Electroterapia

Scop

Scopul acestui curs este de a defini rolul electroterapiei in cadrul kinetoterapiei, efectele sale asupra aparatului neuro-mio-artro-kinetic, indicatiile, contraindicatiile precum si modalitatile de aplicare.

Obiective operaţionale

După ce va studia această unitate de curs, studenţii vor putea să înţeleagă: Sa cunoasca teoria si practica aplicarii a curentului continuu precum şi aparatura utilizată; Sa cunoasca ce anume presupune aplicarea terapeutică a curentului continuu precum şi componentele principale ale unui aparat; Sa cunoasca efectele curentului galvanic asupra organismului; Sa cunoască diversele metode de aplicare a curentului continuu; Sa explice pacientului efectele benefice si eventual efectele negative ce pot surveni in timpul tratamentului.

Bazele fiziologice ale electroterapiei

Electroterapia reprezinta un mare capitol al terapiei care recurge la utilizarea

factorilor fizicali in scopul mentinerii sau redobandirii starii de sanatate si de recuperare a restantului functional.

Preocuparile fata de electricitate si efectele sale asupra corpului omenesc dateaza de secole. Progresele din domeniul fizicii si tehnologiei atrag dupa sine realizari terapeutice de marca. Componentele electronice care intra in componenta echipamentelor electronice fac parte din doua mari categorii: pasive (rezistoare, condensatoare, comutatoare, cablaje, relee etc) si active (tuburi electronice, componente semiconductoare si circuite integrate). In functie de destinatia lor, echipamentele electronice fabricate in prezent se impart in cele profesionale (destinate laboratoarelor de cercetari, medicinii, tehnicii de calcul etc) sau cele de larg consum.

Avand in vedere calitatile structurale si functionale ale tesuturilor neuromusculare, orice agent electric constituie un stimul care este urmat de reactie de raspuns tisular. Stim deja ca exista stimuli naturali, considerati a fi adecvati si stimuli artificiali, neadecvati. Din prima categorie fac parte schimbarile care au loc la nivelul terminatiilor nervoase, la nivelul sinapselor sau prin intermediul receptorilor care pot declansa impulsuri nervoase. Din cea de-a doua categorie fac parte si stimulii electrici, ei avand proprietatea de a atinge direct potentialul membranelor celulare, interesand numerosi receptori, provoacand reactii similare celor obtinute cu excitanti specifici.

Proprietatea celulelor vii de a reactiona la un stimul se numeste iritabilitate iar ca reactie primara la acest stimul are loc un raspuns local. Excitabilitatea se considera a fi o reactie secundara a tesuturilor, traducandu-se prin transmiterea mai departe a stimulului de catre celulele si fibrele nervoase. Raportat la diferitele structuri celulare excitate, au loc reactii specifice, precum contractia musculara, secretia glandulara etc.

În vederea declansarii unei excitatii, urmata de o reactie adecvata a tesutului tinta, stimulul aplicat trebuie sa posede o intensitate minima, numita de prag si sa actioneze un anumit interval de timp, timp minim necesar. Stimulii peste nivelul pragului determina o reactie care se propaga ca o unda de excitatie ce poate fi masurata la distanta de locul de excitare. Stimulii de valoarea sub prag au o actiune limitata la locul de excitare. Cresterile intensitatii peste valoarea pragului nu sunt urmate de cresteri ale raspunsului, ceea ce este caracteristic structurilor nervoase si corespunde legii “totul sau nimic”. Legea este aplicabila unei singure celule nervoase. In practica medicala, s-a constata ca daca se excita substratul tisular format din mai multe celule, reactia este concordanta intensitatii stimulului aplicat (curentului electric) si suprafetei stimulate. Vom constata contractii musculare de intensitati diferite.

Celula nervoasa este caracterizata si printr-un echilibru al proceselor fizice si chimice de o parte si de alta a membranei celulare. Stimularea va transforma aceasta stare, numita de repaus, determinand o serie de procese fizice si chimice. In stare de repaus celula nervoasa este caracterizata printr-un potential de repaus, datorat polarizarii electrice a membranei celulare (exteriorul membranei este pozitiv, in timp ce interiorul este negativ). Ca urmare a stimularii are loc o modificare a potentialului transmembranar

de repaus, constand in inversarea polaritatilor de-o parte si de alta a membranei celulare. Are loc depolarizarea membranei cu declansarea potentialului de actiune. Intensitatea minima necesara pentru declansarea excitatiei reprezinta pragul pentru curentul continuu sau reobaza. Ulterior, apar procese menite sa restabileasca potentialul de repaus. Procesele de revenire constituie faza de repolarizare. Pe durata depolarizarii celula nervoasa se afla intr-o perioada refractara, fiind inexcitabila fata de alti stimuli aplicati. Daca stimulii sunt aplicati cu frecvente mari, substratul oboseste. Daca insa, frecventele folosite se afla intre valorile de 50-100 Hz, fibrele nervoase pot fi stimulate un timp mai indelungat, fara sa se instaleze fenomenul de oboseala.

Stimularea electrica se produce la variatii ale intensitatii curentului intr-o perioda scurta de timp. Daca cresterea intensitatii se va face intr-un interval de timp prelungit, excitarea nu mai are loc, chiar pentru intensitati crescute ale curentului electric aplicat asupra substratului. Explicatia o reprezinta instalarea procesului de acomodare a tesutului excitabil.

Alaturi de intensitatea curentului electric si de viteza de crestere a intensitatii sale in momentul aplicarii, un rol important il joaca si intensitatea curentului raportata la unitate de suprafata sau densitatea curentului.

Astfel, pentru stimularea celulelor nervoase si obtinerea unei reactii dorite, ca urmare a procesului de excitabilitate/excitatie, au mare importanta: densitatea curentului, viteza de crestere si durata scurgerii sale prin tesut. Un curent de stimulare trebuie sa aiba o anumita intensitate, sa fie instalat brusc si sa actioneze un interval de timp pentru a produce depolarizarea membranei, in conditiile in care este necesara o anumita cantitate de electricitate pe unitate de suprafata (densitate) pentru declansarea fluxului de ioni transmembranar.

In procesul excitarii au loc modificari caracteristice ale proprietatilor fizice si fiziologice ale tesuturilor, determinate de sensul de scurgere al curentului electric, cunoscute sub denumirea de electrotonus. Modificarile aparute la polul negativ (catod) se numesc catelectronus iar cele de la nivelul polului pozitiv (anod), anelectronus. Pragul de excitabilitate este mai coborat in zona catodului, deoarece al actioneaza depolarizand membrana, facilitand influxul de ioni si aparitia excitatiei. La anod, excitabilitatea tisulara scade pana la abolirea sa totala prin blocaj anodic de hiperpolarizare.

In cazul aplicatiilor de curent continuu si de joasa frecventa, excitatiile electrice au loc intotdeauna la unul dintre poli. Stimularea la polul negativ este urmata de aparitia unei excitatii care se numeste secusa de contractie catodica.

In practica medicala, cu ocazia electrodiagnosticului, se observa urmatoarele. Daca electrodul activ, de dimensiuni mici, se aseaza pe tegument in vecinatatea unei ramificatii nervoase (in punctul de excitatie nervoasa) si se stimuleaza prin schimbarea alternativa a anodului cu catodul, se vor remarca:

Contractie de inchidere a curentului la catod si una de intrerupere a circuitului la anod, cat si,

Secuse/contractii la deschiderea/intreruperea circuitului la catod si la inchiderea circuitului la anod.

Acest fenomen este definitoriu in vederea stabilirii corecte a electrodiagnosticului in leziunile de nerv periferic, respectiv de muschi denervat. In acesata situatie, ordinea contractiilor se inverseaza. Este un semn de degenerare a nervului afectat. Excitabilitatea nervului este redusa, pragul de stimulare la catod este ridicat, in timp ce la anod

contractia apare la intensitati mai mici decat la catod. Anodul devine astfel electrod de excitatie.

In vederea masurarii excitabilitatii unui nerv sau muschi se realizeaza stimularea prin inchiderea unui curent continuu sau prin aplicarea de stimuli dreptunghiulari. Parametrii electronofiziologici ce caracterizeaza excitabilitatea unui nerv sunt:

Reobaza sau intensitatea minima a curentului care poate produce o excitatie inregistrabila, intr-un timp nedefinit,

Timpul util sau timpul minim necesar transportului unei cantitati suficient de mare de energie care sa modifice potentialul de repaus la nivelul membranei excitabile. Acest timp minim, la care un curent dreptunghiular, cu valoarea reobazei, produce excitatia de inchidere a curentului, se numeste timp util. Cu cat intensitatea este mai mare, ca atat timpul util este mai mic si invers,

Cronaxia este timpul util minim necesar pentru a produce o excitatie minima cu un curent a carui intensitate este egala cu dublul reobazei. Cronaxia este invers proportionala cu excitabilitatea nervului. Cronaxie scurta, excitabilitate crescuta. Cronaxia este mai scurta la muschii fazici (rapizi), la grupurile musculare flexoare, la nivelul musculaturii proximale a membrelor, la nivelul musculaturii membrelor superioare, la punctele motorii proximale ale unui muschi. Valoarea cronaxiei creste in conditiile leziunilor neurologice de tip central sau periferic.

Cresterea sau scaderea excitabilitatii neuromusculare se produce fiziologic (post excitatie) sau in conditii patologice.

Contractia musculara are loc datorita trecerii influxului nervos din nervul motor in fibra musculara in zona placii motorii, la nivelul sinapsei neuromusculare. Muschiul formeaza cu nervul o unitate motorie cu caracter de unitate functionala. Acest ansamblu este alcatuit din neuronul motor aflat in cornul anterior la maduvei spinarii, axonul si colateralele sale, cat si fibrele musculare aferente cu toate sinapsele respective. Numarul de fibre musculare inervate de un motoneron medular reprezinta rata de inervatie si difera, in functie de activitatea desfasurata de muschiul respectiv. Fibrele musculare care apartin unei unitati motorii sunt inervate intotdeauna sincron. Fibrele musculare ale unei unitati motorii sunt intricate si printre unitatile motorii de vecinatate, ceea ce asigura gradarea contractiei.

Ar mai fi de mentionat si rolul jucat de ionii de calciu in transmisia excitatiei la nivelul sinapsei neuromusculare si in initierea contractiei la nivelul miofibrilei. Deficitul de calciu conduce la cresterea excitabilitatii neuromusculare, muschiul prezentand contractii spontane.

Orice program de electroterapie trebuie precedat de un diagnostic clinic, paraclinic si functional adecvat care sa includa si evaluarea precisa a substratului tratat. Aceasta evaluare se face prin cronaximetrie (faza de excitatie), electromiografie (faza de contractie musculara), stimulo-detectie (faza de sinteza a procesului de excitatie-contractie), jonctiunea neuromusculara (raportul dintre cronaxia nervului si cea a muschiului).

Curentul galvanic, galvanoionizarea

Proprietatile fizice ale curentului galvanic sau continuu Curentul electric se caracterizeaza printr-o deplasare de sarcini electrice, numite

electroni, de-a lungul unui conductor. Altfel spus, conductorul electric este corpul prin care poate trece curentul electric continuu. Daca sensul de deplasare al electronilor este acelasi si se mentine o intensitate constanta, curentul continuu este constant. Intensitatea curentului poate varia, crescand sau scazand. Daca aceste cresteri se descresteri au loc ritmic, curentul ia forma unei curbe ondulatorii si se numeste curent variabil.

Aplicarea terapeutica a curentului continuu se numeste galvanizare. Producerea curentului continuu se poate face prin metode chimice, mecanice si termoelectrice.

Aparatura utilizata pentru curent continuu Aparatele folosite in electroterapie si care furnizau doar curent continuu se

numeau galvanostate sau pantostate. Descoperirea si utilizarea semiconductorilor in sistemul de regresare a curentului a permis obtinerea unui curent continuu bine filtrat si constant, cu posibilitatea de modulare a formelor de curent oferite. Tendinta actuala este aceea de a concepe si utiliza aparate complexe, care sa furnizeze diferite forme si tipuri de curenti.

Componentele principale ale unui aparat de curent continuu sunt urmatoarele: sistemul de alimentare cu curent electric de la retea (curent alternativ sinusoidal de 220 V, priza fiind impamantata), dispozitivul de redresare, cel de reglare a intensitatii, comutatoare pentru alegerea formei curentului si schimbarea polaritatii, instrumentul de masura si sistemul de racordare cu pacientul.

Actiunile biologice ale curentului galvanic, continuu Actiunile biologice sunt reprezentate in primul rand de modificarile ionice ce apar

in tesuturi sub influenta curentului electric si in al doilea rand de procesele biologice declansate.

Aplicarea curentului galvanic asupra organismului determina efecte polare (la nivelul electrozilor aplicati) si efecte interpolare produse in interiorul organismului, in regiunea cuprinsa intre electrozi. Efectele polare constau in fenomenul de electroliza, cu producere de acid la anod si de baza la catod. Efectele interpolare sunt cele care intereseaza in mod deosebit. Ele sunt consecinta modificarilor fizico-chimice tisulare generate de trecerea curentului electric continuu si constau in: bioelectroliza, ionoforeza, electroforeza, electroosmoza, modificarile potentialului membranar, modularea excitabilitatii neuromusculare, efectele termice si de inductie electromagnetica, modificari in compozitia chimica a tesuturilor. Studiile de specialitate au aratat faptul ca trecerea curentului galvanic prin tesuturi se face aproape in exclusivitate prin electroliza si in mult mai mica masura prin celelalte fenomene aratate. Electroliza inseamna miscarea anionilor si cationilor in campul electric.

Pe parcursul aplicarii curentului continuu se constata scaderea rezistivitatii cutanate, fapt ce necesita cresterea intensitatii curentului la scurt timp de la inceperea procedurii. Rezistivitatea cutanata inregistraza diferente notabile de la o persoana la alta, cat si la aceeasi persoana, surprinsa in faze fiziologice diferite sau chiar patologice. Rezistivitatea cutanata este diferita in functie de: oscilatiile de temperatura ale corpului, ritmurile biologice dirijate de succesiunea noapte-zi, menstruatie, echilibrul sistemului

neuroendocrin, odihna, stres, perspiratia insensibila momentana, momentul ingestiei alimentelor, lungimea segmentului strabatut de curentul electric si diametrul segmentului in cauza. Situatiile patologice scad rezistivitatea cutanata (tulburari psihice, neurastenie, alcoolism, posttraumatisme craniocerebrale, hiperexcitabilitate simpatica) sau cresc rezistivitatea cutanata (epilepsie, hemiplegie, mixedem, sclerodermie).

Efectele fiziologice ale curentului galvanic Efectele si modificarile biologice ale curentului galvanic asupra tesuturilor

organismului se manifesta in special la nivelul substraturilor usor excitabile, precum structurile nervoase. In terapie, curentul galvanic se introduce lin, spre deosebire de aplicatiile acestuia in scop diagnostic.

Actiunea curentului continuu se manifesta asupra filetelor nervoase senzitive, asupra celor motorii si fibrelor vegetative vasomotorii, asupra sistemului nervos central, a sistemului neurovegetativ. Curentul galvanic mai poate influenta si sistemul circulator.

Actiunea asupra fibrelor nervoase senzitive se realizeaza prin intermediul receptorilor senzitivi din tegument, care inregistreaza la trecerea curentului electric o senzatie de furnicatura ce creste proportional cu intensitatea curentului, ajungand la senzatia de intepatura si chiar de arsura sau de durere. Dupa o serie de sedinte, se constata cresterea pragului sensibilitatii tactile si dureroase cu actiune analgezica la nivelul electrodului pozitiv, proces cunoscut sub denumirea de analgezie galvanica. Explicatia poate fi data prin fenomenul de anelectrotonus, cand membranele celulare se hiperpolarizeaza si scade excitabilitatea dar si pe baza modificarilor ionice dintre electrozi, provocate de deplasarea ionilor. La acestea se adauga actiunile galvanizarii asupra sistemului nervos central, precum si asupra celui circulator.

Actiunea curentului galvanic asupra fibrelor nervoase motorii poate fi explicata astfel. Catodul (electrodul negativ), utilizat ca electrod activ, produce o scadere a pragului de excitatie a fibrelor motorii, cu cresterea excitabilitatii si efect de stimulare. O crestere sau o scadere brusca a intensitatii curentului conduce la om contractie musculara prompta. Aceasta actiune este utilizata in aplicatiile premergatoare cu scop de pregatire a fibrelor musculare, inaintea tratamentului cu curenti excitatori pentru musculatura denervata.

Actiunea curentului galvanic asupra sistemului nervos central consta in diminuarea reflexivitatii in aplicatiile descendente si o crestere a excitabilitatii in aplicatiile ascendente.

Actiunea curentului galvanic asupra fibrelor vegetative vasomotorii este aceea de hiperemie locala. Curentul galvanic are o actiune hiperemianta, de activare a vascularizatiei locoregionale. Fenomenul are loc prin activarea circulatiei locoregionale cutanate, superficiale, cat si a celei musculare, din profunzime (in raport cu circulatia de repaus). Efectul persista intre 15-30 minute dupa intreruperea aplicatiei. Cresterea vascularizatiei locoregionale are drept consecinte efecte biotrofice si resorbtive, prin imbunatatirea nutritiei tisulare si drenarea exudatelor si edemelor locale. Reactia se petrece la polul negativ si dureaza cateva ore dupa incetarea aplicatiei terapeutice. Principalele indicatii terapeutice vor fi astfel: acrocianoza, angioneuropatiile, crioparesteziile functionale nocturne, arteriopatiile aterosclerotice, algoneurodistrofiile membrelor.

Sistemului nervos vegetativ reactioneaza diferit, in functie de predominanta tonusului vagal sau simpatic al pacientului. De asemenea, regiunea de electie pentru a

realiza aplicatia o constituie regiunea cervicala si dorsala superioara, in vederea influentarii sistemului nervos vegetativ.

In ceea ce priveste sistemul circulator, curentul galvanic descendent accelereaza afluxul sanguin din mica circulatie spre inima si transportul sangelui arterial catre sistemul portal, in timp ce curentul galvanic ascendent accelereaza circulatia venoasa de la nivelul extremitatilor inferioare si de la organele sistemului portal catre inima, favorizeaza transportul sangelui arterial catre plamani si extremitatile superioare, precum si viteza de circulatie a sangelui venos de la inima spre plamani.

Ca o concluzie practica, enumerarea principalelor actiuni fiziologice ale aplicatiilor curentului galvanic conduce la principalele efecte terapeutice:

Analgetic, antialgic, prin scaderea excitabilitatii nervoase la nivelul polului pozitiv,

Stimulare neuromusculara la nivelul electrodului negativ, Reglarea modificarilor de excitabilitate a sistemului nervos central, Reglare nespecifica a sistemului neurovegetativ, Biotrofic prin imbunatatirea circulatiei locoregionale si facilitarea drenarii

edemelor, Vasodilatator prin hiperemia activa de la nivelul circulatiei tegumentare

superficiale si musculare profunde. Modalitatile de aplicare ale curentului galvanic Galvanizarea poate fi aplicata sub forma electrozilor placa, sub forma de baie

hidro-electrolitica sau galvanica (partiala sau patru celulara) si sub forma de iontoforeza (ionogalvanizarea), cu ajutorul careia se introduc trans-tegumentar o serie de substante medicamentoase.

Galvanizarea simpla Galvanizarea simpla utilizeaza electrozi placa confectionati din metal dar care pot

fi inveliti in cauciuc, de diferite dimensiuni, raportat la regiunea care se trateaza si la efectul de polaritate urmarit. Astfel, se pot aplica doi electrozi de dimensiuni egale sau de marime diferita. Electrodul mai mic este cel activ iar alegerea polaritatii este in functie de scopul urmarit, analgezic (anodul mai mic) sau excitant (catodul este cel mic si activ).

Exista electrozi de forme diferite utilizati in diferite aplicatii, precum cei pentru tratarea parezelor de nerv facial si a nevralgiilor de trigemen (rotunzi si montati in dispozitive speciale sau sub forma de masca pe o hemifata).

Dupa cum am mai aratat, pentru obtinerea efectelor analgetice, anodul (pozitiv) devine electrodul activ (are dimensiuni mai reduse) iar cel de-al doilea electrod va fi plasat distal de primul, la o distanta nu prea mare. Pentru obtinerea unor efecte vasodilatatoare, electrozii terbuie sa fie lungi, la fel si durata sedintei.

Exista doua modalitati de amplasare a electrozilor la nivelul regiunii aflate in suferinta si care trebuie tratata: transversal (de-o parte si de alta sau fata in fata, cum este cazul articulatiilor periferice, precum genunchi, glezna, pumn, umar etc) sau longitudinal (cu electrozii amplasati la distanta, utila pentru segmentele lungi sau pentru durerile iradiate pe un traseu, precum lombosciatopatia).

Exista obligativitatea interpunerii unui strat hidrofil intermediar umed intre electrod si suprafata de tratat. Acesta are rol izolant si de prevenire a efectelor polare produse sub electrozi si implicit, a arsurilor cutanate.

Intensitatea curentului aplicat este adaptata scopului urmarit, sensibilitatii si tolerantei individuale, stadiului evolutiv al suferintei, durata aplicatiei. Se cunoaste faptul ca sensibilitatea cutanata difera de la o persoana la alta, raportat la fazele fiziologice sau la existenta unei patologii asociate si este mai mare pe zonele flexoare fata de cele extensoare.

Trebuie sa cunoastem existenta pragului de sensibilitate, identificat prin senzatia de furnicatura placuta la introducerea lenta a curentului. Pe masura tratamentului va putea creste toleranta individuala la curentul continuu aplicat. La persoanele sensibile se recomanda dozarea intensitatii sub nivelul pragului de sensibilitate stabilit. Indiferent de situatie, in cazul aparititiei senzatiilor de intepatura, presiune, caldura, arsura, intensitatea curentului se scade la zero, cautandu-se cauza. Se recomanda ungerea tegumentului iritat sau sensibil cu o crème antiinflamatoare si cicatrizanta si reluarea tratamentului cu intensitatea sub pragul de sensibilitate.

Aplicatiile care vizeaza stadiile acute beneficiaza de intensitati aflate sub nivelul pragului de sensibilitate, in timp ce cele care se adreseaza stadiului cronic vor utiliza valori ale intensitatii aflate peste pragul de sensibilitate. Astfel, daca sunt vizate efectele antialgice, intensitatea se dozeaza la nivelul pragului (calculat pentru 0,1 mA/cm²). Pentru nevralgiile acute sau hiperestezii (trigemen, cervicobrahiale, lombosciatica etc), intensitatea se dozeaza sub nivelul pragului de sensibilitate. Daca sunt vizate efectele vasodilatatoare se utilizeaza intensitatea peste prag, durate mai mari ale tratamentului si aplicatiile longitudinale.

Densitatea curentului galvanic se defineste ca fiind intensitatea curentului pe unitate de suprafata iar nivelul acesteia este de 0,1 mA/cm², ceea ce corespunde pragului de sensibilitate al intensitatii curentului.

In practica de specialitate este recunoscuta relatia care se stabileste intre intensitatea la aplicare a curentului electric si durata (apreciata in minute) a sedintei de tratament. Durata este direct proportionala cu marimea electrozilor si invers proportionala cu densitatea curentului. Este evident ca electrozii de dimensiuni mici vor dezvolta densitati mai mari pe suprafata tegumentului pe care sunt aplicati ca atare, durata sedintei trebuie scazuta. Invers, pentru electrozii de dimensiuni mari. Pentru a avea eficienta, durata tratamentului trebuie sa fie cuprinsa intre 20-30 minute. Chiar si in cazul aplicatiilor cu electrozi mici, aplicati facial sau transorbital, intensitatea fiind scazuta, va trebui sa se creasca timpul de tratament.

In situatia afectiunilor acute, numarul sedintelor de tratament este de 8-10-12 sedinte si vor fi efectuate zilnic iar in cazul celor cronice se poate ajunge la 20 de sedinte, putand fi efectuate zilnic sau la doua zile.

Pacientul va beneficia pe durata galvanoterapiei de o postura antalgica, confortabila, relaxanta si i se va explica procedura in sine. El va fi posturat in decubit ventral, cu o perna sub abdomen, spre a evita hiperlordozarea suplimentara a zonei, in cazul suferintelor discale lombosacrate. Sau va fi posturat in decubut ipsilateral in cazul sindromului algic lombosacrat. Pentru aplicatiile din zona cervicala, cat si pentru cele transorbitale va fi posturat in decubit dorsal. Iar pentru cele din zona scapulohumerala poate fi posturat in pozitia sezand.

Se evita aplicarea electrozilor la nivelul zonelor paroase si se va urmari reactia tegumentului la tratament.

Baile galvanice

Baile galvanice sunt recomandate in vederea tratarii unor regiuni mai extinse sau a intregului corp. Apa va deveni un mediu de legatura intre substrat (tegument) si electrozi, curentul electric fiind distribuit pe o suprafata mai mare, densitatea fiind mai redusa, scade semnificativ riscul aparitiilor arsurilor la intensitatea aplicata pe parcursul procedurii.

Baile galvanice pot fi celulare (mai multe vase sau vane in care sunt introduse segmentele de corp vizate) sau pot fi generale (corpul este introdus in totalitate).

Galvanoionizarile Galvanoionizarile reprezinta procedeul prin care se introduc in organism diferite

substante medicamentoase. Curentul galvanic este in masura sa transporte aceste substante prin tegument si prin mucoase.

Indiferent de denumire (iontoforeza, ionoterapie, ionogalvanizare, galvanoionoterapie etc) principiul de actiune al galvanoionizarii consta in disocierea electrolitica a diferitelor substante medicamentoase adaugate la nivelul electrozilor (polar). Ulterior, are loc deplasarea anionilor si cationilor formati spre electrozii de semn contrar incarcarii lor electrice, datorita respingerii lor de catre electrodul de acelasi semn, la nivelul caruia s-au format. Substanta pe care dorim sa o introducem in organism pe acesta cale se aplica sub forma de solutie la nivelul stratului hidrofil aflat sub electrodul activ. Solutia se va prepara in apa distilata. Ionul medicamentos vizat va traversa bariera cutanata sau mucoasa in drumul lui spre polul de semn opus. Odata ajuns in organism, el va fi preluat de circulatia locoregionala si va fi redistribuit. De mentionat si faptul ca doar electrolitii solubili in alte lichide decat apa pot traversa bariera tegumentara si mucoasa. Calea de patrundere o constituie orificiile glandelor sebacee si a acelor sudoripare. Daca se alcalinizeaza solutia anodica si se acidifiaza solutia catodica, va creste transferul anionilor si cationilor aplicati initial pe tegument.

Avantajele aplicarii galvanoionizarii sunt urmatoarele: Efectul este demonstrat si cert, Efectul este locoregional dar si la nivelul intregului organism (putand fi

luata in calcul si o reactie reflexa, cutiviscerala, de la nivelul dermatomioamelor),

Se poate doza precis substanta medicamentoasa aplicata, Aplicatia are avantajul obtinerii unor efecte asteptate pentru doza scazuta

de medicament, in conditiile in care este protejat si tractul gastrointestinal. La anod se aplica metale, precum sodiul, potasiul, litiul, calciul, magneziul,

zincul, fierul sau radicali de metale, acetilcolina, morfina, novocaina, corticoizi, sulfamide etc iar la catod se pot aplica halogeni precum brom, iod, clor sau radicali acizi si saruri ale acizilor organici.

Domeniile in care se poate aplica galvanoionizarea sunt: Dermatologia (acnee, cicatrici cheloide hipertrofice, degeraturi, eczeme,

erizipel, fistule, furunculoze, hematoame superficiale, prurit idiopatic, sclerodermie, seboree ulcerele atone),

Oftalmologia (conjunctivite, iridociclite, sclerite), Suferintele vasculare (arterite obliterante, trombolebita, limfangite), Reumatologia (artrite, inclusiv poliartrita reumatoida artoze, bursite,

epicondilite, tendinite, tenosinovite, maladia Dupuytren, guta, mialgiile de diferite cauze, nevralgiile).

Galvanoionizarile transorbitale sau transcerebrale sunt eficente si frecvent utilizate in practica medicala de specialitate, fiind indicate in sindroamele neurastenice, insomnii, hiperensiunea arteriala in stadiul neurogen, spasmofilie, sindroame migrenoase, nevralgia de trigemen, suferinte algice si inflamatorii din sfera medicinii dentare etc.

Indicatiile si contraindicatiile galvanoterapiei Dupa cum am mai aratat, galvanoionizarea constituie o precedura extrem de

utilizata in electroterapie, avand in vedere paleta patologica larga care poate fi abordata. Aplicarea sa pe scara larga are in vedere multiplele sale efecte, pornind de la principiile sale de actiune, si anume: analgezic, modulator neurovegetativ, vasomotor, trofic si de stimulare aexcitabilitatii neuromusculare. Galvanoionizarea poate fi aplicata atat in stadiile acute, cat si stadiile cronice de boala. Din cele aratate, rezulta ca aceasta procedura terapeutica isi gaseste utilitatea in contextul: afectiunilor sistemului nervos (nevralgii, nevrite, pareze, paralizii, afectiuni ale organelor de simt, sindroame astenonevrorice de suprasolicitare, distonii neurocirculatorii), al afectiunilor aparatului locomotor (reumatism cronic degenerativ si inflamator, reumatism abarticular, sechele posttraumatice), al afectiunilor aparatului cardiocirculator (tulburari circulatorii arteriale sau venolimfatice) si al afectiunilor dermatologice. Principalele contraindicatii sunt cele care impiedica aplicarea electrozilor pe tegument dar si suferinte care contraindica electroterapia in general.

TEMĂ DE LUCRU sau APLICAŢII Realizaţi o traducere (INDIVIDUAL, minim 5000 de caractere fara spaţii) din limba franceză privind utilizarea curentului galvanic în diferite afecţiuni. Nu uitaţi să menţionaţi şi sursa

EVALUARE 1. Proprietatea celulelor vii de a reactiona la un stimul se numeste

a. excitabilitate b. iritabilitate c. platou d. cronaxie e. faza

2. Polul negativ sau:

a. catod b. dioda c. polar

d. anod e. pozitron

3. Intensitatea minima a curentului care poate produce o excitatie inregistrabila, intr-un timp nedefinit se numeşte:

a. restant funcţional b. cronaxia c. reobaza d. stimularea electrica e. rezistor

4. Situatiile patologice cresc rezistivitatea cutanata în:

a. epilepsie, b. hemiplegie, c. mixedem, d. tulburari psihice e. sclerodermie.

5.Domeniile in care se poate aplica galvanoionizarea sunt:

a. Dermatologia , b. Oftalmologia, c. Suferintele vasculare, d. Reumatologia e. Neurologia.