când spiritul

3
“Când spiritul s-a decis şi a plecat la drum spre pământ, pentru a se reîncarna, atunci un cor de spirite cântă un cântec aproape funebru, cântec ce răsună în spaţiu, din sferă în sferă, până la infinit. E plângerea de milă pentru cel ce pleacă spre suferinţe fără de sfârşit. Spiritele înalte îl înconjoară, îl sfătuiesc să fie tare şi să sufere pe pământ fără să murmure împotriva propriului destin. Îl sfătuiesc să muncească, să înveţe şi să iubească. El ştie acolo - dar numai acolo - că viaţa şi suferinţele ce-l aşteaptă au fost alese şi acceptate de el pentru ridicarea sa la lumină, înţelepciune şi putere. Ajuns în lumea terestră, nu-şi mai aduce aminte că el a cerut aceste suferinţe şi cârteşte contra Celui de Sus că i-a hărăzit un destin atât de ticălos. Acolo sus el ştie că numai prin suferinţe şi prin iubire poate să repare greşelile, ruinele, nedreptăţile, crimele pe care le-a făcut fraţilor săi în altă viaţă. Dar jos, pe pământ, i se pare că numai el este nefericit şi pe alţii soarta îi copleşeşte cu fericire. După aceste încurajări ale luminilor din spaţiu, spiritul povăţuitor ia din regiunile senine ale contemplărilor fericite clin planul mental şi îl coboară în abisurile unde domnesc pasiunile, unde spiritele urcă şi coboară, unde află ce rău au făcut prin ura lor, ce rezultate au avut prin iubirea lor. Ajung în regiunea marilor curenţi astrali. Trec mai jos prin regiunea eterică încărcată cu electricitate şi, în fine, ajung în regiunea superioară a atmosferei pământului, unde domnesc marii curenţi magnetici ce învăluie globul terestru. Se coboară în regiunile ce poartă norii şi unde domnesc marii curenţi aerieni. Trec de înălţimile ameţitoare ale munţilor veşnic acoperite de zăpadă, se coboară peste munţii împăduriţi ce îşi cântă melodia lor, se lasă peste regiunile dealurilor ori a câmpiilor unde se răsfaţă viaţa infinită, sub toate formele ei. .. Iată spiritul ajuns în domeniul materiei fizice, pe pământ, lăcaş al suferinţei, infernul prin care omul trebuie să treacă în evoluţia lui nesfârşită, spre viaţa spirituală întru veşnicie. Iată satul sau oraşul în care, din înălţimi, se aude zgomotul vieţii.

Upload: violeta-botezatu

Post on 17-Sep-2015

215 views

Category:

Documents


2 download

DESCRIPTION

Când Spiritul

TRANSCRIPT

Cnd spiritul s-a decis i a plecat la drum spre pmnt, pentru a se rencarna, atunci un cor de spirite cnt un cntec aproape funebru, cntec ce rsun n spaiu, din sfer n sfer, pn la infinit. E plngerea de mil pentru cel ce pleac spre suferine fr de sfrit. Spiritele nalte l nconjoar, l sftuiesc s fie tare i s sufere pe pmnt fr s murmure mpotriva propriului destin. l sftuiesc s munceasc, s nvee i s iubeasc.El tie acolo - dar numai acolo - c viaa i suferinele ce-l ateapt au fost alese i acceptate de el pentru ridicarea sa la lumin, nelepciune i putere. Ajuns n lumea terestr, nu-i mai aduce aminte c el a cerut aceste suferine i crtete contraCelui de Sus c i-a hrzit un destin att de ticlos. Acolo sus el tie c numai prin suferine i prin iubire poate s repare greelile, ruinele, nedreptile, crimele pe care le-a fcut frailor si n alt via. Dar jos, pe pmnt, i se pare c numai el este nefericit i pe alii soarta i copleete cu fericire.Dup aceste ncurajri aleluminilordin spaiu, spiritul povuitor ia din regiunile senine ale contemplrilor fericite clin planul mental i l coboar n abisurile unde domnesc pasiunile, unde spiritele urc i coboar, unde afl ce ru au fcut prin ura lor, ce rezultate au avut prin iubirea lor. Ajung n regiunea marilor cureni astrali. Trec mai jos prin regiunea eteric ncrcat cu electricitate i, n fine, ajung n regiunea superioar a atmosferei pmntului, unde domnesc marii cureni magnetici ce nvluie globul terestru. Se coboar n regiunile ce poart norii i unde domnesc marii cureni aerieni. Trec de nlimile ameitoare ale munilor venic acoperite de zpad, se coboar peste munii mpdurii ce i cnt melodia lor, se las peste regiuniledealurilor ori a cmpiilor unde se rsfa viaa infinit, sub toate formele ei...Iat spiritul ajuns n domeniul materiei fizice, pe pmnt, lca al suferinei, infernul prin care omul trebuie s treac n evoluia lui nesfrit, spre viaa spiritual ntru venicie.Iat satul sau oraul n care, din nlimi, se aude zgomotul vieii.Spiritul ajuns aici se oprete, privete infinitul parcurs, i aduce aminte de lumina splendid de unde a venit i se cutremur de ntunericul ce domnete aici jos, pe pmnt. Se ntoarce ctre ghidul su i i spune: Iart-m, nu tiu ce am fgduit, nu mi-am dat seama ce am acceptat, ia-m iar sus n Cer. i atunci spiritul-ghid i rspunde: Curaj, tu ai jurat c i vei ndeplini destinul. Aici pe pmnt vei avea o coroan de spini; acolo sus, cnd te vei ntoarce, vei purta coroana fericirii. Spiritul se roag, spune c nu are putere, i se ndoiete c i va mai aminti ceea ce a nvat n Cer. Atunci ghidul i rspunde: Observ, crede i ridic-te prin tiina spiritual pe care o vei afla.Srmanul spirit, nfrigurat, ntreab: Unde suntem, la ce popor, n ce familie m voi rencarna? i ghidul i rspunde: Aici - artndu-i casa i familia - geniile cereti care in cartea destinului tu au hotrt s te renati i vei tri pe pmnt att ct i s-a hotrt n cartea destinului. i spun acum, dar ai s uii, te vei nate n ziua, luna, anul anume i te vei ntoarce de aici n condiiile urmtoare - indicnd felul morii sale - i n ziua, luna i anul anume. Nu uita c spiritele apropiate de tine, prin dragostea ce le-ai artat-o n trecut, vor veni i te vor susine. Nu uita c sunt cel ce te apr n viaa ta terestr. Eu voi veni n somnul tu din nopile terestre i te voi povui. S nu le uii i s le urmezi. i acum curaj. Adio.Duhul este prsit de ghid i este ndreptat ctre femeia care i va fi mam, n care se va ncarna, strecurndu-se n pntecele ei ca atras de vidul unei pompe pneumatice.n curnd un ntuneric i cuprinde fiina i treptat contiina lui se stinge, ca i o candel lipsit de untdelemn. Un val de uitare a tot ce a tiut i vzut n planurile sublime ale fericirii se aterne de acum peste mintea lui. ncepe rencarnarea terestr. Se poate ca femeia, prin nclcareaLegii divine,s nu vrea s fie mam; atunci spiritul o prsete i, condus de ghidul care i reapare, este condus la o alt femeie care i va permite s se nasc n lumea fizic.i dup cum acest spirit a fost silit, fr s mai revin n planurile superioare, s se rencarneze imediat n alt femeie, tot astfel copiii care mor n fraged copilrie sunt adui imediat ntr-o nou rencarnare, fr s mai urce n sferele spirituale.Prin urmare, scara urcrii din sfera fizic n cea spiritual i a coborrii de acolo n cea fizic ar putea fi rezumat astfel:1.Agonia terestr. Moartea fizic.2.Naterea n lumea astral. Dobndirea facultilor astrale. Viaa n planul astral, purificarea de pasiuni i sentimente inferioare. Moartea astral (n cazul spiritelor evoluate).3.Naterea n lumea spiritual (n cazul spiritelor evoluate). Viaa spiritual.4.Dorina de rencarnare, I se prezint duhului i acesta accept ncercrile i suferinele din viitoarea via terestr.5.Agonia spiritual. Uitarea vieii spirituale.6.mbrcarea spiritului ce se coboar la rencarnare n noua hain mental i astral.7.Naterea pe pmnt. Ctigarea de noi cunotine n viaa terestr.Circuitul acesta din planul mental, astral i fizic i apoi iari invers poate dura zeci de mii de ani, dar toate au un sfrit. Aceast roat se va nvrti pn cnd omul nu va mai fi legat att de puternic de bunurile pmnteti, de dorine, de pasiuni, de orice ine de materia fizic. Cnd omul se va elibera de aceste ctue, i va termina ciclurile acestor planuri i deci nu va mai fi supus morii. De aici ncolo spiritul va tri numai o via spiritual ntru venicie, n concertul marilor spirite albe, al spiritelor destinului, al spiritelor constructoare de corpuri fizice, al diriguitoarelor evoluiei plantelor, animalelor i omului, n concertul conductorilor de planete i sisteme solare.fragment din cartea Viaa dincolo de mormnt- Scarlat Demetrescu