cursul-1 dreptul concurentei

4
Curs:1 Notiuni introductive Obiectul si scopul dreptului concurentei Dreptul concurentei a fost definit ca fiind ansamblu de relgmentari, menite sa asigure in raporturile de piata interne si internationale existenta si exercitiul normal al competitiei dintre agentii economici in lupta pentru castigarea, extinderea si pastrarea clientelei In actuala formulare, art 1 din Legea concurentei pune accentul pe promovarea intereselor consumatorilor care ar fi astfel, alaturi de intreprinderi, beneficiarii mentinerii unui mediu concurential normal Astfel, dreptul concurentei ar putea fi definit ca fiind acea ramura de drept formata dintr-un complex de norme juridice imperative, destinate sa asigure prin organele statului exercitiul normal al competitiei intre intreprinderi, atat in interesul licit al lor cat si al consumatorilor In ce priveste natura juridica, aceasta ramura de drept poate fi considerata ca facand parte din, in principiu, din categoria dreptului public, deoarece cuprinde norme imperativ-prohibitive a caror respectare este monitorizata in numeroase cazuri de organe specializate ale administratiei publice, cum ar fi Consiliul Concurentei Prin restrictiile pe care le impune cu privire la anumite practice anti-concurentiale sau de concurenta ilicita si prin supravegherea respectarii acestor restrictii, dreptul concurentei protejeaza exercitarea libera a drepturilor agentiilor economici care alcatuiesc esenta dreptului comercial si a dreptului privat in general El apara totodata libertatea contractuala si libertatea de actiune extracontractuala a agentilor economici. Dreptul concurentei are ca obiect de reglementare relatiile sociale dintre agentii economici care trebuie desfasurate in asa fel incat sa se asigure prevenirea practicilor anticoncurentiale din partea unor 1

Upload: alina-olivia-pirvuletu

Post on 29-Sep-2015

13 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Dreptul concurentei

TRANSCRIPT

Curs:1

Notiuni introductiveObiectul si scopul dreptului concurentei

Dreptul concurentei a fost definit ca fiind ansamblu de relgmentari, menite sa asigure in raporturile de piata interne si internationale existenta si exercitiul normal al competitiei dintre agentii economici in lupta pentru castigarea, extinderea si pastrarea clientelei

In actuala formulare, art 1 din Legea concurentei pune accentul pe promovarea intereselor consumatorilor care ar fi astfel, alaturi de intreprinderi, beneficiarii mentinerii unui mediu concurential normal Astfel, dreptul concurentei ar putea fi definit ca fiind acea ramura de drept formata dintr-un complex de norme juridice imperative, destinate sa asigure prin organele statului exercitiul normal al competitiei intre intreprinderi, atat in interesul licit al lor cat si al consumatorilor

In ce priveste natura juridica, aceasta ramura de drept poate fi considerata ca facand parte din, in principiu, din categoria dreptului public, deoarece cuprinde norme imperativ-prohibitive a caror respectare este monitorizata in numeroase cazuri de organe specializate ale administratiei publice, cum ar fi Consiliul Concurentei

Prin restrictiile pe care le impune cu privire la anumite practice anti-concurentiale sau de concurenta ilicita si prin supravegherea respectarii acestor restrictii, dreptul concurentei protejeaza exercitarea libera a drepturilor agentiilor economici care alcatuiesc esenta dreptului comercial si a dreptului privat in generalEl apara totodata libertatea contractuala si libertatea de actiune extracontractuala a agentilor economici.Dreptul concurentei are ca obiect de reglementare relatiile sociale dintre agentii economici care trebuie desfasurate in asa fel incat sa se asigure prevenirea practicilor anticoncurentiale din partea unor intreprinderi sau asocieri de intreprinderi ce se pot concretiza in acorduri, decizii sau practici concertate, restrictive de concurenta precum si in abuz de pozitie dominanta, comportamentul monopolist al concertarilor economice pe piata concurentiala cat si faptele de concurenta neloiala care afecteaza agentii economici, distorsionand mediul concurential

Al doilea obiect important il constituie reglarea relatiilor dintre agentii economici, astfel incat sa se asigure o reala protective a consumatorilor.Potrivit art. 1 din Legea Concurentei nr. 21/1996, normele juridice specifice dreptului concurentei au drept scop protectia, mentinerea si stimularea concurentei si a unui mediu concurential normal, in vederea promovarii intereselor consumatorilor

Izvoarele dreptului concurenteiIzvoarele internationale ale dreptului concurentei sunt conventiile care au menirea de a asigura existenta unui mediu concurential corect

Izvoarele dreptului concurentei in cadrul Uniunii Europene, care se regasesc in documentele Uniunii, asigura conditiile propice unei concurente loiala si reprezinta o premisa a functionarii a pietei unice Uniunii Europene

TFUE art 101 si art 102

Izvoarele interne ale dreptului concurentei sunt :

Constitutia Romaniei care stipuleaza in art. 135 alin. 1 ca economia Romaniei este economie de piata bazata pe libera iniatiativa si concurentaLegea 21/1996 a concurentei, republicata cu modificarile si completarile ulterioarele

Legea 145/5 iulie 2011, pentru aprobarea OUG nr. 75/2010 privind modificarea si completarea Legii concurentei nr 21/1996Legea nr 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale(toate se gasesc pe site-ul Consiliului Concurentei)Principii care guverneaza dreptul concurentei

Din continutul reglementarilor, la nivel national se desprind mai multe reguli cu caracter de principiu

- principiul liberei concurente consacrat prin art. 135 din Constitutia Romaniei si celelalte acte normative din domeniu

- principiul liberei stabiliri a preturilor care este prevazut in art. 4 alin 1 din legea 21/1996, consta in aceea ca in principiu preturile produselor, tarifelor, serviciilor si lucrarilor se determina in mod liber prin concurenta pe baza cererii si ofertei

In cadrul unor activitati cu caracter de monopol natural sau al unor activitati economice stabilite prin lege, preturile si tarifele se determina si se ajusteaza cu avizul Ministerului Finantelor Publice desigur cu exceptia celor pentru care prin legi speciale sunt prevazute ale competenteIn sectoarele economice sau pe piete unde concurenta etse exclusa sau substantial restransa prin efectul unei legi sau datorita existentei unei pozitii de monopol, Guvernul cu avizul Consiliului Concurentei poate prin hotarare sa instituie forme corespunzatoare de control al preturilor pentru o perioada de cel mult 3 ani, care poate fi prelungita succesiv pe durate de cel mult 1 an. De asemenea poate intervene si pentru situatii de criza sau de imprejurari exceptionale- principiul interzicerilor practicilor anticoncurentiale si monopoliste- pot caruia legea interzice intelegerile, deciziile sau practicile concertate ale intreprinderi sau asociatiilor de intreprinderi, abuzul de pozitie dominant, ajutorul de stat (art 5, 6, 9)- principiul eticii concurentiale- consta in obligatia comerciantilor de a isi exercita activitatea cu buna-credinta potrivit uzantelor cinstite cu respectarea intereselor consumatorilor si a cerintelor concurentei loiale - principiul aplicarii obligatorii a normelor de drept al concurentei -Aceasta sarcina revine Consiliului Concurentei ca autoritate administrativa nationala, in domeniul concurentei, autonoma si investita cu puteri depline pentru realizarea scopului respective.- principiul aplicarii directe in dreptul national al unor reglementari ale Uniunii Europene privind concurenta, astfel consiliul concurentei aplica dispozitiile art. 101 si 102 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene , potrivit Reglementului Consiliului CE nr 1/2002 al Consiliului din 16 decembrie 2002 in cazurile in faptele intreprinderilor pot afecta comertul intre statele membre ale Uniunii Europene.- principiul sanctionarii agentilor vinovati care consta in faptul ca nerespectarea normelor imperative privind modul in care trebuie sa se realizeze concurenta intre intreprinderi sau asociatii de intreprinderi are ca efect dispunerea masurilor de restabilire a legalitatii din partea Consiliului Concurentei precum si aplicarea sanctiunilor specifice dreptului concurentei (contraventionale sau penale). De asemenea, cand un concurent a fost pagubit prin actiunile ilicite ale altui concurent, acesta din urma poate fi obligat la plata de daune materiale si morale.1