e f psihologie sii 069

1
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării – Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar EXAMENUL DE BACALAUREAT – 2009 Probă scrisă la Psihologie Varianta 69 Subiectul II (30 puncte) Ca latură relaţional-valorică a personalităţii, caracterul implică atitudini şi aprecieri cu conţinut axiologic, moral; prin acestea, persoana valorizează, exprimându-şi poziţia faţă de faptele şi acţiunile semenilor, şi este ea însăşi valorizată, apreciată de semeni. De exemplu, apreciem că o persoană are un comportament altruist autentic, dacă acesta nu este conjunctural şi doar declarativ, ci există o corepondenţă evidentă între vorbă şi faptă, o continuitate a conduitei altruiste. A. Menţionaţi două trăsături de caracter. 4 puncte B. Descrieţi succint categoria atitudinilor faţă de sine. 6 puncte C. Evidenţiaţi o corelaţie existentă între termenii model familial şi memorie involuntară, redactând un text coerent, de aproximativ o jumătate de pagină (± un rând), în care să îi utilizaţi în sensul specific psihologiei. 10 puncte D. Ilustraţi, printr-un exemplu concret, o trăsătură negativă de caracter. 6 puncte E. Formulaţi o soluţie pentru optimizarea influenţei activităţii şcolare în formarea trăsăturilor pozitive de caracter. 4 puncte

Upload: marty-paraschiv

Post on 07-Dec-2015

213 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

psihologie

TRANSCRIPT

Page 1: e f Psihologie Sii 069

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării – Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar

EXAMENUL DE BACALAUREAT – 2009 Probă scrisă la Psihologie

Varianta 69 Subiectul II (30 puncte)

Ca latură relaţional-valorică a personalităţii, caracterul implică atitudini şi aprecieri cu conţinut axiologic, moral; prin acestea, persoana valorizează, exprimându-şi poziţia faţă de faptele şi acţiunile semenilor, şi este ea însăşi valorizată, apreciată de semeni. De exemplu, apreciem că o persoană are un comportament altruist autentic, dacă acesta nu este conjunctural şi doar declarativ, ci există o corepondenţă evidentă între vorbă şi faptă, o continuitate a conduitei altruiste. A. Menţionaţi două trăsături de caracter. 4 puncte B. Descrieţi succint categoria atitudinilor faţă de sine. 6 puncte C. Evidenţiaţi o corelaţie existentă între termenii model familial şi memorie involuntară,

redactând un text coerent, de aproximativ o jumătate de pagină (± un rând), în care să îi utilizaţi în sensul specific psihologiei. 10 puncte

D. Ilustraţi, printr-un exemplu concret, o trăsătură negativă de caracter. 6 puncte E. Formulaţi o soluţie pentru optimizarea influenţei activităţii şcolare în formarea

trăsăturilor pozitive de caracter. 4 puncte