DIAGNOSTICUL POZITIV ŞI DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL

Diagnosticul pozitiv şi diferenţial impune tehnici specifice ghidându-se în primul rând după tabloul clinic .

Prioritar este să se stabilească delimitarea clară a formei hipotensiunii arteriale , respectiv hipotensiune arterială esenţială în cazul în care nu se deceleazaă o cauză clară , hipotensiunea ortostatică – având un simptom caracteristic scăderea de T.A. la schimbarea poziţiei culcate în poziţie ortostatică , şi în sfârşit hipotensiunea arterială simptomatică , care apare în cadrul unor afecţiuni cronice , ca simptom .

În general , este dificil de precizat caracterul esenţial sau secundar al hipotensiunii arteriale .

În stabilirea diagnosticului de hipotensiune arterială trebuie să se aibă în vedere efectuarea unui diagnostic diferenţial cu : virozele , anemiile severe , tuberculoza , cancerul , insuficienţa suprarenală , hipotiroidismul , mixedemul , ciroza hepatică , scleroza cerebrală izolată , stările de după infarct miocardic , depresiunea melancolică , psihastenia , bolile carenţiale , distrofia alimentară .

Deci , în general diagnosticul se bazează pe circumstanţele declanşatoare , starea bolnavului , valorile tensiunii arteriale .

Hipotensiunea arterială esenţială poate fi cu un caracter permanent şi să fie caracteristică familiei şi să nu deceleze o altă cauză .

DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL

Hipotensiunea arterială esenţială (primară) se va deosebi de hipotensiunea arterială secundară (simptomatică) în cadrul anamneziei , semnele clinice şi paraclinice vor conduce la precizarea diagnosticului .

Hipotensiunea ortostatică are un caracter interminent şi apare la trecerea bruscă din clino în ortostatism şi apar modificări de vertij , tulburări de vedere , palpitaţii , paliditate şi greaţă .