24 Iunie – Sfântul Ion de Vară; Sânzienele (Drăgaica)

Drăgaica, divinitate agrară, protectoare a lanurilor înspicate de grâu şi a femeilor măritate sinonimă cu Sânziana. Drăgaica se naşte la 9 martie, echinocţiul de primăvară în Calendarul Iulian, ziua morţii Babei Dochia, creşte şi se maturizează miraculos până la 24 iunie, ziua solstiţiului de vară în Calendarul Gregorian, când înfloreşte planta ce-i poartă numele, Sânziana sau Drăgaica şi este invocată de fecioare la vârsta căsătoriei şi de neveste cu copii în braţe în timpul dansului nupţial, jocul Drăgaicei.

În obiceiurile, credinţele şi folclorul românesc Drăgaica păstrează amintirea Marei Zeiţe neolitice, divinitate lunară, echinocţială şi agrară, identificată cu Diana şi Iuno în Panteonul roman şi cu Hera şi Artemis în Panteonul grec. Drăgaica ar umbla pe Pământ sau ar pluti prin aer în ziua solstiţiului de vară şi s-ar desfăta, cântând şi dansând, împreună cu alaiul său nupţial format din zâne fecioare şi fete frumoase, peste câmpuri şi păduri. În cetele de Drăgaică din sudul Munteniei, fata care joacă rolul divinităţii este îmbrăcată ca mireasă, cu o rochie albă şi cu cunună împletită din flori de sânziene pe cap, însemn al cununei. În timpul ceremoniei nupţiale Drăgaica bagă bob spicului de grâu, împarte rod semănăturilor şi femeilor, înmulţeşte păsările şi animalele, stropeşte cu rouă şi miros plantele de leac, vindecă bolile şi suferinţele oamenilor, în special bolile copiilor, apără holdele de grindină, furtuni şi vijelie, urseşte fetele de măritat. Dar, când i se nesocoteşte ziua, Drăgaica stârneşte vijelii şi vârtejuri, aduce grindină, ia oamenii pe sus şi îi îmbolnăveşte, lasă florile fără leac şi miros. După dansul Drăgaicei din ziua când şi Soarele joacă pe cer la Amiază, apar primele semne că vara se întoarce spre iarnă: începe să scadă lungimea zilelor şi să sporească nopţile, se usucă rădăcina grâului paralel cu coacerea bobului în spic, florile îşi pierd din miros şi puterea tămăduitoare de boală, cucul încetează să mai cânte, se întoarce frunza pe plop, ulm şi tei. Manifestările cultice, câmpeneşti şi montane, de cinstire a zeiţei agrare au devenit ocazii de întâlnire şi cunoaştere a tinerilor în vederea căsătoriei şi, apoi vestite târguri, bâlciuri şi iarmaroace de Drăgaică şi de Fete.

Divinitatea agrară la vârsta fecundităţii şi maternităţii a fost atestată cu numele de Drăgaica în Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei şi cu numele de Sânziană în Oltenia, Banat, Transilvania, Maramureş, Bucovina.

Versificaţia octosilabică catalectică Ritm aksak bazat pe repetarea unei formule ritmice. Melodia compusă din două rânduri melodice. Primul = tetratonie, al doilea = ionic, care îşi are originea într-o pentatonie dezvoltată.

Hai, Drăgaică să sădimSă sădim, să răsădimCă ştim iarna ce păţim.C-a venit iarna bogatăCu Drăgaica scuturată.Cu Drăgaica scuturată.Şi-au venit Drăgăicili

Şi-au venit DrăgăiciliSă reteze spicili,Să reteze spicili.Spicili sunt măriceleDrăgăicili, frumuşeleDrăgăicili frumuşele.Se retează cu plăcereCă sunt tare multiceleCă sunt tare multiceleGrâul spic ca vrabiaGrâul spic ca vrabiaŞi paiul ca trestiaŞi paiul ca trestiaCu tichii de la copiiCu tichii de la copiiCu mărgele de la feteCu cercei de la neveste.Hai, Drăgaică să sădimSă sădim să răsădimCă ştim iarna ce păţim

Sărbători cu dată mobilă (Raportat la data Paştelui) – anul 2015 / 4 aprilie 2015 – Lazărul (Lăzărelul)

(- 1 săptămână + 1 zi)

Lazărul ( Lăzărelul ) reprezintă un ceremonial complex al cetei feminine structurat după modelul colindelor şi dedicat unui străvechi zeu al vegetaţiei numit, sub influenţa creştinismului, Lazăr sau Lăzărică. Are loc în Sâmbăta Floriilor. Nu este întâlnit astăzi în judeţul Ialomiţa, dar în trecut a fost cules de Mihai Vulpescu, în special în Teleorman.

Un grup de tinere fete îmbrăcate în alb şi cu o panglică roşie în păr merg din casă-n casă cântând o anumită melodie ceremonială. Există asemănări cu colindul.

Legenda spune că pleacă în pădure cu oile, se urcă în pom, alunecă, moare, fetele (surorile) îl plâng, îl scaldă în lapte dulce, pe care apoi îl aruncă. Are loc apoi învierea şi metamorfozarea lui Lazăr în flori şi vegetaţie luxuriantă. Acest eveniment este dedicat zeului vegetaţiei (Dionisos, Adonis, Afrodita, Attis, Osiris).

Vers octosilabic, refren trisilabic (celulă ternară anapest) pe cuvântul Lazăre. Refrenul are un sens melodic descendent.

Melodia = hexacord cromatic

Ritmul giusto silabic, două formule de peon 4 care alternează cu refrenul trisilabic. Formă arhitectonică de tip binar, primul rând melodic în registrul acut, al doilea în registrul grav.

anul 2015 / 16 aprilie 2015 – Paparudele(Joi după Paşte)

Obicei cu dată mobilă al cetei feminine structurat după modelul colindelor, de invocare a divinităţii sezoniere cu acelaşi nume pentru dezlegarea ploilor (iniţial joi după Paşte). Astăzi este încă des întâlnit în Ialomiţa. Paparuda cuprinde trei secvenţe ceremoniale:

naşterea: alcătuirea cetei sau alaiului paparudei din persoane pure, de obicei fetiţe şi fete nemăritate; alegerea persoanei care va juca rolul personajului sacru, Paparuda; confecţionarea măştii sau costumului vegetal din frunze de Boz, Brusture sau din alte plante; îmbrăcarea Paparudei, de obicei pe trupul gol, a costumului vegetal; împodobirea Paparudei cu flori sau coroniţe de flori;

desfătarea zeiţei: pornirea alaiului alcătuit din Paparudă şi ceata sa divină pe uliţele satului pentru a vizita fântânile şi gospodăriile oamenilor; dansul executat de Paparudă pe o melodie simplă, cântată şi ritmată de participanţi prin bătaia palmelor; udarea Paparudei cu apă, uneori cu lapte sau zer; udarea cu apă a alaiului Paparudei; primirea darului (alimente, bani, vase de lemn). Textul Paparudei invocă, prin formule poetice, ploaia şi, uneori, efectul practic aşteptat (roadele bogate) şi eficienţa apotropaică a ploilor, urări de sănătate şi referiri la darurile ce le va primi de la gazdă;

moartea şi ritul funerar: dezbrăcarea măştii vegetale, de obicei pe acelaşi loc unde a fost îmbrăcată (râu, pârâu, fântână); depunerea în apă a măştii vegetale (mortului); petrecerea cu privirea şi cu cântece de Paparudă a „mortului“ dus de apa curgătoare; scalda rituală a membrilor cetei; împărţirea darurilor şi, uneori, ospăţul funerar (obiceiul a fost atestat, în diferite stadii de evoluţie şi disoluţie, pretutindeni la români).

Vers hexasilabic. Cântecul începe cu cuvântul paparudă şi reluarea ultimelor două silabe. Ritmul este giusto silabic dansant. Structurile sonore simple – oligocordii ( tritonii) până la pentacordii sau hexacordii. Melodică fără ornamente. Formă arhitectonică simplă – două rânduri melodice (rar 3 sau 4 fraze muzicale).

Caloianul - Tata al Soarelui si Muma a Ploii. Calendarul Stravechi.scris de Iulia Gorneanu, 29.04.2015   Aboneaza-te

Share On Facebook

“Iene-Iene, Caloiene,/ Ia cerului tortile/ Si deschide portile/ Si porneste ploile,/ Curga ca suvoile,/ Umple-se paraiele/ printre toate vaile,/ Umple-se fantanile,/ Sa rasara granele,/ Florile, verdetele,/ Sa creasca fanatele/ Sa-s-adape vitele,/ Fie multe pitele/”.

Zilele de marti si joi din cea de-a treia saptamana de dupa Pasti ne aduc, pe langa Paparude, un alt complex ceremonial extrem de vechi - Caloianul/Scaloianul.

Caloianul opreste si aduce ploaia. Este invocat prin confectionarea unei figurine antropomorfe din lut sau lemn, impodobita cu coji de oua rosii -in Dobrogea- sau cu elemente vegetale, in celelalte zone in care a fost atestat. Acest substitut al zeitatii invocate este supus unui adevarat ceremonial de inmormantare. Este asezat in sicriu, bocit, petrecut, ingropat intr-un loc secret (la rascruce de drumuri ori pe mal de rau), pentru ca dupa cateva zile sa fie dezgropat, apoi distrus printr-un gest violent si dat pe apa.

Daca este seceta, este sacrificat „Tatal Soarelui” iar daca este pericol de inundatii, se sacrifica „Moasa/Muma Ploii”. Ceremonialul se incheie cu un ospat numit „pomana caloienilor”. „Iene, Caloiene!/ Tinerel te-am ingropat,/De pomana ca ti-am dat,/ Apa multa si vin mult/ Sa dea Domnul ca un sfant,/ Apa multa sa ne ude,/ Sa ne faca poame multe!”

Este interesant faptul ca din „cortegiul funerar” fac parte numai fetite si femei gravide. In unele zone, una dintre ele se imbraca in mireasa. Acest lucru confirma faptul ca la origine Caloianul a fost un ritual de initiere, probabil de sorginte traca, peste care s-a suprapus ulterior sarbatoarea romana de primavara, Robigalia, inchinata lui Jupiter Pluvius, transformandu-l intr-un ritual al aducerii/ alungarii ploilor. De altfel, mai multe studii etnologice comparate demonstreaza ca, initial, Caloianul si Paparudele s-au numarat printre ritualurile de initiere pentru tinerele fete, transformandu-se in timp in ceremoniale agrare de primavara, situate in Calendarul Popular in cea de-a treia saptamana de dupa Pasti

Mai multe informatii si fotografii documentate in teren, gasiti pe www.traditieialomita.ro. Fac precizarea ca, in opinia mea, odata adus in scena ritualul este desacralizat iar deserviciul adus memoriei orale care l-a pastrat este imens. Decat o continuitate artificiala de tipul sceneta de teatru, mai bine sa il pastram in hotarul satului, acolo unde inca mai exista, cu intreaga lui dimensiune magico-ceremoniala.