Toate valorile sunt rezultatul acţiunii umane, activitate care are drept atribut suprem

CREATIVITATEA. Numai omul creează opere spirituale produse de cultură şi fapte de

civilizaţie, din această perspectivă creaţia ne apare ca fiind „valoare a valorilor”,

resursă a predicţiilor privind viitorul omului. Pentru a îndeplinii deziteratul major al

dezvoltării individualizate a copiilor, pe linia aptitudinilor specifice fiecăruia, o condiţie

esenţială este depistarea timpurie a potenţialului creativ în vederea prognozării unor

posibile realizări ulterioare, acesta constituind de fapt obiectivul fundamental pentru

toate instituţiile educative.

Capitolul 1

ARGUMENT: Prezint în acest capitol datele de ansamblu ale unei cercetări proprii

experimentale, al cărei subiect se referă la conceptele de creativitate şi creaţie în general la

preşcolari.

            Problematica potenţialului creativ este încă larg controversată şi necesită multe

precizări şi cercetări.

            Toate valorile sunt rezultatul acţiunii umane, activitate care are drept atribut suprem

CREATIVITATEA. Numai omul creează opere spirituale produse de cultură şi fapte de

civilizaţie, din această perspectivă creaţia ne apare ca fiind „valoare a valorilor”, resursă a

predicţiilor privind viitorul omului. Pentru a îndeplinii deziteratul major al dezvoltării

individualizate a copiilor, pe linia aptitudinilor specifice fiecăruia, o condiţie esenţială este

depistarea timpurie a potenţialului creativ în vederea prognozării unor posibile realizări

ulterioare.

            De asemenea, se pune problema instrumentelor de diagnoză şi prognoză a creativiţătii,

respectiv a indicilor potenţialui creativ la această vârstă. Oamenii şi chiar preşcolarii sunt în

diverse grade creativi, dar numai unii din ei ajung la talent şi extrem de puţini la rangul de

geniu.

Savantul american C. W. Taylor distingea mai multe tipuri de creativitate:

1. creativitatea de expresie, exteriorizată în mimică, pantomimică, vorbire, răspândită în arta actoricească, avocatură, oratorie;2. creativitatea procesuală, concretizată în felul cum omul percepe lumea, cum gândeşte şi acţionează-rezultând un stil de personalitate;3. creativitatea de produs;

4. creativitatea inovativă- rezultată dintr-o combinare şi recombinare ingenioasă, inedită, a datelor stocate în experienţa cognitivă, afectivă şi voliţională;5. creativitatea inventivă, generatoare de ameliorări, de noi metode;6. creativitatea emergentă, care constă în descoperirea de noi principii şi legi, de noi forme şi structuri; acesta este nivelul suprem al creativităţii, unde oamenii de geniu se simt şi se pot desfăşura în largul lor;

Cele mai eficiente şi complexe acţiuni sunt cele prin care omul se modelează şi se

creează pe sine. Omul de mâine va fi rezultatul a ceea ce face omul din el însuşi azi. Calitatea

unei culturi şi a unei civilizaţii vor da măsura valorii omului.

Creativitatea poate fi artisitică, ştiinţifică, tehnică, militară, politică, religioasă, etică,

etc.

Termenul de creativitate a fost larg asimilat în limbile de circulaţie internaţională abia

în a doua jumătate a secolului nostru.

Creativitatea poate însemna o facultate sau capacitate a persoanei, a individului, aceea

de a produce idei sau lucruri originale şi utile la mişcarea sau procesul care duce la produsul

original.

IPOTEZĂ: Depistarea potenţialului creativ la vârstele fragede, valorificarea şi

cultivarea superioară a acestuia este un obiectiv fundamental şi o condiţie esenţială pentru

toate instituţiile educative.

CAPITOLUL 2

Fiecare persoană creatoare vine cu nota sa proprie , având o dominantă specifică în

funcţie de înzestrarea sa, de experienţa însuşită, de nivelul creativităţii, de domeniul de

manifestare şi de multe alte condiţii.

Nu se poate vorbi de un anumit tip de creativitate, existând mai multe tipuri, ba chiar

mai mult, există individualităţi specifice ale creatorilor. Văzut din prisma personalităţii,

creativitatea capătă sensul de potenţial creativ, care ar putea contribui la succesul actului

creativ.

Creativitatea şi procesul creativ aduc o serie de avantaje celui ce dispune de ele, şi

anume: să te desăvârşeşti ca persoană, ca om, să fii complet dezvoltat, să fii capabil de

reintegrare profesională atunci când împrejurimile ţi-o vor cere, să te bucuri de preţuirea,

respectul şi admiraţia celor din jur, pentru că te-ai dovedit capabil să inventezi ceva şi să ieşi

din anonimat, să dispui de un antidot la unele forţe ale înstrăinării umane, să-ţi încălzeşti

inima la flacăra succesului meritat, să-ţi făureşti o sursă nobilă de satisfacţii morale şi

spirituale.

Creativitate este educabilă, sarcina educatoarelor şi învăţătorilor este de a o depista la

copii şi elevi la timp şi de a o cultiva, afirmându-se cu o convingere rezultată în primul rând

din raţiuni concrete, obiective experimentale.

Multă vreme s-a considerat că imaginaţia este doar un efect al generozităţii codului

genetic, fără vreun amestec al experienţei individului; astăzi acceptându-se ideea educabilităţii

ei, în virtutea dovezilor faptice.

Întreaga pedagogie insistă asupra însuşirilor de dispoziţie şi capacitate a autoinstrucţiei

şi autoinformării, în fine, de creativitate.

Ceea ce-i lipseşte învăţământului de astăzi nu este însă existenţa unui ideal, ci

claritatea obiectivelor ce decurg din acesta, obiective concrete definite în termeni

comportamentali (F.M.Ager).

2.1 Conduita creativă a profesorului :

Ralph Nallman spune despre conduita creativă a cadrului didactic: „Profesorul creativ

oferă învăţarea autoiniţiată, atmosfera neautoritară îi încurajează pe elevi să înveţe

suplimentar, încurajează procese gândirii creative. Aceasta înseamnă că el îi îndeamnă pe

copii să caute noi conexiuni, să facă presupuneri nebănuite, să emită idei, să perfecţioneze

ideile altora şi să orienteze aceste idei în direcţii noi. El încurajează elevul să jongleze cu

elemente ce par a nu fi corelate, să exprime teorii care par a fi ridicole, să formeze teorii greu

de crezut, să combine materialele şi noţiunile în modele noi şi neaşteptate.

Profesorul bun permite elevilor să-şi asume riscuri intelectuale, să speculeze pe baza

informaţiilor neconcludente, să sondeze relaţiile structurale şi spaţiile dintre lucruri.”

            Profesorul creativ ştie cum să folosească întrebările. Fiecare act creativ începe cu

întrebări, dar acestea trebuie să fie deschise, să aibă sens, să nu aibă răspunsuri predeterminate

şi îndeosebi să fie întrebări care să nu reclame o expunere a faptelor.

            Întrebarea operaţională provoacă conduita creatoare pentru că ea duce la explorare,

dezvoltă curiozitate şi stimulează tendinţele implicate în acestea.

            O condiţie principală ce trebuie realizată la lecţie pentru înfăptuirea cerinţelor

creativităţii este instaurarea unui climat favorabil unei conlucrări şi colaborări reciproce între

profesori şi educabili, climat caracterizat printr-o tonalitate afectiv-pozitivă de exigenţă şi

întelegere, de responsabilitate. Nu mai puţin importantă este stimularea efortului personal al

elevului şi stimularea tendinţei acestuia de a aduce o contribuţie proprie, de a fi original,

inventiv, creator. Predarea ca un proces creativ, presupune ca profesorul să medieze între elev

şi lumea ce-l înconjoară.

 

2.2 Atitudinea profesorilor faţă de cretivitatea educabililor

 

Aspiraţiile educabililor, valorile morale şi intelectuale preţuite de ei, acţionează asupra

personalităţii, făcându-i să capete atributele spre care tind şi pe care le valorizează. Neavând

însă opinii ferme şi un sistem propriu de valori, preadolescentul le împrumută adeseori de la

adulţi. Ceea ce va preţui profesorul, va preţui şi copilul, conştient sau involuntar.

S-a spus că profesorii creativi determină avântul creativităţii elevilor lor fără eforturi

speciale. Secretul constă în transferul setului de valori proprii creativităţii de la profesor la

elevi, fenomen urmat de automodelarea copilului în funcţie de atitudinile şi convingerile

devenite între timp „ale lui”.

2.3 Factori care blochează manifestările creative ale elevilor

În calea desfăşurării normale a forţei creative a fiecărui individ stau o serie de

obstacole, care ţin fie de structura particulară a fiinţei respective (cum ar fi cele grupate sub

numele de blocaje emoţionale), fie de factori culturali, de mediu care acţionează tot prin

intermediul celor psihologici. Printre obstacolele creativităţii se numără conformismul,

accentul exagerat pe competiţie sau pe cooperare, rigiditatea metodologică, critica prematură,

încredere foarte mare în factorul raţional.

Conformismul, ca presiune venită dinspre exterior pentru supunerea la normele

acceptate şi pe de altă parte ca tendinţă acţionând dinspre interior, este ca o definiţie a

creativităţii prin ceea ce nu trebuie ea să fie. A accepta totul aşa cum este, ce ţi se oferă pentru

„a fi în rând cu lumea”, pentru a nu te deosebi de ceilalţi însamnă a te plasa de la început pe o

poziţie incompatibilă cu spiritul inovator.

O reuşită educare a capacităţilor creative ar însemna să-i facă profesorului surpriza de

a contesta la ieşire mai mult decât la intrare deoarece elevul a adăugat ceva al său, ceva nou şi

propriu fiinţei sale şi a asimilat informaţiile şi instrumentele intelectuale de aşa manieră, încât

poate genera el noi informaţii. Iar pentru acest lucru una din condiţii este întrţinerea unei

atmosfere permisive, a unei relaţii care să nu exagereze nici prin autoritarism şi nici prin

laissez- faire.

Acest gen de conducere este mai dificil de practicat în condiţiile clasei tratată frontal,

căpătând în schimb valenţe superioare în forma grupală de învăţare sau individuală.

Accentul exagerat pe competiţie sau pe cooperare poate inhiba libera exprimare a elevului fie prin necesitatea ca el să-şi modeleze ideile îndrăzneţe pentru a se încadra în gândirea curentă a grupului suportând astfel şi presiunile colegilor mai puţin imaginativi, fie dimpotrivă prin efectele competiţiei. Când unul lucrează împotriva altuia, în întrecerile individuale, fie că elevii mai slabi se blochează datorită convingerii că nu se vor încadra în timp sau nu vor fi la înălţimea concurenţilor, fie că însuşi elevul dotat poate pierde din vedere la un moment dat scopul esenţial, concentrându-se asupra întrecerii ca atare, în detrimentul calităţii.

La aceste blocaje devenite subiective se mai adaugă uneori tendinţa profesorilor de a

pune accent pe armonia grupului mai mult decât pe progresul celui care învaţă individual.

Critica prematură este cu totul conraindicată în şedinţele de stimulare a ideeilor originale. Ea îmbracă forma observaţiei critice restritive şi distructive din partea altora sau forma autocenzurării şi a reprimării ideilor.

Lev Tolstoi spunea că în scriitor coexistă trei persoane cu roluri diferite. Acestea sunt:

gânditorul, creatorul, criticul.

 

2.4 Învăţarea creativă în microgrupurile de elevi. Grupul şi creativitatea

 

            Există un efect supra-aditiv în sensul că eficacitatea persoanelor grupate depăşeşte

eficacitatea persoanelor individuale izolate, combinaţiile ori asocierile noi sunt în număr mai

mare decât acelea care ar fi obţinute printr-o simplă sumare a acestor idei.

            În condiţiile de grup, ideea unuia este reluată în optici diferite; apar alte idei pe care

nici un membru nu le avea înainte.

            Totul se petrece ca „o contagiune” a inspiraţiei, ca „o reacţie în lanţ” pe care o

provoacă apariţia şi enunţarea unei idei de către un participant.

            „Colaborarea, spune Alex Osborn, are tendinţa să stimuleze efortul fiecăruia, şi de

asemenea forţa noastră de asociere automată.”

            În grupurile fără tradiţie este posibil ca persoanele timide, care se tem de greşeli, sunt

nesigure pe cunoştinţele cu care operează ori nu au încredere în sine, să fie inhibate.

            Expresia lor creatoare este îngreunată pentru că aceşti indivizi se tem să repună sub

semnul întrebării valorile acceptate de societate să arunce vreo lumină nouă asupra acestora.

            Fenomenul blocajului emoţional al creativităţii nu este specific grupului, ci el survine

şi în forma individuală.

            Mai mult, este ştiut sentimentul de încredere şi siguranţă pe care îl dă grupul,

antrenarea reciprocă, dispariţia fricii de eşec şi curajul de a-şi asuma riscul.

            Grupul didactic vine cu o notă în plus: elevii slabi, care în condiţiile învăţământului

frontal nu îndrăznesc să pună întrebări profesorului de teama de a nu-şi dezvălui lacunele,

îndrăznesc să facă acest lucru faţă de colegi.

 

2.5 Inteligenţa- criteriu de apreciere a creativităţii

 

Creativitatea nu este identică cu inteligenţa. Inteligenţa se formează la copilul de

câţiva ani prin interiorizarea în plan mintal a acţiunilor reale.

Prin însăşi geneza ei, inteligenţa este legată de lumea exterioară, ale cărei legi le

interiorizează. O conduită inteligentă presupune conştientizarea, luarea în considerare şi

conformare la standardele inflexibile ale lumii reale.

A fi inteligent înseamnă a fi raţional, logic şi lucid.

Abstractizarea şi generalizarea, care sunt procesele fundamentale ale inteligenţei, se

definesc prin caracterul lor sistematic, controlabil şi dirijabil. De asemenea, ea implică

formarea unei atitudini conformiste, în sensul supunerii necondiţionate faţă de cunoştinţele

certe şi definitive, dar conformismul intelectual este inamicul numărul unu al creativităţii,

A fi creativ înseamnă în primul rând a ignora voit ordinea cunoscută a lucrurilor, fapt

pe care nu-l poate săvârşi inteligenţa. Mai înseamnă a lăsa frâu liber fanteziei, eliberându-te

de inhibiţii şi blocaje proprii. O idee cu adevărat originală implică spargerea unor şabloane de

gândire şi lansarea dincolo de limitele obişnuite, în necunoscut. Inteligenţa, prin factorul ei

raţional şi critic, reprimă gândurile îndrăzneţe care sfidează normalul.

Creativitatea înseamnă şi o atitudine specifică faţă de lumea înconjurătoare, definită

prin aşa-numita sensibilitate la probleme, adică depistarea de probleme acolo unde pentru alţii

ele nu există.

Raportat la individul particular, actul inteligent este un act creativ. Prin actul inteligent

persoana rezolvă o problemă, iese dintr-o încurcătură pentru care nu avea soluţia în repertoriul

său de informaţii şi experienţă.

Capitolul 3

 

1. Concluzii generale :

1. Creativitatea nu poate fi redusă la componenta ei intelectuală (fie ea inteligenţă sau imaginaţie);2. La copilul de vârstă preşcolară, conceptul de creativitate are anumite particularităţi;3. Creativitatea evoluează discontinuu, cu salturi şi stagnări;4. Personalitatea copilului creativ sau viitor creativ nu corespunde imaginii noastre obişnuite despre adultul creativ şi nici nu se identifică cu profilul copilului creativ din alte societăţi şi medii culturale;5. La educarea creativităţii importante sunt deopotrivă metodele, relaţia profesor-elev şi atmosfera instaurată în clasă de cadrul didactic;6. Metodele de cultivare a creativităţii sunt de două categorii: metodele tradiţionale, modernizate/ completate în funcţie de obiectivele propuse şi metode speciale;7. Creativitatea şi inteligenţa confirmă ipoteza că potenţialul creativ este mult dependent de inteligenţă, dar nu se confundă cu aceasta;8. Creativitatea este educabilă. În sprijinul acestei idei vin mai multe categorii de argumente:

Rezultatele de netăgăduit ale metodelor de stimulare a imaginaţiei creatoare larg utilizate în economia unei ţări Datele experimentelor pedagogice special organizate; Studiul analitic al factorilor componenţi ai creativităţii;

9. Pentru dezvoltarea creativităţii la educabili există două căi:

     a)   modernizarea sistemică a învăţământului;

        b)   introducerea unui curs aplicativ de creativitate;

Personalitatea creatoare descrisă de diferiţi autori:

       „Talentul creator se găseşte la oameni de tipuri, categorii şi caractere diferite. Unii

sunt teoreticieni, trăiesc în lumea gândirii, alţii preferă faptele reale, experienţele. Unii

dintre ei posedă ambele trăsături. Există însă şi o serie de calităţi care le sunt comune

tuturor. Au spirit de observaţie. Sunt intuitivi, au imaginaţie, sunt plini de elan, sunt

mereu ocupaţi. O bună parte din ei au simţul umorului.” 1