Sistemul bancar-caracteristici generale

1.1.Rolul sistemului bancar

1.1.1. Rolul băncilor în economie

O bancă poate fi definită ca o instituţie care mobilizează mijloace băneşti disponibile, finanţează şi creditează persoanele fizice şi juridice, organizează şi efectuează decontările şi plăţile în cadrul economiei naţionale şi în relaţiile cu celelalte state, în scopul obţinerii de profit.

Din definiţie rezultă caracterul complex al rolului pe care banca îl are în economie, atât din punct de vedere al serviciilor pe care le efectuează, cât şi din punct de vedere al relaţiilor în spaţiul geografic.

În principal, o bancă îndeplineşte urmăoarele funcţii:1. Funcţia de depozit constă în:

efectuarea de operaţiuni de depozit la vedere şi la termen, în cont, cu numerar şi cu titluri, constând în atragerea resurselor băneşti de la persoane fizice şi juridice, în vederea păstrării şi fructificării lor;

efectuarea de operaţiuni de depozitare şi trezorerie pentru obiecte de valoare aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice.

2. Funcţia de investiţii constă în: acordarea de credite în lei şi în valută persoanelor fizice şi juridice din ţară şi

străinătate; participă în calitate de acţionar la înfiinţarea unor instituţii bancare sau

nebancare în ţară şi străinătate; achiziţionează active financiare în nume propriu.

3. Funcţia comercială constă în: realizarea de încasări şi plăţi, în valută şi în lei, generate de activităţi de

export, import, prestări de servicii şi turism intern şi internaţional, operaţiuni cu caracter financiar, necomercial şi alte operaţiuni legate de încasări şi plaţi între persoane fizice şi juridice din ţară şi străinătate;

cumpără şi vinde, în ţară şi în străinătate, valută, efecte de comerţ exprimate în lei şi valută;

efectuează operaţii de scontare şi rescontare a efectelor de comerţ; efectuează operaţii de schimb valutar şi operaţii de arbitraj pe pieţele

monetare internaţionale pe cont propriu sau în numele clienţilor; participă la tranzacţii externe financiare de plăţi şi de credit, încheie cu bănci

şi instituţii financiare străine angajamente şi convenţii de plăţi; cumpără şi vinde, în ţară şi străinătate, aur şi metale preţioase, monede; emite efecte de comerţ, bilete la ordin, cambia sau trate, cecuri în favoarea

unor beneficiari din ţară şi străinătate; efectuează operaţiuni de vânzare-cumpărare şi alte operaţiuni cu titluri emise

de stat; prestează servicii bancare, expertiză tehnică, economică şi financiară a

diferitelor proiecte, acordă consultanţă şi asistenţă în probleme de gestiune financiară şi evaluare;

organizează lansarea de obligaţiuni, asigură mobilizarea împrumuturilor prin emisiunea de obligaţiuni, garantează emisiunea şi plasează obligaţiunile pe piaţa secundară.

1.1.2.Rolul băncilor în cadrul sistemului bancar

Sistemul bancar este ierarhizat având o structură piramidală, în care la bază se află un număr mai mare sau mai mic de bănci comerciale, iar în vârf se situează banca centrală. În acest sistem cu două niveluri decontarea scriptică a tranzacţiilor dintre agenţii nebancari se operează prin băncile comerciale (bănci de rangul 2), iar decontarea scriptică a tranzacţiilor dintre băncile comerciale se operează prin banca centrală (bancă de prim rang) „banca băncilor”. Această centralizare a sistemului bancar cunoaşte însă şi unele excepţii minore, şi anume cazurile în care anumite întreprinderi pot deschide conturi curente direct la banca centrală.

Băncile s-au afirmat esenţial ca instituţii monetare, ca intermediari monetari, a căror caracteristică esenţială e posibilitatea de a pune în circulaţie creanţe asupra lor înseşi care sporesc masa mijloacelor de plată, volumul circulaţiei monetare.

Emisiunea de bancnote, funcţia iniţial deschisă tuturor băncilor şi restrânsă ulterior numai la banca de emisiune reprezintă forma principală a creaţiei monetare şi cadrul primordial prin care are loc expansiunea masei monetare.Caracteristica semnificativă a acestor intermediari este transformarea activelor nemonetare în monedă.

Băncile comerciale tipice au şi ele un aport de pondere în creaţia monetară, transformând activele nemonetare (cambii, obligaţii), fără putere liberatorie, în instrumente de plată, înscrierea în conturile de la bancă a creditelor acordate (fundamentale sau garantate pe activele pe care le monetizează) constituie momentul creaţiei unei monede adiţionale specifice, moneda scripturală.

Băncile comerciale sau băncile de depozit sunt caracterizate prin aceea că efectuează toate tipurile de operaţiuni bancare. Deci au o activitate diversificată care se poate modifica liber funcţie de cerinţe, posibilităţi şi propria orientare.

Totuşi operaţiile de bază sunt reprezentate de constituirea de depozite şi utilizarea lor în scopul acordării de credite agenţilor economici.

Ele sunt organizate ca societăţi comerciale şi urmăresc obţinerea unui profit.

Spre deosebire de banca centrală, băncile comerciale emit monedă scripturală la cererea agenţilor economici care devin debitori ai băncilor respective prin procedeul scontului sau al acordării de credite (avansuri). La cererea clienţilor, băncile comerciale trebuie să transforme o parte din moneda lor scripturală în monedă legală. Ca urmare, pentru a emite o anumită cantitate de monedă scripturală, băncile comerciale trebuie să posede o rezervă de monedă legală, corespunzătoare, fie să obţină moneda legală respectivă de la banca centrală. Rezultă că potenţialul de creaţie monetară al băncilor comerciale este limitat, fiind dependent de voinţa băncii centrale – instanţă supremă a sistemului bancar.

Potenţialul de creditare al unei bănci este egal cu mărimea rezervelor sale lichide existente peste nivelul rezervelor obligatorii, iar folosirea acestui potenţial duce atât la creşterea creditelor acordate sectorului nebancar cât şi la creşterea depoziţiilor acestuia din urmă.

În aceste condiţii, se poate enunţa următoarea regulă : „creditele fac depozitele”. Această regulă pare la prima vedere destul de stranie, într-adevăr s-ar părea că mult mai logic ar fi să se spună : „depozitele permit creditele”, în sensul că banca acordă cu împrumut resursele pe case şi Ie constituie prin primirea de depozite.

Cu toate acestea, lucrurile nu stau chiar aşa. Banca nu acordă cu împrumut banii depuşi de la clienţi, căci are puterea de a crea moneda de care are nevoie pentru operaţiunile sale de creditare. Ea monetizează deci, creanţe preexistente care nu sunt monedă. Pe scurt, banca oferă clientelei sale monedă nou creată.

Dovada acestei puteri de a crea monedă este faptul că masa monetară nu e o mărime constantă, aşa cum ar trebuie să fie dacă banca nu ar face altceva decât să acorde cu împrumut banii primiţi de la deponenţi.

Rezultă că banca, cu ocazia operaţiunilor sale de creditare creează monedă, care se răspândeşte apoi în restul sistemului bancar. De aici apare o problemă esenţială pentru bancă : dacă moneda pe care o creează rămâne în propriul circuit monetar, ea îşi va spori depozitele ; dacă moneda creată de bancă iese din circuitul său monetar, intrând în circuitul monetar al altor bănci, creşterea depozitelor băncii în cauză va fi mai mică decât cantitatea de monedă creată cu ocazia acordării creditelor, însă, în ambele cazuri, creditele creatoare de monedă generează în măsură mai mare sau mai mică depozite.

1.2

Organizarea sistemului financiar-bancar se bazează pe structura instituţională a spaţiului financiar şi monetar, centrată pe cele cinci componente: Banca Centrală, băncile, alte instituţii de credit, Trezoreria şi piaţa financiară, evidenţiind rolul organizatoric şi reglementativ al Băncii Centrale, precum şi dispunerea concentric-diferenţiată a tuturor instituţiilor financiare, angajate în realizarea circuitelor monetare şi financiare dintr-o economie.

Organizarea sistemului bancar, ca parte componentă a sistemului financiar, se realizează pe baza unor principii definitorii specifice economiei de piaţa:

a) construcţia duală a sistemului bancar, în sensul delimitării instituţiilor de reglementare şi de coordonare, în particular, Banca Centrala, de entităţile bancare operative;

b) asigurarea autonomiei entităţilor bancare într-un cadru reglementat la nivel naţional şi internaţional;

c) constituirea unui cadru organizatoric unitar;d) promovarea diferenţierii şi specializării instituţiilor bancare;e) realizarea unei configuraţii funcţionale, în cadrul acesteia având un rol primordial

organismele de credit.Organismele de credit, cuprinzând ansamblul intermediarilor financiari a căror activitate

se circumscribe realizării “operaţiunilor de bancă”, pot fi grupate în 5 categorii:a) băncile comerciale, care au vocaţie universală;b) băncile mutuale şi cooperatiste, care au anumite restricţii în distribuirea creditelor;c) case de economisire şi organismele locale de credit;d) societaţile bancare care-şi procură resursele prin împrumuturi pe piaţa monetară;e) instituţii financiare specializate, care pot emite bonuri de trezorerie pe termen scurt.

Sistemul financiar cuprinde, în plus, instituţii financiare diverse, care nu efectuează operaţiuni de credit, organisme şi instituţii de plasament pe pieţele de capital şi, în fine, Trezoreria.

În principiu, toate aceste organisme de credit sunt afiliate la o organizaţie (asociaţie) profesională, reprezentativă, prin intermediul căreia se execută supravegherea şi controlul din partea autoritaţii publice.De asemenea, sunt constituite diverse organisme, cu rol de reprezentare sau consultative, care asigură în ansamblul lor coordonarea sistemului de credit, fundamentarea profesională a politicii monetare, implicarea sistemului bancar în circuitele financiare internaţionale.

Relaţiile de autoritate şi funcţionale din cadrul sistemului financiar-bancar sunt prezentate într-o abordare clasică, în schema nr. 1.Organizarea sistemului financiar-bancar este supusă unui continuu proces de adaptare şi transformare, de specialitate şi difereţiere, de reglementare sau de dereglementare, această

1.3.Functia de depozit a bancilor

Prin depozit se înţelege o sumă de bani încredinţată băncii în următoarele condiţii:

• să fie rambursată în totalitate, cu sau fără dobândă sau cu orice altefacilităţi, la cerere ori la termen cuvenit de către deponent cu depozitarul;

• să nu se refere la transmiterea de proprietăţi, la furnizarea de servicii sauacordarea de garanţii in funcţie de perioada pentru care sunt constituite, depozitele sunt încadrate în douămari categorii :

I. Depozitele la vedere – reprezintă un cont slab remunerat sau neremunerat, destinatsă primească sume de la titular în vederea unei utilizări pe termen scurt, soldul contului estecreditor şi poate fi retras în orice moment, fără preaviz. În lipsa unei scadenţe definite, durataconstituirii contului la vedere depinde de nevoile şi bunul plac al titularului.

II. Depozitele la termen – reprezintă o sumă depusă de titular şi blocată la dispoziţia băncii până la o anumită scadenţă stabilită prin contract, la momentul constituirii depozitului.Spre deosebire de depozitele le vedere, depozitul la termen este remunerat la un nivel mairidicat, care să compenseze imobilizarea fondurilor depuse. Nivelul dobânzii se stabileşteîntre deponent şi bancher în funcţie de puterea de negociere a fiecăruia ţinând cont demărimea sumei depuse ţi de scadenţă. De regulă nivelul ratei dobânzii este apropiat de cel alratei dobânzii pe piaţa monetară pentru o perioadă asemănătoare. Retragerea excepţionalăînainte de cadenţă se sancţionează printr-o pierdere de dobândă

Depozitele la vedere

Au cea mai mare lichiditate, sunt caracterizate prin elasticitate, având în vedere cadepunătorii pot dispune în orice moment de utilizarea lor pentru plăţile în cont sau retrageri încont, potrivit intereselor lor , dar cele la termen creează pentru bănci o bază sigură defructificare în procesul de creditare pe termene, corelate cu natura şi durata acestor resurse.Pe plan naţional cât şi internaţional se utilizează următoarele categorii de depozite:

• cont curent în lei;

• contul curent în valută;

• contul de depozit la termen în lei;

• contul de depozit la termen în valută;

• certificatul de depozit;

• certificatul de depozit cu discont;

• depozitul pentru pensii;

• depozitul pentru vacanţă;•depozitul pentru minori

Tipuri de depozite la termen:

• în funcţie de modalitatea de plată a dobânzii pot fi:

- depozite cu capitalizare: periodic, dobânda se adăugă la suma depusăiniţial;

- depozite fără capitalizare: lunar, dobânda se constituie într-un cont curentcare-i asigură titularului acces la aceasta; în cazul în care clientul îşi retragesuma depusă înainte de scadenţa depozitului, dobânda aplicată va fi maimică (dobânda pentru conturile curente).

• în funcţie de opţiunea de reînnoire a depozitului pe acelaşi termen ca cel iniţial:

- dacă se optează pentru reînnoire automată la sfârşitul perioadei depozitului,depozitul se prelungeşte automat. În plus, dacă depozitul are opţiunea decapitalizare a dobânzii, dobânda se adăugă la suma depusă iniţial. Pentru perioada următoare, rata dobânzii se va aplica la suma iniţială plus dobândaobţinută pe perioada precedentă;

- dacă nu se doreşte reînnoirea automată, depozitul va avea scadenţă unică,adică la scadenţă suma depozitului se va transfera în contul curent (pentrucare se va calcula dobândă la vedere) sau suma vă rămâne în acelaşi cont,fără dobândă.

• în funcţie de dobândă:

- depozite cu dobândă variabilă: banca poate modifica rata dobânzii pe perioada depozitului, în funcţie de evoluţia pieţei;

- depozite cu dobândă fixă: banca asigură o rată fixă a dobânzii pe perioadadepozitului indiferent de evoluţia pieţei.

2.Banca nationala2.1.Rolul monedei în economie

Moneda este considerata un barometru care inregistreaza cu precizie si promptitudine oscilatiile aparute in viata economica a unui stat. Dupa unii autori e cunoscuta piata triunghiulara a activitatilor cu caracter economic(monetaristii) dar dupa altii un lucru insignifiant. Moneda este cauza sau efect al evenimentelor din economie.

Orice activitate desfasurata in economie are si o exprimare monetara care permite efectuarea unor comparatii intre diversele bunuri si servicii.

Fenomenologia monetara inregistreaza astazi actiuni precum financianizarea,banconizarea si dematerializarea monedei. Moneda,inzestrata fiind cu valoare,poate fi un impuls transmis

datorita unor mecanisme complexe pe canale specifice precum sunt: canalul creditului,al ratei dobanzii,cursului de schimb.

Din partea simbolica a economiei catre partea reala a acesteia(economia bunurilor si serviciilor).

Procesele monetare sunt componente de baza ale proceselor economice dupa cum politicile monetar se integreaza in politicile macroeconomice.

Definirea monedei presupune pe de o parte cunoasterea acelor pattern-uri(modeluri) de manifestare a acesteia,capabile sa configureze trasee relativ usor de recunoscut,iar pe de alta parte reprezentarea caracterelor specificefiecarui proces monetar,dispuse sa deconspire componentele,functionalitatile si ipostazele acesteia.

Formele pe care le imbraca moneda sunt numeroase si in continua schimbare,fapt care permite o grupare,regrupare sau divizare a lor,relevate printr-o serie de functii semnificative:

a)Functia de instrument unic(mijloc) de plata si de schimb

Aceasta functie a aparut din necesitatea crearii unui instrument care sa mijloceasca schimbul economic. Cu ajutorul monedei, aceasta este disociata intr-o operatiune de vanzare flux real contra flux monetar si una de cumparare flux monetar pentru obtinerea bunuri real.

Moneda este considerata singura marfa capabila sa satisfaca nevoia de tranzactii a agentilor economici si a populatiei. Din acest motiv ea este declarata legala in interiorul granitelor statului respectiv siconsiderata general acceptata de participantii la tranzactie. La inceputurile economiilor monetare,in calitate de moneda,au fost utilizate diferite bunuri precum: ceaiul,mirodeniile,bijuteriile,aurul etc. Dupa cel de-al doilea razboi mondial,in Italia tigarile au fost utilizate drept moneda pentru achizitionarea bunurilor de stricta necesitate. De aici rezulta ca moneda poate sa circule si sa finanteze economia reala si fara a fi impusa de guverne sau autoritati in materie. Astazi, in calitate de moneda, sunt utilizate piesele metalice,bancnotele si moneda scripturala.

b)Functia de etalon al valorii bunurilor schimbate

Moneda permite exprimarea valorii bunurilor si serviciilor in termeni monetari cu ajutorul preturilor. Spre deosebire insa de alte forme de etalon precum kg,metru,secunda,etalonul valorii,cel care masoara raporturile de echivalenta dintre bunuri si servicii prin pret,prezinta o caracteristica specifica:importanta. Altfel spus,valoarea bunurilor si serviciilorvariaza de-a lungul unei perioade variabile de timp,consecinta a ei fiind cresterea/scaderea puterii de cumparare a monedei aflata in raport invers proportional cu modificarea pretului. Moneda este considerata indispensabila participantilor la trazactii,numai astfel aceasta putabt achizitiona bunurile sau serviciile pe care le prefera.

c)Functia de rezerva a valorii(mijloc de tezaurizare)

inclinatia catre economisire a agentilor economici si a populatiei permite crearea unor rezerve de avere/bogatie. Alaturi de aur,bijuterii,lucrari de arta,terenuri, moneda reprezinta o forma de existenta a lor. Avantajul ei decurge prin gradul sporit de lichiditate - usurinta prin care activele reale pot fi transformate in active monetare- moneda intr-o perioada cat mai scurta si cu cheltuieli minime. In aceasta perspectiva, moneda prezinta diferite grade de lichiditate,fiind studiata ca atare(vezi agregate monetare).

In perioada de manifestare a fenomenului inflationist, moneda lichida nu reprezenta cea mai buna formula de prezervare a valorii. Valoarea ei nominala difera de valoarea reala iar rata dobanzii nu compenseaza decat partial pierderile suferite din cauza inflatiei. Din acest motiv agentii economici si populatia cauta formule mai simple de conservare si crestere a rezervelor de avere,investiind fie in productii monetar-bancare perfectioniste si capabile sa pastreze valoarea, fie in metale pretioase,bijuterii etc.

d)Functia de standard al platilor amnate si baza a creditului

Indeplinind aceasta functie moneda isi evidentializeaza rolul in asigurarea derularii contractelor pe termen lung in sensul stabilirii la momentul actual a sumei ce urmeaza a fi platita sau incasata la o data viitoare precum si rolul de mijlocitar al creditului.

Dezvoltarea burselor de valori pentru contracte la termen accentueaza efectul obtinut datorita utilizarii monedei cu diferite grade de lichiditate.

In calitate de mijlocitor al creditului,moneda finanteaza tranzactiile din economie in beneficiul clientilor institutiilor bancare(moneda de rang secund) sau moneda bancilor comerciale si asigura o circulatie corespunzatoare datorita numeralului(piese metalice si bancnote create de banca centrala-moneda de prim rang sau moneda centrala)

e)Functia de unitate de cont

Datorita exprimarii interne in monetar a produselor si serviciilor existente in economie sa cuantifice valoarea adaugata,se realizeaza comparatii intre preturi si analize financiare,precum si inregistrari contabile.

Moneda indeplineste aceasta functie si fara existenta ei fizica,un exemplu in acest sens constituind-ul DST(SDR)-Drepturile Speciale de Tragere (Special Drowing Rights), activ monetar de rezerva creat in 1970 de F.M.I. si alocat bancilor centrale din statele membre proportional cu cota de participare a fiecaruia la fond

2.2.Functiile bancii nationale

Bancile centrale constituie autoritatea monetara. Chiar daca ele se ocupa  toate obiectivele politicii economice, obiectivul lor prioritar este stabilitatea preturilor si tipul de schimb. Tendinta

actuala in tarile occidentale este sa consolideze inca si mai mult independenta traditionala a bancilor centrale fata de guverne pentru a garanta astfel stabilitatea economica. 

In tarile Uniunii Europene ce au intrat in UEM, functiile de banca centrala sunt indeplinite de Banca Centrala Europeana si de Sistemul European al Bancilor Centrale, care va fi studiat in detaliu mai incolo. In Statele Unite, functiile bancii centrale sunt realizate de Sistemul de Rezerve Federal. In general, in toate tarile, functiile care se atribuie bancilor centrale sunt urmatoarele: 

 Politica monetara. Bancile centrale sunt insarcinate sa analizeze situatia economica a tarii si, ca o concluzie a acestei analize, sa schiteze strategiile de politica monetara cu obiectivul principal de a garanta stabilitatea monetara. Alte obiective economice, cum ar fi cresterea economica sau somaj 0, vor fi pentru banca, in ceea ce priveste stabilitatea, obiective secundare. Schita strategiilor de politica monetara inseamna planificarea evolutiei variabilelor ce pot fi controlate de catre banca centrala: tipuri de reescont, cantitatea de bani in circulatie, coeficienti bancari, etc. Obiectivul stabilitatii are o origine dubla: interioara si exterioara; stabilitatea interioara se refera la stabilitatea preturilor interne, adica la lupta impotriva inflatiei; stabilitatea exterioara se refera la stabilitatea preturilor externe, adica la stabilitatea cursului de schimb al devizelor.

 Bancherul guvernului. Bancile centrale obisnuiesc sa fie responsabile de custodia rezervelor statului si, frecvent, gestioneaza creditul pentru sectorul public si administreaza emisiunile de datorie publica. Acest tip de functii este de fiecare data mai limitat pentru a garanta independenta bancilor centrale referitoare la guverne. Acum cateva decenii (si chiar si acum in tarile mai putin avansate) guvernele aveau (au) puterea de a obliga banca centrala sa-i dea credite. Aceasta lipsa de independenta a bancilor centrale pune in dificultate realizarea obiectivului de stabilitate monetara care in aceste conditii ramane subordonat obiectivelor guvernelor.

  Reglarea circulatiei fiduciare. Bancile centrale se ocupa de punerea in circulatie a bancnotelor si monezilor emise, retragandu-le pe cele deteriorate si garantand o aprovizionare de efectiv adecvata necesitatilor comertului.

 Banca a bancilor. Tine in custodie rezervele bancilor private si controleaza volumul acestora; determina coeficientii rezervelor, adica procentajul din depozite pe care banca privata trebuie sa-l destine rezervelor. Bancile centrale imprumuta bani bancii private in cntitatea si tipul de dobanda ce se determina in functie de strategiile politicii monetare. Coordoneaza si intervin pe piata interbancara, adica cunosc si controleaza creditele pe care bancile private le practica intre ele.

 Control si inspectie. Bancile centrale formuleaza normele de functionare ale bacnii private. Autorizeaza deschiderea de noi banci si entitati de credit, inspecteaza functionarea lor si le sanctioneaza daca este cazul.

 Controlul schimburilor. Centralizeaza rezervele de devize, ceea ce includ nu numai monezile si bancnotele emise de strainatate, ci si conturile la institutii bancare si efectele de plata in afara. Gestioneaza schimbul valutar, controleaza toate incasarile si platile internationale; se ocupa frecvent de elaborarea Balantei de Plati.

 Consultanta. Bancile centrale elaboreaza rapoarte informative si publicatii periodice cu caracter statistic. Rapoartele oficiale ale bancii centrale asupra situatiei economice a tarii au un mare efect asupra asteptarilor intreprinzatorilor si asupra previziunilor guvernului, influentand astfel deciziile de investitii private si cheltuielile publice. Este foarte frecvent ca unele declaratii ale presedintelui Bancii Centrale Europene sau al Rezervelor Federale Americane sa provoace puternice miscari la burse si in cursurile valutare din toata lumea.

2.3.Politica monetara

2.3.1.

3.Bancile comerciale

3.1.Rolul bancilor comerciale

In economia de piata, sistemul bancar indeplineste functiile de atragere si concentrare a economiilor societatii si de canalizare a acestoraprintr-un proces obiectiv  de alocare a creditului, catre cele mai eficiente investitii.

In indeplinirea acestor prime functii, bancile controleaza modul in care debitorii utilizeaza resursele imprumutate, asigura si faciliteaza efectuarea platilor, ofera servicii de gestionare a riscului si reprezinta principalul canal de transmisie in implementarea politicilor monetare.

Prin activitatea de colectare a resurselor financiare, concomitent cu plasarea lor pe piata prin intermediul creditelor, a operatiunilor de scont si a altor operatiuni pe piata bancara, bancile indeplinesc rolul de intermediari intre detinatorii de capitaluri si utilizatorii acestora.

Cu toate ca fiecare forma a managementului bancar isi are propriile ei functionalitati, in ansamblul lor si la nivel macroeconomic, bancile indeplinesc urmatoarele  functii :

a)     atragerea disponibilitatilor monetare temporar libere ale diferitilor agentieconomici. In acest sens, intreprinzatorii, institutiile, diferitele societati, populatia si chiar statul apeleaza la banci pentru a le pastra veniturile si capitalurile, pentru care acestea platesc o anumita dobanda.

b)     acordarea si deci, distribuirea de miloace banesti suplimentare diferitiloragenti, la solicitarea acestora, in vederea completarii capitalurilor proprii. In felul acesta, bancile se dovedesc un sprijin in sustinerea proceselor economice pe care le desfasoara un agent economic sau altul.

c)     bancile, in principal banca centrala, datorita pozitiei pe care o are in mecanismul economic, emit si pun in circulatie atat moneda de hartie, moneda divizionara cat si moneda de cont, contribuind astfel la asigurarea proceselor de aprovizionare, productie si desfacere si, pe aceasta baza , la formarea masei monetare in circulatie.

d)     bancile pot crea instrumente de credit ale circulatiei. Astfel ,ele pot sa acorde credite prin mijloacele proprii de care dispun , prin acumularile formate din depuneri si prin emisiunea de bancnote. In felul acesta este limitata cantitatea de numerar care ar trebui sa circule in realitate.

e)     activitatea bancara pune in evidenta atat avantajele de ordin tehnic cat si economic, intrucat asigura pastrarea sumelor proprietate a deponentilor, efectuarea rapida a platilor si capacitatea de a detine informatii.

Rolul bancilor nu se rezuma numai la functiile prezentate mai sus. Unii autori mai deosebesc o functie a bancilor, respectiv cea de creatie economica. Aceasta functie se manifesta pe plan financiar si pe plan tehnic.

Pe plan financiar ea se exprima in urmatoarele forme:

a)     participarea bancilor la capitalul social al societatilor comerciale. Conform prevederilor art.28 din legea nr.33/1991 participarea unei societati bancare la o firma sau intreprindere, al carei obiect nu are legatura cu activitatea bancara, nu poate depasi 20% din capitalul firmei sau intreprinderii respective.

b)     acordarea, in vederea obtinerii calitatii de asociat sau de actionar, de imprumuturi participative in favoarea societatii comerciale la care banca participa.

c)     acordarea de credite bancare societatilor comerciale. Conform dispozitiilor art.28 al legii nr.33/1991 imprumuturile acordate de o societate bancara unui singur debitor nu pot depasi, cumulate, 20% din capitalul si rezervele societatilor bancare respective.

Pe plan tehnic, functia de creatie economica se manifesta in urmatoarele forme:

a)bancile joaca rolul de consilier financiar al agentilor economici in cautarea de resurse de finantare si de mijloace de investire a resurselor;

b)bancile acorda asistenta societatilor comerciale in cazul de majorare a capitalului acestor societati prin subscriptie publica sau in cazul emisiunii de obligatiuni, punand la dispozitie reteaua lor de ghisee sau chiar garantand subscrierea actiunilor sau a obligatiunilor.

3.2.Operatiunile bancilor comrciale

Operatiunile pasive

Operatiunile pasive ale bancilor comerciale sunt operatiuni de mobilizare a resurselor banesti si de constituire a surselor de creditare. Dintre aceste operatiuni cele mai frecvente sunt depozitele, rescontul si capitalul propriu.

Depozitele sunt o operatiune prin care banca primeste în pastrare, pentru un anumit termen si, eventual, în anumite conditii, o suma de bani  de la un depunator. Banca poate utiliza aceste sume, în general, cu conditia de a le face disponibile la data convenita si de a  le remunera. Prin aceasta banca dispune de surse cu care poate sa raspunda cererilor de creditare pe care i le adreseaza cei ce au temporar lipsa/nevoie de lichiditati. Depozitele reprezinta o forma de mobilizare a capitalurilor # 14514v2123o 1;i economiilor temporar disponibile si, totodata, o

forma de existenta a monedei scripturale. Dupa natura si termenul lor depozitele pot fi la termen si la vedere.

Depozitele la vedere sunt acele depozite de care depunatorii pot dispune în orice moment pentru a efectua din ele plati sau retrageri.  Riscul  bancii de a folosi aceste depozite este mai mare, motiv pentru care sunt retribuite cu dobânzi mai mici sau chiar deloc.

Depozitele la vedere exista, în principal, sub forma conturilor curente, a conturilor de depozit si a certificatelor de depozit.

Conturile curente sunt produse bancare prin care persoanele fizice si juridice deruleaza operatiuni de încasari si plati, adica operatiuni de casa. Deschiderea si închiderea lor, ca si operatiunile derulate prin ele (uneori numai cele de plata) sunt remunerate prin comision, deoarece presupun cheltuieli pe care le face banca privind evidenta lor, efectuarea operatiunilor, informarea clientului, legaturile cu bancile partenerilor de afaceri ai clientilor etc.

Conturile de depozit sunt produse bancare destinate fructificarii unor economii pe termene mai bine precizate, cu conditii mai restrictive de derulare a unor operatiuni si, de aceea, ceva mai bine remunerate. Bancile au în schimb o certitudine mai mare privind utilizarea pentru creditare a sumelor depuse în aceste conturi.

Certificatul de depozit este un produs bancar prin care deponentul poate constitui un depozit, cu termene standard destul de diversificate, al carui titlu (act doveditor al existentei) poate fi negociat pe piata monetara în interiorul termenului de scadenta. Bancile române utilizeaza larg acest produs cu termene de 1-3-6 luni. În SUA acest produs este preponderent destinat firmelor si se întâlneste în trei variante: small (valori sub 100 000 USD), large (valori peste 100 000 USD) si jumbo (valori peste 1 000 000 USD).

Depozitele la termen sunt acele depozite constituite pe un termen precizat, convenit între deponent si banca, beneficiind de o remunerare  mai buna datorita certitudinii mai ridicate pe care o are banca în utilizarea pentru creditare a sumelor astfel  depuse. În mod curent aceste depozite se întâlnesc sub forma conturilor de depozit pentru investitii si a conturilor de economii.

Rescontul este o operatiune prin care o banca îi cedeaza alteia o parte din portofoliul de active, în vederea obtinerii unor disponibilitati pe care  sa le poata folosi pentru a acorda noi credite. Portofoliul de active este format din titluri ce atesta datorii pe care un tert le are fata de banca sau plasamente pe care aceasta le-a facut în titluri de stat sau pur si simplu credite pe care banca le-a acordat unor clienti ai ei. Unele dintre aceste titluri sunt recreditabile, altele nu. Cele recreditabile sunt oferite de banca detinatoare altor banci, în schimbul sumei pe care  ele le reprezinta, dar diminuata cu un comision de cedare/preluare, numit, dupa caz, taxa de scont sau taxa de lombard. Între titlurile recreditabile se includ efectele comerciale (cambii) si efectele publice (obligatiuni si bonuri de tezaur). Pentru aceasta recreditare (numita si refinantare) bancile apeleaza la o alta banca interesata si cu disponibilitati, la bancile specializate în astfel de operatiuni (numite banci de scont) si la banca centrala. Recreditarea pe seama cedarii din portofoliu a unor efecte publice se numeste lombardare.

Capitalul propriu este operatiunea de creare a capitalului prin emisiunea de actiuni si prin acumularea profitului. Sumele rezultate din emisiunea de actiuni formeaza capitalul social folosit, de regula, pentru finantarea dotarii bancii (imobile, mobilier, echipamente electronice, active fixe diverse). Sumele acumulate din profit constituie fondurile de rezerva, create pentru diminuarea unor riscuri prin existenta unei acoperiri asiguratorii. Capitalul propriu are o cota redusa în totalul resurselor bancii si nu participa decât, eventual, simbolic la crearea surselor de creditare.

Operatiunile active

Operatiunile active ale bancilor comerciale sunt operatiuni de creditare a activitatii economice, adica de utilizare a resurselor mobilizate prin operatiunile pasive. Operatiunile active, mai diversificate decât cele pasive, sunt clasificate dupa obiect în: creditarea firmelor, creditarea persoanelor particulare si plasamente.

Creditarea firmelor are în vedere asigurarea acestora cu disponibilitati pentru a-si continua activitatea: credite pentru activele fixe si credite pentru cheltuielile de exploatare.

Creditele pentru activele fixe au în vedere construirea sau achizitionarea de imobile, terenuri, echipamente, utilaje, instalatii, mijloace de transport s.a. si se dau, de regula, cu garantii, în principal de catre banci specializate.

Creditele pentru cheltuielile de exploatare au în vedere reconstituirea surselor banesti imobilizate de întreprinzator în circuitul economic obisnuit: achizitie - productie - livrare. Bancile crediteaza  creantele comerciale ale întreprinzatorului, adica preiau în sarcina lor datoriile pe care tertii le au fata de acesta, sau acorda credit  de trezorerie, adica formeaza sau completeaza disponibilitatile de plata ale debitorului în cazul în care acesta întrevede posibilitatea unor plati pe care le-ar avea de facut la un moment dat sau într-un interval scurt de timp, concomitent cu lipsa sau insuficienta unor disponibilitati proprii.

Creditarea persoanelor particulare are în vedere acordarea de credite indivizilor sau familiilor pentru constructii/achizitii de locuinte, pentru achizitii de bunuri de folosinta îndelungata sau pentru acoperirea unor cheltuieli curente.

Plasamentele reprezinta achizitia de efecte publice si actiuni în vederea utilizarii eficiente a resurselor disponibile în conditiile asigurarii unei lichiditati suficient de mari a acestor utilizari. Aceasta conditie este reglementata în cele mai multe tari ca masura de diminuare a riscului de lichiditate. Plasamentul în actiuni este interzis în unele tari, inclusiv în România, pentru a evita conflictul de interese. Plasamentul în efecte  publice este stimulat prin riscul lor mic, adesea minim, si prin raportul atragator risc/câstig.

În cadrul acestor clase de operatiuni active, cele mai frecvent întâlnite sunt scontarea, pensiunea, împrumutul cu gaj în efecte, avansurile în cont si creditele specializate.

Scontarea este operatiunea prin care o banca preia în sarcina un credit atestat printr-un efect comercial  emis de un agent economic debitor în  beneficiul altui agent economic creditor.