1

INTRODUCERE

2

Am ales această temă a transplantului tocmai din motivul că el se practică în societatea actuală la un nivel destul de ridicat.

Pe cât mi-a stat în putinţă am încercat să reliefez caracterul etic al transplantului de diverse forme, ajutat fiind de analiza teologilor axaţi pe partea de bioetică.

Este posibil ca în incursiunea mea în acest amplu subiect al caracterului etic al diferitelor tipuri de transplant experimentate să fi omis unele aspecte, tocmai datorită vastităţii şi varietăţii acestui subiect.

Transplantul (fr.transplant) este un organ, parte dintr-un organ, ţesut etc. care este transplantat printr-o intervenţie chirurgicală.

Transplanta (fr. transplanter, lat. transplantare) este înlocuirea printr-o intervenţie chirurgicală a unui ţesut sau a unui organ bolnav cu un ţesut sau un organ sănatos de acelaşi fel1.

În linii generale şi introductive trebuie să admitem şi că problema etică, ce părea să se simplifice până în ultimii ani, devine acum din ce în ce mai complexă. La prima vedere s-ar părea că scopul fiind în mod clar terapeutic, o dată garantată condiţia constatării morţii pentru prelevarea din

1Dictionar Explicativ Al Limbii Române, (DEX), Academia Română Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”,Ediţia a II-a, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998 „transplantarea” pag. 1105

3

cadavru şi a bunei supravieţuiri a donatorului viu, problema etică devine simplă şi rezolvabilă în mod pozitiv.

Pe măsura progresului tehnicilor, sporirii cererilor, numărului restrâns de donatori, calităţii organelor susceptibile de a fi transplantate, problemele etice au devenit mai complexe.

Consimţământul în cunoştinţă de cauză din partea primitorului, libertatea donatorului şi a rudelor, dreptul societăţii de a preleva organele de pe cadavre în lipsa consimţământului explicit; liceitatea compensaţiilor; liceitatea unor transplanturi care pot influenţa identitatea persoanei ce primeşte, legitimitatea transplantului experimental, constatarea morţii pentru transplanturile de la cadavru " cu inima bătând" şi în fine, stabilirea criteriilor cu care să fie desemnate organele de transplantat între diferite persoane aflate în aşteptare2 : toate acestea sunt probleme complexe, multiple şi mai degrabă recente3.

Deasupra ipotezelor şi problematicilor particulare se află mereu problemele de fond ale întregii bioetici: raportul dominare-

2 Nannni G. Microallocazione delle risorse: il punto di vista del chirurgo, în Sgreccia E., Spagnolo A.G. (sub îngrijirea), Etica e allocazione delle risorse in sanita, Vita e Pensiero, Milano 1996, pp. 135-136.3 J.Dausset, I successi ed i limiti dei trapianti effettuati sull'uomo în Aa. Vv., Trapianto di cuore...pp. 12-42

4

respectare a persoanei faţă de natura corporală, raportul între tehnologie şi etică4.

Ca un corolar al acestei tehnologii a transplantului ar trebui să se vorbească şi de implantul de organe artificiale, care în sine nu face parte din abordarea transplanturilor de organe umane, dar deseori reprezintă o fază sau o alternativă.

În cele ce umează voi trata criteriile de judecată aspura caracterului etic al diferitelor tipuri de transplant experimentate în cateva cazuri concrete:

Principii generale

Principiile generale care definesc problema etică a transplanturilor sunt trei: apărarea vieţii donatorului şi a receptorului, tutelarea identităţii personale, consimţământul în cunoştinţă de cauză (informat).

Asupra fiecăruia dintre aceste principii trebuie să facem pe scurt câteva reflecţii.

Apărarea vieţii donatorului şi a receptorului

Poate părea mai puţin importantă liceitatea transplantului pentru a prelungi viaţa unui bolnav grav şi incurabil altfel; dar,

4 Cafarra, Scienza e tecnologia al servizio della vita

5

în realitate, reflecţia bioetică trebuie să fie aprofundată. Trebuie să se considere că, şi în ipoteza unui beneficiu efectiv al pacientului care primeşte organul, câteodată donatorului i se cere un anume prejudiciu, în cazul donatorului viu, în plus, nu întotdeauna viaţa prelungită a bolnavului care primeşte organul transplantat are o calitate satisfăcătoare.

Chiar şi în cazul prelevării organului ex cadavere se poate aduce ofensă vieţii dacă moartea nu a intervenit în mod efectiv sau nu a fost bine constatată.

În sfârşit, poate apărea în experienţa chirurgicală căutarea succesului cu orice preţ şi finalitatea experimentală, în dauna bolnavului care poate servi ca test pentru progresul tehnicilor chirurgicale.

De aceea, reflecţia morală trebuie să se caracterizeze prin acurateţe şi precauţie, dar rămânând deschisă adevăratului serviciu adus vieţii pacienţilor.

Principiul respectării vieţii fizice a persoanei comportă obligaţia "non disponibilităţii" corpului respectiv, decât doar pentru un bine mai mare al corpului însuşi (principiul totalităţii) sau pentru un bine moral mai mare, relativ la persoana însăşi. În cazul nostru principiul totalităţii sau terapeutic justifică de la sine liceitatea transplanturilor autoplastice (chiar şi cu caracter estetico-corectiv); invers, pentru a justifica transplanturile omoplastice (rinichi,

6

inimă etc) principiul totalităţii trebuie să concorde cu principiul solidarităţii şi socialităţii.

Catehismul Bisericii Catolice (CBC) care reţine transplantul de organe ca un act conform legii morale şi meritoriu numai dacă "daunele şi riscurile fizice şi psihice pe care le presupune donatorul sunt proporţionale cu binele căutat pentru destinatar. Din punct de vedere moral este inadmisibil să fie provocată în mod direct mutilarea invalidantă sau moartea unor fiinţe umane, chiar şi pentru a întârzia decesul altor persoane"5.

Sunt deci condamnabile din punct de vedere moral transplanturile cu caracter într-atât de riscant încât să fie considerate cu precădere experimentale.

CBC în paragraful 2295 spune că: ”Cercetările sau experimentele asupra fiinţei umane nu pot legitima acte care în sine sunt contrare demnităţii persoanelor şi legii morale… Experimentele asupra finiţei umane nu sunt legitime din punct de vedere moral dacă expun viaţa sau integritatea fizică şi psihică a subiecţilor la riscuri disproporţionate sau evitabile. Experimentele asupra fiinţelor umane nu sunt conforme cu demnitatea persoanei mai ales dacă au loc

5 Catehismul Bisericii Catolice, partea întâi, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, 1993, pag.480

7

fără consimţământul explicit al subiectului sau al celor îndreptăţiţi.”6

Criteriile care pot fi utilizate în selecţionarea pacienţilor care trebuie să acceadă la intervenţie. După părerea specialistilor sunt cel puţin trei aceste diferite criterii: un criteriu utilitarist, un criteriu cazual, un criteriu terapeutic.

După criteriul utilitarist, distribuţia organelor s-ar efectua pe baza criteriului productivităţii sociale prin care se alege ca primitor cu preferinţă acela care, o dată vindecat se va întoarce la viaţa de muncă. Criteriul cazual se bazează pe principiul imparţiaalităţii şi încredinţează distribuirea organelor de transplantat la întâmplare, conform priorităţii cererilor.

În sfârşit, criteriul terapeutic, pe care credem că îl împărtăşim, are în vedere unii parametri clinici, printre care: urgenţa, posibilitatea de reuşită a transplantării conform condiţiilor pacientului, previziunea ca organul să se poată implanta şi în ultimă instanţă, prioritatea cererii.

Alegerea pacientului care va fi supus intervenţiei trebuie să fie în primul rând informată de principiul nediscriminării: pentru nici un motiv, nici social nici rasial, celui care are în mod real nevoie şi îndeplineşte

6 Idem, pp. 479-480

8

condiţiile necesare intervenţiei nu trebuie să i se închidă posibilitatea de acces7.

Apărarea identităţii personale a primitorului şi a descendenţilor.

Problema morală se pune pentru transplantul de organe neexecutive dar structural legate cu gândirea şi identitatea biologică procreativă a subiectului. Este cazul ipotezei transplantului de trunchi/cap şi al transplantului foarte complex din punct de vedere ethnic al organelor genitale (ovare,testicole), al glandelor de mare relevanţă a echilibrului hormonal şi bio-psihic al subiectului.

Ipoteza transplantului trunchi/cap practicată acum pe câini şi maimuţe şi experimentată pe om ar comporta o identitate personală legată de cap: noul individ ar fi recunoscut în cel ce este reprezentat de cap, deoarece în creier se conserva “memoria personală”: aceasta este raţiunea pentru care se preferă a vorbi de transplant de trunchi decât de transplant de cap.

7 P.J. Heid et al., Access to kidney transplantation. Has the United States eliminated income and racial differences?, Arch. Intern. Med", 1988, 148, pp. 2594-2600; Nanni G. Microallocayione delle risorse...

9

O asemenea “chirurgie constructivă” ar avea un character puţin uman şi ar conturba identitatea personală a subiectului.

Referindu-mă la transplantul de organe reproducătoare, asemeni altor teologi, sunt de parere ca acest transplant ar fi o ameninţare pentru identitatea biologică şi psihologică a subiectului primitor şi a descendenţilor săi.

Prezenţa unei ameninţări a vieţii pacientului printr-un process morbid în organele genitale poate justifica şi comporta extirparea organului bolnav, fără să fie nevoie de un transplant8.

Consensul informat

Legat de problema consensului trebuie să avem în vedere două ipoteze: când prelevarea ţesuturilor sau a organelor se face de la o persoană vie sau de la una decedată.

Înainte de toate va fi informat de riscurile şi consecinţele dificultăţilor cel ce va primi organelle sau ţesutul printr-o informaţie clară; consensul explicit şi formalizat înainte de a proceda la implantarea unui nou organ.

Când exportarea se face de la un donator viu obligaţia consensului asupra sănătăţii şi capacităţii de lucru viitoare ale donatorului.8 Ioan MITROFAN, Bioetica- o problemă actuală a eticii teologice, pp.88-89.

10

Când prelevarea se face de pe cadavru există două teorii. Prima socoteşte cadavrul ca un bun al comunităţii, iar o alta care îl socoteşte ca un lucru care conservă o sacralitate proprie pentru referirea fenomenologică şi psihologică pe care o exercită în membrii familiei9.

Constatarea morţii în transplantul de pe cadavru

Nu se poate anticipa moartea atunci când se produce o intervenţie asupra pacientului cu scopul de a preleva un organ: raţiunea este că nu se poate face răul pentru a obţine binele; în acest caz răul ar fi uciderea sau omisiunea vinovată a ajutorului.

Se înţelege de aceea, pentru ce în mod oportun legea prescrie în articolele respective un ansamblu de condiţii "obiective" care să confere certitudine cu privire la parametrii morţii clinice şi cerebrale.

Al doilea punct care trebuie clarificat, care este constatarea morţii, trebuie încredinţat ştiinţei şi conştiinţei competente şi nu este cu prioritate o problemă filozofică sau teologică în sine. Semnele încetării vieţii

9 idem, pag. 90

11

umane pot fi deci deduse prin mijloace şi metode pe care ştiinţa le elaborează treptat şi le perfecţionează. Odată era considerată moartă, doar prin metode empirice, acea persoană căreia inima a încetat să-i bată, căreia îi lipsea respiraţia; acum, datorită dezvoltării tehnologiei şi a reanimării, ştiinţa întrebuinţează, cu scopul de a evita erorile, în anumite situaţii, mijloace şi metode mai rafinate. Se ajunge astfel la definirea "morţii clinice", care constă în constatarea încetării definitive a activităţii circulatorii, respiratorii şi nervoase non temporar ci ireversibil.

Când starea de "moarte clinică", definită ca "moarte encefalică" este instalată se consideră licită prelevarea de organe, care continuă să fie vitale doar pentru că sunt irigate artificial de instrumente.

Transplantul heterolog

Cazul transplantului de inimă de maimuţă la o fetiţă (Baby Fae) în 1984, ca şi cazurile recente de transplant de rinichi şi de ficat de animal (porc, cimpanzeu) la subiecţi adulţi, au ridicat în presă semne de întrebare asupra liceităţii şi practicabilităţii unor asemenea transplante.

Problema etică se pune într-o direcţie dublă: dacă incertitudinea reuşitei şi riscul foarte grav al respingerii nu împiedică suficient de motivat o atare tentativă; în plus,

12

dacă introducerea unui organ de animal - ca şi a unui organ artificial - nu determină alterarea personalităţii.

În privinţa primului dubiu trebuie să spunem că acesta este încă fundamentat atâta timp cât nu se poate înţelege cum ar fi posibil să existe de la început o speranţă îndreptăţită de reuşită a transplantului. A proceda dintr-un simplu impuls sentimental nu este licit.

Pentru unii autori, în cazul acesta ar exista deja condiţiile morale necesare şi suficiente care să justifice folosirea animalelor în tratamentele medicale şi în cercetarea asupra omului10. În realitate, problema nu este atât de simplă şi nu priveşte simpla întrebuinţare sau nu a organelor de animale pentru uzul uman, ceea ce în sine ar fi din punct de vedere etic acceptabil. Non acceptabilitatea experimentului asupra lui Baby Fae, de exemplu, nu consta în faptul că a fost utilizată o inimă de babuin, ci în faptul că presupunerile teoretice şi stadiul cercetărilor de până la acel moment nu lăsau să se întrevadă vreo posibilitate de reuşită (ar fi fost, în plus, o incompatibilitate de grupe sanguine!), de aceea nu a fost vorba despre

10 Kushner T., Belliotti R., Baby Fae: a beastly business, journal of Medical Ethics 1985, II: pp.178-183.

13

o experimentare terapeutică ci doar de o experimentare cu scop în sine asupra unui subiect incapabil să-şi exprime consimţământul.

De aceea, o reflecţie etică trebuie făcută, şi este legată tocmai de incertitudinea reuşitei intervenţiei, relevate de literatura de specialitate, şi de riscul foarte grav al respingerii. Aceste elemente, într-adevăr, ar putea reprezenta un obstacol chiar şi de ordin etic pentru continuarea pe această cale, fără a dobândi mai întâi o îndreptăţită speranţă de reuşită a transplantului însuşi.

Printre întrebările asupra liceităţii transplantului heterolog, figurează şi aceea ridicată de cei care formulează ipoteza unei alterări a personalităţii subiectului primitor datorată introducerii unui organ de animal. În realitate, aici răspunsul este simplu, datorită faptului că organe precum ficatul sau inima au doar un simplu caracter executiv, şi nu sunt sediul unor funcţii ce caracterizează persoana în mod esenţial.

O ultimă subliniere doresc să fac asupra problemei etice legate de întrebuinţarea animalelor, problemă ridicată de grupurile de "iubitori ai animalelor" care găsesc inacceptabilă o astfel de soluţie pentru rezolvarea comodă a lipsei de organe. Nouă ni se pare că, în respectul adevărului subordonării ontologice a lumii animale faţă

14

de persoana umană, nu există dificultăţi în a accepta ca organe de animale să fie transplantate la om. Economisind atât cât este posibil, orice cruzime inutilă faţă de animal, este acceptabil şi justificabil din punct de vedere etic să fie utilizate în mod experimental animalele dacă este necesar pentru a salva şi a vindeca viaţa persoanei umane.

Implantul de ţesuturi

În acest paragraf mă voi axa exclusiv asupra problemelor etice legate de implantul sau transplantul măduvei osoase, adică ţesutul aflat în interiorul oaselor, menit să producă (hemopoiesi) elemente celulare prezente în sângele care circulă (globule roşii, globule albe, piastrine).

Problemele de ordin ştiinţifico-etic sunt legate de o discordanţă de evaluare între cercetători asupra eficienţei unor atari transplanturi faţă de terapia tradiţională, mai ales în cazul talasemiei.

Dacă se compară mortalitatea în cele două cazuri de terapie, transfuzie şi transplant, se vede că ea este mai mare la transplant. Transplantul oferă în mod cert speranţa unei vindecări de durată, dar pentru un număr limitat de persoane.

Deşi se întrevede, deci, posibilitatea unei vindecări definitive prin transplant, care

15

acum necesită oricum o verificare prinntr-un follow-up mai lung, terapia tradiţională ar rămâne încă abordarea cea mai validă a talasemiei, întrucât permite o supravieţuire mai lungă11.

Diferit este cazul unor tipuri de leucemie acută sau al leucemiei medulare cronice şi al aplaziei medulare în care transplantul, dacă există condiţii pentru a-l putea efectua, pare a fi condiţia cea mai validă12.

Neîndoielnic, hotărârea de a întreprinde un transplant de măduvă este întotdeauna o decizie preventivă, care deschide noi orizonturi medicinei şi în acelaşi timp îi provoacă incongruenţe şi insuccese.

Şi pentru transplantul de măduvă osoasă este necesar să se facă referire la valorile etice deja evocate pentru 11 Asupra necesităţii de a supraveghea cu atenţie pe termen lung subiecţii cu transplant de măduvă osoasă s-a insistat recent din partea unor autori care ar fi relevat într-un studiu la cca. 20.000 de pacienţi tarnsplantaţi o creştere a riscului de a dezvolta o tumoare solidă mult timp după transplant, cu un risc major pentru subiecţii tineri (cfr. R.E. Curtis, Solid cancer afler bone marrow transplantation, New England Journal of Medicine 1997, 336, pp. 897-904).12 Cfr. G. Fasanella-E. Sgreccia, Il trapianto di midollo osseo: aspetti etici, "Medicina e Morale" 1988, 3-4, pp. 397-409; E. Sgreccia -M.L. Di Pietro-G. Fasanella, I trapianti d'organo e di tessuti nell'uomo: aspetti etici în Bompiani-Sgreccia, Trapianti d'organo, pp. 150-154

16

transplanturi în general. În mod particular trebuie să fie respectate principiul apărării vieţii şi consimţământul în cunoştinţă de cauză strâns legat de primul principiu şi necesar pentru respectarea demnităţii şi a integrităţii persoanei umane. Amândouă se aplică atât donatorului cât şi primitorului.

Donatorul nu trebuie să sufere o daună ireparabilă a propriei vieţi sau a condiţiei fizice, iar pe de altă parte, sacrificiul său trebuie să fie în mod cert proporţional cu posibilele avantaje reale asupra vieţii primitorului.

Atât donatorul cât şi primitorul trebuie să poată să-şi dea propriul consimţământ în cunoştinţă de cauză.

Nou născutul anencefal ca presupus donator de organe

DEX-ul numeşte copiii născuţi anencefal ca: “Monstruozitate incompatibilă cu viaţa, având o boală ce constă in absenţa creierului”13

Dificultatea de a repera micile organe de folosit pentru transplant la copii a sugerat recurgerea la prelevarea de organe de la

13 Dictionar Explicativ Al Limbii Române, (DEX), Academia Română Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”,Ediţia a II-a, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998 „anencefalie” pag. 40

17

fetuşi sau de la nou născuţi anencefalici, şi în mod particular prelevarea de rinichi14.

Dintr-un punct de vedere etic semnele de întrebare care se pun faţă de această posibilitate de a utiliza fetuşii sau nou născuţii anencefalici ca donatori de organe sunt multiple:

1. Este licită utilizarea acestor subiecţi ca "rezervor" de ţesuturi şi de organe?

2. E acceptabil să se programeze şi să se acţioneze "reanimarea" noului născut anencefalic cu unicul scop de a iriga organele de prelevat apoi pentru transplant?

3. Care pot fi criteriile pentru a determina moartea cerebrală la anencefalic?

La baza acestor semne de întrebare se află însă altul, poate cel mai important: care este identitatea subiectului anencefalic?

Nouă ni se pare în afara discuţiei faptul că anencefalicul este rodul unei fecundaţii umane, cu o formă umană, care din momentul fecundării este condus teleologic de un principiu vital propriu15.

14 K. Iitaka et al., Transplantation of cadaver kidneys from anencephalic donors, "J. Petriatr.-" 1978, 93, pp. 216-22015 A.G. Spagnolo- E. Sgreccia, Prelievi di organi e tessuti fetali a scopo di trapianto, în Bompiani-Sgreccia (sub îngrijirea), Trapianti di organo, pp. 47-84

18

În privinţa aceasta deci, nu trebuie să existe dubii că ne aflăm în faţa unui individ al speciei umane care trebuie să fie respectat ca persoană, la fel ca oricare alt embrion. Ca răspuns la semnele de întrebare, ne articulăm reflecţia în trei puncte:

1. Prelevarea de organe de la anencefalicul în viaţă;

2. Menţinerea în viaţă a nou născuţilor anencefalici;

3. Prelevarea de organe după moarte. În privinţa prelevării de organe de la

anencefalicul în viaţă, această procedură este acceptată în general de toţi cei care afirmă că anencefalicul nu este individ uman sau, mai frecvent, că datorită absenţei a unei bune părţi a masei cerebrale, acesta se află într-o situaţie analogă morţii cerebrale. Această ipoteză nu este nici ştiinţific corectă nici etic acceptabilă: într-adevăr, prin termenul de moarte cerebrală este indicată leziunea completă a encefalului, atât a scoarţei cât şi a trunchiului, în timp ce la fetus sau la nou născutul anencefalic leziunea cerebrală este parţială, adică nu antrenează structurile trunchiului care sunt aşadar în măsură să menţină în mod autonom funcţiile vitale.

Nu există, în sfârşit, reţineri de ordin etic în privinţa prelevării de organe de la fetuşi sau nou născuţi anencefalici după moarte, după ce a fost depăşită problema

19

constatării acesteia, datorită dificultăţii obiective de a utiliza criteriile din cazul adultului sau al copilului. Referindu-ne la cele relatate în raportul alcătuit de Medical Task Force on Anencephaly16 observăm că este superfluă relevarea EEG şi a fluxului cerebral, dată fiind condiţia anatomică intrinsecă a anencefalicului, după cum observăm dificultatea de a evalua funcţionalitatea tronco-encefalului prin apelul la reflexe din cauza frecventelor asocieri de anomalii ale nervilor cranieni. În consecinţă, determinarea morţii tronco-encefalului poate fi făcută doar prin relevarea dispariţiei reflexelor evocate înainte: dacă acestea nu s-au mai putut demonstra, absenţa lor ab initio nu indică în mod necesar moartea trunchiului.

CONCLUZIE

Transplantul de organe nu este acceptabil din punct de vedere moral, dacă donatorul sau cei îndreptăţiţi nu şi-ar da consimţământul explicit în această privinţă. Transplantul de organe este conform cu legea morală şi poate fi vrednic de laudă, dacă pericolele şi riscurile fizice şi psihice la

16 Medical Task Force on Anencephaly, The infant with anencephaly, "NEJM", 1990, 322, pp. 669-673.

20

care se expune donatorul sunt proporţionate cu binele dorit pentru destinatar.

ABREVIERI

CBC= Catehismul Bisericii Catolice

21

Cf= ConformDEX= Dictionar Explicativ Al Limbii RomâneIdem= acelaşi sau aceeaşi autor/autoare citaţi sau aceeaşi sursă citatăpag. = paginapp. = paginileed. = editura

BIBLIOGRAFIE

1. A.G. Spagnolo- E. Sgreccia, Prelievi di organi e tessuti fetali a scopo di trapianto, în Bompiani-Sgreccia (sub îngrijirea), Trapianti di organo 2. Cafarra, Scienza e tecnologia al servizio della vita

22

3. Catehismul Bisericii Catolice, CBC Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, 19934. Dictionar Explicativ Al Limbii Române, (DEX), Academia Română Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”,Ediţia a II-a, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998 5. G. Fasanella-E. Sgreccia, Il trapianto di midollo osseo: aspetti etici, "Medicina e Morale" 19886. Ioan MITROFAN, Bioetica- o problemă actuală a eticii teologice.7. J.Dausset, I successi ed i limiti dei trapianti effettuati sull'uomo în Aa. Vv., Trapianto di cuore... 8. Nannni G. Microallocazione delle risorse: il punto di vista del chirurgo, în Sgreccia E., Spagnolo A.G. (sub îngrijirea), Etica e allocazione delle risorse in sanita, Vita e Pensiero, Milano 19969. P.J. Heid et al., Access to kidney transplantation. Has the United States eliminated income and racial differences?, Arch. Intern. Med", 198810. R.E. Curtis, Solid cancer afler bone marrow transplantation, New England Journal of Medicine,199711. Sgreccia -M.L. Di Pietro-G. Fasanella, I trapianti d'organo e di tessuti nell'uomo: aspetti etici în Bompiani-Sgreccia, Trapianti d'organo12. T., Belliotti R., Baby Fae: a beastly business, journal of Medical Ethics 1985, II

23

13. www.profamilia.ro

24