Datoria publică

Poate avea efect de evicțiune asupra creditului privat intern (vezi România 2008-2013).În măsura în care împrumuturile sunt adresate populației, le putem privi ca un ”test de

încredetere” ale populației în guvern. În cazul țărilor care au adoptat moneda Euro, creditul public intern este afectat de un potențial

risc de refinanțare. Aceste țări nu mai dispun de o bancă centrală proprie, care să joace rolul de ”împrumutător de ultimă instanță”.

Datoria publică externă → există un potențial risc valutar

Contractarea datoriei publice

Succesul oricărei emisiuni de titluri de stat depinde de credibilitatea pe piață a guvernului țării respective.

? Produce efecte în economie contractarea unui împrumut public ? → ”Teoria echivalenței ricardiene” (dacă generația curentă este altruistă față de generațiile viitoare).

Teoria opusă: generația curentă nu este altruistă față de generațiile viitoare și, în acest caz, contractarea împrumutului are efecte viitoare asupra ratei consumului, economisirii etc.

Atunci când datoria publică este mare și în creștere, de regulă, rata dobânzii aferentă împrumuturilor publice va fi, de asemenea, în creștere.

Rambursarea datoriei publice

În multe cazuri, datoria publică nu este rambursată la scadență, ci se practică conversiunea sau consolidarea împrumuturilor publice.

Conversiunea presupune schimbarea titlurilor aferente unui împrumut vechi, cu dobândă mare, cu titlurile unui împrumut nou, cu dobândă mică.

Consolidarea presupune schinbarea titlului unui împrumut exigibil imediat, sau pe termen scurt, cu titlurile unui împrumut pe termen mediu și lung.

Probleme:- Existența unui risc de refinanțare (vezi mai sus țările care au moneda în Euro);- Sustenabilitatea pe termen lung a datoriei publice.

Criza datoriilor publice în țările europene

Criza a început în ultima parte a anului 2009, ca una din componentele crizei economiei financiare globale.

Țările europene s-au confruntat, de fapt, cu o triplă criză:- O criză a datoriilor publice, caracterizată prin dificultăți în rambursarea/refinanțarea

datoriei publice fără ajutor extern;

- O criză bancară: majoritatea băncilor din zona euro erau puternic subcapitalizate și cu mari probleme de lichiditate;

- O criză economică, caracterizată printr-o creștere economică redusă și inegal distribuită între țările membre UE.

Cele 3 crize menționate au fost interconectate:- Băncile comerciale fără forță financiară și datoriile publice mari se potențează reciproc și

limitează creșterea economică;- Creșterea economică redusă afectează sistemul bancar și afectează negativ datoria publică.

Cauzele crizei datoriei publice în țările europene au avut la bază o combinație complexă de cauze:

-globalizarea financiară;-criza financiară din 2007-2008;-accesul facil la credite, după anul 2000, care a general angajarea unor împrumuturi riscante;-acumulare de datorie externă;-acumularea de deficite ale contului curent;-criza de pe piața imobiliară;-măsurile eronate de politică fiscală;-recesiunea globală din 2008-2012;-”naționalizarea” unor falimente private.

În majoritatea țărilor europene s-a procedat la mascarea deficitului bugetar și a datoiei publice reale. De exemplu, în Grecia criza a debutat în 2009, atunci când noul guvern a recunoscut faptul că deficitul bugetar de 5% din PIB, raportat de fostul guvern, era unul fals, valoarea reală a acestuia fiind de 15,6% din PIB.

În plus, în multe țări europene, autoritățile guvernamentale au utilizate o contabilitate publică ”creativă”. De exemplu, o bună parte a împrumuturilor publice au fost luate prin intermediul unor companii ale căror venituri și cheltuieli nu erau incluse în bugetul public. Un alt exemplu ar fi faptul că în Italia s-a practicat ”vânzarea” veniturilor fiscale viitoare.

Toate acestea au condus lao neîncredere a investitorilor de pe piața titlurilor de stat europene, care a condus la o creștere a ratelor dobânzii.

Totodată, criza datoriilor publice a avut un potențial ridicat de contagiune, datorită structurii pe creditori a datoriei externe a țărilor aflate în dificultate. Cele mai afectate țări au fost așa-numitele țări PIGS, la care se adaugă Irlanda si Marea Britanie.

Măsuri pentru ieșirea din criză

1) Acordarea de asistență financiară din partea instituțiilor europene (În 2010 a fost creată Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară, cu fonduri la dispoziție de 440 mil.euro și Mecanismul European de Stabilitate Financiară, cu un buget de 60 mil.euro. Începând cu anul

2012, acestea au fost înlocuite de Mecanismul European pentru Stabilitate, cu un buget de 600 mil.euro.

Accesul la fonduri este condiționat de semnarea unui Memorandum Of Understanding și a Tratatului European Fiscal Compact. Tratatul EFC impune respectarea următoarelor reguli:

- Deficit bugetar < 3% din PIB;- Deficit bugetar structural < 1% din PIB dacă datoria publică < 60% din PIB;- Deficit bugetar structural < 0,5% din PIB dacă datoria publică > 60% din PIB;- Implementarea unui mecanism de frânare a datoriei publice DEBT BRAKE. În continuare,

pentru fiecare țară au fost prevăzute rate anuale de reducere a datoriei publice (Până la 5%/an).

Condițiile obligatorii impuse prin tratat au inclus înscrierea prevederilor tratatului în Constituția fiecărei țări și crearea unui organism intern de monitorizare a respectării acestor reguli.

Odată adoptat tratatul, nerespectarea prevederilor acestuia aduce după sine penalități de maxim 0,1% din PIB.

2) Austeritate bugetară → Reducerea deficitului bugetar prin creșterea fiscalității și scăderea cheltuielilor publice. Promotorul acestei măsuri a fost FMI. De-a lungul timpului, aceste măsuri de austeritate bugetară au avut rezulate negative sau incerte (Adâncirea și prelungirea recesiunii + Mișcări sociale de amploare).

Aceste măsuri au fost puternic criticate de experți.

3) Creșterea investițiilor cu implicarea statului; Se recomandă orientarea investițiilor spre activități de cercetare, dezvoltare, inovare.

4) Creșterea competitivității economiilor afectate de criză prin:- Devalorizare internă;- Reducerea costurilor unitare cu forța de muncă (Ex: reducerea salariilor din sectorul

public: România, Grecia, Portugalia, Spania);- Realizarea de reforme fiscale prin reducerea impozitelor directe, concomitent cu creșterea

I/consum (Germania, Franța);- Limitarea deficitului de cont curent. În acest caz, Paul Krugman aprecia că, de fapt, criza

este una a balanței de plăți și nu a datoriei publice.