Universitatea Spiru Haret Bucureşti

Facultatea de Științe Juridice și Științe Economice, Constanţa

Departamentul Științe Juridice

Dreptul Concurentei

-note de curs-

lect. univ.dr. Ioan Solomon

2018

1

Cuprins curs:

1. Aspecte generale privind Dreptul concurentei

1.1 Definitia dreptului concurentei

1.2 Obiectul dreptului concurentei

1.3 Trasaturile dreptului concurentei

1.4 Legatura dreptului concurentei cu alte ramuri de drept

1.5 Izvoarele dreptului concurentei

2. Institutii fundamentale ale dreptului concurentei

2.1 Concurenta

2.2 Piata relevanta

2.3 Intreprinderea

2.4 Felurile concurentei

3. Practicile monopoliste

3.1 Intelegerile si acordurile anti concurentiale

3.2 Abuzul de pozitie dominant

3.3 Concentrarile economice

3.4 Ajutoarele de stat

3.5 Aspecte procedurale si sanctiuni

4. Concurenta comerciala neloiala

4.1 Aspecte introductive

4.2 Raspunderea pentru concurenta neloiala

4.3 Actele de concurenta neloiala

2

Note de curs:

1. Aspecte generale privind Dreptul concurentei

1.1 Definitia dreptului concurentei

Este ramura de drept formata din ansamblul de norme juridice care asigura existenta pe

piata interna si international exercitiul normal al competitiei dintre profesionisti.Exista doua

categorii de conceptii si anume : o conceptie extensive si una restrictive. In conceptia

extensiva,dreptul concurentei comerciale reprezinta un asamblu de norme juridice care

reglementeaza lupta dintre agentii economici in scopul atingerii si mentinerii clientele. In

conceptia restrictive,dreptul concurentei comerciale este privit prin prisma a doua categorii de

interpretari; monista si dualista. Interpretarea monista se refera fie la reprimarea practicilor

monopoliste,fie reprimarea exercitiului abuziv al libertatilor de care beneficiaza agentii

economici in lupta pentru atragerea si mentinera clientele.In cea ce priveste interpretarea

dualista,dreptul concurentei are ca obiect atat reglementarile antimonopoliste,cat si cele ce

combat actele de concurenta neloiala. Interpretarea dualista este cea mai acceptata opinie

doctrinara,deoarece permite delimitarea obiectului dreptului concurentei de cel al altor ramuri de

drept.

Conceptele care stau la baza raporturilor de Drept Concurential sunt:

- piata relevanta

- concurenta neloiala

- intelegerile

- ajutoarele de stat

- imitarea

- deorganizarea activitatii competitorului

Totalitatea normelor prin care se asigura protectia concurentei prin reprimarea practicilor

monopoliste formeaza dreptul anti-trust.

1.2 Obiectul dreptului concurentei

Il constituie protectia pietei prin reprimarea practicilor monopoliste si protectia

concurentilor prin reprimarea manifestelor de concurenta neloiala. Pentru unii autori obiectul

dreptului concurentei il formeaza functia sociala a concurentei economice, protectia intereselor

individuale ale participantilor la viata economica. Principalul obiectiv este mentinerea unui

echilibru normal, rational pe o piata in care concurenta libera este de multe ori inteleasa in sensul

libertatilor totale (de a face ce vrea).

3

1.3 Trasaturile dreptului concurentei

Dreptul concurentei are un caracter economic, caracter subiectiv, caracter evolutiv,

caracter compozit.

Caracterul economic in dreptul concurentei este un factor cu caracter dinamic prin

intermediul lui, profesionistii fiind stimulati sa ofere consumatorilor produse ori servicii de

calitate la un pret cat mai scazut. Totodata dreptul concurentei utilizeaza o serie de concepte si

teorii economice cum ar fi : piata relevanta, monopolul, oligopolul, concurenta perfecta,

concurenta imperfecta.

In cadrul caracterului subiectiv, actele si faptele care distorsioneaza concurenta reprezinta

vointa autoritatilor care vegheaza asupra mentinerii echilibrului concurential.

Caracterul evolutiv este in plin proces de formare intrucat si economia de piata, ca

premisa pentru existenta concurentei este in curs de trecere spre economia functionala.

Caracterul compozit contine norme de drept material si norme de drept processual

specifice altor ramuri de drept: drept comercial, drept administrativ, drept penal, dreptul

proprietatii intelectuale, dreptul consumatorilor.

1.4 Legatura dreptului concurentei cu alte ramuri de drept

a) Relatiile dreptului concurentei cu dreptul comercial

Dreptul concurentei s-a desprins din dreptul comercial . Intre cele doua ramuri de drept

exista nenumarate puncte comune deoarece, pe de o parte subiectele dreptului concurentei sunt in

principal comerciantii iar pe de alta parte unul din scopurile acestei ramuri de drept este de a

impune respect unei deontologii profesionale , dar aceasta nu inlatura distinctivitatea celor doua

ramuri.

Sub aspectul domeniului de aplicare, dreptul concurentei nu reglementeaza faptele de

comert ci alte categorii de fapte distincte, care scapa de sub egida dreptului commercial

(denigrarea unui rival, abuzul de pozitie dominanta, etc.) pe care nu le favorizeaza ci le

incrimineaza.

Din punct de vedere al finalitatii normelor, dreptul concurentei vizeaza deontologia

profesionala pec and dreptul dreptul comercial pe cand dreptul comercial vizeaza statutul juridic

al comerciantilor.

b) Relatiile dreptului concurentei comerciale cu dreptul consumatorilor

Ca si dreptul concurentei, dreptul consumatorilor este o ramura noua de drept care s-a

desprins din dreptul comercial.

La baza celor doua ramuri de drept sta insasi actele normative – in material concurentei – Legea

21/1996, care in art. 1 prevede ca: “Prezenta lege are drept scop pretectia, mentinerea si

4

stimularea concurentei si a unui mediu concurential normal, in vederea promovarii intereselor

consumatorilor”.

Deasemenea Legea 11/1991, arata in art. 1 urmatoarele: “Comerciantii sunt obligati sa

isi exercite activitatea cu buna credinta, potrivit uzantelor cinstite, cu respectarea intereselor

consumatorilor si a cerintelor concurentei loiale”.

Practic, scopul final al celor doua ramuri de drept este acela de a proteja interesele

consumatorilor.

c) Relatiile cu dreptul civil se caracterizeaza in materia raspunderii delictuale, a nulitatii

si a prescriptiei extinctive.

d) Legaturile cu dreptul proprietatii intelectuale, acesta continand reglementari care vin

sa completeze protectia acordata prin legi special ale drepturilor de proprietate intelectuala.

e) Raporturile cu dreptul administrativ

Autoritatea publica care asigura aplicarea regulilor de concurenta.

Consiliul Concurentei este un organ administrativ iar raspunderea celor care incalca

aceste reguli este de natura contraventionala.

f) Legaturile cu dreptul penal

Se regasesc la infractiuni speciale precum si utilizarea unor institutii de drept penal si

implicit procesul penal.

g) Raporturile cu dreptul procesual civil sunt evidente, normele speciale

de procedura care sunt continute de legile in materia concurentei fiind completate cu normele

de procedura civila. In concluzie, desi dreptul concurentei comerciale este o ramura de drept

compozit care preia multe institutii din alte ramuri de drept nu trebuie uitat elementul esential

care ii confera particularitate si il transforma intr-o ramura de drept distincta:

adaptarea economica si juridica a acestora la scopul sau final: mentinerea nedistorsionata,

nerestrictionata a competitiei economice, a concurentei pe o piata si

protejarea participantilor la aceast competitie impotriva unor mijloace neoneste utilizate de alti

concurenti.

5

1.5 Izvoarele dreptului concurentei

In cadrul concurentei loiale avem trei categorii de izvoare: interne, internationale si

comunitare. Ele cuprind norme de drept material si norme conflictuale.

a) Izvoare interne

Primele norme de reglementare, pana la adoptarea legilor speciale, au fost art. 998-999

Cod Civil, care reglementeaza raspunderea extracontractuala.

Legea din 17.03.1884 reglementeaza comertul ambulatoriu (se refera la lichidarea stocurilor).

Legea privin reprimarea concurentei neloiale 151/1932 in vigoare pana la 1973, a fost principalul

izvor de drept pana in perioada comunismului.

Constitutia Romaniei contine prevederi pe temeiul carora s-a creat dreptul concurentei

comerciale , la nivel constitutional apare principiul liberei concurente si initiative.

Principalele acte normative in material concurentei sunt:

Legea 11/1991 privind concurenta neloiala

Legea 21/1996 urmareste sa asigure existenta concurentei libere, neperturbata,

nerestrictionata, nedistorsionata pe piata prin interzicerea unor practici monopoliste

care ar avea ca finalitate diminuarea concurentei.

Legea 31/1996 privind monopolul de stat care consacra dreptul statului de a stabili

regimul de acces al agentilor economici la activitatile economice considerate

monopol de stat si conditiile de exercitare acestora.

Legea 143/1999 privind ajutorul de stat.

b) Izvoare internationale

Acestea izvoare sunt constituite din acordurile bi sau multilaterale pe care tara noastra

le-a incheiat sau la care a aderat ori le-a ratificat.

Reprezentative in acest sens sunt :

- Conventia Uniunii de la Paris pentru protejarea proprietatii intelectuale cuprinde dispozitii

referitoare la concurenta neloiala.

- Acordul General pentru Tarife si Comert (GATT) reglementeaza dumping-ul si subventiile la

export

-Acordul European de asociere intre Romania, pe de o parte, comunitatile europene si statele

membre ale acestora, pe de alta parte care stabileste si in materia concurentei comerciale reguli

aplicabile relatiilor economice dintre tara noastra si statele membre ale Uniunii Europene.

6

c) Izvoare comunitare (la nivelul Uniunii Europene)

- Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene (norme comune privind concurenta,

impozitarea si armonizarea legislativa )

- Regulamentul nr. 1/2003/C.E. al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea in

aplicare a normelor de concurenta prevazute la art. 81 si 82 din Tratat

- Regulamentul nr. 139/2004/C.E. al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul

concentrarilor economice intre intreprinderi

- Regulamentul nr. 2006/2004/C.E al Parlamentului European si al Consiulului din 27

octombrie 2004 privind cooperarea dintre autoritatile nationale insarcinate sa asigure aplicarea

legislatiei in materie de protectie a consumatorului

- Regulamentul Consiliului nr. 1225/2009/C.E din 30 noiembrie 2009 privind protectia impotriva

importurilor care fac obiectul unui dumping din partea tarilor care nu sunt membre ale

Comunitatii Europene

- Directiva 85/577/CEE a Consiliului din 20 decembrie 1985 privind protectia consumatorilor in

cazul contractelor negociate in afara spatiilor comerciale

- Directiva Consiliului 90/314/CEE din 13 iunie 1990 privind pachetele de servicii pentru

calatorii, vacante si circuite

- Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele

incheiate cu consumatorii

- Directiva 98/6/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 16 februarie 1988 privind

protectia consumatorului prin indicarea preturilor produselor oferite consumatorilor

- Directiva 99/44/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite

aspecte ale vanzarii de bunuri de consum si garantiile conexe

- Directivei 97/7/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 20 mai 1997 privind protectia

consumatorilor in cadrul contractelor la distanta

-Directiva Parlamentului European si a Consiliului nr. 2005/29/CE din 11 mai 2005

privind practicile comerciale neloiale ale intreprinderilor de pe piata interna fata de

consumatori

- Directiva Parlamentului European si Consiliului nr. 2006/114/CE din 12 decembrie 2006

privind publicitatea inselatoare si comparativa

- Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008

privind contractele de credit pentru consumatori

- Directiva 2008/122/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 14 ianuarie 2009

privind protectia consumatorilor in ceea ce priveste anumite aspecte referitoare la contractele

privind dreptul de folosinta a bunurilor pe durata limitata, la contractele privind produsele de

vacanta cu drept de folosinta pe termen lung, precum si la contractele de revanzare si de

schimb

- Directiva 2009/22/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind

actiunile in incetare in ceea ce priveste protectia intereselor consumatorilor.

7

2. Institutii fundamentale ale dreptului concurentei

2.1 Concurenta

Notiunea de concurenta este folosita in toate relatiile sociale. Aceasta notiune provine

din limba latina, de la termenul concurrere care inseamna a se infrunta.

In sensul larg al acceptiunii, prin concurenta se intelege confruntarea dintre agentii

economici cu activitati identice sau similare, exercitata in domeniile deschise pietei, pentru

castigarea si conservarea clientelei, in scopul rentabilizarii propriei intreprinderi.

In literatura juridica, ea este definita ca fiind rivalitatea sau lupta desfasurata cu

mijloace economice intre comercianti sau industriasi pentru cucerirea pietei, producerea si

desfacerea unor produse, atragerea si mentinerea clientelei si obtinerea de beneficii.

Intr-o alta definitie, mai simplificata, este considerata o lupta adesea acerba intre

agentii economici care exercita aceeasi activitate sau o activitate similara pentru dobandirea,

mentinerea si extinderea clientelei.

Diversificarea continutului notiunii de concurenta a condus la formarea unei ramuri

de drept distincte: dreptul concurentei.

In literatura de specialitate, dreptului concurentei ii sunt atribuite doua acceptiuni

diferite.

In sens larg, prin dreptul concurentei se intelege ansamblul normelor juridice care

reglemeneaza raporurile privind reprimarea concurentei neloiale si resrictiile impuse

concurentei. In sens resrans, acest drept se resrange la raporurile juridice privind

combaterea concurentei neloiale.

Concurenta comerciala constiuie insiutia juridica fundamenala a drepului

concurentei. Ca parte integranta a realitatii economico-juridice, aceastaa ese influentata

permanent de politica comerciala inernationala.

Politica de concurenta urmareste sa creeze piete cu concurenta loiala si sa previna

formarea monopolurilor care isi impun preturile în detrimentul consumaorilor. Conlucrarea

in acest domeniu se realizeaza prin Organizatia Mondiala a Comertului si Organizatia penru

Cooperare si Dezvoltare Economica, dar si prin acorduri multilaterale sau bilaterale.

2.2 Piata relevanta

Crearea unei piete unice in cadrul Uniunii Europene presupune indeplinirea

conditiilor pentru exercitarea unei concurente libere. Comunicarea Comisiei Europene

intitulată O piata unica pentru Europa secolului XXI evidentiaza preocuparile existente la

nivel comunitar cu privire la extinderea spatiului concurential pentru operatorii economici,

concomitent cu respectarea regulilor Organizatiei Mondiale a Comertului.

Data fiind diversitatea formelor pe care le imbraca relatiile comerciale, este greu de

formulat o definitie unica a notiunii de piata. Regulile de concurenta tind spre o uniformizare;

din aceasta perspectiva, putem vorbi de „un spatiu fara granite interne”, pe care se confrunta

comercianti de nationalitati diferite.

8

Concurenta comerciala presupune delimitarea pietei relevante, cu scopul de a masura

concurenta actuala sau potentiala si de a sanctiona comportamentul unuia sau mai multor

operatori economici.

Principalul obiectiv al definirii pietei relevante este acela de a identifica presiunile

concurentiale cu care se confrunta un operator economic. Totodata, autoritatea de concurenta

poate aprecia si aplica sanctiuni daca concurenta a fost distorsionata prin intelegeri

anticoncurentiale, abuzuri de pozitie dominanta, concentrari economice sau fapte de

concurenta neloiala.

In 1997, Comisia Europeana a elaborat si publicat o Comunicare privind definirea

pietei relevante in cadrul dreptului comunitar al concurentei, in care a subliniat necesitatea

delimitarii pietei produselor sau serviciilor de piata geografica, precizand totodata ca

principiile care le guverneaza sunt identice.

Potrivit doctrinei, piata relevanta exprima ambianta in care se intalnesc vointele

ofertantilor cu vointele solicitantilor si indeplineste functia economica de realizare a legaturii

dintre cererea si oferta de marfuri, servicii sau lucrari, stabilind circuitul dintre productie si

consum.

2.3 Intreprinderea

In dreptul comunitar notiunea de intreprindere nu este definita in Tratatul privind

functionarea Uniunii Europene. Curtea Europeana de Justitie a precizat ca intreprinderea este

orice entitate, care are o organizare unitara a elementelor personale, materiale si incorporale

si care urmareste, in mod durabil, un scop economic determinat ( a se vedea Hotararea

16 C.J.C.E. din 13 iulie 1961, cauza C-19/61, Mannesmann AG impotriva Inaltei Autoritati a

Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului).

In legislatia romana, definitia legala a intreprinderii este formulata in mai multe acte

normative. Astfel, potrivit dispozitiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, prin

intreprindere se intelege orice operator economic angajat intr-o activitate constand in oferirea

de bunuri sau de servicii pe o piata data, independent de statutul sau juridic si de modul de

finantare, astfel cum este definita in jurisprudenta Uniunii Europene.

Art. 2 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea infiintarii si dezvoltarii

intreprinderilor mici si mijlocii defineste intreprinderea ca fiind orice forma de organizare a

unei activitati economice, autonoma patrimonial si autorizata potrivit legilor in vigoare, sa

faca acte si fapte de comert, in scopul obtinerii de profit, in conditiile de concurenta,

respectiv: societatile comerciale, societati cooperative, persoane fizice care desfasoara

activitati economice in mod independent si asociatiile familiale autorizate potrivit

dispozitiilor legale in vigoare.

În conformitate cu art. 4 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 217/2005 privind constituirea,

organizarea si functionarea comitetului european de intreprindere, constituie intreprindere

orice entitate publica sau privata care desfasoara o activitate economica, cu scop lucrativ sau

nu.

9

In art. 2 lit. (f) din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de

catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale,

intreprinderea economica desemneaza activitatea economica desfasurata in mod organizat,

permanent si sistematic, combinand resurse financiare, forta de munca atrasa, materii prime,

mijloace logistice si informatie, pe riscul intreprinzatorului, in cazurile si in conditiile

prevazute de lege.

Potrivit doctrinei, intreprinderea are o acceptiune larga. In sfera de aplicare a notiunii

de intreprindere pot fi incluse orice persoane care exercita o activitate economica, precum

comercianti persoane fizice si juridice, dar si entitatile lipsite de personalitate juridica. Un

inventator persoana fizica ce si-a comercializat inventia concesionand o licenta de brevet a

fost calificat drept intreprindere in acceptiunea regulilor comunitare. O filiala sau o sucursala

a unei companii sunt considerate intreprinderi. De asemenea, grupurile de interes economic,

asociatiile si fundatiile sunt considerate intreprinderi.

Analizand prevederile legale, putem deduce ca intreprinderea se caracterizeaza prin

activitatea sa comerciala, prin care se urmareste producerea de bunuri, executarea de lucrari

ori prestarea de servicii pentru obtinerea unui profit. Totodata, intreprinderea presupune o

organizare autonoma a activitatii cu ajutorul factorilor de productie in vederea derularii

activitatilor de productie, comert sau prestari, precum si asumarea riscului activitatii de

intreprinzator.

2.4 Felurile concurentei

Concurenta este bazata pe cerere si oferta, dar exista domenii in care fie prin lege, fie

prin vointa partilor, concurenta este interzisa sau resrictionata.

Formele sub care se poate prezena confrunarea dinre subiecele raporului juridic ale

concurentei sunt :

a) Concurenta pura si perfecta este un model teoreic, abstract, ideal care priveste confruntarea ca

un scop in sine. Aceasta prezinta o serie de trasaturi care o situeaza la polul opus monopolului si

monopolismului.

-atomicitatea pietei - presupune existenta unui numar mare de vanzatori si cumparatori de talie

mijlocie ai unui bun, care actioneaza in mod independent si care prin actiunile

lor nu pot influenta in mod semnificaiv piata;

-omogenitatea produsului – consta in aceea ca produsele de acelasi tip pe care intreprinderile le

comercializeaza pe piata respectiva sunt similare

din punct de vedere calitativ , ceea ce permite consumatorilor sa prefere produsul care poate fi

obinut la pretul cel mai mic.

10

-transparena se realizeaza daca pe piata se constata un flux informational exhausiv astfel incat

consumatorul are acces imediat, direct si complet la orice date semnificative ce privesc pretul si

calitatea unui produs.

-absenta oricaror bariere la accesul pe piata al inreprinderilor;

-mobilitatea factorilor de productie: consta in posibilitatea agentilor economici si a capitalului pe

care il detin de a se conforma evolutiei pietei cand aceasta devine nerentabila schimbandu-si

profilul.

-neinterventia statului echivaleaza cu libertatea concurentei, care inceteaza sa mai fie perfecta de

indata ce prin masuri administrative i se aduc restrangeri.

b) Concurenta pe piata este imperfecta atunci cand cel putin una dinre regulile

concurentei pure si perfecte nu ese verificata. Paricipantii pot influenta, in mod individual,

raportul dinre cererea si oferta de marfuri si nivelul pretului.

In functie de numarul si forta economica a operatorilor economici producatori si

consumatori, piata cu concurenta imperfecta poate sa existe in una dinre urmatoarele forme:

monopol, oligopol si concurenta monopolistica.

Monopolul se caracerizeaza prin exisenta pe o piata a unui singur producaor al unui

anumit produs. O alta trasatura este lipsa substituentilor penru produsul respectiv. Inr-o

astfel de siuatie, jocul concurential este distorsionat, intrucat pretul produsului este fixat de

firma producatoare, si nu ca urmare a cererii si ofertei. Consumatorii sunt obligati sa cumpere

produsul oferit de monopolist, in lipsa altei optiuni. Pretul de monopol este mai mare decat

cel practicat pe pietele pe care exista concurenta.

Totusi, a fost avansat un argument care militeaza pentru sustinerea monopulului si

anume ca acesta poate conduce la profituri mari, care, la randul lor, constituie o baza pentru

inovatii.

Legislatiile trateaza diferit monopolul in functie de cota de piata pe care o detine un

operaor economic, în economiile moderne monopolurile fiind cazuri foare rare.

Monopsonul, denumit si monopolul cumparaorului, reprezinta siuatia de pe piata

generata de exisenta unui cumparaor unic si a unui numar mare de producatori.

Cumparaorul este cel care fixeaza volumul productiei si pretul de vanzare, monopsonul

conducand la scaderea pretului platit producatorilor.

Oligopolul ese o structura de piata intermediara, controlata de un numar mic de

producatori si cumparatori.

Caracteristica fundamentala a pietei de oligopol este inerdependenta actiunilor

diferitilor producatori, in sensul ca preturile, cantitatea de produse oferite si profitul unui

producator depind de reactiile celorlalti producatori.

Maximizarea profitului pe piata de oligopol este bazata fie pe omogenitatea

produsului si concurenta prin pret, fie pe adoptarea unei strategii de diferentiere a produsului

si concurenta in afara pretului, prin anumie performante care privesc eficienta in uilizare.

Concurenta monopolistica se situeaza intre concurenta perfecta si monopol. Aceasta

se caracterizeaza prin exisenta unui numar mare de concurenti, diferentierea produsului,

accesul liber pe piata si capacitatea limitata de a influenta preturile.

Regulile intrecerii au menirea sa stimuleze si sa vegheze la respectarea loialiatii

concurentei pe piata. O concurenta care nu este reglementata si monitorizata de catre stta

poate conduce la comportamente deviante din parea comerciantilor si poate afecta ineresele

11

consumatorilor. Ocrotirea ei poae urma doua cai: una preventiva si alta sanctionatoare. Din

pacate, controlul preventiv se dovedeste ineficace de cele mai mule ori, singura solutie fiind

aplicarea sanctiunilor, inerventia statului in jocul concurentei fiind indispensabila.

3. Practicile monopoliste

3.1 Intelegerile si acordurile anti concurentiale

Protejarea concurentei loiale prin reprimarea practicilor anticoncurentiale a

constituit o prioritate inca de la constituirea Comunitatii Europene. Regulile generale privind

concurenta pe piata interna a Comunitatii Europene erau cuprinse in art. 85 si 86 din Tratatul

de la Roma din 1957 devenite 81 si 82 dupa.

Dispozitiile art. 101 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (fostul art.

81 din Tratatul Comunitatilor Europene) interzic si declara incompatibile cu piata comuna

orice acorduri intre intreprinderi, decizii de asociere de intreprinderi si toate practicile

concertate susceptibile sa afecteze comertul intre statele membre si care au ca obiect sau efect

impiedicarea, restrangerea sau denaturarea concurentei in cadrul pietei interne.

Art. 102 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (fostul art. 82 din

Tratatul Comunitatilor Europene) precizeaza ca este incompatibil cu piata interna si interzis,

in masura in care comertul intre statele membre ale Uniunii Europene este susceptibil de a fi

afectat, comportamentul uneia sau mai multor intreprinderi de a folosi intr-un mod abuziv o

pozitie dominanta pe piata interna sau pe o parte substantiala a acesteia.

Controlul respectarii dispozitiilor art. 101 si 102 din Tratatul privind functionarea

Uniunii Europene se realizeaza de catre Comisia Europeana. Procedura de control se

desfasoara potrivit Regulamentului (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002

referitor la punerea in aplicare a regulilor de concurenta prevazute in art. 81 si 82 din Tratat.

Tratatul privind functionarea Uniunii Europene nu cuprinde dispozitii referitoare

la concentrarile economice care pot denatura concurenta. Pentru a acoperi aceasta lacuna

legislativa, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Regulamentul privind concentrarile

economice.

12

3.2 Abuzul de pozitie dominant

Art. 102 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene interzice abuzul de

pozitie dominanta. Dispozitiile referitoare la abuzul de pozitie dominanta cuprinse in art. 6

alin. (1) din Legea nr. 21/1996 interzic folosirea in mod abuziv de catre una sau mai multe

intreprinderi a unei pozitii dominante detinute pe piata romaneasca sau pe o parte substantiala

a acesteia.

Conceptul de pozitie dominanta a fost definit de Curtea Europeana de Justitie ca fiind

o pozitie de putere economica de care se bucura un agent economic si care ii permite sa

afecteze concurenta pe o piata relevanta prin capacitatea pe care o are de a se comporta

independent de concurentii si cumparatorii sai si, in cele din urmă, fata de consumatorii finali

ai produsului respectiv. Practica abuzului de pozitie dominanta poate fi caracterizata ca fiind

o activitate concurentiala unilaterala, spre deosebire de practicile reglementate de art. 101 din

Tratat.

Din interpretarea art. 102 din Tratat si a art. 6 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, putem

deduce că pozitia dominata poate apartine unui singur operator economic sau mai multora.

Distingem astfel intre o dominatie individuala si una colectiva.

Dominatia individuala apartine unui singur operator economic, aflat de regula, in

situatie de monopol, cea individuala fiind cel mai des intalnita.

Pozitia dominanta colectiva presupune ca operatorii economici vizati sa constituie o

entitate colectiva in raport cu competitorii lor. Aceasta poate fi dedusa din similaritatea

structurii costurilor agentilor economici dominanti, transparenta pietei, preturi fixe, bariere

inalte la intrare, putere redusa de negociere din partea consumatorilor.

Cu privire la abuzul de pozitie dominanta, Comisia Europeana a emis un document

intitulat Orientari privind prioritatile Comisiei in aplicarea art. 82 din Tratatul CE la

practicile de excludere abuziva ale intreprinderilor dominante. Scopul elaborarii acestui

document consta in interzicerea abuzurilor comise de o intreprindere care detine o pozitie

dominanta. In acest sens, Comisia Europeana isi va orienta actiunea pentru a se asigura ca

pietele functioneaza in mod corespunzator, iar consumatorii beneficiaza de pe urma eficientei

si productivitatii concurentei efective intre intreprinderi.

13

3.3 Concentrarile economice

Notiunea de concentrare economica nu se regaseste în Tratatul privind functionarea

Uniunii Europene.

Termenul de concentrations a fost introdus prin Regulamentul (CEE) nr. 4064/89 al

Consiliului din 21 decembrie 1989 privind controlul concentrarilor economice intre agentii

economici. Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind

controlul concentrarilor economice intre intreprinderi [Regulamentul (CE) privind

concentrarile economice] a inlocuit Regulamentul (CEE) nr. 4064/89.

In legislatia noastra, Legea nr. 21/1996 dedica un capitol intreg concentrarilor

economice in cadrul art. 10 - art. 15. Prevederile legii dispun cu privire la operatiunile care

sunt considerate sau nu concentrari economice, la conditiile in care sunt notificate si supuse

controlului Consiliului Concurentei, cu privire la obligatiile care decurg si cu privire la

sanctiuni. Consiliul Concurentei a adoptat in acest sens Ordinul nr. 385 din 5 august 2010

pentru punerea in aplicare a Regulamentului privind concentrarile economice.

Regulamentul (CE) nr. 139/2004 nu arata ce se intelege prin concentrare economica,

ci doar ofera elemente cu ajutorul carora se poate contura o definitie. Potrivit doctrinei, prin

concentrare economica se intelege situatia in care un numar de operatori economici detine o

pondere ridicata a activitatii economice pe o piata, exprimata prin totalul vanzarilor, activelor

sau fortei de munca utilizata.

Conform art. 3 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 realizarea unei

operatiuni de acest fel implica o modificare de durata a controlului prin:

fuzionarea a doua sau mai multe intreprinderi independente anterior sau parti

ale unor intreprinderi

preluarea, de catre una sau mai multe persoane care controleaza deja cel putin

o intreprindere sau de catre una sau mai multe intreprinderi

achizitionarea de valori mobiliare sau de active, fie prin contract sau prin

orice alte mijloace, a controlului direct sau indirect asupra uneia sau mai multor intreprinderi

sau parti ale acestora

Regulamentul privind concentrarile economice adoptat de Consiliul Concurentei

precizeaza ca notiunea de concentrare economica include acele operatiuni care au ca rezultat

modificari de durata ale controlului intreprinderilor, si prin urmare, in structura pietei,

cuprinzand si operatiunile care conduc la crearea de societati in comun care indeplinesc in

mod durabil toate functiile unei entitati economice autonome.

In literatura noastra juridica se face distinctie intre mai multe tipuri de concentrare

economica, in functie de natura activitatii intreprinderilor implicate:

orizontala, care se realizeaza intre operatori economici care au un obiect de

activitate identic sau similar

verticala, care reuneste operatori economici din domenii de activitate diferite,

care actioneaza pe piete diferite

conglomerata, care presupune combinarea unor operatori economici cu profile

de activitate din cele mai diferite, actionand pe piete diferite.

14

Modalitati de realizare a concentrarilor

Potrivit art. 3 din Regulamentul(CE) nr. 139/2004,concentrarile economice se pot realiza print

rei modalitati,si anume:

prin fuziunea mai multor intreprinderi;

prin preluarea controlului altor intreprinderi;

prin constituirea unei societati in comun concentrative.

Fuziunea reprezinta operatiunea prin care doua sau mai multe intreprinderi independente

anterior,devin o singura entitate economica.Aceasta se realizeazaprin absorbtie si

contopire.Fuziunea presupune ca doi sau mai multi operatori economici se contopesc pentru

a alcatui o persoana juridica noua.Unele fuziuni pot reduce concurenta pe o piata prin crearea

sau consolidarea unui jucator dominant.Situatia astfel create poate afecta consumatorii prin

preturi mari,printr-o gama redusa de optiuni.

3.4 Ajutoarele de stat

Concurenta pe piata unica a Uniunii Europene poate fi distorsionata si prin sustinerea

de catre state a unor intreprinderi sau ramuri ale industriei prin acordarea de ajutoare. Linia

de demarcatie dintre ajutoarele de stat, impozitarea discriminatorie sau alte masuri cu efect

echivalent este de multe ori foarte fina. Desi sunt incluse în Tratatul privind functionarea

Uniunii Europene in capitolul privind concurenta, dispozitiile referitoare la ajutoarele de stat

sunt in stransa legatura cu prevederile privind libera circulatie a produselor si serviciilor.

Ajutoarele de stat sunt tipuri de facilitati care sunt acordate de stat sau entitati publice

sub forma de subventii, imprumuturi, reduceri de impozite sau exonerari fiscale.

La nivel comunitar, acestea sunt reglementate de art. 107- art. 109 din Tratatul privind

functionarea Uniunii Europene.

Prevederile Tratatului au fost completate de legislatia secundara. De asemenea,

practica comunitara referitoare la ajutoarele de stat are un rol deosebit de important in

interpretarea textelor legale.

Din perspectiva Acordului General pentru Tarife si Comert si a Acordului privind

Subventiile si Masurile Compensatorii, interzicerea lor echivaleaza cu respectarea

principiului interzicerii subventiei.

Pe plan intern, cadrul legal este asigurat de Legea nr. 137 din 17 mai 2007 pentru

aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile nationale in

domeniul ajutorului de stat. Scopul acestor reglementari este de a transpune dreptul intern

prevederile art. 107- art. 109 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (art. 87-89

din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene) si a legislatiei secundare adoptate in baza

acestora.

Conceptul de ajutor de stat a fost interpretat de Comisia Europeana si de Curtea de

15

Justitie într-un sens larg; el include si notiunea de subventii. Subventiile reglementate de G.

A.T.T. si Acordul privind Subventiile si Masurile Compensatorii se deosebesc de ajutorul de

stat. In timp ce subventiile au rolul de a creste nivelul competitivitatii unui operator economic

din statul de export fata de operatorul economic din statul de import, ajutorul de stat trebuie

sa readuca un operator economic sau o ramura a economiei aflati in dificultate la acelasi nivel

de competitivitate cu al celor care nu se confrunta cu probleme de ordin economic. Potrivit Curtii

Europene de justitie,ajutoarele de stat reprezinta avantaje consimtite de catre autoritatile

publice,care sub diverse forme,distorsioneaza sau ameninta sa perturbeze concurenta si

favorizeaza anumite intreprinderi.

Categorii de ajutoare de stat

In functie de efectele care le produc assupra concurentei, ajutoarele de stat sunt,ab

initio,compatibile sau incompatibile cu piata comuna.Art.107 alin (1) din Tratatul privind

functionarea Uniunii Europene declara incompatibile cu piata comuna ajutoarele care

indeplinesc o serie de conditii:

sunt acordate de catre stat sau din resursele statului,sub or ice forma;

favorizeaza anumite intreprinderi sau sectoare de productie;

denatureaza sau ameninta sa denaturize concurenta;

afecteaza schimbarile comerciale dintre statele membre

16

3.5 Aspecte procedurale si sanctiuni

Legea nr. 21/1966 prin art.51 alin.(1) constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda

de la 0,5 % la 10% din cifra de afaceri totala realizata in anul financiar anterior sanctionarii. In

cazul in care cifra de afaceri nu poate fi determinate,va fi luata in considerare cea aferenta anului

financiar in care intreprinderea a inregistrat cifra de afaceri,an imediat anterior anului de

referinta pentru calcularea cifrei de afaceri in vederea aplicarii sanctiunii.Intreprinderile sau

asociatile nou infiintate ,care nu au inregistrat cifra de afaceri in anul anterior sanctionarii,vor fi

sanctionate cu amenda.

Confuzia creata prin folosirea unei firme, inventii, marci, indicatii geografice, unui desen

sau model industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de

natura sa produca confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant sau prin punerea in

circulatie de marfuri contrafacute sau pirat, a caror comercializare adduce atingere titularului

marcii si induce in eroare consumatorul aspura calitatii produsului/serviciului atrage raspunderea

penala in conditiile art. 5 alin. 1 al Legii nr. 11/1991.

De asemenea, constituie infractiune producerea in orice mod, importul, exportul,

depozitarea, oferirea spre vanzare sau vanzarea unor marfuri/servicii purtand mentiuni false

privind brevetele de inventii, marcile, indicatiile geografice, desenele sau modelele industrial,

topografiile de circuite integrate, alte tipuri de proprietate intelectuala cum ar fi aspectul exterior

al firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare si altele

asemenea, originea si caracteristicile marfurilor, precum si cu privire la numele producatorului

sau al comerciantului, in scopul de a-I induce in eroare pe ceilalti comercianti si beneficiari.

17

4. Concurenta comerciala neloiala

4.1 Aspecte introductive

In dreptul nostru, in Legea nr. 11/1991, actele de concurenta neloiala sunt grupate in

functie de raspunderea juridica pe care o antreneaza in trei categorii in: contraventii,

infractiuni si delicte civile. Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale

comerciantilor in relatia cu consumatorii recurge la o clasificare mai simplista a practicilor

incorecte in practici comerciale inselatoare si practici comerciale agresive. La randul lor,

practicile comerciale inselatoare pot fi grupate in actiuni inselatoare si omisiuni inselatoare.

Punctul de plecare al acestor clasificari il constituie acelasi text al art. 10 al

Conventiei de la Paris in care sunt clasificate actele de concurenta neloiala in urmatoarele

categorii:

confuzia cu intreprinderea, produsele sau activitatea industriala sau comerciala

a unui concurent

denigrarea, care poate consta in afirmatii false, de natura a discredita

intreprinderea, produsele sau activitatea industriala sau comerciala a unui concurent

inducerea publicul in eroare cu privire la natura, modul de fabricatie,

caracteristicile, aptitudinea la intrebuintare sau cantitatea marfurilor.

Potrivit literaturii juridice, concurenta neloiala reprezinta o incalcare a obligatiei de

respectare a procedeelor oneste sau corecte in exercitarea unei activitati comerciale sau

industriale.

In ceea ce priveste sanctionarea concurentei neloiale se disting doua sisteme. Astfel,

potrivit unui sistem se aplica dispozitiile din dreptul comun prevazute pentru delicte si quasi-

delicte.

Doctrinal a fost remarcat faptul ca putem vorbi de un drept al concurentei neloiale ca

materie de sine statatoare, desprins din dispozitiile de drept comun privind raspunderea civila.

Legiuitorul roman a sanctionat componenta neloiala prin Legea din 18 mai 1932. Aceasta

nu definea concurenta neloiala insa continea prevederi referitoare la confuzie si false indicatii de

provenienta ca acte de concurenta neloiala.

In prezent, ea este reglementata in dreptul intern printr-o lege speciala, si anume Legea

nr. 11 din 1991, privind combaterea concurentei neloiale.

In art. 1 din Legea nr. 11/1991 este definita ca fiind orice act sau fapt contrar bunei credinte si

uzantelor cinstite in activitatea industriala si de comercializare a produselor, de executie a

lucrarilor si de efectuarea prestarilor de servicii.

18

4.2 Raspunderea pentru concurenta neloiala

Cadrul legal in materie, respectiv, Legea privind combaterea concurentei neloiale, nr

11/1991, reglementează in mod expres faptele de concurenta neloiala care pot

atrage retinerea urmatoarelor forme de raspundere: raspundere contraventionala, raspundere

penala, raspundere civila

Raspunderea contraventionala care este antrenata in cazul incalcarii prevederilor art. 4.

din Legea nr. 11/1991. Sancţiunea contraventionala consta in amenda stabilita in cuantum fix ce

se aplica de către departamentul de specialitate din cadrul Ministerului Finantelor Publice ce a

preluat atribuţiile Oficiului de Concurenta, (Direcţia Ajutor de stat . Practici neloiale. Preturi

reglementate) fie din oficiu, fie la sesizarea/plangerea unui parţii vatamate ce justifica astfel

interesul legitim, fie la a sesizarea Camerelor de Comert si Industrie.

Sanctiunea poate fi aplicata şi persoanelor juridice. Termenul de prescripţie aplicabil in aceasta

materie este termenul general de trei ani .

Raspunderea penala in cazul savarsirii infractiunilor prevazute si sanctionate de art. 5 din Legea

nr. 11/1991. Actiunea penala se pune in miscare la plângerea partii vatamate ori la sesizarea

Camerelor de Comert si IndustrieTeritoriale sau a altei organizatii profesionale ori la sesizarea

persoanelor imputernicite de Direcţia Ajutor de stat . Practici neloiale. Preturi Reglementate din

cadrul Ministerul Finantelor Publice.

Raspunderea civila. Actiunea civila prin care reclamantul solicita instantei competente sa

il oblige pe parat - autorul/autorii faptei de concurenta neloiala - sa inceteze, sa inlature actul

de concurenta neloiala, sa restituie documentele insusite in mod ilicit de la detinatorul legitim si

sa plateasca daca este cazul daune pentru prejudiciile cauzate, este desemnata in literatura de

specialitate ca actiune in concurenta neloiala. Dreptul la actiune in concurenta neloiala consacrat

de lege se prescrie în termen de un an de la data la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să

cunoască dauna şi pe cel care a cauzat-o, dar nu mai tîrziu de 3 ani de la data săvîrşirii faptei

Instanta competenta material sa solutioneze aceasta actiune este Tribunalul iar competenta

teritoriala este determinata de locului săvârşirii faptei sau de sediul paratului sau inculpatului; in

lipsa unui sediu fiind competent tribunalul domiciliului paratului sau inculpatului.

In ceea ce priveste natura acestei forme de raspundere, precizam ca opinia majoritara este in

sensul considerarii acesteia ca avand natura delictuala de tip special.

De cele mai multe ori aceste actiuni sunt insotite de ordonantapresedintiala, prin care se

solicita instantelor ca pana la solutionarea actiunii principaler sa dipusa incetarea practicii

comerciale neloiale.O alta masura speciala ce poate fi aplicata de catre instanta de judecata este

aceea a obligarii autorului faptei la publicarea hotararii respective de sanctionare in presa pe

cheltuiala sa.

19

4.3 Actele de concurenta neloiala

Comerciantii sunt obligati sa isi exercite activitatea cu buna-credinta, potrivit uzantelor

cinstite,

cu respectarea intereselor consumatorilor si a cerintelor concurentei loiale.

In baza principiilor libertatii comertului si a libertatii exercitarii concurentei, orice

comerciant este in drept sa atraga spre el clientelele concurentilor sai. Astfel, actul de

concurenta, chiar daca produce prejudicii unor agenti economici, nu este ilicit prin el insusi, ci

numai daca mijloacele, actele sau faptele intrebuintate pentru atragerea clientelei sunt neloiale.

Legea nr. 11/ 1991 privind combaterea concurentei neloiale arata ca se constituie concurenta

neloiala orice act sau fapt contrar uzantelor cinstite in activitatea industriala si de comercializare

a produselor, de executie a lucrarilor, precum si de efectuare a prestarilor de servicii.

INFRACTIUNI.

Potrivit art.4 din Lege, constituie contraventii urmatoarele fapte, daca nu sunt savarsite in

astfel de conditii incat sa fie considerate, potrivit legii penale, infractiuni:

- oferirea serviciilor de catre salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori acceptarea

unei asemenea oferte;

divulgarea, achizitionarea sau folosirea unui secret comercial de catre un comerciant sau un

salariat al acestuia, fara consimtamantul detinatorului legitim al respectivului secret comercial si

intr-un mod contrar uzantelor comerciale cinstite;

- incheierea de contracte prin care un comerciant asigura predarea unei marfi sau executarea unor

prestatii in mod avantajos, cu conditia aducerii de catre client a altor cumparatori cu care

comerciantul ar urma sa incheie contracte asemanatoare;

- comunicarea sau raspandirea in public de catre un comerciant de afirmatii asupra intreprinderii

sale sau activitatii acesteia, menite sa induca in eroare si sa ii creeze o situatie de favoare in

dauna unor concurenti;

- comunicarea, chiar facuta confidential, sau raspandirea de catre un comerciant de afirmatii

mincinoase asupra unui concurent sau asupra marfurilor/serviciilor sale, afirmatii de natura sa

dauneze bunului mers al intreprinderii concurente;

- oferirea, promiterea sau acordarea - mijlocit sau nemijlocit - de daruri ori alte avantaje

salariatului unui comerciant sau reprezentantilor acestuia, pentru ca prin purtare neloiala sa poata

afla procedeele sale industriale, pentru a cunoaste sau a folosi clientela sa ori pentru a obtine alt

folos pentru sine ori pentru alta persoana in dauna unui concurent;

-deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legaturilor stabilite cu aceasta clientela in

cadrul functiei detinute anterior la acel comerciant;

- concedierea sau atragerea unor salariati ai unui comerciant in scopul infiintarii unei societati

concurente care sa capteze clientii acelui comerciant sau angajarea salariatilor unui comerciant in

scopul dezorganizarii activitatii sale.

NEREGULI.

20

Ca infractiuni, legea, in art.5, sanctioneaza urmatoarele fapte de concurenta neloiala:

- folosirea unei firme, inventii, marci, indicatii geografice, unui desen sau model industrial, unor

topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natura sa produca confuzie

cu cele folosite legitim de alt comerciant;

- punerea in circulatie de marfuri contrafacute si/sau pirat, a caror comercializare aduce atingere

titularului marcii si induce in eroare consumatorul asupra calitatii produsului/serviciului;

- folosirea in scop comercial a rezultatelor unor experimentari a caror obtinere a necesitat un

efort considerabil sau a altor informatii secrete in legatura cu acestea, transmise autoritatilor

competente in scopul obtinerii autorizatiilor de comercializare a produselor farmaceutice sau a

produselor chimice destinate agriculturii, care contin compusi chimici noi;

- divulgarea unor informatii prevazute mai sus, cu exceptia situatiilor in care dezvaluirea acestor

informatii este necesara pentru protectia publicului sau cu exceptia cazului in care s-au luat

masuri pentru a se asigura ca informatiile sunt protejate contra exploatarii neloiale in comert,

daca aceste informatii provin de la autoritatile competente;

- divulgarea, achizitionarea sau utilizarea secretului comercial de catre terti, fara consimtamantul

detinatorului sau legitim, ca rezultat al unei actiuni de spionaj comercial sau industrial;

- divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de catre persoane apartinand autoritatilor publice,

precum si de catre persoane imputernicite de detinatorii legitimi ai acestor secrete pentru a-i

reprezenta in fata autoritatilor publice;

- producerea in orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vanzare sau vanzarea

unor marfuri/servicii purtand mentiuni false privind brevetele de inventii, marcile, indicatiile

geografice, desenele sau modelele industriale, topografiile de circuite integrate, alte tipuri de

proprietate intelectuala cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel

vestimentar al personalului, mijloacele publicitare, originea si caracteristicile marfurilor, precum

si cu privire la numele producatorului sau al comerciantului, in scopul de a-i induce in eroare pe

ceilalti comercianti si pe beneficiari.

21

Bibliografie:

1. Solomon I, Dreptul concurenttei-noe de curs, Biblioteca Universitaii Spiru Haret, 2017

2. Alisar, V. Banciu C., Dreptul concuretnei. Ghid practic, Ed. Hamangiu, Bucuresi, 2013

3. Lazar, V., Concurenta Neloiala. Raspunderea juridica penru practicile anticoncurentiale din

domeniu economiei si fapttele abuzive de concurena comerciala care

tse savarsesc pe erioriul Romaniei, Ediura Universitara, Bucurestti, 2008

4. Manolache O., Regimul juridic al concurentei in dreptul comunitar, Edittura All Beck,

Bucuresti, 1997

5. Mahijesen, P., Compediu de drep european, Editura Club Europa, Bucuresti, 2002

6. Mihai, E., Drepul Concurentei. Drept comunitar si drept romanesc, Editura Miron, Timisoara,

2001

7. Mihai, E., Concurenta economica. Libertate si consrangere juridica, Editura Lumina Lex,

Bucuresit, 2004

8. Mihai, E., Dreptul Concurentei, Editura All Beck, Bucuresti, 2004

9. R. Moica, Gh. Mihai, Teoria generala a dreptului, Editura All Beck, Bucuresti, 2001

10. Mrejeru Th., Florescu A., Regimul juridic al concurentei. Teorie si jurisprudenta, Editura All

Beck, Bucuresti, 2003

11. Prescure T., Curs de dreptul concurentei comerciale, Editura Rosei, Bucuresi, 2004

12. Turcu I, Teoria si practica dreptului comercial roman, vol II, Editura Lumina Lex,

Bucuresti, 2008

13. Voicu M, Jurisprudenta comunitara, Editura Lumina Lex, Bucuresi, 2005

14. Boroi G., Dreptul concurentei, Bucuresti, 1996

15. Buacu C., Legislatia concurentei. Comentarii si explicatii, Editura All Beck, Bucursti, 2005

16. Capatana O., Dreptul concurentei comerciale-partea generala, Editura Lumina Lex,

Bucuresti, 1998

17. Capatana O., Dreptul concuretnei comerciale-concurenta onesta, Editura Lumina Lex,

Bucuresti 1994

18. Capatana O., Dreptul concureneti comerciale-concurenta patologica-

monopolismul, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1993

19. Capatana O., Drepul concurenei comerciale

concurena neloiala pe piata interna si inernationala,

Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1996

20. Carpenaru S., Drept comercial roman, Editura All Beck, Bucuresti, 2001

21. Carpenaru S., Tratat de drept comercial roman, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2009

22. Legea 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale. Emitent: Parlamentul, 29 ianuarie

1991

23. Legea 21/1996-Legea Concurentei. Emitent: Parlamentul, 10 aprilie 1996