Ion Luca Caragiale este considerat a fi cel mai mare dramaturg roman, a fost un observator lucid si ironic al societatii romanesti din vremea lui, un scriitor realist si moralizator, un exceptional creator de oameni si de viata. Caragiale foloseste cu maiestrie satira si sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societatii romanesti si pentru a contura personaje reprezentative tipului si caracterului uman, dupa cum reiese si in piesa “D’ale carnavalului” aparuta la data de 8 aprilie 1885.

“D’ale carnavalului” prezinta un cerc pasional al personajelor care provin din mediul micii burghezii care imita modul de viata al “lumii bune”, conducandu-se dupa aceeasi morala a ipocriziei si a adulterului. Actiunea incepe cu punerea in scena a lui Iancu Pampon care se prezinta la frizeria lui Nae Girimea cu motivul de a-l gasi pe acesta din pricina unui abonament de frizerie si a unui bilet pe care le-a gasit la amanta sa, Didina Mazu. Ucenicul lui Nae, Iordache, il primeste pe Pampon in frizerie, insa acesta este furios si nerabdator in a-l intalni pe Nae si ii arata lui Iordache abonamentul de frizerie si se decide sa astepte pana soseste si Nae..

Inceputul ecranizarii din 1958 a piesei ofera o alta atmosfera. Actiunea incepe intr-o incapere plina de fumul de trabucuri, in care barbatii, printre care se numara si Pampon, joaca carti, iar alaturi de el se afla Didina, aparent plictisita de tot ce se petrece in jurul ei. Coloana sonora ofera o latura comica a felului in care se desfasoara jocul de carti, iar modalitatea de filmare, de la imaginea de ansamblu a incaperii la prezentarea clara a personajelor ajuta la structurarea unui prim portret al personajelor. Didina se hotaraste sa paraseasca locul pentru a se retrage cu amantul sau, Nae, lasandu-l pe Pampon sa-si continue jocul de carti. La intoarcerea lui Pampon acasa, apare efectul comic caci Nae nu se simte amenintat de sosirea lui Pampon si nu se grabeste deloc sa se ascunda; el isi aduna linistit hainele si se ascunde sub pat in timp ce Didina adopta o pozitie inocenta si atragatoare. Urmeaza ritualul lui Pampon in care el se dezbraca, dar gaseste pe jos un abonament la frizerie si un bilet adresat Bibicului, adica amantului a carui identitate nu o cunoaste inca, iar, de data aceasta, secventele in care Pampon se imbraca sunt taiate pentru a sugera rapiditatea cu care el actioneaza cuprins de furie si de sentimentul tradarii, indreptandu-se spre frizerie.

Dupa un timp, isi face va face aparitia la frizerie un personaj feminin, Mita Baston, care nervoasa si ea, intreba de Nae. Mita este tipul femeii pasionale, il iubeste pe Nae si ii dezvaluie amanunte lui Iordache, ca e “nenorocita”, pentru ca amantul ei o “traduce la sigur”. Expresia pasiunii ei pare dubioasa si cam exagerata cand exclama “Nae! Nae, pe care l-am iubit, pe care l-am adorat pentru eternitate, pana la nebunie..” nestiind ca adoratia ei nu l-ar putea emotiona pe Iordache care ii raspunde indiferent “Ei! Da”. Ea isi gaseste un partener de gelozie in Iancu Pampon, trisorul si amantul Didinei Mazu si ii procura dovada tradarii-biletul pe care ea l-a scris lui Nae.

Filmul reuseste sa ofere actiunii un surplus de haos si nebunie prin secventele in care isi face aparitia circul. Unele cadre tind sa para halucinante fiindca atunci cand oamenii circului isi fac numarul, modul in care este realizata filmarea ajuta la crearea acestei senzatii. De asemenea, personajele actiunii se intrepatrund cu multimea, indicand astfel o asemanare in zarva pe care o fac, dar si de aceasta data, coloana sonora participa intr-un mod favorabil, creand o atmosfera dinamica, de circ.

Un alt nefericit in dragoste este Mache Razachescu, zis Cracanel, cel care este hartuit si palmuit de Pampon crezand ca este Bibicul. Cracanel este de asemenea, amantul Mitei. Intr-un final, cei doi se impaca si urmeaza ca Cracanel sa-si destainuie seria neagra

a nenorocului. Afla din biletul gasit de Pampon ca el este Mangafaua si plange, povestind cum a fost inselat de opt ori: “Am plans, cum plang si acuma, caci eu tin mult la amor: am plans si am iertat-o”. Se observa personalitatile celor doi structurate in antiteza: Pampon este un barbat violent, vrea cu orice pret sa-l gaseasca pe amantul amantei sale si sa-l pedepseasca, iar Cracanel este un barbat slab, fricos, este dispus sa ierte din nou, desi a fost inselat de opt ori, izbucneste deseori in plans pentru ca are “naturelul simtitor”. Un lucru pe care amandoi il au in comun este atitudinea pe care ei o adopta fata de femei spunand ca ele nu sunt de vina, ci au fost amagite de seducator.

Seara, la balul mascat, isi face aparitia Didina, însă este nevoită să îţi schimbe costumul fiindcă a fost descoperită de către Candidat. Intre Didina si Mita este realizat un contrast, caci, fata de Mita care este o fire impulsiva, Didina tinde spre femeia superioara, este galanta si tare dichisita.

Pampon si Cracanel pornesc in cautarea Bibicului, in timp ce Didina îsi schimbă costumul cu cel al Miţei iar Iordache este silit să şi-l schimbe cu cel al lui Nae, iar Nae cu cel al Candidatului. Schimbul de costume îi derutează pe Cracanel si Pampon care se iau la harţă cu Iordache, insa isi dau seama de greseala, iar Iordache scapă anunţânu-i pe Didina şi Nae, urmand ca aceştia sa plece de la bal. Miţa îi vede, iar Pampon împreună cu Cracanel şi cu mai mulţi oameni îi urmăresc, dar la un moment dat, rolurile se schimba caci cei doi, Pampon si Cracanel vor fi cei fugariti pentru vandalism. In film, isi fac prezenta doua personaje care nu apartin povesti, si anume Conul Leonida si consoarta sa, Coana Efimita, care se intrepatrund cu restul personajelor. Zarva de la final o face pe Efimita sa creada ca este revolutie (“Revolutie! Batalie mare Leonido!”), iar cei doi se ridica din pat si speriati se ascund, pe cand Pampon si Cracanel iau cu asalt casa lor si se ascund sub plapuma. Confuzi, se saluta, iar barbatii pleaca si ajung intr-un cimitir. Mita si Didina se intalnesc la frizerie si se iau la harta din pricina lui Nae, in timp ce Pampon si Cracanel ajung la sectie unde, alaturi de Nae clarifica situatia. Din nou, atmosfera creata de duce cu gandul la un joc copilaresc in care personajele se fugaresc unul pe altul, in timp ce Nae scapa basma curata.

Finalul aduce toate personajele la un loc, intr-o atmosfera distinsa, toti se delecteaza cu multa bautura, si dupa cum intalinim la toate comediile, dupa ce are loc impacarea generala, deznodamantul este vesel. Consider ca piesa “D’ale carnavaluluii” este o piesa de rezistenta din repertoriul lui Caragiale, personajele sunt bine caracterizate si redau in totalitate tipurile societatii, iar ecranizarea este un succes deoarece actorii au fost foarte bine alesi, au reusit sa interpreteze rolul pe care l-au avut iar actiunea s-a desfasurat conform actiunii, cu mici diferente si adaosuri, din partea regizorilor Aurel Miheles si Gheorghe Naghi, care au dus la o mai buna interpretare a povestii.