APARATUL LOCOMOTOREste format din totalitatea structurilor care realizează deplasarea organismului

în spațiu și mobilizarea segmentelor lui unele în raport cu altele.Este format din:

- oase = partea anatomiei care le studiază se numește osteologie;- articulații = partea anatomiei care le studiază se numește artrologie;- mușchi = partea anatomiei care le studiază se numește miologie.

OSTEOLOGIAGeneralități

Oasele sunt organe dure, rezistente, cu culoare alb-gălbuie, care asigură forma și dimensiunile corpului. Totalitatea oaselor organismului formează scheletul.Conformația exterioară

Oasele sunt descrise ca niște corpuri geometrice = au trei dimensiuni: lungime, lățime și grosime. În funcție de raportul între dimensiuni, ele se clasifică în:- oase lungi = lungimea depășește lățimea și grosimea:

o formează scheletul membrelor și au rolul de pârghie în mișcări diferite;o sunt formate din:

corp = diafiză; extremități = epifize – distală și proximală.

- oase late (sau plane) = lungimea și lățimea sunt aproape egale, dar depășesc grosimea:

o au două funcții: contribuie la formarea cavităților de protecție; dau inserție unui număr mare de mușchi;

o li se descriu două fețe și un număr variabil de margini și unghiuri;- oase scurte = au cele trei dimensiuni aproape egale – se găsesc în regiunile

în care:o este nevoie de o mare soliditate;o se produc mișcări foarte variate, dar cu amplitudine mică.

Deși sunt elemente rezistente, forma oaselor suferă influența organelor învecinate = le modifică forma și apar detalii morfologice, care se grupează în:- proeminențe = sunt de două feluri:

o articulare = modelate în raport cu suprafața articulară opusă și sunt acoperite cu cartilaj, care înlesnește alunecarea în timpul mișcării;

o nearticulare = determinate de tracțiunea exercitată de mușchi – în funcție de aspect se pot numi apofize, tuberozități, eminențe, tuberculi sau spine.

- cavități = determinate de forțe de presiune – de două feluri:o articulare = iar parte la formarea articulațiilor și corespund unor

proeminențe invers conformate de pe partea opusă;o nearticulare = variate ca formă, dimensiuni și rol – pot servi pentru:

inserții tendinoase sau ligamentare; adăpostirea și protejarea unor elemente anatomice.

- găuri și canale = sunt de două feluri:o de trecere = unele organe traversează osul;o de nutriție = trecerea vaselor sanguine destinate osului.

Structura - țesut osos compact = lame osoase (= trabecule) lipite între ele;

- țesut osos spongios = aspect de burete, format din lame osoase (= trabecule) orientate în sensuri diferite, care se întretaie și delimitează cavități (= areole) în care se găsește măduvă osoasă.

- arhitectura țesutului osos = dispoziția țesuturilor osoase este dependentă de funcție:

o diafiza = un tub gol cu pereți rigizi este mai rezistent și mai ușor decât unul plin confecționat din aceeași cantitate de material;

o țesutul osos spongios = trabeculele sunt dispuse în aceeași direcție cu forțele pe care le suportă, astfel încât presiunea nu acționează asupra suprafețelor lor – maximum de rezistență cu minimum de material.

- periostul = membrană fibroasă (= conjunctivă) care învelește oasele, cu excepția suprafețelor acoperite cu cartilaj articular și a inserțiilor ligamentare și musculare:

o la nivelul articulațiilor se continuă cu capsula articulară;o are două straturi:

extern = fibros, cu rol de protecție; intern = osteogen, cu rol generator;

- măduva osoasă = substanță semifluidă, care umple canalul medular al oaselor lungi și areolele țesutului osos spongios – există trei varietăți:

o măduva roșie = în oasele fătului și copilului, iar la adult în vertebre, coaste și stern – conține capilare sanguine și elemente figurate ale sângelui și are rol hematopoietic;

o măduva galbenă = în majoritatea oaselor adultului – conține celule adipoase și are rol de depozit de grăsimi;

o măduva cenușie (= gelatinoasă) = în oasele bătrânilor – formată din țesut conjunctiv.

Structura osului lung- conformația pe secțiune longitudinală:

o corpul (= diafiza) = cilindru de țesut osos compact, mai gros în partea mijlocie;

o extremitățile (= epifizele) = strat subțire de țesut osos compact, care îmbracă țesut osos spongios

o canalul central = cavitatea medulară;- diafiza = țesutul osos compact este străbătut de canale (= canalele Havers):

o în interior au vase sanguine și limfatice, filete nervoase și țesut conjunctiv;

o se anastomozează între ele și formează o rețea, care se deschide în: în interior = în cavitatea medulară; în exterior = sub periost;

o în jurul fiecărui canal = 15-30 lamele osoase dispuse concentric;o în grosimea lamelelor sau în spațiile dintre ele sunt mici cavități =

osteoplaste;o în cavități sunt celulele osoase = osteocite;o unitatea morfo-funcțională a țesutului osos al diafizei = sistem

haversian sau osteon – un canal Havers, împreună cu sistemul de lamele osoase și celule din jurul lui, care se hrănesc din vasul lui sanguin.

Structura oaselor late și scurte

- osul lat = două lame de țesut osos compact, care cuprind între ele un strat de țesut osos spongios – la marginile osului lamele de țesut osos compact fuzionează între ele;

- osul scurt = asemănător cu epifizele oaselor lungi.Vascularizația și inervația- arterele:

o oasele lungi = artere nutritive (= diafizare) și artere periostale: arterele diafizare = intră prin găurile din os și ajung până în

cavitatea medulară – dau ramuri pentru măduvă, pentru canalele Havers, iar terminațiile lor ajung la nivelul epifizelor;

arterele periostale = provin din arterele organelor învecinate – pătrund în periost, se ramifică și intră în canalele Havers;

cele două sisteme se anastomozează în interiorul osului;o oasele late = au cele două sisteme arteriale;o oasele scurte = au numai artere periostale;

- venele = arterele nutritive sunt însoțite de două venule;- nervii:

o unii merg cu arterele nutritive până în cavitatea medulară și în canalele Havers;

o nervii periostali formează un plex bogat în receptori (= proprioceptori).Osteogeneza = procesul de formare, dezvoltare și creștere a oaselor Dezvoltarea oaselor:- la embrion = macheta pieselor scheletului se formează din cartilaj hialin sau

din membrane conjunctive – osificarea machetelor începe la 6-7 săptămâni de viață intrauterină (în claviculă) și se termină la vârsta de 23-25 de ani;

- osificarea = zonele de unde începe (= puncte de osificare) sunt bine precizate și există tabele atât pentru dezvoltarea intrauterină, cât și pentru perioada de creștere – folosite de medici radiologi, pediatri și legiști;

- în procesul de dezvoltare a osului se deosebesc două faze:o osificarea primară = predomină procesele de transformare a

membranelor conjunctive și a pieselor cartilaginoase în țesut osos – rezultatul ei = osul brut, incomplet diferențiat;

o osificarea secundară = predomină procesele de distrugere și remaniere structurală – rezultatul ei = osul adult, definitiv.

- osificarea conjunctivă (= osificare endoconjunctivă sau desmală) = se dezvoltă în macheta formată din membrane conjunctive:

o iau naștere așa numitele oase de membrană (craniu, față și corpul claviculei);

o fibrele conjunctive din constituția lor se impregnează cu săruri de calciu și devin rigide;

o celulele (= fibroblaste) se dispun pe suprafața fibrelor și se transformă: osteoblaste = secretă o substanță proteică moale (= oseină); osteoclaste = rol în procesul de resorbție;

o osteoblastele se transformă în osteocite și oseina se impregnează cu săruri de calciu, dând naștere unei lamele osoase = punctul de osificare primitiv;

o se formează noi lamele osoase: formează o rețea cu spații cavitare; procesul avansează radiar (= sub formă de raze) spre periferie;

între ele rămân multă vreme porțiuni membranoase, datorită cărora osul crește în suprafață;

o concomitent au loc procese de resorbție și de remaniere.- osificarea cartilaginoasă (= endocondrală) = se dezvoltă în macheta formată

din țesut cartilaginos:o iau naștere majoritatea oaselor scheletului = lungi, scurte și unele late;o macheta = alcătuită din cartilaj hialin, are forma apropiată de cea a

osului definitiv și este acoperită de pericondru (= membrană conjunctivă care va deveni periost);

o osificarea se face: la nivelul pericondrului (= osificare pericondrală sau

periostală) = se formează un manșon, care învelește cartilajul; în interiorul cartilajului (= osificare encondrală);

o la nivelul epifizelor rămân pături subțiri de cartilaj: pe suprafețele articulare = cartilaj articular; disc cartilaginos la limita dintre ele și diafiză = cartilaj diafizo-

epifizar.Creșterea în lungime:- procesul de creștere continuă până la vârsta de 20-21 de ani la femeie și de

23-25 de ani la bărbat;- se realizează datorită cartilajului diafizo-epifizar (= cartilaj de conjugare

sau cartilaj de creștere);- se face printr-un proces de osteogeneză encondrală = discul cartilaginos

proliferează mereu în partea sa centrală, în timp ce fețele sale dinspre diafiză și epifiză suferă un proces de osificare;

- la maturitate cartilajul se osifică și diafiza se sudează cu epifiza.Creșterea în grosime = se face datorită stratului intern al periostului.Osificarea secundară- în urma proceselor enumerate se formează osul primar:

o este format din țesut osos spongios;o nu are țesut osos compact;o nu are cavitate medulară;

- procesul de resorbție = osteoclastele distrug substanța osoasă primitivă și creează lacune;

- procesul de reconstrucție = osteoblastele elaborează noi lamele osoase și dau naștere sistemelor haversiene;

- în axul diafizei procesul de resorbție nu este urmat de cel de reconstrucție = se formează cavitatea medulară.

Factorii care influențează osteogeneza și creșterea- vitamine:

o A = limitează activitatea osteoblastelor și osteoclastelor;o C = favorizează edificarea osului;o D = favorizează calcificarea;

- hormoni:o somatotrop hipofizar (= STH) = determină proliferarea cartilajului de

conjugare – excesul dă gigantism, deficitul dă nanism;o tiroidian = stimulează creșterea – deficitul dă nanism;o paratiroidian = influențează resorbția osoasă;

o testosteron = prelungește timpul de funcționare al cartilajului de conjugare;

- enzime = fosfatazele intervin în procesul de creștere.Proprietățile fizice = rezistența și elasticitatea – se datoresc compoziției chimice și arhitecturii interne:- un craniu poate să cadă de la 1-2 metri înălțime pe ciment fără a se sfărâma =

sare ca o minge datorită elasticității sale;- rezistența la presiune pe mm2:

o de 30 de ori mai mare decât a cărămizii;o de 2,5 ori mai mare decât a granitului;o numai betonul armat poate fi comparat cu osul în privința rezistenței și

a elasticității.Compoziția chimică- substanțe organice (= oseină) = 35% – dau osului elasticitate;- substanțe anorganice (= fosfați și carbonați de calciu) = 65% – dau osului

rezistență;- compoziția chimică variază:

o în funcție de rolul în organism;o în funcție de vârstă:

în copilărie = puține săruri minerale – foarte elastice; la vârstnici = complet mineralizate – lipsite de elasticitate,

casante.