anuar_pv

ANUARUL

FEDERAŢIEI ORGANIZAŢIILORORTODOXE

PRO-VITA

DIN ROMÂNIA

2010

SIBIU, 2011

Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita din România – Anuar 2010

2

CUVÂNT ÎNAINTE

Pr. Prof. Dr. Vasile MihocSibiu

Dată fiind importanța luptei pentru viață, dat fiind faptul că această luptă ține de esența însăși a misiunii Bisericii, avem mereu simțământul acut al puținătății a ceea ce se face la noi întru apărarea vieții. În condițiile înmulțirii fărădelegilor împotriva vieții, când victimele – prunci uciși înainte de a se naște –se numără, numai în țara noastră, cu milioanele, la care se adaugă marea mulțime de victime „colaterale”, în primul rând mamele și tații acestor prunci, deveniți ucigași ai propriilor odrasle, dar și atâția alții împreună cu ei –, când cultura morții tinde să-și impună în conștiințe, încă de la vârsta fragedei copilării, zăbranicu-i de întuneric, ne-am aștepta ca glasul Bisericii să răsune nu numai adânc dureros, ci și cum nu se poate mai stăruitor și mai puternic, proclamând cu tărie și fără abatere acel simplu și clar „Să nu ucizi!” al poruncii dumnezeiești.

Este adevărat că această proclamare o fac mulți slujitori cucernici în biserici, prin predică și cateheză, în taina Sfintei Mărturisiri, sau în convorbirile cu credincioșii; o fac mulți dintre profesorii de religie în școli; o fac, desigur, și destui credincioși ai Bisericii noastre, în variate moduri. Rezultatele sunt însă destul de precare. Cultura morții este tot mai îndrăzneață și tinde a-și impune drept „corecte” și general acceptabile de către societate setul ei de antivalori.

Situația prezentă impune o grabnică, hotărâtă și activă angajare pentru viață, în primul rând din partea factorilor responsabili ai Bisericii noastre Ortodoxe, dar și din partea tuturor credincioșilor ei. Orice lipsă la apel în această privință este vinovată. Nu putem pretinde că-L ascultăm, că-L iubim și că-L slujim pe Hristos, Domnul vieții, atâta vreme cât cochetăm cu această demonică și nenorocită cultură a morții, fie chiar și prin încetineala și insuficiența rostirii noastre împotriva ei.

O mână de oameni din România continuă să creadă că lupta aceasta, dusă într-un mod cât de cât organizat, va avea roadele scontate, pentru reînflorirea în țara și în Biserica noastră, a vieții, în plenitudinea puterilor și manifestărilor ei, voite pentru noi de Însuși Dătătorul vieții.

Iată acum, înmănuncheate în acest almanah, câteva din gândurile, preocupările și visurile lor. Să fie și aceste puține roade, prin harul și binecuvântarea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, glasuri de chemare și trepte spre o adevărată slujire a vieții!


3

MEMORIU

al asociaţiilor ortodoxe pro-vita adresat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privind necesitatea realizării unui program naţional bisericesc, pentru promovarea valorilor tradiţionale creştin-ortodoxe privitoare la familie, sexualitate şi procreaţie

În anul 1997, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române adresa cuvântul pastoral „Copiii sunt un dar şi o binecuvântare a lui Dumnezeu”, în care se afirmă încrederea că preocuparea păstorilor duhovniceşti pentru realitățile tragice ale avortului şi feririi de copii din țara noastră vor ajunge „la inimile frățiilor voastre, mame şi tați, tineri şi bunici, şi că împreună vom medita serios asupra perspectivei noastre vremelnice şi veşnice, atât ca Biserică, cât şi ca neam” (op. cit., p. 7).

Înainte şi mai ales după acest mesaj al întâi-stătătorilor Bisericii noastre, o serie de clerici şi mireni au luat inițiativa înființării unor asociații ortodoxe de tip „pentru viață” (pro-vita), dedicate promovării valorilor creştine tradiționale cu privire la viața de familie în noul context social, economic şi cultural post-totalitar. La peste un deceniu de la apelul Sf. Sinod, situația avortului nu s-a îmbunătățit (a scăzut incidența avortului chirurgical, dar pe seama creşterii avortului indus medicamentos - sterilet, medicamente avortive, etc.) iar starea demografică este, după opinia specialiştilor, deosebit de îngrijorătoare.

Asociațiile ortodoxe pro-vita semnatare adresează prin prezentul memoriu Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române solicitarea de a binecuvânta şi sprijini activitatea federației naționale a asociațiilor ortodoxe pro-vita, cu scopul îmbunătățirii activității lor, pentru a putea contracara mai eficient degradarea climatului moral şi social care afectează tot mai virulent viața de familie şi care pune în pericol însăşi ființa neamului şi a Bisericii strămoşeşti.

I. Situaţia actuală a copilului nenăscut, a practicilor anti-procreativeşi starea demografică în ţara noastră

Prezentată sintetic, situația atitudinilor şi practicilor față de viață la două decenii după schimbările politice din 1989 şi la doisprezece ani după primul apel al Sf. Sinod poate fi descrisă după trei componente majore: 1) recunoaşterea şi protecția copilului nenăscut; 2-3) practicile anti-procreative şi consecințele lor asupra stării de sănătatea a populației; 4) implicațiile demografice, sociale şi economice ale atitudinilor față de viață curente.


4

1. Nerecunoaşterea dreptului la viaţă al copilului nenăscut

Progresele mari ale fetologiei şi embriologiei umane contemporane au transformat existența umană în perioada prenatală dintr-un taină cunoscută doar Creatorului (Ps. 138,13-15) într-un capitol tot mai important al medicinii preventive şi terapeutice, copilul nenăscut fiind considerat „al doilea pacient” alături de mamă în orice sarcină, iar embrionului uman i se acordă tot mai mult locul cuvenit în deontologia cercetării pe subiecți umani (cf. Convenția europeană privind drepturile omului şi biomedicina de la Oviedo, ratificată de România prin Legea17/2001). Cu toate acestea, legislația civilă, inclusiv în România, continuă să recunoască insuficient caracterul personal şi ca atare inviolabil al vieții umane înainte de naştere. Noul Cod Penal continuă să protejeze viața copilului nenăscut doar începând cu 14 săptămâni.

2. „Normalizarea” practicilor anti-procreative şi degradarea sănătăţii populaţiei

a) Avortul – o practică obişnuită. De două decenii, România continuă să se situeze printre țările cu cea mai înaltă rată a avorturilor din lume. Din datele statistice oficiale, se poate aprecia că, deşi a depăşit faza acută din anii 1990-1996, avortul a devenit un fenomen cronic, stabilizându-se între o sută şi două sute de mii de avorturi chirurgicale la cerere, declarate, pe an (însă datele oficiale ale Ministerului Sănătății nu cuprind şi numărul de avorturi din clinicile şi cabinetele particulare, nici avorturile induse medicamentos). Mai semnificativ decât numărul total al avorturilor, de un deceniu, aproape jumătate dintre sarcini sunt întrerupte prin avort, ceea ce arată că avortul a intrat în practica obişnuită de viață a românilor.

b) Creşterea numărului de avorturi la adolescente. Unul dintre cele mai îngrijorătoare aspecte ale fenomenului aborționist din țara noastră îl reprezintă creşterea numărului de avorturi la adolescente. În anul 2008 au fost înregistrate oficial 535 de întreruperi de sarcină la tinere de până la 15 ani.(http://www.roon.ro/stiri/romania/articol/peste-500-de-tinere-sub-15-ani-au-facut-avort-anul-trecut/cn/news-20080724-07251103).

c) Creşterea incidenţei cancerului de sân. Conform datelor oficiale, cancerul de sân prezintă o tendință de creştere continuă, constituind la ora actuală principala cauză de deces prin cancer la populația feminină din România. Există cauze bine stabilite şi cunoscute ale cancerului de sân - genetice sau expunerea la contraceptivele orale şi la terapia cu înlocuitori de hormoni -, precum si cauze mai puțin cunoscute, cum ar fi fumatul înaintea unei sarcini dusă până la capăt şi avortul provocat. (http://www.elady.ro/articole/Sanatate/Avortul-si-cancerul-la-san.html ).

d) Creşterea incidenţei cancerului de col uterin. România are cea mai mare rată a mortalității datorate cancerului de col uterin din Europa. În privința


5

acestui cancer, medicina incriminează în special debutul precoce al vieții sexuale, sexualitatea dezordonată – ambele fiind căi de infectare cu agentul carcinogen viral (viruşii cu transmitere sexuală HPV şi HVS) -, precum şi numărul avorturilor. Dintre aceşti factori, debutul precoce al vieții sexuale (sub 20 de ani) este considerat cel mai important.

e) Scăderea vârstei de debut a vieţii sexuale. Scăderea vârstei minime de apariție a cancerelor genito-mamare în România se asociază cu scăderea dramatică a vârstei de debut în viața sexuală, până la 9-12 ani, cu toate consecințele morale, medicale şi sociale pe care acest fenomen le implică.

f) Răspândirea tot mai largă a folosirii de metode anticoncepţionale. Se apreciază că, la ora actuală, peste 70% dintre femeile căsătorite folosesc o metodă sau alta de împiedicare a procreației. Evident, viața sexuală extraconjugală apelează încă şi mai mult la aceste practici. Dintre metodele anticoncepţionale, cu excepţia celor de barieră, toate au şi efect contragestiv, de împiedicare a eventualei implantări a embrionului în uter, ceea ce reprezintă, de fapt, un avort timpuriu. Toate mijloacele chimice („pilula”, steriletul, implanturile, spray-urile) au efecte secundare deosebit de nocive pentru sănătatea utilizatoarelor, provocând numeroase patologii, unele chiar fatale. Cu toate că autoritățile sanitare de resort continuă să oculteze această realitate, ea începe să iasă tot mai mult în evidență.

De asemenea, în pofida afirmațiilor contrare ale multor oficialități, creşterea utilizării contraceptivelor nu reprezintă o metodă eficientă de combatere a avorturilor. Femeile care practică sistematic controlul naşterilor sunt mult mai puțin dispuse să dea naştere copilului, deci mult mai dispuse să recurgă la avort ca „ultima soluție”, dacă metoda lor eşuează, decât cele care nu practică acest control.

g) Creşterea incidenţei tuturor bolilor cu transmitere sexuală. Climatul de relaxare a moralității şi promovarea masivă în cultură şi mass-media a mentalității unei sexualități „sigure” şi „neinhibate” sunt responsabile pentru recrudescența tuturor bolilor venerice pe plan mondial. În țara noastră situația este ilustrată nefast de faptul că în România incidenţa sifilisului este cea mai mare din Europa!

În concluzie, realitățile de mai sus ne obligă să considerăm că atitudinile iresponsabile față de sexualitate şi practicile anti procreative constituie unii dintre factorii cei mai însemnați ai degradării stării de sănătate a populației din România.

3. Promovarea pe scară largă şi sistematică a mentalităţilor anti-procreative, anti-familiare, anti-normalitate

În această situație, autoritățile de stat continuă efortul de promovare a unui „Program Național de Planificare Familială”, început în 1990 (inclus ulterior în „Programul Național Sănătatea Mamei şi a Copilului”), care constă în


6

introducerea planningului familial în serviciile de sănătate primară (cu alte cuvinte, în serviciile publice finanțate de la bugetul de stat) şi în introducerea în învățământul de stat primar, gimnazial şi liceal a disciplinei „Educație pentru sănătate” care conține o „educație sexuală” bazată pe „acces la informație adecvată” şi „formare de atitudine” prin relativizarea sau ignorarea principiilor morale religioase. Câteva date pot fi ilustrative:

- în 2006, peste 200.000 de persoane beneficiau de distribuirea de mijloace anticoncepționale gratuite;

- peste 5000 de medici au fost calificați în planning familial, 90% dintre localitățile rurale având cel puțin un medic pregătit în acest sens;

- Guvernul României distribuie constant prezervative cu ocazia Zilei Naționale a României şi premiază loturile de elevi olimpici cu prezervative.

Din nefericire, autoritățile de stat promovează în numele dreptului la „sănătatea reproducerii” o politică în care avortul şi contracepția nu sunt decât aparent incompatibile, în realitate ambele producând acelaşi rezultat. Aşa cum s-a recunoscut recent, „Decretul-Lege nr. 1/1989, care a promulgat liberalizarea totală a avortului…poate fi considerat fundamentul simbolic al planningului familial în România.” (Horga, Fărcăşanu, Arghişan, „Reproductive Health and Health System Reform in Romania”, Entre Nous, No.68-2009, p. 24-25) Rezultatele acestei politici constau nu atât în scăderea numărului de avorturi chirurgicale (cele provocateprin anticoncepționale fiind pur şi simplu negate), ci mai ales într-o contribuție decisivă la instalarea unei fertilități foarte scăzute, mult sub limita de înlocuire a populației (1,25 față de 2,1 naşteri/femeie), care, aşa cum se va argumenta mai jos, ridică probleme sociale dramatice în viitorul apropiat şi pune sub semnul întrebării însăşi supraviețuirea pe termen lung a poporului român.

Din punct de vedere spiritual, propagarea culturii erotice în mass-media, toleranța societală față de înlocuirea treptată a moralității sexuale creştine cu libertinajul sexual şi promovarea de către stat a planificării familiale şi a educației sexuale informale au ca efect cumulat o schimbare de mentalitate şi moravuri de proporții majore, în care valorile creştine privitoare la familie, sexualitate şi procreație sunt treptat eliminate din conştiința populației.


7

0

0.5

1

1.5

2

2.5

Rata avortului 2.34 1.1 0.88 0.68

Sarcini avortate 0.53 0.47 0.4

Rata fertilităţii 1.4 1.3 1.29 1.3

Utilizare contracepţie 0.57 0.64 0.7

1993 1999 2004 2006

Evoluția principalilor indicatori ai procreației şi contracepției în România după 1989(date culese după World Health Organization Regional Office for Europe, „European health for all database (HFA-DB)” World Health Organization Regional Office for Europe, on line la http://data.euro.who.int/hfadb/ consultat august, 2009)

4. „Lunga iarnă demografică românească” - consecinţele demografice, economice şi sociale ale atitudinilor şi politicilor împotriva vieţii

Refuzul de a avea copii – indiferent de mijloace - a devenit un stil de viață consacrat al majorității adulților, aşa cu rezultă din situația demografică aproape catastrofală semnalată de cei mai reputați specialişti români:

„Evoluţiile demografice actuale şi caracteristicile componentelor care au produs şi produc aceste evoluţii prefigurează un tablou mai mult decât sumbru al populaţiei României în deceniile următoare, dacă nu intervine o redresare de substanţă în evoluţia componentei majore a degradării structurii pe vârste a populaţiei – natalitatea […] împiedicarea depopulării masive a ţării, care se profilează pe termen lung şi foarte lung, impune în mod necesar o redresare a fertilităţii populaţiei, adică a numărului de copii pe care îi naşte o femeie.” (Prof. Dr. Vasile Ghețău, „Anul 2050: va ajunge populaţia României la mai puţin de 16 milioane de locuitori? O viziune prospectivă asupra populaţiei României în secolul 21”, Academia Română, Institutul Național de Cercetări Demografice, 2004, p. 5, 6)

Mai recent, acelaşi cercetător afirma: „Proiectarea populaţiei României în ipoteza menţinerii fertilităţii actuale (1,3 copii la o femeie) prefigurează un inevitabil derapaj demografic instalat după anii 2025-2030, odată cu atingerea vârstelor de 20-40 de ani de generaţiile mici născute după 1989. Raportul dintre populaţia adultă şi cea vârstnică ar urma să aibă valori dramatice. O a doua proiectare, cea a populaţiei active economic, aduce argumente suplimentare pentru dimensiunea derapajului demografic şi consecinţele sale economice. „Declinul demografic şi viitorul populaţiei Românei. O perspectivă din anul 2007 asupra


8

populaţiei României din secolul 21, Academia Română, Institutul Național de Cercetări Demografice, 2007, p. 9)

Principalele elemente ale declinului demografic instalat în țara noastră sunt:

- scăderea masivă a populației (deja România a înregistrat un minus de 1,5 milioane cetățeni între 1990-2006, aflându-se printre primele nouă state europene cu cel mai înalt grad de depopulare; estimarea scăderii populației până în anul 2050 este de 5 milioane locuitori, adică un sfert din populația actuală!)

- scăderea populației feminine fertile, cu consecințe dramatice, pe termen lung, în privința posibilității redresării natalității;

- scăderea populației de vârstă şcolară, cu importante consecințe asupra sistemului de învățământ şi a competitivității României în „societatea cunoaşterii”;

- îmbătrânirea populației, cu deteriorarea gravă a piramidei vârstelor, respectiv a raportului de dependență economică (număr de persoane susținute economic la 100 persoane active).

Cel mai avizat demograf român la ora actuală, Prof. Vasile Ghețău, nu ezită să afirme: „Lunga iarnă demografică românească îşi are începutul acum aproape 20 de ani. Mai violentă în prima jumătate a anilor 90, ea a devenit obişnuită în manifestări după anul 2000 şi ne-am obişnuit cu ea. … Dar viscolul ţi îngheţul vor lovi teribil, cu certitudine, populaţia de mâine a României, mai ales cea născută după anul 1989 şi cea care va veni pe lume în următorii ani. Nu sunt decât două decenii până atunci şi nu avem cum să ştim daca vara va mai veni.” („Lunga iarnă demografică românească, 2008)

Structura pe vârste a populației României în anul 2008 ilustrează îmbătrânirea accentuată a populației

(după V. Ghețău, „Lunga iarnă demografică românească, 2008)

De remarcat rolul jucat de deteriorarea valorilor morale în această evoluție negativă: „După unii specialişti, evoluţiile recente ale natalităţii nu sunt străine de individualism şi consumism, reprezentând în acelaşi timp o componentă a unui proces mai larg de schimbare demografică şi socială, purtând denumirea de a doua tranziţie demografică. Pe lângă scăderea fertilităţii, această nouă tranziţie este însoţită de schimbări în atitudini şi comportament asupra căsătoriei, coabitării,


9

divorţului, copiilor în afara căsătoriei, contracepţiei şi sexualităţii. […] Copii mai puţini, unul de preferinţă, şi aduşi pe lume la o vârstă mai ridicată devine regula care guvernează comportamentul reproductiv al tânărului cuplu într-o societate care adoptă rapid sistemul de valori şi atitudini ale ţărilor dezvoltate, cu tot ce are mai bun şi mai puţin bun societatea capitalistă post-industrială. Nivelul de trai ridicat din ţările dezvoltate nu a constituit şi nu constituie factor de creştere a fertilităţii, relaţia fiind chiar inversă în a doua jumătate a secolului trecut…” (Prof. Dr. Vasile Ghețău, „Anul 2050…”, op. cit, p. 7.)

În concluzia studiului citat: „Credem însă că situaţia demografică a României a atins un grad de complexitate şi de pericol atât de mare încât intervenţia este singura alternativă care poate fi luată în considerare. Responsabilitatea clasei politice, a celor care răspund într-un fel sau altul de destine ţării, este enormă.” (ibidem, p. 26)

Cu totul regretabil, dar de aşteptat, fenomenul avorţionist şi consecinţele sale demografice nemiloase afectează din plin şi comunităţile româneşti de peste graniţe. Cazul diasporei româneşti din Italia este elocvent: peste 10.000 de avorturi anual, 1,8 avorturi la o naştere vie, 63% dintre sarcini fiind avortate (date pentru anul 2005, puse la dispoziție de Centrul de Ajutor dedicat Vieții „Sfânta Filoteia” de pe lângă parohia ortodoxă română „Sfânta Cruce” din Torino).

II. Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe Române privind fenomenul avorţionist şi situaţia demografică a ţării

Ţinând cont de faptul că aprox. 87% din populația țării se declară de credință ortodoxă, este de aşteptat ca majoritatea avorturilor să fie încuviințate şi săvârşite de membri ai Bisericii noastre. În acelaşi fel, degradarea solidarității sociale şi a moralității vieții intime, responsabile de scăderea dramatică a natalității poporului nostru, afectează cu precădere tinerii şi familiile ortodoxe. Din nefericire, la scăderea natalității se mai adaugă pierderea de populație prin emigrare, ceea ce pune sub semnul întrebării însăşi supraviețuirea multor parohiiortodoxe, mai ales din mediul rural.

Deosebit de grav este faptul, dovedit deplin, că degradarea morală în cauză priveşte chiar şi pe credincioşii ortodocşi practicanți, nu doar pe cei indiferenți. „Femeile chestionate […] - spune concluzia unui studiu relevant pentru mentalitatea femeilor care avortează -, sunt convinse că avortul este o crimă, că este un păcat, că embrionul este o fiinţă vie, în timp ce declară că se roagă, se spovedesc, postesc, merg la Liturghie.”, cf. P. Chirilă, A.C. Băndoiu, B. Rotaru, „Aplicarea unui chestionar femeilor care avortează”, în rev. Studii, Mitropolia Olteniei. Centrul de Studii pentru Teologie Aplicată, 1/2002, p. 62).


10

O evaluare recentă a natalității după apartenența confesională ne arată că populația ortodoxă majoritară are, alături de unitarieni şi reformați, cea mai scăzută rată a fertilității dintre cultele recunoscute oficial.

3,9

2,1 21,8 1,8

1,6 1,5 1,4 1,4 1,4

00,5

11,5

22,5

33,5

4

Pen

tico

stal

i

Ad

ven

tişt

i

Bap

tişt

i

Vec

hi-

cale

nd

ariş

ti

Mu

sulm

ani

Gre

co-

cato

lici

Ro

man

o-

cato

lici

> O

rto

do

cşi

Un

itar

ien

i

Ref

orm

aţi

RFT-născuţi la o femeie

Creştinii ortodocşi au cea mai scăzută natalitate – comparație interconfesională (adaptare după V. Ghețău (2007); date confesionale din recensământul 2002)

Această realitate impune o responsabilitate majoră Bisericii noastre, cu atât mai mult cu cât aceasta se consideră, pe bună dreptate, „maica poporului român”.

Se cuvin amintite în acest sens cuvintele patriarhului de pioasă pomenire Teoctist: „Biserica se confruntă astfel cu o adevărată tragedie naţională (referindu-se la „tragedia demografică din ţară: „douăsprezece milioane de români nu s-au mai născut, căzând pradă avorturilor”; n.n.), şi a-i face faţă, a-i riposta, a reda neamului nostru voinţa şi puterea de a trăi, este o misiune care intră acum în însăşi definirea funcţiei sale mântuitoare.” („Biserica – acoperemântul sufletelor noastre”, în vol. Pe treptele slujirii creştine, EIBMBOR, 2004, p. 186)

III. Rolul asociaţiilor ortodoxe pro-vita în promovareavalorilor morale creştine tradiţionale şi în susţinerea vieţii de familie

Având în vedere această situație, Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel afirma: „În interiorul Bisericii noastre, pentru ca speranţa să devină un dar cultivat şi roditor, sunt necesare, la nivel de parohie şi eparhie, programe de cateheză şi asistenţă pastorală a familiilor în criză, cicluri de cateheze pentru pregătirea tinerilor pentru căsătorie, cateheze pastorale pentru tinerii căsătoriţi şi pentru părinţii lor […] Prin toate aceste programe trebuie afirmată şi cultivată sfinţenia căsătoriei, organizată solidaritatea în familie şi între familii, afirmată demnitatea paternităţii, a filiaţiei şi a fraternităţii, ca daruri ale iubirii lui


11

Dumnezeu ce trebuie cultivate.” (în „Familia creştină – speranța României”, la congresul internațional „Familia şi viaţa la începutul unui nou mileniu”,Bucureşti, 2002, p. 36-3)

Printre cei preocupați permanent să aducă în atenția societății problemele vieții de familie, cu implicațiile lor demografice, sociale şi economice, se află asociațiile ortodoxe pro-vita. Se poate însă aprecia că, deşi nu mici, eforturile acestor asociații nu au dat încă suficient de multe roade, din două motive principale: a) numărul lor restrâns (până în prezent există doar 15 asociații sau programe pro-vita ale centrelor eparhiale de asistență socială) şi b) disproporția între mijloacele umane şi materiale angajate de acestea şi dimensiunile şi complexitatea problemelor pro-vita (educaționale, economice şi sociale ale tinerilor şi adulților implicați în viața intimă sau de familie).

Luând în considerare rezultatele de până acum precum şi lipsurile din activitatea lor, asociațiile ortodoxe pro-vita au inițiat o serie de întâlniri comune, ajungând la concluzia necesității unei mult mai serioase colaborări în vederea susținerii reciproce şi a dezvoltării activităților pro-vita la nivelul impus de situația gravă prezentată mai sus. Este imperios necesară depăşirea stadiului de activități izolate, sporadice şi improvizate care, deşi meritoase pentru o fază de început, nu pot fi cu adevărat eficiente. Singura modalitate prin care asociațiile îşi pot eficientiza activitatea printr-un sprijin reciproc sistematic o reprezintă asocierea lor într-o federație națională, legalizată şi care să funcționeze cu binecuvântarea Sf. Sinod.

În acest scop, la 1 octombrie 2004, la Praznicul Acoperământul Maicii Domnului, cu ocazia primei lor întâlniri pe țară, la sediul „Asociației Provita pentru născuți şi nenăscuți” din Vălenii de Munte, acestea pus bazele unei Federații a Organizațiilor Pro-Vita Ortodoxe din România, având ca scop „conjugarea eforturilor tuturor persoanelor şi organizaţiilor ortodoxe în vederea apărării şi promovării în întreaga societate a învăţăturii de credinţă ortodoxe cu privire la valoarea vocaţiei parentale pentru viaţa aceasta şi pentru cea veşnică, la valoarea unică în faţa lui Dumnezeu a vieţii persoanei umane încă de la concepere, cu privire la păcatele împotriva acestora, cât şi pentru sprijinirea materială şi morală a familiilor şi persoanelor care caută să pună în practică această învăţătură.” (art. 5 din Statut).

Una dintre primele realizări notabile ale acestei Federații o constituie publicarea unui „Îndrumar medical şi creştin despre viaţă al Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România” (autori Dr. Christa Todea-Gross şi Pr. Prof. Ilie Moldovan, Ed. Renaşterea, 2008, 445p.), lucrare practic unică în literatura mondială, prin abordarea deopotrivă medicală şi creştină a capitolelor majore ale procreației umane.


12

IV. Necesitatea înfiinţării unei federaţii naţionale a asociaţiilor ortodoxe pro-vita

Motivele principale pentru care numai prin colaborare în cadrul unei federații naționale legal constituite activitatea pro-vita a asociațiilor ortodoxe şi a programelor pro-vita ale centrelor eparhiale de asistență socială poate da rezultatele scontate sunt următoarele:

1) Complexitatea şi amploarea domeniului pro-vita. Problemele vieții de familie şi ale pregătirii tinerilor pentru aceasta sunt de o complexitate şi amploare atât de mari - ținând de faptul că familiile sunt nodurile rețelei sociale – încât nici o asociație sau program nu poate aborda izolat toate aspectele, teoretice şi practice, imperios necesare: educație pre-maritală pentru castitate, consiliere în situații de criză, sprijin moral şi material pentru, mamă şi copil, pentru familii cu mulți copiii, campanii de sensibilizare a opiniei publice şi factorilor de răspundere etc. O anumită specializare pe aspecte sau domenii pro-vita a asociaților sau programelor este nu doar inevitabilă ci şi de dorit.

2) Rolul predominant al ONG-urilor în societatea post-totalitară. În noul context social-politic post-totalitar şi, cu deosebire, în contextul integrării europene, Biserica – alături de alte culte -, este privită de către de stat tot mai mult ca un partener social, mai exact ca un potențial furnizor privat de servicii sociale. De aceea, dezvoltarea capacității Bisericii de a intra în colaborare şi chiar în competiție cu alți furnizori privați, de tip ONG, este un imperativ actual. În acelaşi timp, pentru a avea un impact social şi politic cât mai mare, activitățile de tip ONG ale Bisericii sunt obligate să se organizeze şi la nivel național, după specificul lor.

3) „Parteneriatul social”. Constituirea federației asociațiilor ortodoxe pro-vita le va permite acestora să devină, precum celelalte ONG-uri, „partener social” al puterii politice şi să ia parte la consultațiile pe care fiecare minister este obligat să le susțină cu aceşti „parteneri sociali” în vederea elaborării proiectelor de legi. (Menționăm, cu titlu de exemplu, existența tocmai în acest scop a unei foarte puternice federații a asociațiilor care au ca obiectiv îmbunătățirea situației copilului, cu specificarea că aceasta nu include şi copilul nenăscut.)

4) Lipsa domeniului pro-vita din sistemul asistenţei sociale. Deşi are legătură nemijlocită cu activitatea de asistență socială sau caritativ-filantropică obişnuită, activitatea pro-vita are elemente specifice ireductibile – promovarea respectării persoanei umane încă de la zămislire, promovarea castității înainte de căsătorie şi a fidelității conjugale. În plus, este de subliniat faptul că în forma sa actuală, legislația românească şi, în mare măsură, cea europeană, ignoră cu desăvârşire personalitatea umană a copilului nenăscut şi tinde să omită caracterul consacrat al căsătoriei heterosexuale şi monogame ca unic loc propriu de manifestare a relațiilor intime dintre bărbat şi femeie. Ca dovadă, nu există nici o prevedere în această legislație privind protecția copilului nenăscut sau a familiei heterosexuale şi monogame. În cadrul legislativ actual, sistemul asistenței sociale


13

ignoră aceste aspecte fundamentale ale societății. Din aceste motive, asociațiile ortodoxe pro-vita nu pot fi încadrate laolaltă cu celelalte asociații sau programe ortodoxe caritative, deşi au aceleaşi principii doctrinar-morale.

5) Concurenţa misionară confesională. Nu este de neglijat faptul că, în prezent, denominațiunile neoprotestane au de trei ori mai multe asociații pro-vita, care desfăşoară o activitate mult mai susținută, material şi mediatic, decât asociațiile ortodoxe. De asemenea, Biserica catolică, cu un număr similar de asociații, dispune de câteva centre pro-vita foarte active, mai ales în mediul medical. Fiecare dintre aceste culte are publicații specifice pro-vita şi a editat mai multe cărți de specialitate. (Cf. Larisa Ciochină, Constantin Iftime, O viziune asupra vieţii, Ed. Provita Media, Bucureşti, 2004.) Din amploarea şi seriozitatea cu care se angajează, organizatoric şi material, deopotrivă în mediul urban şi în cel rural, se poate afirma că denominațiunile heterodoxe au identificat fenomenul avorționist din România ca un câmp misionar şi prozelitist foarte important.

Ţinând cont de amploarea fenomenului „împotriva vieții” care se manifestă sistematic şi persistent în România, de realitățile şi perspectivele demografie sumbre ale țării noastre, de responsabilitățile care îi revin Bisericii Ortodoxe în calitate de „Biserică a neamului”, de ascendentul misionar pe care confesiunile heterodoxe caută să-l câştige pe acest teren, considerăm că o acțiune de anvergură din partea Bisericii Ortodoxe, la nivel parohial, eparhial şi național este stringent necesară.

Un mijloc important al acestei acțiuni îl poate reprezenta activitatea asociațiilor ortodoxe pro-vita, atât individual, cât mai ales reunite în Federația Asociațiilor Ortodoxe Pro-Vita din România, în colaborare cu parohiile şi eparhiile Patriarhiei române.

În acest sens, asociațiile ortodoxe pro-vita semnatare ale acestui memoriu solicită binecuvântarea şi oblăduirea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru buna desfăşurare a activităţilor acestei federaţii şi propun realizarea, în colaborare cu structurile parohiale, eparhiale şi centrale competente, a unui program naţional bisericesc de promovare în societatea românească a valorilor tradiţional creştin-ortodoxe privitoare la familie, viaţa sexuală şi procreaţie, în folosul neamului românesc, al sfintei noastre Biserici, spre slava Celei de o ființă şi nedespărțite Treimi.

Cu încredințarea unui răspuns pozitiv şi cu asigurarea întregului nostru devotament filial, organizațiile componente

Septembrie, 2009


14

FEDERAŢIA ORGANIZAŢIILOR ORTODOXE PRO-VITA DIN ROMÂNIA

O B I E C Ţ I A P E M O T I V E D E C O N Ș T I I N Ţ Ă - D R E P T F U N D A M E N T A L A L P E R S O N A L U L U I M E D I C A L

MIC GHID JURIDICO-ETIC PENTRU PERSONALUL MEDICAL DIN OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE ŞI PENTRU FARMACIŞTI

REZUMAT

Orice membru al personalului medical căruia conştiința sau credința religioasă nu-i permit practicarea avortului are dreptul de a refuza, fără explicații, cererea de întrerupere voluntară a sarcinii sau asistarea la aceasta, fără a fi în vreun fel sancționat. Situația este aceeaşi pentru farmaciştii care refuză eliberarea„pilulei de a doua zi” (abortivă).

Unitățile sanitare se pot prevala de același drept pentru a refuza găzduirea/oferirea unor astfel de proceduri.

Dreptul la obiecția pe motive de conştiință este întemeiat pe etica medicală şi pe dreptul natural, fiind totodată un drept fundamental, protejat de Constituția României, de legislația națională şi de cea europeană.

Codul deontologic al medicului din România recunoaşte acest drept. Avortul nu face parte din drepturile protejate la nivel internațional.


15

INTRODUCERE

Refuzul personalului medical de a practica sau asista o întrerupere de sarcină la cerere este una din cel mai des întâlnite situații conflictuale între drepturile medicului și cele ale pacientului. Acest refuz poartă numele de „obiecție pe motive de conștiință" și are la bază contradicția între solicitarea pacientului și principiile religioase sau morale ale membrului personalului medical, respectiv între autonomia medicului și presupusa „binefacere'' a pacientului.

Considerată în România o „ciudățenie a unor sectanți", obiecția este aproape o regulă în numeroase țări ale Europei Occidentale, unde mai bine de jumătate din personalul de specialitate nu practică sau nu a practicat niciodată avortul1.

Motivaţia personală

Motivele pentru care medicii ginecologi aleg să practice avortul sau să nu-l practice sunt adesea determinate de experiențe personale, directe sau indirecte, precum și de raportarea la credința religioasă sau la concepțiile filosofice.

Pentru medical care practică avortul, decizia de a răspunde unor astfel de solicitări fie că este o parte firească a traiectoriei profesionale, fie că a fost influențată de numeroasele situații dramatice din perioada aplicării Decretului-lege 770, cu mortalitatea şi morbiditatea materne care au fost asociate avorturilor ilegale din acea perioadă.

Credința religioasă joacă un rol important pentru cei care refuză să practice avortul. Medicii, asistenții şi farmaciştii în cauză nu pot separa convingerile proprii de conduita profesională, spre deosebire de prima categorie, care preferă un răspuns „clinic" în locul celui emoțional la chestiunea avortului.

OBIECŢIA PE MOTIVE DE CONŞTIINŢĂ ÎN ETICA MEDICALĂ

Întrucât relația taumaturgică medic-pacient nu poate fi cuantificată decât parțial prin dreptul pozitiv, spiritul profesiei medicale este definit de aspectele etice şi de spiritualitate şi nu doar de lege. Obiecția pe motive de conştiință se regăsește în codurile de conduită specifice. Codul internaţional al Eticii Medicale, adoptat în 1949 de Asociația Medicală Mondială, stabilea:

1 De ex. în Italia procentul medicilor ginecologi care refuzau să răspundă solicitărilor de întrerupere voluntară a sarcinii era de 70% şi în creştere în 2008, raporta Ministerul Sănătăţii de la Roma. Cf. http://www.catholic.org/international/international_story.php?id=27705


16

„Medicul va avea permanent în minte obligaţia de a apăra viaţă umană de la concepţie. Avortul terapeutic poate fi practicat dacă conştiinţa medicului şi legea naţională o permit”.

De asemenea, jurământul medicului, în forma adoptată de Asociația Medicală Mondială în 1948, afirma:

„Voi păstra cel mai înalt respect vieţii umane din momentul concepţiei, chiar şi sub ameninţare”.2În concordanță cu acestea, Codul de deontologie medicală în vigoare în România3 prevede:

„Art. 125 - Orice medic este liber să refuze fără explicaţii cererea de întrerupere voluntară a sarcinii”.

"Art. 9 - Medicul are independenţa profesională absolută, libertatea absolută a prescripţiilor și actelor medicale pe care le consideră necesare, în limitelecompetenţei sale, și este răspunzator pentru acestea. În cazul limitării prin constrângeri administrative și/sau economice a independenţei sale, medicul nu este răspunzător."

Alte organizații de profil proeminente, precum Asociația Medicală Americană, susțin integral dreptul personalului medical la obiecția pe motive de conştiință.4De notat că şi prima versiune a jurământului lui Hipocrate (400 î.H.) stabilea printre obligațiile medicului aceea de a nu administra compuși abortivi.

Codul etic adoptat de Federația Internațională de Ginecologie şi Obstetrică5, în care România este reprezentată, stipulează că „dreptul unui medic de a-şi păstra propriile valori morale sau religioase nu rezultă în impunerea acestora asupra femeii". Totodată, se face clar că obiecția de conştiință nu îl absolvă pe medic de la acordarea asistenței necesare în situații de urgență.

2 Faptul că de atunci aceste documente au fost modificate, în sensul eliminării obligaţiei medicului de a apăra viaţa de la concepţie, arată nu o evoluţie a ştiinţei, ci mai degrabă triumful ideologiei avorţioniste asupra faptelor. Astăzi, ca şi în 1949, nu credem să mai existe vreun medic de bună credinţă care să aibă îndoieli asupra faptului că viaţa umană începe, într-adevăr, la concepţie. Interesant de notat şi că în 1949 nu se discuta decât despre avortul terapeutic, neconcepându-se că ar exista vreo ţară care să îl legifereze pe cel "la cerere".3 Art. 125 al Codului de deontologie medicală adoptat de Colegiul medicilor din România. http://provitabucuresti.ro/docs/bioetica/codul.deontologie.medicala.romania.pdf4 American Medical Association, http://www.ama-assn.org5 http://www.figo.org/Codeofethics


17

OBIECŢIA DE CONŞTIINŢĂ - UN DREPT FUNDAMENTAL

Întrucât rezidă în convingerile religioase sau filosofice ale celui care o invocă, „obiecția pe motive de conștiință" se bucură de aceeași protecție ca și dreptul fundamental la credința şi practica religioasă. În Convenţia Europeană a Drepturilor Omului6, libertatea de de gândire, de conștiinţă și de religie este menționată la articolul 9 astfel:

"Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiinţă și de religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici și îndeplinirea ritualurilor."

O formulare asemănătoare se întâlnește la art. 18 al Pactului Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice7, la care România este de asemenea parte, și care în plus mai menționează:

"Nimeni nu va fi supus vreunei constrângeri putând aduce atingere libertăţii sale de a avea sau de a adopta o religie sau o convingere la alegerea sa."

Dreptul la obiecția pe motive de conştiință este specific recunoscut și de Carta Fundamentală a Drepturilor Uniunii Europene8, capitolul „Libertatea de gândire, conştiință şi religie”, articolul 10:

„Dreptul la obiecţie pe motive de conştiinţă este recunoscut în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestui drept.”O recentă rezoluție9 a Consiliului Europei, principalul organism internațional care reglementează domeniul drepturilor omului în Europa, întărește astfel interdicția forțării sau tragerii la răspundere a profesionistului care refuză practici anti-viață (avort, eutanasie):

"Nicio persoană, niciun spital și nicio instituţie nu vor fi forţate, făcute răspunzătoare sau discriminate în nici un fel din cauza refuzului de a practica, găzdui, asista un avort, execuţia unui act de eutanasie sau a oricărui act care poate provoca moartea unui fetus sau embrion uman, indiferent de motiv.''

Conform aceluiaşi act, obiectorul trebuie să informeze în timp util pacientul despre refuzul său, iar în cazurile de urgență, pacienții trebuie să primească tratament corespunzător.

6 http://provitabucuresti.ro/docs/lex/CEDO.pdf7 http://www.dri.gov.ro/documents/pactul_cu_privire_la_drepturile_civile_si_politice.pdf8 http://eur-lex.europa.eu/ro/treaties/dat/32007X1214/htm/C2007303RO.01000101.htm9 Rezoluţia 1763 (2010)- Dreptul la obiecţia de conştiinţă în îngrijirea medicală legală, adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.http://assembly.coe.int/ASP/APFeaturesManager/defaultArtSiteView.asp?ID=950


18

O situație similară, manifestată prin opoziția la efectuarea serviciului militar a fost și ea recunoscută prin mai multe documente ale Consiliului Europei10, Comisiei pentru Drepturile Omului a Națiunilor Unite11 și Parlamentului European. Cel din urmă a adoptat, la 7 februarie 1983, o rezoluție care admite că

„Niciun tribunal sau comisie nu poate penetra conştiinţa unui individ şi o declaraţie de motive trebuie aşadar să fie suficientă în vasta majoritate a cazurilor pentru a asigura statutul celui care apelează la obiecţia pe motive de conştiinţă”.Este exclusă deci nu doar tragerea la răspundere a celui care invocă obiecția de conştiință, ci şi tracasarea acestuia cu proceduri birocratice.

TEMEIUL OBIECŢIEI PE MOTIVE DE CONŞTIINŢĂ ÎN FILOSOFIE ŞI ÎNDREPTUL NATURAL

Dreptul la obiecția pe motive de conştiință are un puternic suport în filosofie şi în dreptul natural12. Ambele preced sistemul de drept pozitiv13. Prin recunoașterea obiecției pe motive de conştiință, dreptul pozitiv n-a făcut altceva decât să recunoască ceea ce există deja - o datorie morală inerentă, un drept supra-legal al medicului de a urma propriile convingeri interioare. Pretenția, adesea invocată, că refuzarea solicitării de întrerupere a sarcinii „subminează domnia legii” este falsă, întrucât refuzul este înrădăcinat nu doar în convingerea personală a medicului care consideră că avortul este un act criminal, dar mai important, în adevărul obiectiv că anumite drepturi fundamentale (cum este şi cel la obiecția pe motive de conştiință) se află deasupra întregului sistem de drept pozitiv.

De aceea, îngrădirea sau limitarea obiecției pe motive de conştiință prin dreptul pozitiv este injustă şi inacceptabilă. Aşa cum ne aminteşte Toma d’Aquino, o lege nedreaptă nu este lege, ci fărădelege.

10Rezoluţia 337 (1967) şi recomandările 816 (1977), R(87)8, 1518 (2001) ale Consiliului Europei precum şi documentul Directoratului General pentru Drepturile Omului şi Afaceri Legale al Consiliului Europei din decembrie 2007 privind obiecţia pe motive de conştiinţă faţă de serviciul militar întăresc existenţa dreptului la obiecţia pe motive de conştiinţă ca o „convingere profundă din motive religioase, etice, morale, umanitare, filosofice sau similare” (337 (1967) A.1). Rezoluţia Bandre, Molet şi Bindi (1994, §14), luând în considerare documentele de mai sus, solicită tuturor statelor să asigure exercitarea acestui drept, chiar şi acolo unde nu [mai] există serviciu militar obligatoriu.11 Comisia a recunoscut formal dreptul la obiecţia pe motive de conştiinţă la 10 martie 1987 şi a făcut apel la statele membre să o implementeze.12

Dreptul natural este o doctrină bazată pe credinţa că există o lege naturală universală, care rezultă din ordinea divină a cosmosului sau din natura raţională şi socială a umanităţii. Dreptul natural este un drept ideal, imuabil şi universal, fără caracter statal. Întrucât nu a fost conferit de nici o autoritate, el nu poate fi restras de vreuna (ex. dreptul la viaţă). Unul dintre fondatorii doctrinei a fost Hugo Grotius (1853-1911), istoric olandez, specialist îndrept internaţional.13 Totalitatea normelor de conduită obligatorie, susceptibile de a fi aduse la îndeplinire prin puterea de stat, care sunt în vigoare la un moment dat ("legile").


19

AVORTUL NU ESTE UN DREPT PROTEJAT DE LEGISLAŢIA EUROPEANĂ / INTERNAŢIONALĂ

Spre deosebire de obiecția pe motive de conștiință, „dreptul la avort” nu apare menționat în nici un document internațional recunoscut, nu este și nu trebuie considerat a fi un element al „serviciilor medicale de bază”.Dacă ar exista un drept la avort, atunci acesta ar trebui recunoscut ca atare și asigurat în toate țările membre ale Consiliului Europei. Însă există state care declară avortul un act criminal în majoritatea circumstanțelor, permițând excepții doar în cazul în care continuarea sarcinii amenință grav sănătatea sau viața mamei şi nu există o altă metodă pentru a îndepărta pericolul. Această demonstrează că, şi practic, avortul nu este văzut în toate statele membre ca un procedeu acceptabil şi cu atât mai puțin ca un „drept”.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis14 că definirea dreptului la viață şi determinarea momentului în care viața începe este exclusiv de competența statelor membre. Curtea a hotărât că nici Consiliul Europei şi nici organismele sale nu pot să impună propriile puncte de vedere sau norme morale statelor membre în ce priveşte problematica avortului. Suveranitatea națională şi culturală cere ca astfel de judecăți morale, filosofice, biologice şi teologice cu privire la drepturile şi protecția care sunt acordate copilului nenăscut trebuie reglementate doar la nivel intern.

CEDO a recunoscut dreptul statelor de a reglementa singure avortul, aderând astfel la politica suveranității statelor în anumite domenii ale dreptului („principiul subsidiarității”)15.

Aşadar, întrucât avortul „la cerere” nu este un drept fundamental recunoscut de Convenție, nu se poate pune în balanță accesul la avort cu dreptul medicului de a refuza o astfel de cerere.

DREPTUL LA OBIECŢIA DE CONșTIINŢĂ ÎN LEGISLAŢIA ROMÂNEASCĂ

În România, ca și în marea majoritate a țărilor membre ale Consiliului Europei, practica obiecției pe motive de conștiință este reglementată în mod adecvat. Există un cadru legal clar, care guvernează această practică și asigură totodată respectarea drepturilor indivizilor care solicită servicii medicale legale.Constituţia consfințește indirect dreptul de a refuza practicarea avortului prin articolul 29, referitor la libertatea conștiinței:

"(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.

14 Cazul Vo contra Franţa, http://www.law.harvard.edu/students/orgs/hrj/iss18/goldman.shtml15 Cazul Tysiac contra Polonia, http://tinyurl.com/2347sat


20

(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc."16

În ce priveşte legile specifice (care guvernează exercitarea profesiei): Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii:

Art. 374 – „(3) Deciziile şi hotărârile cu caracter medical vor fi luate avându-se în vedere interesul şi drepturile pacientului, principiile medicale general acceptate, nediscriminarea între pacienţi, respectarea demnităţii umane, principiile eticii şi deontologiei medicale, grija faţă de sănătatea pacientului şi sănătatea publică”.

Art. 375 – „(1) În scopul asigurării în orice împrejurare a intereselor pacientului, profesia de medic are la baza exercitării sale independenţa şi libertatea profesională a medicului, precum şi dreptul de decizie asupra hotărârilor cu caracter medical."

"(3) În legătură cu exercitarea profesiei şi în limita competenţelor profesionale, medicului nu îi pot fi impuse îngrădiri privind prescripţia şi recomandările cu caracter medical, avându-se în vedere caracterul umanitar al profesiei de medic, obligaţia medicului de deosebit respect faţă de fiinţa umană şi de loialitate faţă de pacientul său, precum şi dreptul medicului de a prescrie şi de a recomanda tot ceea ce este necesar din punct de vedere medical pacientului."

CONCLUZIE

Viața umană, în toate stadiile sale de dezvoltare, merită cel mai înalt grad de protecție, întrucât fără dreptul la viață din momentul concepției, toate celelalte drepturi sunt lipsite de înțeles. Pentru acei membri ai personalului medical care au experiență imediată în asistarea sarcinii şi naşterii, care zi de zi sunt martori ai miracolului vieții şi împărtăşesc credința că avortul înseamnă uciderea copilului nenăscut, posibilitatea ca o astfel de solicitare să fie refuzată este salutară.

Obiecția pe motive de conştiință este un simbol al libertății personalului medical şi totodată al supremației dreptei judecăți asupra unei legi injuste – în acest caz, legea care permite avortul. Însuși faptul că această „clauză de conştiință” există, este o încuviințare a imoralității practicilor abortive.

Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita din România încurajează întreg corpul medical, în special pe medicii ginecologi, să renunţe la practică barbară a avortului, uzând de dreptul lor la obiecţie morală. Astfel se vor face paşi importanți în schimbarea mentalității avortiste şi utilitariste adânc înrădăcinate în societatea românească.

16 http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339


21

PRO-VITA VĂ OFERĂ ASISTENŢĂ JURIDICĂ

Dacă sunteți medic, cadru sanitar mediu sau farmacist şi doriți să cunoaşteți mai multe despre dreptul dvs. la obiecția pe motive de conştiință, sau dacă în exercitarea acestuia ați întâmpinat dificultăți, ați fost sancționat pe cale administrativă sau profesională, ați fost acționat în instanță sau ați fost amenințat cu sancțiunea sau cu acționarea în instanță, Asociația Pro-vita pentru Născuți şi Nenăscuți – Filiala Bucureşti, membră a Federației Organizațiilor Ortodoxe Pro-vita din România, vă oferă asistență juridică, inclusiv apărare, prin consilierii juridici şi avocații cu care colaborează.

Ne puteți contacta astfel:Asociația „Pro-vita - pentru Născuți şi Nenăscuți", Filiala Bucureşti

Website www.provitabucuresti.roEmail [email protected]

Telefon 0728 673 673Fax 031 815 27 80

Cabinet de avocat „Blejușcă Ionuț Doru"Telefon 0766 210 968

Email [email protected]


22

CONTRACEPŢIA, CONTRAFACERE A DARULUI SFÂNT AL VIEŢII ŞI DIMENSIUNE A VIEŢII CONJUGALE DIN VREMEA NOASTRĂ

Pr. prof. dr. Ilie MoldovanSibiu

1.) Semnale privind degradarea darului sfânt al vieţii în societatea contemporană

a.) Premisele istorice ale cunoaşterii modului de dezorganizare a familiei europene.Dezorganizarea familiei se produce treptat, urmând drumul decăderii

religioase în societatea europeană. Ţinând la o anumită prezentare istorică, luăm ca punct de plecare Revoluția franceză. Naturalismul propriu al acestei revoluții a atacat în mod explicit familia în bazele ei. în decursul secolului al XVIII-lea, filozofii şi scriitorii de literatură au pregătit calea acestei lovituri, ridiculizând căsătoria şi fidelitatea conjugală, propovăduind ireligiozitatea şi disprețul tradițiilor, negând orice raport necesar de dependență în familie. „Părinții, zice Enciclopedia, nu au dreptul de a porunci copiilor lor'. Revoluția franceză a tradus în practică aceste idei. încercarea a fost împlinită cu ardoare şi o temeritate nemaiauzite: sub pretext de a distruge tradițiile, pe care le-au declarat feudale şi tiranice, ea a suprimat în familie orice autoritate, nu mai înainte însă de a fi distruse bazele ei spirituale. La aceleaşi cote de desacralizare a vieții de familie, prin mijloace de constrângere tiranică, s-a situat şi Revoluția rusă, care în plus a adus cu sine şi suprimarea bazelor ei economice, prin etatizarea proprietății familiale, nu numai la oraşe, ci şi la sate.

Revoluția franceză a început prin a seculariza căsătoria, considerată de aici înainte ca un simplu contract în afară de orice caracter religios şi sacramental, declarând indisolubilitatea ei contrară naturii şi rațiunii. Revoluția franceză a proclamat libertatea divorțului, iar autoritatea părinților a fost desființată. Mirabeau şi Danton au spus că copilul aparține mai întâi republicii, înainte deci de a fi al părinților. Orice ierarhie în familie a fost privită ca un soi de tiranie. Urmarea: decăderea completă a moravurilor familiale, odată cu nimicirea tuturor resorturilor tradiționale.

În decursul secolului al XlX-lea, modificarea stării sociale a lumii vine să completeze acest tablou. Condițiile sociale şi economice schimbate au mai zguduit o dată fundamentele familiei. Această zguduire a fost (şi) efectul introducerii marii industrii, risipind membrii familiei în diferite uzine, pe cei care până atunci lucrau sub ocrotirea uneia şi aceleiaşi familii. Cauzele acestei dezrădăcinări sunt mai multe. Uşurința plecărilor şi deplasărilor a generat gustul de schimbare, de instabilitate, cu privire la condițiile sociale şi etnice. Dezvoltarea luxului a întreținut febra de îmbogățire, ducând totodată la egoism şi sterilitate. Campaniile antireligioase au ucis sentimentul de respect, de datorie, spiritul de devotament şi sacrificiu, indispensabile pentru existenta familiei. Asistăm la o renaştere a unul


23

păgânism, unde triumfă egoismul individual, punând mai presus de toate interesul individului, libertatea pentru fiecare de a prefera, înaintea datoriilor esențiale ale vieții, plăceri şi uneori şi cele mai josnice contrafaceri ale vieții morale. Literatura veacului apără această stare de lucruri, făcându-se avocatul unei „descătuşări a tuturor forțelor", glorificând cele mai urâte pasiuni. Legăturile conjugale, cinstea, devotamentul, jertfelni-cia sunt combătute. Statul burghez se face complice al acestor tendințe.

b.) Factorii distructivi ai vieţii matrimoniale şi familiale.Şcoala romantică a fost lucrătoare a acestei opere de dărâmare şi

„eliberare". Se cuvine să enumerăm, în trecere, mulțimea de factori care au contribuit la slăbirea vieții familiale moderne şi contemporane: la libertatea necontrolată a celibatarilor de sex masculin se adaugă, mai târziu, şi de sex feminin; cu concursul prostituției, al practicilor neomaltuzianiste şi al avorturilor, căsătoria, privită din punct de vedere strict individualist, este puternic aşezată pe principiul sterilității sistematice şi găsind, pentru a se menține sau desface, colaborarea avortului, a adulterului şi a divorțului. Toate aceste practici, toate aceste instituții, nu sunt decât părți conexe ale unui sistem complet coerent care ruinează familia din zilele noastre, din interior şi din exterior. Din interior, prin trădarea iubirii, iar din exterior, prin însuşirea modelelor străine. în unul şi acelaşi complex intră, mai aproape de noi, porno-filia, homosexualitatea şi pilula. De asemenea, toate acestea se constituie în nişte condiții noi de viață. Astfel, elene apar drept coordonatele unei „noi civilizații". Avem de a face cu principii şi concepții, moduri de a fi şi de a se manifesta, susținute de filozofia vremii, de ideologie, de literatură, mass-media, care contrazic în mod flagrant concepția creştină fidelă naturii imperativelor vieții voite de Dumnezeu. Cu multă uşurință omul este ispitit să uite ceea ce constituie esența căsătoriei şi a familiei, aşa cum a voit-o Dumnezeu, şi astfel o consideră o afacere privată. Fiecare vrea să facă din căsătorie ceea ce consideră el că aceasta ar putea să fie. Fiecare se caută pe sine în mod egoist. Cuplul devine, aşadar, un instrument de plăcere. Din mijloc se face un scop şi se caută căsătoria „perfectă" în metodele cele mai rafinate de satisfacere a pornirilor subnaturale. Efectele acestei concepții trec din familia modernă în cea contemporană, făcând un pas revoluționar, de aceea se cuvine să le urmărim, în capitolele următoare, potrivit specificului lor.

2. ) Sterilitatea voluntară privită în conţinutul şi practicile ei

a. ) Sterilitatea voluntară, păcat împotriva firii. în orizontul de gândire pe care-icreează legătura dintre iubire şi procreație, concepția ortodoxă afirmă că Dumnezeu a rânduit o anume emoție, specifică datoriei conjugale, voind astfel să-i lege pe soți în serviciul scopurilor primordiale ale căsătoriei. Dar civilizația noastră nu mai este în stadiul în care soții să fie dispuşi să asculte de imperativele naturii. Ei nu le respectă decât în măsura în care legile vieții concordă cu


24

dispozițiile lor. Or, nicăieri oamenii de astăzi nu-şi dovedesc independența lor, într-un fel de autonomie „personală", cum şi-o dovedesc în cazul aşa-zisei vieți intime, luând plăcerile alcovului conjugal şi refuzându-i sarcinile. Nu numai că pentru omul de azi imensele solicitări ale instinctului procreator nu au ca scop transmiterea vieții, dar în majoritate oamenii acestui veac, care participă la viața conjugală, nici nu-şi imaginează, cel pufin, că un astfel de rezultat cum e propagarea vieții poate şi trebuie să fie legat de ceea ce săvârşesc ei. „Corectând" natura, ei iau toate precauțiile pentru a-i dejuca planurile. Când, prin imposibil şi în ciuda precauțiilor ce se iau, viața amenință să triumfe, intervin mijloacele radicale.

Sterilitatea voluntară se asigură de cele mai multe ori de comun acord între amândoi soții. Dar, cu sau fără asentimentul unuia dintre soți, rezultatul este acelaşi. Opera naturii este împiedicată, sterilitatea se substituie fecundității, în sfera căsătoriei a pătruns o perturbare care îi neagă însuşi scopul pentru care a fost instituită. „Concluzia logică la care ajungem, se exprimă un cercetător în materie, este că aproape în toate menajele numărul copiilor este cel care a fost consimțit".

b. ) Aspecte ale sterilităţii conjugale. Tema sterilității voluntare a precedat şi a precizat termenii morali în care va pune teologia în genere în discuție problema reglementării naşterilor. Cauzele sterilității sunt mai multe. Dacă există o sterilitate care apare ca o consecință a viciilor pe seama cărora cineva s-a lăsat, şi care este pe deplin vinovată, există şi o alta, care nu poate fi condamnată. Anumite căsnicii sterile, fără copii, nu sunt din cauza aceasta mai puțin onorabile decât cele fecunde şi de o valoare morală ireproşabilă. Câte eforturi concertate nu se depun de către soți ca să triumfe asupra acestei sterilități, care constituie disperarea celor loviți de ea şi cărora le pricinuieşte torturi negrăite. Mai există şi un alt gen de sterilitate nevinovată, care se obține în mod artificial printr-o operație chirurgicală. Dacă organele trupeşti, care servesc la transmiterea vieții, sunt atinse de vreo boală care pune în primejdie viața individului, se poate recurge, în toată liniştea conştiinței, să se facă operația, chiar dacă ea are drept urmare involuntară incapacitatea de a naşte copii. în schimb, dacă operația nu are alt scop decât acela de a împiedica o sarcină periculoasă şi indezerabilă, care poate fi împiedicată prin abstinență, ea nu mai este îngăduită, de gândirea morală generală, şi chiar este absolut ilicită. Dar oricât de largă ar fi poarta acestei sterilități naturale, suntem obligați să spunem că ea nu-i decât o excepție, care fără îndoială este foarte departe de a atinge 20% din nenumăratele cazuri de sterilitate totală sau parțială.

Sterilitatea voluntară, care pune sub semnul întrebării însuşi sensul căsătoriei creştine, după una şi aceeaşi gândire religios morală, recrutează cupluri pe care le încadrează în mai multe categorii. Prima este formată din acei soți pe care o boală venerică contractată înainte, în timpul sau după căsătorie îi face incapabili de a transmite viața; o altă categorie adună pe toți aceia pe care


25

pornirea spre desfrâu sau egoismul fără limită îi fixează în sterilitatea sistematică; în fine, ultima, şi cea mai numeroasă, cuprinde mulțimea imensă a însoțirilor care îşi reduc la minimum numărul descendenților lor. Sustragerea de la datoria prin-cipală a căsătoriei e considerată de către morala creştină încălcarea unui plan divin, după care de îndată ce soții îndeplinesc actul generator de viață nu au nici un drept să-i stăvilească mersul natural. Orice deviere voluntară de la acest mers firesc al colaborării cu puterea creatoare, de care se leagă naşterea de prunci, este un atentat la planul Creatorului şi o trădare a angajamentelor luate.

c. ) Contracepţia ca eludare a unei legi a căsătoriei. Cea mai mare vină a sterilității voluntare o constituie atingerea unei fidelități datoare, într-un fel, lui Dumnezeu însuşi, cu atât mai gravă cu cât păcatul nu se săvârşeşte în momente de slăbiciune, ci e dinainte intenționat, voit, iar soții rămân în perpetuă contradicție cu sfințenia voinței lui Dumnezeu. Cu privire la contracepție, Tertulian se exprimă în felul următor: „Homicidi festinatio prohibere nasci" (a împiedica naşterea înseamnă a te grăbi să ucizi). Folosirea precauțiilor care împiedică naşterea, s-a observat pe drept cuvânt, nu este nouă în umanitate, şi, fără a mai fi vorba de exemplul amintit în Biblie, unde Onan a practicat înşelăciunea pentru a nu da urmaşi văduvei fratelui său, este sigur că la Roma era cunoscut acest păcat. Acest lucru ni-1 spune Juvenal într-o satiră a sa, unde se vorbeşte de sterilitatea voluntară, produsă de un avort, sau alte precauțiuni luate de femeile măritate sau de curtezane. Pentru creştini, încălcarea legii morale a procreatvitătii nu e numai o atingere a conştiinței umane, ci, în primul rând, a celei creştine, lipsind pe soți de participarea la o însuşire divină. De la acest adevăr nu s-a îndepărtat niciodată gândirea ortodoxă.

Preocupările de teologie morală, în general, scot în evidență întreg cortegiul de nelegiuiri ale atitudinii anticoncepționale. Odată cu inaugurarea unei căsătorii oarecare se instalează practic în alcovul conjugal şi metodele sterilității voluntare. Orice menaj care afirmă dreptul său la plăcere fizică făcută artificial (steril) afirmă prin aceasta că bărbatul şi femeia au dreptul să separe această plăcere de serviciile şi de funcțiunea pe care natura le-a ataşat de ea. Prin conduita lor, ei profesează că această plăcere este un scop în sine al legăturii conjugale, care legitimează intervențiile capabile să pună piedici în calea transmiterii vieții. Să iei drept scop ceea ce voia lui Dumnezeu a rânduit să fie un simplu mijloc, înseamnă să-ți faci din voluptate un idol şi să desparți ceea ce Dumnezeu a împreunat: efectul actului creator, de viața menită să fie concepută.„Opera lui Dumnezeu este stăvilită. Domnul este împiedicat să-şi desăvârşească visul iubirii". Teza este pe deplin ortodoxă.

Iubirea conjugală se descoperă a fi, în această perspectivă, în mod evident doar amor concupiscentiae. Eludând legea căsătoriei, care are ca țintă transmiterea vieții, soții dovedesc că nimic nu este mai păcătos decât plăcerea schimbată în scop şi despărțită de rosturile ei de stimulent şi recompensă. Se pare că, din acest punct de vedere, logica Fericitului Augustin, deşi nu este de neînvins,


26

conține totuşi un adevăr. Actul conjugal este un mijloc determinat, dacă nu în întregime, în mod totuşi esențial, de către scopul naşterii ce îl are în vedere.„Decus conjugale est castitas procreandi... hoc est opus nup-tiarum" (Frumusețea conjugală este curăția procreației... aceasta este menirea căsătoriei). Iată adevărul adevărat: soții sustrag beneficiul şi câştigul naturii, al lui Dumnezeu şi al societății în care se găsesc, însuşindu-şi plata nemeritată, dar anticipată pentru lucrarea de la care s-au sustras, neîmplinind o îndatorire conjugală şi neținând seama de un principiu moral esențial, care nu îngăduie ca cineva să se bucure de trup, în alt chip decât în legătură cu naşterea de prunci, în cazurile normale de fecunditate. E un punct de vedere comun celor două concepții teologice, cea răsăriteană şi cea apuseană.

d. ) Atitudini creştine fată de contraceptie, în trecut şi astăzi. Ce ar fi în realitate o căsătorie al cărei scop e eludat, dacă nu „o formă legală a prostituției, o asociere a două pofte trupeşti înhămate ca să se desfăteze sub oribile aparențe, într-un fel de desfrâu rânduit şi îngăduit de lume?". Recunoaştem uşor, în aceste expresii, cuvintele foarte aspre pe care Fericitul Augustin le adresează „egoismului carnal". Numind acest păcat „fraudă reciprocă", Augustin refuză să-i numească soți pe complici, deoarece căsătoria nu mai păstrează nimic din adevărata ei menire.„Această cruzime destrăbălată sau destrăbălare crudă ajunge uneori până acolo încât caută doctorii pentru sterilitate şi, dacă nu reuşesc, caută să ucidă fătul încă în pântece". În aceşti termeni se pronunță, în Răsărit, şi Sf. Nicodim Aghioritul, în„Carte folositoare de suflet".

Prea puțini cercetători, în vremea noastră, au încercat să privească întreaga sferă asupra căreia se răsfrâng consecințele funeste ale gândirii şi practicilor anticoncepționale. Aprecierile pe care le fac aparțin societății lumii civilizate de astăzi, pe care o supun unui amănunțit rechizitoriu, întocmit însă uneori din puncte de vedere secularizate. Totuşi, se critică cu seriozitate o societate care are idealul de a constitui un astfel de tip de gândire şi de viață matrimonială care să fie adaptată gusturilor, necesităților şi moravurilor unor oameni sau credincioşi obişnuiți să nu admită uniunea conjugală decât ca o sursă de voluptate, puțin dispuşi să accepte responsabilitatea unei familii sănătoase şi viguroase. Aşa cum starea de celibat, în lumea din zilele noastre, nu implică deloc, în opinia generală, datoria abținerii de la relații ilicite, tot la fel starea de căsătorie nu mai presupune obligația pentru nici una din datoriile pe care marea majoritate a soților primeau altădată să le îndeplinească. Acestei stări i se dă în morala ortodoxă o mare atenție. Ei i se opune, în primul rând, tradiționala ascezărăsăriteană. La drept vorbind, numai această asceză e în măsură să aducă o soluție gravelor probleme pe care le ridică astăzi căsătoria.

e. ) Motivele instaurării sterilităţii voluntare şi consecinţele lor. Rațiunile pentru care se căsătoresc oamenii societății de astăzi vorbesc de la sine. Oricare pot să fie acestea, numai nu pentru a avea copii şi a realiza scopurile căsătoriei conferite de


27

morala tradițională. Vanitatea, pofta de îmbogățire, pentru a asocia două patrimonii, pentru a legitima un copil natural, pentru a pune în rân-duială o veche legătură, pentru a beneficia de pensii, pentru a pune sfârşit unei vieți licențioase de care cineva se satură, acestea sunt motivele celor mai multe căsătorii. Practicile sterilității voluntare aduc ruină tuturor celorlalte discipline implicate în relațiile conjugale. în societatea în care mai multe milioane de menaje asigură prin fraudă sterilitatea legăturii lor matrimoniale, nu mai e posibil să vorbeşti celor ce se pregătesc pentru Taina nunții despre datoria lor strictă de castitate şi curăție, despre menținerea principiului fidelității conjugale şi a căsătoriei in--disolubile. Dreptul la plăcerea făcută artificial sterilă se descoperă cu inevitabile consecințe. Nici unul din pericolele ce amenință trăinicia şi sănătatea căsătoriei nu dispare, ci, dimpotrivă, toate sporesc, chiar când e vorba despre unele intervenții luate în cazuri excepționale.

Convingerea teologilor şi cercetătorilor serioşi, de toate categoriile, din trecut şi de azi, a fost aceea că în nici un fel nu trebuie să fie admise practicile sterilității voluntare. Se va abuza de ele de îndată ce se vor crede permise pentru cazuri excepționale. Fiindcă oamenii vor fi întotdeauna convinşi că se află în unul din acele cazuri. De asemenea, toți moraliştii cinstiți ai zilelor noastre ştiu bine că copilul rar când este dorit, de aceea nu cred pe cei ce spun că copilul trebuie dorit. Despre practicile sterilității voluntare se poate repeta ceea ce s-a zis cu privire la divorț: precum simpla posibilitate de schimbare duce la schimbare, la fel şi simpla posibilitate de instalare a sterilității voluntare duce la sterilitate, iar modul acesta de gândire şi practică este incomparabil mai general şi mai puternic decât încurajările date rupturii căsătoriei de către instituția divorțului. în adevăr, obținerea unui divorț este mult mai complicată decât folosirea unei „precauțiuni".

3. ) Pruncuciderea privită în contextul sterilităţii voluntare

a.) De la contracepţie la contragestie. în vederea completării tabloului prezentat până aici, şi care constituie premisa majoră a chestiunii „reglementării naşterilor", ce se află oarecum în centrul preocupărilor moraliştilor con-temporani, vom schița datele problemei avortului voluntar, pe care le vom completa, de fapt, în capitolul următor. Atitudinea gândirii creştine tradiționale, față de această anomalie, ce se observă în intimitatea alcovului conjugal, a fost totdeauna categorică şi fără echivoc: „Viața trebuie să fie ocrotită cu o extremă grijă încă de la concepere, pentru că avortul şi infanticidul sunt crime abominabile". Din momentul întâlnirii celor două celule vitale, fătul este zămislit ca un principiu de viață de sine stătător, de esență spirituală, ca persoană distinctă de persoana mamei. în pântecul mamei e o adevărată viață omenească, cu însuşirile unei persoane omeneşti, cu toate drepturile ce revin unei ființe spirituale, cu toate privilegiile pe care nimeni, nicăieri nu le poate încălca fără a viola totodată legea morală. Viața copilului începe din clipa în care e conceput, în acel moment Dumnezeu îi creează sufletul nemuritor. O întreagă viață omenească începe atunci


28

şi porunca lui Dumnezeu „să n u ucizi" se întinde până acolo. Avortul, ca suprimare ilicită a unei vieți omeneşti, constituie pentru orice conştiință dreaptă, un păcat foarte grav, comparabil cu masacrul făcut de Irod.

b. ) Contracepţia premergătoare pruncuciderii. Cercetătorii preocupați de problema socială şi morală a avortului, din viața modernă, îl tratează ca atare în cadrul general al sterilității voluntare. „Extensiunea practicilor anticoncepționale este însoțită totdeauna de creşterea numărului avorturilor". Nici nu poate fi altfel. Când din neglijență, nebăgare de seamă sau accident, „precauția" n-a oprit, cum se aştepta, transmiterea vieții, e logic să se caute a se corija greşeala printr-un alt mijloc, foarte simplu, devenit aproape inofensiv. Pe de altă parte, dacă individul are dreptul să separe, în patul conjugal, emoția senzuală de scopurile procreatoare către care ea tinde, cum s-ar putea ca dreptul soților asupra fătului, respectiv asupra embrionului, pe care femeia îl poartă în pântece, să mai fie con-testat? Omenirea, în istoria conştiinței sale, se găseşte la o răscruce. Cu declararea în Rusia, în 1917, de către puterea sovietică a „liberalizării avortului", apare în lume aşa-zisul drept al mamei de a dispune de viața copilului ei, drept pe care însă mama lui nu 1-a avut niciodată până atunci. în acelaşi timp, poziția intransigentă de condamnare a avortului, ca expresie a sterilității voluntare, se pare că atinge, în istoria acestei conştiințe umane, un apogeu. Cu toate acestea, morala profesată de teologii apuseni se găseşte la o cumpănă a apelor. Unii şi aceiaşi moralişti inaugurează o altă direcție, care lasă curs liber aceleiaşi sterilități şi care aduce cu sine şi ideea „reglementării naşterilor", atât de mult dezbătută şi, în cele din urmă, într-un anumit fel admisă.17

17 Rândurile de mai sus reprezintă capitolul al III-lea din „Darul sfânt al vieţii şi combaterea păcatelor împotriva acestuia. Aspecte ale naşterii de prunci în lumina moralei creştine”, în vol. Dr. Christa Todea-Gross, Pr. prof. dr. Ilie Moldovan, Îndrumarul medical şi creştin despre viaţă al Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2008.


29

VACCINURILE, ÎN LOC SĂ PREVINĂ, NE ÎMBOLNĂVESC.CE SOLUŢII AVEM?

Dr. Christa Todea-GrossCluj-Napoca

I. Vaccinurile, în loc să prevină, ne îmbolnăvesc

Scopul vaccinurilor „obligatorii” la copii este de a-i feri de anumite boli, în special de bolile infectocontagioase denumite şi „bolile copilăriei”. Inevitabil se pune întrebarea cât de periculoase sunt aceste „boli ale copilăriei”? Între timp s-a observat că ele nu reprezintă un real pericol pentru copii, ci dimpotrivă, îi ajută la formarea unui sistem imun sănătos, ba chiar îl apără şi uneori îl vindecă de alte boli grave. Bolile copilăriei ar trebui făcute până la pubertate, în special de către fete, pentru ca atunci când nasc, să posede un titru ( cantitate ) suficient de anticorpi pentru apărarea copilului. Odată cu vaccinarea se constată efectul invers: are loc o bulversare a sistemului imun, cu repercusiuni grave pentru toate generaţiile viitoare:

1. „Bolile copilăriei” au fost amânate până la vârsta adultă când sunt mai periculoase. Vaccinurile induc o stare de imunitate mai scăzută şi pentru un timp mult mai scurt decât cea dată de boală (cu virusurile sălbatice), şi asta în cel mai bun caz, deoarece uneori ele nu induc deloc formarea de anticorpi (aşa zisele„scăpări”). Acest lucru este uşor de înțeles deoarece virusurile vii din vaccinuri au fost atenuate (pentru a nu da boala) şi din acest motiv se formează un titru scăzut de anticorpi. Este motivul pentru care imunitatea dată de vaccin va scădea progresiv cu anii. De aceea, pentru un om care a fost vaccinat de mult timp, contactul cu un copil bolnav ( ex. rujeolă) va fi un real pericol, acesta putându-se îmbolnăvi. În consecință, adolescenții şi adulții mai ales care au un sistem imun mai puțin flexibil decât copiii şi nici nu mai au anticorpi după vaccinul din copilărie, vor face o formă mai gravă de boală. O femeie însărcinată care a fost vaccinată în copilărie şi nu a făcut boala, riscă să o facă în timpul sarcinii şi să nască un copil bolnav. La ea, anticorpii produşi în urma vaccinării au dispărut iar o revaccinare nu este eficientă. La ora actuală a crescut în România foarte mult numărul de cazuri de rujeolă la sugari, soldate uneori cu deces, deoarece femeia nu mai are suficienți anticorpi ca să-l apere de rujeolă. Pe de altă parte studiile arată că la cei nevaccinați în copilărie şi care fac rujeola, se formează anticorpi naturali, de durată, care apără copilul nu doar de o nouă rujeolă, ci şi de multe alte boli grave sau chiar le pot vindeca: dacă la un copil cu un sindrom nefrotic se induce o rujeolă, s-a observat deseori vindecarea acestei boli. Exemplele pot continua şi cu alte boli contagioase (…).


30

2. Numeroasele reacţii adverse, bolile cronice grave şi uneori decesele provocate de vaccinuri nu motivează deloc „obligativitatea” lor la sugari, copii mici şi şcolari. Dimpotrivă, vaccinările „obligatorii” ar trebui oprite!

Bolile produse de vaccinurile „obligatorii”:

Orice vaccin conţine „antigene”( care induc formarea de anticorpi: virusuri, toxine, proteine străine, etc) şi substanţe chimice ( mercur, aluminiu, antibiotice, etc) care atacă şi aruncă sistemul imun imatur al sugarului într-o luptă inegală şi foarte periculoasă. Din această luptă, copilul va ieşi întotdeauna cu un sistem imun modificat iar consecințele nu pot fi prevăzute de niciun medic. Reacțiile imediate (acute) sunt evidente şi deseori nu sunt atât de grave, sau dacă sunt (moartea subită a sugarului, encefalita postvaccinală, etc), ele nu sunt recunoscute în mod oficial deoarece nu există niciun interes în acest sens. Este lesne de înțeles de ce… Grav este faptul că majoritatea bolilor postvaccinale apari după ani de zile, uneori şi după zeci de ani, când nu sunt atribuite vaccinurilor. Cu toate acestea, miile de studii din lume din ultimii 40-50 de ani ( majoritatea studiilor fiind particulare sau finanțate de către Universități, etc.) vin să confirme ceea ce vedem cu mare îngrijorare în zilele noastre: s-au înmulțit enorm leucemiile şi alte boli cronice deosebit de grave care în trecut erau foarte rare la copii. Acum ne confruntăm şi cu adevărate epidemii cu astfel de boli: encefalite cronice, leucemii, autism, hiperactivitatea (sindromul ADHD). Sunt tot mai frecvente bolile alergice grave: astmul bronşic, alergiile la alimente, bolile autoimune (reumatismale, intestinale ), etc. Toate aceste boli sunt determinate de către un sistem imun slăbit, bulversat care nu mai face faţă provocărilor care sunt vaccinurile „obligatorii”, combinate şi mult prea multe pentru organismul sugarilor (trivaccin, tetravaccin, pentavaccin, hexavaccin, heptavaccin). Un sugar în România primeşte până la vârsta de 1 an nu mai puţin de 27 de vaccinuri „obligatorii”(!), conforma Calendarului de vaccinare, ORDIN NR.1.318 DIN 19.10.2009.

În continuare voi aminti cele mai frecvente şi grave boli provocate de vaccinurile„obligatorii”, cu o succintă descriere a bolilor precum şi enumerarea vaccinurilor care le provoacă.

a. alergiile şi bolile alergice:

50% dintre americani suferă de o formă de alergie (1) În România 1 din 5 copii are o astfel de afecțiune; S-a putut dovedi experimental o creştere al anticorpilor IgE (Imungolbuline

E), răspunzători de reacţia alergică după vaccinuri atât cu virusuri vii (ROR: rujeolă, oreion, rubeolă) cât şi după vaccinuri cu virusuri atenuate sau cu toxine (DTP: diftreo-tetanp-pertussis). Valorile normale ale IgE sunt 50-200 ng/ml. Alergenul care induce o creştere al IgE şi implicit o reacție


31

alergică, poate fi oricare dintre componentele vaccinului: virusul viu, toxina, aluminiul sau mercurul, etc. (2)

În cazul copiilor vaccinati cu DTP (diftero-tetano-pertussis ) numărul bolilor alergice este dublu față de copiii nevaccinați. (3)

Care sunt aceste boli?

alergii cutanate (ale pielii) : eczema sau dermatita alergică/atopică care este o afecțiune cronică a pielii caracterizată prin inflamație, eritem (înroşire) şi apariția de vezicule, scuame şi prurit. Afecțiunea apare mai frecvent la sugari şi este vorba de o reacție exagerată a sistemului imun. Incidența ei s-a dublat , ba chiar s-a triplat conform ultimelor statistici în ultimii 30 de ani. Cu toate acestea nu se cunosc cauzele, conform medicinii alopate. Direcția de „căutare” al cauzelor este mereu în altă direcție decât cea a vaccinurilor…. O serie de autori fac astăzi legătura dintre această afecțiuni şi vaccinurile administrate sugarilor, în special a vaccinului ROR ( rujeolă, oreion, rubeolă);(Martin Hirte 2008);

alergii ale căilor respiratorii : rinita alergică şi astmul bronşic alergic. Ambele sunt „înrudite“ cu eczema atopică, apărând la contactul cu aceleaşi alergene ( praf de casă, polen sau acarieni), ba chiar coexistă uneori aceste boli: rinita alergică se asociază în timp cu astmul bronşic, la fel şi urticaria. Tot mai des se face legătura dintre aceste afecțiuni şi vaccinurile, în special vaccinul antipertussis (împotriva tusei convulsive), componentă a vaccinului DTP (4), dar şi cu alte vaccinuri: antihepatitic B şi vaccinul antigripal.(5).

alergie la proteinele din laptele de vacă: este o afecțiune pe care o recunoaştem de la naştere, exteriorizată prin colici şi scaune diareice. Dacă vom vaccina pe aceşti copii, riscul de a face ulterior o encefalită, este mare. Alți copii nu sunt alergici de la naştere, dar devin devin după aceea dacă vor fi vaccinați, în special cu trivaccinul DTP. În ambele situații, ei vor dezvolta alergii noi când vor creşte şi vor veni în contact cu diferiți alergeni din mediul înconjurător (6). Alteori boala debutează doar la vârsta adultă.

alergia la gluten sau celiachia. În forma ei cea mai gravă, alergia se exprimă prin celiachie ( alergie la gluten – o proteină din grâu), copilul fiind nevoit să consume pâine, produse de patiserie, prăjituri, etc, doar din alte cereale decât grâu. În 1953, la cei diagnosticați cu „schizofrenie”, se constata frecvent şi celiachia ( în această perioadă încă nu se putea face cu precizie o diferențiere între autism şi schizofrenie). Rimland a fost primul care a făcut legătura între autism şi celiachie, care erau două entități ce debutau împreună. El scria în 1967 despre bolnavii cu autism că prezintă în mod frecvent „ simptomele unor tulburări gastro-intestinale”. (7) Consumul de gluten poate modifica foarte mult comportamentul copilului. Sunt copii cu


32

autism care, după consum de gluten, „o iau razna” zile întregi. Este destul să consume un biscuit, câteva cereale, un hamburger, etc. La unii dintre copii care au fost diagnosticați mai târziu cu autism, s-a constatat din relatările părinților că au suferit în copilărie de celiachie. (8) Celiachia apare frecvent după vaccinul TDP. (9)

b. bolile autoimune : sunt boli în care sistemul imun este modificat şi nu mai recunoaşte propriile structuri, ci le consideră ca fiind străine, luptându-se împotriva lor şi distrugându-le prin intermediul unor anticorpi, numiți„autoanticorpi”. Mulți autori descriu legătura între aceste boli şi vaccinurile „obligatorii” din copilărie. (10)

Boli autoimune reumatismale şi digestive:

artrita reumatoidă juvenilă (ARJ): este o boală a cărei apariție în copilărie este legată în special de vaccinurile antihepatitic B şi antirubeolic.(11) ARJ este o boală cronică autoimună în care organismul, prin intermediul autoanticorpilor, reacționează împotriva proriilor structuri din articulații (sinoviala) provocând creşterea lichidului sinovial articular asociată cu inflamație, durere şi mobilitate articulară scăzută. Cauzele, evident nu sunt cunoscute. Se presupune (aşa cum ne-am obişnuit deja), o predispoziție genetică şi influența mediului înconjurător. Deşi s-au găsit anumiți markeri genetici la unii dintre copiii afectați, prezența lor nu poate fi o cauză certă deoarece nu se găsesc decât la unii dintre pacienți şi sunt cazuri în care markerul este prezent dar copiii sunt sănătoşi. Faptul că vaccinurile pot cauza boala nu este acceptat în mod oficial.

boala Crohn şi rectocolita ulecro-hemoragică. Amândouă sunt boli autoimune foarte grave, invalidante, fiind tratate paleativ (fără a se putea vindeca) medicamentos şi deseori chirugical. În ultimii ani se observă o creştere alarmantă al cazurilor de boală Crohn la copii. În Scandinavia a crescut incidența bolii de 5 ori între anii 1990-2001. (13) Boala apare frecvent după vaccinarea antirujeolică (ROR).Virusul rujeolic este găsit în mucoasa intestinală şi în celulele din sânge (14)

diabetul zaharat tip I, insulinodependent (DZ tip I): apare frecvent la 2-4 ani de la administrarea vaccinurilor antihepatitic B, Hib sau ROR (15) În majoritatea cazurilor sunt afectați copiii între 3 şi 6 ani. (16) În perioada 1989 – 1991, odată cu introducerea vaccinului antihepatititic B la sugarii de 6 luni, s-a observat o creştere a frecvenţei DZ tip I cu 60%! (Classen 1996). Alt studiu arată că la 2 luni de la vaccinare are loc o dublare a cazurilor de diabet zaharat tip I (CDC 1998, Poutasi 1996).

Boli neurologice autoimune:


33

neuropatii periferice: sunt mai frecvente la nivelul feței, al brațelor şi mai ales la nivelul ochiului cu grave tulburări de vedere care lasă sechele definitive. (17) Toate vaccinurile care conțin Thiomersal şi aluminiu pot provoca astfel de afecțiuni neurologice (Waly 2004).

sindromul Guillain-Barre: este o afecțiune acută a sistemului nervos periferic soldată de o paralizie flască a muşchilor, mai mult sau mai puțin accentuată, cauza fiind vaccinurile sau diferite infecții. Boala debuteaza la câteva săptămâni sau luni de la vaccin, motiv pentru care nu se stabileşte de obicei legătura cu vaccinul. (18) Sindromul apare mai frecvent după vaccinurile antigripal, antihepatitic B, rujeolă şi FSME (împotriva boreliozei dată de căpuşă). Boala durează câteva săptămâni după care uneori simptomele cedează, alteori rămân sechele. Uneori boala se agravează iar în 6% din cazuri tinerii decedează, procentul crescând odată cu vârsta.

encefalita acută demielinizantă (ADEM): apare după vaccinul antirujeolic(ROR) între zilele 5-15 şi nu este provocată de virusul în sine ci de o reacţie alergică. Ea apare şi după vaccinul antipertussis (DTP), antirabic şi antihepatitic B. Ce rol însă joacă alergia în cadrul enfalitei, s-a putut demonstra doar când renumitul om de ştiinţă Thomas Rivers descoperă fenomenul în anul 1935, denumit şi „Encefalomielita Alergică Experimentală” (EAE). Până atunci medicii au crezut că encefalitele sunt provocate de un anumit virus sau bacterie care provoacă o infecţie a sistemului nervos. Deşi se căutau agenţii virali sau microbieni în ţesutul nervos afectat de encefalite, aceştia nu au fost găsiţi. Secretul este dezvăluit doar când Rivers face un experiment prin care provoacă la maimuţe o encefalită prin introducerea în mod repetat a unui extract steril din creierul şi măduva unui iepure. (Rivers, T.M., et al., 1935). De acum se ştia că encefalitele reprezintă un fenomen alergic. Ea este identică cu encefalita care apare rareori după boli infectocontagioase precum rujeola şi tusea convulsivă, dar apare frecvent după vaccinuri îndreptate împotriva acestor boli, unde mielina (învelişul nervilor) joacă rol de „antigen” şi nu virusul. Orice vaccin reprezintă o agresiune din afară şi poate provoca, prin intermediul proteinelor străine sau a substanțelor toxice pe care le conține (aluminiu, mercur), o astfel de encefalită alergică. Organismul formează autoanticorpi îndreptați împotriva mielinei pe care o distruge, provocând demielinizarea şi în final encefalita autoimună demielinizantă (12). Cel mai alergic este vaccinul antipertussis.

Observaţie: mielinizarea nervilor din creier şi măduvă începe imediat după naştere şi se dezvoltă în continuare, în functie de fiecare sector nervos, până la vârsta de 15 ani, iar la o parte dintre nervi până la 45 de ani! Vaccinurile pot duce la o încetinire a


34

mielinizării provocând tulburări de vorbire la copil, sau la întreruperea mielinei când apare encefalita demielinizantă. Aceasta la rândul ei provoacă în timp boli precum hiperactivitatea sau ADHD si autismul (clasificate de Harris Coulter în „sindromul postencefalitic”). Printr-un mecanism asemănător se produc şi bolile neurologice descrise în continuare.

mielita transversă: este o afecțiune care duce la distrugerea măduvei spinării prin demielinizarea fibrelor nervoase şi se caracterizează prin paralizii, crampe musculare, dureri de spate şi tulburări senzitive. Prognosticul este de obicei nefavorabil, în majoritatea cazurilor rămân sechele nervoase sau boala evoluează spre scleroză multiplă. Sindromul apare după vaccinul antihepatitic A şi B, vaccinul antitetanos şi ROR (rujeolă, oreion şi rubeolă). (19)

Scleroza multiplă: este o boală foarte gravă a sistemului nervos, cu distrugerea lui în „pusee”. Perioadele de sănătate aparentă sunt întrerupte de perioade acute, cu distrugeri parțiale ale sistemului nervos. După vaccinul antihepatitic B administrat tinerilor din Franța în 1998, s-a observat apariția multor astfel de cazuri, motiv pentru care s-a luat decizia de sistare a vaccinării. A urmat un studiu efectuat în Maria Britanie legat de această cauzalitate şi s-a constatat că riscul de a face scleroza în plăci creşte de 3 ori după vaccinul antihepatitic B. (20) La noi în țară, acest vaccin se administrează începând de la naştere.

Autismul: este o tulburare neurologică gravă a copilului mic, apărută pe fondul unei encefalite cronice, postvaccinală, motiv pentru care Harris Coulter a inclus-o împreună cu hiperactivitatea sau ADHD în „sindromul postencefalitic”. Este însoțită adeseori de tulburări psihice. Atât Harris Coulter cât şi alți autori au făcut legătura dintre această afecțiune şi vaccinurile, în special ROR şi vaccinurile care conţin mercur şi aluminiu (DTP, etc). În America asistăm la o adevărată epidemie de autism în rândul copiilor vaccinați „obligator” cu peste 30 de vaccinuri, combinate sub diverse forme. Boala este tot mai frecventă şi în România, unde sugarii noştrii se „bucură” de câțiva ani de acelaşi regim de vaccinare.

Aceste boli sunt discutate şi adeseori clasificate ca fiind boli neurologice autoimune, motiv pentru care le-am inclus în această categorie. S-a observat o cauzalitate între bolile neurologice postvaccinale şi alergiile postvaccinale. Unele le pot provoca pe celelalte, de aceea ele coexistă adeseori: copiii cu autism au alergii alimentare, etc. Deja cu 20 de ani în urmă era descrisă de către unii autori legătura dintre autism, dislexie şi bolile autoimune. (21)

c. Boli de sânge şi boli maligne:


35

Toate vaccinurile pot induce cancerul! (22) Trombocitopenia: este o boală de sânge care afectează numărul de

trombocite, produse în cantitate insuficientă. O scădere importantă poate provoca hemoragii grave, fiind nevoie de o supraveghere continuă. Dintrevaccinurile care pot provoca astfel de boli se numără în primul rând vaccinul antitetanos (23) dar s-a observat apariția acestei afecțiuni şi după vaccinurile antirujeolic, antirubeolic şi vaccinul combinat ROR (24). La unul din 22.000 de copii vaccinați împotriva rujeolei apare purpura trombocitopenică (25).

Vasculite: sunt boli ale vaselor de sânge şi este descrisă apariția unor astfel de cazuri după vaccinul antihepatitic B şi vaccinul antigripal (26);

Leucemii: sunt boli maligne provocate de vaccinul antirujeolic (27); nu sunt excluse şi alte vaccinuri;

Tumori maligne ale pielii: s-a făcut legătura între acest tip de boală şivaccinul antirujeolic (28);

Neuroblastomul: poate fi provocat de vaccinul antipoliomielitic (29); Tumori cerebrale: pot fi provocate de vaccinul antipoliomielitic (30).

d. Miofascita macrofagică: este o afecțiune mai puțin cunoscută, descrisă pentru prima dată de Gherardi în 1998. Boala apare mai frecvent după vaccinul antihepatitic B şi uneori după cel antitetanos (31). Boala se caracterizează prin dureri mari apărute la locul injecției, urmate în timp de câteva luni sau chiar ani, de slăbiciune musculară, cu dureri difuze musculare şi articulare, tulburări neurologice şi alte simptome. Boala pare să fie una autoimună, cu autoanticorpi îndreptați împotriva enzimei musculare creatinkinaza (KC). Adeseori se cronicizează, putând evolua spre scleroză multiplă.

e. Convulsii : sunt observate în special după vaccinul ROR, cu un risc de 1:1000 (32). Majoritatea sunt convulsii febrile şi apari cel mai frecvent după vaccinurile combinate (penta- şi hexavaccin). Convulsiile febrile pot fi cauza convulsiilor cronice, epileptice, apărute mai târziu. Datorită faptului că distanța dintre ele este mare, nu se doreşte să se facă o legătură între cele două tipuri de convulsii. Trebuie remarcat un caz de epilepsie apărut la un copil la scurt timp după vaccinarea antipolio. Boala a regresat după tratament cu cortizon (medicament dat în boli autoimune), ceea ce a convins pe medici că a fost vorba de o boală autoimună a creierului soldată cu convulsii epileptice. (33)

f. Episoade hipotone-hiporeactive (HHE): sunt stări sub formă de colaps care apari cel mai frecvent în primele 3-4 ore de la vaccin, cel mult la 48 de ore. Aceste atacuri se caracterizează prin apariția unei stări confuze, cu slăbiciune musculară şi cianoză. Nu se cunoaşte mecanismul dar se presupune că este vorba de un dezechilibru între circulația cerebrală şi starea de conştiență. Efectele tardive ale unui astfel de episod nu au fost


36

studiate niciodată până acum. Doar în SUA s-au numărat 215 de astfel de cazuri între anii 1996-1998 care au evoluat spre boli neurologice precum autism, leziuni cerebrale sau tulburări de dezvoltare soldate cu convulsii.(34) La 93% din cazuri s-a constatat că atacurile au apărut după vaccinuri care au şi componenta antipertussis (împotriva tusei convulsive).

g. “Tipătul encefalitic”: este un țipăt caracteristic care apare în cazul bolilor neurologice. El apare însă frecvent după vaccinuri, la 3 din 1000 de copii vaccinați (35), în special după cele cu componenta antipertussis (DTP) şi durează de obicei ore întregi, uneori zile la rând, fără ca copilul să poată fi liniştit. Harris Coulter afirmă că acest țipăt este de obicei simptomul de debut al unei „encefalite latente postvaccinale” care duce la demielinizarea sistemului nervos al copilului, provocând în timp tulburări nervoase : hiperactivitate, sindromul ADHD sau chiar autism (36)

h. Apneea : este vorba de perioade scurte în care sugarul nu respiră. Dacă apneea este prelungită poate interveni decesul, cunoscut şi sub denumirea de „sindromul morții subite” al sugarului. Mulți autori au constatat că acest sindrom nu are o cauză necunoscută aşa cum doreşte medicina alopată să ne convingă, ci dimpotrivă, este vorba de o reacție postvaccinală apărută mai ales după vaccinul DTP . Acest vaccin a fost descris de BarbaraFisher şi de Harris L.Coulter în 1985 ca fiind un „un glonte tras în întuneric”, care provoacă multe reacţii adverse grave, inclusiv atacul de apnee şi moartea subită. (Harris L. Coulter, 2004, (5), p. 44)

i. Miocardita: este o infecție a musculaturii inimii, provocată de variate tipuri de virusuri gripale, etc) dar s-a observat apariția ei şi după vaccinul DTP şi antipolio, soldându-se uneori cu deces. (37)

j. Adenopatii, osteite, osteomielite, forme grave de tubercuoză (TBC) : sunt afecțiuni date de vaccinul BCG (împotriva tuberculozei). (38) Certurile repetate legate de acest vaccin au determinat OMS-ul (Organizația Mondială a Sănătății) să facă un studiu. Au ales două colectivități de oameni din India: vaccinați cu BCG şi nevaccinați. S-a constatat că tuberculoza este mult mai frecventă la cei vaccinaţi decât la cei nevaccinati.Din acest motiv vaccinul BCG nu a mai fost considerat din acel moment –anul 1975 - ca fiind obligator. (39) Cu toate acestea medicii pediatrii au continuat să vaccineze copiii din Germania până în anul 1998. De aici rezultă că în cazul unor complicații postvaccinale, nu statul se făcea răspunzător de ele, ci medicul care a administrat personal vaccinul BCG. Din anul 1998, în Germania vaccinul BCG aparține trecutului. Nu acelaşi lucru îl putem spune despre România. Aici vaccinarea este obligatorie şi se face imediat după naştere.

k. Moartea subită a sugarului. Fiindcă până la ora actuală medicina nu a găsit nicio cauză pentru astfel de cazuri, a mai denumit-o „sindromul morții subite la sugar”. Acest sindrom, numit în trecut şi „moartea din faşă”, este una dintre cauzele frecvente ale mortalității sugarului (0-1an), dar şi a


37

copilului de 1-13 ani ( cu excepția accidentelor) din țările dezvoltate. Oare să fie chiar aşa? Să nu se fi găsit vreodată la nicio autopsie o cauză organică? Nicidecum. Mulți autori au găsit încă în urmă cu mulți ani care sunt cauzele acestui sindrom. Factorii de risc sunt în primul rând vaccinurile, în special trivaccinul DTP ( diftero-tetano-pertussis). În revistaPediatric Infections Disease din ianuarie 1983, a apărut un studiu al Facultății de Medicină UCLA, despre legătura dintre trivaccinul DTP şi moartea subită a sugarului. Studiul făcut de Dr. Larry Baraff şi colaboratorii săi, este cea de-a treia lucrare importantă, care face legătura dintre moartea subită a copilului şi vaccinuri, mai ales cu vaccinul pertussis ( împotriva tusei convulsive), componentă a vaccinului DTP (40). Au urmat şi alte studii care au ajuns la aceeasi concluzie. S-au mai constatat cazuri de moarte subită după vaccinul antihepatititic B ( Niu 1999). Nu sunt excluse însă nici alte vaccinuri.

3. Sistemul imun nu este pe deplin cunoscut nici la ora actuală

Sistemul imun nu este pe deplin cunoscut nici la ora actuală, cu atât mai puţin la sugari şi adolescenţi când organismul se află într-un proces de dezvoltare continuă. Este previzibil faptul că în această peroadă se deschid nişte „porți unice” care duc la dezvoltarea şi perfecționarea sistemului imun şi care ulterior nu mai sunt accesibile. În acelaşi timp există şi faze de maximă vulnerabilitate la agenți externi, când pot debuta o serie de boli cronice. Ar fi prea simplu să se pună aceste faze vulnerabile pe seama unei predispoziții genetice sau a unei boli moştenite ştiind că până la ora actuală „ nu a fost găsită nici măcar o genă care să fie responsabilă pentru astmul bronşic sau diverse alergii”, afirmă Erika von Mutius. Genele încă nu sunt bine studiate. A fost o surpriză să se constate la „descifrarea” genomului uman că cele 35 000 de gene pe care le moştenim fiecare în parte de la părinții noştrii, sunt identice în procent de 99,9% cu cele ale tuturor oamenilor de pe planetă. Se poate reduce întreaga noastră personalitate, talent, slăbiciuni, etc la acel procent infim de 0,1%? Să depindă individualitatea fiecăruia dintre noi de această mică diferență genetică? Desigur că nu, ar fi absurd. „ Este falsă teoria conform căreia genele moştenite îl exprimă pe om şi în cel mai bun caz se pot produce mici variații care duc la o dezvoltare şi adaptare mai bună. Adevărat este exact contrariul. Genele sunt clapele unui pian la care se pot cânta repertorii foarte variate iar muzica suntem noi…” (41) Este inadmisibil faptul că de la 4-5 vaccinuri unice făcute în trecut s-a ajuns la ora actuală la 30-35 de vaccinuri / copil, în diferite combinaţii, fără a fi făcute studii ( cel puţin nu sunt oficiale) care să ne asigure că sistemul imun al sugarului este pregătit pentru astfel de agresiuni din afară, fără să ni se arate consecinţele lor în timp (tinăr, adult, vârstnic), fără să se facă studii comparative între copiii vaccinaţi şi cei nevaccinaţi (deşi sunt mulţi


38

astfel de copii), fără multe alte informaţii pentru publicul larg care nu se poate apăra de intenţiile foarte îndoielnice, cu scopuri finaciare şi nu numai (…) ale marilor companii farmaceutice din lume, producătoare de vaccinuri. Bolile grave şi tot mai multe apărute după vaccinuri ne îndeamnă să luăm atitudine şi să căutăm soluţii ca să stopăm o perpetuă îmbolnăvire a copiilor noştrii şi a tuturor generaţiilor care vor urma.

II. Care sunt soluţiile?

1. Nevaccinarea. Dar cum este posibil acest lucru din moment ce vaccinurile sunt obligatorii? Adevărul este altul. Vaccinurile sunt toate opţionale iar refuzul lor este un drept fundamental al oricărui cetăţean român, cu atât mai mult al unui părinte a cărui copil este minor şi nu poate decide singur. Baza legală de refuz al unui vaccin în România este tratată pe larg în acest Anuar.

2. Un stil de viaţă sănătos al gravidei.

Din timpul sarcinii, femeia poate crea deja un mediu propice viitorului ei copil astfel încât la naştere acesta să moştenească un sistem imun sănătos, capabil să învingă bolile:

o să evite toxicele (țigări, cafea, alcool), o să nu se vaccineze (antitetanos, antigripal, etc) fiindcă în timpul

sarcinii sistemul imun al gravidei suferă mari schimbări: apare o toleranță imunologică față de un țesut străin, cum este şi cel al copilului, ca astfel să nu poată fi respins şi eliminat. Această toleranţă imună este foarte benefică pentru gravidă deoarece şi alte disfuncţii ale sistemului ei imun se vor estompa acum, cu şanse mari de vindecare. Acesta este motivul pentru care o femeie care naşte mai mulţi copii, îşi întăreşte sistemul imun şi nu va suferi de boli alergice, autoimune, etc. Dar câte mame în ziua de azi nasc mai mult de 2 copii? Un vaccin în timpul sarcinii va fi periculos pentru copil. La antigenul din vaccin (virus, toxina tetanică) se adaugă şi componentele toxice şi alergice cu efect negativ asupra copilului (aluminiul din vaccinul antitetanos şi mercurul din vaccin antigripal). Mercurul din plombele mamei, cu conținut de peste 50% mercur organic, trece de asemenea în sistemul nervos al copilului cu riscul apariției autismului. La gravidă vaccinul va putea provoca reacții alergice.

o să nu consume antiobiotice, imunodeprimante şi alte medicamente care ar putea să modifice sistemul ei imun şi implicit al copilului. „În


39

societatea noastră femeile gravide şi copiii vor fi întotdeauna cei mai sensibili şi mai expuşi la medicamente!” (42)

o să consume alimente naturale, fără adausuri chimicale sau modificate genetic;

o nu are nevoie de suplimente cu vitamine şi minerale iar sarea iodatăeste total contraindicată; o alimentație sănătoasă acoperă aceste necesități;

o dacâ trăieşte la țară să nu evite contactul cu animalele, cu aerul din grajd şi să consume lapte de vacă proaspăt muls, toate acestea întărind sistemul ei imun dar şi pe cel al copilului.

3. După naştere:

Mama să continuie acelaşi stil de viață sănătos din timpul sarcinii, la care se mai adaugă două condiții:

o să alăpteze copilul cu orice preț, fiind cel mai bun aliment care oferă sugarului tot ceea ce are nevoie: substanțe nutritive, anticorpi, creşterea coeficientului de inteligență, etc. şi

o să nu se vaccineze. Un vaccin administrat după naştere poate readuce alergiile sau bolile alergice ale femeii de dinaintea sarcinii şi în felul acesta astmul bronşic, eczema alergică sau rinita alergică se vor manifesta din nou, ba chiar se vor putea agrava. (43)

Copilul va avea mari şanse de a fi sănătos dacă vor fi îndeplinite câteva condiții importante:

o Să simtă prezenţa mamei (contactul fizic, dragostea, liniştea sufletească) în primii 3 ani de viață, primul an fiind cel mai important. Între mamă şi copil este o simbioză perfectă;

o Să fie alăptat la sân minim 6 luni; în lipsa alimentației naturale, să fie hrănit cu lapte de vacă, proaspăt muls, diluat şi îndulcit corespunzător; dacă este alergic la laptele de vacă, se poate înlocui cu lapte de capră sau de iapă.

o Diversificarea alimentaţiei să se facă cu alimente naturale, preparate de mamă, cu excluderea obligatorie a semipreparatelor (!) şi a oricărui aliment ce conține conservanți (iaurturi, budinci, etc).

o Să nu fie vaccinat;o Dacă are febră: va fi hidratat cu ceaiuri, compoturi, sucuri de fructe

preparate personal, supe, (în funcție de vârstă) iar febra (până la 38 grade Celsius la sugarii sub 7 luni şi 39 grade Celsius la cei peste 7 luni) nu se va combate cu antitermice ci prin împachetări sau frecții cu oțet/ spirt sanitar. Pe cât posibil să nu se folosească medicamente


40

antitermice, antiinflamatoare (Nurofen), antialgice (Algocalmin), Paracetamol şi nicidecum antibiotice. Organismul se apără prin febră care este benefică şi timp de 3 zile nu se va trata. Prin tratarea febrei se provoacă o imunosupresie. Apetitul revine după cele trei zile de febră şi copilul va fi din nou energic şi sănătos. Scutecele gen„pampers” nu sunt indicate în febră, căci rețin căldura. Dacă nu scade febra în ziua a 4-a, este recomandată o investigare mai minuțioasă.

o Sub vârsta de 6 luni, sugarul nevaccinat, bine îngrijit, nu are niciun motiv să facă febră, avand încă anticorpii de la mamă, iar dacă este alăptat la sân este foarte bine protejat de infecții. Dacă totuşi apare febra, trebuie găsită cauza. Un sugar vaccinat va face inevitabil febră după fiecare vaccin fiindcă i se induce o uşoară stare de viroză. Febra va fi tratată în majoritatea cazurilor cu antitermice care provoacă imunosupresie. Aceasta la rândul ei va predispune la alte viroze şi infecții care din nou vor fi tratate cu antitermice, antiinflamatorii sau chiar antibiotice. De la naştere şi până la 6 luni un sugar în România primeşte „doar” 19 vaccinuri. În felul acesta se formează un cerc vicios din care copilul va ieşi cu un sistem imun bulversat, depăşit de situatie şi predispus la infecții şi boli alergice.

o După vârsta de 6 luni, copilul nevaccinat nu mai este apărat de anticorpii de la mamă, dar el îşi formează propriul sistem imun. Acum pot apărea infecții uşoare, cu febră, iar tratamentul trebuie să fie unul cât mai puțin agresiv şi fără antibiotice (acestea sunt ineficace în viroze şi scad imunitatea). Febra apărută din cauza erupțiilor dentare nu va fi tratată cu antitermice (44)

o Să nu trăiască într-un mediu prea „steril”, ci să fie lăsat să se murdărească pentru a-şi dezvolta o imunitate sănătoasă; contactul cu animale este benefic;

o Să fie lăsat să se joace cu alți copii, chiar cu riscul de a face boli uşoare, virale, şi infectoconatgioase (bolile copilăriei); acestea îi vor întări sistemul imun.

4. Tratamentul în bolile contagioase (rujeolă, rubeolă, varicela, etc):

o copilul va fi bine hidratat, ferit de căldură excesivă sau de frig şi curent,

o va fi alimentat natural (la sân) iar în lipsa acestuia cu lapte proaspăt de vacă, de capră sau de iapă, diluat şi îndulcit corespunzător;

o va fi hidratat cu ceaiuri, compoturi, sucuri de fructe preparate personal, supe mai sărate, deoarece sarea stimulează puțin setea şi este mai uşor de hidratat;


41

o combaterea febrei: a fost descrisă anterior. Frecțiile se fac pe întreg corpul şi ajută astfel la scăderea febrei dar şi la provocarea erupției care duce apoi la vindecare; în cazul rujeolei, rubeolei şi a oreionului, febra durează de obicei 3 zile, după care apare erupția, moment în care starea copilului se ameliorează şi scade febra;

o este evitată baia;o este ferit de lumină puternică, zgomot, musafiri, o sa fie ținut cât mai mult la pat ( să se joace în pat);o vărsăturile ( puține şi în cantitate mică ) sunt normale la debutul

bolii, o dacă are frați, să nu fie izolat de ei, ci dimpotrivă, este bine să facă şi

ei boala pentru a dobândi o imunitate naturală îndelungată şi astfel să-şi întărească sistemul imun. „Se ştie că la un copil nevaccinat, dezvoltarea lui este foarte bună, lipsită de boli grave iar consultaţiile la medic sunt foarte rare.”(45)

Concluzii:

Dacă vaccinarea „obligatorie” continuă în acelaşi ritm, în curând toate generaţiile viitoare vor suferi de boli alergice! (46)

Un singur vaccin poate provoca una sau mai multe boli. Prin combinarea lor însă ( aşa cum se întâmplă acum), se înmulţesc bolile, se intercondiţionează şi se agravează reciproc. Cu cât sunt administrate copiilor mai multe vaccinuri combinate ( pentavaccin, hexavaccin), cu atât va fi mai dificilă studierea reacţiilor secundare şi a bolilor pe care le provoacă fiecare vaccin în parte;

Pentru un singur copil din Uniunea Europeană, părinţii scot din buzunar sute de Euro pentru vaccinurile „obligatorii”. Astfel vaccinarea rămâne o afacere foarte rentabilă pentru Companiile de medicamente şi nu numai (…) şi nimeni nu are interesul s-o oprească;

Părinţii sunt singurii care mai pot lua o atitudine, spre binele lor şi al urmaşilor lor.

Bibliografie

1.) Coulter, L. Harris., Impfungen, der Grossangriff auf Gehirn und Seele”, Hirthammer, Oktober 2004, s.159-1602.) Odelram H., Granstrom., Hedenskog, S., Duchen, K., Bjorksten, B.: Immunoglobulin E and G responses to pertussistoxin after booster immunization innrelation to atopy, local reactions and aluminium content of the of the vaccines . Pediatr Allergy Immunol 1994,5 (2):118-123Imani, F., Kehoe, K.E.:Infection of human B lymphocites with MMR vaccine induces IgE class switching. Clin Immunol 2001, 100 (3):355-361


42

3.) Hurwitz, E.L., Morgenstern, H. :Effects od diphtheria-tetanus-pertussis or tetanus vaccination on allergies and allergy-related respiratory symptoms among children and adolescents in the United States. J Manipulative Physiol Therap Feb 2000, 23 (2):81-904.), 5.), 9.) Bernsen, R.M., Nagelkerke, N.J., Thijs, C., van der Wouden J.C.: Reported pertussis infection and risk of atopyin 8-to 12-yr-old vaccinated and nonvaccinated children. Pediatr Allergy Immunol 2008, 19 (1) :46-526.)Harris L.Coulter, Impfungen, der Grossangriff auf Gehirn und Seele”, Oktober 2004, s. 1607.) Sulivan, Ruth Christ.,Hunches on some biological factors in Autism.” J.Autism 5:2, 1975, 1808.) Coleman, Mary, „New Research Findings and Concepts in Autism”. Proceedings, 1980 Annual Meeting and Conference of the National Society for Autistic Children . Washington, D.C., 1980,19810.) Borchers, A.T., Keen, C.L., Shoenfeld Y., Silva, J., Gershwin, M.E.:Vaccines and viruses. J investing Allergol Clin Immunol 2002, 12 (3) :155-168Fourneau, J.M., Bach , J.M., Van Endert , P.M., Bach, J.F.: The elusive case for a role of mimicry in autoimmune diseases. Mol Immunol 2004, 40 (14-15):1095-110211.) Fisher, M.A., Eklund , S.A., James, S.A., Lin, X.: Adverse events associated with hepatitis B vaccine in U.S. children less than six years of age , 1993 and 1994 . Ann Epidemiol 2001, 11 (1) : 13-21Geier, D.A., Geier, M.R.: A one year followup of chronic arthritis following

rubella and hepatitis B vaccinationbased uponalalysis of the Vaccine Adverse Events Reporting System (VAERS) database. Clin Exp Rheumatol 2002b, 20 (6) :767-77112.) HRSA (Health Resources and Services Administration):Vaccine Injury Table March 24, 1997, http://www.hrsa.dhhs.gov/bhpr/vicp/table.htm13.) ESPED (Ehrhebungseinheit fűr seltene pädiatrische Erkrankungen in Deutschland)– Jahresbericht 1998.http//www.public.rz.uni-duesseldorf.de/esped/jabe1998.htm14.) Kawashima, H., Mori, T., Kashiwagi, Y., et al.: detection and sequencing of measles virus fromperipheral mononuclear cells from patients with inflammatory bowel disease and autism . Dig dis Sci 2000, 45 (4) : 723-72915) Classen, J.B.: Increased Risk of Childhood diabetes Following ImmunizationReceives National Recognition . 16. 2. 1998a.16.) ESPED (Ehrhebungseinheit fűr seltene pädiatrische Erkrankungen in Deutschland ): Jahresbericht 2004, http://www.esped.uni-duesseldorf.de/jabe2004.pdfGaller, A., Rothe, U., Stange, T., Kunath, H., et al.: Häufigkeit und klinische Characteristika des Diabetes mellitus Typ 1 in Kindesalter in Sachsen. Monatsschr Kinderheilkd 2004, 152:163-16817.) Martin Hirte, Impfen Pro & Contra, MensSana2008 , s.102


43

18.) Ehrengut, W.: Fehlerquellen bei der Begutachtung von Impfschäden. Der med Sachwerst 1994, 90: 9-1419.) Martin Hirte, Impfen Pro & Contra, MensSana 2008 , s.10320.) Hernan, M.A., Jick, S,S., Olek, M.J., Jick, H:Recombinant hepatitis B vaccine and the risk of multiple sclerosis:A prospective study. Neurology 2004, 63:723-77221.) Geschwind, N.et al., 1982,cap.4, 1522.) F.und S. Delarue, Impfungen der unglaubliche Irrtum, Hirthammer 1998, s.79-8023.) Martin Hirte, Impfen Pro & Contra, MensSana2008, s.14824.) Quast, U., et al;:Impfreactionen. Hippokrates (2 Aufl.), Stuttgart 199725.) Miller, E., waight, P., Farrington, C.P., et al.: Idipathic thrombocytopenic purpura and MMR vaccine, Arch Dis Child 2001, 84 (3):227-22926.) Martin Hirte, Impfen Pro & Contra, MensSana2008 s.86, 27.) F.und S. Delarue, Impfungen der unglaubliche Irrtum, Hirthammer 1998, s.7828.) Semaine des Hopitaux, 26 März 197029.) F.und S. Delarue, Impfungen der unglaubliche Irrtum, Hirthammer 1998, s.79-8030.) Krieg et al., Proc. Antl. Acad. Scl. , 78, 6446, 198131.) Gherardi, R.K.:lessons from macrophagic myofasciitis :towards definition of a vaccine adjuvant-related syndrome. Rev Neurol 2003, 159 (2) :162-164. Review.32.) Barlow, W.E., Davis, R.L., Glasser, J.W., Rhodes, P.H., :The risk of seizures after receipt of whole-cell pertussis or measles, mumps and rubella vaccine. N Engl J Med 2001, 345 (9) :656-661Miller, E., Andrews, N., Stowe ,J., Grant , A., et al.:Risk of convulsion and aseptic

meningitis following measles –mumps-rubella vaccination in the United Kingdom . Am J Epidemiol 2007, 165 (6) :704- 70933.) Martin Hirte, Impfen Pro & Contra, MensSana2008, s.9234.) Du Vernoy,T.S., Braun , M.M.: Hypotonic-hyporesponsive episodes reported to the Vaccine Adverse Event Reporting System (VAERS) , 1996-1998. Pediatrics 2000, 106 (4) :E5235.) Aventis Pasteur MSD : Hexavac Produktmonographie 200036.) Coulter, H.L.: Vaccination, social violence and criminality:The medical assault on the American brain. Berkeley, CA:North Atlantic Books, 1990b37.) Shye-Jao, 200938.) Dr. med G.Buchwald, Impfen das Geschäft mit der Angst, 2008, s.305 39.) Dr. med. G.Buchwald, Impfungen. Das Geschäft mit der Angst, 2008, s. 81 40.) Harris L.Coulter, Impfungen, der Grossangriff auf Gehirn und Seele”, Hirthammer, Oktober 2004, s.10941.) Bert Ehgartner, Lob der Krankheit.Warum es gesund is tab und zu krank zu sein, Februar 2010, s. 63-65,


44

42.) ibidem, s.9143.) ibidem, s.6644.) Dr. Friedrich P. Graf, „Nicht impfen-was dann?”, 2010, s. 11945.) ibidem, s.8146.) ibidem, s.132


45

FEDERAŢIA ORGANIZAŢIILOR ORTODOXE PRO-VITA DIN ROMÂNIA

C U M S E P O A T E R E F U Z A V A C C I N A R E A C O P I I L O R

CARE ESTE BAZA LEGALĂ PENTRU CA UN PĂRINTE/TUTORE SĂ POATĂ REFUZA VACCINAREA COPILULUI SĂU?

Acest ghid are scopul de a sprijini părinții care nu doresc administrarea unuia sau altuia dintre vaccinuri copiilor lor. În ciuda obiceiului împământenit de pe vremea comunismului şi conform căruia toată lumea trebuie să se vaccineze, decizia familiei are prioritate absolută în fața autorităților. Afirmațiile „aşa e legea" sau „aşa cer regulile comunității", folosite de medici sau directorii de şcoli în sprijinul vaccinării obligatorii, sunt lipsite de fundament şi orice părinte poate, prin cunoaşterea câtorva elemente juridice de bază, explicate mai jos, să îşi impună punctul de vedere.

PREVEDERI DIN LEGISLAŢIA SPECIFICĂ

Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacienţilor prevede clar necesitatea consimțământului informat şi exprimat în scris pentru intervențiile medicale.

"Art. 13. Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală asumându-şi, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecinţele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.''

Definiția intervenției medicale este dată la art. 1 lit. d) din aceeaşi lege astfel:"prin intervenţie medicală se înţelege orice examinare, tratament sau alt act medical în scop de diagnostic preventiv, terapeutic ori de reabilitare."

cuprinzând aşadar şi vaccinarea. Legea nr. 95/2006 privind reforma sănătăţii nu prevede obligația de a fi vaccinat. Articolele 374 şi 376 solicită medicului să acționeze respectând voința pacientului, iar art. 649 prevede acordul scris al pacientului pentru diagnosticul şi tratamentul cu potenţial risc (nu se face însă definirea termenului). De asemenea, art. 651 prevede că actul medical se poate face în lipsa consimțământului informat numai în situaţii de urgenţă în care lipsa acțiunii imediate ar pune în pericol viața pacientului.


46

"Art. 374 - (3) Deciziile și hotărârile cu caracter medical vor fi luate avându-se în vedere interesul şi drepturile pacientului, principiile medicale general acceptate, nediscriminarea între pacienţi, respectarea demnităţii umane, principiile eticii și deontologiei medicale, grija faţă de sănătatea pacientului şi sănătatea publică."

"Art. 376 - (1) Cu excepţia cazurilor de forţă majoră, de urgenţă ori când pacientul sau reprezentanţii legali ori numiţi ai acestuia sunt în imposibilitate de a-și exprima voinţa sau consimţământul, medicul acţionează respectând voinţa pacientului și dreptul acestuia de a refuza ori de a opri o intervenţie medicală."

"Art. 649. - (1) Pentru a fi supus la metode de prevenţie, diagnostic şi tratament, cu potenţial de risc pentru pacient, după explicarea lor de către medic, medic dentist, asistent medical/moaşă, conform prevederilor alin. (2) şi (3), pacientului i se solicită acordul scris.

(2) În obţinerea acordului scris al pacientului, medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa sunt datori să prezinte pacientului informaţii la un nivel ştiinţific rezonabil pentru puterea de înţelegere a acestuia.

(3) Informaţiile trebuie să conţină: diagnosticul, natura şi scopul tratamentului, riscurile şi consecinţele tratamentului propus, alternativele viabile de tratament, riscurile şi consecinţele lor, prognosticul bolii fără aplicarea tratamentului.

Art. 650. - Vârsta legală pentru exprimarea consimţământului informat este de 18 ani. Minorii îşi pot exprima consimţământul în absenţa părinţilor sau reprezentantului legal, în următoarele cazuri:

a) situaţii de urgenţă, când părinţii sau reprezentantul legal nu pot fi contactaţi, iar minorul are discernământul necesar pentru a înţelege situaţia medicală în care se află;

b) situaţii medicale legate de diagnosticul şi/sau tratamentul problemelor sexuale şi reproductive, la solicitarea expresă a minorului în vârstă de peste 16 ani.

Art. 651. - (1) Medicul curant, asistentul medical/moaşa răspund atunci când nu obţin consimţământul informat al pacientului sau al reprezentanţilor legali ai acestuia, cu excepţia cazurilor în care pacientul este lipsit de discernământ, iar reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiată nu poate fi contactat, datorită situaţiei de urgenţă.

(2) Atunci când reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiată nu poate fi contactat, medicul, asistentul medical/moaşa pot solicita autorizarea efectuării actului medical autorităţii tutelare sau pot acţiona fără acordul acesteia în situaţii de urgenţă, când intervalul de timp până la exprimarea acordului ar pune în pericol, în mod ireversibil, sănătatea şi viaţa pacientului."


47

Conform OG nr. 53/2000 privind obligativitatea raportării bolilor și a efectuării vaccinărilor, aprobată prin Legea nr. 649/2001,

"Art. 1 - (1) Medicii de familie, indiferent de forma de organizare a asistenţei medicale primare în cadrul sistemului public sau privat și indiferent de casa de asigurări sociale de sănătate cu care au încheiat contract de furnizare de servicii medicale, au obligaţia de a asigura vaccinarea corectă a copiilor și de a raporta efectuarea acesteia direcţiei de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

(2) Schema de vaccinare recomandată pentru copii și adolescenţi este prevazută în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă şi în Programul naţional de imunizări aprobat prin ordin al ministrului Sănătăţii şi Familiei."

Din analiza acestui text de lege rezultă clar că vaccinarea nu este obligatorie, pentru că se folosește termenul „recomandată”. Pentru medicii de familie există obligația profesională să vaccineze corect și să raporteze anumite boli ca și situația vaccinărilor (se ține un caiet unic de vaccinare pe persoană și medicul de familie face asemenea raportări), dar de aici nu rezultă nicidecum vreo obligație pentru părinți/copii de a se supune vaccinării.

CONCLUZII

Orice pacient are dreptul de a refuza un tratament sau o procedură medicală, inclusiv vaccinarea;

Orice tratament sau procedură medicală, inclusiv vaccinarea, se pot acorda unui copil numai după ce s-a obținut consimțământul părintelui/tutorelui, cu excepția situațiilor de urgență;

Orice campanie de vaccinare presupune existența unui ordin prealabil al Ministrului Sănătății, aşadar – pentru cazuri extreme, cum a fost cel al vaccinului anti-HPV - un act administrativ anulabil în instanță (prin procedura de contencios).

ALTE PREVEDERI LEGALE UTILE

Constituţia României"Art. 22. - (1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi

psihică ale persoanei sunt garantate."

"Art. 23. - (1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile."


48

"Art. 26 - (1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată."

"Art. 31 - (1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.

(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal."

Legea nr. 279/2009 – Codul Civil (noul Cod, promulgat, care urmează să intre în vigoare la 1.10.2011)

"Art. 61. – (1) Viaţa, sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a oricărei persoane sunt garantate şi ocrotite în mod egal de lege.

(2) Interesul şi binele fiinţei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societăţii sau al ştiinţei."

"Art. 64 - (1) Corpul uman este inviolabil."

"Art. 67. Nicio persoană nu poate fi supusă experienţelor, testelor, prelevărilor, tratamentelor sau altor intervenţii în scop terapeutic ori în scop de cercetare ştiinţifică, decât în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege."

ALTE ARGUMENTE

Că acordul părinților pentru vaccinarea copiilor este important se subliniază și în articolul „Particularități şi dileme etice ale consimțământului informat în oncologia pediatrică”, publicat de Revista Română de Bioetică18.

"Academia Americană de Pediatrie (AAP) a argumentat că 'întreaga doctrină' a consimţământului informat prezintă o aplicabilitate particulară în pediatrie. În consecinţă, conform AAP, consimţământul poate fi acordat numai de către pacientul 'cu capacitate adecvată de decizie şi cu împuternicire legală'.

Părinţii (sau alţi aparţinători legali) pot acorda consimţământul informat, iar copilului i se solicită să-şi dea acordul informat ori de câte ori este nevoie. AAP notează că acordul solicitat are relevanţă mai mare când 'intervenţia propusă nu este esenţială pentru viaţa copilului şi/sau poate fi practicată fără un risc substanţial'."

18 http://www.bioetica.ro/bioetica/ie2/info.jsp?item=10485&node=1275


49

Acest articol citează şi din norme ale bioeticii din care nu toate au o valoare juridică explicită. Totuşi, principiul este acelaşi - minorul nu-şi poate da singur consimțământul la tratament, reprezentantul legal fiind acela chemat să şi-l dea în numele copilului.

CE TREBUIE SĂ FACĂ UN PĂRINTE CARE NU DOREŞTE SĂ-I FIE VACCINAT COPILUL?

Părinții pot completa modelul de declaraţie anexat (vezi ultima pagină) pe care să îl depună la secretariatul instituției, insistând pentru o confirmare a primirii acestuia (un număr de înregistrare). Aceasta ar trebui să fie de ajuns.Dacă metoda de mai sus nu dă roade, părinții pot încerca următoarele:

Să comunice medicilor și directorului unității că nerespectarea voinței lor va duce la un proces civil, respectiv la o plângere penală sau/și la Colegiul Medicilor, după caz;

Toate campaniile de vaccinare trebuie sa aibă o procedură de aplicare stabilită printr-un ordin prealabil al Ministrului Sănătății. (De exemplu, campania din anul 2010 pentru vaccinare contra gripei cu vaccinul „Cantgrip" s-a realizat conform OMS nr. 3280/24.02.2010.) Părinții să ceară unității de învățământ o copie a ordinului respectiv pentru a o studia;

Să ceară de la DSP (Direcția de Sănătate Publică) locală o adresă din care să rezulte că vaccinarea nu este obligatorie și să o prezinte medicului sau directorului;

Să solicite directorului sau medicului să recunoască în scris faptul că procedura de vaccinare este ineficientă (refuzul de a primi un copil nevaccinat într-o comunitate de vaccinați înseamnă, implicit, că vaccinurile nu au efect).

În cazul extrem când copilul nu este acceptat la înscrierea la şcoală/grădiniţă/creşă pe motiv că nu este vaccinat,

Să solicite conducerii unității decizia scrisă, însoțită de motivarea în fapt şi de temeiurile legale;

Să se adreseze unui cabinet de avocatură pentru consiliere sau servicii de reprezentare19;

Să se adreseze cu plângere Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pe motiv că se încalcă dreptul la educație al copilului.

Anexa – Declaraţie de refuz a vaccinării

19 În Bucureşti se poate apela la CA „Blejuşcă Ionuţ Doru”, tel. 0766 210 968, email [email protected]


50

DECLARAŢIE

Subsemnații……………..............................................................., născută la ....................., domiciliat în

........................................................, CNP: .................................................... şi ……………..............................................................., născut la ....................., domiciliat în

........................................................., CNP: .................................................... în calitate de părinţi ai copilului ................................................................., elev la şcoala dumneavoastră,

Fiind pe deplin informați asupra riscurilor administrării, cât şi neadministrării vaccinurilor asupra copilului nostru, declarăm pe propria răspundere că NU SUNTEM DE ACORD cu administrarea asupra acestuia a vaccinului ......................... / a niciunui vaccin.

Refuzul nostru expres, astfel exprimat în scris, este un drept conferit în baza următoarelor legi:

Art. 22, 23, 26, 34 din Constituția României Art. 61, 64 şi 67 din Legea nr. 279/2009 – Codul Civil Art. 13 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului Art. 374(3), 376(1) şi 649(1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma

sănătății.

În spiritul respectării legislației din domeniu, personalului medical îi este opozabilă îndeplinirea – în caz contrar cu riscul sancțiunilor – a prevederilor Legii nr. 649/2001 pentru aprobarea Ordonanței de Guvern nr. 53/2000 (art.1 alin.1, privind obligația asigurării vaccinării corecte a copiilor), inclusiv cu informarea părinţilor asupra caracterului non-obligatoriu al acestor vaccinuri, conform Anexei aceluiaşi act normativ (privind schema de vaccinare recomandată pentru copii).

DATA: SEMNĂTURI:


51

SFATURI PENTRU TINERI

Despre Sfântul Lavrentie dinCernigov se spune că, pe când era în viaţă, nu participa la cununia celor ce veneau să o facă în Mânăstirea Cernigovului. Şi aceasta, pentru că, fiind înzestrat cu darul înainte vederii, cunoştea dinainte când cei ce se cununau mai erau sau nu feciori.

Totuşi o dată a rămas şi s-a rugat mult pentru cei doi tineri, iar la sfârşit a spus că: ''această pereche într-adevăr a fost o pereche de feciori, fată şi băiat, pentru că am văzut Duhul Sfânt trecând de la unul la altul.''

Iată o mărturie din care se vede clar cât de importantă este pentru suflet starea de curăţie,

trupească şi sufletească, a celor ce se căsătoresc şi cât de plăcută este înaintea lui Dumnezeu.

Întrebarea serioasă ce trebuie să şi-o pună tânărul sau tânăra este: până unde trebuie să meargă în relaţia de prietenie ce precede căsătoria? Până la relaţia trupească? Filmele erotice pe care le vede pe toate canalele, site-urile provocatore de pe internet, revistele porno ce stau pe toate tarabele vor îndemna să se facă aceasta. Se aduc şi argumente ''medicale'' şi ''ştiinţifice'' care ar demonstra că abstinenţa până la căsătorie nu-i sănătoasă.

Poate fi cuprins şi de un complex de inferioritate. Colegii lui, prietenii lui, au făcut-o. De ce să nu o facă şi el?

Şi totuşi învăţătura cuminte a Bisericii îi spune să n-o facă. Va veni şi vremea sexului. Mai sunt şi tineri integri care nu o fac până la căsătorie. Dacă tânărul este cu adevărat curajos, poate spune şi nu. Mulţi adolescenţi îi respectă tocmai pe cei ce au curajul să fie ei înşişi, să nu le pese de ce le spun alţii, chiar cu riscul de a fi luaţi în batjocură.

Voim să facem referire acum la cei care se gândesc că, după o tinereţe zbuciumată şi pătimaşă, se vor aşeza la casele lor şi vor duce o viaţă creştină. Ei nu ţin cont de faptul că sufletul nostru e ca o ceară în care se imprimă toate faptele noastre, bune sau rele, că după ani de zile trăiţi în desfrâu, sufletul va fi bolnav şi că vindecarea se va obţine cu multă greutate.


52

Poate aţi auzit de deviza ''Make love, not sex!'' Am văzut că în ultima vreme această deviză e slogan al unor tineri din Occident care, conştienţi de faptul că sexul a devenit miezul oricărei poveşti de iubire, protestează faţă de înţelegerea greşită a sexualităţii. Ei observă câtă publicitate se face pentru amorul în lift, pe plajă sau în alte locuri publice şi îşi dau seama că s-a ajuns la o pervertire totală a dragostei.

Ce este interesant la aceşti tineri protestatari? Că sunt conştienţi că exacerbarea sexualităţii la care s-a ajuns în ziua de astăzi nu a adus şi un plus de dragoste.

Totuşi, ei nu înţeleg că viaţa sexuală a tinerilor necăsătoriţi poartă pecetea păcatului, ci au înţeles doar că plăcerea sexuală nu poate fi centrul unei relaţii. Ei sunt susţinătorii unei sexualităţi copleşite de iubire. Numai că o astfel de poziţie este utopică. Spunem că nu noi stabilim ce e bine şi ce e rău. Că, dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci am fi de acord cu modul în care înţeleg ei deviza de mai sus.

Dar, pentru că Dumnezeu există, noi înţelegem deviza tocmai ca pe un imbold pentru căsătorie: cei care se iubesc să caute să primească binecuvântarea dumnezeiască pentru dragostea lor.

Aşa e în viaţă. Faptele noastre sunt judecate de Dumnezeu, nu de noi. Dar faptele noastre sunt paşaportul nostru spre Rai sau spre Iad. Pentru că ne dăm seama că nu de ameninţări cu chinurile veşnice aveţi nevoie, vă repetăm că cei care au încercat să-şi întemeieze o familie fără să ţină cont de voia lui Dumnezeu au eşuat. Chiar aceste suferinţe şi singurătatea pe care le implică aceste eşecuri sunt o pregustare pământească a iadului. Iată în continuare o mărturie despre cât de mult preţuiau fecioria primii creştini:

MUCENICIA SFINTEI EUFRASIA FECIOARA

Sfânta Eufrasia a fost din cetatea Nicomidiei, în vremea împărăţiei lui Maximian(286-305) şi era de neam vestit, frumoasă la chip, cu bune obiceiuri şi credincioasă roabă a lui Hristos. Şi, fiind prinsă de închinătorii la idoli, a fost silită să aducă jertfă zeilor, dar nesupunându-se, a fost bătută cumplit, dar ea a răbdat aceasta cu bărbăţie. Apoi, dată a fost spre a fi batjocorită de un barbar, şi acesta a dus-o pe ea la casa sa. Iar ea, neîncetat, în mintea ei, se ruga Preacurat Mirelui său,lui Hristos, ca să-i păzească fecioria ei nestricată.

Deci, când barbarul acela s-a închis în casă, sfânta l-a rugat pe el să o aştepte pe ea puţin, făgăduind să-i dea o buruiană pe care, de o va purta cu el, nu-l va răni pe el nici o armă a duşmanului, zicând ea despre sine că este fermecătoare. Iar barbarul i-a zis ei: ''Îmi vei da pe urmă buruiana aceea.'' Dar înţeleapta fecioară a răspuns: ''Nu este cu putinţă să fie găsită buruiana aceea de femei nefecioare, ci numai de fecioare nenuntite, pentru că de nu va fi arătată de fecioară curată, apoi nimic nu lucrează.'' Şi a lăsat-o barbarul până ce-i va arăta acea buruiană. Atunci sfânta ducâdu-se în grădină şi adunând nişte buruieni, pe care le-a găsit acolo, i le-a adus. Iar el i-a zis: ''Cum voi şti că sunt adevărate cele spuse de tine?'' Ea şi-a pus


53

buruienile pe gâtul său şi i-a zis lui: ''Ia o sabie ascuţită şi repezind-o tare cu amândouă mâinile, loveşte în gâtul meu cât vei putea, şi din aceasta vei vedea căci cu nimic nu mă v-a vătăma sabia ta.''

Iar el, crezând cuvintele ei, a luat sabia şi a dus-o la capul sfintei fecioare; apoi, repezind-o tare, i-a tăiat cinstitul ei cap. După care, cunoscând că a fost batjocorit de dânsa, scrâşnea din dinţi; dar ce folos, pentru că înţeleapta fecioară s-a dus neântinată către Mirele său Hristos, lăsând minunat chip de întreagă înţelepciune, voind ca mai bine să moară, decât să-şi piardă fecioria.(P.S. Andrei Andreicuţ - ''Mai putem trăi frumos?''; Danion Vasile - ''Cartea Nunţii'')

ASOCIAŢIA CREŞTIN-ORTODOXĂ „PRO-VITA” Filiala Craiova

Web: www.provitacraiova.ro, www.avort.ro


54

DESPRE NAŞTEREA DE PRUNCI

Parintele Paisie Aghioritul

De multe ori, destule perechi de soți îmi destăinuiesc neliniştea lor cu privire la naşterea de prunci şi îmi cer părerea. Unele perechi se gândesc să facă doi-trei copii, iar altele doresc să dobândească mai mulți. Însă ceea ce îi va ajuta cel mai mult este să lase lui Dumnezeu acest subiect al naşterii de prunci. Să-şi încredințeze viața lor Proniei dumnezeieşti şi să nu-şi facă programele lor. Trebuie să creadă că Dumnezeu, Care se îngrijeşte de păsările cerului, cu atât mai mult se va îngriji de proprii lor copii. Era un marinar care s-a căsătorit la vârsta de douăzeci şi opt de ani. Sărac şi el,

săracă şi fata pe care a luat-o, au închiriat un subsol în care să locuiască. Tânăra a găsit ceva de lucru şi trăiau foarte cumpătat. Închipuiți-vă, drept masă aveau o ladă de fructe. După aceea au dobândit şi copii şi făceau mari economii ca să-i crească. Şi cu toate acestea, încet-încet s-au căpătuit.

Unii încearcă mai întâi să le aranjeze pe toate celelalte şi după aceea se gândesc la copii. Nu-L pun la socoteală deloc pe Dumnezeu. Alții spun: „Astăzi viața este grea. Ajunge un copil, cu toate că şi pe acesta îl creşti cu destulă greutate", şi nu mai fac alți copii. Aceştia nu-şi dau seama cât de mult păcătuiesc cu această concepție a lor, pentru că nu-şi pun nădejdea în Dumnezeu care estemilostiv şi de îndată ce va vedea că nu mai pot face față, nu le va mai dărui alți copii. Mulți se căsătoresc, dar nu se gândesc că scopul căsătoriei este să facă copii şi să-i educe creştineşte. Nu vor copii mulți, ca să nu aibă necazuri, dar au în apartamentele lor câini, pisici...

Mi-au spus unii că acum în America, sunt oameni care țin în casele lor în loc de câini, un fel de purceluşi, care sunt foarte scumpi şi nu cresc repede. Au fost făcuți în aşa fel, încât să-i poată ține în apartamentele lor. Nu vor să aibă copii, pentru că le vine greu să-i spele, etc, dar să spele porci nu. Câinele cel puțin este şi paznic. Dar ca să ții porci în casă... Înfricoşător! în Australia am văzut azile pentru


55

câini, pisici..., chiar şi cimitir pentru animale. Oamenii, aşa cum progresează, vor creşte şoareci şi vor face conserve din ei pentru a hrăni pisicile, şi vor creşte iepuri pentru a hrăni câinii, în timp ce atâția oameni mor de foame. Şi ca să vezi, dacă omoară cineva un câine, se poate să plătească mai mult decât dacă ar omorî un om. Depinde, fireşte, şi al cui este câinele... Unde am ajuns?! În vremea noastră omul valorează mai puțin decât un câine…

Avorturile sunt un păcat înfricoşător

-Părinte, o oarecare femeie de patruzeci de ani, care are copii mari, este însărcinată în luna a treia. Bărbatul ei o amenință că va divorța dacă nu face avort.

-Dacă va face avort, vor plăti ceilalți copii cu boli şi accidente. Astăzi părinții îşi omoară copiii prin avorturi şi nu au binecuvântarea lui Dumnezeu. Mai demult dacă se năştea un copil bolnav, îl botezau, iar dacă murea, pleca îngeraş. Dar părinții aceluia rămâneau cu alți copii sănătoşi şi astfel aveau binecuvântarea lui Dumnezeu. Astăzi, însă, părinții îşi omoară copiii sănătoşi cu avorturile şi țin în viață pe cei bolnăvicioşi.Apoi aleargă în Anglia şi America să-i vindece. Iar aceşti copii, dacă vor trăi, vor face familie şi poate să dea naştere la alți copii bolnavi...

- Părinte, am citit undeva că în fiecare an, în întreaga lume, se fac cinci milioane de avorturi şi două sute de mii de femei mor din cauza întreruperilor de sarcină pe care le fac.

- Câte mii de embrioni mor în fiecare zi! Avortul este un păcat înfricoşător. Este o ucidere, şi încă una mare, căci copiii mor nebotezati. Părinții trebuie să înțeleagă că viața începe în clipa zămislirii.

Într-o noapte Dumnezeu a îngăduit să văd o înfricoşătoare vedenie, care mi-a arătat care este soarta acelor copii. Era în noaptea spre Marțea Luminată. Aprinsesem două lumânări în două tinichele, aşa cum obişnuiesc să fac chiar şi atunci când dorm, pentru cei ce suferă sufleteşte şi trupeşte, vii şi morți. La ora douăsprezece, în miezul nopții, în timp ce rosteam rugăciunea lui lisus, văd un ogor mare, înconjurat cu un gard de zid, semănat cu grâu care abia începuse săcrească. Eu stăteam în afara ogorului şi aprindeam lumânări pentru cei morți, pe care le lipeam de zidul împrejmuitor. În partea stângă era un teren viran, plin de stânci şi văgăuni, care se mişcau mereu din pricina unui vuiet puternic alcătuit din mii de țipete sfâşietoare, care-ți rupeau inima. Chiar şi cel mai împietrit om s-ar fi umilit, dacă le-ar fi auzit. În timp ce sufeream din pricina acelor țipete sfâşietoare şi mă întrebam de unde provin şi ce înseamnă toate acestea pe care le vedeam, am auzit o voce spunându-mi: „Ogorul cu grâu, care încă nu a dat în spic, este cimitirul cu sufletele morților care vor învia. Iar în locul care se cutremură de țipetele sfâşietoare, se află sufletele copiilor care au fost omorâți prin avorturi". După această vedenie mi-a fost cu neputință să-mi revin multă vreme, din pricina marei dureri ce am simțit-o pentru sufletele acelor copii. Nu am putut nici măcar să mă odihnesc după aceea, cu toate că eram istovit de oboseală.


56

Despre educaţia copiilor

Este mai bine ca mama să se ocupe de educația copiilor, decât să se preocupe în mod exagerat de menajul casei, de lucrurile neînsuflețite. Să le vorbească despre Hristos, să le citească viețile sfinților şi o dată cu aceasta să se ocupe şi de curățirea sufletului ei, pentru a străluci duhovniceşte. Viața duhovnicească a mamei va ajuta fără zgomot şi sufletele copiilor ei. Astfel şi copiii ei vor trăi bucuroşi şi ea va fi fericită, deoarece îl are pe Hristos înlăuntrul ei. Dacă mama nu are timp să rostească nici măcar un „Sfinte Dumnezeule...", atunci cum se vor sfinți copiii?

(Viaţa de familie, Parintele Paisie Agioritul, Ed. Evanghelismos).

Iată ce spunea Părintele Cleopa despre avort:-Copiii care sunt avortați au suflet?-Au! Cum să nu aibă?-Dintr-a câta zi au ei suflet?-Din clipa zămislirii.-Din acel moment au suflet?-Da. Nu spune proorocul Ieremia: Doamne, Tu zideşti duhul omului întru zămislire?-Păi, înseamnă că sunt numai suflet, părinte.-Sămânța bărbatului şi a femeii este vie. Si atunci în clipa împreunării s-a zidit şi sufletul şi trupul.-Prea Cuvioase, ce se zideşte întâi la om?-Întâi şi întâi se zideşte sufletul şi apoi trupul. Trupul ia forma după suflet.-Atunci cum este cu copiii avortați?-Pentru un copil avortat, mama lui n-are voie să se împărtăşească 20 de ani. El este viu de când s-a zămislit în pântecele maicii lui; de când era cât o samânță de cânepa. Dacă îi faci ceva de atunci sau bei nişte otrăvuri că să pierzi copilul, ucigaşă de oameni eşti. De ce să nu vă spun? Cum să tac? Că o să mă întrebe Mântuitorul!-IERTARE mai este, părinte?-ESTE IERTARE! Te duci şi te spovedeşti, faci canonul şi te iartă Dumnezeu. NU este nici un păcat neiertat. Numai păcatul nepocăit şi nemărturisit rămâne în veci neiertat.-Dar care se feresc să nu nască copii, ce canon trebuie sa facă?-Care se păzesc să nu facă copii sunt opriți de la Sfânta Împărtăşanie doi ani de zile.-O femeie bolnavă, care a pierdut un copil fără voia ei,vă întreabă ce să facă?-Să se ducă la mărturisire la preotul ei si sa-şi facă canonul rânduit, că dacă nu-l face în lumea aceasta, o ajunge canonul cel de dincolo…Ştiţi voi unde stau copiii avortaţi?


57

Într-un fel de ceată…. Ei au primit de la Mântuitorul un inel; se cheamă „inelul nemuririi veşnice". Ei stau acolo şi strigă totdeauna împotriva părinților:„Doamne, n-am văzut lumina soarelui, n-am văzut lumina lunii, n-am văzut stelele, n-am văzut lumina zilei, n-am văzut florile câmpului, n-am auzit cântând păsările, n-am văzut frumusețea lumii, de ce ne ții pe noi în întuneric, că noi nu suntem vinovați?" Iar Hristos le va zice: „Stați acolo, să văd pocăința părinților voştri!" Că, dacă cei ce au copii avortați se mărturisesc curat la duhovnic şi fac canonul şi nu mai fac această urgie, se mântuiesc.

Când se mântuiesc părinţii, atunci şi copiii se mântuiesc. Când se mântuiesc părinții, în clipa aceea, copiii avortați primesc botezul nădejdii; cum au avut cei din Vechiul Testament, cei ce mai înainte au nădăjduit spre Hristos, zicând: „O să vină Mesia să ne scoată din iad!" Primesc botezul nădejdii şi odată cu părinții lor zboară la cer. Asta-i soarta copiilor care au murit nebotezați.”

(Ne vorbeşte Părintele Cleopa, 3, 7, ediția a II-a, Editura Episcopiei Romanului, 2001.)


58

MĂRTURII ALE UNOR TINERE

Avort sau „Te iubesc mămicuţa mea scumpă... „ ?

Aveam 24 de ani... abia mă măritasem de 3 luni şi îl cunoşteam de numai 4 luni... eram încă studentă... cum să fac copil când încă nu îmi cunoşteam bine soțul, nu mă realizasem profesional?...

Am plecat plângând de la doctor. Teama mea devenise realitate: eram însărcinată. Mergeam pe stradă şi plângeam... nu îmi doream încă copil, nu mai fusesem niciodată însărcinată... era mult prea devreme, nu îmi trăisem încă tinerețea, luna de miere... Dar mai presus de toate răsunau din memorie plânsetele mamei mele când mă ruga să nu fac niciodată avort căci voi rămâne marcată pe viață... orice s-ar întâmpla, daca Bunul Dumnezeu a îngăduit să mai vină pe lume un suflețel, nu îl va lăsa niciodată de izbelişte: „Să nu faci niciodată greşeala mea" îmi răsunau în minte rugămințile mamei mele ...

Am ajuns acasă şi i-am dat soțului vestea. Concluzia: avortul. Că suntem încă prea tineri, nici nu ne cunoaştem prea bine, poate nu ne vom înțelege şi copilul va rămâne fără familie... etc ...

Au urmat nopți de plânsete şi frământări, vedeam mereu inimioara de pe ecranul ecografului care bătea în mine... Cu ce drept să o opresc eu să mai bată??? E copilul meu, e adevărata mea jumătate... cum să fac aşa ceva??? Fie ce-o fi... nu îl omor!!!

I-am spus soțului decizia mea. Au urmat o serie de stări tensionate, dar Dumnezeu m-a întărit şi am mers mai departe...

L-am adus pe lume pe băiețelul meu minunat, Alexandru. Are acum 4 ani şi jumătate şi încă un frățior de 1 an şi jumătate, David - şi el un alt „neaşteptat".

După ce s-a născut şi David, soțul meu ne-a părăsit... Nu ne mai înțelegeam, îmi reproşa că eu am făcut intenționat aceşti copii...

Fetelor, acum am 29 de ani şi am 2 băieței MINUNAŢI, oglinda ochilor mei şi toată fericirea mea.

Suntem foarte fericiți toți trei... Dumnezeu ne ajută în fiecare clipă ... suntem cu toții făpturile Lui şi trebuie numai să Îi acordăm toată încrederea ca să vedem imediat şi rezultatele.

Sunt sigură că soțul meu se va întoarce la copiii lui. Dumnezeu îl iubeşte şi pe el şi îl va lumina la un moment dat. Eu mă rog mereu pentru asta.


59

Vreau să vă împărtăşesc gândurile mele şi să vă rog să meditați şi să vă informați foarte bine înainte să faceți un avort. Să întrebați ceea ce simt pe toate femeile din jur care au făcut avort, şi pe toate mămicile fericite care au scăpat de ispita ucigaşă.

Eram şi încă sunt tânără, doream să îmi trăiesc viața, să umblu prin discoteci etc... Au venit copiii şi mă gândeam că s-a sfârşit viața mea, că voi fi prizonieră în casă cu doi pui mici, că mi s-a terminat viata şi libertatea...

NIMIC MAI FALS!!! Aceşti pui mici crescuți din noi sunt izvorul adevăratei noastre fericiri!!! Nu mă credeți? Lăsați-i să trăiască şi o să vă convingeți singure!!! Răspundeți acestei provocări şi veți ajunge la aceeaşi concluzie.

Care „Te iubesc" credeți că vă va încălzi cu adevărat inima? Cel spus în momente fierbinți de cel care doreşte conştient sau inconştient să obțină „ceva" de la noi sau... cel spus de un suflețel mic, sincer şi curat?

„Te iubesc mămicuța mea scumpă. Eşti cea mai frumoasa mămică din lume"... mi se spune de câteva ori zilnic de puiul meu pe care acum 5 ani mă gândeam să îl avortez...

Am văzut de curând pe internet un film de 20 de minute cu un avort filmat live. Intrați pe pagina aceasta http://www.avort.ro/strigatul-mut.php şi uitați-vă la film. Eu am plâns şi m-am rugat să lumineze Dumnezeu mințile tuturor femeilor să nu facem sau să mai facem vreodată aşa ceva ...

Acum am un pui mic, de 1 an şi jumătate în brațe care nu mă lasă să scriu... mă trage de par, mă pupă, bate cu pălmuțele în tastatură... miroase tot a lăptic şi spune mereu „mama" cu atâta dragoste şi cu cea mai fericită „mocuşoară" ...

Alegeți, dragile mele... ne vrem copiii strângându-ne în brațe sau măcelăriți în bucăți în aspiratoarele din cabinetele ginecologice...?

Eu sunt fericită ... Fiți şi voi alături de mine şi puii voştri minunați. Cristina

„L-am cunoscut pe internet...”

Am citit pe internet câteva povestiri şi câteva reportaje despre avort şi am hotărât să vă scriu şi povestea mea.

Am cunoscut pe cineva prin intermediul internetului acum 2 ani, el se numeşte Emilian şi este din Iaşi iar eu sunt din Bucureşti. După 2 ani de aşteptare în sfârşit ne-am întâlnit anul acesta în septembrie, am fost eu la Iaşi.

Mi-a jurat că mă iubeşte şi că o să fie toată viața lângă mine pentru că eu sunt cea mai potrivită pentru el şi că a visat să fie cu mine doi ani de zile. A fost primul bărbat din viața mea, îl iubesc enorm, încă îl mai iubesc. Am stat la Iaşi 4 zile şi m-am întors la Bucureşti cu gândul că în curând o să mă mut la Iaşi pentru EL.

La scurt timp am aflat că sunt însărcinată, m-am bucurat, chiar dacă am 22 de ani şi el 23, eu m-am bucurat pentru că ştiam că Emilian îşidoreşte un copil cu mine pentru că mă iubeşte... Însă, nu a fost aşa. Când a aflat a început să-mi spună că e prea tânăr şi că el vrea să-şi trăiască viața şi că nu are


60

bani, iubirea aia mare care o avea pentru mine a zburat pur şi simplu. Asta nu m-a făcut să renunț nici un moment la copilul meu, sunt însărcinată în o lună şi îmi doresc acest copil din tot sufletul meu, chiar dacă prietenul meu mi-a propus să fac avort.

Părinții mei încă nu ştiu de sarcina mea, în ianuarie voi pleca în Anglia de unde sper să nu mă mai întorc niciodată, vreau o viața mai bună pentru copilul meu, el nu are nici o vină că tatăl lui nu-l vrea. Însă ştiu că o să vină şi vremea când acest „tată" o să vrea să-şi ceară iertare în fața copilului lui, nu ştiu daca va obține această iertare însă ştiu că Dumnezeu şi cu mine o să-l învățăm pe acest copil ce înseamnă a ierta .

Scriu aceasta scrisoare în atenția tuturor tinerelor care rămân însărcinate. Iubiți-vă copii indiferent de situația voastră actuală, Dumnezeu este bun cu noi şi nu ne lasă la greu, dați naştere acelor copii care nu au nici o vină!

Peste 8 luni o să fiu mamă, e cel mai minunat sentiment de pe acest Pământ, mă simt mai plină de viață, simt că micuțul din mine depinde de starea mea de spirit şi de sănătate, aşa că pentru el sunt puternică.

Simte şi tu ce simt eu acum!!! FII şi TU PUTERNICĂ!Gabriela

Vis cu mulţumesc ...

Şi eu trec printr-o situație foarte dificilă. Prietenul meu a făcut tot posibilul să mă lase însărcinată, apoi m-a părăsit. Toți prietenii lui îmi spuneau să fac avort...

Am pornit în căutare... nu ştiam dacă fac bine... am vorbit cu toți prietenii comuni, cu rudele lui, cu prietenii mei pe care i-am selectat în a le spune, persoane care ştiam că mă vor înțelege sau speram...

Părinții la început mi-au fost alături, cu timpul păreau a fi îngroziți... Merg în continuare la preoți şi am vorbit cu psihologi. Când doctorul meu a zis să fac avort şi că este ceva normal .... nu m-am putut

abține din plâns... Ce m-a făcut să scriu a fost faptul că l-am visat pe puiul meu după ce mi-au

propus toți să avortez, iar eu am spus cu încăpățânare NU, spunându-mi: MULTUMESC...

E ciudat, dar e adevărat...! Să mă ajute Dumnezeu!

Mărturie anonimă.


61

SCRISOARE DESCHISĂ DOAMNEI PROFESOARE

Stimată Doamnă,

Sunt un om lovit de trăznet şi totuşi în viață.......

Cuvintele „Lăsați-l, nu-l aruncați, că-i un înger şi vi-l creşte Biserica”, m-au electrocutat. Aerul rece din holul cabinetului m-a trezit şi am prelucrat cuvintele dumneavoastră. Nu am reținut cum vă cheamă şi unde lucrați. De Biserică nu am timp; muncesc 13 ore pe zi. Am ieşit în trombă afară, şi l-am aflat pe tânărul polițist lângă maşina mea, parcată neregulamentar în fața CEC-ului. Mi-a dat amendă, nu m-a interesat. L-am întrebat unde ați plecat şi dacă v-a făcut ceva. Îmi părea rău, foarte rău. Mi-a spus, ca un înțelept, că ei nu fac rău oamenilor de bine. A reținut cum vă cheamă şi că sunteți profesoară la Liceul X. L-am sunat pe nepotul meu, care este elev la acest liceu; am aflat că-i sunteți dirigintă.

Am rămas fără grai. Într-o clipă, parcă-mi consumasem toată viața. Venită din Bucureşti pentru acest avort de care sora mea nu trebuia să ştie, mă aflam acum, în toată nuditatea mea lăuntrică, în fața părinților mei, care, parcă, nu mai erau nici în mormânt de ruşinea mea. Eram anulată.

Într-o lună, trebuie să plec din țară şi gândeam că acest copil ne-ar fi încurcat. Acum nu mai cred că-i aşa. Cert este că, în Galați sau Bucureşti, nu voi face ceea ce eram convinsă, când am venit la sora mea să-mi iau rămas bun pentru plecare.

Scuzați-mi scrisul, dar sunt ca o cârpă şi mi-e ruşine de mine. Până azi, eram doctor informatician senior, cu IQ de geniu la o firmă transnațională, dar mi-am dat seama că trebuie să mă reconsider mult.

Tot azi, am făcut echografie. E fetiță! Ştiu că vă cheamă Elena. Cu certitudine, pe fiica mea o va chema Elena. Cu lacrimi în ochi, care mă ard, vă rog să mă iertați!

5 Septembrie 2009 Vă îmbrățişez cu dragoste,Maria


62

MĂRTURIA UNEI MAME CU ŞAPTE COPII

Mă numesc lldiko Bărăian, am 7 copii şi locuiesc cu familia în comuna Cămăraşu, jud.Cluj.

În urmă cu 10 ani mă aflam pe patul unui spital de Ginecologie din Cluj-Napoca cu intenția de a face un avort. Aveam deja 6 copii, o situație materială foarte grea şi nu credeam că voi mai face față cu încă un copil.

După ce mi s-a făcut în salon o injecție (probabil pentru liniştire) aşteptam să-mi vină rândul… Dar acum ştiu că a fost voia lui Dumnezeu să nu se întâmple acest lucru groaznic, să nu omor un suflet nevinovat. Un

asistent social de la Proiectul „Pentru Viață” din Cluj - d-ra Anca Szekely - şi-a făcut apariția în salon şi a început să vorbească cu mine. Nu-mi amintesc cuvintele ei, dar ştiu că a durat doar câteva minute ca să mă convingă că mă aflu pe un drum greşit. M-am sculat brusc din pat şi cu o mare bucurie în suflet m-am grăbit să mă îmbrac şi să părăsesc Clinica pentru a nu mă mai întoarce niciodată într-un spital cu asememenea gânduri…

După 6 luni l-am născut pe Andrei care anul acesta, în data de 5 martie, împlineşte 10 ani.

Dumnezeu mi l-a dat pe Andrei care m-a făcut fericită. Este un băiat frumos, sănătos (nu a avut până acum nevoie de medic) şi ascultător. La şcoală are numai note bune, iar soțul meu şi frații lui mai mari îl iubesc foarte mult.

Acum ştiu că făceam cel mai mare păcat din viața mea dacă îl avortam. Nu mi-aş fi iertat-o niciodată.

La botezul lui Andrei ( încreştinat în Biserica ortodoxă din sat) au venit toți voluntarii Proiectului „Pentru Viață” din Cluj, care m-au ajutat şi în continuare, oferindu-mi sprijin material şi spiritual. Vreau să amintesc aici pe studentul Vlad Puşcaşu, voluntar la Proiect, care m-a ajutat în mod constant şi îi sunt foarte recunoscătoare.

Bărăian Ildiko01.02.2011, Cluj-Napoca


63

NEVOIA DE CUNOAŞTERE*

Conf. dr. Sebastian MoldovanSibiu

O anchetă socială, publicată recent, compară practicarea avortului şi contracepției de către femeile din România şi cele din Cehia. 20 O mie de femei din fiecare țară, între 15 şi 50 de ani, de profil rezidențial, educațional şi religios reprezentativ pentru situația de ansamblu a țării respective, au răspuns la întrebări privind atitudinea față de avort (este acceptabil?, în ce condiții?), recunoaşterea unor riscuri ale avortului (sterilitate, psihologice, cancer cervical, ineficiența consecutivă a contracepției), folosirea curentă a metodelor contraceptive (care anume?, cine le informează?). Concluziile anchetei sunt următoarele: româncele recurg mult mai frecvent la avort, au opinii mult mai puțin liberale față de acesta, sunt mai puțin conştiente de efectele sale secundare posibile, folosesc metodele contraceptive mai rar şi pe cele mai puțin „sigure”. Unica similitudine semnificativă între cele două grupuri constă în încrederea masivă arătată medicilor şi psihologilor ca sursă de informare privind aceste ultime metode.

Rezultatele, destul de previzibile pentru cei avizați, confirmă cercetări anterioare, dar pot fi contrariante tocmai prin aceasta: cum se poate explica persistența constatată a atitudinii preponderent negative față de avort (numai 40% dintre românce consideră că mama are dreptul la avort în orice condiții –față de 60% în Cehia -, numai 25% îl găsesc justificabil doar din motive de sănătate şi numai 13% şi din motive sociale, 12% îl resping necondiționat – față de doar 4% în Cehia -, iar 10% nu ştiu ce să creadă) şi, în acelaşi timp, persistența practicării avortului pe scară largă. Cu toate că numărul absolut al avorturilor chirurgicale cunoaşte de un deceniu o scădere vizibilă,21 România continuă să

* Rândurile de față pregătesc un raport mai amplu al fenomenului avorționist în România în cele două decenii de post-comunism. 20 K.Hollá, P. Weiss, V. Unzeitig, D. Cibula, „Abortions and Contraception Use among Czech and Romanian Women: Comparison of Representative National Studies”, Journal of Sexual Medicine, Jan. 2010, http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/j.1743-6109.2009.01645.x/full. Ancheta a fost finanțată de Societatea Europeană de Contracepție şi a fost efectuată în 2007, după cum precizează un al doilea studiu, publicat pe seama aceleiaşi anchete: P. Gregorova, P. Weiss, V. Unzeitig, D. Cibula, „Contraceptive behaviour of Czech and Romanian women: comparison of representative national samples”, European Journal of Obstetrics & Gynecology and Reproductive Biology, (In Press, Corrected Proof), http://www.sciencedirect.com/science/article/B6T69-514Y88B-1/2/f448f6d69c165f2e70d4f80661db58f2). 21 Statistica avorturilor provocate de mijloacele anticoncepționale este imposibil de întocmit, dincolo de evaluarea utilizării acestora. Nu sunt publicate cercetări riguroase ale efectelor contragestive ale „pilulelor” şi DIU, vălul tăcerii fiind aşezat cu ajutorul noțiunii para-ştiințifice de „pre-embrion”, prin care, până la implantare, embrionului i se refuză nu doar statutul de ființă umană, ci şi cel de organism. Până atunci, „neavând sarcină, nu avem avort”. A se consulta, pentru


64

ocupe în lume un loc de frunte raportat la număr de locuitori.22 Conform studiului, 33% dintre românce au recunoscut cel puțin un avort, iar 11% au refuzat să răspundă la această întrebare, cifre care confirmă că practic jumătate dintre mamele, soțiile sau fiicele noastre au săvârşit cel puțin un avort.

Deosebit de interesante în acest studiu sunt corelațiile dintre avort şi credința religioasă. Eşantioanele au fost alese astfel încât să reflecte spectrul convingerilor din cele două țări (în România, profund religioase – 11%; religioase - 81%; atesiste - 1%; nedecise - 6%; în Cehia, profund religioase – 2%; religioase – 21%; ateiste – 63%; nedecise – 14%).

Comparând incidența avorturilor la femeile care se declară religioase, se constată că în România 33% dintre acestea au cel puțin un avort, pe când în Cehia procentul este de numai 19%. În privința atitudinii, româncele „profund religioase” acceptă o avortul în orice condiții în proporție de 20% şi îl resping categoric în proporție de 21% (restul îl acceptă condiționat medical sau social), pe când cele „religioase” îl acceptă în proporție de 44%, iar 10% îl resping.23

Cu toate că religiozitatea influențează în mod evident atitudinea şi chiar practica avortului, cum arată şi alte anchete,24 remarcabilă, în țara noastră, este slaba influneță a religiozității, mai precis, contradicţia dintre aderarea largă la religizitate şi preceptele ei morale şi nerespectarea, tot atât de largă, a acestora în

detalii, Dr. Christa Todea-Gross, „Concepțiile medicale moderne şi concepțiile medical-creştine privitoare la procreație”, cap. V: „Metode contraceptive şi abortive. Efecte secundare despre care nu se vorbeşte”, în Îndrumarul medical şi creştin despre viaţă al Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2008.

În ceea ce priveşte utilizarea contracepției, 74% dintre românce declară că folosesc o metodă sau alta, în contextul unei relații sexuale stabile (față de 80% în Cehia), raportează Gregorova et al, „Contraceptive behaviour...”, cit. supra. Însă în categoria de vârstă 15-19 ani, utilizarea contraceptivelor atinge 92% dintre persoanele care au avut relații sexuale (anume 35% dintre respondentele românce de această vârstă), în categoria 20-29 de ani, proporția este de 82%, ajungând la 56% pentru 40-50 de ani. Aşadar, vârsta mai scăzută, alături de educație şi rezidența urbană, este un factor de risc major pentru utilizarea contracepției. În prezent, femeile necăsătoite par a prefera contracepția (predomină metodele „tradiționale”, contraceptivele hormonale fiind utilizate de 25% dintre românce), iar cele căsătorite, avortul.22 Articolul citat consideră că România ocupă locul întâi în lume la această categorie a asasinării în masă, dar citează surse uşor depăşite (2005, 2007). Chiar dacă poziția de lider este discutabilă pe plan mondial – dacă ne gândim la politica anti-natalistă a Chinei -, în context european, este, din nefericire, incontestabilă. Vezi, Abortion in Europe and in Spain 2010, lawww.nacn-usa.org/abortion%20in%20Europe%20and%20in%20Spain%202010%20Report.pdf.23 În Cehia, 46% dintre femeile religioase acceptă avortul la cerere, față de 64% dintre atesiste. Dacă, în primul studiul publicat, echipa din Cehia omite să urmărească şi corelația religiozității cu atitudinea față de contraceptive şi utilizarea lor, fără să de aexplicații acestei omiteri, în cel de al doilea declară explicit că „distribuția persoanelor religioase din România este supraestimată şi nu este valabilă pentru întreaga populație”, de data aceasta, fără să explice de unde provine suspiciunea de supraestimare.24 Incidența avortului la femeile care frecventează cel puțin odată pe lună biserica este cu 31% mai mică decât la cele care o fac mai rar sau niciodată, vezi, C. Mureşan et al., „Romania: Childbearing metamorphosis within a changing context”, Demographic Research, 19, 2008, p. 889.


65

practică. 25 Conform unui studiu elementar dedicat mentalității femeilor care avortează „femeile chestionate […] sunt convinse că avortul este o crimă, că este un păcat, că embrionul este o fiinţă vie, în timp ce declară că se roagă, se spovedesc, postesc, merg la Liturghie.”26

Este o situație percepută ca generală, în aproape toate componentele vieții private sau publice, dar există extrem de puțină preocupare, atât din partea cercetătorilor, cât, mai ales, a Bisericii, de a o investiga îndeaproape. Notorietatea religiozității românilor, a încrederii acestora în Biserică (în speță, Ortodoxă), ca şi notorietatea practicării în masă a avortului au trezit, în două decenii de libertate confesională deplină, abia două luări de poziție oficiale ale Sinodului BOR şi nici un plan general de măsuri pastorale şi misionare.27 Până acum, există un singur studiu comandat de Biserică în vederea fundamentării unui program anti-avort, anume „Problematica avortului şi percepția acesteia la nivelul județului Alba”, solicitat de Arhiepiscopia de Alba Iulia şi realizat în colaborare cu aceasta.28

Câteva concluzii ale acestui studiu merită citate pe larg: „Tabloul pe care îl relevă aserţiunile de mai sus este acela al unei societăţi în care responsabilitatea în raport cu conceperea unui copil se află sub influenţa unor linii de forţă care nu se intersectează: păziţia Bisericii în raport cu întreruperea sarcinii este larg acceptată dar, în acelaşi timp. Individualismul, materializat în convingerea că autodeterminarea propriei traiectorii existenţiale trebuie să primeze chiar în detrimentul unei potenţiale fiinţe umane, are un impact comparabil. În plan declarativ, avortul este considerat o mare problemă a societăţii româneşti, consecinţele acestuia sunt apreciate ca fiind foarte grave, dar chestiunea este discutată foarte puţin, iar cei care ar putea oferi informaţii consistente sunt ocoliţi. [...] Oamenii nu cunosc decât puţin despre consecinţele renunţării la sarcină, îşi recunosc ignoranţa dar nu fac practic nimic pentru a şti mai mult.”

Nu putem subscrie desemnării de către autor a copilului nenăscut drept „potențială ființă umană” ori „sarcină”, nici pledoariei sale discrete pentru actul sexual „protejat” (aici, de concepție), ca alternativă la drama avortului, dar apelul la responsabilitate cu care se încheie studiul este de salutat. Oferim, însă, membrii 25 Conform sondajului național OSF-2005, 70-80% dintre români consideră că Biserica răspunde nevoilor spirituale şi problemelor morale ale oamenilor; 62%, că aceasta oferă soluții corecte problemelor familiale, iar 39% că şi problemele sociale îşi găsesc soluționarea prin Biserică. Concluzia cercetătorilor: „Religiozitatea constituie una dintre cele mai puternice şi durabile caracteristici ale societății româneşti”. A se vedea şi Mălina Voicu, România religioasă, Ed. Insitutul European, Iaşi, 2007, care prezintă date oferite de sondajele din cadrul cercetării „Studiul Valorilor Europene”. Autoarea afirmă că „un nivel crescut al credinței religioase susține modelul familei tradiționale în care femeia este casnică şi are în principal atribuții legate de creşterea copiilor şi îngrijirea casei” (p. 108). Regretabil, SVE nu urmăresc în mod detaliat universul procreației.26 P. Chirilă, A.C. Băndoiu, B. Rotaru, „Aplicarea unui chestionar femeilor care avortează”, în rev. Studii, Mitropolia Olteniei. Centrul de Studii pentru Teologie Aplicată, 1/2002, p. 62 (subl. mea).27 Cuvânt pastoral adresat credincioşilor cu ocazia zilei de 1 iunie 1997 şi documentul de bioetică privitor la avort din 2004 (www.patriarhia.ro/ro/opera_social_filantropică_bioetica_1.html).28 Autor Vlad Millea, publicat în Annales Universitatis Apulensis Seria Sociologie, nr. 5/2005.


66

Bisericii de azi, un alt model de responsabilitate decât cel al „evitării”? Şi, mai semnificativ, oferim vreo responsabilitate oarecare? Chiar dacă prejudecățile şi adversitatea au un rol în formularea unor critici dure la adresa „ethosului” ortodox – precum: „Apartenenţa la Biserica răăsăriteană nu s-a dovedit a fi un exerciţiu moral al fidelităţii faţă de un Zeu mântuitor [sic], ci doar un ansamblu de practici sociale cu rost de omologare culturală şi de recunoaştere identitară. Acest tip de „ortodoxie” nu cere participare, ci supunere, nu presupune să crezi în ceva sau în cineva, ci să te conformezi pur şi simplu opiniei majoritare.” – realitățile contradictorii semnalate mai sus nu ne îndreptățesc să le socotim cu totul nule şi neavenite.29

O problemă particulară o ridică inerția constatată a autorităților şi populației de a întreprinde ceva pentru schimbarea stării de lucruri. Studiul din jud. Alba citat mai sus evidențiază că oamenii nici măcar nu sunt preocupați să se informeze, iar când discută totuşi asupra avortului, de regulă preferă ca perteneri prietenii şi colegii de muncă, mult mai rar medicii sau alți specialişti. În schimb, apelul la medici devine predominant, când e vorba de contracepție, cum observă de cercetătorii din Cehia. Ţindând cont de creşterea lentă a utilizării contracepției de către românce, această disparitate pare a evidenția mai puțin rolul medicilor în promovarea contraceptivelor, cât generala acceptare de către medici a avortului. Nu prea are lumea ce discuta cu un medic român pe tema aceasta. Dar cu preotul?

Din nefericire, evidențele arată că nici acesta nu este un interlocutor căutat. Dacă, tot după evidențe, majoritatea populației religioase condamnă avortul, iar femeile care îl săvârşesc se spovedesc, este de presupus că, dincolo de mărturisirea păcatului ca atare, nu mai are loc nici o convorbire semnificativă. Inflația omiletică, ascultarea propriei voci, în detrimentul ascultării vocei credincioşilor, segregarea (ne)pastorală a funcțiilor comunicării eclesiale între amvom şi scaunul mărturisirii – în fiecare caz, un personaj doar ascultă, iar celălalt doar vorbeşte -, este o realitate tristă a parohiilor şi eparhiilor noastre.30

Iar dacă, atunci când vorbeşte, clerul nu abordează decât cu totul rarisim problema avortului sau alte probleme pastorale „delicate”, ce are de spus despre acestea atunci când ascultă?

O altă întrebare importantă, în acelaşi context, este de unde învață preoții duhovnici ce să vorbească, atunci când o fac, despre aceste chestiuni care pretind, într-adevăr, multă înțelegere a realităților şi mai multă înțelepciune duhovnicească? În afara unor indicații cu totul sumare, rubricele molitfelnicelor 29 Am citat din Daniel Barbu, „Etica ortodoxă şi spiritul românesc”, în vol. Idem, Firea românilor, Ed. Nemira, Bucureşti, 2000, p. 121-122, ale cărui aprecieri conchid o survolare istoriografică a multor „nedemnități” româneşti între sec. al XVI-lea şi al XX-lea. De pe alte poziții, părintele Philotheos Pharos acuză, nu mai puțin critic, o adevărată secularizare a vieții şi tradiției bisericeşti, petrecută tocmai în aceeaşi perioadă. Vezi Înstrăinarea Ethosului Creştin, Ed. Platytera, Bucureşti, 2004.30 Cf. Pr. Philotheos Pharos, op. cit., p. 122. Ar merita cercetat în Psalmi, bunăoară, care dintre actele lui Dumnezeu predomină şi care este solicitat mai intens de psalmist, vorbirea sau ascultarea?


67

nu oferă nimic în acest sens. Programele analitice şi cursurile de teologie pastorală şi teologie morală ale facultăților de teologie nu sunt, la acest capitol, mult mai generoase. Cărțile, româneşti sau traduceri, scrise de autori patristici sau contemporani sunt, deocamdată, puține, puțin sistematice şi exhaustive, uneori confuze, propunând viziuni nu întotdeauna convergente. Conferințele publice şi dezbaterile în mass-media bisericească sunt rare şi întâmplătoare.

O sursă de informație, în orice situație neprețuită, anume mărturia celor care au experiența lucrurilor, este în cea mai mare măsură neutilizată. Fenomenul avorționismului românesc, intrat în al şaselea deceniu de manifestare, a produs nu doar o uriaşă tragedie națională, ci şi o experiență imensă, pe care, din păcate –ceea ce este chiar un păcat! – nu pare a fi valorificată aproape deloc. Studiile ştiințifice întreprinse până acum sunt îndeosebi statistice, de factură cantitativă, reuşind să evidențieze trăsături generale ale fenomenului, nu însă şi substratul său calitativ, personal, motivațional şi sufletesc. Or, Biserica este plasată în situația cea mai favorabilă cu putință să strângă, prin urechea confesionalelor, ca pe un tezaur de imensă durere, mărturia suferințelor celor care şi-au sacrificat copiii pe altarul idolilor sociețății contemporane, şi să o prefacă, în inima Sfintei Liturghii, într-o cunoaştere duhovnicească aptă să identifice, împreună cu o cercetare amplă a factorilor ideologici, politici, sociali, economici şi psihologici, căile ieşirii din acest coşmar istoric național cu perspective terminale.31 Într-un memoriu înaintat Sfântului Sinod al BOR, în toamna anului 2009, Federația organizațiilor Ortodoxe pro-Vita propune elaborarea şi realizarea unui program naţional bisericesc de promovare în societatea românească a valorilortradiţional creştin-ortodoxe privitoare la familie, viaţa sexuală şi procreaţie(a se vedea textul în anuarul de față, cap. „Memoriu”).

Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii, declarat solemn de către Sfântul Sinod, reprezintă încă un prilej ca întreaga obşte a credincioşilor ortodocşi să se preocupe, prin rugaciune, dobândirea cunoaşterii necesare şi acțiuni susținute, de mântuirea de avort.

31 A se vedea, Cartea verde a populaţiei României, la ftp://ftp.unfpa.ro/unfpa/Cartea_Verde_Ro.pdf


68

PENTRU A CUNOAŞTE MAI MULT

http://www.pentruviatacluj.ro/Asociația Filantropică Medical-Creştină Christiana – Proiectul “Pentru Viață” (Cluj-Napoca)

http://www.provitabucuresti.ro/Asociația Pro-vita pentru Născuți şi Nenăscuți - Filiala Bucureşti

http://www.scoalabrancoveneasca.ro/Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni (Constanța)

http://www.provitacraiova.ro/Asociația Pro-vita pentru Născuți şi Nenăscuți - Filiala Craiova

http://www.provita.ro/Asociația Provita Media (Bucureşti)

http://www.culturavietii.ro/Asociația Pro-vita pentru Născuți şi Nenăscuți - Filiala BucureştiAsociația Provita Media (Bucureşti)


69

CUPRINS

Cuvânt înainte ............................................................................................................. 1

Memoriu adresat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.. 3

Obiecţia pe motive de conştiinţă - drept fundamental al

personalului medical .................................................................................. 14

Contracepţia, contrafacere a darului sfânt al vieţii şi dimensiune

a vieţii conjugale din vremea noastră ............................................... 22

Vaccinurile, în loc să prevină, ne îmbolnăvesc.

Ce soluţii avem? ............................................................................................. 28

Cum se poate refuza vaccinarea copiilor .................................................. 45

Sfaturi pentru tineri.............................................................................................. 51

Despre naşterea de prunci................................................................................ 54

Mărturii ale unor tinere ..................................................................................... 58

Scrisoare deschisă Doamnei Profesoare................................................... 60

Mărturia unei mame cu şapte copii ............................................................. 61

Nevoia de cunoaştere ........................................................................................... 63

Pentru a cunoaşte mai mult ............................................................................. 68

anuar_pv

Documents