COMUNICAREA  

Comunicarea  

Proces ce implica •  transmiterea, •  receptionarea, •  stocarea, •  prelucrarea •  utilizarea informatiilor.

AXIOMELE  COMUNICARII:  

Ê  Axioma  1.  Comunicarea  este  inevitabila.  Non-­‐comunicarea  este  imposibila  

Ê  Axioma  2.  Comunicarea  se  desfasoara  la  doua  niveluri:  informational  si  relational,  cel  de-­‐al  doilea  oferind  indicatii  de  interpretare  a  continutului  celui  dintai.  

Ê  Axioma  3.  Comunicarea  e  un  proces  continuu,  ce  nu  poate  fi  tratat  in  termeni  de  cauza-­‐efect  saustimul-­‐raspuns.  

Ê  Axioma  4.  Comunicarea  imbraca  fie  o  forma  digitala  (tip  “totul  sau  nimic”)  fie  o  forma  analogica  (cu  o  infinitate  de  valori,  precum  criteriile  estetice,etc)  

Ê  Axioma  5.  Comunicarea  este  ireversibila.  

Ê  Axioma  6.  Comunicarea  presupune  raporturi  de  forta  si  ea  implica  tranzactii  simetrice  sau  complementare.In  interactiunile  tranzactionale  rolurile  participantilor  raman  neschimbate  pe  intreg  procesul  comunicarii  (ex.  Relatia  profesor-­‐student  la  cursuri,  vanzator-­‐cumparator,etc).  Interactiunea  personala  nu  presupune  disparitia  rolurilor,  ci  numai  fluidizarea  lor.  (ex.  Relatiile  intre  pieteni,  soti,  colegi)  

Ê  Axioma  7.  Comunicarea  presupune  procese  de  ajustare  si  acordare.  

Componentele comunicării

Canalul �  Maniera  de  transmitere  şi  stilul  prezentării  au  un  impact  

semnificativ.  Cei  ce  vorbesc  repede  creează  impresia  de  credibilitate.    

�  Cu  toate  acestea,  discursul  rapid  interferă  cu  procesarea  sistematică  a  mesajului  şi  astfel  este  mai  eficient  în  cazul  unui  auditoriu  cu  opinii  iniţțiale  contrare  celor  ale  comunicatorului.    

�  Un  discurs  rostit  cu  entuziasm  şi  convingere  este  perceput  drept  puternic.  Discursurile  eficiente  presupun  un  contact  vizual  bun,  impresia  unei  convingeri  ferme  în  cele  transmise.    

�  Comunicările  cu  ezitări,  calificative  şi  justificări  sunt  considerate  discursuri  slabe  şi  sunt  ineficiente  în  convingerea  persoanelor.  

Sursa Cele  mai  importante  caracteristici  implicate  în  comunicarea  eficientă  sunt:  credibilitatea  comunicatorului,  experienţța,  atractivitatea,  agreabilitatea,  similaritatea.  

�  Credibilitatea  comunicatorului.  Cel  mai  important  factor  ce  influenţțează  schimbarea  atitudinii  este,  de  departe,  credibilitatea  persoanei  ce  transmite  mesajul.  Atunci  când  comunicatorul  are  un  anumit  statut,  prestanţță  (de  ex.  un  prof  univ),  e  mai  probabil  ca  persoanele  ce  ascultă  mesajul  să  fie  convinse  

�  Experienţța.  Cei  percepuţți  drept  persoane  cu  experienţță  în  domeniu  au  mai  multă  influenţță  asupra  atitudinilor  persoanelor  decât  cei  despre  care  se  presupune  a  avea  mai  puţțină  experienţță.    

�  Atractivitatea.  În  general  comunicatorii  cu  un  aspect  plăcut  transmit  mai  eficient  mesajul  decât  persoanele  cu  un  aspect  mai  neîngrijit.  

�  Agreabilitatea.  Semnalele  verbale  şi  nonverbale,  manierismele  şi  stilul  prezentării  şi  al  transmiterii  mesajului  exercită  o  influenţță  pozitivă  asupra  auditoriului.  

�  Similaritatea.  Cu  cât  este  mai  apropiat  comunicatorul  de  auditoriu  ca  vârstă,  sex  şi  origine  etnică,  cu  atât  mai  mare  este  impactul.  Numeroase  studii  au  arătat  că  originea  şi  sistemul  de  valori  al  comunicatorului  au  un  efect  mai  mare  asupra  auditoriului  dacă  acesta  din  urmă  se  poate  identifica  cu  ele.    

Mesajul §  Variabilele legate de mesaj se referă la conţinutul informaţiei furnizate şi la maniera în care aceasta este comunicată.

§  Încrederea. Mesajele furnizate cu încredere sunt mai convingătoare. Expresii ca „evident”, „fără nici un dubiu” etc sunt mai convingătoare decât expresii vagi ca „se pare că”, „trebuie să verific”, „nu sunt sigur”

§  Recurgerea la frică. Impactul emoţional al unui mesaj este un factor important în schimbarea atitudinilor. Unul din cei mai studiaţi factori este frica. Campaniile publicitare ce generează un anumit nivel de teamă şi anxietate, cum ar fi avertismentele legate de cancer şi fumat, sunt într-o anumită măsură eficiente şi produc efectul scontat. Cu toate acestea, inducerea unui nivel mult prea ridicat de frică este mai puţin eficientă, probabil pentru că emoţiile extreme interferă cu procesarea informaţiei, iar auditoriul tinde să ignore mesajul

§  Mesaje cu două tăişuri. Auditoriul răspunde în mod diferit la mesajele clare şi la cele cu două tăişuri. Mesajele clare au eficienţă maximă la subiecţi neinformaţi în legătură cu domeniile în care comunicatorul îşi prezintă convingător argumentele. Pe de altă parte, mesajele cu două tăişuri sunt mai eficiente la: cei ce iniţial nu sunt de acord; cei bine informaţi asupra subiectului; un auditoriu ce va auzi pe viitor contraargumente. Prezentarea unor argumente favorabile puternice împreună cu o versiune vagă a contraargumentelor se numeşte inoculare

§  Ordinea prezentării. Ordinea prezentării mesajelor are un efect moderat asupra gradului lor de eficienţă. Când mesajul are relevanţă personală, efectul primatului pare a fi mai puternic. Umorul. Umorul şi discuţiile fără patimă au un efect pozitiv asupra auditoriului, atâta timp cât sunt relevante pentru mesajul de bază

§  Repetarea şi concluziile. Mesajele repetate sunt mai eficiente decât cele transmise o singură dată. O afirmaţie recapitulativă clară asupra mesajului este, de asemenea, utilă.

COMUNICAREA NON-VERBALA Mimica şi pantomima

Ê  Expresia emoţiilor, în special elementele de mimică, în mare parte nu se învaţă şi este universală. Majoritatea emoţiilor se asociază cu expresii faciale caracteristice.

Ê  Elementele de comunicare legate de caracteristicile vocii se axează pe 3 dimensiuni perceptuale: intensitate, timbru şi tempo. În tristeţe, de exemplu, vorbirea e mai lentă, cu momente prelungite de tăcere.

Ê  Expresiile faciale tranzitorii şi subtile. Într-adevăr, emoţiile generează manifestări instantanee ce reflectă statusul emoţional real al persoanei, în special în primele câteva secunde de relaţionare interpersonală, anterior modificării expresiei prin cenzurare intenţionată. Ekman (2003) a descris 2 tipuri de modificări subtile ale mimicii: Ê  Microexpresiile: expresii faciale tranzitorii, durând aproximativ 0,2 secunde, prin care o

persoană încearcă în mod conştient sau inconştient să mascheze o emoţie

Ê  Expresiile subtile, ce durează mai mult, dar sunt discrete, de aceea sunt trecute uşor cu vederea. Recunoaşterea acestor modificări ale mimicii în contexte clinice furnizează indicii despre ce anume simte pacientul în momentul respectiv. Deoarece emoţiile nu îşi reflectă niciodată cauzele, clinicianul este cel ce trebuie să identifice emoţia exprimată şi să investigheze cu tact potenţiala cauză a acesteia.

Emoţii primare universale Ekman, 1982

Ê  Fericire

Ê  Surpriză

Ê  Mânie

Ê  Tristeţe

Ê  Teamă

Ê  Dezgust

Ê  Dispreţ

Proxemica

Proxemica  se  referă  la  distanţțele  dintre  persoane  din  timpul  comunicării  (intimă,  personală,  socială  şi  publică).    

�  Prima  formă  de  distanţță  se  numeşte  distanţța  intimă  sau  atingerea  în  care  se  manifestă  sentimente  puternice,  cum  ar  fi  afecţțiunea  (maternală,  paternală  sau  chiar  sexuală).    

�  O  a  doua  formă  de  distanţță  interpersonală  e  distanţța  personală,  prin  care  se  manifestă  o  formă  de  colegialitate,  prietenie,  etc.  Aceasta  este  distanţța  la  care  se  află  persoane  care  au  să-­‐şi  spună  şi  comunice  lucruri  ce  le  interesează  în  mod  mai  particularizat  şi  exprimă  prietenie  şi  colegialitate.    

�  A  treia  formă  de  distanţță  psihologică  este  mai  încărcată  de  formalizarea  impusăde  statutul  social  şi  se  exprimă  în  distanţțele  dintre  subalterni  şi  seful  lor,  între  aceştia  din  urmă  şi  rolul  lor  în  cadrul  întreprinderilor,  a  asociaţților,  etc.  Este  distanţța  ierarhică.    

�  A  patra  distanţță  este  mai  largă  fiind  exprimabilă  prin  distanţțele  psihologice  dintre  un  speaker  şi  auditoriul  său.  Se  numeşte  distanţță  publică.  

Comunicarea  în  practica  medicala  

Ê DOCTOR____________________PACIENT  

Ê  Listen  

Ê  Explain  

Ê  Acknowledge  

Ê  Recommend  

Ê  Negotiate