Pentru a înţelege mai bine istoria învăţământului

din Aleşd, trebuie să facem câteva referiri la istoria

locului, cu care este în strânsă legătură.

Aleşdul se situează la ieşirea din depresiunea Vad-

Borod, pe Crişul Repede la o altitudine medie de 224 m,

la poalele Munţilor Plopiş la nord-est şi la poalele

Munţilor Pădurea Craiului, la sud de oraş. Distanţa faţă

de municipiul Oradea este de 38 km.

Trecutul istoric este strâns legat de cetatea Piatra

Şoimului, situată pe o stâncă la mică distanţă de oraş.

Cetatea a fost construită în a doua jumătate a secolului al

XIII-lea şi a fost atestată documentar în anul 1306.

Prima atestare documentară a orasului Aleșd

datează din jurul anilor 1291-1294, când apare într-un

registru de dijme episcopale sub numele de Villa Elusd.

El a fost înființat prin colonizare de către stăpânii cetății,

pe domeniul acesteia. În 1332 este consemnată cu numele

Sacerdos de Villa Elesd iar în 1622 cu toponimul Elesd.

În perioada 1658-1660 cetatea Piatra Șoimului s-a aflat în

posesia domnului Țării Românești Constantin Șerban

Basarab, cunoscut şi sub numele de Cârnul. În 1711,

cetatea a fost aruncată în aer de trupele imperiale

austriece.

În plan cultural, secolele al XVII-lea şi al XVIII-

lea marchează pentru aşezările din zona Aleşdului, o

perioadă în care se face trecerea de la umanism la

iluminism. ―Cartea tiparită şi cea copiată de copişti

cărturari, de preoţi, dieci şi dascăli circulă peste tot în

sate. Este în creştere numărul cititorilor. În munca lor

plină de dăruire, copiştii cărturari nu se rezumă doar la

simpla transcriere a textelor. Prin tot ceea ce au făcut şi

întreprins, ei au devenit dascăli ai primelor şcoli

româneşti, şcoli fără local propriu, fără programăşi fără

plan de învăţământ, prin care cei interesaţi au fost iniţiaţi

în tainele scrierii şi cititului. De acum, limba română va

fi nu numai o limbă vorbită ci şi o limbă scrisă şi citită1.

În această perioadă se pierd şi urmele înfiinţării

primei şcoli în limba română în zona Aleşdului, de către

domnitorul Constantin Șerban, după cum arată

documentele ce se află în şcoala noastră. Ctitorirea unei

biserici ortodoxe în zona Aleşd a constituit, cu siguranţă,

începutul şcolii în limba enoriaşilor acesteia. Ca şi în alte

locuri, ştiinţa de carte a început a fi propovăduită în satul

Tinăud prin intermediul Bisericii, din strana şi tinda

sfântului lăcaş. Deşi există puţine date despre istoria

acestui lăcaş după plecarea lui Constantin Şerban, până în

1672, ştim cu certitudine că, de aici înainte, până la

sfârşitul veacului, destinul ei s-a împletit cu cel al

preotului Pătru, om de aleasă cultură pentru lumea şi

vremea sa, cunoscut istoricilor ca preot, protopop , dar şi

ca om de carte.

1Site-ul oraşului Aleşd- accesat în 29.01.2015 la adresa

http://www.alesd-bihor.ro/index.php/despre-alesd

Acest Popă Pătru a rămas în memoria locurilor nu

doar ca preot şi dascăl ci mai ales ca copist sau „scriitor‖

de cărţi, de la el păstrându-se mai multe manuscrise,

inclusiv un fragment dintr-un codice de la 1685. Istoricul

Florian Dudaş a catalogat manuscrisele păstrate de la

acest mare om de cultură din zona Aleşdului astfel2:

„Codice Miscelaneu, copiat între 1672 şi 1684 la Tinăud,

Liturghier copiat la Tinăud în 1679, Cazanie copiată la

Tinăud în 1682, Codice copiat la Tinăud în 1685,

2 Ovidiu Bocşan , Biserica din Tinăud, Ed. Lumina, Oradea, 2011,

pag. 32

Ceaslov-Octoih copiat între 1686 şi 1688 în Sălaj,

Molitvelnic copiat la Tinăud în 1688‖. Toate aceste

scrieri au contribuit la răspândirea şi dezvoltarea scrisului

în limba română pe aceste meleaguri.

„Alături de conţinutul lor variat, de valoarea

literară şi religioasă a textelor ce le conţin, cărţile lui

Popa Pătru mai atrag atenţia şi prin însemnările sau

notele marginale. Cele mai importante rămân, desigur, în

toate tomurile manuscrise, însemnările copistului, In

Codicele miscelaneu din 1672-1684 există şi texte scrise

de Popa Flore, locuitor din Dobricioneşti, şi de către un

diac sătesc, Cazania din 1682 o citea la 1800, «tătă, din

doscă în doscă» diacul satului din Chistag, iar Codicele

de la sfârşitul sec. XVIII, s-a folosit în veacul următor în

mai multe sate din partea Aradului şi Bihorului. Astăzi,

manuscrisele lui Popa Pătru din Tinăud sunt considerate

valori ale Patrimoniului Cultural Naţional, prin vechimea

şi conţinutul lor alăturându-se celor mai reprezentative

monumente ale limbii şi literaturii române vechi.3‖

De asemeni ca centru cultural şi de educaţie ale

acelor vremuri, Tinăudului îi sunt atribuite şi o serie de

tipărituri, toate realizate sub oblăduirea bisericii ortodoxe

de aici. Astfel preotul Ovidiu Bocşan aminteşte în

lucrarea dedicată Bisericii Ortodoxe Tinăud, o serie de

lucrări cu caracter religios dar care contribuie aşa cum

am spus şi mai sus la răspândirea limbii române şi la

menţinerea ei în uz.

3 Ibidem, pag. 34.

„Cu siguranţă, vechile manuscrise, datorate

preotului cărturar din Tinăud au fost atât cărţi de slujbă

cât şi de învăţătură‖4. Deşi sunt scrise cu litere chirilice,

aceste documente arată strădania acestui om şi izbânda

lui în raspândirea limbii române în zonă. Printre textele

păstrate din vremea aceea se numără şi o colecţie cu

„lucruri de treabă‖ în special texte necesare slujbelor

religioase.

Date certe cu privire la şcoala care a luat naştere

pe lângă biserică, prima şcoală românească din zona

Aleşd, nu avem decât de la cumpăna veacurilor XVIII –

XIX, când este pomenit, pentru anul 1747, dascălul Lazăr

Butuc.

Centrul educaţional al acelor vremuri, Tinăudul a

găzduit într-o casă din curtea bisericii, şcoala

confesională, unde mergeau copii din familiile înstărite

din zonă, două zile pe săptămână.

4 Ovidiu Bocşan, op.cit., pag .42

‖In şedinţa III-a dela 19 April 1816 congregaţiunea pe

baza rapoartelor primite dela pretori, decide înfiinţarea de

şcoale cercuale pe care le împart în trei clase‖5.

Şcoala din Tinăud face parte din clasa a III-a.

‖Salarele învăţătorilor asemenea se împart în trei clase.

Învăţătorilor din comunele împărţiţe în clasa primă li se

asigură salar de 30 cubule grâu, 16 cubule cucuruz, 300

porţii fân, drept de păşunat pentru două vaci şi 80 Rft.

Acelor din clasa II-a, naturalele ca şi ale celor din clasa

primă, în bani 60 Rft; — iar celor din clasa III-a

naturalele tot ca şi celor din clasa primă, în bani numai

50 Rft. Afară de aceste, fiecare învăţător primeşte 12

stângini de lemne din care trebuia încălzită şi sala de

învăţământ. Schimbarea naturalelor în bani nu e permisă.

Adunarea congregaţională din 10 April 1816 se

mai ocupă şi cu obiectele de învăţământ ce sunt a fi

propuse în şcoalele românilor ortodoxi.

Astfel decide şi însărcinează pe învăţători să

propună cetirea şi scrierea română, iubirea de patrie, rege

şi de mai marii ţării, apoi economia câmpului, dedarea

copiilor la curăţenie încă de mici, iar prin ocupaţiuni

potrivite să-i dezveţe de lenevire, limba maghiară, pentru

că se pretinde ca învăţătorii încă să ştie vorbi ungureşte.

Asemenea să demânde Majestatea Sa, ca în preparandie

candidaţilor de învăţători să li-se propună şi limba

maghiară‖6.

5 Nicolae Firu, Date şi documente cu privire la Istoricul şcoalelor

române din Bihor, Arad 1910, Tipografie Diecezana 6 Idem

Iniţial şcoala de la Tinăud s-a aflat în clădirea ce a existat

în curtea bisericii, apoi într-o casă situată peste drum de

biserică. A fost frecventată de către copiii familiilor mai

înstărite; două zile pe săptămână erau rezervate religiei.

Prin anii 1880, casa fiind vândută a început construcţia

actualei şcoli.

‖In secolul al XIX-lea s-au pus bazele

învăţământului aleşdean . In 1885 este atestată existenţa a

4 şcoli în Aleşd, 3 confesionale (romano-catolică,

reformată şi evreiască) şi una comunală (de fete).

Despre școala confesională romano-catolică, cu

limba de predare maghiară, există informații de la

începutul secolului trecut. Un document scris din 1812

vorbește despre ajutorul dat școlii de numitul Miklosi,

locuitor în Alesd. În 17 aprilie 1817 s-a cumpărat de la

cetățeanul Peto Gaspar din Aleşd o casă cu terenul din

jur. În 1823 clădirea se dovedește neîncăpătoare și se fac

demersurile necesare pentru efectuarea de reparații

capitale și de extindere a spațiului de școlarizare‖7.

Pe lăngă cea romano catolică a mai existat o

şcoală confesională reformată care în 1903, împreună cu

școala comunală de fete, se transformă în școală mixtă de

stat, cu limbă de predare maghiară.

‖Despre școala evreiască se cunosc prea puține

lucruri. În 1885 existența ei este atestată și funcționa cu

un singur învățător. Nu se cunoaște însă anul înființării și

locul unde a funcționat. În 1903 nu apare în documente

ca unitate școlară. În hotarul localității Pestis, în munți,

la peste 20 km. nord-est de Pestis, în cătunul Nova Huta

(Sinteu), a luat ființă, în 1831, o școală confesională

romano-catolică cu predare în limbile maghiară și

slovacă. Existența școlii confesionale ortodoxe din Pestis

este atestată în 1868. În documentele vremii se arată că în

1871 se construiește localul pentru școală, învățător fiind

Ioan Fâșie în vârstă de 26 ani. Sălile de clasă construite

în 1871, cu unele modificări și adăugiri s-au folosit până

în zilele noastre. În primii ani ai secolului XX această

școală confesională ortodoxă este transformată în școală

de stat cu limbă de predare maghiară.

La Pădurea Neagră, așa cum am mai arătat, există

încă de la mijlocul secolului trecut o școală comunală

mixtă , la început cu predare în limbă germană și apoi, în

1885, cu predare în două limbi: maghiară și germană. În

1901, documentele ne arată că la Pădurea Neagră școală

are că limbă de predare limbă maghiară.

7 Ioan Todoca, Monografia Oraşului Aleşd, Editura Tradiţie,

Bucureşti, 2000, pag. 38

Școala de la Tinăud, a funcționat că școală

confesională mixtă, cu predare în limbă română . Un

document de arhivă din 1871 ne informează despre

existența în Tinăud a unui edificiu școlar, în stare bună,

compus dintr-o încăpere pentru învățător și o sală de

clasă lungă de 2,5 stânjeni, lată de 2 stânjeni și înaltă de

un stânjen, învățătorul fiind Florian Câmpean, în vârstă

de 29 de ani, preparand absolut8.

În 1875, guvernul a adoptat o măsură prin care în

Bihor, în toate comunele, se organiza şcoala în limba

maghiară. Chiar dacă populaţia majoritară era cea

românească, aceştia trebuiau să studieze în maghiară, iar

dacă nu vorbeau ungureşte ‖în timp ce la şcoală copiii se

joacă, să se interzică jocul pentru acei copii care nu

vorbesc ungureşte‖9.

Cu această ocazie aflăm că la această dată în

Aleşd exista deja o şcoală primară. Cel mai vechi catalog

deţinut în arhiva şcolii noastre datează din 1887.

8 Ibidem, pag. 39

9 Ioan Todoca, op.cit. pag. 39

Arhiva şcolii

În acest catalog figurează 44 elevi, din Tileagd,

Aleşd, Oradea, Borod, Marghita, etc.

Acest catalog este din 1887 până în 1910.

Cei 44 elevi din anul 1887

Populaţia şcolară în această perioadă era destul de redusă.

Anul Nr. elevi

1887 44

1888 39

1889 43

1890 36

1891 43

1892 27

1893 25

1894 26

1895 26

1896 25

1897 16

1898 23

1899 24

1900 22

1901 17

1902 34

1903 12

1904 5

1905 7

1906 9

1907 11

1908 11

1909 21

1911 15

1912 41

1913 45

1914 59

Este atestat învăţătorul Jozsa Istvan. Se observă

din cataloage sistemul de notare cu note de la 1 la 5.

În această perioadă, stăpânirea maghiară îşi duce

la extreme zelul de deznaţionalizare, de maghiarizare

forţată. Aceasta contribuie alături de alte nedreptăţi-

sociale, economice, politice, la aprinderea spiritelor şi se

Vezi evenimentele de la 1904

ajunge la „acel nenorocit de 24 aprilie 1904‖10

, când

locuitorii Aleşdului şi a localităţilor învecinate ies în

piaţa din centrul Aleşdului.

Piaţa din Aleşd- locul masacrului din 1904- preluată de la adresa

http://www.istorielocala.ro/.

Din păcate aici au fost omorâţi şi răniţi un număr

important de persoane, iar acest masacru a fost ascuns

între declaraţii mincioase de presă, şi mai mult, ancheta

care a urmat a adus teroare în rândul locuitorilor din

plasa Aleşd, iar ancheta care s-a finalizat în decembrie,

făcându-i vinovaţi tot pe cei care au protestat în piaţă, nu

a reuşit să pună capăt năzuinţelor româneşti din această

zonă, în mai bine, în oficializarea limbii române, în

dreptul la o educaţie corectă în limba naţională.

Aceste năzuiţe vor fi duse mai departe prin

participarea la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1918,

10

Ibidem. Pag.44

a reprezentanţilor plăşii Aleşd- dr.Ioan Sfârlea, avocat în

Aleşd, Coriolan Mursa, Teodor Mursa, dar şi un număr

important de preoţi, învăţători, şi cei mai buni gospodari.

La 15 septembrie 1918 conducerea plăşii este

preluată de co-naţionalii noştri fiind organizată în spirit

naţional.

Se revine la predarea în limba română, după

Marea Unire, când dascălii români „s-au întâlnit într-o

conferință în care au luat anumite hotărâri referitoare la

desfășurarea anului școlar 1918-1919. Ei au decis ca în

școlile românești predarea să se facă în limba română.

Studiul istoriei și al geografiei naționale reintra în

drepturile sale firești.‖11

În 1920 apare Şcoala primară de stat cu 7 clase

cu predare în limba română. Din 1957 aceasta se unifică

cu şcoala confesională, şcoala maghiară devine secţie a

şcolii de 7 ani cu predare în limba română.

Ca număr de elevi la 1918 sunt atestaţi 42, anul

următor 48, în 1920-65, iar în 1922-46.

11

Dr. Vasile Popeangă, Semnificația istorică a luptei educatorilor

transilvăneni pentru înfăptuirea Marii Uniri‖, în Revista de

pedagogie, București, 1988, Nr. 12, p. 15

Catalog de la 1920-Arhiva

şcolii

În catalogul anului 1920 semnează ca director, dl.

Bucsas, şi sunt prezenţi ca învăţători Jozsa Ștefan, Makai

Elisabeta şi Nagy Eugenia. Se trece la sitemul de notare

cu note de la 1 la 10. O activitate foarte intersantă pe

lângă materiile pe care le făceau, era aceea de ‖învăţarea

rândului şcoalei‖. La finalul celor 7 ani de studiu se

dădea un examen de absolvire care se desfăşura pe

parcursul a trei zile (probabil erau trei materii la care se

făcea evaluarea). De remarcat este faptul că şi în acele

condiţii se putea face performanţă: în anul şcolar 1927-

1928 este atestă eleva Erdely Juliana cu media 10, înv.

Jozsa Ștefan. Tot în acest an, am remarcat o separare în

rândul elevilor a fetelor şi băieţilor, există astfel în arhiva

noastră cataloage ale claselor de băieţi şi ale celor de fete.

Este amintit acum învăţătorul Mărcuş J.

Ştampila şcolii

O însemnare deosebită am găsit-o la sfârşit de catalog al

anului şcolar 1928.

„Între cele două războaie mondiale în raza

Notariatului cercual Aleşd existau 5 şcoli: două în Aleșd

(una de stat pe actuala stradă a Viilor, lângă biserica

reformată, cu predare în limba română, iar a doua

confesională, romano-catolică, pe strada Avram Iancu,

vizavi de biserica romano-catolică, cu predare în limba

maghiară), una de stat în Peştiş cu predare în limba

română, una la Pădurea Neagră cu predare în limba

română şi una la Șinteu cu predare în limba slovacă.

După dictatul de la Viena, predarea în toate aceste şcoli

se va face în limba maghiară.‖12

În anul şcolar 1934-1935 populaţia şcolară este în

creştere astfel că apar primele clase paralele, în clasa I B

fiind 40 elevi iar în clasa I A -36. Se diversifică materiile

pe care le făceau elevii. Sunt atestaţi în această perioadă

înv. Betea L., Munteanu Ileana, Iacob Elena, Șandor

Iuliu, Vuşcan Elena.

În 1940 în urma dictatului de la Viena se

stabileşte pentru învăţământ limbă de predare-maghiara.

‖Pentru a completa - dacă mai este nevoie - demonstraţia

că politica generală a Ungariei horthyste în problema

naţională a fost desfiinţarea ca naţiune a românilor din

zona făcută ei cadou de către Hitler şi Mussolini, vom

menţiona doar că, dacă la data de 30 august 1940

funcţionau în Transilvania de nord-vest 1666 şcoli

primare româneşti de stat cu 4692 învăţători şi

învăţătoare, prin presiuni multiple în cadrul cărora

maltratările şi schingiuirile s-au situat în prim-plan, un

număr de 3982 au fost siliţi să-şi părăsească locul de

muncă şi căminul şi să se refugieze, iar din cei rămaşi au

fost menţinuţi în serviciu doar 10 %. Comparativ cu anul

şcolar 1940/1941, la începutul anului şcolar 1941/1942,

în luna octombrie, numărul şcolilor elementare cu limba

de predare română din judeţele zonei transilvane răpite s-

a redus cu 792 unităţi. Aceeaşi politică de

deznaţionalizare prin sistemul învăţământului a fost

aplicată învăţământului liceal, profesional şi superior. La

12

Ioan Todoca, op.cit., pag.65

data pronunţării Dictatului de la Viena, pe teritoriul ce a

fost cedat Ungariei funcţionau 67 unităţi. Până în anul

1942 au fost izgoniţi 558 profesori şi maiştri secundari

titulari, precum şi 80 de suplinitori. Astfel, din totalul de

800 profesori români, existenţi înainte de dezastrul de la

30 august 1940 la şcolile de grad secundar, au rămas abia

162, dar şi aceştia, în marea lor majoritate au fost

înlăturaţi din învăţământ sub diferite pretexte. La

jumătatea intervalului ocupaţiei horthyste au rămas 1835

elevi români înscrişi în învăţământul secundar, la o

populaţie de 1,3 milioane de români (în acel moment -

n.a.)‖13

Asuprirea celor care vorbeau limba română

ajunge la cote alarmante. Obligaţi să meargă la şcolile cu

predare în limba maghiară, elevii români erau persecutaţi,

bătuţi, dacă nu puteau învăţa în maghiară.

13

ISTORIA ROMÂNIEI. TRANSILVANIA, Volumul II, Edit.

„George Bariţiu‖, Cluj-Napoca, 1997, p.24

Catalogul din anul 1940-

41

In această perioadă este director Kurzenreiter

Margit, iar ca profesori-învăţători apar în cataloage:

Kovasz Rzalia, Tichy Margit, Csillag Nandor, Schuller

M. Terez, Kajarit Erzsebet, Marycz Matild, Peli Josef,

Varga Jozef, Berczi Ferencz, Csajkos Gyulane, Bekely

Miklane, Cserepes Imre.

Ştampila şcolii în această perioadă:

În 1945/46 apare pe catalog alături de limba

maghiară şi limba română.

Este amintit în această perioadă ca director

Drugaş Traian. Şcoala avea două secţii-română şi

maghiară.

Se revine la predarea în limba română în şcolile

din Aleşd după cel de-al doilea război mondial. În 1948

are loc o reformă a învăţământului când se trece la

învăţământ obligatoriu de la 7 la 4 ani. Anul şcolar era

împărţit în patru părţi, notele erau de la 1 la 5, iar

manualele realizate în concordanţă cu directivele de la

Moscova.

Dintre aberaţiile prezentate acolo Ioan Todoca

prezintă câteva: 14

„Moscova era capitala ţării noastre‖,

14

Ibidem, pag.74

„Volga este cea mai importantă apă curgătoare din ţară‖,

„primul bec a luminat în Rusia‖, „locomotiva cu aburi a

fost inventată de un rus‖, etc.

Între anii 1948-1949 cadrele didactice din tot

judeţul au fost duse la instruire şi perfecţionare. Aici

profesorii au fost învăţati să nege meritele unor

cercetători de seamă din domeniul educaţional precum

Comenius, Pestalozzi sau Rousseau şi că adevăraţii

pedagogi vin din Rusia.

În această perioadă are următoarele denumiri în

funcţie de nivel: Școala Primară Romano catolică- secţia

primară în limba maghiară, Școala Primară mixtă, Școala

Elementară nr.1 Aleşd şi Școala Elementară Maghiară.

Din 1967 este dată în folosinţă clădirea şcolii

generale din cartierul Soimul.

Întreanii 1961-1978 devine un puternic liceu real-

umanist, după care funcţionează ca şcoală de 10 ani şi

apoi de 8 ani până în 2012.

În anul şcolar 1977-1978 sunt atestate şi cursuri

serale la clasa a X-XIII-a.

Este atestă la început ca Școala Generală Aleșd.

Apoi primeşte denumirea de Școala cu clasele I-VIII

Aleşd, după care Școala Gimnazială ‖Constantin Șerban‖

Aleşd. Din 2012 este liceu: Liceul Teoretic Constantin

Șerban Aleşd.

În funcţie de materia predată sunt în cataloage de-a

lungul vremii:

Limba română

Prof. Cociubei Florica

Prof. Kiraly Maria

Prof. Ciupe Elisabeta

Prof. Chişiu Maria

Prof. Bumbăcescu Doina

Prof. Câmpeanu Liviu

Prof. Ivanciuc Olimpia

Prof. Ivanciuc Vasile

Prof. Enache Jeanel

Matematică, Fizică

Prof.Drugaş Traian

Prof. Spătariu Minerva

Prof. Bihari Arcadiu

Prof. Darie Grigorie

Prof. Muncaci Vasile

Prof. Ilea Petru

Prof. Boga Iosif (fizică-chimie)

Prof. Mureşan Ioan

Prof. Borcea Iudita

Prof. Laza Maria (fizică)

Prof. Eilender Iosif (fizică)

Prof. Potre Maria

Prof. Moga Victor (fizică)

Prof. Dzitac Ioan (rectorul univ. Agora)

Prof. Venter Floare (fizică)

Prof. Rus Nicolae

Istorie şi Cultură civică

Prof. Niculescu Iuliana

Prof. Chişiu Maria

Prof. Butiri Ioan

Prof. Bihari Elisabeta

Prof. Călţun Maria

Prof. Todoca Ioan

Prof. Ardelean Hortenzia

Prof. Borcea Liviu

Prof. Matei Florica

Prof. Dudaş Florica

Prof. Moş Traian

Prof. Răcuciu Nicolae

Geografie şi Știinţe naturale

Prof. Nagy Ecaterina

Prof. Selyem Alexandru

Prof. Evdochimov Leontina

Prof. Frunzetti Viorica

Prof. Moldovan Virginia

Prof. Niculescu Iuliana

Prof. Fabi Viorica (György)

Prof. Selyem Alexandru

Educaţie fizică şi sport

Prof. Torok Renee

Prof. Darie Virginia

Prof. Sabău Mihai

Prof. Nosz Zoltan

Prof. Perţe Ioan

Prof. Bartha Ana Maria

Limba Franceză

Prof. Cociubei Florica

Prof. Vintilă Lucia

Prof. Zoran Ildiko

Prof. Popa Virginia

Prof. Cozari Rodica

Limba rusă

Prof. Crăveanu Boris

Prof. Demian Ana

Prof. Neag Mihai

Prof. Iozsa Maria

Biologie

Prof. Uncheşel Valentina

Prof. Vicaş Petru

Prof. Mocan Angela

Învăţători:

Iozsa Istvan/Ștefan

Makai Elisabeta

Nagy Eugenia

Mărcuş J.

Șandor Iuliu

Bumbulescu Eugenia

Betea Liviu?

Munteanu Ileana

Alţi profesori:

Prof.Spătaru Minerva- desen, lucru manual

Prof. Popa Teodor- Știinţe Agricole

Prof. Hiriţ Gavril- desen

Prof. Săndulescu Elisabeta- Agricultură

Iacoboi Alexandru- muzică

Istrate Emilia- muzică

Directori:

Prof. Bucsas ?? -1925-?

Prof. Kurzenreit Margit 1940-1941

Prof. Marycz Matild 1944-1945

Prof. Schuller Terezia -1945-1946

Prof.Drugaş Traian -1946-?

Prof. Muncaci Vasile

Prof. Todoca Ioan

Prof. Enache Jeanel 1965-1982

Prof. Neag Mihai (adj. Vicaş Petru)- 1982-1985

Prof. Popa Virginia 1985-1989

Prof. Enache Viorel 1989-2006

Prof. Buzle Alina- 2006-prezent

Clasa a VIII-a C 1965- şcoala de pe strada Viilor- album

personal Nosz Levente

Cele două clase de a XII-a-Liceul Teoretic Aleşd

Album personal Nosz Levente

Careu- director Enache Janel- director adj. Nosz Zoltan

Album personal Răcuciu Nicolae

Album personal Răcuciu Nicolae