Barca ţestoasă, o armă redutabilă ce a pus capăt

invaziilor japoneze

Una din cele mai interesante arme ale perioadei medievale a fost barca-țesătoasă, dezvoltată în

Coreea. Choseon a fost numele dat Coreei din 1392 când generalul Yi Seong Gye a pus bazele

unei noi dinastii (Yi) și până la ocuparea sa de către armatele Japoniei imperialiste în 1905.

De-a lungul istoriei, coreenii au preferat să își restrângă relațiile diplomatice cu țările vecine, China

fiind singura putere căreia îi erau recunoscute meritele de suveran și cu care încheia tratate

comerciale și politice, deoarece orice alt străin era văzut ca un invadator ce le-ar fi putut pune în

pericol securitatea națională, precum și cultura confucianistă.

Înca dinaintea dinastiei Yi și a perioadei Choseon, pirații japonezi făceau incursiuni de-a lungul

coastei vestice, prădând, jefuind și arzând pământurile coreene. Aceste practici ilicite erau susținute

de lorzii locali cunoscuți sub numele de daimyou care neputând fiind ținuți sub control de către

shoguni, își împărțeau prăzile cu pirații. Deși conducătorii coreeni au încercat să își întărească

armata, să negocieze sau chiar să încheie acorduri economice cu pirații japonezi aceste măsuri nu au

dat rezultate pe termen lung. Eșecul acestor încercări a fost de cele mai multe de ordin intern,

deoarece principiile confucianiste care pătrunseseră în toate ramurile societății coreene puneau

educația, moralitatea și ordinea mai presus de pregătirea militară.

Prima invazie japoneză 1592-1596

Războiul Imjinwaeran cum este cunoscut în istoriografia de specialitate, poate fi tradus ca

invazia/năpasta japoneză în anul dragonului de apă. Imjin însemna dragonul de apă și este numele

anului când are loc invazia, wae este denumirea dată japonezilor, iar ran înseamnă în limba coreeană

invazie/năpastă.

Odată cu coalizarea domeniilor feudale în arhipelagul nipon și venirea la putere a unul dintre cei mai

remarcanți shoguni, Hideyoshi Toyotomi ( ~1536-1598), care dorea cu orice preț să își mențină

statutul și influența în propria-i țară, acesta a demarat o campanie de cucerire a Choseonului pentru

ca ulterior să poată invada atât China dinastiei Ming ( 1368-1644) cât și întreaga Asie.

FOTO: Toyotomi Hideyoshi

Inițial shogunul Japoniei îi trimisese scrisori regelui coreean pentru a îi cere consimțământul ca

trupele sale să străbată peninsula coreeană dincolo de râul Yalu, pentru a ajunge în China. Choseon

a refuzat această propunere deoarece era vasalul-aliat al dinastiei Ming. Deși existau suspiciuni în

rândul unor membri ai aristocrației coreene ( yangbani ) cu privire la o posibilă invazie japoneză, fiind

trimise chiar memorii la curtea regală, nu s-au luat măsuri, fiind ignorate toate semnalele de alarmă.

Pe 13 aprilie 1592 soldații japonezi, 200 000 la număr, înarmați cu puști cu praf și săbii, au asediat

orașul-port, Busan, pentru ca numai în trei săptămâni să cucerească întreaga peninsula.

Superioritatea armatelor japoneze în comparație cu cele coreene se datora în special experienței

samurailor pe câmpul de luptă, precum și schimburilor de armament și a importului de puști avansate

din Portugalia. Odată cu cucerirea capitalei Hanyang ( actualul Seoul) în mai 1592, regele Seonjo (

1567- 1608) se retrage, găsindu-și refugiul mai întâi la Pyeongyang, iar mai apoi în peninsula

Ganghwa. Simțindu-se trădați de rege, o parte a populație incendiază clădirile care găzduiau actele

oficiale, cu precădere clasele de jos care doreau să scape de sclavie. Societatea Choseonului era

bine delimitată, construită pe vertical, iar fiecare om moștenea statutul părinților fiindu-i aproape

imposibil să acceadă la putere dacă făcea parte dintr-o clase inferioară. În acea perioadă, o tremie

din populație avea statutul de sclav, destinele lor depinzând de yangbanii pe care îi serveau, astfel că

puteau fi vânduți sau chiar torturați până la moarte dacă se abăteau de la lege.

După cucerirea Busanului, trupele japoneze au avansat către nordul peninsulei coreene, astfel pe 16

iunie au cucerirea Pyeongyang. Acest lucru a atras după sine intervenția Chinei în conflict deoarece

își vedea propriile teritoriile amenințate de o posibilă invazie japoneză. Cu ajutorul soldaților chinezi,

coreenii reușesc în ianuarie 1593 să elibereze orașele din nord, împingând totodată armatele

japoneze către sud. Cu toate acestea odată cu intrarea Chinei în conflict, situația a stagnat, și ca o

ironie a sorții, shogunul Hideyoshi i-a propus împăratului chinez o împărțire a teritoriului coreean în

zone de influență. La rândul său, China refuză această propunere, oferindu-le japonezilor soluția de

a deveni vasali. Fără pre multe rezultate, timp de trei ani se discutase despre un eventual armistițiu și

o încetare a conflictului, însă fără niciun rezultat concludent.

A doua invazie japoneză 1597-1598

Pe 19 martie 1597 japonezii atacă din nou. Motivul relansării atacului s-a datorat refuzului chinezilor

de a recunoaște legitimitatea shogunatului lui Hideyoshi, precum și de a consimți încheierea unei

căsătorii între împăratul japonez și una dintre fiicele împăratului chinez. De această dată coreenii erau

mai pregătiți din punct de vedere militar, reușind să își mobilizeze forțele. Un rol esențial l-au avut

preoții coreeni budiști care au alături de țărani, de erudiți neoconfucianiști precum și de foști oficiali

guvernamentali au constituit bande de rezistență. De asemenea, amiralului, Yi Sun Shin ( 1545-1598

), a reușit într-un mod ingenios să țină piept atacurilor japoneze prin proiectarea și construirea unei

dintre cele mai ingenioase arme de luptă din istoria militară și anume o barcă-țesătoasă

(geobukseon).

Respectând forma unei bărci normale, măsurând 34,2 metri lungime și 6,4 metri înălțime, aceasta era

echipată cu douăzeci de vâsle și zece tunuri, care aruncau foc prin gura capului de dragon poziționat

în partea frontală a ambarcațiunii. Pe lângă rolul pragmatic pe care îl avea capul de dragon, acesta

mai era considerat și un protector, în cultura coreeană dragonul fiind un animal sacru și puternic,

atribuit imaginii regale. Un alt plus al ambarcațiunii a fost acela că puntea era acoperită cu ghimpi din

metal acoperiți cu saci de orez goi, pentru a îi împiedica pe inamici să o incendieze sau escaladeze,

iar în pântecul său erau ascunși soldați ( cam 50 la număr). Aceste bărci au avut rolul de a împiedica

aprovizionarea soldaților japonezi prin confiscarea muniției și a proviziilor.

Barca ţestoasă

Cele trei mari victorii duse de coreeni au avut loc Haengju, Chinju și Hansan.

FOTO: Bătălia de la Haenju

Miracolul de la Myongyang rămâne in istoria coreenilor un eveniment foarte important căci atunci

amiralul Yi Sun Shin a reușit cu ajutorul a 16 bărci să provoace pagubă flotei japoneze. Aceasta avea

să fie ultima bătălie în care amiralul conducea forțele navale, căci și-a găsit sfârșitul în largul portului

Noryang.

Foto: Yi Sun Shin

Consecințele războiului Imjinwaeran

Conflictul a cunoscut sfârșitul odată cu moartea lui Hideyoshi Toyotomi pe 18 septembrie 1598., când

conducătorii armatelor se vedeau nevoiți să asiste la alegerea unui alt șogun. Consecințele acestui

război au marcat istoria coreenilor, căci peste câțiva ani țara era cunoscută sub numele de Imperiul

Ermit, refuzând a-și deschide porțile marilor puteri din secolul al XIX. O altă consecință a fost slăbirea

puterii dinastiei Ming și creșterea puterii Jurchenilor din Manciuria care a dus mai târziu la

ascensiunea noii dinastii Qing.

La ordinele șogunului japonez, a fost construit la Kyouto monumentul Mimizuka ( care în traducere

liberă înseamna Dealul Urechilor) al cărui rol era de a cinsti memoria soldaților japonezi și care de

asemenea găzduia peste 38.000 de nasuri luate ca trofeul de la victimele coreene și chineze căzute

în luptă. Deși practica japoneză era de a lua capetele dușmanilor ca semn al victoriei, deoarece

condițiile climatice nu era favorabile, aceștia au adus ca trofeu nasurile victimelor coreene ( Hana =

nas, hanakuza). Deoarece imaginea aceasta era prea curda, japonezi au schimbat numele in mimi,

adică ureche. Interesant este faptul că actualmente acest monument crează tensiuni diplomatice între

Coreea de Sud și Japonia, căci unii oficiali japonezi merg acolo pentru a se ruga și a comemora

soldații japonezi morți în timpul Imjinwaeran. Deși acest monument nu le era cunoscut Chinei și Coreei

de Sud, odată cu apariția sa în manualele de istorie japoneze între anii 1980-1997, nu încetează să

ridice probleme între acestea.

Bibliografie :

Shin Hyong Sik, trad.Dan Brundașcu, Scurtă istorie a Coreei, Sedan, 2005.

The history of Korea, ed. Jung Moon, Radio Korea International of korean Broadcasting System,

Seoul, 1995.