Educația ecologică pe înțelesul copiilor

„Aşa cum îi învăţăm pe copii să vorbească, să se comporte în familie, în şcoală şi în societate, să respecte normele de igienă, aşa trebuie să-i învăţăm să se poarte în mediul înconjurător.

Deci, ca educatoare, trebuie să determinăm nu numai sentimente de admiraţie faţă de frumuseţile naturii, ci să le formăm unele reprezentări şi noţiuni concrete asupra realităţii.

Treptat, printr-o activitate permanentă, intensă şi complexă, trebuie acţionat ca acestea să devină convingeri, deprinderi de păstrare, de ocrotire a mediului înconjurător.

Dar simpla instruire la orele de curs nu asigură deplina realizare a obiectivelor urmărite. Este necesar să fac extinsă activitatea şi în afara procesului de învăţământ, prin apropierea copilului tot mai mult de natură.”

Vom relata în continuare prin ce tipuri de activităţi am realizat educaţia ecologică a micilor preşcolari în grădiniţă.

Folosind observaţia spontană sau dirijată am urmărit să formăm copiilor o gândire intuitivă în raport cu natura, pentru a le dezvolta dragostea şi respectul faţă de aceasta, dorinţa de a o ocroti. Prin intermediul observărilor, copiii dobândesc cunoştinţe elementare despre unele fenomene din natură legate de succesiunea anotimpurilor ( căderea frunzelor, ploaia, ceaţa, îngheţarea apei, topirea zăpezilor, etc.). Preşcolarii îşi lărgesc şi îşi conturează cunoştinţele despre animalele domestice, cunosc unele animale sălbatice cu modul lor specific. Ei învaţă să deosebească animalele domestice de cele sălbatice, păsările migratoare de cele nemigratoare, animalele care aduc foloase omului de cele care pricinuiesc daune. Pentru realizarea acestui scop, copiii trebuie puşi în situaţia de a le observa.

Toate întrebările pe care le pun copiii dovedesc interesul de cunoaştere al acestora manifestat în toate ocaziile cu multă insistenţă şi prin întrebări variate. În practică, în desfăşurarea activităţilor din grădiniţă am aplicat variate procedee şi modalităţi. Una dintre modalităţile la care am obţinut rezultate deosebite a fost observarea plantelor puse la germinat. Acest procedeu este pentru copii un mijloc palpabil, concret. Observând plantele în dezvoltarea lor, ei îşi însuşesc anumite cunoştinţe care apoi le stimulează curiozitatea şi de aici dorinţa de cunoaştere, care la ei se transformă prin întrebări, ceea ce dovedeşte că vor să înţeleagă mecanismul, legătura dintre om – plante – apă – lumină, iar ceea ce n-au înţeles devine curiozitate.

În ideea trezirii interesului pentru mecanismul, relaţia dintre plante, om şi condiţiile mediului, am cerut copiilor să aducă de acasă câte un ghiveci sau o cutie de conserve. Am procurat pământ şi în altă şedinţă am pus boabele la încolţit.

Am atras copiilor atenţia încă de la început, că pentru a observa bine plantele, ghivecele trebuiesc puse într-un loc de unde ei le pot observa zilnic cu uşurinţă, având grijă să umezească pământul odată pe săptămână.

Am pus la încolţit boabe de fasole, de grâu şi de porumb şi le-am demonstrat că pentru a încolţi seminţele au nevoie de umezeală şi de căldură. Am aşezat seminţele într-un loc călduros ( la temperatura clasei).

În aceste experienţe am dat copiilor multă independenţă şi îi încurajez permanent în acţiune. De exemplu, am pus boabele de grâu şi porumb amestecate într-un singur ghiveci, am constatat astfel că mult mai repede încolţeşte grâul decât porumbul, deşi au aceleaşi condiţii.

Ocupându-se de creşterea animalelor sau de cultura plantelor, reconstituind condiţiile de viaţă şi de dezvoltare ale animalelor şi plantelor, copilul poate să le observe continuu, zi de zi,

ceea ce-l duce la generalizări, care încep cu conceptele. Dar conceptul de evoluţie trebuie urmărit de copii şi la animale. Pentru aceasta copiii se preocupă de creşterea unor animale care pot fi crescute în grădiniţă: păsări (canari, papagali, sticleţi), peşti ( varietăţi de peşti roşii de acvariu), broască ţestoasă de uscat sau de apă, mamifere (pisică, câine, iepure, hamsteri).

Şi în acest caz se fac aceleaşi observaţii ca pentru plantele cultivate cu condiţia ca animalele să fie crescute în cadrul grădiniţei pentru a putea fi observate permanent.

Cunoaşterea mediului ambiant se realizează şi prin jocurile didactice, cu material din natură sau pe bază de ilustraţii şi jocurile didactice orale. Jucându-se, copilul cunoaşte şi descoperă lumea şi viaţa. Prin jocuri cunoaşterea lumii devine accesibilă şi atractivă pentru copii.

Pentru ca jocul să se regăsească în procesul de asimilare a cunoştinţelor despre lumea înconjurătoare am încheiat fiecare activitate printr-un joc de mişcare ( creat de noi), „ Globul pământesc”, prin care am urmărit înţelegerea de către copii a faptului că mediul înconjurător este spaţiul vital al unei omeniri care împarte o locuinţă comună şi că protejând propriul nostru mediu îl protejăm şi pe cel al vecinului. Jocul i-a făcut pe copii să înţeleagă că poluarea nu are graniţe, ea este dăunătoare atât pentru oameni cât şi pentru natură.

Deoarece jocul poate fi un formidabil instrument de educaţie ecologică, iată în cele ce urmează, descris pe scurt, unul dintre jocurile experimentate de Joseph Cornele şi pe care eu l-am organizat şi desfăşurat împreună cu copiii grupei.

A întâlni un copac Jocul este conceput pentru grupuri de câte două persoane. Aşezaţi-vă perechi. Legaţi

ochii partenerului dvs. şi conduceţi-l prin pădure către copacul care vă place.Distanţa va depinde de vârsta partenerului şi de aptitudinea sa de a se orienta. Ajutaţi

copilul cu ochii legaţi să exploreze copacul şi să-i resimtă unicitatea. Se consideră că unele sugestii precise sunt indispensabile; de exemplu, dacă spuneţi unui copil: „ simte copacul!”, el nu va răspunde cu acelaşi interes decât dacă i-aţi spune: „ freacă-ţi obrazul de scoarţa copacului”. Mai bine decât „Explorează copacul” precizaţi: „ Copacul acesta mai trăieşte încă?)….. Poţi să-l înconjori cu braţele?… E acest copac mai în vârstă ca tine?… Poţi găsi plante pe deasupra scoarţei?….Urme de animale?… Licheni?… Insecte?.

Când partenerul dvs. si-a terminat explorarea, aduceţi-l la punctul de plecare dar pe un alt drum deturnat. ( Această parte a jocului are o latură amuzantă deoarece conducătorii îşi îndrumă de exemplu, partenerii pe deasupra unor trunchiuri imaginare şi traversând tufişuri care ar fi cu uşurinţă evitate.

Acum, îndepărtaţi bandajul şi lăsaţi copilul să-şi găsească arborele cu ochii deschişi. Deodată în timp ce copilul îşi caută copacul, ceea ce era o pădure devine un grup de arbori deosebit de particulari. „ Un copac poate fi o experienţă de neuitat în viaţa unui copil” – afirmă pedagogul american.

Lectura după imagini ca formă organizată de cunoaştere a mediului, este un alt tip de activitate prin care se poate realiza educaţia ecologică în grădiniţa de copii. Prin intermediul activităţii cu tema: „ Pădurea, prietena omului” i-am îndrumat pe copii să observe fenomenul de defrişare a arborilor, dar şi preocupările oamenilor de a planta în pepiniere diferiţi arbori care vor reîmpăduri zonele defrişate. Prin cunoaşterea directă de către copii a fenomenului de defrişare, împădurire, reîmpădurire, plantare contribuim la formarea gândirii lor ecologice.

Copiii ştiu că pădurea este „ prietena” omului datorită marelui său rol de a reîmprospăta permanent aerul oraşelor moderne.

„Excursia şi vizita cu caracter didactic reprezintă forme auxiliare de organizare a procesului de predare a cunoştinţelor despre natură şi om”.

Orice prilej oferit de activităţile de observare a plantelor şi animalelor, prin intermediul excursiilor trebuie folosit pentru a forma o gândire intuitivă şi deductivă a copiilor în raport cu natura, pentru a le dezvolta dragostea şi respectul faţă de acestea, dorinţa de a o ocroti. Cu prilejul oricăror ieşiri în natură copiii grupei cunosc îndemnul:

- Nu distrugeţi natura!- Reciclaţi şi conservaţi plante şi animale numai în scopuri ştiinţifice!- Ocrotiţi vieţuitoarele şi mediul înconjurător pentru a păstra echilibrul atât de necesar al

omului! Pe lângă activităţile arătate mai sus prin care educatoarele pot realiza educaţia ecologică în grădiniţă mai sunt o multitudine din care amintesc: activităţi practice desfăşurate de preşcolari în spaţiile verzi din perimetrul grădiniţelor, activitatea muzicală adaptată la tematica inspirată din frumuseţile naturii poate influenţa copilul în direcţia dorită, filmele artistice şi documentare, emisiunile radio-tv., dedicate ecologiei, revistele pentru copii – sunt un izvor important de informare şi documentare privind natura, literatura pentru copii – inspirată din viaţa plantelor şi animalelor, vizionarea de diafilme, etc.

Ştim că educaţia ecologică se realizează nu numai în instituţiile şcolare ci şi în familie. Alături de şcoală şi de învăţământ, familia joacă un rol esenţial pentru a explica celor mici ce reprezintă natura, în ce constă respectul faţă de mediul înconjurător.

Am prezentat în această lucrare varietatea de modalităţi folosite în grădiniţă prin care micii preşcolari sunt învăţaţi să cunoască natura şi să protejeze mediul înconjurător. „Natura îşi oferă frumuseţea şi grandoarea, trebuie să învăţăm copilul să o vadă cu ochii simţului şi al raţiunii, să o înţeleagă şi să o preţuiească!.

BIBLIOGRAFIE

1. PROGRAMA ACTIVITĂŢILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRADINIŢA DE COPII, ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Bucureşti 2005;

2. Lileu Alexandra – „O CONDUITĂ ECOLOGICĂ CORECTĂ” în TRIBUNA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI Nr. 41/21 oct. 1991;

3. Tudor V., Bărbuleanu R., Burtea E. – „METODICA CUNOŞTINŢELOR DESPRE NATURĂ ŞI OM LA CLS I-IV”, editura Didactica si Pedagogica, Bucureşti 1981;

4. Falk Iaura – „OCROTIREA ŞI CONSERVAREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR” în REVISTA DE PEDAGOGIE, 1981.