Universitatea din PiteștiFacultatea de Drept și Științe Administrative

ReferatDrept Bancar

Garanțiile Personale

Student: Moiseenco Radu

Pitești 2015Cuprins

1) Introducere

2) Fideiusiunea (noțiune, felurile fideiusiunii, condiții de a deveni fideiusor, caractere, forma contractului, efecte și încetare).

3) Scrisoarea de garanție ( noțiune, caractere, efecte și stingerea scrisorii de garanție).

4) Scrisoarea de confort ( noțiune, caractere, efecte și stingerea scrisorii de confort.

5) Concluzii

2

Introducere:

Pe lângă garanția generală de care beneficiază toți creditorii,1debitorul sau alte persoane care se angajează alături de debitor pot constitui garanții specifice, care să fie afectate unei anumite obligații (cum ar fi garanțiile constituite cu privire la anumite bunuri ale debitorului și care conferă creditorului atribute de preferință și de urmărire pentru îndestularea creanței).

În cadrul unui raport obligațional, creditorul, întotdeauna, urmărește executarea obligației de către debitor, iar dacă respectivul este în imposibilitate de a-și îndeplini obligația, creditorul v-a urmări o persoană care se obligă alături de el. Crearea unei garanții este, în mod evident, în interesul creditorului, întrucât prin aceasta se înlătură riscul imposibilității debitorului spre executarea obligației.

„Garanțiile personale sunt fideiusiunea, garanțiile autonome, precum și alte garanții anume prevăzute de lege” (art. 2279 C.civ.).

Garanțiile personale sunt reglementate în titlul X, art. 2279-2322 al Noului Cod Civil.

Garanțiile personale nu sunt aplicabile în exclusivitate obligațiilor izvorâte din contractele bancare, dar au o aplicabilitate generală, pentru orice obligație contractuală, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Noul Cod Civil contribuie enorm la nivelul reglementării garanțiilor personale, cu impact semnificativ asupra instituțiilor de credit. În noua reglementare, legiuitorul structurează garanțiile personale în garanții accesorii (fideiusiunea) și garanții autonome (scrisoarea de garanție bancară și scrisoarea de confort). Important de menționat este faptul că garanțiile autonome reprezintă o noutate în codul civil, acestea însă, fiind utilizate în practica bancară înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, nu în ultimul rând, reglementarea garanțiilor autonome conferă raporturilor bancare un grad mai mare de securitate.

2. Fideiusiunea

Noțiune. Potrivit art. 2280 c.civ. „Fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă față de cealaltă parte, care are într-un alt raport obligațional calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau în schimbul unei remunerații, obligația debitorului dacă acesta din urmă nu o execută.” Cu alte cuvinte, este vorba de acel contract prin care o persoană numită fideiusor se obligă să execute obligația asumată de o altă persoană (debitorul principal) față de creditorul acesteia.

Fideiusiunea este așa, cum menționează legiuitorul, în primul rând un contract și apoi o formă de garantare a obligațiilor.

1 Conform art. 2324, alin. 1 al Noului Cod Civil, „Cel care este obligat personal, răspunde cu toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare. Ele servesc drept garanție comună creditorilor săi.”

3

În literatura de specialitate2 se vorbește precum că definiția oferită fideiusiunii trebuie înțeleasă în corelație cu articolul 2284 C. civ., din conținutul căruia se înțelege că ea se poate constitui și pentru a garanta obligația unui alt fideiusor. În plus, este de notat și faptul că este reglementată expres posibilitatea contractării fideiusiunii fără știință și chiar împotriva voinței debitorului principal (art. 2283). În acest sens, parțile unui contract de fideiusiune sunt creditorul și fideiusorul, debitorul nu participă dar el poate mandata pe fideiusor să încheie contractul.

2.1. Felurile fideiusiunii.

Fideiusiunea convențională – principala formă a fideiusiunii, când opțiunea încheierii ei aparține creditorului și debitorului, așa cum se și evidențiază în definiția legală de fideiusiune.

Fideiusiunea obligatorie3 - reprezintă situația în care fideiusiunea este impusă de lege ( fideiusiunea legală, când un text de lege impune debitorului să aducă un fideiusor) sau dispusă de instanța judecătorească (fideiusiunea judiciară, când instanța judecătorească este cea care stabilește în sarcina debitorului obligația de a aduce un fideiusor).

Fideiusiunea asimilată – este cazul în care o parte se angajează față de altă parte să acorde un împrumut unui terț, creditorul acestui angajament fiind considerat fideiusor al obligației de restituire a împrumutului (art. 2292). Avem de a face cu un tip de fideiusiune legală, în absența vreunui contract de fideiusiune încheiat. Este cazul unde X se obligă față de Z sa-i împrumute lui A o suma de bani, și în cazul în care A nu-i restituie datoria lui X, Z ca creditor al obligației lui X se obligă sa-i restituie el banii lui X, fiind în acest caz fideiusor al lui A.

Mai este și cazul de cesiune a uzufructului. După art. 714 alin. (3), unde, după ce a fost notificată cesiunea, cesionarul este dator față de nudul proprietar pentru toate obligațiile născute după notificarea cesiunii, în acest caz, uzufructuarului aplicându-i-se, în mod corespunzător dispozițiile legale din materia fideiusiunii. Iată deci, uzufructuarul devine în temeiul legii fideiusor al nudului proprietar pentru obligațiile cesionarului născute ulterior notificării cesiunii.

2.2. Condiții pentru a deveni fideiusor.

Potrivit art. 2285 alin. (1) C. civ., atunci când debitorul este obligat să constituie o fideiusiune, el trebuie să prezinte o persoană capabilă de a se

2 L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, Universul Juridic, București, 2012, p.779.3 Mona Mușat, Garanțiile personale în lumina Noului Cod Civil, „Caietele Juridice ale Băncii Naționale a României”, http://www.musat.ro/publications/published-articles/.

4

obliga, adică această persoană trebuie să mențină în România bunuri suficiente pentru a satisface creanța, inclusiv această persoană să aibă domiciliul în România. Dacă vre-o una din aceste condiții pe care trebuie să le prezinte persoana fideiusorului nu este îndeplinită, debitorul trebuie să prezinte un alt fideiusor. Textul privește numai fideiusiunea legală și judiciară, întrucât numai în cazul lor debitorul este obligat să aducă un fideiusor. Per a contrario, acest articol nu se aplică și fideiusiunii convenționale. De asemenea, aceste reguli nu se aplică atunci când creditorul a cerut ca fideiusor o anumită persoană, (alin 2 al aceluiași articol).

Pe lângă aceste condiții, se mai cere ca fideiusorul să fie și o persoană capabilă de a contracta, capacitatea de a contracta fiind o condiție comună pentru toate persoanele în vederea încheierii unui contract valabil.

2.3. Caractere juridice.

a) fideiusiunea este un contract solemn. Trebuie întocmit sub forma unui înscris autentic sau sub semnătură privată, altminteri va fi lovit de nulitatea absolută (art. 2282 C. civ.);

b) fideiusiunea este un contract unilateral pentru că numai fideiusorul se obligă față de creditor, fără ca acesta din urmă să aibă vre-o obligație față fideiusor;

c) fideiusiunea este un contract cu titlu gratuit, caracter menținut din vechea reglementare, dar acesta poate fi și un contract cu titlu oneros, caracter introdus de Noul Cod Civil, fiind o reglementare prielnică în special pentru societățile comerciale care funcționează în vederea obținerii de profit;

d) fideiusiunea este un contract accesoriu al contractului principal, fie acesta de credit sau de orice altă natură, a cărui soartă o urmează, valabilitatea fideiusiunii fiind condiționată de valabilitatea contractului principal. Din caracterul accesoriu al fideiusiunii decurg consecințe precum4:

- fideiusiunea nu poate exista decât pentru o obligație valabilă, cu excepțiile prevăzute de lege;

- întinderea fideiusiunii nu poate depăși pe cea a datoriei debitorului și nici nu poate fi contractată în condiții mai oneroase;

- în absența unei prevederi contrare, fideiusiunea garantează atât obligația principală, cât și toate accesoriile acesteia, inclusiv cheltuielile ulterioare notificării făcute fideiusorului (…).

2.4. Forma contractului de fideiusiune.4 A se vedea art. 2288 – 2290 din Noul Cod Civil, republicat în Monitorul Oficial nr. 505 din 15 iulie 2011, în vigoare.

5

Reprezentând un element de noutate în codul civil, contractul de fideiusiune se încheie în formă autentică sau printr-un înscris sub semnătură privată, sub sancțiunea nulității absolute. Așa cum sub imperiul vechiului cod civil forma acestui contract nu era reglementată, fiind mult mai dificil de probat, fideiusiunea nu era o chestiune des întâlnită în practica bancară, însă reglementarea acesteia în noul cod ca formă ad validitatem, va garanta asigurarea și menținerea stabilității circuitului civil și comercial.

2.5. Efectele fideiusiunii.

Fideiusiunea este contractul care produce efecte de regulă în două direcții: efectele fideiusiunii în raporturile dintre fideiusor și creditor, respectiv efectele produse de fideiusiune între fideiusor și debitor. Noul Cod Civil mai prevede și efectele pe care fideiusiunea le produce între mai mulți fideiusori.

Efectele între fideiusor și creditor. Dacă debitorul principal nu-și execută de bună voie obligația, de la data scadenței creditorul se poate îndrepta împotriva fideiusorului. Conform legii, fideiusorul poate să ceară creditorului să urmărească mai întâi bunurile debitorului principal și numai în măsura în care nu și-a realizat creanța sa-l urmărească și pe el (este vorba de beneficiul de discuțiune).

În situația în care există mai mulți fideiusori, debitorul principal nu-și execută voluntar obligația, iar creditorul se îndreaptă numai împotriva unuia dintre ei, pentru întreaga datorie, acesta din urmă va putea cere creditorului să-și dividă mai întâi acțiunea și s-o reducă la partea fiecăruia dintre fideiusori (este vorba de beneficiul de diviziune).

Față de beneficiile acordate de lege fideiusorilor, aceste beneficii operează numai în măsura ăn care nu se renunță la ele prin contract. Este recomandabil pentru bănci ca, în vederea satisfacerii cât mai eficiente a pretențiilor rezultând dintr-un contract de fideiusiune, să se negocieze includerea in astfel de contracte a renunțării exprese la beneficiul de discuțiune și la beneficiul de diviziune, sau la orice alte drepturi similare care ar putea fi acordate de lege la un moment dat, în măsura în care legea respectivă permite acest lucru.

Efectele între fideiusor și debitor. În cazul în care fideiusorul plătește întreaga datorie către creditor, (este situația în care debitorul principal nu-și indeplinește obligația), fideiusorul se va subroga de drept în drepturile creditorului și-l va urmări pe debitorul principal pentru a recupera sumele achitate în virtutea fideiusiunii către creditor (este vorba despre dreptul de regres).

Chiar și în cazul în care debitorul nu a avut cunoștință de fideiusiune, acest drept de regres se va naște în favoarea debitorului.

6

Atunci când debitorul principal se liberează de obligație invocând incapacitatea, fideiusorul tot va avea un drept de regres în limita îmbogățirii acestuia.

Cu toate acestea fideiusorul poate pierde beneficiul dreptului de regres daca nu se încadrează în termenele prevăzute de lege privind notificarea debitorului despre plata datoriei, iar debitorul la rândul lui plătise datoria creditorului sau avea mijloace pentru a declara stinsă datoria.

2.6. Încetarea fideiusiunii.

Modalitățile de stingere a contractului de fideiusiune sunt confuziunea, compensația, remiterea de datorie, darea în plată, liberarea prin fapta creditorului, și stingerea creanței principale.

Confuziunea, conform 1626 c. civ., operează prin reunirea calităților de creditor și debitor, având ca efect stingerea pe cale accesorie și a fideiusiunii. Confuziunea calităților de debitor principal și fideiusor nu stinge nici obligația principală, nici fideiusiunea pentru fideiusor.

Compensația, interpretând art. 1621 c.civ., înțelegem că stingerea obligației principale prin compensație are ca efect și stingerea fideiusiunii ce o garantează (efect extinctiv asupra fideiusiunii).

Remiterea de datorie făcută debitorului principal liberează pe fideiusor.

Darea în plată, este acea situație în care creditorul, de bună voie, primește un imobil sau un bun drept plată, astfel fiind liberat fideiusorul de obligația sa, chiar dacă creditorul s-ar putea să fie evins pe parcurs.

Liberarea fideiusorului prin fapta creditorului, potrivit art. 2315 c. civ., fideiusorul se poate subroga în drepturile creditorului spre a urmări pe debitor beneficiind de toate garanțiile reale și personale care însoțesc creanța. Dacă creditorul, din propria sa culpă, a pierdut sau a limitat aceste garanții, fideiusorul este liberat în limita sumei pe care nu ar mai putea s-o recupereze de la debitor.

Noul cod civil mai nou, reglementează ca modalități de încetare a fideiusiunii, decesul fideiusorului, liberarea fideiusorului pentru obligațiile viitoare sau nedeterminatei (atunci când fideiusiunea este creată în vederea acoperirii datoriilor viitoare ori nedeterminate, aceasta poate înceta peste 3 ani în baza transmiterii unei notificări debitorului, creditorului și celorlalți fideiusori dacă este cazul), urmărirea debitorului principal fără diligență (în situația în care creditorul a intentat acțiune împotriva debitorului principal, dar nu a continuat-o cu diligență) și încetarea funcției deținute de către debitor ( dacă fideiusiunea a fost constituită în considerarea unei anumite funcții deținute de debitorul principal, aceasta se va stinge la încetarea funcției debitorului principal.

7

3. Scrisoarea de garanție

Definiție. Scrisoarea de garanție este definită de art. 2321 alin (1) c. civ., conform căruia „(…) este angajamentul irevocabil și necondiționat prin care o persoană, denumită emitent, se obligă, la solicitarea unei persoane denumită ordonator, în considerarea unui raport obligațional preexistent, dar independent de acesta, să plătească o sumă de bani unei terțe persoane, denumită beneficiar, în conformitate cu termenii angajamentului asumat”.

Știind faptul ca scrisoarea de intenție era instrument de largă utilizare în domeniul bancar, reglementarea ei a fost necesară în dreptul românesc. Care este mecanismul de funcționare a scrisorii de garanție? Scrisoarea de garanție se emite în vederea garantării unor obligații (ale ordonatorului sau ale unui terț), emitentul fiind obligat să execute obligația asumată prin scrisoare (limitată la plata unei sume de bani), la cea dintâi cerere a beneficiarului. Cu alte cuvinte, scrisoarea de garanție reprezintă, după cum indică și denumirea, înscrisul constatator (instrumentum) al unei garanții (negotium) oferite de obicei de o instituție bancară în folosul și la solicitarea (ordinul) unui client al său, angajat în raporturi de producție, comerț sau prestări de servicii în care are calitatea de debitor. În cazul garanției autonome, emitentul (banca) este obligat să execute garanția pe baza simplei cereri a beneficiarului sau la prezentarea și a unor documente indicate în scrisoare, fără însă a mai face verificări asupra raportului juridic (primar) dintre creditor (beneficiarul garantiei) și debitor (ordonator).

Garanția (o sumă de bani) pe care emitentul se obligă să o plătească aparține de obicei ordonatorului însuși, dar aflată „în mâna” emitentului. Emitentul, în această „combinație”, se plasează pe o poziție neutră și în cazul în care beneficiarul va solicita executarea scrisorii, emitentul va face plata sumei de bani datorată beneficiarului de către ordonator. De aceea se consideră că sub aspect economic, garanția autonomă este mai degrabă o modalitate de plată decât o garanție propriu-zisă, iar banca întotdeauna se asigură că ordonatorul a constituit în favoarea sa o garanție (reală) suficientă pentru acoperirea riscului pe care și-l asumă banca. Angajamentul pe care și-l asumă emitentul este în considerarea unui raport preexistent între el și ordonator (un contract bancar), ordonatorul fiind un client al băncii în care are deschise unul sau mai multe conturi în care rulează disponibilități. Existența unei garanții autonome presupune existența a cel puțin trei părți, între care se stabilesc următoarele raporturi juridice:

a) raportul obligațional de bază (primar) dintre creditor și debitorul a cărei obligație este garantată;

b) raportul juridic preexistent dintre debitor(ordonator) și garant (emitentul scrisorii, banca al cărei client este ordonatorul), raport în temeiul căruia ordonatorul ordonă băncii să emită o scrisoare de garanție;

8

c) raportul emitent și beneficiar, având ca obiect angajamentul unilateral al băncii de a onora, la cererea beneficiarului, garanția.

În principiu, scrisoarea de garanție nu se transmite de drept odată cu transmiterea drepturilor și/sau obligațiilor din raportul preexistent, însă se poate prevedea expres în documentele de transfer și cesiunea scrisorii de garanție, (caracterul autonom). Plus la toate, daca se precizează expres în textul scrisorii, beneficiarului îi este permis sa transmită unui terț dreptul de a solicita plata.

Ca natură juridică, este un contract diferit de cel de fideiusiune, iar nu o subspecie a acestuia, prin caracterul strict autonom față de raportul obligațional de bază.

3.1. Caractere

Caracterul convențional – este u contract unilateral ale cărui părți sunt emitentul în calitate de debitor și beneficiarul în calitate de creditor. Ordonatorul nu este parte a contractului, el participând la operațiunea tripartită în care sunt implicați emitentul, ordonatorul și beneficiarul.

Caracterul autonom – emitentul nu se obligă la plata datoriei ordonatorului față de beneficiar, ci lui îi revine o obligație nouă, independentă de cea care rezultă din raportul preexistent dintre beneficiar și ordonator. Emitentul v-a fi întotdeauna obligat la plata unei sume de bani, indiferent de obiectul obligației garantate. Astfel emitentul nu v-a putea invoca, pentru a refuza plata, nulitatea, rezoluțiunea și nici chiar executarea obligației din raportul de bază. Autonomia se raportează la obligația primară, dintre creditor și debitor, pentru a cărei executare corespunzătoare garantează banca.

Caracterul necondiționat – potrivit legii5, se execută la prima și simpla cerere a beneficiarului, fără îndeplinirea vreunei alte formalități.

Caracterul irevocabil – potrivit art. 2321 alin (1) C. civ., emitentul nu are posibilitatea de a retrage unilateral garanția înainte de expirarea termenului scrisorii de garanție.

3.2. Efectele scrisorii de garanție

Principalul efect este 1) obligația emitentului de a executa garanția la prima cerere a beneficiarului. Emitentul nu poate invoca nici o excepție privind raportul de bază, el totuși poate sa se abțină de a executa garanția in cazul in care este vorba despre o fraudă vădită din partea beneficiarului fără să fie necesară o verificare din partea băncii asupra raportului de bază, sau în caz de abuz, atunci când cererea este formulată într-un moment în care cuantumul obligației garantate rămase de executat nu este cert. 2) Dacă emitentul a

5 Art. 2321 alin. (2) teza inițială C. civ.

9

executat garanția el are un drept de regres împotriva ordonatorului. 3) Ordonatorul are un drept de regres împotriva beneficiarului dacă acesta, prin intermediul scrisorii de garanție a primit o plată nedatorată, deși ordonatorul și-a executat obligația din contractul de bază, sau deși contractul de bază este nul. 4) Dacă totuși plata garanției a fost realizată de către emitent în ciuda caracterului abuziv, vădit fraudulos sau tardiv al cererii de executare de către beneficiar, ordonatorul are un drept de regres împotriva emitentului.

3.3. Stingerea scrisorii de garanție

Scrisoarea de garanție nu se poate stinge pe cale accesorie, ea încetează pe cale principală prin mijloace comune tuturor obligațiilor : executarea garanției, de asemenea prin împlinirea termenului de valabilitate a scrisorii de garanție, sau la împlinirea unui eveniment de a cărui dată părțile au legat valabilitatea garanției.

4. Scrisoarea de confort6

Potrivit art. 2322 alin. (1) C. civ., „Scrisoarea de confort este acel angajament irevocabil și autonom prin care emitentul își asumă o obligație de a face sau de a nu face, în scopul susținerii altei persoane, denumită debitor, în vederea exercitării obligațiilor acesteia față de un creditor al său. Emitentul nu va putea opune creditorului nici o apărare sau excepție derivând din raportul obligațional dintre creditor și debitor.”

Ca și scrisoarea de garanție, scrisoarea de confort este un instrument prin care o persoană juridică specializată (instituție bancară) sprijină, prin asumarea unor obligații proprii, o altă persoană cu care se află în relații contractuale (client al băncii) în raporturile comerciale pe care acesta le stabilește cu un terț și în care are sau va avea calitatea de debitor. Fiecare parte contractantă urmărește un interes: creditorul urmărește să obțină asigurări suplimentare că debitorul i-și va îndeplini obligațiile (rezultatul din raportul obligațional principal), astfel o parte din riscul neexecutării contractului se transferă emitentului, care conform art. 2322 alin 2 C. civ., poate fi obligat la plata de daune-interese față de creditor și numai dacă acesta din urmă face dovada că emitentul scrisorii de confort nu și-a îndeplinit obligația asumată prin scrisoarea de confort. Emitentul scrisorii de confort urmărește să încaseze comisioanele bancare de la clientul său pentru serviciile acordate.

În prezent scrisoarea de confort este un instrument uzual, uneori obligatoriu, pentru derularea unor proiecte cu finanțare europeană. De asemenea scrisoarea de confort este utilizată chiar și de Guvern, drept instrument de garantare în fața unor finanțatori externi, a sprijinului său pentru dezvoltarea

6 F.-A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Ed. C. H. Beck, București, 2012, pp. 2262-2264.

10

unor programe sau a unor proiecte, în care este și alocarea unor fonduri din bugetul intern.

Înainte de a emite scrisoarea de garanție, emitentul va face o investigație asupra solvabilității debitorului și va estima capacitatea acestuia de a aduce la îndeplinire obligațiile contractuale ce-i revin față de creditor prin contract.

4.1. Caracterele scrisorii de confort

Este un contract unilateral,caracter care rezultă din faptul că garanția rezultată angajamentul emitentului se naște doar prin acceptarea conținutului formal al scrsorii de catre creditor, cel care de regulă și este inițiatorul scrisorii de confort.

Este irevocabil și autonom, odată emisă și acceptată, scrisoarea de confort, angajamentul emitentului nu poate fi retras pe perioada valabilității acesteia. Autonomia scrisorii de confort derivă din faptul că emitentul nu va putea opune creditorului nici o apărare sau excepție derivând din raportul obligațional dintre creditor și debitor. Angajamentul va exista din momentul nașterii sale în condițiile și limitele stabilite în conținutul scrisorii, fără a depinde de raportul juridic principal.

Este un angajament intuitu personae și un înscris formal, scrisoarea fiind redactată într-o formă standard, stabilită, de regulă, prin norme interne ale băncilor.

4.2. Obiectul scrisorii de confort

Spre deosebire de scrisoarea de garanție, obligația asumată de emitent nu este de a da ci de a face sau a nu face. De obicei obligația asumată de bancă este acea de a finanța pe debitor dacă anumite condiții privitoare la debitor sau la raporturile dintre debitor și creditor sunt îndeplinite. Alteori emitentul are obligația de a supraveghea pe debitor, ca acesta sa-și ducă la bun sfârșit obligația contractuală.

4.3. Efectele scrisorii de confort

a) Dacă debitorul nu-și execută datoria ce-i revine, creditorul poate solicita emitentului daune-interese, daca face dovada ca acesta nu și-a îndeplinit obligația asumată prin scrisoarea de confort (asigurare funcției de garanție a scrisorii de confort).

b) Emitentul care a căzut în pretenții, are dreptul la un regres împotriva debitorului.

4.4. Stingerea scrisori de confort

11

De regulă aceasta se stinge pe cale principală, prin executarea garanției, trebuie de menționat că scrisoarea de confort, având caracterul autonom, nu se stinge pe cale accesorie, ca urmare a stingerii obligației principale.7

Concluzii

Privind fideiusiunea, concluzionăm că Noul cod civil vine cu o serie de modificări care sunt agreate de către profesioniști, mai ales în ceea ce privește rigurozitatea reglementării acestei instituții-contract, necesară în practica domeniului bancar. Cu toate acestea, fideiusiunea a fost reglementată în vechiul cod, iar garanțiile autonome nu existau decât în practica bancară, care ulterior spre fericirea profesioniștilor, acestea au fost incluse in noua reglementare, spre a conferi profesioniștilor siguranța necesară.

În general, observăm că deținerea unei garanții personale conferă calitatea de creditor chirografar, iar nu o prerogativă de preferință ca în cazul garanțiilor reale, existând riscul insolvabilității debitorului sau fideiusorului, ceea ce constituie un dezavantaj al garanțiilor personale. Totuși găsim și plusurile acestor garanții în flexibilitatea și dexteritatea constituirii lor ( prin înscrisuri sub semnătură privată), evitându-se unele proceduri birocratice de înscriere în sisteme de publicitate.

Bibliografie

7 Sa susținut totuși că stingerea obligației debitorului nu rămâne fără consecințe asupra datoriei emitentului. Ea va atrage și stingerea obligației emitentului, dar ca urmare a dispariției obiectului ei iar nu în consecința vreunei legături de accesorialitate.

12

1) L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, Universul Juridic, București, 2012.

2) L. Pop, I. F. Popa, S.I. Vidu, Tratat de drept civil. Obligațiile, Ed. Universul Juridic, București, 2012.

3) F.-A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Ed. C. H. Beck, București, 2012

4) M. Mușat, Garanțiile personale în lumina Noului Cod Civili, „Caietele Juridice ale Băncii Naționale ale României”, http://www.musat.ro/publications/published-articles/.

13