DEEPAK CHOPRA

Conferinţă susţinută la Forumul IONS

Premisa fundamental greşită din medicină, din toată biologia şi, de fapt, din ştiinţă, este că conştiinţa este un epifenomen: adică, aşa cum vezica biliară secretă bilă şi stomacul secretă acid clorhidric, creierul secretă conştiinţă. Aşa am fost învăţaţi să gândim!

Lucrul pe care încearcă să-l facă cei de la IONS (Institute of Noetic Sciences) este să schimbe în mod radical percepţia lumii despre conştiinţă ca fiind un epifenomen. Conştiinţa este fenomenul şi tot restul este epifenomenul.

Percepţia – un aspect al conştiinţei - este un subiect fascinant, deoarece creierul meu îmi dă experienţa că eu sunt aici şi voi sunteţi acolo, că vă pot vedea separat de mine. Cu cât studiem mai mult percepţia, cu atât devine mai confuză. Creierul este alcătuit în proporţie de aproape 90% din apă şi grăsime, iar 6% din minerale (pe care le puteţi cumpăra de la farmacie cu mai puţin de 5 dolari). Creierul este închis în cutia craniană şi nu are o experienţă directă cu lumea. Deci creierul, cu care presupunem că vedem, auzim, percepem lumea, nu are o experienţă directă despre lume. Creierul reacţionează la lucruri precum ph-ul, substanţe chimice, hormoni, temperatura corpului. În cele din urmă, toate acestea se traduc într-un cod binar de fotoni ce traversează membrana celulară. Cum creează acest cod binar experienţa lumii exterioare? Cu cât studiem mai mult asta, cu atât devine mai confuz.

Arthur Eddington, unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă din secolul trecut, a spus „Un lucru necunoscut face ceva necunoscut nouă”. Asta este cel mai bun lucru pe care-l putem spune despre percepţie. Cum poate acest lucru din interiorul capului meu să-mi dea experienţa unei lumi exterioare – voi stând acolo şi eu aici?

Vedanta, care este o tradiţie foarte veche, spune că, de fapt, asta este o falsă imagine percepută de simţuri. Voi nu sunteţi acolo. Voi sunteţi în mine şi eu sunt în voi şi locul în care voi sunteţi în mine şi eu sunt în voi este acelaşi şi, de fapt, nu este un loc, deoarece nu are o locaţie în spaţiu-timp. Astfel, acolo unde eu vă creez pe voi, voi mă creaţi pe mine şi noi toţi, împreună cream întregul Univers – acel loc este conştiinţă.

Ştiţi ca DNA-ul se diferenţiază în ochi, nas, păr, ficat, etc, această spirală dublă de informaţie se diferenţiază în această minunată diversitate care este corpul uman. Similar şi conştiinţa se diferenţiază în unele aspecte: percepţie (ceea ce văd, aud, gust, etc.), cunoaştere (ceea ce ştiu), emoţii (ceea ce simt), comportamente (cum acţionez în lume), biologie (cum funcţionează sistemele mele organice), interacţiuni sociale (cum mă relaţionez cu oamenii), relaţii personale, mediul înconjurător şi forţele naturii. Toate aceste lucruri par a fi diferite, dar nu sunt. Ele sunt expresii diferite ale unei singure realităţi şi acea realitate singulară este conştiinţa. Şi diferenţierea nu este separare.

Conştiinţa este un câmp de cunoaştere conştientă unde există corelaţii de natura mecanicii cuantice numite a-cauzale. Astfel, dacă nu vă place cuvântul Dumnezeu, puteţi spune „inter-relaţionare de natura mecanicii cuantice, a-cauzală, non-locală”: a-cauzală deoarece nu are o cauză; non-locală deoarece transcende spaţiu-timp; de natura mecanicii cuantice deoarece este un nivel fundamental al existenţei noastre; inter-relaţionare deoarece totul este corelat cu totul, această relaţie neavând nevoie de transferul de semnale energetice sau informaţionale, operând simultan.

Modelul biologic pe care l-am studiat la Facultatea de Medicină era un model local. De exemplu glanda pituitară: hormonii emişi de ea stimulează alte glande şi apar bucle de feed-back. Există transfer de semnale energetice, chimice, informaţionale, dintr-o parte a corpului în alta. Este adevărat – aşa operează local corpul. Dar mai există un alt nivel în care acţionează corpul şi acesta este nivelul simultaneităţii.

Dacă încercaţi să înţelegeţi morfogeneza şi diferenţierea – modul în care o singură spirală dublă de DNA se transformă în mii de miliardele de celule din corp – nu o puteţi explica local. Nu există nici măcar un postulat teoretic care să încerce să explice local fenomenul. În momentul concepţiei eraţi doar o dublă spirală de DNA într-un ovul fertilizat. Ovulul se divide succesiv doar de 50 de ori (1 devine 2, 2 devine 4, 4 devine 16, 16 devine 64, etc), corpul având astfel mii de miliarde de celule, mai mult decât toate stelele din Calea Lactee. Se estimează că fiecare celulă face 6 miliarde de lucruri pe secundă şi fiecare celulă ştie instantaneu ce fac celelalte. Cum se întâmpla asta? Cum are loc această diferenţiere? Cum poate un corp uman să gândească, să cânte la pian, să omoare germeni, să evacueze toxine, să facă un copil – toate în acelaşi timp? Nu există nici un postulat, chiar şi teoretic, care să explice simultaneitatea!

Şi în timp ce face toate aceste lucruri, urmăreşte mişcarea stelelor şi planetelor, deoarece ritmurile biologice sunt de fapt simfonia cosmosului. Există un ritm legat de rotaţia Pământului în jurul propriei axe; altul de rotaţia în jurul Soarelui; altul de efectele gravitaţionale complexe ale Soarelui si ale Lunii; altul legat de Lună, etc. Se vorbeşte despre aproape 100 de ritmuri şi toate acestea se întreţes unele cu altele într-o corelare extraordinară, astfel încât orice explicaţie bazată pe reducţionism se destrămă. Reducţionismul este mort – şi acum asistăm la îngroparea lui!

Vechea tradiţie Vedanta ne spune că există o inteligenţă interioară în corp şi acea inteligenţă interioară este conştiinţa, este geniul suprem care oglindeşte înţelepciunea Universului. Când găsiţi această inteligenţă interioară, ea este biletul vostru câtre libertate, câtre sfârşitul suferinţei.

Când studiam în Facultatea de Medicină am început să aud de prevenire – că prin schimbări de comportament se pot preveni unele boli. Când scriam „Vindecarea cuantică” a devenit clar pentru mulţi oameni de ştiinţă – în special cei de

care aţi auzit astăzi – nu numai că prevenirea este posibilă pentru unele boli, ci că există vindecare, că ea este reală şi dacă este reală atunci este dirijată biologic. A devenit clar pentru mulţi oameni de ştiinţă ca informaţiile psihologice, emoţionale, senzoriale se transformă în informaţii biologice. De fapt, toate aceste tipuri diferite de informaţii sunt expresii diferite ale aceleaşi unice realităţi, pe care o numim conştiinţă. Vindecarea poate fi înţeleasă ca o creativitate biologică, deoarece conştiinţa este sursa întregii creativităţi.

Îi atribuim lui Dumnezeu atributul de „Creator”, deoarece a creat Lumea, Universul. Acesta nu a fost creat într-un trecut îndepărtat, ci în mod constant este creat şi recreat. Universul se recreează constant pe sine. Dacă aţi putea vedea acest Univers prin ochii unui fizician preocupat de mecanica cuantică, atunci aţi înţelege la ce se referă Amit Goswami ca fiind „discontinuitate”. Discontinuitatea este faptul că Universul apare şi dispare cu viteze cuantice, la scala timpului lui Planck – timpul necesar unui foton să se deplaseze pe cea mai mică distanţă imaginabilă.

Dacă aţi vedea lumea aşa cum este în realitate prin ochii sufletului vostru şi nu prin falsa imagine percepută de simţuri! William Blake spunea: „ Ajungem să credem o minciună atunci când vedem cu ochii, nu prin ei, minciuna care s-a născut într-o noapte ca să piară într-o noapte, în timp ce lumea dormea în raze de lumină”. În Bhaghavad Gita, când Krishna încercă să-i explice lui Arjuna natura realităţii, spunea: „Îţi voi da Ochi Divini şi atunci vei vedea Lumea aşa cum este în realitate”.

Un fizician vede lumea ca o uriaşă furtună electromagnetică, sclipitoare, care pulsează „pornit”, „oprit”. Astfel, pentru fiecare „pornit” există un „oprit”; pentru fiecare „oprit” există un „pornit”; şi ceva se petrece între fiecare „pornit”. Universul se recreează pe sine în discontinuitate.

Continuitatea este o imagine falsă. Când vedeţi un film îl percepeţi ca fiind continuu, dar de fapt e alcătuit dintr-o proiecţie de fotografii cu mici spaţii între ele, derulată cu o

anumită viteză. Pornit/oprit este necesar pentru a crea orice experienţă a percepţiei. Acum ascultaţi vocea mea, creată de coardele mele vocale care pornesc/se opresc. Aerul din jur se mişcă la fel, determinând timpanele voastre să pornească/ oprească, care apoi transmit un semnal pornit/oprit către creierul vostru. În cele din urmă, codul binar al fotonilor în creierul vostru vă dă experienţa a ceea ce spun. Nimeni nu ştie cu adevărat cum se întâmplă asta, dar se întâmplă! Partea magică este că creierul vostru are nevoie de pornit/oprit pentru a experimenta. Creierul nu poate percepe „oprit”, totuşi fără „oprit” nu ar fi nici un „pornit” şi nu ar exista nici o percepţie. Asta este adevărat pentru toate simţurile noastre.

Astăzi oamenii de ştiinţa spun: „Ştim ce este în modul „pornit” al Universului; dar ce este în „oprit”?” Devine din ce în ce mai clar că în „oprit” nu este un loc unde există spaţiu-timp, energie, materie, informaţie. „Oprit” este un loc unde există potenţial absolut pentru spaţiu-timp, energie, materie, informaţie. Este potenţialul nemăsurabil pentru tot ceea ce a fost, este şi va fi vreodată.

„Oprit” are următoarele atribute:Este un loc de corelare non-locală, unde totul este în

mod inseparabil în unitate cu tot restul – fără a fi măcar conectat. Vorbim de conexiunea minte – corp: mintea este un câmp informaţional experimentat obiectiv, iar copul este acelaşi câmp informaţional experimentat obiectiv. Şi ceea ce numim Universul este corpul, el nu există în afară. Tot ceea ce experimentăm ca exterior este o traducere a stărilor fiziologice din corp în semnalele din creier pe care le interpretăm ca fiind lumea exterioară.

Este un loc de infinită corelare, unde totul este corelat cu tot restul.

Al treilea atribut este creativitatea: dacă studiaţi evoluţia veţi vedea că ea este marcată din când în când de mici salturi de impulsuri creative. Evoluţia darwiniana explicată într-o manieră standard nu are nici o logică. Nu există nici o fosilă care să explice trecerea de la amfibieni la

pasări, sau de la primate la oameni. DNA-ul nostru este asemănător în proporţie de 99.9% cu cel al cimpanzeilor, dar aceştia nu se întreabă: de unde vin? Care este scopul şi înţelesul existenţei mele? Ce se întâmplă cu mine după ce mor? Am un suflet? Există Dumnezeu şi dacă da, îi pasă de mine?

Al patrulea atribut este că prezintă salturi cuantice, care sunt baza creativităţii sale. Saltul creativ, saltul cuantic, este orchestrat prin intenţia şi conştiinţa Naturii. Natura şi-a spus „Voi zbura” – şi aşa au apărut păsările. Natura îşi imaginează tot ceea ce există în tărâmurile ei minunate, pentru că ea este inspirată. Dacă vă rog să închideţi ochii şi să vă imaginaţi un apus de soare pe mare sunt sigur că îl puteţi vedea în imaginaţia voastră. Dacă aş intra în creierul vostru nu aş vedea acel apus de soare. Aş vedea doar acest pornit/oprit al fotonilor. Aceştia sunt purtătorii informaţiei obiective dar şi subiective.

Deoarece Universul este înţesat cu fotoni, mulţi oameni de ştiinţă spun că asta, în sine, este o dovadă că Universul este impregnat de subiectivitate. Aşa cum avem un simţ al „eu”-lui, Universul are un simţ al „Eu”-lui. Şi dacă este aşa, atunci ar trebui să fiu capabil să comunic cu Universul. Comunicarea poate lua diverse forme: rugăciune, vindecare la distanţă, corelaţii non-locale. Salturile creative sunt dirijate prin intenţie şi acea intenţie are o putere infinită de organizare şi determină impulsul creator de ieşire din discontinuitate.

Al cincilea atribut este „efectul de observator”: în absenţa unei fiinţe conştiente, Universul nu există. El rămâne o „supă” cuantică extrem de ambiguă care se mişcă fără încetare. Trebuie să fim acolo pentru ca Dumnezeu să se manifeste. Dumnezeu ar rămâne nemanifestat dacă nu am fi acolo. Pentru ca să se petreacă creaţia e nevoie de un Creator şi de un Observator Conştient care să manifeste creaţia, să determine colapsul funcţiei undă.

Dacă înţelegeţi aceste cinci proprietăţi ale conştiinţei, sau ale discontinuităţii, înţelegeţi că acestea sunt în realitate calităţile sufletului vostru, deoarece acesta este sursa întregii conştiinţe.

Acum când mă ascultaţi, îndreptaţi-vă atenţia în voi, către cel ce ascultă. Acolo este o prezenţă. Nu este mintea voastră, care se preocupă de ce veţi mânca la prânz, sau de alte lucruri asemănătoare. Simţiţi acea prezenţă. Prezenţa aceea exista când eraţi copil, când aţi devenit adolescent şi este şi acum acolo. Cele mai mari şcoli de înţelepciune şi propria noastră experienţă – dacă ne acordăm timp să simţim asta – ne spun că acea prezenţă transcende experienţa naşterii şi a morţii; că naşterea şi moartea sunt episoade în prezenţa eternă a sufletului nostru; că există un suflet colectiv şi un domeniu universal de care aparţinem cu toţii.

Sufletul nu este un lucru, este potenţialul pentru toate lucrurile. Sufletul, cunoscând corelaţiile, este omniscient. Asta înseamnă ca este intuitiv, nu că are un bagaj de informaţii (de exemplu aşa cum are o enciclopedie). Sufletul este sursa intuiţiei, sursa privirii interioare, sursa imaginaţiei, sursa creativităţii, sursa sensului, a scopului, a luării deciziilor – omniscient. Sufletul are creativitate infinită şi co-crază cu Dumnezeu.

Nu există o căutare mai potrivită pentru fiinţele umane ca specie, decât să-şi găsească sufletul. Acum vedem că în lume există haos, există o dezbinare în sufletul colectiv. Ne-am pierdut sufletul colectiv, iar scopul Ştiinţelor Noetice este să ne readucă memoria, deoarece vindecarea nu este nimic altceva decât reintegrarea memoriei întregului.

Tradiţia Vedantei spune că există 7 trepte ale conştiinţei:

Prima este somnul adânc: chiar şi aici există un oarecare grad de conştienţă, de exemplu dacă vă strig că arde casa vă treziţi.

A doua este somnul cu vise: în această stare experimentăm lumea care ne apare în vise. Tot ceea ce îmi apare în vise, lucrurile, oamenii, stările, toate sunt eu.

A treia este starea obişnuită: noi o considerăm ca fiind starea reală de conştiinţă, dar Vedanta o aseamănă cu somnul. Noi suntem observatorul şi tot ceea ce observăm,

inclusiv oamenii cu care interacţionăm. Acum nu ne dăm seama deoarece suntem într-un vis pe care îl numim stare trează.

A patra este starea pe care o avem când ne descoperim sufletul şi ne trezim brusc din somn.

Există o poveste despre Buddha aflat pe patul de moarte. Discipolul său favorit Ananada îl întreabă: „Cine eşti tu?”. Buddha rămase tăcut. Ananda continuă: „Eşti Dumnezeu?” Buddha răspunse: „Nu”. Ananda întrebă: „Eşti Mesia?” Buddha răspunse: „Nu”. Ananda continuă iritat: „Te rog să-mi spui cine eşti” iar Buddha spuse: „Sunt treaz”. Asta este tot! Asta este tot ceea ce ni se cere de către Sursă – să ne trezim!

Walt Whitman, atunci când a experimentat pentru prima oară sufletul său, a spus: „Cred că nu sunt treaz, pentru că totul îmi pare într-un fel pe care nu l-am mai văzut; sau, sunt treaz pentru prima oara şi tot ceea ce a existat înainte de asta a fost un vis jalnic.” Noi suntem în mijlocul acelui „vis jalnic” din care ni se cere să ne trezim.

A cincia este numită conştiinţa cosmică. Este starea de conştienţă în care eşti concomitent local şi non-local. Este starea descrisă de Christos astfel: „Sunt în această lume şi nu îi aparţin” Când corpul vostru doarme noaptea, conştiinţa e trează şi observă că trupul doarme. Sunteţi martorul treaz al rolurilor pe care le jucaţi: copil, adolescent, mamă, om de ştiinţă, etc, acestea fiind doar măşti diferite. În această stare există o deschidere către coincidenţe, corelaţii (coincidenţele fiind acele corelaţii non-locale). Există o mai mare deschidere a intuiţiei, creativităţii şi o conectare la impulsurile creative din sursa Universului.

A şasea este conştiinţa dumnezească, în care martorul alert se trezeşte în ceea ce priveşte subiectul experienţei cât şi obiectul ei. Astfel, când priviţi o floare vedeţi frumuseţea ei – frumuseţe locală – cât şi lumina soarelui, pământul, apa, aerul şi întregul Univers ce se manifestă trecător în acea floare. Străpungeţi această mască şi simţiţi prezenţa lui Dumnezeu. Vedanta spune că atunci când găsiţi conştiinţa dumnezească, Dumnezeu nu este

dificil de găsit – Dumnezeu este imposibil de evitat deoarece nu există ceva unde Dumnezeu nu este.

A şaptea treaptă este conştiinţa unităţii. Conştiinţa de martor alertă, permanent prezentă în subiectul experienţei fuzionează cu conştiinţa de martor alertă, permanent prezentă în obiectul experienţei, devenind una. Astfel realizaţi brusc că există doar un singur martor şi întregul Univers este o manifestare a acelui unic martor, iar voi sunteţi acel martor.

Îmi amintesc că acum mulţi ani am urmărit un dialog între Krishnamurti şi un fundamentalist hindus (care era vegetarian, dar la fel de violent ca orice om). Acesta i-a spus lui Krishnamurti: „Cu cât vă ascult mai mult, cu atât mai mult sunt convins că sunteţi un ateu”. Iar Krishnamurti ia răspuns: „Eram aşa, până când am realizat că sunt Dumnezeu”. Asta l-a deranjat pe fundamentalist şi l-a întrebat: „Deci, negaţi divinitatea lui Krishna?” Pentru creştini ar fi ca şi cum a întrebat dacă neagă divinitatea lui Christos. Krishnamurti i-a răspuns: „O, nu am negat nimănui divinitatea sa”.

Este scopul nostru suprem să păşim în aceste domenii ale conştiinţei. De asta suntem aici – să explorăm aceste domenii ale conştiinţei.

În ceea ce priveşte oamenii de ştiinţă, aceştia s-au măritat cu o paradigmă atât de depăşită, încât este îngheţată într-un mod de a privi lumea care trebuia schimbat de acum 300 de ani. Realitatea este observatorul, procesul observării şi ceea ce este observat. Ştiinţa s-a preocupat doar de ceea ce este observat şi, când a apărut psihologia, de procesul observării. Ştiinţa nu s-a preocupat niciodată de cine observă. Observatorul este fundamental în procesul observării, fără el nu ar exista o observare. Astfel, ştiinţa este incompletă dacă nu includem conştiinţa.

Vedanta ne spune că există 5 motive pentru suferinţa umană: necunoaşterea naturii esenţiale a realităţii; agăţarea de ceea ce este efemer, trecător, ireal; frica de ceea ce este efemer, trecător, ireal; identificarea cu o halucinaţie socio-indusă, numită ego; frica de moarte. Fiind fiinţe umane ştim

că vom muri, singura incertitudine fiind metoda şi momentul. Frica de moarte este fundamentală, este cauza tuturor fricilor – frica de necunoscut.

Dar dacă necunoscutul vă devine cunoscut? Dar dacă transcendeţi această experienţă a separării şi ştiţi că nu aveţi de ce să vă temeţi? Dacă vă daţi seama că de fapt mortalitatea este o imagine falsă? Este de fapt „oprit” între cei doi „pornit”. Deoarece totul este pornit/oprit, nu poţi avea „pornit” fără „oprit”, e nevoie de „oprit” pentru a te recrea.

Scopul nostru suprem este să ajungem la acea treaptă de conştiinţă a unităţii, nu intelectual ci experimental. Doar aceasta poate vindeca în întregime. Când aparent eşti vindecat, dar dacă te mai temi de moarte, atunci nu eşti vindecat în întregime.

De asemenea, scopul nostru suprem este să cunoaştem experimental iubirea ca adevărul ultim din inima creaţiei – nu doar iubirea ca simplu sentiment sau emoţie. Este ceea ce Rumi numea „intoxicarea cu iubire”. Acum ştim că din punctul de vedere al vindecării, când vă aflaţi în starea de intoxicare cu iubire, în starea indusă intern de euforie, corpul prezintă semne de vindecare, care se bazează pe creativitate şi corelaţii non-locale. Când aveţi o experienţă indusă intern de euforie, corpul vostru dirijează simultan secreţia de serotonină (care este hormonul puterii), dopamină (hormonul veseliei), opioide (hormonul intoxicării), oxytocină (hormonul plăcerii). Toate acestea creează o simfonie, care nu poate fi reprodusă de nici un medicament.

Rumi spunea:„Când mor, mă voi înălţa cu îngerii. Când mor pentru

îngeri, nu vă puteţi imagina ce voi deveni!” Pentru ca omul să treacă la următorul salt în evoluţie, trebuie mai întâi să facă saltul cuantic de a deveni înger.

„Ieşiţi din cercul timpului, intraţi în cercul iubirii!”

Vă mulţumesc!

Se impart in doua categorii: opioide si ne-opioide.Peptidele opioide