SF. MASLU în parohia noastră, viner i, 15 iulie 2016, h 19:00. Și anul acesta, contribuția financiară anuală este de 50 euro. Rugăm pe toți membrii parohiei noastre să ajute, și în acest fel, buna desfășurare a misiunii pastorale din cadrul familiei noastre duhovnicești de la La Rustica. Continuăm să ajutăm pe cei 3 copii săraci din România pe care parohia noastră i-a ”adoptat” de la distanță, pr in proiectul episcopiei ”Brațele păr intești”, plus alte persoane necăjite sau cu handicap fizic din România.

Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”

LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9

Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955

www.zamislireamaiciidomnului.it

Programul sfintelor slujbe:

Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi şi a vieţii Sfinţilor

Săptămâna a IV-a după Rusalii:

Duminică: Rm 5, 1-10; Mt 6, 22-33 - Sf. 45 Mucenici din Nicopolea Armeniei.

Luni: Rm 9, 18-33; Mt 11, 2-15 - Sf. Olga, împărăteasa Rusiei.

Marţi: Rm 10,11-21; 11,1-2; Mt 11, 16-20 -Sf. Mc. Proclu și Ilarie din Galatia

Miercuri: Rm 11, 2-12; Mt 11, 20-26 - Soborul Sf. Arhanghel Gavriil.

Joi: Rm 11, 13-24; Mt 11, 27-30 - Sf. Apostol Achila; Sf. Mc. Iust, de la Roma

Vineri: Rm 11, 25-36; Mt 12, 1-8 - Sf. Mc. Chiric și mama sa Iulita.

Sâmbătă: Rm 6, 11-17; Mt 8, 14-23 - Sf. Sf. Mc. Atenoghen, din Egipt.

Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul Sfântul Nicodim Aghioritul este prăznuit pe 14 iulie. Sfântul

Nicodim Aghioritul s-a născut în anul 1749 în orașul Naxos, în arhipelagul Ciclade din Marea Egee. La vârsta de 16 ani este trimis la Smirna, pentru a deprinde învățătura dascălului Ierotei. Aici a învățat latina și franceza, devenind un bun cunoscător al Sfinților Părinți, al aghiografiei și sfintelor canoane. În anul 1770, după terminarea studiilor, se întoarce la Naxos, unde mitropolitul Antimos îl angajează secretar. La 26 de ani, după câteva vizite în Sfântul Munte, intră în monahism, la

Mănăstirea Dionisiu. După doi ani de ascultare, este tuns rasofor și primeste numele de Nicodim. Episcopul Macarie al Corintului îi va cere să corecteaze și să pregătească pentru tipar "Filocalia”. Este tipărită în anul 1782, în Veneția. Numărul de autori patristici cuprinși în colecție este de 36 și acoperă o perioadă de unsprezece secole: IV-XV. Sfântul Nicodim a corectat și pregătit pentru tipar și scrierile complete ale Sfântului Grigorie Palama, însă lucrarea a fost distrusă la Viena, în timpul războiului. A trecut la cele veșnice pe 14 iulie, 1809. Tomosul de canonizare al Sfântului Nicodim Aghioritul a fost emis de patriarhul ecumenic Atenagora I împreună cu membrii Sinodului pe 31 mai 1955.

D Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”

ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9

An IX, Nr. 26 (10 iulie 2016)

Duminica a III-a după Rusalii

(Despre grijile vieții) Matei 6, 22-33

is-a Domnul către dânşii: luminătorul trupului este ochiul; dacă va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat; iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina, care este în tine, este întuneric, cu cât mai mult va

fi întunericul! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul va urâ şi pe altul va iubi, sau după unul se va ţine şi de celălalt nu va avea grijă; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona. Drept aceea vă spun vouă: să nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră gândind ce veţi mânca, ori ce veţi bea; nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca. Oare, nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul, decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră,

nici nu adună în hambare, şi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Au nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, oricât şi-ar pune el mintea, poate să-şi adauge la statura sa un cot? Iar de îmbrăcăminte ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, şi totuşi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea sa, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre ei. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu în acest fel o îmbracă, oare, nu cu mult mai mult pe voi, o puţin credincioşilor? Deci, să nu duceţi grijă zicând: ce vom mânca, sau ce vom bea, sau cu ce ne vom îmbrăca! Că toate acestea le caută păgânii; doar ştie Tatăl vostru cel ceresc că aveţi nevoie de toate acestea. Ci căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă.

Fraţilor, fiind îndreptaţi din credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care am avut şi apropiere, prin credinţa la harul acesta, în care stăm, şi ne lăudăm întru nădejdea slavei lui Dumnezeu. Şi nu numai atât, ci ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare, şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejde; iar nădejdea nu ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă. Căci Hristos, încă fiind noi neputincioşi, la timpul hotărât, a murit

pentru cei necredincioşi. Căci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotărăşte cineva să moară. Însă Dumnezeu îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi. Cu atât mai vârtos, deci, acum fiind îndreptaţi prin sângele Lui, ne vom izbăvi prin El de mânie. Căci dacă, pe când eram vrăjmaşi, ne-am împăcat cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult, împăcaţi fiind, ne vom mântui prin viaţa Lui.

Apostol: Romani 5, 1-10

Sfânta Evanghelie citită în Duminica a treia după Rusalii conține un fragment din Predica de pe Munte a Mântuitorului, o adevărată carte de aur a morale i creșt ine, un ghid duhovnicesc, menit să îl ajute pe om să afle adevăratele comori și valori, capabile să îi ofere fericirea cea adevărată în Împărăția lui Dumnezeu.

Este una dintre cele mai frumoase Evanghelii care se citesc în timpul anului bisericesc, arătându-ne, prin expresive comparații, sensul pe care trebuie să îl urmăm în viață, principiile cărora să ne conformăm, pentru a ne dobândi nu doar împlinirea în lumea și viața aceasta trecătoare, ci fericirea netrecătoare, în viața veșnică și viitoare.

Spunând: „Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat” (Matei 6, 22), Mântuitorul Hristos ne introduce în tainele vieții l ăuntr i ce , arătându -ne, apo i , semnificația pe care trebuie să o acorde creștinul lucrurilor materiale și bogățiilor spirituale. Omul este un univers mic, în cadrul unui univers mare, iar mijloacele prin care lumea exterioară are acces la profunzimile conștiinței lui sunt simțurile. Unul dintre acestea este văzul. Limpezimea sau transparența acestuia, claritatea și curăția lui sunt date de neprihănirea sau curăția lăuntrică. Prin intermediul simțurilor sale, omul ia cunoștință de cele exterioare și tot prin acestea își descoperă din gândurile și trăirile sale interioare, această cunoaștere a celor exterioare și revelare a propriei persoane fiind un act de iubire și dăruire, pentru că nu putem cunoaște cu adevărat decât pe cine iubim real, după cum, în mod similar, nu putem iubi deplin ­ decât ceea ce cunoaștem autentic, și nu doar în cele exterioare, ci în profunzimile inter ioare. Cunoașterea și autocunoașterea, vederea lăuntrică sunt expresii ale iubirii, iar o condiție a progresului în

aceasta o constituie curăția. Într-un suflet curat, toate ale sale sunt bune, drepte și frumoase, în timp ce tot ceea ce se revarsă dintr-un suflet meschin și rău este păcat și fărădelege. Sufletul ales și nobil are capacitatea ca și pe cele ce ochiul exterior le percepe, imperfecte și întunecate, să le înnobileze și să le împodobească, în timp ce un suflet mărunt, chiar și pe cele bune și frumoase, fără să le atingă, le întinează și le pângărește, le strâmbă și le schimonosește. Din acest motiv, îndemnul, impl ic i t , a l Mântuitorului este să ne păstrăm „ochiul sufletului” curat, prin respectarea și raportarea la o înaltă ierarhie a valorilor morale, în care curăția sau neprihănirea are un rol esențial.

Pregăt ind aperceptiv ast fel sufletele auditoriului, Mântuitorul vorbește despre una dintre problemele care au frământat și au divizat lumea: cea a bogăției și a sărăciei și, legat de aceasta, a grijilor privitoare la viața materială. Domnul Hristos nu a fost un economist sau un „finanțist”, însă sensul pe care l-a dat acestei realități sociale este magistral și va constitui totdeauna un deziderat al credinței creștine și al unei vieți umane frumoase și împlinite. Arătând că nu putem sluji la doi domni, și lui Dumnezeu, și lui Mamona, sau în sens literal și lui Dumnezeu, și bogăției sau averii, El a surprins un adevăr cvasiuniversal, și anume că puțini sunt bogații filantropi, dar mulți sunt săracii milostivi care, considerând că există și alții, mult mai săraci decât ei, din puținul lor fac parte și altora, cu dragă inimă. După enunțarea acestor idei fundamentale, Mântuitorul, prin intermediul unor comparații superbe, făcând referire la păsările cerului și crinii câmpului, ne arată că omul cu sufletul frumos și curat, care poartă în sine valori înalte, nu doar că se poate asemăna în bogăție lăuntrică, dar și poate depăși slava sau faima lui Solomon. Mântuitorul distinge, astfel,

nevoile materiale și grija pentru comorile spirituale, bogația și sărăcia reale sau aparente, iar acestea nu depind de condiția materială, ci de starea spirituală, căci există oameni care, trăind în lipsuri și sărăcie materială, se consideră a fi bogați și dăruiți de Dumnezeu cu multe alte beneficii și chiar au puterea de a oferi, cu dragă inimă, din modestul sau puținul lor, după cum cei mai mulți dintre cei bogați material se socotesc pe ei înșiși a fi încă săraci, necăjiți și lipsiți, în comparație cu alții, și, chiar dacă din surplusul lor ar putea hrăni mulțimi de oameni, blochează circuitul spiritual al darurilor, prin egoism, indiferență și rapacitate.

Omul contemporan, trăind într-o societate de consum, care vrea să îi provoace mintea și să îi acapareze sufletul cu cele vizibile, caută și dorește, cu întreaga sa ființă, să se bucure aici și acum de tot ceea ce viața îi poate oferi. Vrea să se bucure de darurile lumii prezente, dar, de cele mai multe ori, se cantonează și se blochează la învelișul sau carapacea groasă a celor materiale și, din această cauză, nu are nici puterea și nici dexteritatea de a le descoperi adevăratul lor sens, acela de a fi trepte spre infinit mai bogata și inepuizabila lume spirituală. Caută să se înfrupte și să guste, în viața prezentă, din plăcerea pe care realitățile, lucrurile și obiectele prezente i le oferă, trăind, adeseori, într-o necunoaștere autentică de sine, într-o ignorare a sufletului său, cu dorurile și bucuriile sale superioare. Vrea să guste din plăcerile lumii ce cade sub simțurile sale, să trăiască și să experieze prin toți porii ființei sale bucuriile efemere, pe care acestea le pot procura, nerealizând că acestea apun, neputincioase, odată cu obiectele care le provoacă. El speră că, prin experierea a cât mai multe din „beneficiile” pe care oamenii, lucrurile și banii i le pot oferi, își va lărgi experiența și bucuria, însă, mai devreme sau mai târziu, ajunge să

constate limitele și sărăcia lor, platitudinea, lipsa de sens înalt și de semnificație profundă a unui asemenea fel de existență. Ca și lumea din care fac parte, lucrurile materiale, inclusiv averile și banii, oricât de mulți ar fi ei, au un caracter strict limitat și inferior bogățiilor și comorilor spirituale, pe care Sfânta Evanghelie de astăzi ne cheamă să le descoperim și să le cultivăm. Lumea materială este finită și limitată în manifestări și posibilități și îl conduce pe om, într-un final, într-un capăt întunecos de labirint, f ă c â nd u - l s ă c o n ș t i e n t i z e ze efemeritatea și superficialitatea

plăcerilor aparente, pe care ea a promis să i le ofere. Doar bogata și înalta viață duhovnicească este infinită în forme și manifestări, pentru că ea este legată pe structura spirituală a omului și aceasta, legată de

Infinitul divin, reflectat în sufletul lui. Cel robit de lucrurile materiale, deși are, aparent, senzația că trăiește viața pe culmile și în splendorile ei, trăiește, de fapt, pe marginea prăpastiei, încearcă să-și mascheze sentimentul golului sufletesc, prin supraabundența materială; lipsa de sens și de împlinire spirituală, prin preaplinul și posesia egoistă a celor lumești. Trăiește vidul ontologic, sub masca plinătății; vacuumul existențial, sub masca deplinătății. El ajunge să dea totul, veșnicia, pe nimic sau aproape nimic, adică pe unele bunuri vremelnice, schimbătoare și pieritoare, asupra cărora nu are certitudinea că vor fi ale sale nici măcar în lumea aceasta. Omul descoperă, însă, bogăția lumii sale lăuntrice pe măsura detașării sale de legăturile posesive și păcătoase față de bunurile materiale, prin cultivarea comorilor de trăire și de credință.

Cuvintele Mântuitorului din Sfânta Evanghelie din această duminică ne cheamă, astfel, la o schimbare, o convertire a minții și a gândurilor noastre de la cele materiale și in fer ioare la ce le suf le teșt i , duhovnicești și superioare. (fragment, preluat din Ziarul Lumina)