cărţile Şi noaptea

12
Cărţile şi noaptea proză [ ] fragmente din conferinţele autorului - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Jorge Luis Borges [Jorge_Luis_Borges ] 2004-08-10 | | Înscris în bibliotecă de serban georgescu Oamenii şi-i imaginează pe orbi închişi într-o lume întunecată. Chiar este un vers al lui Shakespeare care justifică această opinie. Shakespeare spune : Looking on darkness which the blind to do see (privind la obscuritatea pe care o văd orbii), iar dacă prin obscuritate se înţelege beznă totală, versul lui Shakespeare este fals. În mod cert (şi contrazicând versul amintit), două dintre culorile pe care orbii nu le mai văd sunt negrul şi roşul. Le rouge et le noir sunt culorile ce ne lipsesc. Pe mine, care înainte aveam obiceiul să adorm într-un întuneric deplin, m-a jenat multă vreme această lume de pâclă verzuie sau albăstruie şi vag luminoasă, care este lumea orbului (...) Bineînţeles, eu vorbesc în numele meu, al tatălui meu şi al bunicii mele care au murit orbi; orbi, surâzători şi curajoşi, iar eu sper să mor asemenea lor. Timiditatea este una din relele pe care trebuie să încerci să le depăşeşti dar, realmente, a fi foarte timid nu are mare importanţă, cum de altfel nu au atâtea alte lucruri din viaţă şi cărora unii le acordă însemnătate exagerată. ... am scris acea pozie intitulată Poemul darurilor, care începe astfel: Nimeni să nu reducă la lacrimi şi reproşuri / Această demonstraţie de măiestrie / A Domnului care, cu magnifică ironie / Mi-a dat în acelaşi timp cărţile şi noaptea Aceste două daruri care se contrazic: multe cărţi şi în acelaşi timp noaptea, incapacitatea de a le citi. Wilde era un om profund care căuta să pară frivol (...) Desigur, aş fi dorit să-l imaginăm ca pe un amator de conversaţie, aş dori să gândim despre el aşa cum gândea Platon despre poezie: Acel ceva plăpând, înaripat şi sacru (...) Wilde şi-a zis: Grecii au spus că Homer era orb pentru a arăta că poezia nu trebuie să fie vizuală, că poezia trebuie să fie,

Upload: george

Post on 09-Nov-2015

232 views

Category:

Documents


3 download

DESCRIPTION

carte

TRANSCRIPT

Crile i noaptea

Crile i noaptea

proz [ ]

fragmente din conferinele autorului

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

de Jorge Luis Borges [Jorge_Luis_Borges ]

2004-08-10 | | nscris n bibliotec de serban georgescu

Oamenii i-i imagineaz pe orbi nchii ntr-o lume ntunecat. Chiar este un vers al lui Shakespeare care justific aceast opinie. Shakespeare spune : Looking on darkness which the blind to do see (privind la obscuritatea pe care o vd orbii), iar dac prin obscuritate se nelege bezn total, versul lui Shakespeare este fals. n mod cert (i contrazicnd versul amintit), dou dintre culorile pe care orbii nu le mai vd sunt negrul i roul. Le rouge et le noir sunt culorile ce ne lipsesc. Pe mine, care nainte aveam obiceiul s adorm ntr-un ntuneric deplin, m-a jenat mult vreme aceast lume de pcl verzuie sau albstruie i vag luminoas, care este lumea orbului (...) Bineneles, eu vorbesc n numele meu, al tatlui meu i al bunicii mele care au murit orbi; orbi, surztori i curajoi, iar eu sper s mor asemenea lor.

Timiditatea este una din relele pe care trebuie s ncerci s le depeti dar, realmente, a fi foarte timid nu are mare importan, cum de altfel nu au attea alte lucruri din via i crora unii le acord nsemntate exagerat.

... am scris acea pozie intitulat Poemul darurilor, care ncepe astfel: Nimeni s nu reduc la lacrimi i reprouri / Aceast demonstraie de miestrie / A Domnului care, cu magnific ironie / Mi-a dat n acelai timp crile i noaptea

Aceste dou daruri care se contrazic: multe cri i n acelai timp noaptea, incapacitatea de a le citi.

Wilde era un om profund care cuta s par frivol (...) Desigur, a fi dorit s-l imaginm ca pe un amator de conversaie, a dori s gndim despre el aa cum gndea Platon despre poezie: Acel ceva plpnd, naripat i sacru

(...)

Wilde i-a zis: Grecii au spus c Homer era orb pentru a arta c poezia nu trebuie s fie vizual, c poezia trebuie s fie, nainte de toate, auditiv. De aici acea maxim: muzica naintea tuturor lucrurilor a lui Verlaine, de aici simbolismul contemporan al lui Wilde.

S ne amintim de versurile celui mai mare poet spaniol Fraz Luis de Leon:

Vivir quiero conmigo

gozar quiero del bien que debo al cielo

a solas sin testigo

libre de amor o de celo

de odio, de esperanza, de recelo

(Vreau s triesc doar cu mine

vreau s m bucur de binele ce mi l-a dat cerul

singur, fr martori

liber de dragoste sau gelozie

de ur, de speran, de team)

Iar acum a vrea s termin cu un vers din Goethe. Germana mea este deficitar, dar cred c voi reui s restabilesc fr prea multe erori aceste rnduri care spun: Alles nahe werde fern (Tot ce e aproape se ndeprteaz). Goethe l-a scris referindu-se la crepuscul.... Este adevrat la nserare lucrurile cele mai apropiate de noi se ndeprteaz de ochii notri, aa cum lumea vizibil s-a ndeprtat de ochii mei ...

Cnd eu scriu ceva, am senzaia c totul preexist. Eu plec de regul de la un concept general tiu, mai mult sau mai puin, nceputul i finalul, iar apoi descopr prile intermediare, dar nu am senzaia de a le inventa, nu am senzaia c ar depinde de mine n mod arbitrar acest lucru. Lucrurile sunt aa cum sunt iar datoria mea de poet este s le descopr.

Bradlez a spus c unul din efectele poeziei trebuie s fie acela de a da senzaia, nu de a fi gsit ceva nou, ci de a ne fi amintit ceva uitat.

Am putea s lum n considerare sonetul ce urmeaz, al lui Banchs, i s vedem de unde izvorte farmecul su:

Hospitalario y fiel en su reflejo

donde a ser apariencia se acostumbra

el material vivir, esta el espejo

como un claro de luna en la penumbra.

Pompa le da en las noches la flotante

claridad de la lampara, y tristeza

la rosa que en el vaso agonizante

tambien en el inclina la cabeza.

Si hace doble el dolor, tambien repite

las cosas que me son jardin del alma

y acaso espera que algun dia habite

en la ilusion de su azulada calma,

el Huesped que le deje reflejedas

frentes juntas y manos enlazadas"

("Ospitalier i devotat n reflectarea sa

n care lumea material obinuiete s fie aparen

este oglinda, ca un clar de lun n penumbr.

Fastul nopilor l d lumina plpitoare a lmpii

iar tristeea, trandafirul care nclin capul n cupa agoniznd.

Durerea se dubleaz i, la fel,

toate cte-mi sunt grdina sufletului

i poate sper ca ntr-o zi s poposeasc

n iluzia linitei sale albastre,

oaspetele care s-o lase s reflecte

fruni alturate i mni nlnuite")

Acest sonet este foarte curios, deoarece nu oglinda este protagonista sonetului; exist un protagonist secret care ne este dezvluit abea la sfrit. nainte de toate avem ideea att de poetic: oglinda care duplic aparena lucrurilor i n care "lumea material obinuiete s fie aparen". Aici putem s amintim de Plotin, care, atunci cnd cineva a vrut s-i fac un portret, a refuzat spunnd: "Eu nsumi sunt o umbr ... La ce bun s se fac o umbr dup acea umbr?". Ce este arta, se gndea el, dac nu o aparen de al doilea grad. Dac omul este trector, pentru ce s fie venerat, pentru ce s fie adorat o imagine a omului?

(...)ajungem la tema sonetului, care nu este oglinda; tema sonetului este dragostea, dragostea plin de pudoare ....

Cred c este o eroare studierea literaturii n mod istoric (...) Eu cred c frumuseea se afl peste tot, c trebuie s o cutm direct i c una este frumuseea (contactul direct cu frumuseea) i alta este munca steril, acest lucru silnic al bibliografiilor, al cutrii surselor, al studierii manuscriselor. Toate acestea comport, desigur, o plcere intelectual, dar nu este plcerea pe care trebuie s o dea poezia. Eu am cutat totdeauna ca studenii s simt prezena poeziei, iar n privina surselor, a izvoarelor, ce conteaz asta?

Voi ncheia citnd trei oraiuni, care, cred, sunt ale unor marinari fenicieni. Se rugau n timp ce nava lor era gata s se scufunde (ne aflm n secolul I al erei noastre).

Una din aceste oraiuni este aa: "Madre de Cartago - devuelvo el remo!". Madre de Cartago este orasul Tir. "Devuelvo el remo", adic "napoiez vsla". Aici este ceva extraordinar: faptul c fenicianul, care concepe existena numai ca vsla, ca navigator, terminnd cu viaa, napoiaz vsla - pentru ca alii s continue n eternitate.

Apoi acest vers, care este nc i mai patetic: "Duermo, luego vuelvo a remar" ("Dorm, apoi m ntorc s vslesc").

Apoi l avem pe acesta: "Zei, s nu m judeci ca pe un zeu, ci ca pe un om pe care marea l-a nfrnt" (...)

Eu am citit aceste trei oraiuni ale marinarilor fenicieni ntr-o povestire de Kipling, intitulat "The Kind of Man" - i am simit aceast ndoial: sunt aceste oraiuni ale fenicienilor autentice, aa cum se spune, sau au fost compuse de Kipling, care era un mare poet i deci capabil s le compun? (...) La drept vorbind, dat fiind c anonimii marinari fenicieni au murit, Kipling a murit i el, ce conteaz care din aceste fantasme a scris versurile? Ele sunt durabile i splendide. Din punctul meu de vedere frumuseea este o senzaie fizic, este ceva ce simim cu tot corpul; ea nu este rezultatul unei judeci, nu ajungem prin intermediul unor reguli la ea. Frumuseea ori o simim, ori n-o simim.

Sfntul Augustin spunea, referindu-se la definirea timpului: "Ce este timpul? Dac nu sunt ntrebat, tiu; dac sunt ntrebat nu mai tiu"

n ce m privete declar c sunt un cititor hedonic: n-am citit niciodat o carte pentru c aceast carte ar fi veche i niciodat n-am citit o carte pentru c ar fi o carte contemporan. Am citit crile pentru emoia estetic ce mi-o produc i am lsat pentru mai trziu comentariile i studiile. (...) Eu caut emoia n cri. Pot desigur s m interesez i de comentarii, dar ceea ce caut nainte de toate este emoia.

Dac putem citi un vers cu voce joas nseamn c nu este un vers valabil, cci versul pretinde pronunie. Versul amintete mereu c poezia a fost o art oral nainte de a fi o art scris, amintete c a fost un cntec (n alt parte Borges spune la un moment dat "Cnd avem de-a face cu o poezie adevrat, cititorul simte nevoia s o citeasc cu voce tare. Acesta este testul poeziei" - n.r.).

La rdcinile poeziei se afl epicul, narativul. Epicul este genul poetic primordial.

Coleridge a spus: "Credina poetic este suspendarea voluntar a nencrederii"

Un roman contemporan are nevoie de cinci sute sau ase sute de pagini pentru a ne face s cunoatem un personaj. n schimb lui Dante i este de ajuns un singur moment, un singur moment al unei viei. n acest moment personajul este definit pentru totdeauna i Dante caut acest moment central. La rndul meu, n mod incontient, am vrut s fac acelai lucru n multe povestiri i am fost apreciat pentru aceast "descoperire", care este de fapt descoperirea lui Dante.

..o strof, poate cea mai bun strof a lui Lugones al nostru (Borges s-a nscut n Argentina - n.r.):

"Al promediar la tarde de aquel dia

cuando iba mi habitual adios a darte

fue una vaga congoja de dejarte

lo que me hiyo saber que te queria"

("La jumtatea dup-amiezii acelei zile

cnd urma s-i spun obinuitul meu la revedere

am ncercat o vag nelinite la gndul de a te lsa,

ceea ce m-a fcut s tiu c te iubeam")

Tema este n esen aceeai ca n cntul al cincilea din Infernul lui Dante: doi tineri care descoper c s-au ndrgostit fr s-i fi dat seama.

mi amintesc o fraz a lui Joyce: "Istoria este un comar din care a vrea s m trezesc"

Am citit c una din temele de meditaie pe care le au clugrii n mnstirile din China i Japonia este de a se ndoi de realitatea lui Buda (...) Putem s fim buni buditi i n acelai timp s negm c Buda ar fi existat.

S ne amintim de acel fragment din Platon n care se spune : crile sunt ca statuile, sau ca efigiile : par fiine vii, dar cnd sunt ntrebate ceva nu tiu s rspund.

Se tie c Pitagora nu a lsat nici un rnd scris i se presupune c nu a fcut-o pentru a nu se lega de un text. El dorea ca gndirea sa, dup ce va muri, s continue s triasc n mintea discipolilor si. De aici vine i maxima Magister dixit, care din pcate mai ntotdeauna se folosete greit. Magister dixit nu vrea s nsemne c maestrul a spus i cu asta discuia se ncheie. Dimpotriv, nseamn exact contrariul: un pitagorean proclama o teorie, care poate nu ar fi n tradiia pitagorean, cum ar fi de exemplu teoria timpului ciclic. Iar cnd se afirma c aceasta nu ar corespunde tradiiei, spuneau Magister dixit i aceasta le permitea s inoveze. Pitagora nsui a dovedit aceasta. El considera c, n fond, crile te nlnuie sau, pentru a spune cu vorbele scripturii , litera ucide dar spiritul nsufleete.

Eu nu tiu dac oamenii cred n progres, ns cred c progresul exist, chiar i numai n forma spiralei lui Goethe cu alte cuvinte, mergem i ne ntoarcem, dar pe ansamblu naintm.*

Il mondo un teatro. La vita e lopera di William Shakespeare di Bill Bryson - Guanda (pp. 246, euro 15, traduzione di Stefano Bortolussi)

recensione di Ranieri Polese (da Corriere della Sera del 20 aprile 2008)

Un thriller (W di Jennifer Lee Carrell), la biografia ipotetica di Anne Hathaway (Shakespeare s Wife di Germaine Greer), la ricostruzione romanzesca di un episodio minore della vita del drammaturgo (The Lodger di Charles Nicholl): sono i casi pi recenti di quellindustria di congetture legata al nome e ai misteri del Bardo di Stratford upon Avon. Il primo indaga su unopera teatrale perduta, il Cardenio, ispirato al Chisciotte di Cervantes; il secondo immagina tutto quello che non sappiamo della donna che spos Shakespeare nel 1582, gli dette tre figli, rest vedova nel 1616 (ottenendo nel testamento solo the second best bed, nemmeno il letto matrimoniale!) e mor nel 1623; il terzo estrapola i possibili retroscena del fatto che Shakespeare, nel 1604, vivesse in affitto in una casa della City, propriet di Christopher Mountjoy, un ugonotto francese stimato fabbricante di cappelli per signora. La sua presenza in quella casa attestata dagli atti di un processo del 1612, quando il drammaturgo fu chiamato a testimoniare nella causa intentata dal genero di Mountjoy contro il suocero che non gli aveva corrisposto la dote promessa. Con una vita densa di opere (38 drammi, 154 sonetti, due lunghi poemi e due altri componimenti in versi) e poverissima di fatti documentati, Shakespeare (1564-1616) non ha mai cessato di ispirare ogni genere di supposizioni. Su di lui, peraltro, ogni anno escono mediamente quattromila studi: un soggetto inesauribile per ogni genere di indagine. Anche quelle pi bizzarre, come Mal dorecchi e omicidio nellAmleto o Shakespeare e la nazione del Quebec. Ma cosa possiamo dire di sapere veramente su di lui? A questa esigenza di semplificazione e di ripulitura risponde il lavoro di Bill Bryson, lo scrittore americano autore di brillanti libri di viaggio (Notizie da un isoletta, America perduta) e di una divertente miscellanea su tutto quello che non sappiamo della scienza (Breve storia di - quasi - tutto). Pubblicato nella collana di Atlas Books (HarperCollins) dedicata alle biografie, Shakespeare: The World as a Stage, uscito in traduzione italiana da Guanda, con il titolo Il mondo un teatro. La vita e l opera di William Shakespeare (traduzione Stefano Bortolussi, pp. 246, 15). Troppe congetture. Secondo un esperto citato da Bryson ogni biografia di Shakespeare formata al 5 per cento di fatti e al 95 per cento di congetture. In caccia di fatti, molti studiosi, pertanto, si dedicano alle ricerche di archivio, nella speranza di trovare il nome del poeta in qualche carta. Lo spoglio sistematico dei documenti darchivio era cominciato ufficialmente agli inizi del 900, quando una coppia di americani (Charles e Hulda Wallace) pass lunghi periodi in Inghilterra esaminando milioni di documenti dell epoca. A loro si deve la scoperta della testimonianza resa da Shakespeare nel processo contro Mountjoy (1612, con firma dello stesso poeta). Deluso per i mancati riconoscimenti, Charles Wallace se ne torn in America, dove fece fortuna come proprietario di pozzi di petrolio. Da allora la ricerca prosegue; potrebbe ancora dare dei frutti anche se, nota Bryson, da queste indagini escono solo atti legali e certificati di propriet. Sulla personalit del poeta, i suoi affetti, i suoi interessi culturali gli archivi tacciono. Le critiche e il sarcasmo di Bryson, per, si appuntano soprattutto sui fabbricanti di congetture, che nei loro lavori passano con grande disinvoltura dalle ipotesi alla certezza assoluta. Per esempio, nel caso dei cosiddetti Lost Years, gli anni perduti (1585-1592), il periodo in cui Shakespeare lascia moglie e tre figli a Stratford per trasferirsi a Londra e cominciare a lavorare in teatro e di cui non sappiamo niente. Partendo dal fatto che Shakespeare produce diversi drammi di ambiente italiano, molti studiosi hanno sostenuto che in quegli anni il giovane William visit lItalia. Illazione non proprio lecita, dice Bryson, oltretutto perch i drammi italiani di Shakespeare offrono solo informazioni confuse, inverosimili (per esempio, nella Tempesta e nei Due gentiluomini di Verona, per raggiungere rispettivamente Milano e Verona si va per mare) che tutto provano fuori che una conoscenza diretta del Paese. Pi complessa laltra ipotesi secondo la quale Shakespeare in quegli anni avrebbe prestato servizio come tutore presso una famiglia di nobili cattolici del Nord dell Inghilterra. Quella di uno Shakespeare segretamente cattolico una teoria che ha affascinato molti, ma le prove addotte sono poco consistenti. Si dice, per esempio, che fra gli insegnanti della Grammar School presumibilmente frequentata dal giovane William (ma i registri sono perduti) cera il fratello di un missionario cattolico scoperto e messo a morte nel 1582. Poi si aggiunge la notizia del ritrovamento verso la fine del 700, durante dei lavori nella casa di Shakespeare, del testamento spirituale del padre di William, John, che si dichiarava cattolico. Peccato, scrive Bryson, che quel testamento fu perduto poco dopo, e che quindi non si possa valutare la sua autenticit. Peggio di tutti, comunque, sempre secondo Bryson, si comportano quegli studiosi che passano dall esame dei testi (frequenza di certe parole, uso di determinate espressioni, ecc.) per arrivare a conclusioni assolutamente ingiustificabili. Fra gli altri, quelli che da due sonetti (37 e 89) deducono che Shakespeare zoppicava; o quelli che si immaginano uno Shakespeare marinaio (addirittura insieme a Sir Francis Drake) vista la frequenza di termini marini. William chi? La controversia sulla vera identit di Shakespeare (una sorta di Questione omerica per il pi grande poeta dellet moderna) nasce relativamente tardi. Nel 1857, quando unamericana, Delia Bacon, pubblica The Philosophy of the Plays of Shakespeare Unfolded (La filosofia delle opere di S. rivelata). L si sostiene che a scrivere i drammi del Bardo fu il filosofo Francis Bacon. La Bacon basava la sua argomentazione sul fatto che le opere di Shakespeare mostrano conoscenze fuori dal comune per un provinciale venuto a Londra per fare lattore; ma aggiungeva di essere arrivata alla verit grazie alle sue particolari doti intuitive. (Tornata in America nel 1859, la poverina fin i suoi giorni in un manicomio). Il partito dei baconiani riscosse subito grande successo, fra laltro ottenne l adesione di Henry James e Mark Twain. Comune a tutti i cosiddetti antistratfordiani, quelli cio che non riconoscono la paternit dei drammi alluomo di Stratford, c il pregiudizio di uno Shakespeare troppo rozzo e senza cultura per poter scrivere le opere che vanno sotto il suo nome. Cos, nel 1918 si volle dimostrare che lautore vero di drammi, poemi e sonetti era Edward de Vere, conte di Oxford, colto e raffinato uomo di mondo, protettore di una compagnia teatrale e ammirato dalla regina Elisabetta. Peccato - nota Bryson - che Oxford muore nel 1604, quando ancora dovevano nascere molti capolavori shakespeariani. Un altro candidato, inevitabile, Christopher Marlowe: molti sostengono che non mor nella rissa alla taverna di Deptford nel 1593, ma sotto copertura continu a scrivere. Anche una donna appare nella lista dei pretendenti, Mary Sidney, sorella del poeta Philip Sidney. Infine - ed la tesi ripresa dal thriller W di Jennifer Lee Carrell - c anche lidea che dietro il nome di Shakespeare si celassero molti personaggi, fra cui lo stesso Philip Sidney e Walter Raleigh. Ma che valore hanno tutte queste supposizioni? Per Bryson nessuno, sono solo fantasie romanzesche pi vicine alle teorie dei complotti che non a seri studi. Ai cultori di questa mania moderna (curiosamente, per circa 200 anni, nessuno mise mai in dubbio l identit del poeta), ossessionati dal fatto che di un genio cos grande si conosca cos poco, Bryson ricorda che dei poeti e drammaturghi contemporanei di Shakespeare si conosce molto meno. E ci sono rimaste molte meno opere.

Ranieri Polese - Corriere della Sera del 20 aprile 2008

-

Il vero volto di Shakespeare

di Enrico Franceschini (da Repubblica del 9 marzo 2009)

LONDRA - Trentotto opere teatrali lo hanno reso immortale, ma il giallo che ci ha lasciato dopo la sua morte potrebbe avere finalmente una soluzione. Di William Shakespeare, considerato il pi grande drammaturgo di tutti i tempi e il poeta dellanimo umano, si ignora molto, al punto che circolano teorie secondo cui non fu lui lautore dei testi che gli vengono attribuiti, o che addirittura non sia mai esistito. Il mistero accresciuto dal fatto che finora non si era mai saputo con certezza nemmeno quale fosse il suo volto: uno dei suoi ritratti pi famosi stato identificato come un falso, su altri esistono forti dubbi che la persona che vi appare sia il Bardo di Stratford-upon-Avon. Ma ora, quasi quattrocento anni dopo la sua scomparsa, un quadro dimenticato per secoli nella magione di campagna di unaristocratica famiglia inglese potrebbe contenere lultimo segreto dellautore dellAmleto.

Secondo coloro che lo hanno scoperto e identificato, si tratta dellunico ritratto di Shakespeare dipinto quando lo scrittore era ancora in vita, e per il quale dunque verosimile che abbia posato. Ed grazie allimmagine di questo quadro che il mondo pu dunque conoscere la sua vera faccia.

Il quadro in questione giaceva da tre secoli nelle residenze di campagna dei Cobbe, una famiglia inglese di sangue blu, che recentemente lo aveva trasferito nel suo pi bel maniero, ad Hatchlands, nel Surrey, un edificio amministrato dal National Trust per il suo valore architettonico e artistico. Del quadro era noto lanno in cui stato dipinto, il 1610, epoca in cui Shakespeare aveva 46 anni: sarebbe morto sei anni pi tardi, nel 1616. Ma i Cobbe non avevano idea di chi fosse il personaggio ritratto nellantico dipinto, sebbene inclini a pensare che si trattasse di sir Walter Raleigh, un poeta contemporaneo di Shakespeare, al quale alcuni attribuiscono la paternit delle opere del Bardo.

Tutto ci sarebbe rimasto a far parte di discussioni davanti a un caminetto, se Alec Cobbe, membro della famiglia e di professione restauratore darte, non avesse visitato la mostra intitolata Searching Shakespeare (Alla ricerca di Shakespeare), allestita nel 2006 dalla National Portrait Gallery di Londra. Lesibizione raccoglieva da mezzo mondo alcuni dei pi famosi ritratti, o meglio presunti ritratti, di Shakespeare, appunto per cercare di dare un volto sicuro al grande scrittore. Cera il Flowers Portrait, limmagine pi nota di Shakespeare, poi risultata un falso, perch il giallo ocra usato nel quadro stato inventato solo nel 1814. Cera il Chandos Portrait, dipinto attorno al 1610, ma poi risultato non avere nulla a che fare con il Bardo. E cera il Janssen Portrait, un ritratto meno conosciuto, opera di un pittore fiammingo che lavor in Inghilterra nella prima met del 17esimo secolo.

Davanti a questultimo quadro, Alec Cobbe rimase interdetto, notando la somiglianza con il dipinto di propriet della sua famiglia. Segu un confronto tra i due quadri presso la National Gallery, e poi una serie di test di ogni genere, infine suffragati dal parere del professor Stanley Wells, docente di studi shakesperiani alla Birmingham University, curatore della sua opera magna, considerato il massimo esperto di Shakespeare al mondo.

La tesi la seguente: il quadro di Janssen, eseguito dopo la morte di Shakespeare, fu ispirato dal quadro di propriet dei Cobbe. Che, prima di finire nelle loro mani, apparteneva al terzo conte di Southampton, uno dei mecenati che finanziarono la messa in scena delle opere di Shakespeare. Il vero volto del Bardo sar mostrato al pubblico per la prima volta stamane a Londra. Il mistero sembra risolto. Essere o non essere, continueremo a chiederci, ma almeno sapremo che faccia aveva colui che scrisse quelle parole.

Enrico Franceschini - da Repubblica del 9 marzo 2009

*