bioetica 2

2
BIOETICA SI AVORTUL Avortul reprezinta eliminarea produsului de conceptie din cavitatea uterina în primele 6 luni de sarcina. 1. Realitatea biologica a embrionului Patrunderea spermatozoidului în ovul, fuziunea celor doi gameti ai parintilor,duce la formarea zigotului-o noua entitate biologica.Fertilizarea in vitro demonstreaza ca unirea gametilor si dezvoltarea embrionului se pot realiza într-un mediu adecvat prin mecanisme autoconstructive. 2. Caracterul uman al embrionului Dupa fecundare si fuziunea celor doua patrimonii genetice, unul de orgine materna iar celalalt de origine paterna, autogeneza embrionului are loc în stadii successive conform unei legi biologice individualizate si controlate.Ca urmare, fiind un organism uman în dezvoltare, embrionul trebuie respectat ca oricare om si este imoral sa se accepte ca gravida are dreptul sa dispuna dupa bunul ei plac de soarta acestuia. Din punct de vedere etic si religios, avortul voluntar este condamnat. Dar atât timp cât realitatea demonstreaza ca avortul ilegal se practica (empiric sau clandestin de catre specialisti), multi specialisti considera necesara reglementarea legala aavortului, ca un fel de lege de prevenire. Prevenirea ar consta în diminuarea numarului de avorturi ilegale, practicate deobicei în conditii de stress si frecvent fara dotarile necesare si care pot fi urmate de complicatii nocive pentru gravida, precoce sau tardive.Problema legalizarii avortului este înca de actualitate si probabil va fi si în viitor. Solicitarea si acceptarea avortului ramân o problema de constiinta întrucât stau în calea nasterii unei vieti omenesti în curs de dezvoltare.

Upload: camy-palconi

Post on 03-Oct-2015

221 views

Category:

Documents


3 download

DESCRIPTION

bioetica2

TRANSCRIPT

BIOETICA SI AVORTULAvortul reprezinta eliminarea produsului de conceptie din cavitatea uterina n primele 6 luni de sarcina.1. Realitatea biologica a embrionuluiPatrunderea spermatozoidului n ovul, fuziunea celor doi gameti ai parintilor,duce la formarea zigotului-o noua entitate biologica.Fertilizarea in vitro demonstreaza ca unirea gametilor si dezvoltarea embrionului se pot realiza ntr-un mediu adecvat prin mecanisme autoconstructive.2. Caracterul uman al embrionuluiDupa fecundare si fuziunea celor doua patrimonii genetice, unul de orgine materna iar celalalt de origine paterna, autogeneza embrionului are loc n stadii successive conform unei legi biologice individualizate si controlate.Ca urmare, fiind un organism uman n dezvoltare, embrionul trebuie respectat ca oricare om si este imoral sa se accepte ca gravida are dreptul sa dispuna dupa bunul ei plac de soarta acestuia. Din punct de vedere etic si religios, avortul voluntar este condamnat. Dar att timp ct realitatea demonstreaza ca avortul ilegal se practica (empiric sau clandestin de catre specialisti), multi specialisti considera necesara reglementarea legala aavortului, ca un fel de lege de prevenire. Prevenirea ar consta n diminuarea numarului de avorturi ilegale, practicate deobicei n conditii de stress si frecvent fara dotarile necesare si care pot fi urmate de complicatii nocive pentru gravida, precoce sau tardive.Problema legalizarii avortului este nca de actualitate si probabil va fi si n viitor. Solicitarea si acceptarea avortului ramn o problema de constiinta ntruct stau n calea nasterii unei vieti omenesti n curs de dezvoltare..Concluzia etica este ca ovulul fecundat, zigotul si embrionul reprezinta o identitate umana n formare si este condamnabila orice actiune de suprimare sau alterarea integritatii.3. Avortul terapeuticTermenul de terapeutic este impropriu ntruct prin avort nu se trateaza sau ndeparteaza un fragment dintr-un organism sau organ bolnav ci se elimina un embrion(presupus sanatos), pentru a nu se agrava o afectiune patologica de care sufera gravida, agravare care n anumite cazuri ar putea fi urmata de decesul mamei. Deci n asemenea situatie sarcina constituie un pericol pentru sanatatea si viata gravidei.S-a acceptat o singura exceptie si anumeavortul indicat , n situatia n care evolutia embrionului este compromisa de o tumora uterina, dar care nu ridica nicio problema din punct de vedere etic. Exista si situatii n care avortul poate agrava o afectiune patologica cronica agravidei mai mult dect nsasi mentinerea sarcinii (boli cardiace, renale); n astfel decazuri este recomandata mentinerea sarcinii sub tratament si control medical de specialitate permanent. Progresul medicinii si al asistentei medicale impune o analiza riguroasa a afectiunilor patologice care n prezent reprezinta pentru gravida o indicatie de avort terapeuticFormele mascate de avortSunt reprezentate de produse farmaceutice si tehnici de control a nasterilor care produc:-uciderea fatului n uterul matern;-mpiedicarea ovulului fecundat sa se nideze n uter (interceptive);-oprirea n evolutie a sarcinii dupa fixarea embrionului n uter (contragestative).Acestea sunt denumite impropriu contraceptive. De altfel, si medicamentele propriu-zis contraceptive pot fi considerate amenintatori la adresa vietii.