CUPRINS:

Denumirea Pagina

REZUMAT 2

GREŞELI GRAMATICALE ÎN COMUNICAREA ORALĂ 3

“La noi ordinea-i frumoasa…” 4

EXEMPLE DE DE GREŞELI GRAMATICALE 15

BIBLIOGRAFIE 17

1

REZUMAT

Limba româna la noi în ţară deseori o confundăm cu limba rusă. Acest fapt împiedică dezvoltarea limbii române. În diferite locuri persoanele comunică şi cîteodată folosesc cuvinte ruseşti sau româneşti dar cu accent rus. Sînt şi unele cazuri cînd noi ne greşim la pronunţarea corectă a cuvîntului cînd acele cuvinte au acelaşi sunet cînd auzim, dar acele două cuvinte se scrie diferit. Însă acele două cuvinte de fapt nu se citesc unul ca altul cum ar fi de exemplu: de mult şi demult. Mai sunt şi nişte cazuri cînd cuvîntul nu este pronunţat corect, adică de la forma iniţială a cuvîntului, zic puţin în alt mod ce împiedică dezvoltarea limbii naţionale. Sunt şi niste cazuri de greşeli cînd omul foloseşte cuvinte vechi sau ţărănesti, care unele provin din alte limbi, mai ales rusa. Deci aceasta teză prezintă nişte învaţături sau nişte reguli care trebuie de respectat în vorbirea orală, cît şi în scrisă. Sunt nişte exemple de corectare a limbii române şi dezvoltarea culturii româneşti. Sunt date nişte exemple din viaţă, după care este dat şi varianta corectă de exprimare. După citirea acestui test ve-ţi da seama cît de multe greşeli gramaticale se întîlnesc în viaţă şi cum se poate de corectat.

2

Greşeli gramaticale în comunicarea orală

În spaţiul basarabean, exprimarea corectă, ca modus vivendi, constituie o problemă de conştiinţă (lingvistică) — atît individuală, cît şi generală —, este un obiectiv cultural integraţionist (de atîtea ori iluzoriu, sisific!) care, realizat, ne va emancipa de sub imperiul specificului, ne va de-complexa, ne va re-europeniza, dacă vreţi... Or, perenitatea „specificului" nostru (lingvistic) nu trebuie să ne timoreze, ci — dimpotrivă — să ne impulsioneze benefic, prin obstinaţia de oameni care avem în faţă o finalitate: aceea a regăsirii de sine. El, „specificul", nu este unul de fond, raportat la limba literară folosită aici, şi ţine mai mult de limbajul colocvial/ familiar, de vocabularele speciale/ profesionale utilizate în contextele respective, pentru că în domeniul literar-publicistic, al livrescului, acesta e insignifiant, de suprafaţă. La nivelul uzului general, ştiut este, factorii aferenţi aculturaţiei se resimt vădit în felul de a improviza ad-hoc un dialog — acasă, în stradă, la serviciu —, în modul de a ne exprima îndeobşte: clişeizat şi calchiat. Adevărul legat de aceasta e că de mai multe decenii în şir, graţie mijloacelor tehnice (ruseşti) de comunicare în masă (radiotelevi-ziuneagcinematograful, casetofoanele, publicaţiile periodice etc), ingurgităm zilnic „conserve culturale" (formula nu-mi aparţine) străine sau, altfel spus, ni se inculcă modele de exprimare pe care, dacă dorim ulterior să le reproducem, din necesitate, româneşte, încercăm sâ le traducem (aşa cum „putem") sau chiar le redăm literalmente, uneori cu recţiunea adaptata.Ceea ce auzim — involuntar sau ca interlocutori—este un simulacru de limbaj care poate echivala doar cu: a vorbi turceşte/păsărele („Mă sobiresc la România..—unde face mai ieri şoferul cursei auto „Chişinău — Nisporei" către colerul său — dublura —de alături, şofer pe care trebuie să-! asculţi, pentru că vorbeşte tare. M-a surprins însă la el du atit sobirit -ul. cît regimul prepoziţional care mi se părea ..firesc" pînă acum doar pentru: „Mă sobiresc la Ucraina", sub influenţa lui.... na Ukrainu': cît priveşte însă România, mai spun; „Sobiraius’ v Rumâniiu". Să fi înrîurit — ca să nu zic înnistrit — şi aici Ucraina asupra României?..; Dar iată că astăzi, deja la întoarcerea din Nisporeni, sînt angajat chiar eu într-un astfel de dialog — de data aceasta în troleibuz Cineva din stînga mă întreabă: „Nu ştiţi unde se află tretea gorodskaia bolniţa?..»". M-am prefăcut că nu-l înţeleg......tretea bolniţa.. .” — repetă el. „Ce e asta?...” — fac eu pe... Bolniţa.. .” Şi abia atunci, companionul său din faţa. şi el tînăr la ţară, mă lămureşte: .Spitalul numărul trei.. I-am răspuns, dar nu şi aluziv — ar fi fost inoportun. Poate că o fi înţeles şi aşa, poate că nu... Ştiu că este foarte greu să contrapui ceva pertinent obişnuitului răspuns dat în asemenea cazuri: ne-am învăţat/ aşa ne-am deprins..”. Dezarmant — răspunsul, cînd te gîndeşti că omul “aşa a fost învăţat'... o viaţă”} Deşi—vorba vine — s-au scurs deja un număr de ani de cînd cu .”Noi sîhtem acasă!”, „Limbă —

3

Alfabet!”, modul acesta de exprimare, mixtat pînă la refuz, constituie într-un fel dorinţa mărinimoasă a basarabeanului de a fi înţeles simultan de toate cele „o sută şi ceva de naţionalităţi... Republica Moldova"', dorinţa rezultată dintr-un soi de veşnică a sa că cel cu care intenţionează să dialogheze sau dialoghează s-ar putea să nu-l înţeleagă ori să se supere daca i-ar vorbi “moldoveneşte" (darămite româneşte!). Declanşatorul acestei temeri este complexul său de inferioritate(lingvistică), refulat ancestral şi exprimat uneori printr-un servilism verbal caraghios şi dezolant, iar alteori prin răceala şi chiar animozitate (faţă de cei de-un grai cu sine). E un caz de (a)conştiinţă (nu-i mai zicem lingvistică sau naţională). După cum se vede însă, pîna la un examen al acesteia mai este. O autoanaliză lucidă nu vine de la sine într-un for interior programat de alţii. Ea accede tacticos, metodic, prin depăşirea stării de subdezvoltare (economică-culturală-lingvistică), prin emanciparea-şi revigorarea conştiinţei (naţionale-culturale-lingvistice). Într-un stat, o asemenea chestiune e de stat, şi este rezolvată în baza elaborării — ştiinţificeşte - unei politici lingvistice. Un mediu lingvistic eterogen precum e cel al nostru implică şi o competiţie lingvistică, nedeclarată, dar eliminatorie; deci, pentru unii — victorioasă, pentru alţii — mai puţin. în asemenea medii, bilingve sau plurilingve, domină, în fine, limba celor mai influente mijloace (tehnice) de comunicare. Or, toate „suprafeţele astea de privit şi de ascultat" (de care astăzi nu scapi nici în comuna... Fundacul Vechi) sînt, într-adevăr, mai mult de privit decît de.. gţndit. De cele mai multe ori, ele nu ne permit să discernem în schimb ne modelează conştiinţa, ne pătrund (şi) în subconştient, ne formează o cultură mozaicală, eleectică. Şi toate astea — printr-o anume limbă! Oricum, concurenţa pe plan audiovizual (interactiv) şi livesc este şi va fi decisivă. Se spune că, odinioară, ignoranţa ne-a salvat identitatea. Deşi astăzi se mizează iarăşi pe ea (pe cea dintîi, desigur!) — şi miza e mare —, vom şti să supravieţuim doar prin cuItură, prin efortul individual izbăvitor al tămăduitorului din noi, aşa cum spuneam: decomplexat ţi ghidat de un ideal—cel al regăsirii de sine. Un summum al conştiinţei colective nu poate exista fără conştiinţe individuale viguroase, renăscătoare, iar firea basarabeanului, o ştim, este uneori neaşteptat de surprinzătoare (pleonastic vorbind).

“La noi ordinea-i frumoasa…”

“La noi ordinea-i frumoasa,/Aj mîncat – strînge de pe masă.” Nostime versuri, nu-i aşa?! Nu demult ele puteau fi сetite în Ospâtăria dietică (?) din chiar centrul Chişinăului (mai jos de Teatrul „Cehov”). Unde mai pui că oraşul e plin de „ospătarii”,însă nu şi birturi sau de hanuri (cu birt) ceea ce presupun, de fapt, nişte ospătarii. Dicţionarul mai menţionează că cuvîntul este învechit şi popular (desigur, dacă avem simpla curiozitate de a afla acest lucru) şi nu poate înlocui în limbajul de astăzi al alimentaţiei publice termenul cantină (sau microcantină, în funcţie de mărimea localului şi de specificul său). Tot din dicţionar putem afla că rusescul столовая are drept echivalent românesc cuvîntul cantină, iar диетическая

4

столовая cantină dietetică (nu „dietică"). Харчевня bineînţeles că poate fi tradus prin ospătărie sau birt. Nu negăm faptul că sîntem de mult deprinşi cu ospătărie (şi cu ospătăria, dacă vreţi). Să luăm aminte însă că actualmente cuvîntul respectiv nu face parte din nomenclatorul alimentaţiei publice. Din această cauză el este anacronic în firme, Orice local de consum (sau comercial în genere) are un program de funcţionare (ori de lucru). Prescurtat i se spune destul de simplu :.program (mai rar — orar). O pildă-două: .„Cantină cu program prelungit", „Care este program mul acestui magazin?”. In mod obişnuit, se răspunde cam astfel la ultima întrebare: „Magazinul acesta este deschis de la 800 (pînă ) la 2100, cu o pauză (repaus) de (pentru) masă de la 14:00 (pînă) la 15:00. Magazinul este închis duminica”. Am subliniat aici formulele care ne interesează pentru a le compara cu cele traduse maşinal din ruseşte şi pătrunse adînc în vocabularul basarabemfor: „Magazinul acesta lucrează de la 800 (pînă) la 2100, cu o întrerupere la masă de la 1400 (pînă) la 1500. Magazinul nu lucrează du minica" Cei care cunosc rusa ştiu, probabil, că verbul работать este firesc în asemenea cazuri, pentru că însemnează ”действовать, функционировать, быть открытым”: Магазин работает с... до… Cei care încearcă să cunoască româna ştiu, probabil, că verbul a lucra nu este potrivit în astfel de sintagme şi că mult mai indicat e să spunem: „Magazinul (sau orice alt local, birou, serviciu etc.) este deschis (ori închis) sau are program de la pînă la ora cutare". Iată un model de program de funcţionare cît se poate de sumar: Program 800 — 2100 Pauză 1400 —1500 In afară de duminică (şi zilele de sărbătoare). Pare a se deosebi întru cîtva de cel cu „lucrează", „întrerupere", „zi de odihnă" sau „lucrăm de la... pînă la...". Ce ne facem însă cu zi sanitară (санитарный день)? Vom fi oare în stare să renunţăm la ea şi să scriem, în loc, potrivit cu firea limbii: Igienizare (sau Zi de curăţenie)? De la a igieniza. Cam neobişnuit, nu? Ca şi debarasoare—„persoană care degajează mesele într-un local de consum de tacîmurile folosite, de resturile alimentare etc", deşi, dacă nu greşim, nu există ecusoane cu un asemenea cuvînt, aşa cum nu există nici cu multe altele pe care ar trebui să le ştim. Nedumeresc în modul cel mai direct şi „Cîrnaţ”-urile (nici măcar „Cîrnaţi"-i) de pe faţada şi din interiorul multor magazine. Bineînţeles, la o adică, ar putea exista şi cîmăţării în Chişinăul nostru, dar iată că nu mai sînt cîrnăţarii de odinioară. Aşa că ni se par depăşite de timp şi „Cîrnăţărie", şi „cîrnaţ" (care e o inscripţie comercială inventată). Mezeluri — aceasta e firma indicată pentru un local unde se dau şi salamuri, şi cîmaţi, şi şuncă, şi crenvuşti (nu „crenvuşte"), şi debreţini, şi multe alte preparate din carne, Nu numai cîrnaţ, după cum ar încerca să ne “informeze” ultraoriginala noastră reclamă. Or, cînd mai veri prin vitrine şi cîte-o etichetă gen „Cîrnaţ Moskovskaia" sau „Cîrnaţ Poltavskaia", te întrebi desperat dacă limba românească e în stare să dea şi

5

ea „naştere" prin părţile astea la vreo etichetă ceva mai autohtonă. Cunosc vînzătoare cu vechime, care mi-au mărturisit înţepate că aud pentru prima oară de salam şi că a zice salam de Moscova sau de Poltava e o greşeală, pentru că... „cîrnaţul ista nu-i de la Moscova... ori din Poltava". Cu adevărat întortocheate şi sinuoase sînt meandrele gîndirii vînzătoreşti. Şi nu numai ale acesteia.

* * *

„Graba strică tabla" — ne avertizează ba ici, ba colo cîte-un autoturism „de-al nostru". Da, e ceva ancestral în formula aceasta. Şi ingenios. Dar de ce graba să nu strice totuşi treaba, aşa cum se întîmplă, de exemplu, la Străşeni? Scrii colo pe-o autodubă un cuvînt…uitînd să-1 pui şi pe-al doilea ori, mai curînd, neştiind că trebuie pus. „Producte" (uneori — „Produse") — probabil, recunoaşteţi mult combătuta inadvertenţă din vorbirea noastră. Domnilor, totuşi ce fel de „produse" (ei hai —„producte") transportaţi în autodubele celea? „Alimentare", „nealimentare"? Lămuriţi-ne! Căci nu chiar toţi cunosc rusa ca d-voastră. Graba-i grabă, iar informaţia-i informaţie. Şi tot de la o vreme încoace, de cînd cu „grafica", în plină stradă, cîte-un oblon din spate mă tot previne mucalit (deşi nu am intenţia): „Nu eşti încrezut — nu depăşi". Ce-i drept, nicăieri n-am văzut scris: „Nu eşti fudul—nu depăşi". Mai ştii de unde sare iepurele! Oricum, ca să pricepi adevăratul înţeles al acestui avertisment... românesc, trebuie sâ cunoşti rusa. Scurt pe doi. Stau totodată şi mă întreb: e nevoie oare în genere de o asemenea inscripţie (chiar tradusa corect din ruseşte, dacă nu ne duce capul s-o concepem în româneşte) odată ce orice şofer este obligat să cunoască regulamentul (inclusiv conduita preventivă)? Dar de „Nu lucra fără proptea" — vers citit pe-o macara — sau de, pe o alta: „Păzeşte-te de întorsătura peronului"? Toate „lecturile" astea involuntare din... şi de pe mijloacele de transport (în comun) te fac să exclami, tot fără să vrei, o veche banalitate: Nu inventaţi, dragii noştri, bicicleta! Ce altceva poate fi tabla indicatoare „Pentru instruire", plasată în unele autobuze, troleibuze sau în alte vehicule, dacă nu o „invenţie” pur chişinăuiană? Se spune doar de atîta timp: Autobuz (de) şcoală; troleibuz (de) şcoală etc. Pentru a nu fi învinuiţi aici de critică puţin constructivă, dăm şi alte cîteva modele de table indicatoare/ inscripţionări pentru autobuze: Cursă suplimentară (Дополнительный); Cursă specială (По заказу); Cursă rapidă — „R" (Транзитный); Rodaj (Обкатка); Garaj (В гараж); Defect (Неисправный); Retragerea la autobază (В парк).„Nu îngrădiţi cabina şoferului" se pare că ar vrea să însemneze la noi Nu angajaţi discuţii cu şoferul sau, cel puţin,-Nu baraţi/ nu blocaţi cabina şoferului, căci „îngrăditul" nu are a face aici.Tot la Chişinău, ne-a amuzat nespus, ce-i drept, o singură dată, o formulă absolut nevinovată, situată în parbrizul unui autocamion: „Deserviciu". Aceasta însă nu ştim de poate „concura" cu o alta, de pe o autospecială: „Serviciul de gaz de accident" (biata echipă de intervenţiei).

6

Am avut de mai multe ori „fericita" ocazie de a vedea microbuze inscripţionate precum urmează: Taxi(u) de marşrută. E limpede ce se are în vedere, nu? (Cu condiţia că ştii ruseşte.) De altfel, n-am văzut pe nici un microbuz din astea „pe post de" taximetru să fi fost scris, alături deМаршрутное такси, şi ceea ce se cuvine: maxitaxi. Probabil, e prea neobişnuit cuvîntul (chiar şi în Capitala Republicii...) şi prea mare ar fi efortul celuia care ar voi să consulte un dicţionar cel puţin pentru atîta treabă. Se calchiază vîrtos şi în prestările de servicii. Un ceas defect(at) (dacă-l ai) trebuie să-1 prezinţi neapărat la “Repararea/ reparaţia ceasurilor", deşi mult mai româneşte ar fi să-1 duci la Ceasornicărie sau, şi mai simplu, la Ceasornicar, daca nu la Reparaţii ceasuri. O pereche de pantofi cu tălpile blegite se vor, fireşte, la Cizmărie sau la Reparaţii încălţăminte, dar nu ajung decît la cîte-o biată gheretă “Repararea/ reparaţia încălţămintei". O inscripţie condamnată odinioară de către cultivatorii limbii astăzi este iarăşi în libertate graţie… cunoscătorilor legii de la… “Consultaţie juridică". S-a spus în repetate rinduri (şi, probabil, se va mai spune, de asemenea, în repetate rinduri) că termenul consultaţie nu are sensul de „oficiu, birou", ca în rusă, de aceea trebuie să scriem Birou de asistenţă juridică şi să nu derutăm lumea cu „consultaţii" neavenite. Din cele expuse mai sus tragem concluzia că firmele, inscripţionările sau pur şi simplu formulele eronate de felul celora prezentate aici necesită o revizuire în baza faptului că limbajele de care avem nevoie există, de aceea nu este cazul să le inventăm, ci să le popularizăm metodic, cu ajutorul specialiştilor. * * *

Multe prăpăstii s-o fi spus pe lumea asta, dar ceea ce am văzut scris, acum cîţiva ani, în buletinele de vot cred ele culmea naivităţii omeneşti — „Tăiaţi familiile candidaţilor împotriva cărora votaţi". Instigarea m-a făcut să privesc bănuitor în jur şi să-i cer explicaţii unuia dintre responsabilii din secţia de votare. Mi s-a răspuns foarte calm că astăzi toţi scriu aşa (adică greşit), chiar şi după ce i-am pomenit omului de inscripţia de la intrare — „Bine a-ţi venit!"... Şi ca să facem şi noi hatîrul celor cu instigarea, am „tăiat" tocmai patru „familii" de candidaţi… fără a ne părea rău. N-au regretat, probabil, nici alţii, căci, după cum am aflat mai tîrziu, s-a şi declarat balotaj între candidaţi. Oricum, se mai întîmplă… Intenţia noastră însă e de a ne referi cu precădere la alte cîteva inadvertenţe, ce-i drept, mai puţin şocante, dar ţin tot de limbajul - ca să zicem aşa — electoral. Este evident faptul că de la război încoace, atît în sistemul normelor juridice cu privire la alegeri, cît şi în alte domenii, am utilizat o terminologie tradusă (adesea aproximativ), astfel încît am reuşit să ne obişnuim deja cu o serie de formule care, de fapt, dacă le examinăm mai atent sub raportul corectitudinii, constatăm că sînt eronate sau nefireşti în anumite contexte. Una dintre acestea este a înainta (pe cineva) candidat sau a înainta candidatura (cuiva), expresie frecventă în presă („Fiecare cetăţean este liber să-şi exercite

7

dreptul electoral, inclusiv să-şi înainteze candidatura la funcţiile de primar şi consilier", Ţara, 17.01.'95, p. 2; „...candidatura lui fiind înaintată şi de multe colective de muncă", Flux, 23.05/95, p. 12; „La propunerea Institutului, în calitate de conducător, a fost înaintată candidatura mea", Lanterna magica, nr. 2-3, oct. - n. 1995, p. 8; „.. .şi ce se face Domnia sa dacă la congresul (conferinţa) de înaintare a candidatului partidului la preşedinţie, salaieste manipulată de adversarii săi [...] şi delegaţi îl înaintează pe dl Andrei Sangheli la postul suprem în stat?", Săptămîna, 26.04.'96, p. 13). La drept vorbind, în perioada campaniei electorale, şi un candidat pentru alegerile de deputaţi sau la preşedinţie poate fi înaintat (avansat,promovat, ridicat)... într-un post (de răspundere), într-o demnitate, într-un rang. însă ce legătură are lucrul acesta cu adunările alegătorilor? Bineînţeles că rusescul выдвинуть (на руководящую должность) se traduce şi prin a înainta (într-o funcţie de conducere), dar atunci cînd se are în vedere campania elecotorală (sau preelectorală", cum i se mai spune la noi), operam, de obicei, cu expresii consacrate, care nu pot fi înlocuite arbitrar: A propune/ a desemna/ a prezenta candidature (cuiva) (it.: Presentare la candidatura di qd; sp.: Presentar la candidatura de...;fr.. Proposer comme candidat); A (Chişinău), care se spune că a împlinit 560 de ani şi că are o populaţie de circa 800 de mii... Nu este oare mai cu cale să deprinzi de la bun început cîteva expresii potrivite decît să tot „pregăteşti la bilete"… încît să nu le putem scoate pe urmă nici din capul taxatoarelor, nici din cel al călătorilor?.. * * *

Odinioară, tot privind reportajele televizate din Parlament, aşteptam să fie rostit un termen foarte legislativ? preambul.Zadarnică aşteptare. In locul acestuia era folosit un feminin cu o terminaţie... suportabilă, cel puţin sub aspect morfologic: preambulă.S-a schimbat ceva între timp?...

* ** Un cumpărător: Daţi-mi, vă rog, două kulioace… O vînzătoare: Poftim două kuliokuri... O terţă persoană: Spuneţi-mi, vă rog, cume totuşi corect—două kulioace sau două kuliokuri, că la noi în sat li se zice cam... ţărăneşte: pungi de plastic...Vînzătoarea:E corect ş-aşa, ş-aşa... Da' ce, nu vi-i totuna?!... ***Şi la Radio Chişinău se fac greşeli de exprimare. E şi firesc. (Să vorbeşti atîta şi să nu comiţi nimic?!) De mirare e însă cînd acestea se ţin lanţ (de-a lungul anilor). Ca în cazul din 17 brumărel 1990, cînd prezentatorul A. R. ne-a anunţat în Unda dimineţii că, fiind toamnă, „se joacă nunţi” şi că ţi „felicită cu ziua nunţii" pe doi radioascultători, transmiţînd totodată „o melodie pentru tinerii însurăţei". În primul rînd, se joacă... LA... nuntă, pe cînd le... se fac. în al doilea rînd, se felicită... DE... (ziua nunţii) sau... CU OCAZIA…acesteia. în al treilea rînd, молодожены se traduce prin însurăţei sau tineri căsătoriţi.

8

Ni se pare că s-a mai scris despre lucrurile astea (chiar de foarte multe decenii), noi însă, mă rog, continuăm să-i zicem precum... am apucat: „în ziua de 11 septembrie […] în satul Mileştii Mici din raionul Ialoveni, [...], s-a jucat nunta lui [...]" (Generaţia, nr. 18,1994, р. 1); „Pe cine felicităm cu 8 martie şi pe cine nu — iată-ntrebarea?!" (Moldova literară, 6.03.'96, р. 1); „Şi n-am avut prilejul să felicităm trupa şi pe Ilie Todorov [,] cu un spectacol, cu un rol încare-şi bătea pe muche jubileul..." (tot acolo, р. 1); „Tinerii însurăţei au ales meleagurile Moldovei pentru că „timpul nu mai avea răbdare" (Generaţia, nr. 31, 1994-1995, p. 8). * * * Ceea ce ne tulbură ori de cîte ori intrăm în vreo unitate comercială sau auzim pomenindu-se de ele ţine de s p e £ c i f i c u 1 nominal al acestora. La 27 noiembrie 1990 Unda dimineţii ne informează într-un minut-două de radiopublicitate (local: reclamă radio) că la „Magazinul de firmă „Bucuria" din Chişinău putem „procura torte de casă". În ramura comerţului asemenea magazine se numesc (oare nu se ştie?!) specializate, asta însemnînd că pot aparţine şi unor firme. Aşadar, „Bucuria" este un magazin specializat, iar firma/ inscripţia trebuie să fie următoarea: “Bucuria", magazin specializat, sau (astăzi) magazin al Societăţii pe Acţiuni „Bucuria". Preţiozitatea „tortei" de pe cutiile noastre cu prăjiturile celea mari, cilindrice e şi ea specifică.. Lumea zice: un tot, nişte torturi (cu accentual pe o) - şi are dreptate, fiindcă se exprimă literar. "Torta” însă poate fi confundată cu tartă ceva mai mică, fapt ce nu e de dorit. Cine nu ştie că despre o „Moldovă integră" se vorbeşte foarte mult în ultimul timp, inclusiv la cel mai înalt nivel („[...] cele 26% din electorat i-au votat pe actualii guvernanti pentru a realiza o Moldovă integră [...]" , Literatură si artă, 29.09”94, p. 1; „Nu pot sa nu se deosebească între ele o naţiune integră şi un fragment al acestei naţiuni […]”, Contrafort, nr. 3,1995, p. 3; „[…] problemă de care depinde viitorul Republicii Moldova, ca stat independent şi integru [...]", Flux, 6.06.”95, p. 14)… Nu ne intereseaza aici: Care Moldova? (cu toate că e şi aceasta o întrebare; dacă nu şi o problemă) —, ci caracterul ei „integru". Este oarecum neobişnuit sa se militeze (ceea ce se şi face acum) pentru un stat „cinstit”/ „onest"/ „incoruptibil"; intr-un cuvint — integru. Fapte că mai toţi militanţii au în vedere o (republică) Moldovă intreagă, derutaţi, probabil, de paronimia integru/ intreg, avînd, de altfel, aceeaşi origine — lat. integer. De aici şi denaturarea de sensuri. Integritatea teritorială a Republicii Moldova e deja construcţie adecvată, intrucît presupune o republică unitară, indivizibilă (dacă doriţi), insă nu şi „integră", accepţie care, la noi, işi extinde aria: „Poetul a apelat totuşi la punct şi virgulă (şi nu la punct) [subl aut.] şi a inglobat toate propoziţiile în cadrul unei singure fraze, pentru a crea o imagine integră (!) asupra acţiunilor ce se succed una dupa alta(!)" (An. Ciobanu, Punctuaţia limbii române, Ed. Lumina, Ch., 1993, p. 49); „Fără aceste subordonate regentele nu au sens integru (!)" (ibidem, p. 125); „Fără aceste atributive regenta are sens integru (!) [...]" (ibidem, p.80). Desigur că aici trebuia: imagine unitară şi sens unitar.

9

* * *

Revenim la un calc semantic de care ne-am mai ocupat cîndva. Sursa motivaţională e Mesager-ul (telejurnalul) din 3.04.’91: “Creşterea dobîndirii (!) cărbunelui în Rovinari”, Atît faptul că a dobîndi e de origine slavă (добыть), cît şi o anume omofonie cu etimonul au făcut ca, la noi, verbul românesc să preia şi sensul de „exploatare sau scoatere la suprafaţă a unor minereuri". Astfel, se „dobîndesc” cărbuni, ţiţei, aur etc. Deşi acţiunea de dobîndire este dificilă, ea totuşi (formula) nu cadrează cu terminologia industriei extractive, unde procesul de exploatare a minereurilor se numeşte extragere (extracţie) sau, ceva mai popular, scoatere (a cărbunilor, a sării etc.) A dobîndi este polisemantic şi chiar foarte frumos în unele contexte (a dobîndi un copil — а i se naşte cuiva un copil; a dobîndi o cetate — a cuceri o cetate; a dobîndi neatîrnarea (independenţa). Mai e oare raţional să-î atribuim şi un alt înţeles?

* * *

Cu referire la „timp ca durată", termen face pluralul în –e, în restul cazurilor — în -i. Regula ba e respectată, ba e neglijată, încît îţi vine să crezi că este facultativă... Fapt ce ar contraveni normelor ortografice. “Care sînt termenii optimali (!) de realizare a acestei intenţii?" (Mesager (telejurnal), 12.04.’91). Or, chiar dacă operăm rectificarea („Care sînt termenele optime..." sau „Care este termenul optim.!"), această „neobişnuită" mostră de exprimare ar trebui să vizeze mai curînd termenul minim de înfăptuire a ideii respective, dacă nu condiţiile optime...

* * *

„Noi, figuranţi, de orice rol feriţi/ Am fost ţinuţi mereu după culise (sublinierea ne aparţine — V. G.)" (Anatol Ciocanu, După culise, în Basarabia, nr. 10,1991). Locuţiunea adverbială relevată mai sus, care e prezentă şi în alte strofe din această poezie (d.e.: „După culise toţi! După culise"), este deja cronică în mediul nostru lingvistic. Dar pentru a ne da seama de improprietatea ei, să pornim de la raportul denotativ culise/ кулисы. La prima vedere, diferenţa de sens din această echivalenţă pare a fi insesizabilă. Ambii termeni ţin cu precădere de teatru. Ambii sînt folosiţi, de obicei, la plural. Primul insă (cel românesc) semnifică „partea scenei situată în spatele decorurilor, pe unde intră actorii în scenă", pe cînd celălalt (кулисы) — înseşi „decorurile laterale (pînze pictate, paravane, mobile etc.)". Astfel stînd lucrurile, atunci cînd un rus zice: За ку лисами, el are în vedere ceea ce se află, se petrece (se ascunde) „îndărătul scenei, în spatele decorurilor". Or, ce înţelegem noi prin „originala" îmbinare... după culise? „Spaţiul situat înapoia culiselor"?! Nu! Deşi, logic, aşa ar trebui să fie. Se au în vedere chiar... „culisele"! În acest mod, prin neglijarea unor mici subtilităţi semantice, am ajuns,

10

de fapt, la o formulă eronată, la un calc de structură, care înlocuieşte pe nedrept locuţiunea în culise — “În spatele decorurilor" sau (figurat) „în ascuns, în secret". Prin urmare, substituirea nejustificată a prepoziţiei în cu după modifică radical conţinutul sintagmei respective şi, în fond, ne induce în eroare.

* * *

Odată şi odată, fiece persoană pusă temeinic pe treabă (la şcoală, în timpul satisfacerii serviciului militar sau în genere în cîmpul muncii) ajunge a i se recunoaşte (oficial) succesele. Altfel spus, este natural ca omul merituos să se distingă/să se remarce/să se evidenţieze fie la carte, fie la mînuirea armelor, fie în oricare altă activitate socială. Şi atunci, vine vremea să vorbim de studenţi evidenţiaţi (şi care s-au evidenţiat) în cadrul unor concursuri, de ostaşi citaţi (deci tot evidenţiaţi) în ordinul pe unitate, zâmbind discret, de salariaţi elogiaţi (deci, de asemenea, evidenţiaţi) în diplome de merit, de... Pînă aici, toate bune. Dar uite că uneori nu găsim, la moment, cuvîntul potrivit şi sîntem nevoiţi să recurgem la cîte un dicţionar. De exemplu, la cel rus-moldovenesc (în trei volume, Ch., 1986-'88), pentru a-1 traduce pe отметить cu sensul „удостоить похвалы, поощрения, награды". Şi găsim: „a distinge, a menţiona". Observaţi bine, a distinge şi a menţiona sînt sinonime! Dacă însă intuieşti că e ceva la mijloc, consulţi, de data aceasta, un dicţionar explicativ. Şi constaţi o eroare—eroare cu care s-au „obişnuit" mulţi, inclusiv periodicele, care de-a lungul anilor au abundat în: „Spectacolul „Amadeus" de Peter Schaffer [...] a fost menţionat (!) cu Premiul ziarului ,Libertatea" {Momentul, 9.11/94, p. 3); „Au mai fost.[...] de asemenea [...] menţionate (!) editurile „Eminescu", ARC, ART and Index [...]" (Săptamtna, 29.12/95, p. 17); „Juriul a menţionat (!) cu premii speciale şcolile nr. 64,79 şi Gimnaziul nr. 1 [...]" (Curierul de seară, 12.02/96, p. 3). Or, să nu se creadă că inadvertenţa ar porni de la dicţionarul cu pricina. Acesta doar a înregistrat una dintre multiplele noastre „realităţi lingvistice", care, de fapt, sînt mostre de semicultism. Este drept că отметить se traduce şi... а menţiona [следует отметить—se cuvine să menţionăm), dar la fel de adevărat este şi faptul că a mmfiona nu poate fi pus alături de a (se) distinge, a (se) remarca, a (se) evidenţia — ca sinonime —, ci doar de a indica la semnalata consemnata precizala prevedea... Ar fi pur şi simplu greşit sub raport sintactic să construim fraza în felul următor: Cineva a fost menţionat pentru realizările sale ori A menţiona pe cineva cu... Se menţionează, de obicei, ceva, undeva („Cazul" este menţionat în condica de sugestii şi reclamaţii; au fost menţionate doar cîteva soluţii, decretul-lege cu privire la… menţionează următoarele..,), mai rar, sau poate deloc,- o persoană. Atunci însă cînd dorim să relevăm succesele obţinute de cineva şi să le preţuim (modest), aducem vorbă de.,. evidenţierea acestuia, de faptul că persoana în cauza a fost citată (undeva) ca fiind meritorie ori că s-a învrednicit de o menţiune.

11

Mai curînd sau mai tîrziu, va trebui totuşi să-1 deosebim pe a menţiona de a evidenţia şi să-i atribuim celui dmtîi doar proprietatea sa.

* * *

„Trebuie să ţinem minte că înaintea substantivelor proprii, care denumesc continente, ţări, republici, ţinuturi, regiuni, raioane, se foloseşte prepoziţia în şi nu la" — am citat din Valentin Mândâcanu, Cuvîntul potrivit la locul potrivit, Ch., 1987, p. 164. Şi, de bună seamă, cel care mai zice si astăzi că are rude „la Ucraina" sau are treabă „la România" este pasibil barem de o critică drastică... Deocamdată însă e pasabil (şi nu ne miră defel, căci o să mai fie!) „trăitul la nord (eventual — la sud)": „Vizita dlui A. Sangheli la (!) nordul republicii" (Moldova suverană, 3.10/95, р. 1); „La Căuşeni nu am fost niciodată din simplul motiv eă sunt născută la (!) nordul Moldovei" (Micul prinţ, nr. 3,1995, p. 16); „Titus Ştirbu la (!) sudul republicii" (Generaţia, nr. 14,1994, p.4); „Ea a restabilit în mod cert pacea pe Nistru şi la (!) sud" (Moldova suverană, 22.08.'95, р. 1). Pesemne că aţi observat de unde vine greşeala... Жить na севере (на юге) —а trăi în nord (în sud). La adicătelea, am putea utiliza şi prepoziţia la —privind însă... punctele cardinale. De pildă: M-am pornit la Polul Nord (dacă doriţi —la Polul Sud) sau Durleştiul se află... la sud de Polul Nord. Important e, vorba magistrului V. Mândâcanu, ca toate cuvintele astea minuscule, numite prepoziţii, să se afle la locul lor. Să sperăm. O anumită filiaţie a relaţiei bilingve объект — obiect (etimon comun şi polisemie aproape comună: în filozofie, inclusiv în praxis, în gramatică) a făcut ca obiect să-şi „extindă" conţinutul drept urmare a unei calchieri semantice curente în domeniul militar şi cel al construcţiilor, al economiei în genere. Eroarea vine din graba cu care traducem, dar şi din cunoaşterea relativă a realităţii noastre lexicale. Actualmente, s-ar părea că presa, radioul, televiziunea nu se mai pot dispensa de „obiecte militare strategice", „obiecte ale economiei naţionale" ş. a.: „Preţul obiectelor (!) scoase la ultima licitaţie [...] a crescut de 7,3 ori..." (Flux, 30.05/95, p. 3); „[...] atacuri împotriva militarilor şi a obiectelor(!) militare" (Flux, 6.06/95, p. 13); „Domnul Serghei Adam [...], şef de şantier, a rămas uimit de interesul manifestat de fotocorespondentul „C.S." faţă de obiectul (!) pe care-1 construieşte" (Curierul de seară, 2.02/95, p. 3). Cu toate că, privitor la sfera militară , sub acest raport ar trebui să se vorbească de obiective (strategice, tactice...). localităţi, centre industriale, porturi; de... obiective pentru tragerile terestre (ceea ce constituie ţinta atacului); de... obiective de cercetare (localităţi, păduri, plantaţii) etc. - asa precum ne indică literatura de specialitate. Prin urmare, nu e nimic altceva de reţinut decît că военный объект echivalează cu obiectiv militar. Situaţia este ceva mai subtilă în economie (construcţii), unde rusescul объект însemnează şi întreprindere, şi şantier, şi construcţie. În general, echivalentul e acelaşi — obiectiv (adică unitate sau unitate economico-socială), care urmează să fie realizat, construit. Atunci cînd e cazul însă, ar fi bine să se traducă în funcţie de

12

context: dacă dorim să concretizăm că obiectivul (rus. объект) cutare este un şantier, o uzină, o şcoală, un magazin, un spital etc, vom specifica. Or, subtilitatea la care ne referim mai ţine şi de faptul că în domeniul respectiv există si noţiunea de... obiect de construcţii Aceasta însă e doar un „element component" al unui obiectiv (al unul şantier, de exemplu): un atelier de cazangerie, o clădire, un apeduct etc, toate fiind considerate independente din punctul de vedere al utilizării lor, avînd proiect de execuţie şi deviz. Sursele lexicografice atestă in acest sens: obiect de construcţii— строительный объект; obiect -coopужение; obiect (de) dat în exploatare — пусковой объект. Dar şi: obiectiv complex—комплексный объект sau a lucra la o nouă unitate — работать на новом объектe. Aşadar, cele două cuvinte (obiectiv şi obiect) se cer a fi utilizate potrivit contextului.

* * *

Furtunoasele noastre dezbateri parlamentare au revigorat o greşeală (de-ar fi numai una!) paronimică de care se părea că am scăpat. Vina o poartă, am zice noi, pluralismul, care implică partide, grupări, grupuri... şi care „neglijează", în cazul dat, paronimia fracţie/fracţiune. Etimonul franţuzesc fraction (cf. lat fractio) a generaţii ruseşte o singură formă grafică — фракция (care ne interesează aici). Este lucru cunoscut că (ex-)elevii şi (ex-)studentii au (sau au avut) de-a face cu fracţii (zecimale, ordinare,pew-dice, mixte etc.) la... matematici, actualii deputaţi însă—şi în Parlament. Dar nu ca termen matematic, ci… politic. Iată greşeala! Ea ne şi obligă să cităm din dicţionarul explicativ, pentru a ne aminti de anii cei buni... Nota bene: fracţie -„număr care exprimă una sau mai multe părţi dintr-un întreg; raport între două expresii matematice";fracţiune - „1. parte dintr-un tot; bucată, fragment. 2. (într-un partid politic) grupare organizată care se împotriveşte liniei generale a partidului sau se desolidarizează într-o problemă anumită, elaborînd o altă poziţie 3. grup parlamentar compus din reprezentanţii aceluiaşi partid". Plictisitoare treabă (defel revelatoare), dar necesară. Or, acei care au ingurgitat doar rusa odată cu laptele mamei nu-şi prea fac probleme cu respectiva relaţie paronimică. Şi utilizează în pertractări (citeşte: „precăutări") cuvîntul фракция. Ceilalţi însă, deşi folosesc şi ei în acest context (probabil,; lasîndu-se influenţaţi) doar termenul fracţie, greşesc! întrucît nu ţin seama de diferenţele semantice sus-citate. Voim să conchidem poetic: această influenţă (pauză) ţine de-o inadvertenţă. Inclusiv în presă: „[...] o fracţie (!) sau alta pedalează pe necesitatea sprijinirii păturilor social vulnerabile" (Momentul, 21.12.’94, p. 3); „[...] presiunea fracţiei (!) parlamentare respective a fost vădită [...]" (Generaţia, nr. 18, 1994, p. 6); „Exemplu viu la toate acestea pot servi ultimele hotărîri ale „socialiştilor" din Parlament, susţinuţi de fracţia (!) agrarienilor [...]" (Glasul naţiunii, nr. 46, nov., 1995, p. 6). Apropo, fracţie este inadecvat, deşi e foarte frecvent, şi în construcţii gen: „Strada Florilor 14/2" (= „paisprezece, fracţie 2"), în loc de: „Strada Florilor nr.

13

14,bloc2".Or, acest semn grafic, un pic oblic, se numeşte bară. Deci, atunci cînd e cazul, se cuvine să i se spună pe nume. Pentru a evita o mult prea cunoscută sursă de calchiere — дробь. Spre binele limbii.

* * *

Iată un caz de „copiere" de sens pe care l-aş numi inchizitorial, deşi e postbelic (dacă nu ne-o fi parvenit chiar din RA.S.S.M.): rug pionieresc. E ceva lugubru în ei, nu-i aşa? Trebuie să-ţi imaginezi... „o grămadă de lemne pe care sînt arşi nişte eretici" (pionieri? nepionieri?). Dar dacă e vorba de un rug turistic? Mulţi ani au trecut de cînd ne-am „pricopsit" cu noua formulă. Astăzi aceasta sună chiar obişnuit în gura ex-pionie-rilor şi a potenţialilor turişti: „Vacarmul unei discoteci ordinare sau rugul (!) aprins în curtea taberei îi cauzează lui Victor o „vomă de gjnduri" [...]" (Contrafort, nr. 4,1995, p. 5). Pe timpuri, aflaţi în prag de primejdie, străbunii noştri se anunţau unii pe alţii, aprinzînd ruguri (!) pe creste" (Ţara, 28.02.’95, p.7 »Ideea cu „smulgerea"/ din zbor/nu i-a mers,/ deşi copiii au aprins/ şi un rug (!) de semnalizare…” (D. Fusu, Vocea din culise, Ed. Museum, Ch., 1994, p. 18). Mai greu e cu foc de tabără – simte lumea că e ceva “străin” în expresie De ce să se facă pur şi simplu un foc, pe cînd se poate face un rug?! Este modern şi incitant. Dar şi macabru, căci se mai şi dansează în jurul „rugului". N-ar fi oare mai bine ca rugul si se ducă în plata… inchiziţiei, iar noi, dacă e prilej, să stăm paşnic lîngă un foc (de tabăra) sau, în caz de primejdie, să aprindem focuri de semnalizare?!...

* * *

A represa şi derivatele acestuia - represat, represie-au devenit prea frecvente în limbajul gazetarilor noştri ca si nu ne întrebăm pînă la urmă: ce e totuşi cu aceste cuvinte? Cauţi într-un dicţionar, cauţi în altul. „ Dar nu le găseşti (pe toate). Consulţi atunci un dicţionar rusesc (izbăvitor de multe ori). Uite că aici există şi репрессировать, şi репрессровaнный, şi репрессия, dar care se traduc... ceva mai altfel: а supune represiunilor, а reprima, a pedepsi şi, respectiv, supus represiunilor, represiune, represalii, reprimare.... Conchizi atunci tacit şi post-factum că ai utilizat pînă mai ieri nişte cuvinte calchiate şi... încerci să te iaşi de ele. Unde mai pui că represie însemnează cu totul altceva decît: represiune: „inactivitatea unui operon prin interacţiunea operatorului cu represorul". Tîlc departe de tot de cele lumeşti. Aşa e viaţa.

* * *

Nicidecum nu ne putem explica faptul de ce suplimentul lunar al revistei Agricultura Moldovei se numeşte... „Fazenda"! Avem noi oare plantatori? Avem întreprinderi agricole care cultivă bumbac, cauciuc, cafea etc? Dacă nu, atunci ce însemnează pentru A. M. fazendă? Un simplu “lot de pamint pe lîngâ casă/ vilă"?

14

„Gospodărie tărănească"'? 1 De cînd? Şi de ce? Doar pe motiv că ne-a sentimentalizat lacrimogenul serial Isaura?! Ce-am făcut atunci cu sclavii de pe plantaţii şi cu proprietarii lor?! Să fi fost al suplimentul al Chipăruşului, mai puteam crede că se şuguieste... Dacă mai dă televiziunea şi un serial melodramatic cu acţiunea la vreo fermă de vite din vestul SUA, garantat că vom avea după aceasta şi un supliment agricol... „Rânduri".

EXEMPLE DE DE GREŞELI GRAMATICALE

Aici sunt prezentate unele cazuri cînd greşim la pronunţarea corectă a cuvîntului, pentru că un cuvînt poate avea acceaşi formă cînd audiem, dar adevărat esre că se pronunţă altfel sau are altfel de sens sau este scris sub altă formă. Deseori oamenii

greşesc si iată cîteva exemple: Cînd se citeşte numai şi cînd nu nu mai

ExempluNumai omul cel cu pietrele de moară agăţate de picioare, ca sa nu fugă prea repede, îndrăzni sa se ia după ea. Poveşti populare româneşti şi săseşti tălmăcite de Al. Mitru

ObservaţieCuvînul numai ne arată că doar omul cu pietrele de moară agăţate la picioare a îndrăznit să se ia după fată.

— Ia vezi, toiăgelule, ai grijă oleacă de bouar! Toiăgelul se făcu toiag noduros şi începu să salte vesel pe spatele bouarului Săltă, săltă, pînă cînd bourul nu mai putu şi începu să se jeluiască.

Poveşti populare româneşti şi săseşti tălmăcite de Al. Mitru

ObservaţieCuvintele nu numai ne arată că bouarul nu mai putea să rabde

Cîmd se citeşte odată şi cînd se citeşte o dată ExempluEra odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. I. Creangă — Ursul păcălit de vulpe

Observaţie Cuvîntul odată ne arată că odinioară, cîndva, trăia această vulpe vicleană. Cuvîntul odată, care înseamnă odinioară, cîndva, nu trebuie confundat cu cuvintele o dată, care înseamnă o singură dată, nu de mai multe ori, aşa cum se observă în exemplul din dreapta, cu care se aseamănă la pronunţare.

Fram mai salută o dată

15

Cezar Petreseu — Fram—ursul polar

Observaţie Cuvintele o dată arată că ursul salută o singură dată, nu de mai multe ori. Cuvintele o dată? care înseamnă o singură dată, nu de mai multe ori, nu trebuie confundate cu cuvîntul odată, care înseamnă odinioară, cindva, aşa cum se observă în exemplul din stînga, cu care se aseamănă la pronunţare.

Există şi alte cazuri, dar acestea sunt cele mai frevente întîlnite. Aşadar există multe exemple care nu sînt enumerate, dar omul oricum se greşeşte!

16

BIBLIOGRAFIE

Norme ortografice ortoepice şi de punctuaţie ale limbii române

Gramatică, ortografie si punctuaţie pentru toţi copii (Vasile Molan, Iulia Teodorescu, Elena Dobrin)

Ortografia prin imagini şi comparaţii (Ion P. Necula) Cultivarea limbii române (Ioan I. Dumitru) Dicţionar ale greşelilor de limbă (Valentin Guţu) Internet (Google)

17