cuprinde date referitoare la amplasament, dimensionarea

capacitatilor de productie, procedee de executie, solutii tehnologice, echipamentul ce

va fi folosit, graficul de executie a investitiei, conditii de exploatare a noului obiectiv

etc. Banca ajuta pe beneficiarul de credit sa pregateasca proiectul ca acesta sa

indeplineasca toate conditiile impuse la momentul respectiv de cuceririle stiintifice si

tehnice. In acest sens, banca pune la dispozitia celor interesati oferte de utilaje si

echipamente, precizari in legatura cu solutiile tehnice si tehnologice care pot fi

adoptate, aspecte legate de calitatea si performantele produselor similare existente pe

plan mondial etc.

Aspectul institutional, organizatoric si de conducere - privind posibilitatile de

recrutare a fortei de munca, de a pregati cadrele necesare, organigrama intreprinderii,

alte probleme legate de conducerea viitorului obiectiv.

Aspectul comencial si al achizitiilor - care se refera la posibilitatea de cumparare a

materiilor prime si de vanzare a produselor finite, nivelul consumurilor specifice la

principalele materiale. Pentru asigurarea unei fundamentari cat mai reale si de

perspectiva a eficientei economice se fac simulari de variante privind eventualele

modificari ce pot aparea la pretul materiilor prime si produselor finite. Referitor la

achizitionarea de utilaje banca acorda prioritate utilajelor si furnizorilor din tara

beneficiara de credit.

70

Aspectul financiar - prin care se cuantifica nivelul rezultatelor financiare pe baza

evaluarii fondurilor consumate si a incasarilor ce se vor realiza. Banca, prin expertii

sai, face aprecieri asupra politicii financiare si de investitii: studiaza metodele de

planificare a dzvoltarii economico-sociale; modul de utilizare a resurselor proprii sau

a celor atrase si ulterior face o serie de propuneri care, in conformitate cu parerea

specialistilor ar permite dezvoltarea intr-un ritm mai accelerat a economiei.

Principala caracteristica a modului de analiza a eficientei obiectivelor de investitii pe baza

metodologiei utilizate de BIRD, o constituie diferentierea analizei economice propriu-zise de

analiza financiara.

ANALIZA ECONOMICA - are drept scop fundamentarea oportunitatii si eficientei

investitiilor prin compararea efortului necesar pentru realizarea investitiilor si pentru

obtinerea productiei (cheltuielile de productie) cu efectele ce se vor obtine, in

conditiile comparabilitatii acestora prin intermediul calculelor de actualizare. Analiza

economica ia in considerare diferite solutii tehnologice, capacitati de productie etc,

stabilind rentabilitatea proiectului la nivelul intregii economii nationale, respectiv a

tuturor resurselor angajate, indiferent de natura resurselor (proprii, credite, alocatii de

la buget) si de cine beneficiaza de rezultatele obtinute. Analiza economica are in

vedere utilizarea preturilor care domina in economie, in conditii de concurenta loiala.

In cazul in care nu exista conditii pentru stabilirea unei concurente, in special din

lipsa de producatori, se vor analiza preturile de pe piata mondiala, in special la

materiile prime si utilajele achizitionate din tara dar si la salarii si alte cheltuieli

interne. De asemenea, in analiza economica la dimensionarea cheltuielilor si

veniturilor nu se au in vedere subventiile, taxele, impozitele si, in general, orice

transfer de moneda. O alta particularitate a analizei economice o constituie faptul ca

la calculatia indicatorilor nu se tine seama de sursele de constituiere a fondurilor

(costul acestor resurse) si de destinatia veniturilor ce se vor realiza. In calculele de

eficienta economica se considera toate cheltuielile si toate veniturile, indiferent de

destinatia sau provenienta lor. In continuare sunt prezentati principalii indicatori de

analiza economica, modul de calcul si semnificatia acestora.

ANALIZA FINANCIARA - se face din punct de vedere al investitorului (unitati de

stat, mixte, particulare) care fiecare este preocupat de obtinerea unor profituri la

71

fondurile proprii cheltuite in conjunctura pietei de desfacere, in cadrul analizei

financiare, pentru utilaje, materii prime, salarii, se utilizeaza preturile practicate pe

piata externa, atat pentru produsele din tara cat si pentru cele din import. La stabilirea

cheltuielilor si veniturilor se au in vedere subventiile, taxtele, impozitele etc.

Determinarea cheltuielilor si a veniturilor se face pentru fiecare an in parte incepand

cu deschiderea santierului si incheind cu scoaterea din functiune a obiectivului.

Durata luata in calcul corespunde duratei de serviciu a utilajelor de baza (utilajelor

tehnologice) si care, in principiu, nu trebuie sa fie mai mare de 5-7 ani la ramurile de

varf, purtatoare de progeres tehnic, deoarece aici uzura morala este foarte mare. Pe

aceasta baza se poate stabili venitul net pentru fiecare an, prin insumare, pentru

intreaga perioada de functionare a obiectivului economic. De asemenea, in

cheltuielile de productie nu se include fondul de amortizare. Prin includerea acestuia

in cheltuieli s-ar realiza o dubla inregistrare, deoarece el a fost considerat chletuiala

atunci cand s-a facut investitia, iar investitia a fost cuprinsa in efortul total.

ANALIZA DE SENZITIVITATE - stabileste gradul de viabilitate economica a

proiectului respectiv, cat de sensibil este proiectul la unele modificari negative ce pot

aparea in “viata” obiectivului, cum ar fi: scumpirea materiilor prime, cresterea

salariilor, scaderea pretului la produsele finite etc. Prin acest indicator se abordeaza

problema riscului si incertitudinii in cazul realizarii proiectului respectiv, aspecte

care sunt specifice domeniului investitional.

Toate calculele care se fac pentru evaluarea eficientei economice a proiectelor de

investitii, se bazeaza pe TEHNICA ACTUALIZARII. In ceea ce priveste marimea

coeficientului de actualizare, el depinde de obtinerea de crestere economica, nivelul dobanzii

la creditul primit, rata inflatiei, deprecierea monetara etc. In general :

a > rp + rd + r r

in care :

a - coeficient de actualizare

rp - rata inflatiei

rd - rata dobanzii

rr - rata de risc investitional

72

Pentru aprecierea eficientei economice a proiectelor de investitii, se foloseste un

sistem complex de indicatori de eficienta care are o serie de avamtaje, printre care si acela ca

asigura evaluarea eficientei economice atat la nivelul de agent economic cat si la nivelul

economiei nationale.

a) Veniturile brute - Vh - reprezinta volumul total al incasarilor dintr-o anumita

perioada. Acestea sunt constituite in special din valoarea productiei industriale, a

productiei marfa, dar pot proveni si din alte activitati, cum ar fi: incasari din

productia auxiliara, din vanzarea unor materii prime care priososesc, din fondurile

fixe sau parti din acestea care se vand din diverse motive etc. In cazul analizei

financiare, tot la venituri sunt cuprinse si creditele primite, deoarece ele constituie

surse atrase si intregesc fondurile agentului economic.

b) Cheltuielile totale Ch - includ atat cheltuielile cu investitia cat si cheltuielile de

productie. In volumul de investitii se cuprind cheltuielile propriu-zise pentru

realizarea obiectivului economic, precum si o serie de alte cheltuieli cum sunt

cheltuielile pentru achizitionarea unor mijloace circulante necesare la prima dotare,

chetuielile pentru pragatirea fortei de munca, cheltuieli pentru plata salariatilor care

asigura supravegherea desfasurarii procesului investitional etc.

In cheltuielile de productie se includ toate costurile ce se fac pentru realizarea productiei

mai putin cheltuielile cu amortizarea capitalului fix. Pentru efectuarea analizei financiare,

in costuri se mai includ si o serie de impozite, taxe, dobanzi, precum si sumele necesare

rambursarii creditelor si a dobanzilor aferente, Deci:

Cth = Ih + Ch

in care:

Cth - cheltuieli totale pentru anul h

Ih - cheltuieli cu investitia in anul h

Ch - cheltuieli de productie ale anului h

c) Raportul dintre venituri si costuri - R - permite o comparatie intre suma incasarilor

realizata pe intreaga durata de functionare a obiectivului economic si totalul

cheltuielilor efectuate atat cu edificarea obiectivului cat si cu productia. Pentru a

permite comparabilitatea acestor indicatori, care se obtin in perioade diferite de timp,

la un anumit dat, se foloseste tehnica actualizarii. Relatia de calcul este :

73

Ih - investitia anuala;

Ch - cheltuieli anuale de productie;

a - coeficientul de actualizare;

d - durata de realizare a obiectivului de investitii;

D - durata de functionare a obiectivului;

h = 1,2,........d,.......d+D.

Sub raportul eficientei economice, proiectul de investitii poate fi acceptat numai in cazul in care :

R > 1.

Aceasta relatie exprima legea fundamentala a activitatii economice care presupune ca in

orice asemenea activitate trebuie sa se recupereze integral cheltuielile efectuate si sa se

realizeze un anumit profit pentru investitor si societate. In situatia in care R = 1, rezulta ca

viitoarea intreprindere isi va acoperi toate cheltuielile dar nu va obsine nici un profit, ceea ce

reflacta o activitate nesatisfacatoare.

De aici se deduce ca daca R 1 proiectul este respins. Acest indicator depeinde si de

marimea coeficientului de actualizare “a” luat in calcul. Cu cat acest coeficient este mai mic,

cu atat raportul dintre venituri actualizate si costuri actualizate, in aceleasi conditii

considerate, este mai mare. Toate calculele se fac pe baza de tabele.

d) Fluxul de numerar (cash - flow) - Fh este indicatorul ce exprima “situatia la zi,

respectiv care este castigul sau pierderea pentru fiecare an luat in calcul. Si acest

indicator poate fi calculat la nivelul economiei nationale sau la nivelul agentului

economic, cu aceleasi precizari, respectiv la nivelul investitorului impozitele si texele

74

In care: R - reprezintã raportul dintre venituri- le actualizate şi costurile totale actualizate; Vh - venitul obţinut [n anul h (se are [n vedere veniturile anuale, reali- zate din vânzarea producţiei de bazã, precum şi cele din alte activitãţi;

constituie cheltuieli si se iau in calcul ca atare. Relatia de calcul pentru fluxul de

numerar este :

Fh = Vh - (Ch + Ih)

in care:

Fh - reprezinta fluxul de numerar pentru anul h;

Vh - incasarea (venitul) anului h;

Ch si Ih - cheltuielile de productie si, respectiv, de investitii pentru acelasi an h.

Indicatorul se calculeaza tabelar, atat pentru analiza economica cat si pentru analiza

financiara.

h) Venitul net actualizat VNA - indicator ce permite a se face o comparatie intre

volumul total al incasarilor obtinute pe intreaga perioada de functionare a

obiectivului si costurile totale (cu investitiile si cu productia)

Expresia analitica a indicatorului este urmatoarea :

VNA =

unde simbolurile prezinta semnificatia evidentiata in cazul indicatorului venituri / costuri.

In functie de acest indicator sub raportul eficientei, pot fi acceptate numai variantele

la care venitul net actualizat este mai mare ca zero.

Se calculeaza tabelar, atat la nivel macroeconomic cat si microeconomuic. Acest

indicator este deosebit de semnificativ pentru aprecierea eficientei viitorului obiectiv

economic, deoarece in conditiile unei economii de piata ne intereseaza sa obtinem un profit

cat mai mare; or, acest indicator exprima tocmai nivelul net, profitul net obtinut de

intreprindere pe intreaga perioada de functionare a obiectivului si in conditiile cuantificarii

influentei factorului timp. Este un indicator de volum, care cuantifica numai efectele nete si,

deci, nu poate fi considerat indicator de eficienta economica deoarece nu asigura si

coparabilitatea cu eforturile facute pentru obtinerea acestui efect net.

h) Rata interna de reantabilitate - RIR exprima rata de discontare care egalizeaza

valorile actualizate ale productiei cu costurile (de productie si de investitii_ pe

intreaga perioada de functionare a obiectivului.

75

d + D

h = 1

Vh - Ih - Ch

(1 +a)h

RATA INTERNA DE RENTABLITATE - este aceea rata de discontare la care

valoarea venitului net actualizat (VNA) este zero, respectiv productia actualizata este egalata

de costurile actualizate. Acest indicator nu trebuie confundat cu rata de rentabilitate

financiara folosita in tara noastra care se calculeaza ca raport intre profitul anual si costurile

anuale de productie.

Este oportun ca selectarea proiectelor de investitii in functie de RIR sa aibe loc prin

compararea cu eficienta economica obtinuta la obiective economice similare din tara, dar in

mod deosebit din strainatate unde acest indicator se calculeaza in mod vizual.

Vor fi acceptate numai acele proiecte de investitii la care rata interna de rentabilitate

se situeaza la cote superioare celor similare, realizate in trecut.

Stabilirea nivelului de rentabilitate se poate face prin reprezentare grafica sau calcul analitic

Calculul ratei interne de rentabilitate

Metoda grafica de determinare a RIR presupune urmatoarele etape :

se stabileste un venit net actualizat pozitiv (v1) care corespunde unei rate minime (amin)

se stabileste un venit net actualizat negativ (v2) care corespunde unei rate maxime (amax).

valorile nivelului venitului net la cele doua rate de actualizare se plaseaza intr-un sistem de axe rectangulare, care exprima pe abscisa diferite rate de rentabilitate iar pe ordonata evolutia venitului net actualizat

se unesc printr-o dreapta punctele ce corepund nivelului venitului net actualizat la amin si amax

la intersectia acestei drepte cu abscisa se afla punctul care exprima RATA INTERNA DE RENTABILITATE a obiectivului respectiv.

Metoda analitica - foloseste urmatoarea relatie :

RIR = amin + (amax - amin) *

relatie regasita si in figura prezentata din asemanarea triunghiurilor formate. Venitul negativ

V2 se considera in modul.

Precizari privind alegerea ratelor de discontare:

76

V1V1 + |V2|

amin si amax se aleg in asa fel incat pentru amin sa se obtina un venit net actualizat

pozitiv iar pentru amax unul negativ

diferenta intre ratele alese (amin si amax) sa nu fie mai mare de 5% deoarece

intervalul y s-a presupus ca VNA are o evolutie liniara, iar in realitate evolutia este

sub forma unei functii ce ar putea fi estimata printr-o parabola (curba de culoare

mov), de aceea si valoarea ratei de rentabilitate economica se va rotunji

intotdeauna in minus;

amin si amax se stabilesc prin incercari, pornind de la raportul dintre profitul mediu

anual si marimea investitiilor, dupa care se corecteaza astfel :

- se scad 0,20 daca durata de functionare este mai mica de

5 ani;

- 0,10 la o durata de 5 - 10 ani;

- o,05 la o durata de 10 - 15 ani.

Rata astfel gasita se considera limita de calcul pentru rata de actualizare.

Rata interna de rentabilitate este unul din cei mai semnificativi indicatori ai eficientei

proiectelor de investitii deoarece exprima capacitatea investitiei de a furniza profit pe intreaga

durata de functionare a obiectivului stabilind PUTEREA ECONOMICA a acestuia, respectiv

profitul net ce se obtine la un leu efort total, cu investitia si cu productia.

Dupa nivelul la care se face analiza, acest indicator imbraca doua forme si anume :

rata interna de rentabilitate economica - RIRE in cazul analizei economice,

Rata interna de rentabilitate financiara - RIRF pentru analiza financiara.

Cum cele doua rate se calculeaza pe baza structurii veniturilor si costurilor, diferenta,

ca metodologie de calcul, pentru cele doua rate este data de analiza economica si analiza

financiara a veniturilor si cheltuielilor.

h) Cursul de revenire net actualizat - Rna este un indicator cunoscut si sub numele de

“Rata interna de schimb valutar” sau “Testul Bruno”. care reflecta eforturile totale

actualizate, cu investitia si cu productia, exprimate in lei, ce se fac pentru obtinerea

unei unitati valutare nete. Se calculeaza cu ajutorul relatiei :

77

d+D

Ih + Ch

(1+a)h

- Rna - reprezinta cursul de revenire net actualizat;

- Ih - investitiile anuale, exprimate in lei

- Ch - cheltuielile de productie facute in anul h, in lei;

- Vh’ - veniturile anuale exprimate in valuta

- Ch’ si Ih’ - cheltuielile de productie si de investitii, exprimate in valuta;

- a - coeficient de actualizare;

- d si D - durata de executie si de functionare a viitorului obiectiv economic.

Prin acest indicator se stabileste costul intern al valutei si se urmareste alegerea

variantelor de investitii care asigura promovarea exportului si diminuarea importului.

h) Pragul de rentabilitate - PR. Eficienta economica a investitiilor depinde si de modul

cum este folosita capacitatea de productie proiectata. De aceasta depinde recuperarea

fondurilor de investitii prin profitul obtinut. Intotdeauna exista un punct critic sub

care gradul de utilizare a capacitatii de productie nu pote cobori caci altfel unitatea

economica intra in pierderi si prin urmare investitiile nu se mai pot recupera. Prin

urmare, la obiectivele de investitii care au capacitate mare de productie, se impune o

analiza privind stabilirea gradului minim de folosire a capacitatilor de productie

proiectate astfel incat sa se asigure un profit minim sau, unitatea sa nu lucreze cu

pierderi. Acest punct critic al nivelului de productie exprimat prin procentul de

folosire a capacitatii proiectate pentru care profitul societatii comerciale este nul se

numeste PRAG DE RENTABILITATE.

Acest indicator de derermina astfel :

- se cunoaste nivelul cheltuielilor fixe - CF compuse din : amortizari, cheltuieli generale, etc;

- se stabileste nivelul cheltuielilor cariabile CV alcatuie din : materii prime, salarii directe, energie;

- se determina profitul ph corespunzator ratei de rentabilitate stabilite;

78

h = 1

h = 1

Vh’ - Ch’ –Ih’

(1 + a) h

Rna =

In care :

d+D

- se calculeaza valoarea productiei marfa - PM.

Cu acesti parametrii se construieste graficul urmator :

x

Evolutia indicatorilor de volum ai societatii comerciale

Pe baza acestui grafic din triunghirile ABC si DEF rezulta :

I

respectiv I

de unde :

CF

PM - CV

Cu ajutorul acestui indicator se poate stabili care este nivelul minim de folosire a

capacitatilor de productie astfel incat societatea comercuiala sa nu lucreze cu pierderi, sa

recupereze fondurile de investitii cheltuiete si sa se realizeze un profit net.

Nivelul pragului de rentabilitate este hotarator influentat de structura cheltuielilor de

productie si de marimea profitului anual.

79

A

D

Cheltuielifixe

Pierderi

100%

F

C

B

E

Ph

CV

CF

Chelt. variab.

Profit

x

100

y

CV x

100

y + CF

PM

=

=

PM

100y = x * CV

100y = x*PM - 100CF

* 100 x =

Analiza de senzitivitate

In conditiile economiei de piata, proiectelor de investitii trebuie sa li se efectueze o

profunda ANALIZA DE SENZITIVITATE. Acest tip de analiza isi propune sa stabileasca

cat de sensibil va fi viitorul obiectiv de investitii l unele modificari, indeosebi negative, ce

apar cu siguranta in cursul functionarii sale virtuale. Printre elementele care in mod cert isi

vor schimba nivelele de influenta pe parcursul a 10 - 20 ani, cat reprezinta viata obiectivului,

sunt de mentionat: epuizarea resurselor initiale de materii prime si schimbarea pietelor de

aprovizionare, modificarea preturilor pe piata materiilor prime, cresterea uneori in salturi a

salariilor, uzura morala care determina scaderea preturilor la produsele finite invechite etc.

Important este deci sa se evidentieze in ce masura viitorul obiectuv functioneaza in mod

stabil chiar prin aparitia unor modificari de conditii initiale. Analiza de senzitivitate implica

deci probleme referitoare la riscul si incertitudinea economica, specifice problemelor

investitionale.

O investitie inseamna o cheltuiala de fonduri financiare si mijloace materiale sigura,

pentru un viitor ce contine asadar, elemente de incertitudine si risc. Pe parcursul desfasurarii

procesului de productie apar unele cauze care pot influenta rezultatele economice, cum ar fi:

prelungirea duratei de realizare a obiectivului sau de atingere a parametrilor

proiectati;

depasirea volumului de investitii prevazut initial;

cresterea preturilor la materiile prime si materiale, energie, salariu;

modificari ale preturilor produselor finite care se desfac in special pe piata externa

dar si la intern.

Toate aceste schimbari antreneaza modificarea ratei interne de rentabilitate

aproiectului de investitii, fapt ce impune o analiza a sensibilitatii proiectelor de investitii fata

de diferite modificari ce pot sa apara prin recalcularea ratei interne de rentabilitate. Acest

indicator poate fi calculat in ambele variante, dar in mod deosebit se impune recalcularea

ratei interne de rentabilitate financiara, deoarece aici se resimt influentelor ce pot aparea

asupra rezultatelor economice.

In cazul in care nivelul ratei interne de rentabilitate recalculat, in conditii specifice -

influente negative, are valori foarte mici, inseamna ca proiectul de investitii estre extrem de

sensibil la acesti factori de influenta - in special costurile de productie. In acest caz trebuie

analizate toate posibilitatile ce pot modifica costurile in sens negativ pentru a se lua masuri de

80

preintampinare a lor. Daca nu exista astfel de posibilitati se impune renuntarea la proiect,

indiferent care este nivelul de eficienta pe plan macroeconomic.

De rezolvat:1. Care sunt paşii in determinarea ANC ? 2. Care sunt metodele de calcul ale ANC ?3. Ce este rata de actualizare?4. Prezentati trei metode de determinare a ratei de actualizare5. Explicati relatia dintre rata de actualizare si valoarea intreprinderii.6. In ce consta metoda fluxurilor de disponibilitati actualizate?7. Ce intelegeti prin valoare patrimoniala a întreprinderii?8. Cum puteți defini și determina Goodwill-ul.

81