emie.docx

80
1 Conceptul de EMREI: definiţii, etape de constituire. Economia mondială reprezintă un sistem complex de economii naţionale, corporaţii transnaţionale, organizaţii economice internaţionale interconectate prin intermediul relaţiilor economice internaţionale stabilite în baza diviziunii internaţionale a muncii Economia totalitatea economiilor nationale legate intre ele prin mobilitatea factorilor de productie,prin sistemult diviziunii mondiale a muncii. Relaţiile economice internaţionale reprezintă legăturile dintre economiile naţionale, dintre agenţii economici de pe glob, legături care se formează in virtutea diviziunii mondiale a muncii. Aceste relaţii se desfăşoară intr-un cadru economico-juridic determinat. Existenţa şi dezvoltarea relaţiilor economice internaţionale presupun intervenţia activă a statului, intervenţie care se concretizează in incheierea de acorduri comerciale, de cooperare, in infiinţarea unor reprezentanţe oficiale peste graniţă etc. Alături de statul-naţiune, marile firme transnaţionale, organizaţiile economice interstatale, joacă un rol din ce in ce mai important in promovarea acestor relaţii. Ec M poarta un character dinamic. Economia mondială şi-a schimbat imaginea, în fiecare etapă a dezvoltării sale. Astăzi, dimensiunea schimbării apare uriaşă. Economia mondială este expresia unui sistem de interdependenţe.Economiei mondiale îi este proprie concurenţa între agenţi economici. Formarea ec m ca sistem este rezultatul unui process indelungat de secole si cumprinde mai multe etape sau faze I etapa FaZa germinala/crearii premiselor ec intrene Aparitia statelor si schimburilor dintre state ori formatiuni statale si dureaza pina in sec XVI-XVIIprin trecerea de la relatiile feudale la cele capitaliste. Un rol important in creaarea acestor premise lau avut marile descoperiri geografice si cuceririle colonial,care au contribuit mult la extinderea zonei geografice a schimburilor de marfuri intre lumea veche pe de o parte si lumea noua.In aceasta perioada se incepe a contura elementele de formare a pietei nationale si ec intern. II etapa Etapa formarii ec intren./faza incipienta

Upload: vicky-mosneaga

Post on 08-Nov-2015

28 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

1 Conceptul de EMREI: definiii, etape de constituire. Economia mondial reprezint un sistem complex de economii naionale, corporaii transnaionale, organizaii economice internaionale interconectate prin intermediul relaiilor economice internaionale stabilite n baza diviziunii internaionale a munciiEconomia totalitatea economiilor nationale legate intre ele prin mobilitatea factorilor de productie,prin sistemult diviziunii mondiale a muncii.Relaiile economice internaionale reprezint legturile dintre economiile naionale, dintre agenii economici de pe glob, legturi care se formeaz in virtutea diviziunii mondiale a muncii.Aceste relaii se desfoar intr-un cadru economico-juridic determinat. Existena i dezvoltarea relaiilor economice internaionale presupun intervenia activ a statului, intervenie care se concretizeaz in incheierea de acorduri comerciale, de cooperare, in infiinarea unor reprezentane oficiale peste grani etc. Alturi de statul-naiune, marile firme transnaionale, organizaiile economice interstatale, joac un rol din ce in ce mai important in promovarea acestor relaii.Ec M poarta un character dinamic. Economia mondial i-a schimbat imaginea, n fiecare etap a dezvoltrii sale. Astzi, dimensiunea schimbrii apare uria. Economia mondial este expresia unui sistem de interdependene.Economiei mondiale i este proprie concurena ntre ageni economici.Formarea ec m ca sistem este rezultatul unui process indelungat de secole si cumprinde mai multe etape sau fazeI etapaFaZa germinala/crearii premiselor ec intreneAparitia statelor si schimburilor dintre state ori formatiuni statale si dureaza pina in sec XVI-XVIIprin trecerea de la relatiile feudale la cele capitaliste.Un rol important in creaarea acestor premise lau avut marile descoperiri geografice si cuceririle colonial,care au contribuit mult la extinderea zonei geografice a schimburilor de marfuri intre lumea veche pe de o parte si lumea noua.In aceasta perioada se incepe a contura elementele de formare a pietei nationale si ec intern. II etapaEtapa formarii ec intren./faza incipientaSec XVIII-XIX coincide cu formarea statelor nationale ,centralizarea statelor nat si a ec nat,consolidarea pietelor intern.Aceasta etapa este marcata de revolutia industrial din Anglia care a divizat statele lumii in tari industriale si tari agricole.O noua etapa in DMMIII etapaEtapa dezvoltarii si consolidarii ec mondialeDateaza cu sf sec XIX incep sec XX.Economia mondial este eterogen. ntre diferitele economii naionale exist decalaje de nivel de dezvoltare. Cu toate acestea, economia mondial are un caracter unitar. Relaiile de pia reprezint liantul unor elemente att de deosebite. Motorul dezvoltrii economiei mondiale este concurena. Pe parcursul dezvoltrii sale, economia mondial cunoate grade crescnde de integrare.

2 Sistemul economiei mondiale. Factorii ce au influenat dezvoltarea economiei mondiale. Sistemul EM consta din numeroase ec-nationale , ce se deosebesc prin -relatii de productie dominant -nivelul de dezvolate a factorilor de productie potentialul economic , financiar , tehnico-stiintificComponentele de baza ale economiei mondiale:a.Economiile nationale ca verigi de baza ale economiei mondiale, eterogene dupa orinduirea politica si sociala, precum si dupa inzestrarea cu factori de productie, dupa nivelul de dezvoltare economica, dupa marimea PIBului;b.Organizatiile economice internationale: Banca Mondiala, FMI, Organizatia Mond a Comertului etc;c.Societatile transnationale(STN) din care fac parte acele #ri care sunt nationale dupa provenienta capitalului, dar internationale dupa sfera activitatii lor.d.Gruparile integrationiste regionale numite uneori organizatii economice interstatale: UE, CSI.e.Fluxurile economice internationale: de marfuri si servicii, de capitaluri, de forta de munca, monetare si financiare.Factorii ce au influentat asupra economieie mondiale:a)Scaderea considerabila a preturilor la produsele de baza si a paritatilor schimburilor comerciale;b)Peirderile suferite drept consecinta a acestui factor si agravarea crizei datoriilor externe, majorarea dobinzilor, ceea ce aredus ritmurile cresterii eocnomice in tarile in curs de dezvoltare;c)Schimbarea raportului dintre crestrea economica si consumul de resurse;d)Multipolaritatea economica ca urmare a reducerii ponderii SUA si a cresterii ponderii Europei Occidentale si a Japoniei;e)Confruntarea cu problemele globale ale omenirii si necesitatea masurilor concrete in solutionarea lor la scara nationala si internationala.

3 Etapele de constituire a economiei mondiale. Caracteristica economiei mondiale contemporane. Formarea ec m ca sistem este rezultatul unui process indelungat de secole si cumprinde mai multe etape sau fazeI etapaFaZa germinala/crearii premiselor ec intreneAparitia statelor si schimburilor dintre state ori formatiuni statale si dureaza pina in sec XVI-XVIIprin trecerea de la relatiile feudale la cele capitaliste.Un rol important in creaarea acestor premise lau avut marile descoperiri geografice si cuceririle colonial,care au contribuit mult la extinderea zonei geografice a schimburilor de marfuri intre lumea veche pe de o parte si lumea noua.In aceasta perioada se incepe a contura elementele de formare a pietei nationale si ec intern. II etapaEtapa formarii ec intren./faza incipientaSec XVIII-XIX coincide cu formarea statelor nationale ,centralizarea statelor nat si a ec nat,consolidarea pietelor intern.Aceasta etapa este marcata de revolutia industrial din Anglia care a divizat statele lumii in tari industriale si tari agricole.O noua etapa in DMMIII etapaEtapa dezvoltarii si consolidarii ec mondialeDateaza cu sf sec XIX incep sec XX.Economia mondial este eterogen. ntre diferitele economii naionale exist decalaje de nivel de dezvoltare. Cu toate acestea, economia mondial are un caracter unitar. Relaiile de pia reprezint liantul unor elemente att de deosebite. Motorul dezvoltrii economiei mondiale este concurena. Pe parcursul dezvoltrii sale, economia mondial cunoate grade crescnde de integrare.

Caracteristica economiei mondiale contemporane. 1)Cresterea futunoasa a numarului de state suverane si afirmarea economiilor nationale ca rezultat al evolutiei contradicotrii si al destramarii unor sisteme, spatii economice;2)Tendintele de reconstruire si dezvoltare a unor noi spatii economice zonale, regionale, internationale;3)Unitatea economiei mondiale asigurata prin accentuarea si diversificarea interdependentelor economiilor nationale, internationale, regionale si mondiale.

4Procesul de internaionalizare i transnaionalizare prin prisma globalizrii.Internationalizarea, globalizarea, transnationalizarea sunt notiuni care exprim trsturi importante i dinamice ale economiei mondiale contemporane. Ele nu sunt sinonime, dei au fost deseori utilizate cu acelai sens. Pentru a nelege mai bine aceste noiuni vom ncepe cu delimitarea conceptului si specificului interdependenelor economice dintre state, care reprezinta platforma de dezvoltare a acestoir trei procese (internaionalizarea, globalizarea, transnaionalizarea.Interdependentele economice reprezint totalitatea interactiunilor reciproce dintre economiile nationale, precum i a fluxurilor economice internationale, n cadrul economiei mondiale. Ele s!au constituit n timp pe baza unor factori obiectivi i subiectivi, printre care"a)diviziunea international a muncii# b)deschiderea economiilor nationale spre exterior, caracterizat ndeosebi prin pondereaexportului i importului in produsul intern brut"c)dezvoltarea revolutionar a te$nologiilor informationale i de comunicatii neconomie#d)nivelul i evolutia preturilor pe piata mondial#e)gradul de dezvoltare i de diversificare a sc$imburilor i fluxurilor economice#f)schimbrile intervenite n economia mondial i n raporturile de putere pe planinternatonal#g)factori politici i sociali, etcInternaionalizarea activittii economice desemneaz o treapt sau un grad avansat de dezvoltare a interdependentelor dintre diferite domenii de activitate, ramuri i tri ale lumii. Unele surse denumesc acest proces mondializare. Mai recent, n lucrrile de orientare liberal, care absolutizeaz rolul liberalizrii pietelor i al dereglementrii vietii economice procesul este denumit globalizare i este abordat n opozitie cu dezvoltarea national

In anii 70 ai sec.XX economia mondial a intrat n cea de'a doua faza de dezvoltare considerat a fi etapa, internationalizrii profunde. O caracteristic important a acestei etape este divizarea de ctre societtile transnationale a procesului de producere i de localizare a producerii unor componente ale produsului finit n diferite tri ale lumii. Are loc o cretere important a procesului de transnationalizare, care este definite ca forma specifica de manifestare a procesului de adancire a interdependentelor economiceintre doua sau mai multe tari in plan subregional, regional si uneori interregional, dar sicontinuitatea acestora, convenite si programate prin intelegeri intre state. Procesul de transnationalizare determina stabilirea unor raporturi noi intre stat si firme unitati/agenti economici, intre puterea politica si cea economica. Transnationalizarea, va merge mult mai departe" miza ei reala o reprezinta sfarsitul nationalului si inceputul erei post!nationale. Dar,acest proces de transnationalizare nu se produce uniform, fara contradictii fenomenele care se petrec in multe tari, chiar tari dezvoltate, arata ca, statul national joaca, inca, un rol important. Fenomenul de transnationalizare a vietii economice este strans legat de alte doua aspecte"a) Existenta si activitatea societatilor transnationale, b) Fluxul de investitii directe. Acestea dinurm devenind un factor de baz n deplasarea produselor i serviciilor peste frontierele trilor

Cea de'a treia faza care a nceput n anii 90 a sec.XX, este denumit economia fr frontier -sintagma respectiv vrea s scoat n evident creterea operatiunilor comerciale i financiare derulate prin mijloace tehnice moderne, datorit revolutiei n domeniul informaticii itele comunicatiilor, care permit desfurarea schimburilor 24/ ore din 24 i la scara ntregii planete.Aadar, ceea ce se numete astzi cel mai adesea globalizare reprezint, pe de o parte stadiulla care a ajuns procesul real, ndelungat al dezvoltrii internationalizrii vietii economice sau al mondializrii schimburilor economice i a interdependentelor dintre economiile nationale si state, proces care cuprinde nu numai schimburile, ci si celelalte laturi ale vietii economice.

La baza acestui proces se afl citiva factori esentiali precum" accelerarea sc$imbrilor tehnologice multiplicarea i diversificarea schimburilor economice viteza sporit cu care circula capitalurile exigentele mari ale pietei mondiale evolutia rapid a esentei procesului de management, atit n productie cit i n procesul de organizare a tranzactiilor comerciale.Pe ling faptul c globalizarea determin creterea interdependentelor dintre tri i intensificarea internationalizrii, aceasta reprezint i un proces de redistribuire a puterii economicei de accentuare a decalajelor i diferentierilor sociale la nivel mondial. De aceea, ea formeaz,ndeosebi n ultimii ani, obiectul unor aprige dispute teoreticosideologice. In aceste dezbateri globalizarea este legitimat de ideologia liberal care consider piata drept singurul reglator al vietii economice, atit pe plan national, cit i la scara economiei mondiale.Alturi de rolul important pe care l au dezvoltarea vertiginoas a schimburilor internationale i circulatia rapid a inovatiilor, tiintei i tehnologiilor moderne i accesultuturor Trilor la resurse financiare pentru dezvoltare, sunt puse n evident, nainte de toate,efectele de ordin social i economic ale acestui proces" accentuarea pe plan intern i international a inegalittilor economice i sociale accentuarea concurentei i a unor forme neloiale ale acesteia creterea suprematiei pietelor financiare de capital n raport cu puterea organelor reprezentative,alese democratic din fiecare Tar i, nu n ultimul rind, afectarea suveranittii nationale toate acestea conducind, dup opinia unui analist, la o lume n care o cincime din populatia cea mai bogat de pe glob detine 80% din resurse, n timp ce cincimea cea mai srac doar 0,5 %

5Definirea i evoluia conceptului de globalizare.Se consider c termenul de globalizare i are originea n literature consacrat firmelor multinaionale, la nceput desemnnd un fenomen limitat, ulterior extinzndu-i sensul pn la a se identifica cu noua faz a economiei mondiale. Globalizarea reprezint un fenomen complex, care descrie, n acelai timp, att fenomenele economice ct i consecinele lor politice, sociale etc. Aspectul economic al globalizrii poate fi, n mod concret, msurat prin dimensiunea fluxurilor de mrfuri, servicii, capitaluri i for de munc. Termenul globalizare a fost utilizat pentru prima dat ntr-un dicionar (Webster) n 1961. De la mijlocul anilor 80, acest termen ctig o circulaie considerabil: el se altur ca adjectiv altor termeni ca: piee, instituii, ecologie, finane, stiluri de via, comunicaii, migraie, conferine, societate civil, evenimente i riscuri. Martin Albrow definete globalizarea drept totalitatea proceselor prin care popoarele lumii sunt ncorporate ntr-o singur societate mondial, societatea globalEvolutia Liberalizarea comerului internaional cu mrfuri, care a permis realizarea schimburilor internaionale cu tot mai puine obstacole, la aceast evoluie favorabil contribuind, n mod hotrtor, sistemul GATT/OMC. Liberalizarea comerului cu servicii, n special n domeniul telecomunicaiilor, asigurrilor i bancar, a constituit tendina dominant a anilor 70 n SUA, fiind continuat n anii 80 n MareaBritanie i ulterior n Uniunea European i Japonia. Tendina continu in prezent, incluzndi rile EuropeiCentrale i deEst. Liberalizarea pieelor de capital ca urmare a eliminrii treptate aobstacolelor impuse circulaiei devizelor i a capitalului, reprezint unpas favorabil n vederea formrii unor piee financiare globale. Aceast mobilitate a capitalului reduce riscul repatrierii capitalului n special ncazul companiilor transnaionale i nregistreaz, totodat, o reducere acosturilor n condiii normale. Liberalizarea investiiilor strine directe. ncepnd cu anii 70, interesul comun alumanitii de prezervare (aprare)a mediului nconjurtor s-a concretizat prin apariia unor concepte, cu vocaieglobal: bunurile comune aleumanitii, dezvoltarea durabil i securitateaecologic, care au constituit noi factori ceau dinamizat procesul de globalizarea economiei mondiale. Bunurile comune ale umanitii sunt spaii cum ar fioceanele, fondurile marine, care din diverse motive nu sunt susceptibile a fi divizate i nici nu cads ub incidena suveranitii statelor. Cu excepia oceanelor, niciunul din acestebunuri comune nu au fost polizate, deoarece este relativfaptul c oameniiposed capaciti tehnice de exploatare i deteriorare. Securitatea ecologic este una dintre dimensiunile fundamentale ale securitii globale. Progresul tehnic, care a permis creterea gamei de produse, diminuarea costurilor de transport, creterea vitezei, a siguranei, transmiterea cu rapiditate a informaiilor etc. Dezvoltarea reelei Internet reprezint, din acest punct de vedere, un factor decisiv n procesul globalizrii, dar si cel mai mare eveniment tehnologic i social, n acelai timp. Internetul nu este numai un fenomen tehnologic, ci i unul social, prin participarea utilizatorilor, din ce n ce mai numeroi, la structura lui actual. Odat instaurat n fibrele societii, Internetul a produs i produce consecine noi pentru societate, cel mai important dintre acestea fiind procesul de globalizare.

6Avantajele i dezavantajele procesului de globalizare.Globalizarea economiei mondiale poate fi definita ca fiind procesuldeosebit de dinamic al cresterii interdependintelor dintre statele nationale, caurmare a extinderii si adancirii legaturilor transnationale in tot mai largi si variatesfere ale vietii economice, politice, sociale si culturale si avand drept implicatiefaptul ca problemele devin mai curand globale decat nationale, cerand la randul lor o solutionare mai curand globala decat nationala.O definitie asemanatoare este prezentata si intr-un raport al FonduluiMonetar International din 1997: fenomenul globalizarii economiei mondialereprezinta integrarea internationala aflata in stransa crestere, atat a pietelor debunuri si servicii, cat si a celor de capital. Avantajele globalizrii:1. Sa poti calatori liber oriunde, fara vize, fara aprobari speciale2. Sa poti comunica mobil cu oricine de pe planeta instant si gratuit (saucu costuri foarte mici) 3. Sa ai harti GPS pentru orice zona de pe planeta.4. Sa poti comunica cu oricine folosind o limba cu caracter international 5. Sa existe moneda unica .Si acum partea mai putin placuta, si anume dezavantajele:1.migratia fortei de munca 2.acces la tari cu forta de munca ieftine 3.implicarea la nivel politic a multinationalelor 4.implicarea unor trusturi corporatiste in mass-media siinfluentarea acesteia 5.risc sporit de transmitere de boli/virusi 6.disparitia culturii si a identitatii nationale 7.organizatiile corporatiste al caror obiect de activitate duce la poluarea mediul sau la consumul unei cantitati mari de resurseImportant este de remarcat unele beneficii (avantaje), sfidri (dezavantaje) i perspective ale globalizrii. Sintetic exprimate, cele mai importante beneficii ale globalizrii sunt: Liberalizarea i creterea transparenei economie mondiale, care a dus la limitarea politicilor protecioniste i a impulsionat comerul mondial cu mrfuri i servicii, fluxurile internaionale de capital i a forei de munc. Ca rezultat, a crescut semnificativ volumul investiiilor directe la nivel mondial, rolul corporaiilor transnaionale. Posibilitatea atragerii de investiii strine directe; Acces lrgit i liber la piee externe de desfacere pentru firme i ri; Intensificarea concurenei internaionale - adncirea specializrii i diviziunii internaionale a muncii ceea ce determin creterea productivitii nu numai la nivel naional, dar i la cel mondial. Diversificarea considerabil a domeniilor de activitate a ntreprinderilor, fapt ce a devenit posibil att n rezultatul progresului tehnologic, ct i a posibilitilor mai largi de gestionare n baza noilor mijloace de comunicare. Accesul facil la finanare extern n condiii uneori mai avantajoase dect cele oferite de pieele interne de credit sau de capital (avnd n vedere argumentarea lor n celelalte capitole ale crii, nu vom mai insista asupra lor). Impulsionarea dezvoltrii progresului tehnologic, raionalizarea producerii la nivel global, difuzarea tehnologiilor moderne i, de asemenea, presiunea din partea concurenilor n favoarea implementrii continue a inovaiilor. Acces mai facil la tehnic i tehnologiile moderne, la metodele moderne de management, marketing .a.; Creterea volumului i mrirea vitezei de transmitere a informaiei, crearea reelei mondiale - Internet. Scderea brusc a cheltuielilor de transport i de comunicaie, diminuarea considerabil a cheltuielilor de prelucrare, pstrare i utilizare a informaiei. n rezultat a fost pus baza unei infrastructuri informaionale internaionale; Micorarea semnificativ a costurilor, ca urmare a mririi volumurilor de producie i optimizrii utilizrii factorilor de producie ceea ce determin cretere economic stabil. Instituirea unui ir de organizaii economice internaionale - FMI, Banca Mondial, OMC etc., care sprijin statele n curs de dezvoltare n promovarea reformelor.Dintre dezavantajele globalizrii pot fi distinse: Creterea brusc a polarizrii Nord Sud, Centru - Periferie; Deformarea mecanismelor financiare de pia; Expansiunea haotic a capitalului global, mai ales a capitalului speculativ. Instabilitatea regional sau global, cauzat de interdependenele economiilor naionale la nivel mondial. 7Definirea i analiza conceptului de Corporaie Transnaional.

Corporaii transnaionale CTN companii care i extind activitatea economic n afara granielor naionale ale rii de origine Prin natura lor, CTN (Corporatii Transnationale) integreaza productia la nivel international si, n acest mod, joaca un rol central n cresterea economica.Aceste firme sunt principalii factori n dezvoltarea si raspndirea tehnologiei care se considera a fi de o mai mare importanta ca determinant al competitivitatii internationale si progresului natiunilor.CTN contribuie si la formarea de capital, furnizeaza pregatirea profesionala si joaca un rol important n comert, joacnd un rol pivot n organizarea activitatilor economice internationale si sustine considerabil bunastarea economica si sociala a tarilor gazda si de origine n sens pozitiv.CTN au propriile lor obiective pe termen lung, cnd ntreprind operatii peste frontiere; nainte de a investi intr-o anume tara, ele iau n considerare marimea si cresterea pietei locale sau regionale, alte localizari alternative, costurile de productie si climatul general de investireCa si firmele cu activitate de comert exterior, CTN ntreprind tranzactii peste frontierele tarilor lor de origine dar, diferit de acestea, ele detin proprietatea si controlul facilitatilor lor de productie din strainatate.Pe de alta parte, CTN opereaza cu doua sau mai multe unitati de productie si intermediaza tranzactii ntre aceste unitati, dintre care cel putin una din aceste unitati de productie e situata intr-o tara straina, iar pietele sunt mai degraba transnationale dect interne.Pentru a sintetiza, voi defini corporaia transnaional ca pe acea entitate economic format dintr-o firm-mam i din filialele ei n mai multe ri, care este caracterizat de internaionalizarea produciei, care se bazeaz pe un bazin internaional de resurse umane, materiale i financiare, i care promoveaz la scar global un anumit set de valori proprii

8Impactul activitii CTN asupra economiei rilor gazd.Globalizarea acutizeaz tensiunea dintre relaiile CTN cu guvernele naionale ale rilor gazd. Cauza principal este aceea c ele au deseori scopuri diferite: CTN s i maximizeze rata profitului pe seama activitii lor globale (indiferent de rile de implantare), guvernele - s maximizeze valoarea adugat (nou-creat) de CTN n interiorul granielor naionale ale statului respectiv;arile gazda privesc CTN ca o sursa suplimentara de investitii, tehnologie, inovatie, angajare, modernizare a managementului, calificare a fortei de munca, crestere a puterii concurentiale nationale, o mai mare integrare n economia mondiala si oportunitatea unor noi piete de export, precum si venituri din ncasari si taxe. Prin contributia la aceste obiective CTN pot aduce un aport important la dezvoltarea tarii gazda, dar pe de alta parte ele pot nabusi dezvoltarea indigena printr-o varietate de practici de afaceri care pot afecta n sens opus ntreprinderile autohtone. n practica, 80% din investitiile straine directe sunt ndreptate spre tarile dezvoltate. arile n curs de dezvoltare - gazda se confrunta cu o provocare politica privind cresterea atractivitatii lor ca localizare pentru investitiile straine directe, precum si n ceea ce priveste asigurarea ca astfel de investitii contribuie la ndeplinirea obiectivelor lor nationale de dezvoltare.

9. Impactul activitii CTN asupra economiei rilor de origine. n ultimii ani contietiznd situaia, c tot mai dominant n economia mondial devin CTN i dup opinia mai multor autori demonstreaz urmtoarele avantaje: constituind complexele transnaionale reproductive ale sale, CTN se conduc nu de hotarele naionale, ci de posibilitile lrgirii concurenei i profitabilitii sale; manevrnd cu resursele economiei mondiale, CTN implic n procesul transnaionalizrii diferite elemente ale economiilor naionale, schimbnd structura ramural a economiei multor ri ale lumii; activitatea CTN favorizeaz splarea hotarelor economice i slbirea mecanismelor de reglare a businessului la nivel naional, care devine din ce n ce mai avantajos; dei complexele economice naionale rmn centre principale de confecionare a produciei n economia mondial, o parte tot mai nsemnat a mrfurilor i serviciilor se produc cu un efect mai pronunat n cadrul CTN, numrul crora crete dinamic.Cele mai mari CTN desfoar o influen substanial asupra economiei rilor de origine i rilor receptoare, favoriznd dezvoltarea producerii, activizarea fluxurilor de capital, a mrfurilor, serviciilor i tehnologiilor, mrirea ocuprii i calificrii forei de munc, de asemenea i schimbrii condiiilor de concuren n ramuri diferite.

10. Integrarea economic internaional definire i forme.Integrarea economica internationala reprezinta o forma deosebita a relatiilor economice dintre diferite tari ale lumii,care s-a dezvoltat in secolul xx,dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial;in prezent,constituie o caracteristica importanta a evolutiei economiei mondiale.Exista mai multe definitii pentru conceptul de ,,integrare economica.Integrarea economicadesemneaza,in general,constituirea,de catre doua sau mai multe tarii,a unui spatiu economic comun,.care asigura:-dezvoltare schimburilor reciproce;-interdependente economice si intrepatrunderea economiilor nationale.Procesul de integrare economica are la baza acorduri,intelegeri intre tarile participante,presupune constiuirea unor organizatii economice corespunzatoare.Fome de integrareDupa specificul relatiilor economice intre tarile membre si gradul de intrepatundere a economiilor acestora,pot fi evidentiate diferite forme de integrare economica;aceste forme reprezinta si etape parcurse de procesul de integrare economica in evolutia sa.Zona de comert liber,prin care tarile participante:-elimina taxele vamale si rstrictiile cantitative in schimburile dintre ele;-promoveaza o politica comerciala proprie fata de celelate tari.Din aceasta categorie fac parte: Asociatia Europeana a Liberului Schimb(AELS), Acordul Nord-American de Comert Liber(NAFTA)Uniunea vamala,caracterizata prin:-armonizarea legislatiilor vamale ale tarilor member;-adoptare unui tarif vamal comun in raport cu celelalte tari.De exemplu: Pactul Andin(in America Latina), Uniuna vamala a Tarilor Baltice.Zona de cooperare economica,caracterizata de diversificarea activitatiilor care fac obiectul cooperaii:-circulatia libera a bunurilor si serviicilor;-cooperarea in domeniul transporturilor,al telecomunicatiilor;-crearea in comun a unorDin acesta categorie face parte Cooperarea Economica in zona Marii Negre.Piata comuna, caracterizata prin:-uniunea vamala;-circulatia libera a marfurilor,persoanelor,capitalurilor.De exemplu: Piata Comuna a Conului de Sud(in America de Sud),Piata Comuna a Americii centrale,Piata Comuna Araba.Uniunea economica si monetara, o piata comuna care realizeaza,de asemenea:-armonizarea politicilor economice nationale(la nivel global sau sectorila);-armonizarea politicilor monetare(uniunea monetara) si utilizarea unei monede commune.Uniunea europeana este o uniune economica si monetara.Integrarea economica totalapresupune unificarea politicilor economice de ansamblu,sectoriale si structurale(conducerea apartinand unei autoritati supranationale).Integrarea politica si sociala,prin care integrarea economica totala este completata de crearea unor institutii commune (acestea preiau competente ale statelor participante si au atributii in domeniile social si politic).

11. Factorii ce influeneaz procesul de integrare economic internaional. Integrarea economica este un proces determinat de numerosi factori de ordin economic,tehnicsi social-politic.Principalii factori care au stat la baza pocesului de integrare economica sunt:-crearea unor conditii care sa stimuleze schimburile economice intre diferite tari;-progresul tehnico-stiintific contemporan,care necesita resurse financiare din ce in ce maimari;-posibilitatile restranse ale pietelor nationale;-cresterea concurentei pe piata mondiala:Factorii care au favorizat procesul de integrare economica sunt:-apropierea geografica a tarilor respective;-existenta unor interese economice si politice commune;-apropierea nivelurilor de dezoltare economico-sociala.-Procesul de integrare economica are caracter complex, este insotit de controverse si dispute.Prin continultul sau, acest process:-modifica raportul de interese intre agentii economici rezidenti, perspectivele acestora;-pun problema renuntarii la atribute ale independentei tarilor mebre;-implica avantaje si costuri inegale pentru tarile participante.

12. Avantajele i dezavantajele integrrii economice internaionale.4.Avantajele si dezavantajele procesului de integrare.Avantajele integrarii:1.permite membrilor sais a participle mai active ca schimburile ec internationale , valorificarea mai eficienta a pietei commune shi proprii2.rezolvarea mai legera a pb de politica comerciala3.integrarea accelereaza reformele ec si procesele de macrostabilizare4.depasirea subdezvoltarii5.intensificarea concurentei6.consolidarea democratiilor7.efectul crearii de comert8.largirea pietei consumatorilor9.crearea unor medii favorabile de politica externa, asigurarea securitatii communeISD-urile sunt insotite de transferul de tehnologie si de tehnici de management moderne

Dezavantajele integrarii:1.suprimarea totala a protectiei productiei autohtone fata de concurenta furnizorilor din uniune;2.investitii straine directe;3.implementarea regulamentelor uniunii atrag dupa sine costuri mari;4.aliniere preturilor la cele europene;5.pierderea suveranitatii.6.abandonul suveranitatii nationale7.efectul deturnarii de comert8.supunerea la unele principia si eguli impuse de alte state membre

13) .Formele de Integrare.Dupa specificul relatiilor economice pot fi evidentiate diferite forme de integrare economica.Aceste forme reprezinta si etape parcurse de procesul de integrare:1.zona libera de schimb;2.uniune vamala;3.piata comuna;4.piata unica (uniune economica si monetara); 5.integrare politica.Zona de liber schimb 1.eliminarea taxelor vamale si a restrictiilor cantitative in schimburile reciproce. 2.promovarea politicii comerciale proprii fata de celelalte tari.Uniune vamala 1.armonizarea legislatiilor vamale a tarilor membre. 2.tarif vamal comun fata de tarile neparticipante;Piata comuna 1.uniune vamala;2.circulatia libera a marfurilor, serviciilor si a capitalului;uniune economica shi monetara 1.armonizarea politicilor economiilor nationale.2.armonizarea politicilor monetare.Integrare totala1.integrare economica totala,crearea unor institutii commune;2.reprezentarea uniunii ca un tot intreg pe plan mondial.

14)Clasificarea tarilor lumii dupa Organizatiile Economice internationaleGRUPUL A-tari afro-asiaticeGRUPUL B-tari industrial dezvoltateGRUPUL C-tari latino-americaneGRUPUL D-tari cu economie planificata

15) Organizaia Naiunilor Unite(abreviat:ONU) -este cea mai important organizaie internaional din lume. Fondat n1945, dupal Doilea Rzboi Mondial, are astzi 193 de state membre. ntemeierea ei a constat din semnarea, de ctre membrii ei fondatori, aCrii Organizaiei Naiunilor Unite. Potrivit acestui document, ONU are misiunea de a asigura pacea mondial, respectarea drepturilor omului, cooperarea internaional i respectarea dreptului internaional. Sediul central al organizaiei este laNew York.

Obiective i principii Obiectivele ONU, conform Cartei ONU, sunt urmtoarele :s menin pacea i securitatea internaionale;s dezvolte relaiile prieteneti ntre naiuni, ntemeiate pe respectarea principiuluiegalitii n drepturi a popoarelor i dreptului lor la autodeterminare;s realizeze cooperarea internaional n soluionarea problemelor internaionale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar i n promovarea respectrii drepturilor omului i libertilor fundamentale; s fie un centru pentru armonizarea eforturilor naiunilor n realizarea acestor scopuri comune.n realizarea obiectivelor de mai sus, ONU i membrii si trebuie s acioneze n conformitate cu urmtoarele principii:egalitatea suveran a tuturor statelor membre;ndeplinirea cu bun credin a obligaiilor asumate conform Cartei;soluionarea diferendele internaionale prin mijloace panice;abinerea de a recurge la ameninarea cu fora sau folosirea ei mpotriva integritii teritoriale ori independenei politice a vreunui stat sau n orice alt mod incompatibil cu scopurile ONU;statele membre trebuie s acorde Organizaiei asisten n orice aciune pe care aceasta o ntreprinde n conformitate cu Carta ONU i s se abin de a da ajutor vreunui stat mpotriva cruia ONU ntreprinde o aciune preventiv sau de constrngere;nici o prevedere a Cartei nu autorizeaz Organizaia s intervin n chestiuni care aparin esenial competenei interne a fiecrui stat.

Activitile ONU se desfoar prinorganelesale, dintre care principalele sunt: Adunarea General,Consiliul de Securitate,Consiliul Economic i Social,Consiliul de Tutel, Curtea Internaional de Justiie i Secretariatul.

Adunarea Generaleste organul cel mai reprezentativ al ONU, fiind alctuit din membrii organizaiei. Ea asigur participarea pe baz de deplin egalitate a tuturor statelor membre la activitile organizaiei. Adunarea General poate discuta orice chestiune sau cauze care intr in prevederile Cartei. iniiaz studii i face recomandri pentru promovarea cooperrii internaionale in domeniul politic, incurajarea dezvoltrii progresive a dreptului internaional i codificarea lui, promovarea cooperrii in domeniile economic, social, cultural, invmant i sntate, sprijinirea infptuirii drepturilor omului i libertilor fundamentale. Adunarea primete i examineaz raporturile anuale ale celorlalte organe ale Naiunilor Unite, precum i bugetul organizaiei

Consiliul de securitate constat existena unei ameninri impotriva pcii, a unei inclcri a pcii sau a unui act de agresiune, face recomandri sau ia hotrari asupra msurilor ce trebuie luate, inclusiv folosirea forei armate i instituirea de blocade sau embargouri, are atribuii importante, alturi de Adunarea General, in iniierea i desfurarea operaiunilor ONU pentru meninerea pcii. Acestea sunt aciuni intreprinse de ONU cu fore armate i civile in regiuni in care au izbucnit conflicte militare, cu misiunea de a se instala ca tampon intre prile beligerante i a favoriza in acest fel soluionarea panic a diferendelor.

Consiliul Economic i Social(ECOSOC prescurtare de la Economic and Social Concil) este organul principal al ONU menit s promoveze cooperarea economic i social internaional. El este alctuit din 54 de membri, alei pe termen de trei ani.Funciile ECOSOC constau in elaborarea sau iniierea de studii privind problemele internaionale in domeniul economic, social, cultural, al invmantului, sntii i alte domenii complexe, precum i prezentarea de recomandri in aceste probleme Adunrii Generale, membrilor ONU i instituiilor specializate interesate; prezentarea de recomandri pentru respectarea efectiv a drepturilor omului i libertilor fundamentale;

Consiliul de Tuteleste un organ principal al ONU, creat pentru a aplica sub autoritatea Adunrii Generale, sistemul internaional de tutel, care cuprinde teoriile ce au fost desprinse din statele inamice, ca urmare a celui de-al doilea rzboi mondial, i teritoriile care au fost supuse in mod voluntar acestui sistem de ctre statele care au rspuns de administrarea lor. Principalele obiective ale Consiliului de Tutel au fost: promovarea progresului politic, economic i social al popoarelor din teritoriile sub tutel i evoluia lor spre independen,

16. Instituiile specializate ale Sistemului Naiunilor Unite i importana acestora n dezvoltarea economiei mondiale.Instituiile specializate reprezint organizaii internaionale, constituite de state prin tratat (acord interguvernamental), cu personalitate juridic distinct de a ONU, avnd atribuii i competene circumscrise unor domenii specifice. Institutiile specializate au cateva caracteristici comune:a) sunt create prin acorduri interguvernamentale; b) auatributii internationale in domenii spcifice; c) sunt legatede Natiunile Unite prin acorduri; d) au personalitateinternationala care decurge din dreptul internationalpublic. Acordurile internationale asociaza statele parti invederea satisfacerii obiectivelor comune specifice, obiectiverecunoscute de catre Natiunile Unite si investite curesponsabilitati care sa le permita adoptarea de masurinecesare.Dintre institutiile Natiunilor Unite, cele ale caror actiuni sunt direct legate de probleme ale drepturiloromului sunt: Organizatia Internationala a Muncii (OIM),Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta siCultura (UNESCO), Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS)si Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie siAgricultura (FAO).Din sistemul Natiunilor Unite mai fac parte si alteinstitutii care desi nu sunt calificate ca specializate suntlegate prin acorduri speciale de organizatia mondiala. Estesituatia, de pilda, a Agentiei Internationale a EnergieiAtomice (AIEA), Acordul General de Tarife si Comert(GATT), transformata in Organizatia Internationala aComertului, Organizatia Mondiala a Turismului (OMT) sialtele.Enumerare Uniunea Potal Universal (UPU)Uniunea Internaional a Telecomunicaiilor (UIT)Organizaia Aviaiei Civile Internaionale (OACI)Organizaia Meteorologic Mondial (OMM)Organizaia Maritim Internaional (OMI)Organizaia Internaional a Muncii (OIM)Organizaia Mondial a Sntii (OMS)Fondul Monetar Internaional (FMI)Banca Internaional pentru Reconstrucie i Dezvoltare (BIRD)Asociaia Internaional pentru Dezvoltare (AID)Societatea Financiar Internaional (SFI)Agenia de Garantare a Investiiilor Multilaterale (MIGA)Fondul Internaional pentru Dezvoltare Agricol (FIDA)Organizaia Naiunilor Unite pentru Educaie, Cultur i tiin (UNESCO)Organizaia Mondial a Proprietii Intelectuale (OMPI)Organizaia Naiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrial (ONUDI)Organizaia Naiunilor Unite pentru Alimentaie i Agricultur (FAO)

16 Instituiile specializate ale Sistemului Naiunilor Unite i importana acestora n dezvoltarea economiei mondiale.Organizatia Natiunilor Unite, din punct de vedere functional, este un sistem descentralizat a carui coerenta este asigurata prin coordonarea institutiilor specializate de catre Adunarea Generala si Consiliul Economic si Social.Carta ONU inscrie in articolul 57 dispozitii prin care sunt incredintate diferitelor institutii specializate atributii internationale intinse in domeniile economic, social, ale culturii intelectuale si educatiei, sanatatii publice si in altedomenii conexe'.Institutiile specializate au cateva caracteristici comune: a) sunt create prin acorduri interguvernamentale; b) au atributii internationale in domenii spcifice; c) sunt legate de Natiunile Unite prin acorduri; d) au personalitateinternationala care decurge din dreptul international public. Acordurile internationale asociaza statele parti in vederea satisfacerii obiectivelor comune specifice, obiective recunoscute de catre Natiunile Unite si investite curesponsabilitati care sa le permita adoptarea de masuri necesare.Dintre institutiile Natiunilor Unite, cele ale caror actiuni sunt direct legate de probleme ale drepturilor omului sunt: Organizatia Internationala a Muncii (OIM), Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura (UNESCO), Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) si Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO).Din sistemul Natiunilor Unite mai fac parte si alte institutii care desi nu sunt calificate ca specializate sunt legate prin acorduri speciale de organizatia mondiala. Este situatia, de pilda, a Agentiei Internationale a Energiei Atomice (AIEA), Acordul General de Tarife si Comert (GATT), transformata in Organizatia Internationala a Comertului, Organizatia Mondiala a Turismului (OMT) si altele.Sistemul Naiunilor Unite reprezint totalitatea structurilor organizatorice i funcionale instituite conform Cartei Naiunilor Unite sau create pe baza acesteia. El se compune din Organizaia Naiunilor Unite (ONU), organele i organismele sale proprii, cu caracter permanent, i din instituiile (ageniile) specializate, autonome.In sistemul Naiunilor Unite rolul primordial revine Organizaiei Naiunilor Unite (ONU), care este cel mai reprezentativ forum cu vocaie de universalitate, fapt demonstrat atat de numrul membrilor (200 de state membre in 2002), cat i de aria de preocupri de interes general. ONU a fost creat la Conferina de la San Francisco, din iunie 1945, cand a fost semnat Carta organizaiei. Carta ONU a intrat in vigoare la 24 octombrie 1945, ceea ce a fcut ca ziua de 24 octombrie s devin ziua ONU. Carta ONU precizeaz in articolele 1 i 2 care sunt scopurile i principiile organizaiei mondiale.Scopurile Organizaiei Naiunilor Unite sunt urmtoarele: s menin pacea i securitatea internaional; s dezvolte relaiile prieteneti intre naiuni, intemeiate pe respectarea principiului egalitii in drepturi a popoarelor i dreptul lor de a dispune de ele insele; s realizeze cooperareainternaional in rezolvarea problemelor internaionale cu caracter economic, social, cultural i umanitar; s fie un centru de armonizare a eforturilor naiunilor pentru atingerea scopurilor comune.Principiile pe care se bazeaz activitile ONU sunt urmtoarele: egalitatea suveran a statelor membre; indeplinirea cu bun credin a obligaiilor asumate prin Cart; rezolvarea diferendelor internaionale prin mijloace panice, astfel incat pacea, securitatea internaional i justiia s nu fie puse in primejdie; abinerea, in relaiile internaionale, de a recurge la ameninarea cu fora sau la folosirea ei; ajutorul statelor membre pentru aciunile intreprinse de ONU in conformitate cu prevederile Cartei i abinerea de a sprijini statul impotriva creia ONU intreprinde o aciune preventiv sau de constrangere; neamestecul ONU in chestiuni care aparin competenei interne a unui stat.8Ca i in cazul altor organizaii internaionale, dobandirea calitii de membru al ONU s-a realizat pe dou ci: prin participarea la elaborarea actului constitutiv i prin aderare. Drept urmare, s-a ajuns la stabilirea a dou categorii de membri: membrii originari i membrii admii.

17 Definirea i importana cadrului instituional al economiei mondiale Clasificarea organizaiilor economice internaionale.Organizatiile economice internationale au aparut ca rezultat al cautarii unor masuri eficiente pentru rezolvarea situatiilor exeptionale sau de criza in activitatea tarilor. In cazul in care incercarile diplomatiei nationale nu erau in masura sa rezolve problemele relatiilor economice contemporane guvernele se straduiau sa gaseasca mecanisme adecvate in relatiile externe pentru a crea conditii favorabile prin intermediul consultantiilor multilaterale si colaborarii in directia dorita. Organizatiile economice interanationale reprezinta o asociere de state constituita printrun tratat avind acit constituitiv de lucru comune care determina modul de activitate drepturile si obligatiunile , procedura luarii deciziilor . Ele pot convoca intruniri internationale , conferinte , congrese, pentru a discuta anumite probleme. In timpul de fata reglementarea relatiilor economice internationale se asigura in baza: -contractelor international-deciziilor organismelor international-hotaririlor conferintelor economice interstatale-traditiilor interstatale desi aceste traditii joaca un rol ft redus in domeniul reglementarii relatiilor economice internationale.Organizatiile internationale reprezinta o forma organizatoria de colaborare intre tari.Sistemul organizatiilor internationale include un numar peste 4000 dintre circa 300 sunt oganizatii interstatale. In centrul acestui sistem se afla ONUOrganizatiile internationale pot fi clasificate dupa anumite criterii:a)dupa caracterul membrilor si natura juridica a participantiilor , organizatiile internationale se divizeaza in doua grupe: interstatale si neguvernamentale.b) Dupa cercul participantiilor organizatiile internationale sunt:universale, deschise pentru participarea tuturor tarilor si regionale ,membrii carora pot fi participantii anumitei regiuni.c)Dupa componente, se divizeaza in organisme internationale interstatale de compententa generala si compententa speciala sau se divizeaza conform directiilor de activitate oragnizatii politice, economice, culturale, stiintifice, regionale.d) Dupa caracterul drepturiolr de care dispun , organizatiile internationale se divizeaza in interstatale si suprastatale(ue)e)Dupa conditiile de participare ca membbri ai OEI sunt deschise , unde orice tara poate deveni membra dupa dorinta sa si inchise unde primirea de membri se face conform invitatiei co-fondatorilor initiali(Alianta nord atlantica-NATO)f)Dupa natura raporturilor dintre organizatie si tarile membre se detaseaza organizatiile de cooperare sau coordonare care respecta integral suveranitatea statelor. Pe de alta parte exista organizatii internationaliste care presupun transfer de compentente de la nivel national la cel al organizatiri , ca de exemplu Uniunea Europeana.g)Dupa sfera de actiune,se poate vorbi despre organizatii omnifunctionale care au ca obiect ansamblul relatiilor internationale si organizatii specializate care se limiteaza la o categorie de probleme de pilda institutiile specializate din cadrul Natiunilor Uniteh)Dupa criteriul geografic se clasifica organizatii subregonale, regionale,si interregionale. In ceea ce priveste organizatiile interregionale se poate vorbi d e OCDE OPEC de asemenea dintre fondurile internationale regionale , organizatii internationaleale producatorilor si consumatorilor de produse primare si multe alte institutii internationale in diverse domenii de activitate.Organizatiile internationale se creeaza intr-o anumita ordine. Cea mai ampla metoda de creare a organizatiilor internationale este adoptarea caracterilor internationale . In acest scop convoaca conferinte internationale, pentru a adopta taxele acordului si statului iar mai apoi se creaza toate structurile necesare ale organizatiei.In decursul activitatii lor practice organizatiilr internationale elaboreaza si adopta anumite reguli si mecanisme prin intermediu carora influenteaza puternic legislatia statelor si normelor nationale de drept.18 Crearea Fondului Monetar Internaional i rolul acestuia n economia mondial. Funciile i resursele FMI.FMI ca si BM a fost creat in 1945. In componenta lui intra aceleasi tari membre in 2003 185 tari . Pentru a deveni membru al BM mai intii tara trebuie sa fie membra al FMI. Scopul FMI este de a contribui la:a)colaborarea voluntara internationala prin consultatii si interactiuni pe problemele valutare.b) crearea conditiilor faorabile pentru largirea si cresterea echilibrata a volumului comertului exterior.c)stabilizarea cursului valutar ,sustinerea relatiilor intervalutare normale excluzind devalutarea valutei in concurenta reala.d)crearea unui sistem multilateral de plati si lichidarea restrictiilor in schimbul valutar care impedica dezvoltarea comertului exterior.e)acordarea mijloacelor financiare tarilor membre pe un anumit timp pentru corectarea balantei de plati externef)reducerea termenului si dimensiunilor balantelor de plati. Functiile principale a lui FMI sunt:-sustinerea sistemului general al conturilor de plati ,conform regulelor specifice din imprumutul reciproc.-monitorizarea starii sitemului valutar international-contribuirea la stabilirea cursului de schimb valutar si reglementarea operatiunilor valuatre international-acordarea creditelor pe termen mediu si pe lunga durata-completarea rezervelor valutare ale tarilor membre repartizind drepturi speciale d stingere reciproca-acordarea consultantiilor si participarea la colaborare.Organul suprem al FMI este Consiliul Guvernatorilor, in functiile lui intra: primirea noilor embri FMI , corectarea paritatiilor valutare pentru tarile membre , revederea cotelro , repartizarea venitului net al FMI, alegerea directorului executiv.19 Structura i funciile Bncii Mondiale.Banca Mondiala reprezinata o oraganizatie de crediatare ce include in componenta sa 6 oragnizatii strins legate inre ele care intra in sistemul ONU avind un scop comun ajutorul financiar acordat tarilor in curs de dezvolatare din contul tarilor dezvoltate. Structura Grupul Bncii Mondiale este format din cinci instituii financiare internaionale, i anume: 1. Banca Internaional pentru Reconstrucie i Dezvoltare - IBRD (International Bank for Reconstruction and Development) 2. Corporaia Financiar Internaional - IFC (International Finance Corporation) 3. Asociaia Internaional de Dezvoltare - IDA (International Development Association) 4. Agenia de Garantare Multilateral a Investiiilor - MIGA (Multilateral Investment Guarantee Agency) 5. Centrul Internaional de Reglementare a Diferendelor din Domeniul Investiiilor - ICSID (International Center for Settlement of Investments Disputes) Fiecare instituie are un rol distinct n combaterea srciei i mbuntirea condiiilor de via pentru populaia din statele n curs de dezvoltare. Termenul generic de Banca Mondial (BM) se refer n principal la IBRD i IDA, iar proiectele principale de finanare se deruleaz prin IBRD. Banca Mondial este una dintre principalele surse de asisten n domeniul dezvoltrii pentru rile lumii. Misiunea sa este eradicarea srciei i mbuntirea standardului de via al populaiei din rile n curs de dezvoltare. Este o banc de dezvoltare care acord mprumuturi cu dobnd redus, credite fr dobnd i grant-uri (credite nerambursabile) rilor n curs de dezvoltare. De asemenea, BM este una din cele mai mari organisme internaionale de finanare a programelor n domeniile sntii, nvmntului, luptei mpotriva HIV/SIDA, protecia mediului i a programelor de reducere a datoriei rilor srace20Caracteristica general a economiei rilor dezvoltate. Principalii indicatori ai activitii economice1. Clasificarea economiilor nationaleIn incercarea unui studiu mai sintetic al economiei mondiale, consideram necesara realizarea unor clasificari ale economiilor nationale, studiul lor urmand a se realiza plecand de la aceasta clasificare.1. dpdv al marimii populatieiA. tari mari (peste 50 mil loc)B. tari mijlocii (15-50 mil)C. tari mici (pana la 15 mil loc)2. dpdv al potentialului economicA. tari cu mare putere industriala (SUA, Japonia, Germania, Frana, Marea Britanie)B. tari mari cu orientare industriala sau primara (China, Rusia, Brazilia, India)C. tari mijlocii industriale ( Spania, Australia, Africa de Sud)D. tari mici industriale (Olanda, Elveia, Belgia, Suedia, Austria, Danemarca, Finlanda, Noua Zeelanda)3. dpdv al nivelului de dezvoltareA. tari dezvoltate cu economie de piata (OCDE)B. tari in dezvoltare si tari in tranzitieC. tari subdezvoltateDin cele prezentate mai inainte consideram mai adaptat studiului nostru punctul de vedereconform caruia studiul obiectivelor propuse s-ar realiza mai bine tinand cont de nivelul de dezvoltare al tarilor.2. Caracterizare generala a tarilor dezvoltateIncluderea intr-una din aceste categorii se face in functie de diferiti indicatori, precumgradul de industrializare, dezvoltarea umana, reprezentarea in economia mondiala, etc.Ca o caracterizare generala, o economiile dezvoltate prezinta urmatoarele:1) Sunt tari cu economie de piata, chiar daca unii sustin in continuare criza postcapitalismului de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Totusi, aceste economii si-au dovedit cel mai bine viabilitatea si eficienta, vazandu-se pe propeietatea privata.2) Ca forme de stat, cele mai multe dintre ele sunt republici, dar exista si cateva monarhii (Marea Britanie, Belgia, Olanda,Spania, Norvegia, Suedia, Danemarca)3) Sunt tari cu eficienta economica de ansamblu ridicata, eficienta care se regaseste in prductivitatea ridicata a muncii, in PIB/locuitor ridicat, in consumul/locuitor crescut, etc. Eficienta ridicata poate fi explicata prin revolutia manageriala pe care au aplicat-o aceste tari.4) Avansul lor economic in comparatie cu alte state poate fi pus in special pe o dezvoltare extensiva in factori de productie , economia lor bazandu-se din ce in ce mai mult pe informatie si tehnologie5) Au o structura a economiei diversificata, cu o proportie specifica a sectoarelor in economie. Astfel, sectorul primar prezinta o pondere foarte redusa in comparatie cu celelalte, cel mai bine reprezentate sectoare fiind cele ale industriei si serviciilor (spre exemplu, in 2000, economia SUA avea 3% din populatie antrenata in agricultura, producand cu aceasta pentru toata tara). Mai mult decat atat, chiarsi sectorul primar este puternic industrializat6) Au un grad de alfabetizare de 100% (acest fapt le influenteaza pozitiv si indicele dezvoltarii umane) .7) Populatiile lor au acces la asistenta sanitara si servicii de asigurari8) Domina economia mondiala dpdv al comertului international, investitiilor straine, tehnologiei, etc. Spre exemplu, nu numai ca din punct de vedere al volumului comertului aceste tari domina comertul mondial, dar si din punct de vedere al structurii comertului aceste tari dovedesc eficienta. Astfel ele importa produse cu valoare adaugata mica si exporta produse cu valoare adaugata mare.9) Reprezinta locul de provenienta al celor mai multe societati transnationale, fiind astfel cele mai reprezentative tari in procesul globalizarii. Chiar se afirma ca acesta tari au contribuit la transnationalizarea vietii economice.10) Au monedele cele mai puternice, unele din ele fiind monede de rezerva pentru celelalte tari ale lumii11) Pietele financiare cele mai reprezentative se gasesc in tarile dezvoltate12) Inregistreaza cele mai mari realizari in domeniul cercetarii-dezvoltarii21Influentele macroeconomice ale G8 i G20 asupra economiei mondiale22 OCDE organizaia rilor dezvoltate. Organizaia pentru Cooperare i Dezvoltare Economic (OCDE) este o organizaie internaional a acelor naiuni dezvoltate care accept principiile democraiei reprezentative i a economiei de pia libere. Organizaia i are originile n anul 1948, sub numele de Organisation for European Economic Co-operation (OEEC), Organizaia pentru Cooperare Economic European, pentru a ajuta la administrarea planului Marshall pentru reconstrucia Europei dup Cel de-al Doilea Rzboi Mondial. Mai trziu calitatea de membru a fost extins pentru statele din afara Europei, iar n 1961 s-a reformat lund numele de Organisation for Economic Co-operation and Development (OECD), franceza: Organisation de coopration et de dveloppement conomiques Organizaia pentru Cooperare i Dezvoltare Economic este un forum unic unde guvernele a 33 de democraii conlucreaz pentru a rspunde provocrilor economice, sociale, a celor ce in de globalizare i de exploatare a oportunitilor globalizrii. Organizaia ofer un cadru n care guvernele pot s i compare experienele politice, s caute rspunsuri la problemele comune, s identifice practicile bune i s-i coordoneze politicile interne i internaionale. Aceasta este un forum, unde presiunea egal poate aciona ca un stimulent puternic pentru mbuntirea politicii i pentru implementarea instrumentelor independente care, ocazional, pot conduce la semnarea unor tratate. Schimburile de informaii i analize dintre guvernele OCDE sunt puse la dispoziie de un secretariat din Paris. Secretariatul culege date, monitorizeaz trenduri i analize i prognozeaz dezvoltrile economice. Acesta cerceteaz i schimbrile sociale sau modelele comerciale dezvoltate, mediul, agricultura, tehnologia, taxele i alte domenii. OCDE ajut guvernele n direcia creterii prosperitii i a luptei mpotriva srciei prin cretere economic, stabilitate economic, comer i investiii, tehnologie, inovaie, anteprenoriat i cooperare n scopul dezvoltrii. Trebuie s existe asigurarea c creterea economic, dezvoltarea social i protecia mediului sunt obinute mpreun. Alte scopuri includ crearea de locuri de munc pentru toi, echitate social, guvernare curat i efectiv. OCDE face eforturi pentru a nelege i a ajuta guvernele s rspund la noi dezvoltri i preocupri. Acestea cuprind comerul i ajustarea structural, securitatea online i provocrile legate de reducerea srciei n lumea dezvoltat. De mai mult de 40 de ani, OCDE este una dintre cele mai mari i mai de ncredere surse de statistic comparat, statistic economic i date sociale. Bazele de date OCDE cuprind o arie larg i divers, cum ar fi conturile naionale, indicatorii economici, fora de munc, comerul, ocupaia, migraia, educaia, energia, sntatea, industria, taxele i impozitele, i mediul. Cea mai mare parte a studiilor i analizelor sunt publicate De-a lungul ultimei decade, OCDE a rezolvat o serie de probleme sociale, economice i legate de mediu, adncindu-i legatura cu afacerile, uniunile comerciale i ali reprezentani ai societii civile. Negocierile de la OCDE n privina taxelor i a preurilor de transfer au deschis drumul tratatelor bilaterale n jurul lumii. Sediul OCDE se afl la Chteau de la Muette n Paris.20. Caracteristica general a economiei rilor dezvoltate. Principalii indicatori ai activitii economice. Orientarea spre societatea postindustriala , bazata pe invatii si informatii Tip intensiv de crestere economica.Ele poseda o econimie bazata pe cunoasterea ce se caracterizeaza prin:* Produs amplu de cercetare-dezvoltare* Sistem informatic performant cu baza tehnica de asigurare a accesului la cunostinte si a comunicarii electronice Veniturile pe locuitor sint printre cele mai ridicate din lume Pietele financiare de referinta se afla in tarile dezvoltate Ele inregistreaza cele mai mari realizari in sfera cercetarii si dezvoltarii Ponderea sectorului secundar si tertiar depaseste categoria sectorului primar.Agiricultura detine 2-5% din PIB, Industria 20-30%, sectorul serviciilor 60% din PIB Nivelu de trai e cel mi ridicat :* Gradul de alfabetizare e de 100% sau aproximativ 100* Accesul la asistenta sanitara si la alte servicii de baza e asiguarata pentru majoritatea populatiei* Speranta de viata depaseste 70 de ani* Rata de scolarizareprimara si secundara peste 90% In structura exportului predomina produse cu grad sporit de producere. Exportul de servicii are o pondere ridicata Acest grup de tari a determinat transnationalizarea vieteii economice fiind tari de origine dar si tari gazda ale celor mai multe STN-uri.

Principalii indicatori macroeconomici:PIB global 74600701 mln$Exportul Mondial 18417705 mln $Instrari ISD globala 1451965 mln $Exportul total al statelor dezvoltate 9578866mln $PIB statelor dezvoltate 44179172 mln $Intari ISD st. Dezv. 565626 mln $

21.Influentele macroeconomice ale G8 i G20 asupra economiei mondiale. G8=G7+ RusiaG8 e un forum international al guvernelor statelor cela mai dezvoltate din punct de vedere economic, tehnologic, militar: Canada, Franta, Germania,Italia,Japonia, Rusia, Anglia,Irlanda de Nord, USA. Scopul urmarit de G8 consta in coordonarea politicilor macroeconomice si , in mod special, a politicii ratelor ratelor de schimb intre tarile respective.Tarile membre ale grupului sunt cele mai puternice din lume, ele find statele care determina raportul de forte pe plan international si ordinea economica mondial. Influenta acestor mari puteri la nivel Global e demonstrata prin poderea impunatoare pe care o au in economia mondiala:1. 12% din populatia globului2. 51% din PIB-ul global3. 49% din productia globala4. 62% din cheltuielile militare mondiale Cele 5 principii care stau la baza:1. Disciplina fiscala(cansta in echilibrul bugetar si scaderea taxelor)2. Liberalizarea financiara ( rate fixe pe pita capitalurilor)3. Liberalizarea comerciala ( suprimarea protectiilor vamale, deschiderea totala a economiilor la investitiile directe, privatizarea ansamblului intreprinderilor)4. Dereglementarea ( eliminarea tuturor obstacolelor din domeniul concurentei)5. Protectia drepturilor de proprietate intelectuala ale firmelor multinationale.

G8 se reuneste pentru a discuta probleme economice si politice majore cu care se confrunta membrii sai si comunitatea internationala. Probleme de management macroeconomic, comert international si relatiile cu tarile in curs de dezvoltare, energia si terorismul sint, de asemenea, discutae la reuniunile forumului. In acelasi timp G8 abordeaza teme, precum forta de munca, circulatia informatiei, fenomene globale ca poluarea, infractionalitatea, securitatea regionala, controlul armelor si drepturile omului.

G20=G8+ tarile emirgenteTari emirgente- tari ce au crescut economic intr-un temen foarte scurtTarile emirgente sint tarile asiatice , ele atrag investiti starinein localitate prin caracteristicele ca harnicia, ascultatrea si tinara forta de munca.Asia de Sud-Est numiti Dragonii si Tigrii AsiaticiTarile din America Latina numite Pume sud-americaneInflentele ale G8(de ami sus) + +ale tarilor emergente:1. Detinerea unor mari rezerve financiare2. Investitii masive in cercetarea si dezvoltarea , in educatie si in informarea durabila de profesionisti in toate ramurile economice in special in industrie3. Indicele ridicat a productiei industriale intre 5-15%4. Aparitia si cresterea corporatilor multinationale , cele mai importante companii transnationale apartin Chineu, Braziliei, Indiei.5. Atractivitatea pentru investitii straine directe si pe termen lung6. Sectorul servicilor se dezvolta rapid si puternic7. Comrtul exteror diversificat

23.Trsturile principale i potenialul economic al rilor n curs de dezvoltare. Indicatorii macroeconimici mici si medii Instabilitatea macroeconomica si politica, ceea ce duce la un climat investitional nefavorabil Sectorul financiar slab dezvoltat , aca o cosecinta a penuriei de resurse financiare Venisturile scazute si distributia inegala a veniturilor Gestionaraea incorecta a resusselor financiare Piata interna cu greu stimuleaza activitatea economica Infractustura slab dezvoltata , in unle tari practic inexistenta Posibilitatea minima de angajare a populatiei in activitatea economica Cota mica a comertului exterior in comertul mondial Ponderea mare a PIB in agricultura Rata mare a saracirei Unele tari se confrunta cu datorii foarte mari exterioare Gradul da alfabatizare redus Speranta de viata variaza intre 50-70 de ani Dependenta mare de factorul exterior

In tarile in curs de dezvoltare locuiesc 75% din populatia mondiala se produc 26% din PIB-ul mondial, 30 % din productia agricula mondial, comertul exterior constituie 15% din comertul mondial , acestor tari si le revin 18% din fluxul investitilor strainede intrare.

. 24. Conceptul de ar n tranziie trecerea de la economia planificat la economia de pia. Nivelul de dezvoltare al grupului rilor n tranziie.Conceptul de state n tranziie a intrat n limbajul politic internaional i este frecvent utiliazat cu referire la statele fostului bloc comunist, state care, n timpul rzboiului rece, au fost desemnate printr-un termen geografic cu conotaii politice i anume Europa de Est. Transformrile intervenite dup prbuirea sistemului mondial bipolar au adus prin politic, modificri substaniale ale geografiei. Astfel, a fost reinventat mprirea geografic a Europei n Europ de Vest, Europ Central i Europ de Est. Dei frontierele ntre aceste trei ramuriale marii Europe sunt nc vagi, ele sunt, totui, suficient de explicite pentru a transforma Balcanii (de Est i de Vest) ntr-o peninsul sudic a Europei Centrale. Pe cale de consecin, adevrata Europ de S-E este astzi Caucazul. De asemenea, risituate n interiorul continentului i n apropiere de grania lui estic au devenit, prin extinderea NATO, ri atlantice. Lumea euro-atlantic se ntinde, astfel, de la San Francisco (n Pacific) la Constana (n Marea Neagr). Pe de alt parte, EuropaCentral renscut include state care au fcut parte din fostul bloc sovietic (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Romnia, Slovenia) dar i state care au aparinut dup cel de al doilea rzboi mondial doar blocului atlantic (Germania, Austria, Italia).n acest context politico-geografic se impune cu att mai mult definirea conceptului de state n tranziie. n condiiile n care toat omenirea este n tranziia de la sistemul divizrii/dezbinrii bipolare la sistemul solidaritii/globalizrii multipolare (tranziie interesnd democraia, convieuirea inter-cultural, familia, naiunea, statul, integrarea regional i cooperarea inter-regional n cadrul unei alte tranziii, de la naional la internaional etc.) ceea ce ntre anii 1989 i 2002 denumeam state n tranziie era grupul statelor din Europa Central i de Est care fceau trecerea de la dictatur la democraie i de la economia de comand la economia de pia.n cadrul unui atare proces de trecere, dup 2002, respectiv dup deciziile luate de Consiliul Atlantic de la Praga i de Consiliul European de la Copenhaga, se pot face o serie de subdiviziuni. Astfel, ntr-un prim grup ar putea fi situate statele care au perspectiva de a deveni membri ai UE pn n anul 2007. Aceste state segsesc n post-tranziie. Aceasta nseamn c ele sunt democrate dar democraia lor nu este nc pe deplin consolidat, ordonat, pozitiv i raional. Ele beneficiaz, de asemenea, de o economie de pia dar aceasta nu este pe deplin funcional i nueste ferit de influenele negative ale acumulrii primitive de capital i ale corupiei (de regul, asociat oricrui proces de tranziie). Post-tranziia este, aadar, etapa trecerii la normalitate i modernitate prin transformarea democraiei anarhicen democraie pozitiv i a economiei de pia primitive ntr-o economie de pia funcional. Pe acest drum unii sunt mai avansai (cele zece state care vor intra n UE n 2004) i alii mai rmai n urm (cele dou state care se estimeaz c vor intran UE n 2007). Cu toii, ns, vor avea, n contextul globalizrii, un rol integrat n cel al Europei unite.Un al doilea grup este format din statele care se gsesc n diverse faze de evoluie ale tranziei propriu-zise, grup, la rndul su, susceptibil a fi mprit n state cu vocaie european (Balcanii de Vest, Republica Moldova, Belarus i Ucraina), state cu vocaie euro-atlantic (n special Turcia dar i Georgia i Armenia) i state cu vocaie euro-asiatic (Rusia i fostele republici sovietice din Asia Central).Statele care se afl n tranziie (politic-spre democraie i statul de drept, consolidarea societii civile;economic-spre economia de pia funcional;geostrategic ctre noi sisteme de aliane regionale) sunt cele care nu auanse de a fi integrate n Uniunea European pn n 2007. Acest al doilea grup nu este, ns, nici el omogen.Spaiul analizat aici poate fi compartimentat n funcie de tradiiile istorice, condiiile politice i economice, rolul geostrategic n: Balcanii de Vest (Serbia i Muntenegru; Bosnia-Heregovina; Macedonia; Albania i, eventual Croaia); Turcia i zona caucazian; Comunitatea Statelor Independente (CSI) cu o special privire asupra Moldovei, Ucrainei i Belarus. Fiecare zon n parte este, larndul ei, eterogen cultural, politic i etnic.

25.Principalele caracteristici ale comerului internaionalComerul internaionaleste primul flux al circuitului mondial i el cuprinde micarea bunurilor i serviciilor dintr-o ar in alta, prin trecerea frontierelor vamale ale rii respective. Comerul internaional are dou componente: export i import.Exportulexprim ieirea de pe teritoriul vamal al unei ri a mrfurilor i serviciilor. Exportul implic incasri valutare pentru ara exportatoare.Importulse refer la intrarea pe teritoriul vamal al unei ri a bunurilor i serviciilor din alte ri i el implic un efort valutar din partea rii importatoare.Exportul i importul desemneaz, in unitatea lor, comerul exterior al unei riComerul internaionalau cunoscut un avant deosebit incepand cu marile descoperiri geografice, cand au fost atrase in circuitul mondial noi teritorii. Comerul internaional a fost dintotdeauna o oglind a diviziunii internaionale a muncii, exprimand foarte fidel specializarea internaional. Pan in secolul trecut, fluxurile comerciale internaionale au fost dominate de comerul cu materii prime, pe relaia colonii metropole.Adevrata explozie a comerului internaional a survenit dup cel de-al doilea rzboi mondial, odat cu cuceririle tehnico-tiinifice, dar i cu mutaiile ce au survenit in ordinea economic mondial.Destrmarea imperiilor coloniale i cucerirea independenei de ctre tot mai multe state au dus la implicarea in fluxurile comerciale a tot mai muli participani. Practic, toate rile lumii sunt astzi angajate in circuitul economic mondial prin relaii de import i de export, fcand dincomerul internaionalcel mai cuprinztor flux alcircuitului economic mondial.Analiza comerului internaional relev catevacaracteristici generale, ce definesc acest fluxurile sale:Comerul internaionaleste un flux dinamic. Valoarea exporturilor mondiale a crescut permanent, ajungand astzi la aproape 9 000 miliarde de dolari. Ritmul de cretere al exporturilor mondiale a fost superior ritmurilor de cretere economic mondial sau a produciei manufacturate mondiale.Evoluia principalilor indicatori la nivel mondial (cretere anual, in %)Indicatorul1990 2000*2000 2004*2004

Exportul de mrfuri6,44,29

Producia de mrfuri2,5......

PIB, in preuri curente2,52,54

PIB, in preuri reale3,43,65

Dinamismul deosebit al fluxurilor comerciale este determinat i de creterea interdependenelor sporite din economia mondial, de faptul c schimburile comerciale reprezint prima form i cea mai facil pentru rile mai puin avansate de angrenare in circuitul economic mondial. In ultimul deceniu, avantul deosebit dat de cuceririle informaionale, de scderea costului transporturilor, de accesul mai rapid i mai ieftin la informaii, coroborat cu diminuarea tarifelor la nivel internaional au constituit tot atatea motivaii ce au contribuit la impulsionarea comerului internaional.Diversificarea continu a fluxurilor comerciale internaionale. Sub imperiul progresului tehnologic, al inovaiei,nomenclatorul de produse s-a imbogit continuu, iar gradul de complexitate al produselor a crescut foarte mult. De asemenea, diversitatea comerului poate fi exprimat i de faptul c produsele au devenit astzi tot mai internaionale, la realizarea lor participand firme din diverse ri. Produsele prelucrate au inceput s domine comerul exterior nu numai al rilor dezvoltate, dar i al rilor in dezvoltare, pe ansamblul acestora. Structura pe mrfuri a comerului internaional reflect aceast diversificare, prin ponderea foarte mare a produselor manufacturate (prelucrate) in totalul schimburilor. Peste 70% dincomerul mondialeste reprezentat de produsele prelucrate, urmate de combustibili i produse minerale, produse agricole i textile. De asemenea, din gama produselor prelucrate, domin maini i echipamente de transport, produsele chimice i farmaceutice i echipamentele electronice i de birou. Comparativ cu anul 2000, aa cum se prezint i in tabelul de mai jos, nu se remarc schimbri semnificative, ci o uoar cretere a ponderii combustibililor i a produselor minerale, lucru explicat in principal prin evoluia spectaculoas a preurilor petrolului.Exporturile mondiale pe grupe de produse (in % din total, 2000 i 2004) Tabelul11.220002004

Total100,0100,0

Produse agricole8,88,8

Combustibili i produse minerale13,914,4

Produse manufacturate, din care:74,873,8

- Maini i echipamente de transport41,839,0

- Echipamente electronice i de birou15,412,7

- Textile2,52,7

In ceea ce privete repartiia geografic a comerului cu produse manufacturate, pot fi desprinse cateva caracteristici: rile dezvoltate apar in postura celor mai mari exportatori i importatori de produse manufacturate, fapt explicabil prin structura extreme de divers a acestor economii, structur ce se reflect in exporturile i importurile acestor ri, conectarea lor la economia global extrem de puternic i dominaia lor in domeniile tehnicii i tehnologiei.rile in dezvoltare sunt mai degrab importatori de produse prelucrate decat exportatori, cea mai clar diferen dintre exporturile i importurile de produse manufacturate fiind in cazul Orientului Mijlociu i al Africii. Dac in ceea ce privete Orientul Mijlociu, explicaia rezid in abundena petrolului i a faptului c aceste ri si-au construit economiile (i averea) pe exportul de petrol, in cazul Africii motivaia este dat de srcia acestor ri, de faptul c structura economiilor rilor africane nu poate asigura un export dominat de produse prelucrate. Este de remarcat faptul c in cazul Asiei, ponderea produselor prelucrate este mai mare la export decat la import, iar aceast diferen poate fi explicat prin faptul c in Asia au fost delocalizate foarte multe industrii, de la cea textil, la produse electronice i electrocasnice sau jucrii. Practic, cu greu mai pot fi gasite azi produse de larg consum care s nu poarte inscripionarea made in Chinasau alte ri din zon (Coreea de sud, Thailanda, etc.)Ponderea produselor manufacturate in comerul mondial, pe regiuni (2004) Tabelul 11.3Export (%)Import (%)

Mondial73,873,8

- America de Nord76,677,7

- America de Sud i Central36,370,0

- Europa80,275,3

- CSI33,173,7

- Africa25,171,0

- Orientul Mijlociu22,180,2

- Asia83,669,9

rile dezvoltate domin, in continuare comerul internaional, chiar dac rile in dezvoltare inregistreaz evoluii pozitive. Primii 10 exportatori i importatori ai lumii aparin grupei rilor dezvoltate, cu excepia Chinei, i totalizeaz peste jumtate din exporturile i importurile mondiale. Pe ansamblu, rile in dezvoltare deruleaz in jur de 30% dincomerul mondial, iar cea mai mare parte a acestei ponderi este realizat doar de cateva dintre rile in dezvoltare (China, Brazilia, Argentina, Mexic, rile Asiei de Sud Est, rile Orientului Mijlociu exportatoare de petrol). Restul rilor inregistreaz ponderi sczute incomerul mondial.Principalii importatori i exportatori, in 2004 (% din total) Tabelul. 11.4Exportatori% din total exporturiImportatori% din total importuri

1. Germania101. SUA16,1

2. SUA92. Germania7,6

3. China6,53. China5,9

4.Japonia6,24. Frana4,9

5. Frana4,95. Marea Britanie4,9

6. Olanda3,96. Japonia4,8

7. Italia3,87. Italia3,7

8.Marea Britanie3,88. Olanda3,4

9.Canada3,59. Belgia3,0

10. Belgia3,410. Canada2,9

Din punct de vedere regional, cel mai mare comerciant al lumii rmane Uniunea European, care in formula sa de 25 de state, realizeaz aproximativ jumtate din exporturile mondiale. Urmeaz Asia, care impreun cu China i Japonia dein peste o ptrime din exporturile mondiale i America de Nord, cu cca. 15%. Aceste evoluii sunt in parte rezultatul gruprii in aceste regiuni a celor mai avansate ri ale lumii, care sunt cei mai mari exportatori i importatori (in cazul Europei i al Americii de Nord), in parte al dinamismului deosebit inregistrat in ultimul deceniu i jumtate de Asia, in special a Chinei, care a detronat Japonia, devenind al treilea mare comerciant al lumii, dar i datorit formrii de blocuri comerciale regionale.

26. Investiii strine directe: concept, tipologie, factori determinani i opinii teoretice.. Investiiile strine directe reprezint fluxuri financiare i de resurse, care traverseaz graniele juridice i economice ale statelor. Criteriul care deosebete investiiile strine de cele interne este c investitorul i receptorul au rezidene n diferite ri. La fel reprezint fluxuri financiare, tiinifice, tehnologice, informaionale, echipamente, utilaje, experien managerial i organizaional, care se plaseaz de ctre investitori n diferite ri, receptoare de investiii. Scopul investiiilor strine este obinerea venitului. Prin urmare, investiia strin direct reprezint o relaie investiional de durat, ntre o entitate rezident i o entitate nerezident; de regul, implic exercitarea de ctre investitor a unei influene manageriale semnificative n ntreprinderea n care a investit. n materialele Fondului Monetar Internaional, investiiile strine directe sunt definite ca fiind investiiile efectuate pe termen lung de rezidentul unei ri ntr-o ntreprindere rezident al altei ri. Investiiile pe termen lung presupun existena relaiilor de lung durat ntre investitor i ntreprindere i influena considerabil a investitorului asupra conducerii acestei ntreprinderi. Conform definiiei date de UNCTAD investiia strin direct (ISD) reprezint o relaie pe termen lung, care reflect interesul de durat al investitorului i posibilitatea sa real de a controla entitatea situat n ara strin, unde se investete. Investitorul strin direct reprezint persoana juridic, persoana fizic sau grupul de persoane ce acioneaz mpreun, care deine cel puin 10% din capitalul social subscris sau cel puin 10% din voturi, ntr-o ntreprindere situat n afara propriei ri de reziden. ntreprinderea investiie strin direct este o ntreprindere cu sau fr personalitate juridic, n care un investitor strin deine cel puin 10% din capitalul social subscris sau din voturi. Investiia strin direct se determin prin cumularea cotei pri din capitalurile proprii ale societii primitoare de investiie, care revine investitorului strin direct, cu creditul net primit de ctre ntreprindere de la acest investitor. n ceea ce privete formele ISD, n abordarea lui Dunning, pornind de la obiectivele de investire, se disting: ISD n cutare de resurse, ISD n cutare de piee, ISD n cutare de eficien, respectiv n cutare de active strategice, precum i alte ISD care nu se ncadreaz n tipologia celorlalte. Privind formele de cooperare, sunt de reinut urmtoarele: societile mixte (joint venture), subproducia internaional (de capacitate sau de specialitate), coproducia (ntre societi cu activiti n ri diferite), franciza, respectiv buy back-ul (livrarea de echipamente i utilaje pe credit rambursabil n produse).Factori: Relaia dintre intrrile de ISD i PIB Factorii determinani ai ISD sunt multipli, de natur economic, social, politic. Factorii conjuncturali pot, de asemenea, avea o influen consistent asupra volumului intrrilor i ieirilor de ISD. Analiza propus va urmri evidenierea unei relaii directe de determinare ntre creterea economic i fluxurile de ISD. Pentru aceasta, am folosit ca indicatori PIB/locuitor () i ponderea ISD n PIBUn alt factor potenial de influen a intrrilor de ISD l constituie exporturile i importurile unei ri, mare parte a studiilor concluzionnd asupra unei relaii pozitive semnificative a fluxurilor comerciale asupra intrrilor de ISD. Aceasta dovedete faptul c, ISD nu constituie un substituent al schimburilor comerciale ci un element complementar, care contribuie mpreun la creterea rolului statului respectiv n cadrul sistemului economic mondial

27. Impactul investiiilor strine asupra economiei rilor lumii... Rolul potenial al investiiilor strine directe Problematica influenelor investiiilor strine directe (ISD) asupra rii gazd este nu numai delicat, dar i interpretabil, datorit att diversitii efectelor posibile ct i potenialitii generrii de efecte benefice sau negative n funcie de caracteristicile fluxurilor de ISD i condiiile concrete existente n economia receptoare. Astfel, practica a demonstrat c rile dezvoltate, n calitate de principale receptoare de ISD, obin beneficii semnificativ mai mari dect cele n curs de dezvoltare, ceea ce justific rezerva specialitilor n a judeca apriori caracterul negativ sau benefic al fluxurilor de investiii strine directe receptate de o anumit ar. Din punct de vedere conceptual ,implicaiile pozitive la nivel macroeconomic se refer, n principal, la urmtoarele aspecte: susin creterea economic, fapt ce se realizeaz diferenia, funcie de forma pe care o mbrac investiia strin direct. n cazul unei investiii pe loc gol creterea economic se datoreaz crerii unei noi capaciti de producie, locurilor de munc suplimentare, apariiei unui nou consumator i pltitor de taxe. n cazul participrii la privatizare, efectele pozitive apar n situaia eficientizrii activitii agentului economic i creterii competitivitii acestuia, permind supravieuirea pe termen lung a ntreprinderii privatizate; stimuleaz investiiile interne ntruct productorii autohtoni vor fi interesai n creterea eficienei activitii i n mbuntirea calitii output-urilor, fie pentru a face fa concurenei datorat prezenei Studii Financiare 4/2008 76 investitorilor strini n sectorul de activitate respectiv, fie pentru a dobndi calitatea de furnizori ai investitorului strin. n plus, firmele locale pot dobndi acces la canalele de distribuie ale investitorului strin, caz n care vor fi interesate n creterea produciei i a calitii bunurilor realizate; sprijin restructurarea i privatizarea, aspect care prezint o importan deosebit n cazul statelor central i est europene, n special n cazul firmelor care necesit un volum mare de capital i capacitatea de a reorganiza i eficientiza activitatea. Astfel, investitorii strini pot contribui nu numai cu resursele financiare necesare privatizrii, n msura n care efectueaz ulterior investiii n vederea eficientizrii rapide a activitii firmei; susin creterea investiiilor de capital, datorit accesului investitorilor strini la sursele externe de capital. n cazul n care pieele locale de capital nu dispun de resurse financiare pentru finanarea unor proiecte importante, investiiile strine pot acoperi acest deficit deoarece reprezint o surs direct de capital strin. Astfel, pot avea efecte pozitive asupra balanei de pli externe, prin finanarea deficitului de cont curent; genereaz efecte pozitive asupra balanei comerciale, dac investitorul direct produce prioritar pentru export sau n cazul produciei destinate pieei interne care substituie importurile; susin creterea veniturilor la bugetul statului datorit apariiei de noi contribuabili n economia rii gazd. Chiar i n cazul n care se acord anumite stimulente fiscale, veniturile bugetare cresc ca urmare a creterii ncasrilor din impozitele pe salarii; prin contribuiile pozitive mai sus menionate susin mbuntirea standardului de via. Acesta este cel mai important efect al investiiilor strine resimit n mod direct de ctre consumatorii locali. n esen, standardul de via crete prin reducerea preurilor bunurilor i serviciilor ca urmare a accenturii concurenei prin ptrunderea pe pia a noi firme. Astfel, consumatorii locali vor beneficia nu numai de preuri mai reduse la majoritatea produselor i serviciilor, dar i de o gam mai diversificat de produse, pe msur ce firmele strine intr n ara gazd; Dei investiiile strine directe pot genera o serie de efecte pozitive la nivelul rii de implantare, nu este exclus posibilitatea apariiei unui impact negativ ,att la nivel macroeconomic, ct i la nivel sectorial. Studii Financiare - Probleme financiare actuale 77 O parte dintre aceste efecte negative sunt inerente i se manifest, n general, pe termen scurt, apariia lor fiind strns legat de implementarea investiiei i/sau eficientizarea acesteia, ca de exemplu: creterea importurilor, reflectat negativ asupra soldului balanei comerciale, se datoreaz importului de maini i utilaje finanat de investitorul strin, fr de care implementarea investiiei nu ar fi posibil. Pe termen lung, n msura n care retehnologizarea activitii se concretizeaz n creterea productivitii i a competitivitii, se poate nregistra o diminuare a deficitului comercial, n principal, atunci cnd investitorul strin este orientat preponderent ctre export sau substituirea importurilor; creterea omajului n urma restructurrii ntreprinderilor privatizate cu scopul eficientizrii rapide a activitii. Este evident c, n acest caz, se poate nregistra o reducere a numrului locurilor de munc n ntreprinderile privatizate. Pe termen lung, acest dezavantaj este nesemnificativ n situaia n care ntreprinderile restructurate beneficiaz de creterea eficienei i competitivitii activitii, caz n care, prin efecte de antrenare, pot genera noi locuri de munc (prin dezvoltarea unor activiti aflate n amonte sau n aval); impact negativ asupra bugetului, cauzat, pe de o parte, de facilitile fiscale acordate investitorilor strini (politica de stimulente), faciliti care au ca efect imediat reducerea veniturilor bugetare. Pe de alt parte, creterea numrului omerilor, ca urmare a privatizrii i restructurrii ntreprinderilor de stat, genereaz cheltuieli suplimentare la buget, ntruct fora de munc disponibilizat de sectoarele restructurate nu este imediat absorbit de activitile aflate n dezvoltare. Pe termen lung, pe msur ce investiiile realizate ajung la maturitate, se poate nregistra o cretere a veniturilor la bugetul statului datorit impozitelor i taxelor pltite de noii contribuabili (firme i salariai). Pe lng aceste efecte negative, inerente pe termen scurt, ISD pot avea un impact negativ de durat, n special n acele ri care nu dispun de o politic economic clar i coerent. De exemplu, ntr-o economie n care au efectuat investiii un numr de societi transnaionale este foarte puin probabil ca optimul fiecrei ST n parte s coincid cu optimul economiei rii receptoare i, mai ales, ca rezultanta acestor decizii luate de societi diverse, din domenii diverse, s corespund optimului de ansamblu al economiei rii gazd. n aceste condiii, chiar dac toi actorii implicai ar fi de bun Studii Financiare 4/2008 78 credin, n lipsa unei politici economice clare, ara n cauz se poate confrunta cu distorsiuni economice n urma aciunii investitorilor strini. O alt situaie posibil este cea a investitorului strin care achiziioneaz o poziie de monopol, ceea ce i va oferi acestuia avantaje sub forma ctigurilor suplimentare, dar va genera efecte sociale i economice mai accentuat negative dect cele nregistrate n cazul monopolurilor de stat. Dac aceast poziie de monopol este completat de existena unor msuri protecioniste, atunci efectele negative (sociale, economice, asupra mediului etc.) se amplific (Bonciu&Dinu, 2002, p.58,59). n acest sens, studiile efectuate arat c, urmare a lipsei sau slbiciunilor politicilor din domeniul angajrii, concurenei, falimentului etc., autoritile din majoritatea rilor central i est europene au ncercat s obin de la investitorii strini angajamente suplimentare cu privire la viitorul investiiei i numrul de salariai (Hunya&Kalotay, 2000, p.60). Cu toate acestea, practica a demonstrat c nu toate angajamentele asumate au fost onorate, existnd situaii n care investitorii strini nu au respectat contractele ncheiate cu autoritile naionale/locale, ceea ce a generat efecte sociale i economice negative. n concluzie, impactul investiiilor strine directe asupra economiei rii gazd este diferit de la o ar la alta, n funcie de condiiile concrete existente la nivel economic, social i politic i de gradul de ptrundere a capitalului strin. Plecnd de la aceast idee, n continuare, vom evidenia implicarea capitalului strin n economiile central i est europene avnd n vedere nivelul indicelui de transnaionalitate. 28. Migraia internaional i efectul acestui proces asupra economiei mondiale. O component important a fenomenului demografic, care exercit influen nemijlocit asupraforei de munci, totodat, o caracteristic fundamental a populaiei zilelor noastre, o reprezint micarea populaiei, deplasarea ei dintr-un loc in altul.Acest drept a fost recunoscut de mai bine de 50 de ani, odat cu adoptarea Declaraiei Universale a Drepturilor Omului, care stipuleaz in articolul 13 faptul c orice persoan are dreptul s se mute i s triasc in interiorul granielor oricrui stat.Totodat, oricine are dreptul s-i prseasc ara i s se reintoarc in ea.17 Din 1994, an de an, in cadrul Adunrii Generale a ONU s-a dezbtut problema migraiei internaionale, adoptandu-se i Rezoluia 56/203 din 21 decembrie 2001.Migraia internaional, fenomen care implic consecine demografice, sociale, economice i politice a crescut semnificativ incepand cu 1980,iar interesul pentru analiza acestui proces s-a intensificat i a cuprins toate regiunile lumii. Dezbaterile privind fertilitatea redus, imbtranirea populaiei, omaj, export de inteligen, drepturile omului, integrarea social, xenofobia, traficul de fiine umane i securitatea individului oblig organismele internaionale s reanalizeze politicile privind migraia internaional, precum i potenialele beneficii sau dezavantaje care implic rile de tranzit sau rile expeditoare/primitoare de migrani. In cadrul migraiei internaionale, intalnim dou procese strans legate intre ele:imigraiaiemigraia.Imigraiaeste primirea populaiei deplasat in ara de destinaie, temporar sau definitiv. ara de primire sau ara de imigraie se caracterizeaz, din punct de vedere economic, prin urmtoarele elemente: grad relativ mai ridicat de dezvoltare economic; cerere mai mare de for de munc, in comparaie cu disponibilitile naionale; pondere redus a tineretului i a populaiei apte de munc in total populaie.Emigraiareprezint deplasarea pendulatorie a populaiei intre ara de origine (reedin) i locul de munc (ara de primire). In acest caz, ara de origine se caracterizeaz printr-un grad mai redus de dezvoltare economic, o pondere ridicat a tineretului i, in general, a populaiei apte de munc in totalul populaiei, natalitate ridicat, absena posibilitilor de utilizare pe plan naional aforei de muncdisponibile, absena investiiilor in unele sectoare economice. Totodat, ara de origine, din care pleacfora de munc, se numete ar de emigraie.Emigraiaeste foarte selectiv din punct de vedere a unor aspecte cum sunt: varst, stare matrimonial, sex, nivel de educaie etc. In timp ce adulii migreaz aproape in permanent, btranii i copiii migreaz mai rar. Studiile arat c brbaii migreaz in proporie mai mare decat femeile, iar in cazul in care avem de-a face cu migranii de familii, se constat, evident, deplasri echilibrate de copii, btrani i femei. Caracterul selectiv al migraiei internaionale aforei de muncare drept urmare determinarea unor diferene intre compoziiile populaiei de unde se migreaz i populaiile din rile in care se imigreaz. Emigreaz in special tinerii, iar in cadrul acestora, tendine de a emigra mai puternice gsim printre celibatarii cu o anumit calificare in diferite profesii. Ponderea femeilor in migraie crete foarte sensibil in urma regruprii familiale i, ceea ce este relativ nou, a dezvoltrii activismului feminin.Accentuarea fenomenului de emigrare este condiionat de inlturarea barierelor de plecare i de informaiile trimise de primii indivizi care au emigrat, de diminuarea cheltuielilor de transport i de reducerea obstacolelor juridice i a incertitudinilor referitoare la ameliorarea condiiilor de via.Cauzele care determinmigraia internaionalaforei de muncii au suportul fie in condiii de ordin economic din ara respectiv, fie in condiii generale de natur politic, rel