duminica a v a după rusalii - afaceripromo a 5-a dupa rusalii.pdf · maicii domnului, care să fie...

2
Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului” LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9 Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955 www.zamislireamaiciidomnului.it Programul sfintelor slujbe: Cinstirea Sfintei Icoane Prodromița de la Muntele Athos Biserica Ortodoxă prăznuiește la 12 iulie Sfânta Icoană Prodromița de la Muntele Athos. Icoana Maicii Domnului numită "Prodromi ța" este una dintre icoanele făcătoare de minuni, păstrate în Schitul românesc Prodromu, în Sfântul Munte Athos. Prodromi ța este o icoană zugrăvită în chip minunat, în anul 1863, în Țara Românească. În acel an, ieroschimonahul Nifon, primul stareț al Schitului Prodromu, și ieroschimonahul Nectarie au ieșit din Sfântul Munte Athos și au mers în țară, dorindu-și o icoană a Maicii Domnului, care să fie așezată în biserica cea nouă. Cei doi părinți au găsit în Iași, un bătrân pictor evlavios, Iordache Nicolau, cu care s-au învoit să facă această icoană. S-au tocmit însă ca să lucreze numai cu post și rânduială, dar după ce a terminat veșmintele după meșteșugul zugrăvirii sale, și s-a apucat să lucreze la fața Maicii Domnului și a Domnului Iisus Hristos, bătrânul iconar începe să întâmpine dificultăți, totul îi ieșea dimpotrivă. Făcându-se seara, se culcă mâhnit, nemâncând nimic în ziua aceea. A doua zi, când se trezește, vede o minune: chipurile erau terminate desăvârșit. Și anul acesta, contribuția financiară anuală este de 50 euro. Rugăm pe toți membrii parohiei noastre să ajute, și în acest fel, buna desfășurare a misiunii pastorale din cadrul familiei noastre duhovnicești de la La Rustica. Continuăm să ajutăm pe cei 3 copii săraci pe care parohia noastră i-a adoptatde la distanță prin proiectul episcopiei Brațele părintești”, și alte două familii necăjite din România. Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi şi a vieţii Sfinţilor Săptămâna a VI-a după Rusalii: Duminică: Rm 10, 1-10; Mt 8, 28-34; 9, 1 - Sf. Sf. Mc. Pangratie. Luni: Rm 16, 17-24; Mt 13, 10-23 - Sf. 45 de Mc. din Nicopolea Armeniei. Marţi: I Co 1, 1-9; Mt 13, 24-30 - Sf. Olga, cea întocmai cu Apostolii. Miercuri: I Co 2, 9-16; 13, 1-8; Mt 13, 31-36 - Sf. Mc. Proclu și Ilarie. Joi: I Co 3, 18-23; Mt 13, 36-43 - Soborul Sf. Arhanghel Gavriil. Vineri: I Co 4, 5-8; Mt 13, 44-54 - Sf. Ap. Achila; Sf. Mc. Iust de la Roma. Sâmbătă: Rm 9, 1-5; Mt 9, 18-26 - Sf. Mc. Chiric și mama sa Iulita. D Episcopia Ortodoxă Română a Italiei PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUIROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9 An X, Nr. 23 (9 iulie 2017) n vremea aceea, când a trecut Iisus dincolo, în ţinutul Gherghesenilor, iată că L-au întâmpinat doi îndrăciţi, care ieşeau din morminte, foarte furioşi, încât nimeni nu putea treacă pe drumul acela. Şi iată au început să strige şi să zică: ce ai cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? Şi era departe de ei o turmă mare de porci la păscut. Iar diavolii îl rugau, zicând: dacă ne scoţi afară, dă-ne voie să ne ducem în turma de porci. Atunci El le-a zis: duceţi-vă! Iar ei, ieşind, s- au dus în turma de porci; şi îndată toată turma de porci s-a aruncat de pe ţărm în mare şi s-a înecat în apă. Atunci păzitorii au fugit şi, ducându-se în oraş, au povestit tot ce se petrecuse şi cele întâmplate cu cei îndrăciţi. Îndată tot oraşul a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să plece din ţinutul lor. Şi intrând în corabie, Iisus a trecut dincoace şi a venit în oraşul Său. Duminica a V-a după Rusalii (Vindecarea a doi demonizați din ținutul Gadarei) Matei 8, 28-34 Apostol: Romani 6, 18-23 Fraţilor, bunăvoinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu, pentru Israel, este spre mântuire. Căci le mărturisesc au râvnă pentru Dumnezeu, dar sunt fără cunoştinţă, deoarece, necunoscând dreptatea lui Dumnezeu şi căutând să statornicească dreptatea lor, dreptăţii lui Dumnezeu ei nu s-au supus. Căci sfârşitul Legii este Hristos, spre dreptate tot celui ce crede. Căci Moise scrie despre dreptatea care vine din lege, că: «Omul care o va îndeplini, va trăi prin ea». Iar dreptatea din credinţă grăieşte aşa: «Să nu zici în inima ta: Cine se va sui la cer?», ca adică să coboare pe Hristos! Sau: «Cine se va coborî întru adânc?», ca să ridice pe Hristos din morţi! Dar ce zice Scriptura? «Aproape este de tine cuvântul, în gura ta şi în inima ta», - adică cuvântul credinţei pe care-l propovăduim. de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.

Upload: others

Post on 26-Jan-2020

5 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Duminica a V a după Rusalii - AfaceriPromo a 5-a dupa rusalii.pdf · Maicii Domnului, care să fie așezată în biserica cea nouă. Cei doi părinți au găsit în Iași, un bătrân

Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”

LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9

Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955

www.zamislireamaiciidomnului.it

Programul sfintelor slujbe:

Cinstirea Sfintei Icoane Prodromița de la Muntele Athos

Biserica Ortodoxă prăznuiește la 12 iulie Sfânta Icoană Prodromița

de la Muntele Athos. Icoana Maicii Domnului numită "Prodromița" este

una dintre icoanele făcătoare de minuni, păstrate în Schitul românesc

Prodromu, în Sfântul Munte Athos. Prodromița este o icoană zugrăvită

în chip minunat, în anul 1863, în Țara Românească. În acel an,

ieroschimonahul Nifon, primul stareț al Schitului Prodromu, și ieroschimonahul

Nectarie au ieșit din Sfântul Munte Athos și au mers în țară, dorindu-și o icoană a

Maicii Domnului, care să fie așezată în biserica cea nouă. Cei doi părinți au găsit în

Iași, un bătrân pictor evlavios, Iordache Nicolau, cu care s-au învoit să facă această

icoană. S-au tocmit însă ca să lucreze numai cu post și rânduială, dar după ce a

terminat veșmintele după meșteșugul zugrăvirii sale, și s-a apucat să lucreze la fața

Maicii Domnului și a Domnului Iisus Hristos, bătrânul iconar începe să întâmpine

dificultăți, totul îi ieșea dimpotrivă. Făcându-se seara, se culcă mâhnit, nemâncând

nimic în ziua aceea. A doua zi, când se trezește, vede o minune: chipurile erau

terminate desăvârșit.

Și anul acesta, contribuția financiară anuală este de 50 euro. Rugăm pe toți membrii parohiei noastre să ajute, și în acest fel, buna desfășurare a misiunii pastorale din cadrul familiei noastre duhovnicești de la La Rustica. Continuăm să ajutăm pe cei 3 copii săraci pe care parohia noastră i-a ”adoptat” de la distanță prin proiectul episcopiei ”Brațele părintești”, și alte două familii necăjite din România.

Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi şi a vieţii Sfinţilor

Săptămâna a VI-a după Rusalii: Duminică: Rm 10, 1-10; Mt 8, 28-34; 9, 1 - Sf. Sf. Mc. Pangratie. Luni: Rm 16, 17-24; Mt 13, 10-23 - Sf. 45 de Mc. din Nicopolea Armeniei.

Marţi: I Co 1, 1-9; Mt 13, 24-30 - Sf. Olga, cea întocmai cu Apostolii. Miercuri: I Co 2, 9-16; 13, 1-8; Mt 13, 31-36 - Sf. Mc. Proclu și Ilarie. Joi: I Co 3, 18-23; Mt 13, 36-43 - Soborul Sf. Arhanghel Gavriil. Vineri: I Co 4, 5-8; Mt 13, 44-54 - Sf. Ap. Achila; Sf. Mc. Iust de la Roma. Sâmbătă: Rm 9, 1-5; Mt 9, 18-26 - Sf. Mc. Chiric și mama sa Iulita.

D Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”

ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9

An X, Nr. 23 (9 iulie 2017)

n vremea aceea, când a trecut Iisus dincolo, în ţinutul Gherghesenilor, iată că L-au întâmpinat doi îndrăciţi, care ieşeau din morminte, foarte furioşi, încât nimeni nu putea să treacă pe drumul acela. Şi iată au

început să strige şi să zică: ce ai cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? Şi era departe de ei o turmă mare de porci la păscut. Iar diavolii îl rugau, zicând: dacă

ne scoţi afară, dă-ne voie să ne ducem în turma de porci. Atunci El le-a zis: duceţi-vă! Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci; şi îndată toată turma de porci s-a aruncat de pe ţărm în mare şi s-a înecat în apă. Atunci păzitorii au fugit şi, ducându-se în oraş, au povestit tot ce se petrecuse şi cele întâmplate cu cei îndrăciţi. Îndată tot oraşul a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să plece din ţinutul lor. Şi intrând în corabie, Iisus a trecut dincoace şi a venit în oraşul Său.

Duminica a V-a după Rusalii (Vindecarea a doi demonizați din ținutul Gadarei) Matei 8, 28-34

Apostol: Romani 6, 18-23

Fraţilor, bunăvoinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu, pentru Israel, este spre mântuire. Căci le mărturisesc că au râvnă pentru Dumnezeu, dar sunt fără cunoştinţă, deoarece, necunoscând dreptatea lui Dumnezeu şi căutând să statornicească dreptatea lor, dreptăţii lui Dumnezeu ei nu s-au supus. Căci sfârşitul Legii este Hristos, spre dreptate tot celui ce crede. Căci Moise scrie despre dreptatea care vine din lege, că: «Omul care o va îndeplini, va trăi prin ea». Iar dreptatea

din credinţă grăieşte aşa: «Să nu zici în inima ta: Cine se va sui la cer?», ca adică să coboare pe Hristos! Sau: «Cine se va coborî întru adânc?», ca să ridice pe Hristos din morţi! Dar ce zice Scriptura? «Aproape este de tine cuvântul, în gura ta şi în inima ta», - adică cuvântul credinţei pe care-l propovăduim. Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.

Page 2: Duminica a V a după Rusalii - AfaceriPromo a 5-a dupa rusalii.pdf · Maicii Domnului, care să fie așezată în biserica cea nouă. Cei doi părinți au găsit în Iași, un bătrân

Sfântul Evanghelist Matei arată că, după ce Mântuitorul a potolit furtuna de pe Marea Galileii, în care erau cuprinși ucenicii Săi, El a trecut pe țărmul celălalt, în ținutul Gadarenilor, unde L-au întâmpinat doi demonizați, care ieșeau din morminte, desfigurați și dezlăn­țuiți, astfel încât nimeni nu îndrăznea să le treacă prin preajmă. Aceștia au început să strige după Iisus: „Ce este nouă și Ție, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme, ca să ne chinuiești?” (Matei 8, 29). Ceea ce surprinde în aceste cuvinte este convingerea duhurilor celor rele și necurate, prezente în cei doi oameni, că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu și că puterea Lui este o realitate, care chinuie, tulbură și înfricoșează pe aceste duhuri demonice, aflate în acei oameni bolnavi.

Sfânta Evanghelie a acestei duminici pune în lumină din nou puterea lui Iisus Hristos, care mărturisește despre puterile și darurile Împărăției Lui, care biruiește puterile răului și ale întunericului. Această Împărăție a Sa a anunțat-o Domnul încă de la începutul propovăduirii Sale. Manifestarea acestei Împărății a Lui are loc atunci când El iartă păcatele, vindecă bolnavii, învie morții și, în final, ea apare atotbiruitoare atunci când învie El Însuși. Pe de altă parte, realitatea răului este ea însăși o evidență, astfel încât Iisus Hristos a venit în lume ca să strice lucrarea celui rău.

Stăpânirea omului de către duhul cel rău, demonic, este o realitate prezentă nu numai în vremea Mântuitorului, ci manifestări ale duhului celui rău sunt prezente sub diferite forme în orice timp. Demn de reținut este faptul că puterea Împărăției lui Hristos anihilează puterile demonice, restaurându-l pe om în toată demnitatea și frumusețea sa duhovnicească. De aceea, Evanghelia acestei duminici ne oferă prilejul de a medita împreună asupra Împărăției lui Iisus

Hristos și a împărăției răului. Manifestarea Împărăției lui

Dumnezeu a fost anticipată de către Sfântul Ioan Botezătorul (cf. Matei 3, 2) și de către Iisus Hristos Însuși, încă de la începutul activității Sale mântuitoare, spunând: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor. Iisus Hristos a arătat în mai multe rânduri, prin învățăturile și, mai ales, prin pildele sau parabolele pe care le-a rostit, cât de importantă este Împărăția Sa sau Împărăția lui Dumnezeu, care are menirea de a cuprinde în ea pe toți oamenii. După învățătura Mântuitorului, Împărăția Sa se exprimă în primul rând ca realitate prezentă în inimile oamenilor, în al doilea rând ca realitate istorică, socială, sau prin Biserică, și în al treilea rând se va descoperi deplin la Parusia sau cea de-a doua venire a Domnului întru slavă, când va judeca viii și morții. Este vorba, în acest din urmă sens, de raiul cel veșnic, unde vor ajunge toți cei drepți și bineplăcuți ai lui Dumnezeu.

Împărăția lui Dumnezeu în înțeles de stare interioară, lăuntrică, înseamnă o trăire plină de pace, bucurie și lumină duhovnicească, de care se bucură oamenii, care se află mereu în comuniune de viață și iubire cu Dumnezeu, au conștiința împăcată și luminată și care trăiesc bucuria comuniunii cu Dumnezeu și cu semenii lor. Acești oameni credincioși sunt păstrători ai credinței plenare, vii și mântuitoare a lui Iisus Hristos, care se hrănesc mereu din Cuvântul lui Dumnezeu și din Tainele Bisericii. Aceștia duc o viață plină de sens și de bogăție spirituală, pentru că se hrănesc permanent din „Izvorul cel fără de moarte”. Purtătorul acestei Împărății este omul conștiinței luminate, al cinstei, al jertfelniciei, care trăiește tot mai intens în sufletul lui virtuțile teologale ale credinței, nădejdii și dragostei, concretizate în lumina faptelor bune. Despre această treaptă a Împărăției vorbește Mântuitorul când spune: „Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul

vostru” (Luca 17, 21). A doua treaptă a Împărăției lui

Dumnezeu este Biserica, ca realitate socială, văzută, și înseamnă revărsarea stăpânirii lui Dumnezeu din suflet în afară, în viața concretă. Ea se realizează treptat prin asumarea directă, vie și personală a Evangheliei, prin mărturisirea credinței mântuitoare, prin gândurile și faptele bune ale oamenilor. Astfel, Împărăția lui Hristos și a Tatălui înțeleasă în acest fel este calea vieții celei adevărate, a harului și a luminii dumnezeiești. Este Împărăția binelui și adevărului, a dreptății și a bunătății, care iradiază din și prin Biserică, Trupul lui Hristos, pătruns de Duhul Sfânt, în afară, în societate, în lume. De aceea, Biserica mărturisește, prin credința propovăduită și prin lucrarea de sfințire și de mântuire a oamenilor, despre darurile Împărăției lui Hristos. Aceasta se întâmplă deoarece Hristos Însuși lucrează în lume, prin Biserica Sa, așa cum a lucrat în lume, în timpul vieții Sale pământești.

Treapta ultimă sau finală a Împărăției lui Hristos este aceea care se va descoperi în mod deplin la cea de-a doua venire a Domnului. Atunci, Hristos Domnul va fi cu cei credincioși, iubitori și jertfelnici pentru totdeauna în Împărăția iubirii, a bunătății și a luminii Sale celei neapuse.

Așa cum ne arată Evanghelia de astăzi, pe lângă Hristos și iubirea Sa nemărginită față de oameni și suferințele lor, există și o altă realitate: aceea a răului, a suferinței, a demonilor. Demonizații din ținutul Gadarenilor sunt o mărturie vie a lucrării duhurilor diavolești. Această realitate este o adevărată împărăție a răului, prezentă sub diferite forme în lume: răul fizic, răul moral și cel demonic, duhul cel rău și, în final, răul cel veșnic al iadului. Pe acestea

Hristos le-a biruit prin Cruce: „El a dezbrăcat domniile și puterile și le-a dat pe față cu hotărâre, biruind asupra lor prin cruce” (Coloseni 2, 15). Prin Hristos Biruitorul iadului, credincioșii pot birui și ei aceste lucrări malefice, care încă mai au putere asupra oamenilor. Formele de manifestare ale acestora sunt variate. Ele sunt cauza căderii omului de la fața lui Dumnezeu (Facere cap. 3), împiedică pe om să împlinească binele și voia lui Dumnezeu, ispitesc pe om să să­vârșească răul (I Corinteni 7, 5), zădărnicesc

răspândirea în lume a Cuvântului Evangheliei lui Hristos, amăgesc lumea (Apocalipsa 12, 9), stăpânesc demonic pe oameni și le provoacă multă suferință (Matei 15, 22; Marcu 1, 26) etc. Această împărăție a răului

a fost nimicită de Iisus Hristos prin puterea sa dumnezeiască, ce a culminat în Pătimirile, Moartea și Învierea Sa, așa cum arată Sfântul Apostol Pavel (cf. Efeseni 2, 4-5).

Evanghelia de astăzi este una care ne cheamă pe toți să rămânem sau să reintrăm în Împărăția iubirii lui Iisus Hristos. În felul acesta, omul va putea să ajungă la adevărata înțelegere a vieții, depășind toate ispitele și încercările duhurilor demonice, care caută să-l îndepărteze de Dumnezeu - Izvorul vieții lui. Se cuvine ca darul libertății cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe om să-l folosească în sensul dorit de Dumnezeu, adică, pentru a căuta iubirea, binele, pacea, împăcarea și iertarea. Astfel, darurile Împărăției lui Hristos vor veni asupra lui. Mântuitorul ne cheamă permanent să rămânem în această Împărăție a Lui de pe pământ, care este Biserica Sa. Numai așa se va împlini și cu noi cuvântul Evangheliei: „Fericit este cel ce va prânzi în Împărăția lui Dumnezeu” (Luca 14, 14-15). (preluat din Ziarul Lumina)