decontam in are a

25
Măsuri de decontaminare

Upload: didu91

Post on 01-Feb-2016

218 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

epidemiologie

TRANSCRIPT

Page 1: Decontam in Are A

Măsuri de decontaminare

Page 2: Decontam in Are A

Curăţare

etapa preliminară obligatorie, permanentă şi sistematică în cadrul oricărei activităţi sau proceduri de îndepărtare a murdăriei (materie organică şi anorganică) de pe suprafeţe (inclusiv tegumente) sau obiecte, prin operaţiuni mecanice sau manuale, utilizându-se agenţi fizici şi/sau chimici, care se efectuează în unităţile sanitare de orice tip, astfel încât activitatea medicală să se desfăşoare în condiţii optime de securitate;

Page 3: Decontam in Are A

Dezinfecţie

procedura de distrugere a microorganismelor patogene sau nepatogene de pe orice suprafeţe (inclusiv tegumente), utilizându-se agenţi fizici şi/sau chimici;

Page 4: Decontam in Are A

Dezinfecţie dezinfecţie de nivel înalt - procedura de dezinfecţie

prin care se realizează distrugerea bacteriilor, fungilor, virusurilor şi a unui număr de spori bacterieni (reducerea incarcăturii microbiene până la 10-4)

dezinfecţie de nivel intermediar (mediu) - procedura de dezinfecţie prin care se realizează distrugerea bacteriilor în formă vegetativă (inclusiv Mycobacterium tuberculosis), a fungilor şi a virusurilor, fără acţiune asupra sporilor bacterieni

dezinfecţie de nivel scăzut - procedura de dezinfecţie prin care se realizează distrugerea majorităţii bacteriilor în formă vegetativă, a unor fungi şi a unor virusuri, fără acţiune asupra micobacteriilor, sporilor de orice tip, viruşilor fără înveliş şi a mucegaiurilor

Page 5: Decontam in Are A

Sterilizare

operaţiunea prin care sunt eliminate sau omorâte microorganismele, inclusiv cele aflate în stare vegetativă, de pe obiectele inerte contaminate, rezultatul acestei operaţiuni fiind starea de sterilitate

probabilitatea teoretică a existenţei microorganismelor după sterilizare trebuie să fie mai mică sau egală cu 10-6

Page 6: Decontam in Are A

Antisepsia totalitatea mijloacelor aplicate în scopul

îndepărtării sau distrugerii agenților infectioşi de la nivelul tegumentelor sau mucoaselor intacte sau lezate mâinile personalului medico-sanitar tratamentul local pentru purtători de germeni tegumentele, mucoasele pacienților (înaintea unor

proceduri invazive sau în scop terapeutic) realizată prin metode chimice (utilizare de

produse antiseptice)

Page 7: Decontam in Are A

Asepsia

Asepsia medicală – metoda de mentinere in stare necontaminată a elementelor de mediu cu care vine în contact pacientul in unităţile medicale

Asepsia chirurgicală – metodă pt a impiedica apariţia MO la nivelul tuturor elementelor care pot veni in contact cu o plaga sau o solutie de continuitate tegumentara sau mucoase.

Page 8: Decontam in Are A

Trebuie asigurate:

Igiena şi dezinfectia corespunzătoare a mainilor

Se supraveghează portajul de germeni Se asigura în limite admise încărcătura

microbiană

Page 9: Decontam in Are A

Decontaminarea

Decontaminarea: poate fi profilactică (preventivă) sau combativă.

Decontaminarea profilactică - ansamblul de metode de inactivare a germenilor proveniţi de la izvoare necunoscute în medii sau pe suporturi materiale cu risc crescut de contaminare. Se folosesc metode cu spectru cât mai larg de acţiune.

Decontaminarea combativă: în focarul de Boală Transmisibilă. se face printr-un ansamblu de metode care inactivează ag. patogeni eliminaţi în focar de către bolnavi, purtători, convalescenţi, contacţi. Se practică pe elementele de mediu sigur contaminate. Metodele sunt ţintite.

Page 10: Decontam in Are A

Dezinfecţia în focar

Dezinfecţia în focar: poate fi: continuă (curentă) sau terminală Dezinfecţia curentă are drept scop distrugerea ag. patogeni în

imediata apropiere a sursei de infecţie pe tot parcursul perioadei de eliminare a germenilor în mediul extern. Se dezinfectează produsele patologice, ob. de uz personal şi general, dejecte. Se face în cazul izolării la domiciliu sau în spital.

Dezinfecţia terminală se face pt. a înlătura total contaminarea în momentul lichidării focarului sau la încheierea penoadeî dFcontagiozitate. Se face o singură dată în max. 24 h: la domiciliu, imediat ce a plecat din focar, la externare, sau la încheierea perioadei de contagiozitate

Page 11: Decontam in Are A

Metode de dezinfecţie

Procedee: fizice şi chimice.Procedeele fizice: Metode: mecanice, prin căldură, prin intermediul radiaţiilor.Metode de dezinfecţie mecanice:- îndepărtarea agenţilor infecţioşi de pe suprafeţe, din aer etc.- cuprinde: curăţenia, spălarea, ştergerea, ventilarea încăperilor;

sedimentarea apei, filtrarea aerului; desicaţia: efectul nociv asupra uorg. este accentuat de expunerea la temperaturi scăzute => liofilizare (desicaţie, în vid sau în mediu de gaz inert) + conservare la -30 .

Page 12: Decontam in Are A

Metode de dezinfecţie care folosesc radiaţiile- radiaţia solară: mijloc natural de decontaminare. Poate fi

completată cu U.V. sau cu infraroşii (deshidratare + încălzire celulară);

- U.V. - acţiunea antimicrobiană depinde de intensitatea radiaţiilor şi durata de expunere

se produc reacţii foto-chimice pe bazele acizilor nucleici => alterarea materialului genetic => alterarea unor procese metabolice esenţiale;

are capacitate mică de penetrare (praful, substanţele organice etc. pot proteja uorg.) de aceea curăţenia înaintea iradierii este deosebit de importantă;

se folosesc pt. aer şi pt. suprafeţe netede foarte bine curăţate; nu se folosesc pe tegumente, asupra cărora au efect iritativ şi

cancerigen; eficiente la max. 1,5 m de sursă.

Page 13: Decontam in Are A

Metode de dezinfecţie care folosesc radiaţiile- radiaţiile ionizante –produc alterarea unor substanţe esenţiale, blocând

procesele de sinteză inhibând procesele de diviziune ubiană. nu ridică temperatura materialului iradiat; au efect bactericid, sporocid, viricid, fungicid; au capacitate f mare de penetrare; cost ridicat datorită orecauţiilor necesare; se folosesc radiaţi X(folosesc la inactivarea bacteriana, deoarece nu

afectează structura antigenică, şi sterilizarea conservelor alimentare, sterilizarea instrumentelor şi materialelor care nu pot fi sterilizate prin căldură, în industria alimentară la distrugerea larvelor de trichinella din carne, metodă de tratare a seminţelor, pt. obţinerea de seruri şi vacc).

- ultrasunetele: - costisitoare; numai când celelalte metode nu se pot folosi; produc alterări fizico-chimice în structura uorg; se folosesc în industria farmaceutică (pt. medicamente şi vacc. spitate),

industria alimentară, decontaminarea apei, tratarea apelor reziduale.

Page 14: Decontam in Are A

Metode care utilizează căldura:

sub acţiunea căldurii se produce denaturarea sub. organice, în primul rând a proteinelor;

pt. decontaminare se foloseşte căldura uscată sau umedă.

Page 15: Decontam in Are A

Metode care utilizează căldura uscată: incinerarea aducere la roşu; flambare; sterilizare cu aer cald. utilizarea fierului de călcat

incinerarea: - se foloseşte pt. neutralizarea deşeurilor cu potenţial infectant.Deşeurile se împart în 3 categorii: deşeuri cu potenţial infectant tăietoare şinetăietoare, înţepătoare, asimilabile cu cele menajere. Se face în crematorii speciale;

Este singura metodă acceptată de MS pt. deşeuri; aducerea la roşu - se utilizează în lab. de microbiologie pt. acul şi ansa de

platină; flambarea: metodă de protecţie a sterilităţii pt. recipientele în care se face

recoltarea prod. biologice sterilizarea cu aer cald: în aparate de tip Poupinel, la temp. 160 – 180 C°, timp

de 30-60-120 min. Se foloseşte pt. instrumentar metalic, în primul rând netăios, sticlărie de laborator.

utilizarea fierului de călcat pt. textile: pt deparazitare

Page 16: Decontam in Are A

Metode care utilizează căldura umedă:- pasteurizarea: încălzirea materialelor la temp < 100 C°, urmată de răcire

bruscă. Poate fi: înaltă, rapidă 80 - 85 C°, 5 min medie: 70 - 75 C°, 20 min lentă: 60 - 65 C°, 30 min se foloseşte mai ales pt. lichide.- tindalizarea este o decontaminare fracţionată, se realizează prin încălzire

56 -65 C°, de 3 ori, la interval de 12 - 24 h. Răcirea după primele 2 etape este lentă, ultima încălzire este bruscă. Se foloseşte pt. mat care nu rezistă la temp mai mari, mai ales în ind. alimentară.

- fierberea: se foloseşte doar ca metodă de dezinfecţie de înalt nivel, trebuie să dureze min. 45 min. Cantitatea de apă trebuie să acopere materialul pe tot parcursul fierberii; se poate utiliza apă obişnuită sau distilată; la fierbere se pot adăuga anumite subs. care prin acţiune chimică şi creşterea temp. de fierbere contribuie la creşterea efectului.

Page 17: Decontam in Are A

Metode care utilizează căldura umedă: utilizarea vaporilor fluenţi: se face în aparate Koch, se ajunge la 98

- 99 C°, se utilizează numai în lab. de microbiologie pt mediile de cultură. Vaporii fluenţi se pot obţine şi în etuve. Etuvarea este o metodă de dezinfecţie şi deparazitare pt. textile (pături, saltele), se ating temp > 90 C°.

utilizarea vaporilor sub presiune: este o metodă de sterilizare = autoclavare. Se bazează pe principiul creşterii temp. prin cresterea presiunii la V constant. In unităţile medicale se folosesc 2 - 2,5 atm. -> 134 C°. Important este să se depăşească 120 C°, temperatură care asigură sterilizarea (distrugerea inclusiv a sporilor). Periodic se face verificare sterilizării, prin metode fizice, chim., biologice.

- Metoda fizică: se controlează temp. la care se ajunge- Metoda chimică: se utilizează anumite subs. care suferă o modificare

specifică la temp.>120 C°. Cel mai frecvent se foloseşte soluţia G-citrat

(iniţial incoloră, la > 120 C° devine arămie, prin caramelizarea glucozei).

- Metoda biologică: se utilizează germeni sporulaţi nepatogeni (B. cereus, subtilus, stearotermophylus). Dacă sterilizarea e corectă, se păstrează culoarea violetă, dacă nu, virează la portocaliu slab.

Page 18: Decontam in Are A

Metode care utilizează substanţe chimiceSubstanţele utilizate pot fi:- microbicide şi microbiostatice. substanţele microbicide produc alterări profunde şi ireversibile la nivelul unor

procese metabolice esenţiale ale microbilor; substanţele microbiostatice blochează potenţial reversibil doar procesele de

multiplicare microbiană.Antiseptice - dezinfectante: antisepticele sunt substanţe care se pot aplica pe ţesuturi vii; dezinfectantele sunt substanţe care se aplică pe substrat lipsit de viaţă şi în

general au acţiune microbicidă.Cerinţe pentru dezinfectantul ideal: să aibă spectru de acţiune cât mai larg; să aibă acţiune bactericida, sporocidă,

fungicidă; să acţioneze ireversibil asupra germenilor în timp cât mai scurt şi în diluţii cât

mai mari; acţiunea dezinfectantă să fie cât mai puţin influenţată de caracterul mediului în

care are loc dezinfecţia (pH, temp., subst. org.); să fie stabile; să fie solubil, de preferinţă în apă şi să dea soluţii stabile; să fie uşor de aplicat;

să nu degradeze subs supuse dezinfecţiei; să nu fie toxic; Să nu fie inflamabil, exploziv Să fie cât mai ieftin

Page 19: Decontam in Are A

Factorii care influenţează eficienţa dezinfecţiei chimice

proprietăţile subs. dezinfectante: compoziţie ch., mecanism de acţiune, stabilitate, concentraţie;

particularităţile germenilor care trebuie distruşi: specie, metabolism, existenţa sporilor, rezistenţa în mediu extern;

caracteristicile mediului în care are loc dezinfecţia: pH, temp. tensiunea superficială, prezenţa subs. organice (dezinfectantul îşi pierde din capacitatea de dezinfecţie dacă subs. organice sunt în concentraţie mare, în primul rând proteinele), timpul de contact (de acţiune) (variază în funcţie de concentraţia subs.).

Page 20: Decontam in Are A

Evaluarea capacităţii de decontaminare se apreciază prin metode chimice,

bacteriologice, biologice: Chimice: - dozarea principiului activ a subs.

dezinfectante; Bacteriologice: determinarea concentraţiei

minime active de subs. dezinfectantă.

Page 21: Decontam in Are A

Procedeele de decontaminare: pt. dezinfecţia de interior (încăperi): pulverizare,

vaporizare, aerosolizare (nebulizare) pt. instrumentar medical, obiecte de dimensiuni mici:

imersia în sol. dezinfectantă; pt. obiecte de dimensiuni mari: spălare, pulverizare; pt. dezinfecţia de exterior: pulverizare; pt. produse biologice: amestecul cu subs.

dezinfectantă.

Page 22: Decontam in Are A

Clasificarea subs. în funcţie de mecanismul principal de acţiune: subs. care modifică permeabilitatea peretelui celular şi a

membranei citoplasmatice: fenolul şi derivaţii, săpunurile şi detergenţii sintetici (anionici, cationici, amfolitici);

subs. care denaturează proteinele microbiene, producând precipitarea sau coagularea proteinelor structurale sau funcţionale: subs. acide sau bazice, alcooli (etilic, propilic, izopropilic);

subs. care interferează cu grupările active al proteinelor enzime (blochează sau modifică acţiunea unor enzime microbiene): sărurile metalelor grele (Cu, Ag, -organice şi Hg - anorganice);

subs. oxidante: CI & co. (gazos, var cloros, cloramine, preparate pe bază de hipoclorit de Na, dicloroizocianurat de Na), I & co. (tinctură, iodofori -betadina), H2O2.

Page 23: Decontam in Are A

Riscul pe care-l prezintă instrumentarul medical:

Critic, semicritic, noncritic. Riscul critic: - instrumentar care penetrează

ţesuturi sterile sau sistemulvascular (ace, bisturie, instrumentar chir. sau stomatologic);

este necesară sterilizarea prin vapori sub presiune, căldură uscată, oxid de etilenă, aburi la presiune joasă + sterilizare ch. (la rece) cu glutaraldehidă 2 %, H202 6 % (stabilizată), acid peracetic cu timp de contact de câteva h).

Page 24: Decontam in Are A

Riscul semicritic

Riscul semicritic: materiale care vin în contact cu mucoasele, sol. de

continuitate tegumentară: echipamentul pt. ATI, şi respiraţie asistată (laringoscop, canule,

endoscop flexibil). Trebuie făcută dezinfecţie de înalt nivel, cu glutaraldehidă 2 %, H2O2 6 % (stabilizată), acid peracetic cu timp de contact > 20 min. Se poate face pasteurizare 70 C° - 30 min, după curăţare prealabilă cu detergent;

termometre dezinfecţie de nivel intermediar cu preparate pe bază de R-OH 70 - 90°, contact 10 min;

suprafeţe (căzi de hidroterapie): dezinfecţie de nivel intermediar, cu preparate pe bază de R-OH (etilic, izopropilic), dezinfectanţi fenolici, iodofori, hipoclorit de Na.

Page 25: Decontam in Are A

Riscul noncritic

Riscul noncritic: materiale care vin în contact numai cu tegumente intacte:

- stetoscop, plosca urinară, suprafeţe (mobilier): dezinfecţie de nivel intermediar/ scăzut. Se pot folosi preparate pe bază de R-OH, dezinfectanţi fenolici, iodofori, compuşi cuateraari de amoniu (detergenţi cationici), subs. clorigene. Timp de contact min. 10 min