Și anul acesta, contribuția financiară anuală este de 50 euro. Rugăm pe

toți membrii parohiei noastre să ajute, și în acest fel, buna desfășurare a misiunii

pastorale din cadrul familiei noastre duhovnicești de la La Rustica.

Continuăm să ajutăm pe cei 3 copii săraci din România pe care parohia noastră

i-a ”adoptat” de la distanță, pr in proiectul episcopiei ”Brațele păr intești”,

plus alte persoane necăjite sau cu handicap fizic din România.

Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”

LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9

Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955

www.zamislireamaiciidomnului.it

Programul sfintelor slujbe:

Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi şi a vieţii Sfinţilor

Săptămâna a XVI-a după Rusalii:

Duminică: II Co 11, 31-33; 12, 1-9; Lc 6, 31-36 - Sf. Sf. Mc. Ciprian și Iustina

Luni: Ga 4, 28-31; 5,1-10; Mc 6, 54-56; 7,1-8 -Sf. Sf. Mc. Dionisie Areopagitul

Marţi: Ga 5, 11-21; Mc 7, 5-16 - Sf. Sf. Mc. Ierotei, episcopul Atenei.

Miercuri: Ga 6, 2-10; Mc 7, 14-24 - Sf. Mc. Haritina și Sf. Mc. Mamelta.

Joi: Ef 1, 1-9; Mc 7, 24-30 - Sf. Apostol Toma; Sf. Mc. Erotiida, din Grecia.

Vineri: Ef 1, 7-17; Mc 8, 1-10 - Sf. Mari Mc. Serghie și Vah, ofițeri romani.

Sâmbătă: I Co 10, 23-28; Mt 24, 34-44 - Sf. Cuvioasă Pelaghia din Antiohia.

Sfântul Apostol Toma Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Toma este unul din

Sfinții Doisprezece Apostoli ai Mântuitorului. El este prăznuit în 6 octom-brie și în 30 iunie la Soborul Slăviților și Drept-lăudaților Doisprezece Apo-stoli ai lui Hristos. Apostolul Toma s-a născut în Pansada, un oraș galileean și a fost pescar. Auzind vestea cea bună a lui Iisus Hristos, el a lăsat totul în urma sa și l-a urmat pe Mântuitorul. În conformitate cu Sfânta Scriptură,

Sfântul Apostol Toma nu a crezut relatările celorlalți ucenici despre Învierea lui Iisus Hristos: „Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20,25). În a opta zi de la Înviere, Domnul s-a arătat Apostolului Toma, aflat împreună cu ceilalți, și i-a arătat rănile sale. „Domnul meu și Dumnezeul meu”, a strigat Apostolul (Ioan 20,28). Sfântul Apostol Toma a înființat Bisericile Creștine din Palestina, Mesopotamia, Parția, Etiopia și India. El este cel care, prin Pronie Dumnezeiască, nu a ajuns odată cu Apostolii la Adormirea Maicii Domnului ci mai târziu. I-a rugat pe aceștia să deschidă mormântul Maicii Domnului, ca să poată să iși ia rămas bun de la

ea; au găsit însă mormântul gol, căci Ea fusese luată cu trupul în Cer.

D Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”

ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9

An IX, Nr. 38 (2 octombrie 2016)

Duminica a XIX-a după Rusalii

(Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36

is-a Domnul: precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi lor tot aşa. Pentru că dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce mulţumire puteţi avea? Doar şi păcătoşii iubesc pe cei care-i iubesc pe dânşii. Şi, dacă faceţi bine celor care

vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Doar şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi, dacă împrumutaţi pe cineva de

la care nădăjduiţi să luaţi, ce mulţumire puteţi avea? Doar şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Voi însă iubiţi pe vrăjmaşii voştri, să faceţi binele, şi să daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi atunci răsplata voastră va fi multă, şi voi veţi fi fiii Celui prea Înalt; pentru că El este bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi. Aşadar fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este.

Fraţilor, Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus, Cel ce este binecuvântat în veci, ştie că nu mint! În Damasc, dregătorul regelui Areta păzea cetatea Damascului, ca să mă prindă. Şi printr-o fereastră am fost lăsat în jos, peste zid, într-un coş, şi am scăpat din mâinile lui. Dacă trebuie să mă laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totuşi la vedenii şi la descoperiri de la Domnul. Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani - fie în trup, nu ştiu, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer. Şi-l ştiu pe un astfel de om - fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască. Pentru unul ca acesta mă

voi lăuda; iar pentru mine însumi nu mă voi lăuda, decât numai în slăbiciunile mele. Căci chiar dacă aş vrea să mă laud, nu voi fi fără minte, căci voi spune adevărul; dar mă feresc de aceasta, ca să nu mă socotească nimeni mai presus decât ceea ce vede sau aude de la mine. Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine; şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.

Apostol: II Corinteni 11, 31-33; 12, 1-9

Pericopa evanghelică din această duminică, luată din Sfânta Evanghelie după Luca (6, 31‑36), deşi scurtă, este foarte bogată în învăţături pe care Mântuitorul le‑a împărtăşit Sfinţilor Apostoli şi mulţimilor care Îl înconjurau ascultându‑L cu nesaţ. Textul evanghelic face parte din Predica de pe munte, ea însăşi fiind un rezumat mai larg al învăţăturii Mântuitorului, iar îndemnul Său: „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi‑le şi voi asemenea” (Luca 6, 31), poate fi găsit și în Evanghelia după Matei (7, 12).

Deși textul este simplu şi pe înţelesul tuturor, el are o profunzime care oferă mereu noi posibilităţi de tălmăcire şi de îmbogăţire spirituală, î nvă ţă tur i l e aces te i pe r i cope evanghelice fiind adevărate puncte de orientare ale vieţii noastre creştine. Amintim aici doar trei dintre ele: 1) „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi‑le şi voi asemeneaÎ (Luca 6, 31); 2) „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voiÎ (Luca 6, 35); 3) „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostivÎ (Lc 6,36).

Aceste principii de conduită morală sintetizează, de fapt, un larg program de viaţă, îndrumat de cele trei virtuţi de căpetenie ale creştinismului: dreptatea, iubirea şi milostenia, fiecare dintre ele reprezentând câte o treaptă din urcuşul nostru pe calea desăvârşirii morale.

Pentru a fi foarte bine înţeles, Mântuitorul pleacă şi de data aceasta de la observaţii simple şi de la întrebări pe care oricare dintre ascultătorii Săi le pricepe cu uşurinţă. Dacă noi vrem ca oamenii să se poarte frumos cu noi, atunci şi noi trebuie să ne purtăm cu ei la fel. Mântuitorul nu spune să le facem acestora ceea ce ne fac ei, ci să le facem acestora ceea ce am vrea noi să ne facă ei. Diferenţa dintre cele două principii este enormă, căci Mântuitorul a adus în lume un principiu nou, superior, principiul iubirii, care cere de la fiecare o schimbare, o înnoire spirituală a fiecăruia, înlocuind cu principiul iubirii

vechea lege a talionului din Vechiului Testament, care, la Ieşire 21, 24‑25, cerea următoarele: „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie. În alt loc, la Levitic 24, 17‑19, se spun următoarele: „De va lovi cineva un om şi va muri, acela să fie omorât. De va lovi cineva dobitoc şi va muri, acela să dea dobitoc pentru dobitoc. De va pricinui c i ne va vă t ăma re ap r o ape l u i său, aceluia să i se facă ce a făcut el altuia. Frântură pentru frântură, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte; cum a făcut el vătămare altui om, aşa să i se facă şi lui”. Aceasta este legea talionului, care fusese, cu siguranţă, necesară în acea vreme, din moment ce a fost dată lui Moise de către Dumnezeu.

Mântuitorul vine însă cu un înţeles şi o cale de împlinire net superioară tuturor acestora, cu adevărat desăvârşită. El ne cere să facem oamenilor ceea ce dorim să ne facă ei nouă. Aceasta schimbă radical datele problemei. După această învăţătură, dreptatea nu mai este doar o oprelişte de la rău, ci este pornirea inimii de a săvârşi binele. Dreptatea se împlineşte prin săvârşirea binelui, care nu este altceva decât expresia materializată a iubirii devenite poruncă: „Poruncă nouă vă dau vouă. Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v‑am iubit pe voi, aşa să vă iubiţi unul pe altul” (In 13, 34).

Dar şi în porunca iubirii Mântuitorul merge mai departe. Ştiind bine că şi păgânii se iubesc reciproc, El lărgeşte vechiul înţeles al iubirii, dându‑i o notă calitativă mult superioară conceptului vechi iudaic şi păgân al iubirii, cerându‑ne să‑i iubim chiar şi pe vrăjmaşii noştri şi să facem bine celor ce ne urăsc.

Teoretic, nu prea avem dificultăți cu porunca iubirii vrăjmașilor, însă, când este vorba de a o pune în practică, lucrurile se schimbă. E uşor să‑ţi iubeşti rudele şi prietenii, chiar şi pe ceilalţi semeni, şi să le faci bine

acestora, dar, când este vorba de duşmani, porunca devine dificilă. Ne este greu să răspundem cu binecuvântare celor care ne răsplătesc binefacerile cu insulte. Iubirea noastră însă trebuie să se răsfrângă asupra tuturor oamenilor, inclusiv asupra celor care ne urăsc, care ne insultă sau ne fac rău. Ea este legea de căpetenie a creştinilor și nu este imposibil de îndeplinit. Temei pentru aceasta avem tocmai iubirea Mântuitorului, Care S‑a jertfit pentru toţi, inclusiv pentru cei care‑L prigoneau, care L‑au ucis pe cruce între doi tâlhari. Ba mai mult, El S‑a rugat Tatălui să‑i ierte: „Părinte, iartă‑le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34).

Că este posibil să‑i iubim pe vrăjmaşii noştri o dovedeşte şi mulţimea martirilor creştini care se rugau pentru sufletele celor care‑i aruncau în gura leilor şi a tigrilor. Oricât de grea ne pare iubirea vrăjmaşilor, în îndeplinirea ei stă asemănarea noastră cu Hristos, de la care primim şi puterea de a săvârşi cele cerute de El.

Sfânta Evanghelie ne cheamă apoi la o nouă treaptă a desăvârşirii: „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv” (Luca 6, 36). Prin urmare, motivul pentru care se cuvine să fim milostivi cu semenii noştri este însăşi milostivirea lui Dumnezeu faţă de noi.

Mântuitorul Însuşi, înainte de a ne arăta calea fericirii veşnice prin cuvintele: „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7), Şi‑a arătat iubirea milostivă faţă de nenumăraţi bolnavi. El nu a fost indiferent faţă de durerile oamenilor, ci a socotit pe fiecare vrednic de iubirea Sa dumnezeiască, arătându‑Şi mila Sa faţă de toţi şi faţă de fiecare om în parte.

Milostenia este calea prin care împlinim voia lui Dumnezeu. Ea este fructul iubirii de Dumnezeu şi de oameni. După cum într‑un fruct se întâlneşte hrana pe care o ia planta din pământ prin rădăcină cu lumina Soarelui, tot aşa în sufletul milostiv se află în lucrare iubirea de Dumnezeu şi iubirea de oameni. Celor care sunt

sceptici în această privinţă, le răspunde, deosebit de inspirat, Sfântul Maxim Mărturisitorul, prin îndemnul: „Să ne iubim aşadar unii pe alţii şi vom fi iubiţi de Dumnezeu. Să fim cu îndelungă răbdare întreolaltă şi va fi şi El cu îndelungă răbdare faţă de păcatele noastre. Să nu răsplătim răul cu rău şi nu vom primi după păcatele noastre. Căci iertarea greşelilor noastre o aflăm în iertarea fraţilor. Iar mila lui Dumnezeu e ascunsă în milostivirea noastră faţă de aproapele. De aceea a zis Domnul: ”Iertaţi şi se va ierta vouă” (Luca 6, 37). Şi iarăşi: ”De veţi ierta oamenilor greşelile lor, şi

Tatăl vostru Cel din ceruri va ierta vouă greşelile voastre” (Matei 6, 14). Sau ”Fericiţi cei milostivi, că a c e i a s e v o r mântui” (Matei 5, 7). Sau: ”Cu ce măsură veţi măsura, cu aceea se va

măsura vouă” (Matei 7, 2). Iată ne‑a dăruit nouă Domnul şi ne‑a dat nouă putere veşnică de a ne face Fii ai Lui”.

Ar mai putea întreba cineva: cum să iertăm, când dreptatea cere să pedepsim? Dreptatea se cere restabilită, însă cred că nouă ne este permis doar să ne mângâiem cu faptul că dreptatea se va face totuşi: ”A D o m n u l u i e s t e răzbunarea” (Deuteronom 32), text citat şi de Sfântul Pavel când îndeamnă: „Nu vă răzbunaţ i singuri” (Romani 12, 19; Evrei 10, 30).

Ieşirea din dilemă ne‑o oferă Sfântul Vasile cel Mare, care, într‑una dintre omiliile sale, ne îndeamnă: „Să unim mila cu dreptatea... Să dobândim toate cu dreptate, dar să le sacrificăm pentru milă”. Mai simplu spus: chiar şi atunci când suntem porniţi să cerem şi să facem dreptate, s‑o cerem, dar de îndată s‑o sacrificăm şi să facem loc milei, iubirii care merge până la iubirea de vrăjmaşi. În felul acesta a face dreptate devine sinonim cu a face milă, şi invers. Doar aşa vom fi cu adevărat fii ai Domnului, doar aşa vom împlini porunca cea mare a iubirii, doar aşa vom putea rezolva problema răului şi vom face din duşmanii noştri prietenii noştri. (Ziarul Lumina)