capitolul iv - new
DESCRIPTION
tehniciTRANSCRIPT
CAPITOLUL IV
FIȘE TEHNICE
1. Măsurarea și notarea pulsului
2. Măsurarea și notarea tensiunii arteriale
3. Măsurarea și notarea temperaturii
4. Observarea și notarea respirației
5. Administrarea medicamentelor pe cale orală (per os)
6. Puncția venoasă
7. Injecția intravenoasă (I.V.)
8. Deshidratările și bilanțul hidric
9. Alimentarea și hidratarea prin perfuzie endovenoasă (P.E.V.)
10. Injecția intramusculară (I.M.)
11. Recoltarea sângelui
12. Mobilizarea
13. Măsurarea diurezei și notarea grafică
14. Schimbarea lenjeriei de pat cu bolnavul în pat
15. Captarea vărsăturii
16. Efectuarea toaletei pe regiuni
17. Efectuarea E.K.G.
73
Fișa tehnică nr. 1
MǍSURAREA ȘI NOTAREA PULSULUI
PULSUL: reprezintă conflictul dintre sângele expulzat în artere de către inimă în timpul sistolei
ventriculare și masa de sânge existentă în vas, astfel ia naștere o undă pulsatilă care poate fi
percepută la palparea arterei pe un plan osos.
SCOP: Obținerea de informații pentru evaluarea funcției cardio-vasculare.
MATERIALE NECESARE:
ceas cu secundar;
foaie de temperatură;
pix sau creion de culoare roșie;
carnețelul asistentului medical.
ETAPE DE EXECUȚIE:
1. Pregătirea fizică și psihică a bolnavului. Se anunță bolnavul că i se va măsura pulsul, i
se explică modul de măsurare, știind că o stare emotivă creată de necunoscut, îi poate modifica
valorile. Bolnavul se menține în stare de repaus fizic și psihic, timp de 10-15 minute cu brațul
sprijinit pentru relaxarea mușchilor antebrațului;
2. Efectuarea tehnicii.
Locuri de măsurare a pulsului: artera radială, artera temporală, artera brahială, artera
subclaviculară, artera carotidă, artera femurală, artera poplitee, artera pedioasă, artera tibială.
Măsurarea la artera radială. Se spală pe mâini cu apă și săpun. Se reperează șanțul radial
pe extremitatea distală a antebrațului, în continuarea policelui; Se fixează degetele palpatoare pe
traiectul arterei și cu ajutorul policelui. Se exercită o ușoară presiune asupra peretelui arterial, cu
vârful degetelor (index, mediu, inelar) de la mâna dreaptă și se percep pulsațiile; Se numără
pulsațiile, urmărind secundarul cronometrului timp de 1 minut. Se reține valoarea.
3. Notarea cifrică.
Se notează în carnetul propriu, numele și prenumele bolnavului, numărul salonului și al
patului, data cu specificarea ‘D’ pentru dimineață și ‘S’ pentru seară și valoarea măsurată.
4. Notarea grafică.
Pentru fiecare liniuță subțire, orizontală a foii de temperatură se socotesc 4 pulsații. Se
marchează cu un punct roșu la intersecția frecvenței și a timpului; Se unesc punctele notate cu o
linie roșie și se obține curba pulsului; Asistentul trece la reorganizarea locului de muncă și apoi
se spală cu apă și săpun, după ce în prealabil a dezbrăcat mânușile.
OBSERVAȚII:
74
1. Măsurarea pulsul se face numai după ce bolnavul a stat în repaus fizic și psihic;
2. Măsurarea pulsul se face pe durata unui minut întreg (pentru a se obține valori exacte);
3. Se notează imediat valorile obținute la măsurarea pulsului;
4. Frecvența pulsului crește paralel cu temperatura: la 1 grad de temperatură, pulsul creste
cu 8-10 pulsații/min;
75
Fișa tehnică nr. 2
MǍSURAREA ȘI NOTAREA TENSIUNII ARTERIALE
TENSIUNEA ARTERIALǍ: reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra
pereților arteriali.
Factori care determină tensiunea arterială:
debitul cardiac;
forța de contracție a inimii;
elasticitatea și calibrul vaselor;
vâscozitatea sângelui.
SCOP: Evaluarea funcției cardiovasculare (forța de contracție a inimii și rezistența determinată
de elasticitatea și calibrul vaselor). Elemente de evaluat: tensiunea arterială maximă (sistolică) și
tensiunea arterială minimă (diastolică).
Valorile tensiunii arteriale sunt variabile în funcție de tonusul neurovegetativ, starea
glandelor endocrine, starea vaselor, volumul sângelui circulant și volumul urinei.
MATERIALE NECESARE:
tensiometru format din: manșetă pneumatică, tubulatură, manometru, pară cu supapă,
stetoscop format din: olive și membrană;
tampoane de vată;
alcool medicinal;
tăviță renală;
pix de culoare albastră;
foaia de temperatură ;
carnețelul asistentei medicale.
ETAPE DE EXECUȚIE.
1. Pregătirea fizică și psihică a bolnavului. Bolnavul este pregătit psihic, i se explică
importanța și necesitatea tehnicii. Bolnavul este pregătit fizic: se asigură că bolnavul are un
repaus de 10-15 minute.
2. Efectuarea tehnicii. După transportul materialelor la patul bolnavului, asistenta se
spală pe mâini cu apă și săpun apoi așezăm manșeta pneumatică pe treimea medie a brațului
aflat în extensie și supinație. Asistenta medicală dezinfectează cu alcool medicinal membrana
stetoscopului și olivele acesteia. Se susține membrana stetoscopului pe artera humerală. Se
introduc olivele în urechi, se pompează aer în manșetă cu ajutorul parei de cauciuc până dispar
zgomotele pulsatile. Se decomprimă progresiv aerul din manșetă prin deschiderea supapei, până
ce se percepe primul zgomot, acela fiind tensiunea arteriala sistolică. Se reține valoarea, și se
76
continuă decomprimarea, zgomotele devenind mai puternice, iar la ultimul zgomot care se aude,
reprezintă tensiunea arterială diastolică. Se rețin valorile obținute, ne vom ocupa de îngrijirea
bolnavului pentru a-i reda confortul termic și fizic.
3. Notarea cifrică. În carnețelul propriu se notează cifric valorile tensiunii arteriale
măsurate cu numele și prenumele bolnavului, numărul salonului și data;
4. Notarea grafică.
Se notează grafic în foaia de temperatură cu culoare albastru hașurat. Se socotește pentru
fiecare linie orizontală a foii de temperatură, o unitate coloană de mercur (Hg); Deasupra liniei
groase se notează T.A. maximă (sistolică) iar dedesubtul liniei groase se notează T.A. minimă
(diastolică).
OBSERVAȚII:
1. Este foarte important pregătirea psihică și fizică a bolnavului;
2. Pentru măsurarea T.A. la același bolnav, se va folosi întotdeauna același aparat;
3. Nu se aplică manșeta prea strâns pentru că se întrerupe circulația;
4. Nu se discută rezultatele obținute cu bolnavul;
5. Aparatele vor fi verificate anual de către specialiști;
77
Fișa tehnică nr. 3
MǍSURAREA ȘI NOTAREA TEMPERATURII
TEMPERATURA reprezintă rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare
de căldură, prin dezintegrarea alimentelor energetice. Termoreglarea reprezintă funcția
organismului prin care se menține echilibrul între producerea căldurii (termogeneza) și pierderea
căldurii (termoliza) prin păstrarea valorilor constante (homeotermie) de 36-37° C dimineața și
37-37.3° C seara.
SCOP este de a descoperi unele modificări patologice ale valorii temperaturii corpului.
Locuri de măsurare:
a) în cavități semiînchise: în axilă, în plica inghinală, în cavitatea bucală;
b) în cavități închise: în rect, în vagin.
MATERIALE NECESARE:
termometru maximal;
recipientul cu soluție dezinfectantă de bromocet sau cloramină 2%;
casoletă cu tampoane sterile;
tăviță renală;
alcool medicinal;
ceas cu secundar;
carnețelul asistentei medicale
foaie de temperatură;
pix de culoare albastră;
lubrifiant – unde este cazul.
Termometrul maximal utilizat în medicină este gradat după scara Celsius. Înainte de a
fi date în folosință, termometrele medicale sunt verificate. Termometrul în uz (termometru
maximal), este ținut în soluții dezinfectante de bromocet sau cloramină 2%. Soluția nu trebuie să
acopere termometrele ținute vertical, în borcane, doar până la jumătate. Pe fundul borcanelor, se
așează vata acoperită cu tifon pentru a nu permite lovirea rezervoarelor de fundul vasului de
sticlă.
Măsurarea temperaturii cu termometru maximal se face în cavității închise sau
semiînchise pentru a obține temperatura cea mai apropiată de cea centrală. Măsurarea se face în
axilă, rect, vagin, ureche și cavitatea bucală.
ETAPE DE EXECUȚIE:
78
1. Pregătirea materialelor și a instrumentelor. Se pregătesc materialele necesare; Se
verifică integritatea termometrului, funcționalitatea și dacă mercurul este coborât în rezervor; Se
șterge termometrul de soluția dezinfectantă deoarece irită tegumentele;
2. Pregătirea psihică și fizică a bolnavului. Se anunță bolnavul; Se așează bolnavul în
decubit dorsal, confortabil, cu capul pe pernă sau în poziție șezândă pe un scaun, în funcție de
locul în care se măsoară temperatura;
3. Efectuarea tehnicii. Măsurarea în axilă: Se ridică brațul bolnavului; Se șterge bine
axila bolnavului prin tamponare cu prosopul lui, știind că frecarea ridică temperatura;
Termometrul se ține în mană ca pe un creion în poziția pentru scris; Se așează termometrul cu
rezervorul de mercur pe pielea centrului axilei, paralel cu toracele (se evită lenjeria); Se apropie
brațul bolnavului de trunchi cu antebrațul flectat pe suprafața anterioară a toracelui; Se menține
termometrul timp de 10 min după care se scoate din axila bolnavului, se citește și se așează pe
tava medicală; Bolnavul va fi așezat în poziție comodă; Ținut strâns ca un creion, termometrul se
scutură cu mișcări rapide departe de obstacole, pentru ca mercurul să coboare în rezervor; Se
așează termometrul la locul lui în recipient;
Măsurarea în cavitatea bucală (se folosește termometru utilizat numai in acest scop)
Se umezește termometru cu apă rece; Se introduce termometrul în cavitatea bucală a bolnavului,
sub limbă; Se atrage atenția bolnavului să păstreze gura închisă timp de 5 min și să nu spargă
termometrul cu dinții; Se scoate termometrul și se citește valoarea;
Măsurarea temperaturii in rect (măsurare rectala)Se lubrifiază bulbul termometrului cu
ulei de vaselină; Când bolnavul știe și poate, își introduce singur termometrul în rect; Când
bolnavul nu poate, este așezat în decubit dorsal sau lateral și i se introduce ușor bulbul
termometrului în rect, cu mișcări de rotație și înaintare; Se menține timp de 3 minute; Se scoate
termometrul, se șterge cu un tampon de vată îmbibat cu alcool, și se citește gradația.
4. Notarea cifrică. În carnețelul de observații individual, se notează numele bolnavului,
numărul salonului, numărul patului, data și valoarea temperaturii obținute urmând a fi notată și
în foaia de temperatură;
5. Notarea grafică. Se notează grafic cu un punct de culoare albastră în foaia de
temperatură pe verticala corespunzătoare datei si timpului zilei; Pentru fiecare diviziune a foii se
socotesc două diviziuni de grad; Se unește cu valoarea anterioara printr-o linie albastră,
obținându-se astfel curba termică;
6. Interpretarea rezultatelor. Temperatura normală (fiziologică) este cuprinsă între 36-
37 grade C când bolnavul este considerat afebril;
Valori patologice:
79
a) hipertermie: subfebrilitate = 37-38° C, febră moderată = 38-39° C (considerată starea
febrilă), febră ridicata= 39-40° C, hiperpirexie= 40-41° C;
b) hipotermia: hipotermie ușoară = 35-36° C, hipotermie moderată = 32-35° C,
hipotermie severă = 26-32° C, hipotermie majoră sub 26° C.
7. Reorganizarea locului de muncă: Se scutură termometru până când mercurul coboară
în rezervor; Se spală termometrul cu apă curentă cu detergenți sau cu săpun lichid, se spală
recipientul, se schimbă soluția dezinfectantă; Se introduce termometrul în recipient;
OVSERVAȚII:
1. Termometrul se menține timp de 10 minute în axila astfel înregistrarea nu este reală;
2. Dacă axila bolnavului nu este uscată, umiditatea modifică valoarea temperaturii;
3. Temperatura se măsoară de regulă dimineața către ora 08:00 și seara în jurul orelor
17:00;
4. La copii, vârstnici, inconștienți, agitați se recomandă măsurarea temperaturii în
cavitățile semiînchise;
5. În situația unor valori prea ridicate sau prea scăzute, măsurarea temperaturii se va
repeta.
80
Fișa tehnică nr. 4
OBSERVAREA ȘI NOTAREA RESPIRAȚIEI
Respirația este procesul fiziologic prin care organismul uman captează din mediul
înconjurător oxigen, necesar proceselor de oxidare, și elimină dioxidul de carbon rezultat din
arderile celulare.
SCOP: Poate constitui un indiciu pentru stabilirea diagnosticului, aprecierea evoluției bolii,
recunoașterea complicațiilor și a prognosticului bolii.
MATERIALE NECESARE:
ceas cu secundar;
foaie de temperatură;
pix sau creion de culoare verde și carnețelul propriu.
ETAPE DE EXECUȚIE:
1. Pregătirea bolnavului: Se așează bolnavul în decubit dorsal; Nu se anunță bolnavul,
astfel se poate modifica ritmul respirator și obținem valori eronate, de aceea se prefera măsurarea
respirației în perioada de somn a bolnavului;
2. Efectuarea tehnicii. Se așează ușor mâna cu fața palmară pe suprafața toracelui
bolnavului, se numără inspirațiile (mișcare de ridicare a peretelui toracelui) timp de 1 min.
3. Notarea cifrică. Se notează cifric în carnetul propriu al asistentului de ex: 24 r/min.
4. Notarea grafică. Se notează grafic în foaia de temperatură cu un pix de culoare verde,
pentru fiecare linie orizontală se consideră două respirații, se unește cu o linie, valoarea prezentă
cu cea anterioară pentru obținerea curbei. Pentru foile de temperatură în care respirația este
înscrisă cu valori ce cresc din cinci în cinci, pentru fiecare linie orizontală se consideră o
respirație.
5. Interpretarea rezultatelor. Frecvența mișcărilor respiratorii variază în funcție de sex,
vârstă, poziție, temperatura mediului ambiant, starea de veghe sau de somn.
În stare fiziologică, curba respiratorie merge paralel cu cea a temperaturii și a pulsului.
Patologic, se instalează respirația dificilă (dispnee - sete de aer):
a) dispnee cu accelerare a ritmului respirator: tahipnee (polipnee)
b) dispnee cu rărirea ritmului respirator (bradipnee-12, 10,8 resp/min)
81
Fișa tehnică nr. 5
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
PE CALE ORALA (PER OS)
Calea orala este calea naturală de administrare a medicamentelor, acestea putându-se
resorbi la nivelul mucoasei digestive.
SCOP: obținerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor.
Efecte locale. Favorizează cicatrizarea ulcerațiilor digestive, protejează mucoasa
gastrointestinală, înlocuiește fermenții digestivi, secreția gastrica în cazul lipsei acestora,
dezinfectează tubul digestiv;
Efecte generale. Medicamentele administrate pe cale orală se resorb la nivelul mucoasei
digestive, pătrund în sânge și apoi acționează asupra unor organe, sisteme, aparate (antibiotice,
vasodilatatoare, cardiotonice , sedative, etc).
CONTRAINDICAȚII:
medicamentul este inactivat de secrețiile digestive;
irită mucoasa gastrică;
pacientul refuză medicamentele;
se impune o acțiune promptă a medicamentelor;
medicamentul nu se resoarbe pe cale digestivă;
se impune evitarea circulației portale.
tratamentul pe cale orală este contraindicat pacienților inconștienți, celor care prezintă
vărsături, cât și celor care din diverse motive nu pot înghiți.
Forme de prezentare: lichidele (siropuri, uleiuri, emulsii, soluții, mixturi, decocturi,
extracte), solide (tablete, drajeuri, capsule, granule, pulberi).
MATERIALE NECESARE:
medicația prescrisă;
recipient pentru medicamente (lingură, linguriță, pipetă, sticla picurătoare, pahar gradat);
ceașcă cu apă, ceai, lapte;
pahar apă sau suc pentru copii.
ETAPE DE EXECUȚIE:
1. Pregătirea și verificarea medicamentelor. Se verifică cu atenție medicația prescrisă de
medic și se compară cu cea primită de la farmacie. Se verifică data expirării medicamentelor.
2. Pregătirea bolnavului. Se confirmă identitatea pacientului, se verifică starea sa
(conștiența) și semnele vitale. O schimbare în starea acestuia poate justifica schimbarea sau
82
anularea medicației (de exemplu, nu se vor mai administra antihipertensive la un pacient care
prezintă hipotensiune).
3. Efectuarea tehnicii. Se spală mâinile cu apa și săpun. Se așează materialele pe o tavă
sau cărucior pentru tratament (măsuță mobilă). Dozele ce trebuie administrate se pun într-un
păhărel din material plastic. Se explică pacientului ce medicament primește, acțiunea acestuia,
dacă are gust neplăcut. Pacientul trebuie așezat în poziție șezând dacă nu e nici o contraindicație,
sau o poziție comodă în care să bea lichidul în funcție de starea acestuia. Se administrează
medicația împreună cu apa sau alt lichid adecvat. Siropul nu se administrează cu apă pentru a nu-
i diminua efectul. Dacă este necesar, tabletele, drajeurile se așează pe limba pacientului și se
înghit ca atare. Pulberile divizate în casete amilacee, sau capsule cerate mai întâi se înmoaie
caseta în apă și apoi se așează pe limbă pentru a fi înghițită. Pulberile nedivizate se dozează cu
linguriță sau cu vârful de cuțit. Granulele se măsoară cu lingurița.
Unele pulberi se dizolvă în apă, ceai și apoi se administrează sub formă de soluții (ex.
purgativele saline).
Preparatele lichide pe bază de fier se pot administra cu ajutorul unui pai, pentru a preveni
afectarea dentara. Tot cu un pai se pot administra și lichidele cu gust neplăcut.
Se va sta lângă pacient până când acesta va înghiți medicamentul și dacă este nevoie, se
va verifica deschizându-i gura. Se va reveni pentru verificarea stării pacientului și pentru
verificarea efectului medicației administrate.
4. Notarea procedurii. Se va nota: data, ora, medicamentul, doza, și reacția pacientului,
refuzul pacientului, numele persoanei care a administrat medicamentul, dacă pacientul este
capabil să-și administreze singur medicamentele. Se vor transmite informațiile semnificative în
scris și verbal la schimbul de tură.
OBSERVAȚII:
1. Asistentul se va asigura ca are medicație prescrisă de medic, cerând indicații necesare
timpului și modului de administrare dacă este necesar,
2. Nu se va administra niciodată medicație prin indicație verbală;
3. Se va anunța medicul pentru orice medicație neadministrata din diverse motive sau
efecte adverse;
4. Medicamentele lichide necesita atenție sporită la dozare;
5. Nu se va administra niciodată un medicament dintr-un flacon neetichetat;
6. Medicația nu se va lăsa niciodată la îndemâna pacientului;
83
7. Dacă pacientul cere detalii despre medicația sa, se va verifica din nou prescripția
medicului și i se vor oferi detaliile cerute. Pacientul va trebui să fie informat despre orice
schimbare survenită în schema sa de tratament;
8. Pacientul va fi informat asupra posibilelor efecte adverse și i se va cere să anunțe
echipa de îngrijire despre orice schimbare în starea sa.
84
Fișa tehnică nr. 6
PUNCȚIA VENOASĂ
PUNCȚIA VENOASĂ reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul
unui ac de puncție.
SCOP: Explorator pentru recoltare de sânge în vederea examinării de laborator. Terapeutic
pentru administrarea unor medicamente sub formă de injecției intravenoase și perfuziei (PEV),
sau recoltarea unei cantități de 500 ml de sânge în edemul pulmonar acut sau hipertensiune
arterială, dar și pentru transfuzare.
LOCURI DE ELECȚIE:
1. Venele de la plica cotului;
2. Venele antebrațului;
3. Venele de pe fața dorsală a mâinii;
4. Venele subclaviculare;
5. Venele femurale;
6. Venele maleolare interne;
7. Venele epicraniene și jugulare.
MATERIALE NECESARE:
mușama, aleză;
pernă elastică pentru sprijinirea brațului;
alcool medicinal;
ace de 25-30mm și diametrul de 6/10, 7/10, 10/10 cu bizou lung;
seringi de capacitate corespunzătoare, cu ambou lateral;
tampoane de vată;
eprubete;
mănuși sterile;
garoul;
2 tăvițe renale.
ETAPE DE EXECUȚIE:
1. Pregătirea psihică și fizică. Bolnavul este pregătit psihic, i se explică tehnica și
importanța efectuării ei. Se așează în poziție șezând pe scaun cu brațul în abducție și supinație
sau poate fi așezat în pat în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit în extensie, abducție și
supinație. Se dezbracă membrul ales, astfel încât mâneca să nu împiedice circulația de întoarcere.
2. Efectuarea tehnicii. Se așează sub brațul bolnavului perna protejată de mușama și
aleză. Asistentul medical se spală pe mâini cu apă și săpun, îmbracă mânușile, examinează
85
calitatea și starea venelor de la plica cotului și alege locul de executare a puncției. Aplică garoul
la o distanță de 7-8 cm deasupra locului puncției, strângându-l astfel încât să oprească circulația
venoasă (efectuând staza), fără a comprima artera. Palpează cu indexul mâinii stângi, locul
pentru puncție, roagă bolnavul să strângă pumnul pentru evidențierea venelor, acestea devenind
turgescente. Dezinfectează locul cu un tampon îmbibat în alcool, fixează vena cu policele mâinii
stângi la 4-5 cm sub locul puncției, executând o ușoară compresiune și tracțiune în jos. Se
fixează seringa, gradația și bizoul fiind în sus, acul rămânând atașat. În mâna dreaptă între police
și restul degetelor se ține seringa. Se pătrunde cu acul traversând în ordine tegumentul în direcție
oblică, formând un unghi de 30°, apoi peretele venos învingând o rezistență elastică până când
acul înaintează în gol. Se schimbă direcția acului cu 1-2 cm, în lumenul venei, se verifică
pătrunderea acului în venă prin aspirare cu seringa. Se continuă tehnica în funcție de scopul
puncției venoase.
Se îndepărtează staza venoasă după executarea tehnicii prin desfacerea garoului și a
pumnului. Se aplică tamponul îmbibat la locul pătrunderii acului și se retrage brusc acul. Se
comprimă locul puncției 3 minute, brațul fiind în poziție verticală, până la realizarea hemostazei
(oprirea sângerării), nu se flectează antebrațul pe braț, deoarece există risc de a face hematom
(colecție de sânge într-un țesut).
Dacă este cazul se efectuează toaleta locală a tegumentelor și se schimbă lenjeria dacă s-a
murdărit. Bolnavul este instalat comod în pat și este supravegheat. Pregătește sângele recoltat
pentru trimitere la laborator, dacă puncția a fost în scop explorator. Reorganizează locul de
muncă și notează puncția.
86
Fișa tehnică nr. 7
INJECȚIA INTRAVENOASĂ (I.V.)
INJECȚIA INTRAVENOASĂ reprezintă introducerea unei substanțe medicamentoase
pe cale venoasă. Se folosesc soluții izotone și hipertone. Injecția intravenoasă necesită în
prealabil PUNCȚIA VENOASǍ.
MATERIALE NECESARE:
2-3 ace de lungimi variabile (2,5-3cm).
2-3 seringi cu capacitate diferită.
mănuși sterile;
pernuță sau rulou.
alcool medicinal.
mușama și aleză;
2 tăvițe renale.
comprese sterile.
tampoane de vată.
soluția injectabilă.
garou.
ETAPE DE EXECUȚIE:
1. Pregătirea psihică și fizică. I se explică bolnavului importanța și necesitatea efectuării
tehnicii. Bolnavul este poziționat în poziție decubit dorsal, șezând sau semișezând, brațul fiind în
extensie, antebrațul în supinație, cotul sprijinit pe un rulou sau o pernuță protejată de mușama și
aleză.
2. Efectuarea tehnicii. Materialele au fost pregătite pe măsuța protejată de un câmp steril
și transportate la patul bolnavului. Asistentul se spală pe mâini cu apă și săpun, îmbracă mânușile
steril, alege locul de elecție, vena, după care se masează ușor brațul în sensul circulației venoase
și se aplică garoul deasupra locului de elecție (7-8cm).
Se dezinfectează locul, se puncționează vena după ce am fixat-o cu policele de la mâna
stângă, mai jos de locul ales, se introduce acul oblic, până simțim că am pătruns în peretele
venos, o senzație de gol, după care se înaintează pe traiectul venei 2 cm. Se aspiră pentru a
verifica prezența acului în lumenul venei, după care se dezleagă garoul, iar soluția este injectată
lent. Timpul de administrare poate fi și 10 minute (administrarea calciului), în funcție de
indicațiile medicamentului introdus. După injectare se tamponează locul și se îndepărtează acul
rapid, tamponul trebuie să comprime vasul până la realizarea hemostazei (oprirea sângerării). Se
trece la reorganizarea locului de muncă și la notarea injecției intravenoase.
87
OBSERVAȚII:
1. Dacă nu se folosește un garou standard, se va avea grijă în timpul efectuării
buclei(nodului), capetele acestuia să nu atârne peste locul de elecție. Capetele vor sta în sus și
bucla în jos;
2. Nu se vor efectua mișcări circulare și nu se va flecta antebrațul pe braț (risc de
producere a hematomului);
3. Nu se injectează aer în vasele de sânge deoarece se poate produce Embolie gazoasă ce
duce la EXITUS=MOARTE.
4. Refacerea venei are nevoie de 24 de ore, de aceea în acest timp nu se mai efectuează
altă elecție.
INCIDENTE ȘI ACCIDENTE:
1. Flebalgia: durere localizată pe traiectul venelor, datorită unei injecții prea rapide sau
de substanță care irită tunica internă a vasului.
2. Hematomul: apare în urma perforării unei vene.
88
3. Senzația de uscăciune (valuri de căldură): la nivelul faringelui datorită lezării unui
vas.
4. Injectarea soluției paravenos (pe lângă venă): manifestată prin tumefierea bruscă a
țesutului, dureri accentuate iar în timp, urmate de necroză dacă soluția administrate a fost
iritantă.
5. Amețeli/lipotimie/colaps: se întrerupe administrarea și se anunță medicul.
6. Embolia gazoasă și cea uleioasă duc la exitus (moarte).
89
Fișa tehnica nr. 8
DESHIDRATĂRILE ȘI BILANȚUL HIDRIC
În organism apa o găsim în 2 stări: liberă și fixă. Apă fixă sau apă structurală intră în
compoziția moleculelor. Apa liberă sau circulantă reprezintă 70% din greutatea organismului din
care 50% este repartizată în interiorul celulelor, reprezentând lichidul intracelular, 15% în
spațiile lacunare, reprezentând lichidul interstițial și 5% circulă în vase, reprezentând lichidul
plasmatic. Lichidul interstițial și cel plasmatic sunt numite “lichide extracelulare”.
Mediul intern al organismului este o soluție apoasă de săruri minerale formând partea
fundamentală a plasmei sanguine, a limfei și a lichidului interstițial. Apa menține în soluție o
serie de săruri minerale care mențin presiunea osmotică a lichidelor din organism.
Nevoia de apă a unui adult este de 2000 – 2500 ml/24 h, iar la copil nevoia de apă este
mai mare:
în primele 6 luni: 180 ml apă/kg corp;
între 6 si 9 luni: 150 ml apă/kg corp;
între 9 si 12 luni: 120 ml apă/kg corp;
peste 12 luni: 100 ml apă/kg corp.
Necesarul de apă este acoperit prin alimentele consumate zilnic sub formă de lichide, fie
sub formă de apă conținută de alimentele solide.
Eliminarea apei din organism se face pe mai multe căi:
1000-1500 ml prin urină;
500-1000 ml prin transpirație;
350-500 ml sub formă de vapori prin plămâni;
100-200 ml prin intestine în scaun.
În mod normal există un echilibru între lichidele ingerate și pierderile fiziologice iar în
situații patologice (de boală) se produce un dezechilibru ce duce la deshidratare sau
hiperhidratare. În funcție de cauză și mecanismul prin care se instalează aceste dezechilibre pot
interesa sectorul intracelular sau extracelular sau chiar ambele.
Modificările din lichidul extracelular duc la apariția mai multor sindroame de
deshidratare:
Deshidratarea izotonă: atunci când aportul insuficient sau pierderile interesează atât apa
cât și electroliții în aceeași proporție. Ex.: vărsături, diaree, fistulă gastrică, aspirație gastrică,
paracenteza accentuate, hemoragii masive (sunt situații în care se pot pierde 2-3-5 l /24 h)
Deshidratarea hipertonă: când se elimină apa în cantitate mai mare decât sărurile și
electroliții. (Ex.: transpirații exagerate, diabet zaharat, insolație, febră)
90
Deshidratarea hipotonă: când se elimină săruri în cantitate mai mare decât apa.
Stabilirea necesităților hidrice și minerale ale organismului se face prin: stabilirea felului
deshidratării și investigații de laborator. Atunci când nu se poate stabili felul deshidratării se
administrează în părți egale glucoză + soluții izotonice de săruri minerale.
Cantitatea lichidelor necesare organismului se stabilește prin însumarea rației de
întreținere (adică pierderile de lichide/24 h) și a rației de corectare (se face pe baza analizelor de
laborator de către medic) a dezechilibrelor anterioare.
Nevoia de apă a corpului deshidratat se stabilește după suprafața corporală pe bază de
tabele speciale iar a sugarului după greutatea corporală (100-180 ml/kg corp). Valorile obținute
din totalizarea pierderilor normale ale copilului:
20-35 ml prin respirație/kg corp;
50-100 ml prin transpirație/kg corp;
10-20 ml cu scaunul/kg corp;
35-40 ml prin urină/kg corp.
+ și a pierderilor în plus dacă are diaree, febră, vărsături.
TULBURĂRI ALE FLUIDELOR
1. Hipovolemie = deshidratare. Se datorează pierderilor excesive sau mișcării fluidului
(acumulare anormală de fluid în diferite zone ale organismului ). Ex. edem periferic, hematom,
ascită ( lichid în cavitate peritoneală )
Volumul deficitar de lichid (hipovolemie și deshidratare) provoacă următoarele
manifestări: pielea uscată cu turgor redus (turgor = lipsa elasticității), membrane si mucoase
brusc uscate, limba arsă, ochi adânciți, sete , letargie, scăderea eliminării urinare, tahicardie,
hTA, scăderea presiunii venoase centrale, creșterea hemoglobinei și a hematocritului, creșterea
ureei sanguine, urina concentrată cu densitate mare.
Rolul asistentului:
face zilnic bilanțul hidric;
cântărește zilnic pacientul;
monitorizează funcțiile vitale, analizele de laborator, starea de conștiență a pacientului,
neliniștea, etc;
asigură igiena riguroasă a mucoaselor, tegumentelor pentru a preveni atingerea integrității
lor;
asigură afectarea măsurilor de prevenire a escarelor;
asigură zilnic 2500ml lichide (hipervolemie).
91
2.Excesul volumului de lichid duce la edem (= lichidul merge în sectorul extracelular și
se datorează creșterii de Na și a cantității de apă prin retenție sau ingestie excesivă, scăderii
excreției renale de Na și apă și scăderii mobilizării de lichide în spațiul intravascular).
Excesul de lichid în organism dă următoarele manifestări: creșterea acută în greutate,
edeme periferice, puls puternic, pleoape edermatiate, HTA, dispnee, scăderea densității urinare, a
hematocritului, creșterea presiunii venoase centrale.
Rolul asistentului:
urmărește bolnavul să consume cantități mici de lichide și sare
face zilnic bilanțul hidric
observă edemul
educă pacientul privind efectul diureticelor
TULBURĂRI ELECTROLITICE. Manifestările dezechilibrului electrolitic depind de gradul
de afectare al electroliților. Dacă rezultatele analizelor de sânge indică modificări ale nivelului de
potasiu, magneziu, sodiu și calciu pacientul manifestă spasme musculare, slăbiciune sau
convulsii.
Valorile scăzute de electroliți în sânge poate duce la: aritmii cardiace, confuzie,
modificări ale tensiunii arteriale, diverse reacții la nivelul sistemului nervos sau osos.
Nivelul ridicat de electroliți în sânge este caracterizat de: slăbiciune sau spasm muscular,
parestezie, oboseală, emoții, bătăi neregulate ale inimii, modificarea tensiunii arteriale.
BILANȚUL HIDRIC
Pentru efectuarea bilanțului hidric urmărim INGESTA-EXCRETA (intrările și ieșirile
lichidelor din organism) Pentru a urmări bilanțul hidric în organism este necesar să se noteze atât
intrările cât și ieșirile.
INTRǍRILE: sunt constituite prin apa din alimente și băuturi (apa, ceaiuri, cafea, sucuri,
supe, fructe). O altă parte din apă este provenită din metabolismul celular dar și din soluții
perfuzabile.
IEȘIRILE(EXCRETA): sunt constituite din: scaun, urină, perspirație, transpirație,
menstră, pierderi patologice cum ar fi: diaree, vărsături, hipertermie, drenaje, hemoragii masive,
aspirație gastrică sau intestinală. Pentru fiecare grad de temperatură peste 37gradeC se va calcula
o pierdere suplimentară de apă de 500ml. Se va nota ori de câte ori a fost schimbat un pansament
și gradul de schimbare al acestora, știind că printr-un pansament abundent îmbibat se pot pierde
circa 500-700 ml apă.
Exemplu BILANȚ HIDRIC:
INGESTA EXCRETA
92
Lichide = 1500 ml Scaun = 300 ml
Alimente = 600 ml Diureză = 1700 ml
Apa din metabolism = 400 ml Transpirație = 400 ml
Perspirație = 100 ml
Total = 2500 ml Total = 2500 ml
Daca intervine patologicul avem:
INGESTA EXCRETA
Lichide = 1500 ml Scaun diareic = 600 ml
Alimente = 600 ml Vărsături = 500 ml
Apa din metabolism = 400 ml Diureză = 1700 ml
Diaforeză = 600 ml
Perspirație = 100 ml
Total = 2500 ml Total = 3500 ml
Pentru echilibru intervenim cu PEV Ser Glucozat 1000 ml.
93
Fișa tehnică nr. 9
ALIMENTAREA ȘI HIDRATAREA
PRIN PERFUZIE ENDOVENOASĂ (P.E.V.)
SCOP: hidratarea și mineralizarea organismului, administrarea medicamentelor la care se
urmărește efect prelungit, depurativ (diluează și favorizează excreția din organism a produselor
toxice), completează proteinele sau alte componente sangvine, alimentare parenterală.
MATERIALE NECESARE:
trusă sterilă pentru perfuzat;
soluție hidratantă sterilă și încălzită la temperatura corpului;
garou;
tăviță renală;
stativ pentru suspendarea pungilor cu soluție perfuzabilă;
seringi și ace sterile;
mușama, aleză;
pensă hemostatică;
casoletă cu câmpuri sterile, comprese sterile, soluții dezinfectante (alcool, tinctură de iod)
leucoplast, foarfece, vată.
ETAPE DE EXECUȚIE:
1.Pregătirea materialelor și instrumentelor. Pe o tavă acoperită cu un câmp steril
pregătim materialele mai sus amintite. Se pregătește flaconul și trusa de perfuzie și se fixează pe
stativ. Vom fi foarte atenți să eliminăm aerul din lumenul tubului de perfuzie, iar amboul tubului
să nu atingă nimic din jur atunci când îl suspendăm pe stativ, pentru a nu se desteriliza.
2.Pregătirea fizică și psihică. I se explică bolnavului importanța și necesitatea efectuării
tehnicii. Se așează bolnavul în decubit dorsal, comod, cu brațul în extensie și pronație. Sub braț
punem o pernă tare acoperită cu mușama și aleză.
3. Efectuarea tehnicii: Spălare pe mâini cu apă și săpun. Se dezinfectează și badijonează
locul puncției. Se face puncția venoasă și se adaptează amboul aparatului de perfuzie la ac, se
deschide imediat prestubul pentru a permite scurgerea lichidului în vena și se reglează viteza de
scurgere a lichidului în venă cu ajutorul prestubului (ex: 60 pic / minut), se fixează în leucoplast
porțiunea de tub de lângă ac și acul pe pielea bolnavului. Se supraveghează modul de funcționare
al aparatului și starea bolnavului.
94
Dacă există mai multe flacoane cu soluție de perfuzat, schimbarea flaconului gol cu cel
plin se face astfel: înainte ca flaconul să se golească complet se închide prestubul și se
racordează aparatul de perfuzie la noul flacon; după racordare se deschide imediat prestubul
permițând lichidului să curgă în venă; schimbarea flaconului se va face rapid pentru ca sângele
refulat prin ac să nu se coaguleze și să fie necesară altă puncție venoasă.
După terminarea perfuziei, înainte ca ultimul flacon să se golească, se închide prestubul,
se aplică pensa hemostatică între ambou și tubul de control, se exercită o presiune asupra zonei
cu un tampon și se extrage acul. Pe locul puncției se aplică pansament steril fixat cu leucoplast
4.Îngrijiri după tehnică. Se așează bolnavul comod și se dau lichide călduțe , fiind
supravegheat.
5.Reorganizarea locului de muncă. Trusa de perfuzie se aruncă, restul materialelor se
pregătesc pentru sterilizat, perfuzia se notează în F.T notând : data, cantitatea de lichid de
perfuzat, cine a făcut perfuzia.
INCIDENTE/ACCIDENTE:
1. Hiperhidratarea: la cardiaci, perfuzia în exces poate determina edem pulmonar acut
manifestat prin tuse , expectorație, polipnee, creșterea T.A.
2. Embolia gazoasă - apare prin pătrunderea aerului în curentul sanguin.
3. Revărsarea lichidului în țesuturile perivenoase poate da naștere la flebite sau necroze.
95
4. Coagularea sângelui pe ac sau canulă.
5. Nerespectare regulilor de asepsie: poate determina infectare și apariția de frisoane,
motiv pentru care instalarea perfuziei se face în condiții de asepsie perfectă.
6. Frison și stări febrile: în cazul nr mare de picături / minut sau utilizarea soluțiilor
expirate, nesterile.
7. Flebita și necroze- în cazul revărsării soluțiilor hipertonice în țesuturile perivenoase.
8. Tromboza: prin mobilizarea cheagului sanguin.
Administrarea de glucoză, indiferent de valoarea calorică, impune, pentru a preveni modificarea
glicemiei, tamponarea flacoanelor cu insulină atât pentru pacientul cu diabet cât și pentru
pacientul cu valori normale ale glicemiei.
96
Fișa tehnică nr. 10
INJECȚIA INTRAMUSCULARĂ (I.M.)
INJECȚIA reprezintă introducerea unei substanțe în stare lichidă în organism prin
intermediul unor ace care traversează țesutul organismului.
INJECȚIA INTRAMUSCULARǍ reprezintă introducerea unor soluții izotone,
uleioase sau a unei substanțe coloidale în stratul muscular prin intermediul unui ac atașat la
seringă.
LOCURI DE ELECȚIE:
cadranul superoextern fesier;
treimea mijlocie a coapsei (fața externă);
porțiunea externă a brațului în mușchiul deltoid.
MATERIALE NECESARE
seringi de unică folosință de diferite dimensiuni;
2-3 ace de seringă;
tampoane de vată;
comprese sterile;
alcool medicinal;
mănuși sterile;
2 tăvițe renale;
soluția de injectat.
ETAPE DE EXECUȚIE:
1. Pregătirea materialelor și instrumentelor. Materialele au fost pregătite și transportate
la patul bolnavului pe măsuța protejată de un câmp steril. Asistentul verifică integritatea
ambalajului seringii, a acelor, termenul de valabilitate și capacitatea. Se folosesc ace cu o
lungime cuprinsă între 40-70mm și un diametru de 7/10, 8/10, 9/10,10/10mm. Asistentul verifică
integritatea fiolelor sau flacoanelor, valabilitatea, aspectul macroscopic al soluției privind
culoarea, claritatea (lipsa flocoanelor sau a impurităților). Flocoanele sunt particule vizibile cu
ochiul liber rezultate din unirea unor particule foarte fine. Flacoanele cu pulbere trebuie să fie
sigilate cu protecție de aluminiu sau material plastic. Pulberea trebuie să aibă consistență și
culoarea specifică medicamentului și nu trebuie să conțină reziduuri, insecte sau urme de
umezeală. Se verifică eticheta cu numele medicamentului și valabilitatea, inclusiv doza.
2. Pregătirea psihică și fizică. I se explică bolnavului importanța și necesitatea efectuării
tehnicii. Se așează bolnavul în decubit ventral.
97
3. Efectuarea tehnicii. Asistentul se spală pe mâini cu apă și săpun, îmbracă mânușile
sterile. Cu un tampon îmbibat în alcool medicinal se dezinfectează fiola, gâtul acesteia sau
cauciucul flaconului după ce se desigilează. Se introduce acul de la seringă în fiolă și se aspiră
conținutul. Se îndepărtează acul și se înlocuiește cu unul steril după care se elimină aerul din
seringă fără a îndepărta teaca protectoare a acului. Se așează seringa pe o compresă sterilă.
Asistentul medical îmbibă 2 tampoane cu alcool, unul așezându-l între inelar și degetul
mic și cu celălalt dezinfectează tegumentul din zona aleasă. Imaginar, împarte fesa în patru și se
alege cadranul superoextern. Întinde cu policele și indexul mâinii stângi tegumentul, iar cu mâna
dreaptă introduce acul atașat la seringă, perpendicular pe tegument, susținându-se amboul acului.
Se aspiră și dacă nu a pătruns într-un vas de sânge, introduce lent soluția medicamentoasă. După
finalizarea introducerii soluției, asistentul retrage rapid acul cu seringa și se dezinfectează locul
comprimând și masând ușor pentru a se dispersa soluția și pentru o absorbție mai rapidă.
4. Îngrijirea după tehnică. După terminarea tehnicii, bolnavul este așezat într-o poziție
comodă rămânând în repaus fizic timp de 5-10 minute.
5. Reorganizarea locului de muncă. Se îndepărtează acul de la seringă cu atenție
deosebită și se aruncă în recipientul special pentru materiale înțepătoare de culoare galbenă
confecționat din material plastic. Tampoanele de vată precum și restul materialelor considerate
infectate, se aruncă în cutia cu sac galben pentru materiale infecțioase, iar ambalajele se aruncă
in cutia cu sac de culoare neagră destinată materialelor neinfecțioase.
OBSERVAȚII:
1. Acul va fi introdus în întregime, iar dacă s-a pătruns într-un vas de sânge va fi scos și
înlocuit cu altul steril, alegând alt loc de elecție;
2. Dacă acul este prea scurt și soluția se administrează în țesutul adipos, se poate produce
o infectare a zonei, se pot forma noduli (la început sunt dureroși, după care capătă o consistență
dură și înainte de a efectua tehnica, zona trebuie palpată și se evidențiază pătrunderea acului în
nodul).
3. Dacă totuși a pătruns în nodul, nu poate fi injectată, se întâmpină o rezistență și de
aceea se scoate acul și se înlocuiește cu altul steril.
INCIDENTE/ACCIDENTE:
1.Durere vie prin atingerea nervului sciatic sau a unei ramuri. Se retrage acul și se alege
alt loc de elecție.
2.Hematom datorită întreruperii unui vas.
3.Supurație aseptică datorită nerespectării regulilor de asepsie.
98
4.Paralizie prin lezarea nervului sciatic (se evită pătrunderea prin respectarea zonelor de
elecție a injecției).
5.Ruperea acului datorită contracției voluntare și/sau agitației bolnavului. Acul se poate
îndepărta, se extrage manual sau chirurgical.
6.Embolie uleioasă prin injectarea într-un vas a soluției uleioase (se poate evita prin
verificarea poziției acului prin aspirație.
99
Fișa tehnică nr. 11
RECOLTAREA SÂNGELUI
Sângele se recoltează de obicei, pentru examinări hematologice, biochimice, serologice,
bacteriologice. Această metodă asigură confortul bolnavului, calitatea probei de sânge și
securitatea personalului medical.
SCOP: explorator.
RECOLTAREA SÂNGELUI PRIN SISTEM VACUTAINER
MATERIALE NECESARE
Holder – un tub de material plastic, care prezintă la partea superioară amboul la care se
atașează acul de puncție prin înfiletare, iar în partea inferioară are 2 aripioare;
Acul de puncție care este protejat de carcasa bicoloră;
Tuburi vacutainer cu dopuri de diferite culori;
Stativul;
Mânuși sterile;
Garou;
2 tăvițe renale;
Casoleta cu tampoane de vată îmbibate în alcool medicinal;
Rulou, pernuță;
Mușama și aleză.
ETAPE DE EXECUȚIE:
1. Pregătirea fizică și psihică. Bolnavul este pregătit psihic este anunțat și i se explică
importanța tehnicii dar și necesitatea efectuării acesteia. Pregătirea fizică – bolnavul este
poziționat în sala de tratament, pe un scaun în poziția șezând cu membrul superior în abducție,
extensie și supinație.
2. Efectuarea tehnicii. Toate aceste materiale sunt pregătite pe măsuța de tratament
protejată de un câmp steril. Asistentul medical se spală pe mâini cu apă și săpun, îmbracă
mânușile steril, verifică banda de siguranță a acului de puncție (integritatea și termenul de
valabilitate). Îndepărtează carcasa de culoare deschisă sau albă a acului prin răsucire, înfiletează
capătul liber al acului în holder, aplică garoul la distanța de 7-8 cm deasupra locului de elecție,
îndepărtează carcasa colorată a acului, execută puncția venoasă; introduce tubul în holder
apucând aripioarele cu indexul și mediusul și cu policele împinge tubul în holder și astfel va fi
străpunsă diafragma gumată a dopului. După prelevarea sângelui, se scoate tubul din holder prin
împingere asupra aripioarelor laterale cu policele și se introduce tubul următor.
100
3. Îngrijirea după tehnică. După recoltare, se retrage acul din venă comprimând locul
puncției timp de 3-5 min cu tamponul îmbibat în alcool, fără a flecta antebrațul pe braț. Se
etichetează tuburile și se trimit la laborator, se reorganizează locul de muncă, acele utilizate se
depun în recipientul pentru înțepătoare. Se va asigura bolnavului confortul termic și fizic, apoi se
va supraveghea.
RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMENE HEMATOLOGICE
Procedeul de recoltare este în funcție de analizele ce urmează să se efectueze. Pentru
majoritatea recoltărilor este necesar ca bolnavul să nu mănânce în dimineața recoltării, “a jeun” =
pe nemâncate; să nu consume nimic de la cină până în dimineața în care se efectuează recoltarea.
Recoltarea sângelui pentru examene hematologice se face prin 2 metode: prin puncție
capilară și prin puncție venoasă.
1.Recolatrea sângelui prin puncție capilară (prin înțepare) pentru examenele: HLG –
hemoleucogramă, dozarea hemoglobinei, determinarea timpului de sângerare și coagulare,
examen parazitologic.
MATERIALE NECESARE:
Mânuși sterile;
Tăviță renală;
Casoleta cu tampoane îmbibate în alcool medicinal;
Ace sterile;
Lame degresate;
Lamele (frotiuri).
EFECTUAREA TEHNICII. Se pregătesc materialele pe o măsuța protejată de un câmp steril și
se transportă în apropierea bolnavului. Pregătirea psihică: I se explică bolnavului necesitatea
tehnicii. Pregătirea fizică: bolnavul va ocupa poziția șezând cu mâna sprijinită. Asistentul se
spală pe mâini cu apă și săpun, îmbracă mânușile steril, apoi se dezinfectează tegumentul
degetului inelar și mediusul cu un tampon de vată îmbibat în alcool (evitând congestionarea prin
frecarea puternică). Se așteaptă evaporarea alcoolului, apoi cu un ac steril se înțeapă cu o mișcare
bruscă tegumentul pulpei degetului în partea laterală a extremității, perpendicular pe straturile
cutanate.
Cu un tampon uscat se șterge prima picătură, se așteaptă să se formeze o altă picătură de sânge
din care se recoltează cu lama, după care se șterge cu un tampon locul. La extremitatea lamei
curate și degresate se recoltează o picătura de sânge, diametrul aproximativ 3-4 mm într-un
unghi de 45° cu lama. Se așează o lamelă cu marginea șlefuită după ce picătura de sânge s-a
întins, lamela se împinge către partea liberă a lamei păstrând mereu aceeași înclinație și
101
antrenând toată picătura fără a o fracționa. Lama se agită pentru a se usca, apoi proba se
transportă la laborator imediat după etichetare.
2.Recolatrea sângelui prin puncție venoasă (examen hematologic, VSH, hematocrit)
VSH-ul – este o analiză simplă care se bazează pe proprietatea globulelor roșii (hematii,
eritrocite) de a se cimenta, depune într-un tub de sticlă, după ce sângele recoltat din venă a fost
amestecat cu o substanță anticoagulantă (citrat de sodiu 3,8%).
VSH-ul se deosebește de hematocrit prin faptul că sângele se separă spontan, după un oarecare
timp în plasmă și globule roșii fără să fie centrifugat în prealabil.
MARETIALE NECESARE:
Sistemul VACUTTER, tubul VACUTTER care conține o substanță anticoagulant 3,8%
citrat de sodiu;
Materiale necesare pentru a efectua puncția venoasă.
EFECTUAREA TEHNICII. Materialele sunt pregătite pe o măsuță protejată de un câmp
steril. Pregătirea psihică: bolnavul este pregătit și anunțat cu 24h înainte să nu mănânce cu 12h
înainte de recoltare și să păstreze repaus fizic. Pregătirea fizică: bolnavul este așezat în poziția
corespunzătoare după caz salon sau sala de tratament. Se dezbracă brațul, se așează sub acesta un
rulou.
Asistentul se spală pe mâini, alege locul puncției și dezinfectează și execută puncția
venoasă.
!! VSH-ul se recoltează fără garou în tub NEGRU!!
Se recoltează 1,6 ml sânge, se retrage acul din venă și se aplică un tampon îmbibat în
alcool medicinal (fără a flecta antebrațul pe braț). Se așează tubul în stativ, se trece la
reorganizarea locului de muncă. Se trece la îngrijirea bolnavului, i se asigură poziție comodă, se
completează buletinul, se etichetează produsul.
a) Recoltarea sângelui pentru determinarea hematocritului recoltarea sângelui se face prin
puncție venoasă, se recoltează 2 ml sânge pe citrat de EDTA (acid etilendiaminotetraacetic) 1%.
În tubul de culoare MOV. Tub MOV pentru HLG – hemoleucograma;
b) Recoltarea sângelui pentru examene biochimice se efectuează prin puncție venoasă
dimineața, bolnavul fiind nemâncat. Se recoltează 5 ml sânge în tubul fără substanță
anticoagulantă (tub ROȘU). Toate acestea sunt pentru determinarea: uree sanguină, acid uric,
creatinină, bilirubină, colesterol, transaminază, amilază, electroforeză, calcemie, sideremie,
ionogramă sanguină, glicemie etc.
Tub ROȘU: (fără anticoagulant) uree sanguină, acid uric, creatinină, bilirubină,
colesterol, transaminază, amilază, electroforeză, calcemie, sideremie, ionograma
sanguină, glicemie;
102
Tub ALBASTRU: fibrinogen (4 ml sânge cu 0.5 ml citrat de Na 3,8%), timp de
protrombină (se recoltează 4,5 ml sânge/anticoagulant 0,5 ml oxalat de K);
Tub MOV: HLG, pentru determinarea hematocritului;
Tub NEGRU: VSH, grup sanguin, RH-ul.
c)Recoltarea sângelui pentru examene serologice:
Recoltarea sângelui pentru examene serologice relevă prezența sau absența anticorpilor în
serul bolnavului.
SCOP: diagnosticarea unor boli infecțioase cum ar fi sifilisul, febra tifoidă.
EFECTUAREA TEHNICII. Recoltarea sângelui se face prin puncție venoasă, într-o cantitate
de 5 -10 ml într-o eprubetă, după coagulare se desprinde cheagul de pe peretele eprubetei iar
după 30 de minute se decantează serul într-o altă eprubetă cu ajutorul unei pipete prin aspirare.
Serul nehemolizat are culoare gălbuie, iar cel hemolizat are culoare roz.
c) Recoltarea sângelui pentru examene bacteriologice (hemocultura): Reprezintă
introducerea sângelui pe un mediu de cultură pentru examene bacteriologic.
SCOP: descoperirea bacteriilor atunci când se suspectează o septicemie sau o bacteriemie.
MARETIALE NECESARE:
Pentru puncția venoasă;
Trusa cu pense sterile;
Casoletă cu material moale;
Seringi de 20 ml;
Apă și săpun;
Alcool iodat;
Alcool medicinal;
2 recipiente cu medii de cultură (unul cu bulion citrat și altul cu geloza semilichidă).
EFECTUAREA TEHNICII. Materialele sunt pregătite pe o măsuță protejată de un câmp steril
și transportate lângă patul bolnavului. Pregătire psihică: I se explică tehnica și necesitatea
efectuării ei. Pregătirea fizică: ocupă poziția șezând pe un scaun. Se spală regiunea plicii cotului .
Tehnica este efectuată de către 2 asistenți medicali în care primul asistent se spală pe mâini și
îmbracă mânușile steril, iar cel de-al doilea asistent dezinfectează locul cu alcool medicinal, apoi
aplică garoul. Primul asistent efectuează puncția venoasă și aspiră sângele necesar examenului,
iar cel de-al doilea asistent desface garoul înainte de retragerea acului. Primul asistent pregătește
produsul recoltat în recipientul cu bulion citrat, se efectuează însămânțarea aerobă, iar recipientul
cu geloza semilichidă – însămânțare anaerobă. După finalizarea tehnicii, bolnavul e
supravegheat, I se asigură confortul fizic și termic. Buletinul de analize este completat, apoi
materialul este trimis la laborator.
103
Fișa tehnică nr. 12
MOBILIZAREA
SCOP: Mișcarea bolnavului pentru a preveni complicațiile cum ar fi: tromboze, escare,
pneumonii, ce pot apărea din cauza imobilizării, pentru recunoașterea stării de independență și
grăbirea procesului de vindecare.
OBIECTIVELE MOBILIZARII SUNT:
1. normalizarea tonusului muscular;
2. menținerea mobilității articulare;
3. stimularea metabolismului;
4. asigurarea stării de bine și a independenței bolnavului;
5. stimularea circulației sangvine;
6. prevenirea trombozelor, pneumoniilor, escarelor;
7. accelerarea peristaltismului intestinal;
8. favorizarea eliminărilor.
PRINCIPII CE TREBUIESC RESPECTATE:
mobilizarea se face în funcție de natura bolii, starea generală a bolnavului, tipul de
reactivitate a bolnavului;
exercițiile fizice se fac înainte de masă;
bolnavul trebuie educat să intercaleze exercițiile de mișcare cu exercițiile de respirație;
se stabilește împreuna cu bolnavul un exercițiu pentru relaxare;
momentul în care se va începe mobilizarea, cât și ridicarea și ritmul în care sunt
efectuate, vor fi hotărâte de medic, iar executarea în bune condiții ține de competența
asistentului medical.
Bolnavul este pregătit psihic, explicându-i-se tehnica, cât și importanța acesteia în
grăbirea procesului de vindecare. Înainte de a mobiliza bolnavul, cât și după mobilizare, îi vom
măsura tensiunea, pulsul, frecvența respiratorie, faciesul bolnavului cît și starea acestuia.
Mobilizarea face parte din terapia prescrisă de medic, în funcție de afecțiunile și stările
bolnavului, aceasta făcându-se progresiv. Se va începe cu mișcări ale capului (mișcări
pasive/mișcări active), mișcări ale degetelor și încheieturilor (mișcări pasive/mișcări active),
mișcarea și schimbarea poziției membrelor inferioare și superioare, mișcări de flexie și extensie,
bolnavul păstrând poziția decubit dorsal (mișcări pasive/mișcări active). Urmează așezarea
bolnavului în poziția șezând în pat (mișcări pasive/mișcări active), în poziția șezând la marginea
patului (mișcări pasive/mișcări active) și apoi ridicarea bolnavului în poziția ortostatică (mișcări
pasive/mișcări active).
104
OBSERVATIE: DOAR IN PREZENTA MEDICULUI, BOLNAVUL VA EFECTUA PRIMII
PASI.
105
Fișa tehnică nr. 13
MĂSURAREA DIUREZEI ȘI NOTAREA
GRAFICĂ
DEFINIȚIE: Diureza reprezintă cantitatea de urină emisă în 24 de ore.
SCOP: Obținerea datelor privind starea morfofuncțională a aparatului renal și asupra altor
afecțiuni.
Bolnavul este rugat să urineze dimineața la oră fixă, iar prima emisie se aruncă. Se
colectează apoi toate emisiile de urină în decurs de 24 de ore. Asistenta se spală pe mâini cu apă
și săpun, îmbracă mănușile, începe colectarea, după un orar fix valabil pentru toți bolnavii
secției. Se invită bolnavul să urineze, și se aruncă produsul acestei emisii și la aceeași oră a 2-a zi
se va nota cantitatea de urină emisă în 24 de ore. Asistenta medicală dezbracă mănușile, se spală
pe mâini cu apă și săpun, notează în foaia de temperatură urina colectată, asistenta trece la
reorganizarea locului de muncă. Vasele în care se face colectarea timp de 24 de ore se deplasează
în încăperi răcoroase pentru a preveni descompunerea urinei.
Ca valori fiziologice avem:
femei: 1000-1400 ml urină/24h
bărbați: 1200-1400 ml urină/24h.
Ca valori patologice avem:
peste 3000 ml uirnă/24h (poliurie);
sub 1000 ml/24h (oligurie);
absența urinei în vezică/24h (anurie).
HEMATURIE = sânge în urină.
106
Fișa tehnică nr. 14
SCHIMBAREA LENJERIEI DE PAT
CU BOLNAVUL ÎN PAT
MATERIALE NECESARE:
cearșaf simplu;
cearșaf plic;
2 fețe de pernă;
2 perne;
1,2 paturi;
paravan;
sac de rufe.
Lenjeria de pat se așează pe un scaun în ordinea priorității împăturită în felul următor:
pătura și cearșaful de sub pătura se împăturesc fiecare în 3 (în formă de armonică);
aleza se rulează împreună cu mușamaua (pe lățime sau pe lungime);
cearșaful se pliază în lungime, când schimbarea patului se execută pe lungime și în
lățime, când schimbarea lenjeriei se execută pe lățime.
SCHIMBAREA LENJERIEI PE LUNGIME:
Bolnavul poate fi întors în decubit lateral stâng sau drept. În acest caz schimbarea
lenjeriei se va efectua pe lungimea patului (avem nevoie de două asistente).
Se vor așează asistentele medicale de o parte și de alta a patului bolnavului, acesta
rămânând acoperit până la schimbarea cearșafului de sub pernă. Marginile cearșafului murdar, se
desfac de sub saltea, de jur-împrejur, apoi bolnavul este întors în decubit lateral. Asistenta
medicală din dreapta prinde bolnavul cu mâna dreaptă din regiunea axilară dreaptă a bolnavului,
îl ridică ușor, iar mâna stângă a acesteia o introduce sub umerii lui (regiunea omoplaților),
sprijinindu-i capul pe antebraț, apoi cu mâna dreaptă trasă de sub axilă, îndepărtează ușor perna
spre marginea patului, bolnavul fiind deplasat ușor în acțiune directă. Asistenta se așează în
dreptul genunchilor bolnavului, introduce mâna stângă sub genunchii acestuia (regiunea
poplitee), flectându-i puțin, iar cu mâna dreaptă îi flectează ușor gambele pe coapse. Din această
poziție, se întoarce bolnavul în decubit lateral drept, sprijinindu-l în regiunea omoplaților și a
genunchilor (bolnavul se menține acoperit). Asistenta medicală din stânga, rulează cearșaful
împreună cu mușamaua și aleza până la spatele bolnavului (asistenta medicală are îmbrăcate
mănușile de protecție). Sulul de lenjerie curată se află lângă sulul de lenjerie murdară, iar fără a
se atinge cearșafurile între ele, se va îndepărta sulul de lenjerie murdară. Vom întinde sulul de
107
lenjerie curată, vom schimba fața de pernă, și la final se aduce bolnavul în decubit dorsal cu
multă blândețe și delicatețe, sprijinindu-l în regiunea omoplaților și regiunea poplitee ( regiunea
genunchilor).
SCHIMBAREA LENJERIEI PE LAȚIME:
Bolnavul poate fi întors în poziția șezând. În acest caz, schimbarea lenjeriei se va face în
lățimea patului. Rularea și împăturirea lenjeriei se face ca la schimbarea lenjeriei de pat pe
lungime. Tehnica va fi efectuată de 2 asistente. Una dintre asistente, va sprijini bolnavul, iar
cealaltă, va rula lenjeria murdară, după ce în prealabil s-a spălat pe mâini cu apă și săpun și a
îmbrăcat mănușile de protecție. Bolnavul este acoperit și este ridicat de asistenta medicală din
dreapta în poziție șezând. Cu mănuși curate, se va derula lenjeria de pat curată, de la spatele
bolnavului, unde cele 2 cearșafuri se vor întâlni fără a se atinge. Se va avea grijă ca lenjeria
curată să ajungă la mijlocul patului, pentru a se putea introduce sub saltea, de ambele margini.
După întinderea lenjeriei pe suprafața liberă a saltelei, bolnavul este culcat. Dacă starea lui i-o
permite este rugat să ridice regiunea bazinului. Dacă însă aceasta nu este posibilă, sau este
contraindicată, atunci cele 2 asistente vor introduce mâinile, dinspre capătul proximal al patului
(capul bolnavului), cu palmele suprapuse sub bazinul lui, și îl vor ridica, iar cu una din mâinile
libere ramase, se va îndepărta lenjeria murdară în sac, derulându-se imediat lenjeria curată. După
efectuarea tehnicii, asistenta medicală, se asigură că bolnavul este așezat cât mai confortabil. În
unele cazuri, aleza se va schimba de mai multe ori pe zi, nefiind nevoită să schimbe și lenjeria de
pat.
108
Fișa tehnică nr. 15
CAPTAREA VǍRSǍTURII
SCOP: Pentru observarea caracterelor fiziologice și patologice ale vărsăturilor și descoperirea
modificării lor patologice în vederea stabilirii diagnosticului.
MATERIALE NECESARE:
mănuși de protecție (dacă bolnavul are vărsătura precedată de prodroame);
mușama și aleză;
2 tăvițe renale;
pahar cu apă aromată;
prosop;
foaie de temperatură;
3 pixuri (verde, roșu, albastru) - în funcție de conținutul vărsăturii.
TEHNICA. Materialele au fost pregătite și trasportate la patul bolnavului, pe măsuța protejată
de un CÂMP STERIL. Asistenta se spală pe mâini cu apă și săpun. Pregătirea psihică: În timp
ce bolnavul varsa, el este încurajat și susținut de frunte, comunicăm cu acesta pentru a nu intra în
panică.
Pregătirea fizică constă în poziționarea acestuia în decubit dorsal cu capul în lateral
(poziția de siguranță). Dacă starea generală i-o permite acesta mai poate ocupa și poziția sezând
în pat sau la marginea patului. În poziția de siguranță, vom împiedică bolnavul să aspire
conținutul gastric în căile respiratorii.
Se protejează perna bolnavului cu mușama și aleză iar lenjeria de corp, cu un prosop
așezat în jurul gâtului bolnavului. Dacă acesta are proteză, o vom îndepărta în pahar. I se oferă
bolnavului tăvița renală dacă este capabil să și-o susțină, dacă nu o vom susține noi, asistenții
medicali.
Asistenta medicală sprijină cu cealaltă mână fruntea bolnavului, îl încurajează pe bolnav,
îl educă să inspire mai profund pe nas și să expire pe gură. I se oferă bolnavului un pahar cu apă
aromată pentru a-și clăti gura, îndepărtează conținutul în cealaltă tăviță renală.
Asistenta medicală, șterge gura bolnavului cu prosopul, de eventualele mucozități, aplică
comprese umede pe frunte, oferă bolnavului lichide reci în cantități reduse începând cu o
linguriță și apoi cantitatea crescând progresiv.
Se îndepărtează materialele folosite, dacă e nevoie și vărsătura, dacă nu va fi păstrată
pentru vizita medicului. Se va nota în foaia de observație tehnica, numele asistentei medicale și
ora, iar în foaia de temperatură, vărsătura și culoarea acesteia, asistenta medicală se spală pe
109
mâini apoi supraveghează bolnavul, se aerisește salonul și se trece la reorganizarea locului de
muncă.
Simptome ce însoțesc vărsătura: dureri abdominale, deshidratare, HTA, amețeală,
migrene urmate de cefalee occipitală, vedere încețoșată, respirație frecventă, puls tahicardic dar
filiform, acufene, regurgitația (întoarcerea alimentelor din stomac sau esofag în cavitatea bucală
fără efort și fără greață).
Notarea vărsăturii - Vărsăturile se notează cu un cerc, în care se notează numărul
acestora, astfel:
vărsături alimentare - O (cerc de culoare albastră);
vărsături bilioase - O (cerc de culoare verde);
vărsături sangvinolente - O (cerc de culoare roșie).
Pe foaia de temperatură se notează vărsătura sus, în partea superioară a paginii și scaunul
în partea de jos a foii.
110
Fișa tehnică nr. 16
EFECTUAREA TOALETEI PE REGIUNI
Pentru efectuarea tehnicii, asistenta trebuie să respecte următoarele reguli:
să asigure o temperatură adecvată în salon;
pregătirea materialelor necesare astfel că îngrijirea bolnavului să se desfășoare operativ;
să acționeze rapid cu mișcări sigure și multă blândețe;
să menajeze bolnavul protejându-l cu paravan;
să dea dovadă de mult tact și delicatețe în ceea ce privește convingerea bolnavului în
efectuarea tehnicii.
MATERIALE NECESARE:
paravan de protecție;
2 scaune;
mușama și aleză;
lighean;
cană pentru apă caldă și rece;
2 bazinete;
tăviță renală;
cearșaf;
mănuși de protecție;
3 mănuși de baie confecționate din bumbac sau prosop;
3 prosoape de culori diferite;
săpun;
alcool medicinal camforat sau mentolat;
pudră de talc;
lenjerie de pat;
lenjerie de corp;
găleată pentru apă murdară;
sac;
termometru de baie;
trusă pentru îngrijirea unghiilor;
materialele pentru îngrijirea bucală.
Materialele sunt pregătite și transportate la patul bolnavului. Bolnavul este pregătit
psihic, i se explică simplitatea, necesitatea și importanța tehnicii. Se închid ferestrele, se asigură
o temperatură corespunzătoare în salon. Se îndepărtează noptiera, se montează paravanul pentru
111
intimitate, se așează două scaune lângă pat, se îndepărtează o pernă, cea de-a doua pernă este
protejată cu mușama și aleză. Capul bolnavului se așează pe perna acoperită, îndepărtăm pătura
în formă de armonică la picioarele bolnavului sau o așezăm pe scaun lângă pernă. Se dezbracă
bolnavul complet și se acoperă cu cearșaful plic de la pătură. Se pregătește apă în lighean 2/3, la
o temperatură de 36-37°C. Se așează în jurul gâtului un prosop. Se spală ochii bolnavului dinspre
comisura externă spre comisura internă. Se clătesc cu apă din abundență și se șterg prin
tamponare cu prosopul. Se spală fruntea bolnavului dinspre mijloc spre tâmple. Se spală regiunea
peribucală și perinazală în sens circular. Se șterg prin tamponare cu prosopul. Se săpunește o
ureche și se insistă în regiunea retroauriculară și în șanțurile pavilionului, se clătește bine urechea
și se șterge prin tamponare cu prosopul. La fel se va proceda și cu cealaltă ureche. Se spală gâtul
cu apă și săpun, se clătește bine, se șterge cu prosopul. Se acoperă gâtul cu cearșaful, se aruncă
apă din lighean, se dezvelește unul din membre după ce am așezat mușamaua și aleza sub
membrul descoperit. Se săpunește circular începând de la umăr spre capătul distal, insistând în
regiunea axilei. Se limpezește și se șterge cu prosopul, se învelește membrul bolnavului cu
prosopul, se taie unghiile, se întoarce bolnavul în decubit lateral de partea corespunzătoare
membrului spălat și se procedează la fel și cu celălalt membru. Se dezvelește regiunea anterioară
a toracelui, se săpunește, iar la femei se insistă sub pliurile mamare, se clătește și se usucă cu
prosopul prin tamponare. Se întoarce bolnavul în decubit lateral, este susținut în această poziție,
protejăm patul cu mușama și aleză, se săpunește spatele și regiunea lombosacrală. Se limpezesc
și se șterg prin tamponare cu prosopul. Se fricționează cu alcool și se pudrează cu talc. Se
îndepărtează mușamaua și aleza, se aduce bolnavul în decubit dorsal, se acoperă toracele
bolnavului. Mușamaua și aleza se așează sub abdomen, se săpunește abdomenul (dacă este cazul
se insistă în regiunea ombilicală cu un tampon montat pe un port-tampon îmbibat în benzină,
pentru a îndepărta mizeria). Se clătește regiunea ombilicală cu apa din abundență pentru a
îndepărta mirosul. Se îndepărtează mănușa utilizată în tăviță renală. Fricționăm membrele și
toracele cu alcool și pudrăm cu talc, se îmbracă pijamaua sau cămașa. Apa murdară se
îndepărtează în găleată. Punem 2/3 apă curată în lighean la o temperatură de 36-37°C. Se
îmbracă cea de-a doua mănușa, se așează mușamaua în regiunea coapselor, se săpunesc coapsele
și se insistă în regiunea anghinală, se limpezesc și se șterg prin tamponare cu prosopul. Se mută
mușamaua și se așează ligheanul pe mușama, se introduce un membru inferior în lighean, se
săpunește gamba insistând în regiunea poplitee și spațiile interdigitale (între degete), se
limpezește și se șterge cu cel de-al 2-lea prosop curat. Metoda se repetă și la celălalt membru
inferior, se vor tăia unghiile dacă este nevoie.
Toaleta organelor genitale externe
MATERIALE NECESARE:
112
paravan;
mușama și aleză;
2 bazinete;
mănuși de cauciuc;
mănușă de baie și prosopul (3 buc.).
TEHNICA. Bolnava este așezată în poziția ginecologică, se introduce sub regiunea sacrală a
bolnavei un bazinet pentru a urina dacă aceasta nu a urinat. Se va schimba bazinetul, se îmbracă
mănușile de protecție și mănușa de baie. Se efectuează spălătura dinspre regiunea pubiană spre
anus cu săpun cu pH neutru. Se limpezește cu apă din abundență, se usucă cu prosopul al 3-lea
prin tamponare, se îndepărtează bazinetul. Se aerisește salonul și se trece la reorganizarea locului
de muncă.
Efectuarea toaletei părului
MATERIALE NECESARE:
paravan;
mușama și aleză;
apă caldă;
2 prosoape;
feon;
șampon;
balsam;
perie de păr.
TEHNICA. Se ridică ușor capul bolnavului, se îndepărtează perna pe un scaun, susținem capul
bolnavului și se îndepărtează salteaua sub restul saltelei. Se așează o mușama deasupra saltelei
îndoite. Punem în lighean 2/3 apă caldă la temperatura de 36-37°C, așezat pe somieră. Sub
mușama se așează o aleză. Mușamaua este rulată la ambele capete astfel încât să formeze un
jgheab. Se așează capătul mai îngust din mușamaua rulată la capul bolnavului iar celălalt capăt în
lighean. Se umezește părul, se șamponează, se fricționează părul apoi se limpezește. Se repetă
manevra de câte ori este nevoie. Se șterge cu prosopul, se piaptănă, se usucă cu feonul, se
îndepărtează materialele folosite și se trece la reorganizarea locului de muncă.
Fișa tehnică nr. 17
PREGĂTIREA ȘI EFECTUAREA EKG-ului
Definiție. E.K.G.–ul - reprezintă înregistrarea grafică a fenomenelor bioelectrice din cursul unui
ciclu cardiac.
113
Înregistrarea E.K.G.-ului se face cu aparate speciale numite electrocardiografe.
TEHNICA. Înregistrarea E.K.G.-ului necesită repausul psihic și fizic absolut al bolnavului. În
acest scop asistentul medical va pregăti bolnavul din punct de vedere psihic căutând să-i
îndepărteze orice frică, neliniște sau tensiune nervoasă.
E.K.G.-ul se înregistrează de obicei în camera de electrocardiografie, iar în cazurile în
care bolnavul nu este transportabil (I.M.A., tromboze) aparatul va fi transportat în salon, iar
înregistrarea se va efectua chiar la pat.
Bolnavul trebuie să se odihnească 10-15 min. înainte de înregistrare, de aceea este
recomandat să fie adus în camera de înregistrare pe cărucior sau fotoliu rulant.
Asistentul medical trebuie să asigure o temperatură optimă a camerei, 20-21ºC. Bolnavul va fi
așezat comod în poziția decubit dorsal și va fi rugat să-și relaxeze musculatura.
MONTAREA ELECTROZILOR
Electrozii se montează pe părțile moi ale extremităților: se fixează 4 electrozi pe membre,
iar 6 precordial.
ROȘU – membrul superior drept;
GALBEN - membrul superior stâng;
NEGRU – membrul inferior drept;
VERDE – membrul inferior stâng.
1. Punctul parasternal drept V1 – în spațiul al IV-lea intercostal pe marginea dreaptă a
sternului.
2. Punctul parasternal stâng V2 – în spațiul intercostal IV pe marginea stângă a sternului.
3. Punctul intermediar V3 – pe mijlocul liniei care unește V2 cu V4.
4. Punctul medio-clavicular V4 – în spațiul al V-lea intercostal pe linia medio-claviculară.
5. Punctul axilar anterior V5 – la intersecția de la orizontală dusă de la V4 și linia axilară
anterioară.
6. Punctul axilar mijlociu V6 – la intersecția dintre orizontală dusă din V4 și linia axilară
mijlocie stângă.
V1 și V2 – explorează ventriculul drept.
V3 și V4 – explorează septul interventricular.
V5 și V6 – explorează ventriculul stâng.
Graficul unui ciclu cardiac se compune din succesiunea a 5 unde notate în mod
convențional astfel: P, Q, R, S, T. Între două cicluri cardiace se înscrie o linie zero potențial.
E.K.G.-ul este interpretat întotdeauna de medic în completarea datelor clinice. După
incheierea înregistrării se deblochează aparatul și se îndepărtează electrozii. Asistentul medical
114
notează pe E.K.G. numele și prenumele bolnavului, data de înregistrare, iar bolnavul va fi
transportat în salon.
115