Şcoala DivinăSpiritul Învăţământului

Fraternitatea Albă Universală

Cuvânt înainte

Omraam Mikhael Aivanhov este Maestrul Marii Fraternităţi Albe Universa-le. Realitatea sa de Maestru spiritual este simplă: a trăi în armonie constantă cu lumea superioară şi a traduce această armonie prin formele cele mai pure. Prezenţa sa, cuvântul său şi ambianţa pe care o crează în jurul său sunt expresia acestei armonii. Dar cu toată uimitoarea sa simplitate, realitatea sa, mai mult invizibilă decât vizibilă, rămâne un mister. Nici o categorie aplicabilă unui filozof, unui gânditor, unui artist nu i se potriveşte. Însuşi viaţa sa este cea pe care o dă de descifrat ca o alchimie spirituală, transmutaţie a forţelor celeste în forţe terestre şi a forţelor terestre în forţe celeste. Simpla sa existenţă este capabilă de a schimba destinul discipolilor săi la mii de km, fie că l-au întâlnit sau nu. Gândirea sa creatoare nu se mulţumeşte de a fi enunţată, ea cere să fie trăită, fondatoare a unei noi culturi la care fiecare se simte deja aparţinând în părţile cele mai secrete şi cele mai active ale sufletului său şi ale spiritului său: o civilizaţie solară în mijlocul căreia toţi oamenii vor trăi ca fraţii. Ca o sursă inepuizabilă, cuvântul Maestrului Omraam Mikhael Aivanhov se răspândeşte de-a lungul anilor în mii de conferinţe. El nu a scris niciodată. Învăţământul său este strict oral. El vorbeşte inspirat, fără încetare, de dorinţa de a aduce auditorii săi totdeauna mai departe pe drumul evoluţiei şi al perfecţiunii. Discipolii săi au stenografiat, au înregistrat conferinţele sale, apoi le-au adunat şi deseori condensat pentru a le face să apară în broşuri şi în cărţi. Este o operă de 47 de volume traduse în 12 limbi, care sunt actualmente disponibile în librărie. Dar în mod real ar fi mai multe sute de volume care ar trebui prezentate publicului, dacă s-ar transcrie intregral toate conferinţele sale; fiecare din ele are meritul de a descrie un drum particular şi original spre divin. Fiind animat de un puternic spirit de sinteză care îi dă, în cel mai înalt grad, simţul unităţii şi al unicităţii structurii lumilor interioare şi exterioare, Maestrul multiplică neobosit discuţiile şi conferinţele practicând astfel cu arta “solve” şi “coagula” alchimiştilor. Prin această abundenţă nemaiîntâlnită, grija sa cea mai constantă, cea mai tenace şi chiar arzătoare, este de a fi util la toţi. El vrea ca nimeni, în caracteristica sa individuală cea mai ireductibilă (şi prea puţin contează gradul său de evoluţie), să nu se simtă în afara acestui parcurs spiritual. El vrea ca nici o tendinţă umană, nici o pulsiune interioară, oricât de recalcitran-tă ar fi, oricât de îndepărtată a priori de orice subliminare, de orice iluminare, să nu fie exclusă din această cale ascendentă. S-ar spune că el vrea să trateze toate cazurile, toate situaţiile, pentru ca toţi oamenii chemaţi, în ce au mai profund în ei înşişi, să se pună în mişcare, împreună, spre Tărâmul promis.

1

Un editor cere în general o prefaţă pentru a permite cititorului de a situa opera şi a facilita lectura. De fapt, opera Maestrului Omraam Mikhael Aivanhov nu are nevoie de prefaţă, ea se impune de la sine. Fie ca cititorul să deschidă un volum şi să plonjeze în orice conferinţă, el va fi surprins de a simţi imediat o linişte, o claritate, un entuziasm care se situează cu mult dincolo de cuvintele pe care le are sub ochi, este propria sa viaţă pe care o va vedea derulându-se în dimensiunile sale obişnuite şi neobişnuite, în aşa fel încât va ţâşni în el o dorinţă irezistibilă de a se înălţa până la vârful fiinţei sale pentru a deveni bucurie, fericire, generozitate, inteligenţă şi putere pentru binele tuturor. Maestrul Omraam Mikhael Aivanhov s-a născut în prima lună a primului an din cel de-al douăzecilea secol, pe 31 ianuarie 1900. Bulgar de origine, se poate spune că a luat de la acest popor, unul din cele mai active traducătoare de opere străine, visul care locuieşte în rădăcinile profunde ale conştiinţei sale: să facă unitatea lumii prin întalnirea influenţelor orientale şi occidentale. Aducând miturile şi misterele sale, orfismul, care a apărut în munţii Rodopei, a vrut deja să realizeze această unitate. Alexandru cel mare, Macedoneanul, prin cuceririle sale şi mai aproape de noi încă, curentul bogomil, au căutat-o printr-o filozofie şi o artă de a trăi care, importate din Orient, s-au răspândit prin toate ţările occidentale. Când Maestrul vorbeşte de ceea ce l-a marcat în tinereţea sa, el povesteşte că înainte de vârsta de 15 ani, a fost pasionat atât pentru cărţile hinduse, din care el experimenta tehnicile spirituale de concentrare, meditaţie şi respiraţie, cât şi de lucrurile filozofice de tendinţe extreme: idealismul lui Berkely sau al lui Emerson… şi materialismul lui Ernst Mach.

(…)

La 17 ani, în 1917, el a făcut cunoştinţă cu un spirit excepţional, Peter Deunov, fondator al unei mişcări spiritualiste pe care a dirijat-o timp de 30 de ani, până la moartea sa, în 1944. Învăţământul său nu se mulţumea cu teorii, speculaţii, el căuta să orienteze activitatea umană spre un ideal comunitar şi universalist: Fraternitatea Albă Universală. Excomunicat de Biserica ortodoxă, exilat din capitala bulgară, Sofia, el s-a instalat la Varna unde locuia Maestrul nostru şi familia sa şi astfel s-au întâlnit. Iubirea, devotamentul, sacrificiul, admiraţia, veneraţia pe care tânărul discipol le-a manifestat imediat Maestrului său, punând în serviciul idealului pe care îl învăţa puterile inteligenţei sale şi inimii sale, cu cel mai mare curaj şi cel mai mare dezinteres, l-au mirat foarte mult pe Maestrul Peter Deunov. El l-a încurajat pe discipolul său să facă studii universitare, l-a protejat în numeroasele sale experienţe spirituale cărora vroia să le consacre tot timpul său, petrecându-şi zilele pe munte, singur, mai degrabă, decât pe băncile Universităţii.

(…)

2

Maestrul Peter Deunov era şi un muzician. El a compus cu vioara sa foarte numeroase melodii pe care fraţii şi surorile din marea sa Fraternitate din Bulgaria le cântau în corale, trezind în sufletul lor sentimente de bucurie, de adoraţie şi de recunoştinţă. Uneori, ascultându-le, regăsim ceva din ce a putut fi acea epocă îndepărtată. Maestrul Peter Deunov a oferit una din cele două viori ale sale tânărului său discipol pe care-l iubea şi pregătea cu iubire şi severitate viitoarei sale misiuni. În apropierea celui de-al doilea război mondial, Maestrul Peter Deunov a prevăzut cvasi interdicţia în Bulgaria a mişcării sale care cunoscuse deja o foarte mare expansiune: mai mult de 40.000 de discipoli. După ce l-a trecut pe discipolul său Mikhael prin probe iniţiatice teribile, din care acesta a ieşit învingător, l-a trimis în Franţa, în 1937, pentru a salva Învăţământul său. Două scrisori care îl recomandau au fost adresate micului grup de fraţi şi surori francezi şi bulgari pe atunci la Paris. Înainte de a-l lăsa să plece Maestrul i-a încredinţat sub forma de pildă: “Îţi dau o piatră preţioasă enormă, inestimabilă, dar pentru că trebuie să treci printr-o mare pădure infestată de bandiţi şi de fiare feroce, această piatră trebuie murdărită pentru a fi de nerecunoscut. Bandiţii se vor arunca asupra ta, te vor ataca pentru a te fura, apoi te vor lăsa în pace deoarece nu vor descoperi nimic preţios asupra ta. Dar de îndată ce vei fi traver-sat această lungă pădure periculoasă, eu voi fi cu tine pentru a spăla piatra care va străluci cu o strălucire fără seamăn”. El îi revela astfel dificultăţile pe care le va întâlni. La Paris, începând cu ianuarie 1938, Mikhael Ivanov (Omraam Mikhael Aivanhov – numele său de Maestru schimbat în 1960) a ţinut conferinţe publice care au uimit şi i-au adus un public numeros şi variat, dar prea instabil şi disparat pentru a da continuitate şi stabilitate operei pe care el a ales-o de a o realiza. Astfel a grupat în jurul lui foarte rapid un număr mic de discipoli mult mai regulaţi, formând, la Sèvres, o mică comunitate la care puţin câte puţin au venit să o mărească toţi cei interesaţi de această muncă excepţională: a descoperi şi trăi noi legături între oameni, legături posibile frăţiei cunoaşterii dublei lor naturi: natura inferioară, personalitatea şi natura superioară, individualitatea. Instinctul atavic de distrugere şi modelele cotidiene de aviditate, egoism, orgoliu şi de perversiune joacă atât de puternic asupra comportamentelor noastre că slăbiciunea se instalează în noi, falsa indulgenţă de “laisse-faire” ne paralizează şi noi trăim învinşi ca victime a noastre înşine, totodată crezându-ne liberi şi stăpâni ai destinului nostru. De aceea nimic nu cere mai multe eforturi de voinţă, de curaj şi de forţă psihică decât munca spirituală pe care Maestrul ne-o învaţă pentru a deveni acel tip de oameni care trăiesc în pace şi iubire fraternă, fără a leza creaturile care îi înconjoară. Graţie muncii Maestrului, Învăţământul s-a propagat în mod natural prin familii, prin prieteni, prin prieteni ai prietenilor etc., în majoritatea oraşelor din Franţa şi Elveţia mai ales, dar şi în Olanda, Belgia, Anglia, Germania, Norvegia,

3

Spania, Portugalia, Italia, Grecia, Israel, Canada, Statele Unite… Peste tot au fost construite sau amenajate săli de reuniuni şi conferinţe, case permiţând întâlniri fraterne, congrese care pot să dureze câteva zile sau două la trei luni cum este cazul la Bonfin (în apropiere de Fréjus) pe timpul verii.

(…)

Cei care se apropie de Maestru nu văd nici o contradicţie între ceea ce el ne învaţă şi ceea ce el trăieşte, între doctrina şi modelul pe care îl încarnează. El este Învăţământul său, simplu şi puternic, grav şi plin de umor, poetic şi concret, ermetic şi accesibil, imaginativ şi realist, inspirat şi logic, implacabil în analizele sale şi plin de încredere şi de speranţă în om… Maestrului îi place să ne scufunde uneori în atmosfera exaltată a basmelor sau a poveştilor de science-fiction, dar niciodată nu i-a lipsit argumentaţia raţională. Urmărind cu atenţie progresele ştiinţifice exacte (el însuşi este un universitar care apreciază cunoaşterea pozitivă), nu neglijează totuşi ştiinţele ezoterice: astrologia, alchimia, magia, Cabala, atât de prost cunoscute pentru că sunt utilizate încă mai periculos şi scandalos decât cunoaşterea oficială căreia se pretinde că ele se opun. Pentru Maestru, cunoaşterea oficială este utilă, indispensabilă, ea oferă mari posibilităţi materiale pentru a prelungi viaţa umană, a ameliora condiţiile exterioare ale existenţei etc. dar nu este suficient pentru că ea nu ameliorează oamenii, din contră, dezvoltă deseori setea de posesiune şi de dominaţie, dar şi lenea: omul nu mai are nevoie de a face eforturi, de a fi atent sau vigilent din moment ce va avea întotdeauna posibilitatea de a-şi cumpăra ceea ce îi lipseşte. Cât despre ocultişti, care la rândul lor s-au întors spre bani şi reuşita socială, ei profită de credulitatea oamenilor, cu imaginarul lor puţin structurat şi maladiv care dezvoltă pasiuni nemăsurate (…???...) de deliruri afective şi sexuale. Cunoaşterea pe care o predă Maestrul este iniţiatică pe care el o defineşte pe scurt astfel: “Cunoaşterea Iniţiaţilor nu vă va da poate nici bani, nici situaţie, dar vă va transforma pentru că lucrează asupra voastră. Cu cunoaşterea spirituală, cunoaşterea divină, voi nu mai puteţi rămâne aceiaşi. Şi de îndată ce cunoaşteţi bine câteva adevăruri, sunteţi transformaţi şi deveniţi capabili de a-i ajuta pe alţii”. Aceasta este cunoaşterea pe care Maestrul o comunică într-un mod viu tot atât de natural precum respiră. El ştie să se adreseze fiecăruia în particular, copil, adolescent, adult sau bătrân sau tuturor, în conferinţe sau încă unui mic grup în circumstanţe foarte diverse: când se curăţă maşina de gătit sau un covor, când se pune o fereastră, când se taie lemnul, când se plantează pomi fructiferi sau salate, când se cântă, când se mănâncă… Totul poate deveni pentru el, când ne întâlneşte, o ocazie de a ne face să reflectăm pentru a aprofunda înţelegerea noastră. Iată de ce el ne minunează fără încetare, trăieşte viaţa în ţâşnirea ei creatoare şi nu încetează de a surprinde prin frumuseţea idealului său dezinteresat şi profunzimea concepţiilor sale care au asupra noastră un impact imediat.

4

Pe timpul congreselor de la Bonfin, în apropiere de Fréjus sau la Izgrev, la Sèvres sau la Videlinata, deasupra lui Vevey, în Elveţia momentele pe care Maestrul le alege pentru a se adresa fraţilor şi surorilor – deseori mai mult de 1000 de persoane – pot să pară prea puţin comode. El vorbeşte înainte sau după micul dejun sau masa de prânz sau încă şi dimineaţa afară, în aer liber, după meditaţia care însoţeşte contemplarea răsăritului de soare… Dar ceea ce este cel mai surprinzător din partea cuiva care ţine conferinţe, este că el nu le pregăteşte niciodată. Nu notează niciodată pe o hârtie un plan sau idei şi încă puţin ceea ce crede că trebuie să spună, chiar când o întreagă mulţime a venit pentru a-l asculta. Câteva secunde doar înainte de a lua cuvântul, s-ar spune că spiritul său se reculege şi devine ca un punct infim pregătit să culeagă din imensitatea a tot ceea ce asistenţa sa are nevoie chiar în acea zi. El se lasă ghidat de condiţii, de inspiraţia lumii invizibile… De aceea persoanele prezente găsesc deseori în cuvintele sale răspunsuri la întrebările care îi preocupă şi pe care şi le-au pus în interior. Ele revin apoi pentru a avea alte răspunsuri la alte întrebări şi pentru că ele simt că vor avea întotdeauna ceva nou de învăţat. Ceea ce Maestrul spune atinge toate corzile fiinţei umane. El nu prezintă niciodată o idee sub singura sa formă intelectuală, o îmbracă totdeauna pentru că inima sa o simte, pentru ca imaginaţia să o formeze şi ca voinţa să aibă o dorinţă arzătoare de a o realiza alături de el. Nu numai că începem să înţelegem propriile noastre probleme, dar încă schimbăm atitudinea noastră şi comporta-mentul nostru faţă de toate întrebările care agită şi tulbură umanitatea: devenim mai puternici pentru a rezista şocurilor, nenorocirilor, accidentelor; devenim mai sensibili pentru a aprecia iubirea şi frumuseţea, pentru a le trezi în noi înşine; devenim mai profunzi pentru a înţelege legile existenţei; ne eliberăm, creăm în noi o nouă fiinţă. Din cuvintele Maestrului fiecare poate lua ceea ce era nevoie, iar aceste nevoi sunt diferite. Printre discipolii săi sunt universitari: profesori, medici, ingineri, artişti, arhitecţi, oameni ai legii etc., dar şi oamenii cei mai simpli şi cei mai buni: muncitori din toate meseriile, vânzători, grădinari etc. Toată scara socială este reprezentată. Maestrul este vegetarian, iar toate mesele împreună cu el sunt luate în tăcere. El nu fumează, nu bea alcool şi urmează încă alte reguli de viaţă foarte pură. Fiecare, în măsura nevoilor sale şi a dorinţelor sale, încearcă să-l imite şi să-i semene. Acest exemplu pe care îl dă, totodată de experienţă, de frumuseţe, de grandoare, de nobleţe şi de veselie este cel care fascinează tinereţea şi o încurajează să trăiască rezonabil şi în entuziasm. La Bonfin, unde are loc în fiecare an tabăra de vară, noi ne trezim foarte devreme dimineaţa pentru a asita la răsăritul soarelui. O melodie, cântată de viori, flaut şi ghitară, trezeşte cu blândeţe şi tandreţe pe cei ce dorm, invitându-i să vadă pe cel care, pe pământ, este stăpânul luminii, al căldurii şi al vieţii. Fraţii şi surorile merg pe o cărare încă albăstrită de noapte şi se îndreaptă spre o stâncă, Stânca Rugăciunii, pentru a medita în linişte şi reculegere. Ceea ce se petrece în fiecare ca transformare, graţie Surya-Yoga (Yoga Soarelui), nu se

5

poate spune. Dar simplul fapt că, de la începutul primăverii până la sfârşitul verii, fraţii şi surorile acceptă, chiar când sunt la ei acasă, de a se trezi devreme pentru a asista în fiecare dimineaţă la răsăritul soarelui, arată că fiecare simte o reală ameliorare a sănătăţii sale fizice şi a sănătăţii sale psihice, o reală sursă de minunare, de inspiraţie, pentru a se gândi, a medita, a se ruga, o reală forţă pentru a trăi viaţa cotidiană în armonie, pentru a înţelege şi a-şi asuma viaţa socială în dificultăţile ei şi un real curaj pentru a vrea să le transforme. Maestrul aduce o întreagă pedagogie nouă centrată pe soare, de aceea el ne sfătuieşte să-i obişnuim deja pe cei mai tineri copii să asiste la răsărit. De altfel, în Fraternitate, copiii aleargă spre Maestru ca şi cum ar găsi în apropierea lui ceea ce ei au citit în basme despre aceste fiinţe minunate a căror înţelepciune, bunătate, putere, frumuseţe, metamorfozează lumea în jurul lor, iar ei simţeau, confuz, că pot, graţie Maestrului, să-şi dezvolte toate aceste calităţi. Iată de ce copiii vor să meargă foarte devreme dimineaţa ca Maestrul lor – pentru a contempla soarele. Ei merg uneori fără părinţii lor care au rămas în pat… Ce spectacol extraordinar: toţi aceşti copii aşezaţi pe Stânca din Bonfin unde ei aşteaptă cuminte răsăritul soarelui făcând uneori desene în culori vesele şi strălucitoare pe care soarele le-a inspirat. Maestrul explică faptul că soarele reprezintă un ideal de perfecţiune pe care nimic de pe pământ nu poate să-l egaleze. Nici o inteligenţă umană nu poate proiecta o lumină comparabilă celei a soarelui care luminează tot. Nici o iubire umană nu atinge iubirea soarelui care încălzeşte în mod egal şi pe cel bun şi pe cel rău. Nici o putere umană nu egalează viaţa pe care o dă soarele pământului întreg şi locuitorilor săi. Savanţi, politicieni, filozofi, artişti pe care care oamenii îi iau în mod comun ca modele, nu au dat niciodată un exemplu atât de perfect ca soarele care luminează, încălzeşte şi însufleţeşte fără încetare. Maestrul ne învaţă că în Surya-Yoga (Yoga Soarelui) sunt conţinute toate celelalte yoga. El ne învaţă cum să luăm forţe din soare şi prin meditaţie, să ne legăm cu Spiritul lui Hristos care locuieşte în soare, să ne împărtăşim în fiecare zi cu Trinitatea vie… Soarele este şi cel care poate să ne înveţe cum să transformăm societatea… Maestrul nu pretinde că aduce o nouă filozofie sau o nouă religie. Dar ceea ce aduce nou, ceea ce îl caractezizează, este voinţa de a concretiza în planul material, de a traduce prin acţiune toate experienţele şi realităţile lumii spirituale, care prin excepţionala lor elevaţie şi universalitatea lor ştiu şi să respecte toate diferenţele individuale. El nu se opreşte niciodată la consideraţii abstracte sau teoretice prea prelungite. De altfel, el nu are nici o stimă pentru oamenii avizi doar de cunoştinţe livreşti şi a căror viaţă este în perpetuă contradicţie sau nu au nici o legătura cu aceste cunoştinţe pentru că ei nu încearcă niciodată să le însufleţească prin existenţa lor cotidiană. Demersul Maestrului este cu totul inversul a ceea ce noi suntem obişnuiţi, de aceea este deseori dificil de a-l înţelege bine. Punctul său de plecare nu este în cărţi sau în experienţele făcute în domeniul exterior, obiectiv. Metoda sa este,

6

înainte de toate, o cercetare, plecând de la procese psihice unde, graţie intuiţiei imediate a simbolurilor care îi corespund, universul este perceput îndată interior şi exterior, în partea sa excepţional de vie care peste tot lasă să apară aceleaşi legi. Astfel, ceea ce el descoperă în această manieră intuitivă şi care îl face să se minuneze de unitatea creaţiei, de ştiinţă, descoperă în propriul lor domeniu specializat. În conferinţa “Iubirea ascunsă în gură” vom citi cum, definind înţelepciunea ca act de a gusta, Maestrul redescoperă etimologia latină a acestui termen… În altă conferinţă, unde comentează scena crucificării lui Iisus între cei doi tâlhari, întâlnim această afirmaţie, cel puţin surprinzătoare, în măsura în care nimic nu întăreşte aceste fapte: “Primul tâlhar şi-a ucis tatăl iar al doilea soţia, de gelozie”. Dar primul moment de surpriză trecut, ne dăm seama că interpretând cei doi tâlhari ca o expresie simbolică a structurii omului, regăsim în realitate analizele psihiatrice celebre asupra revoltei contra tatălui, care se termină cu moartea reală sau fictivă a tatălui sau asupra sentimentelor de frustrare afectivă resimţite lângă femeie. Dar fără îndoială fizica este cea care furnizează Maestrului cel mai mare număr de confirmări a tuturor intuiţiilor sale privind legile vieţii psihice. Pentru el, maşina cu vapori, bateria, celula fotoelectrică, tubul Crookes, fenomenul galvanoplastiei, telefonul, magnetofonul, laserul, nu sunt nimic altceva decât un fel de transpoziţie în planul material al fenomenelor care există mai întâi în planul spiritual. Ne dăm seama că veritabilul său punct de vedere nu este fenomenul fizic la care el se referă, ci o inspiraţie, o intuiţie, o muncă de spirit care nu simte limite în Creaţie şi în propriile sale descoperiri. S-ar spune că el cunoaşte în pofida lui, doar că el trăieşte viaţa cea mai intensă şi cea mai înaltă. Veritabila bibliotecă de unde Maestrul extrage cunoştinţele sale este marea carte a naturii vii. El ştie să citească această carte eternă care este aici, totdeauna deschisă în faţa ochilor noştri şi de unde el poate lua orice detaliu pentru a ne face revelaţii uimitoare: oxigenul şi hidrogenul; mercurul, sulful, sarea; cele patru elemente: pământul, apa, aerul, focul; copacul, funcţiunea clorofiliană; smochina, trandafirul, albinele, ţiparii care vor merge să depună icrele în Marea Sargaselor pentru un motiv determinat; circulaţia sanguină, sistemul neuro-vegetativ; lacurile, munţii, luna, stelele, planetele. Dar am deveni ridicoli dacă am încerca să facem o listă exhausivă. Să luăm doar un exemplu: cel al melcului… Copiii iau melci şi se joacă cu ei, automobiliştii îi strivesc în zilele cu ploaie, gurmanzii îi fac să postească pentru a-i mânca, zoologii îi disecă pentru a-i observa… Iar Maestrul Omraam Mikhael Aivanhov s-a servit de melc pentru a explica creaţia universului ! El arată că Dumnezeu a creat lumile exact cum melcul secretă o substanţă care, solidificându-se, devine cochilia sa. Această imagine atât de simplă ilustrează ceea ce explică Cabala referitor la emanaţiile lui AIN SOPH AUR. La început, când nimic nu exista încă în afară de El, Dumnezeu a creat lumea prin emanaţii. Aceste emanaţii (care sunt cei 10 Sefiroţi şi toate Creaturile care îi locuiesc) s-au condensat şi materializat până la a deveni universul vizibil. Cine s-ar fi gândit ca

7

Maestrul să se servească de melc pentru a explica misterele Cabalei ?... Dar există încă alte adevăruri care sunt cotidian confirmate prin exemplul melcului pe cale să-şi formeze cochilia sa. În domeniul psihic, de exemplu, Maestrul ne învaţă puterea pe care noi o avem de a crea viitorul nostru, prin voinţă şi imaginaţie, emanând din noi înşine o substanţă fluidică care se va concretiza într-o zi. Deoarece tot ceea ce omul crează bun sau rău în lumea subtilă prin facultăţile sale psihice, va deveni într-o zi o realitate vizibilă şi tangibilă. Maestrul trage analogii extraordinare din chimie, botanică, zoologie, anatomie, fiziologie umană, geografie, astronomie… Dar ne învaţă mai ales să depăşim stadiul observaţiei şi al explicaţiei ştiinţifice obişnuite pentru a sesiza o semnificaţie care ne obligă să intrăm în noi înşine, să ne întrebăm asupra a ceea ce suntem, asupra a ceea ce facem. Într-adevăr, această semnificaţie priveşte totdeauna ceea ce este esenţial pentru ameliorarea existenţei umane: naşterea copiilor, viaţa cuplurilor, sublimarea forţei sexuale, munca de făcut în tine însuţi cu voinţa şi imaginaţia pentru a te apropia tot mai mult de natura ta divină, legătura de stabilit între eul inferior şi Eul superior, unitatea de realizat într-o colectivitate pentru ca ea să devină într-adevăr o Fraternitate unde toţi avansea-ză, se veselesc şi muncesc în bucurie, pace şi armonie. Când vorbeşte, Maestrul nu foloseşte deci nici un citat din savanţi sau scriitori, cu toate că, ne dăm seama, el are o mare cunoaştere a culturilor din Orient şi Occident. El citează uneori Biblia sau anumite cărţi sacre: Vedele, Upanishadele, Cartea morţilor tibetană, Tao-Te-King, Zend-Avesta, Cabala, Zohar-ul, Talmud-ul etc., dar el ne spune că citatele sunt mai ales bune pentru a trece examenele, a avea diplome şi că, în viaţa spirituală, nu pe ceilalţi trebuie să-i citezi, ci pe tine însuţi. De aceea citatele Maestrului sunt, înainte de toate, experienţele sale spirituale, vii, profunde. În loc să le caute în afară, el le ia din el însuşi. Viaţa sa este cel mai frumos citat. De altfel, el spune că viitoarea rasă nu va mai scrie cărţi, ci că ea îşi va scrie propria sa carte. Foarte des suntem minunţi când citim opera unui scriitor sau altul, dar dacă întâlnim autorul este rar ca să avem acelaşi sentiment, aşa de departe este de a se asemăna cu cartea sa. Într-o zi aceasta va trebui să se schimbe: “Veritabilii instructori ai umanităţii, spune Maestrul, care se crează ei înşişi, care se scriu ei înşişi, răstoarnă tot Pământul prin simpla lor prezenţă, că prin ei se văd şi se aud toate culorile (…???...) şi toate melodiile lumii. O fiinţă care se crează pe ea însăşi, care scrie ea însăşi propria sa carte, face mult mai mult pentru umanitate decât toate bibliotecile, toate muzeele şi toate capodoperele de artă, pentru că ele sunt moarte iar ea este vie !”.

(…)

Maestrul Omraam Mikhael Aivanhov, originar din macedonia, cunoaşte bine toate ţările Europei balcanice şi ale Europei occidentale. El a parcurs mai multe ţări din America, Orientul-Mijlociu, a stat un an în India (martie 1959 –

8

februarie 1960), a rămas mai multe luni în Extremul-Orient, în Japonia, Taiwan, la Hong-Kong, în Thailanda, la Sri Lanka… Niciodată nu călătoreşte ca turist, pentru plăcerea sa personală. El a întreprins aceste mari călătorii la maturitatea vârstei sale, cu scopul precis de a continua munca sa şi de a lărgi câmpul său de aplicare. Răspunzând uneori, foarte rar, la invitaţii pentru a participa la congrese intereligioase, el a ales să parcurgă pământul întreg pentru a medita în înaltele locuri ale istoriei spirituale ale umanităţii, pentru a descifra, graţie acestui mod de cunoaştere care este dedublarea, liniile de forţă esenţiale ale trecutului umanităţii: Carnac, Stonehenge, Delphes, Patmos, Giseh, Baalbek, Benars, Ajanta, Srinagar, Kyoto… El a întâlnit mari personalităţi religioase, chiar a vrut să participe la activităţile lor: convorbire cu mari cabalişti la Safed, şedere într-un templu de călugari budişti zen în apropiere de Tokyo. În India el a vizitat numeroase ashramuri, unde peste tot a fost recunoscut ca Maestru, cu toate că el însuşi se prezenta ca simplu vizitator. El păstrează cea mai frumoasă amintire de la ashramul lui Ramana Maharshi la Tiruvanamalai: discipolii lui Ramana Maharshi l-au iubit instantaneu şi i-au oferit ospitalitatea chiar în camera Maestrului lor prea iubit şi venerat. Întâlnind-o pe Mâ Ananda Noyi, Maestrul nostru s-a bucurat de o asemenea manifestare a Mamei Divine. Pe când trăia singur, retras, în apropiere de Almora, Maharajah Nimkaroli Babadji i-a trimis unul din discipolii săi pentru a-i anunţa vizita sa: ei au petrecut mai multe zile împreună. Babadji a fost prevenit prin simpla sa clarviziune de prezenţa Maestrului nostru şi el a fost cel care s-a decis să-l întâlnească… Dar locurile unde Maestrului îi plăcea să stea cel mai mult timp, pe durata călătoriilor sale, rămân locurile nelocuite, neviolate, unde natura a rămas intactă, vibrantă: munţii, ţărmul oceanelor (Atlantic, Pacific, Indian), insulele, deşerturi-le. El nu se retrage în singurătate pentru că ar simţi o nevoie personală, ci pentru că el găseşte în puritatea atmosferei şi liniştea acestor locuri cele mai bune condiţii pentru a intra în legătură cu entităţi invizibile foarte elevate (…???...) deschide drumuri spirituale spre lumină, iubire divină, fraternitate şi pace pentru toţi oamenii din toate ţările. În cursul călătoriilor sale, în toate locurile pe unde trece, Maestrul trimite prin acest ocean eteric, în care noi suntem scufundaţi, mesaje de credinţă şi de încurajare care timp de secole vor continua să radieze. Cu o dorinţă arzătoare de a salva umanitatea, din disperare şi pericolele mortale care o pândesc, el o pregăteşte în secret să suporte toate amăraciunile şi să triumfe faţă de rău şi distrugere. El o învaţă să nu primească, capteze şi propage decât unde luminoase şi armonioase, astfel încât Împărăţia lui Dumnezeu să se realizeze cel mai devreme posibil pe pământ. Curând, când îşi vor fi şters ura lor ucigătoare, diviziunile lor şi frontierele lor, toţi oamenii vor cânta într-o celestă armonie şi reconciliaţi, uimiţi, vor lucra cu iubire, inteligenţă şi dezinteres.

Agnes Lejbowicz (Aprilie 1974)

9

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Fraternitatea Albă Universală este o putere care se întinde asupra întregului sistem planetar şi dincolo de el. Nu trebuie să judecaţi Fraternitatea Albă Universală după cea care este aici pe pământ, o mână de oameni care nu sunt totdeauna înţelepţi nici luminaţi. Adevărata Fraternitate Albă Universală, care este “sus”, cuprinde toate fiinţele cele mai evoluate, aici nu suntem decât o reflectare, o “sucursală”, dacă vreţi, pentru a executa proiectele lor şi de a beneficia de lumina lor, de susţinerea lor. Dar din ce în ce Fraternitatea Albă Universală care este “jos” trebuie să devină o reflexie a celei de “sus”. Pentru aceasta trebuie ca membrii săi să fie din ce în ce mai conştienţi de acest privilegiu, de a aparţine la această imensitate. De îndată ce penetrează în această “incintă luminoasă”, ei sunt invulnerabili, forţele ostile (spiritele inferioare) se îndepărtează pentru a-i lăsa să avanseze. Chiar voi, nu aţi înţeles încă ce înseamnă să fii în Fraternitatea Albă Universală. Unii se plâng că, de când sunt discipoli ai acestui Învăţământ, nimic nu s-a schimbat pentru ei. Asta deoarece ei nu sunt aici decât fizic şi nu în mod interior. Când discipolul este interior în Fraternitatea Albă Universală, el este obligat să evolueze, să se întărească, să se îmbogăţească spiritual. Atâta timp cât se mulţumeşte cu această mică Fraternitate care există pe pământ, cu oameni care vin acolo pentru că nu ştiu unde să meargă, bineînţeles, nu poate câştiga nimic, deoarece nici o achiziţie nu vine aşa, din exterior. El trebuie să aparţină cu toată inima sa, cu tot sufletul său la Marea Fraternitate Albă Universală care este sus şi să lucreze aici pentru ca proiectele sale să se realizeze. Când mă adresez Fraternităţii Albe Universale, nu o fac acestui mic grup de bărbaţi şi de femei care sunteţi, ci acestei adunări sublime de sus de unde ne vin ajutorul, forţa, lumina. De aceea, dacă vreţi să deveniţi invulnerabili, nu ieşiţi din această fortăreaţă puternică, indestructibilă, care este Fraternitatea Albă Universală. Dacă voi ieşiţi sunteţi pierduţi, s-a terminat cu voi. A părasi Izgrev sau Bonfin aceasta nu are o importanţă, cu condiţia ca voi să păstraţi totdeauna legătura cu Fraternitatea de sus. Pe când, dacă o părăsiţi pe cea de sus, chiar dacă sunteţi aici, aceasta nu vă aduce nimic nimănui, nici chiar vouă înşivă. O maşină în garaj, la ce poate fi ea utilă dacă nu este cineva în interior pentru a o conduce ? Nu maşina contează ci şoferul, adică spiritul omului. Din nefericire există multe “maşini” la Fraternitate şi în acest timp automobiliştii sunt undeva, acolo, într-un bar sau un casino pe cale să bea şi să se amuze. Credeţi voi că toţi cei care vin aici sunt într-adevăr aici ? Nu se ştie unde sunt… Dar când sunteţi toţi aici prezenţi cu sufletul vostru şi spiritul vostru, se formează curenţi de o putere formidabilă care atrag spiritele luminoase ale lumii invizibile şi ele vin să-şi reverse binecuvântările lor. Într-o zi, când eram foarte tânăr, în Bulgaria, eu spuneam Maestrului Peter Deunov regretul meu că unii fraţi şi unele surori au părăsit Fraternitatea. El mi-a

10

răspuns: “Nu, ei nu au părăsit Fraternitatea. Dacă nu au rămas, înseamnă că în realitate ei nu au făcut niciodată parte din ea. Nu s-a văzut niciodată ca un membru al Fraternităţii Albe Universale să poată să o părăsească”. Aceasta m-a făcut să reflectez. Am înţeles că a aparţine Fraternităţii Albe Universale înseamnă să fii în afinitate cu ea, ca şi cum am fi făcuţi din aceeaşi materie. Nu putem deci să o părăsim, la fel cum nu ne putem părăsi pe noi înşine. De aceea cei care îşi imaginează că pot părăsi Fraternitatea se înşeală. Realitatea este că Fraternitatea Albă Universală de “sus” nu i-a acceptat încă. Voi sunteţi pe cale să faceţi ucenicia voastră sub controlul spiritelor de sus. Când ele vor judeca că aţi trecut cu bine examenele voastre, ei vă vor admite ca membri ai Fraternităţii Albe Universale şi voi nu veţi mai putea niciodată să o părăsiţi. Oare aţi vrea să părăsiţi viaţa pentru a muri ?; ...a părăsi frumuseţea pentru a merge să trăiţi în urâţenie ?; ...a părăsi bogăţia pentru a merge să trăiţi în mizerie ? Nu. Atunci, este clar acum ? De acum înainte, nu trebuie să vă mai imaginaţi că sunteţi suficient de inteligenţi şi puternici pentru a putea să vă permiteţi să părăsiţi Fraternitatea. Dacă o faceţi, este doar dovada că încă nu aţi fost acceptat. Cum vreţi voi ca aceste entitaţi sublime să accepte o fiinţă atât de pătrunsă de sine însăşi ? Vă rămâne deci a vă umili aşteptând ca ele să se pronunţe. Nu noi trebuie să ne pronunţăm şi să decretăm că Fraternitatea este demnă sau nu de noi. Fiinţele de sus sunt cele care se pronunţă asupra noastră. Veţi spune: “Dar, doar pe această mică Fraternitate de aici vrem să o părăsim. Din moment ce ea nu este veritabila Fraternitate Albă Universală, chiar dvs. aţi spus-o, noi avem dreptul de a o părăsi dacă noi considerăm că nu este demnă de noi”. Da, dar mai este un criteriu pe care vi-l voi da. Dacă sunteţi într-adevăr mare, nobil, luminos, chiar dacă Fraternitatea nu merită prezenţa voastră nu o veţi spune, nu o veţi arăta, din contră, veţi dori să o ajutaţi, săraca, pentru ca ea să se amelioreze. Dacă într-adevăr sunteţi mare şi nobil, sunteţi obligat să gândiţi astfel. Dacă nu o faceţi înseamnă că voi nu meritaţi nici măcar să aparţineţi de această Fraternitate de aici. Ei da, dragii mei fraţi şi surori, voi insista totdeauna asupra acestui subiect: necesitatea pentru evoluţia voastră de a aparţine Marii Fraternităţi Albe Univer-sale unde veţi învăţa să deveniţi fiinţe noi. Eu ştiu că unii ar prefera să vă întreţin cu alchimie, astrologie, Cabală, magie… Este o foarte rea tendinţă la discipoli de a avea să înceapă prin ceea ce nu trebuie să vină decât la sfârşit: achiziţia de puteri oculte. Ei nu ştiu nimic, ei nu sunt purificaţi, dar ei sunt avizi de a primi cele mai mari secrete ale naturii. Aceste mari secrete îi vor zdrobi, ei nu vor putea să le suporte, dar ei nu văd pericolul. Este plictisitor să te purifici, să te stăpâneşti, să faci sacrificii ! Imediat le trebuie mijloacele de a-şi procura ceea ce ei doresc… şi iată candidaţii pentru loja neagră ! Am întâlnit mulţi care nu se ocupau decât să obţină puteri. Am încercat să-i luminez, să le spun că modul lor de a acţiona era foarte periculos din cauza marilor lacune pe care le aveau încă în ei, dar foarte puţini au acceptat sfaturile mele. De ce această

11

dorinţă de a avea totul înainte de a se pregăti ? Pregătirea este lucrul cel mai lung, ea poate să dureze toată viaţa, mai multe existenţe chiar, dar în momentul în care sunteţi într-adevăr pregătiţi, puteţi obţine totul în câteva minute.

(Volumul 29, pag. 250)

Viaţa individuală nu poate servi vieţii colective decât atât timp cât omul este inteligent şi conştient. Viaţa individuală va rămâne întotdeauna ceea ce este. Fiecare are dreptul să se dezvolte individual, nimeni nu poate să i-o reproşeze. Dar a rămâne etern individualist este o eroare. Viaţa individuală trebuie să pregătească condiţiile pentru viaţa colectivă, viaţa cosmică, universală. Când fiecare s-a dezvoltat corect, el trebuie să se topească în colectivitate, pentru că în acest moment el devine puternic. Uniunea face forţa. De ce să înţelegem această numai în planul fizic ? Uniunea fraţilor şi surorilor pentru o Mare Fraternitate Albă Universală va face forţa şi cu această forţă se va putea transforma lumea ! Niciodată lumea nu se va transforma atâta timp cât fiecare va rămâne izolat, în colţul său. Toţi trebuie să se unească în scopul unic de a crea o putere şi ca această putere să se propage, pentru ca Împărăţia lui Dumnezeu să vină pe pământ. Atunci lumea întreagă va beneficia, va fi sfârşitul acestei stări de dezvoltare, de război.

(Volumul 29, pag. 257)

Deci, vedeţi voi, aici veţi învăţa doar esenţialul: cum să vă construiţi viaţa pe o idee fundamentală, veţi vedea după aceea ce se va petrece cu voi. Această idee fundamentală este dată în Evanghelii (…???...). Da, iată ideea fundamenta-lă: întotdeauna a se perfecţiona în bunătate, forţă, inteligenţă, puritate, sănătate...

(…)

Deci, încă de astăzi, puneţi în capul vostru ideea acestei perfecţiuni. Dar ca această perfecţiune să nu fie doar pentru voi-înşivă să fie utilă şi profitabilă şi pentru lumea întreagă. Aceasta este ideea într-adevăr nouă pe care noi o aducem. Până acum, toate religiile i-au învăţat mai mult sau mai puţin pe oameni cum să-şi salveze sufletul lor, cum să se dezvolte individual, cum să-şi dezvolte cunoaş-terea lor, clarviziunea lor, puterile lor. Tot ceea ce se ajungea să se câştige, era pentru sine-însuşi, de aceea rămâneau izolaţi, ascunşi în munţi, grote sau mânăstiri pentru a nu fi deranjaţi şi a-şi păstra liniştea. Această filozofie este acum depăşită. Vine o nouă filozofie. Trebuie să vă perfecţionaţi, bineînţeles, dar să nu rămâneţi izolaţi pentru a evita deranjul şi necazurile celorlalţi. Din contră, trebuie să acceptaţi să faceţi sacrificii, de a suferi chiar, dar de a fi utili. Când ajungeţi să vă perfecţionaţi pentru a fi util colectivităţii, iată perfecţiunea, adevărata perfecţiune. Pentru că celălalt drum, a se perfecţiona pentru sine

12

însuşi, nu reprezintă decât 50%. Adevărata perfecţiune este de a fi perfect pentru sine însuşi şi pentru ceilalţi. Noii curenţi ai Vărsătorului vin acum să răstoarne totul şi să ne ducă spre adevărata filozofie divină. Dar spiritualiştii au capul tare: mulţi care vin aici, în loc să înţeleagă forţa vieţii colective care se manifestă în reuniunile noastre, în cântecele noastre, în meditaţiile noastre şi iubire între toţi fraţii, refuză să înţeleagă utilitatea unei fraternităţi. Da, chiar spiritualiştii nu ajung să simtă necesitatea unei fraternităţi universale capabile de a aduce Epoca de Aur şi Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ !

(Volumul 29, pag. 261)

Fraternitatea Albă Universală aduce o altă viziune a lumii, alte criterii, un alt ideal: a nu se gândi atâta la sine-însuşi, ci a lucra pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Fie ca cei dintre voi care sunt pregătiţi să vină, ei nu vor regreta. Acest ideal este capabil de a-i proiecta foarte sus. Dacă iubiţi acest ideal, dacă voi vă consacraţi lui, simţi puterile divine trezindu-se în sufletul vostru, vă veţi apropia de această imagine, de această schemă pe care Cerul a strecurat-o în voi încă de la origini şi puţin câte puţin veţi ajunge să o realizaţi. Astfel veţi rămâne etern să bateţi pasul pe loc ca toată lumea în mijlocul ipocriziei şi al minciunii. Într-o zi Fraternitatea Albă Universală va pune capăt acestei situaţii. Când oamenii o vor cunoaşte, le va fi ruşine să vadă că sunt încă ca nişte animale, totdeauna pe cale să-şi satisfacă dorinţele naturiilor lor inferioare.

(Volumul 29, pag. 240)

Orice aţi face, voi trebuie să vă gândiţi să amelioraţi viaţa voastră pentru ca ea să fie pură, abundentă, nelimitată, voi trebuie să branşaţi mica şi săraca voastră “sticlă” la Sursa Divină a vieţii eterne, deoarece atunci apa va curge fără încetare, totdeauna nouă, inepuizabilă. Nu va mai fi viaţa “voastră” cea pe care o veţi trăi, ci viaţa divină, nelimitată. Dacă păstraţi viaţa voastră pentru voi, ea va fi totdeauna poluată – o mică baltă se poluează foarte repede. Trebuie să vă amestecaţi viaţa voastră cu cea a lui Dumnezeu, trebuie să o uniţi cu imensitatea. Iisus lucra pentru colectivitate, pentru universalitate, dar nu a fost înţeles. E rândul nostru acum de a continua munca sa, de a instala în noi înşine armonia, plenitudinea, organizarea perfectă care este sus. Iată programul nostru şi nimic nu este mai important decât această muncă, deoarece ea ne aduce viaţa eternă. Singurul “magazin” care propovăduieşte adevărul este Fraternitatea Albă Universală. Da, dar nu voi face ca Biserica pentru care singura, religia catolică, este în adevăr, iar toate celelalte religii în eroare. Nu, când vorbesc de Fraternitatea Albă Universală, eu subînţeleg toate fiinţele din lume care posedă lumina şi lucrează pentru lumină. Fraternitatea Albă Universală este o entitate imensă care îmbrăţişează toate religiile. (Volumul 30, pag. 53)

13

Multe persoane care vin la Fraternitate, pentru că ele simt că există ceva de schimbat în viaţa lor, poartă totuşi vechile lor obiceiuri atât de bine încrustate în ele că nu acceptă adevărurile învăţate aici, aceasta necorespunzând cu ceea ce gândesc şi simt şi astfel resping. Atunci, la ce serveşte oare de a veni aici. Voi trebuie să deveniţi ca şi cum aţi fi un recipient vid, respingând toate teoriile şi opiniile care le-aţi moştenit de la oamenii care nu erau luminaţi de adevărurile Ştiinţei iniţiatice. Altfel, eu v-o spun, dacă voi veniţi ca o sticlă deja umplută, orice aş face şi oricare ar fi dorinţa mea de a deversa în voi Cerul, nu voi putea, aceasta nu va intra. Deci, de acum încolo, spuneţi-vă: “Ei bine bătrâne, tu crezi că te afli în adevăr, că gândurile, sentimentele tale, acţiunile tale sunt ireproşabile ? Dar unde este dovada că eşti într-adevăr la punct ? Intelectul tău este el clar, limpede, lucid ? Inima ta este plină de iubire faţă de Creator şi creaturi ? Voinţa ta este ea atât de puternică încât nimeni nu te poate opri pentru a realiza acţiuni sublime ?”. Dacă sunteţi sincer, veţi fi obligat să admiteţi că intelectul vostru nu înţelege mare lucru, că inima voastră este agitată de pasiuni contradictorii şi că voinţa voastră este trasă în toate sensurile. Atunci, cum puteţi să credeţi că sunteţi pe drumul cel bun ? Există criterii, dar cine vrea să le cunoască ?

(Volumul 29, pag. 81)

Recitiţi conferinţele, veţi vedea că voi nu aţi înţeles nimic Există în aceste conferinţe tot ceea ce voi aveţi nevoie pentru a rezolva problemele voastre, dar voi nu aţi văzut-o. Chiar şi acum, când vă vorbesc, voi nu o vedeţi. Vă mulţumiţi să gândiţi: “Oh, era frumos, era magnific, ne simţeam fericiţi, dilataţi” şi voi rămâneţi cu acest sentiment de bucurie, de minunare fără a înregistra într-adevăr nimic pentru a aplica în viaţa voastră. Întotdeauna este sentimentul cel care primează, senzaţia, bucuria, plăcerea, chiar şi în Învăţământ. Cu această mentalitate voi puteţi să mergeţi toată viaţa la concert, la teatru, în muzee, peste tot unde se prezintă o ocazie de a simţi plăcere, dar veţi rămâne totdeauna idiot, slab, dacă voi nu căutaţi ceva să învăţaţi, să înţelegeţi, chintesenţa unei înţelepciuni. Chiar şi conferinţele mele, voi le judecaţi după plăcerea pe care ele v-o procură, dacă ele nu vă bucură, nu au nici un interes. Este timpul să abandonaţi acest gen de mentalitate, de a căuta ceea ce aduce lumină şi nu plăcerea, altfel veţi avea totdeauna eşecuri, iar când aveţi eşecuri înseamnă că nu aţi înţeles bine Învăţământul. Dacă voi nu reuşiţi să vă amelioraţi viaţa voastră interioară, să vă învingeţi slăbiciunile, înseamnă că există lacune în înţelegerea voastră. Unii vor spune: “Ba da, am înţeles, doar că nu pot, nu reuşesc !”. Nu, iată un limbaj pe care trebuie de acum încolo să-l lăsaţi deoparte, s-a terminat. Dacă nu reuşiţi să vă transformaţi înseamnă că nu aţi înţeles bine. Odată ce aţi înţeles bine, aceasta trebuie să meargă de la sine. Da, analizaţi-vă, veţi vedea. (Volumul 29, pag. 89)

14

Contemporanii sunt obişnuiţi să considere cunoaşterea ca o acumulare de cunoştinţe. Şi chiar când vin într-o Şcoală iniţiatică ei păstrează această mentali-tate. De aceea, în ziua în care ei gândesc că nu mai au nimic nou de învăţat, nu mai revin. Aceasta dovedeşte că nu aveau intenţia decât de a lua, de a se îmbogăţii, de a fura chiar. Ei nu au înţeles că această cunoaştere pe care ei au primit-o trebuie să fie însufleţită, adică să fie punctul de plecare ale unei întregi munci de făcut în comun, pentru a contribui la a produce schimbări în lumea întreagă. Vor să ştie, vor să cunoască şi când găsesc că este suficient, pleacă. Nu este un ideal prea elevat, dar aceste tendinţe sunt atât de răspândite că nimeni nu-şi dă seama cât de egoiste şi de meschine sunt ele. Nu se poate conta pe cei care caută doar cunoaştere: ei sunt prea egoişti. Fraternitatea are nevoie de oameni care vor să o ajute, să o susţină, să propage ideile sale. Trebuie ca ea să trăiască şi ca ea să crească, iar dacă fraţii şi surorile nu se gândesc decât la ei înşişi ea nu va exista. Chiar şi pentru munca pur materială, dacă nu ar fi fraţi şi surori pentru a face bucătăria şi alte munci, nu ar mai exista Fraternitate. Fraternitatea nu poate să existe deci graţie muncii, sacrificiului şi iubirii pentru toţi. Deci, ceea ce este magnific, este de a veni pentru a contribui la munca Fraternităţii. Chiar când credeţi că aţi învăţat totul, continuaţi să veniţi, luaţi conştiinţă că nu este suficient să vă instruiţi, ci că trebuie şi să contribuiţi la viaţa colectivă, la viaţa fraternă, la viaţa universală. A gândi la binele întregii umanităţi, aceasta contează pentru mine. Deci, veniţi aici chiar dacă nu învăţaţi nimic, chiar dacă cunoştinţele voastre sunt superioare alor mele, chiar dacă voi mă depăşiţi, veniţi totuşi. Ei, atunci este divin, este splendit, este gigantic. Am primit o scrisoare de la un om de ştiinţă, cercetător la C.N.R.S. care, prin alte lucruri îmi spune: “Ceea ce apreciez în Învăţământul vostru, este că el face o sinteză a gândirii Orientale şi Occidentale. Dar este păcat că nu daţi cursuri prin corespondenţă. “Ei bine, tocmai, ceea ce această persoană trebuia încă să înţeleagă, este că scopul Fraternităţii nu este de a dezvolta intelectul şi de a distribui cunoştinţe. De aceea noi nu vom da niciodată cursuri prin corespon-denţă, cu toate că este o formă de învăţământ care se răspândeşte din ce în ce. Există prea mulţi oameni instruiţi acum şi nu destui oameni preocupaţi de dorinţa de a învăţa a trăi împreună ca umanitatea întreagă să nu formeze decât o familie. Această dezvoltare excesivă a intelectului este pe cale să arunce oamenii unii contra altora. Sunt instruiţi oamenii fără a fi educaţi şi de aici vor veni toate catastrofele. Atunci, la ce ar servi de a distribui toate comorile Ştiinţei iniţiatice doar pentru a garnisi creierele ? Dacă am da cursuri prin corespondenţă, oare am şti cum toţi aceşti necunoscuţi ar utiliza aceste comori ? Unii nu au deja decât prea multe cunoştinţe pentru a face rău. Cărţile, filmele, ziarele sunt aici pentru a da criminalilor toate posibilităţile de distrugere. Deci, rolul Fraternităţii nu este de a contribui la dezvoltarea intelectuală a oamenilor, ci de a-i învăţa să filtreze cunoaşterea lor pentru a trăi în colectivitate în scopul de a dezvolta şi calităţile

15

inimii: răbdarea, indulgenţa, generozitatea, abnegaţia. Fie ca intelectualii să fie ocupaţi cu erudiţia lor. Aici, noi vrem bunăvoinţă pentru a întreprinde o muncă unică în lume.

(…)

Nu veniţi aici cu singurul scop de a vă instrui, altfel nu voi putea niciodată să contez pe voi. Eu nu pot să mă bazez pe fiinţe care nu au decât scopuri egoiste şi chiar este pentru mine timp pierdut. Dacă voi veniţi pentru a vă ameliora şi pentru a face o muncă colectivă, ei, atunci voi mă ajutaţi formidabil şi se poate ca noi să ajungem într-o zi să transformăm pământul. Deja, mii de persoane au captat ideile noastre şi încep să le manifeste, iar în câţiva ani va fi gigantic, lumea întreagă va vorbi limba noastră. Învăţământul nostru este o putere indescriptibilă. Ceea ce este trist este că fraţii şi surorile nu sunt încă conştienţi de această realitate. Trebuie atât de mult timp pentru a-i convinge ! Pentru moment eu mă simt singur, nu sunt prea mult ajutat pentru a face această muncă, fiecare se gândeşte la sine, la fericirea sa, la afacerile sale, la familia sa, pe când este o muncă formidabilă de făcut pentru a instaura Epoca de Aur. Cum să vă fac să înţelegeţi că noi trebuie să ne unim pentru a propaga peste tot această lumină ? (Volumul 29, pag. 111, 117)

“Graţie cântecelor noastre, rugăciunilor noastre, tăcerilor noastre intense şi armonioase, noi purificăm atmosfera pământului. Dacă toţi oamenii s-ar decide să facă această muncă, pământul întreg ar fi transformat, deoarece purificăm astfel atmosfera, se pregăteşte venirea Împărăţiei lui Dumnezeu”.

Acest panseu (gând), de mai sus, dragii mei fraţi şi surori, vă va pare pe de-a întregul bizar şi chiar fără sens. “Cum, câteva cântece de nimic, câteva tăceri pierdute aşa, vor purifica atmosfera Pământului şi o vor transforma ? Este atât de prezumţios !”, veţi spune. În realitate, dacă vă explic, veţi vedea ce mare adevăr este conţinut în acest panseu. Majoritatea oamenilor, care trăiesc în mod inconştient, fără lumină, fără iubire, îşi petrec timpul lor deversând în jurul lor gânduri şi sentimente atât de murdare, atât de poluate, încât atmosfera Pământului seamănă cu o mlaştină unde tot felul de gângănii, de broaşte, de mormoloci mişună. Şi evident, ce aţi vrea să facă săracii ? Toţi aruncă deşeurile şi excrementele lor în acelaşi eleşteu unde alţii sunt obligaţi să le absoarbă, să le înghită. Un oraş nu este nimic altceva decât o mlaştină unde toţi oamenii proiectează bolile lor, ura lor, senzualitatea lor, răutatea lor, gelozia lor, prostia lor… Ei nu o văd, dar dacă ar fi un pic clarvăzători, ei ar vedea forme oribile, negre, vâscoase care ies dintr-o mulţime de creaturi (…???...) să se acumuleze în straturile atmosferei.

16

Se poate face chiar această experienţă când vă apropiaţi de un oraş după ce aţi fost la munte. Când v-aţi obişnuit cu puritatea muntelui unde trăiesc entităţi foarte luminoase, nu puteţi să nu simţiţi, coborând, toţi norii care planează deasupra unui oraş. Chiar când cerul este senin se văd, se simt aceşti nori, ceva tenebros, gros, dens care acoperă tot oraşul. Deci, dacă oamenii, cu conştiinţa că lucrurile sunt astfel, ar lua precauţii pentru a proiecta mai puţine murdării şi a produce mai puţine stricăciuni şi din contră să lucreze pentru a umple spaţiul cu gânduri pure, luminoase, binefăcătoare, cum lucrurile nu rămân niciodată în acelaşi loc ci se propagă, aceste unde purificatoare ar fi o binecuvântare pentru umanitate. Dar unde sunt fiinţele luminate care vor să facă această muncă ? Nu sunt multe. Fiecare este ocupat de propriile sale interese şi încearcă să reuşească cu orice preţ cu pumnii, ghearele, copitele, dinţii. Peste tot se servesc de astfel de arme pentru a-şi croi drum. Dar cât de mult această atitudine costă întreaga umanitate, deoarece atmosfera este infestată de monştri ! Iată de ce Împărăţia lui Dumnezeu nu a venit încă, pentru că oamenii nu au înţeles încă de ce se află pe pământ şi ei nu fac decât să murdărească şi să distrugă. Şi priviţi acum, toată lumea se plânge de poluare, toată ştiinţa este alertată şi descoperă că totul este poluat: pământul, apa, aerul, iar că plantele, peştii, păsările, oamenii sunt pe cale să moară. Ea nu mai ştie cum să remedieze. Şi, de altfel, chiar dacă găseşte mijlocul, nu va fi decât pentru a ameliora partea exteri-oară, ceea ce este insuficient. Deoarece în lumea spirituală se propagă la fel gaze de eşapament, fum, produse toxice care sunt pe cale să ucidă umanitatea. Dacă există acum atât de mulţi bolnavi, nu este numai din cauza poluării aerului, apei şi hranei, nu. Dacă atmosfera spirituală nu ar fi atât de poluată, fiinţa umană ar reuşi să neutralizeze toate otrăvurile exterioare. Răul este mai întâi în interior. Când fiinţa umană trăieşte în armonie, forţele pe care le posedă în interior reacţionează şi resping impurităţile, chiar în planul fizic şi astfel organismul reuşeşte să se apere.

(…)

Interior, mai înainte, trebuie să se introducă puritatea: în gânduri, în sentimente, în dorinţe, în priviri, în cuvinte, în gesturi. Toate emanaţiile trebuie să fie schimbate, ameliorate. Dacă ar exista pe pământ focare ca Fraternitatea, unde oamenii să fie instruiţi în Ştiinţa iniţiatică, purificarea s-ar face peste tot, mai întâi în atmosfera interioară şi apoi în atmosfera exterioară şi ar fi Împăraţia lui Dumnezeu. Veţi spune: “Dar cântecele, rugăciunile, meditaţiile, acestea ajung ?”. Sunt mijloace, dar pentru ca ele să fie eficace, în mod evident, trebuie altceva. Metodele nu lipsesc. Ceea ce lipseşte, este voinţa şi iubirea. Nu prea există multă iubire pentru aceste lucruri. Este iubire pentru tot cee ce este periculos şi urât, dar nu pentru ceea ce este celest. Mai ales tinerii, mai târziu, când ei se vor arde, când

17

ei îşi vor pierde câteva pene, vor începe să caute aceste adevăruri eterne, divine. Dar pentru moment, lor nu le plac decât “plăcerile”. Şi că aceste plăceri sunt pasagere şi nu servesc decât la a-i supraîncărca şi a le crea probleme, prea puţin contează, lor le plac, ei mor după ele. Dar să revenim acum la panseul pe care vi l-am citit. Dacă există în lume fiinţe foarte luminate care, prin modul lor de trăi, lucrează să purifice mai întâi propia lor atmosferă spirituală, cum este contagios, ceilalţi îi vor urma. Puţin câte puţin pământul va fi purificat, sfiinţit şi vor fi atunci condiţii pentru a face să coboare Îngerii şi Arhanghelii, cei mai mari Maeştri se vor reîncarna, divinităţile vor merge printre noi ca în trecut când zeii se amestecau cu oamenii, iar toată viaţa va fi indescriptibil de frumoasă. De ce nu vor să înţeleagă ? Toate stările care îi apropie de lumea divină, majoritatea oamenilor le resping. Toate stările mistice de încântare, de iluminare, de extaz, sunt considerate nu prea normale, periculoase chiar, iar ei vor sa-i acorde încredere numai intelectului. Aici, cel puţin, au capul pe umeri. Când un profesor vă dă explicaţii el se serveşte de scheme, de grafice, de tablouri şi este clar, voi înţelegeţi, doar că nu sunteţi mişcaţi, nu vibraţi. Este inteligent, bineînţeles, este ştiinţific, filozofic, nu neg, dar sufletul şi spiritul nu participă. În Fraternitatea Albă Universală, din contră, se neglijează puţin intelectul pentru a se ocupa de suflet şi de spirit.

(…)

Deci, în Învăţământul Fraternitătii Albe Universale se lasă puţin intelectul de-o parte pentru a insista mai mult asupra senzaţiei, asupra vieţii. De aceea eu vă vorbesc atât de des, de necesitatea de a crea o ambianţă fraternă, spirituală, mistică, o ambianţă care nu există în altă parte în reuniunile obişnuite unde fiecare este acolo ocupat să asculte, să ia notiţe, să discute. Pentru ca oamenii să se amelioreze trebuie ca ei să muncească conştient pentru a forma o ambianţă colectivă de armonie, de iubire, de pace, de lumină şi ca toţi să se scalde în această ambianţă. Ambianţa unde nu se simte iubire, unde nu se simte armonie nu aduce nimic folositor.

(Volumul 29, pag. 121)

În fiecare zi eu vă dau metode de o valoare extraordinară, dar în loc să le studiaţi şi să le puneţi în practică, voi preferaţi să citiţi cărţi oculte din care nu înţelegeţi mare lucru şi deci nu puteţi face nimic, pentru că nu este vorba decât de teorii (şi chiar teorii nu întotdeauna exacte sau contradictorii) în care voi nu vă regăsiţi, pe când ceea ce contează într-adevăr este viaţa, viaţa divină pe care voi trebuie să o trăiţi. Această viaţă divină, dacă voi ajungeţi s-o trăiţi, va rezolva toate problemele voastre şi vă va aduce cunoştinţele din cer şi de pe pământ: ele vor fi ale voastre. Pe când, citind fără a face nimic pentru a ameliora viaţa voastră, voi pierdeţi timpul. Şi chiar dacă voi expuneţi altora teoriile cele

18

mai profunde, ei simt că voi nu aveţi nici o legătură cu ele pentru că nu emanaţi nici căldură, nici lumină, nici iubire. Voi cunoaşteţi una, voi cunoaşteţi alta, bineînţeles, dar dacă cunoştinţele voastre nu sunt însufleţite prin căldură şi lumină, ele nu sunt suficiente. Dacă după studiile voastre şi lecturile voastre voi nu ajungeţi să fiţi mai fraterni, mai călduros, asta înseamnă că voi nu aţi înţeles nimic din Învăţământ. Nu se vine la Fraternitate pentru a primi cunoştinţe livreşti, ci pentru a face o muncă asupra sine însuşi, pentru a învăţa să manifestaţi iubirea, să bombardaţi lumea cu această iubire, aşa cum o face soarele şi cum o fac sorii care îşi declară război prin spaţiu bombardându-se cu raze. Război există peste tot în univers, doar că manifestările sale nu sunt aceleaşi. Gradul superior al războiului este bombardarea cu iubire. Trebuie deci să ajungem acum să nu facem decât acest război atât de fantastic, atât de sublim. Priviţi îndrăgostiţii, ei încep prin a se bombarda cu priviri atât de înflăcărate că nu mai pot rezista, sucombă. Dar din nefericire sfârsesc prin celălalt război care este prea propagat pe pământ: lovituri, palme cuvinte grosolane… şi este păcat !

(Volumul 29, pag. 178)

Luaţi în mod serios un singur adevăr şi acest adevăr vă poate aprinde. Da ! Doar că nu gândiţi cum trebuie: voi aveţi măsurile voastre, criteriile voastre, punctele voastre de vedere şi voi nu vă daţi seama că ele sunt cele care vă induc în eroare. Trebuie înlocuite, asta am făcut, eu. Foarte tânăr am înţeles că trebuie să arunc toate punctele mele de vedere eronate pentru a le înlocui cu cele ale Iniţiaţilor şi asta a fost mult mai bine, credeţi-mă. Atunci, ce aşteptaţi pentru a face la fel ? De câte ori nu aţi constatat că punctele voastre de vedere v-au rătăcit! Dar totuşi vă cramponaţi de ele. Înlocuiţi-le, Dumnezeul meu şi veţi fi salvaţi ! Înlocuiţi-le altfel…, este trist de spus. Dar anii vor trece şi veţi rămâne mediocri cu toată această bogăţie şi această splendoare etalată în faţa voastră.

(Volumul 27, pag. 224)

Voi trebuie încă deci să vă lărgiţi înţelegerea voastră. Să presupunem că Învăţământul nu vă mai revelează nimic, da, să presupunem (cu toate că mii de ani nu vă vor fi suficienţi pentru a epuiza toate bogăţiile pe care le conţine). Ei bine, nu este un motiv de a-l părăsi, deoarece scopul vostru nu trebuie să fiu eu, nici ştiinţa, ci munca: o muncă care poate dura o eternitate. Da, această muncă este atăt de benefică, atât de însufleţitoare, încât cei care o practică ameliorează chiar şi sănătatea lor, bucuria şi fericirea lor sunt atât de mari încât nu se vor gândi niciodată să abandoneze această muncă, ea va deveni viaţa lor, ei nu vor mai putea trăi fără ea.

(…)

19

De acum încolo, ceea ce trebuie să conteze pentru voi, este această muncă pe care noi o facem împreună pentru binele lumii întregi. Din cauza acestei munci noi vom fi etern împreună, deoarece ea nu va înceta niciodată şi astfel noi mergem spre perfecţiune. Nimeni nu a atins vreodată perfecţiunea mergând spre o singură fiinţă sau doar spre ştiinţă. Doar munca vă va conduce la perfecţiune, munca care nu este altceva decât iubire divină. (Volumul 27, pag. 228)

Vă spuneam că atunci când primiţi un adevăr, trebuie să-l trăiţi înainte de a-l revela. Dar pentru a trăi un adevăr trebuie să aveţi o metodă de muncă şi iată tocmai ceea ce voi nu aveţi. Voi nu ştiţi cum să lucraţi în fiecare zi cu eficacitate. Dovada, este că la sfârşitul conferinţelor mele, în loc să luaţi un adevăr pe care l-aţi auzit, să meditaţi asupra lui, să-l aprofundaţi şi mai ales să vă întrebaţi cum puteţi să-l aplicaţi în viaţa voastră, voi începeţi să vorbiţi în dreapta şi în stânga şi să vă ocupaţi de tot felul de alte lucruri. Dacă peste câteva ore sunteţi întrebaţi despre conferinţă, nu vă mai amintiţi de nimic deoarece nu prea aţi lăsat să intre cuvintele mele în inima voastră şi în inteligenţa voastră, ele au rămas la suprafaţă. După conferinţă, voi spuneţi: “Ah, da, a fost foarte intere-sant, extraordinar !”. Şi asta este totul. Voi nu aprofundaţi nimic, voi nu aplicaţi nimic şi de fiecare dată veţi reveni să auziţi noi adevăruri pe care din nou nu le veţi aplica. Atunci asta nu serveşte la nimic. Puteţi veni sute de ani să ascultaţi conferinţe, dar nu veţi avansa, deoarece pentru a avansa, nu este suficient să ascultaţi adevărurile, trebuie să le aplicaţi. Cel mai bun mod de a acţiona este de a pune în practică un adevăr, o metodă, chiar în ziua aceea. De îndată ce eu v-o dau, încercaţi să o aplicaţi imediat. Luaţi notiţe într-un mic caiet, este foarte bine, doar că, o dată întorşi acasă, voi închideţi notiţele voastre într-un sertar şi nu vă mai atingeţi de ele. Dacă vi se întâmplă să traversaţi perioade dificile, sunteţi nefericiţi, plângeţi săptămâni întregi şi o dată ce aţi încetat să mai plângeţi, într-o zi, din întâmplare vă deschideţi notiţele şi descoperiţi că ele continuau toate lămuririle şi metodele care ar fi putut să vă salveze ! Mai mulţi mi-au mărturisit că aceasta li s-a întâmplat: “După ce am suferit luni de zile am găsit în conferinţele dvs. lumina care ar fi putut să mă lumineze”. Este păcat că ei nu le-au găsit în momentul când aveau nevoie. Ei da, dragii mei fraţi şi surori, trebuie să aveţi o metodă de lucru. Acum, vom vedea ceea ce veţi fi capabili să faceţi când vă întoarceţi acasă. Nu voi mai fi acolo pentru a privi ceea ce faceţi. Dar Cerul va fi întotdeauna acolo. O dată ce vi s-au dat mari adevăruri, alte fiinţe supraveghează pentru a vedea ceea ce veţi aplica şi realiza. În funcţie de progresele voastre, alte porţi se vor deschide şi veţi primi noi bogăţii sau, din contra, porţile se vor închide şi nu veţi mai primi nimic. (Volumul 27, pag. 239)

20

Unii mă întreabă uneori: “Dar de ce cântaţi în bulgară ? Nu înţelegem nimic”. Le voi spune mai întâi că există traduceri a acestor cântece pe care pot cu uşurinţă să şi le procure. Dar mai ales în muzică, nu atât înţelegerea intelectuală este cea care contează, ci ceea ce resimţim sub efectul sunetelor, vibraţiilor, armoniei. Oare înţelegem cântecul păsărilor, al cascadelor sau al vântului printre ramuri ? Nu, dar suntem captivaţi, minunaţi. Pentru a vibra printre ramuri în armonie nu este necesar să înţelegeţi totul. În ceea ce priveşte cântecele, este mai bine să le cântaţi în limba în care a fost scrisă. Chiar dacă nu înţelegeţi, există un raport între cuvinte şi muzică, iar o traducere distruge acest raport. Muzica nu este făcută pentru a fi înţeleasă, ci pentru a fi simţită.

(Volumul 30, pag. 90)

Înţelegeţi-mă bine astăzi, deoarece dacă voi vă mulţumiţi totdeauna să acumulaţi cunoştinţe fără a lucra asupra iubirii, credinţei, îndrăznelii, veţi rămâne slabi. Veţi fi ca cel care îşi petrece tot timpul său în biblioteci şi uită să mai mănânce: el citeşte, el citeşte, dar devine slab, palid, fără viaţă, iar după câtva timp este obligat să abandoneze totul, chiar lecturile sale. Aici, în Fraternitatea Albă Universală voi primiţi cunoştinţe (…???...) mai ales o hrană spirituală şi voi o întăriţi. Acum, dacă preferaţi cunoştinţele livreşti, daţi-i drumul dar veţi rămâne uscaţi, nu veţi emana nici credinţă, nici iubire, nici bunătate, ceilalţi nu vor întâlni decât un intelect rece şi sec care discută, care disecă, care critică şi nu reuşeşte totuşi să iasă din dezordinea care este în el. (Volumul 27, pag. 92)

Deseori, noi rămânem câteva minute în tăcere. Această tăcere nu este un scop în sine, ci o condiţie pentru a face o muncă interioară. Liniştea prin ea însăşi nu aduce mare lucru; bineînţeles, ea linişteşte, ea odihneşte, dar asta este tot. Adevăratul rol al tăcerii este de a permite avântul gândirii şi al imaginaţiei . Deci, când noi suntem aici toţi împreună, în tăcere, încercaţi să emanaţi ceva pur, călduros, luminos, pentru ca atmosfera din jurul nostru să vibreze şi ca toţi cei care vin să se simtă bine. Altfel pentru ce să ne reunim ? La ce serveşte oare de a rămâne etern ca piatra fără a da nimic ? Trebuie să fiţi vii, vii precum soarele ! Da, iar voi veţi fi cei care veţi câştiga, pentru că lumea se simte atrasă de viaţă, nimeni nu se simte atras de cadavre. Dar oamenii au luat cadavrele ca modele şi apoi sunt miraţi şi furioşi că nu sunt îmbrăţişaţi. Dar cine are chef să îmbrăţişeze cadavre ? Poate doi sau trei anormali, nu mai mult. (Volumul 29, pag. 266)

21

Unii vor găsi că eu vă dau o filozofie imposibilă de realizat, ceva necunoscut, nemaipomenit… Dar asta pentru că ei nu au înţeles nimic. Deoarece tocmai că trebuie căutat ceea ce este neobişnuit, ceea ce este unic, ceea ce este divin, pentru a putea să vă sprijiniţi pe adevărata forţă pentru a înfrunta dificultăţile. Trebuie deci să acceptaţi această filozofie chiar dacă ea este dificilă, chiar dacă voi nu o înţelegeţi complet, pentru că ea este în mâinile voastre singurul mijloc puternic. Pe când, dacă voi vreţi să vă refugiaţi în filozofia ordinară nu veţi putea ieşi din dificultăţile voastre. Deoarece ordinar plus ordinar este egal cu ordinar…; un imbecil, plus un imbecil, plus un imbecil, aceasta dă imbecil; mai mulţi, este adevărat, dar tot imbecili. Pe când extraordinar plus extraordinar, aceasta dă extraordinar. Dumnezeul meu, ce simplu este, ce ordinar este chiar ceea ce eu povestesc ! Este extraordinar, dar aceasta devine ordinar, pentru că vorbesc despre asta tot timpul. Aceasta devine ordinar, adică cotidian, începem să o trăim. Pentru noi a devenit ordinar, dar vă fi întotdeauna extraordi-nar pentru alţii care nu ajung să trăiască acest fel de viaţă.

(Volumul 29, pag. 92)

Credeţi-mă, dacă voi rămâneţi legaţi la această lumină, dacă voi iubiţi Învăţământul, dacă voi nu-l abandonaţi niciodată, oricare ar fi dificultăţile voastre ele se vor transforma în fericire, în succes, în rezultate magnifice. Asta, eu o ştiu. Dar nu părăsiţi Învăţământul. Dacă într-o zi voi găsiţi că vă deranjează pentru că el vă împiedică să realizaţi ceva mai interesant în lume, bineînţeles, sunteţi liberi, dar veţi vedea repede de ceea ce vă privaţi, veţi vedea imensitatea erorii voastre. Eu vă doresc să nu abandonaţi niciodată Învăţământul pentru că este o legătură pe care o aveţi cu Cerul, o legătură, graţie căreia, voi învăţaţi şi avansaţi, chiar fără să ştiţi. Dacă voi tăiaţi această legătură, asta, eu v-o spun, oricare ar fi situaţia minunată pe care lumea v-o oferă, sunteţi pierduţi, deoarece voi vă aflaţi în afara luminii. Dacă este un lucru gravat în mine şi absolut de neşters, este acest adevăr. El este atât de bine încrustat în mine de timp, de secole şi de milenii, că eu nu-l pot şterge. Ceea ce vă spun eu aici este absolut. Reflectaţi. Voi credeţi că veţi fi mult mai bine în afara acestei lumini, a acestor mari adevăruri ? Ei bine, vom vedea…

(Volumul 30, pag. 250)

Dragii mei fraţi şi surori, voi aveţi aici cele mai bune condiţii pentru dezvoltarea voastră. Trebuie să mulţumiţi zi şi noapte Cerului şi să spuneţi: “Doamne Dumnezeule, ce am făcut oare pentru a merita toate acestea ?

(Volumul 30, pag. 71)

22

Spiritul Învăţământului

1

Există în natura umană o tendinţă care constă în a vrea totdeauna să aduci ceva diferit, nou, o dorinţă de a se arăta original, de a schimba şi de a remedia lucrurile după propriul său mod de a vedea. Este foarte curent, veţi vedea asta peste tot, fiecare vrea să exprime şi să-şi impună punctul său de vedere. Analizaţi-vă. Veţi vedea că în toate domeniile, asupra tuturor subiectelor, aţi vrea să aveţi cuvântul vostru de spus, să modificaţi, să răsturnaţi… De altfel este normal, natural, acceptabil, cel puţin în lume. Dar în Fraternitate problema se prezintă în mod diferit. În trecut au venit mulţi oameni care aveau deja opiniile lor, gusturile lor şi care, atunci când ajungeau la noi, găseau că trebuie schimba-te o groază de lucruri. Ei vroiau chiar să se amestece în ceea ce trebuie eu să spun sau nu în conferinţele mele şi dacă i-aş fi lăsat ar fi fost sfârşitul Învăţământului. Veţi spune: “Da, dar asta se face peste tot, toţi au dreptul de a discuta, de a-şi da cu părerea”. În lume, este de la sine înţeles: fie ca oamenii să se exercite, să caute, să tatoneze. Este magnific. Ei nu cunosc adevărurile iniţiatice, această Ştiinţă nu a ajuns încă până la ei şi este deci normal ca fiecare să fie autorizat să aibă opinia sa şi să o exprime. Atât timp cât oamenii nu au ajuns să găsească adevărul, este bine ca ei să se exerseze, să vorbească, să discute, să se ia de gât... Este normal, este chiar necesar şi indispensabil pentru a evolua. Tot ascuţindu-şi cuţitele lor, încrucişând spadele şi făcând să sară scântei, ei vor ajunge poate să găsească ceva mai bun şi să se apropie lent de adevăr. Deci, eu înţeleg foarte bine. Dar odată ce aţi intrat într-o Şcoală şi aţi primit marile adevăruri iniţiatice, dacă continuaţi să discutaţi, să criticaţi şi să vreţi să vă impuneţi părerile, este o foarte rea atitudine. Iată ce nu aţi înţeles niciodată. Eu o repet, în lume diversita-tea, pluralitatea este de dorit, trebuie mulţi gânditori, cercetători, profesori şi dacă ei se ceartă, discută, este foarte bine… Într-o zi vor descoperi adevărul şi nu vor mai exista discuţii, toţi vor fi de acord, dar în aşteptare lumea este un câmp magnific pe care Cerul l-a dat oamenilor pentru a putea să spună toate prostiile înainte de a descoperi adevărul. Din ce în ce mai mult se inoculează oamenilor o atitudine critică. A contes-ta, a protesta, a refuza… Eu sunt de acord, trebuie să ai discernământ, dar într-o şcoală în care vi se prezintă adevăruri eterne, a păstra această atitudine este cea mai rea dintre aberaţii. Iar dacă aici nu este un singur instructor, este pentru că unul ajunge, dacă este veridic, pentru a vă duce spre unitate. Dar oamenilor le place schimbarea, ei au nevoie să treacă de la o mutră la alta, de la un învăţământ la altul, ei iubesc varietatea. Ca în music-hall-uri, ei au nevoie de a

23

avea tot felul de vedete. Oare aceasta îi va face să descopere adevărul ? Nu, dar asta nu-i afectează, ei se mulţumesc chiar cu minciuni doar să le simtă pe gustul lor. Deci, dacă vă place varietatea, mergeţi în music-hall-uri, veţi fi totdeauna satisfăcuţi, veţi vedea tot felul de numere, de exhibiţii, de strâmbături. Dar aici trebuie să acceptaţi “strâmbăturile” unuia singur, pentru că el vă aduce adevărul. Eu privesc deseori dezbaterile la TV şi când studiez ceea ce fiecare povesteşte, în lumina acestei filozofii care mi s-a dat de sus, eu îmi spun: “Cât de departe sunt încă ! Dar ei exersează, săracii şi poate într-o zi, dup ă ce au discutat mii de ani, ei vor găsi adevărul ! Ei vin în faţa camerelor de luat vederi, se ceartă şi pleacă fără a fi rezolvat nimic. Dacă ar şti că multe probleme despre care ei discută se explică prin reîncarnare… Dar majoritatea nu o acceptă şi iată de ce atât de multe întrebări rămân fără răspuns. Mă întreb uneori dacă oamenii caută într-adevăr adevărul. Toată lumea iubeşte schimbarea: a schimba hrana, hainele, distracţiile, casele, prietenii şi chiar femeile… Da, a varia, totdeauna a varia… Chiar şi într-o Şcoală iniţiatică se cer variaţii. În trecut a trebuit să împiedic mulţi oameni care veneau la noi să reformeze şi să transforme totul. Eu îmi spuneam: “Dacă îi las să o facă, nu va mai rămâne nici o urmă de spiritul acestui Învăţământ. “Să meargă să-şi clocească ouăle în altă parte !”. Şi ei au plecat. Şi acum, încă, unii vin la Fraternitate şi imediat, în loc să înţeleagă natura muncii pe care o facem aici, ei încep să vrea să aducă ameliorare. Şi care sunt aceste ameliorări ? Să introducă practici din alte învăţăminte, sau chiar cântece şi dansuri din Africa sau din Haiti… Este magnific de a avea dorinţa de a ameliora lucrurile, dar unde trebuie aduse schimbări ? Acolo unde nimic nu merge, unde nimic nu este pus la punct: în acest moment avem dreptul. Şi încă nu trebuie făcut oricum. De exemplu, oare v-aţi gândit că este cineva în fruntea acestei Fraternităţi, care o dirijează, care este responsabil, care a fost pus acolo pentru că el era pregătit şi calificat pentru această muncă ?... Ah, nu, nu este cazul să trecem prin el, să-i dăm explicaţii, să-i cerem permisiunea: vor trece direct să vorbească sau să gesticuleze în faţa fraţilor şi surorilor, sunt liberali. Ei bine, această atitudine anarhică atât de răspândită în lume este cea care este cauza atâtor evenimente catastrofice. Oamenii refuză să respecte regulile, chiar când ele sunt magnifice, divine şi când vin la noi, unde noi cunoaştem şi respectăm aceste reguli, ei vor să propage anarhia aşa cum se face peste tot. Dar eu sunt aici, supraveghez, ştiu unde duc ele, toate aceste teorii şi aceste moduri de a acţiona, ele pot să dezagrege, să disloce tot ceea ce noi am reuşit să facem pâna acum. Atunci, eu sfârşesc prin a mă amesteca şi prin a spune: “Nu, mergeţi unde vreţi, există multe alte locuri. Este mult prea uşor să ajungi într-o colectivi-tate deja pregătită şi organizată şi să vrei să dirijezi, să comanzi şi să domneşti. Mergeţi, faceţi aceleaşi lucruri ca şi mine, daţi-vă osteneala să fondaţi o Fraternitate, vom vedea dacă reuşiţi. Prima voastră nevastă nu vă ascultă, nici copiii voştri ! Atunci este prea uşor să mergi pe un drum pe care alţii l-au degajat cu preţul a nenumărate eforturi şi sacrificii. Încercaţi să construiţi voi

24

înşivă o Fraternitate, vom vedea ce puteţi arăta ca iubire, capacităţi, cunoştinţe. Dar dacă vreţi să însămânţaţi acolo unde ceilalţi au pregătit deja terenul, trebuie cel puţin să le cereţi permisiunea”. Dacă fraţii şi surorile acceptă aşa prosteşte toate cântecele şi gesticulează din nu ştiu care regiune din lume, fără a discerne ceea ce acestea vor aduce, ei vor sfârşi prin a evoca tot felul de spirite tenebroase. Şi este trist, deoarece aceasta dovedeşte că dacă eu nu sunt aici pentru a supraveghea, vă lăsaţi îmbar-caţi nu contează unde: primul venit care va veni să vă arate aşa-zise gesturi magice, ceremonii din nu ştiu care religie, voi îl veţi urma fără a gândi, fără a reflecta unde toate acestea vă pot conduce. Trebuie să aveţi întotdeauna ambiţia de a inova, de a crea, dar eroare este de a vă imagina că tot ceea ce vă trece prin cap este sublim. Trebuie să verificaţi pe lângă cineva competent dacă proiectele voastre sunt într-adevăr magnifice, dacă vor servi pentru a crea armonia sau din contra, a o distruge. Dar oamenii nu întreabă nimic pe nimeni… şi cum ei nu au atins acest grad superior de conştiinţă care le permite să discearnă, ceea ce este bun sau rău, amestecă totul. Ei nu înţeleg care este scopul nostru, munca noastră, în ce direcţie noi mergem, dar ei vin totuşi să răstoarne totul aici. Faptul că am fost însărcinat de Maestrul Peter Deunov să nu permit nimănui să schimbe spiritul acestui Învăţământ, puţin îi interesează, ei vor să aducă tot felul de metode de spiritualitate japoneze, congoleze, marocane… Este foarte bine, dar nu pentru Învăţământul nostru. Dar mergeţi să-i învăţaţi pe oameni discernământul ! Este o tânără fată de 20 de ani care vine de câtva timp la Fraternitate. Acum un an, ea era într-adevăr fermecătoare, avea ceva răcoros, pur, graţios. Ieri, observând-o, am fost mirat de a vedea cât de mult s-a schimbat: expresia privirii sale, ţinuta ei… s-ar fi zis că a îmbătrânit cu 10 ani. Vorbesc un moment cu ea şi îmi poveşteşte că face acum dans. “Ah ! Ce fel de dans ?”, am întrebat-o. “Dansuri marocane şi în special dansul buricului”, mi-a spus. Eram uluit ! I-am spus: “Dar, în fine, cum nu v-aţi dat seama că aceste dansuri trezesc în voi forţe care nu sunt în armonie cu Învăţământul nostru şi că tot ce înainte exprima farmecul vostru, acum a dispărut ? Eu nu sunt împotriva dansului, cu condiţia ca să fie mişcări care trezesc impulsuri divine, pe când aceste dansuri trezesc impulsuri senzuale, sexuale”. Să lăsam aceste dansuri africanilor care le-au inventat, ele sunt minunate pentru ei, dar nu pentru noi, nu pentru idealul nostru. Noi avem alte moduri de a dezvolta facultăţile încă adormite în om. Dacă nu aţi înţeles că munca noastră aici este specială, mergeţi în alte mişcări, nu vă împiedic, multe din ele sunt magnifice. Dar lăsaţi-mă pe mine să-mi fac treaba. Maestrul Peter Deunov a lucrat asupra mea ani şi ani de zile pentru ca eu să pot păstra spiritul acestui Învăţământ. Dar chiar fraţii şi surorile nu au înţeles, încă, care este acest spirit, ei se lasă încă îmbarcaţi de oricine, oriunde, ei nu au nici un fler pentru a şti, în fine, ce este mai bun pentru evoluţia lor. Deci, dragii mei fraţi şi surori, înţelegeţi-mă bine, niciodată nu mă opun celor care iau iniţiative constructive, din contră, îmi trebuie fraţi şi surori

25

dinamici, activi, constructivi, capabili de a crea, de a produce opere gigantice, ei sunt bineveniţi. Dar când unii vor să introducă practici care contrazic spiritul Învăţământului nostru, care falsifică orientarea sa, oh…! Daca aş accepta, eu sunt cel care ar primi palme de sus. Nu trebuie să adoptăm anumite practici sau anumite rituri pentru că ele sunt acum foarte cunoscute şi devin la modă în Occident, ca Voodoul de exemplu. Fie ca ele să rămână în triburile lor, în insulele lor, nu am nimic împotrivă, dar nu vreau aşa ceva aici, deoarece noi lucrăm doar pentru lumină pentru Marea Fraternitate Albă Universală. Ei da, sunt teribil, dar sunt obligat să veghez asupra Fraternităţii. Chiar dacă mi s-ar da miliarde pentru a schimba orientarea pentru a schimba Spiritul Învăţământului nostru, niciodată nu voi accepta, am demonstrat-o. De mai multe ori, în trecut, oameni bogaţi, bărbaţi, femei, au vrut să mă cumpere şi niciodată eu nu am fost de acord. Eu nu sunt aici pentru a plăcea câtorva care ar vrea să se servească de spiritualitate pentru a ajunge la scopurile lor, ci pentru a îndeplini voinţa Spiritelor de sus care m-au trimis. Eu o repet, există un singur caz în care voi aveţi dreptul de a aduce schimbări: când sunteţi un model de onestitate, de integritate, de dezinteres, când v-aţi învins defectele, când nu mai aveţi nimic obscur în voi. În acest moment Inteligenţa Cosmică vă dă dreptul să aduceţi reforme şi ameliorări peste tot. Dar atâta timp cât voi nu sunteţi pregătiţi nu aveţi acest drept.

(…)

Chiar în viaţa spirituală oamenii caută facilitatea. Trebuie să li se dea tot fără ca ei să facă cel mai mic efort de voinţă, de concentrare. Şi iată că aici, în Învăţământul nostru, nu este aşa. Aici vi se arată drumul cel mai dificil care cere fără încetare eforturi şi doar atunci vă transformaţi, deveniţi puternic şi stăpân de sine. Este clar acum ? Iată de ce nu accept alte filozofii. Oamenii care vor altceva, să meargă să-şi fondeze şcoala lor în altă parte, dar să nu vină să strecoare elemente străine în Învăţământul nostru. Noi, aici, punem accentul pe voinţă, pe aplicaţie, pe practică. Să luăm un exemplu. Voi aveţi o portocală, ştiinţa şi toate sistemele filozofice vă vor explica o mulţime de lucruri referitor la ea: originea ei, elementele chimice care o compun, greutatea sa, forma sa, proprietăţile sale, diferitele moduri de a o utiliza, istoria ei, simbolismul ei, etc. Ei ştiu totul teoretic, dar ei uită esenţialul: de a o gusta ! Iar eu, care nu cunosc nimic din toate acestea, mănânc portocala şi mă delectez zi şi noapte. Faceţi la fel, nu cunoasteţi prea mult, mâncaţi ! Dar chiar când vor să se angajeze în spiritualitate, oamenii sunt deformaţi de acest obicei universitar de a acumula cunoştinţe, de a vrea să se informeze de aceasta, apoi de aceea, de a atinge tot, de a fi la curent cu tot, fără a face vreodată o muncă asupra lor înşişi. Bineînţeles, graţie acestei curiozităţi, umani-

26

tatea a ajuns să facă gigantice progrese intelectuale, dar pentru viaţa spirituală este o atitudine foarte dăunătoare. Pentru a face o veritabilă muncă spirituală trebuie să vă ţineţi de o filozofie, de un sistem şi să-l aprofundaţi, astfel se petrece în organismul psihic exact ceea ce se petrece cu organismul fizic. Dacă absorbiţi tot felul de alimente heteroclite, vă îmbolnăviţi, vomaţi. În acelaşi mod stomacul psihic poate să aibă o indigestie din cauza a tot ceea ce îl faceţi să îngurgiteze. Ce vreţi voi să facă el cu un amestec de tradiţii egiptene, hinduse, tibetane, chinezeşti, gnostice, aztece, la care adăugaţi teosofia, antropozofia sau mai ştiu eu ce ? Măcar dacă aţi avea o structură mentală destul de solidă pentru a şti cum să vă dirijaţi în mijlocul a toate acestea ! Dar majoritatea nu pot nici măcar să-şi facă o idee clară asupra unui singur sistem filozofic şi iată-i că amestecă tot: Cabala, Zen-ul, Voodou-ul, Druizii, Alchimia, Catharismul, Fracmasoneria, Tarotul !... Iar după aceea va fi acuzată spiritualitatea de a dezaxa oamenii. Nu este vina spiritualităţii dacă oamenii se obstinează a nu vrea să înţeleagă că ea nu este un târg unde găsesc tot felul de atracţii şi chiar dintre cele mai periculoase, ca drogul, magia neagră şi erotismul. Adevărata spiritualitate, dragii mei fraţi şi surori, este de a ajunge să fiţi voi înşivă expresia Învăţământului divin pe care îl urmaţi. Când am început să fac reuniunile, era la Paris în 1938, veneau o mulţime de bărbaţi şi de femei care deja au vizitat nu ştiu câte învăţăminte. Ei au venit deci şi la noi şi după câtva timp, crezând că au învăţat ceea ce era de învăţat, au plecat în altă parte… să înveţe încă altceva ! Dar ce muncă interioară se poate face în astfel de condiţii ? Am regăsit pe unii dintre ei, ani de zile mai târziu, că au continuat să alerge peste tot şi nicăieri, iar faţa lor răvăşită arăta că ei nu au făcut nici un fel de progrese în sensul adevăratei spiritualităţi. Nu neg faptul că este interesant sau chiar util de a cunoaşte toate tentativele pe care oamenii le-au făcut timp de secole şi milenii pentru a percepe misterele universului şi a se apropia de Divinitate, dar aceasta nu ajunge. Din moment ce aceste religii şi sisteme filozofice nu vorbesc decât de splendoare, perfecţiune, divinizare, trebuie să faceţi un efort pentru a realiza acest ideal. Când vedem unii care sunt pe cale să facă discursuri asupra grandorii şi înţelepciunii Iniţiaţilor din trecut, atunci când este atât de evident că ei înşişi au rămas mici, meschini, slabi şi incapabili de a-şi conduce raţional viaţa lor, rămânem stupefiaţi. Cum nu-şi dau ei seama că sunt ridicoli şi că nu asta este spiritualita-tea ? Sper că veţi înţelege acum de ce nu doresc ca Fraternitatea să devină un târg unde găsiţi expus tot ceea ce există ca teorii şi practici religioase. Este posibil ca voi să găsiţi în Învăţământul nostru idei sau metode care există în alte forme de spiritualitate pentru că există anumite adevăruri fundamentale care se regăsesc peste tot, dar nu trebuie amestecat totul iar esenţial rămâne munca asupra sine însuşi. Diferenţa între un intelectual şi un adevărat spiritualist este că intelectualul a ales planul orizontal, vrând fără încetare să extindă câmpul cunoştinţelor sale, el

27

se dezvoltă în suprafaţă; pe când spiritualistul, care a ales linia verticală, începe să sape, să sape, până în ziua când petrolul ţâşneşte şi devine multimiliardar, pe când ceilalţi sunt în mizerie cu toate hectarele lor de teren. Deci iată, dacă vreţi să lucraţi ca noi, în profunzime, petrolul va ţâşni şi peste câtva timp veţi putea distribui gratis acest petrol întregii lumi. Şi cu atât mai rău pentru Iran, pentru Arabia Saudită, le vom face concurenţă: petrolul gratuit ! În fine, înţelegeţi cum vreţi. În fiecare zi veţi putea constata cât de deformat sunt. Da, dar este o defor-maţie care vă va duce foarte departe în fericire, libertate şi pace. Pentru moment, pe primul loc, sunt savanţii, literaţii, erudiţii. Dar în viitor, aceasta se va schimba şi în faţa celor care au lucrat pentru a obţine calităţi de bunătate, de puritate, de integritate, de nobleţe, lumea întreagă va veni să se încline. De aceea să ştiţi foarte puţin, dar deveniţi stăpânii voştri, atunci chiar natura va fi înaintea voastră, ascultătoare: ea vă ascultă, vă apreciază. Bineînţe-les, dacă am putea să le contopim pe cele două, să avem calităţi de caracter şi multă cunoaştere, ar fi ideal. Da, dar nu este prea mult timp, viaţa este aşa de scurtă !

(…)

Nu este suficient să înţelegem intelectual şi să expunem cu strălucire ceea ce am înţeles, trebuie ca această înţelegere să coboare în viaţa noastră cotidiană. Nu numai cuvintele noastre, dar şi actele, gesturile noastre, atitudinea noastră în viaţă trebuie să fie mărturia a ceea ce noi am înţeles. În acest sens Învăţământul nostru este unic.

-----

28

2

Din ce în ce mai multe ţări occidentale sunt invadate de învăţăminte venite din Orient. Nu eu voi fi acela care va nega valoarea acestor învăţăminte şi a acestor discipline milenare. Toate marile religii şi filozofii ale Indiei, Tibetului, Chinei, Japoniei, au fost vârfurile gândirii şi ale spiritualităţii. Dar ceea ce pun eu la îndoială este eficacitatea acestor “yoga” pentru occidentali, având în vedere mai ales modul în care ei le practică, chiar dacă cei care vin să-i înveţe sunt hinduşi, tibetani sau japonezi. Eu văd că pentru majoritatea dintre ei aceasta rămâne la nivel exterior, superficial. Cum pot ei să-şi imagineze că practica câtorva asane (poziţii), mudre (gesturi) şi recitarea a câteva mantre îi vor transforma ? Unii vor spune că erau poziţii ale lui Budha când el medita sub smochin şi că el a primit iluminarea. Este posibil, dar trebuie înainte luat în considerare ce fiinţă era Budha. Nu poziţiile pe care le-a luat, gesturile pe care le-a făcut, l-au determinat să fie Budha, ci calităţile sale excepţionale, iar acestea s-ar fi manifestat oricare ar fi fost poziţiile pe care le-ar fi luat. Eu nu spun că anumite poziţii, anumite mişcari nu contribuie la a sensibiliza omul faţă de curenţi foarte puternici sau benefici dar aceasta nu este deloc esenţial. Dacă omul nu are în el veritabile dispoziţii pentru viaţa divină, nici un fel de exerciţiu nu va putea acoperi această lacună. De aceea revin totdeauna la rolul predominant al mamei pentru destinul viitor al unui copil. Dacă ea nu pune în el grăunţe de o anumită calitate, cu toată ploaia şi soarele (simbolic vorbind) nici un fruct nu va creşte. Şi invers, chiar în cele mai rele condiţii, anumite fiinţe au devenit eroi şi Sfinţi pentru că ei posedau germeni de eroism şi de sfinţenie. Astfel se văd şi persoane la care sunt suficiente abia câteva eforturi pentru a reuşi în orice domeniu, pe când alţii pot să înveţe, să aibă profesori, să se exerseze zi şi noapte, nu este nimic de făcut, nu există grăunţe bune. Când eram în Japonia, am petrecut câteva zile într-o mânăstire budistă zen. Erau acolo 12 călugări foarte drăguţi, foarte simpatici. Ei mi-au dat chiar şi un mic templu, un pic izolat, pentru ca să nu fiu deranjat de zgomot. În fiecare dimineaţă participam la exerciţiile de meditaţie şi la ceremoniile lor. Şi sper, dragii mei fraţi şi surori, că veţi fi mândri să aflaţi că în fiecare dimineaţă, în faţa întregii mânăstiri reunite, în onoarea celor doi vizitatori care veneau din Franţa, se cânta Marseilleza şi se înălţa steagul francez. Ah, sunteţi miraţi ? Da, în fiecare dimineaţă era o mică ceremonie de câteva minute în cursul căreia se punea un disc cu Marseilleza apoi imnul japonez şi se înălţau cele două steaguri. Evident, era neaşteptat. Dar să revenim la exerciţiul meditaţiei sau Za-zen. Într-o sală cu zidurile complet goale, fiecare era aşezat în poziţia lotusului, pe o pernă, privind spre zid. Nu vă voi da detaliile acestei poziţii (cum să ţii capul, umerii, mâinile etc.), nu este util. Ceea ce era interesant, era prezenţa unui călugăr înarmat cu un

29

baston cu care lovea umărul celui care începea să aţipească sau care nu avea o bună poziţie. Deoarece omul poseda, se pare, la umăr, un centru nervos important, iar lovitura de baston în acel loc trebuia să armonizeze energiile, deci să trezească pe cel care doarme, dar şi să calmeze pe cel care este nervos. Pentru a face experienţa efectelor acestui baston, i-am cerut călugărului să-mi dea o lovitură. Dar el nu vroia, spunând că nu aveam nevoie. Din cauza insistenţelor el a sfârşit prin a accepta. Nu am simţit nimic extraordinar, poate tocmai pentru că eu nu aveam nevoie. Dar totuşi, aceasta avea o influenţă. Ceea ce m-a mirat la călugării acestei mânăstiri, de altfel la majoritatea călugărilor pe care i-am întâlnit şi care practicau zen-ul, era inexpresivitatea feţelor lor după meditaţie: nici o lumină nu-i luminează, nici o viaţă nu-i anima, iar la unii chiar, trasăturile sunt de o mare duritate. Bineînţeles, nu mă voi pronunţa asupra unei discipline pe care nu o cunosc bine, dar din punctul de vedere al veritabilei Ştiinţe iniţiatice, o meditaţie care nu este un contact cu lumea divină, care nu este susceptibilă de a l ă sa urme ale unei mari iubiri, a unei mari lumini, nu este utilă. Îmi veţi spune că scopul Za-zen-ului este de a opri gândirea, de a face vidul. Din nefericire, eu găsesc că în anumite cazuri acest vid se simte prea mult. Nu se poate lua ca scop al vieţii de a se aşeza şi de a face vidul. Că este util, uneori, nu spun nu şi încă există multe lucruri de spus asupra practicii vidului. Vă voi vorbi într-una din zilele acestea. În fine, eu o repet, nu vreau să mă pronunţ asupra unui subiect pe care nu-l cunosc suficient, dar gândesc că Zen-ul, ca şi yoga, sunt discipline foarte vechi, puse la punct de fiinţe de o excepţională elevaţie spirituală, dar că ele nu mai sunt practicate în acelaşi spirit, chiar în ţara lor de origine. Eu gândesc şi că modul în care Occidentalii se aruncă asupra lor este, în anumite cazuri, destul de îngrijorător. Deoarece este o iluzie să crezi că fără o ştiinţă precisă, privitoare la structura omului şi a raporturilor sale cu universul, fără anumite reguli de viaţă foarte stricte, fără un înalt ideal de iubire şi de fraternitate, câteva poziţii vor permite obţinerea unor mari rezultate spirituale, cum o cred unii. Este o iluzie tot atât de mare că, a crede că mergând în fiecare duminică să îngenuncheze la slujbă, să ia apă sfinţită, să facă semnul crucii şi să primescă împărtăşania, un creştin va fi vizitat de Duhul Sfânt. Asupra a ceea ce trebuie să lucrezi, este viaţa. De ce viaţa ? Vă voi da un exemplu. Sunteţi pe cale să citiţi, să presupunem, un roman, această lectură face apel la inteligenţa voastră, la sensibilitatea voastră, dar şi la voinţa voastră, cel puţin pentru a ţine cartea ! Dar iată că deodată un tablou agăţat de zid se desprinde, îl primiţi pe cap şi leşinaţi. Acum nici inteligenţa voastra, nici sentimentul vostru, nici voinţa voastră nu funcţionează, dar viaţa continuă în voi şi graţie ei, dintr-un moment în altul, celelalte activităţi se vor putea relua. Din moment ce există în om o mişcare (viaţa) care nu se întrerupe niciodată, Iniţiaţii au făcut din aceasta principalul lor centru de interes. De aceea ei îi învaţă pe discipolii lor că orice s-ar întâmpla, ei nu trebuie niciodată să uite că Inteligenţa Cosmică le-a dat posibilitatea de a-şi continua activitatea lor. Pe rest,

30

nu se poate conta, deoarece acesta poate, dintr-un moment în altul, să lipsească, dar această impulsiune, această vibraţie, viaţa, este totdeauna acolo şi asupra ei trebuie lucrat, deoarece de la ea vin veritabila cunoaştere şi adevăratele puteri. De aceea nici o gimnastică, nici un fel de yoga, nici o poziţie a oricărei discipline ar fi, nu poate fi o soluţie într-adevăr eficace şi definitivă. Trebuie căutat mult mai departe, trebuie căutată viaţa care vine de la sursă. Corpul fizic nu este decât o formaţiune tardivă o spiritului şi nu trebuie să vă iluzionaţi asupra posibilităţilor materiei. Oricare ar fi bogăţiile pe care ea le conţine – şi ea conţine multe – aceste bogăţii sunt limitate. Priviţi corpul fizic, el nu este capabil de a se manifesta decât pentru că este animat de acest ceva pe care noi îl numim spirit sau suflu vital, iar când acest suflu părăseşte corpul, nu mai este capabil de nimic. Nu trebuie deci să vă înşelaţi. Spiritul este capabil să meargă să se instaleze într-un copac sau într-o piatră şi să facă muncile sale, dar când el se retrage, s-a sfârşit. Deci, tuturor celor care sunt adepţi ai Hatha-Yoga sau Za-zen, eu pot să le spun că tot ceea ce li se predă ca practici este magnific, dar că nu graţie unor poziţii vor deveni Budha sau vor primi iluminarea. Se poate deveni Budha chiar fără a practica niciuna din aceste discipline. Eu le spun chiar că ei pot deveni mai mult decât Budha. Da, dacă ei sunt înflăcăraţi de focul iubirii divine, ei o pot face. Iar această iubire, în tot cazul, nu se trage din corpul fizic. Corpul fizic nu face decât să primească această iubire care vine de sus şi el beneficiază de ea. Sunt întotdeauna mirat de a vedea că atât de puţini oameni au înţeles că viaţa spirituală este într-adevăr viaţa spiritului, ei se împiedică de tot felul de lucruri care îi limitează şi limitează spiritul. Se pot produce evenimente în existenţă care fac imposibilă practica exerciţiilor pe care suntem obişnuiţi să le facem în fiecare zi, atunci este asta, oare, un motiv pentru a nu mai avea contact cu spiritul ? De ce să se dea o asemenea importanţă slujbei, de exemplu, sau altor ritualuri şi ceremonii ? Spiritul, el, nu are nevoie de toate aceste forme, el este deasupra lor, din moment ce el le-a creat, el nu depinde de ele. În orice situaţie, în orice poziţie, voi puteţi intra în contact cu spiritul. Atât timp cât sunteţi ataşaţi de anumite forme, vă limitaţi, pe când viaţa spirituală este domeniul nelimitatului. Trebuie insistat asupra vieţii, deoarece viaţa aparţine tuturor creaturilor. Nu au toate inteligenţă, iubire, frumuseţe sau credinţă, dar toate sunt vii. Trebuie deci să începeţi cu viaţa deoarece, graţie ei, vă veţi putea extinde după aceea în toate direcţiile. Da, viaţa, mai înainte de toate viaţa. Curăţaţi sursa pentru ca viaţa să ţâşnească şi după aceea veţi avea înţelepciune, putere, iubire, frumuseţe, bogăţie şi fericire.

-----

31

3

Medicina a obişnuit foarte rău oamenii. Au dureri de cap, crize de ficat, crampe de stomac sau alte indispoziţii, ei vor găsi întotdeauna într-o farmacie ceva pentru a le trece indispoziţiile… şi există chiar şi pilule pentru a deveni vesel dacă sunteţi trist. Din nefericire, în viaţa spirituală nu există pilule. Clarvederea, puterile magice, virtuţile care pot face din voi un Iniţiat, voi înşivă trebuie să le dezvoltaţi. Chiar dacă voi vă serviţi de cărţi, ele vă dau exerciţii de făcut. Oh, evident, dacă ţineţi aşa de mult, veţi sfârşi prin a găsi un şarlatan care vă va promite cerul şi pământul. Dar el va începe prin a vă lua toţi banii voştri şi apoi “la revedere, la revedere”, nu veţi mai vedea pe nimeni. Un adevărat Maestru vă prezintă toate metodele, dar voi sunteţi cei care trebuie să faceţi munca pentru a obţine ceea ce voi doriţi, el nu o va putea face în locul vostru, aceasta nu va servi de altfel la nimic. Pentru a se menţine o achiziţie spirituală, un dar psihic, trebuie să vină din interior, din eforturile voastre, din munca voastră. Deci, un Maestru vă poate deschide uşi, dar voi sunteţi cei care trebuie să intraţi, el nu vă va împinge cu forţa, iar dacă vede că voi avansaţi, vă va deschide noi porţi. De fiecare dată când Maestrul vede că faceţi progrese, el vă prezintă un grad mai avansat iar voi sunteţi cei care trebuie să depăşiti acest nou grad. Dar ca şi copiii care vor totdeauna să fie luaţi în braţe, majoritatea oamenilor nu fac nimic pentru a se depăşi, le este frică. Le este frică de această perfecţiune pe care o doresc totuşi, dar pe care nu o realizează niciodată, pentru că interior rămân încă prea multe lucruri care nu sunt clare pentru ei. Încetaţi deci de a aştepta ca cineva, dintr-o dată, punând mâna asupra voastră sau pronunţând câteva formule magice, să vă dea iluminarea. Nimeni, nici măcar Maestrul vostru, care este aproape de voi, nu o va face. Nu aşteptaţi miracole. Cele mai mari miracole sunt deja aici, în jurul vostru, în fiecare minut al fiecărei zile. Se cer întotdeauna evenimente senzaţionale, dar chiar dacă aceste evenimente se produc, cei care asistă uită foarte repede. Au existat în trecut Iniţiaţi care făceau minuni. Bineînţeles, un anumit timp oamenii erau impresio-naţi, dar aceasta nu-i împiedica să continue să se amuze şi să comită crime. Şi priviţi-l pe Iisus, el făcea miracole în faţa unei mulţimi entuziasmate… Iar după ce l-au primit triumfal în Ierusalim strigând “Osana, Fiul lui David”, puţin timp după aceea, aceeaşi mulţime, striga: “Crucificaţi-l !”. Deci, deseori, a face miracole nu serveşte decât la a amuza publicul. Miracole, pentru mine, sunt soarele care răsare, o floare care se deschide, un copil care surâde, o insectă care îşi croieşte drum în iarbă. Miracole sunt stelele, este omul însuşi, modul în care este construit… Iar cel mai mare miracol este transformarea inimii umane. De ce? Pentru că este lucrul cel mai dificil.

32

Pentru a se transforma, fiecare trebuie să facă eforturi, deoarece transforma-rea nu poate veni mecanic, din exterior. Când veţi înţelege aceasta, va fi un foarte mare lucru rezolvat în Fraternitate. Hinduşii spuneau: “Când discipolul este pregătit, Maestrul apare !”. Această frază este foarte profundă, ea arată că întotdeauna discipolul este cel care trebuie să facă eforturi pentru a atrage ajutorul. Odată ce eforturile sunt făcute, ajutorul vine, este sigur. Există o lege universală de iubire şi întrajutorare, dar care nu se poate declanşa decât dacă voi înşivă faceţi eforturile. Nu mai contaţi pe miracole care, după părerea voastră, Maestrul vostru trebuie să le facă pentru voi şi veţi avansa rapid deoarece, în acest moment, Maestrul vostru poate să vă ajute mult mai bine. Pare misterios dar, de fapt, când voi sunteţi tot timpul fixat asupra cuiva, aşteptând de la el, voi îl paralizaţi. El nu poate deci să facă nimic pentru voi, iar voi rămâneţi sterili. Deci, munciţi, pregătiţi-vă. În momentul în care veţi fi pregătiţi, veţi primi ajutor. Este exact ca în munca alchimică, când materia este pregatită, spiritul universal coboară pentru a o însufleţi, iar după aceea, cu o foarte mică cantitate din această materie, alchimistul poate transforma toate metalele în aur. Creştinii sunt mândri de Iisus: “Domnul nostru Iisus… nimeni nu este mai mare ca el !”. Da, dar Iisus este Iisus… iar ei, ce sunt ? Idioţi şi leneşi care nu fac nimic pentru a deveni ca Iisus. Nu este suficient să te bucuri că Iisus a fost o divinitate. Măreţia lui Iisus nu-i autorizează pe creştini de a rămâne nişte pigmei, ei trebuie să devină ca el. Iată adevărata filozofie. Şi nu este vorba numai de creştini, toţi: musulmani, budişti, evrei… sunt mândri, pentru că au în spatele lor pe Mahomed, Budha, Moise şi toate cărţile sacre. Dar faptul că ei înşişi sunt slabi, tenebroşi, răi, nu are nici o importanţă, ei aparţin unei religii formidabile şi se împăunează cu asta. Priviţi doar cum creştinii celebrează naşterea lui Iisus: ce eveniment extraordinar, trebuie sărbătorit ! Şi cum ? Făcând chefuri, îmbătându-se… Ce fericit trebuie să fie Iisus când vede că se celebrează naşterea sa prin acte care sunt exact opusul Învăţământului său !... Vine epoca în care omul trebuie să înceteze a mai conta pe grandoarea religiei sale şi a fondatorilor ei şi de a se preocupa de ceea ce este el însuşi. Bineînţeles, să se sprijine pe Iniţiaţi, pe cărţile sacre, este normal, este chiar de dorit, dar ca el să se mulţumească de a se făli cu religia sa, rămânând el însuşi fiinţa cea mai mediocră, nu, aceasta nu mai trebuie să existe. Văd bine şi că mulţi printre voi îşi spun “Ah, Maestrul nostru este formidabil, el face asta, el face aia”, dar ei nu vor face nimic pentru a se ameliora. Atunci, eu nu sunt prea fericit ca să se facă gargară aşa cu numele meu fără a se face eforturi pentru a imita modul meu de a acţiona sau de a vedea lucrurile. Pentru fraţi şi surori, ceea ce eu fac este treaba mea, dar ei continuă liniştiţi să facă ce le place. Ei pun poza mea peste tot, ar merge să se bată dacă ar trebui pentru a susţine că au cel mai bun Maestru, cel mai mare, cel mai extraordinar, dar a-l imita în atitudinea sa, în filozofia sa, nu. Un Maestru este

33

făcut pentru a fi slăvit, asta este, dar nu pentru a fi imitat. Dumnezeul meu, ce mentalitate ! Iar voi nu puteţi spune că este fals, ceea ce spun eu aici. Deci, voi la fel, opriţi-vă de a mă slăvi şi decideţi-vă de a lua câte ceva din ideile mele şi a le aplica, ar fi mult mai bine. A venit timpul acum de a nu vă mai comporta ca nişte copii. La ce vă foloseşte de a avea un Maestru, dacă este pentru a continua să trăiţi oricum şi să faceţi tot ce vă place ? Maestrul este ireproşabil – şi trebuie să fie ireproşabil – aceasta vă ajunge. De altfel, ştiu că dacă eu aş fi acela care mi-aş permite cea mai mică încălcare aţi fi indignaţi şi m-aţi părăsi spunând că eu v-am dezamăgit pentru că nu semăn exact cu imaginea pe care voi vi-o faceţi despre un Iniţiat, un Maestru. Eu trebuie să fiu ireproşabil, pe când voi, vă puteţi permite orice ! Voi puneţi Iniţiaţii într-o lume aparte, este foarte onorific pentru ei, sunt foarte măguliţi, dar ar fi preferabil ca voi să decideţi de a intra în aceeaşi lume cu ei, pentru că vă veţi simţi obligaţi de a ameliora modul vostru de a trăi. Voi gândiţi că Iniţiaţii sunt foarte puri, foarte nobili şi că aşa şi trebuie să fie, dar ceea ce voi faceţi, ce importanţă are ? Ei bine, tocmai, este foarte important. De acum înainte voi trebuie să învăţaţi să cereţi de la voi înşivă ceea ce cereţi de la Iniţiaţi. Doriţi ca ei să fie cinstiţi, să nu vă rătăcească, să vă ajute ? Ei bine, cereţi acelaşi lucru de la voi înşivă faţă de alţii. Deci, dragii mei fraţi şi surori, dacă luaţi în serios toate adevărurile pe care vi le-am prezentat timp de ani de zile, dacă în fiecare zi vă opriţi asupra unei idei ca asupra unei fiinţe care vă vine din Cer, o lume nouă se va dezvălui în faţa voastră. Nu uitaţi că entităţile de sus observă cum voi consideraţi adevărurile pe care vi le aduce un Maestru. Un Maestru este ca un trimis, un ambasador care reprezintă o întreagă ţară – Cerul – şi având pentru el consideraţie, voi arătaţi că respectaţi şi ţara care l-a trimis. Cerul mă inspiră să vă spun ceea ce este necesar pentru evoluţia voastră şi dacă voi nu luaţi cuvintele mele în serios, cum puteţi să-l convingeţi de respectul vostru şi de iubirea voastră pentru el ? Nu veţi putea. Şi văzând neglijenţa voastră Cerul vă va retrage ajutorul său. Pentru a atrage bunavoinţa Cerului trebuie să începeţi cu începutul: trebuie să luaţi în serios trimişii săi. Voi nu ştiţi câte spirite s-au angajat să vă ajute prin mine. Da, mii de entităţi au venit pentru a vă face să evoluaţi şi dacă priviţi toate acestea cu lejeritate, cu atât mai rău pentru voi, eu continui să-mi fac munca, chiar dacă voi nu înţelegeţi. O voi face în pofida voastră, iar eu voi fi cel care va beneficia. Eu aş vrea ca şi voi să puteţi beneficia, dar să o ştiţi, nu va fi posibil decât dacă începeţi să înţelegeţi câte entităţi şi forţe sunt angajate în această muncă a Marii Fraternităţi Albe Universale şi să vă decideţi să vă schimbaţi viaţa pentru a participa în mod serios la această muncă.

(Volumul 30, pag. 147 – 173)

“Eu ştiu că voi nu puteţi înţelege încă ce bogăţie inapreciabilă vă dau. Dar dacă o fac, este pentru plăcerea mea, pentru bucuria mea, eu sunt cel care înflo-

34

resc dându-vă aceste bogăţii. Deci acum, haideţi, porniţi în această munca !”. (Volumul 30, pag. 249)

Instrucţiuni pentru grupuri

Maestrul zice:

1. Că noi trebuie să lucrăm după metodele naturii.2. Că aceste metode trebuie să fie aplicate după necesităţile care se

adeveresc a fi cele ale timpurilor prezente. Este deci indispensabil ca grupurile fraterne să ştie în mod clar care sunt, după Maestru, necesităţile actuale şi care este munca ce trebuie făcută, cât şi metodele de folosit pentru a ajunge la rezultatul căutat.

Necesităţi ale epocii actuale

Epoca noastră este plasată sub semnul Vărsătorului. Iată ce spune Maestrul: “Timpurile pe care umanitatea le traversează în acest moment sunt timpuri de tranziţie. O nouă epocă începe pentru lumea întreagă. Ceva nou se introduce în lume. Din centrul cosmic al vieţii iese un nou val care poartă în sine tot ceea ce trebuie pentru o viaţă nouă, pentru o cultură nouă. Pământul intră într-o altă regiune (regiunea unei materii virgine) care îi va infuza un nou impuls vital pentru dezvoltarea sa. Dar acest proces nu începe imediat. Umanitatea trebuie, înainte de toate, să lichideze complet ceea ce este vechi şi să se pregătească după aceea în mod serios pentru a intra în acest mediu nou şi în aceste condiţii noi. Tocmai acest proces de lichidare – în acelaşi timp şi pregătitor – ocazionează toate aceste crize, aceste perturbaţii sociale, politice, religioase şi morale care apasă aşa de greu asupra umanităţii, copleşind-o de suferinţe extraordinar de vii. Acest val de foc este deja activ în lume, el transformă tot pe pământ, el schimbă până în temelie întreaga ordine a vieţii omului, pentru că vizează centrul însuşi al fiinţei sale. El încearcă, înainte de toate, să transforme eul-conştient al individului, să facă să treacă centrul vieţii sale de la conştiinţa personală la conştiinţa cosmică, de la particular la colectiv.

-----

“Toţi cei care vor reuşi să se pună în armonie cu vibraţiile acestui val de foc vor fi antrenaţi în ritmul său şi vor intra în noi şi bogate condiţii de dezvoltare. Ei se vor pregăti să intre în noua cultură, cultura iubirii, a cărui expresie socială va fi fraternitatea între oameni, uniunea popoarelor în numele principiului iubirii”.

35

De altfel Maestrul spune că:

Realul este ceea ce omul poate simţi în orice moment. Idealul este spre ceea ce el tinde. Viaţa oamenilor oscilează între aceşti doi poli: realul şi idealul. Omul nu poate eluda realul, care îl constrânge; nu se poate lipsi de ideal, care este ceea ce îl face să avanseze.

-----

Realul în lume este iubirea şi virtuţile care emană iubire. Idealul este înţelepciunea, este cunoaşterea care emană înţelepciune. Prin inima sa omul învăţa să cunoască bucuria şi supărarea, face cunoştinţă cu realul. Prin inteligenţa sa el învaţă să cunoască lumea exterioară studiind legile şi fenomenele naturii, deci face cunoştinţă cu idealul. Până aici oamenii nu au progresat în viaţă, pentru că ei studiază realul cu inteligenţa lor şi idealul cu inima lor. Ori, aceasta este imposibil. Deci, după Maestru, timpurile actuale cer, de la fiecare discipol, două lucruri: 1. Lichidarea trecutului său, a ceea ce este vechi în el. 2. Deplasarea centrului său de viaţă de la conştiinţa personală la cea cosmică, colectivă. Metoda care trebuie folosită pentru a realiza simultan cele două lucruri este transformarea radicală a mentalităţii sale, adoptarea punctelor de vedere noi pe care le dă Învăţătura Maestrului. Adevărata muncă nu va începe decât după desăvârşirea acestei transformări.

Transformarea mentalităţii

În loc de a gândi realul, discipolul trebuie să înveţe a-l simţi. În loc să simtă idealul, el trebuie să înveţe a-l gândi. Actualmente, într-adevăr, oamenii gândesc bunătatea, fraternitatea, iubirea, dar ei nu le simt. De aici această discordanţă între cuvintele lor şi actele lor. Gândim pacea, dar facem război. De altfel, fiecare suspină, prin inimă, după ideal, fără ca nimeni să-l gândească. Se speră într-un viitor miraculos, dar avem capul umplut de gânduri de distrugere, de ură. (…???...) A învăţa să simţim se realizează prin inimă. A învăţa să gândim se realizează prin intelect. Intelectul şi inima, spune Maestrul, reprezintă doi poli contrari. Unul este masculin, electric, altul este feminin, magnetic. Intelectul lucrează în singurăta-

36

te, este creator, analizează, separă, decupează, critică, desface lucrurile. Inima, lucrează în mijlocul colectivităţii, este constructoare, socială, conciliantă, ea adiţionează, reuneşte, leagă lucrurile între ele şi face fără încetare sinteze. Această divergentă între intelect şi inimă crează deci două câmpuri de lucru diferite, permiţând obţinerea de rezultate diferite şi prin urmare, utilizându-le cu înţelepciune şi discernământ, o transformare a fiinţei. Câmpul de lucru colectiv este rezervat inimii. Câmpul de lucru personal este rezervat intelectului. Un al treilea câmp de lucru vine să se adauge la primele două. Maestrul spune, într-adevăr: “Gândurile şi sentimentele trebuie să fie concentrate asupra unui scop comun şi nu să fie dispersate. În omul perfect există un ritm care regularizează gândurile, sentimentele şi acţiunile. Acest ritm introduce în el armonia şi îl pune pe el însuşi în armonie cu toată natura”. De altfel, învăţătura Maestrului insistă asupra acestei necesităţi de a gândi ceea ce simţim şi de a acţiona după cum am gândit şi simţit totodată. În rezumat, discipolul trebuie să desăvârşească transformarea mentalităţii sale cu ajutorul următoarelor trei moduri de lucru:

1. Munca emotivă de învăţare a senzaţiilor de iubire, de fraternitate, de bucurie, de blândeţe, de pace, de bunătate etc., adică învăţarea realului.

2. Munca intelectuală de studiu, de meditaţie a senzaţiilor resimţite şi studiu al învăţaturii.

3. Punerea în aplicaţie a senzaţiilor simţite şi studiate, în viaţa curentă, familială şi socială.

Prima muncă trebuie să fie făcută în mijlocul grupurilor fraterne şi prin inimă. A doua muncă va fi făcută prin intelect şi în singurătate.

(1)

Munca colectivă de învăţare a virtuţilor

Emoţiile sunt comunicative. Resimţite în grup, ele sunt cu mult mai puterni-ce şi efective. Maestrul spune că oamenii nu vor putea să se smulgă de senzaţiile vechi pe care le-am cultivat până aici, dacă ei nu învaţă să simtă altele în grup. Trebuie ca noile senzaţii să fie foarte puternice pentru a lua locul celor vechi, pentru a fi net deosebite de ele. Munca fraternă este deci baza învăţăturii Maestrului. Nimeni nu se poate dispensa fără a renunţa la această învăţătură. Maestrul spune: “Omul trebuie mai întâi să simtă lucrurile, apoi să vină la gândire. Pentru ca gândurile să fie drepte şi elevate, folosirea muzicii este necesară”.

37

Munca grupurilor este deci cea care trebuie să ocupe primul loc. Este fundamentală deoarece prepară munca gândirii şi, în fine, cea a voinţei. Fără această muncă de grup, munca intelectuală personală nu este posibilă, nici aplicabilă în viaţa cotidiană, pe bazele învăţăturii. A învăţa să simţim corect şi a avea zenzaţii elevate, este deci o muncă de primă importanţă pentru grup. Accentul trebuie pus pe toate ocupaţiile colective emotive şi nu asupra celor intelectuale. Nu ne reunim pentru a câştiga noi cunostinţe intelectuale, ci pentru a simţi împreună aceleaşi stări emotive, aceleaşi vibraţii. Până acum, ceea ce oamenii au învăţat să simtă împreună, în grup, au fost invidia, gelozia, ura, prostia, frica, lăcomia, desfrâul etc. Pentru acest motiv gândurile umanităţii nu dau naştere decât la acte ordinare şi inferioare. De acum înainte este vorba de a simţi în grup pacea, bucuria, iubirea, încrederea, bunătatea, blândeţea, dezinteresul etc., adică toate virtuţile. Pentru a face ca inimile să vibreze astfel la unison, nu există – spune Maestrul – decât un singur mijloc: a cânta împreună. Cântecul trebuie deci să ocupe un loc principal în grupuri, la fel ca şi muzica. A ne ruga şi medita împreună realizează uniunea pe plan mental; a mânca împreună în linişte şi meditaţie realizează uniunea în planul fizic; dar doar muzica permite uniunea sentimentelor. Aceasta grupul nu trebuie să o uite niciodată şi să facă din aceasta o regulă de muncă.

Cântec

Scopul urmărit în grup fiind de a ajunge să vibrăm împreună aceleaşi emoţii şi senzaţii. Cântecul nu trebuie deci să fie mecanic, maşinal; de altfel, el trebuie să fie continuat până când s-a putut obţine rezultatul căutat. Fiecare cântăreţ trebuie să cunoască sensul cuvintelor cântecului pe care-l cântă. În caz contrar, el trebuie să se lase ghidat de melodia şi de ritmul cântecului. Ei trebuie să cânte din tot sufletul său, dându-şi osteneala să simtă ceea ce exprimă şi cu toată convingerea. El trebuie să trăiască cântecul cu toată fiinţa sa, uitând absolut totul din viaţa sa cotidiană, pentru a se pierde fără restricţie în senzaţia exprimată, în mod absolut aşa cum o face copilul care cântă. Fiecare cântec trebuie să fie repetat până când se obţine o armonie, o fuziu-ne emotivă reală. Fiecare trebuie să se estompeze în faţa entităţii grup şi să cânte până în momentul când simte că grupul cântă ca şi cum ar fi o singură persoană, neavând decât o singură emoţie. Când fiecare cântă în maniera sa, persistând în a-şi conserva inflexiunile particulare şi nuanţele personale, este imposibil de a obţine fuziunea emotivă a grupului. Cântecul poate dura mai multe ore fără inconveniente, dacă grupul are timp. Este preferabil să se sacrifice celelalte

38

ocupaţii decât să se înceteze cântecul înainte ca el să fi produs efectul căutat în suflete.

Rugăciune şi meditaţie

Uniunea în planul mental se realizează prin rugăciune şi meditaţie tăcută, în comun. Durata acestor momente de tăcere nu trebuie să depăşească unul la două minute fiecare dată, deoarece gândurile celor care se roagă sau meditează se pierd foarte repede asupra unor subiecte ordinare sau rătăcesc dacă atenţia este reţinută prea mult timp. Maestrul spune că noi nu ştim încă să gândim, nici să medităm. Trebuie deci să învăţăm să o facem şi nu “să ne prefacem” aşa cum este cazul când medităm prea mult timp. Un minut de muncă perfectă valorează mai mult decât o oră de muncă dezordonată.

Alte ocupaţii ale grupului

Grupul are interesul să citească o conferinţă a fratelui Mikhael sau a Maestrului Peter Deunov, dar el nu trebuie să transforme aceasta într-o muncă intelectuală. Conferinţa citită trebuie să fie ascultată pentru a fi SIMŢITĂ. Fiecare “se va lăsa dus”, relaxat, de impresiile pe care lectura le va trezi în el, fără a analiza, critica sau discuta în sinea lui ceea ce aude. Munca colectivă trebuie să rămână o muncă de inimă şi nu de intelect. Din acest motiv, lectura nu trebuie continuată de nici un comentariu personal, de nici o discuţie sau reflecţie. Fiecare trebuie, din contră, să păstreze ca o comoară impresiile resimţi-te şi să fugă de tot ceea ce ar putea să i le şteargă.

Reguli de respectat

Pentru a menţine armonia în grup, odată ce ea este stabilită şi pentru a permite de a o crea mai uşor, fiecare trebuie să vină într-o stare de spirit pregătită. Înainte de reuniune, fiecare trebuie să alunge din el orice preocupare terestră, să uite toate grijile cotidiene şi să dorească să fie pe de-a întregul liber interior pentru a putea vibra emoţii noi. Această munca de pregătire este mai bună dacă este făcută pe un timp cât mai lung posibil, înainte de a ne duce la reuniunea grupului.

Grupul este locul unde fiecare vine pentru a învăţa să vibreze virtuţi şi să radieze vibraţia sa

39

Aceasta nu se poate face dacă suntem preocupaţi de lucrurile vieţii ordinare sau nemulţumiţi sau indispuşi. Când suntem într-o stare de furie, de tristeţe, de descurajare, vibrăm atât de puternic încât nu putem ajunge să vibrăm virtuţi. Trebuie deci să ne debarasăm în prealabil de aceste stări şi, ceea ce este mai bine încă, să pierdem obiceiul de a le trăi. Obişnuindu-ne a nu tolera în noi aceste stări în viaţa curentă, nu vom avea nici o dificultate pentru a ne pregăti pentru reuniuni. Virtuţile nu se pot dezvolta decât în contact cu alţi oameni. Grupul este un centru unde se realizează contacte alese; acolo fiinţele vibrează toate, atât cât o pot exprima, virtuţi, facilitând prin atitudinea lor interioară sarcina celorlalţi. Nicăieri altundeva nu vom găsi un mediu atât de favorabil la vibraţia emoţiilor superioare colective. Cântecele Maestrului, conferinţele, inspiră sentimente şi gânduri elevate pe care nu avem decât să le lăsăm să răsune în sinea noastră.

Nu trebuie să venim la grup pentru a câştiga cunoştinţe, ci pentru a vibra cu ceilalţi şi pentru a radia virtuţi.

A SIMŢI este cuvântul de ordine al muncii colective – A SIMŢI COLECTIV. Pentru a face această muncă posibilă trebuie să ne impunem regulile următoare: a) Niciodată să nu discutăm în grup. b) Niciodată să vorbim toţi în acelaşi timp sau în mici grupuri. Conversaţia trebuie să rămână generală. Cel care are cuvântul trebuie să fie ascultat de toţi deodată. Fiecare poate vorbi la rândul său, dar în acelaşi mod. Grupuleţele (“bisericuţele”) sunt de evitat. Într-un mod general, niciodată nu trebuie să acţionăm astfel încât să rupem armonia, unitatea, munca colectivă şi nici să introducem senzaţii discordante, neconforme celor pe care grupul le simte la un moment dat.

-----

(2)

Munca intelectuală de studiu solitar

Această muncă trebuie făcută când suntem singuri. Este strict personală, contrar celei de grup. Totodată, este bazată pe fructele muncii în grup. Discipo-lul care a asistat la o reuniune şi care a încercat să vibreze în grup virtuţi, trebuie acum să studieze prin analiză şi simţ critic atitudinea sa în grup. El trebuie să studieze cu ce facilitate a simţit, cum, de ce a putut radia un sentiment sau altul etc. Tot acest studiu trebuie să fie făcut utilizând datele Învăţăturii Maestrului, criteriile de judecată pe care ea le conţine.

40

Pe timpul acestei munci personale şi tăcute, discipolul nu utilizează decât intelectul său care poate atunci, fără nici un inconvenient, să critice, să analize-ze, să disece, să separe, să trieze, să desfacă, să domine, sa dicteze ordine, să acţioneze ca un tiran. Maestrul zice că noi trebuie să acţionăm faţă de ceilalţi ca o femeie, adică prin inimă şi că noi trebuie să fim bărbaţi faţă de noi înşine, adică să acţionăm prin intelect. Munca de studiu solitar permite deci intelectului de a se manifesta în plenitudine şi fără nici un pericol pentru discipol, nici pentru ceilalţi. Pentru această muncă de analiză a sinelui, de redresare, să fie posibilă, trebuie, evident, să cunoaştem două lucruri:

1. Criteriile de judecată date de Maestru, care permit o introspecţie corectă.2. Regulile învăţăturii, metodele indicate pentru a obţine corecţiile şi

purificarea recunoscute ca necesare. Deci se impune studiul conferinţelor, pentru a cunoaşte aceste criterii şi aceste reguli. Acest studiu face parte din munca solitară. Studiul conferinţelor urmărite în singurătate diferă total de cele urmărite în grup. În grup învăţăm să SIMŢIM conferinţele, în singurătatea camerei noastre le ANALIZĂM, le COPIEM, DESCOPERIM REGULI etc.

A munci intelectual, cum se face de obicei, nu corespunde acestui studiu intelectual propus de Maestru. Aici intelectul conduce observaţiile şi investigaţi-ile sale asupra discipolului însuşi, asupra senzaţiilor pe care le-a trăit. El critică deci discipolul şi nu un autor oricare, el studiază propriile sale opinii pentru a le îndrepta şi nu ale altora. Nu face act de cunoaşterea sa decât pentru a-l reforma şi a-l transforma pe discipol. Iată singurul mod de folosire corectă a intelectului. De acum înainte intelectul nu trebuie să servească decât pentru a lumina şi purifica inima şi acţiunile.

(3)

Aplicaţia virtuţilor

Munca de punere în practică a virtuţilor pe terenul vieţii curente depinde de voinţă. O virtute care a fost simţită pe timpul muncii grupului, apoi cu grija studiată pe timpul muncii personale intelectuale va trebui să fie cauza manifestării unui comportament nou în viaţa cotidiană. Din moment ce inima ştie să o radieze şi intelectul cunoaşte condiţiile manifestării sale, voinţa poate să o pună în practică în toate circumstanţele. Această muncă de punere în practică, de realizare, este încununarea eforturilor urmărite în grup şi în singurătate, conştient şi după

41

tehnica Învăţământului. Ea este cea care desăvârşeşte edificiul, care realizează echilibrul între om şi cosmos.

-----

Tripla muncă pe care o propune Maestrul permite să se formeze un triunghi: INIMA – INTELECT – VOINŢA. Formarea acestui triunghi în propria noastră viaţă este chiar activitatea nouă pe care o propune Maestrul oamenilor, cea care va permite transportul conştiin-ţei de la viaţa personală la cea colectivă. A intra în şcoala divină înseamnă a accepta să urmăm acest studiu particu-lar. Nu urmăm munca şcolii mulţumindu-ne să lucrăm urmând una sau două laturi ale triunghiului. Nu. Munca specială a şcolii divine este de a închide triunghiul, de a-l realiza prin însăşi viaţa noastră. Este deci legătura intimă a acestor trei activităţi ale inimii, intelectului şi voinţei, orientate toate trei spre transformarea fiinţei, care caracterizează Învăţământul Maestrului şi serveşte ca bază eforturilor discipolului. Numai cu preţul acestei triple activităţi vor face discipolii o operă utilă şi fecundă şi vor provoca în ei înşişi o nouă şi minunată creştere spirituală. De aceea discipolul trebuie să aducă toată sinceritatea sa, toată atenţia sa, toată bunăvoinţa sa muncii pe care este pe cale să o facă. Pe timpul reuniunilor trebuie să uite de tot mai puţin de grup. Pe timpul muncii sale personale şi pe timpul vieţii curente voinţa sa trebuie să se aplice pentru a fi un exemplu viu a tot ceea ce a înţeles şi a simţit. El trebuie întotdeauna să fie dedicat pe de-a întregul la ceea ce face, aşa cum sunt copiii.

Veritabilul discipol, spune Maestrul, este cel care ştie de ce a venit pe pământ şi cum trebuie să trăiască !

_____________________

---------------------

42

43