SCHELETULEste format din 208 oase = 34 formează coloana vertebrală, iar celelalte 174

se grupează în jurul acesteia.Scheletul se compune din patru părți:- coloana vertebrală;- toracele osos;- oasele capului;- oasele membrelor.

COLOANA VERTEBRALĂGeneralități

Împreună cu toracele osos și cu pelvisul osos (= bazinul) formează scheletul trunchiului.

Este situată în planul median și în regiunea posterioară (= dorsală) a truchiului.

Este formată din 33 – 34 de piese osoase = vertebre.Vertebrele poartă denumiri împrumutate de la regiunile în care se găsesc:- vertebrele cervicale = corespund gâtului, sunt 7, se notează de la C1 la C7

și formează coloana cervicală;- vertebrele toracale = corespund toracelui, sunt 12 și se notează T1 – T12;- vertebrele lombare = corespund regiunii lombare, sunt 5, notate L1 – L5;- vertebrele sacrale = corespund pelvisului, sunt 5 și împreună cu cele 4-5

vertebre coccigiene sunt sudate între ele, formând două oase = sacrul și coccigele.

Vertebrele cervicale, toracale și lombare = vertebre adevărate – și-au păstrat independența și mobilitatea. Vertebrele sacrale și coccigiene = vertebre false – sunt sudate între ele.Caracterele generale ale vertebrelor adevărate

Vertebra adevărate are două părți:- corpul vertebral:

o situat anterior;o formă de segment de cilindru;o prezintă două fețe (= superioară și inferioară) și o circumferință;o formează peretele anterior al găurii vertebrale.

- arcul vertebral:o situat posterior;o legat de corpul vertebral prin două lame osoase = pediculi

vertebrali;o pediculul vertebral = prezintă două incizuri (= superioară și

inferioară) – suprapunerea incizurilor formează găurile intervertebrale, prin care trec vasele și nervii spinali;

o arcul vertebral prezintă: apofizele articulare:

sunt două superioare și două inferioare; fețele articulare ale apofizelor superioare = orientate

posterior; fețele articulare ale apofizelor inferioare = orientate

anterior; apofizele superioare ale unei vertebre se articulează

cu apofizele inferioare ale vertebrei de deasupra ei;

apofizele transverse: forma unor lame osoase turtite antero-posterior; pornesc de pe părțile laterale ale arcului vertebral; pe ele se inseră mușchi și ligamente;

apofiza spinoasă = proeminență osoasă care prelungește posterior arcul vertebral.

o formează peretele posterior al găurii vertebrale.- gaura vertebrală = spațiul delimitat anterior de corpul vertebral, lateral de

pediculii vertebrali și posterior de arcul vertebral; din suprapunerea tuturor găurilor vertebrale se formează canalul vertebral.

Fig. 1 – Vertebră tipicăStructura vertebrelor

Corpul este compus din țesut osos spongios, acoperit de un strat subțire de țesut osos compact, care este perforat de numeroase orificii pentru trecerea vaselor.

Arcul vertebral și apofizele au un strat mult mai gros de țesut osos compact.

Vertebrele cervicale – caractere regionale:- au corpul mai mic și alungit transversal;- fața superioară este concavă;- la extremitățile laterale ale feței superioare au două proeminențe = apofize

semilunare;- apofiza spinoasă este mai scurtă și bifidă la vârf;- apofizele transverse au la extremitatea laterală doi tuberculi = tuberculul

posterior și tuberculul anterior (= rudiment de coastă cervicală)- baza apofizei transverse este străbătută de o gaură = gaura transversală

– prin ea trece spre craniu artera vertebrală;- apofiza transversă prezintă un șanț pentru nervul spinal;- orificiul vertebral este mai mare, cu formă triunghiulară cu baza anterior.

Fig. 2 – Vertebră cervicală vedere de sus

Fig. 3 – Vertebră cervicală vedere din lateral

Vertebre cervicale de tranziție = au particularități deosebite, datorită adaptării lor la funcții speciale:

- Atlas (= C1):o nu are corp vertebral = formată din două mase laterale, unite prin

două arcuri (= anterior și posterior), care circumscriu gaura vertebrală;

o masele laterale: pe fața superioară au o fațetă articulară pentru articulația cu

condilul occipitalului; pe fața inferioară au o fațetă articulară pentru articulația cu

axisul;o arcul anterior:

în centrul feței sale anterioare = tuberculul anterior; pe fața posterioară, în dreptul tuberculului anterior = fațetă

articulară pentru articulația cu apofiza odontoidă a axisului;o arcul posterior = prezintă tuberculul posterior și șanțul arterei

vertebrale;o gaura vertebrală = are un ligament transversal, care o desparte în

două: partea anterioară = pătrunde apofiza odondoidă a axisului;

partea posterioară = trece măduva spinării cu învelișurile ei.

Fig. 4 – Atras vedere de sus

- Axis (= C2) = corpul are pe fața superioară apofiza odontoidă, care prezintă:

o o fațetă articulară anterioară pentru atlas;o o fațetă articulară posterioară pentru ligamentul transvers

Fig. 5 – Axis vedere de sus

Fig. 6 – Axis vedere din lateral

- vertebra C6 = tuberculul anterior al apofizei transverse este mai voluminos – tuberculul carotidian (= tuberculul Chassaignac), locul unde se palpează artera carotidă;

- vertebra C7 (= vertebra proeminentă) = apofiza spinoasă este mai lungă și orientată în jos – se palpează cu ușurință sub piele.

Fig. 7 – Vertebra proeminentă vedere de sus

Vertebrele toracale – caractere regionale:- corpul vertebral are pe fețele laterale câte două fațete articulare (=

superioare și inferioare) – fațeta superioară a unei vertebre împreună cu

fațeta inferioară a vertebrei de deasupra ei formează un unghi diedru (= unghiul format de două planuri), în care pătrunde capul coastei;

- apofizele transverse = au pe fața anterioară spre vârf o fațetă articulară pentru articularea cu tuberculul costal respectiv;

- vertebra T11 = are o singură fațetă articulară pe corpul vertebral;- vertebra T12:

o are o singură fațetă articulară pe corpul vertebral;o nu are fațetă articulară pe apofiza transversă.

Fig. 8 – Vertebră toracală vedere din lateral

Fig. 9 – Coloana toracală vedere din lateral

Vertebrele lombare – caractere regionale:- corpul vertebral = diametrul transversal îl depășește pe cel anteroposterior;- apofizele transverse = subțiate către vârf (= apofize costiforme) – resturi

de coaste;- apofizele articulare = orientate în plan sagital:

o fețele articulare ale apofizelor superioare = orientate medial;o fețele articulare ale apofizelor inferioare = orientate lateral.

Fig. 10 – Vertebră lombară vedere din lateral

Fig. 11 – Vertebră lombară vedere de sus și din față

Vertebrele sacrate – osul sacru:- cele cinci vertebre sunt sudate între ele = osul sacru – os median și

nepereche;- sacrul se articulează lateral cu cele două oase iliace = bazinul osos;- orientat oblic de sus în jos și dinainte înapoi = formează cu ultima vertebră

lombară un unghi – promontoriu;- sacrul prezintă:

o fața anterioară (= pelvină): concavă, orientată înainte și în jos spre pelvis;

prezintă patru linii transversale = locurile de sudură ale vertebrelor sacrate;

la extremitățile fiecărei linii transversale = găurile sacrale anterioare (= pelvine) – comunică cu canalul sacral și prin ele trec ramurile anterioare ale nervilor sacrali;

o fața posterioară: convexă, orientată înapoi și în sus; creasta sacrată mediană = rezultată din sudarea apofizelor

spinoase; crestele sacrate intermediare = pe ambele părți ale crestei

mediane – rezultate din sudarea apofizelor articulare; crestele sacrate laterale = sudarea apofizelor transverse; între crestele intermediare și cele laterale = găurile sacrale

posterioare – trec ramurile posterioare ale nervilor sacrali; la extremitatea inferioară a crestei sacrate mediane = orificiul

inferior de deschidere al canalului sacral (= hiatusul sacral); la extremitățile inferioare ale crestelor sacrate intemediare =

coarnele sacrului – se articulează cu cele ale coccigelui și delimitează hiatusul sacral;

o baza = fața superioară a primei vertebre sacrate – se articulează cu ultima vertebră lombară și formează promontoriul;

o vârful = se articulează cu baza coccisului.

Fig. 12 – Sacrul văzut din față (fața anterioară sau pelvină)

Fig. 13 – Sacrul văzut din spate (fața posterioară)

Vertebrele coccigiene – coccigele:- cele patru sau cinci vertebre coccigiene atrofiate și sudate între ele =

coccigele – os median și nepereche;- este omologul scheletului cozii;- baza = orientată în sus – se articulează cu vârful sacrului și prezintă

coarnele coccisului, care se articulează cu cele ale sacrului și delimitează hiatusul sacral.

Fig. 15 – Coccigele văzut din față și din spate

Coloana vertebrală în întregime:- dimensiuni = 40% din lungimea totală a corpului;- curburi:

o în plan sagital = dobândite în cursul vieții – se numesc: lordoze = orientate cu convexitatea înainte; cifoze = orientate cu convexitatea înapoi; sunt patru:

cervicală = lordoză – apare la 3-4 luni după naștere, atunci când copilul își ține capul;

toracală = cifoză; lombară = lordoză – apare la 7-8 luni după naștere,

atunci când copilul stă în șezut și începe să se ridice în picioare;

sacro-coccigiană = cifoză;o în plan frontal (= scolioze) = sunt trei, determinate de tracțiunea

mușchilor membrului superior:

curbura toracală: apare prima; are convexitatea spre dreapta la dreptaci și spre

stânga la stângaci; curburile cervicală și lombară:

au rolul de a o compensa pe cea toracală, pentru a asigura echilibrul corpului;

sunt invers decât cea toracală = convexitatea spre stânga la dreptaci și spre dreapta la stângaci.

Fig. 16 – Coloana vertebrală vedere din lateral

Importanța funcțională a coloanei vertebrale- rolul de protecție a măduvei spinării, care se găsește în canalul vertebral;

- rolul static = în ortostatism este axul care susține capul, trunchiul și membrele superioare și care transmite această greutate la pelvis și membrele inferioare – curburile sagitale au rolul de a mări rezistența;

- rolul biomecanic = asigură mobilitatea corpului.