Căzania Ţiganilor.

Strânsu-s’au Ţiganii — odată Toţi din lume la olaltă:Câţi ciurari, câţi lingurari,Câţi măiestrii mici şi mari,. Drâmboieşi, cimpoitori,Fauri, ciurari, lipitori,Măturări şi lingurari,Negustori de cai, strugari Şi vestiţii căldărari Şi altfel de meşteri mari^T^^St In capătul satului 'In marginea codrului I Pe ţărmurul apelor vŞ ^ ^ (Cum e data cioarelor^;,. ^ Ây Şi făcut-au ciorobor:Ca biserică să-şi facă,Popă de ţigan s’aleagă,Popă bun de omenie,Dar popă fără simbrie,

Că-i huleşte lumea întreagă,Că n’au popă de-a lor treabăŞi umblă din ţară-n ţară Şi rămân tot de ocară,Că n’au nici loc stătător Nici popă de viţa lor.

Când luna din nori ieşiâ, P’alor feţe se zăriâ Strălucirea nopţilor Ca fundul căldărilor;Numai ochii se zăriau Numai dinţii le sclipiau.

Mulţi desculţi şi desmăţaţi Şi cu anii nespălaţi,Cu cămeşile pe dos Cu cămişu :n gură ’ntors.

După ce s’au astrâns toţi Câţi nu erau încă morţi, în frunte la adunare S’a pus Dada hăl mai mare, Dada Mătrăgan Ciurila, Care-a lucrat tot cu pila Unii-i ziceau şi mârâla;Şi cu. Danciu paraleu,Care şedea pe ileu Tocmai ca un Arhiereu,

Lua mi-rar ciasul hăl rău Să nu-1 fî mai văzut eu!Şi cu Granciu cel vestit Şi la ciure procopsit,Iar* Ciurilă se sculă,Se scula şi cuvânta,Ţiganii toţi se ’mbulziau,Se 'mbulziau şi ascultau E)ada cum le croncănea:— „N'aţi băgat de samă voi Cum ne ocărăsc pe noi, Ungurii şi Românii,Jidovii şi păgânii,Mai ales păcurarii,Că ne-amuţă cu cânii,Unde ne văd, bat dinţii Şi fluieră, bată-i sfinţii Şi strigă după noi „câr“.Ne zic, „cioară, corbi şi mâr“; Ba, spre a ne năcăji,Ne mai zic şi ciriclii.*Să le dai chiar mătrăgună Nu ţi-ar zice-o vorbă bună

* întrebaţi pe ţigani de-î albă ori neagră

pasărea la care-1 zic ciricl i i?

De poporul ţigănesc,Fără tot îl ocărăsc;Zic, că poporul ţigan îş ia viţa dela Ham,Care a fost blăstămat De Dada, când s’a ’mbătat, Multe celea mai scornesc De poporul ţigănesc.Mulţi zic nesărate glume Şi ne fac de râs la lume; Zic, că'mblăm din. ţară-n ţară Şi mâncăm Paşti de ocară, Zic, că mâncăm mortăciuni Şi stăm tot lângă tăciuni; Haideţi deci să ne-apucăm Minteni să ne ridicăm O biserică de veste Cum n’a fost, nici nu mai esteî Ţiganii mi-1 ascultau, Numai gurile căscau Şi deodată răspundeau:— „Bine-i dadă, bine-o fi Şi-aşâ Paştile-s aci?“Atunci Dada se sculâ

Cu pipa semne făcea Până cioarele tăcea Şi atuncia tncepeâ:— Bine-i bre, dar mi se pare Că s’a face turburare, C’aiesta-i un lucru mare: Cine adecă s’o facă,Cine lucru să-l înceapă Şi bine să se priceapă, Cari-s oameni mai de treabă?

Aci ţiganii mai stau Stau în loc şi se gândiau, Numai ochii le sclipiau,Dar nimic nu răspundeau. Când deodată se ivi, Granciul, care le vesti,Că ciurarii-s mai vestiţi,Mai vestiţi, mai proslăviţi. Atunci faurii săriră,Strugarii mi-i însoţiră Şi pe Granciu năvăliră Şi pe ciurari mi-i hăţiră Unii de cap mi-i trăgeau, Alţii din pumni mi-i cinsteau,Dar nici ciurarii nu stau Şi ei

întocmai făceau Cum faurii-i învăţau.

Cât ai bate cu palma Toţi ţiganii

8de-a valma,Cu neamuri şi cu străini Printre pietrii, printre spini Toţi erau încăieraţi,Toţi desculţi şi desmăţaţi.

Dad' atunci cum mi-i vedea Sta puţin şi se mira,Apoi mi se mâniâŞi’n ăst mod mi-i mulcomia;Cit more! gluma lăsaţi,Nu vă mai încăieraţi,Că de cât să văd gâlceavă, Mai bine vă toc în ceafă Şi vă dau şi dracului.Cit! că una vă mai spui: Cum sar broaştele în baltă Sări-vom toţi la olaltă, Biserică face vom De râs mântui-ne-vom! Atunci purdeii strigă!

— „Vivat trească Dada!". Dar Dada se scărpinâ Şi dancii dacă înceta, în acest mod cuvânta:De altă e rău mai mare Şi se face turburare,Că în ce loc să se facă La tot norodul să placă“?!

Unii ziceau: mai cu cale Ar fi, s’o facem la vale;Iară alţi au cuvântat:S’o facem la loc înalt, Unde-i locul mai curat!

Unii vreau, alţii nu vreau Şi iară se suduiau Şi apoi se păruiau Şi de plete se ’ntindeau, Până Dada întristat Scuipând una, a strigat:Cit! c’om face-o lângă gard, Unde-i locul mai curat! Ţiganii cum auziră Oblu în sus săriră Şi voioşi, precum erauToţi cu glas mare strigau: Vivat! trăească Dada!Atunci dada cel cinstit Cătră ţigani s’a răstit,Cum 'odată le-a şi grăit: N Dar'

firea-ţi ai dracului Neaşteptaţi să vă mai spui? Biserica-i cale-vale,Dar’ este un lucru mai mare Şi eu mă tem, mă tem tare„ Că iar va fi turburare;Din ce adecă să se facă La tot norodul să placă?

Acum să fi auzit Vuiet ne mai pomenit:

Unii strigau cu glas mare, S’o facă din oţăl tare.Alţii se luau pe samă,Că-i mai sfântă de aramă; Muierile se băteau de pământ, Că să li-o facă de argint, IarDanciu sbierâ ca un bălaur, Că lui să i-o facă de aur! Din astă nepotrivire

.îară vine ’ngăimăcire Şi ceartă, apoi bătăi-bătăi De răsunau cele văi;

* Sânge dela mulţi-ţâşniâ,Păr pe jos mult se vedea Şi glasuri se auziau:Fier şi oţăl rugineşte, Arama se

mucezeşte,Aur, argint se topeşte Şi cât lumea nu trăeşte!

După zoală şi zvârgoală Dada înţeleptul se scoală . Şi face din mâni mişcare, Ca să tacă mic şi mare Şi să-i dea lui ascultare.

Ţiganii dacă tăceâ, în acest chip începea: Dragii mei de poporeni,Voi măiestrii şi mireni! Poruncesc ca nespălaţi,De loc prin sat să plecaţi Şi făină s'adunaţi Şi-apoi porci să cumpăraţi, De n’aveţi bani — să furaţi

Că iată eu am aflat Lucru bun şi minunat,Lucru bun şi priceput, Biserică de făcut;So chide? care nu trece? Noi fundamentul l’om face Din mămăligă cu brânză, Care ţine cald la rânză, C’aşâ-i scris la păscălie, Caia-i sfântă pe vecie;

Păreţii de clisă grasă,Să-i vază dancii de-acasă; Coperişul de plăcinte C’acelea-s mai proslăvite; Cornişori De câmăciori,Leturei de sângerei Să ne înholbăm la ei; Tumu-a fi din balmoş dulce, Din unt proaspăt facem cruce, Când o cade, toţi să-mbuce. în turn clopot, dar ce clopot? Să sune tare cu tropot, Tocmai ca paripul meu,Care-a crăpat în părău.“

„Bine Dadă, bine zău. Alduite-ar Dumnezeu,Că bine le cuvintezi Orbirea-i să căpiezi;Biserica va fi bună,Dar clopotul nu-i pe .struni^.. Clopotul o să se facă Ca la tot neamul să placiUţ Acum iară ies din fire Şi se face gâlcevi re;Unii ziceau, ca să facă Clopotul din cap de iapă,Că-i dobitoc mai de treabă; Dar alţii sbierau din val Că-i mai sfânt din cap de cal,

Că sună cu pont şi rar;Alţii sbierau: cădin cap de câne Ar sună mai bine.Iar muierile se ’ntorc Să-l facă din cap de porc, Drept că cu limbă cu tot.

Atunci Dada se sculă,Cătră dancei cuvântă: „Ian tăceţi, nu vă sfădiţi, Bată-vă-o ciurdă de sfinţi, Clopotu-a fi din bostan Cum n’aţi mai văzut şunan (— nici când).

Dar popă, mă, popă nu-i! Fire-ar ei al dracului:Când am pipă — tăbac nu-i! Şi cât eu am chibzuit Danciu ăsta-i, om cinstit, Are păr lung, are barbă,E un om foarte de treabă Şi-i vrednic de preoţie,Deci zic, că Danciu să fie!“

Atunci ţiganii strigau Şi pe Danciu-1 ridicau Sus în sus şi tot sbierau: „Vivat! trăească Dada Şi cu Danciul de colea, Care ni-a fi şi popa!“Dar Danciul se svârcoleâ Dintre

ţigani se smulgeâ Şi aşa le răspundeâ:„Dragii mei şi neamul meu,Bun popă aş fi, zic zău, Dar m’a bătut Dumnezeu De-am făcut un lucru rău: Am omorît pe Dada-meu!" Şi pe Pintea, frate-meu!“Şi făcând aceste fapte Căzui m-grele păcate, Dumnezeu nu m’a răbda, S’âfum cu cădelniţa,Că de-abia afum cu pipa. Ţiganii cum auziâ,Danciul cum se jeluiâ Şi lor cum se spovedia, Unii la alţii se ’nholbau, Din capete clătinau, î-i vedeai cum se mirau; Iară Dada hăl mai mare Oblu în picioare sare Şi zice: „om du lucit, Ticălos şi pricăjit,Dacă tu bine-ai ştiut, ,Că te-om alege preut,Cum corbii ai cutezat De-ai făcut aşâ păcat“?De! tată-tău . . . dracu-I ducă C’o fost slab ca o nălucă, Dar Pintica frate-to,

Ala trebuitu-ni-o.Că fiind omul isteţ Şi având păr lung şi creţ îl puteam face Voivod Şi popă peste norod,Dar aşâ, tu om păgân,Ne-ai lăsat fără stăpân!'4

;Bine zici, Dadă Ciurilă, Numai tu ai de noi milă Strigă atunci mulţimea,De pădurea răsună Şi pe Dan ci u toţi se pun Şi mi-1 rad fără săpun Şi-l îmblătesc, ştii cum vara Românii ’mblătescj săcara Şi-i ziceau: om amărît Ce pe Pintica-i omorît?!

Da Ciurilă, el sta,Numai sta şi se uită Danciul cum se văieta,Când purdeii-1 purecă;Apoi colea când gândi,Că doară destul i-o fi Zice ho! dar nu ho tare Cât stă în loc mic şi mareSi spre Ciurilă căută,Cât de înţelept sfat da:Mă cioroi! mă desmătati,

Azi cu dracu vă jucaji,Voi pentru-o sdrean{ă de popă Daji în Danciu ca în dobă?! lan spune{i bine-i aşa?Mă, dacă-a murit Pintea Dracu-1 ducă, eu gândesc, Car fi lucru creştinesc Să ne ducem negreşit La Pârlit Mitrupârlit,Să ne dea popă cinstit Cum nu s’a mai pomenit, Chiar din vită ţigănească Plată să nu-i trebuească,Cu pâr lung şi încreţit Şi în barbă ’nvăluit Să-l cunoaştem de departe, Că-i popă fără păcateŞi ştie mintii fără carte.

— „Bine zici, dadă Ciurilă Numai tu ai de noi milă,De ne mai înveţi la bine Să ne scăpăm de ruşine. Lungească-ţi Dumnezeu dinţii Pe copii ţi-i bată sfinţii,Că dacă nu erai tu De mult ne duceâ dracu.“

Acum dancii dusu-s’au La

Pârlitu ajuns’au:La el tânguitu-s’au Ce fel de popă şi cum Le-ar trebui chiar acum?Şi Pârlit Mitru pârlit O lecută s’a gândit,Apoi astfel le-a vorbit: Dragul meu popor cernit, Destrămat şi hămisit, Ascultat-am ruga voastră, Vedea-v’aş urlând pe coastă Şi vezi bine, m’am gândit, Care puradeu cernit Ar fi cel mai potrivitPopă pentru a voastră viţă Pentru a lui Ham porodiţă? Şi aflat-am că Ciurilă,Dada ce lucră cu pila,Este om prea potrivit Pentru voi, norod cernit;El fiind de viţă bună S’a iscăli Mătrăgună;Deci de-acum până’n vecie Ciurilă ai vost să fie,Iar voi toţi ai dracului! Ţineţi minte ce vă spui!“— Vivat! Trăească Pârlitul

Strigă atunci tot norodul Şi cu Ciurilă plecă,.Căci Paştile-i apucă.

Cum sosi la parohie,Ciurilă cu ţinghilie Popă fără de simbrie,Se puse şi cuvântă Şi poporul învăţa:Dragul meu popor murguţ Deshămat, flămând, desculţDacă vreţi să fiţi iertaţi, Trebue să m’ascultaţi,Că cine -nu m’ascultâ De loc dracului l’oiu da. Atunci Danciul cel cu minte Striga: ascultăm, părinte;Iar după el mulţimea Din răsputeri tot strigă: „Părinte, te-om asculta Tocmai cum ni-i predica!“ —Atunci popa cuvântă:Tot vă mai umblă fleanca? Mă, de Ioc vă adunaţi Şi mergeţi şi adunaţi Prescuri multe părăsite,Care nu-s pristolnicite Şi oţăt din cela an, Mătrăgună şi hirean Şi

patru funţî de cătran, Pentru oricare ţigan.

Ţiganii mi-1 ascultau în toate părţi alergau Toate celea adunau.Popa paşti le făceaApoi le blagoslovea:Fire-aţi paşti blagoslovite Şi de mine osândite.Cine va gustă din voi Aibă stropşeli şi nevoi,Câte pene-s pe o cioară Câte grăunte la moară Şi urzici pe-o ulicioară Câte găuri pe un ciur,Câţi peri pe murgul hăl sur, Câte zile-s într’un an, Nevoi-atâtea în ţigan.

Iar Danciu, ca bun creştin, Cânta tot amin, amin!Că Pârlit Mitrupârlit Diacon l-o fost numit,Când popă li-o rânduit.

Ţiganii când auziâ Slujba cum li se făcea Paştile cum se slujiâ,Numai din cap clătina Şi ziceau:

aşa, aşâ!Apoi popa se punea.

Şi paştile Ie ’mpărţiâ:' Care ţigan cum gustă Numai din ochi înholbâ,Din umere scutură,Din picioare tremura Şi la pământ o izbiâ.Iar acolo mi-1 stropşiâ,Mi-1 stropşia, mi-1 agâmbâ, Până dracul mi-1 lua.

Iar popa când mi-1 vedeâ î-i cânta: aleluia!Câţi vor gusta tot aşâ.

Norodul* dacă vedeâ,Cu paştile cum păţiâ Tare se înfuria Şi Preotului strigă:Mâncă-Ji popă paştile Bată-te prasnicele!Apoi mi se sufulcau Biserica şi-o mâncau Şi bine se săturau,La paşti nu se mai gândeau.

Popa dacă mi-i vedeâ ’ Doamne rău se mânia, Paştile ’n ei le izbiâ

Şi din gură le ziceă: Scumpul meu, popor cernit De Faraon urgisit:Paştile ţi le-ai spurcat, Biserica ţi-ai mâncat, Dracului mi te-ai vândut Şi pe mine m’aţi pierdut; Dreptaceea nu ’ndrăsnesc Să te mai blagoslovesc, Fără mânile-mi ridic Şi blăstămându-te-ţi ¿ic:Tu norod faraonean Tu hamisit de ţigan,Nu eşti vrednic să trăeşti Nice să te prăpădeşti Numai să te năcăjeşti.Să umbli din sat în sat Tot flământ şi sfârticat Şi când îi umbla prin ţară* Să mănânci numai ocară Şi când îţi va da mai bine Să fluiere după tine!Cine te va nimeri Să-ţi zică tot ciricliiŞi măcar în care {ară Toţi să te numească cioară!

Iar Danciu ca bun creştin Cântă 'tot amin! amin!

De atunci şi pân’acurn N'au biserică nici cum,N’au nici sat, loc stătător, Nici popă de vi{a lor.

Ci umblă din tară ’n {ară După ei toţi strigă cioară Cârr! cioroi şi ciriclii După ţigan bat dinţii;Unii latră ca cânii,Când se zăresc ţiganii; —Ei cu vină, fără vină,Tac, că-s in ţară streină Şi-or tăcea până trăesc,Că-s sub blăstăm preoţesc.

F I N E .împăratul şi paraclisieral.A fost odată-un împărat Vestit de foarte învăţat;Oricine îi ştia de nume,Căci îi mersese faima-n lume. Dar groaznic el s’a ’nveselit Când într’o zi a auzit,Că într’un sat de mult trăeşte Un popă, ce mereu ceteşte In cărţi adânci cu vorbe sfinte- Şi că grozav e plin de minte i Că mulţi în taină tot şoptesc Şi pe feritele grăesc,Car fi cu mult mai învăţat Decât

măritul împărat,C'ar fi aşâ de priceput Ca Solomon cel ne’ntrecut, „Să-mi aduceţi pe-acest om, „Să văd dac’al ştiinţei pom „Şi pentru dânsul a rodit“. Astfel stăpânul a grăit Şi mulţi ostaşi pe loc plecară Pe bietul popă'înhăţară,Aşâ cam cu nepusă masă,De lângă sfânta preoteasă.La curte popa când sosiAstfel Stăpânul îi.grăi:„Am auzit că eşti vestit „Ca învăţat şi luminat.„Trei întrebări ţineam să-ţi pun, »Ascultă dar ce vreau să-ţi spun. „De-i drept, că eşti un om cu minte „Să cerci, să îmi răspunzi părinte: „Cât e de-aici şi pân' la cer? »E-întâiul lucru ce fii cer.„Al doilea: să-mi spui curat -„Cât preţueşte un împărat?»AI treilea: şi făr’ codire »Să-mi gâceşti acea gândire,»Ce’n mintea mea se va ascunde, „Când Ia ’ntrebări îmi vei răspunde. »Trei zile ’ţi dau să te gândeşti. „Răspunsurile de găseşti,„Te voiu sui la cinste mare;

„De nu: şi capul o să-ţi sboare“.* **

Eră ’nvăţat sfinţia-sa:Dar, deşi tot mereu citea Ştia şi el — cum popa ştie — Ceva ciaslov, pisaltichie . . . Şi-atâta-i tot şi lada-în pod Şi proşti fiind toti cei din sat Toţi îl ţineau de învăţat.Dar" la întrebări aşa de-adânciPrăpăstioase şi cu stânci,La întrebări cu chibzueală Şi cu Înaltă socoteală,Sărmanul preot n’a gândit Deşi-i vestit de iscusit.Greu tulburat sosi acasă,Şi coatele punând pe masă Sta bietul sta şi cugeta.Când paraclisierul iată La popă că întră deodată,Spre a-i aduce-o bucurie,Că adică o cununie Se pregătiâ acum în sat A unui ginerel bogat Şi că-i ceva de câştigat.Şi bine samă când luă Că popa-i trist, aşa strigă: „Părinte peste ce ai dat“„De eşti atât de întristat?— Ci, lasă-mă şi tu în pace,Că nu-mi poţi vr-un bine face. „Ci

fii bărbat părinte sfinte — „Fii om întreg şi copt la minte J. „Căci nu e tot d-auna bine„Să ţie omul rău în sine. „Şi-apoi nu ştie ori şi care „De unde iepurele sare.“— Ci lasă-mă cu a mea durere,.Nu toată musca face miere. „Aşa-i. De! N’am ce să mai zic! „Dar cred, că eu nu stric nimic De aş afla ce fel de vierme „Te roade’n piept, şi a te teme „Şi a te întristâ astfel, te face, „Părinte spune-mi tot ce-ţi place „De pildă, spune-mi ce-ai aflat „Pe la oraş pe la palat?— Ah iată buba 'mi ai aflat! — Oftă părintele din greu.Apoi el dascălului său Cu multă grije povesti Tot ce la curte îmi păţi.Iar dascălul cu hotot râse Şi preotului astfel zise:„Atâta e sfinţia ta?„De-atâta nu m’aş întristâ „Nu ’s grele aste întrebări . . . „Şi cine n’află deslegări „La întrebări ce nu le ştie „Nici cel ce ţi le pune ţie;„Hei? lumea asta este mare „Dar înţelepţi puţini îmi are „Şi tocmai cei cu largă gură „Sunt, părinţele, umplutură;

„Iar cei ce tac cam ştiu ce fac. „Fii dar părinte, fii pe pace.„Căci de acuma ştiu ce-oiu face. „Sfinţia-ta rămâi pe Ioc,„Eu merg, să dau cu mâna-n foc „In locul prea sfinţiei tale,„De e, sau de nu e cu cale.De capul meu puţin îmi pasă „Când n’am nici casă „N’am nici masă.„Deci eu mă duc la ’mpărat,„Să îi răspund ce te-a ’ntrebat.“ Părintele se mai codi,La urmă însă se ?nvoi Gândind, că bine-i să rămâie Cu cap pe umeri şi tămâie Să dea Iui Dumnezeu din cer Şi pentru paraclisier,De s’a întâmpla — ferească sfântul! Să-şi, frângă bietul dascăl gâtul.A treia zi când îmi sosi Iaf dascălul mi se găti Cu hainele sfinţiei sale Şi se porni pe lungă cale.La curte se înfăţişă,Iar împăratul cuvântă.„Bine-ai venit om iscusit,„Grăeşte ce te-am întrebat.“— Mulţi ani vestite împărat,Să străluceşti şi să trăeşti!

Pe cât aflai prin socoteală Făcută-n grijă cu cerneală,.Găsii că tot atâţia stânjinf sunt De sus din cer pân' la pâmănt Câ{i sunt de-aici şi pân; Ia cer. Grăi cel paraclisier.— Şi de nu crezi Măria Ta Să te încerci a măsură. —Iară măritul împărat Sprâncenele a încruntat,Dar totuş nu avea ce face Şi trebui molcum a tace,Căci dascălul avea dreptate.„Prea luminate împărate,„Acum a doua întrebare:„Aceasta-i grea grozav şi mareî „Ştii că Christos a fost vândut „De Iuda cel nepriceput,„Apostol rău între cei sfinţi,„Cam cu vreo trei-zeci de arginţi. „Iar tu ca mare înţelept „Şi ca judeţ aşa de drept „La lumea toată, ba şi nouă — „Să faci .. vr’o .. două zeci şi nouă.“ Aici Măria-Sa zimbi,Căci măgulit el se simţi A fii

aproape numărat După cerescul împăratŞi astfel vesel a strigat:„A treia e la rând acum.“— Şi pe aceasta să ţi-o spun. Măria-Ta te socoteşti Cumcă cu popa sfătueşti,Cu popa cel prea învăţat,Dar eu sunt dascălul din sat,Ai tău supus şi prea plecat. — Lung împăratul îl privi,La el apoi se repezi,Cu drag îi strânse mult la piept Grăind: „Tu eşti un om deştept „Şi ah. . . de mult mereu te cat. „Sunt bucuros că te-am aflat „Te lapădă de dăscălie „Căci marea mea împărăţie „Pe mâna ta o las de-acu,„S’o stăpâneşti, s’o judeci tu.“

* **

Şi-aşâ cel dascăl neştiut Şi chiar de-ai săi necunoscut, Prin mintea s’a fu înălţat De înţeleptul împărat La cinste mare şi vedere,Căci mintea este o putere Iar popa de cum-va trăeşte,Tot cântă „doamne milueşte“Şi neîndoielnic e vestit

De cătră proşti ca iscusit —Şi astfel se adevereşte,Şi vorba care giăsueşte,Că la o laudă prea mare Să mergi cu-n sac, ce fund n’are Ori că la părul lăudat Nu cam găseşti ce-ai aşteptat.

Ioan Neniţescu